Sunteți pe pagina 1din 1

Obiective şi măsuri pentru gestionarea calităţii aerului

În vederea prevenirii şi combaterii poluării aerului, la nivel naţional, s-au stabilit norme de
concentraţii maxime admisibile ale poluanţilor atmosferici şi s-au elaborat acte legislative
corespunzătoare cu cerinţele europene şi internaţionale. Principalele modalităţi de menţinere a
calităţii aerului sunt: reducerea şi chiar eliminarea eliminării în atmosferă a substanţelor poluante;
diminuarea influenţei răspândirii poluanţilor în aer; amplasarea ramurilor industriale poluante cât
mai departe de centrele populate; creşterea suprafeţelor spaţiilor verzi, care influenţează benefic
fenomenele meteorologice şi asigură o circulaţie mai rapidă a diferitelor substanţe poluante.

Legislaţia existentă în domeniul calităţii aerului stabileşte necesitatea elaborării planurilor şi


programelor de gestionare a calităţii aerului în cazul depăşirii pragurilor de informare şi alertă
respectiv a valorilor limită. Acele situaţii se pot întâlni în multe oraşe, în special în cazul poluării prin
particule (PM10), emise în cea mai mare parte datorită traficului rutier şi al instalaţiilor de ardere.

Astfel că, la momentul actual, mai funcţionează doar patru unităţi de


procesare a ţiţeiului, dintre acestea trei producând carburanţi ( benzină şi
motorină): Petromidia Năvodari, Petrobrazi Ploieşti și Petrotel Ploieşti. A
patra rafinărie – profilată pe producerea de bitum, solvent – este Vega
Ploiești.

Concluzii

S-ar putea să vă placă și