Fiziologia aparatului locomotor

Corpul omenesc i-a dezvoltat un dispozitiv de postur i micare

adecvat activitilor sale complexe prin interaciunea sa continu cu mediul
nconjurtor. neleas n sensul deplasrii ansamblului organismului su al unor
pri din acesta n spaiu , activitatea locomotorie ia formele cele mai diferite n
cursul dezvoltrii filogenetice. nc din viaa uterin , fiina uman este dotat cu
necesitatea reflex a micrii . Odat cu naterea , copilul face o serie de micri
dezordonate ncepnd de la prima lun i pn la vrsta de 5 ani , funcia
locomotorie parcurge o lung i complicat cale de dezvoltare . Locomoia are ,
la rndul su , o influent hotrtoare asupra dezvoltrii vorbirii , gndirii i
tuturor celorlalte activiti nervoase superioare proprii fiine umane .
1.1 Elemente de morfo-fiziologie osoas
Aparatul locomotor dirijeaz ntreaga stato-dinamic de postur i
micare a organismului . El este alctuit n principal din dou sisteme : unul cu
rol de susinere i de mobilizare pasiv reprezentat de sistemul de prghii osteoarticulare i altul care acioneaz activ asupra primului , format din ansamblul de
muchi cu nervii lor motorii, cunoscut sub numele de sistem neuro-muscular.
Osul ca esut
Oasele sunt incluse , alturi de ligamente , tendoane i cartilaje , n
clasa esuturilor conjunctive i reprezint o important parte att a suportului
mecanic i de meninere a integritii structurale scheletice , ct i a celui de
transmitere a forei de la elementele active (neuro-musculare) la cele pasive
(osteo-articulare) ale aparatului locomotor. Oasele sunt compuse din dou
compartimente majore : celule i matricea extracelular . Celulele
(condroblaste , condrocite , osteoblaste , osteocite i fibroblaste) ocup 3% din
volumul total osos i iau parte la sinteza i secreia componentelor organice .
Sunt asamblate ntr-o reea sub forma unei matrice extracelulare , n care
componenta organic osteoid este puternic mineralizat i vascularizat .
Coninutul hidric reprezint 8% din volumul total osos ; 65 % din greutatea
uscat este reprezentat de minerale i 35 % de matricea organic , n care
derivaii de colagen sunt majoritari (95%) .
Formarea oaselor
Osteogeneza intramembranar implic osteoblastele difereniate care secret
matricea osteoid utilizat ca substrat pentru mineralizare . Acest tip st la baza
formrii oaselor craniului i masivului facial , parial a claviculei i mandibulei
i a ntregului esut periostic .
Osteogeneza endocondral asigur formarea restului scheletului din esut
cartilaginos . Trecnd prin stadii succesive spre maturare , iniial se produce o
hipertrofie a condrocitelor din zona central a diafizei , urmat de invazia n
teritoriu a vaselor nutritive , apariia centrilor primari de osificare i , n final ,
formarea centrilor secundari de osificare epifizar .

Creterea osoas este nsoit de mrirea masei i grosimii oaselor prin

depunere periostic n cadrul procesului de osificare intramembranar , n timp
ce canalul medular se extinde prin resorbie endostal , iar oasele se alungesc
prin osificare endocondral . Discul cartilajului de cretere dintre diafiz i
epifiz este sediul osificrii endocondrale. Prezint zone distincte de
osteogenez , unde procesul este mai rapid .
Procesele fundamentale de cretere i maturare osoas sunt sub
controlul permanent a numeroi factori modulatori , la care se adaug zestrea
genetic , evoluia neonatal , factorii nutriionali metabolici , biochimici ,
farmacologici , circulatori , de vrst i cei biomecanici din solicitrile fizice .
Factorii modulatori ai creterii osoase sunt modulatori organici exnutriionali ai modelrii i remodelrii din timpul creterii osoase , prin
facilitarea fie a resorbiei , fie a osteoformrii: - factorii stimulatori ai osteolizei
sunt de natur hormonal: parathormon , glucocorticoizi ; - factori de cretere de
tip epidermal (EGF) , fibroblastic (FGF) , transformator (TGF), factorul de
activare a osteoclastelor , prostaglandine de tip E. Factorii stimulatori ai
osteosintezei au trei surse: umoral: insulina, STH, somatomedina -C [IGF-I
(insulin - like growth factor)], hormonii tiroidieni; osoas : proteina
morfogenetic osoas (BMP), factorul de cretere scheletic (SGF) , factori de
cretere derivai din os (BDGF); tumoral (factorul carcinomului prostatic,
factorul carcinomului de sn) .
Mecanismele modulatoare: hormonul de cretere (STH) acioneaz indirect ,
prin somatomedina C , care mrete sinteza de ADN i colagen i stimuleaz
oxidarea glucozei , transportul de oxigen i sinteza proteinelor . STH hipofizar
stimuleaz creterea osului n lungime i grosime . Deficitul la copil ntrzie
creterea (nanism hipofizar) , iar excesul (adenom eozinofil hipofizar)
antreneaz prepubertar gigantismul , iar postpubertar acromegalia .
Hormonul tiroidian este indispensabil creterii : deficitul su la copil
perturb creterea i maturaia scheletului .
Hormonul paratiroidian stimuleaz resorbia osoas prin activarea
osteoclastelor i inhibarea osteoblastelor.
Att tiroxina , ct i parathormonul , prin creterea resorbiei
osteoclastice i periostale , simultan cu scderea absorbiei intestinale a calciului
i intensificarea calciuriei , ocup un loc important n controlul mineralizrii i
morfogenezei osoase .
Insulina opereaz prin enzime biosintetice , crescnd direct sinteza de
colagen n osteoblaste , iar calcitonina prin inhibarea resorbiei osoase .
Hormonul de cretere , hormonul paratiroidian (PTH) , insulin i
vitamina D influeneaz deopotriv creterea i metabolismul osos prin
stimularea sintezei de colagen , osteocalcin i alte fosfoproteine .
Cortizonul i glucocorticoterapia prelungit , tiroxina i PTH favorizeaz
resorbia osteolitic.

