LEUCOCITELE

LEUCOCITELE

GENERALITĂŢI

• Leucocitele sunt celule adevărate dotate cu nucleu şi cu activitate

metabolică intensă. Ele sunt implicate în apărarea organismului.
Leucocitele se găsesc nu numai în sânge ci şi în umori şi nu conţin
hemoglobină.

VALORI NORMALE ŞI VARIAŢII FIZIOLOGICE

• Numărul normal de leucocite variază între 4000 - 5000 / mm3
 LEUCOCITELE

Pe frotiul de sânge, în funcţie de aspectul nucleului şi de prezenţa

granulaţiilor se disting două grupe mari de leucocite:

A. Granulocitele, care prezintă un nucleu polilobat şi conţin granulaţii în

citoplasmă. Acestea formează 67% din totalul leucocitelor şi în
funcţie de afinitatea tinctorială a granulelor, se clasifică în:
neutrofile, eozinofile şi bazofile.

B.Agranulocitele mononucleare, al căror nucleu nu este lobat şi care

nu prezintă granulaţii în citoplasmă decât în stadiile de îmbătrânire.
Ele reprezintă 33% din totalul leucocitelor şi sunt reprezentate de
limfocite şi monocitele circulante
 NEUTROFILELE

Morfologia neutrofilelor

• Neutrofilele mature circulante sunt celule cu diametrul cuprins între

10-15 microni

• Nucleul lor este lobat şi are cromatină densă. In general, nucleul

este segmentat în 3-5 lobi, dar poate ajunge şi la 6-7 lobi.

• Citoplasma neutrofilelor este roz-pal. în citoplasmă există un număr

mare de granulaţii vezicule.
 NEUTROFILELE

Funcţiile neutrofilelor
• Principala funcţie a neutrofilelor este de a participa la apărarea
nespecifică a organismului pe care o relizează prin proprietăţile de
fagocitoza şi secreţie, după ce ajung în focarul inflamator. Etapele
de realizare a acestei funcţii sunt:

• a) Acumularea focală reprezintă proprietatea neutrofîlelor de a se

îndrepta spre ţesuturile unde se găsesc agenţi străini de organism.
Acumularea focală este iniţiaţi de prezenţa acestor microorganisme
străine care au efect chemotactic asupra neutrofilelor. In consecinţă,
neutrofilele circulante îşi încetinesc viteza de deplasare în axul
vasului, suferă fenomenul de marginaţie şi, prin diapedeză, ajung în
interstiţiu. De aici, tot prin emitere de pseudopode, se îndreaptă .
spre focarul în care s-au acumulat microorganismele străine.
Acumularea focală se realizează prin chemotactism (atragere) şi
dirijare
 NEUTROFILELE

• b) Fagocitoza a fost descrisă pentru prima dată de Mecinikov în

1883. Ea se defineşte ca fiind proprietatea leucocitelor de a îngloba
particule solide şi de a contribui la. degradarea lor. Sunt fagocitate
particulele străine, rugoase, dar nu şi cele proprii organismului.

• Denumirea de 'fagocitoză' provine de la cuvintele greceşti” fagein”-

'a mânca şi „citos” celulă.

Etapele fagocitozei sunt:

• 1 .aderarea este etapa în care pseudopodele neutrofilului se

fixează pe suprafaţa particulei ce urmează a fi înglobată;
 NEUTROFILELE

• 2. înglobarea particulei străine într-o vacuolă (veziculă) numită

fagozom. Când ajunge în apropierea particulei fagocitabile,
neutrofilul emite pseudopode care o înconjură, formând o veziculă
citopiasmatică. Pereţii vacuolei sunt formaţi de o membrană care
provine din membrana celulară. Această veziculă proemină în
citoplasmă şi, după puţin timp se detaşează de faţa internă a
membranei celulare.

• 3. digestia particulei. La suprafaţa membranei veziculei se

ataşează lizozomii. Ulterior, lizozomii fuzionează cu vezicula şi
formează fago-lizozomul. După fuzionare, enzimele lizozomale sunt
descărcate în interiorul fagozomului şi începe acţiunea distructivă a
acestora asupra particulei înglobate:
 NEUTROFILELE

• Impreună cu enzimele lizozomale, în fagozom se descarcă şi

enzimele din granulatiile neutrofilelor.

• Degranularea leucocitară şi digestia particulei ingerate se asociază

cu o creştere a metabolismului celular. Energia necesară digestiei
provine din giicogenoliză.

