1.

Popoare în Antichitate
1.1 Popoare din Orientul Mijlociu

• Orientul Mijlociu: zona geografică cuprinsă între Marea Mediterană și Golful Persic.
Popoarele care au locuit în această arie geografică în Antichitate au fost mesopotamienii,
egiptenii și evreii.

1. Mesopotamienii

Prima mare civilizare a Antichității s-a

constituit în zona văilor fertile ale Tigrului
și Eufratului, în Mesopotamia („Țara
dintre fluviuri”). Civilizația mesopotamiană
a apărut după așezarea mai multor popoare
în regiunea „Semilunei fertile”: sumerienii
(în sud), akkadienii (în centru) și asirienii
(în nord).În Mesopotamia au apărut prima
dată agricultura (10000 î.Hr.), primele
orașe (4000 î.Hr.).

Orașele cele mai cunoscute au fost Ur, Uruk și Lagash (Sumer). Aceste prime orașe-stat
erau independente unul de celălalt. Pentru a se proteja, erau înconjurate de o cetate, iar în
centrul orașului se afla un zigurat: un templu unde locuiau preoții și de unde era controlat
comerțul, producția agricolă și impozitele. Preotul suprem avea puterea religioasă și politică.
În jurul orașelor se întindeau terenurile agricole ale acestora, cultivate cu ajutorul sistemelor
de canalizare. Majoritatea locuitorilor erau agricultori și păstori. Datorită bunăstării, orașele-
stat mesopotamiene au crescut, iar conflictele dintre acestea pentru controlul pământurilor
arabile au început. Războaiele au dat naștere unor șefi militari care s-au transformat treptat în
monarhi (regi). Între anii 3000 î.Hr. și 1000 î.Hr. Mesopotamia a fost dominată de mai multe
popoare: Regatul Akkadului, Imperiul Babilonian, Imperiul Asirian și Imperiul Persan.

Importanța Mesopotamiei rezidă în faptul că în jurul anului 3100 î.Hr. sumerienii au

inventat scrierea. Inițial au fost folosite pictogramele, transformându-se treptat în
cuneiforme.

O altă contribuție importantă a

civilizației mesopotamiene a fost arta.
Mesopotamienii au inventat arcul și
bolta, cu care au reușit să construiască
temple și palate impresionante. Pentru a
decora ușile și pereții acestor construcții,
au folosit basoreliefuri, precum cel în
care este reprezentat regele Assurbanipal
la o vânătoare de lei.
2. Egiptenii

Civilizația egipteană a apărut acum 5000 de ani în nord-estul Africii. Teritoriul antic al
Egiptului este format din Valea Nilului, lată de 10-25 km și lungă de 1000 km. Înconjurat de
deșert și munți, singurul izvor de viață pentru vegetație și faună este Nilul cu inundațiile sale.
De regulă, revărsarea unui fluviu produce pagube, însă nu și în cazul
Nilului. După anotimpurile ploioase apele Nilului se revărsau, iar după
ce apa se retrăgea pe cursul normal al râului lăsa în urmă un sol mâlos,
foarte fertil și adecvat pentru agricultură.

Doc. 1.: Fluviul prilejuiește, în general, atâtea înlesniri pentru

agricultură și atâtea foloase pentru oameni, încât majoritatea
cultivatorilor nu trebuie decât să arunce sămânța pe locurile care s-au
uscat și să aducă vitele acolo, ca să calce sămânța în picioare. Iar
după patru sau cinci luni ei vin înapoi să facă secerișul. Alții, după ce
trec cu niște pluguri ușoare peste ogoarele care au fost udate, strâng cu
grămada roadele, fără multă cheltuială și trudă.

(Diodor din Sicilia, Biblioteca istorică)

Dependența de apele fluviului au impus, din mileniul al IV-lea î.Hr., realizarea și

întreținerea unui complicat sistem de irigații care asigura reținerea și repartizarea apelor
necesare agriculturii. În perioada neoliticului triburile nord-africane de vânători nomazi au
migrat spre Deltă și Valea Nilului, regiuni care le ofereau posibilități optime pentru
agricultură. Au devenit sedentari, agricultori și crescători de animale

Necesitatea de a controla Nilul și revărsările acestuia a dus la formarea unor mici

centre de putere locală. Organizarea gentilică a fost înlocuită de comunitățile teritoriale sătești
sedentare, care gravitau în jurul a două nuclee statele:

1. Egiptul de Jos, care cuprinde Delta Nilului.

2. Egiptul de Sus, care cuprinde fluviul propriu-zis al Nilului până la prima cataractă.

Baza economiei Egiptului a fost agricultura. Se cultiva în primul rând cereale (orz,
grâu) și in. Se practica și grădinăritul, pomicultura, viticultura. În Deltă, trestia, lotusul și
papirusului creșteau din abundență. Tot aici a fost răspândită și creșterea vitelor. S-au
dezvoltat și meșteșugurile: extracția și prelucrarea pietrei, metalurgia, prelucrarea pietrelor
semiprețioase și prețioase, țesutul, olăritul.

