 ->NOTIUNEA DE BOALA

PROFESIONALA
 Bolile profesionale sunt afecţiuni ale organismului, dobândite ca
urmare a participării la realizarea unui proces de muncă. onform
definiţiei date de Organizaţia Mondială a Sănătăţii - OMS, „bolile
profesionale constituie afecţiuni ai căror agenţi etiologici specifici
sunt prezenţi la locul de muncă, asociaţi cu anumite procese
industriale sau cu exercitarea unor profesiuni".
 Noţiunea de boală profesională implică existenţa unui raport de
cauzalitate între factorii de risc existenţi în procesul de muncă şi
efectul acestora, materializat în apariţia bolii.
Numărul şi natura factorilor de risc, luaţi în considerare ca
generatori de boli profesionale, diferă de la o ţară la alta şi, implicit,
şi încadrarea juridică a maladiilor.
La noi în ţară, prin boală profesională se înţelege afecţiunea ce se
produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de
factori nocivi (fizici, chimic sau biologici), caracteristici locului de
muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme
ale organismului în procesul de muncă.
Pentru ca o afecţiune să fie calificată ca boală profesională, trebuie
deci să fie îndeplinite trei condiţii:
• Să decurgă din exercitarea unei meserii sau profesii;
• Să fie provocată de factori de risc fizici, chimici, biologici,
caracteristici locului de muncă sau de suprasolicitări;
• Acţiunea factorilor de risc asupra organismului să fie de lungă
durată.

Procesul patologic este lent şi afectează fie starea generală a

organismului, fie anumite aparate sau organe. În multe cazuri
acţiunea este reversibilă; prin scoaterea bolnavului din mediul nociv
şi aplicarea unui tratament adecvat, urmările bolii se atenuează sau
dispar complet.

Pentru ca o noxă din mediul de muncă să fie recunoscută ca factor

etiologic al unei boli profesionale trebuie să existe dovada unei
relaţii cantitative între doza noxei respective absorbită de organism
şi efectul produs asupra acestuia. Relaţia doză- efect a fost stabilită
pentru un număr mare de factori de risc, impunându-se limite
maxime admise.

Efectele care nu depind de doză sunt : alergiile şi cancerul.

• Alergii respiratorii sau cutanate : apar ca urmare a unei
sensibilizări individuale care pune sub semnul întrebării apărarea
imunitară.
 • Cancer: producerea de celule anormale care se pot multiplica
(tumori maligne).
 Sanatate si securitate in munca > Meniu > Bolile profesionale > --
>FACTORII DE RISC

 -->FACTORII DE RISC
 Sunt factori (însuşiri, stări, procese, fenomene, comportamente) proprii
elementelor sistemului de muncă, ce pot provoca în anumite condiţii,
accidente de muncă sau boli profesionale.
Dar înainte de a clasifica factorii de risc de accidentare şi îmbolnăviri
profesionale este important să cunoaştem elementele procesului de muncă
şi interacţiunea lor.
Procesul de muncă reprezintă succesiunea în timp şi în spaţiu a activităţilor
executantului şi mijloacelor de producţie în sistemul de muncă.
Sistemul de muncă reprezintă totalitatea acţiunilor pe care trebuie să le
efectueze executantul prin intermediul mijloacelor de producţie, pentru
realizarea scopului sistemului de muncă şi a condiţiilor impuse de realizare
a acestora.
Executantul este lucrătorul implicat nemijlocit în realizarea sarcinii de
muncă.
Mijloacele de producţie reprezintă totalitatea mijloacelor de producţie şi a
obiectelor muncii (materiile prime) pe care lucrătorii le folosesc în procesul
de producţie.
Mediul de muncă reprezintă totalitatea condiţiilor fizice, chimice, biologice
şi psihologice în care executantul îşi desfăşoară activitatea.

Să revenim la clasificarea factorilor de risc de accidentare şi îmbolnăviri

profesionale:
• Factori de risc proprii executantului se regăsesc implicaţi în geneza
tuturor celorlalţi factori de risc, deoarece omul este elaboratorul şi,
totodată, cel care verifică şi poate intervenii asupra celorlalte elemente ale
sistemului de muncă.
• Factorii de risc proprii sarcinii de muncă care se manifestă sub două
forme:
- Conţinut sau structură necorespunzătoare a sarcinii de muncă în raport
cu scopul sistemului de muncă ce are la bază o insuficientă cunoaştere a
tehnologiilor şi metodelor de muncă.
-Sub/supradimensionarea cerinţelor impuse executantului care provine din
neluarea în considerare a posibilităţilor fizice şi psihice ale omului.
• Factorii de risc proprii mijloacelor de producţie care pot fi:
- Fizici (risc mecanic, risc termic, risc electric)
- Chimici (acizi, substanţe toxice, substanţe inflamabile, substanţe
explozive)
- Biologici (microorganisme)
 • Factorii de risc proprii mediului de muncă sub formă de depăşiri ale
nivelului sau intensităţii funcţionale a parametrilor de mediu specifici,
precum şi de apariţii ale unor condiţii de muncă inadecvate.

Prin urmare factorii de risc care pot provoca bolile profesionale sunt
numeroşi: unii dintre ei sunt bine cunoscuţi şi studiaţi din punct de vedere
al acţiunii asupra organismului, alţii apar odată cu dezvoltarea unor noi
tehnologii.
Rezultă că tabloul bolilor profesionale este teoretic nelimitat. Din
considerente practice, legislaţia din diverse ţări limitează în mod
convenţional numărul bolilor considerate profesionale.

