Ministerul Educației și cercetării a R.M.

Colegiu de artă Nicolae Botgros din Soroca

Referat
Cultura Greciei Antice

Realizat de:
Gladuneac Verginia
Elevă în grupa 171F/redusă
Catedra: Biblioteconomie și asistență informațională
Profesor: Babii Nina
Grad Didactic: II

2023
 Gladuneac Verginia

Cuprins:

Capitolul 1: Spațiul Geografic .................................................. 3

Capitolul 2 : Descoperiri arheologice ...................................... 4
Capitolul 3: Istoria culturii și civilizației antice .......................... 9
Sub-capitolul 3.1 : Civilizația miceniana ............................... 9
Sub-capitolul 3.2 : Invazia doriana ...................................... 12
Sub-capitolul 3.3:Organizarea polisurilor ............................ 13
Capitolul 4 :Stabilirea regulilor democratice de guvernare a
cetatii pe baza legilor scrise. ................................................. 15
Capitolul 5: Epoca clasica a culturii Greciei Antice ............... 18

2
 Gladuneac Verginia

GRECIA ANTICA
Capitolul 1: Spațiul Geografic
Spatiul geografic in care a aparut si dezvoltat cultura si civilizatia
grecilor antici cuprinde un areal vast format din partea continentala a Greciei
si coastele apusene ale Asiei Mici, insulele Marii Egee si incepand cu
secolul al VIII i.Hr., din numeroasele colonii grecesti raspandite in Sicilia si
sudul Italiei, precum si in alte zone ale M. Mediterane si M. Negre. Acestui
cadru geografic din bazinul mediteranean, grecii i-au spus Elada, denumire
care nu reprezenta unitatea politica a teritoriului, ci se referea la cultura si
civilizatia comunitatilor care-si aveau aceeasi origine a unitatii lingvistice si
a sistemului de valori traditionale specifice pentru “eleni” (= greci, dupa
denumirea data de romani mai tarziu). Actualul teritoriu al Greciei a fost
locuit din paleoliticul inferior de o populatie legata de pastorit si agricultura
specifice civilizatiei neolitice (mileniul V i.Hr.). Ulterior au migrat populatii
din Anatolia, in trei valuri, pana in jurul anului 2.5oo i.H., cand in Grecia s-a
introdus civilizatia bronzului.

Imagine 1: Prima harta a Greciei antice

Conditiile pedoclimatice ale Greciei continentale ca si a insulelor egeene

sunt net nefavorabile agriculturii comparativ cu zonele geografice ale marilor
3
 Gladuneac Verginia

civilizatii ale antichitatii orientale. De asemenea, zacamintele metalifere si

aurifere erau putine si greu exploatabile, in schimb grecii au valorificat
excelenta argila fina abundenta in intreaga peninsula si in insule.

Relieful accidentat al tarmurilor, rezultat in urma cataclismului

tectonic, explica actuala configuratie a M. Egee ce a generat lipsa unor cai
facile de comunicatie pe uscat intre comunitatile grecesti stabilite de-a
lungul litoralului peninsulei. Aceasta a determinat organizarea lor in entitati
politice relativ independente, care prin intermediul marii vor comunica si
intretine multiple legaturi pe apa intre ele.

Populatiile pre-elenice (pelasgii) bastinase in peninsula vor fi impinse

pe valurile marii de saracie (sora de sange a grecilor, cum spunea Herodot),
dar si de presiunea noilor valuri de populatii indo-europene din stepele
meridionale ale Niprului si Donului, care patrund din nord la inceputul
mileniului al II-lea i.Hr.

Primii migratori indo-europeni au fost ionienii, ei vorbeau o limba

proto-greaca, si au patruns in jurul anului 2000 i.Hr. in Grecia supunand
pelasgii autohtoni. Ionienii erau organizati, pentru scopurile lor razboinice,
intr-o societate de tip militar, introducand in Grecia calul si roata olarului.
Dupa ce ocupa toata peninsula, ei intemeiaza cetati fortificate in jurul unor
sanctuare care posedau pamanturi in comun. In jurul anului 1.600 i.Hr., sub
presiunea aheilor, ionienii vor migra din nou in insulele egeene si pe tarmul
vestic al Anatoliei, unde in secolele urmatoare cetatile lor vor cunoaste o
puternica dezvoltare economica si culturala ce marcheaza o etapa
semnificativa in istoria antichitatii grecesti. Invazia aheilor este urmata, la
scurt timp, de valul triburilor eolilor, iar, in final, in jurul anului 1.200 i.Hr.
urmeaza invazia dorienilor, cel de-al patrulea val migrator, care se stabileste
in zona Tesaliei si mai ales in Peloponez, alungandu-i pe ionieni spre alte
zone ale Mediteranei orientale.