Despre viața cotidiană a egiptenilor avem un bogat

material informativ. Clima caldă și lipsa precipitațiilor
permiteau ca oamenii simpli să poată locui în colibe din
trestie sau în case din chirpici. Casele celor bogați aveau
două niveluri, un subsol și erau construite din cărămidă
uscată la soare. Pe lângă parc și bazinul cu apă, în curtea
acestora se aflau anexele.
3. Evreii

Civilizația ebraică s-a constituit și evoluat în partea sudică a țărmului Levantului, între
Mesopotamia și Egipt, în țara numită Palestina.

Sursa cea mai relevantă în privința istoriei poporului evreu este Biblia. Conform tradiției
biblice, la începutul celui de-al II-lea mileniu î. Hr. Abraham a fost chemat să fie
întemeietorul unui popor nou și purtătorul unei credințe într-un singur Dumnezeu. După o
epidemie de foamete, evreii au emigrat spre Peninsula Sinai, unde au ajuns în sclavie. După
400 ani au fost eliberați de Moise.

În secolul al XI-lea î.Hr, se instaurează dinastia monarhică sub conducerea lui Saul,
devenind o putere importantă în regiune sub regii David (1004-965 î.Hr.) și Solomon (965-
930 î.Hr.) cu capitala la Ierusalim.

1.2. Popoare din Europa

În mileniul al IV-lea î.Hr., în timp ce pe văile fertile ale Tigrului și Eufratului se forma
civilizația mesopotamiană iar pe cea a Nilului cea egipteană, Europa a fost cucerită de noi
populații: indo-europenii. Cel mai probabil, locul lor de origine a fost Asia Centrală și
stepele nord-pontice. Aceste triburi de războinici și păstori s-au așezat peste populațiile
agricole neolitice care existau în Europa la acea dată. Cultura indo-europenilor era mai
avansată: cunoșteau roata, foloseau calul și prelucrau bronzul.

1. Grecii

Popor migrator din nordul Europei care s-a așezat spre sfârșitul mileniului al II-lea î.Hr. în
sudul Peninsulei Balcanice, pe litoralul Asiei Mici și pe insulele din Marea Egee. Invazia
grecilor a inaugurat o epocă de decădere culturală. Această lume decadentă este descrisă în
opera lui Homer, Iliada. Scrisă în secolul al VIII-lea î.Hr., în ea este descrisă o lume plină de
lupte între basilei (regi). Începând cu secolul al V-lea î.Hr. va începe epoca de cea mai mare
prosperitate pentru civilizația greacă.
 Din punct de vedere politic, grecii erau
organizați în polis (orașe-stat), a cărui teritoriu
se întindea până unde se vedea cu ochiul liber
de pe punctul cel mai înalt (acropolă) al cetății.
Dezvoltarea polis-urilor și caracteristicile
mediului înconjurător au dus la expansiunea
grecilor prin colonizări. Motivele pentru
întemeierea coloniilor: nu exista suficient
pământ arabil; suprapopulare și exil politic.

Coloniile grecești erau independente din

punct de vedere politic și economic față de
cetatea fondatoare, însă păstra cu aceasta relații
economice preferențiale.

2. Romanii

Au apărut după așezarea etruscilor în Peninsula Italică în secolul al VIII-lea î.Hr. peste
populațiile indo-europene deja existente în regiune. Expansiunea etruscilor, o populație de
origine orientală, a dus la asimilarea celorlalte popoare și la nașterea Imperiului Roman.

3. Tracii

Populație indo-europeană care s-a așezat în Peninsula Balcanică și Carpați în mileniul

al II-lea î.Hr. Tracii se organizau în triburi, conduse de regi, între care au existat conflicte:
moesii, tribalii, odrisii, geții și dacii.

Tracii de la Nord de Dunăre: geto-dacii.

Datorită proximității geografice primii

care au intrat în contact cu tracii au fost
grecii, care pe cei de la Nord de Dunăre
i-au numit geți, aceștia din urmă locuind
în Dobrogea și Muntenia.

Populațiile tracice care au trăit în

zona colinară a Banatului și în
Transilvania au fost numiți de către
Caesar daci. Între geți și daci nu există
nici o diferență în ceea ce privește
originea și limba lor. Diferența o regăsim
în ocupațiile lor: geții se ocupau cu
agricultura și păstoritul în timp ce dacii
se axau pe minerit.