Curs Microbiologie

23.03.
2018
 sunt eucariote
 prezinta
 nucleu adevarat, bine individualizat, delimitat de
membrana nucleara
 organite celulare
 (eucariote – celula de ciuperci, plante, animale si om)
 uni- sau pluricelulare
 heterotrofe
 folosesc compuși organici ca surse de
 carbon – glucide, lipide, proteine
 azot – peptide, aminoacizi
 conțin chitină în peretele celular
 nu sunt nici plante, nici animale  phylum - unități taxonomice majore

 Chytridiomycota
 Zygomycota
 constituie un regn aparte
 Ascomycota
 46 ordine (9 de interes medical)
 macromiceți
 Basidiomycota
 ciupercile
 3 clase, 40 ordine, 1500 genuri, 23.000 specii
 diviziuni subsecvente acestora:
 micromiceți
 clase
 mucegaiuri
 drojdii
 ordine
 genuri
 specii
 Perete celular  Dimensiune

 rigid  2-3 până la sute de milimicroni
 conţine chitină (nu mureină)
 Forma
 Citoplasma  foarte variată
 exterior – hialină
 interior – aspect granular  Aparat vegetativ (talul)
 denumit miceliu
 Nucleu  fără clorofilă
 diploid (2-4 cromozomi)  poate fi
 membrană dublă  unicelular
 unul sau mai mulţi nucleoli  pluricelular
1
23.03.2018
1. fungi levuriformi (drojdii)

1. fungi levuriformi (drojdii)  microorganisme unicelulare
 formă rotundă sau alungită
 multiplicare asexuată prin înmugurire sau fisiune
2. fungi filamentoşi (mucegaiuri)
 aerobe sau anaerobe
 mezofile
3. fungi dimorfi  acidofile Candida
 temp. optimă de cultivare
 25 – 30ºC
 speciile patogene tolerează 37ºC
2. fungi filamentoși (mucegaiuri)

 microorganisme pluricelulare  înmulţire asexuată (mitotică) prin spori
 corpul (talul) format din hife (filamente tubulare septate  corpii fructificanţi: formaţiuni derivate din hife, la nivelul
sau nu) cărora se formează şi sunt cantonaţi sporii
 hifele sunt ramificate și aglomerate formând miceliul
hife septate endospori conidii
hife neseptate
 hife neseptate, nepigmentate (hialine), cu diametru

neregulat ca la fungii inferiori (zygomicete)  hife septate, hialine, uneori pigmentate in vitro,
niciodată in vivo, care dau naştere unor organe de
fructificare (corpi fructificanţi) ca la fungii superiori
hialini
2
23.03.2018
 Exemple de fungi hialini septați:  Exemple de fungi hialini septați:
Aspergillus
Penicillium
formațiuni de fructificare cu aspect particular = capete aspergilare
 Exemple de fungi hialini septați:

 hife septate, pigmentate în brun, de regulă atât in vivo
cât şi in vitro ca la fungii dematiacei
Fusarium Alternaria
3. fungi dimorfici
 Categorie aparte de microorganisme care apar:
 asexuată (mitotică)
 sub formă de levuri
 comună tuturor fungilor
 în țesuturile organismelor parazitate
 in vitro la 37ºC
 sub formă filamentoasă  sexuată (meiotică)
 cultivate la temperatura camerei sau la 30º, pe medii uzuale  prezentă doar la anumiți fungi (fungi perfecți)
 patogeni pentru om și animale
3
23.03.2018
 Reproducerea asexuată (mitotică)  Reproducerea asexuată (mitotică)
 Înmugurire  Se face prin intermediul:

 Caracteristică pentru levuri  Sporilor interni (endospori) la zygomicete
 Rezultă o celulă nouă numită spor  Sporilor externi (conidii) la celelalte clase
 Diviziune directă  Levuri:

 Este identică cu cea întâlnită la bacterii  Sporii de numesc blastospori sau blastoconidii pentru
că pot înmuguri (capacitate de burjeonare)
 sexuată (meiotică)  Procese chemosintetice aerobe sau anaerobe

 prezentă doar la anumiți fungi (fungi perfecți)
 Realizată prin procesul de:  Necesitatea de substanțe nutritive similară cu a
 Conjugare izogamă – fuzionarea a doi gameți identici
bacteriilor
 Conjugare heterogamă – fuzionarea a doi gameți
diferiți
 Temperatura optimă de dezvoltare între 20 – 30°C
 Rezultă zigotul
 Rezistență mai mare ca a bacteriilor
 ubicuitari: sol, apă, aer, organismele vii
 superficiale
 tegument
 fanere
 mucoase aparente
 subcutanate
 profunde
 invazive
 sistemice
4
23.03.2018
 acute
 subacute
 cronice
 ubicuitare (cosmopolite)
 endemice (exotice) – de import
5
23.03.2018
 sunt eucariote
 prezinta
 nucleu adevarat, bine individualizat, delimitat de
membrana nucleara
 organite celulare
 (eucariote – celula de ciuperci, plante, animale si
om)
 uni- sau pluricelulare
 heterotrofe
 folosesc compuși organici ca surse de
 carbon – glucide, lipide, proteine
 azot – peptide, aminoacizi
 conțin chitină în peretele celular
 nu sunt nici plante, nici animale  phylum - unități taxonomice majore

 Chytridiomycota
 Zygomycota
 constituie un regn aparte
 Ascomycota
 46 ordine (9 de interes medical)
 macromiceți
 Basidiomycota
 ciupercile
 3 clase, 40 ordine, 1500 genuri, 23.000 specii
 micromiceți  diviziuni subsecvente acestora:

 mucegaiuri
 clase
 drojdii  ordine
 genuri
 specii
 Perete celular  Dimensiune

 rigid  2-3 până la sute de milimicroni
 conţine chitină (nu mureină)
 Forma
 Citoplasma  foarte variată
 exterior – hialină
 interior – aspect granular  Aparat vegetativ (talul)
 denumit miceliu
 Nucleu  fără clorofilă
 diploid (2-4 cromozomi)  poate fi
 membrană dublă  unicelular
 unul sau mai mulţi nucleoli  pluricelular
1
23.03.2018
1. fungi levuriformi (drojdii)

1. fungi levuriformi (drojdii)  microorganisme unicelulare
 formă rotundă sau alungită
 multiplicare asexuată prin
2. fungi filamentoşi (mucegaiuri)
înmugurire sau fisiune
 aerobe sau anaerobe
3. fungi dimorfi 
 mezofile
acidofile Candida
 temp. optimă de cultivare
 25 – 30ºC
 speciile patogene tolerează 37ºC
2. fungi filamentoși (mucegaiuri)

 microorganisme pluricelulare  înmulţire asexuată (mitotică) prin spori
 corpul (talul) format din hife (filamente tubulare septate  corpii fructificanţi: formaţiuni derivate din hife, la nivelul
sau nu) cărora se formează şi sunt cantonaţi sporii
 hifele sunt ramificate și aglomerate formând miceliul
hife septate endospori conidii
hife neseptate
 hife neseptate, nepigmentate (hialine), cu diametru

neregulat ca la fungii inferiori (zygomicete)  hife septate, hialine, uneori pigmentate in vitro,
niciodată in vivo, care dau naştere unor organe de
fructificare (corpi fructificanţi) ca la fungii superiori
hialini
2
23.03.2018
 Exemple de fungi hialini septați:  Exemple de fungi hialini septați:
Aspergillus
Penicillium
formațiuni de fructificare cu aspect particular = capete aspergilare
 Exemple de fungi hialini septați:

 hife septate, pigmentate în brun, de regulă atât in vivo
cât şi in vitro ca la fungii dematiacei
Alternaria
Fusarium
3. fungi dimorfici
 Categorie aparte de microorganisme care apar:
 asexuată (mitotică)
 sub formă de levuri  comună tuturor fungilor
 în țesuturile organismelor parazitate
 in vitro la 37ºC
 sub formă filamentoasă  sexuată (meiotică)
 cultivate la temperatura camerei sau la 30º, pe medii uzuale  prezentă doar la anumiți fungi (fungi perfecți)
 patogeni pentru om și animale
3
23.03.2018
 Reproducerea asexuată (mitotică)  Reproducerea asexuată (mitotică)
 Înmugurire  Se face prin intermediul:

 Caracteristică pentru levuri  Sporilor interni (endospori) la zygomicete
 Rezultă o celulă nouă numită spor  Sporilor externi (conidii) la celelalte clase
 Diviziune directă  Levuri:

 Este identică cu cea întâlnită la bacterii  Sporii de numesc blastospori sau blastoconidii pentru
că pot înmuguri (capacitate de burjeonare)
 sexuată (meiotică)  Procese chemosintetice aerobe sau anaerobe

 prezentă doar la anumiți fungi (fungi perfecți)
 Realizată prin procesul de:  Necesitatea de substanțe nutritive similară cu a
 Conjugare izogamă – fuzionarea a doi gameți identici
bacteriilor
 Conjugare heterogamă – fuzionarea a doi gameți
diferiți
 Temperatura optimă de dezvoltare între 20 – 30°C
 Rezultă zigotul
 Rezistență mai mare ca a bacteriilor
 ubicuitari: sol, apă, aer, organismele vii
 superficiale
 tegument
 fanere
 mucoase aparente
 subcutanate
 profunde
 invazive
 sistemice
4
23.03.2018
 acute
 subacute
 cronice
 ubicuitare (cosmopolite)
 endemice (exotice) – de import
5
generalități
 fungi unicelulari
 se multiplică vegetativ (asexuat)
 fie prin burjeonare (înmugurire)
 fie prin fisiune
 microorganisme aerobe sau facultativ anaerobe
 mezofile
 acidofile
 temperatura optimă de cultivare între 25° şi 30°C;
 cele patogene tolerează şi temperatura de 37°C
habitat
 habitat natural diversificat
 plante
 insecte
 animale ubicuitare - răspândite din zonele
polare până în cele ecuatoriale sau
 om
tropicale
 piele
 mucoase
 tract digestiv
 sol
 apă dulce și sărată
 aer
implicare în patologie
 afectează
 organisme imunocompetente
 organisme imunocompromise
 Candida și Cryptococcus mai frecvent implicate
în
patologia infecțioasă
 limită labilă între
 patogen – nepatogen
 colonizare - oportunism
factori de patogenitate ai levurilor
 capsula
 la genul
 Rhodotorula
 Cryptococcus
 induce ”sindromul de astenie imunitară” al gazdei
 conferă încărcătură negativă microorganismului  respingerea
electrostatică a celulelor efectoare imune ale gazdei
 blochează fagocitoza
 reduce drastic capacitatea de migrare a leucocitelor spre focarul
inflamator
 scade secreția de citokine proinflamatorii
 induce apoptoza limfocitelor splenice
 sinteza melaninelor
 compuși de culoare brun-neagră
 inactivează prin cuplare agenți antifungici (ex. amfotericina B)
 protejează celula fungică de stress-ul oxidativ
 îndepărtează radicalii liberi
 exosecreția de manitol
 la Cryptococcus neoformans
 concentrația mare de manitol în LCR  edem cerebral
 îndepărtează radicalii hidroxil
 producerea de proteinaze extracelulare
 la genul Candida
 degradează majoritatea substanțelor proteice ale gazdei
 keratina, colagenul, mucina, imunoglobulinele, factorii
complementului
 cresc capacitatea de aderare, colonizare, penetrare a barierelor
gazdei de către levuri
 secreția de fosfolipază A2
 la Malassezia furfur
 eliberează din fosfolipidele membranare de mediatori majori ai
inflamației
 prezența adezinelor
 la Candida albicans
 recunosc receptorii
celulari specifici
 facilitează formarea de biofilme pe inserțiile intravasculare /
cavitare ale cateterelor
infecții levurice
 micoze levurice = levuroze
 micoze cutaneo-unghiale
 micoze oro-faringiene,
esofagiene și gastro-
intestinale
 micoze meningo-
encefalice
 micoze oculare,
auriculare și sinusale
 micoze pulmonare
 micoze peritoneale
 micoze urinare
 micoze osteo-articulare

specii de interes medical
 Candida
 Cryptococcus
 Malassezia
 Rhodotorula
 Trichosporon
Candida
 gen complex și polimorf
 peste 160 de specii
 C. albicans
 C. africana
 C. boidinii
 C. catenulata
 C. glabrata
 C. guilliermondii
 C. kefyr
 C. krusei etc.
Candida - microscopie
 celule mari (blastoconidii)
 gram pozitive
 sferice, ovalare
 unele înmugurite
 pseudomicelii
Candida albicans, colorație Gram, x1000

Candida microscopie
 preparat nativ
pseudomicelii
clamidospori - sferici, voluminoși, (10-

20 um) perete gros, refringenți
Candida cultivare
 mediul Sabouraud
 colonii albe, lucioase, cremoase
 miros de drojdie C.krusei – colonii R
C.albicans
Candida cultivare
teste suplimentare de diferențiere
CHROMagar Candida
C.albicans
C. glabrata
C.tropicalis
teste suplimentare de diferențiere
testul filamentării pozitiv pentru C.albicans
Alte levuri din genul Candida
 Identificare cu ajutorul testelor comerciale
 API Candida, ID 32C, Auxacolor, sau
 sistemelor Vitek 2, Biolog, Microscan
Candida
 candidoze, micoze oportuniste
 favorizate
 imunodepresie
 abuz de antibiotice
 localizare
 bucal
 faringian
 cutanat
 pulmonar
 renal
 digestiv
 meningean etc
candidoza cutanată
candidoze genitale
candidoză gastro-intestinală
Cryptococcus
 C. adeliensis
 C.albidus
 C.curvatus
 C.humicola
 C.neoformans var. gatii serotip B și C
 C.neoformans var. neoformans serotip A și
D
 C.terreus etc.
Cryptococcus
 levuri capsulate
 rotunde sau ovoide
 prezintă o înmugurire unică
 pseudomicelii – celule fiice atașate de levura
parentală
Cryptococcus neoformans - habitat
 sol
 substraturi lemnoase
 tub digestiv om, mamifere, porumbei
 materii fecale de porumbei – surse de contaminare
Cryptococcus neoformans -
microscopie
 culturi recente
 celule levurice
 fără capsulă
 înmugurite
 culturi vechi
 levuri incapsulate
 colorație negativă
 capsula groasă
 capsula înconjoară una sau
mai multe celule levurice
Cryptococcus neoformans -
cultivare
 Sabouraud cu antibiotice
 incubare la 25 sau 37ºC
 colonii după 48 ore
 cremoase sau mucoide
 culoare alb-ivorie (ca fildeșul)
Cryptococcus neoformans – teste
suplimentare de diferențiere
 auxonograma – asimilarea glucidelor de către

levuri
 teste API ID 32 C
 este UREAZĂ POZITIV!

Cryptococcus neoformans – patogenitate
 micoze localizate sau generalizate la
 om - criptococoza
 bronho-pulmonară
 meningo-encefalică
 cutaneo-mucoasă
 oculară etc.
 mamifere –
criptococoza
 pisicii
 bovinelor
 NU la păsări – ele
doar diseminează
Malassezia
 levuri oportuniste lipofile
 habitat – colonizanți ai tegumentul omului și animalelor
 perturbarea echilibrului între organism și levură
 afecțiuni cutanate
 afecțiuni sistemice
 11 specii
 M.dermatis
 M. furfur
 M. japonica
 M. nana
 M. yamatoensis etc
Malassezia microscopie
 levuri
 globuloase, ovoide sau elipsoidale
 aspect particular pentru fiecare specie
 aglomerate în ciorchine
 fragmente filamentoase
M. furfur
M. globosa
M. restricta
Malassezia cultivare
 Sabouraud cu adaos de ulei vegetal (ulei de
măsline)
 incubare 35-37ºC
 colonii după 3 zile
 netede
 puțin ridate
 crem-gălbui
 UREAZĂ POZITIVE
Malassezia patogenitate
 pityriasis versicolor – M. furfur
 pityriasis capitis – dermatita seboreică a scalpului
 foliculite la sugari, diabetici, imunodeprimați
 dermatite atopice
 septicemii la nou-născut prematur
rosacea
Tinea versicolor
Rhodotorula
 levuri asexuate
 peste 30 specii
 R. glutinis
 R. minuta
 R. mucilaginosa (R. rubra)
 prezente
 sol
 apă
 aer
 sucuri de plante
 produse lactate
Rhodotorula microscopie
 blastospori
 globuloși
 ovoizi
 alungiți
 înmuguri
re
multiplă
 nu
formează
pseudom
icelii
 capsulă
Rhodotorula cultivare
 mediul Sabouraud
 incubare 25ºC
 crește rapid
 colonii mici, portocalii
 colonii mucoide
Rhodotorula patogenitate
 nu este patogenă
 R. rubra poate infecta omul și
animalele
 dermatomicoză – pisici
 septicemie - om
Trichosporon
 peste 25 specii
 infecții profunde sau superficiale
 T.asahii
 T.asteroides
 T.cutaneum
 T. mucoides etc.
 stări alergice, pneumonia de sensibilizare
 T. domesticum
 T. montevideense
 T. mucoides
 alte specii rar patogene
 T. brassicae, T.dermatis, T.faecale etc
 T. beigelii – 17 specii cu 5 varietăți
Trichosporon microscopie
 blastospori
 globuloși sau elipsoidali
 pseudomicelii
 miceliu adevărat
 hife septate
 artrospori
 rezultați din
fragmentarea hifelor
Trichosporon cultivare
 Sabouraud cu actidion
 colonie alb-crem, netedă, centru cerebriform
 mediu cu extract de cartof
 colonie plată, întinsă, albă cu periferia cenușie,
consistență cremoasă
 incubare 25 și 37 ºC
 dezvoltare lentă
 UREAZĂ POZITIV
Trichosporon patogenitate
 T. beigelii
 leziuni cutanate
 pulmonare
 sistemice
 la pacienți imunodeficitari
 La baza prezentărilor au stat
 prezentări pp ale Dr. Mihai Mareș (Iași)
 Tratat de microbiologie clinică, ediția a II-a – D.Buiuc,

M. Neguț (2008)
 cap.38 M.Mareș, Olimpia Bazgan
 cap 39 Maria Dan, M. Mareș
(MUCEGAIURI)
 microorganisme pluricelulare
 cu talul reprezentat de filamente tubulare, septate sau
nu, denumite hife;
 hifele sunt de obicei ramificate şi aglomerate
formând miceliul
 Hife neseptate, nepigmentate (hialine), cu diametru
neregulat la fungii inferiori (zygomicete)
 Hife septate, hialine, uneori pigmentate in vitro,
niciodată in vivo ( fungi superiori hialini)
 Hife septate, pigmentate în brun, de regulă atât in vivo cât şi
in vitro ( fungi dematiacei)
ZYGOMYCETE
(mucegaiul pâinii)
 Fungi prezenți în mediul ambiant
 sol
 vegetale
 materie organică în descompunere (fructe, boabe de
cereale, resturi de alimente)
phylum
Zygomycota simbionți ai
potențial patogeni
artropodelor
ai omului
clasa
clasa Zygomycetes
Trichomycetes
ordin
ordin Mucorales
Entomophthorales
zygomycete de interes medical – 12 genuri, 25 de specii

 Mucor spp.
 Absidia spp.
 Rhizopus spp.
 Rhizomucor spp.
 Oportuniști redutabili prognostic infaust
 Redutabili contaminanți în laboratoare
 Se izolează frecvent în prelevate clinice (cutanate, fecale…)

 Macroscopic:
 colonii
 cu aspect lânos,
 culoare alb cenușie,
 creștere rapidă, invazivă
 Microscopic:
 prezenta miceliului neseptat,
 format din hife hialine, cu diametru neregulat
 O importantă trăsătură fiziologică a majorităţii
zygomicetelor
 capacitatea lor de dezvoltare la 37°C,
 ceea ce explică localizarea profundă a infecţiilor cu aceste
microorganisme;
 unele specii sunt termofile, putându-se dezvolta şi

la temperaturi mai ridicate:
 Absidia corymbifera (52°C),
 Apophysomyces elegans (42°C),
 Rhizomucor pusillus (60°C).
prin endospori produși in interiorul unei structuri = sporociști (sporangi)
sporociștii conțin sporangiospori , care sunt eliberați in mediul ambiant prin
dehiscenta peretelui sporocistului.
Filamentul micelian care susține sporangele =sporocistofor (sporangiofor)

Joncțiunea dintre cele doua elemente =apofiza
 se realizează prin
 homotalism (între structuri ale aceluiași individ)
 heterotalism( intre structuri ale unor indivizi diferiti)
 se materializează prin formarea zigosporilor (spori sexuați)
 contaminarea pacienților
 tegumentară (traumatisme)
 ingestie
 a 3-a infecție fungică invazivă ca frecvență:
aspergiloză - candidoză – mucormicoză (zygomicoză)

 ZYGOMICOZA
 la pacienți debilitați prin
 acidoză diabetică
 malnutriție
 imunodeprimați
 arsuri severe
 administrare intravenoasă de droguri
 leucemie
 limfoame maligne
 terapie
 imunosupresivă
 corticosteroizi
 Zygomicoza
 evoluție acută, fulminantă
 interesează
 zona craniană
 plămânii
 tractul gastro-intestinal
 tegumentul
 zygomicetele invadează vasele sistemului arterial

 cauzează embolie și implicit necroza țesutului adiacent
vasului
 infecția apare
 în urma inhalării sporangiosporilor
 inițial în sinusurile paranazale
 se extinde la
 orbită
 palatul moale
 față
 nas
 creier
 infecția apare prin
 inhalarea sporangiosporilor
 în bronhiole și alveole
 infarct pulmonar – necroză – cavitație
(a) Preoperative chest roentgenogram illustrating cavitary lesion in the right
upper lobe (arrow)
(b) Preoperative chest computed tomographic scan illustrating the cavitary lesion in
the right upper lobe with the contained fungus ball (arrow).
Paul S. et al.; Ann Thorac Surg 2006;82:338-340

Copyright ©2006 The Society of Thoracic Surgeons
 rară
 asociată cu
 malnutriția severă
 boli digestive care distrug integritaea mucoasei
 infecție primară
 ingestia elementelor fungice
 aspect
 ulcere necrotice
 pustule, ulcerații, abcese profunde, zone de
necroză tegumentară
zygomicoză cutanată ulcerată
zygomicoză subcutanată debridată

 5. Zygomicoza diseminată
 complicație a oricărei forme de zygomicoză amintite
anterior
 6. afectarea SNC
 administrare de droguri intravenos
 implantare traumatică
 abces cerebral
 dificil
 de obicei stabilit post-mortem
 cultură pozitivă din situsuri sterile
 izolare repetată din situsuri nesterile și număr mare

de colonii
 examen direct pozitiv cu morfologie caracteristică a

formațiunilor fungice din țesutul necrozat adiacent
 standard pentru forma localizată sau
diseminată:
 tratament medicamentos:
 amfotericina B lipozomală (1 – 1,5 mg / kgc / zi)
(Fungizone, Ambisome, Abelcet) SAU
 posaconazol
 debridare chirurgicală cât mai radicală
 ajustarea imunodepresiei
 tratarea acidozei
 atenuarea neutropeniei
 contaminanți ai substraturilor cu umiditate mare
 habitat
 sol
 foarte puține specii parazitează
 plante, animale, om
 izolat din
 secreții faringiene – la 2,9% persoane
 materii fecale – 4,9 – 8,3% persoane
 colonii confluente, pufoase, aspect de
blăniță
 alb-cenușiu-gălbui
 filamente neseptate, ramificate
 sporangiofori rectilinii, simpli sau ramificați
 columela ovală/piriformă, hialină
 sporangi globuloși, cenușii-negricioși
 spori unicelulari, sferici/elipsoidali
 Sporangiofori neramificați sau ramificați simpodial
(alternativ pe o parte și cealaltă)
 Nu produce rizoizi
 specii condiționat patogene, oportuniste
 afectează persoane cu rezistența scăzută
 MUCORMICOZA
 infecție exogenă
 infecție endogenă
 foarte rar
 localizare
 aparat respirator: rinosinusită – extindere la vase
(tromboflebită) – plămân - encefal
Orbitorhinocerebral mucormycosis is the most common type, usually
occurs in conjunction with sinus or nasal involvement. Mucormycosis
may also affect other parts of the body, including the lungs,
gastrointestinal tract, or skin.
 specii nepatogene, contaminante
 alcătuire
 rizoizi
 sistem radicular bine dezvoltat
 ramificat
 gros
 se fixează în substrat
 absoarbe elementele nutritive
 alcătuire
 hife
 ramificate
 neseptate
 sporangiofori
 drepți
 simpli
 neramificați
 dilatarea extremității apicale
 columelă rotundă/ovalară
 alcătuire
 sporange
 globulos
 culoare
neagră
 spori (sporangiospori)
 în interiorul sporangelui
 rotunzi/ovalari
 suprafața neregulată
sporocist de Rhizopus
spori
columelă
 Sporangiofori singulari sau în grupuri
 Rizoizi produși la baza sporangioforilor –
pigmentați în brun
 Sporange (sporocist) cu o columelă bine reprezentată
 Sporangiofori ramificați
 Columelă conică
 Septare sub columelă
 Rizoizi produși la nivel internodal – între
sporangiofori
 nepretențioasă
 colonizează substraturile vegetale
 crește rapid pe mediul cu extract de cartof

 colonii cenușii, lânoase
 patogenitate
 persoane debilitate: HIV/SIDA, malnutriție severă
 spori pătrunși pe cale aerogenă/digestivă
 leziuni granulomatoase în limfonodulii aparatului
respirator/digestiv
 poate exista și localizare meningeală, sinusală,
renală
 hife septate, uneori pigmentate in vitro, niciodată
in vivo
 înmulțire asexuată prin spori externi – CONIDII
 conidiile sunt produse la nivelul unor hife

specializate, cu morfologie particulară – CORPI
FRUCTIFICANȚI sau CONIDIOFORI
 celulele producătoare de conidii – FIALIDE (sterigme)

conidiofor neramificat
conidiofor ramificat
ramificatia conidioforului = RAMI
ramificația RAMI = METULĂ
ramificațiile METULEI = FIALIDĂ sau STERIGMĂ
FIALIDELE produc CONIDII
 Aspergillus
 A. fumigatus, A. niger, A. flavus etc
 Penicillium
 peste 200 specii
 P. notatum, P. marneffei etc
 Fusarium
 F. solani, F. oxysporum
 Acremonium
 sol
 aer
 plante
 insecte
 ubicuitar
 imbolnăviri rar
 persoane cu imunitatea deprimată
 patogene frecvente
 A.fumigatus
 A. flavus
 A. niger
aspergillum
 Denumirea genului
(Pier Antonio Micheli, 1729)
aspergillum
 Morfostructural, fungii acestui gen se caracterizează prin
prezenţa unor formaţiuni de fructificare cu aspect
particular, cunoscute sub denumirea de capete aspergilare
 conidioforii sunt lungi si se termină cu o veziculă de
diferite forme
 pe veziculă se prind unul sau două rânduri de celule
conidiogene alungite
 în funcţie de numărul rândurilor de celule conidiogene,
capetele aspergilare pot fi
 uniseriate (un singur rând de celule conidiogene –
fialidele)
 sau biseriate (două rânduri de celule conidiogene –metule +
fialide).
 speciile genului Aspergillus pot fi
 uniseriate (prezintă doar capete aspergilare uniseriate),
 unibiseriate (prezintă în aceeaşi cultură atât capete aspergilare
uniseriate, cât şi biseriate)
 sau biseriate (prezintă doar capete aspergilare biseriate).
 aceste fialide produc și eliberează prin strangulare - conidiile
dispuse sub formă de lanțuri
 Specii uniseriate de interes medical
 A. clavatus, A. glaucus, A. restrictus, A. fumigatus
 Specii uni-biseriate de interes medical

 A. niger, A. candidus, A. ochraceus, A. flavus
 Specii biseriate de interes medical

 A. versicolor, A. nidulans, A. ustus, A. terreus
 conidiofori mici, pigmentați în brun
 biseriat, metulele și fialidele acoperind

jumătatea superioară a veziculei
 cleistoteci conținând ascospori (forma sexuată –

Emericella nidulans)
 celule Hulle abundente

 formă clavată (“bâtă de base-ball”) a veziculei
 Aspergiloză pulmonară invazivă acută
 Aspergiloză bronşică obstructivă
 Sinuzită acută invazivă
 Aspergiloză cerebrală
 Aspergiloză cutanată
 Aspergilom pulmonar
 Aspergiloză pulmonară cronică necrozantă
 Sinuzită cronică invazivă
 Endocardită
 Osteomielită
 Endoftalmită
 Aspergiloză bronho-pulmonară alergică
 Sinuzită alergică
 Otită externă
 peste 700 de specii ubicuitare
 habitat – solul
 de aici, ele contaminează aerul, apa şi implicit suprafeţele
din diverse încăperi.
 majoritatea au abilitatea de a se dezvolta pe

substraturi nutritive vegetale
 pe care le degradează
 sau cărora le induc un anumit grad de toxicitate prin
elaborarea micotoxinelor.
 coloniile sunt uşor de recunoscut:
 creştere rapidă
 ( ajung la maturitate în 5-7 zile),
 culoare albă la început, apoi verzuie, albastră-verzuie, rar gri
sau roşiatică,
 aspect catifelat, pufos sau granular
 coloniile unor specii pot produce un pigment de

culoare gălbuie, purpurie sau roșie-brună, difuzibil în
mediu
 microscopic
 conidiofori neramificaţi sau ramificaţi sub formă de
verticil,
 au un rând de fialide plasat terminal.
 fialidele dau naştere unor lanţuri de conidii

unicelulare, sferice, elipsoidale, fusiforme sau
cilindrice, în general hialine, de 2-4 μm
diametru.
 acest ansamblu structural format din

conidioforul ramificat sau nu, fialide şi lanţurile de
conidii poartă numele de penicil.
 Penicilul poate fi monoverticilat, biverticilat sau
terverticilat, în funcţie de gradul de ramificare
al conidioforului
;;;
-
' ;;/
Alergii severe la personalul din locațiile de producere a brânzeturilor
 Singura specie recunoscută ca patogenă
 P. marneffei
 fung dimorfic
 se dezvoltă în interiorul organismului
 sub forma unor celule levurice alungite, de 3-6 μm lungime,
monoseptate transversal.
 este endemică în Thailanda, Vietnam şi ţările din
regiune.
 celelalte specii de Penicillium nu sunt capabile

să determine infecţii la om, în mod obişnuit;
 unele dintre cazurile excepţionale descrise în
literatură sunt discutabile.
 În laboratoare, speciile genului Penicillium se întâlnesc
frecvent ca agenţi contaminanţi.
 peste 100 specii de fungi fitopatogeni sau saprobioţi
în sol.
 coloniile au creştere rapidă, atingând un diametru

de peste 7 cm în 10 zile (PDA).
 textura coloniilor este lânoasă, iar culoarea aversului şi

reversului variază în limite largi: albă, roz, crem, galbenă,
purpurie, roşie, brună, albastră sau albastră-verzuie.
 microscopic
 hife hialine, septate,
 care dau naştere din loc în loc unor conidiofori aciculari,
 terminaţi cu fialide producătoare de conidii.
 conidiile sunt de două tipuri:
 macroconidii –
 lungi, cu 2-5 septe, fusiforme sau curbate sub formă de
„păstaie”
 microconidii –
 scurte, uni- sau bicelulare, elipsoidale, sferice, clavate sau
reniforme, dispuse în grămezi (solidarizate într-o masă
gelatinoasă) sau lanţuri scurte.
 Speciile de interes clinic au fost izolate din
 endoftalmite,
 fungemii,
 keratite,
 endocardite,
 infecţii cutanate
 (complicaţii postcombustionale, post-traumatice),
 sinuzită,
 infecţii diseminate,
 artrită,
 micetoame,
 peritonite.
 coloniile se dezvoltă moderat rapid
 de obicei fără să depăşească 3 cm în 10 zile
 pot fi catifelate, sau dimpotrivă, membranoase-glabre, cu

suprafaţa umedă
 culoarea coloniilor poate îmbrăca nuanţe variind între

alb- gălbui şi roz sau roz-somon
 celulele conidiogene (fialidele) sunt
 hialine,
 perpendiculare pe hife,
 cu aspect acicular
 (lungi şi subţiri, îngustându-se progresiv către apex), având cca.
2 μm diametru.
 conidiile sunt
 unicelulare (rar bi- sau tricelulare),
 de obicei hialine, netede, cu peretele subţire,
 de formă sferică, ovoidală sau cilindrică
 şi se grupează în grămezi neregulate la extremitatea

liberă a fialidelor
 majoritatea infecţiilor cu specii aparţinând
genului
Acremonium, se produc prin inoculare traumatică.
 leziuni de tipul micetoamelor,
 infecţii sistemice
 (fungemie de cateter, afectare cerebrală),
 endoftalmii
 peritonite
 endocardite
 keratite etc.
 La baza prezentărilor au stat
 prezentări pp ale Dr. Mihai Mareș (Iași)
 Tratat de microbiologie clinică, ediția a II-a – D.Buiuc,

M. Neguț (2008)
 cap.38 M.Mareș, Olimpia Bazgan
 cap 39 Maria Dan, M. Mareș
 Micologie medicală aplicată – I.Coman, M.Mareș (2000)
 Tehnici de laborator în micologia medicală – M.Mareș

(2007)
BACTERIOLOGIE
CURS 1,2 sem II

Dr.Gurau Gabriela
Genul Mycobacterium
(tuberculoza si
micobacteriozele)
Mycobacterium tuberculosis
obligate aerobe
acid-fast rods
3
Consideraţii taxonomice
• Prima specie, Mycobacterium tuberculosis, a fost descoperită de R. Koch în

1882, motiv pentru care este cunoscută şi sub denumirea de bacilul Koch
(BK).
• Familia Mycobacteriaceae cuprinde peste 70 de specii, toate fiind încadrate
într-un singur gen: Mycobacterium.
• Sunt germeni larg răspândiţi în natură, care odată cu creşterea numărului de
pacienţi imunocompromişi, sunt tot mai frecvent implicaţi în patologia
infecţioasă umană.
• Familia Mycobacteriaceae, ord. Actinomycetales
În funcţie de patogenitate, habitat şi caractere de cultivare, mycobacteriile pot fi
împărţite în trei categorii:
I. Bacilii tuberculozei, înalt patogeni, ale căror caractere de cultivare au fost
considerate „tipice” - M. tuberculosis, M. bovis, M. africanum.
• M. tuberculosis sau bacilul Koch este un patogen specific omului, dar poate
infecta şi animalele din anturajul apropiat (câini, pisici, papagali, maimuţe).
• M. bovis este agentul tuberculozei bovine, dar poate determina şi tuberculoză
la om prin consum de lapte crud (de la vite cu mastită tuberculoasă) sau prin
inhalare de aerosoli eliminaţi de vitele cu tuberculoză pulmonară.
• M. africanum este o specie umană, întâlnită în Africa, cu caractere de
cultivare intermediare între M. tuberculosis şi M. bovis. M. bovis şi M.
africanum determină la om o formă de tuberculoză diferită de cea cauzată de
M. tuberculosis.
II. Mycobacterii atipice – mycobacterii netuberculoase MNT sau alte mycobacterii decât
cele ce produc tuberculoza MOTT (Mycobacteria other than tuberculosis bacili) – sunt
specii cu caractere de cultivare, habitat, patogenitate şi sensibilitate la antibiotice,
diferite de cele ale bacililor tuberculozei.
• Unele MNT sunt natural patogene pentru animale (ex. M. avium produce tuberculoza
aviară), dar condiţionat-patogene pentru om, iar altele sunt saprofite nepatogene.
• MNT sunt germeni ubicuitari, peste jumătate prezentând interes medical, iar altele
având rol de simplii contaminanţi ai unor prelevate.
• Izolarea MNT din produse care în mod normal nu sunt sterile nu constituie o dovadă
certă a infecţiei clinice, iar izolarea unor grupuri de tulpini sugerează mult mai probabil
o contaminare (de la un robinet de apă, de la echipamentul de bronhoscopie, etc.).
• Mycobacteriile atipice au o largă răspândire în sol, apa din surse naturale sau de la
robinet. Unele specii au un rezervor animal.
• Majoritatea MNT au o răspândire universală, însă unele specii prezintă o focalizare
geografică.
III. M. leprae, un germen înalt patogen, cu habitat strict uman –
este agentul etiologic al leprei (boala Hansen). Nu cultivă in vitro.
Genul Mycobacterium
Este reprezentat de bacili neutri la coloratia

Gram, 0,5/3µm, rectilinii sau usor incurbati,
subtiri, imobili,necapsulati, nesporulati, aerobi
BAAR, obligat aerobi in vivo infectează ţesuturile cu o presiune
parţială crescută a O2.
Conţin o cantitate mare de lipide, glicolipide şi ceruri, care le conferă
caracterul hidrofob al suprafeţei celulare, precum şi acidorezistenţă
sau rezistenţă la dezinfectanţii simpli si supravieţuirea speciilor
parazite în monocit.
Timpul de generaţie este mai mare de 20 de ore.
Epidemiologia
• OMS-2009- raportat- 5,8 mil cazuri noi
de TB
• OMS- 2009-estimate- 9,4 mil cazuri noi
de TB
– 12%-asociate cu inf HIV
– MDR-TB
– XDR-TB
De la expunere la infectie
• Transmitere-picaturi Pfluge
• Pic cu dim. < 5-10µm pot ramane suspendate
cateva ore
• Transmiterea depinde de: imunitatea si durata
contactului, grad de contagiozitate, mediu
ambient.
• Risc mai mare de transmitere la pers. cu forma
cavitara de boala, TB laringiana, si sputa cu 10 5-
107BAAR/ml.
• Spatii aglomerate, prost ventilate
De la infectie la boala
• Factori endogeni, mec. de aparare innascute sau
dobandite individuale si fct imunitatii mediate celular.
• TB primara-la copii sau la pers imunocompromise
• TB secundara (postprimara)
• Varsta
• Sex
• comorbiditati
Patogenitate şi semnificaţie clinică
• Patogenitatea este dată de capacitatea de multiplicare

intracelulară şi de capacitatea de invazivitate.
• Modificările histopatologice se datorează mai mult
răspunsului imun al gazdei la infecţie, decât acţiunii
factorilor de virulenţă specifici ai mycobacteriilor.
Tuberculoza
• Se clasifică în tuberculoză pulmonară şi
tuberculoză extrapulmonară.
Tuberculoza pulmonară poate fi clasificată în
tuberculoză
primară şi tuberculoză secundară.
- Tuberculoza primară (primoinfecţia). În

funcţie de receptivitatea gazdei, virulenţa
bacililor şi doza infectantă, primoinfecţia
poate evolua inaparent, subclinic sau clinic
manifest, cu sau fără complicaţii. În peste
80-90% din cazuri evoluţia este către
vindecare.
Focarul de infecţie se fibrozează şi se
calcifică.
Cicatrizarea leziunilor din primoinfecţie
nu este obligatoriu urmată de vindecarea
microbiologică.
În macrofagele din focarul cicatrizat pot
supravieţui bacili în stare latentă, realizând
infecţia tuberculoasă latentă.
• Consecinţele evoluţiei favorabile a primoinfecţiei tuberculoase
sunt: sensibilizarea de tip întârziat la tuberculină şi o imunitate
relativă antituberculoasă.
• În unele cazuri, foarte rare, când apărarea antiinfecţioasă este
grav compromisă, bacilii tuberculoşi se înmulţesc
nestingheriţi, diseminează pe cale limfatică şi sanguină, cu
apariţia a numeroase metastaze septice şi formarea de
granuloame în diverse organe - producând tuberculoza miliară
sau granulia tuberculoasă, cu evoluţie fatală.
- Tuberculoza secundară. Reinfecţiile
masive sau reactivarea unor focare
latente („reinfecţie endogenă” –
tuberculoză de reactivare), în
condiţiile unui deficit imun, duc la
tuberculoză secundară. La 10% din
cei infectaţi, tuberculoza primară
evoluează imediat (5%) sau după
ani de zile (5%) spre tuberculoza de
reactivare.
• În leziunile secundare evoluţia este
cronică, fără vindecare spontană.
Are loc o necroză cazeoasă a
granulomului tuberculos, care
evoluează până la cavernă şi se
datorează unei stări de
hipersensibilitate de tip întârziat.
• Leziunile infecţiei cu M.
tuberculosis:
– tipul exudativ
• reacţie inflamatorie acuta, cu
edem, PMN, monocite, în jurul
bacililor tuberculoşi pulmonari.
– tipul productiv
• formarea granulomului cronic,
format din 3 zone:
– zona centrală, cu celule mari,
multinucleate, de origine
monocitară, cu bacili
tuberculoşi;
– o zonă intermediară, cu celule
epitelioide, adeseori orientate
radiar;
– o zonă periferică, cu limfocite,
monocite, fibroblaste şi fibre de
colagen
Evoluţia granulomului
tuberculos
• Granuloamele care conţin bacili de M. tuberculosis rămân
latente pentru zeci de ani, la circa 90% dintre cei aproximativ 2
miliarde de indivizi cu infecţie latentă, dar fără manifestări
clinice.
• 10%, celulele centrale ale granulomului se lizează
– Din lipsa O2, proliferarea bacililor tuberculoşi, acţiunea TNF şi a
limfocitelor Tc.
– După liza celulelor centrale ale granulomului, se formează
granuloame cazeoase (de consistenţa cheagului de cazeină),
favorabile dezvoltării celulelor de M. tuberculosis.
– După ruperea peretelui fibros, bacilii se diseminează prin
contiguitate în ţesutul adiacent, pe cale sanguină, în alte organe
sau pe cale aeriană, la alţi indivizi.
– Distrugerea ţesutului granulomatos, ce duce la cazeificare şi
cavitaţie, este o particularitate a tuberculozei şi rareori sau
chiar absent în celelalte granuloame, imune sau neimune
Genul Mycobacterium
• Tuberculoza extrapulmonara cu localizare:
· osteo-articulara (coloana vertebrala: morbul lui
Pott),
· uro-genitala,
· ganglionara (mai ales latero-cervicala),
· meningeala,
· digestiva si peritoneala,
· renala (si corticosuprarenala- boala Addison).
Genul Mycobacterium
• Din punct de vedere clinic, tuberculoza se
caracterizeaza prin: oboseala, astenie,
subfebrilitati vesperale, tusa cu
expectoratie (hemoptizie), antecedente
personale patologice incarcate (fumator,
afectiuni respiratorii frecvente, potator
cronic, nivel socio-economic scazut).
2. Infecţii produse de mycobacterii atipice
• Importanţa clinică a acestor germeni oportunişti a crescut mult odată cu
dezvoltarea pandemiei HIV/SIDA, ei fiind implicaţi în prezent în patologia
persoanelor imunocompromise, în special în stadii avansate
de SIDA.
• MNT depistate în produsele patologice au semnificaţie clinică numai
atunci când, în lipsa bacililor tuberculozei, izolarea lor repetată şi în
concentraţii mari, coincide cu evoluţia bolii.
• La pacienţii imunocompromişi MNT pot fi implicate în infecţii
diseminate, precum şi în infecţii localizate (cu localizare preponderent
pulmonară, ganglionară şi cutanată).
Genul Mycobacterium
• Evolutia poate fi:

· favorabila (autolimitare, autosterilizare)
sau
· nefavorabila (ramolisment cazeos,
fistulizare in bronsii si in final dezvoltarea
cavernelor, reprezentand surse majore de
diseminare sanguina si limfatica).
Genul Mycobacterium
• Dintre proprietatile acestui gen cele mai importante
sunt urmatoarele:
· bacilul Koch:
o supravietuieste in mediul extern o perioada
indelungata, fiind rezistent la uscaciune si intuneric,
o supravietuieste in celulele fagocitare
(intrafagocitar) o perioada lunga (de ordinul anilor),
· variantele bacilului tuberculos, se dezvolta pe mediile
de cultura in medie intre 4- 6 saptamani,
· mediul de cultura special este Lowenstein – Jensen
•Frotiu din cultura de Mycobacterium
tuberculosis în mediul
lichid (Middlebrooke). Coloraţia Ziehl-
Neelsen (1000x): se observă dispoziţia
bacilului acido-rezistent în corzi
flexuoase datorată cordfactorului •Mycobacterium tuberculosis cultură de 4
săptămâni pe mediul Lőwestein-Jensen: creştere
eugonică, colonii rugoase uscate, conopidiforme,
de culoare bej.
•1Micobacterii fotocromogene, de la stânga la dreapta, M. marinum, M.
kansasii, M. simiae. Cultura de 3 săptămâni pe mediul Lőwestein-Jensen: colonii gălbui, rotunde, "S", cu tendinţă
la creştere rugoasă (centru).
•2: Micobacterii scotocromogene (M. gordonae, M. flavescens)
cultura de 14 zile pe mediul Lőwestein-Jensen: colonii galben-portocalii, "S", cu aspect untos în eprubeta stângă
(M. gordonae).
•3: Micobaterii cu creştere rapidă, cultură pe mediul Lőwestein-Jensen.
Primele colonii observate după 6 zile. Fotografiile culturilor în vârstă de 8 zile: Mycobacterium chelonae (stânga)
colonii "R" gălbui, creştere luxuriantă în subcultură; Mycobacterium fortuitum (dreapta) colonii "S" gălbui şi
creştere eugonică în subcultură.
Profilaxie si monitorizare
• In primele 72 ore de la nastere, orice individ este vaccinat

in scop profilactic (BCG/ Bacil Calmette Guerin); bacilii
dispar din cicatricea vaccinala in 2-3 ani; rolul lor este
preluat ulterior de alti BK patrunsi in organism in cursul
primoinfectiei.
• In mod obisnuit toate persoanele fac primoinfectia, insa
fara manifestari clinice; BK supravietuiesc in ganglionii
din apropierea leziunii primare si declanseaza
imunitatea mediata celulara (hipersensibilitatea de tip
intarziat tip IV); cu participarea acestui tip de reactie
imuna, este inhibata multiplicarea locala, limitandu-se
raspandirea infectiei, astfel incat la un nou contact cu BK,
individul nu va face boala; la persoanele imunodeprimate
(alcoolici, boli cronice, HIV…) BK din leziunea primara se
pot reactiva si pot sa produca boala.
Faţă de BK, omul are o rezistenţă crescută, determinată genetic.
Din acest motiv, organismul dobândeşte după primoinfecţie o imunitate specifică, dar
incompletă, indusă de tuberculoproteina prezentă în peretele celular al BK.
Reacţia la tuberculină se pozitivează la 6-8 săptămâni de la infecţie.
Imunitatea antituberculoasă este o imunitate de infecţie, mediată celular, care dispare
odată cu vindecarea microbiologică.
I.d.r. la tuberculină depistează sensibilizarea de tip întârziat (de tip IV) şi imunitatea
faţă de M. tuberculosis.
În prezent se folosesc preparate purificate numite PPD (Purified Protein Derivative).
Intensitatea sensibilizării la tuberculină este proporţională cu cantitatea de bacili
acumulată în focarul infecţios. Rezultatele se interpretează la 48-72 ore de la
injectare: se măsoară diametrul zonei de congestie şi infiltraţie de la locul
inoculării.
Profilaxie si monitorizare
• Exista mai multe situatii, astfel:
· daca pacientul nu a fost vaccinat sau nu a trecut prin
primoinfectie sau a trecut recent printr-o infectie virala
imunodeprimanta (varicela, rujeola, HIV…), reactia
locala este nula (IDR negativ); pacientii respectivi vor
avea indicatie de vaccinare,
· daca pacientul a fost vaccinat si/sau a trecut prin
primoinfectie apare o reactie locala (eritem si edem) cu
un diametru transversal al edemului < 10 mm,
· daca diametrul induratiei este > 10 mm, pacientul va fi
monitorizat: MRF si/ sau efectuarea unui frotiu colorat
Ziehl-Neelsen din sputa.
• M. avium complex (MAC) =M.
intracellulare (MAI)
– este cel mai comun agent infecţios oportunist
la pacienţii imunocompromişi (SIDA), după ce
numărul limfocitelor TCD4 scade sub 100/µL.
– Temperatura optimă de creştere este de 41o.
MAC este ubicvitar în mediile naturale: s-a
izolat din sol, ape, alimente, animale, inclusiv
de la păsări.
Mycobacterium leprae
36
Lepra
M. leprae este agentul etiologic al leprei (boala Hansen), o
infecţie granulomatoasă cronică umană, care afectează mai ales pielea şi
nervii periferici.
Numărul cazurilor de lepră în lume, a scăzut dramatic în ultimele decade, dar cu
toate acestea, lepra rămâne o boală larg răspândită în mediul rural sărac, în
special în Asia, Africa şi America de Sud.
Lepra debutează după o incubaţie lungă (2-5 ani) şi evoluează cronic.
Există două forme de lepră:
- lepra tuberculoidă sau benignă – leziunile sunt paucibacilare, nu se ulcerează
şi sunt puţin contagioase.
- lepra lepromatoasă sau malignă evoluează bacteriemic.
Leziunile granulomatoase sunt mari, difuze, distructive, se ulcerează şi abundă
în bacili, fiind contagioase.
ulcers, resorption of bone 38
worsened from careless use of hands (nerve damage)
• M. leprae a fost descris de Hansen (1873)
• lepra leproidă, cu evoluţie gravă, asociată cu
leziuni tegumentare nodulare multiple, un
număr enorm de bacili de M. leprae în
granuloamele lepromatoase (peste 1010/g de
ţesut) şi implicare sistemică a nervilor.
– Testul la lepromină este negativ sau slab pozitiv.
– Proliferarea bacililor produce leziuni tegumentare
distribuite difuz sau localizate în noduli.
– Granuloamele sunt formate din macrofage inactive,
gigante, provenite prin fuziune, încărcate cu bacili.
Lipseşte infiltratul limfocitar, ceea ce dovedeşte
absenţa IMC.
– Tegumentul este infiltrat cu celule T supresoare.
– S-a demonstrat anergia celulelor T, cu specificitate
faţă de antigenele bacilului leprozei.
• lepra tuberculoidă
– cu evoluţie favorabilă, neprogresivă
– granuloame tegumentare bine organizate, în care
macrofagele sunt diferenţiate în celule epitelioide,
celule gigante Langhans active, care omoară şi digeră
bacilii de M. leprae.
– infiltratul limfocitar al granulomului este intens, cu
predominanţa limfocitelor TCD4, care secretă IFN γ.
Interferonul activează macrofagele din focar, devenind
capabile să inhibe creşterea şi diviziunea celulelor de M
leprae. La periferia granulomului se găsesc limfocite
TCD8.
– Testul la lepromină este pozitiv, iar IMC este
funcţională. Leziunile nervilor se datorează proliferării
bacililor şi răspunsului IMC, în situsuri adiacente
filetelor nervoase.
• Infecţia se transmite, probabil, datorită
contactului prelungit al copilului mic, cu persoanele
care elimină un număr mare de bacili.
•Lepra tuberculoidă, stânga: maculă la nivelul obrazului stâng.
Dreapta: zone depigmentate la nivelul toracelui.
În aceste zone, sărace în bacili, neulcerate şi puţin contagioase, sunt
prezente tulburări de tip nevritic (anestezii).
•Lepra lepromatoasă : leziuni
granulomatoase distructive ce
invadează
tegumentul.
Lepra lepromatoasă: facies

leonin
•În partea stângă : Mycobacterium leprae, bacil
acido-rezistent dispus în aglomerări compacte de bacili aliniaţi paralel şi cap la cap,
numite "globi".
În dreapta: frotiu din raclatul unei leziuni ulcerate de lepră lepromatoasă; coloraţia
Ziehl-Neelsen modificată (1000x): bacili acidorezistenţi intra şi extra celulari dispuşi
în "globi leproşi".
- Imunitatea în lepră este mediată celular şi se
însoţeşte de o sensibilizare de tip întârziat.
I.d.r. la lepromin (un antigen al M. leprae
derivat din ţesut lepromatos şi analog
tuberculinei) este pozitivă la pacienţii cu lepră
tuberculoidă.
- La cei cu lepră lepromatoasă i.d.r. la lepromin
este negativă.
• Testarea sensibilităţii la chimioterapicele antituberculoase:
• Se face prin cultivare pe medii cu conţinut de chimioterapice
antituberculoase, dar datorită creşterii lor lente, precum şi a înmulţirii
procentului de tulpini multirezistente, se preferă un sistem automat,
care permite o citire mult mai rapidă a probelor - la 4-5 zile de la
inoculare.
• Tratament, profilaxie
• Tratamentul antimicrobian în tuberculoză durează 6-12 luni, iar
pentru evitarea selecţiei de mutante rezistente este necesară asocierea
a cel puţin 3 chimioterapice antituberculoase. Antituberculoasele de
primă linie sunt: izoniazida (HIN), rifampicina, pirazinamida,
etambutolul şi streptomicina. Antituberculoasele din linia a doua
(utilizate doar pentru tratamentul tuberculozei rezistente la
medicamentele din prima linie) sunt: kanamicina, amikacina,
etionamida, cicloserina, acidul paraaminosalicilic (PAS) etc.
• Tratamentul leprei se face cu dapsonă, timp de minimum 2
ani (3-5 ani).
• Datorită apariţiei rezistenţei la dapsonă, se recomandă
administrarea concomitentă de rifampicină, clofazimină sau
etionamidă.
Profilaxia tuberculozei
Profilaxia tuberculozei se face prin măsuri nespecifice şi specifice:
– Măsurile nespecifice se referă la depistarea activă şi precoce a surselor de infecţie,
izolarea şi tratarea pacienţilor, dezinfecţia în focarul de tuberculoză, supravegherea
radiologică şi prin examene bacteriologice ale contacţilor.
– Profilaxia infecţiilor cu M. bovis se face prin pasteurizarea laptelui şi sacrificarea
vitelor pozitive la tuberculină.
– Măsurile specifice cuprind:
• vaccinarea antituberculoasă - cu vaccin atenuat BCG; (bacil Calmette-
Guerin), care se administrează intradermic nou-născuţilor în primele zile de
viaţă. Revaccinările se fac selectiv, la cei cu i.d.r. negativ (PPD negativ).
• chimioprofilaxia.se face prin administrare de HIN (izoniazidă) contacţilor
tuberculino-negativi din focare de tuberculoză, nou-născuţilor din mame
tuberculoase, copiilor la care s-a surprins virajul tuberculinic neexplicat prin
vaccinare BCG.
Scopul este de a preveni primoinfecţia tuberculoasă cu tulpini virulente.
Profilaxia leprei
• Profilaxia leprei constă în depistare, izolare şi tratament

antilepros.
• Vaccinarea BCG determină scăderea receptivităţii la
lepră.
• Chimioprofilaxia cu doze mici de dapsonă este necesară
pentru cei care vin în contact cu pacienţii cu lepră.
Nocardia
DEFINITIE, ÎNCADRARE
• Genul Nocardia cuprinde actinomycete aerobe
cu răspândire ubicuitară ca saprofiti ai solului,
apei şi ai materiilor organice în descompunere.
• Au fost identificate peste 12 specii dintre care

mai frecvent implicate în patologia umană sunt:
complexul N.asteroides (N.asteroides sensu
stricto, N.farcinica, N.nova), N.brasiliensis şi
mai rar N.otitidiscaviarum, N.transvalensis,
N.pseudobrasiliensis, N.seriolae.
CARACTERE GENERALE
Habitat
• Germenii din genul Nocardia sunt răspândii ubicuitar ca
saprofiti ai solului, apei dulci sau marine şi ai materiilor
organice în descompunere.
Caractere morfotinctoriale
• Nocardia este un germen Gram variabil (frecvent Gram
pozitiv), care pe frotiul din produs patologic sau din cultură
ca şi pe preparatele de tesut apar ca filamente subiri,
ramificate, care se fragmentează în cursul manipulării dând
naştere la forme bacilare sau cocoide. Sunt slab acido-
alcoolo-rezistente. Pot fi
colorate cu metoda Ziehl-Neelsen cu
conditia să nu se insiste pe timpul de
decolorare cu alcool acidulat.
Caractere de cultură
Sunt greu cultivabile din următoarele
considerente:
- în produsele patologice păstrate prin
refrigerare nocardiile îşi pierd viabilitatea;
- în tesuturi nocardiile pot suferi alterări
structurale şi functionale care prelungesc
timpul de adaptare al bacteriei la condiiile de
mediu;
-flora de asociatie invadează mediul de
cultură, lucru valabil mai ales pentru spută;
decontaminarea chimică şi fluidifierea sputei
omoară nocardiile.
Se pot cultiva pe medii cu infuzie de cord,
infuzie cord-creier, agar Sabouraud glucozat,
agar sânge, agar chocolat sau Loewenstein
dacă prelevatele nu sunt contaminate.
Pentru prelevatele cu floră de asociatie se folosesc medii selective (agar
DST Oxoid, agar BCYE Oxoid sau Merck).
Mediile se incubează aerob, la 37°C. Coloniile apar după 48 de ore, sunt
mici, înconjurate de o discretă zonă de hemoliză beta (N.brasiliensis,
N.otitidiscaviarum) sau de hemoliză alfa.
Nocardiile formează hife vegetative ramificate care cresc pe suprafata şi
în profunzimea mediilor agarizate.
Din această cauză, după 3-4 zile coloniile devin aderente de mediu, mai
mari, netede sau granulare, neregulate, încretite.
Unele specii de Nocardia produc pigment:

