Vindecarea rănilor şi prezenţa

biomaterialelor
Subiecte:
•Formarea țesutului de granulație
•Reacția de corp străin
•Încapsularea fibroasă
•Inflamația cronică
•Tipuri de rezoluție a implantelor
•Reparare versus regenerare
•Studii In Vivo ale răspunsului inflamator
 Răspunsurile după injurii:
1. Coagularea sângelui și formarea rețelei
de fibrină 4. Remodelarea și
formarea cicatricei:
2. Inflamația acută:
•Colagenul tip III este înlocuit de
• activarea neutrofilelor colagenul tip I: pachetele de
colagen sunt mai mari și sunt
• fagocitoza corpilor străini
orientate pe liniile principale de
• eliberarea ac. Hialuronic și glicozaminoglicanilor stress din țesut
(chemoatractanți) în mediul extracelular (MEC)
•Creșterea nivelelor unor
substanțe cum ar fi condroitina
3. Răspunsul inflamator: și dermatan sulfatul
- Influxul fibroblastelor în MEC •Țesutul cicatriceal continuă să
- Debutul formării de țesut de granulație și se formeze timp de câteva luni
generării de noi vase sanguine •Vasele de sânge care sunt
- Depunerea de fibre de colagen de tip III (fine și neatașate sunt resorbite
cu orientare randomizată) •Cicatricea devine palidă şi
- Cheagul de fibrină este dizolvat, enzimele sunt avasculară
eliberate iar fagocitoza continuă
 Definiție:
Țesut de granulație: caracterizat printr-un aspect
granular (de “pietriş”), generat de crearea de mulţi
muguri vasculari germinați din vasele de sânge
existente. Acest proces este numit
neovascularizație sau angiogeneză

Fibroblaști: tip de celule “angajate” regăsite în

multe ţesuturi. Fibroblastele sintetizează și mențin
tesutul conjunctiv prin producerea matricei
extracelulare (MEC) bogată în colagen și
proteoglicani. Fibroblastele cu caracteristici ale
celulelor musculare netede sunt numite
miofibroblaste și sunt responsabile de contracția
rănii.
Formarea țesutului de granulație

Răspunsul de vindecare a
rănilor după o leziune sau
implantare de biomaterial

Formarea țesutului de granulație

la interfaţa ţesut/material. (G)
zona de țesut de granulație care
separă splina (S) de implantul
polimeric (I)
 Reacția de corp străin
Definiție:
Celule gigante de corp străin (CGCS): celule multinucleate
formate prin fuziunea de monocite/macrofage în încercarea de
a fagocita biomateriale mult mai mari decât o singură celulă.

Factori care influențează

compoziția corpilor
străini:
Celule mari:
1. Topografia CGCS
Celule mici:
2. Chimia suprafeței macrofage

Factori care influențează Particule

luminoase:
reacția de corp străin: polipropilen

1. Forma
2. Raportul suprafață/volum
(a) Reacția de corp străin la PMMA încorporat. Săgeata indică
macrofagele din țesut.
(b) Reacția de corp străin la particule mari de UHMWPE; săgeata indică
macrofagul și CGCS
Încapsularea fibroasă

Răspunsul, in vivo, la un biomaterial polimeric

biodegradabil, implantat la un şobolan timp de 12
săptămâni. (a) 4 zile (b) 3 săptămâni (c) 12
săptămâni. P indică polimerul sau spațiul lăsat de
polimer; N: neutrofile, FC: capsula fibroasă, M:
macrofage, PF: fragmente de polimer încorporate în
capsula fibroasă. Infiltrarea cu neutrofile în zona de
implantare este observată în câteva zile, urmată de
dezvoltarea lentă a unei capsule fibroase care
înconjoară implantul. Deoarece materialul este
biodegradabil, fragmentarea polimerului este
prezentă după perioadă de timp.
 Încapsularea fibroasă
Etapa finală de vindecare pentru implanturi de materiale
nondegradabile
Paşi în maturarea țesutului de Factorii care afectează formarea
granulație: capsulei:
•Prezenţa vaselor de sânge mai mari •Gradul prejudiciului original în timpul
implantării
•Alinierea fibrelor de colagen ca
răspuns la forţe mecanice locale •Numărul de celule moartea ulterior
•Colapsul capsulei din jurul •Localizarea site-ul implantului
implantului şi formarea unei cicatrice
•Timpul de degradare al implantului
Factorii care afectează grosimea capsulei:
•Cantitatea şi compoziţia particulelor mici produse
•Factorii mecanici la locul implantului
•Forma implantului
•Curenții electrici
Patru tipuri de răspuns de rezoluţie
la implant:
1. Extruzie: materialul este eliminat din
organism (ex. splinter)
2. Rezorbție: materialul este
biodegradat, nu se formează
capsulă fibroasă
3. Integrare: implant şi ţesutul gazdă
cresc împreună (ex. implant de titan
poros în os)
4. Încapsulare: implant înconjurat de
țesut fibros
 Inflamația cronică
Caracterizată prin prezenţa de
celule mononucleare, inclusiv
limfocitele și celulele plasmatice