Capitolul 2 : Descoperiri arheologice

Descoperirile arheologice din ultima suta de ani au scos la iveala ca

valorile culturii si civilizatiei vechii Elade nu pot fi intelese in mod
corespunzator daca nu sunt analizate in contextul mai larg al civilizatiei
mediteraneene, unde s-au afirmat asa-zisele “popoare ale marii” cu mult
4
 Gladuneac Verginia

inaintea grecilor antici. Majoritatea istoricilor considera ca prima civilizatie

din Mediterana este legata de insula Creta, unde incepand cu mileniul V i.Hr.
a inflorit o cultura care fixeaza temeiurile culturii si civilizatiei Greciei
antice, implicit ale Europei in ansamblul sau. Britanicul Sir Arthur Evans la
sfarsitul secolului trecut, urmat de alti istorici (A. Toynbee, N. Platon, s.a.)
vor aduce la lumina dovezile civilizatiei cretane si influenta exercitata de
aceasta in spatiul continental al Greciei antice.

Figura 2: Insula Creta , Piata Cnosso

5
 Gladuneac Verginia

Prin pozitia sa geografica, insula Creta (8.287 Km²) se afla la

intersectia axei N –S dintre Europa si nordul Africii si al axei E - V, dintre
Orientul Mijlociu si stramtoarea Gibraltar, ceea ce explica interferentele
cretanilor cu alte civilizatii ale bazinului mediteranean. Creta a fost populata
inca din perioada neolitica, desi cu un relief muntos (93% din suprafata) are
o campie redusa pe litoral unde se cultivau cereale si legume, insa pe
colinele terasate erau amenajate livezi de maslini, smochini si podgorii cu
vita de vie. Zona muntoasa era in cea mai mare parte acoperita cu paduri de
conifere si chiparosi (foarte cautati pentru catargele corabiilor) unde cretanii
vanau iepuri, mistreti, cerbi, s.a.

Subsolul era bogat in zacaminte de cupru prin combinatia cu cositorul

din Ionia marcheaza inceputul civilizatiei bronzului in Creta, in mileniul al
III-lea i.Hr.

Intregul teritoriu al insulei era impartit in mici state-orase (dupa

ultimele cercetari arheologice exista vestigii a 93 orase care isi aveau
propriile legi de organizare si credinte religioase, ceea ce explica si desele
conflicte, care, in final, au dus la impunerea hegemoniei orasului-stat
Cnossos, atat in insula cat si pe mare pentru mai multe secole. Civilizatia
cretana se confrunta in jurul anului 1.750 i.Hr. cu distrugeri catastrofale
cauzate, probabil, de urmarile unui seism, de altfel, fenomen frecvent in
zona, sau ca urmare a unor invazii straine. Timp de cca. patru secole (1750-
1350 i.Hr.), in special, legat de numele legendarului rege Minos din
Cnossos, cultura si civilizatia cretana atinge apogeul puterii sale pe insula si
in bazinul Mediteranei.

Aceasta epoca de inflorire a culturii si civilizatiei din Creta a fost denumita

“minoica” sau prin extensie “egeeana”, dat fiind aportul cretanilor la
raspandirea maslinului, a vitei de vie, a ceramicii fine, precum si a cultului
unor mari divinitati si a ceremoniilor religioase intrate mai tarziu in spatiul
cultural al Eladei. Dupa 1400 i.Hr. in Creta patrunde primul val de
razboinici ahei din Peloponez, multi angajati ca mercenari, care prin
infiltrari si migrari succesive vor reusi sa-si impuna autoritate, iar peste doua
secole vor face sa apuna epoca civilizatiei cretane. Renumitul palat din
Cnossos si alte edificii din celelalte orase cretane vor fi distruse si pradate,
iar multi cretani sunt nevoiti sa emigreze in insulele din jur (Cipru si chiar
Sicilia) si pe tarmul Orientului Mijlociu. De asemenea, procesul firesc de
fuziune etnica dintre cretani si aheii invadatori este reflectat si de legenda in
care Atreu, mama lui Agamemnon regele cetatii Micene, ar fi fost fiica
6
 Gladuneac Verginia

regelui cretan din Angolida.

