Tema 11

1.Notiune de imunitate.Organele centrale si periferice ale sistemului imun.Tipurile de

imunitate.Imunitatea ereditara si dobandita , umorala si celulara.

Imunitatea-– capacitatea de apărare specifică a organismului faţă de agresori externi (virusuri,

bacterii, fungi, protozoare, toxine) cât şi faţă de propriile molecule şi unele celule degradate sau
modificate

SISTEMUL IMUN

Organele centrale (primare) ale SI – măduva osoasă şi timusul la vertebrate (ficatul în perioada
embrionară). Apar primele în timpul vieţii embrionare.
Organele periferice (secundare) ale SI În ele se realizează contactul dintre antigen, celulele
prezentatoare de antigen ( CPA) şi celulele imuno-competente, cu inducerea unui raspuns imun.

Tipurile de imunitate:
I. Innăscută (naturală, nespecifică, de specie).
II. Dobândită (achizitionata)
1. Activă - Naturală (postinfecţioasă) - Artificială (în urma vaccinării)
2. Pasivă - Naturală (transplacentară, prin laptele matern) - Artificială (administrarea Ac / seruri
imune sau a limfocitelor

Imunitatea ereditara si dobandita , umorala si celulara.

Imunitate umorală, exercitată prin intermediul unor proteine numite anticorpi (Ac, Ig), produse de
limfocitele B. Fiind secretate in sange si lichide biologice neutralizeaza si elimina microbii
extracelulari si toxinele lor.
Imunitate celulară, eficienta in eliminarea parazitilor intracelulari sau a celulelor tumorale. Este
exercitată prin intermediul limfocitelor T (citotoxicitate directa, activarea macrofagelor, celulelor
NK, secreţia citokinelor)

2.Antigenele si caracteristica lor.Antigene complete si

incomplete.Izoantigene.Autoantingene.Structura antigenica a celulei bacteriene si a virusurilor.

ANTIGENE – substanţe străine (non-self) de natură endo- sau exogenă capabile să declanşeze un
răspuns imun.
Se disting: - Ag de origine infecţioasă (bacterii, virusuri, fungi, protozoare, etc)
- Ag de origine neinfecţioasă (alimente, medicamente, polen, substanţe chimice, cosmetice)
Proprietăţile de bază ale Ag:
1. Imunogenitatea – capacitatea Ag de a fi recunoscut ca străin şi de a induce răspuns imun specific
2. Antigenitatea (specificitatea) – capacitatea Ag de a interacţiona specific cu Ac sau cu receptorul
pentru Ag complementar al limfocitelor sensibilizate

Antigenele care posedă ambele caractere sunt Ag complete.

Cerinţele faţă de Ag complete:
- Să fie substanţe străine
- Să fie formate din gruparea carrier (purtător) şi epitopi (determinante antigenice)
- Să aibă o greutate moleculară de peste 10 kDa - Să aibă structură chimică complexă (proteine,
polizaharide, LPZ, etc
Antigenele incomplete (haptenele):
- Au masă moleculară mică - Posedă antigenitate dar sunt lipsite de imunogenitate
- Pot deveni imunogene combinându-se cu macromolecule purtătoare (proteine sau polizaharide)
Exemple de haptene: săruri ale metalelor grele (Cr, Ni), substanţe de origine vegetală,
medicamente, coloranţi, oligonucleotide.

Izo-Ag (alo-Ag) – Ag de grup în cadrul unei specii (sistemul AB0 şi Rh, clasele de Ig
Autoantigene – Ag proprii unui organism, devenite imunogene în anumite condiţii (spermatozoizii,
tiroglobulina, insulina, cristalinul, ţesutul nervos, etc)
Structura antigenică a celulei bacteriene
Ag structurale: Ag O/R – somatice (ger. Ohne Hauch, without film), LPZ, termostabile; Ag H (ger.
Hauch, film) – flagelar, proteic, termolabil; Ag K – capsular, termovariabil; Ag F – fimbrial
Ag solubile: enzime de patogenitate, exotoxine
Antigene virale: proteine/GP de invelis, nucleoproteine, enzime

3.Anticorpii(imunoglobulinele),structura lor.Clasele de imunoglobuline.Functiile lor

biologice.Anticorpii completi si incompleti.

Anticorpii-proteine specifice complexe care sunt elaborate de celulele organelor limfoide ale
vertebratelor in caz de administrare a antigenelor.
Molecula de imunoglobulina este alcatuita din 2 catene polipeptidice neidentice:o pereche de
catene grele-H si o pereche de catene usoare – L

5 Clase:
IgM: Primele care apar dupa stimularea antigenica si sunt agresive contra bacteriilor gram negative
care au patruns in sange, stimuleaza fagocitoza.10 % din totalitatea imunoglobulinele

IgG: Constituie masa principala a imunoglobulinelor din serul uman normal , usor realizeaza treceri
transplacentare.Ele fixeaza deosebit de activ antigenele bacteriilor exotoxinele , virusurile.4
subclase: IgG1,IgG2,IgG3,IgG4.