Poate include prezența de

granuloame – o structură
stratificată formată din particule
nonfagocitabile înconjurate de
un strat de CGCS, un strat de
macrofage modificate numite
celule epiteloide, și înconjurate Model subcutanat care arată:
de un strat de limfocite. •Implant de polimer hidrogel (h)
•Macrofage (sîgeată dreapta)
•Limfocite (săgeată stânga)
•C: începutul capsulei fibroase
 Reparare vs. regenerare
Vindecarea rănii la nivelul pielii

Repararea presupune ore

Regenerarea este refacerea
stratului epidermic exterior
subțire
 Regenerarea pielii

In epiderma, acest proces este

numit reepitelizare.
Celule de la marginea rănii se
aplatizează pentru a acoperi mai
mult din rana, trimit prelungiri
către MEC pentru a migra de
lungul rănii
Celulele epiteliale treptat acoperă
întreaga zonă a rănii
Prelungirile din MEC se retrag iar
celulele recapătă forma originală
 Studiile răspunsului inflamator, in vivo

Elementele din tabel

care pot provoca
răspunsuri biologice Factori relevanți, in vivo, ai evaluării compatibilității tisulare
prin: Materialul(e) manufacturii
Aditivi, contaminanți, reziduuri
•Interacțiuni ale
Substanțe solubile eliberate din material
biomoleculelor (exemplu, Produși de degradare ai materialului
proteine şi ioni) sau celulelor Alte componente și interacțiunile lor din produsul final
cu implantul Proprietățile și caracteristicile produsului final
•Interacțiuni ale
biomoleculelor sau celulelor
cu agenții solubili eliberați din
implant
•Interacțiunile biomoleculelor
sau celulelor cu particulele
insolubile
•Modificări ale sarcinilor în
zona din jurul implantului
Biocompatibilitate: capacitatea unui dispozitiv medical de a determina
un răspuns adecvat al gazdei într-o aplicaţie specifică.

Evaluarea biocompatibilității: a o măsură a magnitudinii și duratei

efectelor adverse asupra mecanismelor homeostatice care determină
răspunsul gazdei

De regulă, evaluarea biocompatibilității presupune expunerea animalelor

mici la un biomaterial selectat (sau la extracte ale acestuia), prin injectare
sau implantare.

Două motive principale pentru efectuarea de teste de biocompatibilitate:

1. Screening pentru materialele noi pentru a afla gradul & tipul de răspuns
inflamator
2. Evaluează răspunsul inflamator la materiale într-o formă foarte
asemănătoare cu cea care va fi implantat
Alegerea animalului:
•Selectat funcție de similitudinea de
fiziologie şi răspuns de vindecare
comparat cu cea a oamenilor, într-o
anumită aplicaţie
• Se începe cu un animal mic (de
ex., șobolan, iepure).
Alegerea locului de implant:
•Cât mai aproape de cel folosit în
aplicația finală
•Se utilizează locuri accesibile
(pungă subcutanată) pentru a
verifica răspunsul inflamator. Durata studiului:
•Se identifică parametrii care pot
•Toxicitate acută: până la 24 ore
afecta gradul de inflamație
•Toxicitate subacută: 14-28 zile
“Doza”: ar trebui să fie aceeaşi •Toxicitate subcronică: până la 90
formă ca produsul final. zile
•Cronic: > 90 zile
 Factori care pot afecta doza (în plus
faţă de formă), la implanturile
directe
1. Greutatea/mărimea implantului
2. Suprafața implantului
3. Rugozitatea implantului
4. Numărul implantelor/animal

Biomaterialele pot fi introduse via:

1. Implantare directă
2. Injectarea produșilor solubili
3. Plasarea într-o “cușcă” pentru a izola
biomaterialul – cușca poate influența
răspunsul inflamator.
Modelul de implant cușcă inox.
Acest lucru permite investigatorului să
examineze răspunsul inflamator fără
contact direct între biomaterial si
tesutul înconjurator.