- carotenoid – care colorează colonia în galben, portocaliu, roz,
roşu;
- difuzibil – care colorează colonia şi mediul de cultură de la
gălbui la brun.
În mediile lichide Nocardia formează un depozit
membranos lăsând mediul clar şi o peliculă superficială
groasă, uscată, pigmentată pe care se dezvoltă hife
aeriene ce se extind pe peretii tubului.
Dacă după o incubare de 48 de ore mediul de cultură
însămânat rămâne steril, incubarea de prelungeşte la 14
zile la temperatura de 37°C sau la 21 de zile la 25 °C
pentru a permite adaptarea microorganismului la mediul
de cultură oferit.
Caractere biochimice şi de metabolism
Nocardia este sensibilă la aciunea lizozimului, descompune
oxidativ unele zaharuri. Pentru identificarea speciilor de
Nocardia se utilizează o serie de teste:
- hidroliza cazeinei, tirozinei, xantinei, hipoxantinei, gelatinei,
amidonului;
- eliberarea de acid din glucoză şi ramnoză;
-producerea de arilsulfatază;
-creşterea la temperaturi diferentiate.
PATOGENIE. BOALA LA OM
La animal nocardiile cauzează mastită la bovine şi
sporotrichoid la cabaline.
Nocardioza este boala cauzată la om de germenii din
genul Nocardia. Boala poate avea evolutie acută, subacută
sau cronică cu următoarele forme de manifestare clinică:
1. Nocardioza cutanată primară se manifestă ca:
- celulită sau abces;
- sporotrichoid - infectie limfo-cutanată;
- mycetom – infectie subcutanată.
2. Nocardioza pulmonară care se manifestă ca o
pneumonie cu evolutie acută, subacută sau cronică instalată
în special la pacientii imunocompromişi.
3. Formele diseminate de nocardioză pot implica
orice organ cel mai frecvent fiind afectat creierul sau
meningele.
DIAGNOSTIC DE LABORATOR
Diagnosticul de laborator presupune izolarea în

cultură a germenului din produsul patologic: secretii din
tractul respirator, lichid de spălătură broncho-alveolară,
biopsie pulmonară transbrohială, biopsii cutanate, aspirate
din abces.
Evidentierea bacteriei pe frotiul din produs patologic
ridică suspiciunea de nocardioză.
Bacteria cultivă greu, are creştere lentă coloniile apărând pe

mediul de cultură după 3-5 zile de la însământare.
Când pacientul este suspectat de nocardioză
pulmonară sau diseminată este obligatorie efectuarea
hemoculturii.
TRATAMENT
Sulfonamidele reprezintă prima linie de tratament în
nocardioză: sulfadiazina, biseptolul. Pentru pacienii
cu alergie la sulfonamide tratamentul trebuie efectuat
în functie de rezultatele antibiogramei deşi există o
serie de inconveniente:
- antibiograma este dificil de efectuat, nu este
standardizată;
- rezultatele antibiogramei nu se corelează în
totalitate cu rezultatele terapiei in vivo.
Alternativa pentru tratamentul parenteral o
reprezintă carbapenemele, cefalosporinele de
generaia a III-a, amikacina. Pentru terapia orală se
recomandă minociclina, augmentinul.
EPIDEMIOLOGIE. PREVENIRE. CONTROL
Nocardia poate pătrunde în organism prin traumatisme ale

tegumentului, pe cale aerogenă, pe cale digestivă.
Familia Spirochetaceae.
Familia Spirochetaceae.
Cuprinde bacterii de forma spiralata (spirochete),incadrate
in 3 genuri, toate implicate in patologia umana:
o Genul Treponema, care cuprinde:
o specii saprofite, comensale ale mucoaselor genitala
si bucala, dar si
o specii patogene, majoritatea implicate in boli cu
transmitere veneriana;
– Treponema pallidum (ME)
o Genul Leptospira, cuprinde bacterii implicate in
producerea leptospirozelor ;
– Leptospira interrogans(ME)
o Genul Borrelia cuprinde bacterii implicate in aparitia
boreliozei, febrelor recurente si a bolii de Lyma.
Legionella pneumophila
•Gram negative rod

•Stains poorly
62
Genul Treponema
Treponema
• Speciile de Treponema, patogene pentru
om, au fost reclasificate în 1984: T.
pallidum (agentul sifilisului veneric)
– alte specii de Treponema patogene care
produc boli nevenerice,:
• T. pallidum subsp. endemicum (produce
sifilisul endemic sau bejel, întâlnit în Africa,
Orientul Mijlociu şi Sud estul Asiei, mai ales
la copii, cu afectare cutanată); T. pallidum
subsp. pertenue (produce pianul, endemic în
zonele tropicale, mai ales la copiii sub 15 ani,
manifestat sub forma unor papule ulcerative
la nivelul membrelor ), T. carateum (pinta,
endemică în Mexic, America Centrală şi de
Sud, Filipine şi Pacific, produce leziuni
papulare neulcerative, urmate de
depigmentare şi hipercheratoză) (Norris,
1993).
• T. cuniculi, identică din punct de vedere
morfologic cu T. pallidum, produce o
infecţie cu transmitere sexuală la iepure,
care se manifestă prin leziuni minore la
nivelul organelor genitale.
• T. pallidum este o bacterie Gram negativă,
cu lungimea de 5-15 μm, fină, spiralată
helicoidal, mobilă.
• Sifilisul este o boală cronică.
• Agentul patogen poate trece prin placentă
şi infectează fătul
Leziuni eruptive ale sifilisului secundar
•Şancru sifilitic al penisului: ulceraţie delimitată net, cu
suprafaţa lucioasă şi
baza indurată (şancru tare).
•Sifilis terţiar: gome sifilitice.
Pian: şancru de inoculare

Patogeneza
• T . pallidum este foarte invazivă:
• In vivo, T. pallidum penetrează joncţiunile
celulelor epiteliale ale mucoasei genitale,
progresând prin mişcarea ‘în tirbuşon’ , uşurată
de eliberarea hialuronidazei.
• T. pallidum traversează celulele epiteliale şi
ajunge repede în sânge şi în ţesuturile
profunde.
• In celulele dermului induce sinteza
metaloproteinazei-1 care degradează
componentele matricei (MMP-1).
• La situsul infecţiei este activat răspunsul
inflamator. Pe suprafaţa celulelor endoteliale
este indusă expresia moleculelor de aderenţă:
ICAM-1, VCAM-1 şi selectina E. Reacţia
inflamatorie este săracă în neutrofile.
Neutrofilele lizează agentul patogen pe care îl
fagocitează. T. pallidum este înglobată de
celulele dendritice (CD), localizate în derm, în
mucoasa rectală, în ţesutul cardiac (situsuri
potenţiale ale infecţiei). CD stimulate
eliberează citokine proinflamatorii: IL-1β, IL-6,
IL-12, TNFα.
Genul Treponema
• Este reprezentat de:
·-bacterii spiralate, cu 10-20 spire (egale, dispuse
in acelasi plan),
o vizibile doar la microscopul pe fond intunecat
(spirochete);
o au capetele ascutite (cu rol in penetrarea
mucoaselor intacte si a tegumentelor cu
microleziuni),
o flexibile si foarte mobile (miscari de rotatie,
insurubare…);
Genul Treponema
Sifilisul
• Este o boala cu transmitere:
· veneriana (mai ales) sau
· prin contactul leziunilor primare si
secundare (care prezinta o serozitate
bogata in treponeme) cu tegumente sau
mucoase intacte sau lezate;
· pe cale verticala (transplacentar, de la
mama la fat);
Genul Treponema
Exista mai multe specii patogene:
· Treponema pallidum (principalul reprezentant al
acestui gen), agentul etiologic al sifilisului care este o
boala veneriana, specific umana,
· Treponema pertenue, in zonele calde tropicale
determina aparitia pianului, boala veneriana, care se
manifesta tardiv prin leziuni osoase,
· Treponema carateum, determina pinta, mai ales in
America Centrala si de Sud; se caracterizeaza initial prin
leziuni cutanate si tardiv prin leziuni cardio-vasculare si
ale sistemului nervos central.
Genul Treponema
• Sifilisul primar
- apare dupa o perioada de latenta de 10-60 de zile de la
contactul infectant; se caracterizeaza prin aparitia unei
leziuni unice, nedureroase, cu diametrul de 1-3 cm, „in
sticla de ceas”, cu burelet marginal, avand baza indurata
(sancru primar):
· principala localizare este la nivelul organelor genitale
externe, dar si interne;
– foarte rar leziunile pot apare la nivel anal si chiar bucal;
· are caracter eroziv, fiind acoperita de o crusta; sub
crusta se afla o serozitate bogata in treponeme, ceea ce
face ca leziunea sa fie extrem de contagioasa.
74
Genul Treponema
- apare si adenopatie loco-regionala
bilaterala caracteristica (un ganglion
mare, central, inconjurat de ganglioni mai
mici, aderenti intre ei, dar neaderenti de
planurile subjacente „closca cu pui”);
- in aceasta perioada se pozitiveaza
reactiile serologice
Genul Treponema
• Perioada de latenta postprimara
- se caracterizeaza prin vindecarea
spontana a leziunii primare (dupa 4-6
saptamani), insa reactiile serologice
raman pozitive, pacientul este in
continuare contagios.
Genul Treponema
Sifilisul secundar
• Se caracterizeaza prin:
· aparitia unei eruptii maculo-papulare generalizata (enantem si
exantem localizat pe gat, spate, umeri, gambe, fese, axile);
· papulele sunt umede, palide, iar serozitatea este bogata in
treponeme, pacientul fiind extrem de contagios;
· leziunile apar si dispar „in valuri” care se succed pe o perioada
de maximum 1-3 ani, dupa care se „vindeca” spontan;
· micropoliadenopatie generalizata si hepatosplenomegalie.
Evolutia ulterioara este variabila:

• 25% spre vindecare definitiva;
• 25% spre starea latenta pe toata durata vietii;
• 50% progreseaza spre sifilis tertiar.
Genul Treponema
Perioada de latenta tardiva
• Este de aproximativ 2 ani, cand
adenopatia dispare si diagnosticul
serologic este dificil (scade titrul
anticorpilor); treponemele se „retrag” in
zone putin oxigenate, cum sunt: splina,
ficatul, maduva hematogena.
Genul Treponema
Sifilisul tertiar
• Este un proces latent si limitat la unele tesuturi si
organe; apar granuloame degenerative (gome
sifilitice) care constau in modificari structurale si
conformationale ale organului afectat:
· ficat (ficat „legat”, sifilitic),
· stomac (linita plastica a stomacului),
· aorta (aortita luetica cu evolutie spre anevrism),
· sistem nervos (tabes dorsal),
· sistem osos;
• In aceasta perioada pacientul nu este contagios.
Genul Treponema
Sifilisul congenital
• Apare daca gravida se infecteaza in a doua
parte a sarcinii; se poate manifesta:
· precoce (hepatosplenomegalie, rozeole
tegumentare, pemfigus palmo-plantar) sau
· tardiv (gome sifilitice la nivelul SNC, „tibia
iatrogena” sau
· prin triada Hutchinson: orbire, surditate sifilitica
si modificari de implantare a dintilor..
Diagnosticul serologic face apel la mai multe tipuri de
teste:
1. antigene netreponemice (cardiolipina care are antigenicitate
asemanatoare cu cea a treponemelor si este un extras din cord de
bou):
o VDRL (Veneral Disease Research Laboratory) este un
test de triaj pentru depistarea sifilisului (primar); ca principiu este o
reactie de floculare; are o sensibilitate crescuta, dar o specificitate
scazuta (pot apare reactii fals pozitive: la gravide, sau dupa
ingestie de alcool, postprandial, administrare de vaccinuri, precum
si in alte situatii patologice: lepra, infectii virale, stari canceroase,
boli autoimune: poliartrita reumatoida, lupus eritematos diseminat);
de aceea orice rezultat pozitiv trebuie confirmat printr-un test cu
specificitate mai mare, de exemplu TPHA ;
o RPR carbon (Rapid Plasma Reagin), in care cardiolipidul
este fixat pe suport solid reprezentat de particule de carbon, astfel
incat anticorpii specifici vor putea fi detectati prin reactii de
aglutinare; specificitatea este redusa, de aceea se recomanda
confirmarea prin TPHA sau ELISA.
Diagnosticul serologic face apel la mai multe tipuri de
teste:
2. antigene treponemice (implica utilizarea de treponeme vii,
ceea ce presupune un risc crescut de contaminare):
o FTA-abs (Fluorescent Treponemal Antibody Absorbtion
Test), presupune o reactie de imunofluorescenta: are o
sensibilitate crescuta, dar o specificitate scazuta;
treponemele apar fluorescente, cu spire egale la
microscopul UV si pe fond intunecat.
o TPHA (Treponema Pallidum Hemaglutination Test) este
un test de
hemaglutinare, cu o sensibilitate superioara fata de alte
teste si cu o specificitate mare; este cel mai util test utilizat in
diagnostic (sifilis secundar) sau pentru confirmarea altor
teste care au o specificitate inferioara.
o TPI (Treponema Pallidum Imobilisation) este un test prin
care se pun in evidenta anticorpii specifici din serul
pacientilor, anticorpi capabili sa imobilizeze treponemele vii.
Diagnostic serologic
• Anticorpii antitreponemici scad la 6-24
saptamani de evolutie (in sifilisul secundar
si tertiar se recomanda a se utiliza teste cu
sensibilitate crescuta, de exemplu TPHA).
La 6 luni dupa un tratament corect, se
negativeaza toate reactiile serologice
(primul se negativeaza VDRL sau RPR,
ulterior TPHA).
Tratament, profilaxie
Antibioticul de elecţie pentru tratamentul sifilisului este
penicilina. La pacienţii alergici la penicilină, se administrează
doxiciclina
şi tetraciclină. Pentru femeile însărcinate se utilizează
penicilina.
Profilaxia este nespecifică şi constă în practicarea sexului
protejat, depistarea şi tratarea partenerilor sexuali ai pacienţilor
cu
infecţie diagnosticată. Pentru prevenirea sifilisului congenital se
testează
serologic toate femeile gravide în primele luni de sarcină.
Borrelia burgdorferi and
Lyme disease
85
Ixodes scapularis, tick vector for Lyme disease.
86
Also known as Ixodes dammini. CDC
Genul Borrelia
Borreliile, al căror denumire provine de la bacteriologul francez
A. Borrel, sunt spirochete strict parazite, transmise la gazdele vertebrate
de artropodele hematofage (păduchele de corp, căpuşe).
Caractere generale
Bacteriile din genul Borrelia sunt gram-negative, spiralate,
formate dintr-un număr redus de spire largi (3-20), groase, mobile,
necapsulate, nesporulate, pretenţioase nutritiv, cu creştere lentă, anaerobe
sau microaerofile.
Habitat
Gazda principală (rezervorul natural) este reprezentată de animale
(rozătoare, rumegătoare, păsări, reptile, etc.), dar şi de om (în majoritatea
cazurilor accidental).
Principalele specii cu rol în patologia umană sunt: B. recurrentis,
B. burgdorferi şi B. duttonii. Produc 2 boli: febra recurentă şi boala
Lyme.
a. Borreliile febrelor recurente
Febra recurentă este o caracterizată prin episoade recurente de
febră şi septicemie, separate prin epiosoade în care pacientul este afebril.
Există 2 tipuri de boală:

o febra recurentă epidemică - produsă de B. recurrentis şi
transmisă prin păduchele de corp uman;
o febra recurentă endemică - produsă de 15 specii de
Borrelia şi transmisă prin căpuşe.
Clinic, după o perioadă de incubaţie de 2-15 zile, boala debutează brusc, cu accese
febrile care durează 5-7 zile, dureri musculare, hepatosplenomegalie, care
corespund cu faza de bacteriemie a bolii.
Aceste perioade febrile sunt urmate de perioade de afebrilitate.
Simptomele clinice sunt în general mai estompate şi durează mai puţin în
cursul recurenţelor.
În febra recurentă epidemică apare o singură recurenţă; în febra recurentă
endemică apar mai multe recurenţe (3-5).
b. Boala Lyme (borelioza Lyme) – este produsă de complexul de
specii B. burgdorferi (alcătuit în prezent din cel puţin 12 specii). Are ca
rezervor de infecţie: rozătoare, păsări sălbatice, cervidee, mamifere (cai,
câini), iar ca vector diferite specii de căpuşe.
A fost descrisă pentru prima oară în localitatea Lyme,
Connecticut - SUA, în 1975. Este mai răspândită în America de Nord şi
Euroasia.
Boala Lyme este o infecţie cu evoluţie inflamatorie cronică
multisistemică, stadială, cu manifestări în principal artritice (artrita Lyme
– artrite cronice recidivante), cutanate (eritem migrator, acrodermatita
cronică atrofică), neurologice.
Diagnosticul de laborator - este bacteriologic şi serologic.
Examenul microscopic este util pentru diagnosticul febrei
recurente.
În boala Lyme, din cauza numărului scăzut de borrelii din
produsele patologice, microscopia nu este relevantă.
Borreliile pot fi observate în cursul episodului febril, pe frotiuri de
sânge periferic, colorate Giemsa sau Wright, sau pe preparate proaspete
din sânge, examinate la microscopul cu fond întunecat.
Se poate utiliza şi reacţia de imunofluorescenţă, care permite şi identificarea
boreliilor.
Izolarea borreliilor este de competenţa laboratoarelor de
referinţă. Pot fi cultivate pe medii complexe, în microaerofilie sau
anaerobioză, la 32-35C, timp de 4-6 săptămâni.
Diagnosticul serologic. Testele serologice nu sunt utile în
diagnosticul febrei recurente (datorită variaţiilor antigenice ale bacteriilor
în cursul bolii), dar se utilizează pentru diagnosticul bolii Lyme.
Doxicilina este antibioticul de elecţie în febrele recurente, dar este
contraindicată la femeile gravide şi copiii mici, la care se poate folosi
eritromicina.
În boala Lyme în stadii incipiente ale bolii, se poate administra
doxiciclină, amoxicilină sau eritromicină, iar în stadii tardive,
ceftriaxona. Rezultatul terapeutic este spectaculos dacă terapia este
instituită într-un stadiu precoce.
Profilaxia este nespecifică - presupune dezinsecţie, deratizare,

îmbunatăţirea condiţiilor igienice şi evitarea înţepăturii de căpuşe.
•Borrelia recurrentis pe frotiu din sânge în cursul unui puseu febril la un pacient cu febră recurentă.
Printre hematii, observăm spirochete groase (diametrul 0,2-0,5 micrometri şi 8-30 micrometri
lungime) cu 3-10 spire laxe. Celelalte specii ale genului prezintă aceeaşi morfologie.
Lyme Disease
erythematous rash
95
Leptospirosis
96
Genul Leptospira
Caractere generale
Sunt bacterii spiralate (cu spire foarte subţiri şi dese), cu unul sau
ambele capete îndoite sub formă de cârlig (cu ajutorul cărora traversează
ţesuturile intacte), mobile, strict aerobe, gram-negative, necapsulate,
nesporulate.
Consideraţii taxonomice
Genul Leptospira are două specii: L. interrogans şi L. biflexa. Din specia L. interrogans
fac parte peste 200 serotipuri patogene pentru om şi animale, însă doar câteva sunt
asociate afecţiunilor umane: L. icterohaemorrhagiae, L. canicola şi L. pomona. Specia
L. Biflexa reuneşte peste 60 serotipuri saprofite, unele fiind condiţionat patogene.
Habitat
Leptospirele sunt răspândite în lumea întreagă. Rezervorul infecţiei umane este
animalul (şobolanul pentru L. ictehaemorrhagiae, câinele pentru L. canicola şi porcul
pentru L. pomona). Animalele infectate elimină germenii pe cale urinară sau prin
materiile fecale, contaminând mediul exterior (râuri, bălţi, lacuri, sol, etc).
Transmiterea la om se face pe cale directă (prin manipularea
animalelor infectate) sau indirect (prin intermediul apelor contaminate).
Leptospirozele au deseori caracter de boală profesională. Grupele de risc includ
muncitorii de la canalizări, fermierii, medicii veterinari, muncitorii din abatoare,
agricultorii, lucrătorii din plantaţii de cauciuc, orezării, dar şi persoanele care practică
sporturile de apă, mai ales în sezonul cald.
Leptospira
• Leptospirele sunt spirochete lungi, fine, flexibile,
spiralate helicoidal, cu turele de spiră strânse.
• Capetele celulei sunt rotunjite şi ambele sau numai
unul se curbează şi formează structuri de forma unui
cârlig, cu rol în perforarea ţesuturilor.
• Sunt mobile, cu mişcări “în tirbuşon”
• Leptospirele au două tipuri de mişcare: de translaţie
(contracţie şi răsucire, cu deplasare) şi mişcarea de
flexie-extensie (fără deplasare).
• Leptospirele sunt obligat aerobe, temperatura
optimă de dezvoltare fiind 28-30 o. Sunt pozitive
pentru testele catalazei şi oxidazei.
• Leptospirele cresc pe medii simple, semisolide cu
adaus de ser, în condiţii de aerobioză (sunt
microaerofile).
• Două specii: L. interogans, cu 8 genospecii, în care
sunt incluse toate tulpinile patogene; L. biflexa
cuprinde tulpinile saprobionte izolate din mediul
extern.
• 23 serogrupuri subdivizate şi mai mult de 220
serovaruri.
•Leptospira icterrohaemorrhagiae: examenul microscopic pe

fond negru al preparatului efectuat din mediul Stuart
evidenţiază o spirochetă fină cu diametrul de 0,1microni şi
lungimea 15 microni, cu spire regulate, strânse şi capete” în
cârlig”.
Virulenţa este explicată până în prezent de îndoirea capetelor la

unele tulpini, intervenţia endotoxinei, precum şi prin prezenţa factorului
de virulenţă Vi, existent la suprafaţa unor tulpini de L. icterohaemorhagiae
şi L. pomona. Virulenţa tulpinii variază în funcţie de stadiul de boală şi de
mediul biologic din care provine. Astfel, o tulpină care provine din sânge în
prima săptamână de boală, este mai virulentă decât aceeaşi tulpină care
provine din urină în convalescenţă.
Leptospirozele variază ca gravitate şi formă clinică, de la forme

de boală uşoare, atipice, asemănătoare gripei, anicterice, până la forme
icterice, cu afectare hepatică, renală, meningită şi până la boala Weil
(produsă de L. interrogans serovar icterohemoragiae).
Diagnosticul de laborator - este bacteriologic şi serologic. Se
efectuează numai la nivelul laoratoarelor de referinţă.
Examenul microscopic: Leptospirele sunt foarte subţiri, fiind la

limita rezoluţiei microscopului optic. Impregnarea argentică, microscopia
cu fond întunecat sau cu contrast de fază nu sunt relevante (datorită
numărului mare de artefacte). Imunofluorescenţa directă este o tehnică
specifică, dar nu este disponibilă majorităţii laboratoarelor.
Izolarea: Leptospirele cresc lent (incubare 6 săptămâni), pe medii

speciale, la temperaturi de 28-30 ͦ C şi întuneric.
Diagnosticul serologic: Metoda de referinţă este reprezentată de

reacţia de aglutinare microscopică (RAM).
Tratamentul se face cu penicilină, ampicilină, tetraciclină /
doxiciclină sau cloramfenicol, dar este eficient doar cu condiţia de a fi
instituit într-un stadiu incipient de boală, înaintea constituirii leziunilor
hepatice şi renale.
Bacterii intracelulare
• protecţia faţă de bacteriile intracelulare este mediată de celulele T
• infecţiile produse de bacteriile intracelulare sunt însoţite de reacţia de hipersensibilitate

întârziată
• reacţiile tisulare anti-bacterii intracelulare sunt granulomatoase. Atât reacţiile protectoare,

cât şi patologia sunt cauzate de granuloame. Ruperea granulomului favorizează
diseminarea agentului patogen şi extinderea leziunilor
• bacteriile intracelulare exprimă puţin sau deloc potenţial toxic, pentru celula gazdă, iar
patologia este consecinţa activării răspunsului imun, mediat în primul rând, de limfocitele T
• bacteriile intracelulare coexistă perioade lungi cu celula gazdă. Între infecţia persistentă şi
imunitatea protectoare se dezvoltă un echilibru, rezultatul fiind o perioadă lungă de
incubaţie şi un proces infecţios cronic. Infecţia este distinctă de procesul patologic
GENUL CHLAMYDIA DEFINIŢIE, ÎNCADRARE
În Ordinul Chlamydiales, familia Chlamydiaceae sunt incluse 2

genuri (Chlamydia şi Chlamydophyla) cu patru specii din care 3
sunt patogene pentru om: Chlamydia trachomatis,
Chlamydophyla psittaci, Chlamydophyla pneumoniae divizate în
biovaruri şi serovaruri care determină afecţiuni specifice.
CARACTERE GENERALE
Habitat
Chlamydia trachomatis are ca gazde omul, şoarecele şi porcul.
Chlamydophila pneumoniae are ca gazde naturale omul şi caii.
Chlamydophyla psittaci este găzduită de:

-păsările sălbatice: pescăruşi, egrete etc;
- păsări domestice: curcan, raţă, găină;
- păsări de agrement: papagal, canar;
- mamifere: bovine, ovine, pisici.
Chlamidii
• nu produc ATP, dar au păstrat principalele

activităţi metabolice: glicoliza, respiraţia,
biosinteza pentozelor.
• Preiau din celula gazdă vitamine, nutrienţi,
diferiţi cofactori, precursori.
Caractere morfotinctoriale
Bacterii mici, 0,2 µm, cocoide, paraziţi intracelulari obligatorii cu perete

rigid, multilaminat, asemănător ca structură cu cel al bacteriilor Gram
negative.
În interiorul celulelor incluzia este înconjurată de o matrice bogată în

glicogen.
Din acest motiv, incluziile chlamydiene pot fi evidenţiate pe frotiu prin

colorare cu iod (Lugol).
Incluziile sunt situate intracitoplsmatic, perinuclear şi au formă de

semilună.
Coloraţia Giemsa, mai frecvent utilizată permite diferenţierea incluziilor

tinere alcătuite din corpi reticulaţi care se colorează în albastru şi a
incluziilor mature în care predomină corpii elementari care se colorează în
roşu.
Caractere de cultură
Cultivarea Chlamydiilor se face pe oul embrionat de găină care se inoculează în

sacul vitelin, pe culturi de celule, pe culturi de organ.
Creşterea bacteriei este evidenţiată pe frotiu prin apariţia incluziilor

intracitoplasmatice.
Rezistenţa faţă de factori fizici, chimici şi biologici Corpusculii elementari rămân

infecţioşi perioade lungi chiar şi în condiţii de uscăciune.
Sunt inactivaţi de eter, săruri cuaternare de amoniu, fenol, căldură umedă.
Sunt sensibile faţă de rifampicină, cicline, macrolide, fluorochinolone iar

Chlamydia trachomatis este sensibilă în plus faţă de sulfamide.
Structură antigenică
Peretele bacterian conţine următoarele structuri antigenice:

-antigenul specific de gen: de natură lipopolizaharidică, termostabil, fixator de
complement.
-Este comun celor 3 specii şi este prezent în toate stadiile de dezvoltare.
Poate fi extras din peretele bacterian şi este utilizat în serodiagnostic;
-antigenul cu specificitate de specie: de natură proteică, termolabilă, se numeşte

„proteină majoră a membranei externe” (PMME).
-Este prezentă în toate stadiile de dezvoltare dar este specifică fiecărei specii de
Chlamydia.
- Antigene cu specificitate de tip: de natură proteică, permit clasificare

serovarurilor în cadrul speciei. Chlamydia trachomatis este subdivizată în 16
serovaruri, Chlamydophila psittaci în 13 şi Chlamydophila pneumoniae într-un
biovar.
Răspuns imun
Răspunsul imun constă în sinteza de anticorpi IgM, IgG şi IgA faţă de

antigene cu specificitate de gen, specie şi tip care însă nu au putere
protectoare.
Caractere de patogenitate
Sunt patogene prin:

- proteinele hsps = heat shock protein din învelişul chlamydian, care
asigură pătrunderea bacteriei în celula gazdă;
- lipoproteina MIP = macrophage infectivity potentiator protein cu rol în
virulenţa bacteriei.
Cys-rich
proteins
Ciclul de dezvoltare al speciilor de Chlamydia

se desfăşoară în celula gazdă, în interiorul
unei vacuole provenită din invaginarea
membranei celulare.
Chlamydia pătrunde în celulă prin fagocitoză

sub formă de corpi elementari cu diametrul
de 0,2 µm.
Corpii elementari reprezintă forma

extracelulară infecţioasă a chlamydiilor.
După aderarea de receptorii celulari specifici,

corpusculii elementari sunt fagocitaţi într-o
vacuolă în interiorul căreia se transformă în
corpi intermediari, apoi în corpi reticulaţi cu
dimensiuni de 0,8-1 µm.
Corpii reticulaţi reprezintă forma vegetativă
neinfecţioasă a chlamydiilor.
Se multiplică prin diviziune binară alcătuind o

microcolonie sau incluzie în interiorul vacuolei
de fagocitoză care va creşte ca dimensiuni
transformându-se într-o mare incluzie bazofilă.
După 4-5 diviziuni, corpii reticulari suferă o

maturare devenind corpi intermediari apoi, din
nou, corpi elementari.
Ciclul ia sfârşit prin eliberarea noilor corpi

elementari în urma lizării celulei gazdă după un
interval de 48-72 de ore de la infectarea
acesteia.
Noii corpusculi elementari infecţioşi eliberaţi

vor contamina altă celulă.
Corpii elementari sunt forme virulente dar

odată intraţi în celulă infecţiozitatea lor scade
devenind nulă pentru corpii reticulaţi.
Chlamydia trachomatis este un patogen exclusiv uman cauzând:
-trahomul, o infecţie conjunctivală care are ca etiologie serovarurile (serotipurile)
A, B, Ba, C;
- boli cu transmitere sexuală cauzate de 8 serotipuri notate de la D la K, implicate
în:
• infecţii cu localizare joasă: uretrite nespecifice şi epididimite la bărbat,
cervicite şi uretrite la femeie;
• infecţii cu localizare înaltă: prostatite, salpingite acute sau cronice, sterilitate
tubară;
• localizări extragenitale: conjunctivite foliculare, conjunctivită cu incluzii,
pneumonie, rinită sau otită la nou-născutul contaminat la naştere.
-Limfogranulomatoza inghinală veneriană (boala Nicolas-Favre) cauzată de

serotipurile L1, L2, L2a, L3.
- Este o boală cu transmitere sexuală, cu incubaţie de 10-15 zile.
- Pe gland, în vagin sau anus apare un şancru însoţit de poliadenopatie inghinală
care fistulizează.
• C. trachomatis biovar trachoma infectează numai
celulele epiteliale squamoase columnare ale
conjunctivei, tractului genital şi tractului respirator.
• Chl. trachomatis
• Trachoma este o maladie oculară, o
cheratoconjunctivită cronică, ce debutează cu
inflamaţia acută a conjunctivei şi corneii şi
progresează la desprinderea corneei şi orbire.
În ariile endemice, infecţia are loc în copilărie, iar
consecinţa pe termen lung – trachoma - se instalează
lent.
• La bărbaţi, Chl. trachomatis produce uretrită
negonococică, la femei infecţiile inaparente ale
trompelor determină infertilitatea
• Chl. pneumoniae
– infecţii acute ale tractului respirator (faringite, bronşite,
penoumonii) sau complicaţii tardive (astm, rinită
alergică, afecţiuni cardiace, scleroză multiplă,
Alzheimer)
Chlamydophila psittaci a fost izolată de la păsări, bovine, ovine omul fiind
doar o gazdă ocazională, infectat accidental în special cu tulpini aviare.
Cauzează psitacoza la papagal, canar şi la om.
Boala cauzată de Chlamydophila psittaci la păsările sălbatice şi la păsările

de curte se numeşte ornitoză.
Psitacoza umană se manifestă ca o brohopneumonie.

Infecţia gravidei cu tulpini ovine duce la avort.
Chlamydophila pneumoniae este
un patogen strict uman care poate
cauza infecţii la orice vârstă
evoluţia fiind mai gravă la pacientul
adult sau bătrân.
Rezervorul de infecţie este uman,

transmiterea aerogenă.
Pot fi afectate succesiv sau izolat

toate segmentele aparatului
respirator: sinus, faringe, laringe
(răguşeală), bronhii, parenchim
pulmonar (pneumonie atipică).
În prezent se derulează studii

referitoare la posibila implicare a
Chlamydophyla pneumoniae în
etiologia ateromatozei întrucât s-au
izolat gene şi antigene ale bacteriei
în plăcile de aterom.
Chlamydia trachomatis
Pentru că bacteria se găseşte intracelular este necesar ca prelevatul destinat
diagnosticului de laborator să fie recoltat prin raclajul blând al mucoaselor pentru a
recolta celule.
Se examinează tamponul endouretral, din endocolul uterin, raclat conjunctival.
De la nou născut se recoltează secreţia nasofaringiană iar de la cazurile de
linfogranulomatoză veneriană se examinează aspiratul ganglionar şi puroiul din fistulă.
Pe frotiul colorat Giemsa sau cu iod se pot evidenţia incluzii citoplasmice, într-o
matrice albastră, care deformează nucleul.
Se pot aplica tehnici de imunofluorescenţă directă care utilizează anticorpi monoclonali
anti-Chlamydia trachomatis, marcaţi, pentru evidenţierea corpusculilor elementari.
Izolarea se poate face pe culturi celulare Mac Coy sau HeLa.
Cele mai sensibile metode de diagnostic sunt cele de biologie moleculară: hibridizare
ADN/ARN, PCR. 450
Chlamydia trachomatis
Diagnosticul serologic constă în evidenţierea anticorpilor formaţi faţă de

antigenele cu specificitate de gen, specie şi tip prin reacţii fixare a
complementului, imunofluorescenţă, ELISA, Western blot.
Prezenţa anticorpilor de tip IgM sau seroconversia este semn de infecţie

recentă.
În infecţiile genitale se caută anticorpi de tip IgA a căror prezenţă denotă o

infecţie înaltă, activă.
Chlamydophila psittaci
Pentru diagnosticul psitacozei/ornitozei folosim spută, tampon

nasofaringian, sânge, ţesut pulmonar examinate prin PCR.
În infecţia umană cauzată de Chlamydophila psittaci se determină

prezenţa anticorpilor cu reacţia de fixare a complementului în care
se foloseşte antigenul specific de grup sau cu reacţia de
imunofluorescenţă indirectă.
Chlamydophila pneumoniae
Se examinează tamponul faringian prin frotiu colorat imunofluorescent.

Se poate cultiva pe oul de găină embrionat sau pe culturi de celule efectul
citopatogen constând în apariţia de mici incluzii intracelulare, rotunde,
caracteristice.
Serodiagnosticul presupune evidenţierea anticorpilor cu ajutorul reacţiilor de
imunofluorescenţă indirectă sau ELISA.
Seroconversia apare la 3 săptămâni de la debutul bolii.
TRATAMENT
Tratamentul antibiotic al infecţiilor chlamydiene este prelungit şi trebuie

făcut cu antibiotice care au o bună penetrare celulară întrucât formele
intracelulare sunt deosebit de rezistente.
În infecţiile genitale este util tratamentul cu azitromicină în monodoză sau

cu o ciclină timp de cel puţin 5 zile, tratând ambii parteneri.
În conjunctivita cu incluzii se poate administra rifampicină iar în infecţiile

oculare tetraciclină în aplicaţii locale şi pe cale generală.
Tratamentul trahomului se face pe durata a 4-8 săptămâni.

Trahomul este endemic în Asia, Africa, bazinul Mediteranei.

Transmiterea se realizează cu mâna, prosopul, batista contaminate, mai afectaţi fiind
copiii.
Celelalte infecţii cauzate de Chlamydia trachomatis au ca rezervor pacienţii cu
infecţie/leziuni genitale calea de transmitere fiind cea sexuală.
Chlamydophyla pneumoniae rezervorul de infecţie este uman, transmiterea
aerogenă, receptivitatea generală.
Pentru Chlamydophyla psittaci rezervorul de infecţie este reprezentat de păsări care
elimină bacteria prin materiile fecale.
Omul se contaminează aerogen prin inhalarea pulberilor rezultate prin uscarea
dejectelor de pasăre.
Transmiterea interumană este rară.
Chlamydophila pneumoniae se transmite interuman pe cale respiratorie.
Profilaxia infecţiilor cauzate de Chlamydia trachomatis presupune educaţia sanitară,
sexuală, morală, controlul medical periodic.
Rickettsii
bacil Gram-negativ
• aerob
• poate prezenta microcapsulă
• bacterie obligatoriu intracelulară
• nu poate fi cultivată pe medii artificiale
Rickettsia
Ciclu de viaţă
• implică organisme celule endoteliale
– vertebrate • animale, om vasculare (prin
– nevertebrate • artropode (în principal păduchii, fagocitoză !)
purecii, căpuşele)
vasculită
om infectat cu Rickettsia invazie

(meningită,
encefalită,
pneumonie)
Rickettsii
• bacterii parazite obligat intracelulare, Gram

negative, aerobe, de dimensiuni mici,
pleomorfe, cu afinitate scăzută pentru
coloranţi.
• metoda Gracian (foloseşte colorant Giemsa)
sau Gimenez (cu fuxină bazică 0,4% şi verde
malachit
• Rickettsiile se multiplică în special în celulele vii
cu rată metabolică scăzută, care au încetat să
se multiplice (cresc mai bine la 32o C).
• multiplicarea este stimulată de sulfonamide.
• multiplicarea rickettsiilor este, în cele mai
multe cazuri, citoplasmatică, dar cele care
produc procese infecţioase din grupul febrelor
pătate se multiplică atât în citoplasma, cât şi în
nucleul celulei gazdă
• adera la celulele gazdei (ex. Endotelii)
• vasculita
– erupţia peteşială tegumentară (începe pe trunchi şi
continuă pe membre), starea de confuzie mentală,
şocul terminal
Factori de patogenitate
• adezine – intervin în aderarea bacteriei de celula ţintă

• fosfolipaza A2 – permite trecerea bacteriei din fagolizozomi în citoplasma celulei
infectate – contribuie la distrugerea celulară
Boala la om – tifosul exantematic
• boală cu evoluţie epidemică – în urma războaielor, a
dezastrelor naturale – în comunităţi închise, lipsa
igienei
• "camp fever", "jail fever", "hospital fever", "ship
fever", "famine fever“
• vectorul bacteriei – păduchele de corp (“Pediculus
humanus corporis”)
Boala la om – tifosul exantematic

• simptome – cefalee – febră (39 ͦ C) – rash cutanat
• pe torace, abdomen, apoi membre
• respectă faţa, palmele şi plantele – dureri musculare,
articulare – frisoane – sensibilitate la lumină – delir
Prima descriere fiabilă a bolii apare în 1489, în timpul asedierii spaniolă asediu
de Baza împotriva Maurilor în timpul Războiului din Granada (1482-1492).
Aceste relatări includ descrieri ale febrei; pete roșii pe brațe, spate și piept;
deficit de atenție care se transforma în delir; precum și răni gangrenoase și
mirosul asociat de carne putrezită.
În timpul asediului, spaniolii au pierdut 3.000 de oameni în luptele cu inamicul,

dar 17.000 de soldați au murit de tifos.
În timpul retragerii de la Moscova a lui Napoleon în 1812, au murit de tifos mai mulți
soldați francezi decât au fost uciși de ruși.
O epidemie majoră a avut loc în Irlanda între 1816 și 1819, în timpul perioadei de foamete
provocate de scăderea temperaturilor la nivel mondial cunoscută ca Anul fără vară.
Aproximativ 100.000 de irlandezi au pierit.
Tifosul a apărut din nou la sfârșitul anilor 1830, iar o altă mare epidemie de tifos a avut loc
în timpul Marii Foamete Irlandeze ce a avut loc între 1846 și 1849.
Tifosul irlandez s-a răspândit în Anglia, unde a fost numit uneori „febră irlandeză” și a fost
remarcat pentru virulența sa. A ucis oameni din toate clasele sociale, deoarece păduchii
erau endemici și inevitabili, dar a lovit deosebit de puternic în partea de jos sau în
straturile sociale „nespălate”.
În Statele Unite ale Americii a izbucnit o epidemie de tifos în Philadelphia în
1837 și l-a ucis pe fiul lui Franklin Pierce (al 14-lea președinte al Statelor Unite
ale Americii) la Concord, New Hampshire, în 1843.
Alte epidemii au avut loc în Baltimore, Memphis și Washington, D.C. între 1865
și 1873.
Tifosul a ucis, de asemenea, mulți oameni în timpul Războiului Civil din SUA,
deși febra tifoida a fost cea mai răspândită boală ce a făcut ravagii în acea
perioadă.
Febra tifoidă, cauzată de bacteria Salmonella typhii (a nu se confunda
cu Salmonella enterica, cauza intoxicațiilor alimentare cu salmonella), este o
boală complet diferită de tifos.
Doar în Canada, epidemia de tifos din 1847 a ucis mai mult de 20.000 de
oameni din 1847 până în 1848, în principal imigranți irlandezi, care au contractat
boala la bordul supraaglomeratelor nave ce-i aduceau aici pentru a scăpa de
Marea Foamete Irlandeză.
Oficialii nu au știut cum să le ofere condiții sanitare suficiente și nici nu au
înțeles cum s-a răspândit boala.[
În perioada Primului Război Mondial au fost înființate centre de deparazitare
pentru trupele de pe Frontul de Vest, dar boala a făcut ravagii în rândul armatelor de
pe Frontul de Est, cu peste 150.000 de morți doar în Serbia.
Au murit, în general, între 10 și 40% dintre cei infectați, iar boala a fost o cauză
majoră de deces pentru cei care se ocupau cu îngrijirea bolnavilor.
În 1922, epidemia de tifos a atins apogeul pe teritoriul sovietic, cu circa 25-30 de
milioane de cazuri în Rusia. Deși tifosul a devastat Polonia cu aproximativ 4 milioane
de cazuri raportate, eforturile pentru împiedicarea răspândirii bolii în această țară au
dat roade în mare măsură până în 1921, prin eforturile depuse de pionieri ai sănătății
publice ca Hélène Sparrow și Rudolf Weigl.
În Rusia, în timpul Războiului Civil dintre armatele Albă și Roșie, tifosul a ucis 3
milioane de oameni, în principal civili.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mulți prizonieri de război
germani au murit de tifos după înfrângerea de la Stalingrad. Epidemiile
de tifos i-au ucis pe cei din lagărele de prizonieri, ghetourile și lagărele de
concentrare naziste care erau ținuți în condiții neigienice. Gropile comune
ale victimelor epidemiilor de tifos pot fi văzute în imaginile filmate în lagărul
de concentrare de la Bergen-Belsen.
Printre miile de prizonieri din lagăre de concentrare ca Theresienstadt
și Bergen-Belsen care au murit de tifos au fost Anne Frank, în vârstă de 15
ani, și sora ei, Margot, în vârstă de 19 ani. Epidemiile majore în haosul
postbelic din Europa au fost evitate numai prin utilizarea pe scară largă a
recent escoperitului DDT pentru uciderea păduchilor existenți pe milioane
de refugiați și persoane strămutate.
Primul vaccin împotriva tifosului a fost dezvoltat de către zoologul
polonezi Rudolf Weigl în perioada interbelică.
Vaccinuri mai bune, mai puțin periculoase și mai puțin costisitoare au
fost produse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. De atunci, au mai
avut loc unele epidemii în Asia, Europa de Est, Orientul Mijlociu și în unele
părți din Africa.[
• grupul rickettsiilor tifos epidemic, endemic şi
grupul febrei pătate.
Specia R. prowazekii R. typhi *R.rickettssii
Boala Tifos epidemic Tifos endemic Febra pătată a
Munţilor Stâncoşi
Rezervor Uman Rozătoare Rozătoare, câini,
căpuşe
Vector Păduchi Purici Căpuşe
Cale de Fecale Fecale Muşcătură
eliminare din
vector
Coxiella burnetii (agentul febrei Q - query
fever)
– cocobacil Gram-negativ, intracelular~rickettsiile
– spre deosebire de ricketsii, Coxiella este
rezistentă la căldură (60o timp de 30 min),
uscăciune şi lumină solară (trăieşte luni de zilele
în fecalele uscate sau în lapte), ceea ce uşurează
transmiterea de la o gazdă la alta şi poate fi
cultivată pe medii artificiale
– Coxiella este sensibilă la doxicilină şi
tetraciclină.
Ehrlichia
• bacterii Gram negative mici (0,5 µm),
paraziţi obligat intracelulari. Infectează
leucocitele circulante, se multiplică în
vacuolele fagocitare şi formează aglomerări
cu aspect de morulă.
• La om, E. chaffensis produce infecţia
monocitelor, iar E. ewingii infectează
granulocitele.
• Simptome nespecifice: febră, frisoane,
mialgie, rău general, senzaţia de vomă,
anorexie, pierdere în greutate.
• Diagnosticul infecţiei cu Ehrlichia se bazează
pe observarea microscopică a morulei în
leucocitele infectate.
Bacterii fără perete celular
MICOPLASME
DEFINIŢIE, ÎNCADRARE
Genul Mycoplasma şi genul Ureaplasma fac parte din familia

Mycoplasmataceae.
Cuprind celule procariote fără perete bacterian, răspândite în natură,
izolate de la animale, insecte şi de pe plante.
Majoritatea speciilor izolate de la om sunt comensale sau ocazional
patogene.
Diferenţa între cele două genuri constă în sursa de energie utilizată:
Mycoplasma utilizează glucoza în timp ce Ureaplasma utilizează ureea.
Micoplasme
• Cele mai mici organisme care trăiesc liber în mediile naturale
• Absenţa peretelui celular.- Mollicutes (în limba latină = piele moale).
• peste 150 de specii de micoplasme, dintre care 15 de la om.
• pleomorfe, datorită absenţei peretelui rigid: sunt delimitate de o membrană trilaminară, ce conţine
steroli.
• Micoplasmele cresc pe medii inerte ce conţin lipoproteine şi steroli:

• Habitatul primar al micoplasmelor umane şi animale este suprafaţa mucoaselor tractului respirator,
urogenital, digestiv, conjunctiva oculară, glandele mamare şi articulaţiile.
• M. genitalium este organismul cu cel mai mic genom (de două ori mai mare decât al virusurilor pox)
• La om s-au izolat: M. Hominis, M. salivarium, M. orale, M. fermentans, M. pneumoniae, M. genitalium,

M. urealiticum etc.
• Manifestă, în general, specificitate de organ şi de ţesut: M. pneumoniae populează preferenţial tractul

respirator, dar s-a izolat din tractul genital, iar M. genitalium s-a găsit în primul rând în tractul
urogenital, dar şi în tractul respirator.
Patologie
• M. pneumoniae
– pneumonia în special la copii şi la tinerii până la vârsta de 20 de ani, asimptomatică, până la
pneumonie severă.
– Infecţia induce sinteza hemaglutininelor la rece pentru eritrocitele de grup 0, la 50% dintre
pacienţi.
• Ureaplasma urealyticum şi Mycoplasma hominis
– patogeni ai tractului genital
– agenţi etiologici ai uretritei negonococice, bolii inflamatorii pelvice, cervicale, orhitei, epididimitei,
care secundar pot duce la sterilitate.
• La animale, micoplasmele produc pleuropneumonia, o boală contagioasă, uneori letală a

bovinelor. Infecţia este transmisă pe cale aeriană.
• Agalactia oilor şi caprinelor este o infecţie generalizată, cu leziuni locale în tegument,
ochi, articulaţii, uger, scrot. La femele infecţia produce atrofia glandelor mamare.
• Porcul, câinele, rozătoarele poartă micoplasme care produc infecţii pleurale, peritoneale,
articulare, respiratorii.
• Micoplasmele infecţioase pentru păsări sunt transmise pe verticală, prin ou
Virulenta
• Adezine
• citotoxicitate directă prin stresul oxidativ (radicalul superoxid şi
H2O2) pe care-l generează şi prin competiţia pentru nutrienţi.
• Micoplasmele exprimă un pleomorfism extrem şi o variaţie
antigenică accentuată, consecinţă a plasticităţii fenotipice.

