Pentru început ar trebui să definesc noțiunea de atmosferă, pentru a ne crea astfel o

cale în tema protecției atmosferei și totodată pentru a putea facilita efectiv înțelegerea
prezentei lucrări și de asemenea importanța acesteia. Ea reprezintă învelișul gazos, alcătuit
din aer, ce cuprinde întreg Pământul, fără a exista în acest sens o limită superioară, cu toate
acestea având o compoziție dar și proprietăți mai mult sau mai puțin constante până la o
altitudine de aproximativ 3000m. Așadar, în acest sens, conform legii 137/1995, lege care
totuși este abrogată (OUG nr. 195/2005) în prezent însă în cadrul căreia definiția dată
atmosferei este una corectă, în anexa 1 a acesteia, atmosfera era definită ca fiind acel strat
de aer ce înconjoară Pământul, fiind inclus aici și stratul de ozon, definiție asemănătoare cu
cea dată în Ordonanța de urgență a Guvernului privind protecția atmosferei nr.243/2000,
aprobată prin Legea nr. 655/2001.

Astfel observăm faptul că există legislație în acest domeniu care are ca și scop
limitarea dar și prevenirea deteriorării calității atmosferei, deteriorare care deși ar părea că
nu are niciun efect negativ pe moment, i se resimt urmările în timp, urmări care se poate
întâmpla să fie și ireversibile. Nu există o limitare teritorială a poluării aerului, acest
fenomen reprezentând o problemă internațională, globală, fiind așadar nevoie de o
cooperare eficientă pe acest plan, pentru a putea fi posibilă o diminuare a acesteia cât mai
curând de preferat. Cu privire la acest lucru trebuie menționat și faptul că în legătură cu
amelioarea deteriorării atmosferei, care vine la pachet cu efectele sale nocive pentru
omenire și totodată pentru planetă, un rol important aici îl are supunerea, conformarea
activităților omenești la prevederile europene existente pe planul protecției atmosferei,
acest lucru, alinierea legislațiilor, fiind monitorizat de către Serviciul Protecția Atmosferei.

Este necesar a aduce în discuție modurile de poluare a atmosferei, pentru a înțelege

mai bine gravitatea situației și nevoia combaterii acestor metode de poluare. Așadar, ca și
forme principale avem:

1
 1. Poluarea industrială – aceasta reprezintă cea mai gravă, nocivă modalitate de
poluare a atmosferei, fiind reprezentată de gaze dar și substanțe reziduale. Pentru
combaterea acestei forme de poluare, au fost create mai multe tipuri de prevenire
dar și de înlăturare, cum ar fi: stabilirea unor zone de protecție sanitară, instituirea
de reguli exacte pentru amplasarea de obiective economice ori zone industriale ce
pot polua cu ușurință atmosfera, iar cea mai importantă formă de combatere fiind
stabilirea concentrațiilor maxime admisibile pentru gazele/substanțele poluante etc.;
2. Poluarea produsă de autovehicule și de aeronave – poluare realizată prin
intermediul gazelor de eșapament, iar în cazul aeronavelor, prin emisiile motoarelor
de aviație, ori zgomote, vibrații. În cadrul acestei categorii trebuie menționat și
smogul ce reprezintă un amestec format din diferiți poluanți în combinație cu vapori
de apă pe care acești vapori îi condensează; acest smog are un impact considerabil
asupra sănătății și mai ales a mediului.

O clasificare a poluanților de atmosferă este dată de sursa, proveniența acestora, și se

imparte în:

a. Poluanți primari, care sunt emiși direct din surse ce pot fi identificate sau sunt cel
puțin identificabile;
b. Poluanți secundari, care sunt produși mijlocit, prin interacțiunea a doi ori chiar mai
mulți poluanți. O altă modalitate prin care aceștia pot rezulta este dată de reacția
unor poluanți cu diferite componente din aer.

