Imnuologie si alergologie 2010

CURS nr 1

GENERALITATI

Definitie: Imunologia = stiinta care studiaza funcţia de apãrare a organismului

Sistemul imunitar - esenţial pentru supravieţuirea organismelor, datoritã agresiunii permanente a

agenţilor infecţioşi (microorganisme şi virusuri).

Disfuncţia severa congenitalã sau dobanditã a funcţiei imunitare - incompatibilã cu viaţa.

Termenul de imunitate - provenienţã socialã: în Roma anticã, persoanele scutite de impozite cãtre stat,
erau considerate imune. Sensul termenului s-a extins - persoanele scutite de a suferi efectele infecţiei cu
agenţi patogeni.
DE CE STUDIEM IMUNOLOGIA?

Boli produse prin dereglarea sistemului imun

- ALERGIA: Răspuns imun faţă de materiale inofensive, ex: ASTM

- AUTOIMUNITATEA: Răspuns anti-self, ex: SCLEROZA MULTIPLĂ
- REJETUL GREFEI: Răspuns imun faţă de ţesutul transplantat
- IMUNODEFICIENŢA: Răspuns imun deficitar

Manevrarea imunităţii în scop terapeutic

- IMUNOSUPRESIA: Tratment al bolilor autoimune

- IMUNOREGLAREA: Intervenţii imunoterapeutice (vaccinuri…)

FUNCTIILE SISTEMULUI IMUNITAR

Aparare impotriva agentilor infectiosi:

- Bacterii
- Paraziti
- Virusuri
- Fungi

Depistarea si distrugerea celulelor tumorale

Rejetul grefei

Raspunsul grefa contra gazda (Graft Versus Host Disease – GFHD)

ORGANIZAREA SISTEMULUI IMUN

Celulele SISTEMULUI IMUN

ORGANELE SISTEMULUI IMUN (ORGANELE LIMFOIDE)

ORGANIZAREA SISTEMULUI IMUN

CELULELE SISTEMULUI IMUN:

1. Celulele efectoare ale imunitatii specifice (limfocitele B si limfocitele T)

2. Celulele efectoare ale imunitatii nespecifice (celulele granulocitare, celulele mononucleare

fagocitare – monocite/macrofage, celulele natural ucigase)

3. Celulele prezentatoare de antigen

Celulele efectoare ale imunitatii specifice

LIMFOCITELE B

 Se dezvolta in maduva hematogena din celule stem multipotente

 Reprezintă 5-15% din limfocitele din sange
 Sunt celulele efectoare ale imunitatii umorale
 Se transforma in plasmocite ce produc anticorpi sau in limfocit B de memorie
 Prezinta antigene limfocitelor T

Celulele efectoare ale imunitatii specifice

LIMFOCITELE T

- Au origine in maduva hematogena

- Migreaza si se diferentiaza in timus
- Reprezinta 70% din limfocitele sanguine
- Celulele efectoare ale imunitatii celulare
- Rol in amplificarea raspunsului umoral
- Se diferentiaza in LT efectoare (CD4+ sau CD8+) sau in LT de memorie

Celulele efectoare ale imunitatii nespecifice

CELULELE GRANULOCITARE

Granulocitele neutrofile 52 - 74% din totalul leucocitelor

Granulocitele eozinofile 0 – 4 %

Granulocitele bazofile 0 – 1 %

Celulele efectoare ale imunitatii nespecifice

CELULELE GRANULOCITARE
Functii

Fagocitoza

= prima linie de apărare a organismului.

= proces complex care presupune înglobarea de particule solide, de către celule, din spaţiul extracelular

se desfăşoară în mai multe etape

Funcţia secretorie

- interleukine şi enzime

Celulele efectoare ale imunitatii nespecifice

SISTEMUL MONOCITO-MACROFAGIC

Monocitele

cele mai mari celule din sânge, specializate în apărarea organismului reprezinta 3-8% din totalul
leucocitelor

Macrofagele sunt monocite fixate în ţesuturi

exemple: microglia din sistemul nervos, macrofagul alveolar din plămâni, macrofagul din splină, celula
Kupffer din ficat, osteoclastul din os, pericitele din jurul vaselor sanguine.

