CURS 9

IMUNOLOGIE

• IMUNITATEA
•SISTEM IMUN
•RASPUNS IMUN

DISCIPLINA MICROBIOLOGIE III

SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENTA BUCURESTI

Conf. univ. dr. Anda BĂICUȘ

Imunologia - stiinta care se ocupa cu studierea sistemului si raspunsului
imun

• Imunitatea -rezistenta organismului la o boala

infectioasa

• Sistemul imun - ansamblul de celule, tesuturi si

molecule care mediaza rezistenta la infectie

• Raspunsul imun - coordonarea reactiilor celulelor,

tesuturilor si moleculelor fata de microorganisme
implicate in patogenia infectioasa
Sistemul imun
- componenta naturala
- componenta dobandita
• Imunitatea naturală– rezistenta fata de orice
microorganism/material strain
• prezentă de la naştere
• nespecifică
• constituită din:
- barierele naturale ale organismului faţă de infecţie: bariere
fizice (piele, mucoase, sistem respirator, tract gastrointestinal,
genitourinar, ochii)
- factori umorali (Complement, citokine, mediatori chimici –
proteine de faza acuta, IFN )
- celulari (PMN, macrofage, celule NK natural killer)
Inflamatia, C, fagocitoza, citokine, febra: exemple de aparare
nespecifica
•Imunitatea dobandita- rezistenta fata de un anumit
microorganism
•specifică
•se manifestă după expunerea la o substanţă dată
•implică receptori specifici de pe suprafaţa limfocitelor T, B
•participarea macrofagelor
•Umorala
•Celulara
SISTEMULUI IMUN

• alcătuit din componente moleculare şi celulare derivate din

organele centrale şi periferice

Organele Centrale
• măduva osoasă şi timusul şi reperezintă locul de maturare a
celulelor limfoide

Organele periferice
• splina, nodulii limfatici, canale limfatice, amigdalele, plăcile Peyer,
apendicele şi reprezintă locul reactivităţii limfocitelor
DEZVOLTAREA SISTEMULUI IMUN
• Sistemul hematopoietic cuprinde organe cu funcţie dublă hematologică şi
imunologică

• Seriile sanguine (eritrocitară, megalocitară, monocito-macrofagică,

limfocitară) derivă din celula stem pluripotentă

• În primele săptămâni de viaţă celulele stem hematopoietice sunt situate în

mezodermul intra şi extraembrionar (sacul vitelin)

• La făt celulele stem se localizează la nivelul ficatului urmând ca din a 10-a

săptămână de viaţă intrauterină să apară primele celule în os

• La făt hematopoieza devine exclusiv medulară din săptămâna 20

• La copil toate oasele au funcţie hematopoietică, la adult funcţia este

asigurată de măduva oaselor trunchiului şi bazinului
•
• maturarea celulelor stem pluripotente în măduva osoasă şi timus în limfocite
T şi B
Celulele sistemului imun
Celulele sistemului imun includ celulele liniei albe
(aproximativ 8000/mm3 sânge) :

PMN polimorfonucleare neutrofile (50%-80% din celulele liniei albe)

• prima linie de aparare nespecifica prin fagocitoza
• timpul de circulatie in sange este de 7-10 ore dupa care migreaza in tesuturi unde
supravietuiesc 3 zile
• diametru de 14 µm, lipsite de mitocondrii, citoplasma granulara si nucleu multilobat
•PMN parasesc circulatia si sunt atrase de factori chemotactici la locul infectiei
•PMN fagociteaza bacteriile si le expun substantelor si enzimelor continute in granulele
primare (azurofile) si secundare (specifice)

• Granulele azurofile contin mieloperoxidaze, b glucuronidaze, elastaze,

catepsina

Granulele secundare sunt rezervoare pentru lizozim si lactoferina

•nu prezintă antigenul limfocitelor T helper
•funcţionează numai în imunitatea naturală nu şi în cea dobândită
•receptori pentru Ac si C
•Sistemul mononuclear fagocitar
•este alcatuit din:
• monocite circulante
•celule derivate din monocite ca macrofage (macrofage alveolare, celule Kupffer
hepatice, osteoclaste, celule sinoviale, microglii, celule dendritice).

•Monocitele
•celule mononucleate cu f = 10-18µm, reprezinta 3% din leucocitele din sangele
periferic
• Citokinele si conditiile de mediu inconjurator stimuleaza celule stem mieloide si
monocitele sa se diferentieze in diferite macrofage si celule dendritice.
 Receptor Ligant Patogen
Toll-like microbian

TLR1 Lipopeptide Bacterii Gram

negative,
Mycobacterium

Acid Bacterii Gram

•Macrofagele
TLR2 lipoteichoic pozitive

Lipoarabinoman Mycobacterium
•fagocite cu viata lunga, contin lizozomi si mitocondrii anul
•functii :
Zymozan Fungi
•Fagocitoza
TLR3 ARNds Virusuri
•celule antigen prezentatoare (APC)
TLR4 Lipopolizaharid Bacterii Gram
• secreta citokine care activeaza si sustin raspunsul imun e negative
• exprima pe suprafata lor receptori pentru:
• fragmentul Fc al Ig G (Fcg RI, Fcg RII, Fcg RIII) TLR5 Flagelina Bacterii

