Geniu pustiu de Mihai Eminescu

Personaje: naratorul, Toma Nour(Tomo) prietenul naratorului (geniul) pe care-l

intilneste in cafenea, Ioan prietenul adevarat al lui Toma Nour, Sofia dragostea
lui Ioan, Phoesis- sora Sofiei (iubita lui Tomo),feciorii barbatii ce luptau cu Tomo
si Ioan, batrinul tribun, sasul omul ce a vindut oastea lui Ioan dusmanilor, Finita
verisoara lui Tomo, parintii lui Toma, contele-iubitul lui Poesis.
Cronotop:
Rezumat:

Dumas zice c romanul a existat totdeauna. Se poate. El e metafora

vieii. Privii reversul aurit al unei monede calpe, ascultai cntecul
absurd al unei zile care n-a avut preteniunea de-a face mai mult zgomot
n lume dect celelalte n genere, extragei din astea poezia ce poate
exista n ele i iat romanul. Actiunea romanului incepe de la faptul ca
naratorul gaseste o carte Novele cu ase gravuri . Deschizind aceasta
carte, el da de istoria unui rege al Scoiei care era s devin prada morii
din cauza unui cap de mort mblsmat. Observind ca Tasso reste cel ce
figureaza in portretul regelui Scotiei, din curiozitate, naratorul a scos un
portret de al lui Tasso pentru a-l compara , si si-a dat seama ca intre
acestea exista niste coincidente bizare. Atunci naratorul si-a dat
intrebarea daca s-ar putea lui Tasso sa i se intimple ceea despre ce se
vorbea in istoria pe care o citea, uitnd ca tot ce nu e posibil obiectiv e
cu putin n mintea noastr i c, n urm, toate cte vedem, auzim,
cugetm, judecm nu sunt dect creaiuni prea arbitrare a propriei
noastre subiectiviti, iar nu lucruri reale.
Era o noapte trist. Ploaia cdea mrunt pe stradele nepavate ale
Bucuretilor, ce se trgeau strmte i noroioase prin noianul de case
mici i ru zidite din care const partea cea mai mare a aanumitei
capitale a Romniei. Pe ici, pe colea de vedea cte-un romanios ce
trecea fluiernd sau cte-un om beat, care-ndat ce chiuia rguit lng
ferestrele prostituiunii, femeia spoit ce sta n sticl aprindea un chibrit
spre a-i arta faa sa uns din gros i snul su veted i gol poate
ultimul mijloc de-a sufoca dorini murdare n piepturi strpite i pustiite
de corupiune i beie.

