ŞCOALA POSTLICEALǍ SANITARǍ DE STAT

BUZĂU

LUCRARE DE LICENȚĂ
ANTIVOMITIVE, VOMITIVE ȘI
PROKINETICE

PROFESOR ÎNDRUMĂTOR:
CHIRICIOIU CLAUDIA

ELEV:
ZAHARIA LILIANA RODICA
SPECIALIZARE
ASISTENT FARMACIE

BUZAU 2017
”MOTTO”

2
 ARGUMENT

Aparatul digestiv este alcatuit din:

Tractul gastrointestinal superior  este format din:
- cavitatea bucala, esofag si stomac.
Tractul gastrointestinal inferior este format din:
- intestinul subtire, duoden, jejun, ileon si intestinul gros. 
Intestinul gros este format din:
- cecum, colon, rect  si anus 
Organe anexe: ficatul, vezica biliară şi pancreasul.

Vărsăturile sau voma 
Definitie: Sunt expulzările violente și spastice a conținutului stomacal
pe gură. Chiar dacă inițial s-a dezvoltat ca un mecanism de apărare
împotriva substanțelor otrăvitoare ingerate nu întotdeauna apare cu acest
prilej ci poate fi relaționat și cu alte boli digestive , stomacale, cerebrale,
oculare, etc.
Vomitivele
Definitie: Sunt substante medicamentoase care se utilizeaza pentru a
provoca vomitarea.
Antivomitive
Definitie: Antivomitivele sunt medicamente care combat voma,
acţionând simptomatic-patogenic, la nivel central şi periferic, în arcul
reflex al vomei.

3
 CUPRINS

CAPITOLUL I - APARATUL DIGESTIV ANATOMIE Sl FIZIOLOGIE………5

CAPITOLUL II – VOMA………………………………………………………….11
CAPITOLUL III - VOMITIVE, ANTIVOMITIVE, PROPULSATOARE ALE
MOTILITATII GASTRO-INTESTINALE………………………………………..14
3.1. VOMITIVELE (EMETIZANTELE)………………………………….14
3.2. ANTIVOMITIVELE………………………………………………….16
2. ANTAGONISTI AI RECEPTORILOR D2 DPOAMINERGICI………17
3. ANTICOLINERGICE FOLOSITE CA ANTIVOMITIVE…………….19
4. ANTAGONISTII RECEPTORILOR 5-HT 3…………………………..19
5. CANABINOIZII…………………………………………………………20
3.3. PROKINETICELE……………………………………………………20
3.3.1. Benzamidele substituite……………………………………..21
3.3.2. Derivatii de benzimidazol……………………………………22
3.3.3. Compusii cu actiune colinergica folositi ca prokinetice…….23
3.3.4. Motilina si analogii…………………………………………..24
CAPITOLUL IV - EXEMPLE DE MEDICAMENTE ANTIVOMITIVE SI
PROKINETICE…………………………………………………………………….25
CAPITOLUL V - FITOTERAPIA ANTIVOMITIVA SI PROKINETICA………40
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………52

4
 CAPITOLUL I

APARATUL DIGESTIV ANATOMIE Sl FIZIOLOGIE

Tubul digestiv este alcatuit din urmatoarele segmente: gura, faringe (cu dubla
apartenenta), esofag, stomac, intestinul subtire si intestinul gros.

Gura este portiunea initiala a aparatului digestiv, alcatuita din organe si diverse
tesuturi. Superior este limitata de bolta palatina, inferior de planseul bucal, lateral de
obraji, anterior de buze si posterior se continua cu faringele. Cavitatea bucala este
captusita cu mucoasa bucala.

In cavitatea bucala se afla cele doua arcade dentare, superioara si inferioara,

situate pe maxilar si, respectiv, pe mandibula.

Dintii sunt in numar de 32: 8 incisivi, 4 canini, 8 premolari si 12 molari.

Limba, organ muscular situat posterior, prezinta pe fata superioara niste

formatiuni numite papile: filiforme, fungiforme si circumvalate sau gustative, ultimele

5
fiind situate spre radacina limbii si formand "V"-ul lingual. In cavitatea bucala glandele
salivare, parotide, submaxilare si sublinguale, excreta saliva.

Functiile pe care le indeplineste gura sunt: functia de masticatie pentru formarea

bolului alimentar, inceputul digestiei glucidelor sub actiunea ptialinei salivare, functia
de fonatie, functia receptoare, functia de aparare si functia fizionomica.

Faringele este un organ care apartine atat aparatului digestiv, cat si aparatului
respirator. El se afla situat in partea posterioara a cavitatii bucale si se continua cu
esofagul. Captusit cu o mucoasa, este bogat in tesut limfoid. In faringe se gasesc
amigdalele palatine, amigdala faringiana pe peretele posterior si amigdala linguala la
radacina limbii, legate intre ele prin numeroase vase limfatice si formand inelul limfatic
Waldeyer.

Functiile faringelui sunt: functia de conducere a bolului alimentar catre esofag si

functia de aparare impotriva infectiilor, care pot patrunde pe cale digestiva sau pe cale
respiratorie.

Esofagul este un organ musculo-membranos, tubular, care face legatura intre

faringe si stomac. El incepe la nivelul vertebrei a 7-a cervicala (C7) in dreptul
cartilajului cricoid, si se termina in dreptul vertebrei a 11-a toracale la cardia; este lung
de 25 - 32 cm si are un calibru care variaza intre 10 si 22 mm. Are trei stramtori
fiziologice: stramtoarea cricoidiana, stramtoarea de la nivelul incrucisarii cu artera aorta
si cea de la nivelul cardiei. Esofagul este situat in mediastinul posterior, venind in
contact cu formatiunile situate aici. Datorita acestei situari, afectiunile esofagului se pot
rasfrange asupra organelor cu care vine in contact, iar pe de alta parte, leziunile acestora
pot provoca suferinte esofagiene.

Ca structura, esofagul este alcatuit din trei straturi: la interior se afla mucoasa, cu
un epiteliu pavimentos stratificat; urmeaza tunica mijlocie, care este musculara si are
doua straturi - unul intern cu fibre circulare si unul extern, cu fibre longitudinale; tunica
externa este formata din tesutul conjunctiv lax, care se continua cu tesutul de sustinere
mediastinal.
Fiziologic, esofagul reprezinta un organ menit sa faca legatura dintre faringe si
stomac. Prin reflexul de deglutitie, bolul alimentar trece din faringe in esofag; prin

6
coordonare nervoasa, musculatura formeaza unde contractile care imping bolul spre
cardia; sfincterul cardiei se desface, impiedicand si refluarea continutului gastric in
esofag. Se accepta existenta a doua zone anatomice prevazute cu activitate sfincteriana:
una situata la jonctiunea faringo-esofagiana si alta, in vecinatatea inelului hiatal, la
limita dintre esofagul propriu-zis si vestibulul gastro-esofagian.

Stomacul, organ cavitar musculo-glandular, este segmentul tubului digestiv

situat intre esofag si intestinul subtire. Forma lui este asemanatoare cu a unei pere, cu
varful usor indoit si indreptat in sus: la examenul radiologie apare ca litera "J" sau ca un
carlig. Forma lui este variabila in functie de: continut, tonicitatea musculaturii proprii,
tonicitatea peretelui abdominal, pozitia individului si volumul organelor vecine.

Stomacul incepe de la cardia, care face legatura intre esofag si stomac; portiunea
situata deasupra cardiei si care este adaptata cupolei diafragmatice, se numeste marea
tuberozitate (fomix sau fundus); segmentul vertical este corpul stomacului, care se
continua cu mica tuberozitate si apoi cu antrul piloric si se termina cu orificiul piloric.
intre cardia si pilor se afla doua margini : marginea externa sau marea curbura si
marginea interna sau mica curbura.
Structural, stomacul este alcatuit din patru paturi: la interior se afla mucoasa,
apoi submucoasa, musculoasa, iar la exterior este invelit de seroasa peritoneala.
Mucoasa este alcatuita dintr-un epiteliu cilindric, care secreta mucus, si din glandele
stomacului: glandele fundice, secretoare de acid clorhidric si pepsina, glandele pilorice
si celulelemucipare, ambele secreloare de mucus. Musculoasa este formata dintr-un