Excesul de glucocorticoizi , prin inhibarea osteoformarii , reduce masa

osoas (osteoporoza indus de cortizol) n paralel cu efectele hipocalcemice i
ntrzierea creterii (boala Cushing, hipercorticism terapeutic etc.) .
Hormonii sexuali (estrogeni , androgeni , anabolizante de sintez)
favorizeaz cu precdere osteoformarea . Androgenii stimuleaz maturaia
scheletului i creterea prin favorizarea anabolismului proteic , postpubertar .
Hiperandrogenismul , prin sudarea prematura a cartilajelor de cretere , ar
explica statura redus a subiecilor . Estrogenii prezint efecte mai reduse , dar
dozele mari accelereaz maturarea scheletului .
Factorii nutrionali - metabolici: aportul nutritiv normal de protide , calciu i
fosfor , alturi de vitaminele C i D ar favoriza osteoformarea i creterea osoas
.Insuficiena srurilor fosfo-calcice i a vitaminei D n timpul creterii
favorizeaz resorbia osoas , inhibarea creterii , reducerea rezistenei mecanice
osoase , cu apariia deformrilor osoase de tip rahitic (curbri , tensionri etc.).
Hipocalcemia alimentar i avitaminoza C sunt nsoite de osteoporoz , iar
hipofosfatemia prin avitaminoz D mpiedic mineralizarea osteoidului , ducnd
la osteomalacie i rahitism.
Factori circulatori: tulburrile vasomotorii determin osteoporoze
algice posttraumatice .
Factori genetici: osteopatii "genotipice" .
Vrsta : osul sufer modificri structural - funcionale pe tot parcursul vieii.
Copilria este marcat prin elasticitatea oaselor , iar btrneea , printr-o cretere
a mineralului , avnd drept urmare o cretere a fragilitii n consecin a
fracturilor . n esutul osos spongios osteoformarea diminueaz odat cu vrsta
adult , iar resorbia osoas rmne stabil i antreneaz o osteoporoz lent ,
progresiv .
Factorii biomecanici de solicitare fizic : ortostatismul i locomoia
determin la nivelul osului o stare de tensiune prin aciunea unor factori
mecanici reprezentai de greutate , tonus , contracie , aciune , torsiune ,
compresie etc. . Acetia acioneaz asupra arhitecturii osului . Micarea,
presiunile, traciunile sunt factori mecanici necesari stimulrii activitii
osteoblastice . Imobilitatea i neutralizarea micrii favorizeaz procesele de
osteoliza i determin osteoporoza .
esutul osos are tot atta nevoie de exerciiu ca i esutul muscular .
Consolidarea unei fracturi , cel puin n prim faz , impune ns o strict
imobilizare . Imobilizarea complet i prelungit a unui segment de membru
(din poliomielit sau TBC osteoarticular) poate ncetini creterea n lungime a
unui os , grbind dispariia cartilajelor sale de conjugare . Imobilizrile
prelungite (la pat) , starea de imponderabilitate (zboruri spaiale) care evolueaz
cu un bilan negativ al calciului , demineralizarea , rarefaciile osoase i apariia
de calculi renali pun problema interveniei factorilor mecanici (gravitaie ,
traciune muscular) n reglarea echilibrului calcic n os . Exist presiuni
favorabile formrii osului (presiuni funcionale) , evaluate ntre 8 i 15 kg/cm 2

.Att remodelarea , ct i procesele reparative scheletice sunt nsoite de

importante modificri ale potenialelor electrice zonale generate de proprietile
piezoelectrice ale osului .
Activitatea electric osoas include poteniale generate de ntindere (de
natura piezoelectric) i, pe de alta parte, biopoteniale membranare . Poteniale
generate de ntindere apar n timpul deformrii prin mobilizarea sarcinilor
electrice fixate pe moleculele de colagen n matricea mineralizat . Biopoteniale
membranare : sunt produse de electrogeneza celulelor osoase .
1.2 Osul ca organ funcional
Osul este format dintr-o varietate de esuturi , cel osos este majoritar
alturndu-se variate de esut conjunctiv (cartilaginos , fibros etc. ) , esut adipos
i vascular.
esutul osos : osul , ca amestec a doua variante de esut osos (cortical i
spongios) cu implicaii funcionale diferite , prezint o organizare arhitectural
strict legat de aranjamentele interne ale acestora .
esutul cortical (lamelar) este de tip haversian , avnd ca unitate funcional
osteonul sau "sistemul lamelar haversian" i este format dintr-o succesiune de
lamele concentrice , situate n jurul unui canal central (haversian) , dispus
paralel cu axul osului i care conine arteriole , venule i nervi . Comunicarea
osteonului la cavitatea medular se face printr-un sistem de canale transverse
(Volkmann).
La nivelul sistemului sunt localizate osteocitele interconectate prin
canicule care permit vehicularea nutrimentelor i hormonilor spre canalul central
haversian pentru schimburi metabolice i ionice.
Distribuia esutului osos compact i a celui spongios lamelar n
arhitectura amintit depinde de implicaiile funcionale ale osului . esutul
compact este prezent n oasele implicate n realizarea funciei de susinere
(plante , bazin) sau de micare (prghii osoase diafizare) .
esutul spongios asigur o rezistenta crescuta la un minim de material
distribuit trabecular susinnd si protejnd unele organe.
La nivelul osului lung exist o arhitectur care formeaz trei suprafee
distincte (periostic , haversian i endostal ), delimitate de dou membrane :
periostul la exterior i endostul la partea intern . Endostul delimiteaz spre
canalul medular coninutul mduvei osoase , fiind cptuit de un bogat pat
vascular , de celule endoteliale , capilare i fibre reticulare .
Suprafaa haversian , alctuit din perei lacunari i canaliculari
mrginii de osteocite, particip alturi de suprafaa endostal la homeostazia
mineralului osos.
Mduva osoasa - Cavitile osoase conin esutul hematopoietic reprezentat
de mduva roie. Aceasta particip att la generarea elementelor figurate
sanguine , ct i la procesele de nutriie , formare i cretere a oaselor prin
coninutul mare n osteoblaste , osteoclaste , vase sanguine i nervi. Mduva
roie sufer variaii cantitative i calitative ncepnd de la natere i copilrie

