Apărarea specifică:

Răspunsul Imun
 Răspunsul imun
Imunitatea: “Scutit de probleme”.
Capacitatea unui organism de a recunoaşte
şi de a se apăra împotriva antigenelor sau
patogenilor specifici.
Răspuns imun: A treia linie de apărare.
Presupune producţia de anticorpi şi
generarea limfocitelor specializate
împotriva antigenelor specifice.
Antigen: Molecule de la un patogen (sau
organism străin), care determină un
răspuns imun specific.
Sistemul imun este a treia linie de
apărare împotriva infecţiilor
Imunitatea genetică sau înnăscută: Imunitatea
cu care este născut un organism.
 Determinată genetic.
 Poate fi datorată lipsei receptorilor sau altor
molecule necesare în cazul infecţiei.
 Imunitatea umana înnăscută la unele viroze canine.
 Imunitatea şoarecilor la poliviruşi.

Imunitatea dobândită: Imunitatea pe care un

organism o dezvoltă dea lungul vieţii.
 Nu este determinată genetic.
 Poate fi produsă natural sau artificial.
Componentele sistemului imun uman
 Tipuri de imunitate dobândită
I. Imunitate dobândită natural : dobândită în cursul
vieţii de zi cu zi.
A. Imunitate naturală dobândită activ:
 Antigenele sau patogenii intră în organism în mod natural .
 Corpul generează un răspuns imun la antigene .
 Imunitatea poate dura toată viaţa sau poate fi temporară
(gripă sau infecţii intestinale de ex.).
B. Imunitatea naturală dobândită pasiv:
 Anticorpii trec de la mamă la făt prin placentă sau prin
secreţia lactată (colostrum).
 Nu există un răspuns imun la un antigen .
 Imunitatea este în mod obişnuit de scurtă durată (de la
săptămâni până la câteva luni).
 Protejează până când se dezvoltă sistemul imun al copilului .
Tipuri de imunitate dobândită
II. Imunitate dobândită artificial: obţinută prin
administrarea unui vaccin sau ser iomun.
1. Imunitate artificială dobândită activ:
 Antigenele sunt introduse în vaccinuri (imunizare).
 Corpul generează un răspuns imun la antigene.
 Imunitatea poate dura toată viaţa (vaccinul polio oral) sau
poate fi temporar (toxoidul tetanic).
2. Imunitate artificială dobândită pasiv:
 Anticorpii preformaţi (antiser) sunt introduşi în corp prin
injectare.
 Injectare de antivenin de şarpe (de la cal sau iepure).
 Imunitatea este de scurtă durată (timp de înjumătăţire –
trei săptămâni).
 Sistemul imun al gazdei nu răspunde la antigene.
 Ser: Fluidul care rămâne după ce celulele au fost
îndepărtate din sânge.
 Antiser: Ser care conţine anticorpi împotriva unui
antigen specific. Se obţine prin injectarea unui
animal (cal, iepure, capră) cu antigen (venin de şarpe,
toxină botulinică, toxină difterică).
 Serologia: Studiul reacţiilor dintre anticorpi şi
antigene.
 Gamma globuline: Fracţie de ser care conţine
majoritatea anticorpilor.
 Boala serului: Boală determinată de injectări
multiple de antiser. Răspuns imun la proteine străine.
Poate determina febră, probleme renale şi dureri
articulare. Rară în zilele noastre.
 Dualitatea sistemului imun
I. Imunitatea umorală (mediată de Ac)
 Implică producţia de anticorpi împotriva unor
antigene.
 Ac sunt produşi de un subset de limfocite numite
celule B.
 Celulele B care sunt stimulate vor secreta activ Ac (şi
sunt numite celule plasmatice).
 Ac se găsesc în fluidele extracelulare (plasmă, limfă,
mucus, etc.) şi pe suprafaţa celulelor B.
 Apără împotriva bacteriilor, toxinelor bacteriene şi
virusurilor care circulă liber în fluidele corpului
(înainte ca acestea să intre în celule).
 De asemenea determină unele reacţii împotriva
ţesuturilor transplantate.
Anticorpii (Ac) sunt produşi de limfocitele B
Anticorpii (Ac) sunt proteine care recunosc
antigene specifice
Dualitatea sistemului imun
II. Imunitatea mediată celular
 Implică un set specializat de limfocite (celule T) care
recunosc antigenele de pe suprafaţa celulelor,
organismelor sau ţesuturilor:
 Celule T “ajutătoare” sau celule T citotoxice
 Celulele T reglează proliferarea şi activitatea altor celule
ale sistemului imun: celule B, macrofage, neutrofile, etc.
 Apără împotriva:
 Bacteriile şi virusurile care sunt intracelular sunt inaccesibile
anticorpilor.
 Fungi, protozoare şi helminţi
 Celule canceroase
 Ţesuturi transplantate
Imunitatea mediată celular este asigurată de limfocitele T
 Antigenele (Ag)
 Majoritatea sunt proteine sau polizaharide mari
derivate din organismele străine.
 Microbi: capsule, pereţi celulari, toxine, capside virale, flageli,
etc.
 Nonmicrobi: polen, albuş de ou, molecule de pe suprafaţa
celulelor roşii sanguine, proteine serice, molecule de pe
suprafaţa tesuturilor transplantate.
 Lipidele şi acizii nucleici sunt antigenice numai când
sunt combinate cu proteine sau polizaharide.
 Au greutate moleculară de 10.000 sau mai mare.
 Haptena: moleculă străină mică care nu este antigenică.
Trebuie să se cupleze la o moleculă “carrier” pentru a fi
antigenică. Odată formaţi anticorpii, ei vor recunoaşte haptena.
 Antigenele

