Cezara din nuvela cu acelai nume de Mihai Eminescu este o tnr frumoas, fiica marchizului Bianchi, un om srac, desfrnat,

juctor, care e dispus s-i vnd fiica marchizului bogat Castelmare dac i sar plti preul pe care l cere. Menit lui Castelmare, Cezara se ndrgostete de un tnr clugr Ieronim i, vrjit de frumuseea angelic a acestuia, i sugereaz pictorului Francesco ideea c tnrul clugr pe care l-a vzut n strad ar fi cel mai potrivit model pentru lucrarea Cderea ngerilor. Tnr, frumoas i nsetat de iubire, ntreaga fptur a Cezarei tresare atunci cnd Ieronim intr n atelierul pictorului. Aflndu-se dup un paravan ce ascundea patul artistului de atelierul acestuia, Cezara triete, n momentul n care Francesco schieaz pe pnz trsturile neordinare ale feei lui Ieronim, nite tulburri pe care nu le-a mai simit niciodat pn atunci, tremura *+ ca varga i i-ai fi auzit clnnirea dinilor dac n-ar fi inut gura strns ncletat. Cezara este contient de frumuseea sa (O femeie frumoas i tnr, cci tiu c sunt frumoas), dar, n acelai timp, este att de pe de-a-ntregul cuprins de iubirea pentru Ieronim, nct reuete s dea la o parte vlul ruinii i i se destinuie tnrului clugr ntr-o scrisoare, recunoscnd c ar fi fericit s-i fie servitoare, s se afle n casa n care el locuiete. Rspunsul pe care l primete de la Ieronim pare a fi nite reflecii filozofice privind trecerea omului prin lume, lucrurile prestabilite (despre care Euthanasius vorbea mai devreme, n scrisoare lui ctre Ieronim) care i sunt date omului s le fac, acesta avnd numai eronata impresie c face ce vrea. Ieronim i dorete s nu se amestece n aceast deertciune a lumii, s nu se complac n aceast plcere dobitoceasc, n reproducerea n muinoiul pmntului de viermi noi cu aceleai murdare dorine n piept. De aceea, acceptarea iubirii Cezarei nseamn pentru el coborrea de pe piedestal i amestecarea cu mulimea. Cu toate acestea, Ieronim nu poate rezista ordinii fireti, naturale care le-a fost dat fiinelor vii i se ntlnete, ntr-o noapte lucie, cu aerul *+ nins de razele lunii, cu Cezara n grdina palatului Bianchi, unde-i mrturisi Cezarei iubirea pe care o nutrete pentru ea, aceast regin a sufletelor *+, curat ca izvorul, mldioas ca chiparosul. Urmrit de Castelmare dup plecarea din grdina palatului Bianchi, Ieronim l rnete pe acesta n urm ncierrii, cu sabia pe care i-o adusese Cezara din palat. Din cauza aceasta, este nevoit s fug, ntruct Castelmare este nepotul i motenitorul guvernatorului oraului, iar duelurile erau interzise prin lege. Fuge, fiind ndemnat i de Cezara printr-o scrisoare pe care o primete n dimineaa de dup lupta cu Castelmare, i ajunge pe insula cu priveliti edenice a lui Euthanasius. n ziua n care trebuia s aib loc cstoria Cezarei cu Castelmare, marchizul Bianchi muri de apoplexie, fapt care-i permitea Cezarei s amne cununia cu un an anul de doliu. Pentru a nu fi urmrit de marchizul Castelmare, la sugestia pictorului Francesco, Cezara prsete oraul i se retrage la o mnstire de maici din apropiere. Aici, notnd n apa cald a nserrii, ajunse i ea la stncile dup care se deschidea o panoram cereasc. Era insula lui Euthanasius, al crei mprat era acum Ieronim, dup moartea unchiului su. ntlnirea Cezarei cu Ieronim, pe care l credea mort, dup ce auzise c barca lui Francesco, cu care iubitul ei plutise n larg, a fost gsit distrus la rmuri, li se pru ambilor un vis, o nebunie, o prezen permanent a celuilalt n mintea i inima fiecruia dintre ei: Ah! Gndi ea zmbind, ce nebun sunt pretutindenea el, n frumuseea nopii, n tcerea dumbrvilor. El s-apropie El credea asemenea c are-o-nchipuirea aievea naintea lui.