(unde ocup locul major) , cu transformarea ei n mduv galben n timpul

creterii (localizat n oasele lungi) i , n final , n mduva cenu ie la vrstnici ,
unde, n paralel , se produce i transformarea oaselor n structuri rigide i
casante.
Reeaua vascular osoas - Osul este un organ bogat vascularizat
(aproximativ 10% din debitul cardiac).
Sursele sanguine variaz n raport cu forma i mrimea osului , dar
pentru un os lung luat ca model irigaia sanguin provine din patru sisteme
distincte: artera nutritiv ; artera metafiz ; artera epifizar ; arterele periostice
(atrofiate la adult). Sistemul circulator periostal n special constituie o rezerv cu
un debit minim n condiii normale , care crete dup fracturi sau distrucii
medulare.
Sistemul venos medular prezint o capacitate de 6-8 ori mai mare dect
la cel arterial i joac un rol de "poart de intrare" a tinerelor celule sanguine
generate n sistemul hematopoietic medular.
Reeaua nervoasa somato-vegetativa - esuturile periarticulare i periostul
sunt prevzute cu o inervaie senzitiv bine reprezentat , ceea ce explic
sindroamele algice din anumite afeciuni ale aparatului locomotor (reumatoide ,
traumatice , neoplazice etc.) .
1.3 Funciile osului
Funciile mecanice . Privesc rolul de susinere , rezisten static i dinamic , a
prghiilor osoase n realizarea posturii i micrii ca parte pasiv a aparatului
locomotor .
Funciile de susinere i protecie: suport pentru cap, trunchi i extremiti;
punct de inserie a tendoanelor musculare i ligamentelor; adpost pentru
organele interne (toracice i pelvine), creier, mduva spinrii i organele de sim.
Funciile de postur i locomoie sunt posibile datorit asamblrii sub form
de prghii a oaselor lungi i scurte , conectate prin articulaii mobile , puse n
micare , ca baz a ntregului comportament .
Funcii biologice: Definitivarea i meninerea formei corpului uman se
realizeaz prin programarea genetic a osteoformrii i adaptarea
metabolismului pentru sintezele componentelor osteo-articulare. Participarea la
metabolismul mineral se face prin rolul de depozit mineral , zona de schimb
ionic i asigurarea homeostaziei fosfo-calcic . Participarea n hematopoiez i
aprarea organismului sunt posibile prin coninutul n mduva roie generatoare
de elemente figurate sanguine .
Elemente de morfo-fiziologie articular
Asamblarea pieselor osoase ale scheletului este realizat prin intermediul
unor formaiuni anatomo-funcionale denumite articulaii . Articulaia se
prezint ca un organ de unire a dou sau mai multe piese osoase . Articulaiile
sunt clasificate n trei tipuri:fibroase,cartilaginoase i sinoviale .

Articulaiile fibroase permit o micare minim (suturi craniene , articulaia

tibio-peronier distal) .
Articulaiile cartilaginoase sunt cu mobilitate moderat (simfiza pubian ,
articulaiile intravertebrale) .
Articulaiile sinoviale prezint o mare mobilitate (articulaiile centurilor ,
radio-carpiene , interfalangiene) .
Extremitile osoase sunt acoperite de cartilaj articular i scldate de
lichidul sinovial , care confer o friciune redus i o rezisten crescut la
forele (compresie , traciune) generate de gravitaie sau activitatea muscular .
ntreaga articulaie este nvelit de o capsul articular strbtut de vase i
nervi i acoperit de o membran sinovial .
Dup numrul de piese articulare , articulaiile pot fi: simple
(interfalangian) ; compuse (articulaia cotului); complexe (articulaia rotulian);
combinate (articulaia temporo-mandibular).
Dup forma i gradul de libertate , ele se clasific n:articulaii uniaxiale
,biaxiale i pluriaxiale. La articulaiile uniaxiale (plane sau cilindroide) ,
micarea se execut ntr-un singur plan (apofizele articulare cervicale) sau
asemntor balamalelor (articulaia cotului) , aceasta putnd fi de flexie ,
extensie , rotaie median sau lateral .
Articulaiile biaxiale (elipsoide i selare) , au libertatea micrilor n dou
sensuri (flexie-extensie i lateralitate) , micarea de rotaie nefiind posibil
(articulaia radio-carpian sau carpo-metacarpian);
Articulaii pluriaxiale numite i total libere i orice micare este permis,
adic flexie , extensie , micri de lateralitate , adducie i abducie, rotaie i
circumducie. Ex: articulaiile scapulo-humeral i coxo-femural.
Componentele articulare la o articulaie de tip diartroz prezint toate
elementele unei articulaii clasice (extremiti osoase , cartilaje articulare ,
capsula articular), fiecare avnd o structur i un rol funcional particulare .
Extremitile osteo-articulare. Sunt formate din esut osos spongios ,
cu travee orientate n direcia liniilor de for i separate de cartilajele articulare
printr-o lam osoas subcondral.
Nivelul de inserie al muchilor periarticulari joac un rol preponderent
n modelarea extremitilor. Buna funcionare a articulaiilor este legat de
adaptarea perfect a suprafeelor osteo-articulare prin care liniile de for se
transmit , pstrnd aceeai direcie .
Cartilajul articular - formaiune cartilaginoas hialin , puternic hidratat
(70-80% apa) , neted, lucioas , umed i uor albstruie . Cartilajul articular
(lipsit de pericondru) are o structur neomogen , care variaz morfologic , ca
mrime i orientare intramatriceal a controcitelor i fibrelor de colagen
.Variaia compozitiei matriceale i fibrilare st la baza proprietilor fizice ale
cartilajului articular de tip hialin: rezisten la forele de tensiune i forfecare,
compresibilitate i elasticitate .