Aheii micenieni vor prelua stafeta hegemoniei maritime de la cretani dar si

alte valori si traditii culturale din Creta pe care le vor asimila si transfera in
Grecia continentala, marcand prima epoca in istoria culturii si civilizatiei
grecesti.

Viata economica a Greciei antice nu poate fi conceputa in afara aportului

cretan privind cultura maslinului, smochinului si vitei de vie in Peloponez, a
exploatarii miniere si a prelucrarii metalelor, a artei mestesugaresti (bijuterii,
ceramica, stofe, arme, etc.) in organizarea schimburilor comerciale prin
preluarea sistemului de masuri si greutati, a noului sistem de scriere, asa-zisa
“Linia B”, dupa ce fenicienii elaborasera “Linia A”, iar, mai tarziu, latinii
“Linia C”.

Arhitectura miceniana a aheilor a preluat modelul megaronului cretan in ceea

ce priveste constructia templelor si modelul palatului din Cnossos, descris de
Homer in Odiseea, inclusiv modul de viata si vestimentatia cretanilor. Grecii
vor imprumuta si termenul de “basileus” pentru functia suprema a regalitatii.
De asemenea, unele zeitati si mituri cretane, ritualuri si practici initiatice, le
vom gasi mai tarziu in patrimoniul spiritual al grecilor, precum eroinele:
Dictinna (Britomartis), Plitia, Arianna, Europa, etc. Fara mostenirea cretana
nu putem explica mitologia grecilor (ex. Minos), nici raspandirea conceptiilor
religioase antropomorfice. Traditia intrecerilor de gimnastica, muzica si
dansul din Grecia antica isi afla sorgintea in civilizatia cretana.

Continutul epic al Iliadei nu poate fi desprins de coordonatele civilizatiei

cretane, de asemenea, legendele marinarilor cretani au fost o sursa de
inspiratie pentru descrierea episoadelor din Odiseea, preluate, mai tarziu, de
poetii, cantaretii si rapsozii din polisurile grecesti.

7
 Gladuneac Verginia

Imaginea 3 : Iliada . Manuscris

8
 Gladuneac Verginia

Capitolul 3: Istoria culturii și civilizației antice

Istoria culturii si civilizatiei Greciei antice integreaza in evolutia ei, conform

majoritatii analistilor, cinci epoci (perioade) distincte, dupa cum urmeaza: 1.
Epoca miceniana; 2. Epoca “obscura”; 3. Epoca arhaica; 4. Epoca clasica; si
5. Epoca elenistica. Unii istorici insa rezuma cultura si civilizatia antichitatii
grecesti la ultimele trei epoci istorice: arhaica, clasica si elenistica.
Consideram ca sistemul de valori al antichitatii grecesti nu poate fi desprins
de coordonatele civilizatiei miceniene opera a aheilor, denumiti de Homer
stramosii grecilor.

Sub-capitolul 3.1 : Civilizația miceniana

Civilizatia miceniana evidentiaza generic o denumire conventionala si mai

putin o unitate politico-teritoriala, pe care istoricii Greciei antice au dat-o
rolului jucat initial de orasul Micene in ansamblul numeroaselor orase
(state) ahee, precum: Teba, Atena, Argos, Tirint, Pylos, etc. De altfel, in
spatiul cultural al vechii Elade, civilizatia miceniana si-a transmis si asigurat
continuitatea pe coordonatele spiritualitatii religioase, inclusiv in epoca
clasica a culturii grecesti. “Prestatia aheilor de a fi stramosii elenismului
este intarita, asa cum preciza A. Toynbee, printr-o dovada de ordin religios.
Fiindca zeitatile Panteonului olimpic isi dovedesc limpede obarsia lor in
barbaria aheeana, in vreme ce putinele ramasite ale unui cult elen derivat
din lumea minoica ar putea fi gasite cel mult in paraclisurile si in criptele
templelor religiei elene, in anumite culte locale, in misterele subterane si in
crezuri ezoterice”.

