Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
C) Aplicarea termoforului.
Mecanismul de acţiune:
Temperatura, căldura uscată provoacă dilatarea reflectorie a musculaturii netede, măreşte
afluxul de sînge în organele interne şi are acţiune rezorptivă şi analgezică.
Materiale:
1. Termofor.
2. Apă fierbinte.
3. Ulei de vaslină.
4. Prosop.
Termoforul cu apă reprezintă un rezervor de cauciuc prevăzut cu un dop care se
înşurubează ermetic. Capacitatea termoforului este de 1- 1,5 litri. Termoforul electric se
apreciază mai mult decît acel cu apă, deoarece acţiunea lui termică creşte treptat şi poate fi
folosit un timp mai îndelungat.
Indicaţii:
1. Cu scop de încălzire locală şi totală.
2. Şoc anafilactic.
3. În caz de dureri spastice.
4. Colică renală.
5. Colică intestinală.
6. Gastrită cronică.
7. Criză hipertonică.
Contraindicaţii:
1. Procese inflamatorii acute ale cavităţii abdominale.
2. Apendicită.
3. Colecistită.
4. Pancreatită acuta.
5. Tumori.
6. Hemoragii.
7. Primele 24 de ore după contuzii.
8. Afecţiuni ale pielii.
Tehnica :
1. Termoforul se umple ¾ cu apă fierbinte.
2. Se apasă pînă ce apa ajunge la gîtul termoforului şi se scoate aerul.
3. Se înşurubează dopul, apoi termoforul se întoarce cu dopul în jos şi se controlează
emecitatea.
4. Termoforul se înfăşoară în prosop şi se aplică la bolnavi.
5. Peste 5 minute se controlează dacă termoforul nu provoacă arsuri şi se apreciază gradul
de încălzire.
6. Termoforul se ţine pînă se răceşte.
Complicaţiile posibile:
Arsuri.
76.Aplicarea termoforului.
Mecanismul de acţiune:
Temperatura, căldura uscată provoacă dilatarea reflectorie a musculaturii netede, măreşte
afluxul de sînge în organele interne şi are acţiune rezorptivă şi analgezică.
Materiale:
1. Termofor.
2. Apă fierbinte.
3. Ulei de vaslină.
4. Prosop.
Termoforul cu apă reprezintă un rezervor de cauciuc prevăzut cu un dop care se
înşurubează ermetic. Capacitatea termoforului este de 1- 1,5 litri. Termoforul electric se
apreciază mai mult decît acel cu apă, deoarece acţiunea lui termică creşte treptat şi poate fi
folosit un timp mai îndelungat.
Indicaţii:
8. Cu scop de încălzire locală şi totală.
9. Şoc anafilactic.
10.În caz de dureri spastice.
11.Colică renală.
12.Colică intestinală.
13.Gastrită cronică.
14.Criză hipertonică.
Contraindicaţii:
9. Procese inflamatorii acute ale cavităţii abdominale.
10.Apendicită.
11.Colecistită.
12.Pancreatită acuta.
13.Tumori.
14.Hemoragii.
15.Primele 24 de ore după contuzii.
16.Afecţiuni ale pielii.
Tehnica :
7. Termoforul se umple ¾ cu apă fierbinte.
8. Se apasă pînă ce apa ajunge la gîtul termoforului şi se scoate aerul.
9. Se înşurubează dopul, apoi termoforul se întoarce cu dopul în jos şi se controlează
emecitatea.
10.Termoforul se înfăşoară în prosop şi se aplică la bolnavi.
11.Peste 5 minute se controlează dacă termoforul nu provoacă arsuri şi se apreciază gradul
de încălzire.
12.Termoforul se ţine pînă se răceşte.
Complicaţiile posibile:
Arsuri.
77.Aplicarea sinapismelor.
Mecanismul de acţiune:
Uleiul de muştar eteric, care întră în componenţa muştarului irita pielea, dilată vasele
sangvine ale pielii şi reflector vasele sangvine ale organelor corespunzătoare, micşorează
durerea, măreşte afluxul de sînge, duce la resorbţia proceselor inflamatorii.
Indicaţii:
6. Procese inflamatorii ale organelor cutiei toracice.
7. Inflamaţii ale căilor respiratorii :
- Rinită.