Cartilajul articular este n acelai timp rezistent i elastic , jucnd rolul

unui excelent amortizor de presiune . Condromucoproteina cartilajului formeaz
mpreun cu acidul hialuronic al lichidului sinovial un lubrifiant extrem de
eficace cu coeficient de frecare foarte redus .
mbtrnirea condrocitelor , scderea sintezei de condroitin 6-sulfat,
creterea progresiv a condroitin 4-sulfatului i keratan sulfatului determin
reducerea hidratrii i o cretere evident a rigiditii .
Lipsa vascularizaiei (sanguine i limfatice) i a inervaiei imprim
cartilajului articular particulariti nutriional-metabolice care cer anumite
precizri.
Absena vaselor sanguine este compensat de prezena lichidului sinovial
, care asigur nutriia condrocitelor i o continu epurare metabolic .
Circulaia i repartiia substanelor nutritive n cartilaj sunt asigurate prin micri
continue ale apei n structura acestuia . Micarea i mobilizarea articular sunt
necesare cartilajului , favoriznd mecanismul de imbibiie care sta la baza
nutriiei sale .
Compresiunea intermitent a cartilajului acioneaz ca o pompa care
favorizeaz micarea componentelor lichidului sinovial . O mare parte a
cartilajului se hrnete prin mbibaie pe seama elementelor nutritive coninute
n lichidul sinovial , n care trec i produii si de catabolism .Lipsa
vascularizaiei i limiteaz capacitatea de cicatrizare sau regenerare, dar,
cartilajul articular rezist totui la diveri factori agresivi mult mai bine ca
esutul osos.
Cartilajul articular rspunde prin cteva caracteristici eseniale:
specializarea sa structural pentru micri la frecare joas ; distribuie uniform
la ncrcare i transmisie; amortizarea controlat a ocurilor mecanice i prin
proprieti biomecanice, cum ar fi: compresibilitatea , elasticitatea
i
porozitatea.
Compresibilitatea permite cartilajului s joace rolul de amortizor pentru
esutul osos subiacent care s-ar eroda prin frecare . Acesta rezist la presiuni
foarte mari (350 kg / cm2) i , pn la o anumit limit , deformarea este
reversibil . Presiunile exercitate cu intermiten i nu continuu favorizeaz
nutriia cartilajului.
Elasticitatea asigur posibilitatea cartilajului de a se aplatiza sub efectul
unei sarcini i de a-si regsi rapid grosimea normal dup ce sarcina a fost
ndeprtat . Deshidratarea atrage dup sine o micorare a elasticitii cartilajului
, reprezentnd una din cauzele artrozelor senile .
Porozitatea: structura de "burete" permite cartilajului articular mbibarea
cu lichid sinovial . Existena unor contacte directe la nivelul porozitilor i
spaiilor medulare ale spongioasei explic prezena unei continuiti hidrice.
Elementele anexe. Sunt reprezentate de anumite formaiuni anatomice:
burelet fibro-cartilaginos , discuri sau meniscuri , inserndu-se pe marginea
cavitilor i a capsulei articulare .

Capsula articulara. Este format din esut conjunctiv fibros rezistent i

puin elastic , ntrit de ligamente capsulare i redus pe alocuri pn la
completa dispariie . Prin aceste hiatusuri membrana sinoviala se extinde n
funduri de sac , care permit o mai bun alunecare a tendoanelor i mu chilor
peste articulaii . Capsula articular , ligamentele i tendoanele inserate n zona
extraarticular realizeaz o contenie solid i , n acelai timp, supl a
articulaiilor. La meninerea contactului ntre suprafeele articulare , cu rol de
contenie sau de limitare a micrilor maximale, alturi de ansamblul capsular i
formaiunile ligamentare particip i o serie de muchi periarticulari ca
ligamente active , tonice .
Sinoviala. Partea intens a capsulei articulare conine vase sanguine i limfatice,
capilare fenestrate i filete nervoase.
Funciile sinovialei: organul sensibil al articulaiei, prin terminaiile sale
proprioceptive i dureroase ; un rol de aprare i protecie , fiind o membran de
nveli i macrofagic , capabil de a debarasa cavitatea articular de acumulri
lichidiene ;implicat n procesele de permeabilitate , cu rol de membran de
filtrare, prin care trec n lichidul sinovial substanele dizolvate din snge
(proteine plasmatice) . Permeabilitatea mare n ambele sensuri asigur evacuarea
substanelor ptrunse n lichidul sinovial i trecerea rapid din snge a
substanelor medicamentoase antiinflamatoare; rol secretor , participnd la
elaborarea acidului hialuronic din lichidul sinovial ; rol plastic , umplnd
golurile dintre suprafeele articulare n repaus i spatiile interarticulare formate
n timpul unor micri ;acoper, n afara capsulei articulare , i o zon care poate
fi afectat precoce printr-un proces distructiv nsoit de o intens proliferare
reactiv a sinovialei. Membrana sinoviala poate fi extirpat fr s afecteze grav
funcia articular , capabil de refacere n cteva luni.
Lichidul sinovial. Se gsete n articulaiile umane n cantiti foarte reduse ,
dispus sub forma unui film continuu la suprafaa cartilajelor articulare . Este un
lichid clar , vscos , de culoare galben pai , rezultat din ultrafiltrarea plasmei , cu
un coninut redus n elemente celulare: 10-100/mm3 , n special monocite i sub
25 % neutrofile , limfocite i fagocite pn la 300/mm 3 . Compoziia n
electrolii i molecule mici este similar cu cea plasmatic , coninutul n
proteine este mai redus (1,5 - 2 g/dl) , cu predominana albuminelor . Proteinele
cu molecula mare (fibrinogen, complement) sunt reinute de capilare n procesul
de ultrafiltrare , ceea ce explic absena coagulrii spontane a lichidului .
Glucoza este n concentraie aproape egal cu cea sanguin .
Inervaia capsulo- sinoviala este de o importan particular n : rolul
formaiunilor nervoase articulare n postur, locomoie i kinestezie i senzaiile
dureroase i aciunile reflexe care nsoesc orice atrofie .
Inervaia articular provine din sistemul nervos somatic , prin nervii
spinali , i din sistemul vegetativ , prin terminaiile simpatice postganglionare
vasomotorii care nsoesc vasele sanguine . Zonele capsulare sunt cel mai

puternic inervate senzitiv , nct articulaia apare ca un veritabil organ senzorial

