Mănăstirea albă cu 9 altare din mitologia românească

sau templul lui Apollo din Insula Şerpilor

2 martie 2010 — munteanul

Nicolae Densuşianu evocă în Dacia Preistorică templul lui Apollo din

Insula Leuke (Luminoasă, Albă), actuala Insulă a Şerpilor ,
templu păstrat în mitologia română sub numele de Mănăstirea
Albă cu 9 altare din prundul Mării Negre.

Tot în Dacia Preistorică afăm o mulţime de mărturii ale autorilor

antici, care vorbesc despre Pelasgii sau Hiperborei ce îşi aveau
patria lor de origine în Nordul Dunării şi a Mării Negre, ei fiind
poporul model al antichităţii.

În afară de denumirele de Pelasgi şi Hiperborei, îi mai aflăm şi sub alte

denumiri, cum ar fi: Arimi, Arimani, Arimaspi, Arimphaei,
Rami sau Râmi; Grigore Ureche afirma că “Noi de la Râm ne
tragem”. De la Râm şi nu de la Roma

Nicolae Desuşianu:

Patria Hiperboreilor, şi anume în epoca aceea, când religia lor începe să

aibă o influenţă decisivă asupra vieţii greceşti, era, după cum ne
spun cei mai însemnaţi autori, în părţile de nord ale Dunării de
jos şi ale Mării Negre.

După Pindar, cel mai erudit poet al antichităţii greceşti, Hiperboreii

erau locuitorii de pe tărmurile Istrului sau ale Dunării de jos.

De altă parte Strabo:

“Cei de întâi, – zice dânsul -, care au descris diferitele părţi ale lumii, ne
spun că Hiperboreii locuiau deasupra Pontului Euxin, a Istrului
şi a Adriei.

- Poetul grec Pindar, afirma că Apollo după ce a ridicat zidurile Troiei

s-a întors în patria sa de pe Istru.

Macrobius, numeşte Hiperboreene, teritoriile udate de Don şi de

Dunăre.

1
Marţial în “Epigramele ” sale, destinate incursiunii lui Domiţian în
Dacia scria: “Soldat Marcellinus, tu pleci acum să iei pe umerii
tăi cerul Hiperboreean şi astrele Polului Getic” -

În fine, Clement Alexandrinul, (dec. a. 211-218), care posedă cunoştinţe

vaste din filozofia şi teologia greco-păgână, numeşte pe Zamolxe,
filozoful Dacilor, Hiperboreu, adică originar din ţara
Hiperboreilor.

Însă care era originea etnică şi caracterul civilizaţiei acestui memorabil

popor din antichitatea preistorică?

După tradiţiile şi datele istorice, ce le avem, Hiperboreii, care figurează

în legendele cele sfinte ale lui Apollo, ni se prezintă ca un ram al
naţiunii celei mari şi puternice pelasge.

Ocupaţiile lor pastorale şi agricole, instituţiile lor sociale şi religioase,

sunt identice cu ale celorlalte triburi pelasge din ţinuturile
Eladei, ale Asiei mici şi peninsulei italice.

Pe lângă păstorie, la Hiperborei înfloreşte totodată şi agricultura. Ei

trimit în tot anul daruri la Delos – Deal – din fructele şi prima
lor recoltă de grâu.

-În România au fost descoperite cele mai vechi urme de agricultură din
Europa, pe malurile Dunării la Porţile de Fier, datânnd din
10000-8000 B.C. Deasemenea, în România au fost descoperite
cele mai vechi locuinţe din Europa, de acum circa 9000-10000 de
ani. Aceste descoperiri vin să confirme spusele autorilor antici,
care plasau originea Pelasgilor la nordul Dunării. -

Într-o epocă preistorică foarte depărtată, exista în părţile de răsărit ale

Daciei, un templu magnific, al cărui renume şi influenţă se
extinsese departe peste ţinuturile sud-estice ale Europei, şi a
cărui memorie şi sfinţenie este celebrată şi astăzi în colindele
religioase române.

În colindele române, imne religioase poporale , a căror origine se reduce

la cele mai obscure timpuri ante-creştine -înainte de plecarea
minoanilor, ionienilor(ionilor) şi dorienilor de pe teritoriul
României -, se celebrează şi astăzi sfinţenia şi magnificienţa

2
 miraculoasă a unui templu preistoric numit “Biserica cea mare
cu 9 altare” sau “Mănăstirea Albă sfântă”.

După colindele române, această ilustră Mănăstire albă, mare şi sfântă,

se afla în părţile de răsărit ale ţărilor române: în prundul Mării
Negre, în ostrovul mărilor.

