Sunteți pe pagina 1din 38
“Centrul care te răsfaţă” Ghid Teoretic si Practic Pentru Masajul Terapeutic Contact : Str.N.Bălcescu nr.32

“Centrul care te răsfaţă”

Ghid Teoretic si Practic Pentru Masajul Terapeutic

Contact :

Str.N.Bălcescu nr.32 Tel.: 0269.235.200

0726.323.236

GHID TEORECTIC SI PRACTIC PENTRU MASAJUL TERAPEUTIC
GHID TEORECTIC SI PRACTIC
PENTRU MASAJUL TERAPEUTIC

Autor: dr. Raţiu Roxana

Sistemul osteoarticular şi muscular

Mulţi ani de obiceiuri proaste, posturi defectuase, supraîncărcare la muncă, suprasolicită sistemul osteoarticular. Este importantă menţinerea oaselor în starea de sănătate pe tot parcursul vietii. Dureriile de spate şi artita sunt boliile cele mai frecvente întâlnite la populaţia adultă, şi din ce în ce mai frecvent întâlnită şi la copii şi la adolescenţi. Osteoporoza nu mai este doar o boală a ersoanelor în vârstă. Poliartrita reumatoidă poate provoca daune ale organelor interne, cum a fi inima, plămânii, ochii, sistemul nervos şi muşchii. Sheletul uman este format din totalitate oaselor, care pot fi atât individuale cât şi îmbinate, fiind completate şi întărite de prezenţa tendoanelor, ligamentelor, muşchiilor şi cartilajelor. Acesta serveşte ca o schelă care susţine organele, ancorează muşchii şi protejează creierul, plămânii sau inima. Scheletul axial (80 oase) este format din coloana vertebrală (26), cutia toracica (12 perechi de coaste şi stern), şi craniului (22 oase şi 7 oase asociate). Scheletul axial transmite forţa de greutate de la cap, trunchi, şi extremităţile superioare până la extremitatile inferioare la nivelul articulaţiilor şoldului, şi, prin urmare, este responsabil pentru poziţia verticală a corpului uman. Cea mai mare parte din greutatea corpului este sustinută de coloana vertebrală, care are, prin urmare, muşchi spinali erectori şi o cantitate însemnată de ligamente ataşate la aceasta rezultănd în forma curbata a coloanei vertebrale. 366 muşchii scheletici acţionează asupra poziţiei scheletului axial, pentru a permite mişcări ample în cutia toracică pentru respiraţie, sau pentru a permite mişcarea capului. Societatea Americana de Cercetare a structurii minerale osoase (ASBMR) a demonstrate că exerciţiile fizice de purtare a greutăţii stimulează creşterea osoasă. V-or fi influenţate doar acele sisteme direct afectate de exerciţiu. Activităţile care nu utilizează încărcarea sistemului osos, cum ar fii de exemplu înotul sau ciclismul, nu au nici un efect asupra creşterii osoase.

Funcţiile scheletului osos: 1. 2.
Funcţiile scheletului osos:
1.
2.

Suport scheletul oferă cadranul care menţine şi dă forma corpului Mişcare Articulaţiile dintre oase permit mişcarea, unele permit o gamă mai largă de mişcări decât altele, de exemplu, articulaţia în minge (suprafeţe sferice) permite o gamă mai largă de mişcări decât în articulaţia în pivot a gâtului. Mişcarea este asigurată de muşchii scheletici, care sunt anexaţi la scheletul osos. Muschii, oasele şi articulaţiile furnizează mecanica principală de mişcare, toate coordonate de sistemul nervos.

3. Protecţie Scheletul protejeaza multe organe vitale: Craniul protejează creierul, ochii, urechia mijlocie şi internă. Vertebrele protejează măduva spinării. Cutia

protejează plămânii, inima şi vasele de

toracica, coloanei vertebrale, şi sternul

sânge majore. Clavicula şi omoplatul protejează umărul. Osul iliac şi coloana vertebrală protejează sistemele digestive şi urogenitale, precum şi şoldul. 4. Producerea de celule sangvine Scheletul este locul hematopoiezei (producera celulelor sangelui, ex. globulele roşii), care are loc în măduva osoasă. 5. Depozit Matricea osoasă poate stoca calciu, fiind implicată în metabolismul calciului, iar maduva osoasă poate stoca fier sub formă feritinei fiind implicată în metabolismul fierului. Cu toate acestea, oasele nu sunt realizate în întregime de calciu, ci un amestec de sulfat de condroitin şi hidroxiapatită, aceasta din urmă constituind 70% din os. Control endocrine Celulele osoase eliberează un hormon numit osteocalcină, care contribuie la reglearea glucozei ( zahăr în sânge) şi a depunerile de grăsime. Diferenţierea între sexe Există multe diferenţe între scheletul uman al bărbatului şi al femeii. Cea mai evidentă este diferenţa este pelvisul, datorită caracteristicilor necesare naşterii. Forma pelvisului feminin este mai plată, mai rotunjită şi proporţional mai mari pentru a permite trecerea capului fătului. De asemenea, coccisul la femei este orientat posterior faţă de poziţia anterioară la bărbat. Această diferenţă permite mai mult spaţiu pentru dezvoltarea unui făt. Bărbaţii tind să aibă membrele uşor groase şi mai lungi, în timp ce femeile au cutia costală mai îngustă, dinţii mai mici, un unghi mandibular mai puţin înclinat, caracteristici mai puţin pronunţate craniane, cum ar fi crestele frontale şi protuberanţa externă occipitală (mica umflatură din partea din spate a craniului.

6.

7. Biomecanica articulară Există 3 tipuri de mişcări elementare ce se pot efectua între suprafeţele
7.
Biomecanica articulară
Există 3 tipuri de mişcări elementare ce se pot efectua între suprafeţele
articulare:

+ alunecarea (în articulaţile plane) + învârtirea sau rostogolirea (cot, genunchi); + rotaţia (răsucirea osului în jurul axului său ex. umăr, şold). Axul articular este o linie teoretică în jurul căreia se execută mişcările unei articulaţii. O articulaţie poate avea între unul şi trei axe. Mişcările complexe se realizează prin combinaţii de mişcării în jurul axelor articulare. În funcţie de raporturile oaselor ce se articulează înainte şi după efecturea unei mişări avem :

+ FLEXIA- două segmente osoase se apropie;

+ EXTENSIA - cele două segmente se departeaza, este contrar flexiei;
+ EXTENSIA - cele două segmente se departeaza, este contrar flexiei;

Combinaţia flexie – extensie

+ ADDUCŢIA = mişcarea de apropiere a unui membru de planul sagital al corpului; +
+ ADDUCŢIA
= mişcarea de apropiere
a unui membru de planul
sagital al corpului;
+ ABDUCŢIA
= mişcarea de îndepărtare a unui
membru de planul sagital
al corpului
5

+ PRONAŢIA = mişcare de rotaţie a membrului prin care policele sau halucele se apropie de corp;

=

+ SUPINAŢIA - mişcarea inversă pronaţiei.

de corp; = + SUPINAŢIA - mişcarea inversă pronaţiei. + ROTAŢIA = o mişcare circulară în
+ ROTAŢIA = o mişcare circulară în jurul unui centru.
+ ROTAŢIA = o mişcare circulară în jurul unui centru.

+ CIRCUMDUCŢIA - mişcare în trunchi de con, cu vârful in articulaţie. Ea totalizează flexia, extensia, adducţia, abducţia şi le asociază cu rotaţia;

Principalele posturi ale scheletului 1. Ortostatism = poziţia verticala a corpului ( statul în picioare).
Principalele posturi ale scheletului
1. Ortostatism = poziţia verticala a corpului ( statul în picioare).
2. Şezutul = poziţia de semiflexie a trunchiului faţă de bazin.

3.

