Vaccinarea si

vaccinoprofilaxia
personalului
medical
Vaccinarea este o metoda de imunizare
activa profilactica împotriva unor boli,
prin inocularea unui vaccin.
 Vaccinurile sunt preparate biologice dotate cu
proprietati antigenice, care declanseaza aparitia
raspunsului imun la organismele supuse vaccinarii.
 Protectia imunologica se instaleaza dupa interval de
timp variabil de la inoculare (saptamâni, luni), în
functie de vaccin, si este de lunga durata (ani).
 Vaccinarea si termenul de vaccin au fost introduse în
medicina de medicul generalist englez Edward Jenner,
în anul 1796, cu ocazia descoperirii primului vaccin,
împotriva variolei.
 În prezent toate tarile si-au elaborat propriile scheme
nationale de vaccinare împotriva bolilor infectioase. 
În anii '90 au fost dezvoltate vaccinuri împotriva
rotavirusurilor responsabile de unele gastroenterite
infecțioase, frecvente la sugari și copiii mici.
 Programele de vaccinare în masă au avut un impact
considerabil în medicina preventivă, contribuind la
reducerea numărului de cazuri de difterie, tetanos, tuse
convulsivă, rujeolă, rubeolă, oreion și hepatită virală B
în majoritatea țărilor industrializate
 Eficiența vaccinării este demonstrată prin dovezi
statistice, care indică fără dubii o scădere importantă a
numărului de cazuri de îmbolnăvire prin agenți
infecțioși acoperiți de vaccinuri, după introducerea
vaccinării în masă.
 În prezent, există 26 de boli infecțioase care pot fi
prevenite prin vaccinare, dar acest număr este în
creștere. Sunt în curs de desfășurare sute de proiecte
de cercetare pentru dezvoltarea de noi vaccinuri.
 Vaccinări cu recomandare generală

 Sunt vaccinările cuprinse în programele naționale de

vaccinare ale fiecărei țări, care sunt recomandate
pentru toată populația țării respective și se efectuează
gratuit.
Vaccinări cu recomandare
selectivă
 Nu vizează populația generală, fiind recomandate doar
pentru grupele de populație expuse la factori de risc
suplimentari, conform reglementărilor Direcției de
Sănătate Publică.
Vaccinări efectuate în situații
epidemiologice speciale
 Se efectuează acolo unde există risc de izbucniri
epidemice: vaccinare anti-tifoidică, anti-dizenterică,
anti-hepatită A (de ex. în regiunile unde s-au produs
inundații).
Vaccinări de necesitate

 Se efectuează preventiv, post expunere (de ex.

vaccinarea antirabică și antitetanică, în cazul
mușcăturilor de animale, pentru
prevenirea rabiei și tetanosului, vaccinarea antitetanică
cu o doză de rapel, în cazul plăgilor tetanigene,
vaccinarea antirujeolică a contacților de rujeolă, în
primele 5 zile de la contact).
Vaccinări de interes regional

 Sunt necesare pentru cei ce călătoresc în zone

endemice pentru anumite boli: vaccinarea anti-
amarilică (împotriva febrei galbene), anti-pestoasă
(împotriva ciumei), antiholerică. Se efectuează în
centre speciale.
Vaccinări de interes
profesional
 Se efectuează la personalul care, prin natura profesiei,
este expus riscului de a contacta diverse boli (vaccinare
anti-hepatitică B la personalul medical; vaccinare anti-
leptospirotică, anti-carbunoasă, antirabică la personalul
din zootehnie etc.). Unele din aceste vaccinări se
efectuează în centre speciale
 Vaccinări efectuate la
grupele de risc
 Vizează selectiv grupele de populație cu risc crescut
pentru forme grave de boală și deces (bolnavi cronici
sau vârste extreme: copii și bătrâni). În România, se
încadrează în această categorie vaccinarea antigripală.
Vaccinări efectuate în funcție
de sex
 Din această categorie fac parte: vaccinarea obligatorie
a gravidelor în luna a VIII-a, cu o doză de rapel anti-
diftero-tetanic (în scopul imunizării pasive a fătului,
anticorpii materni trecând în sângele fetal, unde
persistă și după naștere, aproximativ până la vârsta de
6 luni), și vaccinarea anti-rubeolică selectivă a fetelor
(în clasa a VII-a), în scopul reducerii incidenței rubeolei
congenitale.
 Vaccinări opționale

