Epidemiologie

Imunoprevenţia
Asist. drd. Mioara Matei

ELEMENTE DE IMUNOEPIDEMIOLOGIE
I. Date introductive
Imunitatea (rezistenţa specifică):
 naturală ~ omul nu intervine prin program;

 de specie ~ se referă la zooantroponoze → omul poate face numai

unele boli ale animalelor;
 dobândită pasiv ~ organismul este un consumator, primeşte de-a gata
anticorpii (Ac) → transplacentar;
 dobândită activ ~ organismul munceşte, se luptă cu antigenul (Ag) şi
fabrica Ac necesari → trecerea prin boală;
 artificială ~ imunitate realizată prin programe de către om (prin voinţa sa);

 dobândită pasiv → Ig, seruri imune;

 dobândită activ → vaccinare.
Vaccinul (preparatul vaccinal) = un preparat antigenic derivat dintr-un agent
patogen specific sau puternic înrudit cu acesta capabil să inducă, la un subiect
receptiv, un răspuns imunitar protectiv faţă de agresiunea respectivă.

Vaccinoprevenţia = operaţiunea în cadrul căreia persoanele sau grupurile receptive

la acţiunea unui agent patogen primesc, într-o anumită schemă, dozele necesare de
Ag pentru a le conferi protecţie specifică.
Receptivi = persoane care au venit în contact cu o sursă de agent patogen şi care nu
au o rezistenţă specifică/nespecifică eficientă.
Anatoxina (toxoidul) = exotoxină bacteriană parţial detoxifiată, dar care îşi păstrează
imunogenitatea

Observaţii:
 există 5 clase de imunoglobuline (Ig): Ig M, Ig G, Ig A, Ig D, Ig E;

 serul normal conţine Ig fără activitate de Ac, dar în serul imun primele 3 clase de

Ig prezintă funcţie de Ac specifici;

 Ig materne sunt capabile să traverseze placenta, îndeosebi în trimestrul al treilea

de sarcină (datorită unei creşteri bruşte a permeabilităţii barierei feto-placentare

pentru Ig G). Astfel, Ig prezente în circulaţie, la naştere, sunt prioritar Ig G de
origine maternă (în primele 6 - 9 luni de viaţă, dacă se găsesc la tiruri protective,
au rol major în asigurarea imunităţii nou-născutului faţă de unele Ag cu care
mama a venit în contact);
 fetusul îţi poate sintetiza, foarte curând după formare, unele clase de Ac: s-au

decelat titruri scăzute de Ig M din a 10-a săptămâna de viaţă fetală şi o cantitate

foarte redusă de Ig G începând din săptămâna a 12-a de viaţă intrauterină;

1
Epidemiologie
Imunoprevenţia
Asist. drd. Mioara Matei

 după naştere Ig M cresc rapid, iar în săptămânile 3-4 de viaţă începe sinteza de Ig
G şi Ig A;
 imunitatea celulară este aptă a se dezvolta la nou-născut, astfel încât unele
imunizări cu vaccinuri vii atenuate (exemplu: BCG) pot fi practicate, cu succes,
încă de la naştere.

Tipuri de răspuns imunitar

1) Răspunsul imunitar primar:

 apare după contactul primar al organismului cu Ag;

 prezintă o perioadă de latenţă variabilă (10-15 zile) ~ titrul anticorpilor

creşte treptat, atinge o valoare maximă, urmează o descreştere lentă ce

poate continua până la dispariţia completă a acestora;
 la adult, are loc iniţial, predominant prin Ig M, celelalte clase (Ig G şi Ig A)

apar ulterior.
2) Răspunsul imunitar secundar:
 apare după contactul secundar al organismului, repetat cu acelaşi Ag;

 declanşat de doze foarte mici de Ag;

 realizat prin Ig G.

 Răspunsul imunitar primar şi/sau secundar poate să apară atât după imunizarea
activă naturală (trecerea prin boală) cât şi după cea artificială (vaccinarea)

A. Răspunsul imunitar umoral:

- în practică, se ţine seama de faptul că prima inoculare de Ag (vaccinarea
primară) este capabilă să inducă un răspuns imun, dar acesta nu este
suficient de puternic, titrul Ac scăzând după un timp relativ scurt, sub limita
protectoare;
- administrările repetate, la intervale convenabile, ale Ag (vaccinarea
secundară) cresc titrul Ac serici ţi prelungesc durata sintezei, ducând la
realizarea unui grad înalt de protecţie şi păstrarea memoriei imunologice.
B. Răspunsul imunitar celular:
- în cazul imunizărilor care duc la un răspuns imunitar celular, administrările
sunt de multe ori unice sau la mari distanţe unele de altele, memoria
imunologică fiind păstrată, teoretic, toată viaţa.