• Sub influenţa enzimelor lizozomale, particulele străine sunt

descompuse în elemente solubile în citoplasmă. Resturile insolubile
sunt eliminate în interstiţiu, unde, în urma activării celulelor imunităţii
specifice, iniţiază producţia de anticorpi.
 NEUTROFILELE

• 4. distrugerea leucocitelor este o etapă facultativă a fagocitozei.

Ea poate să apară când, in urma distingerii de germeni; s-a eliberat
un exces de toxine sau când leucocitui a prea mulţi germeni.

• In aceste situaţii, vacuola fagocitara nu poate leza. toţi germenii,

membrana sa devine permeabilă şi conţinutul vacuolei se varsă în
interiorul celulei distrugând-o. în consecinţă, leucocitui. este
transformat într-un globul de puroi, şi eliberează in exteriorul celulei
substanţe pirogene
 NEUTROFILELE

Funcţia secretorie a neutrofilelor

Mediatorii eliberaţi din leucocite joacă un rol esenţial in reacţiile locale

şi generale ale procesului inflamator unii au rolul:
• de a omori microbii
• efecte arteriolodilatatoare,
• capilarodilatatoare
• Venoconstrictoare
• favorizează acumularea leucocitelor în focarul inflamator sau
modifică permeabilitatea vasculară.
 EOZINOFILELE

Morfologia eozinofilelor

• Eozinofilele, au un nucleu bilobat, uneori greu vizibil din cauza

granulaţiilor. Granulatiile sunt în număr de cca 200, au un diametru
de 0,3-0,7 microni şi acoperă uniform întreaga citoplasmă

• Ele sunt colorate în roşu-portocaliu şi conţin numeroase substanţe

prin care intervin în îndeplinirea rolului lor,
 EOZINOFILELE

Proprietăţile eozinofilelor. Eozinofilul posedă toate proprietăţile

granulocitelor: mobilitate, aderare, chimiotactism, diapedeză,
fagocitoză şi secreţie.

Rolul eozinofilelor e tot in apararea organismului. Ele sunt cantonate în

piele şi în mucoasa intestinala sau in plamani împiedicând
patrunderea proteinelor străine în organism.

Această funcţie este îndeplinită prin:

1.citotoxicitate. Eozinofilul s-a dovedit capabil sa omoare helminţi si
protozoare şi celule tumorale in vitro.
2.fagocitoză Fagocitoza la eozinofile urmează aceeaşi secvenţă a
etapelor ca şi la neutrofîle, numai că poate ingera complexe
antigen-anticorp, bacterii şi fungi.
 EOZINOFILELE

3. secreţia.

Eozinofilele au capacitatea de a genera substanţe care acţionează ca

mediatori şi iau parte activă în procesele inflamatoare
imunoalergice (rinite alergice, astm bronşic). Pentru distrugerea
unor paraziţi ce nu pot fi fagocitaţi, eozinofilul se ataşează de
şi eliberează proteina cu efect citotoxic
 BAZOFILELE

Morfologia bazofilelor
• Bazofilele sunt celule de dimensiuni mai reduse 10 - 12 microni ce
sunt dotate cu un nucleu trilobat în formă de trifoi.

• Citoplasma bazofilului matur conţine particule de glicogen,

mitocondrii, ribozomi liberi şi granulaţii. Granulaţiile sunt inegale, nu
respectă nucleul

• Din cauza solubilităţii în apă a mucopolizaharidelor, granulaţiile pot

fi spălate în timpul colorării astfel că, în citoplasmă se observă
alături de granulaţii şi vacuole. In interiorul granulaţiilor bazofile
găsim următoarele substanţe cu efect vasoactiv şj
bronhoconstrictor.
 BAZOFILELE

• Mastocitele sunt granulocite bazofile tisulare.

• Bazofilele şi mastocitele sunt înrudite . prin multe

trăsături morfologice, dar se deosebesc între ele prin
faptul că mastocitele sunt celule tisulare, care nu circula
în sânge, şi au o rată lungă de viaţă.
 BAZOFILELE

Structural sunt asemănătoare bazofilelor din sânge, dar sunt:

• mai mari
• au nucleu nesegmentat
• granulaţiile bazofile mai mici şi mai numeroase.

Mastocitele sunt localizate în special, în ţesuturile care fac legătura

între mediul intern şi cel extern, în jurul vaselor. Găsim un număr
mai mare de mastocite în plămâni şi căile aeriene, piele, tractul
digestiv, dar şi în ţesuturile bogate în fibre conjunctive cum ar
glandele mamare şi prostata
 BAZOFILELE

Proprietăţile bazofilelor

• Bazofilele prezintă o mobilitate mai lenta, diapedeză, chemotactism.