IgA: Au 2 variante IgAser serica si IgAs sectretoare , IgAs este elaborata de celulele limfoide ale
mucoaselor cailor respiratorii cavitatii bucale , intestinului , cailor genitale, se contine in colostru ,
saliva , in lichidul lacrimal , in mucusul intestinal, in sudoare.Ea executa functie de protectie in
infectiile intestinale si respiratorii , inactivand bacterii, virusuri, manifesta efect bactericid si
opsonizant.

IgA ser: inactiveaza bacteriile si toxinele lor cand acestea patrund in sange.Insa ca forta ele sunt
mai slabe decat IgAs constituie circa 10-15%

IgE :Anticorpi sensibilizatori: nu trec prin placenta , au capacitatea de a se asocia prin fragmentul Fc
la bazofilele tisulare , au rol important in declansarea reactiilor de tip imediat

IgD :Conditioneaza o serie de leziuni autoalergice pe fond de tireopatii( anticorpii contra

penicilinei, insulinei , ADN-ului si altor antigene)Continutul lor sporeste in unele afectiuni ale pielii.
Anticorpi Compleți:
Anticorpii compleți se referă la forma lor integrală și funcțională, care include atât lanțurile grele,
cât și cele ușoare. Aceștia sunt structurați în așa fel încât să poată îndeplini toate funcțiile specifice
ale anticorpilor în sistemul imunitar. Structura lor completă permite recunoașterea și legarea
eficientă la antigenele specifice (particule străine sau substanțe care declanșează răspunsul imun).
Anticorpi Incompleți (Fragmente de Anticorpi):
Anticorpii incompleți se referă la porțiuni ale anticorpilor care pot păstra anumite funcții, dar au
pierdut o parte din structura lor. Aceste fragmente sunt obținute prin fragmentarea enzimatică a
anticorpilor compleți și sunt utilizate în diverse aplicații. Există două fragmente principale:

1. Fragmente Fab (Fragmente de Antigen Binding): Acestea conțin regiunea care se leagă la
antigen (site-ul de legare la antigen) și sunt responsabile pentru recunoașterea și legarea
specifică a acestuia.
2. Fragmente Fc (Fragmente Cristalizabile): Acestea sunt implicate în activarea efectelor
funcționale ale sistemului imunitar, cum ar fi activarea complementului și interacțiunea cu
celulele imunitare.

4.Raspunsul imun.Elementele implicate in raspunsul imun.Raspunsul imun de tip umoral si de tip

celular.Raspuns imun primar si secundar.

Răspunsul imun este capacitatea organismului de a recunoaște și de a lupta împotriva substanțelor

străine, cum ar fi bacteriile, virusurile, ciupercile sau celulele anormale, în vederea protejării
sănătății și integrității sale.
Elemente:

1. Antigene:
 Definiție: Substanțe străine sau moleculare care declanșează răspunsul imun.
 Rol: Activează sistemul imunitar și determină producerea de anticorpi.

2. Celule Prezentatoare de Antigen (APC):

 Macrogfagele și Celulele Dendritice: Captură, procesează și prezintă fragmente de antigene
limfocitelor T.
 Rol: Inițiază răspunsul imun adaptativ.

3. Limfocite T (T-helper și T-citotoxice):

 T-helper: Coordonază răspunsul imun, activând celulele B și T-citotoxice.
 T-citotoxice: Distrug celulele infectate cu antigeni specifici.
 Rol: Implicate în imunoreglare și distrugerea celulelor infectate.

4. Limfocite B:
 Produc Anticorpi: Molecule proteice specifice care recunosc și se leagă de antigene.
  Rol: Neutralizează și distruge agenții patogeni, ajută la activarea sistemului complement.

5. Anticorpi (Imunoglobuline):
 IgM, IgG, IgA, IgD, IgE: Diverse clase de anticorpi cu funcții specifice.
 Rol: Recunoaște și neutralizează agenții patogeni, activează complementul.

6. Sistemul Complementului:
 Proteine Serice: Se activează în lanț pentru a distruge celulele străine prin liză.
 Rol: Contribuie la distrugerea membranelor celulare ale agenților patogeni.

7. Citokine:
 Mesageri Chimici: Reglează și coordonează răspunsul imun.
 Rol: Modularea inflamației, stimularea creșterii și activității celulelor imune.

8. Celule de Memorie:
 Limfocite T și B de Memorie: Păstrează informații despre antigeni pentru un răspuns rapid
viitor.
 Rol: Contribuie la imunitatea dobândită.

9. Fagocitoza:
 Macrogfagele și Neutrofilele: Înglobează și distrug particule străine.
 Rol: Elimină agenții patogeni prin fagocitoză.

10. Receptori Pattern Recognition (PRR):

 Recunosc Structuri Comune: Prezente pe suprafața agenților patogeni.
 Rol: Inițiază răspunsul imun innat.