7
strat intern cu fibre dispuse oblic, un strat intermediar cu fibre circulare si un strat
extern cu fibre longitudinale. Stratul circular, la nivelul pilorului, este foarte puternic,
constituind sfincterul piloric.
Din punct de vedere fiziologic, stomacul primeste alimentele si, datorita functiei
sale motorii, le framanta, le amesteca cu sucul gastric si apoi le evacueaza in duoden.
Prin functia secretoare, stomacul intervine in digerarea tesutului conjunctiv si a
proteinelor cu ajutorul acidului clorhidric si al pepsi nei. Mucusul gastric are un rol
protector de prim-ordin, aparand mucoasa de actiunea sucului gastric.
Secretia gastrica este declansata mai intai printr-un mecanism reflex-nervos,
apoi prin mecanisme neuro-chimice cu punct de plecare in mucoasa gastrica (faza
gastrica, cu secretie de gastrina) si intestinul subtire (faza intestinala).
Intestinul subtire incepe la pilor si se termina la nivelul valvulei ileo-cecale. El
are trei segmente: duoden, jejun si ileon. Duodenul are forma unei potcoave. I se
descriu patru portiuni,: prima portiune, bulbul duodenal, urmeaza imediat dupa pilor si
este usor mobila; portiunea a doua, descendenta, este situata in dreapta coloanei
vertebrale si in ea se varsa secretia biliara si cea pancreatica; portiunea a treia este
orizontala, iar portiunea a patra este ascendenta si se continua cu jejunul, formand
unghiul duodeno-jejunal. Structural, duodenul este alcatuit din patru straturi: mucoasa,
submucoasa, musculoasa, (cu fibre musculare circulare si longitudinale) si seroasa
peritoneala, care il acopera numai pe fata anterioara.
Fiziologic, duodenul are doua functii principale: motorie si secretorie. Motilita-
tea duodenala impinge chimul alimentar foarte repede in jejun (in cateva secunde).
Secretia duodenala elaboreaza secretina (cu rol in stimularea pancreasului si a
intestinului), enterokinaza (care transforma tripsinogenul in tripsina) si mucus. La
nivelul duodenului incepe sa se amestece chimul alimentar sosit din stomac cu sucul
duodenal, bila si sucul pancreatic.
Jejuno-ileonul are un calibru mai mic si umple cea mai mare parte a cavitatii
peritoneale. Este alcatuit tot din patru straturi: mucoasa, submucoasa, musculoasa si
seroasa. Spre deosebire de duoden, seroasa inveleste intreaga circumferinta a jejuno-
ileonului.
Mucoasa formeaza cute circulare (valvule conivente) si nenumarate vilozitati
intestinale, realizand o suprafata enorma, cu mare rol in absorbtia intestinala. In
portiunea terminala a ileonului se gasesc numerosi foliculi limfatici, formand placile
Payer.
8
 Fiziologic, jejuno-ileonul are trei functii: motorie, secretorie si de absorbtie.
Functia motorie este reprezentata de miscarile pendulare, cu rol de framantare si
amestecare a continutului intestinal, si de miscarile peristaltice, cu rol de propulsare a
chimului intestinal. Functia secretorie se manifesta prin elaborarea unor fermenti:
erepsina si nucleo-tidaza, cu rol in digerarea proteinelor si a acizilor nucleici; lipaza
intestinala, cu rol in scindarea grasimilor neutre; dizaharidele [maltaza, izomaltaza,
zaharaza (invertaza), lactaza], cu rol in digerarea glucidelor pana la monozaharide.
Functia de absorbtie se exercita pe o foarte mare suprafata, datorita vilozitatilor
intestinale. Odata cu principiile alimentare amintite se mai absorb si apa, sarurile
minerale si vitaminele.
Intestinul gros este segmentul terminal al tubului digestiv; el incepe de la valva
ileo-cecala si se termina cu anusul. Se distinge de intestinul subtire prin volumul lui
mult mai mare si prin cele trei benzi musculare longitudinale taenia coli). Lungimea lui
variaza intre 1,5 si 3 metri. Intestinul gros este impartit in urmatoarele segmente: cecul,
colonul ascendent, colonul transvers, colonul descendent, colonul sigmoid si rectul.
Cecul este situat in fosa iliaca dreapta; legatura dintre ileon si cec se realizeaza
prin sfincterul ileo-cecal (formatiune musculara). Pe partea interna a cecului se afla
apendicele, a carui pozitie este variabila. Cecul are un grad de mobilitate.
Colonul ascendent este situat in flancul drept si continua cecul, urcand vertical
pana la fata inferioara a ficatului, unde, prin unghiul hepatic (unghiul drept), se continua
cu colonul transvers. Este fixat de peretele posterior al abdomenului prin peritoneu.
Colonul transvers se intinde de la unghiul hepatic pana la unghiul splenic
(unghiul stang) si este situat orizontal sau in forma literei "V".
Colonul descendent este situat in flancul stang si se intinde de la unghiul splenic
pana la nivelul crestei iliace, unde se continua prin colonul sigmoid.
Colonul sigmoid, in continuarea precedentului, situat in fosa iliaca stanga si in
pelvis, are forma unui "S" si se intinde pana la unghiul recto-sigmoidian.
Rectul este portiunea terminala: se intinde de la unghiul recto-sigmoidian pana
la anus si este situat in pelvis. Rectul comunica cu exteriorul prin canalul anal, care
continua ampula rectala.
Structural, intestinul gros este alcatuit din patru straturi: mucoasa, submucoasa,
musculoasa si seroasa. Mucoasa este foarte bogata in celule mucipare: musculoasa se
caracterizeaza prin cele trei benzi musculare longitudinale si prin benzile transversale,
care alcatuiesc haustrele intestinului gros.
9
 Fiziologic, intestinul gros are functii de motricitate, secretie si absorbtie.
Motricitatea asigura progresia bolului fecal prin contractii peristaltice, segmentare, si
prin contractii masive. Bolul fecal se aduna in sigmoid; trecerea materiilor fecale in rect
duce la expulzarea lor prin actul fiziologic al defecatiei.
Secretia intestinului gros se rezuma la mucus. Functia de absorbtie este mai
redusa si se exercita, mai ales, la nivelul cecului si al ascendentului; se absorb apa,
sarurile, vitaminele, glucoza. La nivelul rectului se pot absorbi substante
medicamentoase si apa, acestea ajungand in vena cava inferioara.
Un rol extrem de important in fiziologie si in patologie il joaca flora intestinala.

10
 CAPITOLUL II
VOMA

Voma este un act reflex (de origine centrala sau operiferica-viscerala), care
consta in evacuarea brusca, prin cavitatea bucala, a continutului stomacului si
duodenului.
mecanismele efectoare ce contribuie la actul vomei;
- contractia duodenului, pilorului, muschilor abdominali;
- relaxarea fundului stomacului, sfincterul carial, esofagului.
Complicatiile ce insotesc voma severa prelungita:
- tulburari hidrice, electrolitice si acido-bazice (deshidratare, hipokaliemie,
hipocloremie, alcaloza), cu tulburarile metabolice consecutive;
- agravarea unor patologii cornice: insuficienta cardiaca, infarct miocardic, etc;
- hemoragii digestive, rupture esofagiene.

De aceea voma severa prelungita trebuie combatuta.

Patologie cu simptom de voma:

Patologie diversa: gastro-duodenita, ulcer gastro-duodenal, colecistita, cancer digestiv,
uremia, traumatisme craniene, hipertensiune intracraniana, tulburari vestibulare (ca raul
de miscare, sindromul Meniere), postoperator, postanestezie, boala de iradiatie.
Voma mai poate apare in sarcina ( in primele 3 luni)
Medicamente cu reactii adverse vomitive:
Voma mai poate fi provocata si de tratamentul cu medicamente(ca efect advers);
- chimioterapice antitumorale (cisplatina, decarbazina, dactinomicina);
- antiparkinsoniene dopaminergice (levodopa, bromocriptina);
- morfinomimetice (stimularea centrului vomei);
- disulfiram;
- digitalice, tetracicline.

Arcul reflex al vomei

11
Verigile arcului reflex al vomei sunt:
- Neuroreceptorii situati in zonele sensibile (din stomac, duoden, aparat biliar,
faringe, uter, vestibule, meninge) sunt stimulate prin iritatie (mecanica, chimica,
toxica). Serotonina (5-HT), eliberata periferic din celulele enterocromafine, de
diversi stimuli (inclusive chimioterapicele anticanceroase), activeaza
receptorii5-HT3 si astfel stimuleaza fibrele aferente vagale, declansand reflexul
vomei.
- - Caile aferente sunt componente ale nervului vag;
- Centrul vomei din bulbul rahidian (formatia reticulara laterala);
- Caile aferente sunt variate: vegetative parasimpatice si simpatico; somatice
abdominale;
- Sistemele efectoare: muschii netezi digestivisi muschii striate abdominali.

Centrul vomei primeste informatii pe cai nervoase, de la:

- zona chemoreceptoare declansatoare a vomei (ZCD) situate in area postrema
(din planseul ventricolului IV)
- - nucleul tractului solitar (NTS) bulbar, al nervului vag;
- aparatul vestibular (din urechea interna), prin intermediul cerebelului;
- centrii superiori corticali, influentati pe alte cai, de influxurile senzoriale (durere,
gust, miros, vedere) si de memoria anticipative pentru greata si voma.

ZCD primeste informatii pe caile:

- nervoasa, prin fibrele aferente vagale;
- sangvina, direct prin substante vomitive si antivomitive (deoarece area postrema
are o bariera hematoencefalica slab dezvoltata).

Centrul vomei trimite eferente catre:

- muschii netezi si striate, efectori ai actului vomei;
- alti centri bulbari (respirator, vasomotor, vagal, salivar), antrenand reactii
vegetative in actul vomei.

Neuromediatorii si receptorii arcului reflex al vomei, la diferite nivele:

 ZDC: 5-HT/5-HT3, DA/D2, Ach/M1, enkefaline/μ;

12
  NTS: 5-HT/5-HT3, DA/D2, Ach-M1, H/Ht
 Caile aferente de la aparetul vestibular catre centrul
vomei: Ach/M1, H/M1;
 Stomac si intestine: 5-HT/5-HT3.

Medicatia colinergica si histaminergica implicate in functia aparatului vestibular

explica eficacitatea pronuntata a antivomitivelor anticolinergice centrale (scopolamina)
si antihistaminice (prometazina), in tulburarile vestibulare (rau de miscare, sindromul
Meniere).

13
 CAPITOLUL III
VOMITIVE, ANTIVOMITIVE, PROPULSATOARE ALE
MOTILITATII GASTRO-INTESTINALE

3.1. VOMITIVELE (EMETIZANTELE)

Vomitivele sunt medicamente care provoaca actul vomei.

Indicatiile terapeutice ale emetizantelor.

Astazi vomitivele au aplicatii terapeutice reduse; ele se folosesc numai in
cazurile in care nu se poate face spalatura gastrica. In aceste cazuri, vomitivele se
utilizeaza in tratamentul toxiinfectiilor alimentare, a intoxicatiilor. Se mai folosesc in
tratamentul etilismului., prin asociarea cu alcoolul etilic (se produc reflexe conditionate
de repulsie).

Mecanismul de actiune al vomitivelor

1) Unele dintre vomitive (in special morfina, apomorfina), actioneaza central, la
nivelul trigger-ului vomei. Ele produc voma dupa administrarea parenterala: la
administrarea orala efectele emetizante sunt inconstante. Perioada de latenta este
scurta (15-20 minute). Voma, de obicei, nu se acompaniaza de nausea sau
aceasta este foarte redusa. Similar actioneaza alcaloizii de Claviceps purpurea,
aconitina, guanetidina, nicotina, lobelina.
2) Alte vomitive ca sulfatul de cupru, tartratul dublu de stibiu si potasiu (emetic),
alcaloizii din ipeca, sulfatul de zinc, clorura mercurica, actioneaza prin
stimularea fibrelor vagale gastrice. Intensitatile mici de excitare determina
hipersecretie bronsica; la o excitare ceva mai puternica, apare greata, iar la
stimulari puternice, se manifesta voma. Pe tractul gastrointestinal complet
denervat, voma apare, dupa o perioada de latenta lunga ( in cazul sulfatului de
cupru), care se datoreste absorbtiei substantelor si efectului lor asupra trigger-
ului vomei. In conditii obisnuite, sulfatul de cupru actioneaza dupa o latenta de
15 minute; efectul se acompaniaza de o senzatie de greata, lunga si penibila.
14
 Aceasta grupa de medicamente se utilizeaza mai ales la copii (la aceasta varsta,
folosirea opiaceelor este in general contraindicate). La fel actioneaza chinina si
chinidina.
3) Alcaloizii de veratum, in doze suficiente, ca sa determine o scadere a tensiunii
arteriale, actionand asupra ganglionului nodos al vagului, provoaca voma. In
plus, au actiune si asupra trigger-ului vomei.
4) Glucozizii cardiotonici actioneaza complex; in parte efectul lor se datoresteunei
actiuni asupra trigger-ului vomei; la aceasta se mai adauga stimularea fibrelor
vagale gastrice si un effect cardiac (denervarea cordului duce la diminuarea
actiunii vomitive).
5) Pilocarpina isi manifesta actiunea emetizanta printr-un effect asupra lobilor
frontali ai emisferelor cerebrale. Impulsurile generate aici trec direct spre centrul
vomei (extirparea trigger-ului nu influenteaza efectul vomitiv)

Principalele vomitive

Apomorfina are o structura similara cu cea a morfinei, pilocarpinei si bulbocarpinei. Se

utilizeaza sub forma sari sale clorhidrice.

