1. Antigen, imunogen, epitop, haptena: def, exemple.

Antigenul: molecula care poate fi specific recunoscuta de elementele adaptative

ale sistemului imun. (celulele B, T sau ambele).
Ex: atg umane, microbiene, vegetale, sintetice (corpusculare, solubile, tumorale),
atg viral, fungice, parazitare.
Imunogen: atg complet care atunci cand exista intr-un organism cu un sistemn
imunoformator normal determina raspuns imun.
Ex: imunogene din organismul bacterian, virusuri, fungi, paraziti, tesutul grefelor
straine, tumori.
Haptena: substanta cu GM mica, lipsita de capacitatea de a declansa un raspuns
imun.
Epitopul: regiune specifica de pe molecula de atg pe care o recunoaste si cu care
vine in contact anticorpul.
Ex: epitopi secventionali: alc dintr-un singur lant de monozaharide sau
aminoacizi si epitopi conformationali alcatuiti din alaturarea a 2 sau mai multe
lanturi.

2. Situatii care impun investigarea raspunsului imun:

- cand agentul etiologic e cantonat in zone inabordabile prelevarii produselor

patologice (bruceloza, leptospiroza, sifilis latent)
- cultivarea agentilor infectiosi pe medii de cultura e dificila sau imposibila
(treponema palidum, virusuri)
- izolarea agentului infectios de prelevatul patologic a fost ratata datorita:
investigarii tardive, folosirii unor tehnici cu sensibilitate si specificitate redusa
Semnificatia clinica a unor prelevate e discutabila (recoltarea unor probe
nerelevante pentru perioada in care se afla bolnavul).

3. Dinamica raspunsului umoral sistemic

Reprezinta raspunsul imun mediat de anticorpi si poate fi:

- sistemic (primar sau secundar)
- local.
Sinteza de Ig se desfasoara in 4 etape:
1. Faza de latenta: separa momentul contactului de momentul aparitiei primilor
anticorpi (dureaza 2-3 zile)

1
 2. Faza logaritmica: sinteza activa de Ig cu crestere constanta a titrului de atc.
(dureaza 4-6 zile)
3. Faza de stagnare: reprezinta sinteza in platou de atc
4. Faza de declin: caracterizata printr-o scadere progresiva si lenta a titrului de
atc.

4. Factorii care influenteaza imunogenitatea unui antigen.

a) Caracterul non-propriu al imunogenului: gradul de imunogenitate al unei

molecule depinde de masura in care aceasta difera de structura proprie a gazdei.
- componenta self nu declanseaza raspuns imun spre deosebire de raspunsul imun
declansat de compusii diferiti de structurile proprii (non-self).
- constituentii proprii organismului pot deveni non-self si declanseaza reactii
imune specifice daca: sufera modificari sub actiunea unor agenti de mediu (fizici,
chimici, biologici), nu mai sunt protejati de barierele morfofunctionale a caror
structura e afectata.

b) Marimea si complexitatea moleculelor de antigen: parametrul esential pentru

imunogenitate.
Marimea moleculei nu e un factor suficient pentru a conferi calitatea de
imunogenitate. Aceasta creste paralel cu gradul de complexitate al moleculei de
antigen.
- in general, o substanta e cu atat mai imunogena cu cat are greutate moleculara
mai mare, cu atat creste nr de determinare a atg de pe suprafata moleculara
respectiva.
- complexitatea ant include: natura chimica a moleculei, configuratia optica a
aminoacizilor in cazul atg proteice.
- sunt imunogene proteinele, polizaharidele si mai putin imunogeni acizii
nucleici, deloc imunogene lipidele.
c) Cantitatea de atg, calea si modul de administrare: doza inima imunogena variaza
in functie de natura atg si de specia receptorului
- administrarea parenterala a atg prin contact rapid cu celulele imunocompetente
din ggl limfatici, administrati in doze fractionale si repetate la intervale optime
asigura o putere imunogena inalta antigenelor folosite.
d) Prezenta adjuvantilor: poate influenta in mare masura intensitatea raspunsului
imun.

2
- adjuvantii sunt reprezentati mai ales de compusi minerali/organici care
administreaza odata cu atg determina o amplificare a reactiei imune ca intensitate
si durata.

e) Rolul factorilor reglatori ai gazdei: capacitatea unui organism de a raspunde

specific unui atg prin mai multe sisteme genice care controleaza reactivitatea
imuna specifica.

5.Factorii si celulele cu importanta in apararea nespecifica (enumerare):

- rezistenta speciei fata de anumiti patogeni

- rezistenta individului depinde de varsta, stress, dieta, boli interecurentte,
malnutritie, PFA
- sistemul complement: moartea celulara
- Interferonii: rezistenta la infectii virale
- Lactoferina si transferina – histone nucleare
- Lizozimul – liza celulelor bacteriene
- Suc gastric
- Secretii biologice
- Peroxidaza-oxidari letale ale celulelor

Celulele sunt: celule epiteliale (ciliate, mucoase, simple), celulele NK in cazul

celulelor infectioase irale, eozinofile in apararea antiparazitara, macrofage in
apararea antibacteriana, neutrofile in inectii bacteriene si fungice.

6. Celulele prezentatoare de antigen: def, ex.

Ele reprezinta populatia de limfocite cu capacitate stimulatorie foarte eficienta.

- au rol de pivot pentru ca exista la limita dintre apararea innascuta si cea
dobandita
- se gasesc in piele, ggl limfatici, epiteliile mucoaselor, timus.
- sunt reprezentate de: macrofage, celule dendritice, limfocite B.
Rol : pentru activarea limfocitelor T si a unor limfocite B, CPA trebuie sa poarte
atg pe suprafata.
- natura CPA poate determina declansarea reactiei imune sau instalarea tolerantei
- activarea celulelor T cere exprimarea moleculelor costimulatoare de pe
suprafata CPA si au rol in producerea IL-12
3
- daca atg e prezentat de CPA neprofesionale reactia imuna lipseste
- au rol in prezentarea antigenelor limfocitelor T sau B.

7. Fagocitoza : etape, celule implicate :

a) migrarea celulei fagocitare la sediul infectiei (monocite, neutrofile) : se

realizeaz prin 2 procese : diapedeza ( migrarea celulelor prin peretii vaselor
initiata de mediatorii inflamatiei : kinina, histamina) si chemotaxia (miscarea
celulelor fagocitare prin pseudopode ca raspuns la stimulii chimici).

b) Aderenta fagocitelor la nivelul tintei : fagocitoza e initiata prin aderenta

particulei la suprafata membranei fagocitare pe care sunt prezenti receptori.

c) Ingestia particulei cu formarea fagozomului.

- macrofagele existente in arii de filtrare vor inconjura particula straina si trimit
pseudopodele in jurul ei rezultand fagozomul.

d) Formarea fagolizozomului: fagozom + enzime proteolitice ale lizozomului

ezultand fagolizozomul.

e) uciderea intracelulara: dupa formarea fagolizozomului, bacteria isi pierde

viabilitatea, iar dupa 20-30 de minute de la ingestie are loc eliberarea enzimelor
lizozomale care vor determina liza bacteriilor.

f) digestia intracelulara si egestia: microbii inglobati sunt rapid degradati in

fagolizozomi la compusi cu greutate moleculara mica.
- neutrofilele mor si se lizeaza dupa fagocitare, ele constituind puroiul.
- macrofagele egesta resturile digerate si elimina o serie de fragmente antigenice.

Celule implicate: leucocite polimorfonucleare neutrofile si macrofage.

4
8. Macrofagul: celula implicata in apararea specifica si nespecifica:

- sunt celule mononucleare

- promonocit-monocit-macrofag
- au durata lunga de viata
- rolul cel mai important in fagocitoza
- sunt celule prezentatoare de antigen
- au rol in infectiile cronice
- au functii diferite de ale monocitelor
- diametru de 15-18µ, nucleu bilobat, citoplasma bogata in organite
- sunt eficiente in combaterea agentilor infectiosi capabili sa traiasca in interiorul
celulelor lezate
- invadeaza situsurile inflamatiei si au rol in curatirea locului de detritusuri
necrotice.

9. Celulele sistemului fagocitar mononuclear: functia citotoxica a

macrofagului.

Celulele sistemului fagocitar; macrofagele, leucocitele polimorfonucleare

(neutrofile, eozinofile, bazofile).
Functia citotoxica a macrofagelor: se manifesta fata de diferite categorii de
celule: celule modificate infectios sau prin imbatranire, celule tumorale.
Citotoxicitatea nespecifica a macrofagului poate fi:
- neselectiva: fata de celulele imbatranite sau alterate infectios)
- selectiva: cand macrofagele sunt activate de anumite structuri microbiene cu rol
de imunomodulatori (ex: actiunea citotoxica asupra tumorilor in prezenta
endotoxinelor bacteriene).
Citotoxicitatea specifica realizata de macrofag are la baza 2 mecanisme:
- limfocitul CD4+ recunosc peptidul antigenic prin moleculele MHC II de pe
macrofage si elibereaza IFNγ care activeaza macrofagul.