Alaturi de circiuma in care domnea o veselie mare, era o cafenea. Ploaia

i frigul ce-l ptrunsese pe narator il impuneau sa intre in ea. Mirosul
tutunului, eternul trictrac al juctorilor de domino fcea un efect deosebit
asupra simurilor ameite ale naratorului de ploaie i de frig. P-ici, pe
colea pe lng mese se zreau cte-o grup de juctori de cri cu prul
n dezordine, innd crile ntr-o mn ce tremura, plesnind din degete
cu cealalt nainte de-a bate, tcui, cu ochii fici, micndu-i i
mucndu-i buzele fr-a zice o vorb i trgnd din cnd n cnd cu
sorbituri zgomotoase cte-o gur din cafeaua sau berea ce le sta
dinainte... semn de triumf!
Un june aplecat asupra unui biliard scria cu creta pe pnura verde vorba
Ilma. Naratorul credea c e din via lui Arpad i c i-o fi scond din
rezervorul memoriei sale vrun dulce nume de iubit sau vreun ideal
unguresc din romanele lui Mauriciu Jokay, dar nu l-a preocupat atit de
mult chipul tinarului si a inceput a rsfoi, prin ziare streine, unele reviste
literare artistice etc. Junele s-a apropiat de el, si dupa ce au schimbat
doua fraze cit se poate de scurte, naratorul a inteles ca cunostea acest om
fara al cunoaste una din acele figuri ce i se pare c ai mai vzut-o
vrodat-n via, fr s-o fi vzut niciodat, fenomen ce se poate explica
numai prin presupunerea unei afiniti sufleteti.. Era frumos, d-o
frumusee demonic. Asupra feei sale palide, musculoase, expresive, se
ridica o frunte senin i rece ca cugetarea unui filozof.Ochii si mari,
cprii, ardeau ca un foc negru sub nite mari sprncene stufoase i
mbinate, iar buzele strns lipite, vinete, erau de-o asprime rar. Puteai
crede ca e un poet ateu, unul din acei ngeri czui, un Satan. Lu un ziar
romnesc. La pagina anunurilor citi cu o semivoce sarcastic: Opera
italian... Ughenoii. Schimbase ei intre ei vreo doua, trei fraze, dupa
care a urmat un dialog aprins in care temele de discutii curgeau una dupa
alta: romani, italieni, politica, istorie, literatura, pareri, cugetari si
analize. Btu o or de discutii. Atunci junele se scul repede, i bg
ziarul litografiat n buzunar. Spuse ca il cheama Toma Nour. Apoi a
plecat, lasindu-i naratorului ideea de-al face vreun erou al unei nuvele de
ale sale.
Ajungind acasa naratorul aprinzind un chibrit a dat peste cartea cea cu 6
gravuri, si dupa asta s-a gindit: oare nu l-ar putea el face un nou Tasso
daca l-ar studia mai bine?!. Si atunci el si-a pus in plan de a face
cunostinta mai indeaproape cu Toma Nour.
Ei doi petreceau mult timp impreuna. Discutiile lor se axau pe mii de

teme. Naratorul capatase in el un amic, care nu il vizita dect sa-l certe,

care rdea zile ntregi cu un rs de netot n societatea oamenilor, pentru
ca s plng acas, care ura oamenii i era rutcios ca o bab, numai ca
s nu plac unei lumi ce nu-i plcea lui.
Dupa ceva timp Toma il invita pe narator la el in ospetie. Locuia ntr-o
camer nalt, spaioas i goal. Pe mas, hrtii, versuri, ziare rupte i
ntregi, brouri efemere ce se mpart gratis, n fine, totul un abracadabra
fr neles i fr scop.Dar asupra crilor culcate-n col era aninat n
cui bustul n mrime natural, lucrat n ulei, a unui copil ca de vro
optsprezece [ani], cu pr negru i lung, cu buzele subiri i roze, cu faa
alb ca marmura i cu nite ochi albatri mari, sub mari sprncene i
lungi gene negre. Ochii cei albatri ai copilului erau aa de strlucii,
de-un colorit att de senin, nct preau c privesc cu inocena, cu
dulceaa lor mai femeiasc asupra spectatorului ce privea n ei. Era o
adevrat oper de art. Intrebind a carei fete este acest portret, Toma
,rizind, ii spune ca de fapt era un barbat, asa cum sunt si ei doi. Era greu
de crezut in ceea ce spunea Toma, dar totusi era imposibil si sa nu ii dai
crezare. Mai apoi Toma zice ca barbatul a carui portret l-a facut era
singurul lui prieten, prieten adevarat care a murit pentru el. Tot petrecind
zile la rind impreuna, naratorul observa ca Toma Nour se pierde din ce in
ce mai mult. Dupa o vreme el pleaca la Bucuresti fara a preveni pe
nimeni. Dupa un an, naratorul primeste o scrisoare de la Nour din
Danemarca, in care il roaga sa ii trimita la post restant versurile lui
Alecsandri. Dupa alte citeva luni de zile Toma ii trimite naratorului
manuscrisul biografiei sale si un biletel ca se afla in inchisoare si peste
citeva zile urmeaza sa fie executat. La sfirsitul scrisorii erau
urmatoarele: Amice, N-am murit nc, ns sunt condamnat la moarte.
Execuiunea mea va fi n curnd. Locuiesc ntr-un palat mare la
poarta mea sunt santinele superbe numai c e cam ntunecos i cam
umed palatul meu oamenii-i zic nchisoare. Cu manuscriptul f ce-i
ti. Adio, i la revedere pe cealalt lume! Toma.
Romanul deja devin o povestire a vietii lui Toma Nour.
Se nascuse intr-o zi de iarna. Nu-si aduce aminte de mama dect ca de-o
fiin palid, un nger care i-a descntat copilria cu glasul ei dureros i
suferitor. Era inca mic cind si-a dat seama ca mama nu ii mai raspunde,
adormise cu o furca in mina si cu buzele ce abia zimbeau. Dupa
inmormintare, copilul a fugit la mama la mormint, s-a culcat in tarina si