 Sunt vaccinări pentru profilaxia bolilor pentru care

există vaccin specific, dar care nu este inclus în
programele obligatorii de imunizare. Se efectuează în
completarea vaccinărilor obligatorii, costul fiind
suportat de cel vaccinat. Există variații de la o țară la
alta: unele vaccinări, care sunt obligatorii în unele țări,
pot fi opționale în alte țări
 Un exemplu este vaccinarea
împotriva Haemophilus Influenzae de
tip B, care este obligatorie la copii în
majoritatea țărilor din Uniunea
Europeană, dar face parte din
categoria vaccinărilor opționale în
România. Vaccinările din categoria
celor cu obligativitate selectivă sunt
opționale pentru populația care nu
corespunde criteriilor de selecție (de
ex. vaccinarea antigripală, obligatorie
în România pentru persoanele cu
anumite boli cronice și persoanele
peste 65 de ani, dar opțională pentru
celelalte grupe de populație).
 Reacții adverse și efecte secundare
postvaccinale

 Orice incident medical care poate fi asociat temporal cu

o vaccinare este o reacție adversă postvaccinală.
Legătura temporală între vaccinare și efectul advers nu
implică obligatoriu o relație cauzală.
În funcție de cauza lor,
reacțiile adverse pot fi
 Reacții induse de vaccin: sunt efecte asociate cu
proprietățile intrinseci ale vaccinului și cu răspunsul
individual al organismului vaccinat, care din punct de
vedere biologic, nu este de așteptat să se producă în
absența vaccinării.
 Reacții potențate de vaccin (reacții
care se pot produce și în alte situații,
la organismele susceptibile, dar care
sunt precipitate de vaccinare)
 Defecte de fabricație sau erori de
manipulare (vicii de producție,
manipulare sau administrare)
 Coincidențe (reacții care apar după
administrarea unui vaccin, fără a se
putea stabili o relație cauzal
 Vaccinoprofilaxia se poate realiza:

* în cadru organizat, prin campanii de vaccinare înscrise

în programele obligatorii de imunizare din fiecare tara 
 * în situatia declansarii unor focare infecto-contagioase
ale caror boli beneficiaza de un vaccin corespunzator 
 * optional, pentru profilaxia bolilor pentru care exista
vaccin specific, dar care nu este inclus în programele
obligatorii de imunizare. 
 Clasificarea vaccinurilor
După mecanismul de acţiune
* Vaccinuri care acţionează prin
activarea mecanismelor imunităţii
umorale (producerea activă de
anticorpi specifici de către organismul
vaccinat). Din această categorie fac
parte majoritatea vaccinurilor. 
* Vaccinuri care acţionează prin
activarea mecanismelor imunităţii
celulare: vaccinul BCG (împotriva
tuberculozei). 
După conţinutul biologic