Există trei sisteme, principal diferite, de stabilire a bolilor considerate

profesionale:
• Sistemul global;
• Sistemul limitativ;
• Sistemul mixt.
În sistemul global, pornind de la conceptul de boală profesională, se caută
acoperirea tuturor factorilor de risc care pot provoca afecţiuni, lăsându-se
la latitudinea medicului precizarea caracterului bolii (profesională sau nu).
În sistemul limitativ se stabileşte în mod convenţional o listă a bolilor
profesionale şi a meseriilor sau profesiunilor în care pot să apară, fără ca
medicul să aibă competenţa de a modifica această listă. În unele ţări se
impun asemenea limite în legătură cu timpul de expunere sau cu durata
întreruperii lucrului peste care boala nu mai este recunoscută ca fiind
profesională.
În sistemul combinat, se stabileşte un tabel al bolilor profesionale
cunoscute ca atare, care poate să fie completat de către medic cu afecţiuni
a căror origine poate fi dovedită.
 Sanatate si securitate in munca > Meniu > Bolile profesionale > --
>CLASIFICAREA BOLILOR PROFESIONALE

 -->CLASIFICAREA BOLILOR
PROFESIONALE
 a) În funcţie de natura factorului de risc care le-a generat, bolile
profesionale se pot clasifica în următoarele grupe:
• Intoxicaţii, provocate de inhalare, ingerare sau contactul epidermei cu
substanţe toxice;
• Pneumoconioze, provocate de inhalarea pulberilor netoxice;
• Boli prin expunere la energie radiantă;
• Boli prin expunere la temperaturi înalte sau scăzute;
• Boli prin expunere la zgomot şi vibraţii;
• Boli prin expunere la presiune atmosferică ridicată sau scăzută;
• Alergii profesionale;
• Dermatoze profesionale;
• Cancerul profesional;
• Boli infecţioase şi parazitare;
• Boli prin suprasolicitare;
• Alte boli (care nu intră în categoriile anterioare).

b) După timpul de expunere la acţiunea factorului de risc, există:

A. Intoxicaţii acute (se cercetează atât ca boală profesională cât şi ca

accident de muncă), generate de o expunere de scurtă durată la acţiunea
factorului de risc, dar la doze mari.
B. Intoxicaţii cronice (se cercetează ca boli profesionale), provocate de
regulă, de doze relativ mici, dar care acţionează timp îndelungat asupra
organismului;

A. Intoxicaţii acute

Efectul toxic poate fi instantaneu sau imediat.

• Efect toxic instantaneu: se manifestă după sau în timpul unei expuneri
foarte scurte (de la cateva secunde la 1 sau 2 minute) prin efecte acute
funcţionale şi/sau lezionale care pot antrena în special o pierdere de
cunoştinţă, o comă sau un stop cardio-respirator. Acidul cianhidric,
hidrogenul sulfurat, hidrogenul arsenic si hidrogenul fosforat prezintă
aceste caracteristici de intoxicaţie fulgeratoare.
• Efect toxic imediat: se manifestă după o expunere de scurtă durată
printr-o iritare acută a mucoaselor respiratorii sau a pielii, printr-o narcoză
care incumbă o inaptitudine funcţională, printr-o afectare celulară
ireversibila…
Exemple de intoxicaţii acute cercetate ca şi accidente: arsuri, afecţiuni
respiratorii, digestive, oculare etc.

Alergiile…

In termeni europeni, prima etapă este sensibilizarea şi corespunde la o

reacţie individuală, raspunsul la o anumită substanţă.
Exemple: Alergii cutanate (dermitele), astmul. Apar alergii la detergenţi, la
coafor (persulfatul poate provoca astm), la ciment, la cauciuc, izocianaţii
din vopsele si poliuretanii pot provoca accidente respiratorii.
A doua etapă corespunde declanşării alergiei (de ex. produsele
cosmetice au scris pe etichetă ca sunt hipoalergice ceea ce înseamna ca
riscul este redus la maximumm dar nu e totuşi garantat).
Riscul ca o persoană să devină alergică la o substanţă care apare în
mediul de muncă creşte în cazul unei expuneri ridicate sau a unor expuneri
repetate.
 Printre substanţele chimice care provoacă alergii ale căilor respiratorii
se numără acrilaţii (tratamentul stomatologic, industria de mase plastice),
amidele (vopsele de păr), di-izocianaţii (lacuri, adezivi), colofoniul (lipire)
şi anhidridele acetice (vopsele pulbere, industria electronică). În ceea ce
priveşte lumea vegetală şi animală, făina, latexul şi animalele cu blană pot
cauza alergii respiratorii.

Un tip aparte de alergie pulmonară (alveolită sau reacţie pulmonară

alergică) apare în cazul expunerii la microorganismele din paie, seminţe,
fân mucegăit etc.
În urma expunerii la crom, nichel, acrilat, răşini epoxidice şi anumite
plante se pot produce eczeme la nivelul mâinilor. Muncile care implică
contactul mâinilor cu diferite uleiuri sau contactul prelungit al mâinilor cu
apa pot conduce de asemenea la apariţia unor eczeme.

B. Intoxicaţii cronice (boli profesionale)

De regulă efectele, adesea nespecifice toxicului, apar la mai multe zile,

luni, chiar ani dupa expunere.
Expunerea trece de cele mai multe ori neobservată, mai ales daca
produsul nu are miros sau efect iritant.

Prin urmare efectul toxic pe termen lung: se manifestă după expuneri

prelungite, repetate timp de mai multe săptămâni; chiar ani, prin apariţia
cancerului, a efectelor toxice asupra funcţiei de reproducere, a
afecţiunilor sistemului nervos, a reacţiilor de hipersensibilitate întârziată.

Cancerul ….
Perioada lungă de latenţă a bolii (15-20 de ani de expunere la noxele
respective, uneori chiar mai mult) face, pe de o parte, ca persoanele în
cauză să nu conştientizeze imediat pericolul, iar, pe de alta, frecvent
declararea bolii se petrece după pensionare şi astfel, in lipsa unei evidente
clare, nu mai sunt analizate antecedentele profesionale ale acestora.
c) După modul de acţiune a factorului de risc asupra organismului există:
• Boli cu acţiune generală, care afectează întregul organism;
• Boli cu acţiune locală, care afectează o parte a organismului, un aparat
sau un organ.