• Unele micoplasme produc hemolizine.
• Micoplasmele au efect imunomodulator accentuat:
– imunosupresia, stimularea policlonală a limfocitelor T şi B, inducţia
sintezei citochinelor, stimularea efectului citotoxic al macrofagelor, al
celulelor NK şi al celulelor Tc;
– stimulează expresia receptorilor celulari şi activarea cascadei
complementului.
Virulenta
• Efectul imunosupresor este consecinţa epuizării argininei.
Micoplasmele au sistemul enzimatic al arginin-dihidrolazei.
Epuizarea argininei, un aminoacid esenţial, poate induce efecte
imunosupresoare multiple.
• Stimuleaza citochinele IL-10, IL-13 şi TGF-β, care favorizează
evaziunea micoplasmelor în raport cu factorii protectori ai gazdei,
deoarece inhibă funcţia fagocitelor, inhibă sinteza citochinelor
proinflamatorii şi proliferarea limfocitelor T.
• IL-10 inhibă activitatea celulelor prezentatoare de antigen (CPA),
inhibă sinteza citochinelor proinflamatorii (IL-1, TNF-α, IFN-γ),
stimulează diferenţierea limfocitelor B în celule producătoare de
IgG4 (anticorpi citofili).
• Infecţia cu micoplasme poate produce maladia articulară acută şi
cronică, asemănătoare cu artropatiile inflamatorii, inclusiv cu artrita
reumatismală.
•Mycoplasma pneumoniae.
Electronomicrografie: mucoasa bronşică şi corpi de •Mycoplasma pneumoniae,
forma unei rachete de tenis ce au porţiunea Electronomicrofotografie: Mycoplasma
terminală asemănătoare unei trompe, care pneumoniae aderă la suprafaţa unei celule
reprezintă un bacil eloctronodens. O micoplasmă epiteliale (136.000x).
ce aderă la suprafaţa mucoasei.
Pentru că este un patogen extracelular dar are o mare capacitate de aderare la suprafaţa
celulelor produsele patologice recoltate vor conţine celule recoltate prin periaj endobronşic,
lavaj broho-alveolar, grataj al mucoaselor etc.
În produs patologic se pot căuta antigenele bacteriene prin tehnici imunologice:

imunofluorescenţă directă, imunoprecipitare, reacţii imunoenzimatice.
Cultivarea este dificilă, necesită timp (5-21 zile), medii speciale şi protocoale riguroase.
Identificarea se face pe baza morfologiei coloniilor şi a proprietăţilor biochimice şi de
metabolism.
Diagnosticul serologic este esenţial în infecţiile cauzate de Mycoplasma pneumoniae. Se

detectează anticorpii specifici prin imunofluorescenţă, ELISA sau imunoblot.
Prezenţa IgM specifice sau creşterea titrului de anticorpi în seruri pereche recoltate la 15 zile
interval sunt martorii unei infecţii recente.
În infecţiile cauzate de micoplasmele şi ureaplasmele genitale diagnosticul este exclusiv
bacteriologic şi presupune izolarea pe medii.
Rezultatele trebuie interpretate atent pentru a stabili corect semnificaţia clinică a izolatelor.
TRATAMENT
În tratamentul infecţiilor cauzate de Mycoplasma pneumoniae sunt

utile macrolidele, tetraciclinele, fluorochinolonele de ultimă
generaţie.
Ureaplasma urealyticum este rezistentă faţă de tetracicline,

tratamentul eficient este cel cu eritromicină.
Mycoplasma hominis este rezistentă faţă de eritromicină şi uneori faţă

de tetracicline deci se tratează cu clindamicină şi fluorochinolone
Mycoplasma pneumoniae este implicată în infecţii endemice cu

sezonalitate de toamnă-iarnă mai afectaţi fiind copiii şi adolescenţii.
Măsurile de profilaxie sunt impracticabile.
Infecţiile cu Mycoplasma genitalium, Mycoplasma hominis şi Ureaplasma

urealyticum se transmit prin contact sexual profilaxia lor fiind cea a
bolilor cu transmitere sexuală.
PARAZITOLOGIE
MEDICALĂ
CURS INTRODUCTIV
DEFINITIE
• Parazitologia este ramura stiintelor
medicale care studiaza parazitii cu
importanta medicala
• Parazitul este un organism viu care
depinde de un alt organism viu in privinta
hranei si acomodarii.
SIMBIOZĂ
Relatii stabilite între 2 organisme care s-au
adaptat să trăiască împreună:
• MUTUALISM- profită ambii parteneri
• COMENSALISM- un partener
beneficiază, celălalt partener nu
beneficiază si nu este dezavantajat
• PARAZITISM- asociatie în care gazda
este vătămată
PARAZITISM
• parazit obligatoriu= organism total
dependent de gazda sa
• parazit facultativ= organism care poate trăi:
1. liber în natură si în gazda animală
2. doua stadii de dezvoltare în care
organismul este:
- parazit
- liber
GAZDA
• gazda rezervor= specia de care depinde

parazitul pentru supravietuirea în natură;
este sursă de infectie
• gazda intermediară= în care se dezvoltă
stadiul intermediar sau larvar
• gazda definitivă= se dezvoltă adultul sau
stadiul final al parazitului
EPIDEMIOLOGIE
• prevalenta= nr. de persoane infestate
dintr-un teritoriu, într-o perioadă de timp
• incidenta= frecventa cu care este întâlnită

o parazitoză
EVOLUTIE
• endemică
?
• epidemică
?
• sporadică
(infestatia apare neregulat, la indivizi izolati)
DEFINITII
• Ectoparaziti= trăiesc pe / în tegumentul
gazdei= infestatie
• endoparaziti= trăiesc în tractul digestiv,

organele si tesuturile gazdei= infectie
ELUDAREA ACTIUNII IMUNE A
GAZDEI. DEFINITII
• mimare antigenică: parazitul se îmbracă
cu componente ale gazdei, nu mai este
recunoscut ca străin, blocare
• ac. non-citotoxici se combină cu ag.
parazitare → este inhibată legarea ac.
citotoxici
• localizarea intracelulară: protectie fată de
mecanismele de apărare a gazdei
ELUDAREA ACTIUNII IMUNE A
GAZDEI
• variatia antigenică (parazitul îsi modifică
glicoproteinele de suprafată) si scapă de
actiunea anticorpilor
• imunosupresia (parazitul reduce
răspunsul imun al gazdei):
– fată de sine
– fată de alte antigene străine
GRADUL DAUNELOR PRODUSE
GAZDEI
DEPINDE DE:
• virulenta parazitului
• cantitatea inoculului
• rapiditatea cu care se multiplică în
organism
• toleranta sau rezistenta gazdei
• starea sistemului imun al gazdei
MODURI DE LEZARE A GAZDEI
Perturbă sistemele enzimatice ale gazdei prin:
• secretii
• excretii
• produse parazitare
• sustrag substantele nutritive ale gazdei
- chim intestinal: cestode, nematode
- sânge: Ancylostoma
- vitamina B12: Diphylobotrium
MODURI DE LEZARE A GAZDEI
Iritatia mucoasei intestinale: Giardia,
Trichinella
Iritatia canalelor biliare: Fasciola
Fenomene obstructive:
• a canalelor biliare: Fasciola
• ocluzie intestinală: Ascaris
Fenomene compresive: chist hidatic
Perforatii: Ascaris
PROTOZOARE PARAZITE
• AMIBE
• FLAGELATE CAVITARE
• FLAGELATE SANGUINE SI TISULARE
• CILIATE
• SPOROZOARE
• TAXONOMIE INCERTĂ
METAZOARE
• TREMATODE
• CESTODE
• NEMATODE INTESTINALE
ECTOPARAZITI
• Sarcoptes scabiae
• Pediculidae
PROTOZOARE PARAZITE
• organisme eucariote
• dimensiuni 20 – 100 μ
• formă sferică sau ovoidală
• nu au contur precis în stadiu de trofozoid
PROTOZOARE PARAZITE
Structuri morfologice fundamentale:
1. membrană plasmatică semipermeabilă
– în stadiul de trofozoid mentine concentratia
normală a substantelor citoplasmatice si
controlează:
– captarea hranei
– eliminarea produselor de excretie
PROTOZOARE PARAZITE
structuri morfologice fundamentale:
- citoplasma
2. Ectoplasma 3. Endoplasma
– sediul
– rol în: – proceselor digestive
– locomotie – rezervelor de glicogen
– ingestia hranei – reglează presiunea
– respiratie osmotică
– excretie – prin vacuole digestive
– prin vacuole contractile
PROTOZOARE PARAZITE
Structuri morfologice fundamentale:
4. Nucleul
– determină caracterul genetic al speciei
– reglează cresterea si reproducerea
– înconjurat de o membrană perforată de pori
→comunică cu endoplasma
NUTRITIA
1. hrana introdusă prin
– endocitoză
2. vacuolă digestivă → fuziune cu lizozomul =
fagolizozom
3. enzime lizozomale – scindare hrană în elemente
simple – dizolvare în apa din vacuolă
4. intrare în citoplasmă – utilizare pentru energie si
sinteze
5. eliminare material nedigerat prin exocitoză, la
suprafata parazitului
RESPIRATIA
• prin difuziune
– oxigenul difuzează în interiorul

parazitului
– CO2 difuzează în afara parazitului

ÎNMULTIREA
sexuat asexuat
• înmultirea asexuată: diviziune
binară,longitudinală
– schiziparitate
– diviziune simplă
– schizogonie
– diviziune multiplă
ÎNMULTIREA
sexuat asexuat
• înmultirea sexuată: sporogonică
– între gameti, celule diferentiate sexual
– se formează zigotul (oul)
– se transformă în sporochist (sac cu
spori)
– se eliberează sporozoitii
ÎNCHISTAREA
ROL:
– de protectie a parazitului
– în afara gazdei → usurează trecerea la o
nouă gazdă
– fată de enzimele din tractul intestinal superior
al noii gazde
– de reproducere
– nucleul suferă o diviziune → nr. crescut de
exemplare după dechistare
ÎNCHISTAREA
• initiată de:
– deficitul de hrană
– acumularea excesivă de produse
catabolice
– modificări în concentratia ionilor de
hidrogen
– suprapopulare
DECHISTAREA
• datorată:
– gazdei
– actiunii enzimatice a tesuturilor gazdei
• modificări osmotice apărute în mediu
– protozoarului din interiorul chistului
• actiune mecanică
• actiune biochimică
CICLUL DE VIATĂ
• simplu
Inchistare
Trofozoit → Chist
Dechistare
– stadiu trofic într-o singură gazdă

– înmultire binară
– Trichomonas vaginalis, Entamoeba gingivalis
• complex
a. în plus stadiu de chist (Amibe)
b. necesită 2 gazde
Protozoare parazite
• Nucleu
• Citoplasma
• Membrana citoplasmatica
• Organite
• Aparat locomotor (cili, flageli,pseudopode)
PROTOZOARE
Protozoare
CLASA RHIZOPODA (SARCODINIA)

genul Entamoeba
AMIBE
• protozoare
• deplasare cu prelungiri citoplasmatice
– proiectate
– retractate
• stadii de dezvoltare
– trofozoid
• multiplicare prin diviziune binară
– chist
• asigură rezistenta în condiii nefavorabile
• asigură trecerea de la o gazdă la alta
AMIBE- ENTAMOEBA
• amibe parazite patogene
– Entamoeba histolytica
• amibe parazite nepatogene
– Entamoeba coli
– Entamoeba gingivalis
– Entamoeba hartmanni
• amibe libere, potential patogene
– Naegleria fow leri
– Acanthamoeba culbertsoni
– Acanthamoeba castellanii
– Acanthamoeba polyphaga
AMIBE -CLASIFICARE
AMIBE
Entamoeba
• Entamoeba histolytica
• Entamoeba hartmanni
• Entamoeba coli
• Entamoeba gingivalis
Entamoeba histolytica
(Entamoeba dysenteriae)
4 stadii în ciclul de viată
1. trofozoid-în materii fecale, tesuturi

2. prechist
3. chist- in materiile fecale
4. metachist
Ciclul de viată
chist înghitit
intestin (dechistare)
Diviziune
cec (în cripte glandulare)
colon (închistare)
Morfologie
TROFOZOID
• în intestinul gros
• diametru 15 – 20 μ
• metabolism anaerob
endoplasmă vâscoasă:
• contine bacterii, eritrocite
• nu conine mitocondrii
ectoplasmă clară:
• formează pseudopode în formă de degete pentru deplasare
nucleu
• sferic
• membrană nucleară cu granule de cromatină
• un cariozom– halou clar – fibrile fine radiare
Morfologie
CHIST
• format în lumenul intestinal
• 10 – 15 μ
• sferic
• 4 nuclei
• corpusculi cromatoizi = baghete siderofile:
1. capete rotunjite
2. concentrare de ribozomi
Patogenie
2 forme de amibe
– minuta (neinvazivă, potenial patogenă)
– magna (invazivă, patogenă)
• leziunea primară intestinală

– în cec, colon sigmoid
– enzimele proteolitice eliberate -> necroză
– invadează mucoasa, ajung în submucoasă
unde se multiplică
– se formează abces “în buton de cămasă”
Patogenie
– mucoasa se necrozează si se elimină, apărând
un crater
– leziunea se cronicizează
– amibele pătrund în musculară, peritoneu
• Amibiaza extraintestinală
– amibele invazive ajung în torentul sanguin
– sunt transportate în:
– ficat
– plămân
Tablou clinic
Amibioza intestinală
– incubatie 2-6 săptămâni
– debut cu discomfort abdominal, diaree, dureri
abdominale
– sindromul dizenteric: dureri abdominale, diaree,
tenesme
• scaune numeroase (5-15/zi)
• cantitate mică de m.f., mult mucus si sânge
(scuipat dizenteric)
– apare deshidratare, astenie, scădere ponderală
Tablou clinic
Amibiaza extraintestinală
• hepatita amibiană
– hepatomegalie, febră, leucocitoză, dureri în
hipocondrul drept
• abces hepatic
–febră, transpiratii, dureri în hipocondrul drept,
greată, vărsături
Tablou clinic
Amibioza extraintestinală
• Amibioza pleuropulmonară
– secundară leziunii hepatice, prin traversarea
diafragmului
– frecvent este afectat plămânul drept
– abcesul deschis în bronhii -> vomica (“gust de
ficat”)
– tuse, dureri plaurale, leucocitoză
Tablou clinic
Amibioza extraintestinală
• Abcesul cerebral amibian
– apare rar (0,1%)
– simptomatologie asemănătoare cu tumorile
cerebrale
– apare necroza neuronilor, celulelor gliale si a
vaselor de sânge
• Amibioza pericardică (duce la soc, deces)
• Amibioza cutanată
Diagnostic
• anamneză
– călătorie în zone endemice
• simptomatologie
• sigmoidoscopie
– se evidentiază leziunile ulcerative
• examen radiologic
– detectează zonele de colită, ulceratie,
stricturi, abcese hepatice si pulmonare
Diagnostic
• Parazitologic
Identificarea parazitului :
- din scaun
1. preparat nativ
2. colorare cu lugol
3. metode de concentrare
- din tesuturi prin biopsie sau necropsie
- din aspiratele abceselor extraintestinale (rar)
• Imunodiagnostic
Tratament
• simptomatic
-reechilibrare hidro-electrolitică
• Medicamentos
– amibocide luminale
(hidroxichinolone=clorchinaldol=saprosan 2-3
dg. de 100 mg/zi sau copii 10 mg/kgcorp/zi)
– amibocide tisulare (difuzabile)
- dihidroemetina 2-4 mg/kgcorp/zi 10 zile
i.m. sau s.c.
- metronidazol 750 mg/zi-5 zile;10-14 zile
Entamoeba coli
Entamoeba coli
• parazit comensal
• în intestinul uman
Entamoeba coli
• importanta practică:
– diagnostic diferential cu E. hystolitica
E. coli:
• trofozoit:
– nucleu cu nucleol excentric
– 20-25 (50) μm
• chist:
– 15-35 μm, cu până la 8 nuclei
– baghete siderofile cu capete ascutite
Entamoeba coli
Entamoeba coli trofozoit
Entamoeba coli
Entamoeba gingivalis
Entamoeba gingivalis
Morfologie
• trofozoid, 10-20 μ
• ectoplasma
– clară, bine difereniată
• endoplasma
• nucleu
– sferic, mai mic decât al E. histolytica
– cariozom central sau excentric
Biologie
• trăieste în cavitatea bucală
– tartru dentar
– cripte amigdaliene
• se hrăneste cu celule dezintegrate,
bacterii sau hematii
• mobil (prin pseudopode)
• se divide binar
• este omorâtă de sucul gastric si de bilă
Biologie
• parazit comensal al tesuturilor gingivale
• se găseste în special în
– carii dentare
– pioree
– inflamatii ale cavităii bucale si faringiene
– peridontite
Tablou clinic
• prurit gingival
• gingivoragii
• ulcerări ale palatului
• halenă
• cefalee
• indispoziie generală
Diagnostic
• este singura amibă care trăieste în
cavitatea bucală
• se recunoaste usor prin examen
microscopic din:
– tartru dentar
– secretii din santul gingival
Tratament
• nu există terapie specifică
• se tratează condiiile patologice ale
cavitătii bucale
Endolimax nana
• Cel mai mic protozoar
• Non-paogen
• Trofozoit
--- Cariozom excentric
--- Narrow rim of cytoplasm
• Chist
---Oval sau rotund
PARAZITOLOGIE
CURS 2
Dr. Gurau Gabriela
TRICHOMONAS
Boala = tricomonoză
MORFOLOGIE
• formă ovalară, 15/7 μm
• nucleu cu 5 cromozomi
• complex kinetosomal de la care pleacă:
– 3-5 flageli
– flagel recurent -> membrana ondulantă
– axostil
• costa
• lizozomi, aparat Golgi, hidrogenozomi (locul
fosforilării, intervin în metabolismul C)
MORFOLOGIE
BIOLOGIE
• facultativ anaerob
• creşterea este inhibată de concentraţii
mari de oxigen (nu are catalază)
• prezintă numai formă vegetativă
• se multiplică bine în mediu umed, la 35-
37°C,
• pH 4,9-6,5
PATOGENIE
• trasmiterea se face pe cale veneriană
• este un parazit al căilor genito-urinare al ambelor
sexe
• la pH acid normal (datorită lactobacililor vaginali)
parazitul se poate găsi în secreţia vaginală, dar nu
aderă de celulele epiteliale, deci nu produce vaginită
• aderarea de celula ţintă are loc la pH neutru
favorizat de: sarcină, menstruaţie, infecţiile cu
germeni anaerobi (care înlocuiesc lactobacilii
vaginali)
PATOGENIE
• parazitul recunoaşte şi aderă de celula epitelială prin
intermediul unor adezine de pe suprafaţa lor
• degenerarea epiteliului vaginal - celule epiteliale
modificate, uneori cu aspect malign: celule
binucleate, nucleu hipertrofiat, hipercromatic, halou
perinuclear
• descuamarea epiteliului vaginal
• apariţia unui infiltrat inflamator al mucoasei însoţit
de fenomene proliferative
• apariţia leziunilor necrotice şi hemoragice
• apariţia vaginitei
CICLUL DE VIATA
RASPUNS IMUN
• infiltrat inflamator:
– polimorfonucleare – fagocitoza
tricomonadelor
– macrofage – fagocitoza tricomonadelor
– exudat luminal
• IgA din secreţia vaginală
- rol protector local
• La bărbaţi nu s-a constatat prezenţa Ac
locali
MANIFESTARI CLINICE
• purtător asimptomatic – vaginite severe
• debut cu prurit vulvar
• leucoree:
spumoasă
fluidă
galben-verzuie
miros fad
se exacerbează postmenstrual şi în sarcină
• vulvă, cervix, vagin - eritematoase, edematoase
• netratată se cronicizează – sterilitate temporară
MANIFESTARI CLINICE
• femeile gravide infectate
fenomene inflamatorii
complicaţii postabortum/postpartum
▪ febră, inflamaţia mucoasei uterine,
secreţie fetidă
• tulburări psihosomatice
tulburări sexuale
frigiditate
instabilitate emoţională
MANIFESTARI CLINICE
• la bărbaţi
• infecţie asimptomatică (90%)
• uretrită
▪ secreţie purulentă, fluidă
▪ senzaţie de arsură
▪ durere la micţiune
• infecţie cronică
▪ secreţie redusă (“picătura matinală”)
DIAGNOSTIC
• bazat pe criterii anamnestice şi clinice
• identificarea parazitului în secreţia vaginală sau
uretrală
• recoltarea secreţiei vaginale
▪ din fundul de sac posterior sau lateral
▪ în primele 4-5 zile postmenstrual (multiplicare)
• secreţie uretrală la bărbaţi
▪ prin masaj prostatic
• vizualizarea parazitului prin
preparat nativ > mobilitatea
preparat colorat
• Imunodiagnostic – important la bărbaţi
TRICHOMONAS
TRATAMENT
• Metronidazol 2g doză unică
! partenerii sexuali trebuie trataţi simultan !
• în sarcină:
- contraindicat Metronidazol
- indicat Clotrimazol – local 100mg, 6
zile
• Tinidazol(Fasigyn) oral/vaginal, 2g doză
unică
EPIDEMIOLOGIE
• transmitere pe cale veneriană
- vehiculul transmiterii parazitului de la bărbat la
femeie – sperma
• transmitere prin obiecte contaminate
- secreţii de pe capacul WC-ului – 45’
- secreţii de pe prosoape, burete de baie,
hârtie igienică, lemn – 1-6 h
- ape termale (72h); bazine de inot (30’); apă
potabilă (10’); apă cu săpun (mor imediat)
• diagnosticarea infecţiilor
• tratarea corectă a persoanelor şi a

partenerilor sexuali (indiferent de
simptomatologie)
TRICHOMONAS TENAX
(TRICHOMONAS BUCALIS)
MORFOLOGIE
• flagelat piriform
• mai mic decât

Trichomonas
vaginalis (5-12μ)
BIOLOGIE
• se hrăneşte cu microorganisme din biocenoza
bucală
• nu supravieţuieşte în intestin sau vagin
• organism comensal al cavităţii bucale
- în tartru dentar, cavităţile dinţilor cariaţi,
celule necrozate, cripele amigdaliene
• nu are rol patologic
• leziunile inflamatorii orale – condiţii favorabile
DIAGNOSTIC
• decelarea parazitului în materialul recoltat

din:
- tartrul dentar
- cripte amigdaliene
TRATAMENT
• nu este necesar
• igienă bucală corespunzătoare
EPIDEMIOLOGIE
• Transmitere
- prin picături de salivă
▪ strănut
▪ sărut
▪ folosirea în comun a veselei (pahare,
tacâmuri)
• Parazitul dispare în cazul îmbunătăţirii igienei
orale
Giardia lamblia
(Giardia intestinalis, Giardia duodenalis,
Lamblia intestinalis)
Boala= lambliaza sau giardioza

MORFOLOGIE
– trofozoid
• piriform, 10-12 μ
• 2 nuclei anteriori
• 4 perechi de flageli – din
corpusculii bazali
• ME - suprafaţa dorsală: rugoasă
- faţa ventrală: plană,
prezintă discul adeziv
– chist
• ovoid, 7-10 μ
• perete
• 2-4 nuclei la extremităţi
• resturi de flageli, vacuole
MORFOLOGIE
MORFOLOGIE
BIOLOGIE
• anaerob
• aerotolerant (respiră în prezenţa
oxigenului printr-o flavină care participă la
reacţii redox)
• nu poate sintetiza nucleotide
• necesită adenină şi guanină exogenă
CICLUL BIOLOGIC
- ingerarea chisturilor
- dechistare în stomac la pH < 3
- trofozoizii se deplasează prin mişcări de rotire şi
balans
- se ataşează de celulele epiteliale duodenale prin
discul adeziv
- se hrăneşte prin osmoză de la celule
- se înmulţesc asexuat prin diviziune binară
- se închistează în colon şi se elimină în materiile
fecale
CICLUL BIOLOGIC
EPIDEMIOLOGIA
• Rezervor:
– omul, rar animalele domestice
• Transmitere:
– prin apă sau alimente contaminate cu chisturi
– de la persoană la persoană prin igienă precară (cale
fecal-orală) ! Transmitere endemică !
• Receptivitate:
– copiii sunt mai susceptibili decât adulţii (lipsa igienei,
organism neimunizat)
• Prevenire:
– filtrarea şi purificarea apei, măsuri de igienă
– control parazitologic periodic
PATOGENIE
• iritaţie mecanică
- aderare fermă prin discul adeziv (după
detaşare ramâne amprentă)
- apare o regenerare intensă a epiteliului
lezat
- apar celule imature funcţional
- se alterează sistemele de transport
PATOGENIE
• reducerea capacităţii de absorbţie

- în infecţii masive se formează bariere
mecanice
- afectează în special absorbţia lipidelor şi
glucidelor
• lezarea directă
- apar deficienţe enzimatice -> intoleranţă la
lactoză
• modificări inflamatorii
PATOGENIE
• acţiune toxică
- local paralizează metabolismul
celular
- la distanţă acţionează asupra
corticosuprarenalei si SNC
• acţiune alergică
PATOGENIE
PATOGENIE
RASPUNS IMUN
• iniţiat de fagocitarea de către macrofage a
paraziţilor
• pătrunşi în mucoasă
• antigenele sunt prezentate LyT
• majoritatea persoanelor infectate produc Ac
IgA anti GL – rol protector (inhibă
aderarea parazitului şi invazia mucoasei)
MANIFESTARI CLINICE
• boală acută sau cronică cu exacerbări
• asimptomatice 20-30%
• Simptomatice
• lambliaza acută
– diaree uşoară -> cronică, urât
mirositoare, fără sânge sau mucus
– dureri abdominale, distensie abdominală
(balonare)
– greţuri, vărsături matinale
– steatoree, intoleranţă la lactoză
– scădere ponderală (malabsorbţie)
MANIFESTARI CLINICE
lambliaza cronică
– diaree
– dureri abdominale, balonare
– manifestări extradigestive
- neuropsihice: cefalee, ameţeli, insomnie,
tulburări de atenţie
- alergice alimentare, cutanate, respiratorii,
oculare (urticarie,prurit nazal sau anal,
eczemă)
EVOLUTIE
• odată cu dispariţia parazitului din

organism, dispar şi simptomele
(intoleranţa la lactoză poate persista)
DIAGNOSTIC
• chisturile
– în scaune formate
– se vizualizează prin MO în ser fiziologic
sau lugol
• trofozoizii
– în scaune diareice (trofozoizi mobili)
– în lichid duodenal
– biopsie jejunală sau duodenală
– folosirea “enterotestului”
• biopsie intestinală
DIAGNOSTIC
• în primele 3 săptămâni nu apar paraziţi în scaun
• examinarea se repetă de 4 ori la fiecare 7 zile
• imunodiagnostic
– Ag:
– ELISA, imunodifuzie, imunelectroforeza
– Ac:
– în sânge, salivă, lapte, secreţii intestinale
– utilitate clinică redusă
TRATAMENT
• în zonele endemice, cu infecţii asimptomatice:
– nu se recomandă tratament
– se tratează persoanele care reprezintă risc de infecţie
(pentru gravide, imunodeprimaţi)
• în zonele cu infecţii sporadice
– se impune tratament
– boala poate evolua epidemic
• la gravide
– se recomandă amânarea tratamentului până după
naştere
TRATAMENT
• Medicamente
– Metronidazol 5 mg/kgc/zi, 7 zile – de elecţie
– Furazolidon 2 mg/kgc/zi, 7 zile – la copii mici
– Atebrina 2 mg/kgc/zi, 5 zile – la copii mari,
adulţi
– Tinidazol (Fasigyn) doza unica de 2 g/zi
• Controlul eficienţei tratamentului

- examen coproparazitologic după 7 zile
GIARDIA
GIARDIA
GIARDIA
TOXOPLASMA GONDII
Boala=toxoplasmoza
MORFOLOGIE
• 1. forma vegetativă (trofozoid)
- se găseşte in organismul uman
- ovoid, piriform sau semilunar, asimetric
5-8 μ/ 5-6 μ
- o extremitate este mai ascuţită
- pe preparate colorate Giemsa – citoplasma este
albastru-pal, iar nucleul roşu-purpuriu.
- se multiplică doar intr-o celulă nucleată a
gazdei şi se inmulţesc in interiorul unei vacuole
citoplasmatice –după citeva diviziuni trofozoizii sparg
celula şi invadează celulele invecinate
MORFOLOGIE
• ultrastructura
- un perete celular ingroşat la cele 2 capete din
care pornesc citeva fibrile cu rol contractil
- citoplasmă
- nucleu
- organite comune altor celule
- complexul apical compus din fibrile spiralate
şi formaţiuni alungite care pătrund printre ele –
complexul are rol in penetrarea celulelor
gazdei
MORFOLOGIE
MORFOLOGIE
• 2. chist tisular
- aglomerare de forme vegetative (cistozoizi)
- dimensiune de 100 μ
- localizat in ţesuturi: muscular şi nervos
- chistul este rezistent la temperaturi de -16 pină
la 60°C, la acţiunea dezinfectantelor
- mediu extern poate supravieţui pină la 1 an
MORFOLOGIE
MORFOLOGIE
• 3. oochist
- eliberat de gazda
definitivă (pisica)
- are 2 sporochişti,
fiecare cu 4 sporozoiţi
(tachizoiţi)
CICLUL DE VIATA
• omul se infectează prin

- oochistul eliminat de pisică prin materii
fecale
- apă contaminată
- chiste tisulare din carnea animalelor
infectate
- transmitere transplacentară a trofozoiţilor
de la mama infectată la făt
CICLUL DE VIATA
• la om sporozoiţii pătrund in macrofage,
unde se multiplică → pseudochist
• macrofagul se rupe
- eliberare in singe (distruse de sistemul
imun)
- invadarea altor celule (inchistare)
- ! sporozoiţii trec prin placentă la făt
CICLUL DE VIATA
SIMPTOMATOLOGIE
Toxoplasmoza acută
• de multe ori - asimptomatică
• simptome asemănătoare gripei (febră,
dureri musculare, limfadenopatie)
• manifestări cutanate (prurit, urticarie)
• afectare oculară
SIMPTOMATOLOGIE
Toxoplasmoza la organismele imunodeprimate
• In SIDA, tratamente imunosupresoare
• toxoplasmoză diseminată
- primoinfecţia : febră, rash cutanat, hepatită,
miocardită, meningoencefalită
- reactivare a unei infecţii latente:
- ruperea chisturilor şi diseminare locală a
sporozoiţilor
- simptomatologie in funcţie de localizarea
chistului
SIMPTOMATOLOGIE
• Toxoplasmoza congenitală
I. infecţia in trim. I
• formă gravă, apare mai rar
• avort spontan
• atingere pluriviscerală –
hepatosplenomegalie, icter,
encefalopatie
II. infecţia in trim. III

• formă benignă, apare mai
frecvent
• afectare oculară (strabism,
microftalmie)
• afectare neurologică tranzitorie
(somnolenţă, hipotonie)
• afectare hepatică (icter
SIMPTOMATOLOGIE
Toxoplasmoza congenitală
întârziată
• infecţia la nou-născut devine
activă după citeva luni de
latenţă:
- nou-născutul nu are sistemul
imun bine dezvoltat
- dispare imunitatea pasivă prin
anticorpii materni
• manifestată prin:
- hidrocefalie
- corioretinită
SIMPTOMATOLOGIE
Alte modificări asupra gazdei – insuficient descrise
• modificări reproductive
• creşterea procentului de sarcini de sex
masculin
• modificări comportamentale
- timp de reacţie crescut (! accidente
rutiere)
- conştiinciozitate scăzută la bărbaţi,
crescută la femei
- gelozie
- schizofrenie ?
DIAGNOSTIC
• direct
– parazitul din singe, salivă, l.c.r – in fază acută
– cultivare pe culturi de celule
– inoculare la şoareci
• evidenţierea ADN – prin PCR
• evidenţierea chisturilor – prin biopsii din
organe (rar)
DIAGNOSTIC
• indirect
- identificarea IgM, IgG – ELISA, RIF
- IDR la toxoplasmină
- Testul Sabin-Feldmann – test de
coloraţie vitală.Toxoplasmele care vin in
contact cu Ac specifici, li se deteriorează
membrana celulară şi nu se mai colorează cu
coloranţi vitali.
-Testul Remington determină IgM (după
5 zile de la infecţie
SCREENINGUL TOXOPLASMOZEI
-se recomandă la femei gravide
- se identifică anticorpi specifici
determinare IgG
+ -
Determinare IgM - evitarea contactului cu pisici

- carne bine prăjită
- reevaluare serologică
+ -
Decizie terapeutică Infectie acută Repetare după 3 săpt.
Acelasi titru IgG IgG în crestere
Infectie trecută Infectie acută

TRATAMENT
• scop: oprirea multiplicării/distrugerea
sporozoiţilor in stadiul acut al bolii
• chisturile tisulare sunt rezistente la tratament
• terapie antiparazitară combinată, 1-3 cicluri de
21 zile
Pirimetamină 25-50 mg/zi
Sulfadiazină 1-2 g/zi
Clindamicină – la bolnavi HIV-SIDA
Spiramicină – la gravide
PROFILAXIE
• foarte importantă la
- femei seronegative
- imunodeficienţi
• evitarea contactului cu pisica
• prelucrarea termică a cărnii (min. 60°C) sau
congelare la -20°C
• spălarea fructelor şi legumelor
• evitarea transfuziilor de la persoane cu Ac anti
T.gondii
PARAZITOLOGIE
CURS 3
DR. GABRIELA GURAU
MALARIA
ETIOLOGIE
• Malaria la om are ca agent etiologic
paraziti din genul Plamodium cu 4 specii:
- P. falciparum,
- P. vivax,
- P. ovale,
- P. malariae.
EPIDEMIOLOGIE
• Numarul cazurilor la nivel mondial a fost
estimat la 200 milioane, cu o mortalitate mai
mare de 1 milion. Cele mai cunoscute specii
sunt P. falciparum si P. malariae si se
intalnesc in Asia and Africa. P. vivax se
gaseste mai frecvent in America Latina, India
si Pakistan, in timp ce , P. ovale este intalnita
aproape exclusiv in Africa (figura 1).
EPIDEMIOLOGIE
• Malaria este intalnita in special in acele arii geografice in
care conditiile de mediu permit multiplicarea parazitului
la nivelul vectorului. Astfel, malaria este de obicei
limitata la ariile tropicale si subtropicale si la o altitudine
< 1.500 m. Totusi,aceasta distributie poate fi afectata de
schimbarile climaterice, in special de incalzirea globala si
de migratia poparelor. Atat P. falciparum, cat si P.
malariae sunt intalnite in toate ariile marcate de pe glob (
P. falciparum este de departe cel mai frecvent intalnit).
Plasmodium vivax si P. ovale ocupa in mod traditional
locuri complementare, P. ovale predomina in Africa sub-
Sahariana si P. vivax in celelalte arii; totusi aceste 2
specii nu pot fi intotdeauna distinse doar pe seama
caracterelor morfologice; folosirea metodelor moleculare
poate clarifica mai exact distributia lor.
Morfologie
• Forma trofozoita este in general una inelara,

marime1-2 microni, totusi pot exista si alte forme
(ameboida si banda). Formele sexuale ale
parazitului (gametocitul) sunt mult mai mari si au
7-14 microni. P. falciparum este cel mai mare si
are forma de banana, in timp ce altele au forma
rotunda si sunt mai mici.
P. vivax determinana modificarea celulelor rosii
infectate (figurile 13-17).
TROFOZOITII
Plasmodium falciparum: Stadiul
sanguin al parazitului
• Frotiu colorat Giemsa
Fig. 1: Hematie normala;
Fig. 2-18: Trofozoiti (printre ele Fig. 2-10
corespund stadiului de inel);
Fig. 19-26: Schizonti (Fig. 26 schizont
rupt);
Fig. 27, 28: Macrogametocit matur (femel);
Fig. 29, 30: Microgametocit
matur(mascul)
Plasmodium falciparum: Stadiul
sanguin al parazitului
• Examenul in picatura groasa
Plasmodium malariae: Stadiul sanguin al
parazitului:

Fig. 1: Hematia normala;
Fig. 2-5: trofozoiti tineri(inele);
Fig. 6-13: Trofozoiti;
Fig. 14-22: Schizonti;
Fig. 23: Dezvoltarea gametocitilor;
Fig. 24: Macrogametociti (femele);
Fig. 25: Microgametociti (masculi)
Plasmodium malariae: Blood Stage Parasites:
• Examenul in picatura groasa

Plasmodium ovale: Stadiul sanguin al parazitului:

Fig. 1: Hematie normala;
Fig. 2-5: trofozoiti tineri (inele);
Fig. 6-15: Trofozoiti;
Fig. 16-23: Schizonti;
Fig. 24: Macrogametociti (femele);
Plasmodium vivax: Stadiul sanguin
al parazitului
Fig. 2-6:trofozoiti tineri (stadiul de inel);
Figs. 7-18: Trofozoiti;
Figs. 19-27: Schizonti;
Figs. 28 si 29: Macrogametociti(femele);
GAMETOCITII
Plasmodium falciparum: Gametociti
• Fig. 27, 28: macrogametociti maturi

(femele);
• Fig. 29, 30: microgametociti maturi
(masculi)
Plasmodium malariae: Gametociti
• Fig. 23: Gametociti in dezvoltare;

• Fig. 24: Macrogametocit (femel);
• Fig. 25: Microgametocit (mascul)
Plasmodium falciparum: Gametociti
• An asplenic, 41 y.o.
woman, immigrant
from Haiti, who
returned to the US 2
days ago; high P.
falciparum
parasitemia; the
presence of such
young gametocytes in
the peripheral blood is
exceptional
Plasmodium falciparum:
Gametociti:
• A patient from Haiti;
mature gametocytes
Plasmodium malariae: Gametociti
• Smear from patient:
56 y.o. man who had
traveled to Kenya
Plasmodium malariae:
Gametocytes
• Smear from patient:
56 y.o. man who had
traveled to Kenya
Plasmodium ovale: Gametociti
• Fig. 24:
Macrogametociti
(femel);
• Fig. 25:
Microgametocit
(mascul).
Plasmodium vivax: Gametociti
• Fig. 28 si 29:
macrogametocit
aproape matur si
matur (femel);
• Fig. 30:
Microgametocit
(mascul)
Plasmodium ovale: Gametociti
• Smears from patients:

Note the Schüffner's dots
in A, and the fimbriation
of the erythrocyte in B.
The erythrocytes in P.
ovale infections are less
enlarged than with P.
vivax, and are not as
deformed.
A, B: Male patient born in
Nigeria, who came to the
US 5 days ago
Plasmodium vivax: Gametociti

Note the variability in
Schüffner's dots.
A: A pregnant woman
who visited India 6
months ago
• B,C: 50 y.o. woman 3
months ago from a 1-
month visit to India
STADIUL DE INEL
Plasmodium falciparum: Stadiul de inel.
• Fig. 1: Hematia normala; Fig. 2-10: Inele

in diferite etape de dezvoltare.
Plasmodium malariae: Stadiul de inel
• Fig. 1: Hematia normala; Fig. 2-5: Inele

Plasmodium malariae: Stadiul de
inel
• Smears from patients: 56 y.o. man who had traveled to
Kenya
INELE
• Forme posibile Inel cu 2
pete cromatiniene
• Stadiu de inel mai
matur Eritrocit dublu
infectat Infectare
multipla, 6 inele in 2
hematii
• An asplenic, 41 y.o.
woman, immigrant from
Haiti, who returned to the
US 2 days ago; high P.
falciparum parasitemia
Plasmodium ovale: Stadiul de inel

Fig. 2-5: Stadiul de inel
Plasmodium vivax: Stadiul de inel
•
Fig. 1: Hematia normala; Fig. 2-6: Stadiul de inel
(Trofozoit tanar)
Plasmodium ovale: Ring Stage Parasites

Note the relatively large chromatin dots. A, C: 54 y.o. man who
returned the previous month from a visit to Kenya and Malawi. P.
ovale, confirmed by PCR. B: 20 y.o. man who returned 10 months
ago from a visit to Mozambique, Zimbabwe and Swaziland; this
attack is thus a relapse
Plasmodium vivax: Stadiul de inel
A: Rings in 2 slightly enlarged
RBCs; 17 y.o. man with a relapse
due to P. vivax (PCR confirmed),
6 months after returning from a
visit to Papua New Guinea
• B: Double infection with rings,

RBC enlarged and deformed,
Schüffner's dots beginning to
become visible; 69 y.o. woman
born in India who was
symptomatic on the day of arrival
to the US
• C: Late ring in a RBC with
Schüffner's dots; 60 y.o. man who
returned 2 months ago from a 3
month trip to Laos and North
Korea
SCHIZONTII
Plasmodium falciparum: Schizonti
• Fig. 19-25: Dezvoltarea schizontilor maturi

Fig. 26: Schizont rupt
Plasmodium malariae: Schizonti.
Dezvoltarea schizontilor maturi
Plasmodium falciparum: Schizonti
• Smears from patients: Schizonts are seen only rarely in P. falciparum malaria. An
asplenic, 41 y.o. woman, immigrant from Haiti, who returned to the US 2 days ago;
high P. falciparum parasitemia
A: Young schizont with 10 nuclei;
B: Mature schizont with 24 nuclei,
ready to rupture (“segmenter”)
Plasmodium malariae: Schizonti
The parasites are compact and the infected erythrocytes
are not enlarged. In C and D, the merozoites are
arranged in a rosette pattern.
A, B, C, D: 56 y.o. man who had traveled to Kenya
Plasmodium ovale: Schizonti
Dezvoltarea schizontilor maturi
Plasmodium vivax: Schizonti
Fig. 19-27: Dezvoltarea schizontilor maturi