 * Vaccinuri care conţin microorganisme

vii atenuate 
* Vaccinuri care conţin microorganisme
inactivate 
* Vaccinuri care conţin componente
microbiene purificate, proteice sau
polizaharidice conjugate proteic 
* Vaccinuri care conţin proteine
recombinate 
 * Vaccinuri care conţin anatoxine 
 II. Vaccinarea personalului
medical
 Munca în sectorul medical presupune
intrarea în contact cu un număr mare de
persoane, în fiecare zi și, implicit,
expunerea la zeci de posibile infecții
foarte dificil de identificat în condițiile
unui flux constant de oameni. 
Expuși sunt nu doar medicii, indiferent de
natura specializării lor, ci și paramedicii
de pe
ambulanțe,asistenții, infirmierii, rezidenți
i și stagiarii, cât șilaboranții, care
operează constant cu substanțe cu
potențial dăunător pentru sănătate.
 Imunizarea e vitală atât pentru sanătatea lor personală,
cât și pentru cea publică, pentru că în caz de infectare,
ei pot răspândi la rândul lor cu mare ușurință infecțiile.
Acestora le sunt recomandate cu prioritate anumite
vaccinări.
 1. Vaccinarea antigripala a
personalului medical
 Imunizarea personalului medical, chiar dacă nu este cea
mai importantă în prevenirea şi controlul gripei, este la
fel de valoroasă ca vaccinarea persoanelor cu risc
crescut de complicaţii şi deces în epidemiile de gripă.
Există însă o dilemă în ceea ce priveşte realizarea
acestei măsuri: vaccinarea acestei categorii este o
obligaţie sau o problemă de conştiinţă?
 Obligaţia profesională nu poate acoperi
accepţiunea vaccinării totalităţii
personalului medico-sanitar, iar
sancţiunile administrative nu au crescut
acoperirea vaccinală decât foarte puţin.
    Poziţia dublă a personalului medico-
sanitar referitor la gripă: prima, de
transmiţător, în cazul îmbolnăvirii, a
virusului gripal la persoanele pe care le
îngrijeşte, mai ales dacă acestea sunt cu
risc crescut de complicaţii şi deces.
 Personalul medical poate avea si rol de primitor al
virusului gripal de la persoanele gripate pe care le
îngrijeşte, ceea ce ar putea duce la o îmbolnăvire
severă, mai ales dacă are o boală cronică asociată
(cardiovasculară, diabet, bronho-pulmonară), care să
necesite internare sau izolare la domiciliu.
    Îmbolnăvirea personalului medico-sanitar şi
absenteismul său de la locul de muncă pot fi critice în
cazul unei epidemii severe, când lipsa de personal ar
putea determina imposibilitatea sistemului de-a asigura
în condiţii optime îngrijirea numărului mare de
îmbolnăviri în rândul populaţiei
 O acoperire vaccinală optimă în controlul gripei nu este
doar apanajul ţărilor mici, sărace, ci şi al unor ţări
dezvoltate care se confruntă cu dificultăţi
asemănătoare în obţinerea unor niveluri
corespunzătoare ale vaccinărilor în rândul lucrătorilor
medico-sanitari.
 Mai multe studii au evidenţiat o evoluţie
ciclică asemănătoare între acoperirea
vaccinală a populaţiei şi cea a lucrătorilor
medicali, în sensul că sezoanele cu
intensitate şi răspândire joasă sau medie
a activităţii gripale duc la un interes
scăzut atât al populaţiei, cât şi al
lucrătorilor medico-sanitari. Reacţia celor
din urmă este dăunătoare, pentru că în
acest fel promovarea vaccinării în rândul
populaţiei este mediocră, fără a mai vorbi
despre impactul exemplului propriu.
 În România, evoluţia vaccinării antigripale a
personalului medico-sanitar este similară, cu creşteri şi
scăderi în funcţie de intensitatea activităţii gripale din
diferitele sezoane, dar şi cu sincope ale promovării
imunizării de către corpul medical 
 România în 2008, s-a ajuns în 2011 la o
acoperire vaccinală de 3,15 doze la 1.000
de locuitori, situaţie care s-a perpetuat şi
în anii următori.
    Sperăm ca vaccinarea antigripală a
populaţiei României (şi, implicit, cea a
personalului medico-sanitar) va fi
realizată în viitor conform parametrilor
optimi de control al gripei, recomandaţi
de Organizaţia mondială a sănătăţii şi
Uniunea Europeană
Importanta hepatitei virale
de tip B si C pentru
sanatatea

publica
Desi exista o tendinta generala de scadere a numarului
de cazuri, in fiecare an sunt diagnosticate intre 7000 si
8000 cazuri noi de hepatita virala B (505 cazuri noi de
hepatita virala acuta tip B in Romania, in 2010).
Romania este citata ca
avand cea mai ridicata
prevalenta a infectiei
cronice cu virusul hepatitic
B care este estimata la
peste 4%.
 HEPATITA CU VIRUS B (HVB)
Criterii clinice
 Sindrom de citoliza hepatica (TGP, TGO), insotit sau nu
de febra, sindrom icteric sindrom de disconfort
abdominal persistent, sindrom astenic.
 Conform definitiei de caz ECDC 2012, utilizata pentru
raportare in TESSy, criteriile clinice sunt nerelevante
pentru scopul supravegherii.
Criterii epidemiologice

 - legatura epidemiologica cu un caz confirmat cu

laboratorul
Clasificarea cazurilor
 - caz posibil: neaplicabil
 - caz probabil: care intruneste criteriile clinice si
epidemiologice
 - caz confirmat: care intruneste urmatoarele
 Criterii de laborator