Sanatate si securitate in munca > Meniu > Bolile profesionale > --

>TRATAMENTUL BOLILOR PROFESIONALE

-->TRATAMENTUL BOLILOR
PROFESIONALE
Se bazează pe trei principii: tratamentul etiologic, patogenic şi simptomatic.

1. Tratamentul etiologic:
• Întreruperea contactului cu factorul etiologic se realizează în cazuri acute prin
scoaterea din mediul nociv şi îndepărtarea toxicului neabsorbit încă, iar în cazuri
cronice prin spitalizare/concediu medical, schimbarea temporară sau permanentă
a locului de muncă.
• Eliminarea toxicului absorbit în organism.
2. Tratamentul patogenic: acţiuni medicale specifice de contracarare a efectului
toxicului şi a evoluţiei bolii.
3. Tratamentul simptomatic: tratament medical care se adresează simptomelor şi
disfuncţionalităţilor aparatelor şi sistemelor organismului.

MĂSURI TEHNICO –
ORGANIZATORICE ÎN VEDEREA
PREVENIRII ÎMBOLNĂVIRILOR
PROFESIONALE
Măsurile tehnico - organizatorice sunt reprezentate într-o ordine de
priorităţi, legate de eficienţă maximă:
• Eliminarea noxei profesionale din procesul tehnologic prin înlocuirea
substanţelor nocive sau a tehnologiilor nocive cu altele mai puţin nocive
sau inofensive;
• Izolarea aparaturii generatoare de noxe (automatizare, cabine
speciale, termoizolare);
• Împiedicarea pătrunderii noxei în aerul locurilor de muncă (
ermetizare, procedee umede pentru pulberi, ventilaţie locală);
• Diminuarea concentraţiilor noxelor existente la locurile de muncă sub
CMA sau LMA (ventilaţie generală, fonoabsorbţie);
• Împiedicarea acţiunii noxei asupra lucrătorilor sau diminuarea acestei
acţiuni prin reducerea efortului fizic, a suprasolicitărilor fizice şi
neuropsihice, reducerea duratei zilei de muncă, folosirea echipamentului
individual de protecţie etc;
• Asigurarea alimentaţiei de protecţie şi consumarea acesteia în unitate;
• Efectuarea corectă a instructajului pentru securitatea şi sănătatea în
muncă.

MĂSURILE MEDICALE sunt reprezentate de:

• Recunoaşterea riscului profesional la locurile de muncă prin studiul

atent al procesului tehnologic şi al condiţiilor de muncă, efectuarea de
determinări de noxe, studii epidemiologice;
• Efectuarea corespunzătoare a examenului medical la angajare şi a
celui periodic (examene clinice şi de laborator în funcţie de tipul noxelor
profesionale şi intensitatea lor, care orientează şi periodicitatea
examinărilor);
• Educaţia sanitară, care se adresează cadrelor de conducere tehnică şi
administrativă, în scopul realizării de către aceştia a măsurilor tehnico-
organizatorice amintite în condiţii de eficienţă maximă, personalului
muncitor în scopul respectării regulilor de igienă individuală, purtarea
corectă a echipamentului individual de protecţie, acordarea primului
ajutor, cunoaşterea şi recunoaşterea primelor simptome de intoxicaţie
acută şi cronică profesională, prezentarea la examenele medicale.

>CONSECINŢE
CONSECINŢELE SOCIALE ŞI ECONOMICE ALE ACCIDENTELOR DE MUNCĂ
ŞI BOLILOR PROFESIONALE

Accidentele de muncă şi bolile profesionale afectează negativ toate

elementele sistemului de muncă: executantul, sarcina de muncă,
mijloacele de producţie şi mediul de muncă.

Consecinţe asupra executantului

În contextul procesului de muncă, omul poate fi considerat în două

ipostaze: de fiinţă umană şi de executant al unei sarcini de muncă.
fiecăreia îi sunt asociate o serie de valori şi caracteristici specifice, cum ar
fi: viaţa, sănătatea, integritatea anatomo-funcţională, capacitatea
creativă, afectivă, respectiv capacitatea de muncă, aptitudinile şi
cunoştinţele.
Accidentele de muncă şi bolile profesionale au repercusiuni asupra
ambelor categorii de valori, consecinţele manifestându-se în multiple
planuri:
• psiho-fiziologic - durere, stres, incapacitate de muncă, invaliditate etc;
• economic - diminuarea productivităţii muncii individuale;
• financiar - diminuarea veniturilor, cheltuielilor pentru asistenţă
medicală.

Consecinţe asupra sarcinii de muncă

Consecinţa directă o constituie neîndeplinirea sarcinii de muncă sau

neîndeplinirea ei la timp (mai ales în cazul accidentelor de muncă),
precum şi îndeplinirea necorespunzătoare (în unele cazuri de boli
profesionale, dacă nu se ajunge la incapacitate temporară de muncă).

Consecinţe asupra mijloacelor de producţie

În urma accidentelor de muncă, în mod deosebit, se pot produce

deteriorări sau distrugeri, atât ale mijloacelor de muncă, dar şi ale
obiectelor muncii ( în cazul exploziilor, incendiilor, proiectarea de corpuri
care agresează nu numai victima, ci şi utilajele din jur).

Consecinţe asupra mediului de muncă

Ambele categorii de mediu (fizic şi social) de muncă pot fi afectate de

producerea accidentelor de muncă şi apariţia bolilor profesionale, dar în
mod deosebit cel social.
Consecinţe asupra mediului social au şi accidentele şi bolile profesionale,
concretizate mai ales sub forma stresului suportat de cei aflaţi la locuri de
muncă apropiate de cel al victimei, cu toate manifestările specifice.