- Faringită.
- Bronşită.
8. Dureri în regiunea inimii.
9. Boala hipertonică.
10.Nevralgii.
Contraindicaţii:
5. Hemoragii pulmonare.
6. Sensibilitate crescută faţa de muştar.
7. Tumori maligne.
8. Febră.
Locurile aplicării:
Dureri de cap şi rinită acută - pe ceafă;
Traheită acută- pe partea superioară a sternului;
Bronşite şi pneumonii - pe omoplaţi şi sub omoplaţi;
Dureri cardiace - în regiunea inimii;
Materiale:
6. 8-10 foiţe de muştar,
- Ce reprezintă foi dreptunghiulare de hîrtie pe care este
aplicat muştarul (trebuie de păstrat într-un loc uscat si întunecat).
Sinapismele de calitate bună se deosebesc printr-un miros pătrunzător, specific,
de ulei de muştar, de pe foiţă nu se scutură.
7. Cuvă renală cu apă caldă la t- 35-40 grade.
8. Tampoane de vată.
9. Cearşaf.
10.Prosop.
Tehnica :
10. Asistenta medicală îşi spală mîinele.
11. Controlează calitatea sinapismelor.
12. În cuva renală se toarnă apă la temperatura de 35- 40 de grade ( la acestă
temperatură se elimină uleiul de muştar eteric şi anume el condiţionează acţiunea foiţelor
de muştar).
13. Bolnavul se aşează în poziţie comodă.
14. Pe rînd se scufundă sinapismele pe 5-10 secunde în apă, şi se lipesc bine pe pielea
bolnavului din timp descoperită. Dacă sensibilitatea este mărită, între sinapisme şi piele
se aşează o bucată de tifon.
15. Bolnavul se înveleşte cu un cearşaf şi o plapumă.
16. Peste 10- 15 minute ( la copii peste 5 minute) sinapismele se scot, pielea trebuie
să fie hipermiată.
17. Pielea se şterge bine de restul de muştar cu un cu un prosop înmuiat în apă caldă.
18. Bolnavul se înveleşte şi este bine să adoarmă.
! Temperatura mai înaltă de 35- 40 de grade a soluţiei unde va fi înmuiată foiţa de muştar,
va descompune uleiul de muştar.
Complicaţiile posibile:
Arsuri.
Reacţii alergice.
78.Aplicarea compreselor calde.
Mecanismul de acţiune:
Provoacă dilatarea vaselor sangvine ale pielii şi ţesuturilor situate mai adînc şi ca urmare, se
măreşte afluxul de sînge în locul respectiv, are loc absorbţia procesului inflamator şi se
micşorează durerea.
Indicaţii:
7. Dureri cauzate de spasme.
8. Contuzii (peste 24 de ore după traumă).
9. Proces inflamator local în ţesutul celulo- adipos.
10.Proces inflamator local în articulaţii.
11.Inflamarea glandei mamare.
12.Migrenă.
Contraindicaţii:
4. Boli ale pielii (erupţii alergice şi purulente).
5. Febră înaltă.
6. Traume însoţite de leziuni ale pielii.
Materiale:
6. O bucată de tifon aranjată în trei straturi.
7. O bucată de muşama sau hîrtie cerată.
8. Vată şi tifon.
9. Soluţie pentru comprese (apă caldă, soluţie slabă de oţet: o linguriţă de oţet la 50 ml
de apă).
10.Soluţie alcoolică diluată cu apă în raport de 1 la1.
Tehnica :
Compresa caldă este alcătuită din trei straturi:
a)Tifon sau ţesătură moale aranjată în trei straturi, înmuiată în lichid.
b)Muşama sau hîrtie cearată.
c)Vată.
13.Se înmoaie bucată de tifon pregătită în soluţie de temperatura camerei si se scurge .
14.Tifonul înmuiat se aplică pe partea afectată a corpului.
15.Deasupra se aplică muşamaua sau bucata de hîrtie cearata care, după dimensiune, trebuie
sa fie mai mare decît primele dimensiuni ale compresei cu doi centimetri.
16.Peste muşama se aplică stratul de vată care, la rîndul său, după dimensiune, trebuie să fie
mai mare decît cele precedente.
17.Compresa se fixează în aşa mod, încît să fie strîns lipită de piele, însă să nu provoace staza
sangvină şi să nu limiteze mişcările.