5
 10. Forme de imunotoxicitate (T citotoxice, celulele NK, macrofag)

Limfocitele T :
- sunt celule limfoide implicate in citotoxicitate alaturi de celulele CD8 si
cateva CD4.
- Intervin in: eliminarea celulelor infectate cu virusuri, rejectul grefei de tesut,
activitatea antitumorala.
Celulele NK:
- celule limfoide cu rol in citotoxicitate
- reactioneaza fata de celulele care nu exprima molecule MHC
- actioneaza si asupra celulelor tinta acoperite cu anticorpi putandu-se lega prin
receptorii RFc la anticorpii fixati deja pe celulele tinta.
- Prezinta 2 clase majore de receptori inhibitori pt molecula MHC: receptori tip
lectina (CD94) sau molecule din superfamilia Ig.
- Receptorii tip lectina recunosc moleculele MHC 1 de pe tinta semnalizand
inhibitia citotoxica. MHC I protejeaza celula tinta de citotoxicitatea mediata
prin NK.
- Celulele K si NK folosesc diferit receptorii pentru identificarea tintelor lor.
- Celulele Tc, K ucid celulele tinta prin: semnalizarea directa celula-celula sau
semnalizare indirecta prin citokine.
Macrofagele:
- celule activate care secreta TNF care induce apoptoza pe o cale similara celei
produse de NK si Tc.

11. Enumerati principalele categorii de stari imunopatologice (schema)

Pot fi determinate de:

1. un raspuns imun exagerat: stari de hipersensibilitate: imediata tip I
(anafilactica), tip II (citotoxica), tip III (prin CIC+ complexul IgG sau IgM)
sau intarziata tip IV mediata de limfocitele T sensibile.
- Hipersensibilitatile I, II si III sunt mediate de anticorpi si se manifesta rapid,
cea de tip IV e mediata de celule si apare mai tardiv.
2. Deficite de mecanisme de aparare: stari de imunodeficienta: primara sau
secundara in functie de momentul instalarii.
3. Dereglari intrinseci la nivelul sistemului imun exprimate prin capacitatea de a
distinge self-ul de non-self: stari imune: boli organ specifice sau nespecifice.

6
 12. Atg timodependente si timoindependente: def, ex:

Atg T-dependente:
- stimuleaza limfocitele B care au receptori pentru recunoasterea lor dar numai
dupa cooperarea cu limfocitele Th, raspunsul imun fiind conditionat de cooper
Limf B-Limf T
- includ majoritatea atg solubile si corpusculare
- determina memoria imuna.
Atg T-independente:
- produc activitatea directa a limfocitelor B fara interventia celulelor Th
- reprezinta mitogenele nespecifice pentru limfocitele B
- au molecula mare
- au structura tridimensionala
- au nr mare de grupari repetitive care se succed monoton pe suprafata
moleculei
- sunt rezistente la degradarea enzimatica
- persista indelungat in organism
- ex: polizaharide pneumococcice tip III, dextrani, levani, flagelina
polimerizata, polivinil-pilolidina, ficollul.

13. Interpretarea reactiilor ASLO si WIDAL.

Reactia WIDAL:
- e folosita in evidentierea antigenelor O osmotice si H flagelare in serul
bolnavilor afectati de febra tifoida si paratifoida produsa de Salmonella typhi
si paratyphi.
- Se apreciaza ca doar o crestere progresiva a titrului acestor atc pledeaza pentru
febra tifoida.
- Valoarea diagnostica prezinta in special aglutininele O in timp ce aglutinina H
persista dupa vaccinare sau la cei care au facut anterior o infectie oculta.
- Titrul: ultima dilutie a serului de testat la care se mai observa prezenta
grunjilor de aglutinare.
Reactia ASLO:
- reprezinta determinarea titrului antistreptolizinelor O

7
 - titul anticorpilor antistreptolizina O e determinata de ultimul tub in care nu
mai exista deloc hemoliza
- valori normale: 160-200 unitati ASLO/ml ser
- valori crescute: o infectie recenta cu streptococ sau instalarea unor complicatii
poststreptococice renale sau reumatismale si se mentin crescut cateva luni
dupa infectie.
- La persoanele in varsta, valorile atc ASLO sunt scazute
- Este o reactie de neutralizare a streptolizinei O de catre anticorpii din serul
bolnav
- Neutralizarea ASLO se evidentiaza macroscopic prin adaugarea de hematii de
iepure.
- Reactia pozitiva inseamna absenta hemolizei, existenta anticorpilor, iar
hhematiile se depun la fundul eprubetei
- Reactia negativa inseamna prezenta hemolizei, fara existenta anticorpilor, iar
antigenele lizeaza hematiile.
- Se pun in eprubeta ser de testat + atg standard+ hematii iepure.
- Titrul ASLO este dat de ultima eprubeta in care nu exista hemoliza.

14. Intradermoreactia Dick si IDR tip tuberculinic: metodologie, interpretare.

Reactia Dick: testeaza susceptibilitatea la scarlatina, testeaza prezenta sau absenta

anticorpilor antitoxina eritrogena in organism
- se injecteaza 0,1 ml toxina eritrogena in organism
- reactia pozitiva: lipsa eritemului in zona inoculata rezultand persoane imune la
scarlatina deoarece exista anticorpi (protectori antitoxina eritrogena)
- reactia negativa: apare eritem cu diametrul egal cu 10mm la locul inocularii
rezultand persoane antitoxina eritrogena.
IDR de tip tuberculinic: e testul cu cea mai mare sensibilitate la om, testeaza
receptivitatea la TBC.
Principiu: raspunsul imun sensibilizat anterior la un antigen reactioneaza la
administrarea aceluiasi antigen rezultand raspuns local caracterizat prin eritem,
induratie, infiltrat celular mononuclear.
Se injecteaza intradermic pe fata anterioara a antebratului si se citeste reactia la 72
ore.
Reactie pozitiva: eritem moderat:
a) eritem redus si papula rezultand prezenta imunitatii celulare (rezistenta la
reinfectie)

8
 b) eritem intens – eritem extins, edem local si angiopatie satelita rezultand
infectie activa.
Reactie negativa: absenta modificarilor cutanate – imunitate celulara absenta si
receptivitate crescuta fata de o posibila infectie tuberculoasa.

15. Sursa si actiunile IL-2:

Sursa: limfocitele T
Rol: activarea si proliferarea celulelor T, activarea Tc si a macrofagelor.

16. Sursa si actiunile IL-1:

IL-1ª: sursa este macrofagul si rolul de mediator al inflamatiei, sensibilizeaza
macrofagul si creste PFA.
Il-1b: Sursa este limfocitul B si are rol in cresterea raspunsului imun si in adeziunea
leucocitara.

17. Specificati concentratiile normale ale Ig in ser

IgG: 8-16 mg/ml
IgA: 1,4-4 si IgAs: 0,05 mg/ml
IgM: 0,5-2 mg/ml
IgD: 0-0,4 mg/ml
IgE: 0,00005 mg/ml

18. Situsul combinativ: structura, importanta.

Situsul combinativ este zona de recunoastere si interactiune moleculara a

moleculelor de Ig cu epitopul.
E format din juxtapunerea in spatiu a zonelor hipervariabile apartinand lanturilor L
si H.
s-au descris 3 regiuni hipervariabile in domeniile V ale fiecarui lant L si H.
Antigenele si anticorpii interactioneaza printr-o complementaritate spatiala,
regiunile hipervariabile din domeniile variabile V sunt aglomerate la capatul
regiunii Fab.
Anumite reziduuri din aminoacizii de aici interactioneaza specific cu antigenul, iar
restul au rol in: constituirea invaginarii domeniului V prin care se prinde antigenul,
in mentinerea integritatii situsului de legare.
Pe langa legaturile covalente, fortele care intervin in interactiunea epitop-paratop
sunt: fortele electrostatice, legaturile de H, Van der Wals, hidrofobe.

9
19. Limfocitele Th1 si Th2: profil citokine, implicare in reactivitatea imuna
normala si aberanta:

- actioneaza ca celule helper pentru inducerea proliferarii si diferentierii celulelor B

in plasmocite
- mediaza cateva functii asociate cu: citotoxicitate, reactii inflamatorii locale,
hipersensibilitate intarziata tip IV
- intervin in combaterea patogenilor intracelulari: virusuri, bacterii
- declanseaza raspunsul imun mediat de celule
-produc urmatoarele limfokine: IL-2, IFNγ, TNF-β si 2 citokine comune si pentru
Th2: IL-3 si GM-FSC.
- sintetizeaza factorul de stimulare a formarii coloniilor de granulocite si monocite:
SF-GM, GM-CSF
- stimuleaza generarea limfocitelor T citolitice si precursorii CD8.
- sintetizeaza Il-4, Il-5, IL-6, IL-9, IL-10, IL-13
- are rol in exprimarea moleculei MHC II.