Pereţii acestei mănăstiri sunt făcuţi din lemn de tămâie, uşile de

alămâie iar pragurile sunt de alămâie sau marmură. Ea are 9
statui şi 9 altare, cu 9 uşi, cu 9 uşiţe, cu 9 ferestre, cu 9 ferstruţe,
cu 9 praguri, cu 9 prăgurele, cu 9 scaune, cu 9 scăunele, şi în ea
ard 9 lumânări.

Această legendară mănăstire, după un text de peste Carpaţi, mai are 9

stâlpi de ceară, cu 9 de tămâie şi 9 de făclie. Ea este foarte veche,
pe din afară e acoperită cu muşchi iar pe dinăuntru este aurită.
Ferestrele sunt în partea dinspre răsărit către “sfântul sore”.
Uşile spre mare, usciorii sunt de făclie iar în partea de deasupra
biserica este cu “zebrele sus la stele” . Altarul, în care şede
Maica Domnului este de mărgăritar. Jeţurile sunt de aur.
Scaunul cel mare are 9 “picături de sore”. Toată mănăstirea şi
jeţurile sunt scrise.

Întrega mănăstire e ca un “mândru sore”. Lângă mănăstire se află un

lac de mir şi un pârâu de vin, în care se scaldă şi se iordănesc
“Bunul Dumnedeu” şi “Bătrânul Crăciun”.

Calea de la malul ostrovului şi până la mănăstire se numeşte

“Cărăruica raiului”.

Când este slujbă mare la această mănăstire albă, atunci vin aici toţi
sfinţii, sosesc corăbii încărcate de îngeri, şi în corabie şi însuşi
Dumnezeu.

Face biserică mare

Cu nouă altare

Către sfăntul sore

3
 Pe sub nouri, pe sub mare

Rasărit’a mândru sore.

Da nu-i sore resărit,

Că-i o sfântă mănăstire

Mănăstirea slujbă ţine

Iaca vine-o corăbioară

Incărcată d’ângerei

In mijlocul ângerilor

Şade bunul Dumnedeu

Cu veştmânt

Până’pământ . . .

Acest locaş sfânt apare maiestuos nu numai prin splendoarea sa

incomparabilă, dar şi prin dimensiunile colosale ale
construcţiunii sale. Mănăstirea albă este atât de vastă încât
“cuprinde o lume întreagă” şi-i cu turnul până la nori. Ea mai
poartă totodată şi numele de “Mănăstirea Domnilor”, ceea ce în
fond consună pe deplin cu relatarea lui Hecateu că preoţii de la
templul hiperboreilor sunt fiii şi descendenţii regelui Boreas.

Acestea sunt preţioasele date, ce ni le prezintă colindele religioase

române despre miraculoasa Mănăstire Albă din ostrovul Mării
Negre. Este afară de orice îndoială că această mănăstire
somptuoasă şi sfântă, “mândră ca un sore”, dintr-un ostrovel al
Mării Negre, cu 9 altare şi cu festrele spre sfântul Soare,
decorată într-un mod atât de uimitor şi de o arhitectură şi
sculptură atât de incomparabilă, în care ruga sfântă se făcea zi şi
noapte, de săptămâni întregi, la care venea cu corabia pe mare şi
însuşi Dumnezeu, şi care şedea aici în “vară de aur”, şi unde

4
 totodată preotul cel mare observa răsărirea soarelui, zicem că
această monumentală şi principală bazilică este incontestabil
templul cel faimos al antichităţii preistorice, al lui Apollo sau al
Soarelui de la hiperborei, din insula Mării Negre, numită în
antichitatea grecească Leuce, adică Albă.

În ostrovu mărilor

Mănăstirea Domnilor,

Mănăstire dalbă sfântă . . .

După aceste importante tradiţiuni arhaice, ce s-au păstrat în mod

hieratic în colindele sau imnele noastre religioase poporale,
Mănăstirea Albă din ostrovul Mării Negre aparţinea doctrinelor
teologice anteolimpice sau sistemului de 9 zei principali. Ea avea
9 altare pentru 9 divinităţi puternice cereşti sau de primă ordine,
şi ruga sfântă se făcea de 9 preoţi şi de 9 patriarhi (preoţi
superiori) ai fiecărei divinităţi.

Această credinţă religioasă în 9 zei principali era dogma fundamentală

a religiunii vechi pelasge.

Însă cui erau consacrate în vechimea preistorică aceste 9 altare şi pe

cine reprezentau cele 9 statui din interiorul acestui grandios şi
admirabil locaş sfânt.

După colindele noastre religioase, influenţate puţin şi de spiritul

religiunii creştine, în această ilustră mănăstire sfântă albă
şedeau: Bunul Dumnezeu (Apollo), Bătrânul ori Moş Crăciun
(Saturnus senex), Maica Precista sau Maica Sfântă, Maica
Domnului (Latona), Sânta-Măria cea Mare (Gaea, Rhea), Ion
Sânt-Ion (Ianus), Sfântul-Vasile, Sânta-Măria cea Mică (Iana,
Diana, Luna), Siva Vasilicuţa (Conşiva sau Ops-Consivia,
divinitatea semănăturilor), iar a noua divinitate ne-a rămas
necunoscută.