Epitop:
 Parte mică a unui Ag care interacţionează
cu un Ac.
 Orice Ag dat poate avea câţiva epitopi.
 Fiecare epitop este recunoscut de un Ac
diferit.
Epitopi: Regiuni ale Ag care
interacţionează cu Ac
 Anticorpi
 Proteine care recunosc şi se leagă la un Ag
particular cu specificitate foarte mare.
 Produşi ca răspuns la expunerea la un Ag.
 Un virus sau microb poate avea câteva situsuri
determinante antigenic, la care se pot lega Ac
diferiţi.
 Fiecare Ac are cel puţin două situsuri identice
care leagă Ag: Antigen binding sites.
 Valenţa unui Ac: numărul de “antigen binding
sites”. Majoritatea sunt bivalente.
 Aparţin unui grup de proteine serice numite
imunoglobuline (Ig).
 Structura Ac
 Monomer: o moleculă cu formă de Y flexiblă –
cu patru lanţuri proteice:
 2 lanţuri uşoare identice
 2 lanţuri grele identice
 Regiuni variabile: două secţiuni la capetele
braţelor Y. Conţin situsurile de legare ale Ag
(Fab). Identice pe acelaşi Ac dar variază de la
un Ac la altul.
 Regiuni constante: Stemul monomerului şi în
partea joasă a braţelor Y.
 Regiunea Fc: Numai stemul monomerului.
Important deoarece se poate lega la complement
sau celule.
Structura Ac
 Clasele de imunoglobuline
I. IgG
 Structura: Monomer
 Procent din anticorpii serici: 80%
 Localizare: sânge, limfă, intestin
 Timp de semiviaţă seric: 23 zile
 Fixare complement: Da
 Transfer placentar: Da
 Funcţii cunoscute: accentuează fagocitoza,
neutralizează toxinele şi viruşii, protejează fătul
şi nou-născutul.
 Clasele de imunoglobuline
II. IgM
 Structura: Pentamer
 Procent din anticorpii serici : 5-10%
 Localizare: sânge, limfă, suprafaşa celulelor B
(monomer)
 Timp de semiviaţă plasmatică: 5 zile
 Fixare complement: Da
 Transfer placentar: Nu
 Funcţii cunoscute: primii anticorpi produşi în
timpul infecţiei. Eficienţi împotriva microbilor şi
antigenelor aglutinante.
 Clasele de imunoglobuline
III. IgA
 Structura: Dimer
 Procent din anticorpii serici: 10-15%
 Localizare: secreţii (lacrimi, saliva, lapte,
intestin), sânge şi limfă.
 Timp de semiviaţă plasmatică: 6 zile
 Fixare complement: Nu
 Transfer placentar: Nu
 Funcţii cunoscue: protecţia localizată a
suprafeţelor mucoase. Oferă imunitate a
tractului digestiv la copil.
 Clasele de imunoglobuline
IV. IgD
 Structura: Monomer
 Procent din anticorpii serici: 0.2%
 Localizare: suprafaţa celulelor B, sânge şi limfă
 Timp de semiviaţă plasmatică: 3 zile
 Fixare complement: Nu
 Transfer placentar: Nu
 Funcţii cunoscute: în ser funcţia nu este
cunoscută. Pe suprafaţa celulelor B, iniţiază
răspunsul imun.
 Clasele de imunoglobuline
V. IgE
 Structura: Monomer
 Procent din anticorpii serici: 0.002%
 Localizare: legate de mastocite şi bazofile.
Sânge.
 Timp de semiviaţă plasmatică: 2 zile
 Fixare complement: Nu
 Transfer placentar: Nu
 Funcţii cunoscute: reacţii alergice. Posibilă liză
a viermilor.
 Cum produc celulele B anticorpi?
 Celulele B se dezvoltă din celulele stem în
măduva osoasă a adulţilor (în ficat, la fetuşi).
 După maturare, celulele B migrează în organele
limfoide (nodulii limfatici sau splină).
 Selecţia clonală: Când o celulă B întâlneşte un
antigen, îl recunoaşte, este stimulată şi se divide
în multe clone numite celule plasmatice care
secretă în mod activ anticorpi.
 Fiecare celulă B produce anticorpi care vor
recunoaşte numai UN determinant antigenic.
 Selecţia clonală a celulelor B este
determinată de stimularea antigenică
Imunitatea umorală (continuare)
Apoptoza
 Moarte celulară programată (“Falling away”).
 Corpul uman realizează 100 milioane limfocite
în fiecare zi. Dacă nu ar muri un număr
echivalent, s-ar dezvolta leucemia.
 Celulele B care nu întâlnesc un antigen
“stimulator” se vor autodistruge şi vor trimite
semnale la fagocite care vor utiliza resturile lor.
 Multe celule infectate cu virusuri suferă
apoptoză pentru a preveni răspândirea infecţiei.
Imunitatea umorală (continuare)
Selecţia clonală
 Selecţia clonală: celulele B (şi T) care întâlnesc
un antigen stimulant vor prolifera într-un grup
mare de celule.
 De ce nu producem Ac împotriva propriilor
noastre antigene? Am dezvoltat toleranţă la ele.
 Deleţia clonală: celulele B şi T care reacţionează
împotriva antigenelor self par să fie distruse în
perioada dezvoltării fetale*.
*Procesul este foarte puţin înţeles.
Consecinţele legării Ag-Ac
Complexul Ag-Ac: se formează când un Ac se
leagă la un Ag pe care-l recunoaşte.
Afinitate = o măsură a puterii de legare.
1. Aglutinare: Ac determină Ag (microbii) să se
unească între ei.
 IgM (decavalent) este mult mai eficient decât IgG
(bivalent).
 Hemaglutinare = aglutinarea celulelor roşii
sanguine. Utilizată pentru determinarea tipului de
sânge (AB0) şi pentru detectarea virusurilor gripale.
2. Opsonizarea: Ag (microbul) este acoperit cu Ac
ceea ce întăreşte ingestia şi liza de către celulele
fagocitare.
Imunitatea umorală (continuare)
3. Neutralizare: IgG inactivează viruşii prin
legarea la suprafaţa lor şi neutralizează toxinele
prin blocarea situs-urilor lor active.
4. Citotoxicitatea mediată de Ac celulari: folosită
pentru a distruge organismele mari (de ex.,
viermi). Organismul ţintă este acoperit cu Ac şi
bombardat cu chimicale provenite din celulele
imune nespecifice.
5. Activarea complementului: atât IgG cât şi IgM
activează sistemul complement, ceea ce determină
liza celulară şi inflamaţie.
 Memoria imunologică
Titrul anticorpilor: cantitatea de Ac din ser.
Evoluţia nivelelor Ac pe durata infecţiei
Răspunsul primar:
 După expunerea iniţială la Ag, în ser nu se
găsesc Ac timp de câteva zile.
 Este observată apoi o creştere graduală a
titrului Ac, mai întâi a IgM apoi a IgG.
 Majoritatea celulelor B devin celule plasmatice
dar unele celule B devin celule cu memorie (cu
viaţă lungă).
 Urmează un declin gradual al Ac.
 Memoria imunologică (continuare)