o striga pe mama ca sa vina acasa ori sa il ea si pe el acolo unde a plecat.

Stind ghemuit linga mormint, a adormit si visa cum mama l-a luat cu ea
intr-o gradina frumoasa si unde cintau sfintii. Toma se trezi in intuneric,
plin de noroi. A fugit repede acasa unde il astepta tata, care edea pe un
scuna scund i pe faa sa ars i neras se strecurau lacrimi de venin.
Dupa o perioada de timp tata l-a dat la scoala. Nu stia ce invata, dar
simtea ca zilele-i treceau ca o iarna pustie, ca un vis fara inteles. Ajuns
deja stundent , Toma locuia intr-o mansarda cu inca 4 colegi de-ai lui.
Intre alti colegi era unul mai sarac, mereu in haine rupte si fara bani, dar
totusi fata mereu ii sclipea a fericire, dar totusi Toma credea ca aceasta
fericire nu e altceva decit o durere sufleteasca. Acest tinar era Ioan.
Printre ceilalti colegi, acesta era cu deosebire unul de-o frumusee
femeiasc. Palid, delicat, era cu toate astea capul tuturor exceselor de
student. La beie el bea ndoit ct oriicare dintre ei, numai c pe cnd
ceilali cdeau n toate lturile i nu tiau ce vorbesc, chiuiau i se
srutau ca i cnd ar fi amani el singur sta n mijlocul lor senin,
surznd, i singurul semn c buse era c paloarea sa obicinuit se
colora c-un ginga roza ca acel al ofticei. Intr-o seara el batu la usa,
pe cind ceilalti dormeau si zise ca ea moare. La nenumaratele intrebari
ale lui Toma cine moare, Ioan zicea doar ea, dupa ce i-a zis sa
mearga cu el. Au mers ei la o casa ce se afla in mijlocul unei gradini. Au
urcat pe marginea casei si priveau prin fereastra luminata. In camera
saraca pe scaun sedea un batrin cu figura indurerata si ochi plini de
lacrimi, o fata frumoasa ce zacea pe pat, iar in fata patului, chiar linga
scaun era un pian, linga care statea o alta fata cu ochii lacrimind. Aceasta
incepu sa cinte la pian, iar fata de pe pat a inceput a cinta, iar cind s-a
terminat cintecul , ochii ei s-au inchis pentru totdeauna. Ea era Sofia,
fata pe care o iubea Ioan. Acesta a cazut lesinat strigind doar numele
fetei. Toma vazind ca Ioan nu isi mai revine, l-a luat acasa. Cind Ioan sia revenit, Toma ii spunea ca nu au fost nicaieri, deoarece Ioan lesinasera
pe la mijlocul drumului, si acesta il crezu. A doua zi, cnd s-a sculat
Toma era ziua-n amiaza mare, iar Ioan plecase demult. A treia zi, pe
cnd se-nsera, Ioan intr trist, rece, ns linitit n cas. A zis ca a murit
Sofia. Il lua pe Ioan si au plecat la inmormintare. Sara era rece, stradele
pustii, dar intr-un colt departat luminau patru oameni ce duceau un sicriu
negru de brad, crora le urma un preot n pas repede i dup el ca i
cnd durerea ar fi fost repede urma ntr-acelai pas un btrn ntr-o
manta sur, lung i veche i o fat mbrcat srac. O-nmormntare
ntr-o sar de iarn. In ziua urmatoare cei doi prieteni pleaca la casa fetei