20. Indicati situsurile timo si bursodependente din organele limfatice

secundare unde limfocitele vin in contact cu antigenul.

Organele limfatice secundare sunt: ggl limfatici sau structuri difuze (tesutul limfatic
asociat mucoaselor – MALT)
- creaza mediul in care limfocitele pot interactiona cu antigenele.
Splina e alcatuita din:
- pulpa alba: teaca limfoida periarteriala cu celule B si T
- pulpa rosie: sinusuri venoase si cordoane splenice
- la nivelul tecii periarteriale celulele B pot fi organizate in foliculi primari
(celule B + vase) sau foliculi secundari (cu centru germinativ).
Ggl limfatici sunt formati din:
- zona corticala: regiunea superficiala sau corticala propriu-zisa. (cu celule B
dependente)
- regiunea profunda sau paracorticala (cu celule T-dependente)
- zona medulara In zona paracorticala tesutul limfoid nu e organizat in foliculi,
predomina limfocitele T, aici se initiaza raspunsul imun celular.
- In zona medulara tesutul limfatic e organizat sub forma de cordoane celulare
ce continL limfocite B, plasmocite, macrofage.
La nivelul mucoaselor: in lamina propria exista limfocite T si B activate, plasmocite

10
La nivelul epiteliilor: limfocitele intraepiteliale in majoritatea celulelor T diferite
fata de cele din lamina propria.

21. Principiul tehnicilor de investigare a raspunsului imun celular.

Testarea raspunsul imun celular prin:

- teste de imunitate celulara “in vivo”: test IDR la tuberculina
- teste in vitro: teste de transformare blastica limfocitara, teste de inhibitie a
migrarii macrofagelor, teste de citotoxicitate imuna.
IDR la tuberculina: limfocitele sensibilizate anterior la un antigen reactioneaza la
readministrarea aceluiasi antigen, rezultand un raspuns local caracterizat prin
eritem, induratie, infiltratie polimorfa.
Testul de transformare blastica limfocitara: limfocitele unui subiect sensibilizat la
un atg pot fi stimulate in culturi prin acelasi atg.
Testul de inhibitie a migrarii macrofagelor: macrofagele mentinute in conditii
corespunzatoare parasesc locul in care se afla si migreaza in diferite directii.
Anumite limfokine eliberate de limfocitele care au reactionat specific cu un anumit
atg inhiba migrarea acestor celule.
Testul de citotoxicitate imuna: limfocitele subiectului investigat puse in contact cu
atg care le-a sensibilizat elibereaza limfotoxina.

22. Criterii de clasificare a atg:

a) Dupa origine:
- antigene care apartin germenilor infectiosi: bacteriene (solubile precum enzimele,
toxinele si corpusculare care apartin anexelor bacteriei si sunt capsular,e flagelate,
antigenul M, LPS), virale, fungice.
- antigene neinfectioase: solubile (hormoni, enzime) si corpusculare (atg grupelor
ABO, antigenul CMH, antigenele tumorale.

b) Dupa gradul de inrudire:

- autologe – autohtone: antigenele unui individ, reprezentate de componentele
structurale proprii
- izologe – singene: antigenele unor indivizi din aceeasi specie, identici dpdv
genetic
- omologe – allogene: antigenele unor indivizi care apartin aceleiasi specii, dar
sunt diferiti dpdv genetic

11
- heterologe – xenogene: antigenele unor indivizi care apartin unor specii
diferite.

c) in functie de capacitatea lor de stimulare a limfocitelor B

- atg T-dependente: stimuleaza limfocitele B dotate cu receptori pentru
recunoasterea lor, numai dupa cooperarea acestora cu limfocitele Th: atg
proteice.
- Atg T-independente: unele atg produc activarea limfocitelor B fara a fi
necesara interventia limfocitelor Th. Ex: mitogenele nespecifice pt limfocitele
B: LPS bacteriilor Gram negative, streptolizina S.
- Antigene MHC (Major Histocompatibility complex): sunt o categorie distincta
a atg de membrana, identifica organele careia apartin fata de structurile self
denaturate sau fata de structurile non-self, sunt atg prezente pe suprafata
celulelor care determina compatibilitatea sau incompatibilitatea tesuturilor
transplantate.

23. Citokine: definitie, categorii cu exemple:

citokinele sunt factori extracelulari de natura glicoproteica cu GM mica care

actioneaza ca mesageri solubili asigurand comunicarea intercelulara in cadrul
sistemului imun stimuland sau inhiband: diferentierea, proliferarea sau anumite
functii ale celulelor.
Receptorii citokinelor se impart in 4 familii:
- familia de receptori sau citokine de tip I: activeaza kinazele conducand la
producerea factorilor de transcriptie care induc la randul lor sinteza unor noi
proteine. Ex: Il-2, Il-3, IL-4, IL-5, IL-6, G-CSF.
- Familia tip II: acesti receptori pot fi considerati parte a superfamiliei Ig. Ex:
receptori pt toate tipurile de interferoni, pt IL-10.
- Familia de citokine tip TNF se leaga la receptorii tip III
- Receptorii tip IV: au domenii caracteristice superfamiliei de Ig: cei mai
reprezentativi sunt receptorii pt citokinele IL-1 £ si β.
- receptorii pt chemokine. Chemokinele sunt un grup larg de citokine cu
afinitati chemotactice implicate in deplsarea celulelor din torentul sangvin in
tesuturi si din aproape in aproape in interiorul tesutului.
Ex: factorul chemotactic al neutrofilelor, IL-3, fibrina + C5a, neutrofile
+macrofage, PMN+monocit.

12
 24. Proprietati fizio-chimice si functionale ale IgG

- coeficientul de sedimentare: 7S
- mobilitate elecroforetica : γ
- nr unitati tetrapeptidice: 1
- GM: 150000
- valenta pt legare a atg: 2
- concentratia in ser: 8-16 mg/ml, reprezinta 80% din totalul de Ig.
Functii:
- este cea mai abundenta Ig din fluidele corpului, ea gasindu-se si extravascular
- intervine in raspunsul imun secundar
- combate microorganismele si toxinele lor
- apare si sub forma izoaglutininelor Rh
- fixeaza complementul pe calea clasica
- strabate placenta
- constituie factorul lupic
- prin intermediul fractiunii Fc se fixeaza de macrofage si PMN neutrofile.

25. Proprietati fizico-chimie si functionale ale IgA:

- coeficientul de sedimentare: 7S, 9S, 11 S

- mobilitate electroforetica – β-incet
- unitati tetrapeptidice: 1,2, lant greu £, lant L-K+A
- valenta pentru legarea atg: 2,4
- concentratie in ser: 1,4-4 mg/ml, reprezinta 13% din totalul Ig
- greutatea moleculara: 160.000
- viata: 6 zile
Functii:
- este majora in secretiile sero-mucoase
- apara suprafetele externe ale corpului
- activeaza lizozimul: actiune bactericida
- fixeaza complementul pe calea alterna
- se fixeaza de macrofage, PMN

26. Proprietatile fizico-chimice si functionale ale IgM:

- coeficient de sedimentare: 19S

- mobilitate electroforetica: intre £-β
13
 - unitati tetrapeptidice: 5, lant greu - µ, lant usor: K+A
- valenta pt legarea atg: 5
- concentratia in ser: 0,5-2 mg/ml, reprezinta 6% din totalul Ig
- continut carbohodrat: 12
- viata: 5 zile
- GM: 900.000
Functii:
- se sintetizeaza ca prim raspuns al organismului la o infectie
- atc aglutinant foarte eficient
- este efectiv in prima linie de aparare impotriva bacteriilor
- are rol de opsonina
- participa in spatiul vascular la reactiile imune
- poate fi sub forma factorului reumatoid
- reprezinta izoaglutininele ABO
- fixeaza complementul pe calea clasica.

27. Structura, etapele sintezei si functiile IgA secretorii:

E formata din:
- un dimer de IgA
- un lant greu
- o piesa secretorie care protejeaza molecula de proteoliza si pH acid.
Etape:
- sinteza separata a lanturilor H si L pe ribozomi diferiti
- asamblarea lanturilor H si L in reticulul endoplasmic
- aditia componentei glucidice
- polimerizarea: inainte sau in timpul secretiei, se realizeaza la nivelul membranei
citoplasmatice.
Functii:
- asigura apararea imuna la nivelul mucoaselor ce captusesc tractul respirator,
digestiv, genito-urinar., protectie manifestata atat la suprafata cat si in
profunzimea mucoasei.

