Stoica Constanta-Cristina

Universitatea Bioterra
Facultatea de Drept, Anul II
Dreptul Uniunii Europene I

PARLAMENTUL EUROPEAN

Parlamentul european este prin excelenţă forumul democratic, al Uniunii Europene. Acesta reprezintă, în
formularea Tratatului de la Roma din 1957 „popoarele statelor unite în Comunitatea Europeană”.
Aproximativ 275 milioane de cetăţeni europeni din 15 ţări sunt în prezent implicaţi în procesul de
integrare, prin cei 626 de reprezentanţi pe care îi au în Parlamentul European.

Primele alegeri directe în Parlamentul European s-au ţinut în iunie 1979, când, la numai 34 de
ani de la terminarea celui de-al doilea război mondial, popoarele naţiunilor Europei, odată destrămate de
război, au mers la urne pentru a alege membrii unui parlament unic. Europenii nu ar fi putut găsi un
simbol mai puternic al reconcilierii.

Parlamentul European, a cărui legitimare derivă din sufragiul universal direct, este ales la fiecare
cinci ani. De-a lungul timpului el a acumulat constant putere şi influenţă printr-o serie de tratate, în
special prin Tratatul de la Maastricht din 1992 şi Tratatul de la Amsterdam din 1997 care au transformat
Parlamentul European dintr-un organism pur consultativ într-un parlamnet legislativ, cu puteri similare
cu cele ale parlamentelor naţionale.

Parlamentul European este singura instituţie comunitară care se întâlneşte şi îşi ţine dezbaterile
în public. Dezbaterile, opiniile şi rezoluţiile Parlamentului European se publică în Monitorul Oficial al
Uniunii Europene.

Mentionez, mai jos, câteva dintre atribuţiile Parlamentului, printre care:

Atribuţiile Parlamentului în materie de relaţii externe. Parlamentul European trebuie

consultat la încheierea tratatelor de drept internaţional public cu state terţe sau cu organizaţii
internaţionale – art. 300 alin. 3 din Tratatul CE. De asemenea, încheierea unor acorduri necesită
aprobarea Parlamentului European aşa cum se prevede la art. 300, parag. 2 din Tratatul CE. Totodată

1
Parlamentul trebuie să aprobe primirea de noi membrii conform art. 49 alin 1 din acelaşi tratat.

Atribuţiile bugetare ale Parlamentului European. Parlamentul European a primit atribuţii în

domeniul bugetar din anul 1975. astfel Parlamentul este impicat doar în anumite activităţi bugetare cum
ar fi pronunţarea asupra proiectului de buget prezentat de către Comisie. Această pronunţare se va face
conform art. 272 din Tratatul CE.

Atribuţiile de consultare ale Parlamentului European. Tratatul CE şi Tratatul CEEA prevăd

mai multe situaţii în care Parlamentul European trebuie consultat. În afara situaţiilor în care consultarea
Parlamentului este prevăzută expres – fiind obligatorie, există situaţii în care acesată consultare este
faculatativă. Astfel, Parlamentul trebuie consultat înainte de alegerea membrilor Curţii de Conturi a
Directorului Băncii Centrale Europene, şi de numirea persoanei pe care Consiliul o propune pentru
funcţia de Preşedinte al Comisiei. Parlamentul European trebuie consultat şi în cazul modificării
Tratatului asupra Uniunii Europene.

Parlamentul European are un rol activ in procesul legislativ, privind multe domenii: piaţa internă,
protecţia consumatorului, transporturi, educaţie, sănătate. La fiecare 5 ani prin sufragiu universal,
Parlamentul European reprezintă expresia vointei democratice a celor 374 milioane de cetăteni ai
Uniunii Europene. Principalele partide politice din statele membre sunt reprezentate în Parlament, unde
activeaza în grupuri politice europene. În 1965, la Bruxelles, s-a facut un pas important în aplicarea
proiectului comunitar: s-a realizat unificarea instituţiilor celor trei Comuniţăti europene (Comunitatea
Economică a Cărbunelui si Otelului, EuroAtom, Comunitatea Economică Europeană). Democraţia, însă,
ca forma de guvernamânt bazata pe sufragiu universal si drepturi politice fundamentale (libertatea
cuvântului, a adunarii, a asocierii etc.), are ca regulă cheie alegerile competitive si regulate, completată
de răspunsul instituţiilor alese, transparenţa luării deciziilor, acţiunea grupurilor de interes faţă de putere,
responsabilitatea liderilor politici. Astfel, se poate spune ca democraţia reălă, a înregistrat un câstig, in
privinţa Parlamentului European abia în 1979, în momentul în care au avut loc primele alegeri
parlamentare europene prin sufragiu universal.

S-a mers totodată si către o extindere a atribuțiilor Parlamentului, care, în noul context, urma sa
reprezinte pilonul democraţiei în Uniune si fundamentul legitimarii acesteia. Se pare însă ca nici
alegerile directe si nici cresterea graduală, dar considerabilă, a puterilor Parlamentului (începând cu
1979) nu au rezolvat problema legitimitatii în Uniune. Participarea la alegeri este un indicator ce ne
atrage atenția asupra acestui fapt. Astfel, cele patru alegeri pentru Parlamentul European, care au avut

2
loc între 1979 si 1994, par sa confirme îndoielile si îngrijorarea cu privire la democrație si legitimitate în
Uniunea europeană: participarea a fost întotdeauna scazută si chiar s-a micsorat între 1979 si 1994, de la
66% la 59%. În multe dintre țările membre exista o diferență de 20 pâna la 40 de procente între
participarea la scrutinul national si cel european. Această rată crescută a absenteismului la alegerile
pentru Parlamentul european pare sa indice ca mulți europeni sunt destul de confuzi cu privire la
Uniunea europeană. O posibilă soluție a acestei probleme ar putea fi studierea atentă a cauzelor
absenteismului la alegerile pentru Parlamentul european, cât si măsura în care ele sunt legate de ceea ce
înseamnă participare la jocul democratic în general. Ar trebui sa existe o legatură directă între alegerile
naționale si cele europene, iar acestea din urmă să reprezinte un apendice al primelor în situația în care
partidele ar avea aceeasi reprezentare la ambele niveluri; de asemenea, ar trebui sa existe o distincție
clară între partidele guvernamentale, cele tradiționale si cele de opoziție/protestatare, astfel încât
alegatorii sa poata face distincție între opoziție si putere, dând nastere unui sistem competițional.
Procesul de socializare, prin rezervele de legitimitate pe care le pune la dispoziție si prin atitudinile
prefabricate, învățate si preluate ca atare, ar putea constitui o soluție pentru absenteismul alegătorilor
europeni.