În textul acestor colinde “Bunul Dumnedeu”, se aminteşte deseori ca fiu

fiuţ sau fiu mic în braţele Maicei Preacurate, iar locul Maicei
Preacurate este de regulă imediat lângă “Bunul Dumnedeu”.

5
Din punct de vedere istoric al credinţelor religioase, această divinitate
poporală numită “Bunul Dumnezeu fiu” este una şi aceeaşi cu
“Bonus deus puer” sau Bonus deus puer posphorus
(aducătorului de lumină), epitete date zeului Apollo, al cărui cult
îl aflăm răspândit în ţările Daciei şi în epoca romană cu
deosebire la Apulum, marele oraş, ce poartă numele lui Apollo.

Atât în tradiţiile vechi pelasge, cât şi în tradiţiile latine, Apollo era

identificat cu Soarele.

În una din colindele noastre, ce se referă la Mănăstirea Albă, această

divinitate preistorică este invocată sub numele de Ilion, cuvânt
identic cu cel al grecilor, adică Soarele.

Întocmai ca în legendele vechi pelasge, această divinitate a Soarelui mai

apare în colindele noastre poporale totodată ca “Dumnedeu
păstoriu” şi cântăreţ cu “fluierul înverigat”. Iar în altele este
înfăţişat cu plete strălucitoare, ori ca un “dalb călăreţ cu părul
galbin”, “vorvorând”, după cum se prezintă tipul său în picturile
antichităţii. Apollo, scrie Plato, are epitetul “Cu părul de aur”,
dupa strălucirea razelor sale, care se numesc pletele Soarelui.

În faţă-i luce sorele

Cu radele,

În dos luna

Cu lumina . . .

- Aceste fabuloase versuri, păstrate cu sfinţenie de ţăranul român timp

de milenii, au concentrate în ele aproape întreaga filozofie ying
yang. -

Zeiţa hiperboreeană Latona, persecutată de Junona, spuneau legendele

pelasgo-greceşti, a rătăcit timp îndelungat în lume şi nici o ţară
nu vroia să o primească ca să poată naşte, temându-se de
răzbunarea Junonei, a puternicei zeiţe-regine.

6
Şi memoria acestei legende despre pribegirea Maicei Domnului, care-şi
caută un adăpost pentru naşterea zeului luminei, este cântată şi
astăzi în colindele noastre apolinice.

Coborât’a, coborât,

Maica sfântă pe pământ,

I-a venit vremea să nască

Şi umblă din casă în casă,

Nime’n lume n’o lasă

Până fu Joi de cu seră

S’aşedă într’o poicioară

Şi-şi aşternu fân uscat

Şi născu mândru ‘mperat

Despre întemeierea Mănăstirei Albe există la poporul român un

însemnat ciclu de legende şi al căror fond arhaic ne este
cunoscut.

După conţinutul acestor legende, miraculoasa Mănăstire Alba din

ostrovul Mării Negre nu era construită de mână omenească. Ea
avea o origine divină, era făcută de Sfântul Soare.

Anume legenda româna spune că “Puternicul Sore”, voind să se

căsătorească, “a colindat ceriul şi pământul”, a umblat “prin
lume şi prin stele”, 9 ani pe 9 cai, dar n-a putut găsi nici o zână
pe potriva sa, care să-i fie “dalbă soţia”, decât numai pe soru-sa
Iana Sândiana sau Ileana Cosândiana. – Artemis Basileia/Diana
Regina – Terminându-şi această lungă călătorie de 9 ani, Soarele
se întoarce în urmă la Iana Sândiana, “Domna florilor”, care
locuia pe ţărmul Mării Negre – în prundul mării, într-o verde
poieniţă şi unde se aflau 9 argele. În una din aceste argele, care
era de marmură şi învelită cu alamă, iar pe jos pardosită, şedea
Iana, sora Soarelui.

7
Ea ţesea şi chidisea. Războiul şi vetalele ei erau de argint, cu aur poleit,
iar suveica de aur. Apoi Soarele, adresându-se surorei sale, îi
zice să termine o dată cu ţesutul şi să se gătească de nuntă, ca să-
i fie mireasă. Însă Iana sfiincioasă şi pie îi răspunde că unde s-a
vazut şi s-a pomenit ca să ieie în căsătorie sora pe frate şi frate
pe soră? În fine, Iana, văzând că nu poate scăpa de multele
insistenţe ale Soarelui, îi pune condiţia ca el să facă mai întâi un
pod de metal, ori un pod de ceară peste mare, ori de la ţărmurile
mării până la Ostrovul de unde iese Soarele, iar la capătul
podului să-i facă o mânăstire albă, cu popă de ceară sau o
biserică de ceară cu popă de ceară şi cu toate de ceară şi acolo să
se cunune – ori să-i facă două mânăstiri, la amândouă capetele
podului.