După vaccinarea primară apare răspunsul imunitar postvaccinal primar, care

prezintă urmatoarele perioade:
- de latenţă;
- de ascensiune;
- de platou;
- de descreştere.

2
Epidemiologie
Imunoprevenţia
Asist. drd. Mioara Matei

În cursul perioadei de descreştere se realizează vaccinarea secundară urmată

de apariţia răspunsului imunitar postvaccinal secundar.
II. Noţiuni elementare pentru administrarea vaccinurilor
Scopul vaccinoprevenţiei este asigurarea protecţiei specifice a populaţiei, iar
pentru realizare necesită cunoaşterea factorilor principali care condiţionează
răspunsul imunitar:
- vârsta;
- deficitele imunitare;
- factorii genetici;
- schema de vaccinare;
- indicaţiile vaccinării;
- contraindicaţiile vaccinării;
- asigurarea cadrului tehnic necesar.

A. Vârsta minimă optimă pentru vaccinare - se stabileşte în funcţie de mai mulţi

factori:

1.Etapele de maturizare ale sistemului imunitar:

a) Imunitatea celulară:
 eficientă la naştere;

 permite ca vaccinarea anti-tuberculoză (BCG) să se realizeze în perioada

neonatală.
b) Imunitatea locală intestinală asigurată de Ig A:
 eficientă până la 6-8 săptămâni de viaţă;

 suplinite, după această vârstă, de vaccinul anti-poliomielita cu virus viu

atenuat (VPOT).
c) Imunitatea umorală:
 reflectă capacitatea organismului de a forma Ac circulanţi;

 devine eficientă la vârsta de 2-3 luni ~ în acest moment se poate aplica

imunizarea cu vaccinul anti-difterie-tetanos-tuse convulsivă (DTP).

2. Protecţia moştenită de la mamă (Ac la titruri protective) – eficientă până

la 6-9 luni şi numai faţă de unii agenţi infecţioşi cu care mama a venit în
contact în antecedente
 Ac materni specifici, aflaţi la nivele protective, pot scădea până la

neutralizare imunogenitatea Ag introduse printr-un vaccin cu agent viu

atenuat (exemplu: vaccinarea anti-rujeolă), motiv pentru care astfel de
preparate vaccinale vor fi aplicate după vârsta de 9 luni

3. Contextul epidemiologic – funcţie de incidenţa şi severitatea bolilor

transmisibile în regiune, produsele vaccinale disponibile, posibilităţile
economice

3
Epidemiologie
Imunoprevenţia
Asist. drd. Mioara Matei

B. Deficitele imunitare congenitale sau câştigate pot diminua răspunsul imunitar la

toate vaccinurile.

C. Factorii genetici intervin în imunogeneza ~ există persoane cu:

- răspunsuri imune (RI) puternice, de calitate;
- RI de niveluri neprotective;
- RI umoral slab, dar cel celular optim.

D. Schema de vaccinare:
- este necesară pentru obţinerea răspunsului imunitar optim;
- stabilirea schemelor de vaccinare implică:
 întocmirea calendarului vaccinărilor

 precizarea grupurilor populaţionale

 modalităţile şi căile de administrare

 numărul şi mărimea dozelor,

 ritmul inoculării şi intervalul dintre imunizări

E. Asigurarea cadrului tehnic necesar:

- spaţiul de lucru (curat, decontaminat)
- lista copiilor
- recipiente pentru reziduuri
- evidenţe ce trebuie completate după campanie
- vaccinurile.

F. Indicaţii

Vaccinuri administrate prin Programul Naţional de Imunizări ~ în funcţie de

grupa de vârstă:
 anti-tuberculoză (BCG)

 anti-hepatită virală B (HepB)

 anti-difterie; anti-tetanos; anti-tuse convulsivă (DTP/DTPa)

 anti-rujeolă; anti-parotidită, anti-rubeolă (RPR)

 anti-poliomielită (VPI/VPOT)

 anti-rubeolă.

Vaccinuri administrate într-un anumit context epidemiologic (vaccinuri de

necesitate epidemiologică) ~ se adresează grupurilor cu risc:
 din populaţia generală (imunosupresaţi, gravide, vârstnici, copii);

 ocupaţional.

