MOTTO:

“Să ajuţi individul, fie acesta bolnav sau sănătos, să-şi afle calea spre sănătate sau
recuperare, să ajuţi inividul, fie bolnav sau sănătos, să-şi folosească fiecare acţiune pentru a
promova sănătatea sau recuperarea, cu condiţia ca acesta să aibă tăria, voinţa sau cunoaşterea
necesare pentru a o face, şi să acţioneze în aşa fel încât acesta să-şi poarte de grijă singur cât
mai curând posibil”

(Virginia Henderson)

1
 ARGUMENT

Am ales ca temă pentru Lucrarea de Diplomă “Îngrijirea bolnavului cu amigdalită acută

streptococică” pentru că este una dintre cele mai frecvente afecţiuni pentru care copiii se prezintă la
medic. Afecţiunea are răspândire universală, cu evoluţie endemică-sporadică, sau epidemică mai
ales sub formă de focare familiale sau în colectivităţi de copii preşcolari şi şcolari mici. Incidenţa la
100.000 locuitori, în ţara noastră, s-a situat în ultimii ani în jurul valorii de 50, valoare care nu
indică morbiditatea reală prin această boală, datorită fie nediagnosticării ei, fie neraportării sau
autotratamentului. Cazurile apar mai frecvent în sezonul rece al anului.

Aceasta infectie este importantă mai ales prin complicaţiile pe care le poate determina:
reumatismul articular acut, glomerulonefrita, complicatii supurative.

Un alt motiv care m-a determinat să aleg pentru studiu această boală, a fost faptul că o
persoană dragă mie să fie diagnosticată cu amigdalită acută streptococică, fapt ce m-a făcut să
aprofundez studiul acestei boli, şi să o încurajez foarte mult în lupta cu boala.

CAP. I. DATE GENERALE DESPRE BOALĂ

2
1.1. Prezentarea noțiunilor de anatomie și fiziologie a aparatului afectat
Aparatul respirator este aparatul format din totalitatea organelor ce contribuie la realizarea
schimburilor de gaze dintre organism şi mediul extern. Acest aparat are rolul de a asigura preluarea
oxigenului din aer şi eliminarea dioxidului de carbon din organism. Tot la nivelul aparatului
respirator se percepe mirosul (partea superioară a cavităţii nazale) şi se realizează fonaţia-vorbirea
(la nivelul laringelui, corzilor vocale).

Elementele componente ale aparatului respirator :

-căile aeriene-respiratorii prin care aerul pătrunde şi iese din organism

-plămânii sunt organele la nivelul cărora are loc schimbul de gaze

-căile aeriene se împart în căi aeriene superioare şi inferioare :cele superioare sunt alcătuite din
cavitatea nazală şi faringe, iar cele inferioare sunt alcătuite din laringe, trahee şi bronhii.

Cavitatea nazală reprezinta primul segment al căilor respiratorii şi este divizată de septul
nazal în două cavităţi numite fose. Fosele nazale sunt căptuşite cu o mucoasă umedă, cu rol de a
încălzi aerul. Tot aici se găseşte mucusul, cu rolul de a reţine impurităţile din aer. Ca o prima
concluzie nasul are rolul unui adevărat filtru.

Faringele este un organ comun atat pentru calea aeriană cât şi pentru cea digestivă
(alimentară).

Laringele este organul vorbirii, si este format din mai multe cartilaje mobile.Astfel cartilajul
cel mai mare este aşezat în faţă ca o proeminenţă, de forma unei cărţi deschise, si mai este denumit
,,Mărul lui Adam’’. În laringe se găsesc de asemenea două perechi de cute (pliuri) numite corzi
vocale.Corzile vocale care sunt situate inferior au rolul în producerea sunetelor.

Traheea continuă laringele, este situată în faţa esofagului. In partea inferioară se ramifică în
două ramuri care se numesc bronhii principale.

Bronhiile sunt ultimele segmente ale căilor aeriene inferioare şi fiecare din ele pătrund în
câte un plămân.

Plămânii sunt organe pereche aşezaţi în cutia toracică . Intre ei este cuprinsă inima.

Respiraţia

3
 Aerul pătrunde în plămâni pe căile respiratorii cu ajutorul contracţiei muşchilor
respiratori(muşchii cutiei toracice). Acesta este actul respiraţiei. Apoi muşchii respiratori se
relaxează şi se contractă muşchii expiratori, ca urmare o parte din aerul din plămâni se elimină;
acesta este procesul expiraţiei. Inspiraţia şi expiraţia se repetă în ritm de 14-18/minut în funcţie de
nevoile organismului.

Variază în funcţie de vârstă şi de sex (este mai accelerată la copii şi la femei).

Valori normale ale frecvenţei respiratorii:

- nou-născuţi = 40/min
- copii = 20-30/min
- adulţi = 14-18/min

Măsurarea frecvenţei respiratorii se face timp de un minut având mâna aşezată pe toracele
pacientului, se numără expansiunile toracice fără ca pacientul să conştientizeze acest lucru.

Aparatul digestiv este alcătuit din totalitatea organelor în care are loc transformarea
alimentelor în substanţe simple asimilabile de către celule.

În alcătuirea aparatului digestiv intră două părţi: tubul digestiv şi glandele anexe.

Tubul digestiv este alcătuit din următoarele segmente: cavitatea bucală, faringele, esofagul,
stomacul, intestinul subţire şi intestinul gros. Aceste segmente se înlănţuie sub forma unui tub
continuu de calibru diferit, începând de la orificiul bucal până la orificiul anal.

În drumul său de la orificiul bucal până la orificiul anal, tubul digestiv străbate craniul
visceral, gâtul, toracele (mediastinul), cavitatea abdominală, marele şi micul bazin. Cea mai mare
parte a tubului digestiv este în cavitatea abdominală, care este delimitată de partea superioară de
muşchiul diafragm, iar în cea inferioară comunică cu cavitatea pelviană, de unde şi denumirea de
cavitatea abdominopelviană.

Glandele anexe ale tubului digestiv

În tubul digestiv se găsesc numeroase glande, unele în pereţii săi, altele constituind organe
glandulare anexe. Glandele anexe din pereţii tubului digestiv sunt răspândite îndeseobi în tunica
mucoasă şi în unele segmente (esofag şi duoden), acestea pătrund până în tunica submucoasă.
Glandele mari dinafara pereţilor tubului digestiv, numite glande anexe, comunică cu cavitatea
segmentului digestiv respectiv prin conducte excretoare. În această categorie intră glandele salivare,

4
ficatul şi pancreasul. Glandele salivare sunt: Glandele salivare mici, Glandele salivare mari (Glanda
parotidă, Glanda submandibulară, Glanda sublinguală).

Fiziologia aparatului digestiv

Funcţia principală a aparatului digestiv este digestia şi absorţia substanţelor alimentare, deci
joacă un rol esenţial în nutriţia organismului. Prin digestie înţelegem totalitatea transformărilor
mecanice, fizice şi chimice pe care le suferă alimentele în diferite segmente ale tubului digestiv. Ca
urmare a acestor transformări, moleculele complexe, insolubile ale alimentelor (glucide, lipide,
proteine) sunt descompuse în molecule simple, solubile, care pot trece din tubul digestiv (mediul
extern) în sânge sau limfă (mediul intern).

În procesul de digestie intervin enzimele secretate de glandele din mucoasa tubului digestiv
şi glandele anexe ale acestuia. Digestia se produce numai în acele segmente ale tubului digestiv în
care se secretă enzime specifice şi anume în cavitatea bucală (digestia bucală), în stomac (digestia
gastrică) şi în intestinul subţire (digestia intestinală).

Prin absorţie se înţelege trecerea substanţelor nutritive din lumenul intestinal în sânge şi
limfă. Procesul de absorţie are loc pe toată întinderea tubului digestiv, dar organul principal
specializat pentru această funcţie este intestinul subţire.

Alături de aparatul circulator şi respirator, aparatul digestiv asigură organismului materialul

necesar funcţiilor vitale, acoperă pierderile energetice, înlocuieşte materialul uzat şi produce
elementele necesare dezvoltării organismului.

1.1.1 Anatomia și fiziologia aparatului afectat

Faringele este organul ce încrucişează calea respiratorie cu calea digestivă. Este organ
comun al aparatului respirator şi digestiv, în care calea aeriană se încrucişează cu cea digestivă, iar
distribuţia curentului aerian şi al alimentelor este realizată printr-un proces complex, numit:
deglutiţia.

Este un conduct musculo-membranos, aşezat vertical de-a lungul coloanei vertebrale şi se

întinde de la baza craniului până la nivelul vertebrei C6, de aici se continuă cu esofagul, având
5
forma unei pâlnii cu vârful în jos şi este deschis anterior. Pentru uşurinţa descrierii şi înţelegerii,
anatomiştii împart faringele în trei etaje, numite, după comunicarea lor, naso-faringe, oro-faringe şi
laringo-faringe.

1.Naso-faringele se întinde între baza craniului ce participă la formarea peretelui său

interior sau bolta(bolta faringelui) şi vălul palatin. Are diametrul vertical de 5 cm, cel transversal de
4 cm, iar cel antero-posterior de 2 cm. Comunică inferior cu oro-faringele, anterior cu fosele nazale
prin intermediul celor două coame ce sunt orificii ovalare cu axul mare vertical, delimitate lateral şi
şanţul nazofaringian medial de marginea posterioară a septului nazal, superior de corpul sfenoidului
şi inferior de vălul palatin.

Tonsila faringiană este un organ limfoid de culoare galbenă, de consistenţă moale, format de
7-8 lobi neregulaţi, separaţi prin şanţuri. Are o lungime de aproximativ 3 cm; hipertrofia amigdalei
dă naştere vegetaţiilor adenoide, din cauza bogatei sale vascularizaţii, palparea vegetaţiilor poate
provoca mici hemoragii. Anterior amigdalei faringiene se pot găsi uneori aglomerări celulare
epiteliale, rămăşiţe ale ductului hipofizar primitiv din care s-a dezvoltat adenohipofiza(ADH).

2. Oro-faringele este limitat în sus de vălul palatin şi inferior de un plan ce trece prin corpul
hioid. La acest nivel, faringele comunică anterior larg cu cavitatea bucală prin istmul buco-
faringian, delimitat superior de arcul gloso-palatin, alcătuit din cei doi stâlpi anteriori ai vălului
palatin şi inferior de limbă. Pe pereţii laterali coboară inferior şi posterior stâlpii posteriori ai vălului
palatin; între aceşti stâlpi, peretele lateral este ocupat de fosa amigdaliană unde se găseşte tonsila
palatină. Prin intermediul peretelui faringian, amigdala este în raport cu conţinutul spaţiului latero-
faringian.

Amigdala palatină este formată din grămezi de foliculi limfatici, plasaţi pe peretele faringian
în loja tonsilară. Are formă ovalară, alungită supero-inferior, turtită lateralo-medial; faţa medială
este plană sau convexă, acoperită de mucoasa faringiană netedă, prezentând orificii(18-20)
corespunzătoare criptelor amigdaliene. Amigdala palatină poate fi uşor abordată prin cavitatea
bucală, digital sau instrumental. Gura fiind larg deschisă, limba scoasă şi apăsată în jos şi înainte cu
o spatulă, amigdala situată între cei doi stâlpi palatini, apare mai mult sau mai puţin voluminoasă,
ea fiind mai mare în copilărie şi mai atrofică la vârstnici.

3. Laringo-faringele este cuprins într-un plan orizontal ce trece prin osul hioid şi prin limita
inferioară a faringelui, la nivelul cartilajului cricoid; înălţimea acestui segment este de 5 cm,
anterior se găsesc epiglota, baza limbii, tonsila linguală şi plicele gloso-epiglotice, cu molecule, iar
6
posterior intrarea în laringe, elemente anatomice aferente (incizura interaritenoidiană, cartilagii
aritenoide, ariepiglotice) şi recesurile piriforme de o parte şi de alta a laringelui, în peretele cărora
mucoasa prezintă o plică dată de nervul laringian superior, unica plică ridicată de un nerv în
organismul uman, peretele posterior corespunde corpurilor vertebrale C3-C6.

Structura pereţilor faringelui

Faringele este căptuşit de o mucoasă de tip epitelial pavimentos, cu excepţia rinofaringelui,

în care epiteliul este de tip prismatic, are în structură atât glande faringiene de tip mixt, superficiale,
în zona rinofaringiană; de tip mucos în zona oro-faringelui şi laringo-faringelui cât şi foliculi
limfatici.

Sub mucoasă se găseşte un ţesut conjunctiv care devine dens, rezistent, înfăţişând o lamă
fibroasă compactă, denumită aponevroza faringiană; această lamă este mai puternic dezvoltată în
partea superioară a faringelui, la nivelul inserţiei sale craniene pe exobaza ce constituie un mijloc de
susţinere a organului; reprezintă la acest nivel peretele faringian în exclusivitate, neavând muşchi în
constituţia sa.

Musculatura

Tunica musculară se împarte în două grupe: muşchii constrictori şi muşchii ridicători.

A.Muşchii constrictori – sunt trei muşchi turtiţi, plaţi, arcuiţi medial, uniţi posterior cu cei
din partea opusă printr-un rafeu, rafeul faringian median, suprapuşi invers decât ţiglele de pe
acoperiş; constrictorul inferior acoperă parţial constrictorul mijlociu, care la rândul său acoperă
parţial constrictorul superior.

Muşchiul amigdaloglas este inconstant şi se întinde când există de la capsula amigdalei la

marginea laterală a limbii. Acţiune: muşchii constrictori prin contracţia lor asigură progresiunea
bolului alimentar.

B.Muşchii ridicători (longitudinali) ai faringelui pornesc de pe exobază, de unde coboară şi

se încrucişează adesea cu fascicolele constrictorilor, prinzându-se pe cartilagiile laringelui şi pe
aponevroza faringiană.

Vascularizaţia şi inervaţia faringelui

7
 Arterele provin mai ales de la artera faringiană ascendentă, ramura carotidei externe, iar
secundar, din ramuri ale arterelor palatine ascendente sau artera facială sfeno-palatină şi vidiană
(ramuri din maxilara internă). Venele alcătuiesc în submucoasa şi în adventice un plex venos care se
dirijează spre vena jugulară internă.

Inerţia faringelui se realizează de un plex nervos aflat la nivelul zonei laterale şi a

constrictorului mijlociu şi alcătuit din ramuri ale nervului gloso-faringian (IX) – nerv mixt ca şi
perechea X vag sau pneumogastric.

Fiziologie

Faringele este un organ care datorită aşezării sale, ia parte la patru funcţii importante:

1.Funcţia de deglutiţie. Este îndeplinită de faringele mijlociu şi în porţiunea superioară, naso-

faringele nu ia parte la actul deglutiţiei deoarece în momentul înghiţirii, rinofaringele este izolat de
restul faringelui prin ridicarea vălului palatin.

În cazuri patologice când vălul palatin nu se poate ridica, în momentul înghiţirii, alimentele
solide şi mai ales lichidele pătrund în nas şi coame. Tot în timpul deglutiţiei se închide şi laringele
prin coborârea epiglotei care îl astupă precum un capac. Faringele exercită deglutiţia prin acţiunea
celor 3 perechi de muşchi puternici din grosimea pereţilor săi care împing bolul alimentar progresiv
din ce în ce mai jos spre gura esofagului.

2.Funcţia respiratorie. La respiraţie ia parte întreg faringele; pentru îndeplinirea acestei funcţii el are
un rol pasiv, deoarece nu face altceva decât să îngăduie aerului pătruns prin fosele nazale să treacă
prin ele prin naso-faringe, buco-faringe şi laringo-faringe spre laringe şi trahee.

3.Funcţia fonatorie. Faringele are rol de fonator, sunetul produs de coloana de aer prin laringe ce
ajunge în faringe. Aici sunetul este întărit şi modulat datorită neregulozităţilor pe care le prezintă
pereţii faringelui în diferite etaje, în fonaţie, deci faringele îndeplineşte rolul de cutie de rezonanţă.