 - Hepatita acuta cu virus B

 IgM anti-HBc pozitiv si IgM anti HAV negativ
 - Hepatita cronica cu virus B
 IgM anti-HBc negative si AgHBs pozitiv sau AgHBe pozitiv
sau detectia ADN-VHB
 in doua ocazii diferite, la interval de 6 luni
 Nu se admite utilizarea, pentru supraveghere, a testelor
rapide!
 2.2 HEPATITA B, C DUPA ACCIDENTE POST-EXPUNERE
LA PERSONALUL
SANITAR SI AUXILIAR LA RISC
 Personalul sanitar si auxiliar la risc este definit ca
persoane (medici, medici rezidenti, studenti, asistente,
infirmiere, ingrijitoare) a caror activitate implica
contactul cu pacientii sau cu sange sau fluide ale
pacientului, in unitati sanitare cu paturi, cabinete
medicale, laboratoare sau alte servicii de sanatate
publica.
 Este considerat accident post-expunere la personalul
sanitar si auxiliar doar cel aparut in timpul programului
de lucru si in cadrul atributiior de serviciu.
 Tipurile de expunere ce constituie factori de risc pentru
infectia cu VHB si VHC sunt
reprezentate de:
 intepare sau taiere a tegumentului cu obiecte posibil
contaminate (ace de seringa, bisturie, alte obiecte
intepatoare-taietoare);
 contact al mucoaselor sau al pielii
non-intacte cu fluide, ţesuturi sau alte
elemente
potenţial infecţioase.
 Materiile fecale, secreţiile nazale,
saliva, sputa, sudoarea, lacrimile,
urina, continutul de
 varsatura nu sunt considerate ca
potenţial infecţioase, cu excepţia
cazului în care conţin sânge.
 Orice posibil contact direct (contact
fără barieră de protecţie) cu VHB sau
VHC necesită o evaluare clinica.
Diagrama Sistemului de supraveghere
a hepatitelor virale tip B si C

1. populatia sub

supraveghere
2. perioada de timp
3. colectarea datelor:
Analiza datelor

 - lunar - numar cazuri noi/incidenta

hepatitei acute cu virus B, C pe grupe de
varsta, sex,
 ocupatie, tara de nastere, cetatenie;
 - trimestrial - analiza frecventei factorilor
de risc si a caracterelor demografice ale
cazurilor raportate pe fisele de
supraveghere, in scopul identificarii sub-
populatiilor vulnerabile, la risc, analiza
antecedentelor vaccinale la cazurile de
hepatita virala acuta tip B.
Diseminarea informatiilor

 - trimestrial, sub forma de rapoarte ale CRSP pentru

teritoriile arondate;
 - anual, sub forma de raport national al CNSCBT.
confidentialitatea datelor

 datele de identitate ale pacientilor vor fi protejate prin

folosirea codului DSP ca identificator si evitarea folosirii
numelui si adresei de domiciliu;
2.3.1. Vaccinul hepatitic B

