APARATUL GOLGI

LIZOZOMII
SECRETIA CELULARA
CURS 8
APARATUL GOLGI
Morfologie. Aparatul Golgi este un organit ce apare ca o
structură formată din 6-8 compartimente membranare
aplatizate şi vezicule asociate şi vacuole, adesea localizate
lângă centrozom.
ULTRASTRUCTURA APARATULUI GOLGI
 ULTRASTRUCTURA
 Vezicule (de transport). Un număr mare de vezicule mici sunt asociate cu
sacii golgieni. Acestea sunt adunate pe faţa cis a aparatului Golgi, faţa cea
mai apropiată de RER. Veziculele sunt responsabile de transportul
direcţionat al moleculelor de la RER la aparatul Golgi.
 Veziculele de asemenea sunt aranjate de-a lungul porţiunii laterale ale
cisternelor golgiene.
 Aceste vezicule sunt responsabile de transportul direct a moleculelor între
subcompartimentele aparatului Golgi.
 Vacuole (vezicule de secreţie). Vacuolele sunt localizate pe faţa trans a
aparatului Golgi ce reprezintă faţa cea mai îndepărtată de RER. Vacuolele
sunt responsabile de concentrarea şi transportul produşilor finali de la Golgi
la destinaţiile lor finale.
 Compartimentele funcţionale ale aparatului Golgi. Aparatul Golgi poate
fi separat în patru compartimente funcţional distincte: sacii cis, sacii
mediali, sacii trans şi reţeaua trans (TGN). Primii trei sunt implicaţi în
modificări post-translaţionale ale moleculelor ce tranzitează sacii. Reţeaua
TGN este implicată în sortarea moleculelor spre destinaţiile finale (lizozomi,
vezicule secretorii, sau membrana plasmatică).
TRANSPORTUL VEZICULAR PRIN APARATUL GOLGI
APARATUL GOLGI SI FORMAREA LIZOZOMILOR
 FUNCȚII
Principalele funcţii ale aparatului Golgi sunt de a prelucra
proteinele şi lipidele sintetizate de RE.
1. Prelucrarea lanţurilor oligozaharidice N-linkate.
Oligozaharidele N-linkate sintetizate în RER sunt
prelucrate mai departe în aparatul Golgi în sacii golgieni
cis şi mediali.
2. Sinteza glicoproteinelor O-linkate. Adiţia de zaharuri la
proteine la nivelul serinei (glicoproteine O-linkate) este
realizată la nivelul sacilor golgieni mediali şi trans prin
proteine membranare integrale denumite glicozil-
transferaze. Aceste enzime adaugă de asemenea şi
zaharuri la reziduurile de serină ale glicolipidelor din sacii
golgieni.
 FUNCȚII
3. Procesarea hidrolazelor acide. Hidrolazele acide destinate
lizozomilor sunt sintetizate de polizomii RER. Prelucrarea ulterioară
în sacii cis golgiene le direcţionează către lizozomi (Fig. III-10).
 a. Direcţionarea este realizată prin reziduuri de manoză fosforilate
rezultând manoza-6-fosfat (M6P).
 b. Hidrolazele cu M6P sunt transportate prin sacii golgieni la TGN, unde
se leagă de un receptor M6P, o proteină transmembranară a TGN. Acest
receptor ajută la sortarea enzimelor pentru lizozomi.
 (1) Receptorii şi hidrolazele sunt localizate în regiuni specifice ale TGN ce sunt
învelite de o proteină citoplasmatică, clatrina (vezi Capitolul 2 IV B 1 b).
 (2) Vezicule învelite de clatrină, ce conţin hidrolazele legate de receptor se
desprind de TGN şi sunt transportate la un alt compartiment membranar
denumit endozomul matur [vezi Capitolul 2 IV B 2 b (1)].
 (a) Hidrolazele pot rămâne în endozomul matur sau pot fi împachetate în
lizozomi.
 (b) Receptorul M6P este reciclat la TGN pentru a fi reutilizat.
