1.

IMUNIZAREA ARTIFICIALĂ
ACTIVĂ ŞI PASIVĂ
 Imunizarea reprezintă procesul de inducere activă sau de
conferire temporară de imunitate, prin administrarea
diferitelor produse imunobiologice.
 Ea poate fi:
 Activă – cu inducerea producţiei de anticorpi proprii, prin
administrarea unui vaccin sau anatoxină, spre deosebire
de cea
 Pasivă – ce transferă temporar imunitate prin
administrarea de anticorpi preformaţi, sub formă de
imunoglobuline totale, specifice sau seruri specifice.
1.1. Imunizarea prin vaccinare

 Vaccinul reprezintă un preparat antigenic obţinut

dintr-un agent patogen specific sau puternic înrudit
cu acesta, capabil să inducă la un subiect receptiv un
răspuns imun artificial (anticorpi specifici), protector
faţă de agresiunea microbiană.
 Primul vaccin, vaccinul viral antivariolic, a fost aplicat în
1798 de către Edward Jenner
 Bazele ştiinţifice ale profilaxiei în bolile infecţioase au fost
puse de Louis Pasteur care a preparat vaccinul
antiholeră, anticărbunos şi în 1885 vaccinul antirabic.
CLASIFICAREA VACCINURILOR
În funcţie de natura antigenului:

 vaccinuri antivirale – de exemplu vaccinul

antigripal, antirujeolic, antirubeolic,
antipoliomielitic, antihepatită virală A/B,
antirabic;
 vaccinuri antibacteriene – cum sunt vaccinul
antituberculos (BCG), antidifteric, antitetanic,
antitifoidic, antipneumococic;
 vaccinuri antimicete – de exemplu vaccinul
anticandidozic;
 vaccinuri antiprotozoare
CLASIFICAREA VACCINURILOR
În raport cu numărul de componente antigenice

 vaccinuri monovalente, în care antigenul provine de la o

singură specie microbiană - de exemplu BCG-ul conţine doar
tulpini de Mycobacterium tuberculosis bovis;
 vaccinuri complexe, ce conţin mai multe tipuri de tulpini ale
aceleiaşi specii, cum întâlnim în vaccinul antigripal (cu 2
tulpini de virus gripal A şi una de tip B) sau în vaccinul
antipoliomielitic (cu tulpini din serotipurile 1, 2 şi 3 de virus
poliomielitic);
 vaccinuri asociate, în care se combină mai multe antigene
provenind de la specii diferite, în vederea simplificării
programelor de vaccinări. Acum, în România există:
• preparate bivalente - diftero-tetanic de uz adult (dT);
• trivalente – diftero-tetano-pertussis (DTP);
• tetravalente – DTP + vaccin antipolio
• pentavalente - DTP+ antipolio + antiHaemophilus influenzae
CLASIFICAREA VACCINURILOR
După modalitatea de preparare a vaccinului
1. Vaccinuri corpusculare vii atenuate – ce conţin
microorganisme vii cu virulenţa scăzută prin: treceri repetate
pe medii de cultură, prin pasaje la diferite gazde animale sau
prin mutaţii genetice.
Conferă o protecţie persistentă, asemănătoare cu cea
postinfecţioasă naturală (instalarea unei imunităţi mediate
umoral-prin anticorpi şi mediate celular-prin limfocite T
reactive specifice).
Pot genera reacţii postvaccinale multiple şi severe.
Sunt contraindicate persoanelor cu imunosupresii și
gravidelor.
Astfel de preparate sunt BCG-ul şi majoritatea vaccinurilor
antivirale - antipoliomielitic, antirujeolic, antirubeolic.
CLASIFICAREA VACCINURILOR
După modalitatea de preparare a vaccinului

2. Vaccinuri corpusculare inactivate - ce conţin

particule întregi bacteriene/virale inactivate (omorâte)
prin factori fizici (căldură, radiaţii UV) şi chimici.
Imunitatea postvaccinală indusă este mai mică
(numai răspuns imun mediat umoral prin anticorpi)
comparativ cu cea determinată de preparatele
anterioare, însă şi reacţiile adverse sunt mai reduse.
Din acestă categorie fac parte vaccinurile
antipertussis celular, antihepatită A sau antipoliomielitic
inactivat.
CLASIFICAREA VACCINURILOR
După modalitatea de preparare a vaccinului

3. Anatoxinele bacteriene – sunt preparate din

exotoxinele microorganismelor prin neutralizarea
toxigenezei, dar cu păstrarea capacităţii
imunogene.
Anatoxina nativă obţinută iniţial, este optimizată
prin purificare şi adsorbţie pe suport mineral,
rezultând anatoxina purificată şi adsorbită. Prin
acest procedeu se creşte eficienţa stimulării
imunitare.
Cele mai utilizate anatoxine sunt cea tetanică –
ATPA şi cea difterică – ADPA.
CLASIFICAREA VACCINURILOR
După modalitatea de preparare a vaccinului

