ISRAEL

Statul modern este numit după vechiul Regat Israel, iar termenul a fost adăugat Patriarhului Biblic Iacob, pentru
că a luptat o noapte întreagă cu un înger; Israel înseamnă „cel care se luptă cu Dumnezeu” Capitala: Ierusalim –
auto-proclamată 865,721 locuitori; Tel Aviv - recunoscută de comunitatea internațională (inclusiv România)
432,892 locuitori
Alte mari orașe: Haifa, Rishon Le Zion, Petah Tikva, Ashdod
Populație: 8,174,527 milioane locuitori - inclusiv populația israeliană din înălțimile Golan și Ierusalimul de Est
Suprafață: 20,770 km2 (8,7 % din România)
Densitatea populației: 392 loc./km2
Unități administrative – 6 districte (mehozot, singular - mehoz): Central, Haifa, Ierusalim, Nord, Sud, Tel Aviv
Localizare: țară din Orientul Mijlociu situată în estul Mării Mediterane și la nord de Marea Roșie
Vecini : Fâșia Gaza - Palestina(V) Liban (N) Siria (NE), Iordania, Cisiordania - Palestina (E) Egipt (SE)
Cu o formă lungă și îngustă, teritoriul său se extinde pe o lungime de 470 km de la nord la sud și 135 km de la est
la vest. Frontiera terestră totală a Israelului este de 857 km, coasta mediteraneană de 194 km și 12 km pe coasta
Mării Roșii.

Geografie
Israelul poate fi împărțit în patru regiuni geografice: trei, sub formă de bande paralele, de la nord la sud și o a
patra regiune, în mare parte aridă, situată în jumătatea sudică.
Câmpia de coastă, care se întinde paralel cu Marea Mediterană, este compusă din dune nisipoase, mărginită de
terenuri arabile care se întind până la 40 de km în interiorul țării. În nord, nisipul plajelor este uneori punctat de
stânci calcaroase și nisipoase. Câmpia de coastă oferă adăpost la mai mult de jumătate din populația țării și
include marile centre urbane.
Mai multe lanțuri muntoase străbat țara de-a lungul ei. La nord-est, terenurile de bazalt ale Platoului Golan,
format odinioară din erupții vulcanice, se ridică sub forma unor stânci abrupte, ce domină Valea Hula. Munții
Galileei ating altitudini de la 500 la 1.200 de metri. Micile pârâuri și căderile de ploaie, relativ abundente, mențin
verdeața pe tot parcursul anului. Valea lui Izrael care separa munții Galileei și ai Samariei, este zona agricolă cea
mai bogată a Israelului, în care se găsesc un număr mare de sate-cooperative.Munții Samariei și ai Iudeei oferă
un mozaic de coline stâncoase și văi fertile ce scot în evidență petele argintii-verzulii ale secularilor copaci de
măslini. Terasele de pe coline, formate din timpurile străvechi, se integrează în peisajul natural. Populația este
concentrată, în principal, în micile centre urbane și în marile sate.
Podișul Negev, care acoperă aproape jumătate din țară, este foarte puțin populat, iar locuitorii săi se ocupă în
principal cu agricultura și industria. Înspre sud, Podișul Negev devine o zonă aridă, marcată de mici coline și
câmpii, întretăiate de canioane și văi pe care ploile de iarnă le transformă în torente. Și mai la sud, se află o
regiune de piscuri aride și abrupte, de cratere și platouri stâncoase, în care climatul devine mai uscat, iar munții
mai înalți. Unice pentru Israel și Peninsula Sinai sunt makhteshim sau circurile de eroziune. Cel mai mare
makhtesh din lume este Craterul Ramon, care măsoară 40 km lungime și 8 km lățime. La extremitatea sudică a
Podișului Negev, pe malul Mării Roșii, se află orașul Eilat.

Hidrografie
Râul Iordan
Datorită climatului arid există puține râuri. Râul cel mai mare din Israel este Iordan. Începe din Muntele Hermon
și curge pe granița cu Liban până în Marea Moartă, cel mai de jos punct de pe suprafața Pământului. De-a lungul
cursului său, Iordanul alimentează două lacuri: Hula (acum aproape secat) și Marea Galileei.
Marea Moartă e în realitate un lac, dar printr-o tradiție îndelungată este utilizată denumirea de „mare”, are o
puternică concentrație de săruri, fiind considerată cea mai sărată din lume. Aici nu trăiește nici măcar un pește,
de aceea se numește Marea Moartă. Marea Galileei (cunoscută și ca Lacul Tiberiada, Lacul Ghenizaret, Lacul
Kinneret sau Marea Tiberiadei) este lacul de apă dulce cel mai jos de pe pământ.