4. Sulfatarea proteinelor are loc în sacii trans. Proteinele din miezul
proteoglicanilor ale matricei extracelulare sunt glicozilate extensiv iar
aceste zaharuri sunt puternic sulfatate. Unele reziduuri de tirozină
sunt de asemenea sulfatate.
GLICOZILAREA N-LINKATA
ORIENTAREA PROTEINELOR SPRE LIZOZOMI ESTE DETERMINATĂ DE
FOSFORILAREA RESTURILOR DE MANOZĂ
SINTEZA, TRANSPORTUL SI PRELUCRAREA PROTEINELOR
IMAGINE DE MICROSCOPIE ELECTRONICA
REGLAREA CĂII CONSTITUTIVE
ŞI A CĂII DE EXOCITOZĂ
 Rolul aparatului Golgi în secreţie
 Proteinele şi lipidele ce vor deveni constituenţi ale membranei plasmatice,
cât şi proteinele ce vor fi secretate de celulă, sunt transportate de la aparatul
Golgi la suprafaţa celulei şi eliberate într-un proces denumit secreţie
constitutivă. Alte molecule sunt depozitate în granule secretorii şi eliberate
mai târziu, în urma unui stimul. Acest proces este denumit secreţie reglată.
Sortarea acestor molecule are loc în TGN.
 1. Secreţia constitutivă este o funcţie a tuturor celulelor. Continuu,
veziculele se mişcă de la TGN pentru a fuziona cu membrana plasmatică
unde îşi eliberează conţinutul prin exocitoză. Membrana veziculelor este
apoi preluată prin endocitoză şi reciclată la aparatul Golgi. Exemple ale
secreţiei constitutive includ secreţia de proteine plasmatice de către
hepatocite, secreţia de imunoglobuline de către celule plasmatice şi
eliberarea de proteine şi lipide ale membranei plasmatice.
 2. Secreţia reglată. Proteinele secretate ce urmează această cale sunt sortate
activ în granule de depozit în TGN, printr-un proces denumit agregare
selectivă. O secvenţă semnal pentru sortare nu a fost identificată pentru
aceste proteine.
SECREȚIA REGLATĂ
a. Agregarea selectivă. Aceste proteine secretorii par să fie agregate în
prezenţa unor concentraţii mari de Ca2+ şi într-un mediu uşor acid.
Ambele condiţii sunt întâlnite în regiuni ale TGN.
b. Sortarea activă. Proteinele agregate devin localizate în regiuni ale
membranelor TGN ce sunt învelite de clatrină, ceea ce contribuie la
formarea de vezicule cu înveliş.
c. Modificări post-translaţionale ale proteinelor în granule de
secreţie. Granulele de secreţie nu sunt doar vezicule de depozitare; în
acestea având loc o procesare şi maturare activă. Vacuole nou
formate ce se desprinde de pe TGN sunt mari şi au un conţinut
diluat. Asemenea vacuole sunt denumite vacuole de condensare.
Modificări ulterioare includ condensarea (concentrare) secreţiei şi
modificări enzimatice (clivaj) ale proteinelor de secreţie.
d. Stimularea secreţiei. Concentraţia crescută a Ca2+ citoplasmatic
este necesară pentru a semnaliza granulele de secreţie, deplasarea lor
spre membrana plasmatică şi eliberarea conţinutului prin exocitoză.
ÎNCORPORAREA PROTEINELOR LIZOZOMALE
ÎN VEZICULELE ÎNVELITE DE CLATRINĂ
FUZIUNEA VEZICULELOR DE TRANSPORT
PRIN INTERMEDIUL PROTEINELOR
Lizozomii
LIZOZOMII
Lizozomii sunt organite membranare prezente in toate
celulele. Ei conţin un număr mare de hidrolaze acide
folosite în degradarea intracelulară a macromoleculelor.
Morfologia. Lizozomii sunt heterogeni din punct de vedere
morfologic. La această concluzie s-a ajuns printr-un sistem
de clasificare bazat pe caracteristicile ultrastructurale în
combinaţie cu histochimia enzimatica. Lizozomii sunt
clasificaţi ca şi primari, secundari şi terţiari.
