Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
COMUNICARE
COMUNICAREA
VERBALĂ
Reprezintă o componentă a
comunicării umane care se
realizează prin intermediul
alfabetului, a cuvintelor.
Câteva reguli pentru a avea o
comunicare scrisă eficientă:
Foloseşte un vocabular adecvat;
Utilizează pluralul în loc de
singular la persoana I şi II (vă
rugăm…);
Foloseşte formele de politeţe;
Utilizează timpul prezent în loc de
viitor;
Evită argoul şi jargonul;
Foloseşte fraze şi propoziţii scurte;
Foloseşte ordinea directă în propoziţii şi
fraze;
Reciteşte înainte să trimiţi mesajul;
Evită să scrii negativ, fii pozitiv;
Foloseşte un stil propriu;
Concentrează-te asupra ideilor din
mesaj.
Corespondența a făcut
pozibile noi relații în viața
politică , în activitatea
comercială, în lumea
culturala și în existența
cotidiană. Ea respecta un
anumit protocol si
presupune, atât pentru
emițător cât și pentru
receptor,cunoașterea și
respectarea unor reguli.
În epoca vitezei în care trăim, de multe ori tehnica
lecturii și cea a scrisului pot fi esențiale. De exemplu,
gândiți-vă la avalanșa de informații citite zilnic, făcând
abstracție de informația profesională necesară dezvoltării
în orice meserie.
Ea mai presupune confidențialitate,
• Nu este de neglijat nici culoarea pielii, care a stârnit confruntări de-a lungul vremii şi
poate şi azi continuă, diferenţiindu-ne în aşa-zisele rase umane: rasa albă şi rasa
neagră, adăugându-se rasa galbenă sau cei cu pielea roşie. Diferenţieri datorate climei
şi zonelor geografice au căpătat semnificaţii cromatice nebănuite. Tot aici putem
încadra culoarea părului şi a ochilor.
• S-a făcut un aşa-zis cod de semnificaţii, chiar dacă e mai neoficial, nu trebuie neglijat.
Transmitem ceva celorlalţi şi în funcţie de culoarea ochilor sau a părului, comunicăm
fie că suntem cu părul brunet, blond, şaten sau roşcat, fie cu ochii verzi, negrii, căprui
sau albaştrii. Culoarea ochilor sau a părului pot fi puncte de diferenţiere fizică.
CULOAREA ȘI PERSONALITATEA
• Îmbrãcãmintea din Europa Occidentalã de azi, de exemplu, abia dacã mai aminteşte de cea
din Evul Mediu,când aşa cum apreciazã Françoise Piponnier (1999/2002, 166) –
majoritatea populaţiei se mulţumea cu un minimum de veşminte, adesea cu un singur rând de
haine şi ceva lenjerie de corp. Stofele şi culoarea erau calitativ mediocre; croiala rudimentarã,
strâmtã.
• Acelaşi istoric al culturii precizeazã cã „adoptarea generalã a costumului bãrbãtesc croit pe
talie, compus dintr-o vestã scurtã şi din pantalon strâmt, nu are loc decât spre sfârşitul secolului
al XV-lea. Portul feminin se distinge acum cu uşurinţã; înainte el se deosebea doar printr-o
lungime ceva mai pronunţatã, printr-o aranjare a pieptãnãturii şi alegerea unor stofe colorate ce
caracterizeazã feminitatea“
Hainele -indicii CARACTERISTICILOR PSIHO-
MORALE
• Gilson Monteiro profesor la Universitatea din Amazonas (Brazilia), spunea cã „haina
reprezintã oglinda sinelui, marcheazã separarea dintre clasele sociale “. Mai mult, hainele,
care sunt în egalã mãsurã pentru a acoperi goliciunea trupului şi pentru exprimarea sinelui,
oferã indicii despre caracteristicile psiho-morale ale persoanelor, dar şi despre grupurile
sociale. Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant (1991) arãtau cã pentru unele popoare orientale o
cusãturã dreaptã semnificã integritate psiho-moralã, tighelul orizontal, pace în inimã.
• Hainele şi, mai ales, uniformele sunt un simbol al puterii sociale pe care o ai la un moment
dat. Ele influenţeazã stima de sine, dar şi comportamentul celorlalţi. „În Prusia wilhelmianã,
civilii erau obligaţi sã se dea la o parte de pe trotuar când trecea un ofiţer în uniformã“,
semnala Henri H. Stahl (1968).
• Referitor la puterea de influenţare a hainelor „cu autoritate“, experimentul natural proiectat de
M. Lefkowitz, R.R. Blake şi J.S. Mouton (1955) într-un oraş din Texas ni se pare cât se poate
de revelator.
• Cei trei cercetãtori au folosit ca asociat (complice) un bãrbat de treizeci şi unu de ani, care în
cadrul experimentului avea sarcina sã treacã strada pe roşu, în timp ce alţi pietoni aşteptau
schimbarea culorii semaforului.
• Când complicele purta „haine cu autoritate“,respectiv costum de foartã bunã calitate şi cravatã
scumpã, trecãtorii care erau la semafor l-au urmat într-un numãr de trei ori şi jumãtate mai
mare decât atunci când era îmbrãcat cu o cãmaşã ieftinã şi pantaloni de lucru.
EXPRIMAREA PRIN INTERMEDIUL MODEI
• Definiţie
• Elementele de bază
ale comunicarii
paraverbale
• Reguli ale
paralimbajului
DEFINIŢIE
Paraverbalul reprezintă
modul concret în care
“curge” vorbirea
noastră.
Elemente de bază ale paralimbajului
• Volumul vocal
• Ritmul vorbirii
• Tonalitatea
• Articularea cuvintelor
VOLUMUL VOCAL
trebuie sa varieze de
la un moment al
discursului la altul
trebuie adaptat
ambianţei
Nu ţipaţi!
RITMUL VORBIRII
• variat pentru a sparge
monotonia
• rar la ideile principale
• mai repede la pasajele de
tranziţie
• evită vorbirea
“impiedicata”
• atenţie la pauze
TONALITATEA
• ridicarea tonului doar pentru a sublinia ideile esenţiale si
pentru calmarea unei săli “turbulente”
• distinctă
• corectă
• Bibliografie:
Cucoş, Constantin – coord.
(1988). Psihopedagogie pentru
examenele de definitivare şi grade
didactice. Iaşi: Polirom.
Pânişoară, Ion Ovidiu. (2003).
Comunicarea eficientă – Metode de
interacţiune educaţionale. Iaşi:
Polirom.
Şoitu, Laurenţiu. (2001).
Psihopedagogia comunicării. Iaşi:
Institutul European