SANGELE

partea 3
Leucocitele

 Hematiile si
plachetele sunt
elemente care isi
desfasoara
functiile
fiziologice in
spatiul vascular.
Leucocitele se
afla doar in
trecere prin
spatiul vascular
si au rol doar in
tesuturi.

Neutrofilele
Au originea in MRH.
Dupa raportul cu peretele
vascular exista doua
populatii de neutrofile:
circulante si
marginale (au tendinta de
aderare).
Numarul 3.000 - 6.000 / mmc.
Durata de viata este de 6 h in
sange dupa care trec in
tesuturi unde au o durata
medie de viata de 4 zile.
Au rol in apararea
antiinfectioasa, apartinand
sistemului fagocitar.

 In sange ele au stadiul de

evolutie final, diferentiat. Ele
nu se mai divid si se pot
autoelimina, activandu-si
programul genetic de
autodistrugere.
Dimensiunea lor 10 -12 m.
Raportul nucleu / citoplasma
= 1 : 1.
Celulele au un singur nucleu
care este segmentat.
Celulele sunt PMN
(polimorfonucleare) avand
nucleul lobat. La celulele
tinere nucleul este
nesegmentat. Nucleul se va
segmenta in 2, 3, 4, sau 5
lobi.

 Citoplasma prezinta
granulatii mici,
colorate roz sau rosuportocaliu si unele
granulatii colorate in
albastru-violet. Ele
sunt raspandite
uniform in citoplasma.
Se poate vedea un
apendice, ca un bat
de toba - corpusculul
Barr.

 Distributia granulelor
la microscopul
electronic arata ca in
vecinatatea
membranei exista mai
putine granule si mai
multe structuri ale
citoscheletului.
In momentul aderarii
la endoteliul vascular
miscarea neutrofilului
este de tip amoeboidal
care se face ca
urmare a rearanjarii
citoscheletului.

Continutul granulelor a fost

studiat prin histochimie.
Granulele pot fi de doua feluri
primare (comune) si
secundare (specifice),
clasificare care s-a facut dupa
afinitatile tinctoriale.
Granulele primare sunt azurofile
si dau reactii pozitive pentru
coloranti azur. Ele contin un set
de enzime lizozomale.
Granulele specifice nu au
aceleasi enzime specifice si au
proteine bazice numite
fagocitone. Aceste granule
asigura capacitatea
neutrofilului de a fagocita
bacterii.

D.p.d.v. functional
neutrofilele se clasifica
in:
celule inactive
celule activate. Celulele
activate prezinta pe
suprafata lor anumite
molecule de adeziune cu
ajutorul carora se
ataseaza la celulele ce
captusesc vasele,
migreaza apoi in tesuturi
unde ingera particulele
straine pe care apoi le
digera.

Etapele distrugerii microorganismelor:

Identificarea microorganismelor prin factori
chemotactici care sunt niste compusi chimici pe care
celula ii detecteaza ca fiind prezenti in mediu iar apoi
are loc raspunsul celular, neutrofilul migrand spre
zona din organism unde concentratia factorilor
detectati este maxima.
Apoi celulele se ataseaza de vas, strabat peretele
endotelial la locul de jonctiune intre doua celule
endoteliale, distrugand membrana celulara cu enzima
numita colagenaza. Neutrofilele trec apoi in tesutul
conjunctiv prin miscari amoeboidale si ajung la locul
unde concentratia de microorganisme este maxima.
Distrugerea, liza microorganismelor.
Prelucrarea materialului rezultat din liza.

 Atasarea neutrofilelor atat la celulele

endoteliale cat si la tesutul conjunctiv se
face prin molecule de adeziune care se
gasesc fie pe leucocite fie pe celulele
epiteliale sau pe celulele tesutului
conjunctiv. Exemple de molecule de
adeziune:
ICAM 1 (molecula de adeziune
intercelulara - intercelular adhesion
molecule)
ELAM 1 (endothelial-leukocyte adhesion
molecule)

Exemple de factori chemotactici:

peptide scurte, cu radicali N-formil
diferite tipuri de componente ale
sistemului complement
mesageri ai mastocitelor?: metaboliti ai
acidului arahidonic.

