UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU – BUCURESTI

FACULTATEA DE FARMACIE
ANUL I
BUZEA GEORGIANA -101
CIUPITU CĂTĂLINA -101
GĂUJĂNEANU ANTOANELA OTILIA -101
STREINU NADINA – 104
Lect.Univ.Dr. Marinela CHIRILA

OCTOMBRIE 2020
APARATUL
DIGESTIV
BIBLIOGRAFIE
 ANATOMIA SI FIZIOLOGIA OMULUI - Conf. dr. V.
RANGA Dr. I. TEODORESCU EXARCU.

 MEDICINA INTERNA - BOLI DIGESTIVE, HEPATICE

SI PANCREATICE (VOL.III) Prof. dr. L. GHERASIM.

 BAZELE FARMACOLOGICE ALE PRACTICII

MEDICALE, ED. A VI-A – VALENTIN SORESCU.
CUPRINS

Anatomia și fiziologia aparatul digestiv, Alcătuirea

aparatului digestiv
1.1. Gură
1.2. Faringele
1.3. Esofagul
1.4. Stomacul
1.5. Intestinul subțire
1.6. Intestinul gros
 Anatomia şi fiziologia aparatului digestiv

Tubul digestiv este alcătuit din următoarele segmente: gura, faringe (cu dublă
apartenenţă), esofag, stomac, intestinul subţire şi intestinul gros.
1.1. Gura
Gura este porţiunea iniţială a aparatului digestiv, alcătuită din organe şi
diverse ţesuturi. Funcţiile pe care le îndeplineşte gura sunt: funcţia de
masticaţie pentru formarea bolului alimentar, începutul digestiei glucidelor
sub acţiunea ptialinei salivare, funcţia de fonaţie, funcţia receptoare, funcţia de
apărare şi funcţia fizionomică.
1.2. Faringele
El se află situat în partea posterioară a cavităţii bucale şi se continuă cu
esofagul. Căptuşit cu o mucoasă, este bogat în ţesut limfoid. în faringe se
găsesc amigdalele palatine, amigdala faringiană pe peretele posterior şi
amigdala linguală la rădăcina limbii, legate între ele prin numeroase vase
limfatice şi formând inelul limfatic Waldeyer. Funcţiile faringelui sunt: funcţia
de conducere a bolului alimentar către esofag şi funcţia de apărare împotriva
infecţiilor, care pot pătrunde pe cale digestivă sau pe cale respiratorie.
1.3. Esofagul

Esofagul este un organ musculo membranos, tubular, care face legătura dintre
faringe şi stomac. Fiziologic, esofagul reprezintă un organ menit să facă legătura
între faringe şi stomac. Prin reflexul de deglutiţie, bolul alimentar trece din faringe
în esofag; prin coordonare nervoasă, musculatura formează unde contractile care
împing bolul spre cardia; sfincterul cardiei se desface, împiedicând şi refularea
conţinutului gastric în esofag. Se acceptă existenţa a două zone anatomice
prevăzute cu activitate sfincteriană: una situată la joncţiunea faringo-esofagiană şi
alta, în vecinătatea inelului hiatal, la limita dintre esofagul propriu-zis şi vestibulul
gastro esofagian.

1.4. Stomacul

Stomacul, organ cavitar musculo glandular este segmentul tubului digestiv situat
între esofag şi intestinul subţire. Forma lui este asemănătoare cu a unei pere, cu
vârful uşor îndoit şi îndreptat în sus: la examenele radiologice apare ca litera „J”
sau ca un cârlig. Forma lui este variabilă în funcţie de conţinut, tonicitatea
musculaturii proprii, tonicitatea peretelui abdominal, poziţia individului şi volumul
organelor vecine. Din punct de vedere fiziologic, stomacul primeşte alimentele şi,
datorită funcţiei sale motorii, le frământă, le amestecă cu sucul gastric şi apoi le
evacuează în duoden. Prin funcţia secretoare, stomacul intervine în digerarea
ţesutului conjunctiv şi a proteinelor cu ajutorul acidului clorhidric şi al pepsinei.
Mucusul gastric are un rol protector de prim ordin, apărând mucoasa de acţiunea
sucului gastric.
1.5. Intestinul subţire
Intestinul subţire începe la pilor şi se termină la nivelul valvulei ileo-
cecale. El are trei segmente: duoden, jejun şi ileon. Duodenul are forma
unei potcoave. I se descriu patru porţiuni: prima porţiune,bulbul
duodenal, urmează imediat după pilor şi este uşor mobilă; porţiunea a
doua descendentă, este situată în dreapta coloanei vertebrale şi în ea se
varsă secreţia biliară şi pancreatica; porţiunea a treia este orizontală, iar
porţiunea a patra este ascendentă şi se continuă cu jejunul formând
unghiul duodeno-jejunal. Structural, duodenul este alcătuit din patru
straturi: mucoasa, submucoasa, musculoasa (cu fibre musculare
circulare şi longitudinale) şi seroasa peritoneală care îl acoperă numai pe
rata anterioară. Fiziologic, duodenul are două funcţii principale: motorie
şi secretorie. Motilitatea duodenală împinge chimul alimentar foarte
repede în jejun (în câteva secunde). Secreţia duodenală elaborează
secretina (cu rol în stimularea pancreasului şi a intestinului),
enterokinaza (care transformă tripsinogenul în tripsină) şi mucus. La
nivelul duodenului începe să se amestece alimentele sosite din stomac
cu sucul duodenal, bila şi sucul pancreatic.
1.6. Intestinul gros
Intestinul gros este segmentul terminal al tubului
digestiv; el începe de la valva şi se termina cu anusul.
Se distinge de intestinul subţire prin volumul lui mult
mai mare şi prin cele trei benzi musculare
longitudinale taenia coli. Lungimea lui variază între
1,5 şi 3 metri. Intestinul gros este împărţit în
următoarele segmente: cecul, colonul ascendent,
colonul transvers, colonul desscendent, colonul
sigmoid şi rectul.
 VĂ
MULŢUMIM !