Sunteți pe pagina 1din 12

GRECIA ANTICA

Mediul si locuitorii. Grecia arhaica


Regiunile Greciei antice

Grecia continentală:
Grecia de nord

Grecia
Grecia
asiatica
Grecia de mijloc
insulară

Grecia de sud
Mediul
►O ţară muntoasă, cu
câmpii puţine şi
înguste, ţărmuri
crestate, înconjurate
de insule.
► Bogăţiile cele mai
răspândite: argila,
marmura şi
frumuseţea
peisajului.
► Apropierea mării i-a
îndreptat pe greci
spre alte ţinuturi, în
căutare de noi
bogăţii (grâne,
bronz, aur, fildeş,
mirodenii, sclavi).
► Corăbiile lor
transportau vase din
lut frumos pictate,
ţesături şi obiecte
iscusit lucrate, vinuri
şi ulei de măsline.
Locuitorii Greciei
• ► Poporul grec explică începu
turile istoriei sale prin mituri
sau legende. Potrivit uneia din
tre ele, Helen, fiul cel mai mare
al primului om de pe pământ,
ar fi strămoşul elenilor.
• ► Cei mai vechi locuitori au
fost preelenii (de dinaintea ele-
nilor), numiti pelasgi sau
egeeni.
• ► Peste această populaţie de
pescari, vânători şi agricultori,
au venit la sfârşitul mil III î.H.,
din nordul Peninsulei Balcani-
ce, triburi de indo-europeni,
păstori şi războinici.
• ► Din amestecul lor s-a format
poporul elen.
Migratia triburilor elene
• Ionienii : 2000 i.H
• Eolienii : 1600 i.H
• Aheii : 1400 i.H
• Dorienii : 1200 i.H
Primele civilizatii. Date generale
• 2500 i.H. : pelasgii, cei mai vechi locuitori;
creeaza civilizatia cretana;
• 2000 i.H. : ionienii – primul trib elen,
patrunde in Grecia continentala;
• 1600 i.H. : aheii – alt trib elen, creaza
civilizatia miceniana;
• 1200 i.H. : migratia dorienilor – cei mai
razboinici si mai distrugatori dintre eleni.
Civilizatia cretana
• Creata de pelasgi /
egeeni mai devreme
de 1600 i.H.;
• Este un mare imperiu
comercial si maritim;
• Cetate importanta :
CNOSSOS, construit
de regele Minos;
• Aici exista si labirintul
in care traia MINOTAU-
RUL;
• Civilizatia este distru-
sa de aheii dupa
1400 i.H.
Civilizatia minoica

• Creata aheii pe la
1600 i.H.;
• Cetati fortarete cu
ziduri ciclopice :
MICENE, TIRINT,
PILOS, ARGOS;
• Civilizatia este
distrusa de dorieni in
jurul anului 1400
i.H.
Razboiul troian

• Este razboiul dintre


troieni si aheii;
• Atestat arheologic in
jurul anilor 1280 i.H;
• Evenimentele sunt
relatate de legendele
si miturile grecilor,
adunate de Homer in
poemul ILIADA
“Anii intunecati”

• 1200 i. H., migratia dorienilor – cei mai


razboinici si mai distrugatori dintre greci;
• In aceasta perioada sunt distruse cetatile
miceniene (MICENE, PILOS)

S-ar putea să vă placă și