Clorhidrat de apomorfina

Principala actiune este cea vomitiva. Administrarea s.c., la om, dupa o latenta de 15-20
de minute produce voma. Dozele mai mici pot provoca nausea si o senzatie de letargie.
Dupa voma, urmeaza o deprimare ce dureaza 45 minute – 1 ora. Dozele mai mari pot
produce numai deprimare. La animale apar convulsii clonice. Apomorfina este un
stimulant aproape specific al receptorilor dopaminergici, atat la nivelul ariei postrema
(trigger-ul vomei), cat si in alte regiuni (sistemul extrapiramidal). La rozatoarele kic
(sobolani), administrarea dee apomorfina produce miscari stereotype, similare cu cele

15
determinate de amfetamina. Antagonizarea acestor stereotipii este un test de apreciere a
activitatii neuroplegicelor. Produce si diminuarea presiunii arteriale.
De nitat ca o parte din actiunile apomorfinei se aseamana cu cele ale morfinei,
dar si cu cele ale bulbocarpinei cu care are si o inrudire de structura. Aceasta provoaca
catalepsie, dar si convulsii si voma.
Dozele uzuale sunt de 5-10 mg s.c.

Sulfatul de cupru (CuSO4), Sulfatul de zinc (ZnSO4), emeticul, alcaloizii de

ipeca se utilizeaza in special in pediatrie. Sulfatul de cupru se foloseste in solutie de 1%,
din care se dau 2-3 linguri. Este un antidote in intoxicatia cu fosfor.

Se mai utilizeaza ca vomitive Clorura de sodium (NaCl), , faina de mustar.

Ipeca
Radacinile speciei Uragoga ipecacuanha sunt folosite pentru efectul lor emetic.
Compozitia chimica: alacaloizi, din care emetine >50%
Prezinta o latenta de 15-30 minute.
Se utilizeaza sub forma de sirop (14 mg total de alcaloizi/10 ml), 30 ml/adult,
apoi un pahar de apa;se poate repeat la nevoie , dupa 30 minute.
In lipsa efectului (voma), vomitivul se indeparteaza prin spalatura gastrica.

3.2. ANTIVOMITIVELE

Sunt medicamente capabile să înlăture senzaţia de greaţă şi voma. Acestea

acţionează în special la nivelul centrilor nervoşi implicaţii în actul vomei (centrul
vomei, zona chemoreceptoare declanşatoare din bulb, nucleii vestibulari), interferând cu
acţiunea unor mediatori chimici (dopamină, serotonină, histamină, acetilcolină).

Clase de medicamente :
- Neuroleptice – în special fenotiazinele :
- Clorpromazina (Clordelazin, Largactil, Plegomazin)
- Proclorperazina (Emetiral).

16
- Tietilperazina (Torecan).
Acestea acţionează predominant la nivelul zonei chemoreceptoare declanşatoare
din bulb (prin antagonizarea dopaminei).
- reacţii adverse: somnolenţă, hipotensiune ortostatică.
- contraindicaţii: bolile hepatice, insuficienţa renală, vârsta înaintată, asocierea cu
anestezice generale sau morfină, impun prudenţă.
- Metoclopramida (Primeran, Reglan) – deprimă zona chemoreceptoare declanşatoare
(prin antagonizarea dopaminei). De asemenea, stimulează peristaltismul gastric şi
relaxează sfincterul pyloric. Este util în diskinezii digestive şi pentru unele procedee
diagnostice ( endoscopie, examen radiologic).
- Odansetron (Zofran) – este eficace în vărsăturile severe provocate de citostatice. Este
anatgonist al serotoninei , care este eliberată sub acţiunea citostaticelor.
- Scopolamina – este anticolinergic şi sedativ psihomotor. Este indicat în răul de
mişcare, prin inhibarea unor receptori colinergici la nivelul nucleilor vestibulari.
- Antihistaminice : Prometazina (Romergan), Difenhidramina, Clorfeniramina,
deprimă centrul vomei şi nucleii vestibulari. Sunt indicate în răul de mişcare, vărsăturile
din sarcină, vărsăturile medicamentoase.

1. ANTIHISTAMINICE FOLOSITE CA ANTIVOMITIVE

Antagoniştii receptorilor H1 sunt indicaţi în profilaxia răului de mişcare, în
tulburările vestibulare din boala Meniere, în vărsăturile din sarcină şi în voma produsă
medicamentos (de opioide, de anestezice generale).
Efectul antiemetic este datorat unei acţiuni H1 blocante şi probabil efectului
anticolinergic de la nivelul centrului vomei şi la nivelul nucleilor vestibulari.
Printre antihistaminicele folosite ca antiemetice sunt: prometazina,
difenhidramina, feniramina, ciclizina, buclizina, meclozina.
Reacţiile adverse ce pot apare sunt: sedare, somnolenţa (mai puţin importantă în
cazul derivaţilor piperazinici), tulburări atropinice.

2. ANTAGONISTI AI RECEPTORILOR D2 DPOAMINERGICI

Compuşi din clase structurale diferite, intervin ca antiemetice în principal prin
blocarea receptorilor D2 dopaminergici predominant la nivelul zonei chemoreceptoare
declanşatoare.
17
 Preparatele folosite ca antivomitive sunt: neurolepticele fenotiazinice şi
butirofenonice, benzamidele substituite şi derivaţii de benzimidazol.
Antagoniştii receptorilor D2 dopaminergici sunt indicaţii în combaterea
vărsăturilor postoperatorii şi postanestezice, în uremie, în boala de iradiere, în
vărsăturile produse medicamentos (inclusiv în cea produsă de citotoxicele
anticanceroase). Eficacitatea lor este îmbunătăţită prin asocierea cu glucocorticoizi.
Antagoniştii D2 dopaminergici sunt puţin eficace în combaterea vomei din răul de
mişcare.

FENOTIAZINE NEUROLEPTICE pot produce somnolenţa, hipotensiune

ortostatică, rar tulburări extrapiramidale. In cazul utilizării în voma produsă de
anestezice sau de opioizi este necesară prudenţă deoarece potenţează efectele
deprimante nervos centrale. Insuficienţa hepatică sau renală precum şi ateroscleroza
cerebrală impun prudenţă în utilizare.

CLORPROMAZINA poate fi folosită ca antiemetic administrată oral,

intrarectal sau injectabil intramuscular. Dozele variază între 10 - 50 mg o dată iar
frecvenţa administrării între 2 şi 6 ori pe zi.

PROCLORPERAZINA se administrează oral 5 - 10 mg de 3 - 4 ori/zi,

intrarectal 2 - 5 mg de 2 ori/zi sau injectabil intramuscular 5 - 10 mg la 3 - 4 ore.

TIETILPERAZINA - fenotiazina folosită exclusiv ca antiemetic - se

administreză oral 10 mg de 3 ori/zi, intrarectal 10 mg de 1 - 3 ori pe zi sau injectabil
intramuscular 10 - 20 mg de 1 - 3 ori pe zi.

BUTIROFENONELE folosite - haloperidolul, droperidolul - au proprietăţi

asemănătoare cu fenotiazinele şi efecte sedative şi hipotensive mai puţin importante.
Haloperidolul se administrează obişnuit injectabil intramuscular 0,5 – 2 mg/zi.

BENZAMIDE SUBSTITUITE - metoclopramida, trimetobenzamida - sunt

utile ca antiemetice în aceleaşi condiţii ca şi neurolepticele. Efectul antiemetic al acestor
compuşi este datorat blocării receptorilor D2 la nivelul zonei chemoreceptoare

18
declanşatoare, blocării receptorilor 5-HT3 şi unei acţiuni prokinetice la nivel
gastrointestinal.
Ca antiemetic metoclopramida se poate administra intern 5 - 10 mg de 3 ori/zi,
injectabil intramuscular sau subcutanat 10 mg o data sau, la nevoie, poate fi
administrată injectabil intravenos. După administrarea pe cale orală biodisponibilitatea
este destul de bună deşi este metabolizată parţial la primul pasaj hepatic. Concentraţia
plasmatică maximă se atinge la 0,5 - 2 ore. Epurarea se face predominant prin
metabolizare hepatică şi parţial prin eliminare renală în forma nemodificată. Timpul de
injumătăţire plasmatic este de 5 ore.
Reacţii adverse –ca somnolenţa şi nervozitatea, apar frecvent; Reacţiile distonice
sau tulburările extrapiramidale sunt mult mai rare. Este contraindicată în condiţii de
obstrucţie mecanică la nivelul tubului digestiv şi la bolnavii cu feocromocitom.
Dintre derivaţii de benzimidazol, domperidona este compusul cel mai folosit
ca antiemetic. Are proprietăţi asemănătoare metoclopramidei.

3. ANTICOLINERGICE FOLOSITE CA ANTIVOMITIVE

SCOPOLAMINA, alcaloid asemănător structural cu atropina, are proprietăţi
parasimpatolitice şi deprimante psihomotorii.
Ca antiemetic este utilă predominant în profilaxia răului de mişcare. Se
administrează intern sau cutanat sub formă de sisteme TDS.
Ca reacţii adverse poate produce sedare şi uscarea gurii.
Este contraindicată la cei cu glaucom sau cu adenom de prostată.

4. ANTAGONISTII RECEPTORILOR 5-HT 3

Sunt eficace în combaterea vomei produsă medicamentos (mai ales ca urmare a
administrarii de citostatice) şi a vomei produsă prin iradiere. Astfel de substanţe sunt
considerate, în general, antivomitive de rezervă.

ONDANSETRONUL şi GRANISETRONUL sunt compuşii cei mai larg

folosiţi din această clasă. Ambii compuşi sunt condiţionaţi în forme pentru administrare
orală şi injectabilă.
Pentru combaterea vomei, ondansetronul se administrează în doză de 32 mg/zi
fracţionat. După administrare orală ondansetronul are o biodisponibilitate de
aproximativ 60% iar atingerea concentraţiei plasmatice eficace are loc după 30 - 60
19
minute. Epurarea se face predominant prin metabolizare hepatică, având un timp de
înjumătăţire de 3 - 4 ore.
Ca reacţii adverse poate produce: cefalee, constipaţie, ameţeli, tulburări de
vedere (în cazul administrării intravenoase); în cazul administrării îndelungate la
şobolani au fost
semnalate reacţii carcinogene.
Granisetronul se administrează uzual în doze de 1 mg de două ori pe zi, oral.
Biodisponibilitatea după administrare orală este bunăa. Epurarea se face prin
metabolizare hepatică iar metaboliţii sunt eliminaţi predominant renal. Asocierea cu
dexametazona îi îmbunătăţeşte semnificativ efectul antiemetic.
Utilizarea terapeutică a granisetronului poate fi însoţită de reacţii adverse ca:
cefalee, somnolenţa, diaree sau constipaţie.
Alte antiemetice din această clasă sunt: tropisetron, alosetron, azasetron, etc.