28. Investigarea starilor de hipersensibilitate imediata

Tip I:
- identifica tipul de alergen
- explorarea functiei respiratorii
- teste cutanate
14
 - dozarea IgE totale si specifice: dozarea imunoenzimelor IgE serice totale
(RIST), dozarea atc IgE specifici unui anumit alergen (RAST)

Tip II:
- teste in vivo: transferul pasiv de anticorpi citotoxici serici (in citopenii)
- teste in vitro: testul Coombs indirect (detectarea atc antieritrocitari in ser),
testul Coombs direct (detectarea atc prezenti pe eritrocite), investigarea
compatibilitatii donor-receptor in cazul transfuziilor de sange prin hemoteste,
transplant de organ prin teste de citotoxicitate, dozarea fractiunii
complementului seric prin reactii de precipitare in gen (imunodifuzia radiala
simpla)

Tip III:
Dozarea CIC prin:
- atg specific presupune izolarea Ci urmata de identificarea antigenului
- atg nespecific: metode fizice (ultracentrifugarea, electroforeza), biologice
(testarea reactivitatii complementului), celulare (agregarea trombocitelor,
inhibarea rozetelor).

29. Metode folosite pentru diagnosticul bolilor autoimune.

a) testarea autoreactivitatii imune umorale se face prin:

- cuantificarea populatiei de celule B prin: teste de rozetare, imunofluorescenta,
citometrie in flux.
- evidentierea autoanticorpilor prin teste specifice: imunofluorescenta, ELISA, RIA,
hemaglutinarea pasiva, latex-aglutinarea.
- determinarea concentratiei Ig.
- aprecierea concentratiei complexelor imune circulante (CIC)
- dozarea fractiunilor complementului- complementul seric e scazut pentru ca e
consumat in citotoxicitatea mediata de anticorpi.

c) testarea autoreactivitatii imune mediata celular:

- evaluarea subpopulatiei limfocitelor T prin: imunofluorescenta, rozetare,
citometrie in flux
- teste de imunitate celulara in vitro: teste de transformare blastica limfocitara,
teste de inhibare a migrarii macrofagelor
- dozarea concentratiei IL-2.

15
30. Receptorii de membrana: def, ex, implicare in raspunsul imun.

Markerii de suprafata ai celulelor sistemului imun se numesc CD.

Pe baza identificarii lor cu ajutorul unui grup de anticorpi monoclonali astfel au fost
identificati determinantii antigenici specifici: timocite, limfocitele T, B, macrofage,
NK.
Markerii CD sunt corelati cu anumite functii ale celulei care-i poarta:
- CD3 – un complex trimetric alcatuit din lanturile £, ε, γ, actioneaza ca o
unitate semnal transductoare pentru receptorul celulei T.
- CD4 – glicoproteina de suprafata care recunoaste molecula MHC II de pe
APC.
- Cd8 – glicoproteina de pe suprafata Tc care recunosc molecula MHC I.

31. Structura de baza a Ig

Familie de proteine care difera privind GM, formata din aminoacizi si continut de
carbohidrati.
E formata din cel putin o unitate tetrapeptidica alcatuita din 4 lanturi polipeptidice:
2 L si 2 H.
Lanturile L:
- au 212-216 aminoacizi
- GM = 23000D
- Pot fi K sau A
- In cadrul unei molecule de Ig exista un singur tip de lant L, niciodata ambele.

Lantul H:
- GM: 50000D
- Are 440 aminoacizi
- Tipul de lant greu defineste clasa si subclasa de Ig.

32. Sistemul imun al mucoaselor (MALT): organizare, necesarul raspunsului

imun secretor:
- e format din tesut limfoid asociat: tractului gastrointestinal (GALT), tractului
respirator (BALT), ductului mamar, tractului urogenital.
Agregatele de tesut limfoid exista in sange, in lamina propria si ariile submucoase
ale tractului respirator, digestiv, genitourinar.

16
Tesutul limfoid din lamina propria a peretelui gastro-intestinal se extinde in
submucoasa si sunt gasite chiar ca noduli solitari sau agregate de noduli cum e
apendicele.
Epiteliul intestinal ce acopera placile Peyer e specializat pentru a permite trecerea
patogenilor in tesutul limfoid.
Tonsilele contin o cantitate considerabila de tesut limfoid reprezentat de foliculii
limfoizi si zone T cu venule cu endoteliu inalt.
Exista 3 tipuri de tonsile: palatine, faringiene, linguale.

33. categorii de interferon: celule sursa, inductori ai sintezei activate.

IFN:
- limiteaza raspunsul anumitor infectii virale
- stimuleaza anumite celule imune prin moleculele MHC
- unele tipuri de IFN sunt produsi foarte timpuriu in infectiile virale si astfel
reprezinta prima linie de aparare fata de multe virusuri.
- IFN - £ si β e produs de celulele infectate viral, IFN-γ e produs de limfocitele
T activate
- Toate categoriile de IFN cresc eficienta raspunsului imun adaptativ prin
cresterea exprimarii moleculelor MHC I si II.
IFN-£:
- celula sursa: leucocite (macrofage, celulele K, B)
- inductori : virusuri, ARN, endotoxine
- actiuneL antivirala, exprimare MHC I.
IFN-β :
-celula sursa : fibroblaste
- inductori : virusuri
-actiune: antivirala, exprimare MHC I.
IFN-γ:
- celula sursa: limfocite T, Nk
- inductori: antigene, mitogene
- actiune : antivirala, modulator al raspunsului imun prin: activarea
macrofagului, diferentierea celulelor T, sinteza IgG prin activarea celulelor B,
efect pirogen, sinergism cu TNF-β.

17
34. Inflamatia ; aspecte benefice si favorabile pentru organismul uman.

Procesul inflamator: complex de reactii vasculare, tisulare, declansate in prezenta

organismelor sau altor factori iritanti.
Inflamatia acuta: fenomen fiziologic de aparare a organismului: aparare innascuta si
se finalizeaza cu separare tisulara
Stimulii:
-fizici: ultraviolete, cristale
- chimici: acizi, baze
-biologici: bacteriile gram pozitive sau negative
- inflamatorii: factorii de coagulare, sistemul complement
- mediatori: plasmatici – bradikinina, celulari preformati: histamina, serotonina,
neosintetizati: neuropeptid, radicalii liberi de oxigen, citokine.
Efectele vasodilatatorii: cresterea permeabilitatii vaselor, activarea celulelor
endoteliale, vasodilatatie. Clinic: eritem, edem, febra, durere, disfunctii.

Inflamatia cronica: proces patologic asociat unor boli cronice (reumatologice,

neurologice, digestive) care accentueaza leziune ireversibil.
Stimulii: necunoscuti
Initiatorii: factori de coagulare, complement
Mediatori: ca si la inflamatia acuta
Celulele implicate: fagocite, celule dendritice, limfocite, celule endoteliale.
Semne clinice: anemie cu carenta de Fe, creste VSH, cresterea in ser a proteinelor
inflamatiei.
Ex de boli cronice inflamatorii: boli autoimune sistemice, maladia paradontala.

35. Mediatorii inflamatiei: ex, actiune.

- bradikinina, histamina, serotonina: produc cresterea fluxului sangvin, cresc

permeabilitatea vasculara, contractia musculaturii netede
- leukotriene – creste permeabilitatea vasculara si contractia musculaturii netede
- IL-1: regleaza adeziunea PMN
- IL-8 – chemotaxia PMN, angiogeneza.

36. Celulele NK cu rol in apararea specifica si nespecifica:

- actioneaza imediat pe celula tinta si fara restrictii MHC
- provin dintr-un progenitor comun cu cel al celulei de baza
18
- se presupune ca poseda un receptor TCR de tip γ£
- sunt considerate limfocite cu granulatii mari
Actioneaza direct prin citotoxicitate, ucid anumite celule tinta (infectate viral,
maligne) prin intermediul enzimelor.
- au rol esential in imunitatea adaptiva fiind celula efectorie in uciderea
microorganismelor acoperite cu anticorpi prin citotoxicitatea mediata de
anticorpi
- nu sunt celule fagocitare
- activate au rol in: apararea impotriva infectiilor fungice, bacteriene, parazitare,
reglarea hematopoietica, rezistenta naturala la grefele straine, uciderea
celulelor canceroase.