7

Decubit dorsal = poziţia orizontală a corpului (statul pe spate).

de semiflexie a trunchiului faţă de bazin. 3. 7 Decubit dorsal = poziţia orizontală a corpului

4. Decubit lateral = poziţia laterală a corpului (statul pe o parte).

= poziţia laterală a corpului (statul pe o parte). 5. Decubit ventral = poziţia întinsă pe

5. Decubit ventral = poziţia întinsă pe abdomen a corpului.

6. Patrupedia = patru labe). poziţia stând în sprijin pe cele patru membre (statul în
6. Patrupedia =
patru labe).
poziţia stând în sprijin pe cele patru membre (statul în
7. Poziţia Trendelenburg = decubitul dorsal cu ridicarea corpului faţă de nivelul
capului.

Anatomia coloanei vetrebrale

Coloana vetrebrală este constituită din vertebre care diferă ca formă, mărime și număr, pe regiuni:

 regiunea cervicală - din 7 vertebre (primele două se numesc atlas și axis datorita
 regiunea cervicală - din
7 vertebre (primele două se numesc
atlas și axis datorita functiei de
sustinere pe care le indeplinesc)
 regiunea toracică - din
12 vertebre
 regiunea lombară - din
5
vertebre
 regiunea sacrală - din
5
vertebre sudate (sacrum)
 regiunea coccigiană - din
4/5 vertebre reduse (coccis).

Vertebrele sunt susţinute în cadrul coloanei vetrebrale de discurile intervertebrale şi de sistemul musculo-ligamentar paravertebral.

Pentru o elasticitate şi o rezistenţă crescută, coloana vertebrala prezinta 4 curburi fiziologice (normale):

1. în plan sagital (omul este privit din latera) - lordoza cervicala, convexitatea îndreptată anterior
1. în plan sagital (omul este privit din latera)
- lordoza cervicala, convexitatea îndreptată anterior
- cifoza toracala, convexitatea posterior
- lordoza lombara, convexitatea anterior
- cifoza sacro-coccigiana, convexitatea posterior
Coloana cervicala
C1
Coloana toracală
(dorsală)
Cifoză toracală (curbură
posterioară)
Coloana lombară
Osul sacru
Cifoza sacro-cocigeană
10
Coccis

Lordoză cervicală (curbură anterioară)

Lordoză lombară (curbură anterioară)

2.

în plan frontal (omul este privit din faţă)

- scolioza toracică, cu convexitatea de partea mâinii dominante (cu care scrii).

Deviaţiile patologice ale coloanei vetrebrale Poartă aceiaşi denumire cu cele fiziologice, însă înclinaţia
Deviaţiile patologice ale coloanei vetrebrale
Poartă aceiaşi denumire cu cele fiziologice, însă înclinaţia coloanei este mult mai
ample, ducând la deformarea scheletului axial cu anormalităţi de poziţie şi dificultăţi la
mers.
1. CIFOZA se manifestă prin curbarea excesivă a coloanei în regiunea toracică,
înspre posteror, provocând cocoaşă, compensată fiind printr-o hiperlordoză
cervicală şi lombară pentru echilibrarea coloanei.
Fig. Morb Pott – tuberculoză vetebrală Clasificarea cifozei a. Cifoza posturală, cel mai frecvent întâlnită,
Fig. Morb Pott – tuberculoză vetebrală
Clasificarea cifozei
a. Cifoza posturală, cel mai frecvent întâlnită, atribuită poziţiei defectuase.
La tineri este reversibilă prin corectarea dezechilibrelor musculare. La cei
mai în vârstă, aceasta poate fi numit "hipercifoză" sau "cocoaşă de bizon".
b. Cifoza Scheuermann este semnificativ cea mai gravă şi poate provoca
diferite grade de durere. Afectează, de asemenea, diferite zone ale
coloanei vertebrale (cele mai frecvente fiind zona toracică). Boala
Scheuermann este considerată o formă de osteochondroză juvenilă a
coloanei vertebrale, adică distrugerea cartilajelor articulare intervertebrale.
Se întâlneşte mai ales la adolescenti care nu-şi pot corecta postura
conştient. Întrucât în cifozele postural, vertebrele şi discurile sunt normale,
în cifoza Scheuermann, acestea sunt neregulate, de multe ori
herniate. Oboseala este un simptom foarte comun, cel mai probabil din
cauza activităţii musculare intense care este pusă în picioare.
c. Cifoza congenitala apare la sugari a căror coloană vertebrală nu s-a
dezvoltat în mod corect în uter. Vertebrele pot fi malformate sau îmbinate
împreună şi pot provoca în continuare cifoza progresivă pe masură ce
copilul se dezvoltă. O cifoză congenitală poate, de asemenea, să apară
brusc în anii adolescentei, mai frecvent la copiii cu paralizie cerebrală şi
alte tulburări neurologice.

Cifoza nutriţională poate rezulta din deficienţe nutritionale, mai ales în timpul copilăriei, cum ar fi deficienţa de vitamina D (producătoare de rahitism), care înmoaie oasele şi rezultată în curbarea coloanei vertebrale şi a membrelor sub greutatea corporală a copilului.

e. Gibbusul de multe ori o sechele ale tuberculozei vetrebrale.

f. Cifoza post-traumatică după fracturi netratate sau tratate in mod ineficient

d.

Tratament

a. Orteze (proteze)

b. Terapie fizică c. Chirurgie Tratamentul chirurgical poate fi utilizat in cazurile severe, la pacienţii
b. Terapie fizică
c. Chirurgie
Tratamentul chirurgical poate fi utilizat in cazurile severe, la pacienţii cu
deformare cifotică progresivă.
2. Lordoza este fizilogică doar în regiunea cervicală şi dorso-lombară, dar devine
anormală atunci când afectează o altă parte a coloanei vertebrale sau atunci când devine
foarte accentuată.

Hiperlordoza este cunoscută sub numele de “spate şa”, un termen care provine de la condiţia similară întâlnită la cai. Un factor important al lordozei este balansarea anterioră a pelvisului, atunci când acesta se înclină înainte în momentul apăsprii pe capul femural.

Cauze O cauză a curburilor lordotice ale coloanei vertebrale, (de asemenea, cunoscute sub numele de curburi secundare) este diferenţa în grosime a discului intervertebral în partea anterioară şi posterioară. Lordoza poate creşte, de asemenea, la pubertate, uneori nu devine evidentă nă la 20 de ani. Dezechilibre în forţa musculară şi lungimea musculară sunt, de asemenea, o cauza. Curbură lordotic excesivă (hiperlordoză) se datorează musculaturii strânse lombare, grăsimii viscerale excesive, şi sarcinii. Deşi lordoza dă impresia de spate puternic, aceasta poate duce la dureri de spate moderate până la severe. Tratament Lordozei poate fi tratată prin consolidarea extensorilor şoldui pe partea din spate a coapselor, şi prin întinderea flexorilor şoldului pe partea din fata a coapselor. Prea mare importanţă a fost atribuită muşchilor abdominali în menţinerea unei poziţii neutre a coloanei vertebrale. Acestea pot ajuta prin împingerea organele interne împotriva coloanei vertebrale, prin urmare, atenuarea curburii lombară, dar ele nu pot roti pelvisul înapoi la poziţia în picioare. Exercitile abdominale ar putea fi evitate în totalitate în cazul în care stimuleaza prea mult psoasul şi flexorii şoldului. Consolidarea extensorilor şoldului, care sunt pe partea din spate a coapselor, şi opţional întinderea flexorilor şoldului, care sunt pe partea din fata a coapselor, va fi suficient pentru a trata o lordoză într-un timp destul de scurt. Anti-inflamatoarele analgezice pot fi luate pe termen scurt pentru ameliorarea durerii. Kinetoterapia tratează eficient 70% din cazurile de dureri de spate datorate scoliozei, cifozei şi lordozei.

3. Scolioza este modificarea curburilor fiziologice ale coloanei vetrebrale, mai ales în regiunea lombara, în
3. Scolioza este
modificarea curburilor
fiziologice ale coloanei
vetrebrale, mai ales în regiunea
lombara, în plan frontal, mai
mult de 100◦ , luând forma
literei „C”, urmată uneori de o
modificare compensatorie
aparută în zona toracală,
realizând litera „S”.