Climă
Israelul se află într-o „răscruce climatică”, fiind o zonă de tranziție între un climat temperat și unul arid. Zonele
de sud și de est ale Israelului se caracterizează printr-un climat arid, în timp ce celelalte zone se caracterizează
printr-un climat mediteranean.
Predomină două sezoane principale: o perioadă de iarnă ploioasă, din noiembrie până în mai și o vară caldă, care
durează următoarele șase luni. Primăvara și toamna, un fenomen particular îl reprezintă vântul uscat și fierbinte,
încărcat cu nisip, denumit hamsin. Temperaturile în Israel variază foarte mult, mai ales în timpul iernii. Regiunile
mai mult muntoase pot fi vântoase, friguroase și uneori înzăpezite; în Ierusalim ninge cel puțin o dată în fiecare
an. Orașele de coastă, cum ar fi Tel Aviv și Haifa, au un climat tipic mediteranean, cu ierni reci, ploioase și veri
lungi, calde. Zona Beer Șeva și Negevul de Nord au un climat semiarid, cu veri calde, ierni reci, dar cu zile mai
puține ploioase decât la climatul mediteranean. Negevul de Sud și zonele Arava au climă deșertică, cu veri foarte
calde și uscate, și ierni blânde, cu câteva zile de ploaie. Cea mai ridicată temperatură de pe continentul asiatic
(53,9°C) a fost înregistrată în 1942, în kibuțul Tirat Zvi din nordul văii Iordanului. Cea mai scăzută temperatură
înregistrată vreodată în Israel a fost de –13,7°C (la Tel Hatanim, în Valea Bet Netofa, pe 7 februarie 1950).

Floră și faună
Biblia descrie țara ca fiind „un ținut bun pentru cultivarea grâului și orzului, a viței de vie, a smochinilor și a
rodiilor, a măslinilor și a mierii”. Suprafețe întinse de păduri indigene, perene și de maquis, au fost distruse, dar
în jur de 240 de milioane de noi copaci au fost plantați din 1901 încoace, în cadrul unui program major de
reîmpădurire. Vegetația este redusă, cu excepția celei din câmpia de coastă, unde există condiții favorabile
cultivării citricelor, iar în Valea Iordanului condițiile climatice favorizează cultivarea plantațiilor de fructe
tropicale. Fauna este formată din șacali și hiene, care sunt destul de numeroase. În zona Lacului Hula trăiesc
mistreți. Odată cu dezvoltarea vegetației și resurselor de apă, numărul păsărilor și căprioarelor a crescut.
Există 2.867 de specii cunoscute de plante găsite în Israel. Dintre acestea, cel puțin 253 de specii sunt introduse
și neindigene. 66 de parcuri naționale și 190 de rezervații naturale există în Israel, acoperind 20% din suprafața
țării.

Demografie
Densitatea maximă a populației se înregistrează în arealul Tel Aviv–Yafo (peste 6.500 de locuitori pe km²), în
zona Ierusalim–Ramallah și Haifa (cca. 1.000 de locuitori pe km²). Zonele cele mai slab populate sunt regiunea
deșertului Negev (sub 1 locuitor pe km²).
Populația Israelului este considerată tânără în comparație cu populațiile altor țări occidentale. În 2015, 27,83%
din populație avea între 0 și 14 ani, în timp ce doar 11,24% erau mai în vârstă de 65 de ani.[
Rata mare a natalității este stimulată de politicile guvernamentale de încurajare a fecundității. Israelul este
singura țară din lume care oferă fertilizare in vitro în esență gratuită pentru femei, pentru până la doi copii,
precum și beneficii pentru copii aproape universale. Mai mult, Israelul oferă un mediu relativ favorabil pentru
mamele care lucrează, având drept efect rate mari de angajare în rândul mamelor israeliene cu vârsta cuprinsă
între 25 și 44 de ani.