Un alt criteriu de clasificare - nivelul la care se produc - împarte

consecinţele accidentelor de muncă şi bolile profesionale, în:
• consecinţe la nivelul individului, respectiv:
- al victimei - suferinţă fizică şi psihică datorită agresiunii suportate, a
incapacităţii temporare sau permanente de muncă, a pierderii încrederii în
capacitatea de a reacţiona corespunzător la sarcinile de muncă,
diminuarea veniturilor (ex: pierderi de salariu, cheltuieli cu îngrijirea
medicală etc);
- al celor apropiaţi victimei - durere, suferinţă, stres psihic, diminuarea
veniturilor familiale etc;
• consecinţe la nivel microeconomic (agent economic):
- pierderi de producţie, deteriorări sau distrugeri de mijloace fixe,
cheltuieli de reinvestire în forţa de muncă, utilaje, deteriorarea mediului
social de muncă etc;
• consecinţe la nivelul societăţii (macroeconomic):
- cheltuieli de asigurări sociale, de asistenţă medicală, diminuarea
potenţialului creator general etc.
Nici unul din cele două criterii nu permite o clasificare suficient de
omogenă, astfel încât să fie utilizată în stabilirea gravităţii unui accident
sau boli profesionale, ca şi în orientarea eforturilor de prevenire.
În realitate, se poate vorbi de un efect unic - o pierdere - ce poate fi
privită din diverse unghiuri; de exemplu: lezarea omului, componentă
inerentă oricărui accident de muncă, poate fi tratată sub aspectul afectării
unor valori general umane - potenţial afectiv, creator etc, dar şi al
capacităţii de muncă. la rândul lor, ambele pierderi pot fi traduse mai
departe în alţi termeni - ca o pierdere de venituri, de productivitate etc.
Pentru a obţine o grupare a consecinţelor, utilă în stabilirea locului
securităţii şi sănătăţii în muncă printre celelalte activităţi sociale, se poate
utiliza criteriul „naturii" lor, conform căruia se deosebesc:
• consecinţele sociale sau extraeconomice, care rezultă din afectarea
valorilor caracteristicile ipostazei de fiinţă umană a executantului; ele sunt
necuantificabile şi nu pot fi exprimate cantitativ - durerea, suferinţa fizică
şi psihică, diminuarea creativităţii generale a societăţii;
• consecinţe economice, care rezultă atât din afectarea valorilor
caracteristice ipostazei de executant a omului, cât şi din afectarea
celorlalte elemente ale sistemului de muncă.
 După opinia generală, consecinţele economice se reflectă în două
categorii de costuri: directe şi indirecte.
În categoria costurilor directe sunt incluse cele legate de asigurarea
pentru accident şi boală precum şi cele pentru prevenirea riscurilor.
Drept costuri indirecte sunt considerate pierderile economice
neacoperite prin asigurarea de accident şi boală, care grefează atât
bugetul naţional, cât şi agentul economic: cheltuielile pentru repararea
echipamentelor tehnice avariate sau înlocuirea lor, pierderile de material,
de timp de muncă la nivelul colaboratorilor victimei pentru primul ajutor,
costul forţei de muncă ce înlocuieşte victima, timpul folosit pentru
convorbiri, anchete, penalităţi pentru întârzieri în livrarea produselor etc.
Gruparea consecinţelor prin raportarea lor la economic (fig. 4) este
deosebit de importantă pentru orientarea deciziilor manageriale în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Dimensiunile repercusiunilor economice constituie însă numai punctul
de plecare.
În analiza activităţii privind securitatea şi sănătatea în muncă, criteriul
economic apare conjugat şi în acelaşi timp subordonat celui social.



 November09
 by :

admin

 in : Boli Profesionale

 Comments : 0 Comments

Prin definitie, boala profesionala reprezinta acea

afectiune care se produce ca urmare a exercitarii unei
meserii/preofesii , cauzata de factori nocivi, chimici ,fizici
sau biologici caracteristici locului de munca , precum si
de suprasolicitarea diferitelor sisteme ale organismului in
procesul de munca.Astfel, tot mai multi angajati acuza
diverse probleme de sanatate , acumulate in decursul
anilor de munca, iar cele mai multe sunt afectiunile
aparatului locomotor(ale spatelui) care apar in genera l
datorita pozitiei incorecte adoptata muncii la birou,
tensiunea arteriala crescuta(hipertensiune), tulburarile
olfactive (lucru la calculator nerespectand recomandarea
de a efectua pauze oculare de 10 minute la 2 ore.
Scopul declararii bolilor profesionale este de a orienta
activitatea de prevenire si combatere a acestor categorii
de boli atat a cadrelor administrative,responsabile de
realizarea masurilor de profilaxie tehnice si organizatorice
,cat si a cadrelor medico -sanitare ,responsabile de
realizarea masurilor medicale.

BOLI PROFESIONALE CU DECLARARE OBLIGATORIE IN ROMANIA

(conform Normelor Generale de Protectie a Muncii 2002)

Definitie:

Bolile profesionale, în sensul Legii Protectiei Muncii, sunt afectiunile care se

produc ca urmare a exercitarii unei meserii sau profesii cauzate de factori
nocivi fizici, chimici, biologici sau psihosociali caracteristici locului de munca,
precum si de suprasolicitarea diferitelor aparatesi sisteme ale organismului în
cadrul procesului de munca, indiferent de tipul de contract de munca existent
între angajatorsi angajat. Sunt considerate de asemenea boli profesionale
afectiunile produse în conditii 939n1321j le enuntate mai sus, afectiuni suferite
de elevi, studenti, ucenici, în timpul efectuarii practicii.