5. CANABINOIZII
Δ9 tetrahidrocanabinolul şi unii derivaţi nabilona, dronabinolul - pot fi utile
în combaterea vomei de intensitate medie produsă de citostatice. Utilizarea terapeutică
este limitată de riscul unor reacţii adverse nervos centrale importante ca somnolenţă,
euforie, disforie, dezorientare, halucinaţii, la care se pot adăuga hipotensiune posturală
şi tahicardie. Asocierea cu proclorperazina poate reduce incidenţa producerii disforiei.
Mecanismul producerii efectului antiemetic nu este clar, dar implică acţionarea
de către canabinoizi a unor receptori specifici.
Utilizarea canabinoizilor nu este recomandată la persoanele care desf1şoară
activităţi ce necesită atenţie crescută precum şi la cei cu insuficienţă hepatică avansată.
Asociat medicamentelor prezentate, în tratamentul vomei de diferite cauze,
poate fi utilă folosirea de benzodiazepine - lorazepam sau alprazolam in tratamentul
vomei cu componentă anticipativă importantă sau glucocorticoizi - prednison,
metilprednisolon sau dexametazonă in tratamentul vomei produsă de citostatice.

3.3. PROKINETICELE

Medicamentele prokinetice stimuleaza predominant motilitatea gastrointestinala

fiind utile in principal in tratamentul hipomotilitatii gastrice cand inlatura neplacerea

20
epigastrica, greata, voma, pirozisul, refluxul gastroesofagian, senzatia de dispnee si alte
simptome prezente in acest sindrom.
Un mecanism antidopaminergic si/sau colinergic sta, in principal la baza
producerii actiunii prokinetice.
Prin modificarea vitezei tranzitului gastrointestinal acesti compusi pot scadea
biodisponibilitatea dupa administrare orala a altar medicamente administrate asociat.
In aceasta grupa sunt incluse: benzamide substituite (metoclopramida,
cisaprida); derivati de benzimidazol (domperidona); compusi cu actiune colinergica
(neostigmina, betanecol); motilina si analogii.

1. Benzamidele substituite
Metoclopramida stimuleaza motilitatea stomacului si a intestinului subtire
(efecte ce se manifesta si la bolnavii cu vagotomie). In plus mai produce cresterea
tonusului esofagian inferior, impiedica relaxarea portiunii superioare a stomacului,
relaxeaza pilorul si duodenul. Secretia gastrica si motilitatea colonului nu sunt
influentate.
Efectele par a fi urmarea blocarii, de catre medicament, a receptorilor
dopaminergici D2 si cresterii eliberarii de acetilcolina din neuronii plexului mienteric.
Asocierea cu antimuscarinice este contraindicata deoarece impiedica efectul prokinetic
al metoclopramidei.
Metoclopramida are efecte prokinetice si antiemetice. Datorita actiunii
prokinetice este folosita in sindromul de hipomotilitate gastrica, esofagita de reflux
precum si in cazul unor procedee diagnostice (intubarea duodenului, examen radiologic
gastrointestinal).
Se administreaza intern (5 - 10 mg de 3 ori/zi), intrarectal (20 mg de 1 - 2 ori/zi)
sau injectabil subcutanat sau intravenos (10 mg/doza).
Dupa administrare interna se absoarbe rapid dar metabolizarea la primul pasaj
hepatic face ca biodisponibilitatea medicamentului dupa administrare oral a sa fie doar
de aproximativ 70%. Se distribuie larg in organism inclusive la nivelul SNC. Epurarea
se face predominant prin metabolizare hepatica. Aproximativ 30% se elimina urinar
nemodificata.
Datorita accelerarii tranzitului intestinal metoclopramida poate reduce absorbtia
unor medicamente administrate asociat (ex. digoxina).

21
 Reactiile adverse ce pot apare in cursul administrarii de metoclopramida
cuprind: somnolenta, nervozitate, cefalee, diaree, sindrom extrapiramidal, diskinezii
tardive, hiperprolactinemie (galactoree, ginecomastie, amenoree).
Metoclopramida este conraindicata in caz de ileus mecanic, hemoragii sau
perforatii gastrointestinale, in caz de feocromocitom, la epileptici, la cei cu dikinezie
tardiva, la femeile cu cancer de san.

Cisaprida, un alt derivat benzamidic, stimuleaza motilitatea gastrica, a

intestinului subtire dar si a colonului. Mecanismul de actiune implica eliberarea de
acetilcolina la nivelul plexului mienteric dar nu si antagonizarea receptorilor
dopaminergici. Indicatiile terapeutice sunt cele ale metoclopramidei la care se poate
adauga utilitatea cisapridei in tratamentul constipatiei cronice idiopatice si in sindromul
de hipomotilitate a colonului.
Ca reactii adverse au fost semnalate colici abdominale si diaree. Foarte rar
cisaprida poate sa produca aritmii cardiace foarte severe ceea ce a limitat foarte mult
utilizarea acestui medicament, in unele tari fiind chiar interzisa.

2. Derivatii de benzimidazol
Domperidona are proprietati asemanatoare metoclopramidei, creste motilitatea
gastrica si a intestinului subtire si are efecte antiemetice. Actioneaza prin blocarea
receptorilor dopaminergici. Spre deosebire de metoclopramida nu creste eliberarea de
acetilcolina la nivelul tubului digestiv, efectele domperidonei nu sunt impiedicate prin
asocierea cu antimuscarinice.
Are aceleasi indicatii ca si metoclopramida dar este mai avantajoasa in cazul
tratamentelor cronice deoarece nu produce reactii adverse nervos centrale.
Dupa administrare interna biodisponibilitatea este destul de mica datorita
metabolizarii la primul pasaj hepatic. Eliminarea se face prin scaun sub forma de
metaboliti. Nu trece bariera hematoencefalica din acest motiv nu produce reactii adverse
nervos centrale si nu interfera cu medicatia bolii Parkinson.
Ca reactii adverse poate produce cefalee si cresterea nivelului seric al prolactinei
cu manifestarile clinice derivate (galactoree, amenoree, ginecomastie, etc.).

22
3. Compusii cu actiune colinergica folositi ca prokinetice
Neostigmina, un anticolinesterazic cu actiune reversibila, are o actiune marcata
de stimulare a motilitatii esofagului inferior, stomacului, intestinului subtire si
colonului. In plus produce cresterea secretiei acide gastrice. Vagotomia bilaterala
impiedica producerea efectelor digestive ale neostigminei.
Ca prokinetic neostigmina este utila in cazuri severe de distensie abdominala si
in ileusul paralitic postoperator.
Datorita structurii sale polare neostigmina se absoarbe putin dupa administrare
interna. Ca prokinetic se administreaza obisnuit injectabil subcutanat sau intravenos in
doze de 0,25 - 0,5 mg care pot fi repetate dupa 4 - 5 ore. Este metabolizata la nivel
hepatic si prin interventia colinesterazelor plasmatice.
Ca reactii adverse in urma administriirii de neostigmina pot apare: greata, voma,
colici abdominale, diaree, hipersudoratie, hipersalivatie, hipersecretie bronsica, crampe
si fasciculatii musculare.
Neostigmina este contraindicata la astmatici, in boala Parkinson, in caz de
obstructii mecanice ale tubului digestiv sau ale cililor urinari. La femeile gravide trebuie
evitata.

Betanecolul este un derivat de colina eu actiune predominant muscarinica.

Produce stimularea musculaturii netede digestive si a cililor urinari. Efectele se
manifesta si la bolnavii vagotomizati bilateral.
Este indicat in tratamentul atoniei gastrice postopreratorii si in tratamentul
retentiei urinare postoperatorii sau postpartum.
Se administreaza de obicei injectabil subcutanat. Administrarea oarala este mai
putin efieienta. Efectele sunt persistente (comparativ cu acetilcolina) deoarece compusul
nu este metabolizat de catre colinesteraze.
In cursul tratamentului cu betanecol au fost raportate reactii adverse ca:
neplacere abdominala, sudoratie, congestia fetei, cefalee, colici, diaree, dispnee,
hipotensiune.
Ulcerul, obstructiile mecanice de tub digestiv sau cai urinare, astmul bronsic,
hipotensiunea, bradicardia, boala coraonarianii, epilepsia, parkinsonul, sarcina,
hipertiroidismul reprezintii contraindicatii pentru administrara compusului.

23
4. Motilina si analogii
Motilina este o peptida gastrointestinala care stimuleaza contractile gastrice
postprandial si grabeste evacuarea stomacului. Efectele sunt datorate actionarii unor
receptori peptidergici la nivel antral si duodenal.
Unele clase de compusi cum sunt antibioticele macrolidice (ex. eritromicina) au
efecte asemanatoare actionand ca agonisti la nivelul receptorilor pentru motilina.
Acest efect face utila eritromicina, sau alte macrolide, la bolnavii cu parezii
gastrice diabetice, la care macrolidele produc accelerarea golirii stomacului.

24
 CAPITOLUL IV
EXEMPLE DE MEDICAMENTE ANTIVOMITIVE SI
PROKINETICE

ALOXI

Compoziţia calitativăşi cantitativă: Fiecare ml de soluţie conţine palonosetron 50

micrograme (sub formă de clorhidrat). Fiecare flacon a 5 ml soluţie conţine
palonosetron 250 micrograme (sub formă de clorhidrat).
Indicatii: Greturi si varsaturi produse de citostatice si radioterapie sau postoperatorii.
Doze si administrare: 250 micrograme, intravenos, cu 30 de minute inaintea inceperii
chimioterapiei.
Contraindicatii: Hipersensibilitate, copii mai mici de 18 ani.
Atentionari: Monitorizarea potasemiei si precautii la pacientii cu alungirea intervalului
QT.
Reactii adverse: Cefalee, constipatie, ameteala, oboseala.

25
EMEND

Compoziţia calitativăşi cantitativă: Fiecare capsulă de 125 mg conţine aprepitant 125

mg. Fiecare capsulă de 80 mg conţine aprepitant 80 mg.
Excipient: zahăr 125 mg (în capsula de 125 mg). Excipient: zahăr 80 mg (în capsula de
80 mg).
Indicatii: Prevenirea greturilor si varsaturilor postoperatorii (40 mg), prevenirea
senzatiei de greata si varsaturilor acute si tardive asociate terapiei anticanceroase, cu
potential emetogen mare sau moderat (80 mg sau 125 mg).
Dozaj si mod de administrare: Anterior inducerii anesteziei: o doza unica de 40 mg cu
cel mult 3 ore inaintea inducerii anesteziei. Asociat terapiei anticanceroase: timp de 3
zile, in cadrul unei scheme terapeutice care cuprinde un corticosteroid si un antagonist
al receptorilor 5 HT3. Doza orala recomandata este de 125 mg in ziua 1, urmata de 80
mg, o data pe zi, in zilele 2 si 3.
Contraindicatii: Hipersensibilitate.
Atentionari: IH. Asociere cu medicamente metabolizate de CYP3A4.
Reactii adverse: Cele mai frecvente: sughit, astenie/fatigabilitate, cresterea alat,
constipatie, cefalee, anorexie.

26
EMETIRAL

Compozitie: Drajeuri continand 5 mg de maleat de proclorperazina.