Plasmodium ovale: Schizonti
• Smears from patients: A, B: 54 y.o. man who returned
the previous month from a visit to Kenya and Malawi.
Infection with P. ovale, confirmed by PCR
Note the fimbriation of the erythrocyte in A.
Plasmodium vivax: Schizonti
• Smears from patients: Note that in these
patients, the Schüffner's dots are not
conspicuous. A, C, D, E: A pregnant woman who
visited India 6 months ago B: 17 y.o. man with a
relapse due to P. vivax (PCR confirmed)
Plasmodium falciparum: Trofozoiti
• Figs. 11-18: Dezvoltarea trofozoitilor maturi
Plasmodium malariae: Trofozoiti
• Figs. 6-13: Dezvoltarea trofozoitilor maturi; Fig. 13 este

in forma de "banda".
Plasmodium falciparum: Trofozoiti
• Thin smears from two patients with high parasitemias:
• A: An asplenic, 41 y.o. woman, immigrant from Haiti, who returned
to the US 2 days ago; high P. falciparum parasitemia
• B: A patient who acquired malaria by blood transfusion and died
with extremely high parasitemia; PCR confirmed P. falciparum; one
of the 2 RBCs contains 3 young trophozoites, which have begun to
accumulate pigment
Plasmodium malariae: Trofozoiti
The infected erythrocytes are not enlarged (sometime
they even appear smaller than non-infected ones). C is a
"band form" trophozoite.
A, B, C: 56 y.o. man who had traveled to Kenya
Plasmodium ovale: Trofozoiti
• Dezvoltarea trofozoitilor maturi . Hematii

modificate (Figs. 8, 13)
Plasmodium ovale: Trofozoiti
• Smears from patients: Note the lack of ameboidicity in the older
trophozoites (B,C) and the fimbriation of the erythrocyte in C. The
erythrocytes in P. ovale infections are less enlarged than with P. vivax, and
are not as deformed. The Schüffner's dots are visible in A, but not B and C.
•
A: 20 y.o. man who returned 10 months ago from a visit to Mozambique,
Zimbabwe and Swaziland
• B, C: 23 y.o. man who arrived to the US 5 months ago after having been in
Liberia and Ivory Coast
Plasmodium vivax: Trofozoiti
• Figs. 8-18: Dezvoltarea trofozoitilor maturi de P.
vivax
Plasmodium vivax: Trofozoiti
• Smears from patients: Increasingly mature trophozoites. The RBCs
are enlarged and deformed, the parasites are ameboid, and the
Schüffner's dots vary in intensity.
A, B: 26 y.o. woman who spent 2 weeks in Papua New Guinea 5
months ago
C, E: 60 y.o. man who returned 2 months ago from a 3-month visit
to Laos and North Korea (D: 28 y.o. woman who returned 3 months
ago from a 2 weeks visit to Kenya
CICLUL DE VIATA
Parazitul este transmis de femela infectata a tantarului anofel care va injecta
sporozoitii prezenti in saliva.(Figure 18). Sporozoitii infecteaza celulele
parenchimului hepatic, unde vor ramane in stadiu de latenta (hipnozoiti) sau
vor continua stadiile schizogonice si vor produce schizonti sau stadiile
merogonice si vor produce merozoiti. Odata cu ruperea celulei parenchimale
hepatice, sute de merozoiti sunt eliberati in sange si vor infecta hematiile.
P. ovale si P. vivax infecteaza celula rosie tanara, in timp ce P. malariae
infecteaza hematia matura, iar P. falciparum ambele stadii. In celula rosie,
parazitul se dezvolta tranformandu-se in trofozoiti. Acesti trofozoiti reiau in
hematie ciclul schizogonic sau merogonic si vor produce merozoiti-fiice. Unii
dintre acesti merozoiti se transforma in gametociti masculi si femele(fig 19)
in timp ce altii patrund in alte hematii si vor continua ciclul eritrocitar.
Gametocitii sunt ingerati de femelele de tantar anofel, gametocitii femele se
vor tranforma in ookinet, este fertilizat, si formeaza un oochist (figure 20)in
intestin. The oochist produce sporozoiti (sporogonii) (figure 20) care
migreaza in glanda salivara si sunt gata sa infecteze alta gazda. Ciclul
hepatic (extraeritrocitar) dureaza cam 5-15 zile, in timp ce ciclul eritrocitar
dureaza intre 48 si 72 ore (P. malariae). Malaria poate fi transmisa si prin
transfuzie de sange.
CICLUL DE VIATA
• Deci ciclul de viata presupune existenta a
doua gazde.
La om:
- Schizogonia (ciclul) exo-
eritrocitara
- Schizogonia (ciclul) eritrocitara
La tantarul anofel: ciclul sporogonic
Stadiile sexuale pentru
Plasmodium falciparum
• Stadiul II (central) si stage III (dreapta jos)
gametocit imatur(frotiu sanguin, x1000 obiectiv
imersie)
• Stadiul IV gametocit imatur, localizat central(frotiu
sanguin,x400 )
• Stadiul V gametocit matur
• (micro)gametocit mascul
Stadiile de dezvoltare pentru
Plasmodium falciparum in vector
( tantarul anofel)
Stadiile de dezvoltare pentru Plasmodium
falciparum in vector
( tantarul anofel)
• Two oocysts, dissected from the outer wall of the
Anopheles stephensi midgut, 10 days post infection of
the mosquito (wet mount, x400 magnification)
( tantarul anofel)
• Single oocyst, dissected from the outer wall of
the Anopheles stephensi midgut, 10 days post
infection of the mosquito (wet mount, x400
magnification)
( tantarul anofel)
• Single oocyst, dissected from the outer wall of
the Anopheles stephensi midgut, 10 days post
magnification under oil immersion)
( tantarul anofel)
• Isolated bow-shaped sporozoite, dissected from the
salivary glands of Anopheles stephensi, 17 days post
magnification under oil immersion)
SIMPTOMATOLOGIA
SIMPTOMATOLOGIA
• Perioada de incubatie 10-30 zile
• Cefalee
• Dureri vagi de oase si articulatii
• Frison si febra- 8- 12 ore
– 34-36 P. vivax si P. ovale (malaria terta)
– 58-60 ore P. malariae (malaria quarta)
SIMPTOMATOLOGIA
• Criza paroxistica:
– Frison
– Vasoconstrictie periferica-peri-oral si extremitati
– La finalul crizei cianotice temperatura creste la 39-41°C
– Febra se asociaza cu cefalee severa, varsaturi si convulsii
– Apoi apar transpiratiile profuze si temperatura incepe sa
scada.
– Dupa criza pacientul este extenuat, dar ramane simptomatic
pana la urmatorul acces.
SIMPTOMATOLOGIA
• Malaria se vindeca in mod spontan, fara
tratament ,exceptie face P. falciparum care se
agraveaza si duce la decesul persoanei. Acest
lucru se datoreste complicatiilor pe care le
produce ca urmare a afectarii capilarelor
cerebrale, gastrointestinale si renale.
• Forma cronica de malarie se manifesta prin
splenomegalie, hepatomegalie si sindrom
nefritic.
PATOLOGIE SI IMUNOLOGIE
.
1. Producerea de anticorpi anti-merozoiti si
anti- schizonti.
2. Este activat sistemul reticuloendotelial.
Activarea macrofagelor ajuta la distrugerea
eritrocitelot infectate si complexelor
anticorpi-merozoiti. Ajuta deasemenea la
eliminarea hematiilor infectate.
3. Infectia malarica este asociata si cu
imunosupresie.
DIAGNOSTIC
Diagnosticul se bazeaza pe simptomatologie
si pe detectia parazitului in frotiul de sange
colorat Giemsa sau in picatura groasa.
• Se pot face si teste

imunologice-IF
TRATAMENT
1. Tratament : variati derivati de chinina
2. Rezistenta la tratament: P. falciparum, P.
vivax.
3. Eradicarea tantarilor –vectorului
4. Vaccinarea
23.03.2018
DEFINIŢII ÎN VIRUSOLOGIE
capsomer
acid nucleic
nucleocapsida
capsida
peplos (anvelopă, înveliş extern)
SUBUNITĂŢI STRUCTURALE CHIMICE CAPSOMERE
 cele mai mici unităţi componente ale capsidei,  unităţi morfologice vizibile la microscopul
alcătuite electronic, alcătuite din unităţi structurale
– dintr-un singur lanţ polipeptidic (monomere) chimice
– sau dintr-un agregat de lanţuri polipeptidice  aşezate ordonat, organizate în jurul axelor de
(oligomere).
simetrie, proprii arhitecturii capsidale
PROTOMERE CAPSIDA
 înveliş proteic format din capsomere, care

 structuri rezultate din asamblarea unor înconjoară acidul nucleic
proteine diferite biochimic dar care alcătuiesc  Numărul, dimensiunea şi forma capsomerelor
sunt determinate genetic.
împreună o unitate morfofuncţională  Învelişul proteic trebuie să conţină puţine feluri
de molecule proteice. Acestea repetându-se de
mai multe ori alcătuiesc învelişul proteic astfel
încât legarea moleculelor proteice, pentru a
realiza o structură stabilă, să se facă spontan
sau să necesite o cantitate mică de energie.
 În acest fel acidul nucleic nu va conţine
informaţie genetică în plus şi va fi cât mai mic.
1
23.03.2018
NUCLEOCAPSIDA PEPLOS
 capsida + acidul nucleic viral  înveliş suplimentar format din

carbohidraţi – proteine - lipide, derivat din
capsomer
membrana celulei gazdă.
acid nucleic
 pe suprafaţă prezintă şi proteine virale
nucleocapsida
capsida
peplos (anvelopă, înveliş extern)
2
23.03.2018
microorganisme
celulare acelulare
Viroizi
viroizi Prioni
PROCARIOTE EUCARIOTE prioni
Virusuri
virusuri
archaea algae
bacteria protozoa
cyanobacteria fungi
Viroizi
 Caractere morfostructurale
 ME: formaţiuni liniare sau bastonaşe
 lungime < 50 nm; diametru 2,5 nm
 sunt molecule unice de acid nucleic:
 ARN, m.c., închis covalent, circular
 240 – 375 nucleotide
 nu au capsidă
Viroizi Viroizi
 Localizare  boli ale plantelor superioare
 nucleoli / nucleoplasmă  boala tuberculilor fuziformi ai cartofului
 cloroplaste  boli ale citricelor
 nanismul şi marmorarea crizantemelor
 Replicare  boli ale palmierului de cocos, ale roşiilor etc.
 probabil în nucleu
 dependentă de enzimele celulei gazdă
 în absenţa unui virus helper (dif. de v. defective)  vizualizare
 ARN-ul viroizilor nu are capacităţi codificante (absenţa  hibridizare in situ
aparentă a sintezelor)  scanare cu laser
 ARN-ul viroizilor funcţionează şi ca enzimă - ribozima
 ME de baleiaj
1
23.03.2018
Boala tuberculilor fusiformi ai

cartofului și viroidul care o produce
Prioni - generalităţi
 agenţi infecţioşi de natură proteică (PrPsc) Prioni - multiplicare
 proteine anormale, infecţioase
 “proteinaceous infectious particle  proteine capabile de autoreplicare, în absenţa
Henry Prusiner (1982) - 1997 premiul Nobel
 acidului nucleic
 structuri proteice, transmisibile şi infecţioase  se
multiplică!!  anulează dogma centrală  fac parte din grupul “autofoldaze” sau “chaperone”
a biologiei moleculare
 induc boli ale SNC la om şi animale

 encefalopatii spongiforme transmisibile (EST)
Prioni - Compoziţie chimică, structură

 Prion-proteina (PrPsc din scrapie sau PrPcj din BCJ)  rolul proteinei precursor (PrPc)
 este produsul de clivaj al proteinei precursor (PrPc)  interacţionează cu receptorii de acetilcolină

 în memorie
 codifică şi conservă informaţia
 proteină normală de 33 – 35 kDa
 în reglarea somnului
 compusă din 254 aa
 protecţie în stress-ul oxidativ
 glicoproteină secretată la suprafaţa membranei plasmatice a tuturor
celulelor din organism  trofic pentru celulele Purkinje
 cantitate mare pe suprafaţa neuronilor
2
23.03.2018

 Prion-proteina (PrPsc) - anormală
 proteină anormală  Prion-proteina (PrPsc) - anormală
 compusă tot din 254 aa
 greutate moleculară 21 – 30 kDa
 codificată de acelaşi ORF (open reading frame)
 izolată din plăcile amiloide cerebrale
 are acelaşi semnal peptidic format din 22 aa
 morfologic – structuri filamentoase
 diferite modificările posttranslaţionale chimice şi
 scrapie associated filaments “SAF” conformaţionale

proteina precursor (PrPc) – normală
 PrPc = prion proteina normală celulară
 PrPsc = prion proteina anormală din scrapie
 alcătuite din ≈ 250 aa
 cele 2 proteine sunt izoforme
 structura primară asemănătoare
 structura secundară diferă:
 PrPc – tip α-helix
 PrPsc – tip β-plisat
(Anca-Michaela Israil-Biologie moleculară,prezent şi perspective)
Prioni - acţiunea agenţilor fizici, chimici, biologici Prioni - aspecte genetice

 sinteza proteinei prionice – codificată genetic
 expresia PrPc umane
 rezistenţa PrPsc:  codificată de gena PRNP
 expresia alterărilor sale conformaţionale  deficienţe de  situată pe braţul scurt al cromozomului 20
transport la suprafaţa celulei şi de catabolizare   cadru deschis de citire (ORF) – 253 codoni (759 nucleotide)
acumulare anormală în substanţa cerebrală, formare de  mutaţii punctiforme şi inserţii în codonii PRNP  susceptibilitate
agregate fibrilare, dezorganizarea substanţei cerebrale la encefalopatii spongiforme:
 codonii 200, 210, 232  BCJ
 codonii 117, 198, 217  BGSS
 codonii 129, 178  IFF
3
23.03.2018
Prioni - acţiunea agenţilor fizici, chimici, biologici Prioni - acţiunea agenţilor fizici, chimici, biologici
 PrPsc rezistentă faţă de:

 proteaze
 PrPsc parţial inactivată de:
 nucleaze
 căldură – 1000C
 DN-aze
 fenol
 RN-aze
 clor
 agenţi inactivatori ai acizilor nucleici
 radiaţii ionizante  hidroxid de Na
 UV cu lungimi de undă 254-280 nm
 agenţi chimici
 aldehide
 hidroxilamina etc.
Prioni - acţiunea agenţilor fizici, chimici, biologici Prioni – boli prionice
LA OM:
 kuru
 boala Creutzfeld-Jacob (BCJ)
 boala Gerstmann-Sträussler-Scheincker (BGSS)
 varianta Creutzfeld-Jacob (v. BCJ)

 insomnia fatală familială (IFF)
(Anca-Michaela Israil-Biologie moleculară,prezent şi perspective)
Prioni – boli prionice

LA ANIMALE: Prioni – Caracterele bolilor prionice
 scrapie  Clinic
 encefalita transmisibilă a curcilor
 encefalita spongiformă bovină (boala vacilor nebune)  perioada de incubaţie lungă: 2 luni-30 ani
 simptomatologie neurologică
 encefalita degenerativă a felinelor (pisici domestice)
 evoluţie lentă, progresivă: luni-ani
 boala cronică caşectizantă a cervideelor
 fatală
 encefalopatia ugulatelor exotice: nyala, antilopa
africană în captivitate
4
23.03.2018
Prioni – Caracterele bolilor prionice Prioni – Caracterele bolilor prionice

 Răspuns imun
 Histopatologic  ABSENT!!
 leziuni cerebrale degenerative  gazda este imunocompetentă faţă de alte antigene!!
 vacuolizare progresivă a


corpilor neuronali
dendritelor
 sistemul imun nu se mobilizează faţă de
 axonilor
prioni!!
 proliferare astrocitară excesivă
 “status spongious” al materiei cenuşii
 detectare de structuri tubo-veziculare în prelungirile
 tratamentul cu imunomodulatoare sau
sinaptice imunosupresoare nu modifică evoluţia bolii!!
Prioni – Caracterele bolilor prionice Prioni – Caracterele bolilor prionice

 Răspuns imun – în boala naturală
 izolare de PrPsc din creierul pacienţilor şi
 absenţa sintezei anticorpilor specifici animalelor bolnave
 absenţa răspunsului celular specific

 transmitere intraspecie sau interspecii, cu
 absenţa oricăror modificări calitative, cantitative
material infecţios cerebral
sau funcţionale ale limfocitelor T şi B
 absenţa oricăror modificări ale interleukinelor
Prioni – cultivare - boala experimentală

Prioni – cultivare – substraturi celulare
 animale  inoculare
 cimpanzei  i.cerebrală
 maimuţe  i.peritoneală
 şoareci  subcutană  culturi de explanturi de creier – inoculare cu agenţi

 hamsteri  digestivă kuru şi BCJ – infective 7 – 25 zile
 nurci  necesară
 pisici  specificitate de specie a
 oi proteinelor prionice  lichidele de cultură inoculate la cimpanzei - boală
 bovidee etc.  adaptarea agentului prin pasaje
repetate
suspensii de creier de la bolnavii de kuru

reprodusă boala după
filtrate acelulare de la bolnavi cu BCJ latenţă de 1 an
5
23.03.2018
Prioni – patogeneza – aspecte clinice Prioni – patogeneza – aspecte clinice

 poarta de intrare
 orală
 cale de diseminare – nu este certă
 canibalism ritual
 hrana bovinelor  replicare în ggl regionali  căi limfatice  căi
 făină de carne de oi sau capre insuficient prelucrată termic sanguine (trombocite infectate?)  ţesut reticulo-
 parenterală endotelial
 injecţii cu preparate contaminate
 transfuzii  centripet pe cale nervoasă – la rozătoare
 intervenţii chirurgicale
 transplant de organe etc.
Prioni – patogeneza – aspecte clinice

 caracteristicile comune ale encefalopatiei
spongiforme:
 cale de eliminare – nu este certă

 caracter heredo-familial
 prioni – la om
 transmitere verticală
 în sânge şi urină
 predispoziţie genetică
 în creier şi cornee
 tablou clinic neurologic cu demenţă:

dezorientare, scăderea memoriei, tulburări ale
intelectului şi judecăţii

Boala kuru
Boala Creuzfeld – Jacob
 1957 – Gajdusek - la triburile din Papua-Noua Guinee  debut  supravieţuire
 canibalism ritual  la 65 ani  6 -12 luni
 femeile şi copiii - consum de creier de la rudele decedate  oboseală, anxietate, confuzie  evoluţie
 clinic  perioada de stare  fatală
 ataxie cerebeloasă (kuru = tremurături)  mioclonii, ataxie cerebeloasă  diagnostic
 rigiditate  EEG – caracteristic
 simptome piramidale
 caşexie progresivă  Western-blot – PrPsc
 simptome extrapiramidale
 evoluţie letală  ex. histopatologic creier
 demenţă progresivă
 degenerări neuronale
 vacuolizări
 acumulare de amiloid
6
23.03.2018

 cunoscută din sec. 18; frecvenţă 1/1.000.000/an în lume
 debut la 60 ani
 3 mecanisme de producere aBCJ
 Simptome:
 pierderea treptată a stării de echilibru
 pierderea treptată a capacităţii de deplasare  infecţie lentă
 pierderea memoriei  infecţie sporadică

 stare de confuzie
 alterare genetică
 dezorientare
 demenţă
 sfârşit letal

 3 mecanisme de producere a BCJ
 3 mecanisme de producere a BCJ
 infecţie lentă
 infecţie lentă 3. contaminare iatrogenă
1. infecţii conjugale – transmitere orizontală??  80 cazuri până în prezent
 transplant de cornee, de timpan
2. infecţii în raport cu profesiunea:
 implantare de electrozi intracerebrali insuficient sterilizaţi
 măcelari:  instrumentar chirurgical sterilizat prin metode clasice
 administrare de hormon pituitar de creştere – preparat din ţesut hipofizar
 familie cu 9 membrii – 3 măcelari toţi cu BCJ – transmitere prin soluţie de
recoltat de la cadavru
continuitate?? (sângele este infecţios înainte de apariția simptomelor)  1973-1985, Franţa- 100.000 hipofize prelevate – 41 cazuri
 Anglia – 17 cazuri
 fermieri:
 SUA - 15 cazuri
 3 cazuri de fermieri proprietari de animale cu ESB  transfuzie de sânge – Australia – femei cu tratament cu hormoni
 personal medical: gonadotropi în antecedente – ulterior donatoare de sânge
 vaccinare cu vaccin antirabic – preparat din ţesut cerebral de animal infectat
 oftalmologi, ORL-işti, neurochirurgi, ortopezi, anatomo-patologi
Boala Creuzfeld – Jacob Boala Creuzfeld – Jacob
 3 mecanisme de producere aBCJ  3 mecanisme de producere aBCJ
 infecţie sporadică  alterare genetică
 mecanism necunoscut  10-15% din cazuri

 1994 – Anglia – 53 cazuri – vârste peste 75 ani  până în 1996 – 100 familii cu asemenea cazuri
 1994 – Germania – 115 cazuri – vârsta medie 66 ani  legătură între unele mutaţii de pe cromozomul 20 şi boală
1996 – Anglia – 10 cazuri noi – variantă BCJ – 19-41 ani
7
23.03.2018
Boala Gerstmann-Sträussler-Scheincker Insomnia fatală familială
 debut  descrisă în 1992 (Medori R.)

 1994: 14 cazuri în Italia, Franţa, Anglia, SUA
 la 45 – 50 ani
 debut
 mai frecventă în Japonia
 la 35-60 ani;
 are caracter ereditar familial (formă genetică a bolii)  evoluţie
 variantă a BCJ  7-12 luni
 simptomatologie similară cu BCJ  caracter familial-ereditar:

 29 cazuri într-o familie pe 5 generaţii
 domină
 ataxia spino-cerebeloasă
 demenţa
Insomnia fatală familială Insomnia fatală familială
 simptome:  evoluţie
 tulburări de ritm circadian;  13 luni
 pierderea totală a somnului;
 tulburări vegetative:
 diagnostic
 HTA, tahicardie, hipertermie etc.  histopatologic
 alterarea progresivă a atenţiei;  atrofia selectivă a talamusului, în lipsa plăcilor amiloide
 disfagie;  nucleu anterior talamic
 tulburări de echilibru;  nucleu talamic medio-dorsal
 mioclonii;
 confuzie;
 halucinaţii;
 crize epileptiforme.
Varianta nouă a BCJ

Prioni – dg. laborator
 descrisă în 1996  pp:
 diferenţe:  biopsii de ţesut cerebral (!! risc mare)
 ganglioni spinali
 debut – la 29 ani
 nervi periferici
 evoluţie - 1 an
 sânge
 predomină simptome psihiatrice, demenţă finală
 l.c.r.
 fără modificări EEG caracteristice
 evidenţierea PrPsc – doar la conc. de 106 particule /gr.
 cauze posibile: ţesut cerebral
 transmitere de la bovine – consum de carne de vită  !! deja infecţia a depăşit faza asimptomatică
infectată cu prioni (140 cazuri confirmate în Anglia)
infectate prin consum de pulbere de concentrate
de carne din oi cu scrapie
8
23.03.2018
Prioni – dg. laborator Prioni – dg. laborator

evidenţierea plăcilor amiloide
 biopsie cerebrală + ex. histopatologic
 ! risc de rezultat fals negativ (zonă neafectată)  Dg. de certitudine
 ex. imuno-histo-chimic cu Ac. monoclonali
 ggl. spinali, ggl. mezenterici, nervi periferici  postmortem – evidenţierea leziunilor histopatologice
 Western-blot
cerebrale
 LCR, sânge, derivate din plasmă, material bioptic
 PET-blot
 preparate fixate cu formol
 detectează conc. mici de PrPsc, în faze incipiente
 PCR, hibridizări, ELISA
Prioni – epidemiologie Prioni – epidemiologie

 rezervor de infecţie pt cazurile umane:
 incidenţa bolii subevaluată  omul
 nu are raportare obligatorie  animale??? (insuficient cunoscut)
 dg. de certitudine nu se practică întotdeauna  transmitere pt. BCJ
 incidenţa anuală  iatrogen
 cu hormon pituitar de creştere (hipofiza – cadavru infectat)
 1 -2 cazuri la 1 milion
 transplant de cornee sau dura mater
 rata medie a mortalităţii  implantare de electrozi insuficient sterilizaţi
 0,09 – 31 cazuri la 1 milion  transfuzii de sânge de la femei tratate anterior cu hormon
gonadotrop
 raport bărbaţi / femei 1,05 / 1
 vaccinare cu vaccin antirabic din ţesut cerebral infectat
Prioni – epidemiologie Prioni – epidemiologie

 transmitere pt. BCJ
 transmitere pt. BCJ
 caracter profesional
 oral
 contact cu ţesut sau sânge contaminat
 boala kuru
 măcelari
 canibalism
 personal medical
 produse alimentare de la animale infectate???
 neurochirurgi
 oftalmologi
 anatomopatologi
9
23.03.2018
Prioni – profilaxie Prioni – profilaxie

 reducerea transmiterii encefalopatiilor spongiforme
 reducerea transmiterii encefalopatiilor spongiforme transmisibile:
transmisibile:  sterilizarea instrumentarului
 exclus de la donare  căldură: autoclavare de 2 ori la
 persoana cu antecedente familiale de boli prionice  134°C – câte 1h; 138°C – câte 18 min;
 persoana cu antecedente de tratament cu hormon hipofizar  agenţi chimici

 hipoclorit de Na 5 - 25% - 1h;
 manipulare atentă a ţesuturilor şi organelor
 NaOH (1N – 2N) – 1h urmată de autoclavare la 121°C – 30 min.
 creier
 sânge  incinerare ţesuturi, organe contaminate
 lcr  piese histopatologice
 tratare cu formol apoi cu acid formic 96% - 1h (nu inactivează
complet agentul prionic!!)
Prioni
Prioni – profilaxie  pentru viitor
 elucidarea naturii prionilor
 reducerea transmiterii encefalopatiilor spongiforme
 aprofundarea
transmisibile:
 aspectelor genetice
 patogenezei
 interzis consum carne animal bolnav  inter-relaţiilor cu encefalopatia spongiformă a animalelor
 identificarea aspectelor epidemiologice care contribuie
 interzis – făina de oase – carne în hrana animalelor
la apariţia encefalopatiei spongiforme şi întreruperea
 arderea animalelor bolnave acestora
Virusuri - definiţie
 Virion = virus = corpuscul elementar = corpuscul viral

unitatea virală, morfofuncţională, completă, intactă,
infecţioasă, cu diametrul cuprins între 18-400 nm, capabil
să infecteze bacterii, plante, animale, omul
 Se găsesc extracelular:
 înainte de a infecta celula gazdă
 după ce s-au asamblat şi au fost eliberaţi din celula în care
s-au multiplicat
10
23.03.2018
Virusuri - dimensiune
 Extrem de mici
 18 – 30 nm (Parvoviridae, Picornaviridae)
 V. hepatitei A, v. poliomielitei
 VIRUS VEGETATIV – particula virală aflată în celulă,
deficitară în unele aspecte ale replicării  40 – 80 nm
 rotavirus, v. rubeolos, v. hepatitei B, v. hepatitei C
 90 – 200 nm
 PROVIRUS – genom viral integrat în cromozomul celulei  V. herpetic, v. rujeolos, v. respirator sinciţial, v. rabic
gazdă, multiplicându-se sincron cu acesta
 300 - 450 nm (Poxviridae)
 V. variolic
 peste 900 nm lungime, diametru 80 nm (Filoviridae)
Caractere generale ale virusurilor

Caractere generale ale virusurilor
 Dimensiuni extrem de mici
 Nu pot fi văzute la microscopul optic  Parazitism avansat
 Se evidenţiază la microscopul electronic  nu au enzime proprii
 Sunt filtrabile prin filtre bacteriologice  dependenţă cvasitotală de enzimele şi maşinăria replicativă a gazdei
 Au un singur tip de acid nucleic  se multiplică doar în interiorul unei celule vii
 ARN (ribovirusuri) sau
 ADN (dezoxiribovirusuri)
 Au structură extrem de simplă
 genom
 capsidă
 eventual înveliș extern
Morfologia virusurilor
 sferic
 v.gripal, v.herpetic, adenovirus, v. polio
 cilindric, bastonaş
 v. mozaicului tutunului, fagi
 paralelipiped
 v. variolic, v. vaccinia
 cartuş
 v. rabic
 filamentos
 v. Ebola
 sferic cu coadă
 bacteriofag
11
23.03.2018
Structura virusurilor GENOMUL VIRAL

 I. genom viral
 II. capsida  este alcătuit dintr-o moleculă de acid nucleic viral
 III. înveliş viral  FIE ARN  RIBOVIRUSURI
 FIE ADN  DEZOXIRIBOVIRUSURI
 poartă informaţia genetică necesară replicării

 determină capacitatea infectivă a virusului.
MĂRIMEA GENOMULUI VIRAL MĂRIMEA GENOMULUI VIRAL

 apreciată în funcţie de:
 diferită de la o familie la alta referitor la:
 unitatea de masă moleculară – DALTON  greutatea moleculară
 1,5 x 106 Da – Parvovirus
 nr. de nucleotide sau perechi de nucleotide din structurile  15 x 106 Da – Poxvirus
mono- sau bicatenare – KILOBAZA
 numărul de nucleotide
 5-7 kb - Papovavirus
 231 kbp - Herpesvirus
 compoziţia în baze
STRUCTURA GENOMULUI VIRAL

 virusuri ARN
MĂRIMEA GENOMULUI VIRAL 1. m.c. liniar:
 piesă unică
VHA
 nr. de gene cuprins în genom  picornavirus, VHA

2. m.c. divizat
 9 structuri genice - HIV
 8 molec liniare inegale ARN
 12 structuri genice - v. gripal  v.gripal v.gripal
 240 structuri genice - v. vaccinia 3. m.c. cu 3 str. circulare
 bunyavirus
 nr. de proteine codificate dependent de mărimea 4. d.c. cu 10-12 segm. separate
genomului  reovirus
5. m.c. cu 2 segmente inegale
 250 proteine - v. vaccinia
 arenavirus
 200 proteine - v. herpetic
6. m.c. diploid:
 2 – 6 proteine - Parvoviridae  2 molec. identice ARN legate reovirus
 4 proteine - Picornavirus necovalent
 retrovirusuri
12
23.03.2018
STRUCTURA GENOMULUI VIRAL

 virusuri ADN
1. m.c. liniar:
 parvovirus
FUNCŢIILE GENOMULUI
2. m.c. circular  conţine întreaga informaţie genetică virală
 fag X 174
3. d.c. cu secvenţe terminale  asigură infectivitatea virală
repetitive
 adenovirus, herpesvirus  este capabil de autoreplicare în absenţa celorlalţi
4. d.c. cu extremităţi închise covalent
constituenţi virali
 v. vaccinia
5. d.c. circular, închise necovalent, cu  excepţie: ARN viral izolat, m.c., sens negativ (virusuri cu
extremităţi m.c.
genom divizat – orthomyxovirus)
 hepadnavirus
6. d.c. circular, închise covalent şi
suprarăsucite
 SV40, polyomavirus
TIPURI DE SIMETRIE ALE ARHITECTURII CAPSIDALE

CAPSIDA
 complex de structuri proteice care îmbracă acidul
nucleic viral  cubică – icosaedrică
 are arhitectură şi compoziţie specifice fiecărui tip

 helicoidală
viral
 binară, helicoidal-icosaedrică
CAPSIDE CU SIMETRIE CUBICĂ ICOSAEDRICĂ
CAPSIDE CU SIMETRIE CUBICĂ ICOSAEDRICĂ

 particula virală are formă sferică sau contur hexagonal
 virusuri ARN sau ADN
 virusuri cu sau fără anvelopă
 cea mai eficientă aranjare - maxim de volum cu minim de adenovirus
herpesvirus
material
 capsomerele
 subunități chimice diferite: pentoni, hexoni
 organizate în jurul unor axe perpendiculare
caracteristice simetriei cubice – icosaedru
poliedru cu: 20 feţe triunghiuri echilaterale, 30 muchii, 12 vârfuri (vertex) poliovirus
enterovirus
13
23.03.2018
CAPSIDE CU SIMETRIE HELICOIDALĂ

Nucleocapsida tubulară cu gol axial
 particula virală are formă tubulară, flexibilă sau

rigidă, de lungimi şi diametre variabile
Disc de subunităţi alăturate
 virusuri ARN
 virusuri cu sau fără anvelopă
 capsomerele
 subunităţi chimice identice
 aşezate repetat pe spira acidului nucleic printr-o mişcare de rotaţie în

jurul unui ax + translaţie paralelă cu acelaşi ax
Creştere în spirală
Structură virală cilindrică

 Virusuri cu anvelopă:
 întreaga structură rigidă
 Virusuri fără anvelopă
 formă sferică – structura tubulară încolăcită în interiorul
 formă flexibilă
virionului
 aspect de bastonaş
 spiră regulată – v.gripal
 v.mozaicului tutunului
 ghem neregulat – v.paragripal
 de cartuş – structura tubulară orientată în spire strânse,
paralele – v.rabic
Paramyxoviridae Rhabdoviridae
Orthomyxoviridae
Capside cu simetrie binară, icosaedrică-

helicoidală
influenzavirus
 Bacteriofagi
 Cap
 simetrie icosaedrică
 Coada
parainfluenzavirus  simetrie helicoidală
v. rabic
14
23.03.2018
Simetrie complexă
înveliş viral
Funcţiile capsidei virale
 protejează genomul de acţiunea factorilor externi, de
nucleazele celulare;
nucleoid viral  asigură forma virionului;
 fixează virionii nuzi de receptorii celulari specifici;
 subunităţile structurale ale capsidei sunt antigene care
ADN viral cu proteine
asociate induc formarea şi reacţionează cu anticorpii
neutralizanţi.
-corpi laterali
-membrană externă acoperită de tubuli
Învelişul viral Rolul învelişului viral

 peplos, anvelopă  protejează nucleocapsida;
 derivă din membranele celulei gazdă:  intervine în iniţierea ciclului infectant prin
 din membrana plasmatică
recunoaşterea şi ataşarea v. de receptorii celulari;
 v. gripal,
 v. paragripal,  intervine în procesul de asamblare a noilor particule

 retrovirusuri
virale;
 din membrana nucleară
 herpesvirus  intervine în activităţi specific virale (hemaglutinare,
hemadsorbţie, hemoliză, fuziunea membranelor
celulare);
Structura învelişului extern

Structura învelişului extern  structuri proprii virale (codificate de virus):
 structuri derivate din celula gazdă:  Proteina M
 Spiculi
dublu strat lipidic constituit, în proporţii diferite,  Hemaglutinine
de fosfolipide, colesterol, glicolipide  Neuraminidaze
 Profactori de fuziune
15
23.03.2018
 Proteina M (matrix)
 prezentă la toate v. învelite (excepţie bunyavirus)  Spiculii

 situată pe faţa internă a învelişului viral
 Funcţii:  de natură glicoproteică se află pe suprafaţa învelişului viral

 În structura lor au fost identificate 3 zone:
 menţine integritatea învelişului viral;
 Zona de ancorare, situată pe faţa internă a învelişului viral, de
 rol în asamblarea virionilor şi eliberarea lor prin înmugurire; natură peptidică;
 implicată în transportul ionilor de H
 Zona medie care străbate stratul bilipidic al învelişului extern,
formată din lanţuri polipeptidice;
 Zona externă, situată deasupra învelişului extern, alcătuită din

glicolipide.
 Spiculii
 Hemaglutininele
 prezente la virusurile învelite:  Spiculii
 Orthomyxovirus
 Paramyxovirus  Neuraminidazele
 Rhabdovirus etc.
 prezente la orthomyxovirus, paramyxovirus
 bastonaşe prismatice cu baza triunghiulară
 Glicoproteine ancorate în dublul strat lipidic
 nr. spiculilor de HA variază în funcţie de virus
 Funcţii:
 funcţii:
 facilitează pătrunderea virusului în celula gazdă prin
 recunoaştere receptori celulari, ataşare şi penetrare virus în
celulă; scindarea acidului sialic din glicoproteinele suprafeţei
 induc răspuns imun (antc. hemaglutinoinhibanţi) celulare
 rol în hemaglutinarea hematiilor şi în hemadsorbţie.  intervin în procesul de ieşire a noilor particule din celulă
 Spiculii
 Profactorul de fuziune Alte componente asociate virionului
 poate fi situat pe învelişul viral sau pe alte structuri ale
învelişului  Enzimele virale
 prezent la herpes virus, VRS, paramyxovirus  Sinteza de proteine-enzime codificate de virus este restrânsă
(nr. mic de gene din genomul v.)
 formă inactivă
 Sunt proteine
 Glicoproteină
 Structurale - în învelişul viral
 Funcţii:
 rol – interrelaţie cu celula gazdă
 fuziunea învelişului viral cu membrana celulară favorizând
penetrarea virusului în celula gazdă;  Nestructurale - asociate nucleocapsidei
 fuziunea membranelor celulare determinând apariţia de  rol
sinciţii;  replicarea genomului viral
 diseminarea infecţiei;  sinteza de proteine virale
 producerea hemolizei.
16
23.03.2018
17
23.03.2018
Introducere
 Primii agenţi patogeni virali
 izolaţi la plante
v. mozaicului tutunului
Originea şi evoluţia

• Ivanovski, 1892; Beijerinck, 1899

 Următorii agenţi patogeni virali
virusurilor 

izolaţi la animale
v. aftos (Löeffler şi Frosch, 1897)
 Următorii agenţi patogeni virali
 izolaţi la om
 v. amaril (Reed şi Caroll, 1901)
 Descoperirea v. sarcomului aviar (Rous P.,
1911) – întrevăzut potenţialul oncogen
1 2
Introducere Ipoteze privind originea virusurilor

 Elementul esenţial observat – 1. au derivat din gene celulare aparţinând
infecţiozitatea unor preparate filtrate  unor celule cu organizare simplă, care
agenţi infecţioşi de dimensiuni reduse care ulterior au evoluat independent
trec prin filtrele sterilizante 2. sunt forme involuate, degenerate, ale
 Posibilităţi de vizualizare inexistente celulelor vii
pentru entităţi atât de mici – infecţiozitatea 3. apariţia virusurilor a coincis cu apariţia
atribuită unui principiu denumit moleculelor vii primordiale cu proprietăţi
 contagium vivum et fluidum (Beijerinck) autoreplicative.
 contagium fluidum et inanimatum (Bauer)
3 4
Criterii taxonomice
 Comitetul Internaţional pentru Taxonomia Virusurilor
(ICTV)
 În anul 2000:
1. Ord. Mononegavirales (v. pt. plante, nevertebrate, vertebrate)
Clasificarea virusurilor a. Fam. Bornaviridae

b. Fam. Paramyxoviridae
c. Fam. Filoviridae
2. Ord. Nidovirales (v. pt. mamifere)
a. Fam. Coronaviridae
b. Fam. Arteriviridae
3. Ord. Caudovirales (v. pt. Bacteria şi Archea)
a. Fam. Myoviridae
b. Fam. Siphaviridae
c. Fam. Podaviridae
5 6
1
23.03.2018
Criterii taxonomice Criterii taxonomice

3. Modalităţi de replicare
1. Caracterele virionului
1. strategia de replicare
1. dimensiuni
2. formă 2. caracterele transcrierii
3. prezenţa învelişului 3. caracterele translaţiei
4. structură 4. locul de asamblare
5. simetrie 5. locul de maturare etc.
2. Caracterele genomului 4. Caracterele proteinelor virale
1. tipul de acid nucleic (adn sau arn)
1. nr. proteinelor
2. nr. de catene
2. secvenţe de aminoacizi
3. structura liniară sau circulară
3. funcţiile proteinelor virale
4. sensul catenelor (pozitv, negativ, ambisens)  transcriptaze, reverstranscriptaze
5. nr. de segmente  hemaglutinine
6. dimensiunea genomului etc.  neuraminidaze etc.
7 8
Criterii taxonomice Criterii taxonomice

5. Comportament faţă de agenţi fizici şi chimici
1. stabilitatea la 7. Patogenitate
 ph 1. Receptori celulari – tropism tisular
 temperatură
1. V. neurotrope (v.rabic, v.encefalitelor)
 mg++, mn++
 solvenţi 2. V. dermatotrope (poxvirusuri)
 detergenţi 3. V. limfotrope (HTLV I, HTLV II)
 radiaţii etc. 4. V. enterotrope (enterovirusuri)
6. Caractere biologice 8. Distribuţie geografică
1. relaţii serologice 1. encefalite de taiga
2. spectrul gazdelor naturale 2. febra hemoragică boliviană
3. spectrul gazdelor experimentale 3. encefalitele West Nile
4. transmitere prin vectori
9 10
Nivele de reprezentare ale sistemului taxonomic

Criterii taxonomice  ORDINUL
• reuneşte familii cu caractere asemănătoare
• sufixul “virales”; ex. Mononegavirales
9. Criterii filogenetice  FAMILIA

• întruneşte caractere comune care nu sunt prezente la alte grupe de v.
1. aceeaşi organizare genomică 
• sufixul “viridae”; ex. Poxviridae
SUBFAMILIA
2. secvenţe genice similare • separată în interiorul unei familii
• sufixul “virinae”; ex. Alphaherpesvirinae
3. secvenţe ancestrale comune  GENUL
• Grup de specii cu:
 caracterele familiei
 particularităţi proprii ce le dif. de alte grupări din aceeaşi familie
 sufixul “virus”; ex. genul Morbiliivirus
 SPECIA
• grupuri de tulpini virale cu gene diferite care imprimă unele caractere diferite
• Virus gripal. Virus Ebola etc.
Fam. Herpesviridae, subfamilia Alphaherpesvirinae, genul Simplex virus,

11
virus herpes simplex serotip 2 12
2
23.03.2018
13
3
23.03.2018
I. Proteinele virale
a) proteinele interne (core):
Compoziţia chimică a  în interiorul capsidei;
 asociate genomului viral
virusurilor b)
c)
proteinele capsidale: la suprafaţa virionului
proteinele învelişului extern (peplosului)
d) proteinele timpurii:
 apar în faza precoce a procesului de multiplicare
 sunt codificate de virus
 inhibă metabolismul celulei-gazdă
e) proteina precursor:
 prezentă la virusurile complexe
 rol în asamblarea viroizilor
I. Proteinele virale II. Acizii nucleici virali

– Funcţiile proteinelor structurale ale virusurilor:  greutate moleculară: 1,5 - 160 daltoni
1. asigură transferul acidului nucleic viral de la o
 genomul viral - o singură moleculă de acid
celulă la alta
nucleic
2. protejează genomul viral faţă de acţiunea
nucleazelor  virusul conţine un singur tip de acid
3. participă la procesul de aderare a virusului de nucleic ARN sau ADN care poate fi:
celula-gazdă – monocatenar sau dublu catenar
4. asigură simetria particulei virale – circular sau liniar
5. sunt antigenice (determină răspuns imun din – segmentat sau nesegmentat
partea macroorganismului)
II. Acizii nucleici virali III. Enzimele virale

 virusurile nu posedă echipament enzimatic
 genom segmentat: propriu de biosinteză şi de producere de
– material genetic distribuit în 2 sau mai multe energie necesare replicării independente;
particule nucleoproteice  unele virusuri poartă în interior cantităţi mici
– în urma replicării rezultă: de enzime de natură proteică, cu rol esenţial
 virion complet în iniţierea procesului de replicare virală după
– fiecare segment este prezent în toţi virionii descendenţi
intrarea virusului în celula-gazdă:
 virion incomplet
– polimerazele acizilor nucleici virali = transcriptaze
– posibilitate de recombinare
virale
 tipuri noi de virusuri cu structură antigenică
modificată  epidemii  ARN-polimeraza
 ADN-polimeraza
1
23.03.2018
III. Enzimele virale IV. Lipidele

– nucleazele - scindează acizii nucleici facilitând
acţiunea transcriptazelor  intră în constituţia peplosului  specifice
– ligazele - leagă fracţiunile acidului nucleic viral celulei-gazdă: fosfolipide, glicolipide,
– neuraminidaza (V.influenzei) grăsimi neutre
– proteinkinaza (Herpesvirus)
– fosfataza (Poxvirus)
 Excepţie Poxvirus - conţine fosfolipide,
– transcriptaza inversă = ADN-polimeraza ARN
dependentă - codificată de genomul
colesterol, grăsimi neutre în structura
oncovirusurilor - are rol în oncogeneză (Temin + membranei externe
Baltimore 1972)
V. Glucidele
 virus fără înveliş extern
– glicoproteine virus-specifice
– antigenice
– codificate de genomul viral şi parţial de genomul celulei
 virus cu înveliş extern

– glicoproteine-virus specifice
– provenite din membrana celulei-gazdă
2
23.03.2018
Replicarea virusurilor are loc:

 numai în interiorul unei celule vii
Replicarea virusurilor
 infecţie productivă = metabolismul celulei
gazdă deviat spre sinteza în exclusivitate a
constituenţilor virali sub influenţa informaţiei
specifice din genomul viral
Fazele replicării virale: 1. Adsorbţia

1. Adsorbţia  interacţiune între proteinele specifice de pe
suprafaţa virusului şi receptorii specifici de virus
2. Penetrarea
de pe suprafaţa celulei
3. Decapsidarea
4. Eclipsa  legarea particulei virale de celula gazdă prin:
5. Maturarea  structuri proprii virusului (structuri de atașare virală)
 structuri proprii celulei (receptori celulari specifici)
6. Eliberarea
1. Adsorbţia 1. Adsorbţia
receptori celulari:
 specificitate de specie:
structuri de ataşare virală:
 receptori pt v.polio-primate DA, rozătoare NU
 specificitate de virus
 pentru virusuri nude
 limfocit T helper-receptor CD4 (HIV)
 structuri capsidale: fibre şi baze pentonice
 limfocit B-receptor CD21 (EBV)
 specificitate de celulă (tropism viral)
 pentru virusuri cu anvelopă  receptor galactosil-ceramidă pe celula
 spiculi glicoproteici: HA, gp 120 nervoasă (HIV)
 glicoproteine cu acid sialic pe mucoasa
căilor respiratorii (V.gripal)
1
23.03.2018
1. Adsorbţia 1. Adsorbţia
INTERRELAŢII VIRUSURI-RECEPTORI CELULARI: INTERRELAŢII VIRUSURI-RECEPTORI CELULARI:
 receptor comun  receptori diferiţi
 pt. virusuri din aceeaşi familie:  tulpini de virus din aceeaşi familie recunosc
 HIV I - HIV II şi SIV receptori diferiţi
 HTLV I – HTLV II şi v. limfotrope ale cimpanzeului  rhinovirus cu receptor ICAM-1 (intercellular
adhesion molecule)
 rhinovirus cu receptor acid sialic
 pt. virusuri din familii diferite:
 acid N-acetil-0-9 neuraminic pt. coronavirus şi
v.gripal C  HIV: receptor CD4 pe limfocit T
 CD4 pt. HIV şi HHV tip7  HIV: receptor galactosil-ceramid pe celula
nervoasă
1. Adsorbţia
1. Adsorbţia
INTERRELAŢII VIRUSURI-RECEPTORI CELULARI:
 Uneori sunt necesari coreceptori pt ca
 mai mulţi receptori ataşarea să fie urmată de penetrare:
 pt. HIV
 un virus se poate ataşa la mai mulţi receptori
 CXCR4 pt. limfocite;
 CCR5 pt. macrofage
 HIV
 CD4
 galactosil-ceramida
 Adsorbţia influenţată de
 Herpesvirus temperatură concentraţia particule virale
 heparanul pH complementaritate între struct. de legare
concentraţia cationilor
 factorul de creştere al fibroblastelor
1. Adsorbţia 2. Penetrarea (pătrunderea virusului în celulă)

1. acţiunea unor enzime din structura virusului
 2 faze
2. Viropexie (endocitoză, pinocitoză)
 Adsorbţie reversibilă
 determinată de atracţia ionică
3. înţepătura unor vectori
 virusul infectant poate fi recuperat de pe celula gazdă 4. fuziunea membranei - virusuri cu peplos
care posedă glicoproteine mediatoare ale
 Adsorbţie ireversibilă fuziunii membranelor - nucleocapsida
 interacțiune specifică între structuri virale de ataşare- eliberată în citoplasmă celulei-gazdă -
receptori celulari peplosul rămâne inserat în membrana
celulară.
2
23.03.2018
2. Penetrarea 2. Penetrarea
TRANSLOCARE
prin prin VIROPEXIE
- endocitoză, pinocitoză
- apare rar, virusul trece prin structurile membranei celulare 3; 3’ – înglobarea virionului în vezicule
1. particulă virală îmbrăcate cu proteine contractile
2. receptor 2. proteine contractile
1. particulă virală
3. membrană citoplasmatică
4. scade pH-ul în
endozom – fuziune
4. ataşare de receptor membrane
5. inversarea poziţiei receptorului

cu translocarea şi eliberarea
nucleocapsidei în citoplasmă
5. eliberarea nucleocapsidei în citoplasmă
2. Penetrare
prin FUZIUNEA MEMBRANEI CITOPLASMATICE
CU ANVELOPA VIRALĂ 3. Decapsidarea
1. particulă virală
2. receptor
3. membrană citoplasmatică
 eliberarea genomului viral din învelişurile
proteice în citoplasma celulei gazdă
4. fuziunea membranelor  mecanisme:

 virusuri cu peplos
 decapsidarea efectuată de enzimele celulei-gazdă
5. eliberarea nucleocapsidei în citoplasmă
 virusuri cu înveliş complex
 decapsidarea efectuată de o enzimă specifică
virusului
3. Decapsidarea 4. Eclipsa (biosinteza constituenţilor virali)

 are 5 etape succesive
 structuri genomice tip ARN a. transcrierea informaţiei genetice codificate în genomul viral
 rămân în citoplasmă (excepţie v.gripal) la ARN-mesager (transcriptaze)
b. transmiterea informaţiei "transcrise" la ribozomii celulei-
gazdă  decodificare în secvenţe polipeptidice  "proteine
timpurii" (polimeraze ale acizilor nucleici; represoare ale
 structuri genomice tip ADN metabolismului celular)
 pătrund în nucleu (excepţie poxvirus) c. replicarea genomului viral (polimeraze)  cópii identice ale
 prin porii membranei nucleare acidului nucleic parental
d. "transcrierea" informaţiei genetice codificate în acidul nucleic
 prin fuziunea membranelor veziculelor
parental la ARNm, apoi la ribozomi
citoplasmatice şi membrana nucleară
e. la nivelul ribozomilor informaţia este "tradusă" de ARNt, în
prezenţa a.a. în lanţuri polipeptidice  “proteine tardive” - de
structură; capsidale
3
23.03.2018
5. Maturarea virusului 5. Maturarea virusului

(morfogeneza, asamblarea) (morfogeneza, asamblarea)
 virusuri ARN
 genomurile nou formate şi polipeptidele de  asamblare în citoplasmă celulei (excepţie
capsidă sunt asamblate în citoplasmă / v.gripale)
nucleul celulei-gazdă  nucleocapsida
 virusuri ADN
 asamblare în nucleu unde sunt
 restul constituenţilor virali - încorporaţi în transportate şi proteinele virale sintetizate
virion în apropierea membranei celulare în citoplasma celulei
exocitoză 8. virion
6. Eliberarea virionilor din celulă:
 rapid 7. fuziune
 ruperea membranei celulare – liza celulei 3. membr. citoplasmatică
 virusuri nude
6. nucleocapsida în veziculă
exocitară
 lent 2. citoplasma
5. înmugurire prin membr.
 exocitoză nucleară
 înmugurire
1. membrana nucleară 4. nucleocapside virale
înmugurire
8. virion
pentru virusuri învelite
7. înmugurire
6. proteine de înveliş inserate

în membrană
5. proteina M
1. membr.citopl.cu
proteine celulare
4. proteine de înveliş nou
sintetizate
2. citoplasma 3. nucleocapsida în curs de
maturare
4
23.03.2018
GENOM VIRAL
 acid nucleic viral: ADN / ARN
Genetica virală
 menţine şi transmite informaţia
genetică virală la descendenţi
GENOTIP VIRAL FENOTIP VIRAL
 grecesc gennao = a da naştere  grecesc phainomenon = ceea ce apare

 recunoaşte caracterele potenţiale  totalitatea caracterelor ce pot fi
specific virale observate
 exprimare în unele condiţii de mediu,  genă codantă → caracter fenotipic
în caractere fenotipice
 nu se suprapune în totalitate  modificările în fenotip – nu se
genomului viral transmit descendenţilor
 modificările de genotip – se transmit
descendenţilor
caracterele fenotipice se
VARIAŢIA GENETICĂ VIRALĂ
referă la:
– patogenitate – induc sau nu stare de boală  Apare prin:
– virulenţă – grad de agresivitate
– spectrul de gazde – mutaţii
– tropism tisular – interacţiuni virale:
– caractere de cultivare  genotipice
 in vitro  fenotipice
– tip de cultură celulară
– temperatură de cultivare
– prezenţa unor ingrediente în mediu
– tip de ecp, etc.
 in vivo
– capacitatea de a induce sau nu boală la animal
 OGE – leziuni specifice
1
23.03.2018
MUTAŢIA ŞI MUTANTE CU SUBSTITUIRE – înlocuirea unei