,,Geniul Pustiu-M.Eminescu ,,Metafor a vieii", aa cum definea Eminescu nsui romanul, Geniu pustiu este interogat de critic ndeosebi din perspectiva conotaiilor simbolice. Socotindu-l ,,roman poetic", ,,mitologie subiectiv a realitii", el apreciaz, pe bun dreptate cred, c ,,aparenta lips de unitate compoziional a textului este deliberat" i, deci, investit cu anume semnificaii. Cuprinsul acestui roman dovedeste ca si Eminescu face parte dintre dansii. in mai putin de doua sute de ini, gasim descrise doua agonii, doua inmormantari, cateva omoruri infioratoare, devastarea unui oras, lupte sangeroase etc. Parca totul a fost ales intr-adins, pentru a ne dezgusta de ata si de aceasta faptura ciudata, cruda si nenorocita in acelasi timp, care este omul. Iar pentru ca impresia sa fie si mai puternica, intreaga povestire este presarata cu reflectii pesimiste si dezolante, cari sintetizeaza, cari trag concluzii din ceea ce autorul ne infatiseaza. Intriga romanului este destul de simpla. Autorul face cunostinta unui tanar, Toma Nour, al carui suflet se aseamana foarte mult prin ciudatenia si stranietatea lui cu acela al Sarmanului Dionis. Decorul in care ni-l infatiseaza este acelasi. Toma Nour pribegeste in lume, se duce in Germania. Acolo, din cauza ca s-a amestecat in miscarea revolutionara care, dupa 1848, strabatu intreaga Europa cilizata, - a fost arestat din ordinul unui principe german si osandit la moarte. Din inchisoare, trimite prietenului sau un manuscript care cuprinde istorisirea peripetiilor etii sale si care constituie subiectul propriu-zis al romanului. Toma Nour a cunoscut un tanar de 18 ani, pe Ioan, care era inamorat de o fata din Cluj, anume Sofia. Intr-o noapte de iarna, acesta il duse la casa fetei unde, neputand patrunde inauntru, prira de la fereastra cum iubita lui se stinge. Urmeaza apoi descrierea inmormantarii. - Ioan, disperat de aceasta pierdere, paraseste casa si se inroleaza in miscarea revolutionara din Transilvania impotriva ungurilor. Toma Nour se inamoreaza de sora Sofiei, anume Poesis, actrita intr-un teatru de-a doua mana, care, din cauza mizeriei, este nevoita sa traiasca cu un conte ungur. Nour, afland aceasta cu ocazia inmormantarii tatalui ei, intra si dansul in miscarea revolutionara, se intalneste cu Ioan, care intr-o lupta cu ungurii este impuscat, si, in cele din urma, dupa propria lui expresie, isi ia lumea in cap".

Din punct de vedere artistic, romanul acesta are putina valoare. Mai intai de toate, personajele sunt putin reliefate, adica sunt lipsite de acele trasaturi caracteristice, cari sa ni le infatiseze pe fiecare ca tipuri bine definite si, prin urmare, deosebite unele de altele. Sufletul lui Ioan se aseamana mult cu acela al lui Nour. Deosebirea intre Sofia si sora sa, Poesis, nu se intrevede destul de bine.In ceea ce priveste actiunea, intriga, nu e nici o logica. Este adevarat ca peripetiile etii omenesti nu sunt conforme unor reguli stricte si ca ne surprind adesea prin neprevazutul lor; insa, nu e mai putin adevarat ca trebuie sa existe o ratiune mai mult sau mai putin suficienta a faptelor si intamplarilor omenesti. Ei bine, in acest roman, ea lipseste. El este un amestec de fantazie si de fantastic, si trebuie socotit mai mult ca o schita de roman.