Cauze şi factori favorizanţi

În 80% din cazuri scolioza este de origine idiopatică (nu se cunoaşte cauza).

- Scolioza apare de obicei în copilarie sau în adolescenţa şi este asociată cu factori congenitali, cum ar fi spina bifida, cu factori genetici sau anumiţi factori locali, ca şi durerea sau spasmul muscular, cu afecţiuni musculare sau nervoase ori cu inegalitatea membrelor inferioare.

Fig. Spina bifidă = defect osos de inchidere aarcului vetrebral cu posibilitatea hernierii meningelui (foiţă
Fig. Spina bifidă = defect osos de inchidere aarcului vetrebral cu
posibilitatea hernierii meningelui (foiţă ce înveleşte sistemul nervos)
- Cresterea bruscă în înaltime, evitarea practicării regulate a sportului care întăreşte
musculatura spatelui sau neglijarea kinetoterapiei în cazul în care boala s-a
instalat, contribuie la accentuarea deformării coloanei.
- deficitul de vitamina D (rahitismul), miopia, modificări ale auzului,

Tratament

Prin examenul general, urmat de radiografii si teste de laborator, in colaborare cu kinetoterapeutul se va pune diagnosticul corect si copilul va fi tratat la timp, evitandu-se aparitia complicatiilor bolii. In functie de rezultatele investigatiilor, ortopedul

va recomanda fie purtarea unui corset pentru oprirea accentuarii curburii, fie interventia chirurgicala, fie, pur si simplu, un tratament conservator. În cazul scoliozei, operaţiile sunt recomandate numai în cazul curburilor severe, mai mari de 500 de grade. Scopul operaşiei este de a împiedica mărirea gradului de curbură a coloanei vertebrale, dar coloana nu va fi restabilită complet.

Prevenţie

În timpul sarcinii, = alimentaţia echilibrată a mamei, cu un aport natural de vitamine şi minerale,

 Alimentaţia la sân, vaccinarea la timp, diversificarea adecvată a alimentatiei, igiena, profilaxia rahitismului
Alimentaţia la sân, vaccinarea la timp, diversificarea adecvată a alimentatiei,
igiena, profilaxia rahitismului şi a anemiei sau a altor eventuale boli ce pot
surveni in prima perioada de viata.
Educarea copilului pentru a avea o poziţie corectă pe scaun, în bancă, la masă sau
în faţa calculatorului – acasă sau la şcoală – trebuie corelată şi cu o înălime
adecvată a scaunului, a biroului şi cu asigurarea corespunzatoare a sursei de
lumina.
Practicarea sportului (înotul, atletismul) încă din perioada prescolară.
Gimnastica medicală, corectarea eventualelor sechele de rahitism sau a altor boli,
tratarea diverselor afecţiuni contagioase.
Un program corect de somn, alternarea activităţii mintale (învăţatul) cu cea fizică
şi o alimentaţie echilibrată bazată pe produse naturale.
Deviaţii ale scheletului membrului inferior
1.
Genu
Varum
este o
deformare fizică marcată (arcuire în
exterior) a piciorului în raport
cu coapsa, dând aspectul de arc.
(deformare în O). Angularea, este de
obicei medială atât pentru femur cât şi
pentru tibiei.
Cauze:
-
Rahitism,
16

- Deformări scheletale,

- Infecţi,

- Tumori .

- Cauze occupaţionale, ex. jockei.

- Traume fizice, acidente ce implică condilul femural.

Aşteptări: Manifestări moderate de artroză. Cei cu genu varum şi cu o predispoziţie genetică dezvolta artroză devreme cu simptome ce debutează la vârsta de 30 de ani.

2. Genu Valgum este o condiţie ortopedică caracterizată prin formarea unui unghiuldeschis spre lateralul
2. Genu Valgum
este o condiţie ortopedică
caracterizată prin formarea unui unghiuldeschis spre
lateralul genunchiului, astfel încât cei doi genunchi se
ating unul pe altul atunci când picioarele sunt
drepte. Femeile au un pelvis mai mare decât
bărbaţii şi o lungime relativ mai scurtă a femurului, şi,
ca rezultat, au o mai mare frecvenţă a
genu valgum decât bărbaţii.
Un genu valgum moderat poate fii observat la
copii între 2 şi 5 ani, şi se corectează frecvent natural o
dată cu creşterea copilului
Totuşi tulburarea poate
continua sau se poate înrăutăţii o dată cu înaintarea în
vârstă, mai ales în cazul în care este consecinţa unei
afecţiuni, ca şi rahitismul sau obezitatea
Idiopatic este
termenul utilizat pt a descrie un genu valgum
congenital sau care nu are o cauză cunoscută.

Fig. Rahitism = deficit de vitamina D şi de mineralizare a oaselor, ducând la deformarea scheletului.

Fig .Genu valgum (deformare în X) Noţiuni de artrita şi atroză
Fig .Genu valgum (deformare în X)
Noţiuni de artrita şi atroză

Artrita = proces inflamator al elementelor articulare şi periarticulare, fiind secundare infecţiilor, şi afectând mai frecvent vârstele mai tinere, şi deobicei articulaţiile mici (ex. atrita septica gonococica, poliatrita reumatică, artrita urică = guta).

Fig. Atrita urica= gută, prin depunerea cristale.

18

artrita urică = guta). Fig. Atrita urica= gută, prin depunerea cristale. 18 Fig. Atacuri de poliartita
artrita urică = guta). Fig. Atrita urica= gută, prin depunerea cristale. 18 Fig. Atacuri de poliartita

Fig. Atacuri de poliartita reumatismala

Artroza = este procesul de distrugere al articulaţiei datorită suprasolicitării prin

supraîncărcare. Afectează persoanele înaintate în vârstă (60-70 de ani, se spune ca la vârsta de 70 de ani circa 80% vor avea cel putin o articulaţie artrotică) şi va implica articulaţiile mari, genunchi sau şold. Când apare la vârste mai tinere, vorbim de sportivi de performanţă, demonstrându-se astfel rolul meseriei in fiziopatologia atrozei.

SPONDILOZA
SPONDILOZA

Spondiloza este osteoartrita degenerativă a a coloanei vertebrale cervicale ce afectează articulaţiile dintre corpul si arcul vertebral, cuprinzând totodata şi foramina (orificiile) neuronale. În această condiţie feţele articulare nu sunt implicate. Dacă este severă, osteoartrita poate provoca presiune pe rădăcinile nervoase cu tulburări senzoriale şi / sau motorii, cum ar fi durerea, parestezii, sau slăbiciune musculară la nivelul membrelor. Atunci când spaţiul dintre două vertebre adiacente se îngusteaza, prin compresia unei rădăcini nervoase ce provine de la nivelul măduvei spinării, poate duce la radiculopatie (tulburări senzoriale şi motorii, cum ar fi durere severă la nivelul gâtului, umerilor, braţul, spate, şi / sau picior, însoţite de slăbiciune musculară). Mai puţin frecvent, este presiunea directă asupra măduvei spinării (de obicei la nivelul coloanei vertebrale cervicale), care poate duce la mielopatie, caracterizată prin slăbiciune globală, disfuncţie a mersului, pierderea echilibrului, şi pierderea controlului vezicii urinare sau a colonului. Pacientul poate experimenta şocuri (parestezii) la nivelul mâinilor şi picioarelor din cauza compresiei nervoase şi a lipsei fluxul sanguin. Dacă sunt implicate vertebrele gâtului este etichetată ca şi spondiloză cervicală. Spondiloza de la nivel lombar este denumită spondiloză lombară. Spondiloza cervicala este una dintre afectiunile reumatice cele mai raspandite in populatia adulta care provoaca un disconfort individual semnificativ si scade mult