4.Funcţia auditivă. Faringele îndeplineşte un rol important şi în audiţie, prin trompele lui Eustachie;
se realizează în urechea mijlocie o presiune egală cu presiunea atmosferică. Pătrunderea aerului în
urechea mijlocie se face prin mecanismul de închidere şi deschidere a orificiilor faringiene ale
trompelor.

8
 1.2. Prezentarea teoretică a bolii

Amigdalita acută

Prin amigdalita (angina) acută se înţelege un proces infecţios inflamator la nivelul mucoasei
faringo-amigdaliene. Principalul factor de risc pentru amigdalite este contactul apropiat cu o
persoană infectată. Picăturile contagioase ce conţin agenţi patogeni, ajung în aer atunci când o
persoană infectată respiră, tuşeşte sau strănută.

Infecţia apare prin inspiraţia aerului ce conţine aceste particule infectate. Poate apărea de
asemenea în cazul în care agenţii patogeni ajung pe piele sau obiecte care vin în contact cu gura,
nasul, ochii sau alte membrane mucoase.

Obstrucţia nazală determină apariţia unei respiraţii de tip oral, fapt ce creşte riscul de
amigdalită.

9
 Amigdalita este contagioasă la contactul apropiat cu persoana infectată. Simptomele
debutează de obicei 2-5 zile de la expunerea faţă de agentul infectat.

Amigdalita de cauză streptococică este contagioasă încă din primele faze ale bolii şi fără
instituirea unui tratament poate rămâne aşa timp de două săptămâni. Tratamentul antibiotic
scurtează perioada de contagiozitate, o persoană infectată nefiind contagioasă după instituirea unui
tratament de cel puţin 24-48 de ore.

Amigdalitele produse de viruşi, durează în mod normal între 4 şi 10 zile, iar infecţia
bacteriană durează ceva mai mult.

Dacă simptomele includ inflamaţia gâtului, febră peste 38,3° C şi noduli limfatici imflamaţi,
etiologia este cel mai probabil streptococică.

Angina streptococică diagnosticată prin consult medical de specialitate, impune urmarea

unui tratament antibiotic.

În unele cazuri, amigdalitele se pot şi croniciza.

Etimologia amigdalitelor

Aceasta diferă foarte mult în funcţie de anotimp, distribuţia geografică a germenilor,

eventualele epidemii şi vârstă.

1.Virusurile reprezintă cauza cea mai frecventă la copiii mici (în special adeno-virusurile);

2.Fungii reprezintă o angină micotică comună la sugarii cu rezistenţă scăzută;

3.Streptococul beta-hemolitic grupa A este foarte frecvent la vârsta şcolară (peste 30%), sub vârsta
de 3 ani fiind rară sau absentă;

4.Alte cauze: coci patogeni (stafilococ, pneumococ, bacili gram negativi sau gram pozitivi),
mycoplasma, chlamydia.

Clasificarea clinică a anginelor

1. Angine roşii, catarale, eritematoase – pot fi provocate atât de viruşi cât şi de bacterii
(streptococ beta hemolitic grupa A )

10
a) angina eritematoasă propriu-zisă;

b) angina flegmonoasă – flegmonul amigdalian sau peri-amigdalian, în special streptococic, se

asociază cu adenopatie satelită şi trismus;

c) angina retro-nazală (adenoidită acută).

2.Angine albe, exudative sau pseudo-membranoase sunt produse în majoritatea cazurilor de

streptococul beta-hemolitic grupa A şi se prezintă obişnuit ca angine pultacee sau eritmato-pultacee,
cu aspect folicular sau lacunar, febră şi adenoplatie regională dureroasă. În afară de streptococ mai
poate fi produsă şi de alte bacterii precum şi de virusuri (mononucleoza infecţioasă).

3.Angine ultero-necrotice cuprind: angina ulcero-necrotică Heuach (streptococică), angina

gangrenoasă cu anaerobi, angine ulceroase benigne (angina ,,herpetică’’ cu virus Coxsackic A),
angina fuzo-spirilară cu bacili gram negativi asociaţi cu spirili gram pozitivi.

Complicaţiile anginelor

1.Complicaţii imediate: sinuzită, otită medie supurativă, flegmon al planşeului bucal

(flegmonul Ludwig), tromboflebită regională cu afectări acute; amigdalita cronică hipertrofică şi
vegetaţii adenoide (adenoidită cronică) ca afectări cronice;

2.Complicaţii tardive: după 1-4 săptămâni; glomerulo-nefrita acută (GNA) post-

streptococică, reumatism articular acut (RAA).

Angina Plant-Vincent

Etiologia: este produsă de bacterii mixte anaerobe orale, se dezvoltă pe teren debilitat, la
copii cu vârsta de peste 7 ani cu carii dentare, gingivoragii, amigdalita cronică criptică.

Manifestări clinice şi diagnostic:Debutul este insidios, fiind marcat de disfagie (dificultate la

înghiţire), subfebrilitate, după care apare halena fetidă. La examenul obiectiv se constată iniţial pe o
amigdală, apariţia unei false membrane, lasă loc unei ulceraţii care se vindecă în circa 5-7 ziile.
Procesul eritematos se poate extinde la lojile amigdaliene, palatul moale şi faringe.

Tratament:

11
a) Penicilina G: 30.000-50.000 u.i/kg corp/zi i.m. în 4 prize, timp de 10 zile sau Penicilina V 50mg/
kg corp/zi în 4 prize, timp de 10 zile (1 tb de 200.000 u.i. =125 mg).

b) Analgezice: sub formă de badijonări cu soluţie ce conţine Codeină, Anestezină sau Xilină 1%.

c) Gargară cu apă oxigenată 3% din 2 în 2 ore; dezinfectări orale: Faringosept, badijonări cu

Penicilină (50.000 la 1ml soluţie clorură sodică 0,9%).

d) Vit. C, vit A şi rezolvarea cariilor dentare.

Angina aftoasă ,,herpagina’’

Etiologie: este virală, agentul fiind virusul Coxsackic, ce apare frecvent la sugari şi la copilul
mic. Angina herpetică este localizată în partea anterioară a cavităţii bucale, pe când angina aftoasă
deşi poate implica întreaga mucoasă buco-faringiană în principal, este situată în partea posterioară a
cavităţii bucale.

Diagnosticul: se pune pe seama simptomatologiei cu febră, disfagie, sialoree, refuzul

alimentaţiei, tulburări digestive.

Tratament:

a) Calmarea durerii se face prin ,,atingerea’’ aftelor cu soluţii de Anestezină 1% ce trebuie efectuată
înaintea meselor cu 10-15 min.

b) Tratamentul local constă în pulsaţii cu soluţie de Azotat de Ag 1% ce favorizează cicatrizarea.

c) Administrarea timp de 2 săptămâni a vit. A (3.000-5.000 u.i.) şi vit. C 5mg/zi.

12
 1.2.1. Definiție
Amigdalita (angina) acută streptococică

Amigdalita acută streptococică reprezintă inflamaţia amigdalelor palatine din cauza

infecţioasă cu streptococ beta-hemolitic grup A, care se prezintă cu simpome marcate, instalate
rapid. Prezintă debut brusc cu febră, durere spontană la nivelul gâtului de intensităţi variabile cu
durere la înghiţit (odinofagie) de la simpla jenă până la dureri foarte mari care împiedică hidratarea
şi alimentarea corespunzătoare. Această durere din gât poate iradia spre urechi (otalgie). Se observă
o creştere a numărului de cazuri de amigdalita acută în perioada caldă în primul rând datorita
depăşirii mijloacelor de aparare ale organismului care din cauza căldurii excesive nu mai poate
lupta la întreaga capacitate.

Sunt predispuse la îmbolnăviri persoanele care au o cauză locală cronică (o amigdalită, o

faringită cronică sau chiar o obstrucţie nazală cronică ). De asemenea mai sunt predispuse la
îmbolnăviri persoanele care au o imunitate scăzute, cele care au o boală asociată, cele care nu
respectă nişte reguli de igienă şi alimentaţie corespunzătoare.

13
 Aceste cazuri de infecţii acute în sfera ORL în sezonul cald apar datorită cumulării acestor
factori enumeraţi (şi nu numai) care acţionează pe fondul scăderii rezistenţei organismului şi nu
datorită apariţiei propriu-zise a unor focare epidemic. Factorii care duc la scăderea imunităţii
organismului în sezonul cald şi implicit favorizează apariţia episoadelor de amigdalită acută sunt:

- temperaturile foarte ridicate sau foarte scăzute care duc la scăderea posibilităţilor de aparare
ale organismului

- consumul de alimente şi băuturi foarte reci (existând astfel o diferenţă mare de temperatură
între corp şi alimentul respectiv) care duc la o inflamaţie locală şi implicit la scăderea mijloacelor
de apărare locală

- expunerea la curenţi de aer care pe de o parte pot antrena o serie de agenţi patogeni dar duc
şi la modificarea proprietăţilor aerului astfel că ventilatoarele, aerul condiţionat usucă mucoasele şi
implicit scade capacitatea de apărare locală

- trecerea bruscă prin variaţii mari de temperatură (de la cald la rece şi invers)

- alimentarea inadecvată cerinţelor organismului (slab calitativ/ sau reduse cantitativ)

- existenţa unor boli concomitente (cardiace, pulmonare, hepatice, renale, etc.) care determină
o sensibilizare a organismului şi favorizează apariţia suprainfectiilor de orice fel

- fumatul şi alcoolul
- alergiile

1.2.2 Etiologie
Streptococ beta-hemolitic grup A(Streptococcus pyogenesis )

Există 18 grupe de streptococi, numerotate de la A la H şi de la K la T. La rândul lor, aceste

grupe se împart în mai multe tipuri (grupul A are, de exemplu, peste 80 de serotipuri).

Streptococii fac parte din flora microbiană obişnuită a organismului. De exemplu,

streptococii viridians se găsesc în cavitatea bucală sau streptococii D intestinal, dar dacă pătrund în
sânge sau colonizează alte teritorii, ei pot deveni patogeni. Streptococii A, care se găsesc în faringe
şi căile respiratorii, sunt însă patogeni, iar persoanele respective sunt fie bolnavi, fie purtători
sănătoşi care pot răspândi boala.

14
 Streptococul grup A (beta hemolitic) este responsabil de aproape 90% din suferinţele pe
care aceşti germeni le produc oamenilor. Ei pot determina o multitudine de tipuri de infecţii: în sfera
ORL (rinita, faringita, amigdalita, adenoidita, sinuzita, otita, mastoidita), respiratorii (laringita,
bronşita, pneumonia), cardiovasculară (endocardita, pericardita), osteoarticulară, cutanată
(impetigo, erizipel, celulita, flegmoane, abcese), digestivă (toxiinfecţii, colecistita, apendicită,
abcese, peritonite etc.), genito-urinară (infecţii ale rinichiului, vezicii urinare, uterului), a sistemului
nervos (meningite).

De asemenea, streptococul A este implicat în scarlatină, dar şi în unele stări foarte grave,
cum ar fi: septicemii (în care există o prezenţă masivă a bacteriilor în sânge, cu o reacţie violentă de
răspuns din partea organismului), în şoc toxic (cu insuficienţă organica multiplă renală, hepatică,
respiratorie) sau în fasciita necrozantă: în care bacteria distruge în ritm rapid, până la desfigurare,
suprafeţe întinse de muşchi, grăsime, piele.

După infecţiile cu streptococi beta hemolitici grup A pot apărea, în unele cazuri, după un
interval de 2-4 săptămâni, aşa-zisele afecţiuni poststreptococice: cele mai periculoase sunt
reumatismul articular acut şi glomerulonefrita acută. Aceste boli sunt mai frecvente la copiii între 5
şi 15 ani şi sunt produse printr-un răspuns imun inadecvat.

Concret, printr-un mecanism autoimun, organismul îşi atacă propriile structuri, din cauza
unei similarităţi între proteinele microbiene şi cele ale ţesuturilor umane. Se formează autoanticorpi
care iniţiază o agresiune asupra unor organe (articulaţii, creier, inimă, rinichi, piele etc.), procesul
inflamator declanşat putând duce la alterarea sau distrugerea acestora.

1.2.3. Patogenie
Oamenii se îmbolnăvesc de faringită streptococică prin contactul direct, apropiat cu o
persoană bolnavă. Boala se poate răspândi mai rapid în cazul persoanelor care se află în
colectivități.

Exemple de colectivități includ armata sau școlile. Bacteriile de tipul SBHGA se pot
deshidrata în praf, dar nu mai pot provoca îmbolnăviri la om. Dacă bacteriile sunt menținute într-un
mediu umed/în condiții de umiditate, pot provoca îmbolnăviri la om timp de până la 15 zile.

Bacteriile în condiții de umiditate pot fi găsite pe obiecte cum sunt periuțele de dinți. Aceste
bacterii pot trăi în alimente, dar această situație este foarte neobișnuită. Persoanele care consumă
15
alimentele respective se pot îmbolnăvi.Doisprezece la sută dintre copiii fără simptome de faringită
streptococică prezintă SBHGA în gât, în mod normal.

1.2.4. Diagnostic clinic (simptomatologia)

Manifestări clinice şi diagnostic

Următoarele categorii de medici specialişti pot evalua infecţia amigdaliană datorită efectelor
de teste rapide, culturii bacteriene sau prescrierea tratamentului antibiotic, dacă acesta este necesar:

- medicii pediatri
- medicii de familie
- medicii otolaringologi (medici O.R.L, care trateaza nasul, urechile, gatul)
- asistente medicale
- medicii rezidenti
- medicii internisti.

Dacă se indică îndepărtarea chirurgicală a amigdalelor (amigdalectomia) medicul specialist

recomandat este medicul otolaringolog (sau medicul O.R.L.-ist).

Copiii se plâng de ,,dureri în gât’’ (disfagie) şi fac febră. La examenul obiectiv se constată o
intensă hiperemie faringiană (adică palatul moale, amigdalele palatine, peretele posterior al
faringelui) de unde şi denumirea de ,,angina roşie streptococică’’. În funcţie de forma clinică mai
pot exista cefalee, mialgii.

La sugari diagnosticul este mai dificil şi trebuie suspectat în cazul unei rinite persistente,
febrile, asociată cu escoriaţii ale tegumentelor peri-nazale. Simptomele care apar în amigdalita
streptococică sunt : febra, durere faringiană permanentă sau doar la înghiţire, cefalee, greaţă,
vărsături, durere abdominală. La examenul clinic amigdalele (şi uneori şi faringele) sunt inflamate,
roşii, uneori cu exsudat (pete albe), puncte roşii pe palatul moale (petesii), ganglioni cervicali
anteriori dureroşi, uneori erupţia scarlatiniformă.

SGA este transmis prin contact direct (atingerea mâinilor cu o persoana bolnavă sau
purtătoare) sau aerogen (picături Pflugge eliminate prin strănut, tuse). SGA colonizează nasul şi
faringele oamenilor, este identificat pe exudatul nazal sau cel faringian, dar nu determină

16
întotdeauna boala, unii fiind doar purtători. Statusul de purtător este autolimitat (durează doar 2-6
luni) şi nu este contagios.

Cel mai rapid test diagnostic este Strep-testul care identifică antigenele streptococice. Daca
acest test este pozitiv, copilul are amigdalită streptococică şi va începe tratamentul. Un test negativ
este urmat de un exudat faringian. Streptozyme-test permite identificarea concomitentă a mai
multor tipuri de anticorpi anti-SGA. ASLO (anticorpi anti-streptolizina O) doar confirmă o infecţie
recentă. Niciunul dintre aceste teste nici testele serologice nu pot face diferenţierea între infecţia
actuală cu SGA şi starea de purtător.

Testul rapid streptococic se bazează pe detectarea antigenului streptococci în secreţiile

faringiene (RADT – rapid assay detection technique) şi oferă rezultate în 10-15 minute.