• Principala lor proprietate este însă secreţia care constă în

eliminarea in mediul intern a conţinutului granulaţiilor. Aceasta
proprietate, întâlnită şi la mastocite, poartă numele de degranulare
 SISTEMUL MONOCITO-MACROFAGIC

Definiţie Seria monocito - macrofagica este o familie de celule

specializate în apărarea organismului. Din această familie fac parte
celule ce au origine şi funcţii comune:

• din măduvă, monoblaşti şi promonocite,

• din sânge, monocite care sunt celule imature

• din ţesuturi, macrofagele fixe şi cele mobile.

 SISTEMUL MONOCITO-MACROFAGIC

• In ţesuturi, monocitele se maturizează definitiv şi rămân stocate

între două. luni până la câţiva ani sub formă de macrofage libere.
Ele nu mai revin în circulaţie, dar pot să se dividă sau să fuzioneze
în celule gigante multinucleare care servesc la combaterea unor
particule străine, cu dimensiuni mari

• Reglarea formării fagocitelor mononucleare este dependentă de

factorii umorali cu efecte stimulatoare sau inhibitoare. Stimulii care
iniţiază modificarea vitezei de desfăşurare a monopoiezei sunt
stimulii externi, reprezentaţi de endotoxine, stimuli imuni, particule
de fagocitat.
 SISTEMUL MONOCITO-MACROFAGIC

Morfologie
• Monocitele. circulante sunt cele mai mari celule circulante şi au un
diametru cca 20 microni.

• Nucleul celulei este situat excentric şi uzual, ocupă aproximativ

jumătate din suprafaţa celulei.

• Poseda un echipament enzimatic bogat, monocitele avand o

activitate fagocitară puternică.

• Macrofagele sunt celule mai mari, cu diametrul de 25-50 microni.Ele

au un nucleu dispus excentric, citoplasmă de culoare gri pal şi
conţin două populaţii de granulaţii.
 SISTEMUL MONOCITO-MACROFAGIC

• Transformarea monocitelor în macrofage se realizează în ţesuturi şi

durează 2-3 ore. în timpul acestei transformări, celulele cresc în
dimensiuni, emit numeroase prelungiri citoplasmatice, le cresc
numărul şi dimensiunea lizozomilor şi mitocondriilor, creşte în
complexitate şi aparatul Golgi.

• Biochimic se constată creşterea activităţii enzimelor lizozomale,

creşterea şi activarea enzimelor mitocondriale (citocrom oxidaza),
ritmul respiraţiei celulare, utilizarea glucozei şi producţia de acid
lactic.

• Aceste diferenţe structurale şi metabolice au ca şi consecinţă o

capacitate funcţională mai mare a macrofagelor.
 SISTEMUL MONOCITO-MACROFAGIC

In ţesuturi macrofagele pot fi :

• 1. Macrofage libere

• 2. Macrofage fixe. Din această grupă de celule fac parte: celulele

Kupffer din ficat, macrofagele alveolare din plămâni, celulele
Langerhans din piele, celulele microgliale din creier, macrofagele
peritoneale şi pleurale, osteoclastele din oase şi altele.

Macrofagele sunt distruse după câteva luni în special în alveolele

pulmonare şi în lumenul intestinal.
 SISTEMUL MONOCITO-MACROFAGIC

• In cazul fagocitelor mononucleare materialul fagocitat este digerat

incomplet şi o mică parte din acesta rămâne în interiorul
macrofagelor. Ulterior macrofagele se deplasează către celulele
imunoreactive şi prezintă antigenul prelucrat limfocitelor T iniţiind
astfel răspunsul imun.

Funcţiile fagocitelor mononucleare

• Funcţiile celulelor din sistemul monocito-macrofagic sunt
următoarele :

1.participă la apărarea nespecifică a organismului prin fagocitoză

şi secreţie. Prin aceste proprietăţi are activitate bactericida şi
modulează răspunsul inflamator;
 SISTEMUL MONOCITO-MACROFAGIC

• 2. iniţiază şi modulează răspunsul, imun;

• 3. îndepărtează celulele sangvine anormale şi îmbătrânite;

• 4. distrug celulele tumorale;

• 5. controlează hematopoieza;

• 6. funcţie metabolică.