, unde tatal ei dormea intr-un fotoliu , iar Poesis, sora Sofiei, privea trista
prin fereastra. Toma se indragostise de ea chiar din prima noapte cind au
venit in acea casa. Toma aflase de la Ioan ca tatal fetelor era un poet de
geniu, onest si sarac, iar Poesis era o actrita ce prindea mai mult doar
niste roluri secundare in teatru.
Toma se duce la teatru pentru a o vedea pe Poesis. Pe tot parcursul
spectacolului Toma se gindea oare cum se simte Poesis , ii murise sorasa si acolo trebuia sa joaca un rol vesel. Se uimea de felul in care se
comporta pe scena si cum isi interpreta rolul. Toma se intilneste cu
Poesis si ii marturiseste dragostea. Toma intrebind-o daca il iubeste,
Poesis raspunse Da, roind, dar fugind totodat dinaintea lui acolo
unde-o chema replica ei, astfel nct auzea vocea ei, de-un timbru umed
i copilresc, ptrunznd scena, i publicul ce aplauda entuziasmat la
apariia acestui nger pmntesc.
Toma rmsese n genunchi i cu minile unite dup fondal sorbind cu
tot sufletul lui notele de argint a vocei lui Poesis ce veneau pina la el,
fiind zdrobit de fericirea proprie. Dupa ce s-a terminat spectacolul Toma
o petrece pe Poesis acasa. Iute i graioas, ea sri nebunatec gardul i
dispru rznd prin arborii cei nini ai grdinii, Toma o urma si a intrat
prin usa din dos a casei. Intrind in casa ea isi arunca blana de pe sine si
ramase intr-o rochie cu talie, de matase sura. Fiind cuprinsi de o
atmorsfera romantica, Toma ii mai repeta o data ca o iubeste. Cine putea
fi mai fericit ca el ?! . Apoi plecase acasa si aceasta dragoste l-a facut pe
Toma sa-i dedice citeva versuri lui Poesis.
A inceput revolutia din 1848 si cei doi indragostiti s-au pierdut unul
pentru altul pentru o vreme mai indelungata. Toma impreuna cu Ioan
luasera parte la toate acele manifestaro de viata ale natiunii si apoi s-au
intors la locul turbure ale studiilor lor. Dar niciunul din ei nu putea
invata. Capetele lor prinsese foc, faa cea palid a lui Ioan se-nroise deun rou ofticos i bolnav, cci n inima lui fierbea amorul cel mare al
naiunii. Intr-o alta zi Toma pleaca la Poesis. O vede trista ca niciodata.
Acei ochi albastri cufundati in fata ei posomorita sunt plini de lacrimi, si
ea ii spune ca se vad pentru ultima oara, fara a-i explica ceva. Mai trecu
vreo citeva zile si Toma o vede pe Poesis in compania unui conte,
eleganta , intr-o trasura nu cam saraca. Ajungind acasa Ioan ii spune lui
Toma ca vrea sa puna sfirsit prieteniei lor. Ioan vrea sa inceapa o noua