•componentul C3b al Complementului (CR1, CR3) astfel incat este facilitatata fagocitoza
antigenelor (bacterii , virusuri) legate/acoperite de aceste componente
•Au toll-like receptori care leaga LPZ, peptidoglicanul , zymozan –perete fungi, acid nucleic viral,
ADN strain
• exprima si MHC II pentru antigenele exogene, prezinta aceste antigene celulelor Th CD4+initiind
raspunsul imun
•raspunde la interactiunea cu bacteriile: secretia IL 1, IL6, TNF (tumor necrosis factor), IL12
stimuland raspunsul inflamator si imun inclusive aparitia febrei
• Interferonul g secretat de LT activeaza macrofagele amplifcand functiile acestora de fagocitoza,
APC.
Eozinofile
sunt fagocite granulate cu nucleu bilobat, mobile
granulele contin peroxidaze, acid fosfataze, proteine eozinofile bazice
rol in apararea impotriva infectiilor parazitare

Bazofilele sunt celule granulate dar nu sunt fagocite elibereaza

continutul granular in timpul raspunsului alergic
(Hipersensibilitatea I).
Limfocitele
Limfocitele din sangele periferic sunt alcatuite in proportie de 80% de
limfocite mici f = 6-9 µm (LT, LB) si 20 % din limfocite mari f =9-15
µm.
Limfocitele B:
• pot funcţiona ca APC
• exprimă receptori de captare (receptori pentru Complement, receptorii
FcgR)
• elaborează molecule MHCII putând prezenta limfocitelor T diverse
antigene
• captează antigenele solubile nu şi pe cele corpusculare
• numele de limfocite B provine de la locul diferentierii acestora la pasari
(bursa lui Fabricius) si in maduva osoasa la om. diferentierea acestora are loc
si in ficatul si splina fetala
• LB activate se diferentiaza in celule cu memorie care exprima markerul
CD45RO si care circula pana cand sunt activate specific de un antigen sau se
diferentiaza in plasmocite
• Plasmocitele au nucleu mic si citoplasma bogata necesara functiei de
secretie de Anticorpi

•localizate predominant în centrii germinali ai nodulilor limfatici şi spină

 LIMFOCITUL B - BCR (B Cell Receptor)
Suprafața fiecărui limfocit B este acoperită cu aproximativ 500
000 de copii identice ale proteinei denumite receptorul B celular
(B Cell Receptor)
Acest receptor este alcătuit dintr-o porțiune identică cu a unei BCR
imunoglobuline (Ig ), 2 lanțuri ușoare, 2 lanțuri grele și o porțiune
transmembranară care îl ancorează de membrana citoplasmatică
epitop
În timpul dezvoltării în măduva osoasă fiecare limfocit B dezvoltă
un singur tip de BCR astfel încat în fiecare individ sunt produse
nu mai puțin de 109 pană la 1013 limfocite B, fiecare cu propriul lui
BCR
Când un epitop stimulează specific un limfocit B prin intermediul
BCR, acesta răspunde prin stimularea proliferării unui număr
crescut de limfocite B de același tip care se vor transforma
ulterior în plasmocite ce secretă anticorpii
Plasmocitele au nucleu mic, citoplasmă bogată, cu reticul
endoplasmic extins și multe aparate Golgi implicate în sinteza și
împachetarea Ig. Principala funcție a LB este producerea de
anticorpi dar și internalizarea, procesarea antigenul și
prezentarea epitopilor limfocitelor T în vederea inițierii sau
amplificării răspunsului imun.
LB activate se diferențiază în celule cu memorie (care exprimă
markerul CD45RO și care circulă pană când sunt activate specific
de un antigen) sau în plasmocite.
 LIMFOCITUL T
TCR
Limfocitele T (LT) reprezintă 70-85% din limfocitele din
sângele periferic, se maturează în timus după care migrează
în ganglionii limfatici, splină, plăcile Peyer. situs de legare antigenică

LT sunt prezente în aria paracorticală şi interfoliculară a regiune variabilă

ganglionilor limfatici şi splinei.
Ca specificitate, fiecare limfocit T prezintă la nivelul
membranei citoplasmatice aproximativ 500 000 de copii ale regiune constantă

receptorului T (TCR-T Cell Receptor).