Noxe profesionale

Pentru ca o noxa din mediul de munca sa fie recunoscuta ca factor etiologic al

unei boli profesionale, trebuie sa existe dovada unei relatii cantitative între
doza noxei respective absorbita de organism si efectul produs asupra acesteia.
Relatia doza-efect a fost stabilita pentru un mare numar de factori nocivi,
impunându-se limite maxim admise.
Noxele profesionale reprezinta acei factori din conditiile de munca care
influenteaza negativ starea de sanatate a organismului personalului muncitor,
determinând sau favorizând starea de boala sau scaderea capacitatii de
munca.
Factorii nocivi care pot provoca boli profesionale sunt numerosi: unii dintre ei
sunt bine cunoscuti si studiati din punctul de vedere al actiunii asupra
organismului, altii apar si sunt identificati o data cu dezvoltarea unor noi
tehnologii.

Clasificarea noxelor profesionale:

 noxe profesionale care apartin organizarii muncii - organizare nefiziologica,
nerationala - intensitate mare a efortului predominant musculo-osteo-articular
(efortul fizic) sau efortul neuro-psiho-senzorial; durata exagerata a muncii
peste durata normala a zilei de lucru; ritm de munca nefiziologic, prea rapid si
timp îndelungat; regim de munca necorespunzator (raportul dintre perioadele
de munca si cele de repaos necorespunzatoare fiziologic); efort static prelungit
al anumitor grupe musculare; alternanta necorespunzatoare din punct de
vedere fiziologic a celor trei schimburi de munca; pozitii vicioase sau fortate
prelungite; munca monotona cu suprasolicitari etc;

 noxe profesionale ce apartin mediului de munca: factori fizici, chimici, fizico-

chimici, biologici;

 noxele profesionale ce apartin relatiei om-masina;

 noxele profesionale ce apartin relatiilor psiho-sociale dintr-un colectiv de

munca (relatia om-om).

Dupa criteriul specificitatii noxelor profesionale:

 noxe profesionale generate exclusiv la locul de munca de anumite procese

tehnologice;

 noxe profesionale care sunt prezente si în mediul înconjurator în general,

dar concentratiile sau intensitatile lor nu sunt suficient de mari în mediul
înconjurator pentru a produce îmbolnaviri la persoanele neexpuse profesional;

 noxele profesionale prezente si la locul de munca si în mediul înconjurator în

general, care pot genera îmbolnaviri si la persoanele neexpuse profesional dar
majoritatea îmbolnavirilor se înregistreaza la muncitorii expusi profesional la
aceste noxe;

 noxe profesionale prezente predominant în mediul înconjurator general, dar

putând constitui uneori si o noxa profesionala.

Actiunea noxelor profesionale - este complexa, ele putând exercita

actiunea în 4 directii:

 ca factori etiologici principali cauzând boli profesionale, relatia noxa

profesionala - etiologia bolii este 100% (expunere la plumb - colica saturnina,
expunere la mercur - intoxicatie cronica cu mercur)
 ca factori etiologici favorizanti, secundari, în acest caz apar bolile legate de
profesiune (în aceste situatii noxele profesionale participa la etiologia bolii
împreuna cu alti factori etiologici neprofesionali, cum ar fi: bronsita cronica la
un fumator care lucreaza la expunere de noxe pneumotrope);

 ca factori de agravare a unor boli cronice preexistente (expunerea la

tetraclorura de carbon, agraveaza evolutia unei hepatite cronice preexistente);

 ca factori ce împiedica vindecarea unor boli cronice (vindecarea unei

bronsite acute este împiedicata de o expunere la iritanti respiratori).
Din considerente practice legislatia limiteaza numarul bolilor profesionale. În
tara noastra se aplica un sistem limitativ, în care s-a stabilit o lista a bolilor
profesionale si a meseriilor în care acestea pot sa apara, lista care se
revizuieste periodic
Lista bolilor profesionale declarabile în România este publicata în NGPM 2002.

Clasificarea bolilor profesionale se face dupa mai multe criterii:

 intoxicatii provocate de inhalarea, ingerarea sau contactul epidermei cu

substante toxice

 pneumoconioze provocate de inhalarea pulberilor minerale netoxice

 boli prin expunere la energie radianta

 boli prin expunere la temperaturi ridicate sau scazute

 boli prin expunere la zgomot sau vibratii

 boli prin expunere la presiune atmosferica ridicata sau scazuta

 alergii profesionale

 dermatoze profesionale

 cancerul profesional

 boli infectioase si parazitare

 boli prin suprasolicitare

 alte boli

Clasificare dupa timpul de expunere la actiunea factorului nociv

 boli cronice provocate de doze mici care actioneaza timp îndelungat

 boli acute generate de o scurta durata de expunere la actiunea factorului

nociv, dar în doze mari

Dupa modul de actiune al factorului nociv asupra organismului se pot

distinge:

 boli cu actiune generala care afecteaza întregul organism

 boli cu actiune locala care afecteaza o parte a organismului, un aparat sau

un organ

Diagnostic
Diagnosticul bolilor profesionale
Diagnosticul unei boli profesionale se pune pe cunoasterea a trei elemente de
baza:
1. Stabilirea expunerii profesionale
- Subiectiv: prin anamneza profesionala, care cuprinde date relatate de bolnav
în legatura cu întregul trecut profesional al muncitorului (profesiuni avute,
riscuri profesionale existente la fiecare loc de munca, perioada de expunere de
la începutul activitatii profesionale pâna în momentul examinarii)
- Obiectiv: prin documente oficiale (carnete de munca, adeverinte) din care
reiese profesiunea si durata activitatii la fiecare loc de munca si buletine de
analiza privind determinarea de noxe la locul de munca
2. Tabloul clinic
- Simptome: rezulta din motivele prezentarii la medic si istoricul bolii, se
completeaza cu antecedentele personale si heredocolaterale
- Semne: rezulta în urma examenului clinic al pacientului
3. Examene de laborator si paraclinice
- Indicatori de expunere: reprezinta identificarea toxicelor incriminate în
organism sau a produsilor de metabolism (biotransformare) ale toxicelor
- Indicatori de efect biologic: reprezinta modificari de constante biochimice sau
hematologice produse sub actiunea toxicelor, modificari morfologice sau
functionale ale diferitelor aparate si sisteme