periferic .
Fibrele nervoase aferente conin: terminaii proprioceptive (corpusculii
Ruffini i mici corpusculi lamelari) la nivelul capsulei i ligamentelor , cu rol n
postur i n micare i terminaii libere , cu sediul n planul capsuloligamentar , sensibile la torsiune i ntindere .
Componentele articulare i musculo-tendinoase se gsesc n raport de
strns interdependen . Membrana sinoviala "secret" lichidul sinovial , acesta
hrnete cartilajul i protejeaz osul ; ligamentele orienteaz micarea , muchii
o produc , micarea fiind necesar pentru viaa osului i a cartilajului .
Explorarea sistemului osteo-articular n cadrul aparatului locomotor va
ine seama att de aspectul general al regiunii examinate (aspectul tegumentelor,
temperatura , volumul articulaiei i al musculaturii , sensibilitatea ), ct i de
statica i dinamica articular . Anumite deformri ale regiunii atrag dup ele o
deviaie a axelor articulare i o schimbare n orientarea suprafeelor articulare ,
cu rsunet asupra mobilitii staticii i locomoiei.
Dup planul n care articulaia asigur direcia micrii segmentelor
osoase , are loc o grupare a micrilor dup cum urmeaz : micri n plan
frontal (orizontal) - flexie i extensie; micri n plan sagital (vertical) - adducie
i abducie; micri giratorii (de rotaie); micri circulare (de circumducie) .
Rolul funcional al articulaiilor in organism : postural , prin meninerea
poziiei corpului; kinetic , prin deplasarea unor segmente n raport cu altele;
locomotor , prin deplasarea corpului n ansamblu n spaiu .
1.4 Musculatura scheletica la nivelul ntregului organism
Aproximativ 600 de muchii scheletici acoper 40-45% din greutatea corporal.
n jurul fiecrei fibre musculare se afla esut conjunctiv denumit endomisium,
care conine vase de snge i nervi. Mai multe fibre musculare prezint un
nveli comun numit perimisium. esutul conjunctiv care organizeaz fibrele sub
forma muchiului ca organ se numete epimisium. Cele trei straturi conjunctive
se afla n continuitate i la captul muchiului formeaz tendoanele.
Aranjamentul fibrelor musculare n muchi este variabil:
1) fibre paralele cu axul lung al muchiului, (pectineu, biceps brahial), au
capacitatea de a se scurta pe distane mari.
2)
fibre oblice fa de axul lung al muchiului , cu mai multe variante:
unipenat (flexor propriu al policelui) , bipenat (drept anterior) , circumpenat
(tibial anterior) , multipenat (deltoid), dezvolt rapid fora pe distane mici.
3) fibre cu aranjament radial sau triunghiular (mic pectoral, lung adductor)
Muchii sunt ataai de la un os la altul prin tendoane sau aponevroze ,
trecnd peste una sau mai multe articulaii . Punctele de ataare muscular
proximala i distala se numesc origine i , respectiv , inserie , cea din urm
aflndu-se de obicei pe osul mobilizat de muchi .
Tendoanele sunt formate din esut conjunctiv flexibil , dar practic
inextensibil .

Realizarea oricrei micri implic participarea mai multor muchi ,

care sunt denumii agonti , sinergiti i antagonit i. Muchiul care produce
aciunea se numete agonist , iar cel care se opune acesteia , antagonist . Muchii
sinergiti acioneaz n acelai sens , dar nu pot realiza separat micarea
respectiv . Antagonistul este inhibat reflex atunci cnd agonistul este pus n
micare .
Inervaia muscular
Spaiile dintre fibrele musculare sunt strabtute de o reea de nervi somatici
motori i senzitivi , al cror loc de ptrundere este denumit "punct motor" .
Majoritatea fibrelor vegetative merg perivascular .
Inervaia senzitiv
Inervaia senzitiv sesizeaz starea tonic i nivelul funcional al muchilor sau
prezena unor influene nociceptive (dureroase) . Att muchii , ct i tendoanele
sunt prevzute cu o important reea nervoas senzitiv ataat unor formaiuni
receptoare (fusuri neuro-musculare , corpusculi tendinoi Golgi).
Inervaia motorie
Particip trei formaiuni: nervii motori (axonii neuronilor motori); jonciunea
neuro-muscular (placa motorie); unitatea motorie.
Nervii motori. Sunt reprezentai de fibre nervoase eferente ale sistemului
nervos prin reeaua de nervi cranieni i rahidieni.
1.5 Postura i locomoia uman
Este capacitatea aparatului locomotor de a menine staiunea vertical
biped (funcia de postur i echilibru) i de a deplasa diferitele sale segmente i
ntregul corp. Cele dou funcii sunt inseparabile i se condiioneaz reciproc ,
astfel nct orice postur se menine sau se schimb printr-o micare i orice
micare pornete de la o postura armonioas i perfect coordonat .
Termenul de "poziie" desemneaz o anumit orientare a corpului n
spaiu, (ex: staiunea biped ) . Poziiile fiziologice de clinostatism (decubit
dorsal si ventral) sau de ortostatism (staiunea verticala). La acestea se adaug
diverse poziii (stand pe un picior, pe genunchi, ghemuit, eznd, stand pe mini
sau sprijinit culcat), ntlnite obligatoriu in executarea unor activiti motrice sau
impuse in diverse exerciii de cultura fizica.
Poziiile particulare pot fi observate in diverse boli, in atitudini antalgice sau
create de procesul patologic in plina evolutie.
Mijloacele kineziterapeutice actuale, asociate diverselor procedee electro si
mecanofizice ce au ca scop recuperarea unor defectiuni ale diferitelor segmente
ale aparatului locomotor, intra in preocuparea centrelor de reeducare si
recuperare funcional nainte de utilizarea recuperrii se impune evitarea
apariiei unor deformri in statica si locomoia umana prin utilizarea pozi iilor
corecte in diverse condiii de munca. Ex: (studiul acestor poziii si obinerea
unui randament maxim al muncii prestate fac obiectul unei tiine relativ tinere
pe plan mondial, cunoscuta sub numele de ergonomie). Aceasta furnizeaz
principiile generale privind organizarea muncii si a locurilor de munca, pozi iile

fiziologice direct legate de o funcionare optima a aparatului locomotor uman.