18.Compresa se aplică pe 6-8 ore.
19.Dupa ce se scoate compresa se aplică un pansament uscat şi cald (vată şi tifon).
20.Dacă compresa a fost aplicată corect, după ce se va scoate primul start, locul trebuie să fie
umed şi cald.
21.Dacă e nevoie de aplicat compresa de repetate ori, atunci se va aplica cu intervale de 1-2
ore, iar pielea după fiecare aplicare, se va prelucra cu o soluţie de alcool, apoi se va şterge
cu un prosop uscat.
22.Substanţele medicamentoase pot irita pielea, mai ales la copii, şi de aceea, înaintea
aplicării compresei, pielea se unge cu ulei sau vaselină.
23.Compresele cu alcool etilic se aplică nu mai mult de 4-6 ore.
24.Compresele nu se aplică pe pielea badijonată cu tinctură de iod.
Complicaţiile posibile:
Arsuri.
Reacţii alergice.
79.Agentii fizici reci.Mecanismul de actiune,indicatiile,contraindicatiile,material
necesare.Complicatii posibile si interventii ale asistentului medical.
A) Prîşniţa rece.
Mecanizmul de acţiune:
Prîşniţa rece provoacă o racire locală şi diminuiază durerea.
Indicaţii:
1. Contuzii.
2. Traume.
3. Hemoragii.
Contraindicaţii:
1. Erupţii pe piele.
2. Prima perioadă a febrei.
Materiale:
1. Tifon sau prosop.
2. Tăviţă renală.
3. Apă rece.
4. Punga cu gheaţă.
5. Muşama.
Tehnica:
1. Prosopul se înmoaie în apă rece, se stoarce şi se aplică repede pe suprafaţa necesară a
corpului.
2. Prosopul se acoperă cu o bucată de muşama, se poate aplica punga cu gheaţă.
3. Prîşniţa rece se ţine, fără a se bandaja, timp de 2-3minute, după care se schimbă.
Complicaţiile posibile:
Suprarăciri.
B) Punga cu gheaţă
Punga cu gheaţă prezintă un săculeţ de cauciuc cu o gură destul de largă şi un dop ce se
înşurubează ermetic.
Mecanismul de actiune:
Punga cu gheaţă provoacă o răcire şi o compresie locală a vaselor sangvine, micşorează
gradul de umplere cu sînge şi diminuiază durerea.
Indicaţii :
1. Perioada postoperatorie.
2. Hemoragii diferite.
3. Traume ( primele 24 de ore).
4. Muşcături de insecte.
5. Cefalee.
6. Febră înaltă.
Contraindicaţii:
1. Prima perioadă a febrei.
2. Erupţii pe piele.
Materiale:
1. Punga cu gheaţă.
2. Bucăţele de gheaţă.
3. Prosop.
Tehnica:
1. Se sparg bucăţelele de gheaţă, se umple 0,5 din volum.
2. Se elimină aerul din pungă, după care se închide ermetic cu capacul.
3. Daca punga s-a umezit, ea se şterge bine cu un prosop uscat.
4. Inainte de a fi aplicată bolnavului, sub ea se aranjează un scutec sau un prosop aranjat
în patru.
5. Dacă punga cu gheaţă se tine un timp îndelungat, atunci peste fiecare 20- 30 de
minute, ea se înlătură pentru 10- 15 minute.
6. Pe măsură ce gheaţa se topeşte, apa se varsă din pungă, şi în schimb, în ea se întroduc
bucaţele noi de gheaţă.
! Punga umplută cu apă nu se pune niciodată la congelator, fiindca stratul de ghiaşă este
gros şi poate duce la răcire si degerături.
Complicaţiile posibile:
Suprarăcirea.
Degerături.
80.Aplicarea agentilor fizici reci:prisnitele reci,punga cu gheata.
A) Prîşniţa rece.
Mecanizmul de acţiune:
Prîşniţa rece provoacă o racire locală şi diminuiază durerea.
Indicaţii:
4. Contuzii.
5. Traume.
6. Hemoragii.
Contraindicaţii:
3. Erupţii pe piele.
4. Prima perioadă a febrei.
Materiale:
6. Tifon sau prosop.
7. Tăviţă renală.
8. Apă rece.
9. Punga cu gheaţă.
10.Muşama.