37. Categorii de raspuns imun – caracteristici esentiale.

Raspunsul imun poate fi:

- umoral – mediat de anticorpi
a) local
b) sistemic: primar sau secundar.
- celular.
Raspunsul imun umoral:
- se declanseaza impotriva unor infectii bacteriene, virale, parazitare
- imunitatea e mediata prin anticorpi sintetizati de limfocitele B activate de
antigene si diferentiate in plasmocite
- e transferabila prin ser, poate fi investigata prin reactia atg-atc
- are 4 etape: latenta( 2-3 zile), logaritmica(sinteza crescuta de Ig, 4-6 zile),
stagnare(sinteza in platou de anticorpi) si declin (scaderea progresiva si lenta a
titrului de atc, 7-10 zile).
- Afinitatea atc este slaba
- Se sintetizeaza IgM, apoi IgG si apoi IgA
Raspunsul imun celular:
- apara organismul de agentii infectiosi cu tendinta de localizare si multiplicare
intracelulara si determina infectii cronice
- potenteaza raspunsul imun intervenind fata de: atg tumorale, celulele proprii
modificate, celulele din grefele de organ
- e mediata prin celulele sangvine (T efectorii)
- testarea se face : in vivo (IDR la tuberculina) sau in vitro: teste de
transformare blastica limfocitara, teste de inhibare a migrarii macrofagelor

19
38. Subpopulatiile celulelor T: enumerare, interventii in raspunsul imun:

1. Limfocitele Th: recunosc si leaga combinatiile dintre antigenul prelucrat cu MHC

II rezultand o varietate de factori solubili, induc functiile specifice limfocitelor Tc,
Ts, NK
a) Limfocitele Th1:
- induc proliferarea si diferentierea celulelor B in plasmocite
- mediaza functii asociate cu citotoxicitate, reactii inflamatorii locale, reactii de
hipersensibilitate intarziata
- raspunde la stimularea antigenica producand Il2, IFN-γ, IFN-β, GM-CSF
b) Limfocitele Th2:
- produc factori solubili care induc proliferarea si diferentierea celulelor B in
anticorpi
- stimuleaza celulele albe: bazofile, eozinofile
-sintetizeaza IL-4, 5, 6, 9, 10

c) Limfocitele Th regional si Th3:

- Th regional sintetizeaza Il-10
- Th 3 elibereaza IL-4,5, TGF.

2. Limfocitele Tc:
- ucid specificitatea celulelor purtatoare de atg strain
- poarta molecula CD8 si recunosc atg asociat cu MHC I
- actioneaza asupra celulelor allogene cu MHC diferit de cel al celulelor proprii.

3. Limfocitele T,:
- sunt limfocite activate capabile de a fi stimulate la reintalnirea cu acelasi atg
- exista in tesuturile nelimfoide
- Ts – pot supresa raspunsul imun, pot opera prin uciderea directa a APC, citokine
supresive TGF-β, prin reglarea negativa a semnalului transductiei, reteaua
idiopatica.

39. Subpopulatiile celulelor B: enumerare, rol in raspunsul imun:

Limfocitele B mature:
- au o suprafata imunoglobulinica cu functie de receptie pentru antigene
- recunosc antigenele solubile
- coopereaza cu limfocitele Th in raspunsul fata de antigene T-dependente
20
 - se gasesc in proportie de 10-20% in ggl limfatici, 20-35% in splina.

Plasmocitele:
- celule mici, rotunde, cu diametrul 9-12µ, cu nucleu mic, dens, la un pol al
celulei, citoplasma bogata in RE lamelar caracteristic sintezei de Ig.
- Se gasesc in ggl limfatici, splina, situsurile inflamatiei cronice
- Sunt in nr scazut in sange, organe limfatice secundare, maduva.

Limfocitele B cu memorie:
- exprima aceleasi Ig membranare ca limfocitele B naive
- recunosc rapid antigenele cu care au mai luat contact
- raspuns cu o intensitate crescuta.

40. Ontogeneza limfocitelor B

- Celulele B se dezvolta direct din CLS

- exista in tesutul hematopoietic din ficatul fetal, maduva osoasa a adultului
- diferentierea se face toata viata
- in maduva osoasa, celulele B se maturizeaza in stransa legatura cu celulele
reticulare stromale si cu sinusul central
- CLS – celule pro-B – pre-B – limfocit B imatur – limfocit B matur
- majoritatea celulelor B din sangele periferic are izotipuri de Ig: M si D.
- pe parcursul ontogenezei, celulele B rezulta o rearanjare a secventei genelor Ig si
schimburile fenotipice.
- celulele care nu au obtinut un rearanjament genetic, mor prin apoptoza ca si
celulele B imature care se leaga de antigenele proprii.

41. Ontogeneza limfocitelor T:

- precursorii limfocitelor T se formeaza in maduva osoaasa si ajung in timus unde

se dezvolta in celule T mature, organe limfopoietice secundare si foliculi limfoizi.
- CLS – precursor limfoid (pretimocit – nu are markeri) – timocit imatur – timocit
matur: stadiul I (timpuriu), stadiul II(intermediar), stadiul III(matur).
- stadiul I: celulele sunt duble, negative CD4, Cd8, genele TCR exista in
configuratie liniei germinale.
- stadiul II: celule dublu pozitive, CD4, CD8, genele ce codifica lantul £ al TCR
sunt rearanjate.

21
- stadiul III: au loc modificari fenotipice majore – pierderea CD1, CD3, prezinta o
densitate inalta a β£ TCR.

42. Distributia celulara si interventia moleculelor HLA I in reactiile imune:

distributia:
- exista pe suprafata tuturor celulelor nucleate ale organismului
- sunt absente pe eritrocite
- slab reprezentate pe spermatozoid, neuron, CD4, la pacientii cu HIV
- exista pe celulele care participa la raspunsul imun: B, APC, macrofage,
limfocite T activate
au rol in :
- reactivitatea imuna
- pot recepta atg fara a realiza o recunoastere specifica
- sunt implicate in prelucrarea si prezentarea atg limfocitari
- MHC I preia peptide cu 8-9 reziduuri
- Sunt cele care prezinta peptide antigenice limfocitelor T
- Au rol in modularea imunoreactivitatii: celulele Tc vor recunoaste atg non self
daca acesta este fixat pe MHC I
- Pot functiona ca si component al receptorului pentru hormoni
- Respingerea tesutului sau organului transplantat este dependent de HLA I
dintre donorul si receptorul grefei.

43. Distributia celulara si interventia moleculei HLA-II in reactiile imune.

- exista pe un nr redus de celule: limfocite B, APC, macrofage, limfocite T activate,

celulele liniei mielo-monocitare.
Implicare :
- in prelucrarea si prezenta atg limfatice
- rol important in reactivitatea imuna
- protectie maxima contra organismului
- fixeaza si prezinta atg exogene numai cand acesta exista pe APC, MHC II
prezinta peptide antigenice limfocitelor Th
- rol in modularea imunoreactivitatiiL Th va recunoaste atg daca acesta va fi
asociat cu MHC II.

22
44. Importanta identificarii configuratiei HLA in practica medicala.

- complexul HLA intervine in rejectul grefei de tesut

- la transplantul de tesut de la un individ la altul diferit genetic e supusa
fenomenelor de rejectie prin imunitate mediata celular orientata impotriva atg de
histocompatibilitate
- prelungirea supravietuirii transplantului poate fi controlata prin identificarea unui
donor compatibil HLA cu receptorul
- exista frecvente asocieri intre HLA si anumite afectiuni: HLA-B27 in spondilita
anchilozanta, HLA-B8 in miastenia gravis, HLA-B7 in scleroza multipla, HLA-
DR2 in lupus eritematos sistemic, HLA-DR4 in poliartrita reumatoida.
- identifiarea HLA e implicata in: programe de transplant, diagnosticul unor boli,
identificarea legala a indivizilor umani.

45. Superantigenele: definitie, ex.

Superantigenele sunt exotoxine bacteriene si proteine virale capabile sa produca un

raspuns imun exagerat.
Ex:
- endotoxine la stafilococul aureu
- toxine pirogene – streptococ piogen
- mitogene solubile – mycoplasma arthridis
- enterotoxine – Clostridium perfringens
Caracteristicile care le deosebesc de atg clasice:
- stimuleaza limfocitele T integrale, neprelucrate
- sunt prezentate limfocitelor T numai asociate cu MHC II
- se leaga doar in portiunea variabila a lantului β a TCR activand direct
limfocitele.

