Sunteți pe pagina 1din 2

PARLAMENTUL EUROPEAN. MODUL DE ORGANIZARE ȘI FUNCTIONARE.

SESIUNILE PARLAMENTARE

Răspuns propriu:

În urma analizei mai multor surse de informare, constat că Parlamentul European


reprezintă unul dintre cele mai importante organe din Sistemul Instituțional al UE, cu
un vast spectru de atribuții și competențe , care își exercită cu profesionalism puterea
legislativă împreuna cu alte două instituții nu mai puțin importante, vorbim despre
Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană. Sigur că acest organ nu a existat
din totdeauna, iar pentru a înțelege mai bine ce reprezintă acesta si care sunt
atribuțiile lui, ne întoarcem la procesul sau de formare care începe odată cu tratatele
instituitive. Inițial acesta avea denumirea de Adunare Comună
(menționându-se astfel în Tratatul C.E.C.O) sau pur și simplu Adunare (cum apărea în
Tratatul de instituire C.E.E și Euroatom), după care, prin Rezoluția din 20 mai 1958,
cele 3 instituții sus menționate, s-au reunit în Adunarea Parlamentară Europeană, ca
abia 4 ani mai târziu, in 1962 sa-și schimbe numele pe care il va purta pana in
prezent- PARLAMENT EUROPEAN.Pentru sporirea eficacități activității, acesta este
organizat și funcționează prin regulamentul interior, principalele organe de
conducere fiind Președintele și Biroul.
Printre particularitățile PE, enumăr următoarele: este singura instituție
supranațională ai cărei membri sunt aleși in mod democratic, prin vot universal direct;
Este ales odată la 5 ani și deasemenea este implicat in adoptarea numeroaselor legi,
de natura variată( directive sau regulamente), influențând astfel viața fiecărui
cetățean.
Trebuie să recunoaștem faptul ca este un organ destul de impunător, având in
vedere numărul total de membri-705, reprezentând un imens electorat democratic
mondial (375 mln de votanți eligibili in 2009). În ansamblu, toți acești membri sunt cei
responsabili de exercitarea tuturor competențelor ce le revin in cadrul Parlamentului
European sau a Puterilor, asa cum mai sunt numite.
Este vorba de Puterea legislativă, Puterea bugetară și Puterea de control
democratic. Dacă e să descriem succint pe fiecare dintre acestea putem spune că
Puterea legislativă este exercitată de Parlament împreuna cu Consiliul UE pe baza
principiului comparticipativ, asigurând astfel legitimitatea textelor de lege adoptate și
buna funcționare a PE. Tot PE si sunt și organele de bugetare ale UE, respectiv
acestea pot efectua modificări a bugetului înainte de aprobare, Consiliul la capitolul
venituri iar Parlamentul la capitolul cheltuieli. În ceea ce privește cea de-a 3-a putere
a Parlamentului UE, aceasta vizează in mare parte Comisia Europeană. Aici
Parlamentul analizează minuțios competența si integritatea comisarilor propuși
înainte de a-i numi. Acesta poate aproba, precum și impune retragerea unui comisar
prin neacordarea votului de încredere. La Capitolul Sesiuni Parlamentare, Menționez
că pe lângă cele de la ordinea zilei, Parlamentul ține o sesiune anuală care începe in
cea de-a doua marți a lunii Martie. Deasemenea Parlamentul poate activa in sesiune
extraordinară la cererea membrilor săi, a Consiliului și a Comisiei.

S-ar putea să vă placă și