 Ingestia este precedata de

procesul de opsonizare
(bacteria este acoperita din
loc in loc de proteine de tip Ig
sau elemente componente
ale sistemului complement).
Opsonizarea reprezinta
acoperirea unei molecule
(particule) bacteriene cu
proteine plasmatice
recunoscute de receptorii
neutrofilului ca semnal
pentru ingestie. Rolul
opsonizarii este de a reduce
mobilitatea
microorganismului si de a
recunoaste particula
antigenica.

 In momentul recunoasterii,
citoscheletul neutrofilului se
distruge, si veziculele de
fagocitoza sunt internalizate.
Ulterior veziculele de
fagocitoza fuzioneaza cu
granulele neutrofilului si are
loc o degranulare (eliberarea
continutului granular spre
vezicula de fagocitoza). In
acest moment se activeaza
productia de radicali liberi
care ulterior desfac
elementele componente ale
microorganismelor ingerate.

 Pentru neutrofile,
degranularea are loc in
citoplasma celulei,
spre deosebire de
bazofile si eozinofile
unde degranulare are
loc extracelular, uneori
cu efecte toxice asupra
organismului propriu.

Eozinofile
Se gasesc atat in sange cat
si in unele tesuturi. Sunt bine
reprezentate in tesuturile ce
au contact direct cu mediul
extern: aparatul respirator,
digestiv, genito-urinar.
Numarul este de 450 / l
(mmc). Raportul de
eozinofile in sange / tesuturi
este 1 / 300. Numarul lor
creste in infectiile parazitare.
Durata de viata este mai
mare dacat la neutrofile, fiind
de cateva saptamani.

 Dimensiunea de 10-12
m,
Raportul nucleu /
citoplasma este 1 : 1.
Nucleul poate fi
nesegmentat sau, mai
frecvent, are doi lobi iar
nucleul are un aspect
caracteristic, in forma de
desaga.
Citoplasma se coloreaza
in rosu portocaliu cu
eozina iar granulele se
coloreaza eozinofil.

 La ME, granulele
au in centru un
miez cristaloid
caracteristic, diferit
de la o specie la
alta.
D.p.d.v. histochimic
granulele contin:
hidrolaze
lizozomale
proteine cationice

Rolul functional:
Fagocitoza si liza
bacteriana, putin
importanta in vivo.
Unele eozinofile
sunt capabile de
fagocitoza, dar ele
nu pot suplini lipsa
neutrofilelor.

 Apararea in infectiile cu paraziti

multicelulari. In infectiile parazitare,
celulele sistemului imun
detecteaza celulele straine,
secreta o serie de molecule implicate in
comunicarea intercelulara, numite
limfokine care determina elaborarea unui
raspuns mai specific fata de acest tip de
infectie. Ca urmare, creste numarul de
eozinofile, creste concentratia anticorpilor
din familia IgE.

 Moleculele de anticopri se ataseaza de parazit,

recunoscand proteinele de suprafata.
Eozinofilele au receptori ce recunosc celalalt domeniu
al anticorpului si prin intermediul lui se ataseaza de
celula parazitara.
Apoi are loc procesul de degranulare care este
citotoxic pentru celulele parazitare.
Procesul de degranulare se face in spatiul extracelular
si prin urmare el poate provoca un raspuns si din
partea celulelor proprii ale organismului. Pot aparea
astfel asa numitele boli alergice, caracterizate printr-o
hipersensibilitate a propriilor celule la actiunea
eozinofilelor asupra parazitilor. Aceasta
hipersensibilitate se poate manifesta chiar in absenta
parazitului si prezenta doar a antigenului.

Bazofilele
Sunt celule cu proprietati
asemanatoare cu
mastocitele.
Numarul lor este intre
15-50 / mmc,
aproximativ 100 milioane
in total in organism.
Au durata scurta de
viata. In sange se
gasesc sub forma de
celule diferentiate, ce nu
se divid.