Răspunsul imun de tip umoral este o componentă a sistemului imunitar care implică producerea și
acțiunea anticorpilor pentru a combate agenții patogeni și pentru a asigura protecția împotriva
infecțiilor. Acest răspuns are loc în principal în lichidele corporale, cum ar fi sângele și limfa, și joacă
un rol important în neutralizarea și eliminarea agenților patogeni care circulă în aceste medii.

Elemente Cheie ale Răspunsului Imun de Tip Umoaral:

1. Limfocite B:

 Sunt celulele cheie implicate în răspunsul imun umoral.

 Se maturează în măduva osoasă.
2. Anticorpi (Imunoglobuline):

 Sunt molecule proteice specializate produse de celulele B, cunoscute și sub

denumirea de plasmocite, în urma expunerii la un antigen.
 Există mai multe clase de imunoglobuline, inclusiv IgM, IgG, IgA, IgD și IgE.
3. Recunoașterea Antigenelor:
  Anticorpii recunosc și se leagă de antigene, care pot fi fragmente ale bacteriilor,
virusurilor sau alte particule străine.
4. Acțiuni Ale Anticorpilor:

 Neutralizarea: Anticorpii împiedică capacitatea agenților patogeni de a infecta

celulele gazdă.
 Opsonizarea: Anticorpii pot marca agenții patogeni pentru a facilita fagocitoza
(înghițirea și distrugerea) de către celulele fagocitare.
 Activarea Complementului: Anticorpii pot activa sistemul complement, care duce la
distrugerea agenților patogeni prin liză.
5. Memoria Imunologică:

 Celulele B de memorie păstrează informații despre antigene, asigurând o capacitate

de răspuns rapidă în cazul reexpunerii la același antigen în viitor.

Răspunsul imun de tip celular reprezintă o componentă a sistemului imunitar care implică
activarea și acțiunea celulelor imune pentru a lupta împotriva agenților patogeni și pentru a
elimina celulele infectate sau anormale din organism. Acest răspuns are loc în țesuturile corpului,
în contrast cu răspunsul imun umoral care are loc în principal în lichidele corporale, cum ar fi
sângele și limfa.

Elemente Cheie ale Răspunsului Imun de Tip Celular:

1. Limfocite T:

 Celule T-helper (CD4+): Coordonază răspunsul imun, ajutând la activarea celulelor B

și la stimularea celulelor T-citotoxice.
 Celule T-citotoxice (CD8+): Distrug celulele infectate sau anormale direct.
2. Prezentarea Antigenelor:

 Celulele prezintă fragmente de antigene celulelor T pentru a le activa. Celulele

prezentatoare de antigen, cum ar fi macrofagele și celulele dendritice, sunt implicate
în acest proces.
3. Recunoașterea și Legarea la Antigene:

 Celulele T-citotoxice recunosc și se leagă de celulele infectate cu ajutorul

moleculelor antigenice prezentate pe suprafața acestora.
4. Acțiuni Ale Celulelor T:

 Liza Celulară: Celulele T-citotoxice eliberează substanțe toxice pentru a induce

moartea celulelor țintă.
 Activarea Celulelor B: Celulele T-helper stimulează activarea și proliferarea celulelor
B, contribuind astfel la răspunsul imun umoral.
5. Memoria Imunologică:
  Celulele de memorie T păstrează informații despre antigene pentru a asigura o
protecție imună rapidă și eficientă în cazul reexpunerii la același antigen în viitor.

Răspunsul imun primar și secundar reprezintă două etape distincte ale răspunsului imun adaptativ
față de un antigen specific. Aceste etape ilustrează modul în care sistemul imunitar răspunde la
expunerea repetată la același antigen în timp.

Răspuns Imun Primar:

1. Descriere:

 Este prima reacție a sistemului imunitar la un antigen specific.

 În prima expunere la antigen, timpul necesar pentru a dezvolta o cantitate
semnificativă de anticorpi și celule imune specifici este mai lung.
2. Caracteristici:

 Întârziat: Este inițiat cu întârziere în timpul primei expuneri la un antigen.

 Producție de Anticorpi: Se produce producția inițială de anticorpi, în principal de tip
IgM.
 Memorie Imunologică: În urma răspunsului primar, se dezvoltă celule de memorie T
și B.
3. Durată de Acțiune:

 Între 5 și 10 zile: Timpul necesar pentru a atinge niveluri semnificative de anticorpi

și pentru a elimina sau controla antigenul.

Răspuns Imun Secundar:

1. Descriere:

 Este reacția ulterioară la aceeași expunere la un antigen specific.