Erorile de diagnostic survin în urma:

- necunoasterii sau cunoasterii superficiale a expunerii profesionale
- interpretarii gresite a manifestarilor clinice, istoricului bolii sau examinarii
obiective superficiale
- interpretari eronate a datelor de laborator sau erori rezultate din prelevarea
incorecta, efectuarea incorecta a probelor functionale si analizelor paraclinice

Semnalarea si declararea bolilor profesionale

Conform legislatiei în vigoare semnalarea bolilor profesionale se poate face de
catre orice medic, prin completarea fisei de semnalare BP1, care este trimisa
la Directia de Sanatate Publica, Biroul de Medicina Muncii din judetul unde îsi
are sediul întreprinderea.
Consecutiv anchetei la locul de munca realizate de catre medicii de medicina
muncii din cadrul DSP, se infirma sau se confirma cazul de boala profesionala,
prin completarea fisei de declarare a cazului de îmbolnavire profesionala BP2.

Tratamentul bolilor profesionale

Tratamentul se bazeaza pe trei principii:
1. Tratamentul etiologic:
- întreruperea contactului cu factorul etiologic se realizeaza în cazuri acute prin
scoaterea din mediul nociv si îndepartarea toxicului neabsorbit înca, iar în
cazuri cronice prin spitalizare/concediu medical, schimbarea temporara sau
permanenta a locului de munca
- eliminarea toxicului absorbit în organism
2. Tratamentul patogenic: actiuni medicale specifice de contracarare a
efectului toxicului si a evolutiei bolii
3. Tratamentul simptomatic: tratament medical care se adreseaza simptomelor
si disfunctionalitatilor aparatelor si sistemelor organismului

Expertiza medicala

Forta de munca este una din avutiile cele mai importante ale unui popor.
Gospodarirea acesteia este de natura sa-i asigure bunastarea.
Evaluarea capacitatii de munca si încadrarea într-un grad de invaliditate nu
reprezinta un scop în sine, ci reprezinta doar o etapa a procesului de
recuperare, în care se asigura conditiile de subzistenta a individului (prin
indemnizatia de invaliditate) si tratamentul recuperator corespunzator.
Evaluarea capacitatii de munca si stabilirea gradului în care capacitatea de
munca poate fi recuperata dupa boli profesionale sau accidente de munca se
realizeaza de catre medicul expert al asigurarilor sociale prin cabinetele si
oficiile judetene de expertiza a capacitatii de munca pe baza:
* diagnosticului clinic stabilit de medicul de medicina muncii (în cazul bolilor
profesionale) sau a medicului specialist curant (în cazul accidentelor de
munca)
* diagnosticului functional, care reprezinta, de fapt, o estimare a gradului
tulburarilor functionale, pe baza examenului clinic si paraclinic, generate de
boala sau accidentul care a produs invaliditatea, diagnostic functional stabilit
de catre medicul expert al asigurarilor sociale.
Acest medic are obligatia sa efectueze verificarea elementelor pe baza carora
s-a stabilit diagnosticul clinic, confruntând documentatia medicala de
fundamentare întocmita de medicul curant propunator de pensie cu criteriile
necesare pentru precizarea diagnosticului respectiv.
Aceste criterii sunt stabilite de Ministerul Sanatatii si au la baza Clasificarea
Internationala a Maladiilor (CIM 10), respectiv criteriile stabilite de forurile
stiintifice autorizate.
În cazul bolilor profesionale, diagnosticul trebuie confirmat de catre Directia de
Sanatate Publica si (dupa caz) de Comisia de Pneumoconioze.
În cazul accidentelor de munca, este necesar sa existe procesul verbal de
cercetare al accidentului de munca, întocmit de Inspectoratul Teritorial de
Munca.
În ceea ce priveste diagnosticul functional, acesta se elaboreaza tinând cont
de elemente clinice si paraclinice de cuantificare a tulburarilor functionale pe 5
trepte de intensitate, criterii elaborate separat pentru fiecare afectiune, sau
aparat. Sistemul de cuantificare este conceput astfel încât sa faciliteze
elaborarea diagnosticului capacitatii de munca.
Cumulul de afectiuni invalidante, pe lânga boala profesionala sau consecintele
accidentului de munca, obliga la ierarhizarea afectiunilor respective în raport
cu importanta lor în determinarea incapacitatilor, dar cu pastrarea
diagnosticului de boala profesionala sau accident de munca pe primul loc,
daca aceasta a fost afectiunea care a determinat initial invaliditatea.
Stabilirea nivelului incapacitatii adaptative la activitatile profesionale si viata
cotidiana se face în procente de incapacitate, deduse din nivelul deficientei
functionale si al elementelor de investigatie sociala care atesta aceste
incapacitati adaptative.
Raspunderea medicului expert al asigurarilor sociale în declararea aptitudinii
partiale sau totale de munca a unei persoane cu anumite deficiente este
deosebita si de aceea ea trebuie sustinuta pe urmatoarele elemente obiective:
* particularitatile de vârsta si sex
* bilantul morfologic care evidentiaza tulburarile integritatii corporale
* bilantul functional cu evidentierea capacitatii de prestatie fizica, psihica si
intelectuala a persoanei în cauza si limitele acestora
* cunoasterea nivelului de pregatire generala si de pregatire profesionala, ruta
profesionala a persoanei expertizate
* compararea capacitatii adaptative cu solicitarile muncii profesionale sau ale
unui anumit loc de munca
* cunoasterea posibilitatilor de absorbtie a fortei de munca de catre piata
muncii