Celulele efectoare ale imunitatii nespecifice

SISTEMUL MONOCITO-MACROFAGIC

Functii

Apărare – fagocitoza şi macrofagocitoza

Prezentarea antigenului în cadrul răspunsului imun specific

Funcţia secretorie: proteine, peptide, componente ale sistemului complement, metaboliţi reactivi ai
oxigenului, factori de creştere, factori chemotactici, citokine.

Celulele efectoare ale imunitatii nespecifice

CELULELE NATURAL UCIGAŞE (NK)

- Sunt limfocite cu granulaţii mari (LGL)

- Omoara celule infectate şi celule maligne
- Au Markeri membranari CD56 şi CD16 + absent CD3
- Sunt activate de IL2 şi IFN-g
Celulele efectoare ale imunitatii nespecifice

CELULELE K

- Nedefinite morphologic
- Au receptor de IgG
- Recunosc ţinte “împachetate” în anticorpi
- Pot fi celule NK (IgG), macrofage (IgG), eozinofile (IgE) sau alte tipuri celulare (IgG)

Celulele prezentatoare de antigen (CPA)

Internalizeaza antigenul prin fagocitoza si il exprima pe membrana celulara alaturi de molecule HLA
clasa II

Secreta citokine

Stimuleaza diferentierea LTh

CPA specializate:

- Celule dendritice
- Macrofage
- Limfocite B

ORGANELE SISTEMULUI IMUN

Organele limfoide primare:

- Măduva osoasă hematogenă

- Timus

Organe limfoide secundare:

- Ganglioni limfatici
- Splina
- Tesutul limfoid asociat mucoaselor (MALT)

Sistemul imun asociat tegumentelor

ORGANELE SISTEMULUI IMUN

Organe limfoide primare

MĂDUVA OSOASĂ HEMATOGENĂ

- Sediul principal al hematopoiezei

- La copil – toate oasele
- La adult – oasele late (craniu, femur, vertebre, os coxal, stern)
- La varstnic – vertebre, oase iliace
Structura:

- Tesut conjunctiv de sustinere

- Matrice extracelulara
- Celule stem hematopoetice

ORGANELE SISTEMULUI IMUN

Organe limfoide primare

TIMUSUL

- Localizare: in mediastinul anterior si superior

- Rol: maturizarea limfocitelor T
- Involueaza dupa pubertate, dar nu dispare
- Organ limfo-epitelial format din lobi separati prin septuri in lobuli care prezinta:

Zona corticala:

Celule epiteliale, dendritice, macrofage

Zona medulara:

Epiteliocite in „bulb de ceapă” – corpusculi Hassal

ORGANELE SISTEMULUI IMUN

Organe limfoide secundare

GANGLIONII LIMFATICI

Structuri localizate de-a lungul traiectelor limfatice

Structura – 3 regiuni:

- Corticala cu limfocite B si foliculi

- Paracorticala cu limfocite T (zona timodependenta)
- Medulara cu plasmocite

Vase limfatice aferente si eferente

Rol: Filtrează antigenele (>90% eficienţă)

ORGANELE SISTEMULUI IMUN

Organe limfoide secundare
 ORGANELE SISTEMULUI IMUN
Organe limfoide secundare

Vas limfatic
Ganglion limfatic

Splina

Organ abdominal, hipocondrul stang

Structura:

- Pulpa rosie: rol in distrugerea hematiilor

- Pulpa alba:
1. Zona timodependenta: mansoane de limfocite T de-a lungul arterelor centrale
2. Foliculi limfatici: cu limfocite B
3. Zona marginala: regiune de schimb in care are loc captarea antigenelor

Tesutul limfoid asociat mucoaselor (MALT)

 Structuri limfatice de-a lungul mucoaselor:

- Digestiva
- Respiratorie
- Uro-genitala

Structura:

- Neorganizata - celulele limfatice la nivel intestinului

- Organizata:

Placi Peyer

Apendice

Amigdale palatine

Rol protector important in regiunile respective

ORGANELE SISTEMULUI IMUN Sistemul imun asociat tegumentelor

PIELEA

Compartimentul epidermal contine:

- Keratinocyte
- melanocite,
- celule Merkel,
- celule Langerhans,
- limfocite T
- granulocite

Compartimentul dermal contine:

- celule endoteliale
- fibroblaşti,
- celule dendritice,
- macrofage,
- limfocite T

Mecanisme de apărare imună

Curs nr 2

Imunitatea nespecifică

Bariere anatomice
 - pielea
- mucoasele
- cilii tractului respirator
- sucul gastric

Sisteme de apărare nespecifică

- lizozimul
- sistemul complement

Mecanisme de apărare nespecifică

- inflamaţia
- fagocitoza

Imunitatea nespecifică Barierele anatomice

Pielea şi mucoasele

Bariere fizice de pătrundere a antigenelor în organism; prevăzute cu multiple metode de apărare

- nespecifice: celule epiteliale strâns conectate, secreţii mucosae

- specifice: foliculi limfatici care asigură sistemul imun al pielii şi mucoaselor

Cilii tractului respirator

- epurează aerul inspirat prin captarea antigenelor particulate

- elimină, prin mişcările lor, antigenele prin deplasarea acestora spre orofaringe

Sucul gastric

- stomacul reprezintă un adevărat “bazin de sterilizare” a alimentelor

- sucul gastric este extrem de acid (pH aprox. 1,5)
- majoritatea agenţilor microbieni sunt distruşi la scufundarea alimentelor în această baie acidă

Imunitatea nespecifică
Sisteme de apărare nespecifică

Lizozimul

- prezent în salivă, are proprietăţi citotoxice

Sistemul complement

- sistem de proteine plasmatice care mediază distrugerea membranelor celulare

- este format din 9 fracţiuni proteice notate C1 - C9 care se activează în cascadă
- fracţiunile C1 - C4 se activează la suprafaţa celulelor periculoase
de ex. bacterii, celule proprii denaturate

- activarea se produce în special datorită prezenţei pe membrane a complexelor Ag – Ac

- determină activarea finală a fracţiunilor C5 - C9
- fracţiunile C5 - C9 se mai numesc “complex de atac al membranei”
- proteine fibrilare care pătrund prin membrane şi se agregă în mănunchiuri
- determină formarea unor pori membranari / canale mebranare
- celulele cu membrana perforată în numeroase locuri se “dezumflă ca un balon spart” şi mor

Proteinele din sistemul complementului

 C1(qrs), C2, C3, C4, C5, C6, C7, C8, C9

 factori B, D, H, I, properdina (P)
 Lectina de legare a manozei (MBL), proteaze serice asociate MBL (MASP-1 MASP-2)
 C1 inhibitor (C1-INH, serpina), C4-binding protein (C4-BP), decay accelerating factor (DAF),

 C1 receptor (CR1), proteina-S (vitronectina)

Imunitatea nespecifică Mec. de apărare nespecifică - inflamaţia

Agresiunea tisulară (infecţie, leziune etc.) determină o reacţie a organismului prin care acesta încearcă
să rezolve cât mai rapid situaţia creată

Se derulează 3 evenimente majore:

Vasodilataţia

Permeabilizarea capilarelor locale

Aflux de celule inflamatorii prin chemoatracţie

Celulele implicate în inflamaţie

Neutrofilele, primele celule care intervin, fagocitează şi eliberează enzime proteolitice

Macrofagele fagocitează particulele periculoase, prezintă antigenul limf. T helper

Mastocitele au rol în inflamaţia din reacţiile alergice, eliberează mediatori specifici

Eozinofilele au rol slab de fagocite, eliberează substanţe specifice

Celulele endoteliale mediază transvazarea cel. inflamatorii, secretă mediatori

Se eliberează o serie de mediatori care produc evenimentele inflamatorii:

Metaboliţii acidului arahidonic (prostaglandine, leucotriene)