 Apare atunci când organismul este re-expus la același antigen, iar sistemul imunitar
recunoaște rapid și răspunde eficient.
2. Caracteristici:

 Rapid și Eficient: Datorită prezenței celulelor de memorie T și B, răspunsul este

declanșat mai rapid și este mai eficient.
 Producție de Anticorpi: Se produce o cantitate mai mare de anticorpi, în special de
tip IgG.
 Memorie Imunologică: Celulele de memorie activează rapid răspunsul imun,
asigurând o protecție rapidă și eficientă.
3. Durată de Acțiune:

 Răspunsul Este Prolongat: Răspunsul imun secundar este mai rapid și poate oferi o
protecție îndelungată împotriva antigenului.
5.Metoda serologica de diagnostic.Serodiagnostica si seroidentificarea.Esenta. Mecanismul
reactiilor antigen-anticorp in vitro.

EXAMENUL SEROLOGIC La baza tuturor reactillor imunitâtii stà interactiunea specifica dintre
anticorpi si antigene. Aceste reactii se mai numesc serologice, deoarece pentru efectuarea lor se
folosesc seruri (serum), ce contin anticorpi. Reactille serologice se folosesc in urmátoarele cazuri:
a) pentru de terminarea antigenelor necunoscute (bacterie, virus, toxinã $. a.) cu ajutorul
anticorpului cunoscut: b) pentru determinarea anticorpilor necunoscuti (in serul sanguin) cu
ajutorul antigenului cunoscut. Astfel, in reactile serologice un component (ingredient) trebuie sã fie
totdeau-na cunoscut. Reactile serologice principale sint cele de aglutinare, precipitare, liza, de
neutralizare, precum si modificârile lor.

Serodiagnostica:

 Definiție: Serodiagnostica se referă la utilizarea testelor serologice pentru a diagnostica sau

confirma prezența anumitor condiții medicale, de obicei, prin detectarea anticorpilor sau
antigenilor din serul pacientului.

 Esenta:

 Identificarea Răspunsului Imun: Se bazează pe capacitatea organismului de a

produce anticorpi specifici sau de a dezvolta alte reacții serologice în răspuns la
infecții sau alte condiții.
 Teste Specifice: Folosește tehnici precum ELISA, aglutinare sau Western blot pentru
a detecta și cuantifica componentele specifice ale răspunsului imun în serul
pacientului.
 Diagnostic și Monitorizare: Utilizată pentru diagnosticul și monitorizarea bolilor
infecțioase, autoimune, alergiilor și altor afecțiuni.

Seroidentificarea:

 Definiție: Seroidentificarea se referă la identificarea sau identificarea caracteristicilor

serologice specifice, cum ar fi tipurile de anticorpi sau antigeni, în scopuri de identificare și
clasificare.

 Esenta:

 Tipuri de Anticorpi sau Antigeni: Se concentrează pe identificarea specifică a

tipurilor de anticorpi sau antigeni prezente în ser, oferind informații despre tipul de
răspuns imun sau agent patogen.
 Clasificare și Caracterizare: Este folosită pentru a clasifica sau caracteriza infecțiile,
grupurile sanguine, răspunsul imun la vaccinuri etc.
 Sisteme de Identificare: Utilizează tehnici specializate pentru a stabili compoziția
sau caracteristicile serologice specifice într-un eșantion.

6.Reatia de aglutinare.Componentele. Serurile aglutinate neadsorbante si

adsorbante.Diagnosticurile.Reactia de aglutinare desfasurata.Tehnica efectuarii.Evaluarea si
interpretarea rezultatelor.
Reactia de aglutinare Aglutinare se numeste alipirea microorganismelor sub actiunea anticorpilor
specifici in prezenta electrolitului. Reactiile de aglutinare (R.A.) de orientare si destasuratà se folo-
sesc pe larg in diagnosticul multor boli infectioase. Pentru efectuarea reactiei de aglutinare sînt
necesare trei compo-nente: 1) antigenul (aglutinogenul); 2) anticorpul (aglutinina); 3) elec-trolitul
(solutie izotonicã de clorid de natriu).

Reactia de aglutinare in tuburi se foloseste pentru determinarea serogrupului si serovarului

microorganismelor. Ea se efectueazã con-form schemei prezentate in tab. 1. Toate ingredientele se
repartizeaza succesiv in eprubete. Serul este diluat in proportile 1:100, 1:200, 1:400 etc. In fiecare
tub cu serul diluat se adauga 1-2 picāturi de antigen (suspensie de 1-2 mlrd de microorganisme la 1
ml), se agità energic si se incubeazã in termostat la 37°C - 2 ore, apoi se citesc rezultatele
prealabille ale reactiei, începînd cu cele de control (al serului si antige-nului). Absenta aglutinárii in
tuburile de control si prezenta de flocoa-ne suspendate in tuburile de experientà se apreciazã ca
reactie poziti-vã. Tuburile se mentin la temperatura camerei 18-20 ore si dupã aceea se constatà
rezultatul definitiv al reactiei. Intensitatea reactiei se ex-primã prin semne de plus. La aglutinarea
completà (+ + + +) lichidul este absolut transparent, iar la fundul tubului se depune sediment din
flo-coane de microorganisme aglutinate. Cu cìt mai putine microorganisme sint aglutinate, cu atit
este mai tulbure lichidul si cu atit mai putin sediment floconos se inregistreazã la fundul eprubetei
(+++, ++, +). La reactia negativã (-) sedimentrul lipseste, suspensia râmîne uniform tulbure si dupà
aspect nu diferà de continutul de control al antigenului.

