1.

Relatia dintre atitudine si comportament

Nucleul comportamentului uman îl reprezintă atitudinea individului. Relaţia dintre
comportament şi atitudine este complexă.
Atitudinile sunt definite ca reacţii de evaluare a unui obiect sau fenomen, reflectate în
convingerile, sentimentele şi trăirile persoanei, adică în posibilităţile de a acţiona într-un
anumit fel.
În relaţia atitudine-comportament, observăm existenţa a două variabile: una se referă
la asumarea riscului, alta exprimă imaginea pe care oamenii o au în situaţia specifică şi poartă
denumirea de intenţie comportamentală.
Atitudinile şi comportamentele au un factor comun şi anume, motivaţia şi scopul care
generează o acţiune sau un comportament specific. În acest caz, atitudinea apare drept o
cauză a comportamentului, şi se exemplifică în conduita persoanei.

2. Principalele clase de de determinare a comportamentului uman

– nevoile biologice fundamentale
– sistemul de credinţe format din reprezentări, imagini mentale, valori , judecăţi
sociale, etc.
– oportunităţile şi constrângerile mediului social.

3. Definitia si exemplificarea obisnuintelor

Obişnuinţele, adică comportamentele cotidiene (de rutină) ,cum ar fi punerea centurii
de siguranţă la condusul automobilului, joacă un rol important în formarea
comportamentelor.

4. Definitia si exemplificarea disonantei cognitive

Neconcordanţa dintre convingeri şi comportamente se numeşte disonanţă cognitivă.
Disonanţa cognitivă apare nu numai ca rezultat al observării unui dezacord între convingeri şi
comportament, ci şi în momentul luării unor decizii importante.

5. Exemplificarea si descrierea succinta a principalelor metode de

investigare a comportamentului uman
I. Observatia = ajuta la inregistrarea sistematica a comportamentelor unei personae sau a
unui grup de personae care se afla in anumite situatii. Observatia se bazeaza pe doi
parametrii: trasaturi bioconstitutionale si trasaturi fiziologice. De asemenea, observatia
poate fi: directa, indirecta, observator ascuns, pasiva-participativa, continua-discontinuasi
selectiva.
II . Metoda experimentului care apeleaza la trei modele:
- prezentarea repetată a unui singur stimul la o singură persoană;
- prezentarea repetată a mai multor stimuli la aceeaşi persoană;
- prezentarea repetată a unui singur stimul la mai multe persoane.
III. Metoda convorbirii se bazeaza pe o discutie intre cercetator si subiect, ceea ce
presupune o relatie directa. Aceasta poate fi: dirijata, semidirijata si libera.
IV. Metoda conversatiei se bazeaza pe sinceritatea persoanei, pe capacitatea de evaluare si
autoanaliza a ei, precum si pe anumite caracteristici ale examinatorului:
- gradul de comunicare şi relaţionare,
- empatia, adică transpunerea în situaţia pacientului,
- înţelegerea şi intuiţia reacţiilor lui.
V. Metoda anchetei psihologice permite culegerea unor informaţii despre viaţa psihică a
unei persoane sau a unui grup de persoane şi interpretarea lor în scopul modificării
comportamentelor.
VI. Ancheta pe bază de chestionar se efectuează în mai multe etape:
• stabilirea scopului anchetei;
• documentarea cazului;
• formularea ipotezei de lucru;
• determinarea grupului de persoane care participă la anchetă;
• alegerea tehnicilor;
• redactarea chestionarelor;
• analiza rezultatelor obţinute în raport cu obiectivul formulat;
• redactarea raportului final.
VII. Ancheta pe bază de interviu se poate efectua la o persoană sau la un grup de persoane.
Avantajele metodei constau în investigarea unui număr mare de persoane într-un
interval scurt de timp, culegerea unui număr mare de informaţii pe care le putem prelucra
rapid.
VIII. Metoda biografică urmăreşte obţinerea unor informaţii referitoare la principalele
evenimente parcurse de un individ în timpul vieţii.
IX. Metodele psihometrice permit măsurarea capacităţilor psihice ale individului.
Cea mai cunoscută metodă este cea a testelor psihologice. Acestea se clasifică
după mai multe criterii: modul de aplicare, materialul folosit, durata lor si scopul urmarit
X. Inventarele de personalitate sau chestionarele conţin un şir de întrebări variate, cum ar
fi:
- cu răspuns DA/NU;
- cu mai multe răspunsuri.
XI. Testele proiective în care persoana vede mai multe planşe şi elaborează o povestire,
exteriorizându-şi modul de a gândi şi trăsăturile de personalitate.