Răspunsul secundar:
 Expunerea ulterioară la acelaşi Ag evidenţiază
un răspuns al Ac mai rapid şi mai intens.
 Răspunsul crescut al Ac este datorat existenţei
celulelor cu memorie care produc rapid celule
plasmatice după stimularea antigenică.
Celulele T şi imunitatea mediată celular
Antigenele care stimulează acest răspuns sunt mai ales
antigene intracelulare.
Necesită prezenţa continuă a Ag pentru a rămâne
eficientă.
Spre deosebire de imunitatea umorală, imunitatea
mediată celular nu este transferată la făt.
Citokinele: mesageri chimici ai celulelor imune.
Au fost identificate peste 100.
Stimulează şi/sau reglează răspunsurile imune.
 Interleukinele: comunicare între celulele albe sanguine.
 Interferoni: Protejează împotriva infecţiilor virale.
 Chemokinele: atrag celulele albe sanguine în zonele de
infecţie.
Celulele T şi imunitatea mediată celular
Componentele celulare ale imunităţii:
 Celulele T sunt componente celulare cheie ale
imunităţii.
 Celulele T au un receptor pentru antigen care
recunoaşte şi reacţionează la un Ag specific
(receptor al celulei T).
 Receptorul celulei T recunoaşte numai antigenele
combinate cu proteinele complexului major de
histocompatibilitate de pe suprafaţa celulelor.
 Clasa I MHC : se găseşte în toate celulele.
 Clasa II MHC : se găseşte în fagocite.
 Selecţia clonală creşte numărul celulelor T.
 Celulele T recunosc numai antigenul
asociat cu moleculele MHC de pe suprafaţa
celulelor
 Celulele T şi
imunitatea mediată celular