Tehnica:
1. Prosopul se înmoaie în apă rece, se stoarce şi se aplică repede pe suprafaţa necesară a
corpului.
2. Prosopul se acoperă cu o bucată de muşama, se poate aplica punga cu gheaţă.
3. Prîşniţa rece se ţine, fără a se bandaja, timp de 2-3minute, după care se schimbă.
Complicaţiile posibile:
Suprarăciri.
B) Punga cu gheaţă
Punga cu gheaţă prezintă un săculeţ de cauciuc cu o gură destul de largă şi un dop ce se
înşurubează ermetic.
Mecanismul de actiune:
Punga cu gheaţă provoacă o răcire şi o compresie locală a vaselor sangvine, micşorează
gradul de umplere cu sînge şi diminuiază durerea.
Indicaţii :
7. Perioada postoperatorie.
8. Hemoragii diferite.
9. Traume ( primele 24 de ore).
10.Muşcături de insecte.
11.Cefalee.
12.Febră înaltă.
Contraindicaţii:
3. Prima perioadă a febrei.
4. Erupţii pe piele.
Materiale:
4. Punga cu gheaţă.
5. Bucăţele de gheaţă.
6. Prosop.
Tehnica:
7. Se sparg bucăţelele de gheaţă, se umple 0,5 din volum.
8. Se elimină aerul din pungă, după care se închide ermetic cu capacul.
9. Daca punga s-a umezit, ea se şterge bine cu un prosop uscat.
10.Inainte de a fi aplicată bolnavului, sub ea se aranjează un scutec sau un prosop aranjat
în patru.
11.Dacă punga cu gheaţă se tine un timp îndelungat, atunci peste fiecare 20- 30 de
minute, ea se înlătură pentru 10- 15 minute.
12.Pe măsură ce gheaţa se topeşte, apa se varsă din pungă, şi în schimb, în ea se întroduc
bucaţele noi de gheaţă.
! Punga umplută cu apă nu se pune niciodată la congelator, fiindca stratul de ghiaşă este
gros şi poate duce la răcire si degerături.
Complicaţiile posibile:
Suprarăcirea.
Degerături.
81.Notiune de termoreglare,termogeneza,termoliza.
Temperatura corpului omenesc este unul din indicii principali ai metabolismului
energetic. Temperatura corpului este un important criteriu de diagnostic şi pronostic al
stării bolnavului. Modificarea temperaturii corpului în multe cazuri indică evoluţia
bolii, particularităţile de desfăşurare şi reacţia organismului boplnav la procesul
patologic. Temperatura corpului se menţine constantă datorită echilibrului dintre
termogeneză (producerea de căldură) şi termoliză (pierderea de căldură). Acest proces
se numeşte termoreglare. Menţinerea echilibrului este asigurată de funcţionarea
centrelor termoreglatori situaţi în hipotalam. Termogeneza (producerea de căldură) se
realizează pe seama arderii alimentelor energetice, în primul rînd al lipidelor şi
glucidelor şi a proteinelor. Arderea poate fi crescută prin activitatea musculară
voluntară sau involuntară (frison), prin creşterea secreţiei hipofizare sau tiroidiene.
Termoliza (pierderea de căldură) se realizează prin:
1. Evaporare - pierderea căldurii datorită eliminării transpiraţiei şi evaporării ei prin
piele. Respiraţia antrenează pierderea de căldură şi astfel răcirea corpului.
2. Radiaţie - pierderea căldurii sub forme de unde electromagnetice atunci cînd
temperatura mediului înconjurător este mai mica decît temperatura corpului.
3. Conducţie - pierderea căldurii prin contactul direct cu obiecte reci (băi reci,
cuburi de gheaţă).
4. Convecţie - pierderea căldurii printr-o circulaţie de aer în jurul corpului (evantai,
vînt rece).
Temperatura mediului înconjurător influenţează termogeneza astfel:
Cînd temperatura mediului înconjurător scade, pe cale reflexă se produce o
creştere a activitaţii musculare (tremurături) şi deci se intensifică procesele
oxidative, apare vasoconstricţia care duce la pierderi reduse de căldură. Ca
urmare predomină termogeneza şi scade termoliza.