Actiune terapeutica: Derivat fenotiazinic, emetiralul are proprietati neuroleptice
asemanatoare clordelazinului; are actiune antiemetica marcata (de 4 ori mai mare decat
a clordelazinului), sedativa, antipsihotica si slab anticolinergica.
Indicatii: Greturi si varsaturi de orice natura: uremie, encefalopatie hipertensiva,
migrena, sindrom Mnire, intoleranta medicamentoasa, radioterapie, postoperator, reactii
meningiene. Stari anxioase, tulburari de comportament de tip nevrotic, delir, halucinatii,
manie acuta, schizofrenie.
Mod de administrare: Adulti - 15-30 mg/zi, in2-3 prize; in afectiunile psihice doza
variaza intre 50 si 250 mg dupa caz, ajungandu-se la doza maxima prin crestere
progresiva cu 10 mg zilnic sau la 2 zile, pana la obtinerea efectului. Doza de intretinere
este de 25-50 mg/zi, in functie de toleranta individuala. Durata unei cure nu trebuie sa
depaseasca 2 saptamani. Copii peste 6 ani - antiemetic - 0,05 mg - 0,1 mg/kilocorp/zi, in
mai multe prize fara a depasi doza de 20 mg/zi.
Contraindicatii: Antecedente de agranulocitoza toxica, porfirie, glaucom cu unghi
inchis, adenom de prostata cu retentie de urina, parkinsonism, epilepsie, miastenie
grava, leziuni hepatice si renale, boala ulceroasa, feocromocitom, hipotiroidism.
Precautii in hipotensiune arteriala si in afectiuni cardiovasculare grave. Se va evita
administrarea in: boli infectioase, interventii chirurgicale, primul trimestru de sarcina,
perioada de alaptare. Nu se administreaza la copii sub varsta de 6 ani. Prudenta la
persoane in varsta si la persoane cu profesii care solicita intens si prelungit functiile
psihice, cum sunt soferii. Se va evita consumul de bauturi alcoolice in timpul
tratamentului.

27
Reactii adverse: Sedare, somnolenta, efecte atropinice (uscaciunea gurii, constipatie,
retentie urinara, tulburari de vedere). Aceste efecte dispar odata cu intreruperea
tratamentului. Dozele mari administrate timp indelungat, mai ales in psihiatrie, pot
provoca hipotensiune ortostatica, impotenta si ginecomastie la barbati, frigiditate si
galactoree la femei, crestere in greutate, tulburari extrapiramidale. Rareori pot sa apara
si icter, fotosensibilitate, agranulocitoza.

EMETOSTOP

Compozitie: Comprimate a 30 mg meclozine.

Actiune terapeutica: Antihistaminic derivat de piperazina. Produsul are actiune
antiemetica intensa si moderata, actiune anticolinergica. Efectul se instaleaza la o ora
dupa administrare si dureaza aproximativ 24 de ore.
Indicatii: Prevenirea si tratamentul raului de miscare, sindrom Mnire sau alte tulburari
labirintice.
Mod de administrare: Per os. Pentru rau de miscare 25-50 mg, cu o ora inainte de
plecare. La nevoie se repeta la 24 de ore. Pentru tulburari labirintice: 25-100 mg/zi in
prize egale. Contraindicatii: Hipersensibilitate la piperazine, copii sub 12 ani.
Reactii adverse: Tulburari de vedere, rash, insomnie, excitatie.

GRANEGIS

28
Compoziţia calitativă şi cantitativă: Fiecare comprimat filmat conţine granisetron 1
mg sub formă de clorhidrat. Fiecare comprimat filmat conţine granisetron 2 mg sub
formă de clorhidrat.
Indicaţii terapeutice: Granisetron comprimate filmate se utilizează pentru prevenirea
greţei acute şi vărsăturilor induse de tratamentul citostatic (chimioterapie şi
radioterapie) în cazul administrării în ziua tratamentului.
Doze şi mod de administrare: Adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani având o greutate
corporală mai mare de 50 kg:
Doza de Granegis comprimate filmate este 1 comprimat filmat de 1 mg de două
ori pe zi sau un comprimat filmat de 2 mg o dată pe zi, administrarea făcându-se în ziua
administrării tratamentului citostatic. Prima doză trebuie administrată cu puţin timp
înainte de începerea tratamentului citostatic (cu mai puţin de o oră).
Deoarece nu este posibilă administrarea unei doze mai mici de 1 mg Granegis
comprimate filmate, comprimatele filmate nu sunt adecvate pentru administrarea la
copii cu greutate corporală mai mică de 50 kg sau cu vârsta sub 12 ani.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la granisetron, substanţe înrudite sau la oricare
dintre excipienţi
Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare: Deoarece granisetronul poate
reduce motilitatea intestinului subţire pacienţii cu simptome de obstrucţie intestinală
(sub)-acută trebuie atent monitorizaţi după administrarea de granisetron. Nu sunt
necesare precauţii speciale în cazul pacienţilor vârstnici sau cei cu insuficienţă renală
şi/sau hepatică. Cu toate că până în prezent nu s-a observat o incidenţă crescută a
reacţiilor adverse la pacienţii cu insuficienţă hepatică, datorită farmacocineticii acestuia
trebuie prudenţă în cazul utilizării granisetron la această categorie de populaţie.
Antagoniştii 5-HT3, cum este şi granisetronul, se pot asocia cu aritmii sau alte
tulburări ECG. Acest lucru poate avea o semnificaţie clinică deosebită la pacienţii cu
aritmii pre-existente sau tulburări de conducere cardiacă sau la pacienţii trataţi cu
medicamente antiaritmice sau beta-blocante.
Se recomandă precauţie la copii deoarece experienţa clinică este limitată.
Granegis nu trebuie administrat niciodată la copii cu vârsta mai mică de 2 ani.
Medicamentul conţine lactoză : pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de
intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la
glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

29
Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune: Studiile la animale
indică faptul că granisetron nu stimulează şi nu inhibă sistemul enzimatic al
citocromului P450.
Deoarece granisetronul este metabolizat hepatic prin intermediul citocromului
P450, enzime care metabolizează medicamente, inductoare sau inhibitoare ale acestor
enzime pot modifica eliminarea şi, prin urmare, timpul de înjumătăţire plasmatic al
granisetronului.
În studiile efectuate la oameni, inducţia enzimelor hepatice de către fenobarbital
a determinat o creştere a clearance-lui plasmatic total (aproximativ 25%), ca urmare a
administrării intravenoase de granisetron.
Până în prezent, nu au fost observate semne de interacţiuni între granisetron şi
medicamentele care sunt deseori prescrise în cadrul terapiei antiemetice cum sunt
benzodiazepinele, neurolepticele şi medicamentele antiulceroase. În plus, nu s-au
observat interacţiuni între granisetron şi terapia citostatică emetogenă.
Studiile efectuate in vitro au arătat faptul că, ketoconazolul poate inhiba
metabolizarea granisetron prin intermediul izoenzimei citocromului P450 3A.
Semnificaţia clinică a acestui rezultat este necunoscută.
Sarcina şi alăptarea:
Sarcina: Nu există date privind utilizarea granisetronului la femeile gravide. Studiile la
animale nu au evidenţiat efecte dăunătoare directe sau indirecte asupra sarcinii,
dezvoltării embrionare/fetale, naşterii sau dezvoltării post-natale. Granisetron nu trebuie
utilizat la femeia gravidă, cu excepţia cazurilor în care este absolut necesar.
Alăptarea: Nu există date privind excreţia granisetronului în laptele matern. De aceea,
alăptarea trebuie întreruptă în timpul tratamentului.
Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje: După
administrarea intravenoasă de granisetron (până la 200µg/kg) la subiecţi sănătoşi nu au
existat dovezi cu efect semnificativ clinic asupra testului EEG de repaus sau a
rezultatelor testelor psihometrice. Nu există date privind efectul granisetronului asupra
capacităţii de a conduce vehicule. În studiile clinice au fost raportate ocazional cazuri de
somnolenţă, dar nu a fost demonstrată nici o legătură de cauzalitate cu utilizarea
granisetron.

30
Reacţii adverse:

Tulburări psihice
Foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută Anorexie
(care nu poate fi estimată din datele disponibile)
Tulburări ale sistemului nervos
Foarte frecvente (>1/10) Cefalee
Foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută Comă, tulburări extrapiramidale
(care nu poate fi estimată din datele disponibile)
Tulburări gastro-intestinale Greaţă, constipaţie
Foarte frecvente (>1/10) Apetit alimentar scăzut, diaree,
Frecvente (>1/100 şi <1/10) vărsături, dureri abdominale
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută Erupţii cutanate tranzitorii
(care nu poate fi estimată din datele disponibile)
Tulburări generale şi la nivelul locului de
administrare Astenie, durere, febră
Frecvente (>1/100 şi <1/10) Anafilaxie, stare de leşin, crize,
Foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută ameţeli, insomnie, agitaţie
(care nu poate fi estimată din datele disponibile)
Tulburări cardiace
Aritmie, dureri în piept
Rare (≥1/10000 şi <1/1000)
Tulburări hepatobiliare
Rare- (≥1/10000 şi <1/1000)
Funcţie hepatică anormală, creşteri ale valorilor transaminazelor hepatice

KYTRIL

31
Compozitie: Fiole transparente, fiecare fiola continand 3 mg de granisetron sub forma
de hidroclorura in solutie salina izotonica, cu aspect limpede, incolor.
Indicatii: Kytril este indicat in prevenirea sau tratarea greturilor si varsaturilor induse
de terapia citostatica, precum si in prevenirea si tratarea greturilor si varsaturilor
postoperatorii. Granisetronul este un antagonist puternic si inalt selectiv al receptorilor
pentru 5-hidroxitriptamina (5-HT3), cu actiune antiemetica.
Contraindicatii: hipersensibilitate la granisetron sau substantele inrudite.
Precautii: Deoarece kytril poate reduce motilitatea intestinului gros, pacientii cu
simptome de obstructie intestinala subacuta trebuie supravegheati dupa administrarea de
kytril. Din studiile clinice cu Kytril nu au rezultat reactii adverse deosebite. Date
rezultate din studii de carcinogeneza, efectuate pe durata a doi ani, au aratat cresterea
incidentei carcinomului si/sau adenomului hepatocelular la sobolani si soareci de
ambele sexe si carora li s-au administrat 50 mg/kg (dozajul la sobolani a fost redus la 25
mg/kg/zi din saptamana 59). Cresterea incidentei neoplaziei hepatocelulare a fost
semnalata si la doza de 5 mg/kg la sobolanii masculi. in cazul ambelor specii, efectele
induse medicamentos (neoplaziile hepatocelulare) nu au fost observate la grupul cu
dozaj redus (1 mg/kg). in mai multe studii in vivo si in vitro, Kytril nu s-a dovedit
genotoxic asupra celulelor de mamifere.
Folosirea in timpul sarcinii si alaptarii: Desi studiile asupra animalelor nu au relevat nici
un efect teratogen, nu exista experienta in ceea ce priveste administrarea de Kytril in
timpul sarcinii la om. De aceea, Kytril nu se administreaza femeilor insarcinate decat
daca situatia clinica o impune. Nu exista date privind excretia de kytril in laptele
matern. Din aceasta cauza, alaptarea trebuie intrerupta in timpul terapiei.
Reactii adverse: In cursul studiilor clinice, Kytril a fost bine tolerat. Ca si in cazul altor
substante din aceeasi clasa, cele mai frecvente reactii adverse semnalate au fost cefaleea
si constipatia, insa de o intensitate mica sau moderata in cea mai mare parte. Au fost