Exemple: anti-hepatită virală A; anti-infecţie cu meningococ; anti-gripă; anti-

tetanos; anti-infecţie cu pneumococ; anti-rabie; anti-leptospiroză; anti-infecţie
cu Haemophilus influenzae b (Hib); anti-infecţie cu Human Papilloma Virus

4
Epidemiologie
Imunoprevenţia
Asist. drd. Mioara Matei

(HPV); anti-varicelă; anti-infecţie cu rotavirus; anti-febră tifoidă; anti-

dizenterie; anti-holeră; anti-febră galbenă.

Vaccinuri administrate în raport de anumite stări ale sănătăţii:

 imunosupresie (anti-tetanos, anti-gripă, anti-infecţie cu pneumococ, anti-

infecţie cu H. influenzae b);

 asplenie funcţională sau anatomică (anti-infecţie cu pneumococ, anti-gripă,

anti-infecţii cu meningococ, anti-infecţie cu Hib);

 hemodializaţi/receptori de transplante (anti-infecţie cu H. influenzae b, anti-

gripă, anti-infecţie cu pneumococ);

 alcoolism cronic (anti-infecţie cu pneumococ).

G. Contraindicaţiile generale ale vaccinărilor

 Preparatul vaccinal, fiind un produs biologic activ şi conţinând Ag ale unor agenţi
patogeni vii atenuaţi, omorâţi sau obţinute pe bază de recombinanţi genetici,
vaccinoprevenţia are o serie de indicaţii, dar şi de contraindicaţii.

 Înainte de a practica vaccinarea:

 anamneza:
- stări febrile ~ produc perturbări în imunogeneză; administrarea
vaccinurilor poate agrava o boală cu debut atipic;
- convalescenţa recentă după o boală infecţioasă ~ imunosupresia
interferează imunogeneza → vaccinarea poate prelungi convalescenţa,
poate favoriza starea de purtător, poate produce recrudescenţa bolii
respective;
- administrarea de Ig sau imunosupresoare ~ virusul viu atenuat din
vaccin este extrem de sensibil la cantităţi mici de Ac (Ig) → blocarea
imunogenezei → răspuns imun sub aşteptări; administarea de Ig pre- /
postvaccinal → risc de eşec.

 termometrizare, examen clinic.

I. Contraindicaţii temporare (relative)

Stările pasagere de boală (mai ales formele atipice), care pot amâna acţiunile
de imunizare, necesită recuperarea cazurilor respective şi includerea lor în programul
de vaccinare în timpul cel mai scurt posibil (cel mult 30 zile de la începerea
campaniei), pentru evitarea omisiunilor sau restanţelor ce pot prejudicia statusul
imunitar al colectivităţilor (“golurile imunitare”).

În categoria contraindicaţiilor temporare intră:

1) Stări febrile ca urmare a unor infecţii uşoare (foarte frecvente la copil).

5
Epidemiologie
Imunoprevenţia
Asist. drd. Mioara Matei

2) Perioada de incubaţie a unor boli infecţioase (se amână vaccinarea pe o durată

egală cu maximul perioadei de incubaţie a bolii respective), exceptând acele
preparate care sunt indicate în aceste circumstanţe epidemiologice.
3) Bolile infecţioase în evoluţie şi convalescenţă.
4) Administrarea de Ig ~ se vaccinează după o perioadă de 4-6 săptămâni;
5) Tratamentele imunosupresive cu corticoizi, în doze mari şi cure prelungite ~
deoarece în cursul acestor tratamente există o supresie imunitară relativă
(vaccinurile vii atenuate nu se recomandă la persoanele sub tratament cu corticoizi
→ vor putea fi vaccinate după 3 luni de la terminarea tratamentului; vaccinurile
preparate din agenţi omorâţi se administrează după 2 săptămâni de la întreruperea
tratamentului ~ la astfel de persoane, răspunsul imun protector după vaccinare nu
se manifestă ~ necesită o revaccinare după o lună sau mai mult de la terminarea
tratamentului).
6) Sarcina contraindică administrarea vaccinurilor cu agenţi vii sau vii atenuaţi:
 există risc teratogen în timpul primelor 3 luni şi cel al contaminării pe toată
perioada sarcinii;
 vaccinurile cu agenţi omorâţi nu implică întreruperea sarcinii în cazul în
care au fost administrate în perioada gravidităţii;
 anatoxina anti-tetanos şi vaccinul anti-poliomielită cu virus omorât pot fi
aplicate fără riscuri în timpul sarcinii (nu impun întreruperea sarcinii);
 vaccinurile cu virus omorât anti-gripă şi anti-rabie se practică numai în
situaţii deosebite, când viaţa gravidei este pusă în pericol de agresiunea
infecţioasă.
7) Diabetul zaharat decompensat – se vaccinează după echilibrare prin tratament sau
nutriţional.
8) Tuberculoza pulmonară activă.
9) Prematuritatea şi distrofia de gradul III ~ se vaccinează când nou-născutul ajunge
la o greutate normală pentru vârsta sa.