Cînd temperatura mediului înconjurător creşte, se produce pe cale reflexiva o
diminuare a proceselor oxidative, apare vasodilataţia care duce la pierderi mai
mari de căldură. Ca urmare predomină termoliza şi scade termogeneza.
Nou-născutul şi copilul mic au termoreglarea fragilă, datorită imaturitaţii centrului
reglator, de aceea temperatura lor corporală este uşor influenţată de temperatura
mediului ambiant. Temperatura corpului la nou-născut este cuprinsă între 36,1-37,8
°C., adultul îşi menţine temperatura corpului între 36,0-36,9 °C.,vîrstnicul prin
diminuarea proceselor nervoase este predispus la temperaturi în jurul de 35,0 -36,0 °C
(prin diminuarea proceselor oxidative).
82.Tipuri de termometre medicale.Pastrarea si prelucrarea termometrelor.Foaia de
temperatuara.
Măsurarea temperaturii corpului se efectuează cu termometrul medical Celsius, care
prezintă un tub de sticlă cu un lumen capilar, prevăzut la capăt cu un rezervor umplut
cu mercur. Tubul este fixat pe o scară gradată de la 34 la 42 °C. Mercurul, încălzinduse se ridică prin
capilar, însă nu coboară înapoi în rezervor după măsurarea
temperaturii. Deci termometrul indică ridicarea maximă a coloanei de mercur şi pentru
ca mercurul să coboare în rezervor termometrul trebuie să fie scuturat de cîteva ori.
Termometrele după fiecare întrebuinţare se dezinfectează prin scufundarea
completa într-un vas de sticlă de culoare întunecată în care se toarnă soluţie
dezinfectantă sau prin ştergerea lui cu un tampon de vată cu alcool de 70 grade.
Termometrul se păstrează cu rezervorul de mercur îndreptat în jos într-un vas de sticlă
la fundul căruia se pune un strat de vată (pentru a preveni spargerea rezervorului de
mercur). Acest vas cu termometre se găseşte în dulapul de la locul de lucru al asistentei
de gardă.
Termometria la bolnavii internaţi se face de 2 ori pe zi: între orele 6-8 dimineaţa şi
între 16-18 seara. Nu se recomandă masurarea temperaturii după ingerarea hranei,
deoarece din cauza intensificării termogenezei indicaţiile termometrului vor fi ridicate.
În cazurile cînd e nevoie de a cunoaşte mai exact variaţia temperaturii zilnice în
tuberculoză, reumatism, sepsis temperatura se măsoară la fiecare 2-3 ore.
Temperatura poate fi determinată în: fosele axilare , în rect, cavitatea bucală, şi în
regiunea plicii inghinale. La etapa actuală o largă utilizare o are termometrul
,,Termotest”. Acest termometru este format dintr-o placă din polimeri, acoperită cu o
emulsie din cristale lichide. Pentru măsurarea temperaturii placa se aşează pe frunte: la
temperatura de 36,0 – 36,9 °C pe placă apare o literă luminată de culoare verde ,,N”
(Norme), în caz cînd temperatura depăşeşte 37,0 °C apare litera ,, F” (Febris).
Rezultatele obţinute se introduc în foaia individuală de înregistrare a temperaturii.
La oamenii sănătoşi temperatura corpului variază în funcţie de ora zilei:
a) este minimă între orele 3:00 -5:00 dimineaţa (remisiune matinala) datorită
diminuării proceselor metabolice în timpul somnului.
b) este maximă seara între orele 18:00-23:00.
Valorile minime ale temperaturii sunt cu 0,5° C mai mici decît cele maxime.
La femei temperatura corporală înregistrează valori peste 37°C în a doua jumătate a
ciclului menstrual, în timpul ovulaţiei. Emoţiile puternice pot determina o creştere a
temperaturii corporale. Locul de muncă cu condţii de creştere sau scădere a temperaturii
mediului ambiant pot determina dereglări ale temperaturii corpului. Climatul umed şi cald
determină creşterea temperaturii corporale, climatul rece şi umed determină scăderea
temperaturii corpului.Temperatura încăperii influenţează temperatura corpului astfel: camera
supraîncălzită produce creşterea temperaturii corpului prin radiaţia aerului către individ.