 Diametrul - 12-25 m,
Raportul nucleu / citoplasma - 1 : 1,
Forma nucleului, de potcoava la
cele tinere sau bilobat la cele adulte.
Citoplasma este abundenta, si
adesea tinde sa aiba o tenta
bazofila. Exista granule foarte
neuniforme d.p.d.v. al conturului
care se coloreaza cu un colorant
bazic si apar in albastru inchis pana
la negru. Granulele se suprapun si
peste nucleu. Continutul granulelor
este hidrosolubil, si de aceea, pe
frotiu, la spalare intensa, continutul
granulelor se poate dizolva.

 La ME se vad
organitele: aparatul
Golgi, RE, mitocondrii
si incluziunile granule de glicogen.
Granulele sunt
rotunde sau ovale si
specifice. Au un
continut de histamina,
heparina si alti
mediatori. Nu au
enzime lizozomale.

 Rolul lor functional este

incert. Datorita faptului ca
reprezinta o proportie mica
din totalul de leucocite
adesea exista tendinta de
a se considera
neimportante.
Degranularea lor rapida
poate avea insa consecinte
grave. In aceste cazuri au
loc pusee de
hipersensibilitate, cand se
elibereaza anticorpi IgE.

 Bazofilele au pe suprafata lor

receptori pentru IgE.
Cand o persoana
hiperreactiva produce IgE,
acestea pe de o parte circula
in sange, pe de alta parte se
leaga de bazofile. La
reexpunerea acelei persoane
la acelasi antigen, bazofilele
cu anticoprii atasati fixeaza
antigenul respectiv, se
degranuleaza si astfel se pot
produce diferite tipuri de
reactii alergice, de la astm
bronsic pana la urticarie
acuta si chiar soc anafilactic,
care este cel mai grav dintre
bolile alergice.

Limfocitele
Exista atat in sange cat si in organele
limfoide.
Ca numar sunt 5-10 miliarde in sange si
2*1012 in diferite organe limfoide.
Durata de viata este lunga deoarece cea
mai mare parte sunt recirculate: sange
organe limfoide sange organe
limfoide sange ..........

 O particularitate a
limfocitelor consta
in afinitatea proprie
fiecarui limfocit
pentru un anume
organ limfoid. Pe
suprafata
limfocitului se
exprima un
receptor pentru
care exista un
contrareceptor
potrivit in endoteliul
organului limfoid.

Dimensiuni= se pot distinge 3

categorii de limfocite:
mici (cu diametrul 6-8 m),
mari (diametrul de 12-18 m)
si
intermediare cu dimensiuni
intermediare.
Raportul nucleu / citplasama
este de 4 : 1 sau 3 : 1.
Forma nucleului este rotunda
sau indentata, pozitia lui este
excentrica, nucleolul este
absent. Nucleul se coloreaza
cu colorant bazic si apare in
pata de cerneala.
Citoplasma este ca un inel
subtire perinuclear si este
albastra ca cerul senin.

S-a stabilit ca exista

mai multe populatii
celulare:
Unele se maturizeaza
in timus si sunt deci
timodependente limfocitele T.
Altele se maturizeaza
in maduva osoasa la
om - limfocitele B
(bone marrow).

La ME s-a stabilit ca nu exista

diferente intre limfocitele B si
T in stare inactiva. In stare
activata apar mici diferente:
limfocitele T activate au
diametrul mai mare decat al
celulei inactive, nucleul mai
putin condensat, iar in
citoplasma apar cateva
cisterne ale RE si cativa
ribozomi liberi.
limfocitele B activate au
dimensiuni mult mai mari
decat ale celulei inactive, iar
citoplasma este plina cu
RER. Aceste celule sunt
specializate in sinteza
anticorpilor care se face in
stadiul final de diferentiere plasmocitul.

Sistemul imun cuprinde

milioane de clone
(familii) de limfocite.
Limfocitele din fiecare
familie poseda un
receptor de suprafata
unic - apartine doar
acestei familii. Acest
receptor permite
legarea unui
determinant antigenic
specific.