46. Anticorpii monoclonali: principiul tehnicilor de obtinere, aplicatii.

Atc monoclonali sunt o categorie de atc omologi derivati dintr-o singura clona de
celule B identice privind izotipul si receptorul pentru atg.
Producerea in vitro a unor atc monoclonali cu o functie cunoscuta a putut fi
realizata printr-un proces de hibridizare somatica.
In vitro:
- se imunizeaza animalele cu un epitop
- se recolteaza splina obtinuta intr-o suspensie de limfocite B
23
 - aceste celule sunt fuzionate cu celule dintr-o linie de mielon in prezenta de
polietilen-glicol ce promoveaza fuziunea membranelor
- mixajul celular e cultivat intr-un mediu HAT in care supravietuiesc doar
celulele fuzionate dintre care unele vor sintetiza anticorpi specifici epitopului
imunizat.
- Daca culturile sunt pozitive vor fi clonate in placi cu godeuri, rezultand o
clona care va produce anticorpi monoclonali.
Aplicatii:
- imunofluorescenta
- RIA
- ELISA
- Citometria in flux
Toate acestea se bazeaza pe anticorpii monoclonali si de foloseste in:
- evidentierea unor antigene importante
- identificarea subpopulatiei limfocitare si HLA
- detectarea unor imunopatii pe baza identificarii unor markeri
- studierea structurii unor toxine
- identificarea agentilor infectiosi si antigenelor tumorale
- clasificarea leucemiilor si limfoamelor
scop:
- terapeutic: tratamentul tumorilor
- imunoterapie in boli alergice
- terapie imunosupresiva
- profilactic: obtinerea unor IgG anti Rhd, infectii cu bacterii, virusuri.

47. Prelucrarea si prezentarea atg ca etapa a raspunsului imun:

- atg recunoscute de limfocitele T sunt mai intai procesate si apoi prezentate

celulelor T spre recunoastere.
- procesarea, degradarea atg in fragmente peptidice care vor fi legate la molecula
MHC, I , II si apoi prezentate pe suprafata celulara.
Celulele care proceseaza atg:
- celule specializate APC sau celule infectate viral care devin tinta pentru
celulele T efectorii.
Moleculele MHC I se asociaza numai cu atg sintetizate endogen, iar cele de tip II
leaga peptidele produse prin degradarea atg exigene dupa endocitarea lor de celule.
Prezentarea atg:
- are rol in initierea si mentinerea unui raspuns imun adecvat antigenului
24
 - este controlata de diferite tipuri de APC in mentinerea raspunsului imun
- exista un complex de interactiune moleculara care asigura recunoasterea
fragmentelor de limfocitele T.

48. Recunoasterea atg, structura receptorilor pentru antigene de pe limfocitele

B si T.
Structura TCR:
- e format dintr-un lant polipeptidic £, β( γ,Ʌ) asociate cu complexul CD3
- TCR este o molecula heterodimerica formata dintr-ul lant £ si β cu regiuni
variabile care determina specificitate pentru asocierea peptid antigenic – MHC
si care sunt legate printr-o structura disulfurica la care se adauga lantul γ,ε,η,ξ,
care se numeste CD3 si care mai intai se asambleaza apoi se adauga lantul £ si
β.
- Segmentul zeta are rol in semnalizarea receptorului.
- Dupa legarea atg de catre TCR, segmentele intracitoplasmatice ale CD3 devin
fosforilate si reprezinta un pas important in activarea celulelor T.
- Lantul £ si β – asemanatoare imunglobulinelor de suprafata care alcatuiesc
BCR, ele trebuie sa recunoasca orice atg strain in ciuda diversitatii acestora.

Structura BCR:
- este legat de membrana celulara si e format dintr-o imunoglobulina.
- Ig receptor are 4 lanturi: 2 grele care ancoreaza receptorul in membrana
celulara si 2 usoare.
- Ig si alte molecule de suprafata formeaza complexul BCR.

49. Activarea si diferentierea limfocitelor B in prezenta imunogenului:

Depinde de:
- existenta unui semnal activator
- prezenta unor coenzime.

1) Activarea mediata prin receptorul TCR/CD2 – e initiata de angajarea TCR in

recunoastere inducand semnalul 1 pentru activarea celulelor T. Semnalul 2 e
generat prin interactiunea dintre molecula CD28 + B7
- daca nu exista un semnal antigenic nu exista efect pe celulele T.

2) Activarea mediata de molecula CD28: pe aceasta cale de activare se

recruteaza noi celule T, se produc limfokine,se amplifica raspunsul imun cand
e limitata stimularea antigenica.
25
Activarea celulelor T naive implica 2 semnale: semnalul 1 care angajeaza celule
TCR cu MHC/peptid si semnalul 2 reprezintat de interactiunea moleculelor
costimulatorii (CD28 + B7.
Diferentierea limfocitelor T: limfocitele T si B se diferentiaza in 2 faze:
- faza celulara: independenta de atg
- faza periferica: dependenta de atg.
Faza centrala de diferentiere: celulele limfoide sufera o diferentiere ireversibila in
organele limfatice centrale.
Limfocitele T si B devin competente functional prin diferentierea intratimica sau a
maduvei osoase.
Diferentierea ireversibila e caracterizata prin rearanjari ale segmentelor genice de pe
membrana TCR sau BCR.
Faza periferica de diferentiere: are loc in organele limfoide periferice, ea depinde de
un semnal activator dat de interactiunea BCR epitop sau TCR peptid asociat unei
molecule MHC.
Recunoasterea atg duce la multiplicarea limfocitelor T, B, iar fenomenul se numeste
expansiune clonala.

50. Activarea si diferentierea limfocitelor B in prezenta atg:

activarea celulelor B prin: atg independente sunt de 2 tipuri:

- atg T independente tip I
- atg T independente tip II
Prezentarea antigenelor limfocitelor B: celulele care prezinta antigenele limfocitelor
B sunt: monocite, macrofage si celule dendritice foliculare situate in centrul
foliculilor limfoizi de la periferia mansonului limitat periarterial din splina si din
ggl limfatici.
Celulele dendritice foliculare au pe membrana lor receptori pentru complemenet
factor, unele molecule MHC II activeaza complementul prin fixarea atg si fixeaza
prin aceiasi receptori atg periferice.

Structura BCR: activarea celulelor B prin antigene T dependente: actovarea

limfocitelor B e dependenta de recunoasterea antigenelor prin receptorul sau sau
BCR si semnale stimulatorii emise de limfocitul Th care raspunde la complexul atg-
procesor MHC II. Activarea limfocitelor B poate avea loc independent de prezenta
limfocitelor T, daca e declansata de antigene T-independente tip I si II.
Atg T-dependente cer cooperarea cu celulele Th pentru a stimula limfocitele B in
vederea sintezei de atc.
26
Diferentierea limfocitelor B in centrii germinativi:
In urma activarii celulelor B, antigenele specifice pot urma 2 cai de dezvoltare:
1. Proliferarea si diferentierea limfocitelor B in celule formatoare e anticorpi (ggl
limfatici, splina) – elimina rapid atg.
2. O parte din celulele B migreaza in foliculii adiacentri pentru a forma centrii
germinativi inainte de a se diferentia in celule B cu memorie, se diferentiaza
in centrii germinativi.
Celulele B parasesc centrul germinativ ca plasmocite sau celule cu memorie.
Diferentierea celulelor B atg-reactive in celule cu memorie e posibila datorita
interactiunii dintre celulele B, Th si celulele dendritice.
Functia centrilor germinativi: proliferarea clonala, hipermutatii somatice la
nivelul regiunilor variabile a anticorpilor, editarea receptorilor, comutarea
izotipului, mutarea afinitatii.

51. Starea de hipersensibilitate tip I: mecanism de instalare, manifestari

clinice.

Se mai numeste si reactie anafilactica – stare de hipersensibilitate particulara la

un atg care se exprima clinic in cateva minute.
Este declansata de:
- proteinele heterologe, alimente, polizaharide, subst de contrast, subst chimice,
agenti terapeutici, alte alergene, lichid seminal, urina.

Mecanisme de instalare:
- sinteza de IgE in prezenta alergenului eliberat de celulele Th
- fizarea IgE la nivelul receptorilor Fc de pe mastocite sau bazofile
- legarea atg la IgE la contactul cu organismul.

Manifestari clinice:
- soc anafilactic – datorita scaderii tonusului vascular, dupa cateva minute de la
infectie apare colapsul (paloare, transpir, scade TA)
- edem Quincke – afecteaza fata si gatul, precede edemul glotic
- la nivelul mucoaselor: conjunctivita, rinita alergica
- la nivel cutanat: dermatita atopica, urticarie, alergii alimentare, digestive.

27
52. Ig – functii efectorii cu exemple:

IgG
- Ig majora din ser
- se leaga la receptorii Fc de pe macrofag si neutrofil
- este cea mai importanta Ig
- activeaza complementul pe calea clasica
- traverseaza placenta conferind nou-nascutului un grad ridicat de imunitate pasiva.

IgM:
- atc aparut timpuriu in raspunsul imun primar
- exista doar intravascular
- potential activator al complementului pe calea clasica
- ca monomeri exista pe suprafata celulelor B ca receptori pentru antigen.

IgA
- cele mai importante sunt IgAs care exista in secretii nazale, lacrimi, lapte, saliva
- asigura apararea imuna la nivelul mucoaselor ce captusesc tractul respirator,
digestiv, gastro-urinar.