Avantajul testului rapid este că permite instituirea precoce a terapiei antibiotic în cazul în
care rezultatul este pozitiv pentru faringită streptococică.Testul rapid streptococic presupune
recoltarea unei probe de secreţii faringiene cu ajutorul unui tampon steril, prin aceeaşi tehnică ca şi
pentru exudatul faringian (cu pacientul cu care aplecat pe spate, gura larg deschisă şi pronunţând
vocala ,,A’’). Cu 3-4 ore anterior recoltării, pacientul nu trebuie să fi consumat alimente sau lichide,
şi nu trebuie să îşi fi periat dinţii.

În timpul recoltării poate apărea senzaţie de vomă, reflex de tuse sau durere în gât. Spre
deosebire de cultura din exudatul faringian, ale cărei rezultate sunt disponibile în 24-48 de ore,
testul rapid poate stabili diagnosticul de faringită cu Streptococ în câteva minute. Administrarea
recent de antibiotic poate interfera cu rezultatele testului rapid streptococic.

Indicaţii ale testului rapid streptococic:

Deşi majoritatea (70%) infecţiilor faringo-amigdaliene sunt de etiologie virală, este

important de diagnosticat sau exclus cauza streptococică deoarece netratată, aceasta poate evolua cu
unele complicaţii severe precum reumatism articular acut (febră reumatismală), glomerulonefrită
poststreptococică sau sinuzită.

Interpretarea rezultatelor

Sensibilitatea testului rapid în identificarea infecţiei streptococice este inferioară culturii din
exudatul faringian. Rezultatul testului depinde de cantitatea de Streptococi prezentă în secreţiile
faringiene.

17
 Deoarece testul poate da rezultate fals-negative, în cazul în care se menţine suspiciunea de
infecţie streptococică se recomandă repetarea testului sau efectuarea de analize cu acurateţe mai
mare (examen microbiologic din exudatul faringian – care identifică şi prezenţa altor agenţi
patogeni).

În cazul unui rezultat pozitiv, se va iniţia antibioterapia anti-streptococică.

Testul are o sensibilitate de 75-85% şi o specificitate de 95-95%. Probabilitatea unui rezultat

fals-negativ este crescută în fazele incipiente ale infecţiei (când populaţia de streptococci este mică),
spre sfârşitul infecţiei (când majoritatea germenilor au fost îndepărtaţi prin clearance imun) sau
dacă au fost administrate recent antibiotice.

Diagnosticul de purtător de germeni (streptococic) se pune pe baza unei culturi pozitive din
exudatul faringian. Cu tamponul de recoltare se sterg atât amigdalele cât şi peretele posterior al
faringelui; dovada infecţiei streptococice o poate face şi titrul ASLO crescut (200-400 valori
normale).

Când nu se poate face dovada infecţiei streptococice prin exudat faringian pozitiv sau titrul
ASLO crescut, se impune diagnosticul diferenţial cu alte angine (virale, cu alte tipuri de streptococi,
difterica cu anaerobi), deoarece simpla hiper-leucocitoză nu poate stabili diagnosticul.

1.2.5. Diagnostic paraclinic

Paraclinic, hemograma arată leucocitoză cu neutrofilie ( spre deosebire de infecţiile virale
unde predomină leucopenia cu limfocitoză; excepţie de la această regulă este mononucleoza
infecţioasă unde există leucocitoză), sindrom inflamator biologic (creşterea marcată a proteinei C
reactive, VSH, fibrinogen, procalcitoninei – faţă de infecţiile virale unde sunt normale sau uşor
crescute).

1.2.6. Diagnostic diferențial

Pentru evidenţierea microbiologică a germenului se pot folosi pe langa teste rapide
streptococice si realizarea de frotiuri şi culturii pe mediu agar-sânge din exsudatul faringian
(culturile cresc însă în 24-48 de ore şi nu sunt astfel utile în luarea deciziei iniţiale de administrare

18
sau nu a antibioterapiei). ASLO este util doar pentru diagnosticul retrospectiv ale infecţiei
streptococice – creşte la 3-6 săptămâni de la infecţia streptococică.

1.2.7. Evoluție. Prognostic

Simptomele amigdalitei streptococice se ameliorează de obicei, cu sau fără tratament, în
aproximativ trei până la cinci zile. Tratamentul cu antibiotice reduce riscul agravării bolii. Ele
împiedică, de asemenea, răspândirea bolii. Copiii pot reveni la școală după 24 de ore de la începerea
administrării antibioticelor.

Amigdalita streptococică ar putea provoca următoarele probleme foarte grave:

- Acestea includ febra reumatică sau scarlatina

- O boală letală numită sindromul șocului toxic

- Glomerulonefrita

- O boală numită sindromul PANDAS. Aceasta este o afecțiune o tulburare imunitară care
provoacă probleme de comportamentale bruște, uneori grave.

1.2.8. Tratament igieno-dietetic:

- izolare la domiciliu, eventual repaus la pat in functie de severitatea infectiei;
-consum crescut de lichide ( ceaiuri caldute, nu fierbinti la care se poate adauga lamaie si
miere, apa, sucuri de fructe, compoturi supe de legume);
-gargara cu apa cu sare de 3-4 ori pe zi pentru copilasii mai mari, complianti ( la 200 ml
apa calduta se adauga o lingurita sare);
-atmosfera umeda, evitarea supraincalzirii locuintei;
-evitarea fumatului in preajma copiilor.

1.2.9. Tratament medical:

Odată confirmată etiologia streptococică, se recomandă izolarea la domiciliu pentru că
pacientul este contagios (în special dacă este vorba de copii, care pot transmite uşor infecţia în
comunităţi – grădiniţă, creşă).

19
 Tratamentul este simptomatic: analgezice, antipiretice, antiinflamatorii (paracetamol,
ibuprofen, NU aspirină la copii datorită riscului de sindrom Reye), gargară cu o soluţie salină (¼
lingură sare în 250 ml apă călduţă), prişniţ, pastile pentru dureri de gât, hidratare activă.

Se recomandă evitarea alimentelor condimentate, acide şi preferarea celor moi, care sunt
uşor de înghiţit şi nu ,,zgârie’’ faringele (iaurt) şi a celor călduţe care au efect calmant (supe, ceai).

Antibioterapia se face cu penicilină V (fenoximetil-penicilină) oral timp de 10 zile, urmată

de benzatin-penicilină G intramuscular (pentru profilaxia complicaţiilor imunoalergice – reumatism
articular acut, glomerulonefrită poststreptococică, cardită reumatismală, coree, eritem nodos,
purpură Henoch-Schonlein). În cazul pacienţilor cu alergie la penicilină se recomandă macrolide
(eritromicină). Alte antibiotice eficiente sunt amoxicilina (atenţie în cazul suspiciunii de angină din
mononucleoza infecţioasă deoarece agravează erupţia cutanată), cefaloşporine, clindamicină.

În perioada febrilă se vor respecta regulile de igienă, tratamentul cu Penicilină este baza
tratamentului având drept scop vindecarea bolii acute şi prevenirea R.A.A. indiferent de tipul de
Penicilină sau alte antibiotice, tratamentul va fi continuu şi pe o durată de 10 zile.

La copilul mic se preferă 30.000 – 50.000 u.i./kg. Corp de Penicilină în 4 prize zilnic i.m.;
între 3-7 ani Benzatin-Penicilină (Moldamin) 600.000 u.i. într-o administrare unică i.m. După vârsta
de 7 ani, Moldamin 1.200.000 u.i. i.m. într-o administrare unică, se poate realiza şi Penicilina V
400.000 – 800.000 u.i. la 6 h per os timp de 10 zile. Unii administrează 1-2 tb de 200.000 u.i. de 3-5
ori/zi. Pentru cei alergici la Penicilină se va administra Eritromicină – propionil 40 mg/kg corp/zi în
4 prize, oral, timp de 10 zile sau Clindomicina 10-20 mg/kg corp/zi tot 4 zile, timp de 10 zile.

Sulfamidele şi-au dovedit valoarea în profilaxia infecţiilor streptococice, dar sunt ineficiente
în tratamentul anginelor. Recoltarea şi efectuarea de culturi din exudatul faringian este necesară
pentru membbrii familiei şi în cazul în care există amigdalita streptococică secundară, să se
efectueze tratament cu Penicilină.

1.2.10. Tratament chirurgical: amigdalectomia (tonsilectomia)

Singurul în măsură să stabilească acest lucru este medicul specialist ORL. În ultimii ani
a scăzut dramatic numărul acestor intervenţii chirurgicale, consecinţă a diagnosticării şi mai ales
a tratamentului corect aplicat.

20
 Tosilectomia era una din cele mai frecvente procedee chirurgicale din sfera ORL pentru care
s-au inventat diferite metode, pornind de la metoda clasică (decolare şi excizie prin bisturiu),
ghilotinare până la metoda laser şi coblaţie.
Toate aceste procedee (clasice) sunt însă depăsite în calitate şi management de
tehnica RF Ellman (RadioFrecvenţa).
Prin noua tehnică se foloseşte surgitronul, cu unde radio de frecvenţă înaltă 4.0 MHz şi
temperatură scazută (practic un laser în spectrul frecvenţelor radio - şi nu luminoase).
Tehnologia aceasta permite execuţii de mare fineţe care întrec în performanţe laserul clasic
(laserul clasic taie foarte bine, laserul radio - surgitronul - taie dar şi curaţă şi chiar ,,lipeste").
Temperatura de luctru este de asemenea un alt mare avantaj pentru refacerea post operatorie a
pacientului.

Excizia amigdalei palatine se efectuează cu sângerare minimă, cu dureri postoperatorii

suportabile, recuparere în maxim şapte zile.

Intervenţia se efectuează în regim de spitalizare de zi (maxim 12 ore internare).

Coblaţia utilizează o energie electrică bipolară de frecvenţă înaltă (radiofrecvenţa) cu scopul

de a agita electroliţii dintr-un mediu conductor, creând un câmp de plasmă cu ţintă precisă.
Particulele energizate din plasmă au o suficientă energie pentru a rupe legăturile moleculare
organice, excizând sau dizolvând ţesutul moale la temperaturi relativ joase, păstrând astfel
integritatea ţesuturilor normale înconjurătoare.

Coblaţia este o cale mai blândă de a îndepărta sau reduce din volum amigdalele palatine sau
de a îndepărta vegetaţiile adenoide. Implică o foarte mică durere postoperatorie şi o recuperare
rapidă pentru pacienţi, fiind introdusă ca procedură chirurgicală în jurul anului 2000.
Coblaţia nu functionează pe principiul arderii prin căldura a ţesuturilor, aşa cum face laserul
de exemplu; în acest fel, ţesuturile normale ce înconjoară leziunea ce trebuie operată sunt protejate.
De asemenea, coblaţia nu taie ţesuturile (ca bisturiul clasic), astfel riscul de hemoragie e minim.
Amigdalectomia prin coblaţie este o procedură chirurgicală de îndepartare totală sau parţială
a amigdalelor utilizând radiofrecvenţa. Se realizează în sala de operaţie sub anestezie generală,
durata intervenţiei fiind de 30-45 de minute.
Câteva criterii care pot stabili această indicaţie:
-infecţii frecvente, severe din punct de vedere al evoluţiei ( peste 5 episoade/an)
întotdeauna confirmate bacteriologic ( secreţia faringiană să stabilească clar prezenţa
streptococului beta hemolitic);
21
 -abcces periamigdalian ( flegmon);
-amigdalită cronică, recurentă: amigdale mărite de volum care deseori se unesc pe linie
mediană şi afectează modul de alimentare precum şi respiraţia;
-influenţarea activităţii cotidiene prin absenteism şcolar, tulburări de somn, etc.
Scoaterea amigdalelor este o cale prin care aceste persoane nu se mai îmbolnăvesc de
amigdalita streptococică. Prezența amigdalitei streptococice de trei sau de mai multe ori pe an
poate fi un bun motiv de scoatere a amigdalelor.
Înainte de operaţie trebuie să:
- informăm medicul despre alergiile la orice fel de medicament;
- îi povestim dacă urmăm tratamente medicamentoase;
- îi spunem medicului ORL-ist despre sarcină;
- facem următoarele analize de sânge: hemoleucograma, coagulograma, VSH, anticorpi
ASLO, fibrinogen, factor reumatoid, glicemie, uree, acid uric, creatinină, transaminaze hepatice,
bilirubină;
Trebuie să nu bem, să nu mâncăm, să nu fumăm.
Contraindicţii (cele mai frecvente):
- pusee de infecţie acută amigdaliană în ultimele 7 zile
- alte infecţii acute concomitente
- tulburări de coagulare
- perioada menstruală
Interveţia chirurgicală decurge astfel:
- Se efectuează analize de sânge în dimineaţa intervenţiei sau cu 1 zi înainte
- 4 ore preoperator nu se mai mănâncă şi nu se mai beau lichide
- Premedicaţia se efectuează la salon dar intrarea în sala de operaţii este interzisă
aparţinătorilor
- Anestezia este generală la copii, generală sau locală cu sedare din partea medicului
anestezist la adulţi
- Durata este în medie de 60 minute de la intrarea în sala de operaţie şi până la ieşire

Postoperator:
- 2 ore postoperator nu mănâncă şi nu se beau lichide
- există o perioadă de circa 2 ore în care copilul este încă confuz postoperator, unii dorm,
alţii pot să fie mai agitaţi. Părinţii pot sta tot timpul alături de copil

22
 - în această perioadă este posibil ca la nivelul nasului să apară secreţii sangvinolente sau
copilul să scuipe salivă uşor sangvinolentă
- este posibil să apară senzaţie de vomă sau chiar una două vărsături
- reluarea alimentaţiei este permisă după 2 ore cu lichide alimente semisolide
- alimentaţia postoperator va consta în alimente lichide şi semisolide la temperatura camerei
(de ex : supe, iaurturi, griş în lapte, legume fierte). Sunt interzise alimente dure (de ex : cartofi pai,
chipsuri, seminţe sâmburi de orice fel …), băuturi carbogazoase.
- cel mai neplăcut simptom postoperator este durerea locală, care diminuează în intensitate
gradual în primele 24h
Amigdalectomia, la fel precum şi alte intervenţii chirurgicale prezintă anumite riscuri: -
pot apărea reacţii la anestezic. Anestezia poate cauza unele probleme pe termen scurt precum: dureri
de cap, greaţă, vărsături sau dureri musculare.

-umflarea limbii. Poate provoca copilului probleme de respiraţie, în special în primele câteva
ore după procedură.

-sângerare în timpul intervenţiei chirurgicale. În cazuri rare, în timpul intervenţiei

chirurgicale pot apărea sângerări severe care vor necesita tratament suplimentar.

-sângerarea ȋn timpul procesului de vindecare. Sângerarea poate apărea în timpul procesului

de vindecare, mai ales în cazul în rana se cicatrizeazǎ mai greu.

-infecții. foarte rar, intervenția chirurgicală poate duce apariția unor infecții care necesită
tratament suplimentar.

Recuperarea:

- Pacientul rămâne sub observaţie în clinică timp de 12-24 ore

- a 2-a zi postoperator se efectuează un control

- a 7-a zi postoperator se poate relua activitatea, moderat fără activitate fizică intensă

- Control obligatoriu la 7 zile postoperator şi la 14 zile postoperator

- Vindecare completă şi reluarea totală a activităţii la 14 zile postoperator

23
 CAP. II. INGRIJIRI GENERALE

2.1. Internarea pacientului in spital

Internarea în spital reprezintă un eveniment important din viaţa bolnavului. Internarea în
spital se face pe bază de planificare, pe baza biletelor de internare sau biletelor de trimitere, emise
de către medicul specialist sau medicul de familie, sau internare de urgenţă. Internarea este primul
contact al bolnavului cu spitalul.

Internarea se face baza biletelor de trimitere de la medicul de familie. Bolnavii internati sunt
înscrişi la Biroul serviciului de primiri în registrul de internari, unde se completează şi foaia de
observaţie clinică cu date de identitate ale bolnavului.