INTERES MEDICAL baze nucleotidice cu alta prin:
 MUTAŢIA = alterarea stabilă a - transversie PU→PI; PI→PU
uneia sau mai multor gene, - tranziţie PU→PU; PI→PI
transmisă constant la
descendenţi → MUTANŢI
 urmare a modificării structurii
ADN prin:
– Substituire
– Inserţie
– Deleţie
1.config.normală; 2.config.tautomerică (rară)
– Inversie
MECANISMELE MECANISMELE
MOLECULARE ALE MUTAŢIEI MOLECULARE ALE MUTAŢIEI
1. erori în replicarea acizilor nucleici -exemplu:
 funcţionare defectuoasă a ARN sau ADN  forma tautomerică a adeninei se va cupla
polimerazelor → sinteza incorectă a catenelor incorect cu citozina în locul timinei
 frecvenţa mai mare de erori la ARN-polimeraze
 ADN-polimeraza are mecanisme de corectare
proof reading: domeniu cu activitate
exonucleazică (clivează şi elimină secvenţele
incorecte)
MECANISMELE MECANISMELE
MOLECULARE ALE MUTAŢIEI MOLECULARE ALE MUTAŢIEI
2. erori de transcriere sau translaţie 3. procese reparatorii după lezarea
acidului nucleic
 ARNm transcris greşit → proteine
modificate
 lipsuri mari în secvenţele nucleotidice
– completate uneori incorect → catena
 codoni ce codifică greşit aminoacizii →
restantă, incompletă → catene diferite
proteine cu aa lipsă
→ MUTANŢI
2
23.03.2018
CLASIFICAREA MUTAŢIILOR CLASIFICAREA MUTAŢIILOR
1. după numărul de secvenţe 2. după modul de apariţie

nucleotidice afectate:
- mutaţii punctiforme – o singură a. mutaţii spontane:
pereche de baze - modificarea unor caractere într-o
- mutaţii multisitus – mai multe populaţie de virus sălbatic şi
perechi nucleotidice transmiterea la descendenţi
- presori selectivi favorizează
supravieţuirea şi replicarea
descendenţilor → populaţie dominantă

- cauze puţin cunoscute
☺ interrelaţia cu gazda
 b. mutaţii induse
*pasaje numeroase pe culturi de celule, - intervin agenţi mutageni:
schimbarea gazdei naturale sau a căii de intrare →
mutante atenuate
*treceri repetate pe animal → mutante virulente ☺ agenţi mutageni fizici
♦ temperatura
☺ interrelaţii de microbiocenoză: vaccin polio atenuat –
intestin – selecţia de revertanţi neurovirulenţi sau
mutanţi neurovirulenţi ai unor enterovirusuri
Cultivare tulpini virale sălbatice la temp. de
☺ tipul de virus – rata mutaţiei spontane la virusuri ARN 40ºC sau 25-35ºC → mutanţi
este mare 10-3/10-4 termosensibili
CLASIFICAREA MUTAŢIILOR
♦ radiaţii CLASIFICAREA MUTAŢIILOR
UV – produc dimeri ai timinei → intervenţia
mec. de reparaţii ale catenei de ADN cu ☺ agenţi mutageni chimici
deleţie de baze azotate
X şi ionizante (α, β, γ) – rupturi ale acizilor
nucleici → eliberare de radicali hidroxilanţi ♦ modificări ce duc la apariţia de baze
liberi → oxidări
nucleotidice anormale → defecte în
legarea bazelor
Formarea dimerilor sub

acţiunea radiaţiilor UV
(Boyd, 1984)
3
23.03.2018
Exemplu: acid nitros, hidroxilamina; acidul ♦ încorporare in acizii nucleici, în timpul

fenic depurinează adenina şi guanina; replicării, de analogi ai bazelor
etilmetansulfonatul (agent alchilant) nucleotidice
adaugă bazelor ADN grupe etil sau metil  baze purinice similare cu 2-aminopurina
 baze pirimidinice similare cu 5-bromouracil,
5-fluorouracil, 4-bromodeoxipirimidină
♦deleţii sau inserţii de baze azotate ☺ mutageneza prin inginerie genetică

datorită unor agenţi intercalanţi strategii precise de modificare a genelor
(proflavină, coloranţi acridinici) ♦ mutageneza prin deleţie/substituţie
- eliminarea unor secvenţe precise din molecula de
ADN cu nucleaze ce digeră porţiunile dorite
♦ mutageneza prin explorare cu linkeri (linker
scanning mutagenesis)
- producerea succesivă de deleţii şi substituiri
♦ mutageneza prin intermediul oligonucleotidelor de
sinteză
- oligonucleotidele sunt sintetizate ca secvenţe
scurte de duplexuri ADN sau secveţe monocatenare
şi sunt utilizate în diferite modalităţi
REVERSIA TIPURI DE MUTANŢI
– mutaţiile pot fi reversibile → revenire la

genotipul originar = REVERTANŢI  caracterele modificate prin mutaţii =
– apare prin SUPRIMARE – datorită unei alte MARKERI
mutaţii ce reface fenotipul parental prin:  mutanţi cu mutaţii silenţioase –
 supresie intragenică – mutaţie în aceeaşi genă la afectate gene neesenţiale
alt situs
 supresie intergenică – noua mutaţie situată pe
 mutanţi cu mutaţii letale – afectate
altă genă gene esenţiale
 mutanţi cu caracter condiţionat letal
4
23.03.2018
TIPURI DE MUTANŢI TIPURI DE MUTANŢI

 mutanţi termosensibili – marker ts  mutanţi dependenţi de gazdă (host
– factor presor temperatura
dependent) – marker hd
– selectate populaţii virale ce se multiplică la
temperaturi nepermisive – cultivare seriată pe culturi de celule
– sintetizate proteine modificate care asigură nepermisive → mutanţii nu mai pot cultiva
supravieţuirea pe substratul permisiv pt. tulpinile
– cultivare ulterioară la alte temp. → urmări letale sălbatice parentale
– mutante „reci” → pt. vaccinuri virale atenuate vii
(polio, rujeolă, rubeolă etc.) – cultivare pe celule capabile să suprime
 mutanţi sensibili la frig (cold sensitive) – mutaţiile nonsens
marker cs
 selectate tulpini la temperaturi crescute
TIPURI DE MUTANŢI TIPURI DE MUTANŢI

 mutanţi morfologici – care produc
 mutanţi de patogenitate –marker P
modificări diferite în culturi de celule
– patogenitate exacerbată – treceri succesive
sau pe OGE pe gazde umane
– patogenitate atenuată – acţiune combinată
 mutanţi rezistenţi la anticorpi – a 2 factori
eludează răspunsul imun al gazdei  cultivare la temp. suboptimale şi treceri
repetate pe celule îndepărtate filogenetic de
celula-gazdă
 mutanţi rezistenţi la substanţele
antivirale → terapie asociată
INTERACŢIUNI VIRALE
MECANISME DE RECOMBINARE
GENOTIPICE - RECOMBINAREA
 aport de material genetic exogen  1. RECOMBINAREA INTRAMOLECULARĂ
 schimburi de segmente genomice între
virusuri diferite ce parazitează aceeaşi
– nu a fost descrisă la virusuri genom d.c.
celulă-gazdă
sau de sens negativ
 obligatorie omologia structurală
– NU între ADN şi ARN
– retrovirusuri cu genom diploid – rată înaltă
– DA între tulpini diferite ale aceluiaşi ADN
de recombinare
(adeno – polio)
 rezultă RECOMBINANŢI – cu structură
genomică diferită de cea parentală
5
23.03.2018
MECANISME DE RECOMBINARE MECANISME DE RECOMBINARE

 1. a.
 1. a.
prin ruperi şi asocieri de acizi nucleici

parentali + încrucişare reciprocă (crossing
over) + schimbări de conformaţie şi orientare
spaţială;
a. alăturare de secvenţe omoloage;
 descrisă la virusuri ADN, adeno, herpes, poxvirusuri b. rupere de secvenţe omoloage;
c. reunirea secvenţelor omoloage de pe catene omoloage;
d. recombinanţi rezultaţi;

 1. b.
 1. b.
copiere alternativă (copy-choice) de
către polimeraze a două catene matriţe
alăturate în cursul replicării virale;
– descrisă la virusuri ARN cu genom a. sinteză de catene noi;

nesegmentat de sens pozitiv : polio, b-c. Răsucire şi copiere de pe cealaltă catenă;
coronavirus, v. aftos etc. d. recombinanţi rezultaţi
 2. REASOCIEREA (REASORTAREA)  2. REASOCIEREA (REASORTAREA) GENOMICĂ

GENOMICĂ
– descrisă la virusuri cu genom segmentat
plurimolecular, taxonomic înrudite:
v.gripale, reovirusuri, arenavirusuri
– reasortarea subunităţilor genomice
constituente, prin replicarea în aceeaşi
celulă-gazdă
– morfogeneză - segm.genomice parentale
diferite – împachetate în aceeaşi
nucleocapsidă
6
23.03.2018
MODALITĂŢI DE RECOMBINARE MODALITĂŢI DE RECOMBINARE
 A. Reactivarea multiplă  B. Reactivare încrucişată
- la virusuri cu potenţial recombinant mare:

v.gripal, poxvirus - celulă – virus activ + virus cu genom
parţial inactivat – recombinare → virus
- tulpini inactivate – genom viral inactivat nou cu markeri ai virusului inactivat şi
neomogen – intrare în celula gazdă în număr
mare – recombinare şi reasortare → virus genomul virusului activ
nou, infectant care se replică
RECOMBINAREA CU STRUCTURI DE RECOMBINAREA CU STRUCTURI DE

GENOM CELULAR GENOM CELULAR
 1. recombinări cu material genomic  2. modificări genomice ale celulei-

din celula-gazdă gazdă
- ex. retrovirusuri oncogene – - încorporare de material viral

captează protooncogenele celulare – - mai ales la virusuri ale plantelor
le încorporează în propriul genom
INTERACŢIUNI VIRALE FENOTIPICE -

INTERACŢIUNI VIRALE FENOTIPICE - COMPLEMENTAREA
COMPLEMENTAREA
 a. unul sau ambii mutanţi defectivi în
 celula-gazdă – 2 virusuri (unul sau gene diferite (poziţie trans)
ambele cu genom incomplet) – îşi - genele nemutante suplinesc biosinteza
suplinesc reciproc produsele codificate proteinelor necesare replicării
de genele lipsă
 a. unul sau ambii mutanţi defectivi în
gene diferite (poziţie trans)
– genele nemutante suplinesc biosinteza
proteinelor necesare replicării
7
23.03.2018
INTERACŢIUNI VIRALE FENOTIPICE -

COMPLEMENTAREA RELAŢII INTERVIRALE NEGENETICE -
AMESTECUL FENOTIPIC
 b. ambii mutanţi defectivi în aceeaşi genă
(poziţie cis)
- nu se realizează complementaritate   infecţie mixtă cu virusuri înrudite
nu se sintetizează produsele deficiente   virusuri în a căror capsidă sunt
multiplicarea nu are loc
încorporate aleator proteine
codificate de ambii parentali
RELAŢII INTERVIRALE NEGENETICE - RELAŢII INTERVIRALE NEGENETICE -

AMESTECUL FENOTIPIC AMESTECUL FENOTIPIC
 transcapsidarea  formarea pseudotipurilor
– la virusuri neînvelite: picorna, polio – la virusuri cu înveliş

tip 1,2, echo, coxsackie
– nucleocapsida unuia poate fi învelită
– maturare defectuoasă: capsida unui în anvelopă cu glicoproteine
parental înveleşte genomul celuilalt codificate de celălalt

AMESTECUL FENOTIPIC INTERFERENŢELE
 poliploidia  coinfecţia unei celule cu două
virusuri  inhibiţia replicării
– la virusuri învelite: paramyxo, myxo unuia dintre virusuri
– mai multe nucleocapside încorporate  este independentă de răspunsul

în acelaşi înveliş imun
8
23.03.2018

INTERFERENŢELE INTERFERENŢELE
 după virusurile implicate  mecanismele interferenţei virale:
– inhibiţia adsorbţiei pe celulă
– interferenţă heterologă (intrinsecă) – între virusuri
 blocare de receptori – enterovirus
neînrudite: polio, rubeolos etc  distrugere de receptori – orthomyxovirus
 ambele virusuri active, infectante – concurenţa pentru componente ale aparatului de
 mecanisme: inactivarea replicazei de către unul din replicare
virusuri sau alterarea unor proteine cu rol în translaţie – blocarea replicării prin mutante defective
– interferenţă homologă – între virusuri înrudite  la v. ADN – herpes, pox
 unul din virusuri poate fi inactivat  la v. ARN - orthomyxo, paramyxo, rhabdo, toga
 particula defectivă se leagă selectiv de o replicată virală
 mecanisme: inhibiţie adsorbţie, particule defective, din particulele virale complete  inhibată replicarea
autointerferenţa particulei complete
– autointerferenţa – producerea unui inhibitor ca interferonul =
interferenţă extrinsecă
 inocule concentrate cu un singur virus – mutante ale
 declanşată de primul virus
virusului complet – particule interferent defective (au
 previne replicarea celui de al doilea
genom incomplet)
9
23.03.2018
bacteriofag după injectarea ADN în

Bacteriofagi celula gazdă; capsida goală; coada
contractată
 virusuri care parazitează

bacteriile
 se cunosc 6 grupe
morfologice de
bacteriofagi
 cei mai bine studiaţi -
bacteriofagii T ai
bacilului coli.
bacteriofag T normal
Bacteriofagi Replicarea bacteriofagului

 formaţi din
 cap hexagonal
○ alcătuit dintr-un învelis proteic
caracteristic virusurilor (capsida)
○ adăposteste acidul nucleic
 1. ciclul litic fagi virulenți
 un gât
 prelungire numită picior (coadă)
 2. ciclul lizogen fagi temperați
○ cilindru rigid învelit într-un manson
proteic asemănător miozinei
○ se termină cu o placă hexagonală ce
conţine o enzimă de tipul lizozimului.
○ de placa bazală se prind 6 fibre cu
rol în fixarea bacteriofagului pe
suprafaţa bacteriei.
Replicarea bacteriofagului Ciclul replicativ al bacteriofagului

 CICLUL LITIC al bacteriofagilor fagi virulenţi  Atasarea bacteriofagului pe
suprafaţa peretelui bacterian
○ ataşare
○ contracţie manşon  prin receptori de perete,

specifici.
○ pătrundere acid nucleic în celulă
○ sinteza componenţi fagici  Această specificitate

este de tip enzimatic -
○ asamblare
stă la baza lizotipiei
○ ieşire din celulă
1
23.03.2018
Ciclul replicativ al bacteriofagului Ciclul replicativ al bacteriofagului

 Contracţia mansonului proteic  genomul fagic va determina
sinteza de noi bacteriofagi
identici cu cel de la care a provenit
 bacteriofagul îsi ADN
injectează numai ADN în
celula bacteriană  ADN se replică prin
replicare semiconservativă
 ribozomii bacterieni vor

sintetiza proteinele
capsidale si ale cozii.
Ciclul replicativ al bacteriofagului Ciclul replicativ al bacteriofagului

 Asamblarea noilor  Ieşirea
bacteriofagi
 vor părăsi celula

bacteriană care se
lizează
Replicarea bacteriofagului
 CICLUL LIZOGEN al bacteriofagilor fagi temperaţi
○ uneori genomul bacteriofagului se va integra în

cromozomul bacterian încadrându-se si funcţional în
acesta
○ el nu se mai replică decât în acelaşi timp cu cromozomul

bacterian (deci în timpul diviziunii bacteriene) si se
numeste profag
2
23.03.2018
consecinţele lizogeniei pentru bacterie

 bacteria lizogenizată este imună la infecţia cu acelaşi
bacteriofag, dar nu pentru alţi bacteriofagi
 profagul codifică el însuşi unele caractere pe care le

dobândeşte astfel bacteria lizogenă.
 exemplu clasic în acest sens este toxigeneza la bacilul
difteric care este codificată de un profag ce se află în
cromozomul bacterian.
 tulpinile de bacili difterici care nu sunt lizogenizate de acest
profag, nu sunt capabile să secrete toxina si sunt, deci
nepatogene,
 transducţia, mecanism de transfer genetic de la o bacterie la

alta, mediată de bacteriofagi
Importanţa practică a bacteriofagilor Importanţa practică a bacteriofagilor

 Cercetări biologice
 Terapie şi prevenţie
 utilizaţi ca model în studiul proceselor biologice
fundamentale:
○ replicarea ADN  administrarea unei mixturi de bacteriofagi pentru
○ funcţiile genelor
tratarea şi prevenirea infecţiilor intestinale
○ morfogeneza virală
○ concept vechi, azi studiat cu atenţie
 Studii de inginerie genetică ○ animale – fagi care atacă doar EHEC

 vectori pentru clonare genetică
 adjuvanţi în procesele de secvenţare
Importanţa practică a bacteriofagilor

 Epidemiologie
 tipizare bacteriană – LIZOTIPIE
○ LIZOTIP = FAGOVAR
○ în epidemii – identificarea sursei de infecţie, căii de

transmitere
○ pentru
 Salmonella Typhi
 Salmonella Paratyphi
 Staphylococcus aureus
 Pseudomonas aeruginosa etc.
3
23.03.2018
CUNOŞTINŢE NECESARE PT:

 inactivare/distrugere virus
 atenuarea virulenţei / sterilizare
ACŢIUNEA AGENŢILOR FIZICI, CHIMICI ŞI  conservare virus
 transportulpp infecţios pt dg.
BIOLOGICI ASUPRA VIRUSURILOR  păstraretulpini virale în laborator
 menţinere viabilitate vaccinuri vii
 modificare
 atenuarea patogenităţii – intervenţii asupra acizior
nucleici și a proteinelor virale
EFECTELE DEPIND DE: EFECTELE DEPIND DE:
 agentul folosit  mediul în care se află virusul

 natura  virus extracelular, în mediul exterior
 decontaminare
 concentraţia
 sterilizare
 timpul de acţiune  virus intracelular
 virus  culturi de celule
 organism viu
 tipul de virus
 structura şi dimensiunea virusului  virus protejat de
 virusuri mici, fără înveliş → mai rezistente  pp: sânge, plasmă, secreţii, excreţii
 medii: saline/îmbogăţite cu proteine
EFECTE ASUPRA: AGENŢI FIZICI - TEMPERATURA

 acidului nucleic viral
 căldura
 radiaţii:
UV 260 nm
 factori: tip de virus, prezenţa substanţe protectoare
 subst.chimice: formaldehidă, hipoclorit de sodiu
 18-25°C
 agenţi mutageni: acid nitros, hidroxilamina
 sensibile: v.rujeolos, v.gripaletc.
 proteinelor virale  moderat sensibile: v.Ebola, v.Marburg, v.Epstein-Barr etc.
 radiaţii:
UV 235 nm  rezistente: v.coxsackie, v.variolic etc
 enzime proteolitice  56-100°C
 subst.chimice: formaldehidă, fenol  30 minute – inactivarea majorităţii virusurilor
 învelişului viral
 solvenţi: eter, cloroform, detergenţi anionici
1
23.03.2018
AGENŢI FIZICI - TEMPERATURA AGENŢI FIZICI - TEMPERATURA
 căldura  frigul
 căldura umedă:  conservă virusurile
 fierberea (100°C)  4°C (refrigerare)
 câteva minute – VHA, v.rabic  câteva săptămâni – enterovirusuri
 30 minute – VHB  doi ani – v.rabic în fragmente de nevrax
 autoclavarea:  -20°C (congelare)
 121°C, 1 atm, 30 minute – toate virusurile  insuficientă pt păstrarea v.gripale, v.respirator siciţial
 -70°C (congelare) / păstrare în azot lichid la -190°C
 prezervarea infectivităţii pt ani de zile
AGENŢI FIZICI - DESICAŢIA AGENŢI FIZICI – pH-ul

 extragerea apei dintr-un preparat viral  pH
 desicaţia  sub 5
→ deteriorează infectivitatea
 lentă:  peste 9
 atenuarea patogenităţii: v.rabic, v.polio
 rapidă = LIOFILIZARE
 congelare (între -20°C şi -70°C) asociată cu
deshidratrea în vid  stabile la pH extrem
 pt. tulpini virale necesare  acid 3 – enterovirusuri
 diagnosticului
 alcalin 9 – v.gripal B
 vaccinurilor vii atenuate (rujeolos, rubeolos, urlian etc.)
AGENŢI FIZICI - RADIAŢIILE AGENŢI FIZICI - RADIAŢIILE

 NEIONIZANTE  IONIZANTE
 radiaţia luminoasă 400 - 759  acţiune
 directă:
pe acizi nucleici şi proteine virale
 radiaţii UV 260 nm
 indirectă:
ionizarea mediului înconjurător – producere de
 acţionează pe acizii nucleici compuşi toxici
 pt. decontaminarea suprafeţelor/aerului  radiaţiielectromagnetice (X, gamma)
 sensibile: v.polio, v.rabic, v.urlian  radiaţiicorpusculare (α şi β)
rezistente: VHB, HIV
 inactivează virusurile

 radiaţii infraroşii
2
23.03.2018
AGENŢI FIZICI - ULTRASUNETELE AGENŢI CHIMICI – AGENŢI VIRULICIZI
 vibraţii peste 20 kHz/sec  agenţi oxidanţi

 1%, oxidări în proteinele virale
 folosite pt:  peroxid de hidrogen (H2O2)
 eliberarea virusurilor din celule  3-6%, inactivare virus, agent antiseptizant
 ozon
 obţinerea unor substructuri virale
 dezinfecţia apei, f.scump, puțin utilizat
 omogenizarea suspensiilor virale etc.  permanganat de potasiu
 1%
AGENŢI CHIMICI – AGENŢI VIRULICIZI AGENŢI CHIMICI – AGENŢI VIRULICIZI
 aldehide  halogeni/compuşi halogenaţi

 formaldehida (formol)  clorul
 1-8%, atacă acizii nucleici şi proteinele virale
 tratarea apei potabile
 agent decontaminant
 aerosoli pt decontaminarea aerului  hipoclorit de calciu / hipoclorit de sodiu

 10%, deteriorează acizii nucleici virali, dezinfectanţi
 glutaraldehida antivirali universali
 2% tamponată cu bicarbonat de Na, la pH 7,5-8,5
 sterilizarea “la rece”: instrumentar medical delicat
 cloramina
 HIV, HBV  2-5%, 20%
AGENŢI CHIMICI – AGENŢI VIRULICIZI AGENŢI CHIMICI – AGENŢI VIRULICIZI
 fenoli  detergenţi
 denaturează proteinele virale, capsomerele, peplomerele  sintetici
 fenolul (acid fenic) 1-5%  afectează virusuri cu peplos
 lizolul 5%  dezoxicolat de Na
 crezolul 6%  dodecilsulfat de Na
 Tween 80
 solvenţi organici ai lipidelor
 cationici
 inactivate virusurile cu peplos
 acţiune virulicidă + acţiune spumantă
 eter
 săruri de amoniu cuaternar 20%
 cloroform  clorura de benzolcarmin – pt. tegumente – muşcături de
animale – 1% inactivare v.rabic
3
23.03.2018
AGENŢI CHIMICI – AGENŢI ATENUANŢI AI PATOGENITĂŢII

AGENŢI CHIMICI – AGENŢI VIRULICIZI
 alcooli  formaldehida 0,2%

 etanol
75%  menţine proprietăţile imunogene virale
 metanol 70%  preparare de vaccinuri: polio, rujeolos
 fenolul 1%
 lactone  atenuează virulenţa
 beta-propiolactona  preparare de vaccinuri: antirabic tip Fermi
 0,2-0,4%
 beta-propiolactona
 inctivează multe virusuri
 inactivare+păstrare imunogenitate
 vaccin antirabic Merieux
AGENŢI CHIMICI – AGENŢI CONSERVANŢI/STABILIZANŢI

AGENŢI BIOLOGICI
 glicerol  lizozim
 soluţie
tamponată 50%  în secreţiile nazale, lacrimale, salivare
 conservă infectivitatea  efect virulicid – v.gripal
 v.polio – 6 ani  suc gastric
 v.herpetic – 5 ani
 acţiune virulicidă prin
 v.rabic – 9 luni
 pH-ulacid
 v.urlian – 7 săpt.
 enzime proteolitice: tripsină, pepsină
 săruri de Mg, Na
 bilă
 soluţii molare de MgCl2, NaCl
 inactivează virusurile cu pelos
AGENŢI BIOLOGICI
 enzime proteolitice
 prezente în secreţiile şi ţesuturile organismului
 participă la rezistenţa nespecifică
 tripsina
 chemotripsina
 papaina
 pepsina
 pronaza
 chemotripsina, papaina, pronaza – uitlizate în laborator pt
 desfacerea particulei virale
 separarea acidului nucleic viral de proteinele capsidale
4
23.03.2018
Patogeneza infecţiei
 include
 iniţierea procesului infecţios
 mecanismele care duc la instalarea semnelor şi
PATOGENEZA INFECŢIEI VIRALE simptomelor bolii infecţioase
RELAŢII VIRUS-CELULĂ GAZDĂ  interacţiunea microorganism - gazdă depinde de
 capacitatea microorganismului de a se stabili în
macroorganism şi de a cauza leziuni
 mecanismele de apărare ale macroorganismului
PATOGENEZA – procesul infecţios Virusul infectant – virulenţa, doza infectantă
 ansamblul mecanismelor rezultate din interacţiunea 1. Virulenţa

virus – gazdă care duce spre boală  complex de caractere care promovează infecţia,
multiplicarea şi inducerea de leziuni specifice în prezenţa
factorilor de apărare ai gazdei
 3 elemente intervin în patogeneza infecţiei virale  caracter de tulpină – variază în cadrul aceleiaşi specii
 codificată genetic de gene ale genomului viral
 Virusul
 factori de virulenţă:
 Macroorganismul
 structuri de înveliş sau capsidale cu rol:
 Mediul înconjurător  ataşare la receptor celular
 pătrunderea în celula gazdă
 proteine funcţionale virale cu rol în replicare
 factori de creştere
 factori ce interferează cu răspunsul imun
Virusul infectant – virulenţa, doza infectantă organismul-gazdă

2. Doza infectantă 1. receptori specifici de pe suprafaţa celulară
 concentraţii mari de virus 2. constituţie genetică
depăşesc capacitatea de apărare a gazdei

3. vârsta
4. integritatea sistemului imun
5. stări fiziologice
6. sexul
7. factori nutriţionali
8. factori diverşi
1
23.03.2018
organismul-gazdă organismul-gazdă
1. receptori specifici de pe suprafaţa celulară 3. vârsta
 necesari pt. inducerea infecţiei  ponderea unor boli la copii: rujeola, varicela, oreion etc.
 imprimă spectrul de gazdă  gravitatea evoluţiei la extreme de vârstă
 (vezi “replicarea virală”)  infecţii diferite în raport cu vârsta:
 v.varicela-zoster – varicelă la copii; zona-zoster la adult
2. constituţie genetică 4. integritatea sistemului imun

 rezistenţa corelată cu o anume structură genică  deteriorarea imunităţii → infecţii cu evoluție gravă
 defect homozigot în gena ce codifică coreceptorul CCR-5 pt 5. stări fiziologice
HIV → protecţie faţă de transmiterea sexuală a HIV
 sarcina: forme severe de hepatită A, B, E (letalitate 10%)
organismul-gazdă interacţiuni virus-macroorganism

6. sexul
 pătrunderea microorganismului
 femei – v.citomegalic
 bărbaţi – v.Epstein-Barr
 diseminarea
7. factori nutriţionali
 malnutriţia, alimentaţia în exces, hipercolesterolemia  eliminarea
8. factori diverşi
 stress/oboseală – v.herpetic, v.rabic, v.polio
 fumat – v.gripale
 alcoolism cronic – v.hepatitice
pătrunderea pătrunderea
 tractul respirator:
 Poarta de intrare
 inhalare aerosoli
 tractul respirator:
 gastro-intestinal  depunerea virusului pe mucoasa nazală cu
 genito-urinar  mâna contaminate cu secreţii naso-faringiene
 tegumente şi mucoase lezate (mai rar prin cele intacte)  obiecte
 v. gripale, v.paragripale, v.rujeolos, v.urlian etc.
 una sau mai multe căi pentru a pătrunde, a se  mecanisme de apărare:
instala şi a se multiplica în organismul gazdă  mecanici – mucus, cili
 specifică şi nespecifică:
 IgA secretorii, macrofage şi fagocite situate subepitelial
 formaţiuni limfoide – amigdale, ggl adenoizi, str. limfoide
subepiteliale
2
23.03.2018
pătrunderea pătrunderea
• tractul gastro-intestinal:  tractul genitourinar:
▫ cu mâna murdară, salivă, obiecte, alimente şi apă contaminate cu  HIV,v.herpes simplex, herpesvirus tip 6, papillomavirus, VHB
virusuri etc
▫ prin mucoasa orofaringiană:
 sexual prin
 v.Epstein-Barr, v.herpetic
▫ prin mucoasa intestinală  secreţii genitale
 rotavirus, coronavirus, adenovirus, VHA, v.polio  secreţii uretrale
▫ prin mucoasa rectală  lichid seminal
 HIV, VHB  factori favorizanţi
▫ mecanisme de apărare:  eroziuni/leziuni ale mucoaselor
 pH-ul intragastric acid (1,5-2) şi intestinal alcalin
 factori de apărare
 enzimele proteolitice: tripsina, pancreatina, elastaza etc.
 sărurile biliare  mucus cervical
 mucus intraluminal bogat în IgA  pH-ul secreţiilor vaginale
pătrunderea diseminarea
• poate avea loc
 tegumente/mucoase:
 HIV, VHB, VHC, VHD, poxvirus, arbovirusuri, herpesvirus, • prin contiguitate
papillomavirus, etc
 factori favorizanţi – soluţii de continuitate ▫ extindere locală de la celulă la celulă
 escoriaţii, înţepături de insecte, muşcătură de animal, tatuaj,
piercing, acupunctura , injecţii etc.
▫ caracter al infecţiilor localizate la poarta de intrare
 factori de apărare
 integritatea tegument/mucoasă  v.paragripale, rhinovirusuri, rotavirusuri etc.
diseminarea diseminarea
• pe cale hematogenă ca urmare a: •pe cale nervoasă ca urmare a intrării virusului în ţesuturile
•intrării directe în spaţii vasculare sanguine nervoase:
•înţepătură de insectă • direct la nivelul nervilor periferici
•traume/manevre medicale • muşcătură animal bolnav (v.rabic, v.herpes B)
•injecţii/transfuzii • dilacerări tisulare
• expunerea segmentelor nervoase
“viremie pasivă” – pt perioade scurte de timp
• pe calea vaselor sanguine

•replicării prealabile la poarta de intrare • “bariera hematoencefalică” opreşte virusurile
•urmată de invazia căilor limfatice, ggl, limfocitelor aferente → • plexurile coroide cu capilare fenestrate permit trecerea
duct toracic → circulaţia generală
“viremie activă” caracterizată prin:
• pe cale olfactivă
multiplicare virală redusă - viremie primară – invazia ţesutului
reticuloendotelial – multiplicare virală masivă – deversare în sânge – •v.herpes simplex, v.West Nile
viremie secundară cu interesarea mucoaselor, tegumentelor, •inhalare aerosoli cu virus – infecţia mucoasei olfactive – traversarea
ţesuturilor, organelor plăcii cribriforme, a spaţiilor subarahnoide şi a meningelor
3
23.03.2018
eliminarea tropism
Microorganismul poate fi eliminat din organismul infectat  afinitatea selectivă a unui virus pt un anumit
 pe tot parcursul bolii  organ
 doar în anumite etape de evoluţie ale bolii  ţesut
 tip de celule
 prin intermediul excreţiilor şi secreţiilor eliminate de  virusuri
pacient:
 dermotrope: papillomavirus
 materii fecale,
 neurotrope:v.rabic
 urină,
 dermo-neurotrope: v.herpetic
 spută,
 puroi etc.  organotrope: v.hepatitice
 pantrope (afinitate pt sistem reticulo-endotelial): filovirus
tropism tropism pentru ţesuturi embrionare

 condiţionat de:  infecţia mamei, simptomatică sau asimptomatică
 trecerea transplacentară a virusului:
 factori ce depind de gazdă  în prima parte a sarcinii – avort, malformaţii congenitale
 prezenţa receptorilor/coreceptorilor pt virus la nivel celular  în partea a doua a sarcinii – întârziere mintală, naştere prematură
 poarta de intrare şi calea de diseminare  contaminarea perinatală a copilului
infecţii persistente
 începând cu săptămâna 20-28 de gestaţie
 contaminarea la naştere a copilului
 factori ce depind de virus
 contaminarea imediat după naştere a copilului (1-4 săptămâni după
 tropismul controlat genetic
naştere)
 genomul V.Epstein Barr conţine
 domeniul A – favorizează infecţia celulelor epiteliale şi fibroblastice
 domeniul B – infectează limfocitele B
tropism pentru ţesuturi embrionare tropism pentru ţesuturi embrionare
 V. rubeolos
 V. citomegalic
 cataractă congenitală
 microencefalopatie
 microoftalmie
 corioretinită
 retinopatie
 surditate  calcificări intracraniene

 malformaţii congenitale  întârziere mintală
cardiovasculare
(PDA – Patent Ductus Arteriosus /
persistenţa de canal arterial:
conexiune vasculară între artera
pulmonară şi aortă)
 atrezie intestinală
 întârziere mintală
4
23.03.2018
tropism pentru ţesuturi embrionare

 V. herpes simplex 2
 encefalită
 pneumonie + leziuni cutaneo-mucoase

 infecţii diseminate
Herpes neonatal
evoluţia infecţiei virale evoluţia infecţiei virale

 infecţie acută (simptomatică)  infecţie inaparentă (asimptomatică)
 incubaţie  nuapar semne clinice
 intervalîntre expunerea la virus şi primele simptome
 dg.pe baza răspunsului imun specific
 2-5 zile - 2-5 săpt.
 cauze
 perioada de stare
 tulpini virale cu virulenţa scăzută/tulpini atenuate
 simptomatologie caracteristică
 diseminare defectuoasă – virusul nu are acces la organul ţintă
 1 săpt. (gripa) – 2-3 săpt. (rujeola, rubeola, hepatita A)
 răspuns imun eficient care anulează exprimarea infecţiei ca
 evoluţie boală
 autolimitantă
 vindecare cu intervenţia interferonilor, anticorpilor specifici,
sistemului imun celular (macrofage, celule T)
 letală - răspuns imun deficitar sau virulenţă crescută
evoluţia infecţiei virale evoluţia infecţiei virale

 infecţie persistentă  infecţie persistentă
 3. infecţie lentă
 1. infecţie cronică
 se manifestă clinic după o lungă perioadă de incubaţie
 producerea continuă de virus pe care organismul este incapabil
să-l anihileze  sfârşit întotdeauna letal
 evoluţie fără manifestări clinice deosebite  caracterizate prin

 persistenţa virusului în prezenţa răspunsului imun celular şi umoral
 hepatita virală B, C
demonstrabil
 2. infecţie latentă  diseminare continuă a virusului în prezenţa apărării gazdei
 genom viral cantonat intracelular – producere discontinuă de  distrugere celulară lentă
virus infectant  lentivirus: HIV-1, HIV-2
 episoade clinice intermitente  alte virusuri: v. rujeolos, v. rubeolos, polyomavirus JC
 herpesvirusuri, papillomavirus, adenovirusuri leucoencefalopatia progresivă multifocală
panencefalita sclerozantă subacută
panencefalita rubeoloasă progresivă
5
23.03.2018
Macroorganismul
Factori de apărare ai gazdei
Macroorganismul  apărarea nespecifică
 constituţională
Factori de apărare ai gazdei  înnăscută
 naturală
 ereditară
 dezvoltată în cursul filogeniei (in cursul dezvoltării
istorice a lumii vii)
 apărarea specifică
 dobândită
 imunitate
 dezvoltată în cursul ontogeniei (evoluția unei ființe
de la embrion la stadiul de adult)
A.
APĂRAREA NESPECIFICĂ
bariere şi mecanisme nespecifice externe:
 constituie prima linie de apărare BARIERE TEGUMENTARE
 este non-antigen specifică
 nu are memorie imună / nu protejează  Tegumentul este cea mai eficientă barieră mecanică şi
postinfecţie în acelaşi timp ecologică şi chimică prin:
 Mecanismele de apărare nespecifică, înnăscută  integritate – microorganismele nu pătrund prin
 s-au dezvoltat filogenetic tegumentul intact (excepţie leptospira);
 sunt asigurate de factori constituţionali cu care se  exfoliere - sunt îndepărtate microorganismele

nasc toţi indivizii superficiale
 microbiota rezidentă a tegumentului dominată de
 Factorii rezistenţei nespecifice sunt: bacterii Gram pozitive care produc lipoliza sebumului;
 pH-ul uşor acid datorat lipolizei sebumului.
A. B.
bariere şi mecanisme nespecifice externe: bariere şi mecanisme nespecifice interne:
BARIERE MUCOASE BARIERE MECANICE
 reprezentate de ţesutul conjunctiv dens care poate fi depăşit relativ
 mai complexe dar mai puţin eficiente decât tegumentul uşor de bacteriile care eliberează colagenaze
 prin mucoase pot pătrunde un număr destul de mare
BARIERA CELULARĂ
de bacterii în organism  Asigură apărarea antibacteriană prin
 barierele mucoase acţionează ca:  fagocitoză
 bariere mecanice – prin epiteliile pavimentoase
 pinocitoză
 include sistemele fagocitare circulante:
stratificate şi variate epitelii secretoare; prin secreţiile  granulocitar
care spală suprafeţele;  reticulo-endotelial
 bariera glicoproteică – mucusul care împiedică  Fagocitele sunt de două feluri:
aderarea bacteriilor de substratul specific; polimorfonucleare neutrofile (microfage) prezente în sânge

fagocite mononucleare (macrofage)

 bariera chimică – prin secreţiile care conţin lactoferină şi
 Importantă este acţiunea celulelor „natural killer” – NK – ce au
lizozim; acţiune citotoxică naturală asupra celulelor infectate cu virus şi
 bariera ecologică – prin microbiota mucoaselor.
asupra celulelor tumorale.
1
23.03.2018
răspunsul imun mediat celular (RIMC) răspunsul imun mediat celular (RIMC)
RIMC este esenţial în eliminarea: celulele care realizează RIMC:
• celulelor infectate cu PARAZIŢI

INTRACELULARI, cum ar fi unele bacterii •macrofagele
(agentul tuberculozei…) şi virusuri (HIV,
VHB, virusul gripal…)
•limfocitele T dintre care LT 4 şi LT 8
•CELULELOR CANCEROASE
cele din urmă se formează în
MĂDUVA OSOASĂ şi se
•CELULELOR UNEI GREFE ALOGENE
diferenţiază în TIMUS
(donatorul și beneficiarul sunt persoane diferite)
reprezentarea schematică a unui limfocit T dinamica RIMC
ETAPA 1 : fagocitoza
receptor T pentru
Ag 2- fragmentele virusului
numite EPITOPI, sunt
Virus macrofag exprimate la suprafaţa
membranei macrofagului
1- virusul este
FAGOCITAT
nucleu
macrofagul este o C.P.A

Un limfocit T prezintă pe suprafaţa (Cellulă Prezentatoare de Antigen)
membranei celulare mai multe mii de
molecule de receptori pentru antigen
Fagocitoza este etapa iniţială indispensabilă pentru ca
evenimentele următoare să aibă loc
dinamica RIMC dinamica RIMC
ETAPA 2 : selecţia clonală ETAPA 3: expansiunea clonală Clone de

Clona de
LT 4
LT 4
Il- 1
+
recunoaştere
LT 4
LT 4
1- LT 4 recunoaşte unii EPITOPI +

prezentaţi de CPA 2- LT 4 suferă o serie de
MITOZE ducând la formarea
unei CLONE de LT 4 macrofagul produce un mesager chimic numit INTERLEUKINA 1, care
stimulează DIVIZIUNEA MITOTICĂ a LT 4
2
23.03.2018
dinamica RIMC dinamica RIMC
ETAPA 4: diferenţierea clonală ETAPA 5: intervenţia LT 8

A- LT 8 reprezintă
1- LT 4 secretor eliberează o altă populaţie de
un mesager chimic: limfocite T
interleukina 2
LT 8
Clona de LT 4 +
LT 4
2- interleukina 2
stimulează LT 8 care se diferenţiere
LT 4
secretor diferenţiază în LT 8
citotoxic
B- LTC sunt EFECTORII RIMC.

1- unele LT 4 ale clonei se 2- altele, se diferenţiază în LT 4 LT 8 citotoxic
Ele distrug celulele infectate.
diferenţiază în LT 4 secretoare cu memorie (LTC)
reprezentarea schematică a unui limfocit T citotoxic (LTC) dinamica RIMC
ETAPA 6 : acţiunea citotoxică a LTC
1- LTC recunoaşte
receptor T pentru antigen celulele infectate
nucleu
granule de perforine Granule de

perforine 3- celula ţintă
infectată este
LTC distrusă
LTC este un LT 8 efector al răspunsului imunitar mediat celular
celulă ţintă
infectată
2- recunoaşterea este urmată
PERFORINA este o proteină stocată în granulele LTC de exocitoza granulelor de
PERFORINE
Perforina este capabilă să formeze « pori »

în membrana celulei gazdă distrugând-o
răspunsul citotoxic cronologia răspunsului citotoxic
unele celule indezirabile sunt eliminate ca urmare a 1- Anticorpii anti-virus nu pot neutraliza
intervenţiei SISTEMULUI IMUNITAR: antigenele virale dacă acestea sunt în interiorul
celulei gazdă infectate
• celulele canceroase
• celulele infectate de microorganisme patogene
intracelulare (virusuri, unele bacterii…) Anticorpi anti-virus
• celulele unui grefon alogenic

Virus
Această eliminare este realizată de unele
celule ale sistemului imunitar:
LIMFOCITELE T CITOTOXICE
3
23.03.2018
cronologia răspunsului citotoxic cronologia răspunsului citotoxic
3- Un limfocit T citotoxic (LTC)

recunoaşte specific epitopii virali
exprimaţi de celula infectată
2- celula infectată exprimă epitopi virali
pe suprafaţa membranei celulare
(fragmente antigenice virale)
Procesul de distrugere a celulei
infectate poate începe
cronologia răspunsului citotoxic cronologia răspunsului citotoxic
2-Graţie
4-1- conţinutul
ionilor
granulele degranulelor de
se perforine
se polimerizează
reorientează
Ca 2+, perforinele
perforine esteşieliberat în
pentru
direcţia
se dirijează a forma
celulei
progresiv un
spre 4- La
5- prinpuţin
osmoză,
timpapa
după
intră
aceea
în celula
celula infectată
infectată împrumutând
dă semne de « canalele
suferinţăde»
ţintă transmembranar
canal infectate
celulaînţintă
momentul
infectată
de poliperforine
exocitozei după care moare în cursul unui mecanism numit apoptoză
poliperforine
Macrofagele sosesc apoi pentru a

elimina resturile celulare
6- infecţia virală este

stopată
Ca 2+ molecule de apă
perforine
B.
INTERFERONII
bariere şi mecanisme nespecifice interne:
 proteine cu greutate moleculară mică
BARIERA CHIMICĂ
 elaborate de celula infectată cu virus
 proteine care protejează de infecţia virală celulele

 reprezentată de neinfectate
 interferoni
 NU protejează celula producătoare;
 reactivii de fază acută
 sistemul complement  grupele de IFN sunt distincte imunologic
 antiserurile anti IFN nu reacţionează încrucişat
4
23.03.2018
INTERFERONII INTERFERONII
 prima linie de apărare nespecifică a organismului  inductoare de interferon
faţă de infecţia virală,  infecţia virală
 precede răspunsul imun specific  ARN dublu spiralat
 au specificitate de gazdă  activatori şi inhibitori metabolici
 activi numai pe celulele speciei producătoare  mitogeni - fitohemaglutinina
 nu au activitate virus specifică  limfokine – IL-1, IL-2, IL-12
 inhibă o mare varietate de virusuri  acid retinoic
 produşi de celulele tuturor vertebratelor  bacterii şi endotoxine
 în mod normal celulele nu produc interferoni decât  Brucella spp., Lysteria monocitogenes, Mycoplasma
atunci când sunt stimulate  Endotoxinele bacteriilor Gram-negative
INTERFERONII INTERFERONII
 INHIBITORI DE IFN:  sunt citokine care au funcţii imunomodulatoare
 actinomicina D
 interferonul α – inhibă replicarea virală
 cortizonul
 interferonul β – inhibă replicarea virală
 unele virusuri prin mecanisme de evitare a
răspunsului imun  interferonul γ – afectează macrofagele, „celulele

natural ucigaşe” (NK) şi alte celule
PROPRIETĂŢILE PROPRIETĂŢILE
INTERFERONILOR UMANI INTERFERONILOR UMANI
IFN tip I cu subtipurile:
IFN tip II (IFN γ)
 IFN α
 produs de leucocite  produs de limfocitele T CD4, CD8; celulele NK;
stabil la pH acid

macrofage
 codificat de un grup de 20 gene de pe cromozomul 9
 IFN β  indus de antigen, lectină, mitogeni
 produs de fibroblaste infectate cu virus
 stabil la pH acid  instabil la pH acid
codificat de 1 genă de pe cromozomul 9

 codificat de 1 genă de pe cromozomul 12
 IFN ώ (omega)
 produs de celulele hematopoietice
 stabil la pH acid
 IFN T
 produs de trofoblast
 promovează implantarea embrionară
 stabil la pH acid
5
23.03.2018
OBŢINEREA INTERFERONILOR OBŢINEREA INTERFERONILOR
 inginerie genetică  APLICABILITATE ÎN TRATAMENTUL

 izolarea genelor codante din celula umană INFECŢIILOR VIRALE
 clonare pe E.coli sau levuri  hepatita cronică activă B şi hepatita C
 interferoni umani în cantitate mare, relativ  infecţie cu papillomavirus
ieftin  infecţie herpetică şi zona zoster
 afecţiuni neoplazice: leucemia mieloidă
cronică, leucemia cu celule păroase, mielom,
sarcom Kaposi, cancer renal.
SINTEZA DE IFN FUNCŢIILE IFN:

VIREMIE
INTERFERON  inhibă replicarea virală în diferite faze

ANTICORPI
 acţiune antiproliferativă – cresc timpul de
generaţie al celulelor normale şi tumorale
 acţiune imunomodulatoare:
 activează funcţiile citotoxice ale macrofagelor,
celulelor NK, limfocitelor T citotoxice
ZILE DUPĂ INFECŢIE
 intensifică exprimarea antigenelor virale pe
membrana citoplasmatică → recunoaşterea
 sinteza IFN iniţiată concomitent cu maturarea virală
celulei ţintă de către limfocitele T citotoxice
 la 4- 5 ore de la infecţie
 nivel înalt după 20 – 50 ore (sinteza maximă, apoi oprire)
 IFN excretat la suprafaţa celulei din veziculele adiacente membranei celulare
 !! IFN se produce şi dacă virusul nu se multiplică
Modalităţi şi situsuri de acţiune ale

interferonilor (după D.A.Stringfellow, 1980)
Caracteristicile interferonilor umani
 1. celula infectată Caracteristici
Tip de interferon
α β γ
 2. producere de IFN
Produs de leucocite fibroblaşti limfocite T (CD4,CD8),
 3. eliberarea IFN macrofage, celule NK
 4. acţiune pe altă celulă Număr gene 20 gene de pe 1 genă de pe 1 genă de pe cromozomul
 5. sinteză de proteine codante cromozomul 9 cromozomul 9 12

Agenţi inductori virus, ARN dc, virus lectină, mitogeni, stimulare
antivirale protective
endotoxina cu Ag
 6, 7, 8 stimulează
Stabilitate la pH stabil stabil labil
componente ale 2,0
sistemului imun Receptori Proteine de membrană, comune pt Proteine de membrană,
celulari pt. IFN α, β, codaţi de gene de pe distincte pt IFN γ, codate
interferon cromozomul 21 de gene de pe cromozomul
6 şi 21
6
23.03.2018
REACTIVI DE FAZĂ ACUTĂ: SISTEMUL COMPLEMENT:

 Organismul supus unei agresiuni reacţionează  constituent normal al plasmei şi serului
prin sinteza şi secreţia crescută a unor proteine mamiferelor
plasmatice:
 activat pe cale alternativă are un important rol
 inhibitori de proteaze
antibacterian.
 proteine ale sistemului complement
 proteine ale coagulării
 proteina C reactivă
 protrombina
 fibrinogenul, etc.
 Acestea măresc rezistenţa gazdei, limitează
leziunile tisulare şi favorizează vindecarea.
APĂRAREA SPECIFICĂ
Inflamaţia acută
(IMUNITATEA)
 instalată ca răspuns la agresiunea bacteriană  s-a dezvoltat ontogenetic pe baza unei
reuneşte în focarul infecţios mediatorii inflamaţiei experienţe antigenice individuale
(efectori ai complementului, factori vaso-activi, factori
chemotactici) care induc reacţii vasculare şi tisulare  depinde de agentul patogen
locale manifeste clinic prin  este înalt specifică
 rubor,
 are memorie imună
 tumor,
 calor,
 realizată prin efectori specifici
 dolor  anticorpii
 functio lesa  limfocitele T specific sensibilizate (cu memorie)
APĂRAREA SPECIFICĂ APĂRAREA SPECIFICĂ

(IMUNITATEA) (IMUNITATEA)
 imunitate  Imunitatea pasivă  imunitate naturală
 naturală  se instalează rapid
 dobândită pasiv
 activă  este de scurtă durată
 prin transferul anticorpilor materni
 boală  anticorpii transferaţi - repede
 transplacentar la făt (IgG)
 pasivă catabolizaţi
 prin colostru (IgA);
 de la mamă  Imunitatea activă
 artificială  dobândită activ
 se instalează relativ lent (zile,
 activă săptămâni)  prin elaborare de anticorpi în cursul infecţiei
 vaccinare naturale, la gazde imunocompetente;
 formarea de anticorpi
 pasivă presupune diferenţieri şi
 ser imun diviziuni celulare
 este de durată
7
23.03.2018
APĂRAREA SPECIFICĂ
antigene
(IMUNITATEA)
 imunitate artificială  moleculă străină organismului care poate fi
 dobândită pasiv recunoscută de sistemul imun
 prin inocularea de seruri imune specifice în cadrul  uneori molecule proprii pot deveni non-self
 seroterapiei
 tipuri de antigene:
 seroprofilaxiei bolilor infecto-contagioase;
 proteine
 dobândită activ
 polen de graminee
 prin sinteza de anticorpi în urma administrării de
vaccinuri.  albuş de ou
 endotoxinele bacteriene
 haptene
 săruri de nichel legate de proteine
antigene - proprietăţi antigene

1. imunogenitatea a) antigene complete
1. capacitatea de a induce răspuns imun a) au ambele proprietăţi
2. bune imunogene: proteine, carbohidraţi b) sunt de natură proteică
3. slabe imunogene: lipide, acizi nucleici
b) antigene incomplete = haptene

2. specificitatea a) nu sunt imunogene
1. capacitatea de a reacţiona cu anticorpii specifici b) induc răspuns imun doar legate de o
moleculă “carrier”
c) se pot combina cu anticorpii specifici
d) aminoacizi, zaharuri
antigene există 2 mari tipuri de antigene

(Ag)
1. diferite tipuri de antigene
 antigene particulare
 antigene solubile
antigene antigene
particulare
solubile
2. determinanţi antigenici
prezente în organism induc formarea

de anticorpi (Ac)
8
23.03.2018
diferite tipuri de antigene diferite tipuri de antigene
unele Ag corespund elementelor celulare străine sau nu pentru unele antigene corespund elementelor moleculare străine
macroorganism: antigenele particulare macroorganismului: antigene solubile
coci
efecte
bacili patogene
bacil
bacterii virusuri celule canceroase

toxină
microbiană
Ag particulare sunt cel mai frecvent particule
infecţioase patogene responsabile de infecţii
Ag solubil poate fi o moleculă toxică numită TOXINĂ produsă
bactriene, virale, parazitare
de o bacterie patogenă
toxine cunoscute: toxina tetanică, toxina botulinică,

toxina holerică, toxina difterică…
antigen
capacitatea unui Ag de a induce producerea de Ac de către plasmocite se
datorează existenţei unor mici zone, precise, localizate la suprafaţa anticorp 1
antigenului, numite DETERMINANŢI ANTIGENICI sau EPITOPI
anticorp 2
determinant
antigenic 1
determinant determinant
Ag particular
antigenic 2 antigenic 2
anticorp 2
determinant anticorp 1
antigenic 1
un antigen, fie particular fie solubil, induce atâţia anticorpi diferiţi
câţi determinanţi antigenici sau epitopi diferiţi are
un antigen, fie particular fie solubil, poate avea unul sau mai mulţi
determinanţi antigenici sau epitopi complexul « antigen – anticorp » constituie complexul imun
anticorp
anticorp anticorpii (Ac) sunt glicoproteine produse de limfocitele B activate

numite plasmocite
 proteină plasmatică din clasa γ globulinelor reticul endoplasmic

granulos (REG)
 numiţi şi imunoglobuline
ribozomi
 reacţionează specific cu un singur antigen
 are formă de Y nucleu
 alcătuit din: plasmocitul este o celulă care se caracterizează prin bogăţia de

 2 lanţuri identice grele de aa REG
 2 lanţuri identice uşoare de aa REG = maşinăria de sinteză a proteinelor şi în special a

 legate prin punţi disulfidice plasmocitelor, a imunoglobulinelor solubile (Ig) numite şi
anticorpi (Ac)
un plasmocit poate produce 5000 de molecule identice

de imunoglobuline pe secundă!
9
23.03.2018
structura schematică a unui anticorp structura schematică a unui anticorp
Site de fixare a antigenului Epitop 1 al

sau PARATOP antigenului 1
lanţ greu (H)

porţiune
variabilă
Ag 1 Ag 1
Clic pentru
marire
lanţ uşor (L) lanţ uşor (L)
porţiune
constantă punţi disulfurice
paratopul are o structură complexul « Ac – Ag »
Structura (H2L2) grupări glucidice formează complexul imun
tridimensională coplementară
a unui Ac 1 epitopului
dirijat faţă de un
Ag 1
structura schematică a unui anticorp structura schematică a unui anticorp
Site de fixare a antigenului Epitop 2 a

sau PARATOP antigenului 2
Ag 2 Ag 2
parte
variabilă
parte
constantă Fixarea paratopului pe epitop
structura unui deci o moleculă de Ac seamănă cu intrarea cheii în
Structura paratopului este broască.
Ac 2 dirijat faţă poate lega două
variabilă. Depinde de structura
de un Ag 2 molecule de antigen !
tridimensională a epitopului
structura schematică a unui anticorp funcţiile biologice ale anticorpului
anticorpii posedă 3 funcţii biologice

importante
partea variabilă a lanţului greu (a)
Epitop
1- neutralizarea 3- activarea
2- opsonizarea
antigenului complementului
partea variabilă a lanţului uşor (b)
eliminarea antigenului
paratopul (a + b) are o structură tridimensională
complementară epitopului
10
23.03.2018
funcţiile biologice ale anticorpului funcţiile biologice ale anticorpului
I- neutralizarea antigenului II- opsonizarea
receptor
membranar
pentru Ig
legarea Ac de Ag conduce la formarea unui

complex imun. Astfel Ag este neutralizat macrofag
II- opsonizarea II- opsonizarea
macrofagul recunoaşte
complexul imun pe care
apoi îl fagocitează
opsonizarea este mecanismul prin care un Ag acoperit

de Ac devine « apetisant » pentru unele fagocite cum ar
fi macrofagele
III- activarea complementului pe cale clasică III- activarea complementului pe cale clasică
Complementul este un ansamblu de proteine

plasmatice notate de la C1 la C9
Aceste proteine se găsesc în stare Epitopi

inactivă. Activarea lor în cascadă
permite, printre altele, formarea unui
complex de atac membranar (CAM)
alcătuit dintr-un polimer de C9
Sinteza moleculelor complementului este antigen

asigurată de ficat ca şi de unele celule ale particular
sistemului imunitar
11
23.03.2018
III- activarea complementului pe cale clasică III- activarea complementului pe cale clasică
Complexul imun permite iniţierea activării complementului care

se finalizează cu formarea polimerului C9
C1q
diverse mecanisme de C.A.M
activare în cascadă complex de atac
membranar
C9 C9
funcţiile biologice ale anticorpului
Animaţiile aparţin:
III- activarea complementului pe cale clasică
Les animations appartiens à:
intrarecitolitică
Complementul exercită o acţiune masivă
de apă prin
asupra tuturor celulelor « reperate » de
The animations are made by:
anticorpi osmoză
MARTORELL Laurent,
professeur agrégé en biochimie – génie
biologique au lycée LANGEVIN-WALLON
de CHAMPIGNY SUR MARNE.
bacterie
distrusă
12
23.03.2018
CRITERII TAXONOMICE
1. caracterele virionului
– dimensiuni
CLASIFICARE – formă
– prezenţa/absenţa învelişului
– structură
– simetrie
CRITERII TAXONOMICE CRITERII TAXONOMICE

2. caracterele genomului 3. mod de replicare
– tip de acid nucleic – strategia de replicare
– nr. de catene
– caracterele transcrierii
– structura liniară sau circulară
– sensul catenelor – caracterele translaţiei
• pozitiv – locul de asamblare
• negativ – locul de maturare etc.
• ambisens
– nr. de segmente
– dimensiunea genomului etc.