calitatea vieţii. După vârsta de 30 de ani deja pot aparea modificări radiologice la nivelul
calitatea vieţii. După vârsta de 30 de ani
deja pot aparea modificări radiologice la
nivelul coloanei cervicale care evoluează
silenţios, iar semnele clinice apar mai
târziu, după vârsta de 40 de ani.
Cauze :
Leziunile de stres (provocate
prin microtraumatisme repetate) – Sunt
cauzate de stilul de viaţă lipsit de grija
poziţiei ergonomice, de exemplu, lucrul
în faţa calculatoarelor, condusul,
călătoriile etc. Simplă utilizare " a unui
cuţit bont pentru taierea zi de zi a
legumelor", ar putea provoca leziuni de
stres.
FACTORII DE RISC
• Factori de risc ce nu pot fi tinuti sub control:
+ Varsta (> 45 ani).
+ Traumatisme la nivelul coloanei cervicale care se produc prin mişcări de pendulare (ex.
accident de maşină).
+ Alte boli care afectează ţesutul osteo-articular (scolioza, îngustarea canalului spinal
etc.).
• Factori de risc ce pot fi tinuti sub control:
+ Poziţii incorecte care pun în tensiune regiunea cervicala pentru o perioada mai lungă de
timp (de ex. menţinerea capului într-o poziţie neobisnuită pe o perioadă mai lungă in
timpul lucrului, cititului, vorbitului la telefon, vizionarii TV; dormitul pe o perna care
este prea inalta sau care nu sustine corespunzator capul sau dormitul cu fata in jos cu
gatul sucit sau aplecat).
+ Efortul fizic marcat care suprasolicita coloana vertebrala si regiunea cervicala.
+ Activitatile care necesita perioade lungi de concentrare.
+ Sedentarismul.
+ Obezitatea.
+ Stresul.
+ Fumatul.

Diagnostic:

+ Obezitatea. + Stresul. + Fumatul. Diagnostic: Prezenţa durerii în timpul tusei când gâtul este în

Prezenţa durerii în timpul tusei când gâtul este în poziţie de hiperextensie. Alte SIMPTOME Durerea – cefaleea este cel mai frecvent simptom si poate sa fie de scurta durata, de obicei, de intensitate crescută şi poate dura zile până la săptămâni sau se cronicizează sub forma unei dureri de intensitate mai mica, dar permanenta, pe fondul careia pot aparea exacerbari ale durerii, ducand la scaderea calitatii vietii. Tulburari de sensibilitate la nivelul membrelor superioare care apar datorita compresiunii nervoase: hipoestezia (scaderea sensibilitatii),

parestezia (senzatii de furnicaturi, amorteala sau intepatura), senzatia de arsura si senzatia de slabiciune la nivelul membrelor superioare. Alte simptome ce pot acompania cefaleea sunt:

ameţeli, tulburări de vedere (vedere înceţoşată sau oboseala ochilor), tulburări auditive, scăderea capacitaţii
ameţeli, tulburări de vedere (vedere înceţoşată sau
oboseala ochilor), tulburări auditive, scăderea capacitaţii
de concentrare, iritabilitate, tulburări de somn.
a
osteofitelor (pinten osos, săgeata deschisă). De
asemenea, scleroza (cele 3 vârfuri de săgeată)
faţetei articulare posterioară =osteroartrită (imagine
radiologică).
Fig. Spondiloză – se observă înălţimea scăzută de
discurilor intervertebrale (săgeata albă) şi prezenţa
anterior
Tratament
Tratamentul este conservator; tratamentele cele mai frecvent utilizate sunt:

chiropractica, osteopatia, fizioterapia şi alte practici manuale. Educaţia pacientului cu privire la modificările stilului de viaţă şi antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS) s-au dovedit bune in gestionarea unor astfel de condiţii. Terapiile alternative, cum ar fi masajul şi presopunctura, chiropractica, yoga şi acupunctura pot fi utilizate pentru a controla durerea şi a menţine funcţia musculo-scheletică la unele persoane. Tratamentul chirurgical este efectuat ocazional. Multe dintre tratamentele pentru spondiloza cervicala nu au fost supuse unor teste riguroase, controlate. Chirurgia este susţinută pentru radiculopatia la pacienţii care au dureri greu de rezolvat, simptome progresive, sau slăbiciune. Kinetoterapia şi chiropractica pot fi eficiente pentru restabilirea unor game de mişcări, a flexibilităţii, precum şi consolidarea de bază. Terapiile decompresive (de exemplu, mobilizare manuală, de tracţiune mecanică), pot ajuta, de asemenea, la atenuarea durerii. Cu toate acestea, terapia fizica şi chiropractica nu pot "vindeca" degenerarea articulară. Poziţia corectă pentru persoanele cu munca de birou este de a sta drept în scaun sau cu partea inferioară a spatelui lipită de spătarul scaunului, cu laba piciorului lipită de podea şi cu umerii relaxaţi. Trebuie evitat statul pe scaun pe perioade lungi de timp fără ridicarea sau schimbarea poziţiei şi pauze scurte de câteva ori pe ora pentru întinderea muşchilor gâtului. Persoanelor care lucreaza la calculator le trebuie ajustată poziţia monitorului astfel încat vârful ecranului sa fie la nivelul ochilor. Pentru persoanele care vorbesc mult la telefon, nu se recomandă susţinerea telefonului pe umâr (sugestie – folosirea caştilor şi a speakerului). Conducătorii auto. Scaunul de la maşina trebuie ajustat astfel încât să aibă o poziţie verticală capabilă să susţină capul şi partea inferioară a spatelui. Pacientul trebuie

să se asigure că ajunge uşor cu mâinile la volan în timp ce conduce, braţele trebuie sa fie uşor flectate, într-o poziţie confortabilă şi ar trebui folosiţi genunchii pentru ridicare, în loc de a folosi muşchii spatelui. Postura în timpul somnului. Este necesar să se utilizeze o pernă care sa susţină capul astfel încât acesta sa stea drept, într-o poziţie corectă, nici prea înalta, dar nici prea joasă. Pernele speciale cu sprijin pentru gat (perne cervicale) pot reduce tensiunea de la nivelul gâtului. O altă posibilitate este împăturirea unui prosop pe lungime, formându-se astfel o pernuţă cu o laţime de aproximativ 10 cm, înfaşurarea ei în jurul gâtului şi fixarea ei într-o poziţie care să asigure o susţinere adecvată. Când pacientul sta pe o parte, trebuie adoptată o pozitie care să asigure alinierea nasului cu centrul corpului. Se recomandă evitarea dormitului în poziţia “culcat pe burtă” cu gâtul îndoit sau răsucit.

Complicaţiile O problemă majoră legată de această boală este insuficienţa vertebrobasilar. Aceasta este
Complicaţiile
O problemă majoră legată de această boală este insuficienţa vertebrobasilar.
Aceasta este rezultatul compresiei arterei vertebrale, care trece prin orificiul
transversal. Articulaţiile coloanei vertebrale devin rigide în spondiloza cervicală. Discul
slăbit, lipsit de nutrite creşte haotic dând naştere la osteofite de intrare. Un "atac cerebral"
la persoanele în vârstă este un semn de insuficienţă vertebrobasilar, care este cauza a 25%
din accidente vasculare cerebrale şi a ATI (atac tranzitoriu ischemic).
PERIARTRITA SCAPULO-HUMERALĂ

Periartrita este afecţiunea caracterizată prin dureri provocate de inflamaţia ţesuturilor din vecinatatea articulaţiei umărului. O periartrita a umărului este cauzată de o inflamaţie a tendoanelor care acţioneaza muşchii rotatori (responsabili de mişcarea de rotaţie a umărului, cel mai frecvent atins fiind muşchiul supraspinos), a bursei seroase subacromio-deltoidiene (spaţiul de alunecare dintre muşchiul deltoid şi acromiom, pe de o parte, şi muşchii rotatori, pe de altă parte) şi/sau a capsulei articulaţiei scapulohumerale (dintre omoplat şi humerus). Este favorizată de factori congenitali (spaţiu prea strâmt între tendoanele rotatorilor şi bolta osoasă subacromială, de exemplu) sau este dobândită (utilizarea profesională sau sportivă excesivă a articulaţiei umărului).