Documente necesare la internarea in spital:

 bilet de internare de la medicul de specialitate din policlinică

 buletin de identitate;

 adeverinţă de salariat pentru persoanele încadrate în câmpul muncii sau după caz, cupon de
pensie (pentru pensionari), cupon de şomaj (pentru şomeri), adeverinţa de elev/student (pentru
elevi/studenţi)

 adeverinţa de ajutor social, pentru persoanele care primesc ajutor social;

 pentru gravidele şi lehuzele care nu plătesc asigurări sociale de sănătate, adeverinţa de la

primărie din care să rezulte că nu realizează nici un venit;

 taxa FO – 10 RON.

În compartimentul de Primire Urgenţe sosesc pacienţii cu o patologie gravă ce necesită

internarea în regim de urgenţă, acest lucru fiind decis de medicii specialişti din cadrul acestui

24
compartiment în colaborare cu medicii de gardă din secţiile spitalului nostru.
Este important să se respecte orice instrucţiune specială pe care o primeşte pacientul în
legătură cu internarea lui. La solicitarea personalului , pacientul va pune la dispoziţie datele de
identitate corecte precum şi actele ce demonstrează calitatea de asigurat.
În cazul spitalizărilor de zi ,acestea se fac pentru o procedură sau intervenţie chirurgicală

La inscrierea bolnavului în registrul de internare, vor fi menţionate: ziua şi ora la care s-a
prezentat, numele complet, vârsta, sexul, adresa, diagnosticul la internare, precum şi numele şi
adresa persoanelor care au însoţit bolnavul.

Bolnavii vor fi examinaţi la internare de medicul de gardă, care va culege datele anamnezice
de la bolnav sau însoţitor şi le va nota în foaia de observaţie, stabilind diagnosticul prezumtiv,
necesar din punct de vedere al dirijării bolnavului în secţiile de spital.

În vederea examinării clinice, efectuate de medicul de gardă, asistenta medicală ajută

bolnavul să se dezbrace, indeferent de boala acestuia.

După stabilirea diagnosticului prezumtiv şi repartizarea bolnavului în secţii, asistenta

medicală însoţeşte bolnavul la baie, îl ajută să se dezbrace,observă tegumentele şi fanerele(la nevoie
deparazitează bolnavului), îl ajută să îşi facă baie(dacă aceasta nu poate) , apoi îl conduce în cameră
de îmbrăcarea unde îl ajută să se îmbrace cu hainele la spital(pijama, ciorapi, papuci, halat).

Hainele şi actele bolnavului vor fi preluate şi înregistrate cu grijă în vederea înmagazinării,

eliberându-se bolnavului sau însoţiorului un bon de preluări.

Asistenta conduce bolnavul la salon unde îl prezintă celorlalţi pacienţi, îl informează asupra
regulamentului de ordine interioară a spitalului şi îl ajută să se aşeaze în patul pregătit cu lenjerie
curată.

2.2. Asigurarea condițiilor de spitalizare

Scopul spitalizării bolnavului îl reprezintă vindecarea. In atingerea acestui scop se vor
urmări crearea unor condiţii prielnice, necesare vindecăriii şi ridicării forţei de apărare a
organismului şi scoaterea lui de sub eventualele influenţe nocive ale mediului înconjurător.

Liniştea este primordială şi asigură confortul pacientului. În acest scop, se vor

înlătura toţi excitanţii auditivi, vizuali, olfactivi sau gustativi, cu efecte negative asupra sistemului
nervos. Se va evita căderea obiectelor metalice, scârţâitul uşilor, personalul medical va purta papuci

25
cu talpă moale, silenţioşi. Vor fi înlăturate dezinfectantele cu miros pătrunzător, sticlele cu
medicamente volatile se ţin închise, ploştile vor fi îndepărtate din salon. Salonul trebuie aerisit ori
de câte ori este nevoie.

Infecția streptococică a gâtului se transmite de la o persoană la alta. Când o persoană care

are o infecție cu streptococ la nivelul gâtului, respiră, tușește, strănută, picături mici de salivă ce
conțin streptococi, se răspândesc în aer și pot fi inspirate de alte persoane.Din aceste motive,
pacienții cu amigdalită acută streptococică se face într-un serviciu de specialitaate(Boli
infecțioase),izolat și tratat.

Saloanele trebuie să fie luminoase şi cu o ventilaţie ireproşabilă, pentru a se realiza o aeraţie

permanentă. Patul trebuie să asigure bolnavului o odihnă perfectă. Este bine dacă se realizează
învelitori de lână, ce absorb mai bine transpiraţia decât cele din bumbac.

Sub bolnavi se vor aşeza saltele, sau perne pneumatice, compartimentate sau umplute cu apă,
eventual colaci de cauciuc, înveliţi şi presăraţi cu pudră de talc, pentru a preveni escarele de
decubit.

Spitalul este situat în partea de nord a municipiului Vaslui ,pe strada Stefan Cel Mare nr.233
şi se poate ajunge la el cu mijloacele reţelei de transport în comun care deservesc oraşul atât către
gară cât şi dinspre aceasta . O parcare de taxiuri se află vizavi de intrarea în clădirea principală a
spitalului. Pacienţii pot face rezervări pentru taxiuri prin centrala telefonică proprie a unităţii.

2.3. Asigurarea condiţiilor igienice pacienţilor

2.3.1 Pregătirea patului şi a accesoriilor lui

Din cauză că pacientul îşi petrece majoritatea timpului de boală şi de convalescenţă în pat,
acesta trebuie să aibă anumite calităţi.

Calităţile patului: să fie comod, să prezinte dimensiuni potrivite care să satisfacă atât cerinţele
de confort ale pacientului, cât şi ale personalului de îngrijire: lungime 2 m, lăţime 80-90 cm,
înălţimea de la duşumea până la saltea de 60 cm; să-i permită pacientului să se poate mişca în voie,
să nu-i limiteze mişcările, să poată, la nevoie, să coboare din pat, să poată sta în poziţie şezând,
sprijinindu-şi picioarele comod pe podea; asistenta să poata efectua tehnicile de îngrijire,
investigaţiile şi tratamentul cât mai comod; uşor de manipulat şi curăţat; confecţionat din tuburi

26
uşoare din metal (vopsite în alb); aşezat pe rotiţe prevăzute cu cauciucuri, sau pe dispozitiv de
ridicat prevăzut cu rotiţe.

Calităţile somierei (partea principală a patului): trebuie să fie confecţionată din sârmă
inoxidabilă, să fie puternică, elastică, bine întinsă, pentru a nu ceda sub greutatea pacientului.

Tipuri de paturi:

-simplu cu rezemător mobil;

-cu somieră mobilă;

-ortopedic-cadranul somierei confecţionat din mai multe bucăţ;

-universal;

-universal pt. tratament ortopedic cu somieră mobilă;

-pentru secţiile de traumatologie;

--diferite tipuri pentru terapie intensivă, cu apărătoare demontabilă

-închis cu plasă

Accesoriile patului:

Salteaua va fi confecţionată din burete, material plastic, care se curaţă şi se dezinfectează

mai uşor; salteaua poate fi din cauciuc sau din material plastic, umplute cu apă sau cu aer, având
avantajul că permit umflarea succesivă a compartimentelor după necesitate (pentru prevenirea
escarelor).

Pernele trebuie să fie în număr de două: una umplută cu iarbă de mare, iar cealaltă din
burete, material plastic sau puf. Dimensiunea lor: 55 cm lăţime, 75 cm lungime.

Pătura confecţionată din lână moale, trebuie să se poată spăla uşor.

Lenjeria este bine să aibă cât mai puţine cusături. Lenjeria necesară: două cearşafuri, două
feţe de pernă, o aleză sau traversă şi muşama. Cearşaful dintr-o singură bucată, dimensiunile 2,60 m
x 1,50 m ca să se poată fixa bine sub saltea. Muşamaua confecţionată din cauciuc sau material
plastic, cu rol de a proteja salteaua de diferite dejecţii se foloseşte numai la anumiţi bolnavi;
dimensiunea 1,50 m x 1,10 m. Aleza ce acoperă muşamaua este confecţionată din pânză; va fi de

27
aceeaşi lungime, însă cu 15-20 cm mai lată decât muşamaua pentru a o acoperi perfect; faţa de
pernă, confecţionată din acelaşi material ca şi restul lenjeriei, se va încheia cu şnur pe partea laterală
sau fără şnur, cu deschizătura suprapusă.

Utilaj auxiliar: sprijinitor de perne, rezemător de picioare, apărătoare laterale, coviltir sau
susţinătorul de învelitoare, mese adaptate la pat, agăţătoarele pentru uşurarea mobilizării active.

2.3.2. Schimbarea lenjeriei de pat

Pentru schimbarea lenjeriei de pat avem nevoie de:

 cearşaf simplu,
 cearşaf plic,
 două feţe de pernă,
 una-două pături,
 două perne.
După ce se îndepărtează noptiera de lângă pat se aşează un scaun cu spătar la capătul
patului. Pe scaun se aşeaza, în ordinea întrebuinţării, lenjeria curată, pernele, pătura, împăturite
corect. Cearşaful se aşează la mijlocul saltelei; se desface şi se întinde o parte a cearşafului spre
căpătâiul patului, cealaltă spre capătul opus.

Cearşaful se introduce adânc sub saltea la ambele capete. Se execută colţul apoi se
introduce sub saltea toată partea laterală a cearşafului. Se întinde bine cearşaful să nu prezinte cute.
Dacă este nevoie se aşează muşamaua şi se acoperă cu aleză.

Pernele se introduc în feţele de pernă curate şi se aşează pe pat.

2.3.3. Asigurarea igienei personale, corporale şi vestimentare a pacientului

Igiena corporală a bolnavului începe încă de la internare, când este îmbăiat şi la nevoie
deparazitat, iar în timpul spitalizării, bolnavul va face baie, sau duş, cel puţin de două ori pe
săptămână. Cu această ocazie, i se va schimba şi lenjeria de corp.
Prin igiena bolnavului se înţelege, ansamblul de tehnici şi proceduri utilizate în scopul întreţinerii
curăţeniei mucoaselor şi tegumentelor, ceea ce reprezintă în fond, o modalitate de apărare a
organismului împotriva bolilor.

28
. La internarea în spital, bolnavului nemobilizat, i se dă posibilitatea să facă o baie, sau un duş, iar
în timpul spitalizarii, bolnavul va face baie sau duş, de cel putin 2 ori/săptămână. Cu această
ocazie, i se va schimba şi lenjeria.

Baia generală, pentru categoria de bolnavi mobilizabili, va fi efectuată în mod obligatoriu şi înaintea
internării, ca şi înaintea externării.

Pentru a preveni accidentele ce pot surveni, asistenta va programa baia şi duşul bolnavului
nemobilizat, dimineaţa pe nemâncate, sau seara, după digestie (după 3 ore de când a luat masa).
Baia nu va depăşi 15 min.

Scopul este acela de a menţine tegumentele, într-o stare de perfectă curăţenie, în vederea
prevenirii unei complicaţii cutanate, pentru a stimula funcţiile pielii, care au un rol important în
apărarea organismului şi pentru a asigura o stare de confort fizic şi psihic, o stare de bine necesară
bolnavului.

Materiale necesare: termometru de baie şi de cameră; săpun; mănuşi de baie; halat de baie; alcool
sanitar; lenjerie curată, încalzită; trusă de unghii; cască pentru protejarea părului la femei;

Baia generală, va fi efectuată în mod obligatoriu şi înaintea intervenţiilor de orice fel, la care
este supus pacientul şi înaintea externării acestuia. Aceasta nu va depăşi 15 minute, şi se vor
îndeplinii următoarele condiţii:

- ferestrele şi uşile încăperii vor fi închise

- temperatura încăperii va fi de circa 18-200C

- materialele necesare să fie aşezate în ordine, la îndemână

- lenjeria curată se aşează pe un radiator pentru a fi caldă

- se recomandă ca toaleta să se facă înainte de masă, nu după ce bolnavul a mâncat

2.3.4.Efectuarea toaletei generale şi pe regiuni a pacientului

Toaleta pacientului poate fi :

- zilnică pe regiuni ;

29
- săptămânală sau baia generală;

În funcţie de tipul îngrijirii pacientului, acesta:

- nu are nevoie de ajutor ;

- are nevoie de sprijin fizic şi psihic ;

- are nevoie de ajutor parţial ;

- necesită ajutor complet .

Obiective :

- îndepărtarea de pe suprafaţa pielii a stratului cornos descuamat şi împregnat cu secreţiile glandelor

sebacee si sudoripare, amestecată cu praf, alimente, resturi de dejecţie şi alte substanţe straine, care
aderă la piele ;
- deschiderea orificiilor de escreţie ale glandelor pielii;
- înviorarea circulaţiei cutanate şi a intregului organism;
- producerea unei hiperemii active a pieli, care favorizează mobilizarea anticorpilor ;
- liniştirea bolnavului, crearea unei stări placute de confort;
Tehnică:

- se verifică temperatura ambiantă, pentru a evită răcirea bolnavului ;

- se evită curenţi de aer prin închiderea geamurilor şi a usilor;
- se izolează bolnavul de anturajul său;
- se pregătesc în apropriere materialele necesare toaletei, schimbării lenjeriei a patului şi a
bolnavului pentru a preveni escarele;
- bolnavul va fi dezbrăcat complet şi se va acoperi cu cearşaf şi pătură;
- se descoperă progresiv numai partea care se va spăla;
- se stoarce corect buretele sau manuşa de baie, pentru a nu se scurge apă în pat sau pe bolnav;
- se săpuneşte şi se clăteşte cu o mână fermă, fără brutalitate pentru a favoriza circulatia sanguină;
- apa caldă trebuie să fie din abundenţă, schimbată ori de câte ori este nevoie, fără a se lăsa săpunul
în apă;
- se insistă la pliuri, sub sâni, la mâini şi în spaţiile interdigitale, la coate şi axile
- se imobilizează articulaţiile în toată amplitudinea lor şi se masează zonele predispuse escarelor;
- ordinea în care se face toaleta pe regiuni: spălat, clătit, uscat;

30
- se mută muşamaua şi aleza de protecţie în funcţie de regiunea pe care o spălăm.
Etapele toaletei :

Se va respecta următoarea succesiune: se începe cu faţa, gâtul şi urechile; apoi braţele şi

mâinile, partea anterioară a toracelui, abdomen, faţa anterioară a coapselor; se întoarce bolnavul în
decubit lateral şi se spală spatele, fesele şi faţa posterioară a coapselor, din nou în decubit dorsal, se
spală gambele şi picioarele, organele genitale externe, toaleta cavităţii bucale.

2.3.5.Observarea poziţiei pacientului în pat

Unul din aspectele importante de urmarit este poziţia bolnavului, care trădează nu numai o
anumită stare patologică, ci şi gradul de severitate al îmbolnăvirii. Expresia feţei poate traduce
unele stări ca: anxiete, durere, deprimare, optimism, indiferenţă sau interes faţă de boală sau mediu.
Ea se modifică în funcţie de starea generală a bolnavului, iar durerea este unul din factorii
primordiali, care influenţează poziţia bolnavului.

Poziţia activă este caracteristică bolnavilor în stare mai bună, poziţia lor în pat fiind identică
cu cea a unui om sănătos. Ei se mişcă singuri, neavând nevoie de ajutor.

Pozția pasivă este caracteristică bolnavilor în stare gravă, adinamici, care şi-au pierdut forţa
fizică. Aceşti bolnavi necesită ajutor pentru orice fel de mişcare.

Poziţia forţată este caracteristică prin atitudini neobişnuite, determinate de afecţiunea de

bază a bolnavilor sau impuse de tratament.