IgD:
- cu rol in declansarea diferitelor limfocite B prin capacitatea sa de receptor.

IgE:
- concentratie scazuta in ser
- sensibilizeaza celulele de pe suprafata mucoaselor
- pot avea rol in imunitatea antiparazitara
- se asociaza cu bolile alergice.

53. Il-6: celula sursa, actiuni majore.

Sursa: macrofage, fibroblaste, limfocite T, B
Rol : mediator al inflamatiei, diferentierea limfocitelor B, sinteza PFA.

54. Variante structurale ale Ig (izotipuri, allotipuri, idiotipuri)

Izotipuri:
- epitopi codificati de segmente genetice identice la toti indivizii unei specii, -
reprezinta diferente antigenice ce caracterizeaza: clasa si subclasa de lantul H, tip si
subtip de lantul L.
28
Allotipurile:
- epitopi corespunzatori genelor alelice ce codifica Ch si CL
- sunt markeri antigenici ai Ig determinati genetic si transmisi codominant
- sunt recunoscuti de atc
- antiallotipuri din anumite seruri umane.

Idiotipurile:
- epitopi purtati de domeniile: hipervariabile VL si VH ale Ig sau variabile ale
lanturilor ce formeaza TCR
- seturi complete de idiotipi din regiuni variabile a anticorpului sau a TCR care
reactioneaza cu un anti-izotop;
- sunt specializate pentru clonele de celule B ale unui individ;
- fiecare Ig are o caracteristica individuala: idiotip.

55. Starea de hipersensibilitate imediata tip II: mecanism de instalare,

manifestari clinice:

- implica interventia unor anticorpi dirijati fata e antigenele MEC sau antigene
fixate pe suprafata unei celule sau tesut
- Substratul reactiei imune tip II e reprezentat de citotoxicitatea celulara mediata de
anticorpi
- celulele implicate: macrofage, celule K, NK; eritrocitele sunt cele mai
sensibile la acest tip de reactii = hemoliza intravasculara
- legarea anticorpilor la celulele din sange antreneaza liza celulara si rezulta
citopeniile.

Manifestari clinice:
- anemii hemolitice prin alloanticorpi
- hemoliza posttransfuzionala
- anemia hemolitica a nou-nascutului
- purpura trombocitopenica idiopatica
- reactii secundare de respingere a grefelor de tesut sau organ.

Mecanism de instalare:
- activarea complexelor pe cale clasica prin anticorpi fixati pe antigenele de pe
suprafata celulelor tinta si rezulta complexe de atac al membranei care perforeaza
membrana plasmatica producand citoliza.
29
- fagocitarea celulelor tinta de catre macrofage
- celulele tinta acoperite de IgG pot fi distruse nespecific si printr-un mecanism
non-fagocitar in care intervin macrofagele, celulele K, NK care prin receptorii lor
pentru Fc al IgG leaga tinta si rezulta liza acesteia. Acest proces se numeste
citotoxicitate celulara dependenta de anticorpi.

56. Starea de hipersensibilitate tip III: mecanism de instalare, manifestari

clinice:

Consta in depunerea tisulara a CIC sau chiar la locul de formare in cadrul

raspunsului imun si rezulta leziuni locale.
Reactiile sunt mediate de Ci persisstente in cantitati mari care activeaza
complementul si produc leziuni acolo unde se formeaza sau se depun.
Pot pare o serie de tipuri de atg persistente:
- atg microbiene
- autoantigene generatoare de autoanticorpi
- antigene sub forma de particule din mediu.

Mecanisme de instalare:
- raspunsul mediat poate fi indus de
 reactia directa a anticorpilor cu antigenul din tesuturi
 reactia cu antigenul solubil din sange.
- complexele atg-atc declanseaza o serie de procese inflamatorii
- interactiunea directa cu bazofile sau trombocite sau prin receptorul Fc si
rezulta eliberarea unor amine vasoactive
- stimuleaza macrofagele in eliberare de TNF si IL-1.

Manifestari clinice:
- rujeola – datorita vaccinarii ineficiente a copiilor
- Afectiuni pulmonare
- Boala ser
- Arterite
- Glomerulonefrite
- Endocardita cronica
- LES
- Fibroza chistica
- Boli de piele.

30
57. Starea de hipersensibilitate intarziata: indicatii, ex de afectiuni in care este
implicata hipersensibilitatea intarziata ca mecanism efector.

- reprezinta categoria de raspuns imun celular mediat de limfocitele T, macrofage si

citokinele acestora
- desemneaza o stare imunopatologica
- Se instaleaza lent, in 12-24 ore si atinge un maxim in 48-72 ore de la contactul cu
antigenul
Forme de hipersensibilitate:
- de contact: apare ca o reactie eczematoasa la locul de contact cu alergenul, se
manifesta ca o reactie exagerata a pielii la contactul cu metalele grele,
medicamente, ierbicide si reprezinta mecanismul de instalare a unor dermatite de
contact
- Tuberculoasa: exemplul clasic al acestei forme il reprezinta reactia la tuberculina a
pielii. Ex: infectii bacteriene, protozoare, virale
- Granulomatoasa: apare datorita persistentei agentului patologic sau alte particule
in interiorul macrofagelor cu imposibilitatea de a le distruge si rezulta astfel
granulomul (formatiune continuta in centrul macrofagului, celulelor epitelioide,
celule gigant inconjurate de limfocite, fibre de colagen). Apare in: infectii
bacteriene (TBC, sifilis, bruceloza), infectii virale (gripa, rujeola, rubeola, infectii
fungice: candida, infectii parazitare: plasmodium).

58. Starile de imunodeficienta primara: caractere generale, exemple.

Caractristici:
- sunt determinate de tulburari ale functiei de aparare cu suport genetic,
majoritatea fiind ereditare
- debutul poate fi la orice varsta, mai frecvent in copilarie, peste 70% din cazuri
apar la sexul masculin,
- transmiterea este recesiva X-linkata
- prezinta o incidenta mai joasa si o gravitate mai mare decat cele secundare.
Imunodeficiente ale apararii nespecifice:
- deficiente in complementul seric: edem angionecrotic ereditar, LES,
sclerodermie
- deficiente ale PMN: neutropenii
- deficienta monocitelor si neutrofilelor in peroxidaza.

31
Imunodeficiente ale apararii specifice:
- deficiente ale celulelor B: hipogamaglobulinemie
- deficiente ale celulelor T: ataxie, telangiectazie ereditara, sindromul
DiGeorge, imunodeficienta combinativa severa
- sindromul Wiskott-Aldrich (deficiente mixte ale limfocitelor B si T).

59. Imunodeficiente secundare: caracteristici, exemple.

Caracteristici:
- stari imunopatologice in a caror imunopatogenie intervin o serie de factori
care scad sau deprima activitatea sistemului imun
- se intalnesc mai frecvent la adulti
- afecteaza global sistemul imun predispunand la infectii repetate cu evolutie
severa.
Exemple:
- varsta (imunodeficiente la sugar, la senescenta)
- stari fiziologice (sarcina)
- alimentatie (malnutritie, etilism, lipsa de Fe, Cu, Zn, vitamine)
- pierderi excesive ale factorilor imunitatii (enteropatii cu pierderi in greutate,
sindrom nefrotic, arsuri extinse)
- depresia factorilor celulelor limfocitare (in diabet, insuficienta renala)
- boli limfoproliferative
- factori iatrogeni (antibiotice, corticosteroizi).

60. AIDS (sindromul imunodeficientei dobandite), disfunctii imune.

SIDA – reprezinta o disfunctie majora datorita actiunii imunodeprimante a HIV din

efectul direct al virusului pe celulele Th, depletia si afectarea lor functionala.
Au fost propuse cateva mecanisme incluzand acumularea ARN si a ADN neintegrat
in citoplasma:
- celulele infectate pot lega celule neinfectate prin gp120 (celule gigante si sincitii)
- gp 120 legata la suprafata celulelor T neinfectate actioneaza prin ADCC
- celulele infectate pot actiona ca superantigene, o expansiune vasta si o depletie a
celulelor T
HIV poate induce apoptoza celulelor T, iar inmugurirea virala poate conduce la
dezorganizarea membranei celulare.
Disfunctii imune esentiale:
32
- depletia celulelor Th
- Scaderea raspunsului fata de antigene, mitogene, autoanticorpi anti-CD3, scaderea
IL-2 si a altor citokine
- Activarea policlonala a celulelor B
- Sunt afectate: raspunsul celulelor T si functia APC.
- Are loc o crestere a nr de celule CD8 cu activitati supresoare a β2-µglobulinelor,
autoatc.

61. Definiti starea de autoimunitate, citerii folosite pentru diagnosticul de

boala autoimuna.