Tipuri de celule T
1. Celule T “Helper” (TH): rol central în răspunsul
imun.
 Cele mai multe sunt CD4+
 Recunosc Ag de pe suprafaţa celulelor prezentatoare
de antigene (de ex.: macrofag).
 Activează macrofagele
 Induc formarea de celule T citotoxice
 Stimulează celulele B să producă anticorpi
 Rolul central al
celulelor T “Helper”
Tipuri de celule T (continuare)

2. Celule T citotoxice (Tc): distrug celulele “ţintă”

 Cele mai multe sunt CD4 negative (CD4 -).
 Recunosc Ag de pe suprafaţa tuturor celulelor:
• Omoară celulele gazdă care sunt infectate cu viruşi sau bacterii
• Recunosc şi omoară celulele canceroase
• Recunosc şi distrug ţesuturile transplantate
 Eliberează proteina numită perforin care formează un
por în celula ţintă, determinând liza celulelor infectate.
 Suferă apoptoză când Ag stimulant a dispărut.
Celulele T citotoxice (Tc)
lizează celulele infectate
Tipuri de celule T (continuare)

3. Hipersensibilizare întârziată a cel. T (TD): Mai

des cel. T “helper” şi unele cel. Tc sunt implicate
în unele reacţii toxice (otrăviri) şi rejecţia
ţesuturilor transplantate.
4. Celulele T supresoare (Ts): pot “închide”
răspunsul imun.
Componente celulare nespecifice
1. Macrofagele activate: Fagocite stimulate.
 Stimulate de ingestia Ag
 Cele mai mari şi eficiente fagocite
 Accentuează capacitatea de a elimina bacteriile
intracelulare, celulele infectate cu viruşi, celulele
canceroase
2. Celulele “natural Killer” (NK):
 Limfocite care distrug celulele infectate cu viruşi şi
celulele tumorale
 Nu sunt specifice. Nu necesită stimularea cu Ag
 Nu sunt fagocitice dar trebuie să ia contact cu celula în
scopul lizării ei
Relaţia dintre imunitatea celular şi
umoral mediată
1. Producţia de Ac
Antigene dependente de cel. T:
 Producţia de Ac necesită asistenţa cel. T “helper”
 Un macrofag ingeră Ag şi îl prezintă celulei TH.
 Celula TH stimulează celulele B specifice antigenului pentru a
deveni celule plasmatice.
 Ag sunt în special proteine de pe virusuri, bacterii, celule roşii
sanguine străine şi molecule purtătoare de haptene.
Antigene independente de celula T:
 Producţia de Ac nu necesită asistenţa celulelor T.
 Ag sunt în special polizaharide sau lipopolizaharide cu subunităţi
repetitive (capsulele bacteriene)
 Răspuns imun mai slab decât cel indus de Ag dependente de cel.T
Răspunsul umoral la Ag
dependent de cel. T
 Relaţia dintre imunitatea
celulară şi umoral mediată

2. Citotoxicitatea celulară dependentă de Ac

 Celula ţintă este acoperită cu anticorpi lăsând porțiunea
Fc expusă înafara celulei.
 Cel. “natural killer” și alte celule nespecifice care au
receptori pentru regiunea Fc sunt stimulate pentru a
distruge celula “țintă”.
 Organismul țintă este lizat de substanțe secretate de
celulele atacatoare.
 Utilizată pentru distrugerea organismelor mari care nu
pot fi fagocitate.