Acelaşi fenomen în sens invers se întîmplă cînd temperatura locuinţei este scăzută.În timpul
activităţii musculare foarte intense temperatura corpului poate creşte cu 2,2-2,7°C peste
valorile normale, dar revine cînd activitatea încetează. Temperatura corpului scade în timpul
inactivitaţii. La ingestia de alimente, în special, proteinele ridică temperatura corpului.
I. Foaia de temperatură.
Rezultatele obţinute se introduc în foaia individuală de înregistrare a temperaturii.
Aceasta foaie se copletează paralel cu foaia de observaţii medicale pentru fiecare
bolnav supus spitalizării. În foaia de temperatură se înregistrează grafic datele despre
temperatura corpului (scara ,,T”), frecvenţa pulsului (scara ,,P”) cît şi datele tensiunii
arteriale (scara ,, TA”). În partea de jos a foii de temperatură cu cifre se înregistrează
datele obţinute după aprecierea frecvenţei respiraţiei, aprecierea masei corporale, a
cantităţii de lichid ingerat în 24 ore precum şi volumul urinei eliminate în 24 ore.
Valoarea unei gradaţii de pe scara de temperatură este de 0,2°C. Rubrica ,,A cîta zi de
internare” este împărţită în două: ,,d” (dimineaţa) şi ,,s” (seara). Datele termometriei
de dimineaţă se înregistrează printr-un punct în rubrica ,,d” , temperatura de seară se
înregistrează printr-un punct în rubrica ,,s”. Punctele se unesc formînd curba termică.
83.Determinarea si notarea temperaturii corpului.
A. Măsurarea temperaturii în fosa axilară.
Scopul: Determinarea corectă a temperaturii corpului.
Indicaţii: De două ori pe zi la toţi pacienţii spitalizaţi, în diverse stări patologice.
Contraindicaţii: Procese inflamatorii în regiunea foselor axilare.
Utilajul necesar:
Termometrul medical.
Prosop.
Pix, foaia de temperatură.
Vas cu soluţie dezinfectantă.
Ceas.
Tehnica :
1. Se pregăteşte termometrul, se spală sub un jet de apă curgătoare, se şterge bine
şi se scutură pînă la coborîrea mercurului la diviziunea sub 35°C .
2. Se informează pacientul .
3. Se examinează regiunea fosei axilare unde se va efectua determinarea
temperaturii, prezenţa proceselor inflamatorii locale (procesele inflamatorii duc
la ridicarea temperaturii locale şi nu a întregului organism).
4. Se şterge cu prosopul pregătit regiunea fosei axilare de transpiraţie (deoarece
tegumentele umede coboară mercurul şi datele obţinute nu corespund realităii).
5. Rezervorul cu mercur al termometrului se aplică în fosa axilară în aşa mod, încît
rezervorul să contacteze din toate parţile cu corpul (între termometru şi corp să
nu nimerească lenjeria), iar bolnavul apropie mîina respectivă de cutia toracică.
La bolnavii gravi mîina este susţinută de asistentă.
6. Măsurarea temperaturii corpului dureaza 10 minute.
7. Datele obţinute se înregistrează în foaia de temperatură.
8. Termometrul folosit se supune dezinfectarii.
Accidente:
1. Spargerea termometrului.
2. Traumarea bolnavului.
3. Intoxicaţii cu mercur
B. Măsurarea temperturii în rect.
Scopul: Determinarea corectă a temperaturii corpului.
Indicaţii: Bolnavi gravi, bolnavi slăbiţi şi în cazul cînd nu este posibilă termometria
în fosa axilară.
Cotraindicaţii: Constipaţii, diareea, stări patologice în rect.
Utilajul necesar:
Termometrul medical.
Vazelină sterilă.
Muşama.
Aleză.
Foaia de temperatură, pix.
Vas cu soluţie dezinfectantă.
Tehnica:
1. Se pregăteşte pacientul fizic şi psihic.
2. Se pregăteşte termometrul, se spală sub un jet de apă curgătoare, se şterge bine
şi se scutură pînă la coborîrea mercurului la diviziunea sub 35°C .
3. Bolnavul este culcat în pat, sub fese se aşterne muşamaua ce se acoperă cu o
aleză (pentru a evita murdăria lenjeriei).