Seruri Aglutinate Neadsorbante:

1. Definiție:

 Serurile aglutinate neadsorbante sunt acele seruri care nu au fost supuse procesului
de adsorbție.
2. Caracteristici:

 Păstrează toate substanțele reactive și nespecifice care pot afecta rezultatele

testelor.
 Pot prezenta reactivitate împotriva unor antigene sau componentelor nedorite.

Seruri Aglutinate Adsorbante:

1. Definiție:

 Serurile aglutinate adsorbante sunt seruri care au fost tratate pentru a elimina
anumite componente nespecifice sau pentru a adsorbi anticorpii nedoriti.
2. Procesul de Adsorbție:

 Se face adăugarea și amestecarea serului cu substanțe adsorbante specifice pentru a

lega sau înlătura componente nedorite.
 Aceste substanțe adsorbante pot include celule, particule sau alte componente care
pot provoca reacții nespecifice în teste.
7.Reactiile de aglutinare indirecta.Reactia de hemaglutinare indirecta.Componentele.Evaluarea si
interpretarea rezultatelor.

Reactia de aglutinare indirectã (hemaglutinare) (R.H.A.I). Uneori antigenele folosite in reactia de

aglutinare sint atit de microdispersate, cã complexul aglutinogen-aglutininã nu se observä cu ochiul
liber. Pentru ca aceastã reactie sã poatã fi vázutã s-au propus diferite cai de absorbire a acestor
antigene pe particule mai mari cu aglutina-rea lor ulterioarã cu anticorpi specifici. ca adsorbenti se
folo-sesc diferite specii de bacterii, corpuscule de talc, dermatol, co-lodii, coalinã, carminã, latex s.
a. Aceastà reactie a cápätat denumirea de reactie de aglu-tinare indirectà sau pozitivã. O
capacitate mai pronunta-tã de adsorbtie au eritrocitele. Reactia in care se folosesc eri-trocitele se
numeste hemaglu-tinare indirecta sau pasiva Fig. 6. Reactia de aglutinare. R.H.A.I. sau R.H.A.P.).
Pentru efectuarea R.H.A.I. se folosesc eritrocitele de berbec, cal, iepure, gainã, soarece, om $. a.,
care in prealabil sint prelucrate cu formalinà sau glutaraldehidã. Capacitatea de adsorbtie a
eritrocitelor creste la prelucrarea lor cu solutie de taninã sau clorid de crom. in R.H.A.I. ca antigene
pot servi antigenele polizaharidice, extrac-tele vaccinurilor bacteriene, antigenele virusurilor si
rickettsilor si alte substante de naturà proteicã. Eritrocitele sensibilizate cu antigene se numesc
diagnosticumuri eritrocitare. Pentru prepararea diagnosticumurilor eritrocitare se folo- *sesc
frecvent eritrocitele de berbec, care au o capacitate mare de ad-sorbtie.
R.H.A.I se efectueazã mai usor in micropanourile aparatului Ta-caci, folosind pentru dilutia
A
imaterialului microtitratorul. Serurile de examinat se incalzesc 30 min la temperatura de 56°C,
pentru a inlátura hemaglutininele nespecifice, se preparã dilutii duble in serie in solutie stabilizantà
t
si
r cite o picaturá de fiecare dilutie se introduce in doua godeuri de forma U ale microtitratorului
iTacaci. In rindul intii se adauga cite o picatura de suspensie 1% de eritrocite sensibilizate eu-
m
antigen, in rindul doi - aceeasi cantitate de eritrocite de control. Plã-cile se agità minutios si se
i
introduc in termostat pentru 30-40 min la temperatura 37°C. Rezultatele reactiei se citesc dupá
s
prezenta hemaglutinárii. Ea este pozitivã in cazul, cã titrul de hemaglutinare cu eritrocitele de
experientã predominã cel putin de 4 ori fatã de titrul cu eritrocitele de control. E obligatoriu
controlul cu eritrocitele sensibilizate pentru ex-cluderea aglutinárii spontane.

8.Reactia de Co-aglutinare si latex-aglutinare.Componentele.Avantajele.

Reacția de Co-aglutinare:
Reacția de co-aglutinare este o tehnică utilizată în laborator pentru detectarea sau identificarea
unui antigen dintr-un eșantion, bazându-se pe aglutinarea particulelor în prezența anticorpilor
corespunzători.
Componentele Reacției de Co-aglutinare:
1. Particule de Antigen sau Anticorp:
  Substanțe care conțin antigen sau anticorp specific pentru un anumit agent patogen
sau substanță.
2. Anticorpi Co-aglutinanți:

 Anticorpi specifici pentru antigenul sau anticorpul țintă.