Meninerea poziiei se gsete in conflict cu fora gravitaionala (staiunea
bipedic) si acest fapt pune in joc mecanisme de conservare a echilibrului static
si dinamic.
Criterii anatomo-biomecanice si fiziologice ale strii de postura
In studiul unei anumite poziii de fond se va respecta obligatoriu tratarea
urmtoarelor probleme:
Descrierea poziiei diferitelor segmente. Fiecare stare postural impune o
descriere a poziiei segmentelor implicate si a raporturilor dintre ele. Unghiurile
unui segment fata de celalalt, precum si planurile (orizontal, frontal, sagital) in
care se gsesc acestea in poziiile de flexie, extensie, rotaie, abducie sau
adducie, suspinaie sau pronaie etc.
Baza de susinere (poligonul de sustentaie). Este suprafaa geometrica variabila
delimitata fie de marginile exterioare, fie de punctele prin care segmentele
corpului omenesc iau contact cu solul. Poate fi redusa la un punct (balet), sau la
o linie (patinajul sau mersul pe sarma). Meninerea echilibrului devine cu att
mai dificila, cu cat baza de susinere i diminueaz suprafaa.
Poziia centrului de greutate. Determinarea acesteia se face lund n consideraie
locul centrului de greutate si greutatea fiecrui segment n parte.
Cunoscnd poziiile mijlocii ale centrelor de greutate si greutatea a doua
segmente vecine izolate, se poate gsi centrul de greutate al ambelor segmente
reunite.
Prin combinarea din aproape in aproape a centrelor de greutate ale diferitelor
pari ale corpului, se poate gsi poziia centrului de greutate al ntregului corp
aflat intr-o poziie oarecare.
Unghiul de stabilitate. Este proiecia centrului de greutate cu dreapta care l
unete cu marginea bazei de susinere. Cu cat acest unghi este mai mare, cu att
stabilitatea devine mai mare. Teoretic, unghiul de stabilitate este cu att mai
mare, cu cat centrul de greutate este situat mai jos, iar baza de susinere mai
mare.
Mecanisme posturale. Diverse poziii sau stri posturale se menin
datorita travaliului static al grupelor musculare, prin contraciile lor izometrice,
declanate si reglate prin reflexele de postura.
Mecanismele de postura reflexe si de echilibru sunt provocate de stimuli de
origine diferita, informaiile fiind primite de la organele proprioceptive ale
urechii interne (labirintice) privind poziia capului in spaiu, de la
proprioceptorii musculaturii gatului asupra poziiei capului fata de trunchi, de la
proprioceptorii musculaturii trunchiului i membrelor (fusurile neuro-musculare)
asupra poziiei membrelor in spaiu, de la receptorii retinieni vizuali asupra
poziiei ntregului corp fata de corpurile nconjurtoare si exteroreceptorii
cutanai care intra in contact cu punctele de sprijin ale corpului pe sol sau cu
obiectele nconjurtoare.

Toate aceste informaii ajung la diferite etaje ale axului cerebro-spinal (mduva,
trunchi cerebral, nucleii cenuii cerebrali, scoara cerebral i cerebel),
declannd o serie de reacii: reacii statice locale, reacii statice segmentare si
reacii statice generale.
Elementul de baza in mecanismul posturii este reflex, participarea centrilor
superiori corticali este indispensabila, iar meninerea poziiilor (posturii) nu este
posibila fr meninerea echilibrului corpului.
Conform legii echilibrului, starea de echilibru se realizeaz atunci cnd proiec ia
verticala a centrului de greutate al corpului cade in interiorul bazei de susinere.
Poziia anormala a capului in spaiu modifica percepiile senzoriale la nivelul
retinei si labirintului, determinnd reflexe de redresare a muchilor cefei, care
readuc capul si, succesiv, corpul in poziie normala.
Grupele musculare posturale principale. Practic intervin toate grupele
musculare cu precdere grupul extensorilor intervine si cu efectuarea unui
travaliu static. Toate grupele agoniste si antagoniste acioneaz ca nite cupluri
de fora, neutralizndu-se reciproc.
Mijloacele de stabilizare pasiva si participarea prghiilor osteo-articulare. Un
rol deosebit revine echilibrului intrinsec al coloanei vertebrale, capsulei si
ligamentelor unor articulaii hiperextinse, punerea sub tensiune a fasciilor si
aponevrozelor sau intrarea in contact a unor segmente osoase care blocheaz
micarea.
Poziia ortostatica bipeda
In staiunea bipeda, centrul de greutate este localizat la ncruciarea planului
dorso-sacral, care trece prin partea superioara a celei de-a doua vertebre lombare
(L2), cu planul medio-frontal. Din fata cade in mijlocul bazei de susinere,
reprezentata de o suprafaa trapezoidala, limitata de marginile externe ale
plantelor. In sprijinul biped, centrul de greutate principal mai are doi centri
secundari, plasai in mijlocul articulaiilor coxo-femurale, astfel nct proiecia
lor cade in zonele plantare undeva mai la mijloc si mai napoia lor.
Obligaia impus picioarelor si gambelor de a suporta greutatea corpului a dus la
dezvoltarea si ntrirea acestor elemente. Pelvisul s-a adaptat, de asemenea, la
staiunea verticala, in timp ce trunchiul a suferit o angulaie la nivelul articulaiei
lombo-sacrate, ce reprezint o zona de extrema slbiciune pe plan mecanic
(discopatiile lombare).
Apar modificri structurale ale organelor de susinere, in special a ezarea
traveelor osoase, s-a orientat in direcie verticala, dup liniile principale de for a
ce acioneaz vertical asupra corpului omenesc.
Mecanisme posturale ortostatice.
Mecanismul de meninere a staiunii bipede se realizeaz prin rezistenta opusa
greutii corpului, care tinde sa flecteze genunchii si soldurile. Aceasta atrage
dup sine ntinderea extensorilor, stimularea fusurilor neuro-musculare,
contracia reflexa a extensorilor care fixeaz genunchii restabilind dup sine
poziia ortostatica.

