DIFERENŢE ŞI INTERFERENŢE ÎNTRE FORMELE EDUCAŢIEI

Fiecare din formele şi tipurile educaţiei îşi are raţiunea ei de a fi şi câmpul propriu de
acţiune în ansamblul procesului de educaţie. Toate sunt produsul epocii în care trãim şi
rãspund nevoilor reale ale educaţiei şi civilizaţiei. Într-o perspectivă sistemică, se poate lesne
observa că acestea au ceva specific de îndeplinit. Raportându-se în mod expres la formele
educaţiei delimitate după criteriul gradului de instituţionalizare, C. Cucoş preciza aceste
diferenţe (2002, p.47):

Educaţia formală oferă: Educaţia nonformală Educaţia informală furnizează:

răspunde:
 introducerea individului în  necesităţilor concrete de  o sensibilizare la contactul
tainele muncii intelectuale acţiune, nesatisfăcută de cu ambientul;
organizate (ca demers şcoală;  momentul declanşării unui
iniţial);  nevoii de abstractizare interes de cunoaştere
 posibilitatea de a prin extragere de pentru subiect;
formaliza cunoştinţele, cunoştinţe din practică;  posibilitatea trecerii de la
plecând de la achiziţii  nevoii facilitării un interes circumstanţial
istorice şi practici reieşite contactului cu la o integrare mai
din acţiune; cunoştinţe plecând de la cuprinzătoare;
 recunoaşterea achiziţiilor nevoile resimţite de  posibilitatea unei explorări
individuale; educaţi; personale, fără obligaţii
 formalizarea şi concre-  nevoii demitizării sau prescripţii ferme;
tizarea achiziţiilor în funcţiei de predare.  o marjă de libertate de
alte modalităţi educative acţiune pentru elaborarea
pe plan social. unui proiect personal;
 posibilitatea de a gestiona
propriul proces de
formare.
 Informală
N
Nonformală
Ed. formală
Învăţare de tip formal

Înv. de tip nonformal

Înv. de tip informal

Fig. 3.3. Modelul concentric al interdependenţei între educaţia formală-nonformală-informală