Citokine proinflamatorii (IL-1, IL-6, TNF-a)

Imunitatea nespecifică Mec. de apărare nespecifică - fagocitoza

Mecanism de apărare prin care anumite celule înglobează antigene exogene

Implică celule specializate: macrofage şi neutrofile

Se desfăşoară în etape succesive:

Chemotaxia celulelor la locul agresiunii antigenice

Aderenţa celulelor la antigen

Emiterea de pseudopode care înconjură antigenul

Formarea fagozomului prin fuziunea pseudopodelor

Formarea fagolizozomului -fuzionarea lizozomilor ce conţin enzime litice cu fagozomul

Exocitoza - eliminarea la exterior a materialului digerat

În macrofage, materialul antigenic poate fi prelucrat şi prezentat ulterior limfocitelor T helper în

asociere cu molecule HLA clasa a II-a

Imunitatea specifică

Imunitatea specifică reprezintă componenta cea mai importantă a imunităţii

Este caracteristică (specifică) fiecărui antigen, se dezvoltă special pentru eliminarea acelui antigen

Imunitatea specifică se mai numeşte imunitate dobândită deoarece apare în cursul vieţii, după
contactul cu un anumit antigen

spre deosebire de imunitatea nespecifică, aceasta fiind înnăscută

Datorită faptului că necesită o dezvoltare prealabilă, imunitatea specifică are o latenţă de câteva zile
de la întâlnirea cu antigenul până la instalare

Se clasifică, după tipul de efector, în:

Răspuns imun umoral (efectori umorali – anticorpii)

Răspuns imun mediat celular (efectori celulari - celulele citotoxice)

Imunitatea specifică

Imunitatea specifică
rolul central al LT helper în imunitate

Limfocitele T helper reprezintă elementul central al activării celulelor efectoare

Ele secretă citokine cu rol stimulator / inhibitor asupra acestor celule

După tipul de citokine secretate, există 2 tipuri de limfocite T helper

Limfocitele TH1 care stimulează imunitatea mediată celular prin IL-2, IL-12, IFNg

Limfocitele TH2 care stimulează imunitatea umorală prin IL-4, IL-5, IL-6, IL-10, IL-13

Pe lângă acţiunea asupra limfocitelor T citotoxice şi B, limfocitul T helper stimulează şi alte celule
imune (celule NK, macrofage, granulocite) şi are acţiune autocrină (de autoactivare)

Prin toate aceste acţiuni, limfocitul T helper este indispensabil funcţionării normale a sistemului imun

Dovadă – scăderea numărului de limfocite T helper datorită infecţiei cu HIV determină prăbuşirea
imunităţii

Imunitatea specifică
rolul central al LT helper în imunitate

Imunitatea umorală

Poartă numele de “umorală” deoarece se efectuează prin intermediul lichidelor (umori)

Efectorii imunităţii umorale, anticorpii, sunt substanţe solubile, transportate de lichide în toate
regiunile organismului

Elimină doar antigene extracelulare, deoarece anticorpii nu pot trece prin membrană şi nu pot cupla
antigene intracelulare

Imunitatea umorală
faza de recunoaştere
Limfocitul B ia contact cu antigenul nativ, neprelucrat, prin Ig membranare (BCR)

Antigenul astfel cuplat este înglobat în interiorul limfocitului B şi prelucrat

Epitopii antigenului sunt apoi prezentaţi pe membrana limfocitului B, în asociere cu molecule HLA
clasa a II-a

Limfocitul T helper recunoaşte antigenele prezentate prin receptorul TCR, se activează şi produce
citokine (IL-4)

Acestea determină activarea finală a limfocitului B, care se divide rapid (limfoblast) şi generează o
populaţie de celule producătoare de anticorpi (plasmocite)

Imunitatea umorală
faza efectorie

Imunitatea mediată celular

Imunitatea mediată celular

faza de recunoaştere - LT citotoxic

Imunitatea mediată celular

faza de recunoaştere - celula NK

Imunitatea mediată celular

faza efectorie

Imunitatea mediată celular

faza efectorie

- Antigene, Anticorpi, Molecule HLA

Curs farmacie

- Antigene
antigen, imunogen, epitope
- Antigen (Ag)