 Doza de vaccin hepatitic B variaza in functie de

producator, de varsta celui vaccinat si de nevoile
populatiei la risc. Vaccinul hepatitic B poate fi
administrat simultan cu alte vaccinuri, conditia fiind ca
locul de administrare sa fie diferit.
 Dozare si administrare - Doza pediatrica (pentru nou-
nascuti si copiii sub 15 ani) este de 0,5 ml, continand
10μg de HBs Ag. Doza pentru adulti si copiii peste 15 ani
este de 1,0 ml, continand 20μg de HBs Ag.
 Trebuie stocat si transportat la o temperatura intre 2ºC
si 8ºC. Nu trebuie congelat
 In cazul inregistrarii unor reactii adverse post-vaccinale
indezirabile (RAPI), ele trebuie raportate la DSP, CRSP si
CNSCBT, conform metodologiei de supraveghere
 Vaccinarea se face in conformitate cu
recomandarile din Programul National
de Imunizare (PNI), aprobat prin Ordin
comun al Ministrului Sanatatii si al
Presedintelui Casei Nationale de
Asigurari de Sanatate.
 In caz de imposibilitate, din motive
obiective, a administrarii vaccinului
conform Calendarului de Vaccinare din
cadrul PNI, recuperarea celei de-a
doua sau a treia doze se va face in
timp util, fara a fi necesara reluarea
intregii scheme de vaccinare.
 Intervalul minim intre administrarea
primei si a celei de a doua doze este de
patru saptamani.
 Daca schema de vaccinare este intrerupta
dupa prima doza, cea de-a doua doza va
trebui
administrata cat mai curand posibil, iar
intervalul minim intre a doua si a treia
doza este de 8 saptamani. Daca doar cea
de a treia doza a fost intarziata, ea va fi
administrata cat mai curand posibil.
 Testarea serologica post-vaccinare nu este necesara
dupa administrarea de rutina a vaccinului hepatitic B in
randul adultilor cu un status imunitar normal.
 Testarea post-vaccinare este
recomandata pentru a se cunoaste
pesistenta imunitatii, respective raspunsul
imun in urma vaccinarii, in cazul
urmatoarelor categorii:
 persoane din sistemul sanitar cu risc
crescut de expunere profesionala la
produse
 biologice posibil contaminate; obligatia
testarii revine angajatorului care va
suporta cheltuielile aferente acesteia;
 pacienti dializati cronic, persoane HIV
pozitive, persoane imunodeprimate
(transplantati,
cei care au primit chimioterapie);
obligatia testarii revine spitalului care are
in ingrijire
asemenea pacienti, din fondurile
decontate de CNAS;
 parteneri sexuali ai persoanelor cu AgHBs
pozitiv; costul testarii va fi suportat de
persoana solicitanta.
 Testarea va fi efectuata la 2-3 luni dupa administrarea
ultimei doze de vaccin hepatitic B din schema completa
de vaccinare, folosind o metoda ce permite
determinarea concentratiei anticorpilor anti-HBs (Ac
anti-HBs).
 Nu se admite utilizarea, pentru supraveghere, a testelor
rapide!
 Daca concentratia Ac anti-HBs ≥10
mUI/ml dupa prima serie de vaccinare
anti-hepatita B, persoana este
considerata imuna pentru hepatita cu
virus B.
 Daca concentratia Ac anti-HBs <10
mUI/ml dupa prima serie de vaccinare
anti-hepatita B, este necesara
revaccinarea cu schema completa in cazul
persoanelor imunocompetente. Doar
pentru persoanele imunodeficiente poate
fi necesara testarea anuala a
concentratiei Ac antiHBs.
 Doza de rapel nu este recomandata
pentru persoanele cu status imun normal
care au primit vaccine hepatitic B in
copilarie.
 Persoanele cu status imun normal, care
au concentratia Ac anti-HBs ≥10 mUI/ml
dupa schema completa de vaccinare
antihepatita B, sunt protejate impotriva
infectiei acute si cronice cu virushepatitic
B, chiar daca concentratia Ac anti-HBs
scade ulterior sub 10 mUI/ml, nefiind
necesar un rapel.
 Mecanismul de inducere a unei imunitati continue este
dat de memoria imuna, rezultata prin dezvoltarea
selectiva si diferentiata de clone specifice de limfocite
B si limfocite T.
 In cazul pacientilor hemodializati, necesitatea unui
rapel este data de nivelul anual al concentratiei anti-
HBs.
 Va fi administrat un rapel cand concentratia Ac anti-HBs
<10 mUI/ml.
 Pentru persoanele imunocompromise (HIV pozitive,
transplantati, cele care primesc
chimioterapie) nevoia administrarii unui rapel nu a fost
determinata. Daca concentratia Ac antiHBs <10 mUI/ml
si persoana are risc de expunere, se poate lua in
considerare administrarea unei doze de rapel.
 HBIG poate fi administrata
intramuscular/intravenos, in functie de tipul
de produs si de indicatiile producatorului.
 Poate fi administrata simultan cu vaccinul
hepatitic B, dar in locuri diferite.
 Trebuie stocata si transportata la o
temperatura intre 2ºC si 8ºC. Nu trebuie
congelata.
 In cazul inregistrarii unor efecte adverse, ele
trebuie raportate la Agentia Nationala a
 Medicamentului (ANM), iar la CNSCBT numai
in cazul administrarii simultane cu vaccinul
hepatitic B.
 Expunere / Conduita