3. Eșantionul cu Antigen Necunoscut:

 Material biologic provenit de la pacient sau o altă sursă, care conține antigenul
necunoscut ce urmează a fi identificat.

Procedura Reacției de Co-aglutinare:

1. Pretratarea Particulelor de Antigen sau Anticorp:

 Particulele sunt tratate cu anticorpii corespunzători pentru a le acoperi cu substanța

dorită.
2. Amestecarea cu Eșantionul:

 Particulele tratate cu antigen sau anticorp sunt amestecate cu eșantionul care

conține antigenul necunoscut.
3. Observarea Aglutinării:

 Dacă antigenul sau anticorpul țintă este prezent în eșantion, particulele vor forma
aglomerate sau aglomerări (aglutinare).
4. Interpretarea Rezultatelor:

 Aglutinarea observată indică prezența antigenului sau anticorpului specific.

Avantaje ale Reacției de Co-aglutinare:

1. Sensibilitate și Specificitate:

 Poate oferi o sensibilitate și specificitate crescută în detectarea antiganelor sau

anticorpilor specifici.
2. Rapiditate:

 Rezultatele pot fi obținute relativ rapid, făcând această tehnică utilă în teste rapide
și diagnostice.
3. Simplicitate Tehnică:

 Este adesea o metodă tehnică relativ simplă și poate fi realizată cu echipamente de

laborator standard.
4. Adaptabilitate la Automatizare:

 Poate fi adaptată pentru a fi utilizată în sisteme automate de diagnostic.

Reactia de Latex-Aglutinare:
Reactia de latex-aglutinare este o tehnica utilizata in laborator pentru detectarea sau identificarea
unui antigen sau anticorp, folosind particule de latex acoperite cu molecule corespunzatoare
(antigene sau anticorpi). Aceasta reactie se bazeaza pe capacitatea particulelor de latex de a se
aglomera in prezenta substantei corespunzatoare.
Componentele Reactiei de Latex-Aglutinare:
1. Particule de Latex:

 Sunt particule mici de latex care sunt acoperite cu antigeni sau anticorpi specifici, in
functie de scopul testului.
2. Substanta Tinta (Antigen sau Anticorp):

 Este substanta care se doreste a fi detectata. Daca particulele de latex sunt

acoperite cu anticorpi, atunci substanta tinta va fi un antigen, si invers.
3. Eșantionul cu Substanța Necunoscută:

 Este materialul biologic provenit de la pacient sau o alta sursa, care contine
substanta necunoscuta ce urmeaza a fi identificata.

Procedura Reactiei de Latex-Aglutinare:

1. Amestecarea cu Eșantionul:

 Particulele de latex acoperite cu antigeni sau anticorpi sunt amestecate cu

eșantionul ce contine substanta necunoscuta.
2. Observarea Aglutinării:

 Daca substanta tinta este prezenta in eșantion, particulele de latex se vor aglomera,
formand aglutinate.
3. Interpretarea Rezultatelor:

 Aglutinarea observata indică prezența substantei tinta (antigen sau anticorp).

Avantaje ale Reactiei de Latex-Aglutinare:

1. Rapiditate:

 Rezultatele pot fi obținute într-un timp scurt, facand aceasta metoda potrivita
pentru teste rapide.
2. Sensibilitate și Specificitate:

 Poate oferi o sensibilitate și specificitate crescută în detectarea substantelor

specifice.
3. Simplicitate Tehnică:

 Este o metoda tehnica relativ simpla si poate fi utilizata cu echipamente de laborator

standard.
4. Versatilitate:
  Poate fi adaptata pentru a detecta o varietate de antigene sau anticorpi, facand-o
versatila in aplicatii diagnostice.

9.Reactia antiglobulinica Coombs directa si indirecta.Principiul.Componentele.Tehnica

efectuarii.Citirea si interpretarea rezultatelor.

Reacția Antiglobulinică Coombs Directă (DAT - Direct Antiglobulin Test):

Principiul Reactiei Antiglobulinice Coombs Directe:
Reacția antiglobulinică Coombs directă este utilizată pentru a detecta și identifica prezența
anticorpilor sau complementului care sunt deja legați de suprafața eritrocitelor (celulele roșii ale
sângelui).
Componentele Reactiei Antiglobulinice Coombs Directe:
1. Celule Sanguine (Eritrocite):

 Eritrocitele pacientului care pot fi afectate de anticorpi sau complement.

2. Ser Antiglobulinic (Reactiv Coombs):

 Conține anticorpi împotriva imunoglobulinelor umane și/sau complementului. Acest

ser este adăugat pentru a evidenția anticorpii sau complementul legați deja de
celulele sanguine.

Tehnica Efectuării Reactiei Antiglobulinice Coombs Directe:

1. Prelevarea de Sânge:

 Se prelevează un eșantion de sânge de la pacient.