STRUCTURI MACROMOLECULARE NON-SELF

 sistemul imun (limfocitul B / T) “hotărăşte” dacă o moleculă e self sau non-

self
- Imunogen
o Ag sunt recunoscute de sistemul imun ca non-self dar nu toate declanşează răspuns imun

o un Ag care declanşează răspuns imun se numeşte imunogen sau antigen complet

 o un Ag poate fi recunoscut ca non-self dar să nu declanşeze răspuns imun decât în
anumite condiţii (ex. haptenă - carrier), este aşadar un antigen incomplete

- Antigene
Factori care determină imunogenitatea
- Dependenţi de antigen

Diferenţa biochimică faţă de structurile self - distanţa filogenetică între specii

Mărimea (contează!) - moleculele sub 5 kDa nu sunt în general imunogene

Complexitatea biochimică - ex. peptidele polimerice sunt mai puţin imunogene, la aceeaşi

mărime, decât cele care posedă aminoacizi aromatici

Organizarea conformaţională - cu cât e mai complexă, cu atât mai imunogenă

a. cele mai eficiente imunogene - peptidele

b. mai puţin eficiente – polizaharidele
c. în general neimunogene - lipidele, acizii nucleici
- Antigene
Factori care determină imunogenitatea

Dependenţi de organism

Vârsta - administrarea aceluiaşi antigen în diferite perioade de viaţă generează efecte diferite

a. la făt, nou născut - toleranţă (sistemul imun imatur)

b. la adult - răspuns imun manifest (sistem imun matur, eficient)

c. la bătrân - răspuns imun diminuat, aberant (sistem imun degenerat)

Genotipul - răspuns diferit la acelaşi Ag, la persoane diferite

a. diferenţe de rasă / diferenţe individuale

Dependenţi de modul de administrare

Doza de administrare - există o doză optimă de stimulare a sistemului imun

- doze prea mici - toleranţă de zonă joasă

- doze prea mari - toleranţă de zonă înaltă

Numărul de administrări - răspunsul imun creşte în intensitate la administrări repetate

Calea de administrare - este determinantă pentru intensitatea şi viteza răspunsului imun

- cele mai eficiente căi - intravenoasă, subcutanată, intraperitoneală

- mai puţin eficientă - calea orală

Antigene
Epitopi

Clasificarea epitopilor proteici

Epitopi liniari

- un segment continuu de AA din structura unei protein

- pot fi expuşi (accesibili permanent) sau ascunşi (accesibili doar prin denaturare)

Epitopi conformaţionali

- sunt formaţi din AA aflaţi la distanţă în structura primară a proteinei

- aceşti AA sunt aduşi în apropierea prin împachetarea panglicii proteice

Caracteristicile recunoaşterii epitopilor de către limfocite

Limfocitele B

- sunt de tip proteic, polizaharidic, mai rar fosfolipide sau lipoproteine

- epitopii sunt hidrosolubili, liniari (expuşi) sau conformaţionali

Limfocitele T

- sunt de tip proteic (8-9 AA la LTc, 13-18 AA la LTh)

- epitopii sunt doar liniari

Antigene
Clasificarea epitopilor proteici

Antigene
Clasificare

Antigene timoindependente

- determină producţia de anticorpi fără a necesita intervenţia limfocitelor T helper

- sunt în general structuri polimerice care cuplează simultan un mare număr de receptori ai
limfocitului B (BCR) şi îl stimulează masiv, fără a mai fi necesar ajutorul limfocitelor T
- sunt polizaharide din capsula bacteriilor (ex. LPS)
- generează apariţia de IgM, nu induc formarea de celule B de memorie (RI secundar)

Antigene timodependente

- marea majoritate a antigenelor

- necesită intervenţia limfocitelor T helper pentru a genera răspuns imun
- generează apariţia Ig de toate clasele, induc formarea celulelor B de memorie (RI secundar)
 Anticorpi
Definiţie