 Sursa cu Ag HBs cunoscut

 1. Percutana (intepatura, taiere) / contact al
mucoaselor cu sange sau fluide contaminate
cu sange
 Persoana nevaccinata- Schema completa de
vaccinare anti-hepatita B si HIGB
 Persoana vaccinate- Rapel vaccin hepatitic B
 2. Contact sexual / utilizare seringa in comun
 Persoana nevaccinata- Schema completa de
vaccinare anti-hepatita B si HIGB
 Persoana vaccinate- Rapel vaccin hepatitic B
 Sursa cu AgHBs necunoscut
 1. Percutana ( intepatura, taiere)
/contact al mucoaselor cu sange sau
fluide ce contin sange
Schema completa de vaccinare anti-
hepatita B
 2. Contact sexual / utilizare seringa
in comun
Schema completa de vaccinare anti-
hepatita B
III. Infectiile asociate asistentei
medicale
 Cresterea numarului de cazuri de infectii asociate
asistentei medicale (IAAM) : 12316 cazuri
raportate în 2015 față de 8463 cazuri raportate în
2011 prin cauze multiple si mecanisme complexe:
– context actual al emergentei si reemergentei
agentilor patogeni – mecanismul de rezistenta
multimicrobiana – infrastructura spitalicească
necorespunzătoare; – deficiențe de igienă
spitalicească; – sterilizarea instrumentarului și a
materialelor sanitare incorectă; – manevre sau
îngrijiri medicale care nu respectă tehnica
aseptică; – nerespectarea protocoalelor cu privire
la prezența aparținătorilor în unitatile medicale; –
personal medical și de îngrijire purtător de
germeni, pacienți cu diferite boli infecțioase sau
purtători de germeni cu potential crescut de
patogenitate, etc.
 Subestimarea numarului real al cazurilor – necesitatea
accelerarii strategiilor de implementare a măsurilor
pentru îmbunătățirea activităților de supraveghere,
prevenire și limitare a infectiilor in unitatile medicale
din Romania si reducerea cauzelor de neraportare cum
ar fi :
 1. teama de sancțiuni;
 2. criteriu de evaluare a activității
managerului unității ;
 3. suprasolicitarea spitalelor ;
 4. lipsa resurselor umane de
specialitate – medici epidemiologi și
deficitul de personal medical instruit
pentru asigurarea activităților de
prevenire și control al IAAM
 5. aderența scăzută a personalului la
măsurile de prevenire, respectarea
recomandarilor conform ghidurilor si
protocoalelor
 6. lipsa procedurilor specifice de lucru sau
neaplicarea acestora de către personalul
medical
 7. absenta autoritatii medicului
epidemiolog / directorului medical
responsabil asupra deciziilor
managerului / șefilor de secție /
personalului medical;
 8. externalizarea laboratoarelor de
microbiologie care deservesc spitalele;
 9. deficiențe în diagnosticul
microbiologic;
 10. utilizarea necorespunzatoare a
antibioticelor
 Ministerul Sănătății a lansat în luna februarie 2016 :
Planul Strategic de Prevenire şi Combatere a Infecţiilor
Nosocomiale 2016 – 2018 care include un ansamblu de
măsuri care vizează prevenția, reducerea incidenței,
monitorizarea şi creşterea capacităţii de diagnostic a
IAAM cu urmatoarele obiective :
 A. Creșterea capacității de diagnostic,
prevenire și control al IAAM;
 B. Realizarea unui sistem eficient de
raportare a IAAM;
 C . Îmbunătățirea activității de
supraveghere și limitarea rezistenței
bacteriene la antimicrobiene în mediul
spitalicesc;
 D. Reducerea consumului excesiv și
nejustificat de antibiotice
Direcții de acțiune,
prevăzute :
 – legislativ si organizatoric (elaborarea si
aprobarea actelor normative : Ordin
privind aprobarea Normelor de
supraveghere, prevenire şi control al
infecțiilor asociate asistenței medicale
afalt in dezbatere publica 9 iunie – 19
iunie 2016) – investiții: ( demararea unui
plan de investiții care să îmbunătățească/
standardizeze dotarea laboratoarelor de
microbiologie și a SPCIN din cadrul
unităților sanitare implicate în program )
 Definiţii de caz utilizate pentru supravegherea
infecțiilor asociate asistenței medicale : boli sau
patologii legate de dobândirea unui agent infecţios sau
a produselor acestuia ca urmare a procedurilor și
tratamantelor aplicate în cadrul asistenței medicale
 O infecție asociată spitalizării actuale
este definită ca o infecție care
corespunde uneia dintre definițiile de caz
și
• debutul simptomelor a fost în ziua 3 sau
mai târziu (data internării = ziua 1) a
spitalizării actuale, sau pacientul a fost
supus unei intervenții chirurgicale în ziua
1 sau ziua 2 și prezintă simptome de
infecție la nivelul intervenției chirurgicale
după ziua 3, sau
• un dispozitiv a fost introdus pe cale
invazivă în ziua 1 sau ziua 2 determinând
o infecție intraspitalicească după ziua 3
de spitalizare
 Atribuţiile asistentei
medicale responsabile de
salon:
 a) implementeaza practicile de îngrijire a
pacientilor în vederea limitării infecțiilor;
 b) se familiarizează cu practicile de
prevenire a apariţiei şi răspândirii
infectiilor şi aplicarea practicilor
adecvate pe toată durata internării
pacienților;
 c) menţine igiena, conform politicilor
spitalului şi practicilor de îngrijire
adecvate din salon;
 d) monitorizează tehnicile aseptice,
inclusiv spălarea pe mâini şi utilizarea
izolării;
 e) informează cu promptitudine medicul
de gardă/ medicul șef de secție în
legatura cu apariţia semnelor de infecție
la unul dintre pacientii aflaţi în îngrijirea
sa;
 f) iniţiază izolarea pacientului şi comandă
obţinerea specimenelor de la toţi
pacientii care prezintă semne ale unei
boli transmisibile, atunci când medicul nu
este momentan disponibil;
 g) limitează expunerea pacientului la
infecții provenite de la vizitatori,
personalul spitalului, alţi pacienți sau
echipamentul utilizat pentru
diagnosticare;
 h) menţine o rezervă asigurată şi
adecvată de materiale pentru salonul
respectiv, medicamente şi alte materiale
necesare îngrijirii pacientului;
 i) identifică infecțiile asociate asistenței
medicale j) investighează tipul de
infectie şi agentul patogen, împreună cu
medicul curant;
 k) participă la pregătirea personalului;
 l) participă la investigarea focarelor.
 Accident prin expunere la
sange (AES )
 orice expunere accidentala la sange, la
 un lichid biologic contaminat cu sange sau la un fluid
care poate sa contina
 agenti patogeni transmisibili prin sange care
presupune :
 - lezarea tegumentelor (intepatura, taietura)
 - proiectarea pe mucoase sau pe tegumente lezate
 Frecventa cauzelor de accidente din total AES:
 * prelevari = 25%
 * injectii = 15%
 * indepartarea deseurilor = 15%
 60% din AES se produc la sfarsitul manevrelor
 20% din AES nerespectarea Precautiilor universale
 Factori de gravitate pentru
AES
 1. Accidente percutane
 - montarea si intreruperea perfuziilor
 - sutura chirugicala
 - cateterismele arteriale si venoase
 - recapisonarea acelor
 - manipularea recipientilor pentru deseuri
 2. Accidente prin proiectare
 - efectuarea analizelor de laborator
 - intubatia oro-traheala
 - ventilatia mecanica
 - fibroscopia
 - dializa
Preventia AES