4. caracterele proteinelor virale 5. comportament faţă de agenţi fizici şi chimici
– numărul proteinelor – stabilitate la
– secvenţe de aminoacizi • pH
– funcţiile • temperatură
• transcriptaze • solvenţi
• reverstranscriptaze • detergenţi
• hemaglutinine • radiaţii etc.
• neuraminidaze
• factori de fuziune etc.
1
23.03.2018

6. caractere biologice 7. patogenitate
– relaţii serologice – tropism
– spectrul de gazdă naturală • neuro
– spectrul de gazdă experimentală • dermo
• bacterii • entero etc.
• plante
• animale
– vertebrate
– nevertebrate
– transmitere etc.
CRITERII TAXONOMICE NIVELE TAXONOMICE

• SPECIE
8. distribuţie geografică – grupuri de tulpini diferite genetic
– denumire: virus respirator sinciţial uman
– encefalita de taiga • GEN
– grupuri de specii cu
– febra hemoragică boliviană • caractere comune
• şi cu particularități proprii ce le diferenţiază faţă de alte grupuri
– encefalite West Nile etc – denumire: sufixul virus: Pneumovirus
• FAMILIE
– denumire: sufixul viridae: Paramyxoviridae
SUBFAMILIE
9. criterii filogenetice • separată în interiorul unei familii
• denumire: sufixul virinae: Pneumovirinae
• ORDIN
– denumire: sufixul virales: Mononegavirales, Nidovirales, Caudovirales
NIVELE TAXONOMICE
familia Herpesviridae,
subfamilia Alphaherpesvirinae,
genul Simplexvirus,
specia Virus herpes simplex serotip 2
cvasispecie – populaţii de virioni derivaţi dintr-un

genom parental iniţial – acumulare de mutaţii
2
23.03.2018
VIRUSURI ADN VIRUSURI ADN

• dublucatenar
• dublucatenar
– cu înveliş
– fără înveliş
• HERPESVIRIDAE
– ALPHAHERPESVIRINAE – SIMPLEXVIRUS – V. HERPES SIMPLEX 1, 2 • ADENOVIRIDAE
– MASTADENOVIRUS – ADENOVIRUS
- VARICELLAVIRUS – V. VARICELLA-ZOSTER
– AVIADENOVIRUS
– BETAHERPESVIRINAE – CYTOMEGALOVIRUS – V. CITOMEGALIC
• PAPILLOMAVIRIDAE
- ROSEOLOVIRUS – V. HERPETIC UMAN 6 ŞI 7
– GAMMAHERPESVIRINAE - RHADINOVIRUS – V. HERPETIC UMAN 8 – PAPILLOMAVIRUS – V. PAPILOAMELOR UMANE
• HEPADNAVIRIDAE • POLYOMAVIRIDAE
– OTHOHEPADNAVIRUS – V. HEPATITEI B – POLYOMAVIRUS
– AVIHEPADNAVIRUS
VIRUSURI ADN VIRUSURI ARN

• cu structură complexă • dublu catenar
– POXVIRIDAE – fără înveliș
• REOVIRIDAE
• ORTHOPOXVIRUS – V. VARIOLIC; V. VACCINIA – ROTAVIRUS
» ROTAVIRUS
• PARAPOXVIRUS – V. ORF; PSEUDOCOWPOXVIRUSURI - gastroenterite
• MOLLUSCIPOXVIRUS – V. MOLLUSCUM CONTAGIOSUM
• LEPOTIPOXVIRUS – V. MYXOMULUI
• ETC.
VIRUSURI ARN VIRUSURI ARN

• monocatenar • monocatenar
– sens - – sens +
• cu înveliş • cu înveliş
– PARAMYXOVIRIDAE
» PARAMYXOVIRINAE – RESPIROVIRUS – V. PARAGRIPAL – RETROVIRIDAE
- RUBULAVIRUS – V-OREIONULUI » ONCOVIRINAE – ONCOVIRUS
- MORBILLIVIRUS – V.RUJEOLOS » LENTIVIRINAE – LENTIVIRUS – HIV, SIV,
» PNEUMOVIRINAE – PNEUMOVIRUS - VRS » SPUMAVIRINAE
– ARENAVIRIDAE – CORONAVIRIDAE
» ARENAVIRUS – V. CORIOMENINGITEI LIMFOCITARE, V. LASSA
– BUNYAVIRIDAE » CORONAVIRUS – CORONAVIRUSURI UMANE
» BUNYAVIRUS; HANTAVIRUS; NAIROVIRUS; PHLEBOVIRUS – TOGAVIRIDAE
– RHABDOVIRIDAE » ALPHAVIRUS
» LYSSAVIRUS – V.RABIC » RUBIVIRUS – V.RUBEOLOS
– FLAVIVIRIDAE – FLAVIVIRUS – ARBOVIRUSURI
- HEPACIVIRUS – V.HEPATITEI C
3
23.03.2018
VIRUSURI ARN
• monocatenar
– sens +
• fără înveliş
– PICORNAVIRIDAE
» ENTEROVIRUS - V.POLIO; V.COXSACKIE A,B; V.ECHO
» HEPATOVIRUS – V.HEPATITEI A
» RHINOVIRUS – RHINOVIRUS UMAN
» APHTOVIRUS – V.AFTOS
» CARDIOVIRUS – V.ENCEFALOMIOCARDITEI
» ORFANOVIRUS – V.ECHI TIP 22-23
4
23.03.2018
ADENOVIRIDAE
Adapted from Fields et al., Fundamental Virology (1996).
Dr Linda Stannard, University of

Cape Town, South Africa
GENERALITĂŢI CLASIFICARE
 virusuri numeroase  familia Adenoviridae

 la păsări, mamifere, marsupiale, amfibieni
 afecţiuni  genul Mastadenovirus
 sindroame febrile  mamifere, om, maimuţă, ecvine, bovine, canine, porcine,
 sindroame respiratorii ovine
 faringo-conjunctivite
 gastroenterite
 genul Aviadenovirus
 primul izolat în 1953
 păsări
 Rowe şi colaboratorii
 raţe, curcani, gâşte, fazani, găini
 din ţesut adenoidian şi amigdalian uman  “adenovirus”
GENUL MASTADENOVIRUS CARACTERE MORFOSTRUCTURALE
 clasificate în
 6 serogrupe sau subgenuri (A  F) pe baza
 proprietăţilor hemaglutinante  formă sferică
 proprietăţilor oncogene la rozătoare
 omologiei ADN
 dimensiuni 70 – 80 nm
 49 serotipuri umane: mai frecvente 18; 11, 21,  fără înveliş extern
35, 37, 40
 serotipurile 40, 41
 încadrate în grupul F
 patogeni enterici
1
23.03.2018
CARACTERE MORFOSTRUCTURALE CARACTERE MORFOSTRUCTURALE

GENOMUL VIRAL CAPSIDA
 dimensiuni de 20 – 30 x 106 Da  capsida icosaedrică

 ADN
 bicatenar  252 capsomere
 liniar
 structuri constitutive majore:  240 hexoni
 6 regiuni distincte ale genelor timpurii E (early)

 12 pentoni
 E1A, E1B, E2A, E2B, E3, E4,
 5 regiuni ale genelor târzii L (late)

 L1, L2, L3, L4, L5
 rol în sintezele tardive virale

CAPSIDA CAPSIDA
 la vertex - fiecare penton   hexonii

proiecţii exterioare = “FIBRE”
 9-31 nm  trimeri cu aspect:
 bază de ataşare de penton
 buton terminal (4 nm)  prismatic în partea superioară
 determină specificitatea de
gazdă  pseudohexagonal în partea
 toxice pt. celule  rotunjire, inferioară
moartea celulelor prin inhibarea
sintezei proteinelor

PROTEINE CONSTITUENTE PROTEINE CONSTITUENTE
 proteine structurale capsidale  proteine asociate capsidei

 proteina IX
 pe feţele centrale
 proteina II – str. hexoni  stabilizează contactele hexon-
hexon
 proteina IIIa
 proteina III – baza pentoni  pe muchii
 leagă faţetele diacente ale hexonilor
 proteina VI
 pe faţa internă a capsidei
 proteina IV – proiecţii fibroase
 legătură între capsidă şi centrul viral
 proteina VIII
 pe faţa internă a capsidei
2
23.03.2018
CARACTERE MORFOSTRUCTURALE
PROTEINE CONSTITUENTE
STRUCTURA ANTIGENICĂ
 proteine asociate  HEXONII CONŢIN

centrului viral  Ag comun de grup (subgen)
 menţin condensat ADN-ul  pe faţa internă a capsidei, la baza hexonului
viral  determină reacţii încrucişate
 proteina internă V  nu induce Ac protectori
 proteina internă VIII  Ag specific de tip

 în partea superioară a hexonului
 proteina internă X
 induce Ac neutralizanţi
STRUCTURA ANTIGENICĂ VARIABILITATE GENETICĂ
 PENTONII CONŢIN  genomul se modifică continuu

 Ag solubil comun de grup  recombinările frecvente
 FIBRELE  importanţă
 Ag specific de tip  aspecte clinice şi epidemice diferite
 induce Ac neutralizanţi  vaccinuri
 ANTIGENELE T (tumorale)
 2 Ag codificate de regiunea genomică E1A
 2 Ag codificate de regiunea genomică E1B
PROPRIETĂŢI BIOLOGICE PROPRIETĂŢI BIOLOGICE
 PROPRIETĂŢI HEMAGLUTINANTE  PROPRIETĂŢI TOXICE

 prin ataşarea fibrelor la receptorii  în culturi celulare
eritrocitari
 aglutinează hematii de  e.c.p. de tip toxic
 maimuţă Rhesus  exercitat de pentoni
subgrupe I - IV
 şobolan  rotunjire, desprindere rapidă a monostraturilor (24-48 ore)
 om
 inhibarea sintezei macromoleculelor gazdei de către
 câine
fibrele pentonice
 şoarece
 ADN, ARN, proteine
3
23.03.2018
ACŢIUNEA AGENŢILOR
PROPRIETĂŢI BIOLOGICE
FIZICI ŞI CHIMICI
 PROPRIETĂŢI ONCOGENE  stabili la acţiunea agenţilor fizici şi
 demonstrate la animale
chimici  supravieţuire şi răspândire
 in vivo
 adenovirusuri A – înalt oncogene  se conservă la
 adenovirusuri B – slab oncogene
 +40°C luni de zile
 celelalte subgenuri nu induc tumori
 in vitro
 -20°C -70°C ani de zile
 toate adenovirusurile induc transformarea celulelor  distruse de căldură
nepermisive de hamster
 în celulele transformate – ADN viral integrat
 +56°C în 30 min.
 în tumori umane – NU s-a identificat ADN adenoviral
MULTIPLICARE VIRALĂ
I. ADSORBŢIE
 prin proteinele fibrei
II. PĂTRUNDERE
 endocitoză
III. DECAPSIDARE
 deplasarea pentonilor şi hexonilor
 ajutorul integrinelor celulare
 eliberat centrul viral în citoplasma celulei
 decapsidarea completă în membrana nucleară
 ADN viral intră în nucleul celulei – declanşează
sintezele virale
Adapted from Zinsser Microbiology 20th Ed.
MULTIPLICARE VIRALĂ MULTIPLICARE VIRALĂ
IV. BIOSINTEZELE VIRALE V. ASAMBLAREA VIRALĂ

 ETAPE TIMPURII de tranziţie şi translaţie  în nucleul celulei
 proteinele etapei timpurii şi
tardive – transportate din nou în
 REPLICAREA GENOMULUI nucleu
 asamblarea capsomerelor în
capsidă, a ADN în virion
 ETAPE TÂRZII de tranziţie şi translaţie  exces de ADN viral în nucleul
celulei – formaţiuni paracristaline,
incluzii bazofile
4
23.03.2018
MULTIPLICARE VIRALĂ CULTIVARE
VI. ELIBERAREA VIRIONILOR DIN CELULĂ  CULTURI DE CELULE
 prin dezintegrarea celulei  ANIMALE
CULTURI DE CELULE CULTURI DE CELULE
 ecp
 linii celulare
 la 4-6 zile de la inoculare
 la periferia monostratului
 HeLa, KB, Hep-2, A549
 rotunjire, aglomerări “în ciorchine”
 desprinderea
 culturi primare de rinichi embrionar uman
 modificări nucleare
 culturi diploide WI38, MRC5  creşterea în dimensiuni a nucleului
 incluzii intranucleare eozinofile apoi bazofile
 ADN şi proteine virale
ANIMALE ASPECTE CLINICE
 şobolanul de bumbac (Sigmodon hispidus)  afecţiuni respiratorii
 şoareci  afecţiuni oculare
 infecţii inaparente la  afecţiuni gastro-intestinale

 hamsteri, cobai, iepuri, purcei, câini
 afecţiuni uro-genitale
 afecţiuni ale sistemului nervos
5
23.03.2018
ASPECTE CLINICE infecţia respiratorie acută
 AFECŢIUNI RESPIRATORII  simptome

 subgenurile  febră
B tipuri 3, 7, 14, 21, 34, 35  stare generală alterată
 C tipuri 1, 2, 5, 6
 faringită
 E tipul 4
 tuse
 infecţie respiratorie acută
 tineri militari “boala recruţilor”
 faringită acută febrilă
 durata 10 zile
 pneumonie
 febra faringo-conjunctivală  tip 4, 7, rar 3, 11, 14, 21
faringita acută febrilă pneumonia

 simptome
 simptome
 febră
 febră
 complicaţii  stare generală alterată
 stare generală alterată  faringită
 bronşită
 faringită  tuse
 bronşiolită
 tuse  copii
 crup
 copii  evoluţie fatală (8-10%)
 tip 7, 3
 tip 1, 2, 5, 6
febra faringo-conjunctivală AFECŢIUNI OCULARE

 incubaţie 1 – 8 zile
 tip 3, 7, 14  adenovirusuri A şi E
 simptome  conjunctivita foliculară
 din apa contaminată a
 febră bazinelor  tip 4, 8, 9
 stare generală alterată  “swimming pool conjunctivitis”  keratoconjunctivita epidemică

 faringită  tip 8, 19, 37
 incubaţie 8-10 zile
 tuse
 edem pleoape, dureri oculare, fotofobie, infiltraţii corneene
 conjunctivită subepiteliale, hipertrofia ggl preauriculari, cervicali,
 adenopatie submaxilari
 conjunctivita hemoragică acută
 hipertrofie amigdaliană
 tip 11, rar 21 (grup B)
 uneori diaree
6
23.03.2018
AFECŢIUNI
AFECŢIUNI UROGENITALE
GASTROINTESTINALE
 gastroenterita acută  cistita hemoragică acută  cervicita
 copii
 subgrup B (11, 21)  femei
 diaree, deshidratare
 băieţi  serotip 37
 subgen F (40, 41); A (31); C (2)
 hematurie, disurie, poliurie
 enterocolita acută necrozantă
 apendicita  infecţii persistente ale
 intususcepţia  uretrita rinichiului
 telescoparea porţiunii inferioare a intestinului   bărbaţi
ocluzie intestinală  subgen B (11, 14, 15)
 serotip 37
 cauza: hipertrofia structurilor limfoide intestinale
AFECŢIUNI ALE SISTEMULUI

adenoviroze în imunodeficienţă
NERVOS
 meningoencefalita  evoluţii grave, mortalitate ridicată
 subgen B şi C (3, 5, 6, 7, 12, 32
 sindrom Reye
 rar, la copii
 Sindromul Reye este o encefalopatie însoțită de
degenerescența grasă a ficatului, hiperamoniemie,
sindrom hemoragipar
IMUNITATE IMUNITATE
 umorală  celulară
 rol major în protecţie
 Ac neutralizanţi  limfocite T cu receptori CD4 şi CD8
 transmişi transplacentar (6-11 luni protectivi)
 interferon γ
 Ac faţă de Ag specifice de tip  TNF-β
 seroneutralizanţi
 hemaglutinoinhibanţi  IL-2
 persistă ani de zile
 Ac anti-Ag comun de grup
 fixatori de complement
 nu sunt protectori
 persistă 6 – 12 luni
7
23.03.2018
EVITAREA RĂSPUNSULUI
EPIDEMIOLOGIE
IMUN
 inhibarea prezentării şi recunoaşterii Ag  răspândire globală
 modularea apoptozei  caracter

 sporadic
 endemo-epidemic
 sezonier: iarna, primăvara, începutul verii
 sursa: omul bolnav

 transmitere: fecal-orală; aerogenă; apă
contaminată, mână murdară,
 susceptibilitate generală, rezistenţă la reinfecţie
PROFILAXIE TRATAMENT
 MĂSURI GENERALE  INEFICIENT

 igiena individuală, sterilizare instrumentar,
clorinarea apei
 PROFILAXIE SPECIFICĂ
 vaccinuri vii atenuate mono-, bi-, trivalente
 sc, oral
 unităţi militare
 vaccinuri subunitare
 încercări
 conţin hexoni sau/şi fibre
DIAGNOSTIC DE DIAGNOSTIC DE
LABORATOR LABORATOR
A. EXAMEN DIRECT A. EXAMEN DIRECT
1. evidenţierea virionului 2. evidenţierea Ag virale
 ME  pe preparate celulare prin:
 IF cu seruri antihexon sau antivirion
 pe secţiuni tisulare fixate şi colorate  IF optimizată TR-FIA
 coloraţie negativă – concentrate de urină,  time-resolved immunofluoroassay
secreţii respiratorii, materii fecale  cu Ac marcaţi cu europium
 IME  teste imunoenzimatice ELISA

 cu Ac monoclonali
 RIA
 contraimunoelectroforeza
şiruri paralele cristaline în nucleul celulei
8
23.03.2018
LABORATOR LABORATOR
A. EXAMEN DIRECT B. IZOLARE ŞI IDENTIFICARE
3. detectarea ADN-ului viral  numai în culturi celulare
 pt tipurile 40, 41  primare de origine umană – rinichi embrionar
 în materiile fecale  dipliode umane WI 38, MRC 5, FT (amigdale fetale)
 tehnica  linii continui HeLa, KB, Hep-2, A 549
 amplificare genomică PCR serotip 40, 41
 hibridizare ADN
 cultivare dificilă
 culturi terţiare de celule renale cynomolgus
 culturi derivate din linia HEK
LABORATOR LABORATOR
B. IZOLARE ŞI IDENTIFICARE B. IZOLARE ŞI IDENTIFICARE
 optimizarea izolării :
 e.c.p.  centrifugare imediat după inocularea culturii
 la 4-6 zile de la inoculare
 rotunjire, creşterea refringenţei, creşterea volumului  identificarea, în etape
celulei, focare de celule aglomerate 1. încadrare în adenovirusuri: IF, ELISA, TR-FIA, RFC, latex-
aglutinare
 degenerarea monostratului în 14-16 zile 2. încadrare în subgen:
 în lichidul de cultură – eliberate  HA cu hematii de şobolan, maimuţă, om
 teste complementare: IF, EIA, RFC cu seruri specifice
 Ag virale solubile
antihexon sau Ac monoclonali antihexoni
 Ag hemaglutinante 3. serotipajul izolatului: SN, HAI
 virus
DIAGNOSTIC DE
LABORATOR
D. DIAGNOSTIC SEROLOGIC
 probe duble de ser la 2-4 săptămâni
 RFC
 Ag supernatante de cultură / preparate semipurificate de
hexoni
 sensibilitate mică
 EIA – mai sensibile

 HAI
 determină Ac specifici de tip
 SN
 determină Ac specifici de tip
9
23.03.2018
Clasificare
 familia Herpesviridae
 3 subfamilii
Herpesvirusuri  Alphaherpesvirinae:
 genul Simplex virus
 virus herpes simplex tip 1 şi 2
 genul Varicellavirus
 virusul varicelo-zosterian (virus herpetic uman tip 3)
 Betaherpesvirinae
caractere comune familiei

 genul Cytomegalovirus
 v. citomegalic (virus herpetic uman tip 5)
 genul Roseolovirus
Herpesviridae 
 v. herpetice umane 6 şi 7
Gammaherpesvirinae
 genul Lymphocriptovirus
 v. Epstein Barr (virus herpetic uman tip 4)
 genul Rhadinovirus
 v. herpetic uman tip 8 (v. sarcomului Kaposi)
Proprietăţi Rezistenţa la agenţi fizici/chimici

 formă sferică, 160-200 nm
 la criomicroscopie se vede  instabil la 22°C
 centru dens ce conţine
 genomul viral: ADN d.c., liniar  inactivat la 56°C în 20 minute
 capsida: simetrie icosaedrică
 zonă externă de material electronooptic dens  distrus de:
 tegumentul: amorf, asimetric, constituit din glicoproteine şi proteine,
specific fiecărei subfamilii  UV
 înveliş extern
 derivat din membrana celulei gazdă: strat bilipidic  îngheţ-dezgheţ
 spiculi scurţi, glicoproteici, virus specifici (peplomere)
Multiplicare caractere biologice comune

 ataşare  produc infecţii latente - persistente
 fuziunea învelişului viral cu membrana celulară
 pătrunderea nucleocapsidei în citoplasmă  reactivarea infecţiei favorizată de
 biosinteze virale  defecte ale apărării imune
 în nucleul celulei gazdă
 factori fizici: UV
 asamblare prin înmugurirea nucleocapsidelor din
membrana nucleară internă  factori hormonali: ciclul menstrual
 eliberare de celulă prin proces invers fagocitozei  stress
1
23.03.2018
caractere biologice comune Particula de Herpesvirus

HSV-2 virus
 potenţial oncogen
-toate herpesvirusurile au morfologie identică
- nu pot fi diferenţiate prin ME
 v. Epstein-Barr (virus herpetic uman tip 4)
 limfom Burkitt
 carcinom naso-faringian
 v. herpes simplex 2
 cancer col uterin (în asociere cu papilloma virus)
(Linda Stannard, University of Cape Town, S.A.)
familia Herpesviridae
Herpes Simplex Virus

 Alphaherpesvirinae:
 genul Simplex virus
virus herpes simplex tip 1 şi 2
HSV

Proprietăţi Epidemiologie
 familia Herpesviridae, subfamilia Alphaherpesvirinae  sursa de infecţie: omul cu infecţie
 asimptomatică/simptomatică
 primară/recurentă
 HSV-1 şi HSV-2
 strâns înrudite
 omologie în secvenţele genomice de 50%  transmitere:
 HSV-1: contact direct cu saliva sau fluidele veziculare
 HSV-2: contact sexual
 omul este singura gazdă
 susceptibilitate
 generală
2
23.03.2018
Patogeneză Manifestări clinice

 infecţie primară
 poarta de intrare: leziuni tegumentare şi mucoase – multiplicare în celulele 1. gingivostomatită acută
epiteliale – prin terminaţiile nervilor senzoriali, pe cale axonală, este transportat la
nucleii neuronali ai ganglionilor regionali 2. herpes labial
 infecţie latentă
 virusul persistă în stare nereplicativă în neuronii senzoriali 3. herpes ocular
 reactivarea – indusă de
 stress
4. herpes genital
 expunere la radiaţii 5. alte forme de herpes cutanat
 infecţii
 pneumococice 7. meningită
 meningococice
 căldura excesivă (plajă) 8. encefalită

 factori hormonali
 menstruaţia
9. herpes neonatal
CDC/Dr. Herrmann
Herpes labial
Herpes cutanat
Herpetic gingivitis
Herpes simplex 1: Cold sores © © Bristol Biomedical Image Archive. Used with permission
Bristol Biomedical Image Archive. Used with permission
3
23.03.2018
Gingivostomatitis
© Australian Herpes
Management Forum
herpes genital
Classical primary genital herpes

affecting the vulva. This clinical
picture is seen in a minority of
cases
© Australian Herpes Management
Forum
herpes genital (penis)

Management Forum
Positive immunofluorescence test for HSV

antigen in epithelial cell. (Virology
Laboratory, New-Yale Haven Hospital)
Diagnostic de laborator
 detectare directă
 ME – lichid vezicular – nu se deosebesc HSV de VZV
 IF – scuame cutanate - se deosebesc HSV de VZV
 PCR – pentru diagnosticul encefalitei herpetice
 izolarea herpesvirusului
 HSV-1 şi HSV-2 uşor de cultivat în culturi celulare
 e.c.p. – rotunjirea şi agregarea celulelor, sinciţii,
incluzii nucleare e.c.p. în culturi de celule: balonizarea celulelor
 serodiagnostic (Linda Stannard, University of Cape Town,

S.A.)
 pe seruri pereche (seroconversie): IgM, IgA, IgG
4
23.03.2018
Management
 nu există preparate care să elimine infecţia latentă  Alphaherpesvirinae:
 substanţe eficiente în forme grave:
 genul Varicellavirus
Acyclovir
Famciclovir  virusul varicelo-zosterian
Valacyclovir – doar administrare orală, mult mai scump ca acyclovir-ul
Foscarnet
(virus herpetic uman tip 3)
Vidarabina
Proprietăţi
 familia Herpesviridae, subfamilia Alphaherpesvirinae
Varicella - Zoster Virus (VZV)  omul este singura gazdă
Human Herpes Virus 3 (HHV 3)
Negative stain of varicella zoster virus ©

Transmission electron micrograph of
Dr S. McNulty, Queens University, Belfast.
varicella- zoster virions from vesicle Image must not be used for commercial
fluid of patient with chickenpox purpose without the consent of the
CDC/Dr. Erskine Palmer copyright owners.
Boala la om Epidemiologie
 Varicella  sursa: om bolnav
 boală endemică
 caracteristică copilăriei (4-10 ani)  transmitere
 cale aeriană
 contagiozitate mare 90-95%
 contact direct cu veziculele ce conţin virus
 intrauterin/postnatal de la mame cu varicelă

 Herpes zoster
 sporadică
 susceptibilitate
 caracteristic vârstnicilor  generală
5
23.03.2018
Patogeneză Varicela (Chickenpox)

 primoinfecţia
 pătrundere prin orofaringe, căi respiratorii superioare, mucoasa
conjunctivală – replicare în epiteliile porţii de intrare – diseminare pe căi
limfatice şi sanguine – infecţia endoteliilor capilare – multiplicare –
viremie – invadarea mononuclearelor, tegumentelor şi mucoaselor
 infecţia latentă
 diseminare pe cale nervoasă / sanguină spre ganglionii senzoriali
 reactivarea
 iniţierea şi replicarea virală la nivelul ganglionului – transportul virusului
de-a lungul traseelor nervoase – diseminare în tegumente – erupţie
veziculară
 factori favorizanţi
 stress, vârstă, diminuarea rezistenţei imune
CDC
CDC
Thirty year old female with

chicken pox. There is a general
rash over the entire back.
Images © Lewis Tomalty,
Queens University, Kingston,
Ontario K7L 3N6 Canada and
The MicrobeLibrary
Management Forum
Herpes zoster (zona zoster)

(Shingles)
© Australian Herpes Management Forum
Management Forum
6
23.03.2018
Infecţia congenitală VZV

This is a classic case of chickenpox
 90% din femeile gravide sunt deja imune of the newborn. The infant
contracted chickenpox at birth
 infecţia primară este rară în cursul sarcinii from her infected mother. A severe
skin infection has developed on the
 infecţia primară în cursul sarcinii face and neck and, without
treatment, this infection could
 forme grave de evoluţie, pneumonie – la mamă spread throughout the body and
cause serious illness or even
 infecţia intrauterină a fătului – malformaţii congenitale, deficienţe neuromotorii
death
Courtesy of the American Academy
 varicela neo-natală (mama cu varicelă în ultima parte a sarcinii)
of Pediatrics, Pennsylvania
 varicelă gravă diseminată a nou născutului chapter - Immunization Action
Coalition
Cytopathic Effect of VZV

rar necesar (suficiente manifestările clinice)
izolarea virusului – rar efectuată

examen direct
 ME – lichid vezicular – nu se deosebesc HSV de VZV
 IF – scuame cutanate - se deosebesc HSV de VZV
serodiagnostic
 Ac anti VZV IgG – infecţie în antecedente, imunitate

Cytopathic Effect of VZV in cell culture: Note the ballooning of cells.
 Ac anti VZV IgM – infecţie primară recentă (Coutesy of Linda Stannard, University of Cape Town, S.A.)
Management
 VARICELA NECOMPLICATĂ  familia Herpesviridae
 evoluţie autolimitantă
 nu necesită tratament
 util Acyclovir  genul Cytomegalovirus
 imunodeprimaţi  v. citomegalic (virus herpetic uman tip 5)
 sistem imun normal – complicaţii (pneumonie, encefalită)
 HERPES-ZOSTER
 tratament simptomatic
 util: acyclovir, valicyclovir, famciclovir.
7
23.03.2018
epidemiologie
 Infecția cu virusul citomegalic are o distribuție
ubicuitară, fără a exista o predominanță sezonieră sau un
aspect epidemic.
Cytomegalovirus (CMV)
 CMV este întâlnit în toate zonele geografice
Human Herpes Virus Tip 5 (HHV 5)  Prevalența infecției congenitale este de 0,2- 2,4%
epidemiologie epidemiologie
 Ca urmare a particularităților de „latență“ a virusului, riscul de afectare fetală  După primul an de viață, colectivitățile frecventate de copii devin
este condiționat de următorii parametri: cea mai importantă sursă de contaminare, atât pentru ei, cât și
 tipul infecției materne - risc de transmitere la făt de
pentru personalul de îngrijire.
 40-50% în infecția primară
 rata de infecție la acești copii este de 50-80%, iar la personalul de îngrijire
 0,5-3% în caz de recurență de 10-20%, procente care contrastează cu riscul de 1-3% în populația
 data contaminării în raport cu vârsta gestațională condiționează gravitatea generală.
afectării fetale.
 leziunile fetale vor fi cu atât mai severe, cu cât infecția survine mai
precoce în cursul sarcinii  Al doilea vârf al infecției cu CMV apare în adolescență, prin
 O infecție în cursul primului trimestru de sarcină, generează afectări
transmitere sexuală
grave în 50% dintre cazuri
 în timp ce în cursul trimestrului II și III riscul scade global la 25%
 Infecția nozocomială este rezultatul transfuziilor de sânge sau
respectiv 12,5%
produse de sânge.
Cytomegalovirus PATOGENIE
 infecţia primară  Este strâns legată de
 de obicei asimptomatică  particularitățile biologice ale virusului (replicare, citopatogenitate)
 se instalează infecţia latentă cu reactivări periodice  vârsta și statusul imunologic al organismului uman.
 Virusul citomegalic, după invadarea organismului fetal, produce
 sursa de infecţie leziuni grave poliviscerale. Organele afectate sunt
 omul, singura gazdă-sursă
 placenta,
 creierul,
 transmitere  ficatul,
 salivă, lapte de mamă, contact sexual, urină, posttransfuzional  plămânii,
 rinichii,
 susceptibilitate  pancreasul,
 generală  splina și
 glandele salivare
8
23.03.2018
PATOGENIE PATOGENIE
 Rezervorul de citomegalovirus este reprezentat  Transmiterea citomegalovirusului la om se face pe
numai de om. două căi
 Este excretat atât în cursul infecției primare, cât și  Transmiterea verticală - pe cale transplacentară de la
a celei recurente, prin mama cu infecție primară sau recurentă la făt.
 urină,  Transmiterea orizontală - prin:
infectarea perinatală a nou-născutului cu secrețiile cervico-
 salivă, 
vaginale ale parturientei sau prin lapte de mamă;

 materii fecale,  transfuzie de sânge sau transplant de organe de la un donator
 lapte de mamă, seropozitiv pentru CMV;
 secreții cervico-vaginale și spermă  contactul mucoaselor cu secreții sau excreții infectate (urină,
salivă, materii fecale, spermă)
Aspecte clinice Boala cu incluzii citomegalice

 Infecţii intrauterine se pot solda cu:  anomalii ale SNC- microcefalie, retardare mentală, spasticitate,
epilepsie, calcificări periventriculare.
 infecţia generalizată
 de la hepatosplenomegalie moderată, cu icter, până la deces.  ochi - choroidoretinită şi atrofie optică
 80-90% dintre ei vor prezenta complicaţii:  ureche – surditate sensorineurală
 surditate,
 ficat - hepatosplenomegalie şi icter datorat hepatitei
 tulburări de vedere,
 deficienţe mintale;  plămâni - pneumonie
 infecţia tardivă  inimă - miocardită
 determină boli fetale severe şi copilul poate fi născut viu,
 purpură trombocitopenică, anemie hemolitică
dar dezvoltă “boala incluziilor citomegalice”
Aspecte clinice Aspecte clinice

 Infecții postnatale  Infecția primară ce apare în adolescență sau
 Nou-născutul poate contracta infecţia şi în la adult
timpul naşterii sau prin laptele matern, în pofida  MONONUCLEOZA INFECŢIOASĂ atipică
Ac-lor materni transmişi transplacentar.
 Infecţia poate fi asimptomatică sau se manifestă prin:  incubaţie 4-8 săptămâni
pneumonie interstiţială, hepatită, anemie hemolitică.
 Copilul elimină CMV prin urină, la 2-3 luni după  febră, oboseală, adenopatie tranzitorie, afectare hepatică
naştere, timp de ani de zile, indiferent de manifestarea moderată
aparentă sau nu a bolii.
9
23.03.2018
Diagnostic Cytomegalovirus
 izolarea CMV din urina sau saliva nou-  cultivare
născutului  culturi de celule
 fibroblaste umane
 prezenţa Ac-anti CMV tip IgM în sângele nou-  diploide umane
născutului  T sau B
 detectarea incluziilor de tip citomegalic în e.c.p. – focare de celule balonizate, rotunjite,

ţesuturile afectate (rar utilizată) refringente, cu granule citoplasmatice refractile,
- incluzii nucleare eozinofile “ochi de bufniţă”
Efectul citopatic al CMV

Management
 infecţia primară – indicaţie de întrerupere a sarcinii
 40% şansa ca fătul să fie infectat.
 10% şansa ca fătul infectat congenital să fie simptomatic la naştere sau să
dezvolte ulterior sechele
 4% şansa (1 din 25) de a naşte un copil cu probleme CMV
 infecţia recurentă – riscul de transmitere a infecţiei la făt este mic;

(Courtesy of Linda Stannard, University of
nu se recomandă întrerupere de sarcină
Cape Town, S.A.)
 genul Roseolovirus
 v. herpetice umane 6 şi 7
VIRUSURI HERPETICE UMANE

6 ȘI 7
10
23.03.2018
HHV-6 și HHV-7 Virus herpetic uman 6

 sunt ubicuitare, izolate în întreaga lume  izolat în 1988
 transmitere  majoritatea infecțiilor sunt asimptomatice
 contact cu saliva persoanei infectate
 lapte matern  poate cauza ”roseola infantum”
 infecția dobândită după vârsta de 4 luni când efectul  majoritatea cazurilor la copii între 4 luni – 2 ani
Ac materni a dispărut  febră 3-4 zile (uneori cu convulsii febrile)
 până la vârsta adultă 90-99% din populație a trecut  erupție cutanată generalizată
prin infecția cu ambele virusuri  complicații - encefalită
 rămân în stare latentă după primo-infecție și se  diagnostic clinic și serologic
reactivează din timp în timp
Diagnostic și management
 Roseola infantum
 erupție caracteristică – suficient dg. clinic
 izolarea virusului – complicată, nu se practică de
rutină
 dg. serologic – detectare de IgM și IgG specifice
 nu este tratament anti HHV-6 specific
Virus herpetic uman 7

 Nu există o asociere fermă între HHV-7  familia Herpesviridae
și boală umană  Gammaherpesvirinae
 genul Lymphocriptovirus
 v. Epstein Barr (virus herpetic uman tip 4)
11
23.03.2018
Patogeneză
 poarta de intrare orofaringele – multiplicare în parotidă, glande
Epstein-Barr Virus (EBV) salivare – infectarea limfocitelor B – diseminare sanguină spre
ţesuturile limfoide – VEB persistă în stare latentă toată viaţa
Human Herpes Virus tip 4 (HHV 4)
Afecţiuni cauzate MONONUCLEOZA INFECŢIOASĂ

 boala sărutului
1. mononucleoza infecţioasă  evoluţie endemică
 sursa de virus omul infectat
2. limfom Burkitt (potențial oncogen)
 transmitere prin
3. carcinom nasofaringean (potențial oncogen)  contact direct cu salivă, secreţii orofaringiene
 transfuzii sanguine
4. boală limfoproliferativă/limfom la imunodeprimaţi (potențial oncogen)  organe transplantate
 susceptibilitate generală
5. mononucleoză cronică  se manifestă prin
 febră,
6. leucoplachie orală la pacienţi AIDS  faringită,
 limfadenopatie iniţial cervicală apoi generalizată,
7. pneumonie interstiţială cronică la pacienţi AIDS
 hepatosplenomegalie.
 Semn obiectiv oboseala.
Diagnostic
 Limfomul Burkitt:  examen direct
 neoplazie cu malignitate extrem de ridicată cu tumori  detectarea virusului: ME
localizate frecvent la nivelul maxilarului  evidenţierea acidului nucleic: hibridizare in situ, PCR
evidenţierea antigenelor virale: IF
 întâlnită în Africa şi Papua Noua Guinee 
 izolare
 nu se practică
 Carcinom naso-faringian:  examen citologic – frotiuri periferice – mononucleare mari, anormale,

citoplasmă vacuolizată, nuclei fenestraţi
 neoplasm nediferenţiat la nivelul naso-faringelui  serodiagnostic
foarte invaziv mai ales la nivelul ganglionilor  Ac heterofili: reacţia Paul-Bunell-Hăngănuţiu
cervicali  Ac specifici pe probe duble : IF, ELISA
 întâlnit în Extremul Orient
12
23.03.2018
 Gammaherpesvirinae
 genul Rhadinovirus
 v. herpetic uman tip 8 (v. sarcomului Kaposi)
HERPES VIRUS UMAN 8
 izolat inițial din celulele sarcomului Kaposi (1994)  virusul rămâne în stare de latență la nivelul limfocitelor
 acum, pare să fie ferm asociat cu sarcomul Kaposi  Spre deosebire de celelalte herpesvirusuri, HHV-8 nu
induce infectii cu caracter ubicuitar, acestea fiind limitate
precum și unele tumori maligne mai puțin cunoscute in populatia generala.
 ADN-ul HHV-8 este prezent în aproape 100% din  Persoanele din Africa sub-sahariană prezintă rata cea mai
cazurile de sarcom Kaposi mare a infectiei (~50% din populatie).
 majoritatea pacienților cu sarcom Kaposi au Ac anti-  Seroprevalenta in regiunea mediteraneană este de ~10%,
HHV-8 desi in anumite zone din Italia poate atinge 30%.
 seroprevalența HHV-8 în populația generală este mică  In SUA prevalenta anticorpilor specifici este de 5%, in
 seroprevalența HHV-8 în rândul persoanelor la risc de timp ce in Japonia de numai 0,2%.
sarcom Kaposi (ex: homosexuali) este mare
Transmiterea HHV-8 Infecția primară cu HHV-8

 Identificarea infecției primare cu HHV-8 este dificila din
cauza
 contact sexual (in special la homosexuali),  incidentei scăzute a infecției in cele mai multe populații
 prin saliva persoanelor infectate, studiate
 lipsei de trăsături specifice care sa definească boala.
 transfuzii de sânge,  Cele mai multe infecții sunt asimptomatice sau prezintă
 transplant de organe solide de la donatori seropozitivi manifestari nespecifice, cum ar fi: febra, diaree, astenie,
rinoree, erupții cutanate localizate, limfadenopatie sau
artralgii.
 Deși exista puține studii in acest sens, se pare ca infecțiile
primare pot fi letale in contextul imunosupresiei, in timp
ce la persoanele sanatoase infectia este autolimitanta
13
23.03.2018
sarcom Kaposi sarcom Kaposi

 descris in 1872
 dermatologul ungur Moritz Kaposi, ca fiind o tumora agresiva
ce afecteaza pacientii tineri.
 este o tumora vasculara,
 apare la nivelul tegumentului, mucoaselor si viscerelor,
 cu evolutie ce merge de la forme indolente, cu afectare
minima a tegumentului sau ganglionilor limfatici, pana la
forme fulminante, cu manifestari viscerale si cutanate
extensive anormale din sarcomul Kaposi
 determină formarea unor tumori roşii, violacee sau
maronii pe piele.
forme clinice de sarcom Kaposi forme clinice de sarcom Kaposi

 Sarcomul Kaposi clasic  Sarcomul Kaposi asociat cu SIDA
 mai ales la pacienții vârstnici din regiunea mediteraneană  la pacienții cu infecție HIV
și Europa de Est; leziunile se găsesc la nivelul
extremităților și au o evoluție lentă.  reprezintă forma cea mai agresivă clinic a sarcomului
 Forma endemică  poate apărea in orice stadiu al infecției HIV, chiar cu
 mai frecvent in Africa, predominant la bărbați valori normale ale limfocitelor T CD4+
(barbati:femei = 20:1) si copii HIV negativi.  morbiditatea si mortalitatea apar prin afectare cutanata
 clinic, se aseamănă cu forma clasică, dar apariția bolii la (leziunile sunt mai frecvente la nivelul fetei),
copiii sub vârsta de 10 ani are o evoluție agresivă, adeseori gastrointestinală sau pulmonară extinsă
fatală.
forme clinice de sarcom Kaposi