6. Observatia
Observaţia ca metodă de cercetare, ajută la înregistrarea sistematică a
comportamentelor unei persoane sau a unui grup de persoane care se află în anumite situaţii.
Observaţia se axează pe următorii parametri:
- trăsături bioconstituţionale ale persoanei (înălţime, greutate, circumferinţa toracelui);
- trăsături fiziologice – aspectul feţei, comunicarea nonverbală
Evidenţierea manifestărilor comportamentale se poate realiza prin mai multe
moduri:
- auto-observaţia, care permite înregistrarea propriului comportament;
- observaţia felului în care se manifestă persoanele din grup.

Putem distinge mai multe tipuri de observaţie, şi anume:

1. Directă
 ocazională - care permite în mod spontan sau întâmplător să vedem modul în care
acţionează o persoană în diferite situaţii;
 sistematică – care este dirijată către un subiect sau eveniment;
2. Indirectă – se realizează prin circuite închise sau TV;
3. Observator ascuns în spatele unor „draperii” sau paravane;
4. Pasiva-participativa
 pasivă – în care observatorul nu participă efectiv;
 participativă – în care acesta face parte dintr-un grup luat în studiu;
5. Continua-discontinua
 continuă – efectuată pe o lungă perioadă de timp
 discontinuă – efectuată pe intervale scurte de timp;
6. Selectivă – se concentrează asupra unui singur comportament.

Calitatea observaţiei depinde de mai mulţi factori, cum ar fi:

- capacitatea de concentrare a atenţiei voluntare;
- modul de perceţie care diferă de la o persoană la alta, în sensul că poate fi:
 descriptiv – înregistrând mai multe amănunte despre situaţie;
 evaluativ – se bazează pe aprecieri şi interpretări ale situaţiei;
 imaginativ

7. Metoda experimentului
Metoda experimentului apelează la trei modele şi anume:
- prezentarea repetată a unui singur stimul la o singură persoană;
- prezentarea repetată a mai multor stimuli la aceeaşi persoană;
- prezentarea repetată a unui singur stimul la mai multe persoane.

8. Metoda convorbirii sau a interviului

Metoda convorbirii se bazează pe o discuţie între cercetător şi subiect, ceea ce
presupune o relaţie directă.
Spre deosebire de metodele observaţiei şi experimentului, care ne permit să
investigăm comportamentul şi reacţiile exterioare ale pacientului, metoda convorbirii ne ajută
să descoperim intenţiile, interesele, convingerile şi mentalităţile persoanei. Distingem mai
multe feluri de convorbiri, şi anume:
a) dirijată – asemenea interviului structurat care se desfăşoară conform unor scheme fixe,
bazate pe o serie de întrebări ordonate într-un anumit fel şi menţinute în aceeaşi ordine,
indiferent de persoana căreia îi sunt adresate;
b) semidirijată – se focalizează pe scheme flexibile cu mai multe întrebări care se schimbă
mereu în ceea ce priveşte ordinea şi formularea lor;
c) liberă, spontană, care ţine cont de:
- particularităţile psiho-individuale ale persoanei;
- particularităţile situaţiei în care se află persoana.

9. Metoda anchetei psihologice

Metoda anchetei psihologice permite culegerea unor informaţii despre viaţa
psihică a unei persoane sau a unui grup de persoane şi interpretarea lor în scopul modificării
comportamentelor.

10. Metoda biografica

Metoda biografică urmăreşte obţinerea unor informaţii referitoare la
principalele evenimente parcurse de un individ în timpul vieţii.