4. Vaccinuri subunitare, cu fragmente

antigenice – conţin un antigen sau o fracţiune
antigenică cu rol principal în declanşarea
producţiei de anticorpi. Eliminarea diferitelor
componente proteice celulare, a acizilor nucleici,
fără importanţă majoră pentru imunogenicitate,
determină o scădere semnificativă a reacţiilor
adverse.
Exemple: vaccinurile antigripale și vaccinurile
antihepatită B.
CLASIFICAREA VACCINURILOR
După modalitatea de preparare a vaccinului

5. Vaccinuri sintetice - se obţin prin sinteza

in vitro a fracţiunilor polipeptidice care
reprezintă antigenele sau epitopii specifici
vaccinanţi ai unor microorganisme (prin
reproducerea atât a secvenţei cât şi
configuraţiei spaţiale a epitopului natural).
Pentru a deveni antigene complete,
fracţiunile sintetice trebuie cuplate cu un
carrier.
Aceste vaccinuri sunt încă obiect de
studiu experimental.
CLASIFICAREA VACCINURILOR
După modalitatea de preparare a vaccinului

6. Vaccinuri ADN – aflate încă în studiu, determină

stimularea imunităţii celulare prin inserarea unui ADN străin
în genomul celulei gazdă.
Ele stimulează răspunsul imun celular, în comparaţie cu
majoritatea vaccinurilor ce se adresează imunităţii umorale.
Acest tip de preparat vaccinal constituie o speranţă pentru
profilaxia eficientă a hepatitei virale cu VHC sau a patologiei
cauzate de virusuri cu variabilitate antigenitate mare (virusul
gripal sau HIV).
Deşi avantajoase prin faptul că se evită contactul
organismului uman cu o tulpină vie, există şi potenţiale riscuri
oncogene, prin încorporarea ADN-ului în cromozomii celulei
gazdă.
CLASIFICAREA VACCINURILOR
Din punct de vedere al obligativităţii vaccinării

1. Vaccinuri obligatorii – sunt administrate întregii populaţii

(vaccinările generale) conform calendarului de vaccinări,
actualizat periodic în cadrul Programelor Naţionale de
Imunizări.
În România, Programul Naţional de Imunizări 2011
cuprinde următoarele vaccinări obligatorii:
 antituberculoasă (BCG)
 antipoliomielitică
 antidifterică-antitetanică-antipertussis (Di-Te-Per)
 antiHaemophilus influenzae tip b
 antihepatită B
 antirujeolică-antirubeolică-antiurliană (ROR)
CLASIFICAREA VACCINURILOR
Din punct de vedere al obligativităţii vaccinării

2. Vaccinările selective vizează grupe de populaţie cu

risc crescut de a contacta o anumtă infecţie.
De exemplu, vaccinările anti-gripală, anti-
pneumococică, anti-meningococică care se practică
în colectivităţi.

3. Vaccinările efective vizează pacienţi sau categorii

de pacienţi la care anumite infecţii sunt mai frecvente şi
mai grave decât în populaţia generală (vaccinul anti-
pseudomonas la pacienţii arşi, vaccinul anti-gripal la
pacienţi cu afecţiuni respiratorii cronice, la cei cu diabet
zaharat).
 Calea de administrare a
vaccinurilor
 Este în general parenterală, dar această
cale nu stimulează producerea de
anticorpi IgA secretori.

 Vaccinurile atenuate administrate pe

cale orală stimulează producerea de IgA
secretor.
 Complicaţiile vaccinărilor:

Complicaţiile vaccinărilor:

• boala infecţioasă indusă prin vaccinuri vii la persoane

cu deficienţe ale apărării imune

• accidente alergice (reacții anafilactice)

• reacţii locale severe - limfangită, limfadenită, abces la

locul inoculării

• reacţii din partea SNC - paralizii acute consecutive

vaccinării antipoliomielitice
 CONTRAINDICAȚIILE
VACCINĂRILOR
Contraindicaţii definitive :

 antecedentele personale anafilactice, la vaccin sau la

constituenţii acestuia - de exemplu anafilaxia la proteina de
ou impune renunţarea la vaccinurile preparate pe embrioni
de găină (antigripal, antirujeolic);
 vaccinurile vii atenuate nu pot fi administrate gravidelor şi
pacienţilor cu imunodepresii de cauze congenitale, dobândite
sau iatrogene. La astfel de copii, vaccinarea se va efectua cu
preparate inactivate sau cu fragmente antigenice;
 revaccinarea cu DTP este contraindicată copiilor ce au
dezvoltat o encefalopatie în primele 7 zile după o vaccinare
cu componentă pertussis. În prezenţa unei encefalopatii
preexistente, a unei afecţiuni neurologice fără diagnostic cert
sau greu de stabilizat, se poate administra doar DT.
 CONTRAINDICAȚIILE
VACCINĂRILOR
Contraindicaţii temporare - impun amânarea vaccinărilor
pe toată perioada în care persistă starea patologică
respectivă.