La bolnavii operaţi, cea mai frecventă poziţie, este decubit dorsal cu capul într-o parte,
până îşi recapătă cunoştinta, pentru a favoriza irigarea centrilor cerebrali. Uneori, patul va fi uşor
înclinat, apoi decubit lateral dreapta sau stânga, urmat de semişezând, în special la bolnavii peste 50
ani.

2.3.6. Schimbarea poziţiei şi mobilizarea şi pacientului

Menţinerea timp îndelungat a aceleaşi poziții, poate duce la apariţia unor complicaţii (escare
de decubit, tromboze, embolii), care împiedică procesul de vindecare al bolnavului. Pentru
prevenirea apariţiei acestora, se recomandă schimbarea poziţiei pacientului şi mobilizarea lui cât
mai precoce.
31
 Pacientul va fi încurajat să se mişte în pat, să se întoarcă singur, de pe o parte pe alta, să-şi
mişte picioarele, mâinile, să se ridice în poziţie semişezând, pentru a pregăti sculatul precoce din
pat.

În afara complicaţiilor, toţi operaţii se vor ridica din pat în seara zilei sau a doua zi
dimineaţa. Această manevră simplă, este benefică şi datorită faptului că favorizează amplitudinea
respiratorie, ventilaţia pulmonară, tusea şi expectoraţia, accelerează reluarea tranzitului intestinal şi
influenţează în mod pasiv, psihicul bolnavului.

În afara complicaţiilor, toţi operaţii se vor ridica din pat în seara zilei sau a doua zi
dimineaţa. Această manevră simplă, este benefică şi datorită faptului că favorizează amplitudinea
respiratorie, ventilaţia pulmonară, tusea şi expectoraţia, accelerează reluarea tranzitului intestinal şi
influenţează în mod pasiv, psihicul bolnavului.

Ridicarea se face treptat, întâi la marginea patului, îşi balansează gambele, face un pic de
gimnastică respiratorie şi spijinit, fără să exagereze de prima dată, face câţiva paşi. Se va ţine cont şi
de ceea ce spune pacientul, dacă vrea să mai meargă sau să se oprească. Starea generală nu este o
piedică, nici starea de slăbiciune, nici deshidratarea, nici obezitatea, ci dimpotrivă, la persoanele cu
antecedente, plimbarea va avea loc cât mai repede posibil. Natura sau complexitatea operaţiei nu
împiedică ridicarea din pat precoce, care nu va fi amânată din cauza drenurilor, sondelor sau
perfuziilor.

2.3.7. Captarea eliminărilor

a. Captarea materiilor fecale

1. Pregătirea materialelor:

- paravan;

- ploscă (bazinet);

- o ploscă şi materiale pentru toaletă;

- acoperitoare pentru ploscă;

- hârtie igienică;

- materiale pentru spălarea mâinilor;

32
 - muşama şi aleză (pentru protejat patul).

Efectuarea tehnicii:

- Patul bolnavului se separă cu un paravan de restul salonului.

- Pătura şi cearşaful care acoperă bolnavul se pliază sub formă de armonică la picioarele
bolnavului.
- Se protejează patul bolnavului cu muşamaua şi aleza.
- Se ridică bolnavei camaşa de noapte.
- Cu mâna stângă introdusă cu palma în sus, sub regiunea sacrală, se ridică bolnavul şi,
în acelaşi timp, cu mâna dreaptă se introduce plosca sub bolnav (plosca care în prealabil a fost
încălzită cu apa fierbinte).
- Se acoperă bolnavul şi se menţine astfel până termină actul defecării.
- Se oferă bolnavului hârtie igienică şi la nevoie se face toaleta regiunii perianale pe
plosca special pregatită.
- Se îndepărtează plosca cu multa precauţie.
- Se acoperă plosca şi se îndepartează din salon.
- Se spală mâinile bolnavului în ligheanul special pregătit.
- Se îndepărtează muşamaua şi aleza, se îmbracă bolnavul şi se reface patul bolnavului.
- Se îndepartează paravanul şi se aeriseşte salonul.
- Spălarea mâinilor.
- Materiile fecale se păstrează, dacă este necesar, până la vizita medicală în camera
specială a grupului sanitar (plosca va avea ataşat un bilet cu numele bolnavului, numărul salonului,
al patului şi ora defecării).
- Materiile fecale provenite de la un bolnav contagios se aruncă după ce se lasă timp de
două ore în contact cu un dezinfectant.
- Spălarea mâinilor.
b. Captarea urinei

Materiale necesare: urinar, comprese uscate.

Captarea urinei bolnavului imobilizat la pat se face in urinare (recipiente confecţionate din
metal emailat, sticlă sau material plastic), cu deschizătura diferită: pentru barbaţi în formă de tub,
pentru femei mai scurtă şi lată.

33
 După utilizare, urinarele se golesc imediat, se spală cu apă caldă în jet, cu săpun şi se
dezinfecte.

RECOLTAREA VĂRSĂTURILOR

- se îndepărtează proteza dentară dacă există

- tăviţa renală se oferă pacientului sau este susţinută de către asistentă
- asistenta sprijină fruntea bolnavului
- după vărsătură se îndepărtează tăviţa
- dacă varsă după intervenţii chirurgicale abdominale, va fi sfătuit să-şi comprime uşor cu palma
plaga operatorie
- se oferă paharul cu apă să-şi clătească gura (scuipă în altă tăviţă)
-se şterge gura pacientului , se îndepărtează materialele folosite , se aşează pacientul în poziţie
comodă şi se acoperă, se aeriseşte salonul , se supraveghează pacientul în continuare, în funcţie de
observaţie se notează aspectul macroscopic, cantitatea vărsăturii.

Se fac examinări macroscopice , bacteriologice, chimice ,pentru stabilirea diagnosticului,

stabilirea bilanţului hidric şi obţinerea de informaţii privind conţinutul gastric.

2.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative

Măsurarea şi notarea temperaturii
Scop: evaluarea funcţiei de termoreglare şi termogeneză.

Locuri de măsurat:

-cavităţi semi închise: axila, plica inghinală, cavitatea bucală;

-cavităţi închise: rect, vagin.

Temperatura reprezintă rezultatul proceselor oxidative din organism, generatoare de

caldură prin dezintegrarea alimentelor energetice.

Termoreglarea reprezintă funcţia organismului care menţine echilibrul între producerea

căldurii (termogeneza) şi pierderea căldurii (termoliza) pentru păstrarea valorilor constante.

Materiale necesare:
34
 - termometru digital;
- casoletă cu tampoane de vată şi comprese sterile;
- recipient cu soluţie dezinfectantă (alcool sanitar, alcool iodat, )
- tăviţă renală;
- ceas;
- foaie de observaţie;
- pix de culoare albastră;
- carneţel individual.

Intervenţiile asistentei medicale:

- pregătirea materialelor lângă bolnav;

- pregătirea psihică a bolnavului;

- spălarea pe mâini;

- se scoate termometrul din cutie şi îl deschide prin apasarea unicului buton,

- se verifică ca acesta să afişeze pe ecranul digital gradaţia 0.

Observarea şi măsurarea respiraţiei

Scop: evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului, fiind un indiciu al evoluţiei bolii, al
apariţiei unor complicaţii şi al prognosticului.
Elemente de apreciat:
- tipul respiraţiei;
- amplitudinea mişcărilor respiratorii;
- ritmul;
- frecvenţa.
Materiale necesare:
- ceas cu secundar;
- pix cu pastă verde;
- foaie de temperatură.
Intervenţiile asistentului:
- aşează bolnavul în decubit dorsal, fără a explica tehnica ce urmează a fi efectuată;
- plasarea mâinii cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui;
- numărarea inspiraţiilor timp deun minut;

35
 - consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foaia de temperatură ( fiecare linie
orizontală a foii reprezintă două respiraţii);
- unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară, pentru obţinerea curbei;
- în alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obţinută, cât şi
caracteristicile respiraţiei ( R = 18 resp/min, amplitudine medie);
- aprecierea celorlalte elemente ale funcţiei respiratorii se face prin simpla observare a
mişcărilor respiratorii.
Măsurarea şi notarea tensiunii arteriale
Scop: evaluarea funcţiilor cardio-vasculare ( forţa de contracţie a inimii, rezistenţă
determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor).
Elemente de evaluat:
- tensiunea arterială sistolică ( maximă);
- tensiunea arterială diastolică ( minimă).
Materiale necesare:
- aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale (tensiometru);
- stetoscop biauricular;
- tampon de vată cu alcool;
- pix cu pastă roşie.
Metode de determinare:
- palpatorie;
- ascultătorie.

36
 Intervenţiile asistentei medicale:
- pregătirea psihică a pacientului;
- asigurarea repausului fizic şi psihic timp de 15 minute;
- spălarea pe mâini;
- se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului, sprijinit şi în extensie;
- se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a
manşetei;
- se introduc olivele stetoscopului în urechi ( care în prealabil au fost dezinfectate);
- se pompează aer în manşeta pneumatică, cu ajutorul parei de cauciuc, până la
dispariţia zgomotelor palsatile;
- se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei, până când se
percepe primul zgomot arterial ( care prezintă valoareatensiunii arteriale maxime);
- se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau acul manometrului, pentru a fi
consemnată;
- se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice;
- se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul manometrului, în
momentul în care zgomotele dispar, aceasta reprezentând tensiunea arterială minimă;
- se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală de culoare
roşie, socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate coloană de mercur;
- se unesc liniile orizontale cu liniile verticale şi se haşurează spaţiul rezultat;
- se dezinfectează olivele.

Monitorizarea diurezei

Diureza reprezintă cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24 ore.

Scop:

-Obţinerea datelor privind starea morfofuncţională a aparatului renal şi asupra altor

îmbolnăviri
-Cunoaşterea volumului diurezei
-Efectuarea unor determinări caliatative (analize biochimice) din cantitatea totală de urină
emisă
-Urmărirea bilanţului circulaţiei lichidului în organism = bilanţul lichidul (intrări – ieşire).

37
 Materiale necesare:

Se pregătesc recipiente : vase cilindrice gradate, cu gât larg, spălate şi clătite cu apă distilată (pentru
a nu modifica compoziţia urinei) şi acoperite; se poate utiliza orice borcan de 2-4 litri pe care-l vom
grada noi cu creion dermograf sau pe benzi de leucoplast.
Se informează pacientul asupra necesităţii colectării corecte a urinei şi asupra procedeului.
Colectarea începe dimineaţa, la o anumită oră, şi se termină în ziua următoare, la aceeaşi oră.

2.5. Alimentaţia bolnavului

La pacienții cu amigdalită regimul alimentar trebuie să fie lejer, cu multe legume crude,
bogate în vitaminele A şi C (morcovi, sfeclă roşie, varză, conopidă, pătrunjel, spanac etc.). Absenţa
apetitului este un semn că, momentan, organismul este angrenat, mai degrabă, în lupta cu agentul
patogen, decât orientat spre procesarea nutrienţilor. De aceea, nu ne vom forţa să mâncăm la fel de
consistent ca de obicei.

Atunci când apetitul reapare nu ne vom supraalimenta, fiindcă digestia este un proces
energofag, care, în faza acută a bolilor, diminuează disponibilităţile defensive şi capacitatea de
contraatac a organismului. Atunci când apare senzaţia de foame, se mănâncă câte puţin şi mai des.
În primele zile ale afecţiunii, bucatele trebuiesc fierte, înăbuşite sau pasate. Vom consuma sucuri de
legume şi fructe proasăt extrase. Se evită afumăturile, carnea, conservele, mezelurile, produsele
acide (oţet, murături), condimentele iuţi, fasolea şi mazărea uscată, nucile, arahidele sau cafeaua. În
schimb, se beau ceaiuri calde din plante medicinale: soc, tei, muşeţel, urzică, scoarţă de salcie etc.
Se recomandă gargara cu ceaiuri de coajă de salcie, cimbru, salvie sau muşeţel, la care se pot
adăuga 30-40 picături de tinctură de propolis. Gargarele se efectuează de mai multe ori pe zi.

2.6. Administrarea medicamentelor şi hidratarea organismului

Regulile generale de administrare sunt:

- respectarea întocmai a medicamentului prescris

- identificarea medicamentelor administrate

- verificarea calităţii medicamentelor administrate

38
- respectarea căilor de administrare

- respectarea dozajului prescris

- respectarea orarului de administrare

- respectarea somnului bolnavului

- evitarea incompatibilităţii medicamentelor

- respectarea ordinii de administrare a medicamentelor

- raportarea imediată a greşelilor de administrare

În cazul amigdalitelor streptococe tratamentul antibiotic este cel recomandat. Cu toate că și

amigdalitele bacteriene se vindecă de obicei spontan, tratamentul antibiotic previne apariția
complicațiilor poststreptococice care pot apărea după o infecție streptococică netratată. În cazul
instituirii tratamentului antibiotic, acesta trebuie urmat după indicțiile directe ale medicului
specialist. Perioada administăarii antibioticelor este exact cea prescrisă de medic, chiar dacă
simptomele dispar de la începutul tratamentului. Dacă perioada de administrare a antibioticelor nu
este respectată, bacteriile vor dezvolta rezistentă la medicamentul respectiv și acesta își va pierde
acțiunea terapeutică la următoarea administrare.

Dintre antibiotice, penicilina este cel mai frecvent utilizată în tratamentul anginei
streptococice.

Pentru hidratarea organismului se va lua în seamă bilanţul pe 24 de ore prin ingerarea şi

eliminarea lichidelor.

Eliminarea apei din organism se face prin mai multa căi:1000-1500 ml se elimină prin
urină,500-1000 ml prin transpiraţie,350-500 ml sub formă de vapori prin plămîni şi 100-200 ml prin
scaun,nevoia de apă a adultului fiind de 2000-2500 ml/24 de ore.

Hidratarea organismului se poate face pe cale orală, cale duodenală, cale rectală, cale
subcutanată, cale intravenoasă prin numeroase soluţii ca: ser fiziologic, soluţie izotonică bicarbonat
de sodiu 1,4%, soluţie izotonică lactat de sodiu 1,9%, glucoză soluţie izotonică 4,7%, soluţie
hipertonă 5-10-20-33-40%, soluţie Krebs, soluţie Dextran, soluţia Locke.

39
 Restabilirea echilibrului hidro-electrolitic şi acido-bazic este o urgenţă majoră de îngrijire a
pacientului.

2.7. Recoltarea produselor biologice si patologice

Cel mai rapid test diagnostic este Strep-testul care identifică antigenele streptococice. Dacă
acest test este pozitiv, copilul are amigdalită streptococică şi va începe tratamentul. Un test negativ
este urmat de un exudat faringian. Streptozyme-test permite identificarea concomitentă a mai
multor tipuri de anticorpi anti-SGA. ASLO (anticorpi anti-streptolizina O) doar confirmă o infecţie
recentă. Niciunul dintre aceste teste nici testele serologice nu pot face diferenţierea între infecţia
actuală cu SGA şi starea de purtător.

Testul rapid streptococic se bazează pe detectarea antigenului streptococci în secreţiile

faringiene (RADT – rapid assay detection technique) şi oferă rezultate în 10-15 minute.

Avantajul testului rapid este că permite instituirea precoce a terapiei antibiotic în cazul în
care rezultatul este pozitiv pentru faringită streptococică. Testul rapid streptococic presupune
recoltarea unei probe de secreţii faringiene cu ajutorul unui tampon steril, prin aceeaşi tehnică ca şi
pentru exudatul faringian (cu pacientul cu care aplecat pe spate, gura larg deschisă şi pronunţând
vocala ,,A’’). Cu 3-4 ore anterior recoltării, pacientul nu trebuie să fi consumat alimente sau lichide,
şi nu trebuie să îşi fi periat dinţii.

În timpul recoltării poate apărea senzaţie de vomă, reflex de tuse sau durere în gât. Spre
deosebire de cultura din exudatul faringian, ale cărei rezultate sunt disponibile în 24-48 de ore,
testul rapid poate stabili diagnosticul de faringită cu Streptococ în câteva minute. Administrarea
recent de antibiotic poate interfera cu rezultatele testului rapid streptococic.