Starea de autoimunitate determina cauzele componentelor self si sa imprime reactii

distructive autoimune.
Criteriile sunt:
- detectarea Ly citotoxice anti-autoatg
- caracterizarea auto-atg impotriva carora sunt indreptati autoatc/efectorii
celulari
- demonstrarea prezentei autoatc liberi/legati de celule.
Cand autoatc sunt gasiti in asociere cu o anumita boala, exista 3 posibilitati:
- autoimunitatea e responsabila pentru producerea bolii
- leziuni tisulare asociate cu procesul autoimun conduc la dezvoltarea volii
- exista un factor care produce atat leziuni cat si autoimunitate.
Autoimunitatea reprezinta un tip de raspuns imun.
Daca intensitatea acestui raspuns imun depaseste un anumit nivel determina boala
autoimuna.
Cand raspunsul imun este anormal, autoimunitatea determina raspunsuri tisulare ce
induc semne si simptome sistemice.
Rolul patologic al autoanticorpilor e demonstrat prin mecanismele ce pot produce
leziuni (raspuns imun de tip inflamator – vasculite) – cand autoatc nu recunosc o
molecula cu functie definita si distrug celulele tinta; atc nu modifica integritatea
celulei ci neutralizeaza o molecula functionala (autoatc-anti receptor)

62. Mecanisme de instalare a bolilor autoimune.

Boala autoimuna – diagnosticul se pune atunci cand se demonstreaza ca procesul

autoimun contribuie cu patogeneza lor.
Autoagresiunea se produce prin:
- mediere celulara (efect citotoxic)
33
- Intermediul atc (prin activarea complementului)
- Blocarea functionala a atg.
Rolul patogen al autoatc e demonstrat prin mecanismul prin care se produce
leziunea
- reactii autoimune de tip inflamator nespecfici: vasculita – cand atc nu recunosc o
molecula definita si sunt dirijati catre un atg membranar – distrugerea celulei tinta
- Atg nu distrug integritatea celulei, ci neutralizeaza o molecula functionala (auto
atc anti receptor)

63. Clasificarea bolilor autoimune cu exemple:

Boli autoimune:
- specifice: tiroidita Hashimoto, anemie pernicioasa, boala Addison
- nespecifice sau sistemice: au la baza leziunii diminuate in diferite tesuturi: LES,
sclerodermie, artrita reumatoida, dermatomiozita, scleroza sistemica progresiva.

65. adjuvanti: definitie, mecanisme de actiune.

Adjuvantii sunt reprezentati in principal de compusi minerali sau organici care

administrati odata cu antigenul, determina o amplificare a raspunsului imun ca
intensitate si durata.
Administrarea antigenelor in adjuvanti, utila in conditii experimentale, nu poate fi
aplicata in practica medicala data fiind reactia inflamatorie persistenta pe care o
provoaca acestia la locul administrarii.

66. Imunostimularea specifica prin imunizare activa.

Imunizarea artificiala (specifica) reprezinta modalitatea de inducere a rezistentei

imune in mod controlat crescandu-se posibilitatea de blocare a actiunii antigenelor
patogene prin stimularea sistemului imun.
Imunostimularea activa se realizeaza prin administrarea de vaccinuri.
Vaccinurile sunt produse biologice obtinute din corpi bacterieni/produsi bacterieni
cu proprietati imune.
La baza procesului de vaccinare sta imunitate adaptiva si capacitatea limfocitelor de
a dezvolta memorie la antigenele patogenilor.
In raport cu natura agentului imunizarii, vaccinurile se impart in:
- vaccinuri complete vii atenuate (vaccinuri BCG, anti-dizenteric, anti-tific,
anti-polio)
- vaccinuri complete inactivate (anti-tuse convulsiva, anti-gripal, anti-rabic)
34
 - vaccinuri incomplete – se administreaza sub forma de macromolecule
capabile sa induca reactivitate imuna (toxoizi, atg proteice)

67. Apararea fata de bacteriile cu dezvoltare extracelulara.

Bacteriile cu dezvoltare extracelulara sunt:

- Stafilococii
- Bact Gram negative.
In apararea impotriva rol un rol important il au: complementul, atc si celulele cu
abilitati fagocitare (neutrofile, monocite, macrofage).
Activarea complementului produce distrugerea bacteriilor prin 2 mecanisme:
1. Fixarea complementului de anticorpii membranelor la nivelul peretelui
bacterian cu afectarea acestuia.
2. apoptoza microorganismelor si apoi fagocitarea lor.
Celulele fagocitare – factori efectori esentiali de distrugere a bacteriilor cu
dezvoltare extracelulara.
Bacteriile patogene extracelulare sunt distruse prin actiunea fagocitara a
neutrofilelor, monocitelor, macrofagelor.
Raspunsul imun mediat de atc anihileaza actiunea microbilor care au scapat de
mijloacele de aparare nespecifice.
Rolul limfocitelor T in apararea fata de bacterii cu dezvoltare extracelulara este
discutabil.
- unele bacterii elimina toxine si au capacitatea de a se atasa la epiteliul de suprafata
- alte bacterii nu sunt toxice, dar invadeaza celulele
Majoritatea bacteriilor prezinta o invazivitate locala si posibilitatea de a eliberara
enzime (toxine cu actiune locala).

68. Apararea fata de bacteriile cu localizare intracelulara.

Datorita localizarii intracelulare unele bacterii sunt ferite de mijloace de aparare

umorala.
Distrugerea bacteriilor cu multiplicarea intracelulara este realizata de imunitatea
mediata celular.
Celulele in care se localizeaza aceste microorganisme sunt macrofagele sau alte
celule fara proprietati fagocitare.
Unele bacterii pot rezista mecanismelor macrobicide ale macrofagelor.
Macrofagele infectate pot functiona ca celule care prelucreaza si prezinta peptidele
bacteriene in asociere cu moleculele MHC II, aceste celule activate prolifereaza si
35
elaboreaza limfokine care stimuleaza macrofagele in uciderea bacteriilor pe care le-
au internalizat.
Celulele tinta nefagocitate actioneaza litic dupa recunoasterea complementului
peptidantigenic-MHC proiectat pe suprafata celulelor tinta respective.
Celuelel Th1 – raspund de hipersensibilitatea intarziata si ajuta celulele B in sinteza
de IgG.
Celulele Th2 – stimuleaza productia de anticorpi IgG1, IgE si inhiba
hipersensibilitatea intarziata.

69. Modalitati (strategii) de evitare a raspunsului imun la bacterii.

Multe bacterii patogene au dezvoltat o varietate de strategii pentru a evita apararea

imuna a gazdei.
Bacteriile incapsulate impiedica expunerea antigenelor proprii blocand fagocitoza,
care se poate desfasura doar daca sunt acoperite de anticorpi.
Unele bacterii preluate si fagocitate rezista digestiei prin diferite mecanisme:
- evadarea din fagozom in citiplasma
- impiedicarea fuziunii lizozomilor
- organizarea unui perete celular indestructibil.
Alte microorganisme pot distruge fagocitele, de ex mycobacterium tuberculosis si
Listeria. Brucella si alte bacterii sunt capabile sa supravietuiasca in interiorul
citoplasmei.

70. descrieti sumar mecanismele de instalare a starilor de hipersensibilitate

imediata (I, II si III).

Mecanismele de tip I – etape:

- sinteza IgE in prezenta alergenilor eliberate de Th
- fixarea IgE la nivelul recunoasterii factorilor de pe mastocite, bazofile
organice.
Realizarea unui complex imun de pe suprafata mastocitelor determina:
- degranularea celulelor cu eliberarea de mediatori preformati in granulele
bazofilului sau mastocitului
- sinteza de novo a unor mediatori in mastocit sau bazofil de origine
membranara in urma proceselor de activare enzimatica.

36
Mecanismele de tip II:
- activarea complementului pe calea clasica prin atc fixati pe atg de pe suprafata
celulei tinta, rezultand citoliza prin formarea complexului de atac al
membranei
- daca celulele tinta purtatoare de atg au pe suprafata anumite subfractiuni de
complement, anticorpi specifici are loc fagocitarea sa de catre macrofage sau
ale celule fagocitare
- celulele tinta acoperite cu atg TgG pot fi distruse nespecific si printr-un
mecanism nefagocitar, intervenind macrofagele si celulele K/NK, rezultand
ADCC.
Mecanismele de tip III:
- complexele imune actioneaza stimuland degranularea mastocitelor si eliberarea de
TNF si IL-1 de catre macrofage: fenomenele induse sunt consecintele formarii
complexelor atg-atc, depunerii lor pe peretii vasculari, activarii complementului si
infiltrarii cu neutrofile, bazofile, trombocite, cauzand leziuni tisulare locale si
inflamatie.

37