Simptomele pot fi mai mult sau mai puţin accentuate:

- durerea umărului, fără ca mişcările acestuia sa fie limitate, din cauza unei tendinite a muşchiului supraspinos sau a muşchiului lung al bicepsului - durerea acută a umarului, cu limitarea totala a mişcărilor acestuia, legată de o ăbursita (inflamaţie a bursei seroase); - blocarea umărului sau algodistrofia, cauzată de o capsulită

ă bursita ( inflamaţ ie a bursei seroase); - blocarea umă rului sau algodistrofia , cauzată

retractilă (retracţia şi îngroşarea capsulei articulare a umărului); în cursul acestei afecţiuni foarte dureroase, mişcările umărului sunt aproape imposibile (umăr înţepenit). - umăr pseudoparalitic, provocat de o ruptură tendinoasă, frecventă la sportivi; durerea este slabă, dar subiectul se afla în incapacitate de a mişca umărul. Tratament Acesta constă, după caz, în administrarea de antiinflamatoare pe cale locală (pomadă, inftltraţii), orală sau intramusculară şi practicarea kinetoterapiei. De asemenea, se poate practica o puncţie a lichidului inflamator sau repararea chirurgicală a tendonului rupt. Manipularea osteopatică şi mobilizarea respectă în totalitate fiziologia aticulaţiei, fără a provoca distrugeri şi consecinţe ale intervenţiei, şi fără, mai presus de toate, a fi nevoie să se foloseasca anestezia. Prin masarea blândă fizioterapeuţii realizează recapătarea mişcării naturale a articulaţiei în mai puţin timp, eliberând astfel pacientul de durerea care îl deranja, provocată de iritaţi musculaturii umărului, toate urmate de exerciţii efectuate acasă.

COXARTROZA Coxartroza este cunoscută şi sub numele de artroza şoldului şi reprezintă localizarea reumatismului
COXARTROZA
Coxartroza este cunoscută şi sub numele de artroza şoldului şi reprezintă
localizarea reumatismului degenerativ la nivelul articulaţiei şoldului (articulaţia
coxo-femurală).
Incidenţa: coxartroza este una din cele mai des întilnite artroze, cu o frecvenţă
mai crescută la bărbaţi decât la femei. Apare mai frecvent dupa vârsta de 50 de ani.
Cauze:

Cauzele Primare: cea mai importantă este produsă de involuţia senescentă a cartilajului articular. Această formă poarta numele de artroză primară şi se datorează alterării anatomice care reduce elasticitatea cartilajului, consecinţa a tulburarilor în vasele care nutresc articulaţia. Cauzele Secundare sunt mai frecvente şi sunt provocate de modificări ale unghiului de înclinaţie a colului femural (coxa vara, coxa valga), de alunecări ale femurului din cavitatea cotiloida (luxatie congenitală de şold) care modifică şi suprafaţa portantă. Alte cauze secundare care pot modifica unghiurile de înclinaţie şi suprafaţa portantă sunt: obezitatea, fracturile de col femural, inegalitatea membrelor (scurtări, mersul schiopătând la indivizii cu genunchiul încurbat, piciorul plat sau traumatisme (lovituri) directe pe articulaţia şoldului. Fizio-patologia coxartrozei Coxartroza presupune modificări ale cartilajului (distrofie, eroziune), modificări de formă (prin turtire), modificări de structură (chiste şi scleroză). Se asociază cu formarea de osteofite şi fibrozarea capsulei, dar şi scăderea cantitativă a lichidului sinovial ceea ce duce la o scădere a lubrifierii.Toate aceste modificări determină

23

cantitativă a lichidului sinovial ceea ce duce la o scădere a lubrifierii.Toate aceste modificări determină 23

alterări profunde ale capului femural şi ale cotilului, care nu mai au o captare articulară, din aceasta cauză urmând distrugerea cartilajului articular şi, în ultimă instanţă, deteriorarea articulară, cu rezultat imediat în cele două funcţii principale ale articulaţiei şoldului: stabilitatea şi mobilitatea.

Semnele de debut ale artrozei şoldului Primele semne sunt necaracteristice şi se anunţă vreme îndelungată prin dureri în jurul articulaţiei şoldului, iradiind la distantă de-a lungul coapsei sau la nivelul regiunii interne a genunchiului. Alteori bolnavul are dureri la nivelul plicii inghinale sau în muşchii fesieri. Durerile iradiate de-a lungul coapsei şi la nivelul regiunii interne a genunchiului sunt înselatoare, putând fi atribuite fie unei nevralgii sciatice, fie unei artroze a genunchiului. Concomitent cu primele dureri de avertisment, bolnavul observă apariţia dificultăţii la mers, la urcatul scârilor, pe teren accidentat sau la intrarea într-un vehicul. Pentru evitarea dificultăţii la urcatul scărilor, bolnavul se serveşte de membrul inferior sănatos pe care-l foloseşte primul, trăgând sau târând după pe cel bolnav. Un alt semn care trădează dificultatea în funcţionarea articulaţiei şoldului se observă în momentul încălţării. Datorită faptului că bolnavul nu-şi poate îndoi coapsa, trunchiul se ajută flexând puternic genunchiul atunci când trebuie să incheie şireturile sau să se încalţe. Dacă bolnavul se autoexaminează, constată ca nu poate îndeparta sau apropia genunchii. La aceste simptome se adaugă redoarea (înţepenirea) mai ales matinală sau dupa repaus prelungit, dificultate comuna tuturor artrozelor. Progresiv, dacă bolnavul nu consultă personalul specializat (fapt des întâlnit în practica curentă), apar contractruri şi apoi atrofii ale muşchilor fesieri şi ai coapsei, rezultat al poziţiei vicioase şi a reducerii mişcărilor din articulaţia şoldului. Alte simptome: cracmente la mobilizarea articulaţiei, reducerea mobilităţii articulare, reducerea extensiei, a rotaţiei interne, abducţiei, poziţie vicioasa (flexie, adducţie, rotaţie externă), semnul Patrik (maleolă-genunchi), semnul pantofului Duvernay (încălţare pe la spate), diferenţa de lungime a membrelor.

pe la spate), diferenţa de lungime a membrelor. Fig. Radilogic se observă deteriorare articulară prin

Fig. Radilogic se observă deteriorare

articulară prin osteofitoza, osteoporoza şi osteoscleroză.

Evoluţie şi prognostic: coxartroza, odată instalată, are un caracter progresiv. Duce la deformarea bazinului, scurtarea membrului inferior, alterarea şi a celeilalte articulaţii coxo-femurale prin suprasolicitare, la împiedicarea mersului şi imobilizarea individului. Dintre toate artrozele, ea are caracterul cel mai ireversibil şi cel mai invalidant, de unde şi prognosticul rezervat. Tratamentul artrozei:

Remediile terapeutice utile în tratamentul artrozei sunt de natură diversă; în general cele mai bune rezultate se obţin cu o abordare „integrată” ce ţine cont de diversele posibilităţi de intervenţie.

1. Măsuri igienice şi dietetice:

- redimensionarea duratei activităţilor solicitante (ridicarea greutăţilor, ortostaţiunea şi mersul prelungit, parcurgerea suprafeţelor accidentate);

- adoptarea unor posturi mai puţin nocive;

- corectarea eventualelor dismetabolisme, tulburări vasculare şi endocrine;

- protejarea mai bună a articulaţiei expuse prin:

- folosirea unor echipamente de protecţie;

- utilizarea încălţămintei convenabile. 2. Terapia farmacologică (sistemică şi locală); 3. Tratamentul chirurgical şi Ortezarea (protezare) ;

Fig. proteza de şold totala aplicată la nivelul articulaţiei cxofemurale drepte. 4. Programul complex de
Fig. proteza de şold totala aplicată la nivelul articulaţiei cxofemurale drepte.
4. Programul complex de recuperare balneofizicală şi kinetoterapeutică
- Termoterapie, hidrotermoterapie, hidrokinetoterapie;
- Kinetoterapie;
- Masaj;

- Balneoclimatoterapie;

- Rontgenterapie;

- Acupunctura;

GONARTROZA

Gonartroza este termenul medical care descrie anomalii de natură degenerativă caracterizate prin degradarea articulaţiilor, inclusiv a cartilajului articular şi a osului subiacent acestuia. Artroza apare mai frecvent la nivelul articulaţiilor care trebuie să suporte întreaga greutate a corpului, cum ar fi genunchiului.