Aparitia culturii si civilizatiei din Grecia antica se leaga indisolubil de rolul

pe care aheii l-au avut in viata economica si spirituala din bazinul egeean si
al tarmurilor vestice ale Anatoliei, atat sub influenta civilizatiei cretane, pe
care au asimilat-o si transferat-o pe continent, cat si in contactele, mai mult
sau mai putin conflictuale, cu cetatile fortificate ale ionienilor. Istoricii
antichitatii grecesti recunosc ca aheii au fost initiatorii civilizatiei pe
pamantul vechii Elade.

Civilizatia miceniana si-a ancorat temeiurile ei politico-administrative si

economice, adaptand unele modele ale civilizatiei cretane, dupa cca. 300 de
9
 Gladuneac Verginia

ani de jafuri si infiltratii pe care aheii le-au avut in orasele din Creta.
Caracterul razboinic al aheilor a imprimat de la inceput culturii si civilizatiei
miceniene o structura puternica de organizare politico-administrativa, de
desfasurare a vietii social-economice si de strategie militara bazata pe
expeditii de jaf si cotropire. Cea mai semnificativa actiune razboinica a
aheilor este legata de razboiul Troiei, pe care regele micenienilor
Agamemnon l-a castigat dupa zece ani de asediu, descris de Homer in
epopeea Iliada. Faptele de eroism sunt motivate in epopeea homeriana de
legenda rapirii reginei Elena de catre troianul Paris, in realitate razboiul
troian, declansat dupa Herodot in jurul anului 1250 i.Hr, s- a dovedit a fi o
actiune de jefuire a bogatiilor de care dispunea cetatea Troia.

Pentru razboinicii ahei razboiul nu era conceput in vederea expansiunii

teritoriale, ci era privit ca un fel de piraterie (de prada), de altfel, pirateria
alaturi de comert era o activitate profitabila si onorabila in acelasi timp.

In perioada miceniana, Grecia era impartita intr-o multitudine de state

independente, unite uneori din considerente militare in confederatii, fiind
conduse de monarhii ereditare. Regele indeplinea calitatea de judecator
suprem in diferendele marilor aristocrati si de comandant suprem al armatei
in timp de razboi, el se sprijinea pe adunarea militarilor, organism politic
specific democratiilor militare, intalnite, mai tarziu, la spartani si la
popoarele germanice. De asemenea, regele era seful religios al comunitatii,
oficia sacrificii rituale si primea onoruri divine ca reprezentant al zeitatilor.

Institutia monarhica era secondata la conducerea politica a statelor

miceniene de “Sfatul Batranilor”, care il asista pe rege la sacrificiile oficiate
de el, la sedintele de judecata, iar “in timp de razboi examina situatia
operatiunilor militare cu functia de Consiliu de razboi”.

10
 Gladuneac Verginia

In sfera demnitatilor civile un loc important la ahei era detinut de basileus,

alaturi de alte functii militare, religioase sau administrative. El reprezenta o
comunitate ce se bucura de o anumita autonomie, corespunzator unor unitati
administrative controlate de un guvernator. La nivelul oraselor si satelor din
epoca miceniana se consemneaza o evidenta administrativa riguroasa pastrata
de scribi specializati (ex. textele inscrise pe tablite descoperite la Pylos).

Structura sociala specifica civilizatiei miceniene cuprindea in varful ierarhiei

patura aristocratiei deservita de masa lucratorilor agricoli, a mestesugarilor si
urmata la baza de muncitori zilieri (tetii) si sclavii proveniti din piraterie.

Creatiile artistice, in epoca miceniana, erau, de regula, legate de activitatea

din jurul palatului regal, care initia si controla munca aristocratilor.
Caracteristic palatelor miceniene, comparativ cu cele cretane, ele erau
fortificate si amplasate in locuri ce asigurau conditii naturale de aparare,
fiind de dimensiuni arhitecturale mult mai mici decat cele din Creta. In timp
ce cretanii isi proiectau palatele in jurul unei curti centrale (ex. palatul lui
Minos din Cnossos), aheii realizau palatul regal in functie de salonul
dreptunghiular destinat cultului, amplasat in centrul palatului (megaron),
vatra in jurul careia erau construite alte incaperi destinate oaspetilor,
arhivelor, aprovizionarii cu arme si hrana si diverselor ateliere
mestesugaresti. Palatul regal era inconjurat de un zid de aparare (ex. la
Micene avea cca. 1 Km lungime si 6 m grosime) cu turnuri, cazemate,
drumuri si galerii pentru garzile de rond.