Indicaţii ale testului rapid streptococic:

Deşi majoritatea (70%) infecţiilor faringo-amigdaliene sunt de etiologie virală, este

important de diagnosticat sau exclus cauza streptococică deoarece netratată, aceasta poate evolua cu
unele complicaţii severe precum reumatism articular acut (febră reumatismală), glomerulonefrită
poststreptococică sau sinuzită.

Interpretarea rezultatelor
40
 Sensibilitatea testului rapid în identificarea infecţiei streptococice este inferioară culturii din
exudatul faringian. Rezultatul testului depinde de cantitatea de Streptococi prezentă în secreţiile
faringiene.

Deoarece testul poate da rezultate fals-negative, în cazul în care se menţine suspiciunea de

infecţie streptococică se recomandă repetarea testului sau efectuarea de analize cu acurateţe mai
mare (examen microbiologic din exudatul faringian – care identifică şi prezenţa altor agenţi
patogeni).

În cazul unui rezultat pozitiv, se va iniţia antibioterapia anti-streptococică.

Testul are o sensibilitate de 75-85% şi o specificitate de 95-95%. Probabilitatea unui rezultat

fals-negativ este crescută în fazele incipiente ale infecţiei (când populaţia de streptococci este mică),
spre sfârşitul infecţiei (când majoritatea germenilor au fost îndepărtaţi prin clearance imun) sau
dacă au fost administrate recent antibiotice.

Diagnosticul de purtător de germeni (streptococic) se pune pe baza unei culturi pozitive din
exudatul faringian. Cu tamponul de recoltare se sterg atât amigdalele cât şi peretele posterior al
faringelui; dovada infecţiei streptococice o poate face şi titrul ASLO crescut (200-400 valori
normale).

Când nu se poate face dovada infecţiei streptococice prin exudat faringian pozitiv sau titrul
ASLO crescut, se impune diagnosticul diferenţial cu alte angine (virale, cu alte tipuri de streptococi,
difterica cu anaerobi), deoarece simpla hiper-leucocitoză nu poate stabili diagnosticul.

Recoltarea sângelui pentru examenele de laborator, se face dimineaţa, prin puncţie

venoasă.

Examenul microscopic direct din produsul patologic este needificator în angina

streptococică..

2.8. Pregătirea pacientului și efectuarea tehnicilor impuse de afecțiune

Exudatul faringian este un lichid produs printr-un proces inflamator faringian. Recoltarea
secreţiilor de la nivelul faringelui se efectuează nu numai în angine (inflamaţie a faringelui şi
amigdalelor) ci şi în unele boli ce pot fi declanşate de infecţia faringiană (R.A.A., nefrite).

41
 Are scopul explorator pentru depistarea germenilor patogeni de la nivelul faringian în
vederea tratamentului, depistarea persoanelor sănătoase purtătoare de germeni.

Se recomandă ca recoltarea să se facă dimineaţa şi înainte de administrarea antibioticelor.

Materialele necesare sunt: tăviţa renala; spatula linguală sterilă; eprubeta cu port-tampon de
vată steril; eprubete cu medii de cultura pentru însămânţare aşezate în stativ; lame de microscop şi
lame sterile; o mască de protecţie pentru asistentă; lampă de spirt şi chibrit; ser fiziologic steril sau
glicerină 15%.

Etape de execuţie:

1. pregătirea instrumentarului şi materialelor necesare şi se transportă lângă bolnav;

2. pregătirea fizică şi psihică a bolnavului şi i se explică necesitatea tehnicii:

- bolnavul va fi anunţat ca înainte de recoltare să nu mănânce, să nu bea apa, să nu facă gargară, să

nu fumeze, să nu i se instileze soluţie dezinfectantă pe nas, să nu primească tratamente cu
antibiotice anterioare înainte de recoltare.

3. efectuarea tehnicii:

- spălare pe mâini cu apă şi săpun;

- se deschide eprubeta, port-tamponul, se invită bolnavul să deschidă larg gura şi se apasă limba cu
spatula linguală;

- cu port-tamponul steril se şterge depozitul de pe faringe şi amigdale;

- dacă este cazul se dezlipeşte şi o porţiune din falsa membrană;

- asistenta va flamba gura eprubetei după care va introduce în ea port-tamponul;

- produsul obţinut se întinde pe lame de sticla pentru a efectua frotiuri; se însămânţează pe medii de
cultură, asistenta se spală cu apă şi săpun;

- recoltarea exudatului faringian se va nota în F.O. a bolnavului cu data recoltării, numele celui
care a efectuat recoltarea şi dacă s-a făcut însămânţarea sau nu;

4. pregătirea produselor pentru laborator:

42
- eprubeta se va eticheta, se va completa buletinul de recoltare după care se transporta la laborator
evitând infectarea produsului;

- dacă nu este posibilă însămânţarea la patul bolnavului, port-tamponul va fi umezit cu ser fiziologic
sau glicerină 15%;

- până la însămânţare nu trebuie să treacă mai mult de 5-6 ore;

5. reorganizarea locului de muncă:

- instrumentarul se spală cu apa iar până la sterilizare se introduce în soluţie dezinfectantă;

- după însămânţare, atât port-tamponul cât şi tot ce a fost contaminat se flambează pentru
distrugerea germenilor;

- după efectuarea tehnicii, bolnavul nu necesită îngrijiri deosebite, în timpul recoltării tamponul nu
trebuie să se îmbibe cu salivă;

- nu se ating dinţii deoarece având o flora microbiană se poate obţine un rezultat eronat;

- înainte de recoltare se vor observa regiunile de unde urmează să se facă recoltare (pentru a obţine
un rezultat corect);

recoltării VSH-ului

VSH reprezintă rapiditatea cu care se produce aşezarea hematiilor.

Se ştie că: factorii inflamaţiei provoacă accelerarea căderii hematiilor.

Materiale necesare: seringă de 2 ml sterilă prevăzută cu ace sterile, soluţie sterilă de citrat de
sodiu 3,8 %, stativ şi eprubete şi celelalte materiale necesare pentru puncţia venoasă.

Etape de execuţie:

1. pregătirea instrumentelor şi a materialelor necesare:

- se pregătesc materialele necesare pe o tavă medicală sterilă care se transportă în apropierea

bolnavului;

2. pregătirea fizică şi psihică a bolnavului:

- se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea şi esenţa efectuării tehnicii;

43
- cu 24 h înainte, bolnavul este instruit să nu mănânce şi să păstreze şi un repaus fizic;

3. efectuarea tehnicii:

- spălare pe mâini cu apă şi săpun;

- îmbrăcarea mănuşilor sterile de unică folosinţă;

- se montează seringa şi se aspiră în seringă 0,4 ml citrat de sodiu 3,8% (anticoagulant);

- se aşează seringa pe o compresă sterilă şi aceasta aşezată pe o tavă medicală sterilă;

- garoul se aplică strict pentru puncţia venoasă;

- dacă vena este turgescentă, nu se mai aplică garoul;

- după puncţionarea venei, se aspiră sânge în seringă pentru a avea un volum de 2ml (adică 1,6 ml
sânge);

- se retrage acul şi se aplică un tampon steril îmbibat în alcool;

- se scurge amestecul sânge citrat în eprubetă şi se agită lent;

- se aşează eprubeta în stativ şi în continuare se procedează ca pentru puncţia venoasă;

4. îngrijirea bolnavului după tehnică:

- se efectuează toaleta regiunii (se şterge de sânge dacă s-a scurs pe antebraţ)

- se aşează bolnavul în poziţie comodă;

5. pregătirea produsului pentru laborator:

- se etichetează eprubeta;

- se completează buletinul de recoltare;

- se transportă imediat la laborator;

6. reorganizarea locului de muncă:

- seringa şi acul se aruncă în recipientele colectoare iar tamponul de vată în tăviţa renală;

ACCIDENTE

44
 1. Sângele poate să infiltreze ţesutul peri-venos (hematom)- în această situaţie se retrage
acul şi se comprimă locul puncţiei cu un tampon steril timp de 1-3 min.

2. Acul poate să treacă dincolo de venă, perforând şi peretele ei opus. În acest caz acul
trebuie retras uşor şi dacă nu se produce extravazare de sânge, se poate continua recoltarea.

3. Bolnavul poate prezenta ameţeli, paloare accentuată sau alte semne care prevestesc
lipotimia (leşin) sau colapsul. În această situaţie puncţia trebuie terminată imediat şi se înştiinţează
medicul.

Valori normale ale VSH-ului:

- între 3-5 mm/h

- între 5-10 mm/2h

- între 20-50 mm/24h

- la femei valorile sunt cu 1-3 mm. mai mari

Puncţionarea venei se face în condiţii de asepsie perfectă.

Este contraindicată flexia antebraţului pe braţ cu tamponul menţinut în plica cotului

deoarece această poziţie împiedică închiderea plăgii venoase favorizând revărsarea sângelui în
ţesuturile peri-venoase.

2.9. Pregătirea preoperatorie si ingrijiri postoperatorii

Efectuarea amigdalectomiei este cu adevărat necesară:

- Dacă la persoana bolnavă, în timpul unui episod de amigdalită ordinar, s-a dezvoltat
tromboza venei jugulare sau s-a produs septicemia (intoxicarea sângelui);

- Dacă persoana bolnavă are rude care au avut complicaţii cardiace sau renale legate de
streptococul betahemolitic de grup A;

- Dacă amigdalita evoluează, de fiecare dată, foarte greu (fiind însoțită de febră înaltă, de
supuraţia severă a amigdalelor, de dureri severe în gât);
45
 - Dacă episoadele de amigdalită evoluează greu, iar persoana bolnavă este alergică la
antibiotice, ceea ce face periculoasă utilizarea acestor medicamente;
- Dacă, în timpul amigdalitei, la persoana bolnavă s-a format un abces în gât (detaliile cu
privire la ceea ce sunt abcesele în gât, le puteţi găsi în articolul Abcesele peritonzilare).

îndepărtarea amigdalelor poate fi soluţia potrivită:

- În cazul în care, la copil (sau la adult), s-au înregistrat peste 7 episoade de amigdalită pe
parcursul anului trecut;
- În cazul în care, în ultimii 2 ani, la copil (sau la adult), s-au înregistrat peste 5 episoade de
amigdalită pe parcursul fiecărui an;
- În cazul în care, în ultimii 3 ani, la copil (sau la adult), s-au înregistrat peste 3 episoade de
amigdalită pe parcursul fiecărui an;
- Dacă fiecare episod de amigdalită este însoţit de cel puţin unul dintre următoarele
simptome:
-creşterea temperaturii corporale peste 38,3ºC;
-umflare puternică a ganglionilor limfatici cervicali;
-apariţia depunerilor de puroi pe amigdale;
-se detectează streptococul betahemolitic de grup A.

Pregătirea preoperatorie constă în următoarele:

- cu câteva zile înainte de operaţie, medicul va indica analiza generală a sângelui, testul de
coagulare (pentru a se asigura că sângele conţine suficiente trombocite şi proteine implicate în
oprirea hemoragiilor) şi cardiograma.

-prezentarea la spital cu o zi înainte de intervenţia chirurgicală.

-seara, înainte de operaţie, pacientul nu va avea voie să manance, dar va putea bea apă.

-in dimineața dinaintea operaţiei nu este voie nici să mănânce și nici să se bea apă.

46
Amigdalectomia este o intervenţie chirurgicală majoră, prin urmare, se efectuează în conformitate
cu regulile chirurgiei moderne, într-o sală de operaţii utilată cu echipamente speciale.

Înainte de operaţie, pacientul este îmbrăcat în haine sterile de unică folosinţă.

În funcţie de metoda de extirpare a amigdalelor, se disting amigdalectomia sau ablația "la

rece" şi ablația amigdalelor prin ardere/ cauterizare.

În cazul ablației "la rece", amigdalele sunt îndepărtate cu ajutorul instrumentelor

chirurgicale (un bisturiu sau cu un fel de cârlig) care permit separarea amigdalelor de ţesuturile
adiacente. În timpul intervenţiei chirurgicale, vasele de sânge sunt tăiate. Acest lucru conduce la o
uşoară sângerare care se oprește fie cu ajutorul unui burete hemostatic special, fie prin legarea
manuală a vaselor sangvine.

Șansele de a face o hemoragie peste câteva zile după intervenţia chirurgicală, în cazul
amigdalectomiei "la rece", este mai mică decât în cazul îndepărtării amigdalelor prin "ardere".

În cazul ablației amigdalelor prin cauterizare se folosesc instrumentele speciale care creează
un flux de căldură ce taie şi cauterizează ţesutul amigdalelor.

Principalul avantaj al acestor, ultime, metode de îndepărtare a amigdalelor constă în faptul

că, în timpul intervenţiei, vasele deteriorate sunt cauterizate și, prin urmare, hemoragia este mai
redusă decât în cazul amigdalectomiei "la rece".

Metodele de îndepărtare a amigdalelor prin cauterizare includ:

- Ablația cu laser a amigdalelor (amigdalectomia laser), în care, în calitate de instrument

chirurgical, este utilizat un tub ce emite raze laser.

- Amigdalectomia cu radiofrecvenţă, în care, pentru a îndepărta ţesuturile amigdalelor, se

utilizează un emiţător de unde scurte.
- Amigdalectomia cu plasmă (coblaţie), în care, pentru a îndepărta amigdalele, se utilizează
un fascicul de gaz ionizat.
- Amigdalectomia cu ultrasunete, în care, pentru a îndepărta amigdalele, se utilizează
emiţătoarele puternice de ultrasunete.
47
 Medicii efectuează o anestezie combinată: mai multe injecţii cu medicamente anestezice în
ţesutul amigdalelor + injectarea intravenoasă a medicamentelor care induc o stare de somn
superficial (anestezie pe termen scurt).

În această stare, oamenii aproape că nu simt durere, dar pot reacţiona la cuvintele medicilor
(de exemplu, în cazul în care trebuie să întoarcă capul sau să scuipe sânge). După anestezie,
persoana nu-şi aduce aminte aproape nimic din ceea ce s-a întâmplat în timpul intervenţiei
chirurgicale.

Dacă este necesar, intervenţia chirurgicală poate fi realizată sub anestezie generală.

De îndată ce medicamentele anestezice nu mai acţionează (aceasta se întâmplă în primele

ore de după operaţie), durerile devin foarte severe.

Ingrijiri postoperatorii

În primele momente de după operaţie, acţiunea anestezicilor se păstrează şi persoana operată

se simte somnoroasă. Pe măsură ce anestezicul îşi pierde efectul, pacientul îşi recapătă starea
normală de conştiinţă.

În primele ore de după îndepărtarea amigdalelor, bolnavul poate simţi în gât un "corp străin"
de formă rotundă. Acest lucru se datorează umflării limbii, palatului moale, a pereţilor faringieni şi
a rădăcinii limbii. De obicei, timp de o zi după intervenţia chirurgicală, umflătura dispare complet,
după cum dispare și senzaţia "de blocaj/ nod în gât".

De asemenea, în primele ore de după intervenţia chirurgicală, la unii oameni apare senzația
de greaţă. Dacă greaţa este foarte intensă şi induce voma, medicii vă pot injecta medicamente
antiemetice.
-se recomandă pacientului să stea culcat pe o parte şi să scuipe într-un vas special sângele care se
elimină.

48
-la câteva ore după operaţie, eliminarea sângelui se opreşte. Pacientul poate începe să se întoarcă de
pe o parte pe alta şi să se ridice puţin.

- in primele ore de după operaţie, pe măsură ce efectele anesteziei se atenuează, durerile în gât vor
deveni tot mai severe.

- se pot administra injecţii cu medicamente analgezice.