Ca structură TCR este alcătuit numai din 2 lanțuri
polipeptidice având o regiune variabilă terminală de legătură
antigenică,
TCR recunoaște și se leagă de o structură complementară,
dar spre deosebire de BCR, TCR nu recunoaște epitopii
direct, ci se leagă numai de epitopii asociați cu proteina
MHC.
Clasificarea limfocitelor T a fost făcută în funcție de
glicoproteinele de suprafața și de funcțiile acestora,
diferențiindu-se limfocitele de tip T citotoxic, helper și
reglatorii.
 Limfocitele T

• Controlul, supresia, activarea raspunsului imun si inflamator prin eliminarea de

citokine
• Distrugerea directa a celulelor infectate viral, celule tumorale
• Toate limfocitele T prezinta pe suprafata receptorul de legatura antigenica TCR si
proteinele associate CD2, CD3
• LT sunt clasificate in functie de tipul de receptor TCR si de exprimarea pe
suprafata lor a doua proteine CD4, CD8.
• Limfocitele TCD4 (helper)
• Limfocitele TCD8 (citotoxic)
• LT citotoxic – (LTc sau CD8) - prezintă un unic TCR și o glicoproteină de suprafață CD8 (CD- „cluster of
differentiation”, numărul reprezintă ordinea în care glicoproteina a fost descoperită)
• Aceste limfocite distrug direct celulele infectate cu virusuri sau alți patogeni intracelulari, ca și celulele
anormale (canceroase).
• LT helper - (LTh sau CD4) - asistă reglarea activității limfocitelor B și LTc în timpul răspunsului imun prin
furnizarea semnalelor necesare și a factorilor de creștere. Există două subpopulații de LTh: Th1- asistă
LTc și macrofagele și LTh2- funcționează în asociere cu LB. Diferența între LTh1 și Th2 este făcută pe
baza proteinelor mesager secretate (citokine) și a proteinelor de suprafață ale acestora.
• LT reglatorii - (LTr) cunoscute ca supresoare, represează răspunsul imun dobândit și previne bolile
autoimune, secretă citokine. LTr exprimă pe suprafață glicoproteinele CD4 și CD25
• Celulele K (killer) distrug celule învelite de Ig, nu au proprietatea de fagocitoză, nu au Ig de suprafață ca și
LB, au receptori pentru fragmentul Fc al IgG.
• Limfocitele NK (natural killer) seamănă cu LTc prin funcția citolitică, dar diferă în mecanismul de
identificare a celulei țintă; sunt anticorp independente, nu au specificitate. Au rol important in distrugerea
celulelor neoplazice.
Limfocitele TCD4 (helper)

• secreta citokine care ajuta ( help) initierea si maturarea raspunsului imun

• activeaza macrofagele inducand hipersensibilitatea HS de tip IV
intarziat
• clasificate functie de citokinele produse in CD4T, TH0, TH1, TH2, TH3
• TH1- promoveaza inflamatia celulara locala si HS IV
• TH2- promoveaza secretia de anticorpi
• TH3- secretia IgA secretante si toleranta T dependenta
•
Limfocitele TCD8 (citotoxic)
• secreta citokine
• distrug celulele infectate viral, celulele tumorale;LTc (citotoxic)
• elibereaza substante active (enzime: perforine, granzina) la 10-14 zile de
la contactul infectant primar
• supreseaza raspunsul imun (Ts)
•
•
•
STRUCTURA GANGLION LIMFATIC
cooperări celulare în răspunsul imun
 ANTIGENE
Antigenul este orice substanţă nonself capabila sa declanseze sau nu prin
ea insasi un raspuns imun
Imunogenele sunt antigene complete care declanseaza un raspuns imun
(ex.producere de anticorpi).

• Caracteristicile antigenelor
• entitate străină – recunoscută ca nonself (străină organismului)
• imunogenitatea – reprezintă capacitatea unui antigen de a stimula producerea
răspunsului imun specific celular sau umoral
• reactivitatea specifică – capacitatea de a produce un răspuns imun specific (induc
sinteza de anticorpi ce se combină doar cu antigenele specifice)
• dimensiunea -pentru a fi recunoscut antigenul trebuie să fie de cel puţin 10 kilodaltoni
• forma- structurile terţiare şi cuaternare determină creşterea imunogenităţii
• complexitatea structurii chimice ( proteinele sunt mai imunogene decat acizii nucleici)
• conformaţia spaţială stabilă –gelatina are masa moleculară mare dar nu este antigenică
neavând o conformaţie spaţială stabilă
 CLASIFICAREA ANTIGENELOR

• Imunogenele (antigenele complete) caracterizate prin

imunogenitate şi specificitate.
• Ag timodependente – declanşează răspuns imun umoral RIU sau RIC
răspuns imun celular, limfocitele T helper Th prezente în cooperările
celulare ce apar în cadrul RI (majoritatea au structură proteică,
reprezintă clasa majoritară antigenică)
• Ag timoindependente – capabile să declanşeze RIU prin stimularea
directă a limfocitelor B, prezenţa limfocitelor T nefiind necesară,
reprezintă clasa minoritară antigenică).

• Haptenele (antigene incomplete): substanţe cu greutate moleculară

mică care nu este imunogenă prin ea însăşi dar poate deveni prin
legarea la o macromoleculă cu greutate moleculară mare şi structură
complexă, intens imunogenă (carrier, ex. penicilina).
•
Antigene

• Virale
• Parazitare
• Bacteriene (somatice-structurale ex: ag K capsular, ag. H
flagelar, ag. O din structura peretelui bacterian; solubile- enzime,
toxine)
• ale celulei eukariote - de histocompatibilitate:
• idioantigene -glicoproteine prezente pe suprafetele membranare
ale tuturor celulelor, diferite in cadrul aceleiasi specii, corespund
complexului major de histocompatibilitate
• alloantigene - antigene de grup, prezente la grupuri de indivizi
(ex. grupele sanguine ABO)
• izoantigene - antigene de specie
Determinanţi antigenici (epitopi) reprezinta o porţiune restrânsă din molecula de antigen
(conţine 4-6 reziduuri de aminoacizi) care determină specificitatea reacţiei cu anticorpii,
reprezintă locul de legătură a anticorpului pe suprafaţa antigenului.