Palatul regal de la Micene reprezenta un bastion fortificat, tip cetate,

prevazut cu renumita “Poarta a Leilor” si cu o retea subterana de conducte
din teracota pentru aductiunea apei potabile. Apeducte si bazine din piatra
pentru acumularea apei potabile in incinta cetatii vom intalni si la Atena si
in alte orase miceniene. Aheii au realizat, de asemenea, o retea de drumuri si
poduri pietruite, prevazute cu elemente necesare comunicatiilor lesnicioase
intre orase.

11
 Gladuneac Verginia

Sub-capitolul 3.2 : Invazia doriana

Invazia doriana a avut consecinte dezastruoase pentru comunitatile

grecesti, organizarea economica si administrativa a cetatilor miceniene
fiind distruse, inclusiv scrierea lor dispare intre secolele XII – VIII i.Hr.,
ceea ce a indreptatit pe istorici s-o defineasca drept “epoca obscura” a
Greciei antice, perioada in care lipsesc izvoarele de informatie scrisa
asupra evenimentelor si vietii culturale a grecilor.

Dorienii s-au remarcat in calitate de razboinici, comparativ cu ceilalti greci,

prin curaj, disciplina dura, sobrietate si orgoliu, virtuti militare pe care le vor
cultiva la Sparta, cetate care va detine suprematia militara mult timp in
Grecia. Intregul sistem educativ al spartanilor era subordonat instructiei
militare, in special a rezistentei fizice si a calitatilor morale ale luptatorilor in
razboi.

Dorienii si-au organizat societatea pe principii egalitare, pamanturile erau

date membrilor comunitatii in mod egal, in timp ce populatiile invinse
ingrosau randurile sclavilor.

Iliada si Odiseea au o semnificatie deosebita in cultura grecilor deoarece in

acele poeme se prefigureaza trasaturile esentiale ale artei din Grecia antica,
ambele reprezentand modele ale creatiei artistice si educatiei morale in
succesiunea generatiilor. Homer intruchipa intelepciunea si autoritatea
cunoasterii pentru toti creatorii greci, indiferent de domeniul artei de la
sculptura si pictura la poezie si tragedie. “Homer a dat grecilor din toate
locurile unde se aflau constiinta unitatii lor de neam si cultura”[3]. Tematica
poemelor homerice oferea subiecte si motive in creatia artistilor greci, fiind
totodata recitate si cantate de rapsozi cu prilejul diverselor serbari si
ceremonialuri. Mai tarziu, in intreg spatiul cultural al Eladei, poemele
homerice capatasera valoare enciclopedica si devenisera manuale educative
pentru tineret, inclusiv in epoca elenistica si romana.

Poemul Iliada descrie razboiul aheilor cu Troia (cetate numita de greci Ilion)
si elogiaza faptele de vitejie ale basileului Achile, eroul principal al poemului.

Intreaga constructie epica elogiaza virtutile supreme ale grecilor antici cu

privire la onoare, forta, curaj, demnitate, loialitate, spirit de sacrificiu, calitati
glorificate de razboinici. Capacitatea lui Homer de plasare a eroilor sai in
sfera unor idealuri morale, ancorate insa in realitatile existentei umane, sunt
12
 Gladuneac Verginia

de natura sa sublinieze puternica individualitate a personajelor.

Sub-capitolul 3.3:Organizarea polisurilor

Prin structura sa polisul nu reprezenta doar o unitate politica, ci mai mult o

realitate existentiala intima, cu valori morale si culturale proprii, nu “mod
de viata” pe care Pericle l-a elogiat in conditiile democratiei ateniene.

In conceptia grecilor antici polisul cuprindea pe langa promovarea

interesului economic comunitar si dimensiunea politica de organizare si
conducere culturala, morala si religioasa, toate cu valente formativ-
educative pentru cetatenii sai. Polisul – cetatea greceasca, desi nu era
structurat dupa criterii rigide de ordin institutional-statal, oferea posibilitatea
reala cetatenilor de a participa nemijlocit si a actiona in cunostinta de cauza
la viata comunitara.