Cele doua mari populatii de

limfocite sunt
limfocitele B, specializate in
sinteza de anticorpi, si
limfocitele T care participa
la raspunsul imun.
Diferentierea la MO intre cele
doua clase nu se poate face
iar la ME exista diferente
doar intre formele activate
ale limfocitelor, diferente
care se evidentiaza prin
metode imunocitochimice
(identificarea unor markeri
de suprafata).

Limfocitele B sintetizeaza anticorpi.

Caracteristicile anticorpilor:
Au unul sau doua locuri de legare pentru proteinele straine.
Au domenii ce pot activa sistemul complementului sau pot fi
recunoscute de receptorii de pe suprafata fagocitelor.
Reprezentantii unei singure familii de limfocite elaboreaza un
singur tip de anticorp.
Are forma literei Y, avand doua lanturi polipeptidice lungi (cu
masa moleculara mare - heavy H) si doua lanturi polipeptidice
scurte (cu masa moleculara mai mica - light L). Zona centrala
este o zona balama.
Exista 5 clase de anticorpi: IgA, IgD, IgE, IgG, IgM, care difera
intre ele prin structura lantului greu.
Moleculele de anticorpi sunt fixate pe membrana limfocitului dar
sunt si eliberate in circulatie.
Orice vaccin induce proliferarea familiei de limfocite care
produce anticorpul ce recunoaste antigenul introdus.

Limfocitele T cuprind doua subpopulatii:

limfocitele T citotoxice si
limfocitele T helper, care au pe suprafata
receptori ce se aseamana dar cele doua
subpopulatii difera d.p.d.v. functional.
Limfocitele T citotoxice lizeaza direct celulele
infectate (mai ales viral) iar
limfocitele T helper faciliteaza producerea de
anticorpi de catre limfocitele B si ingerarea si
distrugerea celulelor infectate de catre
macrofage. Limfocitele T detecteaza si celulele
proprii ca fiind nonself.

Receptorii limfocitelor T recunosc proteinele

straine atunci cand sunt legate de un set de
proteine denumite moleculele sistemului major
de histocompatibilitate (CMH). Exista 2 clase de
complexe de histocompatibilitate: clasa I si clasa
II. Cele din clasa I se gasesc pe membrana
aproape a tuturor celulelor nucleate. Moleculele
CMH II se gasesc pe membrana celulelor ce
coopereaza cu limfocitele T. Acest sistem s-a
descoperit in cursul cercetarilor pentru refuzul
transplantelor. Acest sistem arata ca celulele
organismului sunt sanatoase.

Monocitele
Sunt celule aflate in
trecere prin sange
unde stau 1/2-1 zi. Ele
ajung in tesuturi unde
isi schimba morfologia
(se transforma in
macrofage). Exemple:
macrofagele din
tesutul conjunctiv din
ficat, din plaman.
Sunt in numar de 300500 / mmc.

 La MO apar ca fiind celule mari, cu diametrul

pana la 20 m.
Raportul nucleu / citoplasma este 2 : 1 iar
nucleul are forma de potcoava. In nucleu
eucromatina si heterocromatina alterneaza,
dand aspectul de tabla de sah.
Citoplasma este bazofila si apare colorata in
albastru intens. Uneori exista granulatii mici ce
apar roz palid. Granulele au enzime lizozomale.

Rolul fagocitelor mononucleare:

secreta diversi compusi (proteici sau neproteici)
ingera diferite particule de dimensiuni mari (celule intregi
sau resturi celulare)
coopereaza cu limfocitele mai ales
fagocitoza (functia principala) - ingera celulele
imbatranite (vezi splina pentru eritrocite). Eritrocitele
exprima semnale de degenerescenta care sunt
recunoscute si fagocitate. De asemenea fagocitele pot
inghiti proteine straine, resturi celulare, produsi fiziologici
formati in exces (factori de coagulare). Mecanismul de
transport poate fi pinocitoza (pentru faza fluida),
endocitoza (pentru particulele solide) sau fagocitoza
(vezi neutrofilul).