• Liniari sau secvenţiali - aminoacizii sunt dispuşi în

succesiune în lanţul polipeptidic, recunoscuţi doar de
limfocitele T, sunt secvenţe amfipatice(aminoacizi hidrofili
şi hidrofobi), localizaţi în interiorul antigenelor, eliberaţi
prin procesare în celulele prezentatoare de Ag (APC)

• Conformaţionali aminoacizii provin din regiuni diferite ale

lanţurilor peptidice sau din lanţuri diferite, sunt constituiţi
din aminoacizi hidrofili, localizaţi la exteriorul moleculei de
antigen, sunt recunoscuţi de limfocitele B şi anticorpi
 ANTICORPII

•grup heterogen de proteine serice aflate in stare coloidala care conţin

carbohidraţi
• prezenţi în fracţiunea g a globulinelor serice, cu un coeficient de
sedimentare ce variază de la 7S la 19 S
•cea mai mare masă moleculară dintre proteinele serice.
Structural molecula de imunoglobulina este alcătuită din:
- două lanţuri grele identice (heavy H)
-două lanţuri uşoare (identice light L)
-unite între ele prin punţi disulfidice.
STRUCTURA MOLECULELOR DE ANTICORPI

Lanţurile grele H
•lanţuri polipeptidice de 440-550 reziduuri de aminoacizi in lungime
•cu domenii intracatenare de aprox 110 reziduuri de aa
•formate prin intermediul punţilor disulfidice
•au un domeniu variabil -NH2 terminal urmat de 3 (IgG, IgA) sau 4 (IgM,
IgE) domenii constante;
•sunt diferite structural pentru fiecare clasa de anticorpi : IgM: µ-(mu); IgG:
g (gamma); IgA: a(alpha ); IgD: d (delta ); IgE: e (epsilon )

Lanturile usoare L
•lanturi polipeptidice de aprox. 220 reziduuri de aminoacizi cu domenii
intracatenare de aprox 110 aa. formate prin intermediul puntilor
disulfidice
•au un domeniu amino terminal variabil si un domeniu - COOH terminal
constant
•sunt doua clase structural diferite lanturile kappa (k) si lambda (l) dar
numai un tip exista pe o molecula de anticorp.
•domeniile variabile exista in ambele tipuri de lanturi
polipeptidice
• sunt implicate in specificitatea de legare a antigenului la
anticorp
• contin regiuni hipervariabile (regiuni care determina
complementaritatea (complementarity determining regions CDR)
care definesc paratopul (locul de legare a anticorp la epitopul
antigenului)

•portiunile –NH2 terminale ale lanturilor H si L sunt variabile,

restul moleculei reprezentand regiunile constante
•domeniile contin legaturi disulfidice intracatenare ce determina
aparitia de bucle ale lantului polipeptidic
•domeniul variabil reprezinta situsul de legare antigenica
• domeniile constante determina capacitatea de legare a
Complementului, sau legarea la suprafata mastocitelor,
macrofagelor, bazofilelor.
•legarea Complementului (C) la nivelul fragmentului Fc se face
numai dupa formarea legaturii Ag-Ac cand unghiul dintre
bratele moleculei de Ig poate ajunge la 00 (in repaus situsul de
legare a C este mascat).
 TIPURI DE IMUNOGLOBULINE
STRUCTURĂ ȘI ROL
Tipul Formula % Coeficient Greutate Fixarea Continutul Izotip Raspuns imun RI/ Rol
de Ig moleculara Ig in ser de sedimentare moleculara Complement in
(Kd) ului carbohidrati
%