Caracteristica cea mai izbitoare a “epocii arhaice” a Greciei antice, mai

mult sau mai putin maretia ei, dupa cum remarca G.Glotz[4], consta in
aceea ca a fost impartita intr-o infinitate de cetati, care formau tot atatea
state, astfel polisul devenea un lucru firesc pentru comunitatile grecesti.
Mai tarziu, in “Politica”, Aristotel definea omul in general “un animal
politic” (zoon politikon), considerand ca sunt doua tipuri de convietuire
umana: unele amorfe, gen turme salbatice si altele armonioase din cadrul
cetatilor.

13
 Gladuneac Verginia

Imaginea 4: Epoca arhaică – las Esculturas

Aparitia polisurilor grecesti isi gaseste o explicatie obiectiva in primul rand

prin configuratia geografiei fizice a Greciei, extrem de divizata, care a
generat inexistenta unei unitati politico- teritoriale la nivelul Eladei antice.
Luarea in considerare a factorului geografic, desi este necesar pentru
intelegerea aparitiei polisului, el devine insuficient in raport cu anumite
cerinte obiective ale dezvoltarii comunitatilor umane. In legatura cu
explicatia aparitiei polisului (amplasat intr-un cadru natural de “cetate-
fortareata”) s-au conturat din antichitate pana in epoca moderna doua teorii:

1. Una care aplica metoda comparativa a cercurilor concentrice (ex. Fustel

de Coulanges) ce considera familia nucleul (centrul) initial de asociere
(sot-sotie si dintre stapan-sclav) toti mananca la aceeasi masa si se inchina
la acelasi sanctuar, din care a rezultat prin descendentii lor satul, iar prin
unirea mai multor familii s-a constituit comunitatea perfecta a polisului
(cetate- stat), punct de vedere sustinut si de Aristotel.

14
 Gladuneac Verginia

Imaginea 5 : Aristotel vs. Platon: Politicieni bogati vs. politicieni saraci

2. Alta teorie, sustinuta G.Glotz, explica institutiile cetatii antice prin

credintele primitive (cultul mortilor si focul sacru, specific religiilor
cosmice). Evident ca religia a reprezentat prin valorile ei normative un
element constitutiv al relatiilor de familie, reglementand casatoria, cultul
strabunului, dreptul de proprietate si dreptul de succesiune etc., punand
totodata bazele moralei individuale si comunitare. Unificarea familiilor in
triburi si a triburilor in polisuri (cetati) a fost determinata de necesitati
economice si militare, intreaga activitate a comunitatii gravita in jurul unui
altar public (templu) devenit loc sacru pentru toti membrii cetatii. Asa se
explica de ce conducatorul cetatii, descendent al unui strabun recunoscut,
indeplinea in calitatea lui de rege si functia de mare preot si judecator
suprem, ceea ce a facut ca porunca lui sa devina lege sacra, ca functie a
autoritatii politice. “Puterea divina determina atotputernicia statului si orice
revindecare a libertatii individuale nu poate fi conceputa decat ca o revolta
impotriva zeilor”.

Capitolul 4 :Stabilirea regulilor democratice de guvernare a

cetatii pe baza legilor scrise.

15
 Gladuneac Verginia

In timp ce in viziunea lui Fustel de Coulanges, similar liberalismului

din secolul al XIX-lea, exista o antinomie absoluta intre ominiprezenta
cetatii si libertatea individuala, pentru G.Glotz, cetatea greaca (ex. Atena in
epoca clasica) a realizat “in realitate puterea publica si individualismul au
progresat inaintand in pas egal si sprijinindu-se reciproc”[6]. Originea si
evolutia istorica a cetatii grecesti nu poate fi explicata prin logica simplista
de la Aristotel la Fustel de Coulanges deoarece primii greci (ahei) veniti, in
Peninsula Balcanica, ca nomazi nu-si formase un stat. Patria lor era clanul
patriarhal denumit patria sau genos (descendentii din acelasi strabun), mai
multe clanuri alcatuiau phratriai (tovarasii razboinice), avand in lupta in
fruntea lor un basileu, comandant –sef (ex. epopeele lui Homer sunt o
dovada in acest sens).

