Metode cantitative de cercetare în Asistenţa Socială

Ce este un chestionar de cercetare ştiinţifică?

Clasificarea chestionarelor
Chestionarele de date factuale, de tip administrative Chestionarele de opinie
Chestionare special Chestionare „omnibus“
Chestionarele cu întrebări închise Chestionarele cu întrebări deschise
Chestionarele autoadministrate
Chestionare administrate de către operatorii de anchetă Structura chestionarelor
Formularea întrebărilor Nivelurile de măsurare

„Chestionarele sunt teste compuse dintr-un număr mai mare sau mai mic
de întrebări prezentate în scris subiecţilor şi se referă la opiniile, preferinţele,
sentimentele, interesele şi comportamentele lor în circumstanţe precise“ (apuci
Albou, 1968.13).
Aşadar, chestionarul de cercetare reprezintă o tehnică şi, corespunzător, un
instrument de investigare constând dintr-un ansamblu de întrebări scrise şi.
eventual, imagini grafice, ordonate logic şi psihologic, care, prin administrarea de
către operatorii de anchetă sau prin autoadministrare. determină din partea
persoanelor anchetate răspunsuri ce urmează a fi înregistrate în scris.
Foarte frecvent, aşa cum remarca Bernard S. Phillips (1971, 90), pentru ordonarea
logică a întrebărilor se ia drept criteriu timpul: subiectul este pus în situaţia de a
răspunde mai întâi despre trecut, apoi despre prezent şi, în fine, la urmă despre
viitor. Un alt criteriu de ordonare este acela dat de gradul de abstractizare: mai
întâi se va răspunde la întrebările concrete şi abia apoi la cele mai abstracte. In
funcţie de temă, de universul anchetei, va prevala ordinea logică sau cea
psihologică.
Clasificarea chestionarelor
Chestionarele pot fi clasificate după: conţinutul, forma şi modul de aplicare.
Primul criteriu de clasificare a chestionarelor după conţinutul informai ii lor
adunate vizează calitatea informaţiilor. Din acest punct de vedere, se disting două
tipuri de chestionare.
Chestionarele de date factuaie, de tip administrativ, referitoare la fapte
obiective, susceptibile de a fi observate direct şi verificate şi de alte persoane, el
trebuie denumit. Pe cât posibil, denumirea formularelor va fi lapidară, dar
suficient de lămuritoare în legătură cu scopul urmărit.
Este bine să se evite denumirea formularelor prin iniţiale sau prin abrevieri
greu descifrabile.
La fel şi culoarea. Introducerea formularelor de diferite culori măreşte
puterea de discriminare, scuteşte timpul de căutare a diferitelor tipuri de
imprimate. Formularele de tip administrativ, cu rare excepţii, sunt imprimate cu
negru pe hârtie albă. Se pot introduce şi imprimate negru pe galben -
corespunzând celui mai puternic contrast de culori - sau negru pe verde pal
ş.a.m.d. Efectul psihic al culorilor ar putea sparge monotona atmosferă a
arhivelor. Chestionarele de date factuaie vizând vârsta, sexul, locul de naştere,
starea civilă, domiciliul, profesiunea, studiile, naţionalitatea, religia etc. sunt
indispensabile nu numai sectorului administrativ, dar şi pentru cercetarea
ştiinţifică. Anchetele demografice utilizează în primul rând astfel de chestionare.
Chestionarele de opinie se referă la datele de ordin imposibil de observat
direct. în fond, acest al doilea tip de chestionare nu sunt numai de opinie; cu
ajutorul lor se studiază atitudinile, motivaţia şi interesele, dispoziţiile şi înclinaţiile,
cu un cuvânt, tot ceea ce reprezintă psihologia persoanei, trăirile ei subiective.
Cu ajutorul chestionarelor de opinie se încearcă cunoaşterea nu numai a
opiniilor, dar şi intensitatea acestora. George Gallup a stabilit în acest scop o
schemă de construire a chestionarelor de opinie în care întrebările închise
alternează cu cele deschise.
• întrebări filtru (închise, cu răspunsuri multiple precoditlcare sau
deschise) pentru stabilirea gradului de cunoaştere de către cel anchetat a
problemei puse în discuţie.
• Una sau mai multe întrebări (deschise) privind atitudinea populaţiei
faţă de respectiva problemă.
• Un sistem de întrebări (închise, cu răspunsuri multiple precodificate)
referitoare la aceeaşi problemă.
• întrebări deschise vizând motivaţia opiniilor exprimate.
• întrebări (închise, cu răspunsuri multiple precodificate) pentru
măsurarea intensităţii opiniilor, în nici un caz nu se poate trage vreo concluzie cu
privire la opiniile şi atitudinile oamenilor analizându-se răspunsurile la o singură
întrebare. Totdeauna trebuie prevăzut un sistem de întrebări care să permită
stabilirea poziţiei indivizilor faţă de una sau alta din problemele puse în discuţie.
Hadley Cantril a avut inspiraţia să pună unui număr de 40 de persoane, care se
declaraseră, intr-un sondaj efectuat de Institutul american de opinie publică,
favorabile sindicatelor (răspunzând ..Da“ la întrebarea „Sunteţi favorabil
sindicatelor?“), o serie de şase întrebări pentru a verifica valoarea declaraţiilor
făcute. A constatat că numai 30 clin aceştia şi-au menţinut opinia, însă cu diferite
grade de intensitate.
Uneori este necesară disimularea scopului cercetării, alteori este indicat să
se pună aceeaşi întrebare în forme diferite de mai multe ori şi să se analizeze
concordanţa răspunsurilor. Posibilitatea celor investigaţi de a ascude adevărul şi
de a explica raţional comportamentul lor trebuie să rămână în atenţia
cercetătorului.
Bernard Hennesy (1981, 276) crede că patru ar fi motivele pentru care
oamenii nu spun ce cred: a) Nu ştiu ce cred cu adevărat, îşi dau seama că li se cere
să spună ceva şi atunci, în loc să declare simplu „nu ştiu“, improvizează un
răspuns oarecare; b) Unii oameni nu au capacitatea de a exprima cu uşurinţă ce
cred şi declară rapid „nu ştiu“; c) Sunt şi indivizi care pur şi simplu nu doresc să se
afle ce cred, dintr-un motiv sau altul (teamă, nesiguranţă, neîncredere în sine.
timiditate, neîncredere în operatorul de anchetă, conştientizarea discrepanţei
dintre opinia lor şi dezirabilitatea socială etc.); d) In fine, unele persoane simt că
există o presiune socială pentru ascunderea adevărului şi declară neadevăruri,
gândind că o „minciună inocentă“ nu-i un lucru chiar atât de rău, mai ales că
rămâne anonimă.