IgG g2k2 ; g2c2 85 % 7S 154 Exceptie 3% IgG 1;2;3;4 RI Secundar

IgG4 Functie de Producerea IgG necesita prezenta LTh
numarul Are capacitate mare de legare antigenica,
puntilor stimuleaza chemotaxia, actioneaza ca
disulfidice de opsonine facilitand fagocitoza
la nivelul
lanturilor H
IgA a2k; a2c2 5-15 % 7S-monomer in 160 10% IgA1 in ser Imunitate la nivelul mucoaselor
ser IgA2 in Un adult secreta 2 gr/zi de IgA, prezenta in
9S-dimer in secretii colostrum, saliva, lacrimi.
secretii
IgM (µ2k2 ) 5+ piesa 5-10 % 19S 900 4 domenii 15% RI Primar
J(lant de constante Ig M monomer prezent pe suprafata
jonctiune) , are H limfocitelor B impreuna cu Ig D ca receptor
10 situsuri Cµ1; Cµ2; antigenic
antigenice de Cµ3; Cµ4 Imunitatea impotriva antigenului polizaharidic
legare din exteriorul microorganismelor patogene
(µ 2l2) 5 Nu difuzeaza din sange in tesuturi (molecula
mare)
Stimuleaza fagocitoza si bacterioliza prin
activarea Complementului prin portiunea Fc
IgD d2k2; d2l2 <1% 185 18% Receptor pe suprafata LB
IgE e2k2; e2l2 0,01% 200 4 domenii 18% Fc regiunea se leaga de receptorul FcR de pe
constante suprafata bazofilelor si mastocitelor
H Asigura protectia impotriva infectiilor
Ce1; Ce2; parazitare si sunt responsabile de
Ce3 ;Ce4 hipersensibilitatea de tip I anafilaxia
 Imunitatea naturală
a) Factori care limitează pătrunderea microorganismelor în organismul uman
Factori
Stratul de cheratină a pielii intacte
Lizozimul din lacrimi şi alte secreţii
Cilii respiratori
PH acid din stomac şi vagin, acizi graşi
din piele
Fagocitele de suprafaţă (macrofagele
alveolare)
Defensinele (peptide cationice)
Flora normală a faringelui, colonului şi
vaginului
Mod de acţiune
Acţionează ca barieră mecanică
Degradează peptidoglicanul din peretele
bacterian
Creşte secreţia de mucus ce va ingloba
microorganismele
Opresc creşterea microbilor
Ingeră şi distrug microbii
Crează pori în membrana microbiană
Ocupă receptorii, previne colonizarea cu
patogeni
b)Factori care limitează creşterea microorganismelor in corpul uman

Celulele NK Omoară virusurile care infectează

celulele
Neutrofilele Ingeră şi distrug microbii
Macrofage şi celulele dendritice Ingeră şi distrug microbii şi prezintă
antigenul limfocitelor T helper

Interferonii Inhibă replicarea virală

Complement C3b este opsonină , complexul
membranar de atac crează găuri în
membrana bacteriană
Transferina şi lactoferina Sechestrează fierul necesar creşterii
bacteriene
Febra Creşterea temperatirii întârzie
creşterea bacteriană
Răspunsul inflamator Limitează diseminarea microbilor
 Componente ale imunitatii naturale
• Pielea si mucoasele intacte actioneaza ca bariere mecanice
• leziune tegumentara - microorganismele patrund in profunzime, se multiplica
• imediat dupa patrunderea microorganismelor macrofagele sunt atrase in jurul acestora si incep atacul
• Mai tarziu neutrofilele care poarta molecule care recunosc structure comune de pe suprafata bacteriilor sunt
recrutate in aria infectiei in vederea fagocitozei.
• Limitarea infectiei - componente ale complementului , molecule mici, interferonii (infectie virala)
• Componentele imunitatii naturale sunt suficiente pentru distrugerea microorganismelor
Celulele sistemului imun recunosc pe langa antigene si structure self
alterate in urma unei afectiuni (celule tumorale) pe care le pot
elimina. (LT-albastru; celula tumorala –rosu)
IMUNITATEA DOBANDITA
• Imunitate umorală mediată prin anticorpi (limfocite B, plasmocite- secreta
Ac)
• Principala funcţie a anticorpilor este să neutralizeze toxinele şi virusurile
şi să opsonizeze bacteriile făcându-le mai uşor fagocitabile

• Imunitatea celulară mediată de limfocite (limfocite T helper, Tcitotoxic),

inhibă microorganisme precum fungi, paraziţi , anumite bacterii
intracelulare, omoară virusurile ce au infectat celulele şi celulele tumorale.
• Cele două tipuri de imunitate sunt caracterizate de:
• diversitate (pot răspunde la milioane de antigene diferite)
• memoria de lungă durată (pot răspunde mulţi ani după expunerea iniţială,
limfocite T şi B cu memorie)
• specificitate (acţiune îndreptată specific faţă de un anumit antigen care
iniţiază răspunsul)
CELULE ANTIGEN PREZENTATOARE (APC)
Funcţii
•responsabile de declanşarea răspunsurilor imune
•întreţinerea în timp a acestor răspunsuri
•controlează intensitatea răspunsului imun
APC vin în contact cu antigenele native pe care le procesează şi prezintă mici fragmente
antigenice (epitopi) limfocitelor T
Clasificare APC:
•macrofage, celule dendritice, limfocite B
•PMN, celule endoteliale, celule epiteliale şi epidermice

• CELULE DENDRITICE
• celule produse de măduva hematogenă, în condiţii de repaus prezintă pseudopode
• exprimă receptori de captare a Ag, receptori pentru Complement, receptorii FcgR, molecule
de prezentare a antigenului MHCII

– Celule Langerhans celule stelate (localizate la nivelul ţesutului cutanat, mucoasa

bucală,faringe, col uterin, submucoasa tractului digestiv), exprimă receptori de captare
(receptori pentru Complement, receptorii FcgR), nu elaborează molecule MHCII,
transportă antigenele în ariile timodependente, fiind prezentate limfocitelor T

– Celule dendritice interstiţiale exprimă receptori de captare (receptori pentru

Complement, receptorii FcgR), nu elaborează molecule MHCII, transportă antigenele în
ariile timodependente, fiind prezentate limfocitelor T