Grupuri etnice
Evreii și arabii formează aproape întreaga populație, alte minorități fiind imigranții de origine evreiască care nu
sunt recunoscuți ca evrei de către establishmentul rabinic și drept consecință, nici de serviciul populației al
ministerului de interne, druzii (din care o parte se considera arabi), cerkezii, armenii, romii etc.
Evreii din Israel cuprind o majoritate de „nativi” – născuți în țară, porecliți în limbajul curent sabra (în română
„sabri”, în ebraică „tzabarim”), restul fiind imigranți născuți în străinătate și stabiliți, la diferite vârste, în Israel.
Aproximativ 75% din populația evreiască sunt „sabri” și mai mult de jumătate sunt a doua generație în țară,
comparativ cu doar 35% în 1948. Din cei 14,3 milioane de evrei din lume, 43% locuiesc în Israel.
Diviziunea tradițională a evreilor în Ashkenazim (central- și est-europeni) și Sefaradimîn sensul larg, care include
și Comunitatile din Orient (Adot Hamizrah) în sensul(evrei iberici și descendenții lor) este încă recunoscută oficial
în alegerea celor doi rabini șefi, câte unul pentru fiecare comunitate. O diviziunea semnificativă, care coincide în
mare parte cu cea menționată înainte, ar fi cea dintre occidentali, și orientali (în ebraică mizrahim, numiți și
sefarzi - sefaradim in sensul extins al termenului, după variația ritului religios). Evrei occidentali sunt de fapt și
evreii sefarzi urmași ai evreilor iberici veniți din Europa, precum evreii din Bulgaria. O parte din evreii orientali se
consideră adesea defavorizați din punct de vedere educațional, economic și social în comparație cu occidentalii.
Limbi
Israelul are două limbi oficiale: ebraică și arabă. Ebraica este limba principală a statului și este vorbită de
majoritatea populației, iar limba arabă – în varianta palestiniană – este vorbită curent de minoritatea arabă,
precum și, în graiuri și dialecte din diverse țări arabe, ca limbă secundară, de către imigranți evrei, mai ales
vârstnici, originari din aceste țări. Începând cu 2008, cetățenii israelieni arabi au ajuns să reprezinte 20% din
populație. Mulți israelieni vorbesc destul de bine în limba engleză, care a fost și limba oficială a țării în timpul
regimului colonial al mandatului britanic în Palestina între anii 1918–1948. Engleza este cerută ca a doua limbă
în școli și în universități. În capitalele turismului, Ierusalim, Tel Aviv și Eilat, engleza este vorbită la scară largă.
Ra'anana, Kfar Saba, Modi'in, Ramat Beit Șemeș etc. au mari comunități vorbitoare de engleză. Fiind o țară de
imigranți, sunt încă mult uzitate limbile ultimelor mari valuri de imigrație din anii 1970–2000, ca rusa și
amharica.
Orașe
În scopuri statistice, țara este împărțită în patru zone metropolitane: zona metropolitană Tel Aviv (3.713.200 de
locuitori), zona metropolitană Ierusalim (1.194.400 de locuitori), zona metropolitană Haifa (902.800 de locuitori)
și zona metropolitană Beer Șeva (361.400 de locuitori). Cea mai mare municipalitate a Israelului, atât ca
populație, cât și după suprafață, este Ierusalimul, cu 865.721 de locuitori într-o zonă de 126 km². Statisticile
guvernului israelian asupra Ierusalimului includ populația și suprafața din Ierusalimul de Est, care este
recunoscut de multe țări ca făcând parte din teritoriilor palestiniene aflate sub ocupație israeliană. Tel Aviv,
Haifa și Rișon Le-Țion sunt următoarele orașe ca populație ale Israelului, având 432.892, 278.903, respectiv
243.973 de locuitori.
Israelul are 14 orașe cu o populație mai mare de 100.000 de locuitori. În total, 76 de municipalități israeliene au
primit statutul de „oraș” din partea Ministerului Afacerilor Interne. Două alte orașe sunt planificate: Kasif,
plănuit a se construi în Negev ca o soluție la lipsa de locuințe cu care se confruntă populația ultra-ortodoxă,
respectiv Hariș, inițial un oraș mic, în prezent extins pentru a găzdui o populație de 100.000 de locuitor