Imaginea 6 : Odiseea, călătoria homerică către inima Greciei Antice

“Epoca obscura” generata de invazia dorienilor a avut doua consecinte

semnificative pentru istoria si evolutia culturii si civilizatiei Greciei antice.
In primul rand, se constituie polisul ca forma institutionala de organizare
social-politica si de guvernare colectiva, creatie originala, tipica grecilor in
sfera civilizatiei antice. In al doilea rand, organizarea si dezvoltarea
polisurilor (orase- stat) a condus la intensificarea comertului maritim si a
schimburilor prin intermediul monedei, declansand incepand cu secolul al
16
 Gladuneac Verginia

VII-lea i.Hr., grandiosul proces de colonizare a cetatilor grecesti in bazinul

M. Mediterane si al M. Negre.

Aria colonizarii cetatilor grecesti cuprinde timp de doua secole (VIII-VI

i.Hr.) intregul litoral al Mediteranei si Marii Negre, unde emigrantii greci si-
au gasit resurse noi agricole, de activitate mestesugareasca si comerciala.
Dezvoltarea economica si a comertului maritim a accelerat la nivelul cetatilor
grecesti diferentieri pronuntate de avere, generand o profunda criza sociala
(sec. VII i.Hr.), cand majoritatea datornicilor nu reuseau sa-si plateasca
datoriile, fiind vanduti ca sclavi impreuna cu intreaga familie. In aceste
conditii bogatia cetatilor s-a concentrat in mana aristocratilor, in timp ce
masa populatiei saracite era nevoita sa migreze in alte orase sau sa emigreze
in alte zone indepartate de-a lungul litoralului maritim.

Astfel, dupa anul 800 i.H., saracia determina pe multi greci la care se
adauga si tinerii dezmosteniti (traditia la greci stabilea ca numai fiul cel
mare are drept de mostenire) nevoiti sa-si paraseasca locul de nastere,
stabilindu-se in noile colonii. Sistemul clasic de colonizare, mostenit de
cetatile ioniene din Anatolia, s-a desfasurat pe baza unui plan riguros,
stabilit de fiecare cetate (oras-stat) grecesc, pentru familiile de voluntari,
care trebuiau sa indeplineasca conditiile de sanatate si mijloace de trai
necesare pentru o perioada de un an.

Noua colonie era organizata dupa modelul polisului (cetatii-mama)

devenind, de regula, un centru comercial care intretinea relatii atat cu
bastinasii din zona, cat si cu cetatea-mama de unde proveneau. De pilda,
Miletul si Megara au fondat orasele-colonii Histria, Tomis, iar dorienii
Callatis pe tarmurile dobrogene ale Marii Negre, unde exportau ceramica
fina, arme, untdelemn, vin, s.a. si importau, mai ales, grau, lemn si chiar
sclavi. Organizarea sociala a marilor colonii ioniene si doriene, dezvoltarea
lor economica si culturala, mai ales cele fondate in Sicilia si in nordul Italiei,
au facut sa prospere aceasta zona, cunoscuta in antichitate sub denumirea de
“Marea Grecie”.

Coloniile grecesti din zona occidentala a Mediteranei (Siracuza, Agrigento,

Poestum, Segerta, Ilimera, etc.) au asigurat dezvoltarea agriculturii, cresterea
vitelor si diversificarea mestesugurilor, contribuind la ridicarea standardelor
de civilizatie si cultura al Occidentului european. De asemenea, viata
spirituala si religioasa a grecilor s-a imbogatit in noile colonii in contactul lor
cu alte conceptii ale populatiilor bastinase si in mod reciproc s-au realizat
anumite simbioze intre divinitatile grecesti si cele locale.
17
 Gladuneac Verginia

Efectele colonizarii grecesti au avut pentru Europa urmatoarele consecinte

istorice:

1. Princolonizare, Grecia antica si-a creat la scara continentala prima

manifestare a unitatii valorilor ei culturale si civilizatoare, realizand
integrarea organica in circuitul economic al bogatiilor din bazinul
Mediteranei; coloniile grecesti contribuind la diversificarea pietelor de
schimb si multiplicarea retelelor de comunicatie, mai ales maritima, dar si
pe fluvii si pe uscat, asigurand stabilitatea structurilor economice ale
antichitatii europene;

2. Intensificarea legaturilor dintre colonistii greci si populatiile

bastinase din diverse zone Orientale si Occidentale a contribuit pe plan
ideatic la faurirea orizontului mediteranean al culturii europene, intemeiat pe
structurile valorice ale Eladei antice;

3. Polisurilegrecesti prin colonizare vor deveni modele de organizare

social-politica pentru alte comunitati din spatiul european, iar ideile politice
ale marilor filosofi greci vor fi valorificate creator, in special, de Roma
antica sub forma ei republicana si imperiala;