Fig. Comparaţie genunchi sănatos (stânga) şi artroza genunchiului (dreapta).

Cartilajul este foarte afectat:

apar zone de ulcerare, de denudare cartilaginoasă care se extind la întreaga suprafaţă articulară. Cartilajul
apar zone de ulcerare, de denudare
cartilaginoasă care se extind la
întreaga suprafaţă articulară.
Cartilajul dispare şi este expus osul
subiacent. În cadrul afectarii
cartilaginoase se dezvolta si
osteofite, răspunzatoare de o parte
din simptomele clinice.
Cu timpul, datorită distrucţiei
continue a cartilajului articular,
oasele ajung efectiv să se frece unul
de celalat, ducând la apariţia
durerilor caracteristice osteoartritei. Pacientul pierde mobilitatea şi chiar funcţionalitatea
articulară. În plus, undele de şoc la care este supus organismul şi pe care cartilajul le
putea absorbi, protejând astfel oasele de eventuale traumatisme, sunt resimţite permanent,
suferinţa osoasă devenind mai intensă.
Incidenţa gonartrozei
Apare mai frecvent la persoanele trecute de 45 de ani care au sau nu factori de
risc.
Factorii de risc :
- Obezitatea;
- Diabetul zaharat;
- Tulburari hormonale;
- Boli neuromusculare;
- Traumatisme fizice şi accidente;

- dezvoltate, ligamente cu rezistenţă scăzută. Cauze Cel mai adesea, gonartroza apare ca o boală degenerativă, prin degradarea

caracterizate

anormal

Afectiuni

congenitale

prin

articulaţii

cartilajelor articulaţiei genunchiului. În acest caz se poate vorbi de gonartroza primară – când boala poate fi legată de înaintarea în vârstă, fâră însâ sa fie cauzatî direct de îmbătrânire. Gonartroza poate fi indusa de:

- Infecţii locale sau de traumatisme (cel mai adesea sportive) vindecate vicios.

- Factori genetici - ei pot influenţa dezvoltarea acestei afecţiuni dacă există

posibilitatea de apariţtie a unor mutaţii genetice care predispun persoana respectivă la osteoartrita;

- Vârsta - influenţează capacitatea cartilajului de a se regenera şi de a lupta împotriva leziunilor şi infecţiilor locale;

- Sexul - se pare ca boala apare mai frecvent la femeile trecute de 50 de ani,

comparativ cu bărbaţii cu aceeaşi vârstă;

- Traumatisme repetate - mai ales daca pacientul are sau a avut o profesie are

necesita un efort fizic intens, ridicarea unor greutati sau transportarea lor, sau stat in genunchi foarte mult. Acestea supun genunchiul unor presiuni foarte mari, cărora articulaţia nu le poate face faţă;

Greutatea - pacientii supraponderali au un risc foarte crescut de a dezvolta in

- timp gonartroza; - Practicarea unor sporturi poate fi periculoasa deoarece suprasolicita articulatia genunchiului.
-
timp gonartroza;
- Practicarea unor sporturi poate fi periculoasa deoarece suprasolicita articulatia
genunchiului. Cele mai periculoase din acest punct de vedere sunt: tenisul, fotbalul,
atletismul. Practicarea lor poate duce si la deteriorarea ligamentelor de la acest nivel;
- Alte boli sistemice, în special guta, alcaptonuria, hemocromatoza, tulburari
metabolice;
- Alte forme de artrita inflamatorie care modifica anatomia locala a zonei prin
degenerescenta cartilaginoasa, aparitia de noduli si osteofite.
Simptome
Simptomul
principal
al
gonartrozei
este
durerea
cu
localizare
la
nivelul
genunchiului sau cu iradiere pe muschii coapsei sau gambei. Durerea este descrisa ca o
senzatia de arsura locala sau de junghi. Durerea
poate fi prezenta doar la mobilizare sau si in repaus.
Durata acesteia este de obicei mai mica de jumatate
de ora (aspect foarte important, care o deosebeste
de durerea din artrita inflamatorie, cand durerea este
prelungita, peste 30 de minute). Ei ii este asociata
impotenţa funcţională, şi mobilizarea dificilă a
articulatiei şi oaselor care o alcătuiesc.
De asemenea, pacientul mai poate acuza:
-
Tumefacţia genunchilor; (umflare)
-
Modificarea temperaturii cutanate locale (tegumentele sunt mai calde decat cele
din jur);

- Apariita crepitantelor sau cracmentelor - zgomote anormale care se aud cand se

mobilizeaza genunchiul;

- Spasm muscular periarticular; (cotracşie musculară)

- Inflamarea bursei periarticulare (bursita);

- Modificari sugestive la radiografii: se observa osteofitele, ingustarea spatiului

articular, afectarea osului. Gonartroza este cea mai frecventa cauza de aparitie a 'apei la genunchi', care reprezinta acumularea de fluid in exces in jurul articulatiei genunchiului.

- Atrofie musculară dacă afecţiunea este foarte severa si pacientul a evitat efortul fizic sau miscarea pentru a nu agrava durerea;

- Limitarea mişcărilor în articulaţie;

- Mobilizare dureroasa;

Tratament Studiile au demonstrat ca exercitiul fizic faciliteaza regenerarea cartilajului. Articulatiile sunt inconjurate de un lichid cu aspectul albusului de ou, membrane sinovială ,care lubrefiaza şi hrăneşte cartilajul. Cand articulatia functioneaza, se creeaza nişte “valuri”care iau cu asalt cartilajul,depunand pe acestea elemente nutritive. In timpul mişcării, cartilajele sunt hranite.Exercitiul diminueaza de asemenea vascozitatea lichidului sinovial,incalzindu-l.Astfel,articlatiile plutesc in lichid. Mai mult, activitatea fizica intareste muschii si tendoanele,punctele de insertie sanatoasa,este mai bine protejata. Măsuri de protecţie 1.Îngrijirea de articulatiei:

Daca gleznele sunt fragile şi se produc entorse des, este indicat practicarea bicicletei staşionare, şi
Daca gleznele sunt fragile şi se produc entorse des, este indicat practicarea
bicicletei staşionare, şi mai putin aerobic. Daca spatele este sediul unor dureri,este
contraindicat tenisul sau badmintonul. Faceti înot. Pe scurt,efectuati sportul care sa nu va
afecteze punctele slabe.
2. Echipamentul adecvat
Un echipament neadecvat sau lipsa echipamentului, predispune la răniri. Daca
faceti jogging, purtati încălţaminte corespunzatoare
3. Antrenarea muschilor în mod echilibrat
La fiecare sedinţă de antrenament muscular, exersati muschii antagonici (aceia
care se opun in miscari-ex:biceps si triceps care permit flexia si extensia bratului in
alternanta.Evitati astfel dezechilibrarea raspunsului muscular in cursul activitatii fizice.
4. Mentineti o greutate sanatoasa
Masa corporala excesiva creste greutatea pe care sa o suporte articulatiile in
special articulatiile genunchiului.O femeie care reuseste sa piarda 5 kg spre varsta de 40
ani,poate preveni artroza de genunchi.
Dacă artroza duce la blocarea articulaţiei
cu dureri permanente şi impotenţa se recomanda
tratamentul chirugical cu protezare, cu o
viabilitate a protezei de maxim 15 ani.

DISCOPATIA – HERNIA DE DISC

Hernia de disc reprezinta ultima fază de deteriorare a unui disc intervertebral deshidratat, fisurat, care se dezorganizează şi se fragmentează. Îmbătrânirea discului debuteaza între 25-30 ani, fiind agravata de eforturile repetate profesionale sau sportive. Datorita eforturilor repetate presiunea intradiscală depaseşte limita de rezistenţă a inelului fibros posterior şi o parte din nucleul pulpos herniază, comprimând structurile nervoase. Limita posterioara este reprezentată de ligamentul longitudinal posterior, foarte bogat inervat şi intim aderent de inelul fibros.