2. Spălarea Eritrocitelor:

 Eritrocitele pacientului sunt spălate pentru a elimina orice anticorpi sau

complement nespecifici.
3. Tratarea cu Ser Antiglobulinic:

 Eritrocitele tratate cu ser antiglobulinic (Reactiv Coombs) sunt analizate pentru a

evidenția orice anticorpi sau complement deja legați de suprafața acestora.
4. Observarea Aglutinării sau Hemolizei:

 Se observă aglutinarea (lipirea) eritrocitelor sau hemoliza în prezența anticorpilor

sau complementului.

Citirea și Interpretarea Rezultatelor Coombs Direct:

 Rezultat Pozitiv:

 Aglutinare sau hemoliză indică prezența anticorpilor sau complementului deja legați
de eritrocite.
  Poate fi asociat cu condiții precum hemoliza autoimună, anemie hemolitică
autoimună sau hemoliza cauzată de alte mecanisme imunologice.
 Rezultat Negativ:

 Absența aglutinării sau hemolizei indică absența anticorpilor sau complementului

legați de eritrocite.

Reacția Antiglobulinică Coombs Indirectă (IAT - Indirect Antiglobulin Test):

Principiul Reactiei Antiglobulinice Coombs Indirecte:
Reacția antiglobulinică Coombs indirectă este utilizată pentru a detecta anticorpii circulanți în serul
pacientului care pot lega eritrocitele (celulele roșii ale sângelui) în vitro. Această reacție este
adesea folosită în contextul diagnosticului și monitorizării incompatibilităților de grup sanguin,
precum și în pregătirea pentru transfuzii de sânge.
Componentele Reactiei Antiglobulinice Coombs Indirecte:
1. Celule Sanguine (Eritrocite):

 De obicei, se utilizează eritrocite dintr-un donator.

2. Ser Antiglobulinic (Reactiv Coombs):

 Conține anticorpi împotriva imunoglobulinelor umane și/sau complementului. Acest

ser este adăugat pentru a evidenția anticorpii circulanți din serul pacientului.
3. Serul Pacientului:

 Serul pacientului care conține anticorpii circulanți.

Tehnica Efectuării Reactiei Antiglobulinice Coombs Indirecte:

1. Spălarea Eritrocitelor:

 Eritrocitele din donator sunt spălate pentru a elimina orice anticorpi sau
complement nespecifici.
2. Tratarea cu Ser Antiglobulinic:

 Eritrocitele tratate cu ser antiglobulinic (Reactiv Coombs) și serul pacientului sunt

amestecate și incubate.
3. Observarea Aglutinării sau Hemolizei:

 Se observă aglutinarea (lipirea) eritrocitelor sau hemoliza în prezența anticorpilor

circulanți din serul pacientului.

Citirea și Interpretarea Rezultatelor Coombs Indirect:

 Rezultat Pozitiv:
  Aglutinare sau hemoliză indică prezența anticorpilor circulanți în serul pacientului
care reacționează cu eritrocitele donatorului.
 Poate fi asociat cu incompatibilități de grup sanguin sau alte condiții imunologice.
 Rezultat Negativ:

 Absența aglutinării sau hemolizei indică absența anticorpilor circulanți în serul

pacientului.

Aplicații Clinice:
 Utilizat în screening-ul și confirmarea incompatibilităților de grup sanguin în pregătirea
pentru transfuzii de sânge.
 Este util în diagnosticul și monitorizarea anemiei hemolitice la nou-născuți sau în cazul
incompatibilităților de grup sanguin materno-fetale.

10.Reactia de precipitar.Componentele si obtinerea lor.Cerintele fata de componentele

reactiei.Titrul serului precipitant.Tehnica efectuarii RP inelara si in gel.Mecanismul si aplicarea
practica.
Reactie de precipitare (R.P.) se numeste sedimentarea an tigenului (precipitinogenului) din solutie
la actiunea serului imun (precipitinei) si a electrolitului asupra lui. Cu ajutorul reactiei de
precipitare antigenul poate fi evidentiat in aça cantitâfi minime, care nu se determinã pe cale
chimicã.
In reactia de precipitare se folosesc antigene lichide si transparen. te, care prezintà corpuscule
ultramicroscopice ale solutiei coloidale de proteinã, polizaharide s. a. In calitate de antigene se
folosesc extracte din celulele microbiene, organe si jesuturi, produsele dezintegrári ce. lulelor
microbiene - lizate, filtrate s. a. Rezistenta precipitinogenelor la temperaturi inalte se foloseste la
obtinerea antigenelor din agenti cauzali ai antraxului, pestei s. a. (metoda de fierbere).
Serurile precipitante se pregätesc centralizat prin hiperimunizarea animalelor (iepurilor) cu
suspensie de bacteri, filtrat al culturilor bulionice, autolizate, extrcate saline ale microorganismelor,
proteine serice etc. Titrul serului precipitant, spre deosebire de titrul altor seruri diag-nostice, se
determina prin dilutia maximã a antigenului care se preci. pità cu serul dat. Aceasta se explicã prin
faptul, cã antigenul care par. ticipa in R.P. are dimensiune ultramicroscopica si se contine intr-o uni-
tate de volum in cantitäti mai mari decit anticorpi in acelasi volum de ser. Serurile precipitante se
elaboreazà cu titru nu mai mic de 1:100000.