Anticorpii sunt proteine serice aflate în fracţiunea gama-globulinelor

Se mai numesc imunoglobuline, deoarece sunt globuline cu rol de apărare imună

ANTICORPI (Ac) = IMUNOGLOBULINE (Ig) = GAMAGLOBULINE

Anticorpi
Structură primară

O moleculă de imunoglobulină prezintă 4 lanţuri:

2 lanţuri grele H (heavy) identice - g, m, a, d sau e

- formate din circa 400 - 500 AA
- tipul de lanţ greu determină clasa de imunoglobuline - IgG, IgM, IgA, IgD şi IgE

2 lanţuri uşoare L (light) identice - k sau l

formate din circa 200 AA

Anticorpi
Structură tridimensională

- domeniile variabile (VH şi VL) formează situsul de legare cu Ag

- acesta are formă variabilă, în funcţie de forma antigenului
- suprafeţele Ag şi Ac sunt complementare - „principiul cheii în broască”
- cu cât cele două suprafeţe se potrivesc mai bine, Ac are afinitate mai mare pentru Ag

Anticorpi
Funcţii

Funcţiile regiunii variabile - cuplarea Ag

- formarea situsului de legare cu antigenul

- aceste regiuni se numesc „variabile” deoarece secvenţa AA diferă mult de la o Ig la alta
- astfel, diversitatea structurală asigură o enormă varietate de Ig, fiecare destinată unui anumit Ag

Funcţiile regiunii balama – mobilitate

- funcţionează ca un pivot
- permite celor 2 situsuri de legare de pe cele 2 braţe să cupleze Ag la distanţă variabilă

Funcţiile regiunii constante - eliminarea Ag

- domeniile CH1 şi CL au rol de a prelungi braţele superioare ale Ig, permiţând cuplarea a 2 Ag
aflate la distanţă mai mare
 - domeniile CH2 (CH3) au rol de activare a complementului, pentru a distruge Ag
- domeniile CH3 (CH4) au rol de cuplare cu receptori specifici de pe macrofage, neutrofile, celule
NK etc., ceea ce ajută de asemenea la eliminarea Ag

Anticorpi
Ig membranare / Ig secretate

Ig membranare ale limfocitului B sunt utilizate ca receptor specific de antigen (BCR)

prezintă suplimentar, în continuarea regiunii constante, 2 regiuni:

- o regiune transmembranară
- o regiune citoplasmatică

fiecare limfocit B are pe membrana sa un singur tip de Ig, cu o anumită secvenţă de AA în

regiunea variabilă (o anumită formă a situsului de legare cu Ag) destinată să cupleze doar un
anumit Ag

dacă acel Ag apare în circulaţie, el se cuplează cu Ig membranare

limfocitul B este activat, se divide rapid şi se diferenţiază în plasmocite (cu ajutorul LTH)

plasmocitele produc o mare cantitate de Ig pe care le elimină în lichidul înconjurător

Ig secretate produse de plasmocite sunt identice ca structură cu Ig membranare iniţiale, dar le

lipseşte segmentul transmembranar şi citoplasmatic

ele ajung prin lichide în toate regiunile organismului şi se cuplează cu Ag specific

după cuplare, activează complementul şi se leagă de receptorii unor celule distructive,

determinând astfel eliminarea Ag

Anticorpi
Generarea diversităţii Ig

Fiecare om are, la un moment dat, sute de milioane de tipuri de Ig;

Acestea diferă între ele prin forma situsului de legare cu Ag;

Limfocitele B, în cursul maturării din măduva hematogenă, efectuează un proces numit recombinare
genică, prin care se generează această uriaşă varietate de Ig;

După întâlnirea cu Ag, în organele limfoide secundare, limfocitele B activate suferă procese de mutaţie
frecventă a genelor imunoglobulinice, pentru a genera Ac tot mai eficienţi;

Tot în această fază are loc schimbarea clasei de Ig, de la IgM la IgG (Ac mai eficienţi), cu păstrarea
specificităţii antigenice;
Toate aceste metode determină, în final, apariţia unor molecule de tip Ig care cuplează Ag cu mare
afinitate;