II. Contraindicaţii definitive (absolute)

Sunt reprezentate de:

1) Afecţiuni neurologice evolutive (atenţie la vaccinurile preparate din bacterii sau
virusuri cu neurotropism → vaccinul anti-tuse convulsivă, anti-febră galbenă).
2) Perioada declanşării unor epidemii.
3) Afecţiunile organice decompensate: insuficienţa cardiacă, infarct miocardic,
accidente vasculare cerebrale, nefropatii cronice, insuficienţă renală, afecţiuni
hepatice cronice, insuficienţă hepatică.
4) Stările de imunodeficienţă (îndeosebi vaccinurile cu agenţi vii sau vii atenuaţi).
5) Alergiile majore la proteinele din vaccinurile preparate pe ou embrionat.
6) Afecţiunile cutanate (eczema constituţională, piodermitele, psoriazisul).
7) Persoanele HIV pozitive (nu se vaccinează cu agenţi vii atenuaţi).

6
Epidemiologie
Imunoprevenţia
Asist. drd. Mioara Matei

Tipuri de vaccinuri
Vaccinurile se clasifică în funcţie de mai mulţi parametri:

a) după natura agentului patogen:

1. cu agenţi vii atenuaţi (exemple: anti-tuberculoză, anti-poliomielită oral,
anti-parotidită epidemică, anti-HIV, anti-febră tifoidă);
2. cu agenţi vii supra-atenuaţi (exemple: anti-rujeolă);
3. cu agenţi omorâţi (inactivaţi) (exemple: anti-poliomielită parenteral, anti-
gripă, anti-hepatită virală B, anti-leptospiroză).

b) după natura componentelor antigenice:

1. Corpi bacterieni sau virali integrali (vaccinuri corpusculare).
Exemple: anti-tuberculoză, anti-gripă, anti-poliomielită, anti-VHA.
2. Fractiuni (subunităţi structurale).
Exemple: anti-VHB, anti-rujeolă, anti-rubeolă, anti-infecţie cu pneumococ.
3. Produse ale metaboismului microbian (anatoxine).
Exemple: anatoxina antitetanos (ATPA), anatoxina antidifterie (ADPA), vaccin
anti-tuse convulsivă (acelular), anti-infecţie cu E. coli enterotoxigen.

c) după numărul antigenelor înrudite sau diferite în acelaşi preparat:

1. Monovalente. Exemple: toate vaccinurile.
2. Bivalente. Exemple: anti-infecţie cu meningococ A şi C, anti-difterie – anti-
tetanos.
3. Trivalente. Exemple: anti-poliomielită 1, 2 şi 3 (VPOT), antidiftero-tetano-
pertussis (DTP), anti-rujeolă-parotidită-rubeolă (RPR).
4. Tetravalente. Exemple: anti-infecţie cu meningococ serotipurile A, C, Y,
W135.
5. Pentavalente. Exemple: anti-infecţie cu meningococ serotipurile A, B, C, Y,
W135.
6. Polivalente.Exemple:anti-infecţie cu pneumococ ~ 23 serotipuri.

d) asocieri de vaccinuri:
1. Bivalente.
Exemple: DTP + anti-hepatită virală B.
2. Trivalente.
Exemple: anti-tuberculoză + DTP + anti-poliomielită oral.
3. Tetravalente.
Exemple: DTP + anti-poliomielită oral + anti-rujeolă + anti-febră galbenă.

7
Epidemiologie
Imunoprevenţia
Asist. drd. Mioara Matei

H. Reacţii adverse postvaccinale

 Există vaccinuri “anodine”, “inofensive” (exemplu: anatoxina anti - tetanos,
vaccinul anti-poliomielită cu agent omorât) şi vaccinuri “agresive” (exemplu:
anatoxina anti-difterie, vaccinul anti-febră tifoidă şi paratifoidă A şi B, vaccinul
anti-tuse convulsivă).