-datorită umflării mucoasei gâtului, a efectelor reziduale ale medicamentelor analgezice şi durerii
severe, în primele ore de după operaţie vocea persoanei care a suportat intervenţia chirurgicală
poate fi răguşită, nazală şi de aceea persoanele operate preferă să tacă. Asistenta poate comunica cu
un pacient în această situatie având la dispoziţie un caiet şi un pix pentru ca bolnavul să poată nota
lucrurile de care are nevoie.

- în primele ore de după operaţie, reflexul de înghiţire nu se recuperează în totalitate din cauza
anesteziei. Din aceste considerente, este interzis a bea şi a mânca.

-timp de câteva săptămâni după operaţie se poate atesta mirosul neplăcut din gură şi dureri
provocate de încercarea de a mişca gâtul.

Recuperarea deplină de după amigdalectomie se produce, aproximativ, în a doua săptămână

de după operaţie, când rana se cicatrizează complet. Recuperarea poate dura mai mult dacă a avut
loc amigdalectomia prin cauterizare, în timpul căreia se formează o rană cu suprafaţă mai mare, ce
se vindecă mai lent.

Treptat, durerea se va atenua. Către a zecea zi, durerile vor deveni mai suportabile şi aceasta
va permite să întrerupeți, treptat, administrarea analgezicelor.

49
 2.10. Educație pentru sănatate
Definiţia data de OMS că „o completă bunăstare fizică, mentală si socială care nu constă in
abseța bolii sau infirmităţii, sănătatea este considerată ca o calitate a vieţii ce presupune o
interacţiune dinamică şi o interdependență între condiţia fizică a individului, manifestările sale
mintale, reacţiile emoţionale si ambianța socială în care trăieşte.”

Amigdalita acută streptococică reprezintă inflamaţia amigdalelor palatine din cauza

infecţioasă cu streptococ beta-hemolitic grup A, care se prezintă cu simpome marcate, instalate
rapid. Educaţia pentru sănătate in prevenirea și aducerea la cunoştinţă a cauzelor și urmărilor unei
boli inflamatorii este necesară pentru a şti să ne protejam si să cunoaştem consecinţele acestei boli
netratate.

Iarna este anotimpul propice acestei boli, datorită condiţiilor care o impun: frig, umiditate,
curenţi de aer. Familia şi asistenţa medicală au un rol important şi datoria de a îngriji copilul care a
contactat aceasta boală.

Este necesar ca la cel mai mic simptom de boală: febăa, disfagie, tumefacţia amigdalelor,
mama să se prezinte cu copilul la dispensarul medical pentru a i se descrie de către medic,
tratamentul şi recomandările ce trebuie repetate pentru a avea un rezultat satisfăcător.

2.11. Externarea pacientului

Momentul plecării pacientului din spital este stabilit de medicul curant. Asistenta va aduna
toată documentaţia relativă la pacient pe care o va pune la dispoziţia medicului de salon în vederea
formulării epicrizei.

Asistenta medicală va înmâna pacientului biletul de ieşire din spital, în care sunt trecute
recomandările şi medicaţia necesară. De asemenea la indicaţia medicului va comunica pacientului
data la care va reveni în spital pentru scoaterea ghipsului şi reevaluarea anatomică şi motorie a
membrului afectat.

Asistenta va fixa împreună cu pacientul ora plecării, familia fiind anunţată cu 2-3 zile
înainte de externare.

50
 Asistenta aprofundează cu pacientul indicaţiile primite de la medic şi cuprinse în biletul de
ieşire. Va lămuri în special prescripţiile relative la regimul dietetic, insistînd asupra variabilităţii
posibile de alimentaţie în cadrul regimului, precum şi asupra modului de administrare a medicaţiei
prescrise.

CAP. III. ÎNGRIJIRI SPECIFICE

51
PREZENTAREA CELOR TREI CAZURI

Caz 1
Culegerea datelor

Nume :C .

Prenume: V.

Vârsta: 11 ani

Sexul: feminin

Naţionalitate: Romana

Religie: ortodoxa

Data internării: 7.02.2014

Data externării: 13.02.2014

Diagnosticul de internare: angină acută eritematoasă

Diagnostic de externare: angină acută eritematoasă

Anamneza:-antecedente heredo-colaterale: nesemnificative

-antecedente personale: apendicită acută

Motivele internării: -disfagie

-prezintă febră (38,5°C)

-odinofagie

-vertij

- inapetenţă

Istoricul bolii:

52
Boala a debutat în urmă cu 3 zile prin disfagie, inapetenţă, odinofagie, febră, cefalee, vertij, stare
generală alterată. Nu a urmat tratament ambulatoriu, ţesut celular normal reprezentat, ganglioni
periferici nepalpabili.

Examen clinic general

Examen obiectiv la internare: Copil de sex feminin, febril, normal dezvoltat, staturo-ponderal

Inălţimea:1.50 cm

Greutatea:35 kg

Aparat respirator – torace simetric, sonoritate pulmonară normală, murmur vezicular, fiziologic,
fără raluri, R = 22 resp/min.

Aparat cardiovascular – zgomote cardiace ritmice, fara sufluri; P = 120p/min; TA = 110/670 mmHg.

Aparat digestiv – abdomen suplu, nedureros, ficat şi splină în limite normale, tranzit intestinal
normal.

Aparat renal – lojă renale libere, micţiuni fiziologice.

SNC – orientat temporo-spaţial, semne meningiene absente.

Examen local:examenul clinic ORL stabileşte diagnosticul de angina acută eritematoasă

PROBLEME ACTUALE DE DEPENDENŢĂ

-obstrucţia căilor respiratorii

-inapetenţă

-insomnie

-lipsa comunicării

-imposibilitatea autoigienizării

-imposibilitatea de a se recrea

-durere,oboseală,anxietate

-imposibilitatea de a se alimenta

53
-absenţa unor cunoştinte despre boală

NEVOIA DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENTII EVALUARE

DEFICITARĂ DE INGRIJIRE
Cu rol propriu Cu rol delegat

Nevoia de a - obstrucţia - tratarea - pregătirea - calcemie; - calcemia= 4;

respira şi a CR; procesului instrumentarulu VSH, HLG;
avea o infecţios; i şi materialelor - VSH= 43
circulaţie R= 20r/min; necesare - exudat mm/1h, 67
adecvată recoltării faringian; mm/2h;
P= 120p/min;
probelor de - Penicilina G 1 HLG= 14.
TA= 100/65 sânge: mil. 1 fl/6h i.m.
mmHg; calcemie, HLG, - examen
54
 VSH; - Celestone 1 f faringian:
i.m.; streptococ
- recoltarea hemolitic
exudatului - Fenosept cp absent
faringian in III per os;
condiţii - după o zi de
aseptice la începerea
tratamentului
simptomele
încep sa
cedeze;

Nevoia de a - inapetenţa; - să fie - urmărim dacă - pacienta este

manca şi a alimentată şi pacienta Polivitaminizan alimentată şi
se hidrata - durere; hidratată mănâncă t dr. III/zi per hidratată
- proces conform suficient os; corespunzător
inflamator; vârstei; ;
- vit. C500 II
- continuăm f/zi;
tratamentul
procesului
inflamator;

Nevoia de a - dificultatea - să doarmă - asiguram un - copilul este

dormi şi a de a se odihni suficient; climat liniştit si
se odihni corespunzător; doarme bine;
- să aibă un
somn liniştit; - lenjerie de pat
şi de corp
uscată şi curată;

- liniştim psihic
copilul;

Nevoia de a - stângăcie în - să fie - îi asigurăm - copilul este

se îmbrăca a-şi alege îmbracat lenjerie de corp îmbrăcat
şi dezbrăca hainele corespunzător curată şi uscată corespunzător
potrivite; microclimatulu pe care o ;
i şi schimbăm ori
anotimpului; de câte ori este
nevoie;

Nevoia de - hipertermie - tratarea - se - Algocalmin II - după ½ h de

a-şi T= 38,9°C; procesului administrează f/zi i.m. la
menţine infecţios; tratamentul administrare,
temperatura prescris; febra cedează;

55
corpului în - scăderea
limite febrei;
normale

Nevoia de a - dificultatea - copilul să - baia generală; - copilul este

fi curat, de a-şi acorda aibă aspect curat şi
îngrijit, de îngrijiri de îngrijit prin - igiena cavităţii îngrijit;
a-şi proteja igiena in acordarea bucale;
tegumentel perioada îngrijirilor de - igiena
e febrilă; igienă fanerelor (părul
personală; şi unghiile);

Nevoia de a - durere; - copilul va fi - administrarea - copilul este

evita ferit de orice corectă a în afara
pericolele - anxietate; pericol; tratamentului oricărui
- stare procesului pericol;
- educaţie infecţios;
depresivă; sanitară privind
- posibilitatea cauzele bolii; - copilul sa fie
apariţiei ferit de curenţi
complicaţiilor de aer, frig
; umezeală;

- educaţia
sanitară cu
mama privind
cauzele bolii;

Nevoia de a - comunicare - obţinerea unei - efectuăm toate - copilul

comunica ineficace la comunicări manevrele răspunde
cu semenii nivel suficiente şi medicale cu eficient şi
intelectual şi eficace; blândeţe; comunică cu
afectiv; cei din jur;
- ne apropiem
de copil prin
comportament
afectiv;

- înlesnim
vizitele
persoanelor
apropiate;

Nevoia de - dificultatea - să desfăşoare - îi asigurăm

se recrea de a desfăşura activitati recrearea în
activităţi recreative prejma altor

56
 recreative; conform copii de aceiaşi
vârstei; vârsta şi cu
acelaşi
diagnostic;

Nevoia de a - insuficientă - educaţie - explicăm - mama este

învata şi a cunoaştere a sanitară cu mamei cauzele de acord şi
descoperi manifestărilor mama şi şi urmările bolii promite să
bolii şi a copilul; netratate; respecte cele
posibilelor indicate de
complicaţii; - la orice semn asistenta
de boală, mama medicală şi
să se prezinte cu medic;
copilul la
medic;

- respectarea
măsurilor de
prevenire a
bolii;

SUPRAVEGHEREA FUNCTIILOR VITALE

DATA T.A. Puls Resp T

7.02.2014 100/65 mmHg 120puls/min 20r/min. 38.5°C

8.02.2014 90/60 mmHg 85 puls/min 20r/min 38.9° C

9.02.2014 110/60 mmHg 90 puls/min 25r/min 38.7°C

10.02.2014 110/75mmHg 95puls/min 25r/min 38.7°C

11.02.2014 120/65mmHg 85puls/min 20r/min 38°C

12.02.2014 110/80mmHg 100puls/min 20r/min 38.2°C

13.02.2014 100/70mmHg 95puls/min 25r/min 37.9°C

EXAMENUL DE LABORATOR

57
Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale

Calcemia I.V. 4 8.2-11 mg/dl

VSH I.V. 43mm/1h , 67mm/2h 3-5mm/1h, 5-

10mm/2h, 20-
50mm/24h

HLG I.V. 14 14-18 g/dl

Recoltare exudat Examen faringian- streptococ

recoltarea secreţiei de
la nivelul faringelui

ALIMENTAŢIA BOLNAVEI: -se recomandă alimentaţie la temperatura camerei

- va evita frigul, umezeala;

- va reveni la control şi va evita persoanele bolnave;

TRATAMENT MEDICAMENTOS

Data Medicamente Mod de administrare

7.02.2014 Penicilina G 1.000.000 u.i.; ser I.V. , cp.

fiziologic f - 4, Algocalmin f–
2,Fenoseptcp III,
Polivitaminizant dr. 3,
Celestone 1 f.

8.02.2014 Penicilina G 1 ml fl 4, ser I.V.

fiziologic 4f, Algocalmin 2f,
Fenosept 3p, Polivitaminizant
3 dr., Celestone 1f, vit. C500
2f.

9-10.02.2014 Penicilina G 1.000.000 fl. IV; I.V.

58
 ser fiziologic; Algocalmin 2f,
Fenosept 3 cp,Polivitaminizant
3dr.

11-12.02.2014 Penicilina G 1.000.000 fl. IV, I.V.,cp

ser fiziologic f i.v. Fenosept
3cp, Polivitaminizant 3 dr.

13.02.2014 Penicilina G 1.000.000 fl IV;

ser fiziologic f IV, Fenosept cp
III, Polivitaminizant dr. III,
Moldamin1.200.000 u.i. fl. I,
apa distilata F. I

Caz 2

Culegerea datelor:

Nume :D

Prenume: L.V.

Vârsta: 16 ani

Domiciliu:Vaslui

Naţionalitate: română

Religie: ortodoxă

Data internării: 25.03.2014

Data externării: 30.03.2014

Diagnosticul de internare: Angină acută eritematoasă cu febră (T = 38,7°C)

Anamneza: :-antecedente heredo-colaterale:nesemnificative

-antecedente personale:apendicită acută

59
Motivele internării: -cefalee,

-disfagie,

- tuse seacă,

-odinofagie.

Istoricul bolii:boala a debutat în urmă cu o zi prin disfagie, inapetenţă, odinofagie, febră, cefalee,
stare generală relativ bună, faringe congestionat cu micro-vezicule, nu a urmat tratament în
ambulatoriu; ţesut celular slab reprezentat: ganglioni periferici nepalpabili.

Examen obiectiv la internare: Copil de sex feminin,febril,normal dezvoltat ,staturo-ponderal

Inălţimea:1.65 cm

Greutate:43 kg

Aparat respirator – torace simetric, sonoritate pulmonară normală, murmur vezicular fiziologic, fără
raluri, R=20 resp/min

Aparat cardiovascular – zgomote cardiace ritmice, fără sufluri; P=110p/min; TA=100/65 mmHg

Aparat digestiv – abdomen suplu, nedureros, ficat şi splina în limite normale, tranzit intestinal
normal;

Aparat renal – loje renale libere, micţiuni fiziologice;

SNC - orientata temporo-spatial, semne meningiene absente;

- va reveni la control şi va evita persoanele bolnave;

PROBLEME ACTUALE DE DEPENDENŢĂ

- obstrucţia C.R

- dificultatea de a se alimenta şi hidrata

-insomnie

- stângăcie în a-şi alege hainele potrivite

-durere

60
-anxietate

-stare depresivă

- dificultatea de a-şi acorda îngrijire de igienă în perioada febrilă

- comunicare ineficace la nivel intelectual şi afectiv

NEVOIA DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE

DEFICITARĂ DE INGRIJIRE
Cu rol propriu Cu rol delegat

Nevoia de a - obstrucţia - tratarea - pregătirea - HLG, - exudat faringian

respira şi a CR; procesului instrumentarulu VSH, absent, streptococ
avea o infecţios; i şi materialelor calcemie, hemolitic,
circulaţie R= 20r/min; necesare exudat
adecvată - mediu recoltării faringian; - calcemie=3,5;
P= 120p/min; neadecvat (frig probelor de VSH=120mm/1h;
TA= 100/65 umezeală); sânge: -- oxacilină
1fl/6h i.m.; 142mm/22;
mmHg; calcemie, HLG,
VSH; - Celestone - HLG=11;

- recoltarea in II f/zi i.m. - la 2 zile după

condiţii - Fenosept începerea
specifice cp III per tratamentului
os (oral) simptomele încep
să cedeze;

Nevoia de a - dificultatea - să fie - urmărim dacă - Copilul este

bea şi a de a bea şi a alimentată şi pacienta alimentat şi
mânca se alimenta; hidratată mănâncă - vit. C500 hidratat
conform vârstei suficient apetit II f/zi per corespunzător
şi necesităţilor şi cantitatea os;
organismului corespunzătoare

Nevoia de a - dificultatea - să doarmă - asigurăm un - copilul este

dormi şi a de a se odihni suficient; climat liniştit şi doarme
se odihni corespunzător; bine;
- să aibă un
somn liniştit; - lenjerie de pat şi
de corp uscată şi
curată;

61
 - liniştim psihic
copilul;

Nevoia de a - stângăcie în - să fie - îi asigurăm - copilul este

se îmbrăca a-şi alege îmbrăcat lenjerie de corp îmbrăcat
şi dezbrăca hainele corespunzător curată şi uscată pe corespunzător;
potrivite; microclimatulu care o schimbăm
i şi ori de câte ori este
anotimpului; nevoie;