– Celule dendritice interdigitate localizate în ariile timodependente sunt mari producătoare

de MHCII, nu exprimă receptori pentru Complement, receptorii FcgR
 Macrofagele
Măduva hematogene eliberează în circulaţie monocite care după 12-24 ore trec în
ţesuturi atrase de factori chemotactici, sunt stimulate şi se maturează intratisular
devenind macrofage capabile să îndeplinească funcţia de celule APC

Etape implicate în funcţia de APC:

•Captarea Ag particulate (bacterii, virusuri, paraziţi) dar nu şi a antigenelor solubile

•antigene corpusculare opsonizate prin componenta C3b a complementului care se
leagă de orice membrană nonself, macrofagele cu receptorii pentru Complement
captează particulele opsonizate
•antigene corpusculare opsonizate prin Ac tip Ig G, captarea de către macrofage se
face prin receptorii FcgR (pentru fragmentul constant al Ig G)
•antigene bacteriene neopsonizate, captarea se face prin intermediul
receptorilorpentru oligozaharide din peretele bacterian (fucoza, manoza)
• Endocitoza antigenelor, proces ce necesită consum energetic, cu modificări
citoscheletale şi emitere de pseudopode
•Procesarea antigenelor endocitate cu ajutorul echipamentului enzimatic lizozomal,
apariţia epitopilor
•Conservarea unei părţi din epitopii selectaţi
•Cuplarea epitopilor selectaţi cu moleculele MHC, prezentarea acestora pe
membranele APC către limfocitele T
COMPLEXUL MAJOR DE HISTOCOMPATIBILITATE (MHC)

-MHC corespunde unor molecule exprimate pe membrana celulara

-codificate de gene localizate pe braţul scurt al cromozomului uman 6, -
cunoscute ca antigene leucocitare umane (human leukocyte antigens (HLA).
Codificarea pentru antigenele de clasa I este asigurata de genele HLA-
A, HLA-B, HLA-C, pentru antigenele de clasa II de genele D regiunea,
HLA-DR, HLA-DP,HLA-DQ
codificate pentru antigenele de clasa III care include componente ale
Complementului C2,C4, factor B, receptorul C3b
CLASA I MHC
codificate de gene HLA-A, HLA-B, HLA-C
exprimate pe celulele nucleate umane
•heterodimeri formaţi prin legătura necovalentă între un lanţ greu polimorf a şi un lanţ uşor
nepolimorf , b2 microglobulina
• asociate cu prezentarea antigenică a celulele infectate viral sau celulele transformate tumoral
•antigene proteice sunt transformate proteolitic in proteozomi, prin liza partiala rezultand epitopii
ce sunt transferati din citoplasma in RER prin sisteme transportoare transmembranare, ulterior are
loc incarcarea epitopilor pe MHC I si transferarea la suprafata a noului complex epitop - MHCI in
vederea recunoasterii de catre limfocitele Tc sau Ts.
CLASA II MHC
•sunt exprimate mai ales pe celulele ce participă la realizarea răspunsului imun (APC)
limfocite B , macrofage, limfocite T activate
•sunt glicoproteine transmembranare heterodimerice alcătuite dintr-un lanţ a şi un lanţ
b, cu componente citoplasmatice şi transmembranare
•sunt specializate în prezentarea antigenelor exogene, recunoscute de limfocitele Th
prin CD4+
 INFLAMAȚIA

• Procesul inflamator este reprezentat de totalitatea modificarilor vasculare si

tisulare aparute in organismul agresionat de un agent nociv de natura fizica, chimica
sau biologica, endogen sau exogen

Agentii determinanti :

• Microorganisme si produsii lor de metabolism

• Agenti chimici endogeni (ex.uree, produc leziuni la locul eliminarii lor din organism pe
alte cai decat cele fiziologice), exogeni

• Agenti fizici (frig, caldura, radiatii)

• Reactii autoimune, hipersensibilitatea

Gradul raspunsului inflamator este influentat de statusul imun al persoanei, starea de
nutritie , agresivitatea agentului inflamator

• Procesul inflamator

Avantaje
• localizeaza si izoleaza zona lezata/afectata
• distruge sau limiteaza multiplicarea agentilor patogeni
• inactiveaza substante toxice
• pregateste zona afectata pentru procesul reparator

Dezavantaje
• determina grade diferite de disfunctie tisulara datorita tumefierii zonei,formarii cictricelor
extinse
• rupturi viscerale (apendicita perforanta)
• tesut cicatriceal excesiv urmat de aparitia aderentelor tisulare
• formarea de fistule ( peritoneale)
 Procesul inflamator

• acut apare ca raspuns la un stimul exogen , endogen si este un mecanism de aparare al

organismului

• cronic apare cand inflamatia acuta este incompleta, in prezenta permanenta sau recurenta a
agentului inflamator, alterarea raspunsului imun si este un proces patologic
 Inflamația acută