 Sarcomul Kaposi iatrogen
 apare la persoanele
 imunocompromise după transplant de organe
 care primesc terapie imunosupresiva
 incidenta sa este mai crescuta la persoanele cu transplant
renal
 transmiterea infectiei HHV-8 prin intermediul organelor
transplantate de la donatori seropozitivi constituie un factor
de risc pentru dezvoltarea sindromului Kaposi asociat cu
transplantul
14
 genom: ADN d.c.
 simetrie icosaedrică
 fără înveliș extern
 E 1 - 7 proteine reglatoare
(early)
 L 1 – 2 proteine
structurale, componente
ale capsidei (late)
 peste 120 serotipuri de HPV  Spectru de gazdă restrâns: om, bovine, cai, capre,
 77 genotipuri distincte de virus papilloma uman (VPU) câini, iepuri, cerbi etc.
 majoritatea nu produc simptome
 aproximativ 40 serotipuri au transmitere sexuală  Are potenţial oncogen – induce tumori benigne
sau maligne
 se replică numai în stratul bazal al epiteliilor stratificate ale
 Tropism pentru
 pielii
 Celulele scuamoase ele tegumentului
 mucoaselor
▪ Leziuni ale epiteliilor keratinizate – peste 33 tipuri
 Membrane mucoase
 virusul pătrunde spre stratul bazal prin mici soluţii de ▪ Leziuni ale mucoaselor și ale epiteliilor necheratinizate – peste
continuitate epiteliale 30 tipuri localizate anogenital
 VPU nu se multiplică in vitro  leziuni specifice (condiloame, veruci), cu

localizare
 date puține referitoare la replicare  tegumentară
 nu cultivă în culturi celulare  ano-genitală
 respiratorie
 modelele experimentale nu dau rezultate datorită
specificității de gazdă  displazie / cancer de col uterin
1
 Leziuni cutanate (= condiloame, veruci)
 peste 120 tipuri de HPV, notate cu cifre  condiloamele comune (veruca comună, verrucae vulgares)
▪ frecvent la nivelul mainilor/picioarelor, cot/genunchi
 diferite tipuri produc afecţiuni diferite, specifice ▪ aspect conopidiform, deasupra planului pielii
▪ dispar spontan în aproximativ 2 ani
Condiloame comune 2, 7  condiloamele plantare
Condiloame plantare 1, 2, 4, 63 ▪ localizate pe tălpi
▪ se dezvoltă în profunzime, cauzând durere
Condiloame plate 3, 10
 condiloamele sub/periunghiale
Condiloame ano-genitale 6, 11, 42, 44 ▪ localizate în jurul unghiilor sau pe cuticule
•Risc foarte înalt: 16, 18, 31, 45 ▪ tratamentul este dificil
Cancer genital •Risc înalt: 33, 35, 39, 51, 52, 56, 58, 59  condiloamele plate (veruca plană, verrucae planae)
•Risc înalt, incert: 26, 53, 66, 68, 73, 82 ▪ localizate frecvent pe braţe, faţă, frunte, spate
▪ mai frecvente la copii şi tineri
Hiperplazie epitelială focală orală 13, 32
Papilomatoză orală 6, 7, 11, 16, 32  Leziunile nu au evoluţie spre cancer
Cancer orofaringean 16  HPV cutanate de obicei nu cauzează leziuni genitale
Papilomatoză laringeană 6,11
 posibilă transmitere de la animale – incidenţa crescută a verucilor la măcelari, veterinari.
Condiloame comune Condiloame comune
Condiloame periunghiale Condilom plantar
 leziunile cu localizare ano-genitală

 condiloamele ano-genitale (negi genitali/ venerieni,
condylomata acuminatum)
▪ HPV tipurile 6, 11 sunt incriminate în etiologie în 90%din
cazuri Condiloame ano-genitale
▪ la majoritatea persoanelor infecţia e rapid limitată, fără
apariţia leziunilor
▪ se poate dezvolta ca formaţiuni mari, conopidiforme
▪ virusul se transmite uşor prin contact direct cu leziunile
▪ nu sunt răspunzătoare de modificări maligne genitale
2
 Epidermodisplazia verruciformis
 rară
 debut în copilărie (la 9 ani)
 afecţiune transmisă genetic – probabil defect
imun ce favorizează dispersia cutanată virală
 caracterizată prin numeroase tumorete
asemănătoare verucilor plane
▪ persistă toată viaţa
▪ pot evolua spre carcinoame epiteliale (!expunere la raze
solare)
Dede – Indonezia
epidermodisplazie veruciformă severă
“Tree man who grows roots”
epidermodisplazie veruciformă
 papiloamele tractului respirator

 papiloame laringiene juvenile
▪ contaminare la naștere de la condiloamele mamei
▪ apar la 1-5 ani
▪ regresie spontană; recurenţe la vârsta adultă
 papiloame laringiene ale adultului (papilomatoza
respiratorie recurentă)
▪ proliferări preneoplazice
▪ afecţiune rară, cauzată de HPV tip 6, 11
▪ condiloamele se formează pe laringe, sau în alte zone ale tractului
respirator (trahee, bronhii) papilomatoză respiratorie
▪ evoluţia malignă e rară
▪ evoluţie recurentă
▪ necesită intervenţii chirurgicale repetate pentru extirparea verucilor
▪ induc probleme de respiraţie, prin obstrucţia mecanică a laringelui/traheei
3
 papiloamele cavității bucale
 hiperplazia focală epitelială
▪ leziuni hiperplastice, de consistenţă moale
▪ pe mucoasa bucală, linguală și a buzelor
▪ VPU 13, 32
▪ nu se transformă malign
▪ răspândită universal, mai frecventă la indigenii din America, Alaska,
Groenlanda
 papiloame scuamoase
▪ proliferări pedunculate pe toată mucoasa bucală și pilieri
▪ nedureroase
▪ VPU 6, 11, 32
 veruca vulgaris
▪ pe buze
▪ VPU 2
 Displazie (precancer) şi cancer

 cel mai frecvent HPV 16, 18, 31, 45 ( = HPV cu risc
oncogen crescut)
 displazia se dezvoltă prin schimbări progresive survenite
în celulele infectate
 tipuri de cancer displazie/cancer de col uterin
▪ genital
▪ col uterin (cervical), anal, vulvar, vaginal, penian
▪ carcinom scuamos orofaringean
▪ epidermodisplazie veruciformă
 neoplazia cervicală intraepitelială

 (CIN) – cervical intraepitelial neoplazia
 leziune precanceroasă
 poate conduce la carcinom cervical
 clasificarea gradului de risc
▪ în funcţie de gradul displaziei
▪ CIN 1 – risc scăzut
▪ CIN 2 – risc moderat
▪ CIN 3 – displazie severă, carcinom in situ
▪ cofactori pentru creșterea riscului:
▪ fumatul,
▪ infecțiile genitale – Chlamidia, Neisseria gonorrhoeae, herpes virus tip 2 etc.
▪ posibil anticoncepționalele
▪ vârsta de debut a activității sexuale
▪ viață sexuală inadecvată
4
 Carcinom cervical invaziv  cancer genital - screening prin frotiu din raclaj
 VPU agenți etiologici pe locul
cervical
▪ 2 în neoplaziile femeilor  frotiu Papanicolau
▪ 5 între cancerele umane  se recoltează celule cu perie endocervicală
 VPU tipurile 16 și 18
 VPU 31, 33, 35, 39, 41, 42, 45, 52
 carcinoame scuamoase și adenocarcinoame
Celule epiteliale modificate
 detectarea ADN viral

 PCR
Normal Pap smear Abnormal Pap smear
 permite identificarea tipului de HPV
Koilocytes: HPV infected epithelial cells – hyperchromatic nuclei, perinuclear clear zone
 Vaccin
 Purtători: atât femeile cât şi bărbaţii  Gardasil® (Merck)
▪ protecţie faţă de infecţia cu tipurile HPV
 Transmitere ▪ 16 şi 18 (cancer genital)
▪ 6 şi 11 (condiloame genitale)
 contact cu suprafeţe sau cu persoane infectate
 cale sexuală, prin orice tip de contact cu
 Cervarix® (GlaxoSmithKline)
tegumentele genitale infectate ▪ protecţie faţă de infecţia HPV tip 16 şi 18
 vertical, de la mamă la făt
 Nu protejează persoanele care au venit în contact deja
cu HPV
▪ vaccinarea se face la vârste mici
5
23.03.2018
1. g. INFLUENZAVIRUS A
FAMILIA  cu tipul de v.gripal A (circulă la om, păsări,
animale)
ORTHOMYXOVIRIDAE 2. g. INFLUENZAVIRUS B
 cu tipul de v.gripal B (circulă la om)
3. g. INFLUENZAVIRUS C
 cu tipul de v.gripal C (circulă la om)
4. g. THOGOVIRUS cu tipurile
 Thogoto,
 Dhori,
 Batken
5. g. ISAVIRUS
GENUL INFLUENZAVIRUS MORFOLOGIE

Cuprinde virusuri cu:
 polimorfi
 ARNmc
 segmentat  forme sferice, ovale
 cu 7-8 segmente
 50 – 120 nm diametru
 capsida cu
 simetrie helicală  forme filamentoase
 înveliș extern cu  80-100 nm diametru;

 hemaglutinină
 neuraminidază  200 – 300 nm lungime
MORFOLOGIE
 structuri componente principale:
 înveliş viral lipoproteic (anvelopa, peplos)
 proteina matrice
 componenta centrală (ribonucleoproteina RNP,

nucleocapsida)
1
23.03.2018
ÎNVELIŞ VIRAL LIPOPROTEIC ÎNVELIŞ VIRAL LIPOPROTEIC

(anvelopa, peplos) (anvelopa, peplos)
 derivat din membrana celulei gazdă

 dublu stratificat
HA (hemaglutinină)
 prezintă 2 feluri de proiecţii (spiculi,
 500-1000 spiculi de HA pe fiecare virion în funcţie de specie
peplomere virus codificate) în raport de 5:1
 are structură de trimer
 hemaglutinină  10 – 14 nm deasupra învelişului, formă de baston
 dispuse
 neuraminidază
 uniform pe toată suprafaţa virionului (hemaglutininesteraza)
 în ciorchine la unele tipuri

Orthomyxovirus,
Paul Digard, Dept. Pathology,
University of Cambridge
HA (hemaglutinină)
 funcţii:
 permite ataşarea virusului gripal la receptorii NA (neuraminidază, sialidază)
celulelor susceptibile
 50-200 spiculi NA pe fiecare virion în funcţie de specie
 aglutinează hematiile a 22 de specii animale
 (grup sanguin 0 umane, cobai, pui, curcan)  10 nm deasupra învelişului
 produce fuziunea membranelor
 formă de ciupercă cu pălăria spre periferia virusului
 este ţintă pentru anticorpii seroneutralizanţi
 tetramer, formată din 4 molecule de glicoproteină

! virusul gripal C
NA (neuraminidază, sialidază)  nu are neuraminidază
 Funcţii: de enzimă - scindează acidul sialic deci  are o singură glicoproteină de suprafaţă HEF
 facilitează pătrunderea virusului prin stratul de mucus al (hemaglutinare, esterază, fuziune)
căilor respiratorii  proprietăți HEF
 facilitează penetrarea şi eliberarea virionilor din celulă  atașare la receptor celular
 digeră inhibitorii nespecifici, mucoproteici de la nivelul  fuziunea membranelor
tractului respirator  proprietăți hemaglutinante
2
23.03.2018
COMPONENTA CENTRALĂ
PROTEINE MATRIX (M)
(RNP, nucleocapsida)
 proteina M1
 conferă stabilitate virionului
 controlează activitatea ARN-polimerazei virale
 intervine în reglarea transcrierii
 participă la asamblarea virală
 proteina M2
 rol de canal ionic – facilitează decapsidarea
 intervine în replicarea virală
 proteina BM2 – la v.gripal B
 proteina CM2 – la v.gripal C Ribonucleoproteina
Paul Digard, Dept. Pathology,
University of Cambridge
COMPONENTA CENTRALĂ COMPONENTA CENTRALĂ

(RNP, nucleocapsida) (RNP, nucleocapsida)
GENOMUL VIRAL  ARN-ul genomic este asociat cu proteinele
 ARN monocatenar segmentat complexului transcripțional
 7 – 8 segmente = minigene codificante pentru:  proteina acidă - PA
 3 polimeraze (PA, PB1, PB2)  proteinele bazice – PB1 și PB2
 HA  nucleoproteina - NP
 NA
 Nucleoproteina (NP)
 Proteina matrice (M)
 Proteine nonstructurale
PROTEINE NUCLEOCAPSIDALE PROTEINE NUCLEOCAPSIDALE
1. COMPLEX TRANSCRIPŢIONAL 1. COMPLEX TRANSCRIPŢIONAL

 Polimeraze  Nucleoproteina NP
 Proteina PA (proteina acidă) – funcţie incomplet  proteină structurală majoră
cunoscută  la ME – formă de bastonaş
 Proteina PB1 (proteina bazică)  suportul de înfăşurare a ARN genomic (nu se
vizualizează separat)
 iniţiază transcrierea,
 funcţii:
 participă la elongarea ARN progen
 parte a complexului transcriptazic
 Proteina PB2 (proteina bazică)  intervine în sinteza ARN genomic
 recunoaşte şi se leagă de structurile „cap” ale ARNm  transport complexe ribonucleoproteice spre şi din nucleu
celular  se exprimă pe suprafața celulei infectate - ţintă pentru
 rol de endonuclează limfocitele citotoxice
3
23.03.2018
Segmentul Mărimea Polipeptid Funcţie
1 2341 PB2 Transcriptaza: de legare

PROTEINE NUCLEOCAPSIDALE 2 2341 PB1 Transcriptaza: de elongare
3 2233 PA Transcriptaza: activitate de protează
Hemaglutinină; iniţerea infecţiei, imunitate
2. PROTEINE NESTRUCTURALE 4
5
1778
1565
HA
NP Nucleoproteină: legare de ARN, parte din complexul
 Proteina NS1 transcriptazei, transport nucleo-citoplasmatic al
ARN viral
 proteină NS unică 6 1413 NA Neuraminidază: penetrare şi eliberare virioni
 proteină timpurie 7 1027 M1 Proteina matrice: component major al virionului,
 acumulată în nucleul celulei infectate stabilitate, asamblare
 promovează sinteza ARNm M2 Proteină membranară: canal de ioni, decapsidare

BM 2 Virus gripal B, ciclul infectant
 Proteina NS2 8 890 NS1 Proteină nestructurală: în nucleu, efect în
 proteină tardivă transportul celular al ARN, translaţie; rol anti-
interferon
 prezentă în nucleul şi citoplasma celulei gazdă
NS2 Proteină nestructurală: nucleu+citoplasmă, funcţie
 funcţii incomplet cunoscute necunoscută
Structura antigenică Structura antigenică

1. antigene specifice de tip 2. antigene specifice de subtip
 Ag NP (nucleoproteina virală)  Ag HA
 Ag major de suprafaţă
 stabil antigenic
 15 subtipuri (H1-H15)
 exprimat şi la suprafaţa celulelor infectate  H1, 2, 3 – proprii omului
 ţinta majoră pentru limfocitul T citotoxic  H4 – 15 – specifice animalelor
 evidenţiat prin RFC, ELISA, teste de citotoxicitate in vitro  Induc răspuns imun protector (AC, limfocite T citotoxice)
 Ag M (proteinele M)  Evidenţiat prin
 Reacţii de HAI, SN, RFC, ELISA
 stabil antigenic  Teste de citotoxicitate
 identificat prin ELISA, imunoprecipitare în gel  RT-PCR
 Ag NS (proteine nestructurale)  Ag NA
 specificitate înaltă de tip  Ag de suprafaţă
 induce răspuns imun încrucişat cu AgNS de la diverse specii (om,  9 subtipuri (N1 – 2 specifice omului)
cal, porc)  identificat prin reacţii enzimatice de inhibare a activităţii neuraminidazice
 detectat prin RT-PCR (amplificare genomică după reverstranscriere)  nu induc Ac neutralizanţi
 activitate protectoare mai redusă
Structura antigenică VARIAŢII ANTIGENICE

•datorate modificărilor în Ag de
3. antigene polimerazice suprafață (HA, NA)
 Ag PB1, Ag PB2, Ag PA •variații antigenice minore

•antigenic drift
 Identificat cu Ac monoclonali şi teste de citotoxicitate
•variații antigenice majore

•antigenic shift
4
23.03.2018
VARIAŢII ANTIGENICE Antigenic drift

 VARIAŢIE ANTIGENICĂ MINORĂ
(variație antigenică
(alunecare antigenică, antigenic drift)
minoră)
 apariţia lentă de mutante HA sau NA

 mutaţii punctiforme
 modificări de conformație spațială
 modificări în compoziția unor aminoacizi
 circulaţia v. gripal în populaţii parţial imune
 indivizii care au trecut prin boală sau au fost vaccinați și
sunt rezistenți la tulpina parentală – devin susceptibili la
reinfecție cu noua tulpină
 tulpini noi circulante în diferite sezoane – EPIDEMII
 toate virusurile gripale (A,B, C)
Antigenic shift
VARIAŢII ANTIGENICE (variație antigenică majoră)
 VARIAŢIE ANTIGENICĂ MAJORĂ

(comutare antigenică, antigenic shift)
 apar brusc noi subtipuri de virusuri gripale –

PANDEMII – intervale 30-40 ani
 caracteristice pentru v. gripal A – circulă la om,
păsări, animale
 genom fragmentat → recombinări → reasortarea
subtipurilor virale prezente la om şi animale
Denumirea virusului
VARIAŢII ANTIGENICE
 tip de virus / localitate sau ţară de izolare / numărul
 funcţie de compoziţia RNP există 3 tipuri antigenice distincte de virus gripal: tulpinii / anul descoperirii/ (hemaglutinina şi
 tipul A neuraminidaza)
 izolat în 1933
 generator de pandemii sau mari epidemii


infectează o mare varietate de mamifere: om, cal, porc, dihor, foca, păsări
rezervor important: porcii şi păsările (pui de găină, curci, raţe)
 A/Hong-Kong/1/68 (H3N2)
 poate suferi variaţii antigenice minore şi majore  A/Hong-Kong/156/97 (H5N1)
 tipul B  B/URSS/2/87
 izolat în 1940


generator de epidemii locale sau regionale
infectează numai omul
 B/Hong-Kong/5/72
 nu are serotipuri
 poate suferi variaţii antigenice minore
 tipul C
 izolat în 1947
 generator de cazuri sporadice sau de mici epidemii locale
 infectează numai omul
 poate suferi variaţii antigenice minore
5
23.03.2018
REZISTENŢA LA AGENŢII
CULTIVARE
FIZICI ŞI CHIMICI
 Distrug infectivitatea:  culturi de celule renale de maimuţă Rhesus
 temperatura 56°C timp 20 – 30 minute;
 linii celulare MDCK (rinichi de câine); LLC-
 radiaţii UV, γ
MK2 (rinichi de maimuţă)
 Inactivate de:
 solvenţi organici,  ou de găină embrionat – intraalantoidian (A,B),
 formol
intraamniotic (A,B,C)
 Prezervarea infectivităţii:  animale de laborator: dihor, hamster, cobai,
 pt. timp scurt 4°C; şobolan, şoarece, cal, păsări, etc.
 ani -70°C, liofilizare
Replicare (8 – 10 ore)
 NA scade vâscozitatea stratului mucos,
digeră inhibitorii nespecifici, mucoproteici
de la nivelul CR
 se descoperă receptorii de la suprafaţa

celulelor:
 identici pt. VGA şi VGB;
 diferiţi pt VGC
Replicare (8 – 10 ore) Replicare (8 – 10 ore)

1. ADERARE 3. DECAPSIDARE:
 prin HA pt. A, B, şi HEF pt C  prin proteina M2
 de mucoproteinele care conţin terminaţii de  pH-ul în endozom scade (pH < 5)  enzime tripsină-
acid N-acetil-neuraminic (acid sialic) like din endozom scindează HA în monomerele HA1 şi
HA2  modificări de conformaţie în spiculii de HA 
2. PĂTRUNDERE prin endocitoză cu activarea funcţiei de fuziune membranară de pe HA2 +
formarea endozomului
activarea canalelor de ioni (proteina M2)  fuziunea
peplosului cu membrana endozomului  eliberarea
nucleocapsidei în citoplasmă
6
23.03.2018
4. ECLIPSA Replicare (8 – 10 ore)
- translocarea nucleocapsidei în nucleul celulei gazdă
- segmentele genomului sunt transcrise de 3 polimeraze asociate fiecărui segment:
- faza iniţială (2 h) – necesară sinteza activă a ADN celular 5. ELIMINARE
- PB2 se ataşează la capătul m7G a ARNm al celulei  scindarea acestei structuri din
ARNm de către PB1  rămâne lagată de PB2  înmugurire – treptat, în câteva ore, fără liza
- capătul serveşte ca primer pt. sinteza ARN  sunt adăugate 11-15 nucleotide celulei gazdă
complementare secvenţei conservate ale capătului 3’ a ARNv (rol PB1)  PB2 se
desprinde de pe catena în creştere
- PB1 + PA completează sinteza catenei de ARN cu sens pozitiv
- se produc 2 clase de ARN
- incomplet – ARNm → în citoplasmă
- complet – ARNc – copie (+) a ARNv (-)
- în citoplasmă – proteine virus specifice
- NP se întoarce în nucleu  asociere cu noile catene de ARNv = nucleocapside
noi  ies în citoplasmă spre membrana celulară
- la 4h de la infecţie – pe membrana celulei apar fragmente de proteină M1 –
încorporare de HA şi NA pe suprafaţă
BOALA LA OM BOALA LA OM
 incubaţie 1-3 zile
 GRIPA – primele epidemii în sec. XIV; până azi
 debut: brusc, frisoane, febră (39 – 40ºC), mialgii
31 pandemii puternice, artralgii severe, cefalee, astenie marcată
 sursa de infecţie: omul bolnav
 perioada de stare
 rezervor animal: cai, porci, păsări  semne generale toxice: febră 3-5 zile, facies congestionat,
 căi de transmitere – direct (sărut); indirect (picături
lăcrimare, fotofobie, cefalee constantă, dureri în globii oculari,
mialgii (muşchii cefei, lombalgii, rahialgii), adinamie
de secreţie naso-faringiană)  manifestări respiratorii: catar nazal, hiperemie faringiană,
laringo-traheită
 contagiozitate mare (3-5 zile); receptivitate generală  tablou sanguin: leucopenie cu limfocitoză (neutropenie),
trombocitopenie
 poarta de intrare – căile respiratorii superioare
 convalescenţă: astenie, stare depresivă, irascibilitate,

tuse seacă
BOALA LA OM Imunitate
 specifică de tip, de scurtă durată
 complicaţii: Ac anti HA – neutralizează virusul gripal
 pneumonie, miocardită, meningită, suprainfecţii Ac anti NA – împiedică răspândirea virusului la celulele
bacteriene etc. neinfectate
 !! SINDROM REYE: encefalopatie, Ac tip IgM – primoinfecţie gripală – HAI, RFC

degenerescenţa grasă a ficatului şi a altor Ac tip IgG – răspuns imun secundar – HAI
organe – după gripă tratată cu salicilaţi Ac tip IgA – ac virulicizi din secreţia căilor respiratorii
(ASPIRINĂ)
!! interferon – prima linie de apărare
7
23.03.2018
Tratament Profilaxie
 amantadină; rimantadină pt. VGA  nespecifică
 inhibitori de neuraminidază pt VGA şi VGB:  specifică

TAMIFLU; RALENZA (ZANAVIR)  OMS – supraveghere continuă a gripei pe glob
 vaccinare
EPIDEMII
 1918
Influenza virus tip A

- 2 miliarde îmbolnăviri
- 20 milioane decese
- apare simultan în SUA, Europa Africa
- 3 valuri succesive: primăvara, vara, toamna
- grupa de vârstă 20 – 40 ani
- gena NP comună cu cea porcină  Lungimea liniei = 100 nm
 1957 / 1958
- afectată 1/3 populaţie  Imagine electrono-
- 4 milioane decese
- începe în China apoi SUA microscopică;
- grupa de vârstă 5 – 19 ani
- genele HA,NA, PB1 de la tulpina parentală  Produs colorat cu PTA 2%
aviară + origine umană
 1968  Mărire 29.700 ori
- 2 milioane decese
- începe în China apoi Australia, America de
Nord, Europa

- genele HA şi PB1 de la tulpina aviară
1977
Universitatea Laval, Facultatea
- China, rapid în Rusia, Europa, SUA,
Australia
de Medicină, Quebec, Canada,
- grupa de vârstă sub 20 ani (Dr. Hans Ackermann)
- originea nu se cunoaşte
 în prezent H1N1 şi H3N2
Influenza virus tip A Influenza virus tip A

 tulpină utilizată pentru  tulpină utilizată pentru
obţinerea vaccinului obţinerea vaccinului
 Coloraţie cu uranil-acetat 2%  Coloraţie cu uranil-acetat 2%
 Virus purificat prin  Virus purificat prin
centrifugare în gradient de centrifugare în gradient de
zaharoză zaharoză
Institutul Robert Koch, Berlin, Institutul Robert Koch, Berlin,

Germania Germania
(Dr. Stephan Biel) (Dr. Stephan Biel)
8
23.03.2018
Influenza virus tip A Influenza virus tip A

 Virioni de sferici de 200nm  Genomul viral este alcătuit din 8
 Învelişul extern conţine spiculi segmente de ARN monocatenar.
rigizi de hemaglutinină şi  Ribonucleoproteina helicală nu
neuraminidază care formează un este întodeauna vizibilă; uneori în
halou caracteristic în jurul particula virală se văd
particulei virale colorată negativ componentele interne helicate.
Universitatea Cape Town, Africa Universitatea Cape Town, Africa

de Sud (Dr. Linda Stannard) de Sud (Dr. Linda Stannard)
Influenza virus tip A Influenza virus tip A2, Asia

Veterinary Sciences Research School of Biological
Queen’University, Sciences
Belfast, UK Australian National University,
(Prof. Steward McNulty) Canberra, Australia
(Dr. Cornelia Büchen-Osmond)
9
23.03.2018
familia Paramyxoviridae
 subfamilia Paramyxovirinae
 genul Respirovirus
 virusurile paragripale umane tip 1 și tip 3
 genul Rubulavirus
 virusurile paragripale umane tip 2 și tip 4
 virusul urlian
 genul Morbillivirus
 virusul rujeolos
subfamilia Pneumovirinae
FAMILIA PARAMYXOVIRIDAE 
 genul Pneumovirus
 virusul respirator sincițial
caractere morfostructurale
 pleomorfi, sferici,
filamentoși
 150 – 300 nm
familia Paramyxoviridae
caractere generale comune
 structură
 nucleocapsida
 înveliș extern
 cu spiculi
1-HN (hemaglutinină-neuraminidază); 2-F (proteină de
fuziune); 3-proteină P; 4-proteină L; 5-NP (nucleoproteină);
6-ARN genomic; 7-Proteina M (matrix); 8-înveliș viral bilipidic
Structură Structură
 I. Nucleocapsida (simetrie helicală)  C. PROTEINE NESTRUCTURALE
 A. GENOM
 ARN mc, liniar, nesegmentat  c1. PROTEINA C
 B. PROTEINE NUCLEOCAPSIDALE (strâns legate de genom)  funcţii:
 b1. PROTEINA NP (nucleoproteina)  nu este necesară replicării
 cea mai abundentă proteină capsidală
 funcţii:  prezentă numai la respirovirusuri și morbillivirusuri
 rol în replicarea virală
 c2. PROTEINA V
 rol în asamblarea noilor particule virale
 induce Ac fixatori de complement  nu este prezentă la v. paragripal 1
 b2. PROTEINA L (large)  inhibă replicarea virală
 component minor al nucleocapsidei virale
 rezistentă la tratamentul cu detergenţi şi săruri cu concentraţie mare  c3.. PROTEINA D
 funcţii:- componentă a complexului transcriptazic
 b3. PROTEINA P  la virusurile paragripale
 asociată nucleocapsidei  proteinele NS1 și NS2
 funcţii:
 componentă a complexului transcriptazic  prezente doar la pneumovirusuri (virus respirator sincițial)
 menţine structura nucleocapsidală
1
23.03.2018
Structură Structură
 II. Înveliş viral  II. Înveliş viral
 dublu strat lipidic din membrana celulei gazdă  spiculi:
 spiculi:
 glicoproteina HN (hemaglutinină-neuraminidază)  glicoproteina G
 tetramer  prezentă numai la pneumovirusuri
 prezentă la respiro- și rubulavirusuri  funcţii
 funcţii  ataşare de receptorul celular
 ataşare de receptorul celular  nu are activitate hemaglutinantă
 rol în hemaglutinare  nu are rol în maturarea şi înmugurirea virionului
 rol în maturarea şi înmugurirea virionului  induce anticorpi neutralizanți
 previne agregarea virionilor după eliberare din celulă

 potenţiază fuziunea virală
 glicoproteina SH (small hydrophobic protein)
 prezentă numai la rubulavirusuri și pneumovirusuri
 glicoproteina H (hemaglutinină)  funcţii – incomplet cunoscute
 prezentă la toate morbillivirusurile  rol în decapsidare
 funcții  rol în morfogeneza virionilor
 ataşare de receptorul celular  participare la fuziune
 rol în hemaglutinare (hematii de maimuță) și în hemadsorbție
 nu are rol în maturarea şi înmugurirea virionului
 induce formare de anticorpi
Structură REZISTENŢA LA AGENŢI FIZICI ŞI CHIMICI

 II. Înveliş viral
 Distrug infectivitatea:
spiculi:
 temperatura 22 - 25°C timp 1 oră;

proteina F (factor de fuziune)


 la toate paramyxoviridele
 radiaţii UV, γ; pH<5;
 funcţii:
 rol în pătrunderea virusului în celulă prin fuziunea învelișului viral cu membrana celulară
 fuziune celulară in vivo şi in vitro
 Inactivate:
 rol în hemoliză
 rol în difuziunea infecţiei
 solvenţi organici,
 induce Ac anti-hemolizanţi
 formol
 proteina M (a matricei)


la toate paramyxoviridele
funcţii:
 Prezervarea infectivităţii:
 menţine integritatea învelişului viral
 rol major în asamblare
 pt. ani -70°C,
 liofilizare
REPLICAREA alterări ale celulei gazdă in vitro și in vivo
1. Ataşare – prin HN  e.c.p. de tip sincițial prin fuziunea membranelor

2. Fuziune – prin FF + HN celulare
3. Penetrare
4. Biosinteze virale  prezența incluziilor citoplasmatice
transcriere
 acumulare de nucleocapside și proteine virale
translaţie – sinteza proteine
replicare genom
5. Asamblare  inhibarea biosintezelor celulare
6 Eliberare prin înmugurire
7 noua particulă virală
2
23.03.2018
 determină spectru larg de îmbolnăviri

 transmise aerogen
 boli ale aparatului respirator
 rujeola
familia Paramyxoviridae  oreion
caractere biologice comune  îmbolnăviri ale sistemului nervos
 determină infecții persistente
 exprimate prin afectarea sistemului nervos
 induc fuziune celulară
 în culturi de celule – sinciții
 in vivo – celule gigante
 au proprietăți hemaglutinante și hemolizante
 pentru eritrocite provenite de la diferite specii animale
virusuri paragripale umane

v. paragripale, tipurile 1 și 3 – încadrate în genul respirovirus
v. paragripale, tipurile 2 și 4 – încadrate în genul rubulavirus

SUBFAMILIA PARAMYXOVIRINAE
GENUL RESPIROVIRUS
VIRUSURI PARAGRIPALE UMANE
CULTIVARE
 îmbolnăviri ale căilor respiratorii  CULTURI DE CELULE
 culturi primare umane şi simiene (rinichi)
 afectează mai ales vârstele mici  linii celulare Vero; HeLa; Hep-2;
 e.c.p. – după 4-5 zile de la inoculare
 sinciții
 incluzii eozinofile citoplasmatice
 OGE – intraamniotic
 ANIMAL DE LABORATOR
 Hamster, cobai, jder, maimuţă
3
23.03.2018
PATOGENEZĂ IMUNITATEA
 Poarta de intrare – respiratorie  Specifică de tip, faţă de Ag HN şi FF
 Incubaţie 3 – 6 zile  Ac neutralizanţi
 Infecţia primară:
 VPG 1 şi 2 – febră, rinită, faringită, bronşită, laringo-  Ac locali IgA

traheită (copii)
 VPG 3 (gen rubulavirus) – bronşiolită, pneumonie
 Ac serici IgM şi IgG
(copii 6 luni-1 an)
 VPG 4 (genul rubulavirus) – infecţii uşoare ale CRS
 Reinfecţii – scad cu vârsta

 Complicaţii – copil – otita medie, traheita
cultivare
 culturi celulare primare de
 rinichi de maimuță
 rinichi embrionar uman
 linii celulare Vero, HeLa, Hep-2

 e.c.p. – sinciții sau celule gigante multinucleate
SUBFAMILIA PARAMYXOVIRINAE  poate determina infecții persistente nonlitice
GENUL RUBULAVIRUS  ou embrionat

 inoculat în cavitatea amniotică
VIRUSUL URLIAN  animale: maimuța
boala la om
 agent etiologic al parotiditei epidemice
 sursa de infecție – om cu infecție aparentă sau inaparentă
 transmitere
 aerogen (picături nazo-faringiene)
 contact direct cu salivă sau urină
 incubație 18 zile
 debut:
 febră mare
 anorexie
 otalgie
 perioada de stare
 tumefierea bilaterală, dureroasă a glandelor parotide și salivare
 durata bolii 10-15 zile
4
23.03.2018
boala la om complicații
 localizări glandulare extrasalivare  meningita
 orhita  encefalită
 după pubertate
 afectarea nervilor cranieni cu
 febră,frison, dureri abdominale
 surditate
 inflamație scrotală, dureroasă
 paralizii faciale
 durata 8-10 zile
 miocardită
 nefrită
 pancreatită
imunitate profilaxie
 anticorpi  vaccinuri
 anti-NP  inactivate
 apar la 5-7 zile de la debut  vii atenuate
 persistă 6 luni
 nu sunt protectori
 anti-HN
apar la 2-3 săptămâni
 persităani de zile (probabil toată viața)
 sunt protectori
cultivare
 culturi celulare
 rinichi embrionar uman
 rinichi de maimuță
 e.c.p.
 sinciții
celule stelate fusiforme
SUBFAMILIA PARAMYXOVIRINAE 

infecții persistente în culturi celulare

GENUL MORBILLIVIRUS  ou embrionat
 intraamniotic
VIRUSUL RUJEOLOS
 animale: maimuța
5
23.03.2018
boala la om RUJEOLA
 boală a copilăriei
 sursa – omul bolnav
 transmitere aerogenă
 incubație 9-11 zile
 debut
 febră 38-40°C
 catar oculo-nazal
 fotofobie, lăcrimare
 tuse seacă
 petele Köplik pe mucoasa jugală
 perioada de stare
 exantem în spatele urechilor, peribucal, trunchi, abdomen, extremități
 nepruriginos, maculo-papulos
imunitate profilaxie
 Anticorpi față de toate proteinele virale  vaccinuri
 tipIgM, IgG, IgA  vii atenuate
 persistă ani de zile  vii supraatenuate
 anticorpii materni traversează placenta

 protecție nou-născut 6-8 luni
cultivare
 culturi de celule
 linii celulare HeLa, Hep-2, KB
 culturi celulare diploide
 culturi primare rinichi de maimuță

 e.c.p
SUBFAMILIA PNEUMOVIRINAE 

sinciții
incluzii eozinofile citoplasmatice
GENUL PNEUMOVIRUS  poate determina infecție persistentă
animale
VIRUSUL RESPIRATOR SINCIȚIAL 
 cimpanzei
6
23.03.2018
boala la om boala la om
 infecția căilor respiratorii superioare
 sursa  incubație 4-5 zile
 omul bolnav  febră, rinoree, strănut
 evoluție 5 zile
 transmitere
 copii mari, adulți
 aerogen
 obiecte contaminate  infecția căilor respiratorii inferioare (!! necesită spitalizare)
 mâna murdară cu secreții nazale sau conjunctivale  3-5 zile simtome aferente CRS
 bronșiolită, pneumonie
 respirație dificilă, șuierătoare
 apnee
 moartea subită a sugarilor
 afectați copii de 2-6 luni
boala la om imunitate
 infecția la bătrâni  anticorpi IgM, IgA, IgG
 pneumonie  anticorpi neutralizanți
 la sugari
 infecția asimptomatică  anticorpi neutralizanți transmiși de la mamă
 rară  protecție până la 2 luni
profilaxie
 vaccinuri în curs de evaluare
7
23.03.2018
 DESCOPERITE – 1970
 FORMĂ – de roată
 RĂSPÂNDITE la
 om
 mamifere
RIBOVIRUSURI
DUBLU CATENAR; NUDE  păsări
 BOLI:
REOVIRIDAE  gstroenterite
REOVIRUS  sugari, copii
 animale tinere: purcei, viţei, miei, pui de găină
ROTAVIRUS
ROTAVIRUS (GR. A-G)
morfo-structură morfo-structură
 genom
 particulă sferică, neînvelită  ARN dc segmentat – 11 segmente
 la suprafaţă – proeminenţe lungi

 spiculi (proteina VP4)
 capsida - dublă
 internă – zimţată – 132 capsomere
 externă - netedă proteinele centrului viral “core”
 ambele capside +
proteinele capsidei interne
 simetrie icosaedrică
VP1; VP2, VP3, VP6
antigene virale
clasificare
 Ag major de grup
 8 grupuri  Ag VP6
 de la A la H  prezent la grupul A
 serotipuri  restul grupurilor nu au acest Ag
 genotipuri
 Ag major inductor de Ac neutralizanţi
 Ag VP7
 pe capsidă
 Ag de Ac HAI
 este hemaglutinină
1
23.03.2018
cultivare rezistenţă
 culturi celulare
 greu de realizat  stabile la temperatura mediului ambiant
 ecp  sensibile la
 după treceri multiple  etanol 70 – 95%
 rotunjirea celulelor, liză, despridere de suport  hipoclorit de sodiu
 incluzii intracitoplasmatice  beta-propionlactona
 animale
 nou-născute: şoareci, căţeluşi, miei, maimuţe rhesus
 inoculare per os
 gastroenterită acută
replicare
 ataşare
 de receptori celulari specifici – cu acid sialic
 prin VP4
 intrare
 endocitoză
 biosinteze virale
 transcriere asimetrică şi de tip conservativ
 asamblare
 în citoplasmă
 eliberarea din celulă
 liza celulei
Created by User:GrahamColm - Transfer from English Wikipedia
A simplified drawing of the replication cycle of rotaviruses.
patogeneză-aspecte clinice
boala INFECŢIE SIMPTOMATICĂ
 intrare – pe cale orală
 gastroenterită acută severă la  incubaţie: 1-4 zile
 sugari
 debut:
 copii sub 2 ani
 febră
 34 – 50% din cazurile spitalizate cu BDA

 perioada de stare (7 zile)
 dureri abdominale, vărsături – 2-3 zile
 diaree – 3-5 zile
 deshidratare
INFECŢIE ASIMPTOMATICĂ
 la adulţi şi copii sub 6 luni
2
23.03.2018
imunitate imunitate
umorală
- nou-născut
- IgG matern, transmise transplacentar  majoritatea adulţilor sunt imuni
- IgA din laptele matern
- copil mare, adult  90% din copiii peste 3 ani au Ac
- Ac neutralizanţi specifici de serotip
-faţă de AgVP7 şi VP4
- Ac hemaglutinoinhibanţi (HAI)
- faţă de VP4
- Ac specifici de grup
- faţă de VP6
Rotaviruses in the faeces of an infected child

Transmission electron micrograph of multiple rotavirus particles. Each one is about
diagnostic de laborator 70 nanometers in meter Dr Graham Beards
 pp: materii fecale; sânge
MATERII FECALE
1. examen direct
 ME:
 evidenţierea particulelor rotavirale
 inaccesibilă tuturor laboratoarelor
 evidenţierea Ag virale
 ELISA
 teste imunoenzimatice pe membrane: EIA
 latexaglutinare Electron micrograph of gold
nanoparticles attached to rotavirus.
 detectare de ARN viral The small dark circular objects are
gold nanoparticles coated with a
 pp purificare monoclonal antibody specific for
rotavirus protein VP6.
 electroforeză în gel de poliacrilamidă GrahamColm at the English
 RT-PCR language Wikipedia
diagnostic de laborator diagnostic de laborator

MATERII FECALE
2. izolare şi identificare
 cultivă greu; necesare treceri repetate sânge – diagnostic serologic
 culturi primare de rinichi de maimuţă  nu este practicat în mod curent
 linii celulare LLC-MK sau MA 104  detectare Ac prin
 identificare serogrup/serotip prin  ELISA
 RFC  RFC
 ELISA  RIA
 Reacţie de seroneutralizare  IF
3
23.03.2018
diagnostic de laborator epidemiologie
 copii sub 3 luni  răspândite pe tot globul

 infecţie recenta  evoluţie
 coproanticorpi IgA şi IgM  endemo-epidemică
 sporadică
 infecţie primară  rezervor de virus: omul bolnav
 IgM în ser în primele 10 zile
 transmitere: fecal-orală
 IgM în materii fecale 2 săptămâni de la debut
 susceptibilitate: generală
profilaxie tratament
 măsuri generale  simptomatic

 igiena personală  combat deshidratarea
 igiena comunitară
 igiena alimentară
 profilaxie activă
 vaccinuri – în studiu
4
23.03.2018
FAMILIA
PICORNAVIRIDAE
PICORNAVIRIDAE
• particule virale mici (PICO) cu genom ARN
(RNA)
• peste 200 virusuri cu răspândire globală
• cauzează boli ale
• omului
• animalelor
• bovine
• porcine
• murine
• simiene
CLASIFICARE CARACTERE MORFOSTRUCTURALE
• GENUL ENTEROVIRUS – om, animale • particule sferice sau cu contur hexagonal

• dimensiuni 24 – 30 nm
• GENUL RHINOVIRUS – om, animale
• în celulele infectate virionii sunt dispuși în
• GENUL CARDIOVIRUS - șoarece rețele hexagonale cristaline
• GENUL APHTOVIRUS - vite
• GENUL HEPATOVIRUS – virusul hepatitei A
• GENUL ORPHANOVIRUS
STRUCTURĂ ACȚIUNEA AGENȚILOR FIZICI ȘI CHIMICI
• genom ARN mc • Enterovirusurile

• capsida – rezistă mai multe zile la 22°C
– rezistă săptămâni – luni la 4°C
– cu simetrie icosaedrică
– distruse la peste 50°C
– 4 proteine capsidale
– stabile la pH 3-9
• VP1, VP2, VP3 – la exterior
– conservate la -70°C
• VP4 – la interior
– poliovirusul distrus de H2O2, hipocloriți, hipermanganat
– funcții de K
• protejează ARN-ul viral
• Rhinovirusuri
• atașarea la receptorul celular și
eliberarea ARN genomic în citoplasmă – stabile la 50°C
• determină tropismul și spectrul de gazdă – inactivate de deshidratare și radiații UV
• induce răspuns imun – Ac neutralizanți – instabile la pH 6
1
23.03.2018
REPLICAREA VIRALĂ INTRAREA ÎN CELULĂ: - viropexie și endocitoză mediată de receptor

IEȘIRE DIN CELULĂ: - liza celulei
• atașare și pătrundere în celulă – receptori:

– Ig Like – membru al superfamiliei Ig, moleculă intercelulară de adeziune; prezenți pe celulele sistemului
imun
– Scr-short consensus repeat
– LDL-low density lipoprotein
– T/S/P threonine/serine/proline
Genul Enterovirus
• virusul poliomielitei serotip 1, 2, 3
• virusurile Coxsackie
– grup A – 23 serotipuri
– grup B – 6 serotipuri
• virusuri ECHO – 30 serotipuri
GENUL ENTEROVIRUS • enterovirusuri – 4 serotipuri
V. poliomielitic - cultivare
VIRUSUL POLIOMIELITIC
• virus neurotrop • culturi celulare
– culturi primare
• agent etiologic al poliomielitei • rinichi de maimuță
• amnios uman
– Landsteiner și Popper – 1908 • rinichi embrionar uman
– culturi celulare continue
• cultivat de Enders, Weller și Robbins – 1945 • HeLa, KB
• 3 serotipuri
• ecp:
– tip 1 Brunhilde – la 48-72 ore
– tip 2 Lansing – rotunjirea și creșterea refringenței celulare
– tip 3 Leon – picnoză
– desprinderea monostratului de pe suport
– plaje circulare, clare, margini netede
2
23.03.2018
V. poliomielitic - cultivare V. poliomielitic - patogeneză

• pătrundere – cale oro-faringiană
• animale
• incubație 7-14 zile
– virus adaptat speciei umane • multiplicare în țesuturile limfoide ale
– spectru de patogenitate pentru – rinofaringelui
– intestinului – plăcile Peyer
• cimpanzei
• diseminare inițială pe cale limfatică – viremie tranzitorie
• maimuțe Rhesus • proliferare în țesutul reticuloendotelial – viremie
• cercopithecus persistentă cu invazia sistemului nervos
– creier
– măduvă
• accesul virusului la sistemul nervos – împiedicată de
Ac neutralizanți specifici (vaccinare, seroprofilaxie)
• o dată intrat în căile nervoase progresia virusului nu
mai poate fi oprită
V. poliomielitic - patogeneză V. poliomielitic – factori favorizanți

• virusul invadează structurile motorii • ai infecției sistemului nervos
– neuroni motori periferici din coarnele anterioare – tonsilectomia
ale măduvei spinării – intervenții chirurgicale
– nuclei motori din trunchiul cerebral – injecții
– nucleii acoperișului din cerebel – lezarea terminațiilor nervoase
• virusul se multiplică în neuron – stres
– distrugerea acestuia – oboseală fizică
– sarcina etc.
poliomielita
• febră, cefalee, redoarea cefei (inflamația
meningelui), paralizii
• poliomielita
1. paralitică (paralizia infantilă)
1. forma comună (paralitică spinală)
2. forma respiratorie
3. forma encefalitică
4. forma cu paralizii izolate
2. neparalitică
1. meningita poliomielitică
2. miopericardita
3. abortivă – boala minoră, pseudogripală
4. inaparentă
3
23.03.2018
imunitate epidemiologie
• boala cunoscută din antichitate
• rezistență durabilă • virusul prezent pe tot globul
– umoral – Ac neutralizanți față de proteinele capsidale • infecția specific umană
– celular • rezervor de infecție unic – omul
– secreție nazofaringiană
• transfer pasiv transplacentar de Ac materni – materii fecale
poliomielită, aprox.
– protecție până la 6 luni • transmitere 3500 î.c.
– direct – fecal-oral, aerogen

– indirect – apă contaminată, alimente (lapte nefiert
sau nepasteurizat), legume, zarzavaturi, fructe,
mâna murdară, muște
profilaxie eradicarea poliomielitei

• pasivă
– IgG înaintea contactului infectant
• protejează 5-8 săpt • = întreruperea circulației/transmiterii v. polio
• persoane la risc – personal medico-sanitar, persoane din sălbatice
focare epidemice
• inițiată de OMS în 1988 - ținta fiind eradicarea
poliomielitei până în 2007
• activă – vaccinare • vaccinare VPI și VPO pe parcursul unei jumătăți
– vaccin poliomielitic inactivat VPI (1955, Salk, parenteral) de secol
• vaccin inactivat cu potențial imunogen crescut
• în 2002 – continentul american și european
– vaccin poliomielitic viu atenuat VPO (1962, Sabin, oral)
indemne de poliomielită cu virus sălbatic
• eradicarea globală nu s-a realizat – zone de
conflict (Ucraina, Irak, Siria etc) – vaccinare
deficitară
4
23.03.2018
virusuri Coxsackie virusuri Coxsackie - cultivare

• subgrup A • culturi de celule
– serotipuri 1-22 și 24 – cultivă greu
– culturi primare de rinichi de maimuță
• subgrup B – culturi primare de embrion uman
– serotipuri 1-6 – linii celulare HeLa, Hep-2
– e.c.p.
• apare greu
• reducerea în dimensiuni, zbârcirea celulelor
• picnoză nucleară
• desprinderea celulelor de pe suport
virusuri Coxsackie - cultivare virusuri Coxsackie - patogeneza

• animale • poarta de intrare
– șoarece n.n. – rinofaringiană și digestivă
• virusul Coxsackie A
– i.cerebral, sc, i.peritoneal
– multiplicare locală
– polimiozita musculaturii scheletice cu edeme și necroze • viremie
– paralizie flască
• virusul Coxsackie B • organe țintă
– i.cerebral, sc, i.peritoneal – sistem nervos
– meningoencefalomielită cu ramolire cerebrală
– pancreatită – miocard
– miocardită
– hepatită
– mușchi
– paralizie spastică și tremor – schelet
– maimuța • eliminare
• boală subclinică
• prezența virusului în rinofaringe și în sânge – secreție rino-faringiană
• eliminarea virusului prin m.f. – materii fecale
• inducere de Ac
virusuri Coxsackie – aspecte clinice virusuri Coxsackie

• meningita ”aseptică” – imunitate - specifică de serotip
• herpangină
– epidemiologie
• mialgia epidemică • rezervor de virus – omul
• stomatita veziculară cu exantem • transmitere
– contact direct
• miocardita nou-născuților – aerogen
– fecal-oral
• gripa de vară • susceptibilitate universală
• boli febrile cu exantem
• sindrom de oboseală cronică – profilaxie
• generală – condiții de igienă
• specifică – nu este în uz
5
23.03.2018
virusuri ECHO virusuri ECHO

enteric cytopathogenic human orphan enteric cytopathogenic human orphan
• serotipuri 1-7, 9, 11-27, 29-33 • poartă de intrare rinofaringiană sau orală →

– variații antigenice de tip ”antigenic drift” - noi multiplicare locală → diseminare prin viremie
subtipuri • eliminare prin
– secreții nazo-faringiene
• cultivare – materii fecale
– culturi de celule renale de maimuță, linii celulare • boala la om
HeLa – boli febrile nediferențiate
• e.c.p. – rotunjirea celulelor, desprindere de pe suport, – rinofaringite
degenerarea completă a monostratului celular – boli minore cu erupții cutanate
– animale – nu sunt patogene pt. animale – paralizii
– encefalite, etc.
virusuri ECHO Enterovirusurile serotipuri 68, 70-71

enteric cytopathogenic human orphan
• răspuns imun specific de tip • conjunctivita hemoragică acută

• Ac materni se transmit transplacentar • stomatita veziculară
• epidemiologie • meningoencefalita
– rezervor – omul
– transmitere
• directă: respiratorie, fecal-orală
• indirectă: alimente, apă, obiecte uzuale
• profilaxie
– generală – norme de igienă
– specifică – nu se practică
• 115 serotipuri
• cultivare
– culturi de celule de origine umană
• e.c.p.
– apare lent
– focare limitate de celule rotunde
– desprindere de pe suport
– animale
• cimpanzeu, gibon
• inoculare i.nazală
GENUL RHINOVIRUS
• infecție inaparentă
• Ac specific de tip
6
23.03.2018
• imunitate
patogeneza, aspecte clinice – specifică de serotip
– Ac neutralizanți
– durata imunității – 18 luni
• poarta de intrare – respiratorie
• multiplicare – în celulele epiteliale nazale • epidemiologie
• incubație 1-5 zile – sursa – omul
– transmitere
• simptome • direct – aerogen
• indirect – obiecte recent contaminate cu secreții nazale
– secreție nazală abundentă
– susceptibilitate – generală
– cefalee
– strănut • profilaxie
– tuse iritativă, persistă 1-2 săpt. – măsuri generală de igienă
– profilaxie activă – vaccinuri inactivate cu formol
7
23.03.2018
 Genul Coronavirus
 8 tipuri virale care infectează animale
 Vite
 Porci
 Câini
 Pisici
 Şobolani, şoareci
 Curcani
 Găini
 2 tipuri proprii omului
 Genul Torovirus
 2 specii care afectează vitele şi cai
 Virusul Berne
 Virusul Breda
 microscopie electronică
 CVU 229E
 cauzează guturai  sferici sau ovoidali
 pe înveliş – proeminenţe
 CVU OC43
 pedunculate cu extremităţi rotunjite
 cauzează
 dispuse în coroană
 guturai
 enterită (?)
 în interiorul particulei
 zonă clară sub înveliş
 zonă electrodensă central (nucleocapsida)
 înveliş viral
 din membranele celulare interne
 proteine virale
 glicoproteina S sau E2
 proiecţii în formă de petală la suprafaţa
 nucleocapsida învelişului
 funcţii
 ARN mc liniar  ataşare de receptorii celulari specifici
 nucleoproteina virală  induce fuziunea membranelor
 induce Ac neutralizanţi
 simetrie helicală  induce răspuns imun de tip celular
 glicoproteina M sau E1
 înglobată în învelişul viral
 funcţii
 proteină structurală a învelişului viral
 interacţionează cu nucleocapsida
 induce răspunsuri imune de tip IFNα
1
23.03.2018
 înveliş viral
 proteina MS
 proteină mică, de membrană  Ag de suprafață
 rol (probabil) în asamblarea virală
 glicoproteina S → Ac neutralizanți
 glicoproteina HE  glicoproteina M → Ac neutralizanți
 mici spiculi pe suprafaţa învelişului
 prezentă la CVU OC43
 glicoproteina MS → Ac neutralizanți
 funcţie  proteina HE → Ac hemaglutinoinhibanți
 de hemaglutinin-esterază
 ataşare la receptorii celulari
 activitate hemaglutinantă,
hemadsorbantă
 Ag interne
 proteina N nucleocapsidală → răspuns imun celular
 proteine nestructurale
 poliproteina de 450-500kDa
 poliproteina de fuziune
 inactivate de
 solvenți organici,
 agenți oxidanți,
 formol
 sensibile la
 căldură
 pH scăzut
 infectivitate menținută prin conservare la -70°C
 imunitate:
 nu sunt date concludente științific
 nu pare să existe imunitate de lungă durată
 culturi de celule
 culturi primare de rinichi embrionar uman  epidemiologie
 linii celulare continue RD  puțin studiată
 sursa de virus – omul bolnav
 e.c.p  transmitere – cale respiratorie
 CVU 229E – degenerare celulară  susceptibilitate – generală
 CVU OC43 sinciții
 determină infecții persistente în culturi celulare  profilaxie
 nespecifică – IFN administrat nazal
 specifică – nu se face
 animale
 tulpinile umane nu determină infecție la animale de  tratament
laborator  simptomatic
2
23.03.2018
 infecții respiratorii
 guturai


poarta de intrare - nazală
incubație 2-4 zile
 infecții enterale
 secreție nazală abundentă, strănut, dureri în gât  sindrom diareic acut
 febră, frison
 evoluție – 6-7 zile  enterocolită necrozantă – la copii
 SARS (severe acute respiratory syndrome) (sindrom respirator acut sever)

 boală care afectează sistemul respirator al omului
 indusă de virusul SARS
 scleroza multiplă
 Între noiembrie 2002 și iulie 2003 a existat un început de posibilă pandemie, cu 8.422 de  probabil agent etiologic
cazuri de infecție și 916 morți confirmate. În câteva săptămâni, boala s-a transmis
din Hong Kong, China în 37 de alte țări. Ultima infecție observată a avut loc în iunie
2003.
 Cauzat de coronavirus.
 Perioada de incubație - 10 zile.
 simptome
 inițial nespecifice (febră, diaree, leucocite în scaun, nu dezvoltă culturi)
 ulterior infiltrare pulmonară, insuficiență respiratorie acută, deces
 transmitere aerogenă
 mortalitate 8,5%.
3
FAMILIA
RHABDOVIRIDAE
caractere generale comune caractere generale comune CLASIFICARE
ÎNVELIȘUL VIRAL
NUCLEOCAPSIDA (RIBONUCLEOPROTEINA)
23.03.2018
1
23.03.2018
ANTIGENE VIRALE
REPLICARE
REZISTENȚA LA AGENȚI FIZICI ȘI CHIMICI
Lyssa virus – agentul cauzal al turbării

VIRUSUL RABIC (VR) (rabie)
GENUL LYSSAVIRUS
mușcătură de animal (transmitere prin

salivă)
virusul infectează terminațiile nervoase

Patogeneză
2
23.03.2018
Patogeneză
Patogeneză
La ora actuală nu există un
tratament pentru rabie odată ce

Patogeneză
simptomele bolii au fost semnalate.