Tehnica Efectuării Reacției de Precipitare în Inel:

1. Pregătirea Mediului de Cultură (Agar):
1.1. Ingrediente:

 Se prepară un mediu solid de cultură, cum ar fi agarul, care să conțină substanța (antigenul
sau anticorpul) de interes.

1.2. Turnarea Agarului:

 Agarul este turnat în plăci petri pentru a forma un strat uniform pe suprafața lor.
2. Adăugarea Serului Pacientului:
2.1. Amenajarea Puțurilor:

 Se fac puțuri în agar, unde se va adăuga serul pacientului.

2.2. Adăugarea Serului:

 Serul pacientului, care conține antigenul sau anticorpul, este adăugat în fiecare puț.

3. Incubarea Plăcilor:
3.1. Condiii de Incubare:

 Plăcile sunt incubate la o temperatură corespunzătoare pentru un anumit interval de timp.

3.2. Difuzia în Agar:

 Antigenul și anticorpul se difuzează în agar.

4. Observarea Formării Inelului de Precipitat:

4.1. Formarea Inelului:

 Dacă există interacțiune antigen-anticorp, se formează un inel de precipitat în jurul puțului.

Mecanismul Reacției de Precipitare în Inel:

 Difuzie Limitată:
 Difuzia limitată a antigenului și anticorpului în agar duce la formarea unui inel în
jurul puțului în care au avut loc interacțiunile.

Aplicarea Practică a Reacției de Precipitare în Inel:

1. Identificarea Anticorpilor sau Antigenelor:

 Utilizată pentru identificarea și cuantificarea anticorpilor sau antigenelor specifice în

serul pacientului.
2. Detectarea Infecțiilor:

 Utilizată pentru diagnosticul infecțiilor, deoarece poate identifica prezența

anticorpilor specifici pentru anumite agenți patogeni.
3. Determinate Serologice:

 Folosită pentru determinarea nivelului de antigeni sau anticorpi în serul pacientului,

utilă în diagnosticul și monitorizarea diverselor boli.
4. Analiza Grupelor Sanguine:

 Putea fi aplicată în analiza grupelor sanguine pentru identificarea prezenței sau

absenței anumitor antigene.

ehnica Efectuării Reacției de Precipitare în Gel:

1. Pregătirea Gelului:
1.1. Alegerea Tipului de Gel:

 Se alege un gel solid, cum ar fi gelul de agaroză sau poliacrilamidă, în funcție de necesități.

1.2. Turnarea Gelului:

 Se prepară și toarnă gelul într-o cameră specială pentru a forma o matrice tridimensională.

2. Încărcarea Probei:
2.1. Crearea Gropilor în Gel:

 Se creează gropi (puțuri) în gel pentru încărcarea probelor.

2.2. Adăugarea Serului și Antigenului sau Anticorpului:

 Se adaugă serul pacientului într-un puț și se adaugă antigenul sau anticorpul în centrul
puțului.

3. Diffuzia și Formarea Precipitatului:

3.1. Diffuzia Substanțelor:

 Antigenul și anticorpul se difuzează în gel.

3.2. Interacțiunea și Precipitarea:

 Interacțiunea dintre antigen și anticorp duce la formarea de precipitate sub formă de linii
sau zone opace în gel.

Mecanismul Reacției de Precipitare în Gel:

 Interacțiunea Antigen-Anticorp:
 Antigenul și anticorpul se întâlnesc în gel și formează complexe antigen-anticorp,
care pot precipita sub formă de linii sau zone opace.

Aplicarea Practică a Reacției de Precipitare în Gel:

1. Diagnosticul Bolilor Infecțioase:

 Detectarea anticorpilor sau antigenelor specifice pentru agenți patogeni în scopul

diagnosticului.
2. Monitorizarea Nivelurilor de Antigene sau Anticorpi:

 Utilizată în monitorizarea evoluției bolilor sau tratamentelor, măsurând nivelurile de

antigeni sau anticorpi.
3. Analiza Grupelor Sanguine:

 Poate fi aplicată pentru analiza grupelor sanguine, identificând prezența sau absența
anumitor antigene.
4. Detectarea Autoanticorpilor:

 Utilizată pentru identificarea anticorpilor care reacționează cu propriile celule ale

pacientului în boli autoimune.
5. Investigarea Alergiilor:

 Evaluarea reacțiilor alergice prin detectarea anticorpilor sau antigenelor alergenice.