32
raportate rare cazuri de reactii de hipersensibilitate, ocazional severe (de exemplu,
reactii anafilactice). Alte reactii alergice au constat in eruptii cutanate minore. Cresteri
tranzitorii ale valorilor transaminazelor hepatice, in general intre limitele normale, au
fost observate in studiile clinice.
Mod de administrare: Terapia citostatica: Intravenos. Kytril fiole este destinat doar
administrarii intravenoase.
Adulti: 3 mg Kytril, care trebuie administrat fie intravenos in 15 ml lichid de
perfuzie in bolus timp de minimum 30 de secunde, fie diluat in 20-50 ml lichid de
perfuzie si administrat timp de peste cinci minute.
Profilactic: in studiile clinice, majoritatea pacientilor a primit doar o singura
doza de Kytril pentru a controla greturile si varsaturile timp de cel putin 24 de ore. Se
pot administra doua doze suplimentare a 30 mg Kytril in cursul a 24 de ore. Exista si
experiente clinice cu pacienti carora produsul li s-a administrat zilnic, timp de cinci zile
consecutiv in cadrul unei cure terapeutice. Cand se administreaza profilactic, cura de
Kytril trebuie completata inaintea initierii terapiei citostatice.
Curativ: Aceeasi doza de Kytril ca si in profilaxie. Dozele suplimentare se
administreaza la cel putin 10 minute interval. Doza zilnica maxima: in decurs de 24 de
ore, pot fi administrate pana la trei doze a 3 mg Kytril. Doza maxima de Kytril in 24 de
ore nu trebuie sa depaseasca 9 mg. Utilizarea concomitenta a dexametazonei:
Eficacitatea Kytrilului poate fi crescuta prin adaugarea de dexametazona. Varstnici: Nu
exista indicatii speciale pentru varstnici.
Copii: Profilactic- O singura doza de 40 g/kg-corp (pana la 3 mg), diluata in 10-
30 ml lichid de perfuzie si administrata timp de cel putin cinci minute. Administrarea
trebuie facuta inaintea initierii terapiei citostatice. Curativ: Aceeasi doza de Kytril ca si
in cazul profilaxiei. O doza suplimentara de 40 g/kg corp (pana la 3 mg) poate fi
administrata in 24 de ore. Aceasta doza se administreaza la cel putin 10 minute distanta
de prima.
Pacienti cu afectiuni renale sau hepatice: Nu exista indicatii speciale pentru
pacientii cu afectiuni renale sau hepatice.

METOCLOPRAMID

33
Compozitie: Un comprimat contine 10 mg clorhidrat de metoclopramida; o fiola de 2
ml contine 10 mg clorhidrat de metoclopramida.
Actiune terapeutica: Antivomitiv prin actiune centrala (creste eliberarea de
acetilcolina, antagonist al dopaminei), metoclopramida actioneaza direct asupra
chemoreceptorilor zonei reflexogene adiacenta centrului vomei si diminueaza
sensibilitatea nervilor viscerali ce transmit impulsurile de la intestin la centrul vomei.
Produsul creste tonusul sfincterului inferior al esofagului, favorizeaza golirea
stomacului prin stimularea peristaltismului gastric, marirea lumenului tubului digestiv
(incepand cu antrul piloric si incheind cu ileonul terminal) si relaxarea sfincterului
piloric.
Indicatii: Greata si varsaturi: postoperator, in cazul bolii de iradiere sau provocate de
medicamente; sughit, esofagita de reflux, staza gastrica, dispepsie, flatulenta, migrene;
facilitarea tubajului duodenal si endoscopiei; examen radiologic gastrointestinal;
anestezie in urgente (inclusiv in sarcina), in scopul evacuarii continutului gastric.
Doze si mod de administrare: Adulti: 1/2-1 comprimat de 3-4 ori/zi. In situatiile acute
se injecteaza intramuscular sau intravenos cate o fiola de 1-3 ori/zi, functie de situatie.
Copii: 1/2 din doza adultului.
Contraindicatii: Alergie la procaina, procainamida, metoclopramida; feocromocitom
(risc de accidente hipertensive grave), hemoragie gastrointestinala, obstructie mecanica
sau perforatie intestinala; diskinezie tardiva la pacienti aflati sub tratament cu
neuroleptice. Masuri de precautie: Se evita sau se recomanda deosebita prudenta la
administrarea in psihoze, epilepsie (intensifica si mareste frecventa crizelor) si in
insuficienta renala sau hepatica, parkinsonism. Consumul de alcool este contraindicat in
timpul administrarii de Metoclopramid.
Sarcina si alaptare: nu se administreaza in sarcina si alaptare, doar in caz de urgenta.
Efecte asupra capacitatii de conducere auto sau de exploatare a altor masini: se evita

34
administrarea Metoclopramid la conducatorii auto si la persoanele cu profesii ce impun
performante psihomotorii riguroase.
Reactii adverse: Somnolenta, stare de oboseala, ameteli si uneori: cefalee, insomnie,
agitatie, constipatie sau diaree, meteorism; fenomene extrapiramidale (indeosebi la copii
si tineri): spasme faciale, miscari involuntare, torticolis, simptome care de regula
cedeaza la intreruperea tratamentului; diskinezie tardiva in cazul unor cure prelungite;
efecte endocrine: amenoree, galactoree, ginecomastie, hiperprolactinemie.

MOTILIUM

Compozitie: Un comprimat contine 10 mg domperidon.

Actiune terapeutica: Domperidonul este un antagonist al dopaminei, cu proprietati
antiemetice similare celor ale metoclopramidului si ale unor anumite medicamente
neuroleptice. Spre deosebire de acestea totusi, domperidonul nu traverseaza bariera
hemato-encefalica. La pacientii ce folosesc domperidon, in special adulti, efectele
extrapiramidale sunt foarte rare, dar domperidonul provoaca eliberarea de prolactina din
glandele pituitare. Efectul antiemetic se poate datora unei combinatii a efectelor
periferice (gastro-cinetice) si antagonismului receptorilor dopaminei in zona
chemoreceptorilor vizati, care se afla in afara barierei hemato-encefalice, in "area
postrema". Studiile pe animale, impreuna cu concentratiile scazute gasite in creier,
indica un efect periferic predominant al domperidonului asupra receptorilor dopaminei.
Studiile pe oameni au aratat ca domperidonul administrat pe cale orala mareste durata
contractiilor antrale si duodenale, grabeste evacuarea gastrica a lichidelor si
semisolidelor la subiectii sanatosi, si a solidelor la pacientii cu evacuare intarziata,
marind presiunea sfincterului esofagian inferior la subiectii sanatosi. Nu are efect asupra
secretiei gastrice.
Indicatii:

35
 a) Simptomul dispeptic complex care este adesea asociat cu golire gastrica
intarziata, reflux gastro-esofagian si esofagite: - senzatie de distensie epigastrica
si abdominala, dureri la nivelul abdomenului superior; borborisme, eructatii,
flatulenta; greata si voma; arsuri cu sau fara regurgitarea continutului gastric in
gura.
b) Greata si voma de origine functionala, organica, infectioasa sau dietetica, indusa
de radioterapie sau medicatie. O indicatie specifica este greata si voma
provocata de antagonisti ai dopaminei, cum sunt cei folositi in boala parkinson
(L-dopa si bromocriptina).
Doze si mod de administrare: dispepsie cronica: adulti: 10 mg (un comprimat) de 3
ori/zi, cu 15-30 minute inainte de mese si, daca este necesar, inca un comprimat inainte
de culcare. Copii peste 5 ani: 2,5 mg/10 kg corp de 3 ori/zi, inainte de mese si, daca este
necesar, inca o data seara inainte de culcare. Cand rezultatele nu sunt satisfacatoare,
dozajul de mai sus poate fi dublat, atat la adulti cat si la copii. Stari acute si subacute (in
special greata si voma): adulti: 20 mg (2 comprimate) de 3-4 ori/zi, inainte de mese si
inainte de culcare. Copii peste 5 ani: 5 mg/10 kg corp, de 3-4 ori/zi, inainte de mese si
inainte de culcare. Observatii: motilium comprimate se recomanda a fi administrat
inainte de mese. Daca este luat dupa mese, absorbtia medicamentului este oarecum
intarziata. Motilium comprimate nu se administreaza copiilor sub 5 ani. La pacientii cu
insuficienta renala, frecventa administrarii trebuie redusa.
Contraindicatii: Motilium este contraindicat la pacientii cu intoleranta cunoscuta la
acest medicament. El nu trebuie folosit atunci cand stimularea motilitatii gastrice poate
fi periculoasa: hemoragie gastrointestinala, obstructie mecanica sau perforatie.
Motilium este, de asemenea, contraindicat la pacientii cu tumoare pituitara cu eliberare
de prolactina (prolactinom).
Masuri de precautie: Cand se administreaza concomitent agenti antiacizi sau
antisecretori, acestia trebuie administrati dupa mese si nu inainte de masa, respectiv nu
simultan cu Motilium. Administrarea in afectiuni hepatice: deoarece domperidonul este
metabolizat in principal de ficat, Motilium trebuie folosit cu precautie la pacietii cu
disfunctii hepatice. Administrarea in afectiuni renale: la pacientii cu insuficienta renala
severa (creatinina > 6 mg/100 ml, adica > 0,6 mmol/l), timpul de injumatatire al
domperidonului a crescut de la 7,4 la 20,8 ore, dar nivelurile plasmatice ale
medicamentului au fost mai scazute decat la voluntarii sanatosi. Deoarece o cantitate
foarte mica din domperidonul nemodificat este excretat pe cale renala, este putin
36
probabil ca doza unei administrari unice sa necesite ajustari la pacientii cu insuficienta
renala. Totusi, in cazul administrarilor repetate, frecventa dozarii trebuie redusa la o
data sau de doua ori pe zi (eventual mai putin), in functie de severitatea afectiunii.
Pacientii aflati in tratament de lunga durata cu Motilium, trebuie consultati in mod
regulat.Sarcina si alaptare: sarcina: Domperidonul, administrat animalelor in doze de
pana la 160 mg/kg/zi, nu a produs efecte teratogene. Totusi, ca majoritatea
medicamentelor, Motilium se va administra numai in primul trimestru de sarcina si doar
daca acest tratament este justificat de beneficiul terapeutic scontat. Pana in prezent nu s-
a evidentiat nici o crestere a riscului de malformatii la oameni. Lactatie: medicamentul
este excretat in laptele de sobolan femela (in special ca metaboliti: concentratia maxima
de 40 si 800 ng/ml dupa administrare orala si respectiv i.v. a unei doze de 2,5 mg/kg).
La femei, concentratia de domperidon in lapte este de 4 ori mai scazuta decat
concentratia plasmatica corespunzatoare. Nu se cunoaste gradul de periculozitate pentru
sugar si de aceea nu este recomandat ca mamele aflate sub tratament cu Motilium sa
alapteze, decat daca beneficiile anticipate depasesc riscul potential. Efecte asupra
capacitatii de conducere auto si de exploatare a altor masini: Motilium nu afecteaza
capacitatea de concentrare.
Reactii adverse: Efectele secundare sunt rare; exceptional, au fost raportate crampe
intestinale tranzitorii. Fenomenele extrapiramidale sunt rare la copii si exceptionale la
adulti; acestea inceteaza spontan si complet de indata ce tratamentul este intrerupt. Cum
glanda pituitara este localizata in afara barierei hemato-encefalice, Motilium poate
induce o crestere a nivelului plasmatic al prolactinei. in cazuri rare, aceasta
hiperprolactinemie poate da nastere la fenomene neuro-endocrinologice ca galactoree si
ginecomastie. Cand bariera hemato-encefalica este imatura (ca la sugari) sau slabita,
posibilitatea aparitiei unor efecte secundare neurologice nu poate fi exclusa in totalitate.
De asemenea, au mai fost raportate cazuri rare de reactii alergice (mancarimi sau
urticarie).