Mecanismul fiziopatologic al discopatiilor Solicitarile maxime ale coloanei lombare prin ridicarea greutatilor in pozitii
Mecanismul fiziopatologic al discopatiilor
Solicitarile maxime ale coloanei lombare prin ridicarea greutatilor in pozitii
incorecte (cu spatele flexat sau in hiperextensie) solicita la maximum inelul fibros care se
poate fisura. Bolnavul simte o durere violenta care-l imobilizeaza si care nu-i mai permite

Fig. Poziţie incorectă de ridicare a greutăţilor (stânga) şi poziţia corectă (dreapta), ducând la lumbago.

şi poziţia corectă (dreapta), ducând la lumbago . redresarea coloanei sau miscari de flexiune, rotatie sau

redresarea coloanei sau miscari de flexiune, rotatie sau extenise. In acest moment, nucleul pulpos, aflat in stare de tensiune, migreaza pe fisurile inelului fibros, provocand iritarea filetelor nervoase care provoaca durerea violenta. Aceasta este primul simptom al deteriorarii discului. Daca dupa acest moment acut se continua activitatea, atunci nucleul pulpos mareste dimensiunile fisurilor inelului fibros, putand aluneca mai departe, iritand radacinile nervilor care ies din maduva spinarii. In stadii mai avansate de deteriorare a discului, nucleul pulpos se poate rupe, iar fragmentele pot migra, fie catre cavitatea medulara sau in interiorul corpilor vertebrali. Fragmentarea si migrarea nucleului pulpos reprezinta "hernia de disc", stare de deteriorare a discului care este ireversibila, necesitand chiar si tratament neuro- chirurgical. Primul stadiu, de fisurare cu integritatea nucleului pulpos, este reversibil si este cunoscut sub numele de "discopatie" beneficiind de tratament medical. Simptome Evolutia discopatiei se face in mai multe etape. La inceput, apare durerea lombara datorita iritarii nervului sinovertebral de catre placile fisurate ale inelului fibros. Concomitent cu durerea in stadiile urmatoare apare criza de lumbago.

Lumbago Se defineste ca o contractura puternica si dureroasa a muschilor paravertebrali lombari care imobilizeaza bolnavul, punandu-l in imposibilitatea efectuarii miscarilor de

aplecare a trunchiului. Bolnavul nu se poate apleca sa ridice un obiect de jos, nu poate sa-si incheie pantofii si nu- si poate indrepta trunchiul. Regiunea lombara poate fi dreapta sau alteori incurbata lateral. Tentativa de miscare a trunchiului in diferite sensuri provoaca dureri violente. Bolnavul devine imobil, se deplaseaza cu multa dificultate, nu poate ramane multa vreme in picioare, iar ridicarea sau asezarea in pat sunt deosebit de dureroase. Imobilitatea se datoreaza atat contracturii muschilor lombari, consecinta iritarii nervilor lombari de catre nucleul deplasat, fie insinuarii acestuia ca o pana in portiunea posterioara a spatiului intervertebral, punand in tensiune ligamentul vertebral posterior. In stadiile urmatoare, spatiile intervertebrale se ingusteaza, diminuand in acelasi timp orificiul de emergenta a radacinilor nervului sciatic, aparand simptomul de lombosciatica.

nervului sciatic, aparand simptomul de lombosciatica. Lombosciatica Lombosciatica este un sindrom care se
Lombosciatica Lombosciatica este un sindrom care se manifesta prin dureri simultane in regiunea lombara, iradiind
Lombosciatica
Lombosciatica este un sindrom care se manifesta prin dureri simultane in regiunea
lombara, iradiind de-a lungul membrului inferior pe fata posterioara a coapsei si gambei,
extinzandu-se uneori in directia halucelui (degetul mare) sau degetului 5 (degetul mic). In
cazul discopatiei si herniei de disc, lombosciatica este consecinta iritarii mecanice a
radacinilor nervului sciatic de catre inelul fibros degradat sau de fragmentele migrate ale
nucleului pulpos care ingusteaza zonele de trecere ale filetelor nervoase la nivelul
gaurilor de conjugare.
Lombosciatica poate fi generata si in afara
leziunilor discale, de catre boli neurologice
infectioase, proliferative sau toxice, care afecteaza
radacinile (radiculite) sau nervul (nevrite). De aceea
in cazul aparitiei starii dureroase lombosciatice este
necesar consultul medical, pentru a se stabili
diagnosticul, cauza si tratamentul. In formele simple,
care traduc fisurarea inelului fibros, unde predomina
semnele de lumbago, despovararea coloanei prin
repaus la pat si evitarea eforturilor fizice timp de 14
zile asigura vindecarea fara a mai fi necesare alte
tratamente.
Repauzarea coloanei consta in asezarea in
pozitia culcat pe o latura a corpului cu genunchii
indoiti pentru a evita intinderea nervului sciatic care
provoaca durerile. Aceasta pozitie asigura largirea
gaurii de conjugare pe unde trec radacinile nervului
sciatic, scazand deci compresiunea nervoasa de catre
discul lezat.
S-a demonstrat experimental ca numai pozitia
culcat pe o parte a corpului relaxeaza coloana de

sarcinile mecanice si permite vindecarea discului, asa cum imobilizarea in aparat gipsat permite vindecarea fracturilor. Pozitia in picioare sau pe scaun determina presiuni considerabile de ordinul sutelor de kilograme la nivelul discului lezat, care nemaifiind capabil sa preia sarcinile se degradeaza in continuare. De aceea repausul in fotoliu in primele 14 zile de la debutul discopatiei nu este recomandabila.

Clasificarea hernilor:

1. Hernia de disc cervicală (HDC)

Incidenţă:

- 3-5%, cel mai frecvent la nivel C4-C5 şi C5-C6.

Cauze:

+ proces degenerative + microtraumatisme repetate + fracturi/luxatii cervicale Clinic: Aspectul clinic depinde de
+ proces degenerative
+ microtraumatisme repetate
+ fracturi/luxatii cervicale
Clinic:
Aspectul
clinic
depinde
de
sediul
herniei
şi
de
amploarea
fenomenelor
compresive.
Simptomul
dominant:
nevralgia
cervico-brahiala,
la
care
se
adaugă
durerea cervicală şi durerea la nivelul membrului superior.
Simptomatologia contureaza doua sindroame majore:
1.
Sindromul
de
compresiune
radiculara:
durere
si
deficit
senzitivo-motor;
2.
topografic radacina este afectata de hernierea discului de deasupra (hernia de disc
C5 afecteaza radacina C6) si fiecarei radacini ii corespunde o grupa musculara, o
regiune tegumentara si un arc reflex osteotendinos.
Sindromul de compresiune medulara: expresie a unei HDC cu evolutie acuta sau
subacuta, se manifesta prin tetrapareza, tetraplegie, sindrom Brown-Sequard,
tulburari sfincteriene.
Tratament:
Conservativ: repaus, tratament medicamentos (antialgice, antiinflamatoare,
miorelaxante), imobilizare prin guler cervical rigid.
Chirurgical: minim invaziv (nucleoliza sau nucleotomie) sau deschis prin abord
anterior sau abord posterior. Dupa operatie pacientul trebuie sa poarte 2 luni guler
cervical rigid.

2. Hernia de disc toracală (HDT):

Este similara celei cervicale, doar ca este mult mai rara si zona de predilectie este regiunea toracala inferioara. Simptomatologie:

compresiune radiculara sau compresiune medulara lenta, instalata intr-un interval lung de timp.

Tratament:

chirurgical, prin abord posterior, preferabil in faza radiculara.