viata si sa rupa orice legatura cu ccea ce a fost, cu Sofia, si cu tot ce i-a

apartinut vreo data. Ioan isi i-a ramas bun Tomo, eu m duc, cu toate c
nu te oblig s m urmezi. Rmi tu aicea, n casa mea, aicea vei tri
comod i neturburat de nimeni, cum am trit eu, dat cu totul nebuniei
mele, picturii. Trsura m ateapt de mult... adio! Amicia mea,
gndete c n-ai fi avut-o niciodat i te consol! Adio!.
Toma sufera zile la rind. Ramine parasit si de iubita sa si de unicul
prieten pe care l-a avut. Zile intregi le petrece ratacind pe strazile
orasului, tot cugetind asupra vietii sale. Intr-un moment oarecare , intr-o
zi de vara Toma isi stringe lucrurile si pleaca in Transilvania la locurile
de bastina.
Toma mergea neoprit prin cararile albe ce duceau catre casa lui.
Ajungind acasa, s-a intins pe patul mamei, fara a spune nimic. A doua zi,
la amiaza, il trezeste un zgomot. Cineva pospaia prin casa, pe la vatra.
Trezindu-se o vede pe vara-sa Finica, care ii facea mincare tatalui lui si
ii ducea la munca. Au stat ei de vorba , Finica ii povestea din cele ce sau intimplat de cind a plecat, ii cinta. Toma a stat mult acasa, intr-o
atonie monotona si moarta. A gasit o carte cu scoartele de piele roase de
molii si marginile rosii in care erau niste povesti manuscrise a unui preot
batrin ce murise de multi ani. Cu cartea cea in mina statea zile intregi si
descifra masinalmente slovele cele batrine.
Anotimpurile trec. Trece toamna, vine iarna, si revolutia din Transilvania se
reaprinde. Oamenii din satul lui Toma il asteptau sa faca tribunalul lor sa mearga
cu Avram Iancu, dar Toma nu era atras de aceasta idee, fiind complet indifferent. In
scurt timp el si-a schimbat parerea, atunci cind l-a vazut pe Ioan tragind niste
focuri pe linga o casa inconjurata de soldati unguri. In acel moment Toma si-a pus
la cale sa I se alature lui Ioan, astfel a gasit doua pistoale vechi, a luat un cal si a
fugit sa il caute. Dupa mult drum facut, Toma a intrat intr-un sat unde cunostea un
preot si se gindea sa ramina la el. Ajuns la casa preotului, prin fereastra vazu niste
oameni beti si preotul spinzurat de un piron, iar fiica lui , Maria, statea intr-o parte
fiind pofta acelor soldati beti. Ianos, unul din soldatii din casa , s-a indreptat spre
Maria, dar aceasta credea ca era mai bine sa moara si s-a izbit cu capul de perete,
dar aceasta i-a favorizat doar sa lesine. Ianos o lua in brate si ea din ultimele puteri
incerca sa fuga, cind l-a un moment dat l-a vazut pe Toma prin fereastra care era cu
pistolul in mina. Toma nu a stat pe ginduri si intelegind ce isi doreste fata, a
impuscat, dar Ianos a zis ca ea nu va scapa nici moarta de dorintele lui. Toma
vazind asa ceva, a incuiat usile si ferestrele din toata casa si i-a dat foc, impreuna
cu toti oamenii din ea. Din nou a pornit la drum. A ajuns in munti, unde il gasi pe

Ioan intr-o tabara de romani. A petrecut la el toata iarna, in lupte si chinuri. Dupa
multe lupte , Toma si Ioan impreuna cu citiva ostasi eu plecat din tabara s s-au
oprit sa doarma o noapte la un sas. Acesta fiind un tradator, a vestit honvezii si
acestia au venit noaptea ca sa-I omoare. Toma nu adormisera noaptea aceea si il
vazu pe sas cum acesta vrea sa deschida usa, si a dat alarma. Toti romanii au iesit
afara la lupta, in urma careia Ioan a ramas grav ranit. Toma l-a luat in brate si
fugisera inainte impreuna, dar toate acestea erau in zadar deoarece honvezii le
veneau pe urme. Un alt ostas a fost nevoit sa il omoare pe Ioan si sa se ascunda,
deoarece mai bine moare de mina lor dect a dusmanilor. Lasind trupul lui Ioan in
niste Frunze, au plecat ostasii inainte pentru a se ascunde de honvezi. Dupa ce au
scapat de ei, Toma si ceilalti s-au intors si l-au inmormintat pe Ioan acoperindu-I
morminul cu pietre. A doua zi ei au plecat la moara, unde l-au gasit pe morar. I-au
trimis de acasa sotia si copii, iar lui i-au dat foc impreuna cu moara. Toma in sine
se gindea ca doar revolutia arata adevarata fata a oamenilor. Dupa ce se sfirsise
revolutia, Toma se intoarce acasa, unde il astepta tatal sau. Dupa ceva timp a
cununat-o pe vara sa , Finita, si tatal sau muri. Atunci Toma a ramas trist , pierdut
si cu sufletul pustiu. ntristarea-mi intrase-n inim, ntristarea i pustiul.