Câteva exemple de poluanți principali ar fi cei sulfurici, minerali, carbonici,

compușii azotului, cenușa și fumul, substanțele radioactive și chiar și poluanții sonori. Tot
ca și exemplu aș putea aduce în discuție și faptul că aproape anual, în atmosferă, ajung
undeva la sute de milioane de tone de astfel de poluanți, acest lucru generând subproducții,
distrugerea stratului de ozon, și chiar dacă nu sună credibil, ploi acide care ar trebui să fie
un mare semn al exclamării pentru omenire.

Pe scurt, voi menționa și cele mai semnificative efecte ale poluării atmosferei:

1. Deteriorarea stratului de ozon, lucru datorat creșterii concentrațiilor de bromuri,

substanțe folosite în industria frigorifică ori chiar ventilație etc. Ca și un mic ”did

2
 you know” , stratul de ozon și-a redus grosimea cu aproximativ 3% între anii
19791991;
2. Smogul, despre care am vorbit puțin mai sus;
3. Schimbările climatice, care sunt reprezentate în primul rând de efectul de seră, care
cu siguranță este cunoscut multor persoane, dar și de creșterea treptată a
temperaturii medii a planetei, lucru datorat emisiilor de gaze;

4. Acidifierea care este produsă de oxizii de sulf emiși în timpul combustiilor, ce sunt
transformați în acizi prin conversie chimică, fiind așadar nocivi .

1. Protecția atmosferei în dreptul intern

După cum am menționat anterior, există legislație națională cu privire la protejarea

atmosferei, România aliniindu-se astfel normelor internaționale în legătură cu acest aspect.
Așadar, reglementările pentru combaterea și prevenirea deteriorării atmosferei sunt:
Constituția României – art. 135, lit.e , Legea nr. 137/1995, deși abrogată – art.41-47,
Ordonanțe de Urgență ( nr. 243/2000 – ordonanță modificată și completată de Legea nr.
655/2001), O.U.G nr. 195/2005 și Legea nr.265/2006 pentru aprobarea Ordonanței de
Urgență din anul 2005.

Legea menționată, 137/1995, stabilise un scop pentru această protecție a atmosferei,

fiind prevăzut la art.42 faptul că prin aceasta se urmărește prevenirea și limitarea
deteriorării pentru a putea evita astfel efectele negative ale poluării asupra mediului și a
sănătății. Ordonanța de Urgență nr. 243/2000 stabilește faptul că prin intermediul unei
strategii corespunzătoare în acest domeniu, al diminuării poluării, se urmărește asigurarea
dreptului persoanelor, fiecăreia în parte de fapt, la un mediu de calitate.

Dorindu-se așadar asigurarea și respectarea acestui drept al omului, prin

intermediul legii erau reglementate activitățile care afectează calitatea atmosferei, în acest
scop fiind stabilite:

- Strategia națională privind protecția atmosferei;

- Evaluarea calității aerului pe zone;

3
 - Participarea publicului;

- Combaterea dar și prevenirea poluării prin emisii ce provin din surse fixe, mobile și
difuze;
- Pe lângă evaluarea calității aerului, se dorește și monitorizarea acesteia;

Strategia națională în acest domeniu, al poluării atmosferei, sub denumirea de

„principii și elemente strategice” potrivit legii (art. 3), are ca și obiective următoarele:

a. În zonele în care calitatea aerului este corespunzător calitativ, se dorește menținerea

acestuia;

b. În zonele cu o calitate a aerului deteriorată, urmărită este îmbunătățirea acesteia;

c. Limitarea și chiar eliminarea poluării transfrontaliere prin adoptarea de măsuri
corespunzătoare;
d. Îndeplinirea obligațiilor asumate prin intermediul acordurilor și a tratatelor
internaționale;
e. De asemenea se urmărește și cooperarea la nivel internațional în această materie.

Această strategie națională pentru protecția atmosferei este adoptată printr-o

hotărâre a Guvernului, fiind reactualizată frecvent de către autoritatea centrală publică
pentru protecția mediului, actualizare ce este supusă aprobării de către Guvern.