 Reacţii adverse postvaccinale indezirabile (RAPI) = incident medical care se

produce după o vaccinare, fiind considerat a se datora acesteia.

 Ele diferă în funcţie de tipul vaccinului şi de reactivitatea individuală a persoanei

vaccinate.
 RAPI produse de administrarea vaccinurilor cu agenţi vii atenuaţi sunt de natură
infecţioasă şi apar mai târziu în comparaţie cu cele produse de vaccinurile cu
agenţi omorâţi care sunt imediate sau precoce şi au la bază mecanismele de
hipersensibilizare (deseori fiind de natură toxică).

1) Reacţii adverse postvaccinale locale:

 Precoce (primele 3 zile) ~ durere, roşeaţă, edem (vaccinuri cu agenţi

omorâţi).
 Tardive (3-12 săptămâni) ~ leziuni supurate, adenite satelite (vaccinul anti-

tuberculoză).

2) Episoade febrile:
 Precoce (primele 1-3 zile) - anatoxine, vaccin anti-tuse convulsivă, anti-

febră tifoidă, anti-gripă, anti-hepatită virală B.

 Tardive (5-15 zile) – (vaccinuri cu virus viu atenuat (anti-rujeolă, anti-febră

galbenă).

3) Convulsii (hipertermice la copilul mic) - vaccin anti-tuse convulsivă, anti-rujeolă.

4) Exantem:
 Alergic (precoce) - vaccinuri cu agenţi omorâţi.

 Infecţios (tardiv) – vaccin anti-rujeolă.

5) Artralgii (la adulţi) - vaccin anti-rubeolă, vaccin anti-hepatită virală B.

6) Alte RAPI:
 somnolenţăa sau stare de agitaţie;
 hipo- / hiperreactivitate;
 tulburări digestive;

8
Epidemiologie
Imunoprevenţia
Asist. drd. Mioara Matei

 anestezie, parestezie;
 trombocitopenie;
 meningoencefalită.

Din grupul RAPI grave fac parte:

 şocul, convulsiile persistente, encefalopatia ~ după vaccinul anti-tuse
convulsivă;
 paralizia ~ după vaccinul anti-poliomielită cu virus viu atenuat (revenirea
neurovirulenţei);
 tuberculoză generalizată ~ după vaccinul anti-tuberculoză administrat la o
persoană cu imunodeficienţă congenitală, nedecelabilă la naştere.

I. Metode de evaluare a eficienţei vaccinărilor

 Orice produs biologic folosit în vaccinoprevenţie este supus, înainte de a fi
utilizat, unei atente verificări care urmăreşte stabilirea, în primul rând, a valorii
sale antigenice.
 Eficienţa vaccinoprevenţiei poate fi apreciată prin teste epidemiologice şi
imunologice.
1. Testul (indicatorul) epidemiologic
 La nivel populaţional, eficacitatea imunizărilor se apreciază prin studiul
morbidităţii ~ comparând rezultatele la grupul vaccinat si cel nevaccinat
(martor); informaţiile sunt prelucrate statistic computerizat pentru a a calcula
indicele de eficienţă = proporţia de îmbolnăviri la vaccinaţi/proporţia de
îmbolnăviri la nevaccinaţi (< 1).
 Preparatul supus vaccinării va fi cu atât mai eficient cu cât valoarea acestui
raport va fi mai mare.
 Studiul curbei morbidităţii postvaccinale permite evaluarea în timp şi spaţiu a
tendinţelor unor boli transmisibile şi a eficienţei programelor de vaccinare.
 În timp, vaccinoprevenţia îşi poate evidenţia eficienţa şi prin modificarea
manifestărilor procesului epidemiologic al unei maladii transmisibile la
populaţia vaccinată (sporadicitate, endemicitate; evoluţie sezonieră,
multicilcică, anuală) comparativ cu cea din zone geografice slab acoperite
vaccinal.

2. Testul (indicatorul) serologic

 Acest test permite evidenţierea modificărilor imunologice specifice induse
de un anumit preparat vaccinal;

9
Epidemiologie
Imunoprevenţia
Asist. drd. Mioara Matei

 Se practică titrarea anticorpilor specifici în serul sanguin, comparativ la

vaccinaţi şi nevaccinaţi, cu evaluarea statistico-matematică şi computerizată
(se calculează indicele de eficienţă → se caută titruri protective);
 Se pot asocia testări in vivo (intradermoreacţia la tuberculină ~ IDR la PPD)
care ajută la aprecierea dinamicii individuale şi colective a protecţiei specifice.
 Eficienţa programelor de vaccinoprevenţie şi imunizare naturală activă se
poate constata analizand configuraţia fondului imunitar populaţional.