 .2.1. Precautii universale

 .2.2. Utilizarea materialelor de securitate
 .2.3. Vaccinarea anti-HVB
2.1. Precautii universale

 - spalarea mainilor inainte si dupa

fiecare manevra
 - purtarea manusilor
 - pansarea oricarei leziuni cu un
pansament impermeabil in caz de risc
de contact cu sange
 - purtarea echipamentului de
protectie (masca, ochelari, bluza)
 - atentie – manipularea instrumente
ascutite, taietoare
 - depozitarea in recipiente speciale a
instrumentelor ascutite, taietoare
dupa utilizare
 - evacuarea deseurilor infectioase
corespunzator
 - a nu se recapisona acele; a nu se desprinde
acul de seringa sau de sistemele de prelevare
sub vid cu mana
 - a nu se goli seringa dupa o incercare
nereusita de recoltare
 - decontaminarea imediata a suprafetelor
care au venit in contact cu sange sau
 alte produse biologice (subst.clorigene, alte
solutii)
 - respectarea regulilor de curatenie,
dezinfectie, sterilizare
Atitudinea in caz de AES

 1. intreruperea ingrijirii cu asigurarea securitatii

pacientului
 2. persoana accidentata anunta cadrul medical superior
si SPCIN
 3. ingrijiri de urgenta :
 - expunere cutanata : spalare cu apa si sapun, clatire,
antiseptic in contact 5 min (sol clorigena 1/10,
sol.alcool iodat, alcool 700)
 Interzisa sangerarea – determina microleziuni si
difuzarea ag.patogen
 - expunere percutana : spalare cu apa si sapun, clatire,
antiseptic in contact 5 min (sol clorigena 1/10,
sol.alcool iodat, alcool 700)
Atitudinea dupa investigarea
persoanei