4. Rezervorul cu mercur al termometrului se unge cu vazelină şi se introduce pînă
la jumătate în rect.
5. Asistenta apropie fesele bolnavului, ţine termometrul cu mîina pe tot parcursul
manipulaţiei, se apreciază temperatura timp de 3 minute.
6. Datele obţinute se înregistrează în foaia de temperatură. Termometrul folosit
este supus dezinfectarii.
Accidente:
1. Spargerea termometrului.
2. Traumarea bolnavului.
3. Intoxicaţii cu mercur.
C. Măsurarea temperaturii în cavitatea bucală.
Scopul: Determinarea corectă a temperaturii corpului.
Indicaţii: Bolnavi gravi, bolnavii slăbiţi şi în cazul cînd nu este posibilă termometria în
fosa axilară.
Contraindicaţii: Bolnavii cu dereglări psihice, bolnavii inconştienţi.
Utilajul necesar:
Termometrul medical.
Foaia de temperatură, pix.
Vas cu soluţie dezinfectantă.
Ceas.
Tehnica :
1. Se pregăteşte termometrul.
2. Bolnavului i se explică tehnica efectuării termometriei ce necesită atenţie din
partea asistentei şi a bolnavului.
3. Rezervorul cu mercur al termometrului se introduce între suprafaţa de jos a
limbii şi fundul cavităţii bucale.
4. Corpul termometrului se ţine de către bolnav cu buzele sub supravegherea
asistentei.
5. Măsurarea temperaturii durează 2 minute.
6. Datele obţinute se înregistrează în foaia de temperatură.
7. Termometrul folosit se supune dezinfectării.
Accidente:
1. Spargerea termometrului.
2. Traumarea bolnavului.
3. Intoxicaţii cu mercur.
D. Măsurarea temperaturii în plica inghinală.
Scopul: Determinarea corectă a temperaturii corpului.
Indicaţii: La copii.
Contraindicaţii: Procese inflamatorii în regiunea plicii inghinale.
Utilajul necesar:
Termometrul medical.
Foaia de temperatură.
Prosop.
Vas cu soluţie dezinfectantă.
Pix.
Ceas.
Tehnica :
1. Se pregăteşte termometrul.
2. Bolnavului i se explică tehnica efectuării termometriei.
3. Se examinează regiunea plicii inghinale la prezenţa proceselor
inflamatorii.
4. Se şterge cu un prosop regiunea plicii inghinale de transpiraţie şi
urină.
5. Piciorul copilului se îndoaie uşor în artuculaţia şoldului şi în cuta
formată se introduce rezervorul cu mercur al termometrului.
6. Măsurarea temperaturii corpului durează 10 minute.
7. Datele obţinute se înregistrează în foaia de temperatură.
8. Termometrul folosit se supune dezinfectării.
Accidente:
1. Spargerea termometrului.
2. Traumarea bolnavului.
3. Intoxicaţii cu mercur.
84.Notiunea de febra.Clasificarea febrei.
Def. Febra este un sindrom caracterizat prin hipertermie, însoţită de accelerarea
ritmului cardiac şi respirator, creşterea vasodilataţiei cutanate (hiperemia, transpiraţia),
stare generală alterată, pierderea apetitului şi prezenţa unor tulburări nervoase (frison,
cefalee, insomnie, agitaţie, delir, sete). Absenţa febrei demonstrează o slabă reactivitate
a organismului (în cazul pneumoniei la bătrîni).
Clasificarea febrei:
Dupa înălţime:
a) Subfibrilitate - menţinerea temperaturii corporale între 37,0-37,9°C.
b) Febra moderată - menţinerea temperaturii corporale între 38,0-38,9°C.
c) Febra ridicată - menţinerea temperaturii corporale între 39,0-39,9°C.
d) Hiperpirexie - menţinerea temperaturii corporale peste 40,0°C.
După durată:
a) Febra temporară - menţinerea hipertermiei timp de cîteva ore.
b) Febra acută - menţinerea hipertermiei pînă la 15 zile.
c) Febra subacută - menţinerea hipertermiei pînă la 45 zile.
d) Febra cronică - menţinerea hipertermiei peste 45 zile.
85.Perioadele febrei.Sindromul febril.