• Raspunsul organismului la patrunderea unei bacterii in organism este caracterizat

prin
• roseata (rubor)
• aparitia edemului (tumor)
• cresterea temperaturii locale (calor)
• durere la locul infectiei (dolor)
• afectarea functionalitatii tesutului afectat
•
• Substratul fiziopatologic al inflamatiei.
• Roseata apare datorita vasodilatatiei locale ( eliberare histamina, serotonina).
• Temperatura locala creste datorita vasodilatatiei si substantelor farmacologic
active.
• Edemul este consecinta exudatului inflamator.
• Durerea apare datorita compresiunii locale a exudatului inflamator.
• Afectarea functiei tesutului inflamat apare datorita distrugerii tisulare la nivelul
respectiv.
•
 Mediatori chimici ai inflamatiei
• Cresterea permeabilitatii vasculare este rezultatul actiunii mediatorilor chimici
(histamine, prostaglandine, leucotriene) ca si a componentelor complementului C3a si
C5a.
• Bradikinina este un mediator important al durerii si se formeaza prin conversia
Kininogenului in prezenta Kalikreinei.
• PMN predomina la locul infectiei in infectiile purulente acute
• macrofagele predomina in infectiile cronice sau granulomatoase
• Proteinele de faza acuta ( proteina C reactiva PCR si proteina ce leaga manoza) sunt
sintetizate precoce in inflamatie in special de catre ficat. Cele 2 proteine se leaga de
suprafata bacteriei si astfel complementul se activeaza pe cale alternativa
• O alta proteina importanta de faza acuta este cea care leaga LPZ din membrana
extrerna a bacteriilor gram negative
• Principalul inductor al fazei acute este IL-6 produsa de LT activate.
• Macrofagele si PMN sunt atrase la locul infectiei de chemokine (molecule peptidice
mici care combina chemoatractia cu functia de citokine) produse de celule tisulare ale
zonei infectate : celule endoteliale , PMN, macrofage locale.
• Alfa chemokinele produse de celulele mononucleare activate (IL-8) atrag PMN, beta
chemokinele produse de LT activate atrag macrofagele si monocitele la locul infectiei
 Mediatorii inflamației

Chemokinele sunt peptide mici (8-16 kDa), eliberate în urma apariției unor leziuni, active la concentrații foarte
mici. Funcționează prin transmiterea transmembranară și prin receptorii rodopsin-like, care activează și atrag
leucocitele la locul leziunii.
Sunt clasificate în doua categorii pe baza secvenței a doua perechi de aminoacizi în care elementul de bază
este cisteina: alfa chemokinele, au primele două cisteine separate de un aminoacid (C-X-C) și beta chemokinele,
au două reziduuri de cisteina adiacente (C-C).
• alfa chemokinele (IL-8, IFN-γ) atrag neutrofilele
• beta chemokinele atrag majoritar monocitele, limfocitele T, câteva atrag eozinofilele, bazofilele și celulele
NK

Citokinele (interleukinele) sunt substanțe proteice, solubile, ce acționează ca mediatori intercelulari,

sintetizate de celule activate.
Efectul citokinelor este asigurat de prezența receptorilor specifici pe suprafața celulei care o secretă (efect
autocrin) sau pe suprafața altor celule (efect exocrin).
Receptorii celulari ai citokinelor există și ca forme circulante care se pot combina cu citokinele blocându-le
activitatea in ser înainte de a atinge ținta celulară.
Termenul de interleukină provine de la acțiunea acestora de mediere între două leucocite.
 CITOKINE
Citokine Sursa Acțiune imunologică majoră
IL-1(a, b) Macrofage Stimulează apariția receptorului IL-2 la nivelul LT
Celule endoteliale Crește activarea LB
Celule dendritice Induce febra, apariția proteinelor de fază acută, IL-6
Celule Langerhans
IL-2 LTh1 Factor de creștere al LT
Activează NK și LB
IL-3 LT Stimulează hematopoieza
IL-4 LT Stimulează sinteza IgE de către LB
IL-5 LT Stimulează creșterea și diferențierea eozinofilelor
Factor de creștere a LB, crește sinteza IgA
IL-6 Monocite Induce apariția proteinelor de fază acută, febra, diferențierea LB
LT
Celule endoteliale
IL-7 Măduva spinării Stimulează limfocitele Pre-B și pre-T
IL-8 Monocite Factor chemotactic pentru neutrofile și LT
Celule endoteliale
Limfocite
Fibroblaști
IL-9 LTh Mitogen al LT
IL-10 LTh 2 Inhibă sinteza IFNg prin LTh1
Supresează sinteza altor citokine
IL-11 Măduva spinării Stimulează hematopoieza
Potențează apariția proteinelor de fază acută
IL-12 Macrofage Stimulează diferențierea LTh1 și stimulează sinteza IFN g
LB Stimulează activitatea celulelor NK, LTc
Acționează sinergic cu IL-2
IL-13 LTh 2 Inhibă activitatea citokinelor inflamatorii (IL-1, IL-6, IL-8, Il-10 , MCP)
IL-15 LT Mitogen al LT
IL-16 LT CD8+ Crește clasa MHC II, chemotaxia
Eozinofile
IL-17 LT Crește răspunsul inflamator
IL-18 Macrofage activate Creștere producția de IFNg si activitatea NK
TNF-a Macrofage Acțiune citotoxică asupra celulelor tumorale
LT Produce cașexie
LB Mediază șocul bacterian
TNF-b LT Acțiune citotoxica asupra celulelor tumorale
TGF Transforming growth factor Aproape toate celulele normale Inhibă proliferarea LT și LB
Reduce receptorii pentru citokine
Factor chemotactic pentru leucocite
Mediază inflamația și reparația tisulară
 INTERFERONUL