Un om in poziie verticala pasiva poate cdea in orice direc ie: nainte,

napoi, sau intr-o parte. Muchii care se opun cderii, in special cei din grupul
extensorilor, joaca un rol antigravitaional. Cnd corpul se apleac in fata,
extensorii trunchiului si flexorii gambei se contracta cu o for a suficienta pentru
a restabili echilibrul, ca urmare a unor reflexe miotatice declan ate si coordonate
de un veritabil dispozitiv kinestezic. Cnd corpul se rstoarn n spate , se
contracta marii drepi abdominali si extensorii gambei.
Aceste rspunsuri sunt de origine reflexa si rezulta de la receptorii de
ntindere din trunchi, membrele inferioare si de la receptorii cefalici, mai ales ai
ochilor. Se constata ca staiunea verticala cu ochii nchii este Putin stabila, fiind
nsoit de oscilaii ale trunchiului. Aceasta observaie poate uor dovedi ca
aferentele vizuale joaca un rol important in meninerea reflexa a sta ionarii
verticale la om. Reglarea posturii normale la corpul intact depinde, in
consecina, de activitatea integrala a tuturor mecanismelor reflexe.
Mecanismele generale ale locomoiei
Mi carea corporala in ansamblu sau a diferitelor sale segmente
reprezint unul din mijloacele principale de relaie si adaptare continua a
organismului la condiiile mediului.
Nou-nscutul vine pe lume cu o activitate motorie de baza si o dotare in muscari
dezordonate care ulterior, se vor putea individualiza in raport cu evoluia sa.
In primele saptamani de via a, nou-nscutul prezint chiar un "mers
automat tip primar", in cazul in care este susinut de axile. Acesta dispare si
reapare abia ctre sfritul primului semestru sau chiar al primului an de via a.
In tot acest interval, se instaleaz o stare de astzi, caracterizata prin absenta
echilibrului in poziie ortostatica. Cnd staiunea bipeda este pe deplin c tigata,
la 4-5 ani, se poate vorbi de un nceput al educaiei motorii. Schemele motorii in
vederea nsuirii unor micri elementare se dezvolta in cursul primilor 3 ani de
viaa.
Noiuni generale de dinamica si cinematica locomotorie
Locomoia - deplasarea apare ca o modificare a poziiei corpului, in general, sau
a unor pari din acesta, in particular.
Micrile care realizeaz locomoia corpului omenesc sunt rezultatul aciunii
combinate a unui ansamblu de componente biomecanice active si pasive, care
fac parte integranta din alctuirea aparatului locomotor. In acest sens intra in joc
elemente anexate aparatului locomotor (receptori, nervi, centri nervoi) si, pe de
alta, a unor componente proprii ale acestuia (muchi, prghii osoase, articulaii).
ncepnd cu mesajul senzitiv, mesajul motor (voluntar sau reflex), contracia
musculara i terminnd cu mobilizarea sau fixarea poziionala a componentelor
osteo-articulare.
O micare poate fi declanata voluntar printr-un mesaj senzitiv,
particular vizual, care iniiaz suita ulterioara de evenimente in ordinea amintita.
In cazul unei muscari reflexe, de redresare, are loc o antrenare ini iala a
componentelor osteo-articulare, cu solicitarea ulterioara a receptorilor de

ntindere fusilli i tendinoi declanatori ai unui mesaj senzitiv incontient,

urmat de succesiunea celorlalte evenimente.
Implicai in realizarea mi crilor voluntare, semivoluntare sau reflexe,
in exercitarea unui act motor intervin, in afara mu chilor principali (agonisti), i
alte grupe musculare, din care deosebim:
Motorul primar este muchiul care controleaz efectuarea continua si
gradata a micrii.
Muchii de fixare susin segmentul in poziia cea mai utila.
Muchii neutralizatori sunt antagonitii care suprima micarea "motorului
principal", intervenind dup terminarea micrii.
Interaciunea dintre muchii sinergici si antagoniti mrete supleea si precizia
muscarii, care creste odat cu creterea numrului de muchi antrena i in
micare. Cu cat relaxarea antagonitilor este mai mare, cu att mi carea este mai
rapida si mai puternica.
Prin aciuni armonice sincronizate intr-o anumita succesiune, dezvolta
ntreg ansamblul de micri particulare unei anumite activiti motorii.
In condiiile ntregului organism, contraciile sunt obinute in majoritatea
cazurilor de ambele tipuri (contracie de tip izotonic sau izometric) si in special
sub forma lor fuzionat se secuse multiple - cunoscute sub denumirea de
tetanos, generate prin impulsurile nervoase reflexe sau voluntare.
Scheletul poate fi considerat ca o combinaie de prghii ce alctuiesc
dispozitivul pasiv osteo-articular. Tipul, amplitudinea si fora micrilor sunt
guvernate de lungimea parghiilor osoase si natura articulaiilor care leag
segmentele mobile de dispoziia, forma si numrul muchilor care acioneaz
asupra acestora si de sarcinile care trebuie sa fie mobilizate.
Se precizeaz 3 puncte de aplicare a forelor la nivelul prghiei: doua
aparin forelor statice de sprijin si rezistenta ; al treilea punct apar ine for ei
motorii .
La prghia reprezentata de un oarecare segment osos, sprijinul este
reprezentat de axa biomecanica a miscarii sau de punctul de sprijin pe sol;
rezistenta este data de greutatea corpului sau a segmentului care se deplaseaz,
la care se poate aduga si greutatea sarcinii de mobilizat, iar fora este
reprezentata de inseria pe segmentul osos a muchiului care realizeaz
micarea. Prghiile se clasifica in: prghii de gradul I (cu sprijinul la mijloc), de
gradul II (cu rezistenta la mijloc) si de gradul III (cu fora la mijloc).
Prghiile de gradul I sunt cunoscute ca prghii de echilibru, cele de gradul
II ca prghii de fora, iar cele de gradul III ca prghii de viteza. Prghiile in care
fora de aplicare este mai apropiata de punctul de sprijin sunt etichetate ca fiind
si de viteza, iar cele in care aceasta este apropiata de punctul de rezistenta sunt
utilizate ca prghii de fora, acionnd nsa cu viteze mult mai sczute.
Mobilitatea articulara trebuie considerata ca un factor activ, in acest caz,
articulaiile nu au numai un simplu rol pasiv in executarea mi crilor, forma lor
si gradul de libertate de micare pe care l ofer reprezentnd factori importan i