Pe lângă strategia națională pentru protecția atmosferei, după cum am arătat, Legea
nr. 137/1995 stabilise mai multe metode de combatere și limitare a poluării atmosferice,
metode pe care le voi analiza, pe scurt, în cele ce urmează.

Însă, până a prezenta acele metode de diminuare a poluării, este important a

menționa principiile stabilite prin noua legislație, OUG 195/2005, și anume (art. 3):

a) principiul integrării politicii de mediu în celelalte politici sectoriale;

b) principiul precauţiei în luarea deciziei;

c) principiul acţiunii preventive;

d) principiul reţinerii poluanţilor la sursă;

4
 e) principiul "poluatorul plăteşte";

f) principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului

biogeografic natural;

g) utilizarea durabilă a resurselor naturale;

h) informarea şi participarea publicului la luarea deciziilor, precum şi accesul la

justiţie în probleme de mediu;

i) dezvoltarea colaborării internaţionale pentru protecţia mediului.

Așadar, vom trece la acele moduri de diminuare a poluării atmosferei ce fusese inițial
reglementate.

I.Evaluarea calității aerului

Cu privire la acest lucru, OUG 243/2000 are un întreg capitol dedicat acestui subiect,
statuând la art. 16 faptul că evaluarea calității aerului pe teritoriul țării noastre se
realizează pe baza valorilor limită dar și a valorilor de prag, fiind în acord cu standardele
Uniunii Europene.

La alin.2 al aceluiași articol se stabilește faptul că ”criteriile, metodele și procedeele

de evaluare a calității aerului se stabilesc prin ordin al ministrului apelor și protecției
mediului”, iar în continuare, la alin.3 se menționează că „rezultatele evaluării calității
aerului sunt aduse la cunoștința publicului și se raportează Uniunii Europene de către
autoritatea publică centrală pentru protecția mediului” ( autoritatea aceasta fiind
reprezentată de către Agenția Națională pentru Protecția Mediului, aflată în subordinea
Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor).

Având la bază această evaluare a aerului, autoritatea publică centrală pentru

protecția mediului (ANPM) stabilește astfel o listă ce cuprinde zonele și aglomerările în
care nivelurile poluanților ( sau a unui singur poluant) sunt fie mai mari decât valoarea
maximă limită, la un loc cu acea marjă de toleranță stabilită la art. 6 lit.g) din OUG
243/2000, marjă de toleranță ce reprezintă de fapt acel procent de valoare limită cu care

5
aceasta nu poate fi depășit; fie se află între valoarea limită (fără marjă) și valoarea limită cu
tot cu marja de toleranță; ori aceste niveluri sunt mai mici decât valoarea limită.

Atât în cadrul Legii 137/1995 dar și în cazul OUG se pot observa, mai mult sau mai
puțin, diferite intervenții ale principiului participării publicului privitor la chestiuni ce țin
de mediu, astfel că autoritățile publice nu au facultatea, ci sunt obligate să informeze și să
asigure accesul neîntrerupt al publicului la luarea deciziilor în domeniul mediului și al
poluării lui. În acest sens, în cazul depășirii pragurilor de alertă cu privire la poluare, acest
lucru va fi adus la cunoștința publicului prin mijloace eficiente, de către autoritatea
competentă, aceasta fiind obligată să indice și măsurile ce sunt necesare a fi luate.

II. Combaterea dar și prevenirea poluării prin emisii ce provin din surse fixe, mobile
și difuze

Așa cum indică și subtitlul, poluarea poate proveni din surse fixe, surse mobile și
surse difuze. Acele activități ce constituie sursele fixe pot exista doar pe baza unui acord ori
a unei autorizații de mediu, autorizație ce este emisă sau elaborată în urma evaluării sale
exacte cu privire la impactul ce îl are asupra mediului. Titularii unor astfel de activități
(surse fixe) au numeroase obligații ce trebuie îndeplinite : în primul rând să obțină această
autorizație despre care am menționat; să țină o evidență clară cu privire la exploatarea
instalațiilor ce reprezintă de fapt sursele de poluare, iar pe lângă acestea, să țină evidența și
a cantităților de poluanți eliminați în aer; să elaboreze un plan adecvat în cazul unor
accidente grave; în cazul unui pericol major ce ar avea un impact considerabil asupra
calității aerului înconjurător, să înceteze exercițiul instalațiilor ce reprezintă un pericol
pentru mediu etc. În cazul în care s-a constatat o depășire a valorilor limită admise pentru
poluare, autoritatea competentă este aptă să decidă ce măsuri se vor lua pentru stoparea și
înlăturarea cauzelor și a efectelor poluării.