OSETRON

37
Compozitie: ondansetron injectii: fiecare fiola a 2 ml solutie injectabila contine:
ondansetron (sub forma ondansetron clorhidrat dihidrat) 4 mg. Fiecare fiola a 4 ml
solutie injectabila contine: ondansetron (sub forma ondansetron clorhidrat dihidrat) 8
mg. ondansetron comprimate: fiecare comprimat contine ondansetron (sub forma
ondansetron clorhidrat dihidrat) 4 mg. Fiecare comprimat contine ondansetron (sub
forma ondansetron clorhidrat dihidrat) 8 mg.
Actiune terapeutica: ondansetron este un puternic agent antagonist cu selectivitate
ridicata pentru receptorul 5HT3, o subclasa a receptorilor serotoninici localizati atat pe
terminatiile vagale periferice cat si in interiorul CNS. Agentii chimioterapeutici si
radioterapia pot cauza eliberarea de 5HT (serotonina) din celulele enterocromafine din
mucoasa viscerala si pot initia reflexul de voma si senzatia de greata insotitoare.
Osetronul blocheaza selectiv excitarea presinaptica a receptorilor 5HT3 ai neuronilor
periferici in acest reflex si poate exercita o activitate in interiorul CNS pe receptorii
5HT3 care mediaza actiunea impulsului vagal in zona postrema. Osetron previne astfel
greata si varsaturile induse de chimioterapia antineoplazica si radioterapie. Osetronul nu
are nici un fel de efect secundar extra-piramidal.
Indicatii: Ondansetronul este indicat pentru limitarea gretei si varsaturilor induse de
chimioterapia cu citostatice si radioerapie, precum si postoperator.
Doze si mod de administrare: greata si varsaturi induse de chimioterapie si
radioterapie. adulti: pentru majoritatea pacientilor care urmeaza un tratament emetogen
chimioterapic sau radioterapic, Osetron 8 mg trebuie administrat prin injectare
intravenoasa lenta, imediat dupa tratament, sau oral 1 comprimat de 8 mg, urmat de 8
mg oral, la fiecare 12 ore. Majoritatea pacientilor raspund la doza intravenoasa initiala
de 8 mg. Totusi, pentru protectia impotriva unei stari emetice intarziate, dupa primele
24 de ore se poate continua tratamentul oral cu Osetron 8 mg, de doua ori pe zi, pe o
durata de 5 zile.

38
Contraindicatii: Hipersensibilitate la ondansetron, afectarea severa a functiilor
hepatice. Masuri de precautie: Sarcina: s-au efectuat studii de reproductie pe femele
cobai gravide administrandu-se doze intravenoase de pana la 4 mg/kg pe zi si nu s-au
evidentiat anormalitati in fertilitate sau la fetusi datorate ondansetronului. Nu exista
totusi studii adecvate si bine conduse la femeile insarcinate. Acest medicament va fi
folosit in timpul sarcinii doar daca este absolut necesar. Alaptare: experimentele
efectuate au evidentiat eliminarea ondansetronului in laptele femelelor cobai care
alapteaza. Se recomanda prin urmare ca mamele care urmeaza un tratament cu
ondansetron sa nu-si alapteze copii. Uz pediatric: exista informatie redusa asupra
dozajului la copiii sub 3 ani.
Reactii adverse: Cele mai comune efecte adverse inregistrate sunt constipatia, cefaleea,
febra. Alte efecte secundare, mai rar intalnite sunt: senzatia de gura uscata, reactii de
hipersensibilitate, cu eruptii cutanate, bronhospasm, tahicardie, angina si modificari ale
EKG, posibile reactii extra-piramidale, hipopotasemie si niveluri tranzitor crescute ale
transaminazelor GOT, GPT si a bilirubinei.

39
 CAPITOLUL V
FITOTERAPIA ANTIVOMITIVA SI PROKINETICA

GHIMBIR

Ghimbirul (Zingiber officinale) este o plantă cunoscută pentru conţinutul bogat

în compuşi fenolici (gingeroli) prin care se inhibă centrul răspunzător de declanşarea
vomei de la nivelul sistemului nervos, respectiv, împiedică sau ajută la dispariţia stărilor
de rău, cu efect vomitiv. Are o influenţă benefică asupra activităţii stomacului,
favorizează eliminarea în intestin a unui lichid galben-verzui, amar (bila) cu rol
important în digestia alimentelor, în protejarea de distrugerea membranei (învelişului
intern) stomacului, a primei părţi a intestinului subţire, şi protejează ficatul.

40
EMETIN FORTE

Compozitie: Ginseng alb (Panax radix) 0,040g/cps ; ghimbir (Zingiberis rhizoma)

0,100g/cps ; Roinita (Melissa officinalis) 0,040g/cps.
Recomandare: Uleiurile volatile din ghimbir si roinita actioneza la nivelul sistemului
nervos central inhiband centrul vomei ; reduc balonarea ; favorizeza buna desfasurare a
digestiei. Ginsengul alb este tonic general. Produsul diminueaza raul de inaltime, apa,
masina; creste adaptabilitatea si sustine organismul pe timpul calatoriilor.
Administrare: 1cps x 3/zi, inainte de mase, cu un pahar de apa Pi sau apa plata, pana la
reinstalarea confortului.
Prezentare: Cutie 30 cps

GHIMBIR

Compozitie: Radacina de ghimbir

Recomandari: antivomitiv rapid si eficient, previne raul de transport (raul de mare, raul
de avion), coleritic, colagog, actiune benefica asupra activitatii gastrice.
Mod de folosire: 1-6 cpr/zi sau dupa sfatul medicului
Compozitie: Radacina de ghimbir

41
ROINITA

Roiniţa (Melissa officinalis) este o plantă care, prin conţinutul său bogat în
substanţe bioactive (derivaţi hidroxicinamici reprezentaţi de acidul rozmarinic) din
frunze, este des utilizată în asociere cu ghimbirul pentru potenţarea efectului antivomitiv
al acestuia. Roiniţa are o serie de acţiuni specifice, precum: calmarea stărilor nervoase;
împiedicarea spasmelor de la nivelul stomacului; favorizarea eliminării gazelor din
stomac; stimularea secreţiei unui lichid galben-verzui, amar (bila) şi eliberarea acestuia
în intestin; împiedicarea absorbţiei virusului herpetic în organism. Este utilizată în răul
de mişcare, în stările caracterizate prin dificultatea de a adormi, nelinişte, iritabilitate, în
caz de tensiune psihică provocată de dureri la nivelul stomacului sau de afecţiuni ale
inimii, în indigestii, în leziunile mucoasei stomacale şi intestinale.

NOXIREM

Prezentare: Cutie cu 20 capsule (2 blistere a câte 10 capsule).

Compozitie: capsulă de NOXIREM conţine: extract uscat din rădăcini de Ghimbir
(Zingiber officinale), extract hidroalcoolic uscat din frunze de Roiniţă (Melissa
officinalis), extract hidroalcoolic uscat din rădăcini de Ginseng (Panax ginseng) şi alte
ingrediente.

42
Indicatii: reduce stările de greaţă şi vomă asociate răului de înălţime, de mare şi de
maşină, creşte adaptabilitatea şi ajută organismul să reziste mai bine stărilor neplăcute
declanşate pe parcursul călătoriilor. NOXIREM capsule este utilizat pentru a împiedica
apariţia răului de mişcare (avion, autovehicul, vapor, tren), a lipsei de echilibru şi
ameţelii în spaţiu, precum şi în caz de digestie dificilă.
Administrare: NOXIREM capsule se administrează la vârstnici şi adulţi, iar în cazul
copiilor numai celor cu vârsta de peste 6 ani.
NOXIREM capsule se administrează pe cale orală, cu suficientă apă, atunci când
este cazul, dar nu mai mult de 3 capsule pe zi, câte una înaintea fiecărei mese principale.

GINSENG

Ginseng (Panax ginseng), prin complexul de compuşi naturali conţinut în

rădăcină (ginsenozide), ajută la calmarea stărilor de greaţă şi vomă, creşte capacitatea de
adaptare a organismului, este tonic general. Fortifică sistemul imunitar, împiedică
formarea cheagurilor de sânge, intensifică degradarea grăsimilor, scade nivelul
zahărului în sânge, protejează organismul de efectele dăunătoare ale radicalilor liberi,
acţionează împotriva stresului, înlătură oboseala, stimulează activitatea mentală şi
capacitatea intelectuală, măreşte activitatea sexuală, regenerează organismul. Se
utilizează în perioadele de efort fizic şi intelectual, ajută la recuperarea organismului în
urma diverselor afecţiuni.

43
 CEAI GINSENG

Prezentare: ceai 20 doze.

Indicatii: Radacina de ginseng actioneaza ca - imunomodulator, prin cresterea
rezistentei si a capacitatii de recuperare a organismului - antioxidant atenuand procesele
de imbatranire - stimulator al eritropoezei - stimulator SNC, cu efecte favorabile in
combaterea asteniei si a fatigabilitatii - hipoglicemiant - generator de efecte pozitive
asupra functiilor reproductiva si psihosexuala - factor antiaterosclerotic, prin scaderea
colesterolului si a trigliceridelor, si cresterea HDL-colesterolului.
Fructele de maces contin principii active (acid ascorbic, antociani) care formeaza un
sistem oxidoreducator reversibil, captator de radicali liberi. Vitamina C are rol
important in biogeneza substantei intercelulare, in metabolismul glucidic, lipidic,
protidic. Actioneaza substitutiv in starile de deficit de acid ascorbic. La nivel vascular
actioneaza ca factor capilaroprotector, prin cresterea rezistentei si scaderea
permeabilitatii capilare.
Stari de astenie, fatigabilitate efort fizic si intelectual prelungit, anemie, hipovitaminoze,
disfunctii sexuale, adjuvant in terapia hepatopatiilor cronice, a diabetului de tip I si II, a
aterosclerozei. Are efect antivomitiv.
Compozitie: Ginseng radix (ginseng) 0,050g, Cynosbati fructus (maces) 0,200g.
Producator: Laboratoarele Medica

44
VALERIANA

Tinctura, preparata din 20 grame de radacina, macerata opt zile in 100 mililitri
de alcool de 70 grade. Datorita actiunii sedative asupra sistemului nervos vegetativ, este
indicata si in varsaturile provocate de emotiile puternice sau de frica. Pulberea de
radacina de valeriana, din care se poate lua cate un sfert de lingurita cu putina apa, de 3-
4 ori pe zi. 