Bilantul morfologic al diferitelor tulburari de statica, locomotie si

gestualitate necesita pentru a indica reluarea activitatii:
* un nivel mai înalt de scolarizare si profesionalizare, care sa excluda
prestarea unor activitati fizice de solicitare a unor segmente de corp sau de
ortostatism, locomotie sau gestualitate, dupa caz;
* cunoasterea gradului de adaptare si compensare a tulburarilor morfologice
pe care le are cel în cauza
* posibilitatea de a adapta locul de munca la capacitatea de prestatie a
individului, asigurându-i o productivitate apropiata de normal
* comprehensiunea colectivului de munca, acceptarea si integrarea
deficientului

Sunt contraindicate locurile de munca în care se pericliteaza starea de

sanatate, agraveaza deficitul de gestualitate sau de statica si locomotie sau
predispune la accidente de munca.
Bilantul functional al capacitatii de prestatie fizica este deosebit de necesar
pentru cunoasterea nivelului posibil de încarcare energetica profesionala.
Pentru aceasta se realizeaza probe de efort în trepte care indica nivelul
capacitatii adaptative a organismului la un anumit nivel de prestatie
energetica, la care trebuie sa se adauge consideratiile legate de încarcarile
suplimentare ale mediului de munca.
Cunoasterea nivelului de pregatire generala si profesionala, precum si ruta
profesionala a persoanei este absolut necesaraîntrucât cu cât nivelul de
pregatire este mai ridicat, cu atât este mai usor, în conditiile noilor tehnologii,
sa se realizeze readaptarea la munca sau însusirea unei alte calificari prin
cursuri scurte de recalificare. Tocmai lipsa de pregatire reprezinta adesea
handicapul cel mai greu de depasit în reluarea muncii.
Din ruta profesionala se pot trage concluzii asupra posibilitatii îndeplinirii unei
activitati compatibile cu starea prezenta a deficientului, chiar daca ea nu
corespunde cu ultima munca efectuata. Un stagiu scurt de reacomodare cu
activitatea repsectiva îl poate face din nou apt de munca. Nu trebuie uitat ca
experienta profesionala dobândita este de natura sa prevaleze asupra unei
reduceri performantiale actuale.
Compararea potentialului morfologic si functional cu solicitarile muncii
profesionale ale unui loc de munca se bazeaza pe cunoaseterea efectiva a
locurilor de munca disponibile, a conditiilor tehnologice si de mediu în care se
desfasoara munca. Legislatia româneasca în vigoare obliga invalidul sa se
supuna actiunilor de recuperare, dar nu prevede în mod expres si obligatia
factorilor implicati în recuperare, în special a organizatorilor procesului de
productie, a patronilor, de a reîncadra în munca acesti deficienti.
Aspectele de vârsta si sex pot fi limitative, mai ales atunci când se pune
problema reorientarii si recalificarii profesionale.
Cunoasterea posibilitatilor de absorbtie a fortei de munca si cerintele pietei
muncii reprezinta o etapa importanta care poate fi realizata numai prin
legatura permanenta cu Agentiile Judetene de Ocupare si Formare
Profesionala, cu angajatorii, cu medicul de medicina muncii din unitatea în
care ar urma sa se faca încadrarea.

Prognosticul de recuperabilitate se face pe baza urmatoarelor

criterii:

* criterii medicale - stadiul de evolutie al bolii, reversibilitatea leziunilor,

complicatii li gradul tulburarilor functionale, respective raspunsul la tratament;
* criterii psihologice - particularitatile de personalitate ale bolnavilor, reactia
psihica fata de boala, motivatia pentru munca, pentru profesie;
* criterii sociale - problemele sociale, familiale si generale si gradul de înrâurire
asupra motivatiei;
* criterii profesionale - posibilitatea reîncadrarii în munca, conditiile de munca,
sarcina de munca, noxele profesionale existente;
În cazul în care prognosticul este favorabil, se întocmeste un plan de
recuperare care trebuie, dupa caz, sa cuprinda masurile medicale, profesionale
si sociale necesare pentru realizarea obiectivelor recuperarii.
Întocmirea unui plan de recuperare cuprinde actiuni medicale (propuse de
medical curant), actiuni profesionale (reorganizarea si amenajarea locului sau
programului de munca, în colaborare cu conducatorul locului respective de
munca, schimbarea locului de munca, eventual recalificarea lui) si actiuni
sociale (care privesc persoana afectata si familia acesteia).
Aceste actiuni presupun o buna investigatie medicala, psihologica si sociala,
astfel încât cheltuielile pentru recuperare, care reprezinta o investitie, sa duca
la rezultatele scontate, adica reintegrarea socio-profesionala a persoanei cu
deficiente.

Activitati de preventie
Sanatatea ocupationala ca parte a sanatatii publice

Medicina muncii se regaseste cel mai bine în cadrul medicinii preventive,

necesitând cunostinte din multe ramuri ale sanatatii publice.
Unitatile industriale de diferite marimi sunt trebuie sa fie preocupate de
pastrarea sanatatii angajatilor întrucât au tot interesul sa previna morbiditatea
profesionala, sa reduca absenteismul si sa îmbunatateasca productivitatea
angajatilor.
Teoretic, majoritatea accidentelor de munca si bolilor profesionale pot fi
prevenite.
Din pacate, bolile profesionale descrise de Ramazzini în textul clasic din 1777
sunt întâlnite si acum.
De aceea, furnizorii de servicii de sanatate ocupationala trebuie sa-si cunoasca
si sa aplice masurile preventive la locul de munca.
În sanatatea publica, preventia are trei componente: primara, secundara si
tertiara.
Preventia primara este orice interventie care identifica si reduce factorii de risc
pentru boli profesionale sau accidente de munca.
Preventia secundara se refera la depistarea precoce a bolii profesionale în
scopul de a o vindeca, de a opri sau de a încetini progresia ei.
Preventia tertiara are rolul de a minimiza efectele bolii si de a preveni
complicatiile.
Programele eficiente de sanatate ocupationala trebuie sa ia în considerare
toate cele trei aspecte, insistând însa pe etapele precoce ale preventiei.