 CLASIFICAREA LIZOZOMILOR
1. Lizozomii primari sunt organite produse de novo ce nu au participat
încă la un proces de digestie. Aceste vezicule mici, ce măsoară între 0,1
şi 0,3 μm în diametru, se colorează omogen. Aceştia pot fi identificaţi
prin colorarea enzimelor folosind reacţii histochimice adecvate (ex.
pentru fosfataza acidă).
2. Lizozomii secundari sunt de obicei mai mari decât lizozomii primari
şi au un conţinut heterogen indicând procesele de degradare ce au loc
în lizozomi.
 Lizozomii secundari conţin uneori material digerat parţial. De exemplu,
un autofagozom poate conţine fragmente de mitocondrie sau RER ce pot
fi recunoscute; un fagozom poate conţine o bacterie parţial digerată.
3. Lizozomi terţiari. Morfologic, lizozomii terţiari se aseamănă cu
lizozomii secundari. Lizozomilor terţiari, însă, le lipsesc hidrolazele
acide active.
 Lizozomii terţiari se acumulează în citoplasmă odată cu înaintarea în
vârstă. Aceştia se mai numesc şi corpi reziduali.
 În celulele care trăiesc mai mult timp, cum sunt neuronii, corpii reziduali
sunt cunoscuţi şi ca lipofuscină (pigmentul îmbătrânirii).
Enzimele lizosomale
Enzimele lizozomale sunt active la
un pH acid (în jur de 5,0). O pompă
de protoni (H+/ATP-ază) prezentă
în membrana lizozomală scade pH
pompând activ H+ în interiorul
lizozomilor.
Funcţia lizozomală se desfăşoară
adesea intracelular. Totuşi, unele
celule eliberează enzime lizozomale
ce îşi îndeplinesc funcţia în matrice
extracelulară.
 Osteoclastele secretă activ enzime
lizozomale în mediul extracelular în
timpul rezorbţiei osoase. Aceste
enzime desfac hidroxiapatita şi
eliberează în sânge Ca2+ şi fosfat.
 La locul infecţiei şi inflamaţiei,
neutrofilele adesea îşi eliberează
lizozomii în matricea extracelulară.
Caile de digestie lizozomala
Materialele ce urmează a fi digerate de hidrolazele
lizozomale pot ajunge în compartimentele lizozomale
pe mai multe căi.
Endocitoza şi fagocitoza aduc materiale din exterior în
celulă prin vezicule (endozomi sau fagozomi) ce
fuzionează cu lizozomii.
Autofagocitoza este un proces prin care celula formează
o vacuolă membranoasă (autofagozom) în jurul
componentelor citoplasmatice. În continuare vacuola
fuzionează cu lizozomi pentru a expune conţinutul lor
către hirolazele acide.
Caile de digestie lizozomala
Transportul enzimelor
lizosomale
FUNCȚIA
Mai mult de 40 enzime hidrolitice au fost identificate
în lizozomi.
Acestea includ proteaze, lipaze, nucleaze, glicozidaze,
fosfataze, fosfolipaze şi sulfataze.
Astfel, aproape orice substanţă biologică ar putea fi
degradată de lizozomi.
Totuşi, nici un lizozom individual nu conţine toate
hidrolazele identificate.
FORMAREA LIZOZOMILOR SI
FAGOCITOZA
 MALADIILE LIZOZOMALE
Câteva boli ereditare au fost identificate ca rezultând din
absenţa uneia sau a mai multor hidrolaze acide specifice.
Deficienţa enzimatică determină acumularea intracelulară a
substratelor normale ale enzimelor lipsă.
De exemplu, în bolile Tay Sachs, Fabray şi boala Gaucher,
glicolipidele se acumulează în lizozomi, în final umplu
citoplasma şi determină o dezechilibrare a funcţiilor celulare.
Microscopie electronica