CEAI DE VALERIANA

Compozitie: rizomi si radacini de valeriana sau odolean - Valeriana officinalis L., fam.
Valerianaceae.
Actiune: sedativa, antispastica, antivomitiva.
Utilizare: in mod traditional in tratarea afectiunilor cardiace, nervozitatii, insomniilor,
vomei, colicilor abdominale la adulti.

45
Mod de preparare: Infuzie. Se toarna o cana de apa clocotita peste 1 lingurita produs,
se acopera 15 minute, se strecoara si se consuma la temperatura camerei.
Mod de administrare: 1 cana care se bea treptat in decursul unei zile sau seara la
culcare.

MENTA

Datorita continutului bogat in mentol, frunzele acestei plante au efecte

favorabile in calmarea varsaturilor atat in cazul adultilor, cat si al copiilor. Se prepara
sub forma de infuzie dintr-o lingura de planta uscata la o cana cu apa. Infuzia se bea
rece, 1-2 cani zilnic.

FARES ULEI ESENTIAL DE MENTA R20

Prezentare: flacon 10 ml;

46
Ingrediente: ulei esential obtinut din partile aeriene ale speciei Mentha piperita
(fam.Lamiaceae), care contine mentol, mentona, mentofuran, izomentona.
Proprietati: stimulent digestiv, antiemetic, antidiaretic, antispastic, carminativ,
antiinfectios, antiinflamator, coleretic-colagog, decongestionant, expectorant, analgezic,
antipruriginos, insectifug.
Recomandat in: Afectiuni ale aparatului respirator: raceala, gripa, rinita, sinuzita,
bronsita, astm, tuse;
Administrare:
- copii 3-6 ani:1-2 picaturi de 2 ori pe zi in miere;
- copii 7-14 ani:2-3 picaturi de 3 ori pe zi in miere;
- adulti:3-5 picaturi de 3 ori pe zi in miere;
- uz extern:inhalatii,candela;
Indicatii:
Afectiuni ale aparatului digestiv: indigestie, digestie lenta, balonare, colici, dischinezie
si colica biliara, enterocolita, toxiinfectii alimentare, rau de miscare;
- copii 3-6 ani:1-2 picaturi de 2 ori pe zi in miere;
- copii 7-14 ani:2-3 picaturi de 3 ori pe zi  in miere;
- adulti:3-5 picaturi de 3 ori pe zi in miere;
Afectiuni ale aparatului urinar:cistite, prostatite, colici renale;
- copii 3-6 ani: 1-2 picaturi de 2 ori pe zi in miere;
- copii 7-14 ani: 2-3 picaturi de 3 ori pe zi in miere;
- adulti: 3-5 picaturi de 3 ori pe zi in miere;
- uz extern: baie
Afectiuni ale istemului nervos: oboseala pe fond nervos, migrene, stres, depresie,
nevralgii;
- copii 3-6 ani: 1-2 picaturi de 2 ori pe zi in miere;
- copii 7-14 ani: 2-3 picaturi de 3 ori pe zi in miere;
- adulti: 3-5 picaturi de 3 ori pe zi in miere;
- uz extern: candela, masaj, baie, comprese
Afectiuni cutanate: eczeme, urticarie, prurit, intepaturi de insecte;
- Uz extern:comprese;
Uz extern
Inhalatii: 3-4 picaturi de ulei esential se pun intr-un litru de apa fierbinte. Se inspira
timp de 10-15 minute stand aplecat peste vas cu capul acoperit cu un prosop.
47
Candela de aromaterapie: 5-6 picaturii in apa. Se va avea grija ca atata timp cat
lumanarea este aprinsa farfurioara sa nu ramana fara apa.
Masaj: 1-2 picaturi de ulei esential se amesteca cu 10 ml ulei gras (masline, samburi de
struguri). Dupa masaj uleiul nu trebuie indepartat prin spalare timp de 6-8 ore.
Baie: 5-7 picaturi de ulei esential se pun direct in apa de baie ,sau se pot dilua cu
aproximativ doua lingurite de ulei gras (cum ar fi migdale dulci, jojoba, floarea-soarelui
presat la rece sau ulei de susan) sau chiar lapte. Daca adaugati uleiuri esentiale in apa
pre devreme, sau in apa prea fierbinte, o mare putere se va evapora. Baia se face timp de
15-20 minute.
Comprese: se pun 2 picaturi ulei esential la 100ml apa pentru suprafete mici si 6-8
picaturi  la 300-400ml apa pentru suprafete mari. Se amesteca apoi se inmoaie o bucata
de tifon sau servetele de bumbac, se stoarce, se aseaza pe zona afectata si se acopera cu
un prosop. Se mentine compresa maxim o ora. Procedeul se repeta de 2-3 ori pe zi.
Uleiul esential de menta se foloseste intotdeauna diluat!
Producator :  Fares

PELINUL

Aceasta planta se utilizeaza cu bune rezultate in combaterea varsaturilor, dar nu

timp indelungat, deoarece administrarea repetata, o perioada mare, poate duce la aparitia
unor tulburari nervoase si digestive. Este strict contraindicat, tocmai din aceste motive,
gravidelor si femeilor care alapteaza.
Se prepara sub forma de infuzie dintr-o lingurita cu planta la o cana de apa. Se
bea in 3-4 reprize. Tinctura este preparata din 20 grame de planta macerata timp de 8
zile in 100 mililitri de alcool de 70 grade. Se vor bea 15-20 de picaturi de trei ori pe zi. 

48
FARES CEAI DE PELIN

Compozitie si mod de prezentare: Partea superioara a plantei Artemisia absinthium

L., fam. Asteraceae, care contine ulei volatil in care predomina thujona; substante
amare; flavone; fitosteroli; tanin; acizi organici.
Cutie cu punga a 50 g
Indicatii: Actiune farmacologica: tonic amar; dezinfectant si antiinflamator digestiv;
antivomitiv; antihelmintic; emenagog; usor laxativ.
Intrebuintari principale: dispepsii; aerofagie; anorexie; atonie digestiva; paraziti
intestinali. Alte intrebuintari: gastrite hipoacide; colici digestive; stari de voma.
Contraindicatii: In sarcina, in afectiuni nervoase, in ulcer gastric si duodenal si in
gastrita hiperacida.
Administrare:
Mod de preparare: se prepara infuzie din 1-2 lingurite la o cana cu apa.
Mod de administrare: se beau 2 cani cu ceai pe zi, inainte de masa pentru pofta de
mancare si dupa pentru celelalte intrebuintari.
 
CERENTEL
Sub forma de decoct, radacina de cerentel se prepara din doua lingurite de planta
la o cana de apa. Se bea neindulcit si rece.

49
CEAI DE CERENTEL

Compozitie: rizomi si radacini de cerentel Geum urbanum L., familia Rosaceae.

Actiune: puternic astringenta, calmanta, antiseptica.
Utilizare: in mod traditional, in enterite de natura infectioasa, tulburari digestive -
greata, arsuri, balonari, dureri menstruale; extern, in rani, stomatite, gingivite.
Mod de preparare:
Intern -decoct. Se fierbe o lingurita produs se fierbe in 250 ml apa, timp de 15-20
minute, se strecoara si se bea la temperatura camerei, neindulcit.
Extern - decoct de 2-3 ori mai concentrat decat la uz intern.
Mod de administrare: Intern: 2-3 cani/zi; Extern: gargara sau spalaturi.

50
ALTE MDICAMETE PE BAZA DE PLANTE CU EFECT ANTIEMETIC

GASEX TABLETE HIMALAYA 20 TABLETE

Compozitie: Fiecare tableta de Gasex contine:

Pudre:
- Cowrie bhasma 32mg
- Shankh bhasma 32mg
- Piper nigrum 19mg
Extracte:
- Embelia ribes 22mg
- Triphala 22mg
- Zingiber officinale 22mg
Caracteristici:
- Efect antiacid prin tamponarea aciditatii sucului gastric
- Diminueaza meteorismul si flatulenta prin efect absorbant
- Are efect antiemetic
- Hiperaciditate gastrica, greata
- Disconfortul abdominal (meteorism, flatulenta)
- Tulburari digestive determinate de mese dezordonate sau copioase
- Adjuvant in tratamentul ulcerului
- Pregatirea tubului digestiv pentru examenul radiologic
Mod de administrare:
Adulti: 2-3 tablete dupa fiecare masa
Copii peste 6 ani: 1-2 tablete de 2-3 ori pe zi
Pregatirea pentru examenul radiologic: 2-3 tablete de 3 ori pe zi, cu doua zile inainte de
expunere

51
 BIBLIOGRAFIE

1. Cristea Aurelia Nicoleta, Farmacologie generala, Ed. Didactica si Pedagogica,

Bucuresti 1998;
2. Cristea Aurelia Nicoleta, Tratat de farmacologie, sub redactia, Ed. Medicala,
Bucuresti, 2005;
3. Muresan Ana, Medicatia în boli digestive, Ed. Medicala Universitara „Iuliu
Hatieganu”, Cluj – Napoca, 2005;
4. Ciulei Ion, Grigorescu Emanoil, Stanescu Ursula, Plante medicinale, fitochimie si
fitoterapie, ed. Medicala, Bucuresti, 1993;
5. Cotrau Martian, Stan Teodor, Popa Lidia, Preda I., Kincsesz-Ajtay Maria,
Toxicologie, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1991;
6. Bojita Marius, Roman Liviu, Sandulescu Robert, Oprean Radu, Analiza si controlul
medicamentelor, vol. 2, ed. Intelcredo, Cluj-Napoca, 2003;
7. Leucuta Sorin, Tehnologie Farmaceutica Industriala, Ed. Dacia, 2001;
8. Popovici Iuliana, Lupuliasa Dumitru, Tehnologie farmaceutica, Ed. Polirom,
Iasi, 2001;
9. ***Farmacopeea Romana, editia a X-a, Ed. Medicala Bucuresti, 1993;
***Farmacopeea Romana, editia a X-a Supliment 2000, Ed. Medicala 2000;
***Farmacopeea Romana, editia a X-a, Supliment 2001, ed. Medicala 2002;
***Farmacopeea Romana, editia a X-a, Supliment 2004, Ed. Medicala 2004;
***Farmacopeea Romana, editia a X-a, Supliment 2006, Ed. Medicala 2006.

www.paginamedicala.ro

52