4. Colonizarea greaca in vastul spatiu al Mediteranei a constituit, pe

plan ideatic, un teren prielnic al confruntarilor, pe de o parte, cu ideatica
populatiilor autohtone, iar, pe de alta parte, chiar in disputele dintre noile
cetati grecesti si cetatile mama, adesea imbracand forma unor conflicte
virulente, din care, in final, a castigat elenismul ca dimensiune valorica a
culturii si civilizatiei in constiinta grecilor;

5.Colonizarea greceasca avea sa evidentieze disimetria valorica dintre

civilizatia superioara a grecilor si nivelul inferior al civilizatiilor
comunitatilor autohtone, din contactul carora au beneficiat, prin asimilare
reciproca, ambele parti selectandu-si, in final, in patrimoniul Europei antice,
valorile autentice ale cunoasterii, moralei si artei.

Capitolul 5: Epoca clasica a culturii Greciei Antice

Epoca clasica a culturii si civilizatiei Greciei antice corespunde procesului

complex de afirmare si dezvoltare a democratiei la Atena, initiat prin Legea
lui Solon (594 i.Hr.), amplificat prin reformele lui Clistene (509-508 i.Hr.)
18
 Gladuneac Verginia

si desavarsit de reformele lui Pericle (443-429 i.Hr.), cand democratia

ateniana a devenit modelul unei “Elada a Eladei”. Cronologic epoca clasica,
“Secolul de aur” al Atenei, se incadreaza intre momentul reprezentat de
victoriile de la Maraton, Termopile si Salamina reputate de greci in
razboaiele medice contra persilor (499-449 i.Hr.) si momentul razboiului
peloponeziac (431-404 i.Hr.), perioada ce marcheaza declansarea crizei
democratiei ateniene, care se incheie cu infrangerea coalitiei democrate a
oraselor grecesti, de catre Filip al II-lea regele Macedoniei (337 i.Hr.).
Comparativ cu vechile regimuri monarhice sau aristocratice, regimul
democratic la Atena isi are sorgintea in elaborarea primei legi scrise,
introdusa de Drakon (621 i.Hr.), cand orice delict era pedepsit cu moartea,
de unde zicala “lege draconica scrisa cu sange”. Semnificatia acestei legi
de temut pentru atenieni a fost de natura sa acrediteze autoritatea juridica a
statului atenian.
Bazele democratiei ateniene insa isi au structurile institutionale in opera
marelui legiuitor Solon a carui reforma inlatura vechile reglementari
gentilice (bazate pe inrudirile de sange), stabilind prin lege organizarea si
ierarhizarea societatii pe criterii obiective de avere, ceea ce a generat o
revolutionare a relatiilor social-politice.
Legea lui Solon, considerata o adevarata constitutie a Atenei, care timp de 86
de ani a fost in vigoare, facea inca unele concesii aristocratiei, care vor fi
inlaturate dupa anul 508 i.Hr. prin reformele radicale infaptuite de Clistene
fondatorul institutiilor democratice ale cetatii. Clistene instituie si procedeaza
la unele masuri radicale de reforma, cum ar fi: restrangerea atributiilor
Areopagului (vechi consiliu aristocratic) pe plan administrativ si juridic;
imparte teritoriul statului atenian in 100 de circumscriptii pe care le-a grupat
in 10 triburi; instituie “Consiliul celor 500”, prin tragere la sorti, in proportie
de 50 de membri din fiecare trib si investeste cu drepturi supreme Adunarea
Poporului. De asemenea, pentru a preintampina aparitia tiraniei la Atena,
instituie ostracismul, un procedeu preventiv prin care cetatenii erau consultati
in scris.

19
 Gladuneac Verginia

Bibliografie:
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Grecia_Antic%C4%83
2. https://enigmatica.ro/grecia-antica-viata-si-cultura/
3. https://www.viaellada.ro/grecia-antica/
4. https://ro.scribd.com/doc/93380488/Cultura-Si-Civilizatie-Grecia-
Antica
5. 257879900-Grecia-Antica.pdf
6. Pausanias, Călătorie în Grecia, vol. I-II, Editura ştiinţifică şi
enciclopedică, Bucureşti, 1982.
7. Proză istorică greacă, vol I-II, Editura pentru literatură universală,
Bucureşti, 1970.

8. Tucydides, Războiul peloponeziac, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1966.

9. Xenophon, Anabasis, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1964.

20