În evoluţia febrei se disting 3 perioade:
1. Perioada iniţiala sau de debut - poate dura cîteva ore - debut brusc, sau
cîteva zile - debut lent. Se caracterizează prin predominarea termogenezei în
raport cu termoliza. Are loc ridicarea treptată a temperaturii însoţită de
senzaţia de frig (pielea de găină - piloerecţia), de frison, cianoză, cefalee,
insomnie.
Frisonul e o reacţie nervoasă caracterizată prin tremurări neregulate (datorită creşterii
bruşte a temperaturii) care apar în urma contracţiilor musculare şi sunt cu atît mai
intense cu cît creşterea temperaturii este mai rapidă. În cazul cînd temperatura corpului
creşte cu 1°C frecvenţa pulsului creşte cu 8-10 bătăi, iar a respiraţiei cu 4 mişcări
respiratorii pe 1 minut.
2. Perioada de stare - poate să dureze zile sau săptămîni, aspectul curbei
termice fiind diferit, în funcţie de boală. Termogeneza şi termoliza sunt la un
nivel. În această perioadă febra atinge apogeul şi ca rezultat se intensifică
starea toxică. E caracteristic sindromul febril ce prezintă un grup de semne:
cefalee, tahicardie, tahipnee, inapetenţă, sete, oligurie, urină concentrată,
convulsii, halucinaţii, dezorientare.
3. Perioada de declin - se poate prezenta diferit. În unele boli temperatura
scade lent, treptat - cînd se vorbeşte de liză. În altele scade brusc, în cîteva
ore, ajungînd valori normale şi fiind însoţită de transpiraţii mari (proces care
contribuie la pierderea căldurii şi marchează, de obicei, sfîrşitul accesului
febril), poliurie (urină abundentă), membrele devin reci, apare cianoza
buzelor ca rezultat al scăderii bruşte a tensiunii arteriale. Acest mod de
scădere a febrei se numeşte criză.
86.Ingrijirea bolnavului febril in diferite perioade ale febrei.
I. Perioada de debut:
- Regim strict de pat.
- Bolnavul se înveleşte bine.
- Termofoare calde la picioare.
- Se evită curentul şi afluxul de aer rece.
- Se administrează băuturi calde.
- Se observă funcţionarea normală a organelor de excreţie.
- Se menţine igiena tegumentelor şi mucoaselor.
- Se observă : respiraţia, pulsul, tensiunea arterială, temperatura.
II. Perioada de stare:
- Regim strict la pat .
- Se menţine igiena tegumentelor şi mucoaselor.
- Se administrează băuturi în cantităţi mari, pînă la 3 litri.
- Hrană bogată în vitamine, calorică, uşor digerabilă (4-5 ori pe zi în cantităţi mici),
dieta nr.13.
- Se observă funcţionarea normală a organelor de excreţie.
- Se iau măsuri pentru scăderea temperaturii corpului, începînd cu metode fizice se
aplică comprese reci, împachetări reci, punga cu gheaţă, fricţiuni.
- Se observă : respiraţia, pulsul, tensiunea arterială, temperatura.
III. Perioada de declin:
- Se evită curentul şi afluxul de aer rece.
- Schimbarea frecventă a lengeriei de corp şi de pat.
- Se menţine igiena tegumentelor şi mucoaselor.
- Se observă funcţionarea normală a organelor de excreţie.
- Se observă : respiraţia, pulsul, tensiunea arterială, temperatura.
- Se administrează băuturi calde.
- Dieta nr.13.
În cazul scăderii tensiunii arteriale:
- Poziţia forţată în pat - se ridică picioarele bolnavului cu 30-40 cm. mai sus de
nivelul capului şi i se scoate perna de sub cap.
- Termofoare calde la picioare.
- Ceai, cafea tare şi caldă.
- Administrarea medicamentelor cu scop de a mări tensiunea arterială: mezaton,
cofeină, cordiamină, sulfocamfocaină.
Def. Hipotermia - reprezintă scăderea temperaturii corpului sub limitele normale, cauzată de
dezechilibul între termogeneză şi termoliză. Este mai puţin nocivă decît hipertermia. La copii
hipotermia este cauzată de expunerea prelungită la frig, de dereglări endocrine, la adulţi de
abuz de sedative şi alcool, la vîrstnici cauza este încetinirea activităţii sistemului nervos.