asistate/accidentate
1. pacient HIV(+) cunoscut = chimiopreventie cat mai
repede de la accident (3 h)
 2. pacient HIV necunoscut = test HIV rapid (cu acordul
pacientului) in primele 2 ore ;
 dupa rezultat chimiopreventie sau daca testul nu este
posibil = evaluarea riscului prin antecedente,
comportament si chimiopreventie
 3. persoana accidentata o priza de
sange in primele ore de la accident
(test HIV) ;repetare la 3 si 6 luni
 4. investigarea pacientului pentru VHB
:
 - VHB (+) si persoana accidentata este
vaccinata = titru Ac > 10mUI/ml iar
daca nu este vaccinata =Ig specifice+
vaccinare (0,1,2,12)
 - VHB(-) si persoana accidentata este
vaccinata = titru Ac iar daca nu este
vaccinata = vaccinarea (0,1,6)
 5. investigarea pacientului pentru VHC :
 - Ac anti-VHC (-) la pacient : determinarea si de ARN
viral circulant =risc scazut
 - Ac anti-VHC (+) la pacient (sau ARN viral +) = risc 1-7%
= testarea periodica, supravegherea de catre DSP
 Organizatia Mondială a Sanatatii a recunoscut că
riscurile biologice reprezintă o problemă importanta pe
plan international.
 La locurile de muncă din unitătile sanitare s-a
constatat că principalul factor de risc
este cel legat de expunerea la agenti biologici.
 Din punct de vedere al riscului biologic lucrătorii din
unitătile sanitare sunt cel mai frecvent expusi la agenti
biologici din grupele 1, 2 si 3 care pot provoca
îmbolnăviriprofesionale.
 Bolile profesionale determinate de agentii biologici sunt
boli transmise omului prin
contactul cu surse de infectie în timpul activitătii
profesionale
 Profilaxia postexpunere se face prin
combinarea imunizarii pasive cu cea
active, adica: administrarea de HBIG
intramuscular cat mai curand
postexpunere, urmata de schema
completa de vaccinare impotriva
hepatitei B, care trebuie inceputa, in
primele 12 ore de viata la nou-
nascutii din mame pozitive pentru
AgHbs, in prima saptamana in cazul
inocularii directe (intepaturi) si in
primele 14 zile in cazul unui contact
sexual posibil infectant. Administrarea
HBIG si a vaccinului se poate face in
acelasi timp dar in locuri diferite.
 Efectele secundare sunt putine si tranzitorii:
subfebrilitate,dureriabdominale, cefalee, astenie,amet
eala, eruptii cutanate, reactii locale usoare. 
Contraindicatiile se refera la reactiile anafilactice la
drojdia de bere sau alti constituenti ai vaccinului si la
boli febrile acute moderate sau severe.
 Profilaxia post-expunere
(PPE)
 Atat profilaxia pasiv-activa - administrare HIGB si vaccin
hepatitic B, cat si profilaxia activa – administrarea de
vaccin hepatitic B, au o eficienta crescuta in prevenirea
infectiei cu virus hepatitic B dupa expunere. HIGB
administrata singura s-a dovedit a fi eficienta in
prevenirea infectiei cu VHB, avand rol de adjuvant cand
este administrata impreuna cu vaccinul hepatitic B.
 Eficienta PPE este determinata de perioada dintre
expunere si administrarea primei doze de vaccin, ea
diminuand cu cat aceasta perioada este mai lunga.
 In cazul intepaturilor, taierilor cu obiecte posibil
contaminate, intervalul recomandat este de ≤ 7 zile de
la expunere, iar in cazul contactului sexual cu o
persoana posibil infectata ≤14 zile de la expunere
 Persoanele cu status imun normal care au fost testate
post-vaccinal si sunt cunoscute cu o concentratie a Ac
anti-HBs ≥ 10mUI/ml nu necesita profilaxie dupa
expunere si nici urmarirea periodica pentru
determinarea concentratiei Ac anti-HBs.
 Recomandari de profilaxie post-expunere la sange sau
fluide ce contin sange, in functie de tipul de expunere,
infectiozitatea persoanei sursa si statusul vaccinal al
persoanei expuse.
Laboratorul spitalului în care
a avut loc accidentul
 a) efectuează în toate cazurile testul rapid HIV. Acest
test se va efectua pentru pacientul sursă în termen de 2
ore, cu transmiterea rezultatului medicului căruia i s-a
raportat evenimentul.
 b) efectuează testele solicitate atât pentru persoana
accidentată cât și pentru pacientul sursă.