La Buhăzul mărilor

La gura argelelor,

La cea verde poeniţă

Este o mică argeluţă,

Care ţese Iana ‘n ea . . .

Io că te-oi lua,

Cum dici dumnea-ta,

Vitez daca-i fi

Şi te-i bizui

De mi-i isprăvi

Pod pe marea neagră

Er la cap de pod

8
 Cam d’o mănăstire

Chip de pomenire,

Chip de cununie,

Să-mi placă şi mie.

Soarele pleca

Cu gândul gândia

Pre loc se făcea

Ce luna poftea;

Apoi se ‘ntorcea

A se cununa . . .

La Mănăstirea albă

Cu popă de ceră

Legenda româna atribuie, aşadar, Mănăstirii Albe o origine divină. Ea

a fost construită de însuşi zeul Soarelui (sau de Apollo) ca ea sa
fie chip de pomenire sau monument pentru căsatoria sa cu sora
sa Iana.

Această preţioasă legendă preistorică despre întemeierea bisericii

apolinice a hiperboreilor de către însuşi zeul Soarelui sau de
Apollo era cunoscută şi răspândită în ţinuturile greceşti până
târziu în epoca romană. Locuitorii de la Delphi, după cum ne
spune Pausania, povesteau că Apollo a trimis la hiperborei o
biserică, pe care o făcuse albinele din ceară şi din planta numită
mac.

9
Această legendă româna stabileşte astfel cu deplină certitudine că
renumitul templu al zeului Apollo sau al Soarelui de la
hiperborei, care a strălucit cu atâta glorie în lumea preistorică,
se afla situat într-o insulă a Mării Negre de lângă gurile Dunărei.

Mănăstirea albă de la gurile Dunării nu are rival în tradiţiile altor

popoare europene.

Încă din antichitatea romană Iana era considerată identică cu Diana şi

cu Luna.

Macrobiu, unul din cei mai distinşi scrutători ai credinţelor arhaice

latine, ne spune că Iana în sacrele vechi era una şi aceeaşi cu
Diana, iar Varro mai adaugă că Iana ca divinitate reprezinta
Luna.

Delta Dunării în nemijlocita apropiere de insula Leuce a avut în

timpurile preistorice şi până în epoca lui Alexandru cel Mare
caracterul unui pământ sfânt.

Aici se afla reşedinţa şi imperiul Dianei, chiar şi după vechile legende

greceşti.

Eruditul poet Pindar, în una din frumoasele sale ode, ne spune că

Hercule fiind trimis de regele Eurystheu ca să prindă şi să-i
aduca vie cerboaica cu coarnele de aur, pe care nimfa Taygeta o
dedicase Dianei, dânsul a persecutat pe acest sprinten animal din
Arcadia şi până în ţinuturile hiperboreilor în ţara numită
“Istria”. Aici dânsul a venit la reşedinţa Dianei, fiica Latonei,
care l-a primit cu bunăvoinţă.

O deosebită importanţă istorică ne prezintă acest pasaj al lui Pinder

care, pe baza vechilor tradiţiuni religioase ale vechimei, ne spune
că reşedinţa Dianei era în ţara hiperboreilor, în ţinutul numit
Istria, sub care Istrie în particular este de a se înţelege regiunea
de la gurile Dunărei, care era mult cunoscută comercianţilor
greci şi unde mai târziu noi aflăm un oraş însemnat numit Istria
şi Istros.

Tot în Delta Dunarei era adorată fiica Latonei în epoca romană sub
numele de “Diana Regina”. În fine, aici mai aflăm şi ostrovul

10
 numit Letea după numele Latonei şi portul numit Selina – Sulina
- (sau Luna) de care aminteşte si Hecateu.

Afară de sfinţenia Mănăstirei Albe de la gurile Dunărei, colindele şi

cântecele poporale române mai celebrează şi astăzi memoria
strălucitului templu al lui Apollo din Insula Delos situată în
mijlocul Cicladelor din Archipelag.

Într-o epocă departată istoric, insula Delos a fost numită Pelasgia, adică
pământ locuit de pelasgi. Această insulă a mai fost numită şi
Scynhias, spre caracterizare, ca dupa origine, acei pelasgi erau o
migraţiune din nordul Dunărei de jos. Chiar şi numele de Delos,
care nu se poate explica din limba grecească, este de origine
pelasg. El înseamnă deal sau colină (fără pădure).

Nicolae Densuşianu - “Dacia Preistorică”

11