Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850,[3][4][5][6] Botoșani, Moldova – d.

15 iunie 1889,[3]
București, România) a fost un poet, prozator și jurnalist român, considerat, în general, ca fiind cea mai
cunoscută și influentă personalitate din literatura română.[7] A publicat un singur volum antum, Poesii,
compus din poemele publicate de-a lungul vieții în revista Convorbiri literare a societății Junimea, din care
Eminescu făcea parte.[8][9] Printre operele notabile se numără Luceafărul, Odă (în metru antic) și cele cinci
Scrisori (I, II, III, IV și V).[10]

Făcând parte din curentul romantic târziu, poezia sa conține noțiuni din metafizică, mitologie, filosofie și
istorie, pe când proza sa conține și elemente sociologice.[10][11] Temele recurente din opera sa sunt natura,
temă tipică romantismului, care în cazul lui Eminescu este privită prin prisma folclorului autohton, dragostea,
uneori violentă, alteori intimă sau neîmpărtășită, nașterea, moartea, cosmosul și condiția geniului.[10][12]

S-a născut la Botoșani și a copilărit la Ipotești, mutându-se în adolescență la Cernăuți pentru a urma cursurile
gimnaziale unde, la vârsta de 16 ani, a publicat primul poem, De-aș avea.[13] La vârsta de 19 ani a început
studiul filozofiei la Universitatea din Viena, unde a întâlnit scrierile unor autori care îi vor influența puternic
opera, precum Platon, Spinoza, Leibniz, Kant, Rousseau și Schopenhauer, dar și filozofia orientală prin opere
precum Ramayana, Mahābhārata și Vedele.[11][14] Tot în această perioadă începe să publice în revista
Convorbiri literare.[15] La 22 de ani a plecat la Berlin pentru a-și continua studiile.[16]

Eminescu a revenit în țară la 24 de ani, stabilindu-se inițial la Iași.[17] Activitatea jurnalistică a lui Mihai
Eminescu s-a desfășurat între anii 1875 și 1877, la Curierul de Iași, iar din 1877 la Timpul, oficiosul Partidului
Conservator, față de care Eminescu era apropiat ideologic.[18] Articolele de gazetă urmau linia filozofică
adoptată de autor, conservatoare, dar nu reacționară, acesta fiind un susținător al orânduirii sociale din
naștere, al naționalismului xenofob, antisemit și belicos și un oponent al liberalismului burghez.[18][19][20]
Viziunea sa era relativ comună autorilor naționaliști europeni ai vremii.[19][20]

Epuizat de munca de zi cu zi și probabil suferind de tulburare bipolară, Eminescu s-a retras din gazetărie în
iunie 1883.[21][22] În urma unei căderi nervoase în anul 1886, probleme sale de sănătate mintală au fost
interpretate, probabil eronat, ca simptome de neurosifilis, poetul fiind tratat cu injecții de clorură de mercur.
[21][23][24]
Eminescu a murit la 15 iunie 1889, în sanatoriul doctorului Alexandru Șuțu, fiind înmormântat două
zile mai târziu la cimitirul Bellu din București. Moartea a fost datorată, cel mai probabil, intoxicației cu
mercur.[23][25][24] Manuscrisele lui Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite
Academiei Române de Titu Maiorescu, în anul 1902.[26] A fost ales membru al Academiei Române post-
mortem în anul 1948.[27]
Cuprins
 1Biografie
o 1.1Familia
o 1.2Data și locul nașterii
o 1.3Copilăria
o 1.4Debutul în literatură
o 1.5Sufleor și copist
o 1.6Student la Viena
o 1.7Student la Berlin
o 1.8Revenirea în România
o 1.9Moartea
 1.9.1Internarea
 1.9.2Serviciul funerar
 2Personalitate
 3Cultura sa filosofică. Izvoarele operei eminesciene
 4Activitatea literară
 5Activitatea de jurnalist politic
 6Receptarea operei eminesciene
o 6.1Traduceri
 7Mihai Eminescu în conștiința publică
o 7.1În muzică
o 7.2Teatru și film
o 7.3Filatelie
o 7.4Numismatică și notafilie
o 7.5Clădiri
 8Portrete
 9Sculpturi ale poetului
 10Fragmente audio
 11Opere complete
 12Biografii
 13Monografii, studii critice, istorii literare. Între 1892-1947
 14Monografii, studii critice, istorii literare. Opere selective
 15Note
 16Bibliografie
 17Legături externe