Nevoia de - hipertermie - tratarea - se administrează - - febra este în

a-şi T= 38,7°C; procesului tratamentul cu Algocal scădere şi copilul
menţine infecţios; antibiotice şi min II se simte mai
temperatura antitermice; f/zi i.m. bine;
corpului în - scăderea
limite febrei;
normale

Nevoia de a - dificultatea - copilul sa aibă - baia generala; - copilul este

fi curat, de a-şi acorda aspect îngrijit curat şi îngrijit;
îngrijit, de îngrijiri de prin acordarea - igiena cavităţii
a-şi proteja igiena în îngrijirilor de bucale;
tegumentele perioada igienă - îngrijirea părului
febrilă; personală; şi a unghiilor;

Nevoia de a - durere; - copilul să fie - tratarea - copilul este in

evita înafara oricărui procesului afara oricărui
pericolele - anxietate; pericol; infecţios prin pericol;
- stare administrarea
- educaţie corecta a
depresivă; sanitară cu medicaţiei;
- posibilitatea mama privind
apariţiei cauzele bolii; - urmărim sa fie
complicaţiilor ferit de curenţi de
; aer;

- educaţia sanitară
cu mama privind
cauzele bolii;

Nevoia de a - comunicare - să obţinem de - executăm toate - copilul

comunica ineficace la la pacient o manevrele răspunde eficient
cu semenii nivel comunicare medicale cu şi comunică cu
intelectual şi suficientă şi blândeţe; cei din jur;
afectiv; eficace;
- ne apropiem de

62
 copil prin
comportament
afectiv;

- înlesnim vizitele
aparţinătorilor

Nevoia de - dificultatea - să desfăşoare - îi asigurăm -copilul se

se recrea de a desfăşura activităţi recrearea în recreează şi se
activităţi recreative prejma altor copii simte bine
recreative; conform de aceiaşi vârstă şi
vârstei; cu acelaşi
diagnostic;

Nevoia de a - insuficientă - educaţie - explicăm mamei - părinţii sunt de

învăţa şi a cunoaştere a sanitară cu cauzele şi acord cu cele
descoperi manifestărilor mama şi urmările bolii explicate de
bolii şi a copilul; netratate; asistenta
posibilelor medicala şi
complicaţii; -comunicăm promit să
mamei ca să se respecte
prezinte cu copilul indicaţiile;
al control;

SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE

DATA T.A. Puls Resp T

25-30.03.2014 110/65mmHg 110puls/min 18r/min. 38.7°C

EXAMENUL DE LABORATOR

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale

Calcemia I.V. 3.5 8.2-11 mg/dl

VSH I.V. 230mm/1h , 142mm/2h 3-5mm/1h, 5-

10mm/2h, 20-
50mm/24h

HLG I.V. 11 14-18 g/dl

63
Recoltare exudat Examen faringian- Exudat faringian
recoltarea secreţiei absent,streptococ
de la nivelul hemolitic
faringelui

ALIMENTAŢIA BOLNAVEI: -se recomandă alimentaţie la temperatura camerei

- va evita frigul, umezeala;

- va reveni la control şi va evita persoanele bolnave;

TRATAMENT MEDICAMENTOS

Data Medicamente Mod de administrare

25-26.03.2014 Oxacilina 500.000 fl X, ser I.V. , cp.

fiziologic f X, vit. C500 f II,
Celestone f II,
Polivitaminizant dr. III,
Fenosept cp III, Algocalmin f
IV, Polidin f II.

27.03.2014 Oxacilina 500.000 f X, ser I.V.

fiziologic f X,
Polivitaminizant dr. III,
Fenosept cp III, Algocalmin f
II, Augmentin cp II

28.03.2014 Augmentin cp II, Oral

64
 Polivitaminizant dr. III,
Fenosept cp III, Algocalmin tb
III.

29.03.2014 Augmentin cp II, Oral.I.V.

Polivitaminizant dr. III,
Fenosept cp. III, Algocalmin
tb III.

30.03.2014 Augmentin cp II, Oral.I.V.

Polivitaminizant dr. III,
Fenosept cp III, Algocalmin tb
III, Moldamin 1.200.000 u.i. fl
I, apa distilata f. I

Caz 3
Culegerea datelor

Nume:S.
65
Prenume:I.M.

Vârsta:12 ani

Domiciliu:Vaslui

Naţionalitate:română

Religia:ortodoxă

Data internării:5.04.2014

Data externării:11.04.2014

Diagnosticul de internare: de angină acută eritematoasă, cu febră 39,5°C

Anamneza: :-antecedente heredo-colaterale:nesemnificative

-antecedente personale:varicela

Motivele internării: -disfagie,

-odinofagie,

-cefalee,

-vertij,

-tumefacţie parotidiană stânga;

Istoricul bolii: Boala a debutat în urmă cu 3 zile prin febră urmată de transpiraţii, disfagie,
tumefacţie parotidiană stânga, stare generală relativ bună, faringe congestionat cu micro-vezicule,
ţesut celular normal reprezentat;

Discreta adenopatie submandibulară.

Examen obiectiv la internare: Copil de sex feminin,febril,normal dezvoltat ,staturo-ponderal

Inălţimea:1.55 cm

Greutatea:45kg

Aparat respirator – torace simetric, sonoritate pulmonară normală, murmur vezicular

fiziologic,fără raluri, R=18r/min

Aparat cardiovascular – zgomote cardiace ritmice fără sufluri; P=100p/min; TA=110/70 mmHg;
66
Aparat digestiv – abdomen suplu, nedureros, ficat şi splină în limite normale, tranzit intestinal
normal.

Aparat renal – lojă renale libere, micţiuni fiziologice;

SNC – orientata temporo-spatial, semne meningiene absente.

Examenul cinic şi investigaţiile paraclinice confirmă diagnosticul menţionat. In perioada internării

se recoltează probe pentru examene de laborator: exudat faringian, calcemie, HLG, VSH;

PROBLEME ACTUALE DE DEPENDENŢĂ

-alterarea vocii

-durere

-proces inflamator

-insomnie

-stare febrilă

- lipsa cunoaşterii bolii;

-imposibilitatea de a se recrea

-imposibilitatea practicării religiei

NEVOIA DIAGNOSTI OBIECTIVE INTERVENTII EVALUARE

DEFICITAR C DE
Ă INGRIJIRE Cu rol propriu Cu rol
delegat

Nevoia de a - obstrucţia - tratarea - pregătim - VSH, -Examen

respira şi a CR; procesului instrumentaru HLG,calcemie , faringian:
avea o infecţios; l şi exudat streptococ
circulaţie R= 18r/min; materialele faringian; hemolitic

67
adecvată P= 100p/min; necesare - oxacilina 1f/6 absent;
recoltării h;
TA= 100/70 probelor de - HLG=12,3
mmHg; sânge: - Celestone II
f/zi i.m. -
calcemie, VSH=45mm/1h
HLG, VSH şi - Fenosept III , 63mm/2h
recoltarea cp/ zi per os
- calcemie=4
exudatului
faringian in - simptomele
condiţii încep să
aseptice cedeze;

Nevoia de a -dificultatea - să fie - urmărim - vit. C500 II - pacienta este

mânca şi a se de a mânca şi alimentat şi dacă f/zi; alimentată şi
hidrata hidrata hidratat mănâncă hidratată
corespunzător suficient, pe - corespunzător;
conform cât posibil Polivitaminizan
vârstei şi asigurăm t dr. III/zi per
necesităţilor alimentaţie os
preferanţială;

Nevoia de a - dificultatea - să doarmă - asigurarea - pacienta

dormi şi a se de a se odihni suficient şi să unui doarme şi are
odihni aibă un somn microclimat un somn
liniştit; corespunzător; liniştit;
aerisirea
salonului;

- asigurarea
lenjeriei de
corp şi de pat
curate;

- liniştirea
psihică a
pacientului;

Nevoia de a - stângăcie în - să fie - asigurarea - este îmbrăcat

se îmbrăca şi a-şi alege îmbrăcat lenjeriei de curat,
dezbrăca hainele corespunzător corp curată şi corespunzător
potrivite; microclimatulu uscată; microclimatului
i şi ;
anotimpului - schimbarea
lenjeriei de câte

68
 ori este nevoie;

Nevoia de a- - hipertermie - tratarea în - administrăm - Algocalmin - la1/2 h de la

şi menţine T= 39,5°C; continuare a corect IV f/zi i.m. administrarea
temperatura procesului tratamentului Algocalminului
corpului în infecţios; cu antibiotice şi febra scade
limite antitermice; (cedează);
normale - scăderea
febrei;

Nevoia de a - dificultatea - să aibă un - baie generală; - pacientul are

fi curat, de a-şi acorda aspect îngrijit aspect curat şi
îngrijit, de a- îngrijiri de prin acordarea - îngrijirea îngrijit;
şi proteja igiena în măsurilor de cavităţii bucale;
tegumentele perioada igienă - îngrijirea
febrilă; personală; fanerelor;

Nevoia de a - durere; - pacienta să - continuarea - pacienta este

evita fie în afara tratamentului în afara oricărui
pericolele - anxietate; oricărui procesului pericol;
- stare pericol; inflamator prin
depresivă; administrarea
- educaţia continuă a
- posibilitatea sanitară cu medicaţiei;
apariţiei mama privind
complicaţiilor cauzele bolii; - să fie ferit de
; curenţii de aer;

- educaţie
sanitară privind
cauzele şi
urmările bolii;

Nevoia de a - comunicare - să obţină o - efectuăm toate - pacientul

comunica cu ineficace la comunicare manevrele cu comunică
semenii nivel eficace; blândeţe; suficient cu
intelectual şi semenii;
afectiv; - ne apropiem
de pacientă prin
comportament
afectiv;

- înlesnim
vizitele altor
persoane de
vârsta sa;

69
Nevoia de se - dificultatea - să desfăşoare - îi asigurăm - pacienta se
recrea de a activităţi condiţii recreează şi se
desfăşura recreative necesare; simte bine;
activitati conform
recreative; vârstei; - îi înlesnim
vizitele
persoanelor
apropiate;

SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE

DATA T.A. Puls Resp T

5-6.04.2014 100/70 mmHg 100puls/min 18r/min. 39.5°C

7-8.04.2014 90/60 mmHg 85 puls/min 20r/min 39.0° C

9-11.04.2014 110/60 mmHg 90 puls/min 25r/min 38.7°C

EXAMENUL DE LABORATOR

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale

Calcemia I.V. 4 8.2-11 mg/dl

VSH I.V. 45mm/1h , 63mm/2h 3-5mm/1h, 5-

10mm/2h, 20-
50mm/24h

HLG I.V. 12.3 14-18 g/dl

Recoltare exudat Recoltare secretiei Streptococ hemolitic

absent

ALIMENTAŢIA BOLNAVEI: -se recomandă alimentaţie la temperatura camerei

- va evita frigul, umezeala;

- va reveni la control şi va evita persoanele bolnave;

70
Se recomandă regim igieno-dietetic, repaus la pat, comprese calde în jurul gâtului, cantităţi mari de
lichide

TRATAMENT MEDICAMENTOS

Data Medicamente Mod de administrare

5-6.04.2014 Oxacilina 500.000 u.i. fl X, I.V. , cp.

ser fiziologic f X, vit. C500 f
II, Celestone f II,
Polivitaminizant dr. III,
Fenosept cp III, Algocalmin f
IV, Polidin f II.

7-8.04.2014 Oxacilina 500.000 u.i. fl. X, I.V., cp.

ser fiziologic f X,
Polivitaminizant dr. III,
Fenosept cp III, Algocalmin f
II, Augmentin cp II.

9.04.2014 Augmentin cp II, I.V., cp

Polivitaminizant dr. III,
Fenosept cp III, Algocalmin
tb III.

10.04.2014 Augmentin cp II, I.V.,cp

Polivitaminizant dr. III,
Fenosept cp III, Algocalmin
tb III.

11.04.2014 Augmentin cp III, I.M. cp

Polivitaminizant dr. III,
Fenosept cp III, Algocalmin
71
 tb III, Moldamin 1.200.000
u.i. fl I, apa distilata 1f.

CAP. IV. CONCLUZII

Acţiunile interprinse in aceste 3 planuri de îngrijire nu se reduc numai la tratamentul cu rol

delegat sau la aplicarea in mod mecanic a unor cunoştinţe dobândite in aceşti trei ani de studiu, ci se
urmăreşte atingerea obiectivelor pentru fiecare nevoie perturbata si de cele mai multe ori este
important ca pacientul sa simtă afecţiunea noastră.

Prima pacienta, C.V. in vârsta de 11 ani, se internează pe data de 7.02.2014 cu diagnosticul

de Angina acuta streptococica.

Pe perioada celor 6 zile de spitalizare am întâmpinat unele dificultăţi in ceea ce priveşte

comunicarea. Se dovedeşte a fi cooperanta, atât ea cat si aparţinătorii, a urmat cu stricteţe indicaţiile
medicului si tot ce i s-a impus.

Starea sa generala se ameliorează treptat si se externează pe data de 13.02.2014.

72
 A doua pacienta, D.L.V. in vârsta de 16ani, se internează pe data de 25.03.2014, cu
diagnosticul medical Angina acuta streptococica cu febra..

Pe perioada spitalizării a comunicat adecvat cu echipa medico-sanitara, a fost receptiv la toate

indicaţiile si informaţiile primite privind boala si prevenirea recidivelor; se externează pe data de
30.03.2014 cu o evoluţie clinica buna.

A treia pacienta, S.I.M. in vârsta de 12 ani, , se internează pe data de 5.04.2014 cu

diagnosticul medical de Angina acuta streptococica..

In urma îngrijirilor acordate, atât cu rol propriu cat si delegat, starea pacientei se ameliorează treptat
si se externează pe data de 11.04.2014.

Cele trei planuri de îngrijire din aceasta lucrare se bazează pe nevoile specifice persoanei.
Am ajutat si am îngrijit cu multa răbdare, devotament si înţelegere ca toţi trei pacienţi sa-si recapete
posibilităţile satisfacerii nevoilor perturbate, care reprezintă de fapt, obiectivul planurilor de
nursing.

BIBLIOGRAFIE

1.Alexe Roxana – Anatomia și fiziologia omului-, Editura Corint, București,1996.

2.Baltă Georgeta – Tehnica îngrijirii bolnavului, vol.II- , București, 1986.

3.Borundel C. – Manual de medicină internă pentru cadre medii, Editura All, București,
1996.

4.Cezar I. – Compendiu de neurologie, Anatomo-fiziologie, Patologie clinică, Tratament,

Editura 100+ 1Gramar, București, 1996.

5.Constandini Mihaela – Manual de farmacologie pentru învăţământ sanitar postliceal,

Editura Didactică și Pedagogică București, 1996.

6.Exacu Teodorescu I., Gherghescu Silvia, Ciuhat Ileana, Soigan Maria – Manual de
biologie clasa a XI-a, Editura Didactică și Pedagogică ,Bucureşti, 1996.
73
7.Manuilă L, Manuilă A., Nicoulin M. – Dicţionar medical, Editura Ceres București, 1998.

8.Moll Michaela, Moll Karl Josef – Atlas de anatomie WINTERTHUTER, Editura All
București, 1998.

9.Mozes C. – Tehnica îngrijirii bolnavului, Editura Medicală, 1997, Ediţia aV-a.

10.Pora A. Eugen , Dezideriu Holicska , Simu Gh., Sarbu Aurelia, Vitalyos Andrei –
Dicţionarul sănătăţii, Editura Albatros, București, 1978.

11. Titircă Lucreţia - Nursing – Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate de asistenţa

medicală, Editura Viaţa Medicală, 1996.

12. Titircă Lucreţia - Ghid de nursing, Editura Viaţa Medicală Romanească, 1996.

74