3. Hernia de disc lombară (HDL):

Aceste modificari sunt frecvent asociate unei deficienţe a musculaturii lombo- abdominale. Sciatica radiculara prin hernie de disc afecteaza anual 1/100.000 locuitori din populatia adulta. Localizarea cea mai frecventa este la nivelul discurilor intervertebrale L4 si L5. Compresiunea herniei discale asupra ligamentului vertebral produce durerea lombara si contractura musculara reflexa (criza de lumbago). Migrarea unui fragment din nucleul pulpos prin portiunea posterioara a inelului fibros, acompaniata uneori de ruptura ligamentului longitudinal posterior, determina compresiunea unei radacini nervoase. Acest conflict disco-radicular produce sciatica. Ruperea inelului fibros produce hernia exteriorizata subligamentar. Ruptura ligamentului longitudinal posterior caracterizeaza hernia de disc exclusa sau migrata. Hernia de disc este rar mediana. De cele mai multe ori este laterala, comprimand radacina din vecinatate. Hernia poate patrunde in gaura de conjugare (intraforaminala) sau uneori o poate traversa (extraforaminala). Uneori hernia poate migra superior sau inferior de spatiul intervertebral de origine. Herniile mari, mediane sau paramediane comprima mai multe radacini, determinand un sindrom de coada de cal (2,5 % dintre herniile operate). Foarte rar, herniile voluminoase, perforeaza dura mater si se localizeaza intradural.

Simptome: se deceleaza dureri lombare vechi, evoluand in crize din ce in ce mai lungi
Simptome: se deceleaza dureri lombare vechi, evoluand in crize din ce in ce mai
lungi si la intervale tot mai scurte. Sciatica apare ca o agravare a starii pacientului fie fara
o cauza evidenta, fie favorizata de un efort chiar modest. Spre finalul evolutiei,
predomina durerea pe picior, durerea lombara disparand, confirmand ruptura
ligamentului longitudinal posterior. Durerea radiculara este persistenta, fiind foarte
precisa ca traiect, fiecarei radacini corespunzandu-i o grupa musculara, o regiune
tegumentara si un arc reflex osteotendinos.
Tratament:
Medical: repaus la pat, antiinflamatorii, antialgice, miorelaxante.
Chirurgical: minim invaziv (nucleoliza, nucleoplastia, nucleotomia) sau
discectomie pe cale deschisa sau endoscopica

Reumatismul articular acut

Este rezultatul unei infecţii faringiene cu streptococ betahemolitic de grup A (faringita streptococica acuta), care nu a fost trată la timp, ducând la afectare articulară tardivă. Simptomatologie:

Artrita apare la aproximativ 1-5 săptămâni de la infecţia streptococică, perioada de latenţă (de la gâtul roşul până la durerile articulare) fiind asimptomatică. Debutul artritei este brusc, cu febră, afectând articulaţile mari ale extremităţilor. Acestea vor fii tumefiate (umflate), calde, dureroase spontan şi la mobilizare si uneori tegumentul de

acoperire este roşu. Artrita are durata scurtă (cateva zile), este fugace, migratorie de la o articulaţie la altă, spontan rezolutivă (se vindecă de la sine) şi nu lasa sechele. Sunt afectate una sau mai multe articulaţii, fără simetrie, cel mai frecvent fiind afectate:

+ articulaţia genunchiului + articulaţia pumnului + articulaţia gleznei + articulaţia cotul + mai rar
+ articulaţia genunchiului
+ articulaţia pumnului
+ articulaţia gleznei
+ articulaţia cotul
+ mai rar articulaţia umărului şi şoldului.
Diagnostic:
Prezenţa a doua criterii majore sau a unui criteriu major şi a unui criteriu minor
plus dovada infecţiei streptococice stabileşte diagnosticul, astfel:
Criteriile majore sunt:
1. cardita (infecţia straturilor inimii – pericardită, miocardită, endocardită).
2. eritemul marginat (roşeaţa pielii) şi nodulii subcutanaţi (apariţia unor noduli la
nivelul pielii degetelor)
3. coreea Sydenham (este o disfuncţie neurologică manifestată prin mişcări
bruşte, necontrolabile ale membrelor )
4. artrita (este procesul de inflamaţie al articulaţiei).
Criteriile minore sunt:
- prezenţa febrei
- durerile articulare (poliartralgiile) fara fenomene de inflamaţie
- cresterea VSH (viteza de sedimentare a hematiilor) = semn clinic se prezenţă a
unei infecţii în corp).

- modificări ale electrocardiogramei (EKG)

- documentarea infecţiei cu streptococ Beta hemolitic

- antecedente de reumatism articular acut.

(EKG) - documentarea infecţiei cu streptococ Beta hemolitic - antecedente de reumatism articular acut. 34
34
34
Complicaţii: În cazurile severe de reumatism articular acut survine insuficienţa cardiacă (inima nu mai poatepompa
Complicaţii:
Complicaţii:

În cazurile severe de reumatism articular acut survine insuficienţa cardiacă (inima nu mai poatepompa sângele). Alte complicaţii sunt tulburările de ritm, pericardita cu revarsat pericardic (apă la inimă) şi pneumonie reumatică. Tratament:

Măsurile generale care trebuiesc urmate constau în:

1. repausul la pat care este necesar a fi impus pana la normalizarea valorilor temperaturii, în absenţa medicaţiei, revenirea la normal a frecvenţei cardiace de repaus (<100 bătăi/min la adulţi), normalizarea traseului EKG-ului.

2. Se va trata cu mare atenţie orice găt infectat cu streptococ, mai ales la copii. Tratamentul util este Penicilina, sau Moldaminul.

mare atenţie orice găt infectat cu streptococ, mai ales la copii. Tratamentul util este Penicilina, sau

Artrita reumatoidă

Este o afecţiune autoimună (corpul işi atacă propriile cellule, considerându-le străine şi nocive) caracterizată prin inflamarea cronică a articulaţiilor, cu deformarea lor ulterioară. Cauze:

Cauzele artritei reumatoide sunt necunoscute. Teoria este ca boala este declanşată de o infectie, posibil un virus sau o bacterie, la persoane predispuse ereditar (care au un fond genetic). Factori de risc:

- sexul feminin (femeile sunt afectate de 2 ori mai frecvent ca bărbaţii) - vârsta cuprinsă între 40 şi 60 de ani (debutul bolii poate fi la orice vâstă, dar cel mai frecvent apare in intervalul descris mai sus). Simptomatologie:

Dureri şi inflamarea articulaţiilor  Anchilozare (înţepenire) în special dimineaţa sau după şederea într-o
Dureri şi inflamarea articulaţiilor
 Anchilozare (înţepenire) în special dimineaţa sau după şederea într-o poziţie timp
îndelungat
 Oboseala
 Artrita reumatoida duce la pierderea cartilajului articular şi la erodarea şi slăbirea
oaselor precum şi a muşchilor, având drept rezultat deformarea articulaţiei,
distrugerea acesteia şi pierderea funcţionalităţii ei.
Tratamentul de întreţinere şi recuperare poate fi realizat de: - fizioterapeut (prin crearea unui program
Tratamentul de întreţinere şi recuperare
poate fi realizat de:
- fizioterapeut (prin crearea unui program de exerciţii fizice favorabile pacientului)
- ergoterapeut (terapie ocupaţională)
- psihoterapie (pentru managementul problemelor de ordin emoţional).
Tratamentul iniţial:
Scopul tratamentului iniţial este reprezentat de urmatoarele:
- ameliorarea durerilor articulare
- reducerea proceselor inflamatorii articulare (artritelor)
- îmbunătăţirea funcţiei acestora
- prevenirea/încetinirea instalării distrucţiilor şi deformărilor articulare
- prevenirea instalării handicapului permanent
- îmbunătăţirea calităţii vieţii.
Exerciţii recomandate:
Exista trei forme de mişcări ce sunt recomandate: întinderile, întărirea şi "călirea"

articulatiilor. S-a remarcat ca ridicarea greutăţilor îmbunătăţeste şi menţine calitatea vieţii pacienţilor cu artrită reumatoidă. În funcţie de care articulaţie este afectată se recomandă un anumit tip de activitate. De exemplu:

- înotul este sportul indicat la cei cu articulaţiile membrelor inferioare afectate (genunchi, glezne sau picioare)

- ciclismul şi mersul pe jos este recomandat celor ce au membrele inferioare neafectate.