Tip Caracteristici
interferon
Alpha Cel puțin 17 subtipuri diferite
Sintetizat de macrofage, celule epiteliale, LB, LK, NK
Indus de infecția cu virusuri, bacterii, celule străine, inhibă replicarea virală
Beta O singura entitate
Sintetizat de macrofage, celule epiteliale, fibroblaști
Indus de infecția cu virusuri, bacterii, celule străine, inhibă replicarea virală
Gamma O singura entitate
Sintetizat de LTh1, NK,
Agent imunomodulator puternic, activator al macrofagelor, inhibă activarea IL-4
mastocitelor și sinteza Ig E, factor antiviral
Substratul morfopatologic al inflamatiei

• este exudatul (amestec de fluide ; proteine- in concentratie de peste 3g/dl si

are o greutate specifica de peste 1,015 ; celule exudate, celule distruse)
• 4 tipuri de exudat inflamator acut :
• purulent
• fibrinos
• seros
• cataral
•
• Transudatul nu este un fluid inflamator ( proteine < 3g/dl, greutate specifica
<1,015) el apare ca urmare a modificarii (cresterii) presiunii osmotice in
capilare si nu implica alterarea permeabilitatii capilare
Tipuri de inflamatie cronica

• inflamatia cronica nespecifica cu acumulare difuza de macrofage si

limfocite in tesutul afectat (glomerulonefrita cronica)
• inflamatia granulomatoasa nespecifica apare ca raspuns la prezenta
continua a antigenului. caracterizata prin prezenta de granuloame (
agregate de celule epitelioide, limfocite, celule gigante
multinucleate)
• granuloame infectioase
• infectia cu Mycobacterium tuberculosis- granulomul se
caracterizeaza prin necroza de cazeificare centrala
• Infectia cu Chlamydia trachomatis – limfogranulomul venerian
• Infectii cu Treponema
• granuloame de corp strain – non necrotice ( suturi chirurgicale)
 Etapele infectiei acute :

• Procesul inflamator responsabil de pH local acid

• Macrofagele au chemotactism la pH acid

• Procesul infectios acut apare cand factorii de patogenitate inving factorii de aparare nespecifici (umorali si
celulari) germenii prolifereaza prin ganglionii regionali

• Aparitia factorilor umorali si celulari de aparare specifici , aparitia fagocitozei masive inving de cele mai
multe ori agentii patogeni

• Daca acestia nu sunt invinsi, patrund in circulatia generala si apare generalizarea procesului infectios

• Apare bacteriemia- germenii sunt in circulatie o perioada scurta de timp

• Apoi se localizeaza in diferite organe si se multiplica , initial nu apar manifestarile clinice dupa care acestea
apar si se manifesta boala
• Aparitia factorilor de aparare specifici favorizeaza vindecarea
• Daca agentul patogen nu este invins apar microfocare diseminate din care sunt periodic eliminati in circulatie,
aceasta este forma diseminata a infectiei Septicemia
• In anumite situatii agentul patogen ramane localizat intr-un tesut determinand un proces cronic
(Mycobacterium), apare echilibrul intre mecanismele de aparare si agentul patogen, simptomatologia fiind
minora.
 FEBRA
Febra, temperatura organismului mai mare de 370C
• Febra este rezultatul actiunii pirogenilor endogeni IL-1 eliberati de macrofage ca urmare a infectiei bacteriene
Pirogenii includ :
toxinele bacteriene
componentele citoplasmatice eliberate după liza bacteriană
complexele antigen anticorp apărute în cadrul răspunsului imun
substanțele apărute după fagocitoza bacteriană
Hipotalamusul controlează temperatura corporală.
• când fagocitele digeră bacteriile Gram negative, endotoxinele stimulează secreția IL-1 de către acestea
• IL-1 pătrunde în circulație și ajunge la hipotalamus care produce prostaglandinele responsabile de resetarea temperaturii
corporale
• când temperatura corpului începe să crească, ca răspuns la vasoconstricție, tegumentele se răcesc și apar frisoanele.
• temperatura ridicată stimulează secreția celulară de transferină, proteină ce leagă fierul și îl ține departe de bacterii, împiedicând
creșterea și multiplicarea acestora.
IL-1 stimulează creșterea producției de limfocite T necesare în răspunsul imun specific
Febra poate fi protectivă deoarece multe bacterii cresc mai încet la temperaturi ridicate, crește efectul interferonului (IFN), crește
performanța fagocitelor.
În cazul în care temperatura este prea mare apare denaturarea proteinelor, inhibiția impulsurilor nervoase, cu apariția halucinațiilor
și comei, cu potentiala evolutie spre deces.
Când semnalul IL-1 este stopat, apar vasodilatația și transpirațiile urmate de scăderea temperaturii.