Activitati de preventie a bolilor profesionale:

Aceste activitati sunt reprezentate de masurile generale de protectie a muncii,

de control a factorilor de risc.

Activitati de preventie primara

* identificarea si monitorizarea nivelului noxelor profesionale

* înlocuirea substantelor toxice cu altele mai putin toxice
* delimitarea si izolarea surselor de noxe profesionale
* alte masuri tehnice
* purtarea echipamentului individual de protectie
* alte masuri organizatorice de natura a reduce expunerea la noxe

Comitetul de sanatate si securitate în munca, din care face parte conform

legislatiei si medicul de medicina muncii, alaturi de angajati cu diferite
responsabilitati de la diferite nivele ierarhice din organizatie are în sarcina
urmarirea si impunerea luarii masurilor de protectie a muncii, adica de
preventie primara a bolilor profesionale.

Activitati de preventie secundara a bolilor profesionale

Aceste activitati au ca scop diagnosticarea precoce a îmbolnavirilor

profesionale, chiar înainte ca muncitorul sa prezinte simptome.
Supravegherea medicala a angajatilor cade în seama medicului de medicina
muncii si se realizeaza acest deziderat prin examinarile medicale la angajare,
controlul medical periodic si de adaptare în munca, prin examenele clinice
generale si de specialitate, examinarile paraclinice si de laborator
(determinarea indicatorilor de expunere si de efect biologic).
În urma supravegherii medicale, medicul de medicina muncii face
recomandarile necesare pentru prevenirea dezvoltarii în continuare a afectiunii
profesionale, care includ masuri medicale sau tehnico-organizatorice care
vizeaza angajatul în cauza, elaborarea de rapoarte si recomandari catre
angajator în vederea îmbunatatirii masurilor de preventie primara si control al
factorilor de risc profesional, semnalarea cazului de boala profesionala catre
autoritati.

Activitati de preventie tertiara a bolilor profesionale

Aceste activitati presupun managementul clinic al angajatilor bolnavi în

vederea maximizarii capacitatii lor de munca si recuperarii lor, îmbunatatirea
prognosticului pe termen lung.
În cadrul acestor activitati sunt incluse acordarea primului ajutor, tratarea
bolilor profesionale, alte masuri de reabilitare.

Echipamentul individual de protectie

- reprezinta mijloacele cu care este dotat fiecare participant în procesul de

munca pentru a fi protejat împotriva factorilor de risc.
El se acorda obligatoriu si gratuit tuturor salariatilor, precum si altor categorii
participante la procesul muncii, în conformitate cu Normativul cadru de
acordare si utilizare a echipamentului individual de protectie, elaborat de
Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei si aprobat prin Ordinul nr.
225/1995.
Pe baza acestuia, angajatorul este obligat sa întocmeasca lista interna de
dotare cu EIP adecvat executarii sarcinilor de munca în conditii de securitate.
Alegerea echipamentului individual de protectie se face in functie de riscuri,
alegandu-se tipul, aplicandu-se anumite standarde si folosind anumite
marcaje.
Prevenirea accidentelor de munca si bolilor profesionale prin introducerea pe
piata si utilizarea doar a acelor echipamente individuale de protectie care
mentin sanatatea si asigura securitatea utilizatorilor, fara a aduce atingere
sanatatii sau securitatii altor persoane, animale domestice ori bunuri, atunci
când sunt întretinute adecvat si utilizate conform scopului prevazut.

Utilizarea EIP este permisa daca:

* este conform reglementarilor tehnice aplicabile;

* este corespunzator riscurilor pe care le previne, fara a induce el însusi un
risc suplimentar;
* raspunde conditiilor existente la locul de munca;
* tine seama de cerintele ergonomice si de sanatate ale angajatului;
* este adaptat conformatiei purtatorului.

În cazul dereglarii sau degradarii normale a acestuia, respectiv al pierderii

calitatii de protectie, se acorda obligatoriu un nou echipament.
Degradarea sau pierderea lui, înainte de termenul de utilizare prevazut, din
vina purtatorului, atrage raspunderea acestuia pentru prejudiciul cauzat,
potrivit legii (art. 13, Legea nr. 90/1996, republicata).

Activitatile medicale de preventie sunt reprezentate de:

* recunoasterea riscului profesional la locurile de munca prin studiul atent al

procesului tehnologic si al conditiilor de munca, determinari obiective si
precizarea cantitativa a noxelor profesionale, studii epidemiologice
* examenul medical la încadrarea în munca cu respectarea examinarilor ce
trebuiesc efectuate si a contraindicatiilor medicale (conform NGPM 2002),
examinarea clinica a aparatelor si sistemelor organismului (respirator, cardio-
vascular, digestiv, renal, ORL, oftalmologic, dermatologic, osteoarticular,
neuropsihic), examinarea radiologica pulmonara (MRF sau RPS), examen de
laborator al sângelui (examen serologic pentru lues), examen IDR pentru
tuberculina la tinerii pâna la 24 de ani, precizarea starii fiziologice a femeii
(graviditate, alaptare), alte examene conform NGPM 2002
* controlul medical periodic, efectuat prin examinari clinice si de laborator, în
functie de tipul noxelor profesionale si intensitatea lor, care orienteaza si
periodicitatea examinarilor
* educatia sanitara, care se adreseaza cadrelor de conducere tehnica si
administrativa, în scopul realizarii de catre acestia a masurilor tehnico-
organizatorice amintite în conditii de eficienta maxima si în ordinea amintita,
personalului muncitor în scopul respectarii regulilor de igiena individuala,
purtarea corecta a echipamentului individual de protectie, suprimarea
fumatului si diminuarea consumului de alcool, acordarea primului ajutor,
cunoasterea si recunoasterea primelor simptome de intoxicatie acuta si cronica
profesionala, prezentarea la examenele medicale periodice.