Anticorpi
Clasele de imunoglobuline

Anticorpi
Clasele de imunoglobuline

Molecule HLA
Definiţie

ansamblu de molecule membranare care mediază prezentarea Ag şi fenomenele imune

determină toleranţa / rejetul grefelor, de aceea formează

COMPLEXUL MAJOR DE HISTOCOMPATIBILITATE

(Major Histocompatibility Complex - MHC)

d.p.d.v. istoric, la om s-au descoperit iniţial pe leucocite, de aceea se mai numesc antigene
leucocitare umane (Human Leucocyte Antigen - HLA)

molecule MHC = molecule HLA

Trei clase de molecule HLA

- clasa I
- clasa a II-a
- clasa a III-a

Codificate de gene situate pe cr. 6

Moştenim jumătate din genele HLA de la mamă şi jumătate de la tată

Molecule HLA
Rol

Legarea antigenelor proteice (peptide)

- HLA clasa I:Antigene endogene

- HLA clasa II: Antigene exogene

Prezentarea acestor antigene limfocitelor T

- HLA clasa I: limfocite T CD8+ (limfocite T citotoxice)

- HLA clasa II: limfocite T CD4+ T (limfocite T helper)
 Molecule HLA
HLA clasa I

Structură

- un lanţ a cu 3 domenii a1, a2 şi a3

- domeniile a1 şi a2 şidelimitează situsul de legare
- b-2 microglobulina

Tipuri

- 3 tipuri de HLA clasa I: A, B, C

Distribuţie

- Toate celulele nucleate din organism

- Nu au HLA I: eritrocitele, neuronii, spermatozoizii, celulele trofoblastice

Funcţii

- Se cuplează în interiorul celulei cu segmente din proteinele sintetizate în acea celulă

- Prezintă, la exteriorul celulei, aceste peptide la limfocitul T cytotoxic
- Dacă peptidele sunt non-self (cel. infectate viral, cel. tumorale) activează LTC şi astfel celula e
distrusă

Molecule HLA
HLA clasa a II-a

Structură

- un lanţ a cu 2 domenii a1 şi a2
- un lanţ b cu 2 domenii b1 şi b2
- domeniile a1 şi b1 şidelimitează situsul de legare

Tipuri

- mai important este DR, mai există DQ, DP, DO etc.

Distribuţie

- numai pe celulele prezentatoare de antigen (macrofage, celule dendritice, limfocite B)

Funcţii

- se cuplează în interiorul celulei prezentatoare de antigen cu peptide rezultate din procesarea

antigenelor exogene
- Prezintă, la exteriorul celulei, aceste peptide la limfocitul T helper
- LTH se activează astfel şi stimulează alte celule imune (limfocitul B, limfocitul T citotoxic)
Molecule HLA
Implicarea HLA în recunoaşterea Ag

Molecule HLA
Diversitate

Există zeci - sute de variante HLA din fiecare tip, notate cu litera corespunzătoare tipului şi
numărul alelei (ex. HLA A3, A66, B7, B27, C3, C9, DR3, DR4 etc.)

Fiecare om are, pe suprafaţa celulelor sale, 2 tipuri distincte de molecule HLA clasa I de tip A, 2
de tip B, 2 de tip C şi 2 de tip DR – câte una moştenită de la mamă şi de la tată

Astfel, există foarte multe posibilităţi de combinaţie a diferitelor tipuri de HLA, ceea ce face ca
fiecare om să aibă practic o combinaţie HLA distinctă

Datorită recunoaşterii HLA de către limfocitele T citotoxice, aceste molecule determină toleranţa
sau rejetul grefelor

Cu cât combinaţia de HLA este mai asemănătoare între donor şi recipient, şansa de supravieţuire
a grefei este mai mare

Determinarea combinaţiei de molecule HLA şi identificarea unui donor compatibil este esenţială
pentru efectuarea unui transplant reuşit (mai ales transplant de rinichi, măduvă)