Obiectivele evaluărilor seroepidemiologice:

 elaborarea şi adaptarea calendarului vaccinărilor;

 alegerea preparatului vaccinal (licitaţia vaccinurilor furnizate de diferite

firme de medicamente);
 stabilirea asocierilor vaccinale;

 monitorizarea eficacităţii vaccinoprevenţiei;

 organizarea unor acţiuni speciale (ex. anti-poliomielită – „zile naţionale de

vaccinare”, „vaccinarea din casă în casă”).

J. Calendarul vaccinărilor prin Programul Naţional de

Imunizări (PNI) – pentru subiectul Principii care stau la baza
Programului Extins de Vaccinări (= PNI)
Întocmirea calendarului vaccinărilor presupune:
- precizarea grupurilor populaţionale
- modalităţile şi căile de administrare
- numărul şi mărimea dozelor
- ritmul inoculării
- intervalul dintre doze
- perioada campaniilor de vaccinare.

Recomandările privind administrarea vaccinurilor diferă de la o zonă

geografică la alta în funcţie de:
1. incidenţa şi severitatea unor boli transmisibile;
2. produsele vaccinale disponibile;
3. posibilităţile economice de introducere a cât mai multe preparate vaccinale
cu administrare constantă la populaţia ţintă.

Întocmirea calendarului vaccinărilor trebuie să ţină seama de:

- particularităţile imunităţii pasive la nou născut
- momentul epuizării acestei protecţii
- dobândirea capacităţii proprii de elaborare a răspunsului imun
- sezonalitatea unor boli infecţioase (protecţie înaintea perioadei epidemice)
- cunoaşetrea indicaţiilor, contraindicaţiilor şi a intervalelor dintre imunizări.
10
Epidemiologie
Imunoprevenţia
Asist. drd. Mioara Matei

Structura PNI:
Pe baza cunoaşterii structurii morbidităţii şi a tendinţelor acesteia pentru
diverse boli transmisibile, în Programul Naţional de Imunizări (PNI) din România
sunt incluse următoarele vaccinuri:
- anti-tuberculoză (BCG);
- anti-poliomielită (VPI/VPOT);
- anti-hepatită B;
- anti-difterie – tetanos - tuse convulsivă (DTPa);
- anti-rujeolă – parotidită –rubeolă (RPR);
- anti – rubeolă (fete).

Tabelul I
Schema de vaccinare recomandată pentru copii şi adolescenţi în cadrul Programului
Naţional de Imunizări (după Ministerul Sănătăţii – 2008)

Vârsta recomandată Preparate vaccinale Comentarii

Primele 24 de ore Hep B În maternitate
4 - 7 zile BCG În maternitate
2 luni DTPa-VPI, Hep B Simultan
4 luni DTPa-VPI Simultan
6 luni DTPa-VPI, Hep B Simultan
12 luni DTPa-VPI, RPR Simultan
4 ani DTPa
7 ani (clasa I) RPR Campanii şcolare
9 ani (clasa a III-a) VPOT Campanii şcolare
14 ani (clasa a VIII-a) dT, Rub (fete) Campanii şcolare
24 ani şi ulterior din 10 în 10 ani dT

DTP = vaccin diftero-tetano-pertussis acelular; VPI = vaccin polio inactivat; VPOT

= vaccin polio oral trivalent; Hep B = vaccin anti-hepatită B; RPR = vaccin anti-
rujeolă–parotidită-rubeolă; Rub = vaccin anti-rubeolă; BCG = vaccin anti-
tuberculoză; dT = bivaccin diftero-tetanic.
Înaintea fiecărei campanii de vaccinare se vor organiza sesiuni de instruire
a personalului medico-sanitar cu privire la:
- vaccinul care urmează a fi administrat
- criteriile de eligibilitate la vaccinare
11
Epidemiologie
Imunoprevenţia
Asist. drd. Mioara Matei

- perioada de efectuare a vaccinării

- contraindicaţii temporare şi definitive
- reacţii adverse, raportarea, investigarea şi tratamentul acestora
- managementul şocului anafilactic.

12