Patogeneză
Patogeneză
3
HEPATITA VIRALĂ- istoric
VIRUSURI “Infecţioasă” A E
Transmitere
HEPATOTROPE enterală
Hepatita virală NANB
Transmitere
“Serică” B D C parenterală
F, G
Virusul hepatitei A
Tipuri de hepatită virală
A B C D E
sânge/derivate sânge/derivate sânge/derivate fecale
Sursa de fecale
virus fluidele fluidele fluidele
organismului organismului organismului
Cale de fecal-oral percutan percutan percutan fecal-oral

transmitere permucos permucos permucos
Infecţie nu da da da nu
cronică
Prevenire imunizare imunizare screening imunizare

donatori pre/post- igiena
pre/post- pre/post- alimentară
expunere expunere modificarea expunere
comportamentului modificarea
la risc comportamentului
la risc
Virusul hepatitei A Virusul hepatitei A

 genom
 descoperit în 1972
 ARN mc, liniar, de sens pozitiv
 Familia Picornaviridae  capsida
 simetrie icosaedrică
 Genul Hepatovirus  conţine 3 proteine structurale
VP1, VP2, VP3
formă sferică


 proteine nestructurale
 dimensiuni 27 – 32 nm  2A, 3A, B, C, VPg, 3Cpro, 3DPOL
 fără înveliş extern asamblare

asamblare protează polimerază
ARN-ARN dependentă
replicare primer în
sinteza ARN
 structura antigenică  rezistenţa la agenţi fizici şi chimici
 un singur serotip stabil (o singură specificitate antigenică)  în fecale, la temperatura ambientului
 stabil peste 2 săptămâni
 distrus după: inactivat:

 variabilitate genetică 3 zile la 37°C
- formol 1/4000

- după 3 ore, la 37°C
 7 genotipuri (I-VII)  10 – 12 ore la 60°C - clor activ 0,1 mg%
- după 30 minute
 I, II, III, VII – om  câteva minute la 100°C
 IV, V, VI – maimuţe în captivitate  conservat la:

 -20°C sau liofilizat timp de ani de zile

 cultivare
 replicare  creşte greu în culturi primare de
 ficat de marmotă
 ataşare  rinichi de maimuţă
 receptorul – insuficient cunoscut  nu produce e.c.p.
 caracteristic
 pătrundere – probabil prin endocitoză  instalarea persistenţei
 asocierea cu celula
 biosinteze virale – în citoplasma celulei gazdă  evidenţiere: RIA, hibridizare

 animale
 asamblare  cimpanzei
maimuţe
 ieşire 
 nu distruge celula, rămânând asociat cu aceasta
Hepatita A – manifestări clinice Hepatita A – imunitate
 boală ușoară  umoral

 perioada de incubaţie: în medie 30 zile cu limite 15-50 zile  anticorpi neutralizanţi
 IgM – în faza acută, dispar în 10 săptămâni
 90% din cazuri – boală anicterică și asimptomatică  IgG – protecţie la reîmbolnăvire
 anticorpi IgA – salivă, fecale – nu sunt neutralizanţi
 complicaţii: hepatită fulminantă (1%)

hepatită cholestatică (5%)  celular
hepatită recidivantă (7%)  limfocite citotoxice CD8
 elimină hepatocitele infectate

 cronicizare: Nu  induc sinteza de interferon gamma
 induc sinteza de citokine

Hepatita A – sursa de virus Hepatita A – cale de transmitere
 contact direct – (fecal-oral: mâini murdare, obiecte etc.)

 sursa de virus  mediu familial, creşă, grădiniţă, colectivităţi
 omul  alimente şi apă contaminate

 consumate crude/neprelucrate termic
 infectat inaparent  zarzavaturi, îngheţată, moluşte etc.
 contaminate după prelucrare
 expunere la sânge sau salivă (rar)
 donor în incubaţie, seringi contaminate, picături de salivă
 receptivitate  sexual (rar)
contacte orale sau anale
generală


Hepatita A – răspândită universal

Hepatita A
incidenţă mod de transmitere serodiagnostic
endemicitate vârste afectate
 infecţia acută diagnosticată prin detectarea Ac anti-VHA-IgM
mare persoană-persoană; în ser prin EIA.
Africa, scăzută spre mare prima copilărie
America Centrală
Orient Mijlociu
rar epidemii  infecţia trecută (imunitate) determinată prin detectarea Ac
copii, adolescenţi, adulţi persoană-persoană; anti-VHA-IgG prin EIA.
medie mare izolare
America de Sud, Cuba
Mexic, China
epidemii alimentare  cultivare pe culturi celulare – dificilă, necesită peste 4 săpt.;
epidemii hidrice nu se practică de rutină
mică scăzută tineri persoană-persoană; examen direct
America De Nord  evidenţiere directă – IME, IF, IPO, RT-PCR din fecale
Europa de Nord
epidemii alimentare
Japonia, Australia epidemii hidrice  evidenţiază infecţia incipientă
adulţi călători;  rar efectuată
foarte mică foarte mică
Norvegia, Suedia rar epidemii
Finlanda, Danemarca
Hepatita A – profilaxie pasivă

Hepatita A - profilaxie
imunoglobuline
 măsuri generale  pre-expunere

 călătorilor în zone cu endemicitate medie şi mare
 igiena individuală
 imunoglobuline polivalente/specifice anti VHA (0,05 ml/kgc)
 măsuri de sanitaţie în colectivităţi  protecţie 90-100% timp de 4-6 luni
 controlul surselor de apă
 post-expunere (interval de 14 zile)
 controlul alimentelor
 de rutină – contacţilor din focar
 în situaţii speciale: instituţii, expunere la sursă comună etc.
 protecţie 75-80%
Hepatita A – profilaxie activă
Hepatita A – profilaxie activă
consideraţii epidemiologice
 multe cazuri apar în comunitate - epidemii  vaccinuri inactivate
 fără factori de risc pentru majoritatea cazurilor  Havrix (lab. Smith Kline Beecham)
 incidenţa la vârste de 5-14 ani
 vaccinuri vii atenuate
 copiii sunt rezervor de infecţie
 în curs de experimentare
 vaccinuri recombinante
 persoane cu risc crescut la infecţie
 vaccinuri din peptide sintetice
 călători, militari, personal medical
Virusul hepatitei B Virusul hepatitei B

A photograph shows a magnified image of the
hepatitis B virus. Color has been added to the
photograph to make the virus easier to see.
Oliver Meckes and Ottawa/Photo
Researchers, Inc.
 Familia Hepadnaviridae
 Genul Orthohepadnavirus
 3 tipuri de particule
 virion complet - infecţios
 particule sferice - neinfecţios
 formaţiuni filamentoase - neinfecţios

caractere morfo-structurale caractere morfo-structurale
virion complet = particula Dane particule sferice
 sferic  20 – 22 nm
 42 nm  structuri ale învelişului
 centrul (nucleocapsida) viral (AgHBs)
28 nm  goale în interior
 are înveliş extern – 7 nm
 prezenţa în ser = multiplicare

virală activă
Virusul hepatitei B
caractere morfo-structurale
particule filamentoase
 diametru 10 – 22 nm
 lungime 50 – 230 nm
 rezultă din agregarea
particulelor sferice

 genomul viral
 Capsida – formează antigenul central HBc
 ADN circular bicatenar,
parţial monocatenar  icosaedrică
 proteina centrului viral HBc
conţine ADN-polimeraza virală
4 gene:


 gena S  proteinele AgHBs

 3 regiuni: S, pre S1, pre S2
 Antigenului central i se
 gena C proteinele asociază AgHBe
nucleocapsidei
 gena P  ADN-polimeraza
virală
 gena X  proteina HBx

 învelişul viral
 de natură glico-lipo-proteică 1. proteina HBe
 alcătuit din:  rol de imunomodulator al răspunsului faţă
 dublu strat lipidic – derivat din de hepatocitele infectate:
compartimentele celulare interne  proteina HBc şi HBe au epitopi comuni pt.
 proteine de suprafaţă HBs:  celulele T
 proteina mică S (small) - SHBs  anticorpi
 proteina mijlocie M (middle) - MHBs
excesul de HBe înlătură răspunsul efector al
 proteina mare L (large) - LHBs
celulelor T faţă de hepatocitele infectate productiv
(posesoare de HBc)  stare de purtător
structura antigenică
 Ag de suprafaţă HBs
2. proteina HBx
 numai la virusurile mamiferelor  Ag nucleocapsidic HBc
 localizarea în celula infectată
 controversată  AgHBe asociat nucleocapsidei
 exclusiv citoplasmatică
 nucleară şi citoplasmatică
 perinucleară
 funcţii
 incomplet cunoscute
VHB - structura antigenică

 Ag de suprafaţă HBs VHB - structura antigenică
 un antigen ”a” cu specificitate comună de  Ag de suprafaţă HBs
grup  perechile d-y şi r-w se exclud reciproc
 localizată pe secvenţa aa 124-137 şi 139-147
 ţinta Ac neutralizanţi  din combinarea acestor ag. rezultă 10 subtipuri
 specificitate de subtip ayw1, ayw2, ayw3, ayw4
 2 perechi de antigene: ayr
adw2, adw4
 d sau y (la aa 122) cu speficitate de tip
adr
 r sau w (la aa 160) cu specificitate de subtip
 subtipul w este heterogen: w1, w2, w3, w4
adwy
adyr
VHB - structura antigenică Virusul hepatitei B

 Ag de suprafaţă HBs structura antigenică
 prezent în:
 ţesut hepatic
 Ag nucleocapsidic HBc
 ţesut limfoid  în nucleul hepatocitelor infectate – la 10 zile de la
 membrane sinoviale infecţie
 toate secreţiile organismului  în nucleul şi citoplasma hepatocitelor – la purtători
 ser sănătoşi cu hepatite cronice active
la 4-6 săpt.de la infecţie
în ser, extrem de rar – complexe imune Ag-Ac


 dispare la 3 luni de la debut
 prezenţa peste 6 luni = persistenţa infecţiei
Virusul hepatitei B VHB - variabilitatea genetică
structura antigenică identificate 6 genotipuri (A-F)
 AgHBe asociat nucleocapsidei  genotip A:  genotip D

 prezent în ser  Europa,  India
 America de Nord,  Europa de Sud
 în perioada de incubaţie imediat după apariţia  Africa Centrală  Mediterana
AgHBs  genotip B şi C  genotip E

Asia  Africa de Vest
 dispare după 2-4 săptămâni, anterior dispariţiei 
 Oceania  genotip F
AgHBs  America de Sud
 este indicator de replicare virală activă
 persistenţa = prognostic nefavorabil
VHB - variabilitatea genetică VHB - Rezistenţa la agenţi

fizici, chimici
 variabilitate scăzută -  5% virus rezistent!!
 variaţii virale prin  rămâne infectant  este inactivat de
în ser hipoclorit de sodiu în 10’
mutaţii  

 6 luni la 30°C  alcool isopropilic 70% şi alcool etilic
 deleţii  10 ore la 60°C
80% la 11°C timp 2’
permanganat de K 1‰ la pH 8,4
variaţii virale în regiunea

  la (-20°C) 15 ani
 formol 5% la pH 8,4
 preC/C  după liofilizare la  glutaraldehida 2% la pH 8,4
25°C o săptămână
 absenţa expresiei AgHBe  distrus
 X  autoclavare: 30 minute la 128°C
 inducere de reacţii imune deficitare  păstrare la pH 2,4 timp 6 ore
VHB - Rezistenţa la agenţi VHB - Multiplicare virală

fizici, chimici
1. intrare în celulă prin endocitoză
AgHBs 2. intrare în nucleu la nivelul porilor nucleari,
 rămâne antigenic şi după formare structură d.c., suprarăsucire şi
transcriere a ARN pregenomic
 40 cicluri de îngheţ-dezgheţ 3. sinteză de proteine virale şi structurale
 expunere la 98°C timp de 1 minut capsidale
 expunere la 60°C timp de 10 ore 4. intrare ARN pregenomic în capsidă
 după tratare cu eter şi la pH acid 2,4 timp de 5. sinteză de ADN d.c.- m.c.
6 ore 6. maturare virală şi învelire cu membrane
citoplasmatice interne
7. eliberare din celulă prin exocitoză
VHB - Cultivare
 culturi celulare
hepatită cu severitate medie
 nu s-a reuşit cronicizare cu:
 animale AgHBs în ser
AgHBs şi AgHBc în ficat
 cimpanzeu (biopsie)
ADN viral în extracte hepatice
 primate superioare
 raţa de Pekin
 veveriţa
 şoareci transgenici
VHB - Patogeneză
VHB - Patogeneză
1. pătrunde în organism 2. torent sanguin  ficat
3. replicare primară în celula hepatică
soluţii de continuitate ale mucoaselor / tegumentului
ciclul de replicare: 10-12 zile


 manevre medicale invazive

 propagare virală în parenchimul hepatic:
 seringi, instrumentar incorect sterilizat  prin contiguitate de la celulă la celulă
 pe cale sanguină
 transfuzii cu sânge contaminat 4. eliminare în torentul sanguin  viremie
masivă
 contact sexual (hetero- homo-sexual)
VHB - Imunitate VHB - Imunitate

 apare după perioada de incubaţie de 6 2. răspuns celular
săptămâni – 6 luni
1. apărarea nespecifică prin  limfocite T citotoxice
 interferon  elimină hepatocitele infectate prin:

IFN + IL-2 + IL-12 + TNF
 IFNα induce declanşarea apoptozei în urma interacţiunii specifice Ag-limfocit
 inhibă replicarea virală 
 febră
 mialgii  limfocitele Tc secretă IFN  apariţia de focare inflamatoare
 cefalee
 IFNγ activează macrofagele intrahepatice  induc răspuns de
 celulele NK induc producere de IFNγ
hipersensibilitate întârziată  acţiune distructivă hepatică
 citokine
 apar nivele crescute de IL-2, IL-12, TNF
VHB - Imunitate
VHB - Imunitate 3. răspuns umoral
3. răspuns umoral  Ac anti-HBc de tip
 IgM
 Ac anti-HBs  primii Ac care apar
 în perioada prodromală
 ac protectori de tip neutralizant
 titru maxim – în perioada de stare
 confirmă vindecarea şi instalarea imunităţii  diminuă în convalescenţă
 apar în convalescenţă  scad rapid în primul an după infecţie
reflectă replicare activă

apar la un interval de timp după dispariţia AgHBs


 indicator cert de dg. în hepatita acută B
 alcătuiesc complexe imune cu Ag virale  eliminarea  dg. diferenţial cu hepatita acută de altă etiologie suprapusă
virusului pe portajul de AgHBs
 IgG
se depun în ţesuturi  apar la sfârşitul perioadei de stare
 concentraţie maximă în convalescenţă
urticarie; artrită; glomerulonefrită; vasculită  persistă timp îndelungat (toată viaţa)
VHB - Imunitate Hepatita B – manifestări clinice
 evoluție de la forme inaparente, nerecunoscute la forme

3. răspuns umoral fulminante, fatale
 multe cazuri sunt asimptomatice, categorisite drept gripă
 perioada de incubaţie: medie 60-90 zile
 Ac anti-HBe limite 45-180 zile
 apar după dispariţia AgHBe  debut insidios, cu artralgii, erupții cutanate, urticarie
 se depistează consecutiv apariţiei Ac anti-HBc IgM  10% din cazuri prezintă icter
 fatalitate: 0.5%-1%
 cronicizare: sub 5 ani: 30%-90%
peste 5 ani: 2%-10%
 mortalitate prematură datorată cronicizării: 15%-25%
Hepatita B
Spectru de evoluţie
 hepatita acută
 hepatita cronică
 ciroza hepatică
 carcinom hepato-celular
 infecţie asimptomatică
Prevalenţa infecţiei cu VHB pe glob Hepatita B - epidemiologie
 Mare (>8% purtători cronici de AgHBs):

 sursa de infecţie:
 70-90% din populaţie a trecut prin boală (serologic pozitivi)
 om bolnav
 frecventă infecţia în prima copilărie  purtător asimptomatic
 Africa de Sud, Asia de Est, Oceania  transmitere
 Medie (2%-7% purtători cronici de AgHBs):  transfuzii
 10-60% din populaţie a trecut prin boală (serologic pozitivi)  instrumentar incorect sterilizat
 infecţia apare la toate grupele de vârstă  soluţii de continuitate tegumente, mucoase
 Joasă (<2% purtători cronici de AgHBs):  contact sexual homo/hetero
 5-7% din populaţie a trecut prin boală (serologic pozitivi)  perinatal
 majoritatea cazurilor la adulţi cu risc (narcomani, homosexuali)
Concentraţia VHB în fluidele

organismului epidemiologie
joasă/nedetectabilă  grupe de risc:
mare moderată  nou-născuţi din mame infectate
sânge spermă urină  toxicomani
ser secreţie vaginală fecale  homosexuali/heterosexuali
exsudatele plăgilor salivă transpiraţie  hemodializaţi
lacrimi  personal medico-sanitar
lapte de mamă
Hepatita B - diagnostic Hepatita B - tratament

baterie de teste serologice pt diagnosticul infecţiei VHB acute şi cronice  Interferon – pt purtători AgHBs, AgHBe pozitivi cu hepatită cronică activă
 AgHBs – marker general al infecţiei  Lamivudine
 Ac anti-HBs – demonstrează vindecarea/imunitatea  Adefovir
 anti-HBc IgM - marker al infecţiei acute  Entecavir
 anti-HBc IgG – infecţie trecută sau cronică
 AgHBe - indică replicarea activă a virusului şi infecţiozitatea sângelui  răspunsul la tratament
 dispariţia AgHBs, HBV-ADN, seroconversia la AgHBe
 Anti-HBe – virusul nu se mai replică. Totuşi pacientul poate fi AgHBs
pozitiv datorită VHB integrat
 HBV-DNA - indică replicarea activă a virusului, mai precis decât AgHBe,
în special în cazurile de infecţie cu “escape mutants”. Folosit în special pt
monitorizarea răspunsului la terapie.
Virusul hepatitei D
Hepatita B - prevenire (DELTA)
 Vaccinare – eficiente vaccinurile recombinante; pentru cei cu
risc crescut: personal medical, nou-născuţi
 Imunoglobuline specifice anti-VHB – pt a proteja persoanele

expuse virusului; eficace în primele 48 ore de la expunere; la nn
din mame AgHBs şi AgHBe pozitive
 alte măsuri - screening al donatorilor, al sângelui, gravidelor
VIRUSUL HEPATITEI DELTA

VIRUSUL HEPATITEI D (VHD)
DELTAVIRUS
 Prezintă anvelopă
 Virus defectiv înrudit cu (AgHBs)
virusuri ale plantelor
(viroizi)
 Genom ARN
 Satelit subviral al VHB
(helper) – îi asigură ciclul monocatenar, circular,
biologic covalent închis
 Deltavirus
 Antigenul delta
 particulă sferică
 diametrul 35-37 nm
STRUCTURA VHD STRUCTURA VHD

proteinele virale = Ag Delta
 proteina nucleocapsidică
 proteina HD mare
 27 kilodaltoni
 214 aa
 stopează replicarea (reglator al replicării)
 intervine în formarea şi secreţia de virusuri
 proteina HD mică
 24 kilodaltoni
 195 aa
 acţiune citotoxică
 activează replicarea ARN VHD

Hepatita D
DIAGNOSTICUL VHD manifestări clinice
 Detectarea AgHD - în ser, ficat  Coinfecţie (infecţie concomitentă VHB şi VHD)
- tehnici ELISA, imunoblot  boală acută cu evoluţie severă
 risc scăzut de cronicizare
 Detectarea anti-VHD IgM, totali - tehnici ELISA
 Detectarea ARN-VHD - PCR  Suprainfecţie (infecţie VHD la purtător cronic de VHB)

- RT-PCR  poate evolua ca o hepatită acută
- tehnici de hibridare moleculară  de obicei se instalează cronicizarea infecţiei VHD
 risc mare de boală cronică severă
Hepatita D Hepatita D
epidemiologie epidemiologie
 rezervor de virus  grupe de risc
 om infectat  dependenţi de droguri
 purtător asimptomatic  hemodializaţi
 cu hepatită manifestă  hemofilici
 cai de transmitere  homosexuali
 parenteral – expunere la sânge contaminat
 injecţii, intervenţii chirurgicale, transplant, transfuzii, leziuni  receptivitate
cutaneo-mucoase etc.  toţi indivizii receptivi la VHB
 perinatal  toţi purtătorii de VHB
 mama AgHBe pozitivă (VHB se replică)
 contact sexual
Hepatita D - profilaxie Hepatita D - profilaxie

 coinfecţia VHB-VHD
 după expunerea la VHD, purtătorii de AgHBs
• profilaxia pre/postexpunere faţă de VHB
NU pot fi protejaţi nici prin
 suprainfecţia VHB-VHD
•educaţie sanitară a persoanelor cu infecţie  vaccinare anti VHB
cronică VHB
 imunoglobuline specifice anti-VHB
•reducerea comportamentelor cu risc
Virusul hepatitei C
Virusul hepatitei C
 Familia Flaviviridae
 Genul Hepacivirus
VHC VHC
ORGANIZAREA GENOMULUI VIRAL
 formă sferică  ARN monocatenar
 diametru: 30-60 nm
 capsida  9400 nucleotide
 simetrie icosaedrică
 genom: ARN  nu conţine oncogene
 m.c.
 liniar  nu se integrează în genomul celulei gazdă
 înveliş extern
 cu proiecţii fine
VHC
VHC
ORGANIZAREA GENOMULUI VIRAL
VARIABILITATE-HETEROGENITATE
 rată mare de replicare
capsid envelope
protein
protease/helicase RNA-dependent RNA polymerase
 încorporare eronată a nucleotidelor în cursul replicării
 rată mare a mutaţiilor
c22 33c c-100
 (1,92 x 103 substituţii de nucleotide / situs / an)
5’ 3’
core E1 E2 NS2 NS3 NS4 NS5  nucleocapsida bine conservată

 reg.5’aminoterminală / reg. C
hypervariable
region
 învelişul diferă - mare variabilitate
 reg. E1 şi E2 - regiune hipervariabilă - 30 aa
proteine structurale proteine funcționale
HETEROGENITATEA VHC VHC - Terminologie
Familie Gen Specie Genotip Subtip Cvasispecie
 CA TULPINĂ VIRALĂ Flaviviridae Hepacivirus VHC

Noţiune Definiţie % omologie
 rezultatul mutaţiilor apărute în cursul replicării nucleotidică
Genotip Heterogenitate între diferitele izolate de HCV 65.7-68.9
 CA POPULAŢIE VIRALĂ Subtip Izolate cu caracteristici similare în cadrul fiecărui 76.9-80.1
prezentă în organismul /celulele infectate

genotip major

Cvasispecie Populaţie virală heterogenă prezentă concomitent 90.8-99

în macroorganism/celulă infectată
Distribuţia geografică a IMPORTANŢA VARIABILITĂŢII VHC

genotipurilor VHC
Zona
 “ESCAPE MUTANTS”
Genotipuri VHC  variabilitate mare a VHC mutanți care scapă de
geografică supravegherea imunologică
1 2 3 4 5 6
USA + + +  Genotipul influenţează - eficacitatea tratamentului

 - evoluţia bolii
Europa + + +
Orient apropiat + + + + - genotip 1b - posttransfuzional

- răspuns slab la interferon
Pakistan + + + + + - risc de ciroză / carcinom hepatocelular
Af r i c a d e S u d + + + + +
- genotip 2 - forme asimptomatice de boală
Af r i c a d e N o r d +
Af r i c a C e n t r a l ă + - genotipul 3 - consum de droguri i.v.

- răspuns favorabil la interferon
VHC
rezistenţa la agenţi fizici şi chimici VHC - replicarea
 ataşare-intrare
receptor specific CD81
 sensibil la 
 endocitoză
 solvenţi organici,  biosinteze virale
în citoplasma celulei
 eter, 
 translaţie – sinteză de proteine

 cloroform,  replicarea genomului
 detergenţi  asamblare
 la nivelul membranelor
 reticulului endoplasmic
 aparatului Golgi
 eliberare Jean Dubuisson
 înmugurire
VHC - cultivare Hepatita C – manifestări clinice
 culturi de celule Pacienți cu manifestări clinice minime

 NU se pot realiza Perioada de incubaţie: medie 6-7 săpt
limite 2-26 săpt
Debut nespecific
 animale
25% din cazuri prezintă icter
 cimpanzeu
Hepatită cronică: 70%
 hepatită similară celei umane
Infecţie persistentă: 85-100%
Imunitate: nonprotectivă
producere de Atc
imunitate infecţia HCV

 răspuns imun relativ slab  Evoluţie
 hepatită acută
 umoral
 Ac a căror acţiune este dificil de apreciat  hepatită cronică persistentă
 !! escape mutants – datorită marii variabilităţi  ciroză
 carcinom hepatocelular
 celular
 limfocite T citotoxice
!! autoanticorpi – procese autoimune – pot fi

distruse celule neinfectate
Hepatita C - epidemiologie
 grupe de risc
 hemodializaţi
 hemofilici
 toxicomani
 personal medico-sanitar
 copii născuţi din mame cu infecţie HCV
 parteneri sexuali multipli
 rezervor
 omul
Hepatita C - transmitere Hepatita C - profilaxie
 percutan  măsuri generale
 droguri administrate i.v.  excludere de la donare
 testare sânge și derivate
 transfuzii, transplant de la donor infectat  sterilizare
 terapeutic
echipament contaminat

 profilaxie pasivă
instrumentar incorect sterilizat

 fără rezultate
 ocupational
 permucos  profilaxie activă
 perinatal  NU este vaccin
 sexual
Hepatita C
diagnostic de laborator
 anticorpi anti HCV
 utilizaţi pt dg. infecţiei cu VHC
 inutili pt dg. fazei acute – apar după 2-4 săpt. de la infecţie
 HCV-ARN
 identificat prin PCR
 util pt dg. în faza acută a infecţiei
 utilizat în monitorizarea tratamentului antiviral
 Ag-HCV
persoane expuse:
 evidenţiat prin metoda EIA
1 săptămână - ARN VHC  util pt dg. în faza acută a infecţiei
2 săptămâni - anti VHC  utilizat în monitorizarea tratamentului antiviral
6-8 săptămâni - cresc transaminazele  mai uşor de efectuat faţă de metoda anterioară
Hepatita C
teste prognostice Hepatita C - tratament
 Genotipare  Interferon – la pacienţi cu hepatită cronică activă;
 infecţia cu genotip 1 sau 4 – prognostic grav, răspuns slab la interferon răspuns la cca 50% din pacienţi din care 50% vor
 metode de genotipare – DNA sequencing, PCR-hybridization avea recăderi
 serotipare – utilă atunci când pacientul nu are ARN viral detectabil
 Ribavirin – asociat cu interferon creşte eficienţa
 Încărcătura virală – mare = pronostic grav. Utilă pt monitorizarea tratamentului
tratamentului cu interferon.
Hepatita C - profilaxie Virusul hepatitei E
 screening al donatorilor de sânge, organe,

ţesuturi
 modificarea comportamentelor cu risc
 aplicarea precauţiunilor universale
Virusul hepatitei E
Virusul hepatitei E rezistenţa la agenţi fizici şi chimici
 neîncadrat  virus fragil şi instabil

 asemănător cu Caliciviridae şi Togaviridae  conservat în suspensii de materii fecale 10%
 formă sferică, 32-34 nm  în azot lichid
 fără înveliş extern  prin liofilizarea materiilor fecale
 genom ARN, mc, liniar  inactivat prin

clorinare
capsida – simetrie icosaedrică


 antisepsie cu iod
Hepatitis E Virus Infection

Hepatita E – manifestări clinice Typical Serologic Course
Symptoms
ALT IgG anti-HEV

 perioada de incubaţie: medie 40 zile
limite 15-60 zile
Titer IgM anti-HEV
 rata fatalităţii: aprox. 1%-3%
gravide:15%-25% Virus in stool
 severitatea bolii: la gravide creşte cu

vârsta sarcinii
 cronicizare: NU
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 1 1 1 1
0 1 2 3
Weeks after Exposure
Hepatita E - profilaxie
Hepatita E - epidemiologie
 epidemii asociate cu consum de apă contaminată cu fecale

 măsuri generale
 epidemii masive, explozive: India, Nepal, China, Africa de Nord,  igiena individuală, colectivă, alimentară
Somalia, Mexic
 clorinarea apei
 rezervor: omul
 transmitere: fecal-orală  control sanitar al apei potabile
 apă contaminată  profilaxie pasivă
 alimente contaminate
 IgG polivalente – nu împiedică infecţia
 contact direct
 receptivitate – adulţii tineri  profilaxie activă

 vaccinuri în curs de experimentare
23.03.2018
 Face parte din

– familia Retroviridae, subfamilia Lentivirinae
VIRUSUL
IMUNODEFICIENŢEI UMANE
(HIV)
STRUCTURA HIV
STRUCTURA HIV
 virus ARN
 formă sferică
 diametrul 100 – 130 nm
 alcătuit din
p17
– nucleoid cilindric situat excentric
– şi o anvelopă
p24
Revers transcriptazapol
Anvelopa virusului HIV
gp120env
 formată din
– membrană lipidică derivată din membrana celulei gazdă şi
ARN simplu – din proteine virus specifice
gp41env
 glicoproteina 41 (transmembranară)
– traversează membrana bilipidică ancorând la exterior gp 120;
p7gag
– are rol
 de ancorare transmembranară
 în fuziunea anvelopei virale cu membranele celulelor gazdă
Strat lipidic p17gag  citolitic
matrice
 glicoproteina 120 (de suprafaţă)
– plasată deasupra stratului bilipidic, în număr de aprox. 280 copii;
– are rol
 în recunoaşterea receptorilor celulari specifici de care se leagă.
p24gag  determină tropism celular
capsidală  determină e.c.p. și formarea de sinciții
Proteine gazdã  are rol în infectivitate
p9gag  inducere de răspuns imun din partea gazdei
1
23.03.2018
Nucleoidul HIV
Anvelopa virusului HIV  conţine
– 2 filamente de ARN viral monocatenar
 anvelopa - căptuşită spre interiorul particulei – o serie de enzime necesare replicării virale:
virale de o foiţă proteică subţire = matricea
virală (proteina virală p17) p66  reverstranscriptaza (RTS)
– rol – catalizează în sens retro copierea informaţiei genetice în cursul
replicării virale (reverstranscrierea ARN genomic în ADN proviral);
 de factor stabilizant al particulei virale (proteină suport a – rol de ribonuclează (îndepărtează ARNt)
structurii virale) – rol în diversitatea genetică a HIV: nu are mec. de corectare a
 participă la asamblarea particulei virale defectelor de sinteză (proof reading)  substituții, deleții, adiții
 participă la înmugurire etc.
 Pricipala caracteristică : p32  endonucleaza (integraza)

– marea variabilitate a anvelopei virale – asigură integrarea ADN-ului proviral în ADN-ul celulei gazdă;
 se datorează unor mutaţii în urma cărora virusul
– dobândeşte noi caractere de patogenitate p10  proteaza
– se poate sustrage sistemului imun (acţiunii anticorpilor – scindează precursorii polipetidici ai genei pol formându-se
neutralizanţi). proteinele enzimatice mature (RTS, endonucleaza)
Genomul viral genele structurale

 cuprinde 9.193 de nucleotide fiind  Gena gag (genom-associated gene)
– Codifică proteinele care formează miezul sau nucleul virusului:
alcătuit din 3 grupe de gene:  p 17 – proteina matricei
 p 24 – proteina capsidală
 p 7 – proteina nucleocapsidei
a. gene structurale  Gena pol (polymerase)
– Codifică:
 p 66 – RTS
b. gene reglatoare  p 11 – proteaza
 p 32 – integraza (endonucleaza)
 Gena env (envelope)
c. gene de maturare – Codifică glicoproteinele care alcătuiesc învelişul virionului:
 Gp 160 – glicoproteina precursor care prin scindare dă naştere la:
 gp 120 (de suprafaţă)
 gp 41 (transmembranară)
genele reglatoare genele de maturare

 gena rev  Neesenţiale in vitro în culturile de celule
– reglarea expresiei virale – activatoare a producţiei  Esenţiale pentru patogenitate in vivo
de virus – gena vif
 gena nef  promovează infectivitatea virionilor
– reglatoare negativă a producţiei de virus; – gena vpu
– pare să aibă acţiune de supresie asupra replicării  creşte proporţia particulelor virale extracelulare
virusului fiind responsabilă de stadiul de integrare – gena vpr/vpx
provirală latentă în nucleul celulei gazdă  genă accesorie cu activitate neprecizată
 gena tat – transactivatoare
– implicată în relaţia cu factorii de transcriere celulari
2
23.03.2018
CICLUL REPLICATIV AL HIV ATAŞARE HIV

 de membrana celulelor ţintă care poartă pe
 ATAŞARE  TRANSCRIPŢIA
 FUZIUNE
suprafaţa lor :
 TRANSLAŢIA
 PĂTRUNDERE – Receptor CD4
– Receptori alternativi:
 REVERSTRANSCRIERE  ASAMBLARE  galactozilceramid pt. oligodendrocite, astrocite
 INTEGRARE ÎN  ÎNMUGURIRE
NUCLEUL CELULEI
– Coreceptori moleculari:
 CXCR4 pt. limfocite;
 CCR5 pt. macrofage
ATAŞARE HIV ATAŞARE HIV

 Celulele ţintă sunt:
– limfocitul T
– limfocitul B
– monocitul
– macrofagul
– astrocitul
– oligodendrocitul
– fibroblastul din piele etc.
 Rol în recunoaşterea receptorilor specifici şi
fixarea virusului de aceştia - gp 120.
FUZIUNEA PĂTRUNDEREA virusului în celulă

 anvelopei virale cu membrana celulară  virusul îşi pierde învelişul;
– rol important gp 41
 are loc conversia ARN-ului viral în ADN
proviral bicatenar prin reverstranscriere
catalizată de RTS
 ADN-ul proviral bicatenar este translocat
în nucleul celulei gazdă, transformat în
ADN circular şi inserat în genomul
acesteia prin integrază
3
23.03.2018
 integrarea copiei ADN a genomului viral în

genomul celulei gazdă  infecţie latentă sau
persistentă
 în această etapă nu se sintetizează proteine
virus specifice  sistemul imun nu se
mobilizează!!
 Principala cale de diseminare a virusului în
această etapă este
– transmiterea celulară, prin fuziunea membranei
celulei infectate cu membrana celulei neinfectate
– în cursul replicării celulare de la celula mamă la
celula fiică
ACTIVAREA virusului latent ELIBERAREA

 noilor particule virale prin INMUGURIRE
 sub acţiunea unor factori insuficient
cunoscuţi
– Prin transcripţie ADN-ul proviral este
transformat în ARN mesager şi prin
translaţie în glicoproteine - proteine ale
anvelopei şi în enzime.
– Genomul viral este împachetat într-o
„particulă infecţioasă”, este deplasat spre
membrana celulei gazdă;
SURSA DE INFECŢIE
 persoane infectate HIV
pacienţi cu SIDA
EPIDEMIOLOGIA 
INFECŢIEI HIV  Aceştia elimină virusul prin sânge, spermă,

secreţie vaginală.
 Mai este infecţios: lcr, lichid amniotic
 Cantitate foarte mică de virus este prezentă în

fecale, salivă, lacrimi, urină, lapte matern
4
23.03.2018
TRANSMITERE TRANSMITERE
 contact sexual  Transmitere parenterală:
– homosexual (SUA, Europa) – transfuzii
– heterosexual (Africa – prevalenţă crescută la
femei: 1 din 4 are infecţie HIV) – transplante
– factori de risc: – contact cu sânge contaminat
 parteneri multipli,
 sodomia, – accidente medicale
 raporturi buco-genitale,
– injecţii cu acelaşi ac
 contact sexual în timpul menstrelor, etc.
TRANSMITERE Prevenire
 Transmitere materno-fetală:  comportament sexual fără risc
– Intrauterină
 riscul infecţiei fătului este de 30 – 50%  sterilizarea corectă a instrumentarului
medico-chirurgical
– Intrapartum
 expunere la sângele mamei şi la secreţia vaginală  triajul corect, strict al donatorilor de sânge
– Postpartum
şi de organe
 prin lapte matern
 screening-ul gravidelor
INFECTARE INFECTARE
 durata de supravieţuire a virionului – 6 ore  sistemul monocito-macrofagic
! imperios necesară infectarea unei celule – prezintă virusul celulelor cu memorie (limfocit T)
CD4 / receptori pt.virus
! la locul contaminării – protejează virusul faţă de antiretrovirale
virusul înglobat în celulele din prima linie a
sistemului imun
celule dendritice
macrofage
monocite
5
23.03.2018
ETAPE
ISTORIA NATURALĂ A  infecţia primară
INFECŢIEI HIV  stadiul asimptomatic (perioadă de latenţă)
 stadiul simptomatic (imunodepresie minoră)
 SIDA (imunodepresie majoră)
INFECŢIA PRIMARĂ INFECŢIA ASIMPTOMATICĂ

5 – 30 zile
expunere  infecţie semne şi simptome  luni sau ani în funcţie de:

80%
– vârsta pacientului
– febră uşoară, faringită – calea de transmitere
– starea sistemului imun
– sindrom mononucleozic: febră înaltă (1 lună),
erupţie rujeoliformă, mialgii, artralgii, cefalee  8,3 ani  adult, transfuzie
 câteva luni – 3 ani  copii
– limfadenopatii, scădere ponderală, faringită,
tulburări gastro-intestinale, transpiraţii nocturne,
ulceraţii bucale
INFECŢIA ASIMPTOMATICĂ INFECŢIA SIMPTOMATICĂ

 limfadenopatia cronică generalizată  imunodepresie minoră
– afecţiuni clinice comune recurente / persistente
! marker foarte sensibil al infecţiei HIV  astenie fizică
 subfebrilitate
– 2 sau mai mulţi ggl  transpiraţii nocturne

 diametrul > 1 cm  diaree trenantă (peste 1 lună)
 elastici, nedureroşi  herpes zoster multimetameric
 în 2 locuri diferite sau inghinal
 candidoză bucală recidivantă
 persistenţi 3 – 6 luni
 leucoplazia păroasă a limbii etc.
 etiologie necunoscută
6
23.03.2018
SIDA SIDA
SIDA
 imunodepresie majoră
 afectat orice organ, dar mai frecvent
 după 2 – 8- 10 ani de la infecţie
– plămânul
 infecţii oportuniste
– SNC
– pneumocistoză pulmonară  “complex de demenţă HIV” – adult
– toxoplasmoză cerebrală  “encefalopatie progresivă” - copil
– cryptosporidioză – tubul digestiv
– candidoză esofagiană
– sarcom Kapoşi diseminat etc.
DIAGNOSTIC SEROLOGIC
DIAGNOSTICUL DE
 investigaţii de triaj
LABORATOR AL – imuno-enzimatice ELISA
INFECŢIEI HIV  de confirmare

– imunoamprente
– radioimunoprecipitare
– imunofluorescenţă
 de diferenţiere (HIV 1/2)
 tehnici rapide de diagnostic
Metode imunoenzimatice Metode imunoenzimatice

ELISA ELISA
 enzyme-linked immunosorbent assay
 Permit detectarea anticorpilor.
 Este posibilă determinare cantitativă
 La reacţii participă:
– un reactant imunologic ataşat de un suport solid (peretele
unui recipient)
– un reactant imunologic marcat enzimatic - peroxidaza
– substrat specific (cromogenic)
– substanţe pentru stoparea reacţiei
 Reacţiile au loc în aparate automate, semiautomate.
7
23.03.2018
Metode imunoenzimatice
Testul Western Blot
ELISA
 permite identificarea individualã a anticorpilor anti-HIV
 pânã la 5% rezultate false, prin erori tehnice. specifici antigenelor virale.
 ELISA pozitivã trebuie confirmatã prin
 Antigenele sunt separate prin electroforezã şi transferate pe
– folosirea altor teste ELISA bazate pe alte principii
– test de confirmare tip Western Blot (WB).
membrane de nitrocelulozã care se incubeazã cu serul
 Testele fals pozitive: pacientului.
– boli de colagen,  Anticorpii din ser leagã specific proteinele virale şi sunt
– hepatite cronice, identificaţi prin comparare cu controale standard.
– malarie
 o probã este pozitivã dacã prezintã benzi pozitive pentru cel
– persoane cu anumite fenotipuri HLA.
puţin douã din cele trei antigene majore gag, pol, env.
Testul Western Blot TESTELE RAPIDE

 conţin suspensii microscopice de particule
(latex, gelatinã, hematii tanate) cuplate cu
 Criteriile CDC de interpretare: antigen viral.
 cel puţin 2 din urmãtoarele benzi:  Anticorpii din serul testat aglutineazã aceste
particule care formeazã un depozit vizibil cu
ochiul liber sau la microscop dupã numai 5
– p24, gp41 sau gp160/120 pentru un test pozitiv minute.
 utile în zone endemice, dacã este necesarã
– nici una pentru un test negativ rapiditatea în orientarea diagnosticului
serologic
– prezenţa oricãrei alteia pentru un rezultat  nu necesitã echipamente speciale
indeterminat
METODE DIRECTE
METODE DIRECTE
Ag p24
 Replicarea viralã demonstratã prin:
 determinarea cantitatăţii de antigen p24 liber din
– evidenţierea şi dozarea antigenului p24, plasmã sau supernatantul din culturi celulare.
– detectarea unor secvenţe genomice prin  Antigenemia p24 are valori mai mari iniţial şi apoi mai
amplificare genicã mici, tardiv în timpul infecţiei cu HIV
– izolarea virusului.
 tehnicã ELISA de tip sandwich,
– anticorpii anti-p24 se gãsesc în godeuri
 Aceste tehnici evidentiazã infecţia în – se incubeazã cu serul sau plasma pacientului
timpul „ferestrei imunologice” – antigenul liber se leagã specific
– este mãsuratã intensitatea culorii.
(seroconversiei).
8
23.03.2018
METODE DIRECTE Reacţia de polimerizare în lanţ

Ag p24 (PCR)
 O caracteristicã a infecţiei cu HIV  Tehnica constã în amplificarea ADN existent în cantitãţi
foarte mici printr-o serie de cicluri replicative.
– coexistenţa antigenului p24 cu anticorpii  oferã informaţii despre încãrcãtura viralã. Cuantificarea
anti-p24 pe tot parcursul bolii, în concentraţii acesteia este utilã în:
diferite.
 diagnosticul infecţiei, îndeosebi la nou-nãscuţii din mame
seropozitive
– Creşterea antigenului p24 la valori
detectabile în faza de seroconversie sau în  urmãrirea evoluţiei bolii
faze terminale limiteazã utilizarea acestui  evaluarea eficacitãţii diverselor tratamente antiretrovirale.
test doar pentru aceste perioade.

Curs Microbiologie

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Microbiologie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

23.03.

 nu sunt nici plante, nici animale  phylum - unități taxonomice majore

 Perete celular  Dimensiune

1. fungi levuriformi (drojdii)

2. fungi filamentoși (mucegaiuri)

 hife neseptate, nepigmentate (hialine), cu diametru

 Exemple de fungi hialini septați:  Exemple de fungi hialini septați:

 Exemple de fungi hialini septați:

 Reproducerea asexuată (mitotică)  Reproducerea asexuată (mitotică)

 Înmugurire  Se face prin intermediul:

 Diviziune directă  Levuri:

 sexuată (meiotică)  Procese chemosintetice aerobe sau anaerobe

 Rezistență mai mare ca a bacteriilor

 ubicuitari: sol, apă, aer, organismele vii

 endemice (exotice) – de import

 nu sunt nici plante, nici animale  phylum - unități taxonomice majore

 micromiceți  diviziuni subsecvente acestora:

 Perete celular  Dimensiune

1. fungi levuriformi (drojdii)

2. fungi filamentoși (mucegaiuri)

 hife neseptate, nepigmentate (hialine), cu diametru

 Exemple de fungi hialini septați:  Exemple de fungi hialini septați:

 Exemple de fungi hialini septați:

 Reproducerea asexuată (mitotică)  Reproducerea asexuată (mitotică)

 Înmugurire  Se face prin intermediul:

 Diviziune directă  Levuri:

 sexuată (meiotică)  Procese chemosintetice aerobe sau anaerobe

 Rezistență mai mare ca a bacteriilor

 ubicuitari: sol, apă, aer, organismele vii

 endemice (exotice) – de import

Candida albicans, colorație Gram, x1000

clamidospori - sferici, voluminoși, (10-

 auxonograma – asimilarea glucidelor de către

 este UREAZĂ POZITIV!

 prezentări pp ale Dr. Mihai Mareș (Iași)

 Tratat de microbiologie clinică, ediția a II-a – D.Buiuc,

zygomycete de interes medical – 12 genuri, 25 de specii

 Oportuniști redutabili prognostic infaust

 Redutabili contaminanți în laboratoare

 Se izolează frecvent în prelevate clinice (cutanate, fecale…)

 unele specii sunt termofile, putându-se dezvolta şi

Filamentul micelian care susține sporangele =sporocistofor (sporangiofor)

 a 3-a infecție fungică invazivă ca frecvență:

aspergiloză - candidoză – mucormicoză (zygomicoză)

 zygomicetele invadează vasele sistemului arterial

Paul S. et al.; Ann Thorac Surg 2006;82:338-340

zygomicoză cutanată ulcerată

zygomicoză subcutanată debridată

 izolare repetată din situsuri nesterile și număr mare

 examen direct pozitiv cu morfologie caracteristică a

 crește rapid pe mediul cu extract de cartof

 înmulțire asexuată prin spori externi – CONIDII

 conidiile sunt produse la nivelul unor hife

 celulele producătoare de conidii – FIALIDE (sterigme)

 Specii uni-biseriate de interes medical

 Specii biseriate de interes medical

 biseriat, metulele și fialidele acoperind

 cleistoteci conținând ascospori (forma sexuată –

 celule Hulle abundente

 majoritatea au abilitatea de a se dezvolta pe

 coloniile unor specii pot produce un pigment de

 fialidele dau naştere unor lanţuri de conidii

 acest ansamblu structural format din

 celelalte specii de Penicillium nu sunt capabile