11. Metode psihometrice

Metodele psihometrice permit măsurarea capacităţilor psihice ale individului.
Cea mai cunoscută metodă este cea a testelor psihologice. Acestea se clasifică in:
1. modul de aplicare:
 • individuale
• colective
2. materialul folosit:
• verbale
• non-verbale
3. durata lor:
• cu timp determinat
• fără timp determinat
4. scopul urmărit:
• teste de personalitate
• teste de performanţă
• teste de comportament
teste de nivel intelectual

12. Componentele comunicarii umane

Comunicarea = activitatea pe care o facem în fiecare clipă, mai mult sau mai
puţin conştient.
Componentele comunicării:
- comunicarea verbală: ~7%
- comunicare paraverbală: ~46%
- comunicare nonverbală: ~47%

13. Modalitati de comunicare nonverbala

Comunicarea nonverbală, cu o pondere majoritară in procesul comunicarii,
este mai mult inconştientă, şi acţionează mai ales la nivelul afectivităţii.
Se realizează prin următoarele mijloace:
- mimica
- pantomomica
- comunicarea tactilă
- spaţiul personal şi distanţa interpersonală (studiate de proxemică)
- lucruri şi obiecte personale
- culori
- timp (studiat de cronemică)

14. Treptele integrarii comportamentului uman

1. Interarea genetica
2. Integrarea biochimica, cu neuromediatorii si neurotransmitatorii cerebrali
3. Integrarea endocrina, in care hormonii au un rol important in dezvoltarea
comportamentului sexual
4. Interarea nervoasa, care permite aparitia comportamentului diferentiat,
capabil de o adaptare simpla si decvata la schimbarile mediului extern
5. Integrarea psihica, care detine un rol important in formarea unor planuri de
viitor, gasirea unor solutii adecvate in fata un situatii complexe ale vietii, achizitionarea unor
modele culturale si dezvoltarea unor sentimente specific umane, cum ar fi: demnitatea,
generozitatea, responsabilitatea etc.
6. Integrarea sosciala, care se realizeaza prin procese de comunicare, relationare
cu alti membrii ai micro sau macrogrupului social si familial
7. Integrarea umanitara, care este raspunzatoare de aparitia comportamentelor
superioare, de promovare a valorilor universale in favoarea speciei umane.
15. Modalitati de achizitie a comportamentului moral
Comportamentul moral = o forma superioara de conduita, realizata prin
includerea a trei nivele: obisnuinta (comportament normativ), convingere (comportament
valorizant) si aspiratii (comportament ideal)

16. Definitia si exemplificarea empatiei

Empatia este considerata un fenomen primar, care se formeaza la varste fragede,
conform teoriei atasamentului si isi are radacinile in capacitatea copilului de a face diferenta
intre persoana sa si ceilalti, de a recunoaste reactiile emotionale ale membrilor grupului
familial si de a avea posibilitattea de anticipare a lor.

17. Tipuri de atasament

Ataşamentul securizant, care reprezintă un factor de sănătate mentală, părinţii
ajutând copilul să găsească cele mai adecvate soluţii la problemele complexe ale vieţii.
Ataşamentul patologic, anxios, nesecurizant, copilul nu-şi poate însuşi nici un
model al părinţilor, întrucât aceştia nu sunt foarte apropiaţi de nevoile lui.
Apariţia unei anxietăţi de evitare, în situaţiile în care lipseşte obiectivul de
ataşament, adică afecţiunea părinţilor.

18. Cauzele comportamentului deviant

Coportamentul deviant poate fi generat de existenta carentei afective,
educationale si de lipsa regulilor in copilarie. Cauzele acestui tip de comportament sunt:
- lipsa afectiunii materne care este importanta pentru sanatatea mintala a copilului
- deprivarea afectiva, separarea, pierderea afectiva genereaza un sindrom de distres
manifestat prin detasare, indiferenta, disperar, protest.
- deprivarea materna precoce, care conduce la aparitia unor tulburari de comportament si
personalitate.