 Bolile acute cu evoluţie moderată sau severă, cu sau fără

febră, până la stingerea procesului patologic;
 Stările febrile cu temperatură peste 37,5C;
 Administrarea de preparate sangvine sau imunoglobuline –
impune tergiversarea vaccinării cu 2 săptămâni înainte şi 3
luni după administrare;
 Tratamentul imunosupresiv, chimio- şi/sau radioterapic,
corticoterapia sistemică (cu doze de cel puţin 2 mg/kg/zi, timp
de cel puţin 2 săptămâni) impun amânarea imunizărilor cu
antigene vii, pe toată perioada tratamentului plus încă 3 luni
după finalizare.
 1.2. Imunoprofilaxia prin seruri
terapeutice

 Serurile sunt produse biologice cu un conţinut bogat

în anticorpi specifici faţă de unul sau mai mulţi agenţi
patogeni şi se folosesc pentru blocarea procesului
infecţios la subiecţii infectaţi cu agentul patogen
respectiv.
 Serurile conferă imunitate pasivă (fără participarea
sistemului celular imunocompetent).
 Imunitatea prin transfer de anticorpi este rapidă
(deoarece serul conţine anticorpi gata formaţi), dar de
scurtă durată (în medie 10-15 zile pentru serurile
heterologe şi 20-30 zile pentru serurile omologe), timp
necesar proteinei străine să se elimine din organism.
CLASIFICAREA SERURILOR
După provenienţă:
 Serurile omologe se obţin de la om, fie de la convalescenţi de
boli infecţioase şi se numesc seruri de convalescent, fie de la
persoane imunizate activ, în mod special şi se numesc seruri
hiperimune.
 Imunoglobulinele extrase din amestecuri diferite de plasmă
(seruri de la mai mulţi donatori) se numesc imunoglobuline
normale, sau gamaglobuline umane standard, care conţin
aproape numai fracţiunea IgG faţă de microorganismele care
infectează majoritatea populaţiei.
 Gamaglobulinele obţinute din seruri de convalescent sau din
serul unor voluntari umani hiperimunizaţi cu un anumit antigen
(prin vaccinare sau administrare de anatoxină) se numesc
imunoglobuline umane specifice anti-Ag (de exemplu:
imunoglobulină umană specifică antitetanos). Se mai numesc şi
gamaglobuline umane hiperimune.
 Administrarea gamaglobulinelor specifice realizează un aport
mare de anticorpi care se menţin în organism timp de 10-14
săptămâni. Ele se pot administra în mod repetat fără riscul
sensibilizării.
După provenienţă:

Serurile heterologe se obţin pe animale (cal, iepure, oaie)

hiperimunizate în mod activ cu diferite vaccinuri şi antitoxine.
 Avantajul acestor seruri este că titrul poate fi precis dozat.
 Dezavantajul este că pot produce sensibilizarea manifestată
prin reacţii anafilactice. Înainte de administrare se recomandă
testarea sensibilizării.
 Acest dezavantaj a fost redus prin purificarea și concentrarea
acestori seruri, prin îndepărtarea albuminelor responsabile în
cea mai mare parte de producerea reacţiilor de sensibilizare,
ceea ce înseamnă că într-un volum mic şi cu o cantitate
scăzută de proteine există un conţinut crescut de anticorpi.
Clasificarea serurilor

După compoziţie, serurile se clasifică în:

• seruri antibacteriene (ser antimeningococic),
• seruri antitoxice (ser antidifteric, antitetanic,
antigangrenos, antibotulinic, antipiocianic),
• seruri mixte : antibacterian + antitoxic (ser anticărbunos),
După scop, serurile se clasifică în seruri administrate profilactic
(seroprofilaxie) şi seruri administrate curativ (la copiii contacţi
cu un bolnav de difterie se administrează preventiv ser imun
antidifteric). Pentru a obţine însă o imunizare puternică şi
durabilă, seroprofilaxia se continuă cu vaccinarea.
Imunizarea pasivă are caracter
de urgenţă

protecţia pacienţilor cu a-gamaglobulinemie faţă

de infecţiile cu bacterii piogene, sau cu unele
virusuri în condiţii de risc crescut pentru infecţiile
respiratorii,
protecţia persoanelor nevaccinate în condiţii de
risc crescut pentru tetanos sau pacienţi cu plăgi
traumatice, arsuri, avort septic,gangrenă gazoasă -
pacienţi cu plăgi traumatice,
la contacţi de hepatită virală B după expunerea
acută prin contactul mucoaselor cu sânge HBS +,
terapia unor toxiinfecţii şi intoxicaţii: difterie,
tetanos, botulism; muşcătură de şerpi veninoşi.