care dirijeaz si sensul miscarilor, putnd limita, in acela i timp, si amplitudinea

acestora.
Din punct de vedere al mobilit ii articulare, pe plan func ional nu se
pot distinge dect doua categorii de articulaii: unele concepute pentru mi carea
pieselor scheletice (articulaiile membrelor si mandibulei), mobile, iar altele
dimpotriv au rol in sudarea acestora si fixitatea lor (articula iile oaselor
craniene), sau articulaii imobile.
La realizarea funciei de locomoie li se opun o serie de factori ai mediului
extern cu care aparatul locomotor interacioneaz in timpul activit ilor sale
specifice. Atrag atenia: greutatea corpului impusa de fora gravitaionala tinde
sa atrag corpul spre pmnt, ineria care tinde sa prelungeasc si sa menin o
stare data, presiunea atmosferica ca o componenta a forei gravitaionale, cu rol
deosebit pentru meninerea in contact a suprafeelor articulare, rezistenta
mediului care tinde sa se opun muscarii corpului, fora de frecare in contactul
componentelor corporale cu solul si fora de reacie a suprafeei de sprijin, egala
si de sens opus forei gravitaionale.
Analiza cinematica a muscarii pornete de la stabilirea reperelor de
micare (planuri si axe), a tipurilor, direciilor si amplitudinii mi crilor.
Planurile anatomice sunt suprafee care secioneaz imaginar corpul omenesc
sub o anumita incidenta:
planul sagital dispus pe direcia suturii sagitale a craniului, pe direciile
verticala si antero-posterioara mparte corpul in doua jumti, dreapta si tanga.
Planul frontal urmeaz direcia suturii fronto-parietale sau coronare a
craniului. Dispus vertical si mparte corpul in intr-o parte anterioara si o parte
superioara.
Planul transversal, orizontal mparte corpul in doua pri: superioara si
inferioara.
Punctul de intersecie a celor trei planuri reprezint centrul de greutate al
corpului.
Axele biomecanice articulare. Articulaiile mobile (in special diartrozele)
pot reprezenta unul, doua sau chiar trei grade de libertate.
Axa de micare reprezint linia situata intr-un anumit plan (sagital,
frontal sau transversal), in jurul cruia unul din segmentele osoase se deplaseaz
fata de celalalt.
Exista trei axe fundamentale perpendiculare una pe alta: axa sagitala, axa
frontala, si axa longitudinala.
axa sagitala este orientata si dirijata dinainte napoi, permind micri de
abducie si abducie in plan frontal;
axa frontala situata in plan frontal, in direcie orizontala si dirijata
transversal; permite micri de flexie si extensie in plan sagital;
axa longitudinala este verticala, permite micri de rotaie interna si
externa in plan transversal.

In funcie de planurile si axele de referina deosebim: flexia si extensia;

abducia si adducia, abducia deprteaz, iar adducia apropie de acest plan
toate segmentele membrelor; inclinarea (inflexia) laterala. Desemneaz micri
de lateralitate ale capului, gatului si trunchiului, intr-un plan frontal, in jurul axei
sagitale. La aceste micri se asociaz si o rotaie - se efectueaz in jurul axului
longitudinal si in plan transversal pentru toate prtile corpului, in afara de
omoplat si clavicula ; bascula se utilizeaz pentru a defini anumite micri ale
bazinului si omoplatului. In cazul omoplatului, bascula traduce o rota ie in jurul
axei sagitale, in timp ce pentru bazin aceasta poate fi in anteversie (anterior),
retroversie (posterior) sau laterala (spre tanga sau dreapta). C ircumducia micarea care se executa simultan pe mai multe planuri, fiind o combina ie
succesiva de micri de flexie, extensie, abductie si adductie, care descriu o
micare circulara particulara; glisarea si hiperextensia. Sunt micri care
depesc limitele fiziologice. Glisarea se produce la nivelul suprafe elor
articulare plane sau foarte uor incurbate, in timp ce hiperextensia semnifica
depirea limitelor fiziologice ale rezistentei.
Micrile mai pot fi clasificare in: miscari de tensiune slaba (scrisul, miscarile
de finee si ndemnare); micri de tensiune rapida (micri de fora); mi cri
balistice (aruncri, loviri etc.); micri de oscilaie (pendulari).
Fazele mersului. Primul impuls in pornirea mersului este declanat
in apropierea centrului de greutate, cnd trunchiul se apleac nainte pentru ca
proiecia centrului de greutate sa treac naintea bazei de susinere; aproape
concomitent, membrul inferior de sprijin se extinde si corpul este proiectat
nainte si puin mai sus, celalalt membru inferior, care devine pendulant,
prsete solul si este proiectat naintea membrului de sprijin si fixat din nou pe
sol. Fazele se repeta apoi cu membrele in poziie inversa.
Mersul se compune astfel dintr-o serie de perioade de sprijin unilateral, separate
intre ele prin perioade de sprijin dublu.
In cazul alergrii sau al fugii, care ajuta la deplasarea mai rapida a corpului,
naintarea se face prin trecerea succesiva a unui membru inferior naintea
celuilalt, sprijinul efectundu-se nsa numai pe cate un picior. Intre doua
momente de sprijin au loc mici srituri prin aruncarea corpului nainte si
suspendarea sa pentru scurt timp in aer.
Centrii de greutate in aterizare nu se deplaseaz rectiliniu, descriind un traiect
sinusoidal in plan vertical si orizontal. Spre deosebire de mers, in fuga corpul se
detaeaz de pmnt nainte ca piciorul anterior sa-l fi atins.
In sritura, omul realizeaz chiar o desprindere momentana de sol, in unele
cazuri suficient de mare (ex: in volei, baschet) sritura in lungime sau in laime
etc. In toate aceste desprinderi, participa aproape ntreaga musculatura a
aparatului locomotor pentru realizarea echilibrului si micrii.