Cu privire la poluanții din sursele mobile, iar ca aici cel mai simplu exemplu ar fi
mijloacele de transport – de orice fel, valorile limită a poluanților sunt stabilite în acord cu
standardele europene dar și cu cele internaționale de către autoritatea publică centrală
pentru transporturi, de către cea pentru industrie împreună cu ANPM. Aici, utilizatorii de
astfel de surse mobile ( e.g. proprietarul unei mașini) este obligat să asigure menținerea

6
emisiilor de poluanți în limitele admise stabilite pentru sursa deținută, și totodată să le
supună unor inspecții tehnice periodice conform legii.

III.Monitorizarea calității aerului

În cadrul activității de protejare a aerului am putea vorbi despre o dublă

componentă: controlul surselor de poluare și monitorizarea (dar totodată și
evaluarea) calității aerului și a nivelului emisiilor.

Conform art.23 din OUG 243/2000, evaluarea și gestionarea calității aerului se

asigură prin Sistemul național de evaluare și gestionare integrată a calității aerului, făcând
aici parte Sistemul național de inventariere a emisiilor de poluanți atmosferici și Sistemul
național de monitorizare a calității aerului.

Realizarea acestei monitorizări a calității aerului se face prin metode precum planuri
și programe de gestionare a respectivei calități.

2. Stratul de ozon – măsuri naționale de protecție

La nivel național a fost instituit CNPSO – Comitetul Național pentru Protecția
Stratului de Ozon prin Hotărârea de Guvern nr. 243/1995. Ce a avut acesta la bază? Au fost
numeroase acte la nivel internațional ce au determinat o astfel de implementare și la nivelul
României, cum ar fi Convenția de la Viena privind protecția stratului de ozon, Protocolul
de la Montreal din anul 1987 dar și Amendamentul la acesta, conform art.1 alin.(2) al
Hotărârii Guvernului nr. 243/1995.

Prin intermediul acestei Hotărâri s-au adoptat și numeroase măsuri în legătură cu

obligațiile persoanelor fizice dar și a celor juridice care realizează una sau chiar mai multe
dintre următoarele activități: produc, importă, exportă, recuperează, reciclează,
regenerează, stochează, comercializează sau utilizează substanțe menționate în Protocolul
de la Montreal ( e.g. gazele cu efect de seră, hidrofluorocarburi, clorofluorocarburi, haloni,
tetraclorură de carbon, cloroform metil, hidrobromofluorocarburi, bromoclorometan,
bromura de metil etc.)

7
 Conform art.3 din H.G. 243/2000 CNPSO este alcătuit din reprezentanți ai
ministerelor ale căror activități au legătură cu producerea, comercializarea și utilizarea
substanțelor menționate în anexele Protocolului de la Montreal.

În art.5 al H.G. sunt menționate atribuțiile acestui Comitet, cum ar fi:

- Analizează și propune spre aprobare Guvernului oportunitatea aderării României la

actele internaționale în domeniul protecției stratului de ozon;
- Propune spre aprobare Guvernului măsurile de reducere, înlocuire, interzicere a
producției și consumului de substanțe aflate sub incidența Protocolului de la
Montreal;
- Propune Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului metodologii și norme
privind modul de raportare a activităților legate de protecția stratului de ozon etc.

La art.7 este reglementat faptul că CNPSO prezintă Guvernului o dată la 2 ani, spre
aprobare, un raport privind acțiunile pe care le-a întreprins în vederea aplicării protocolului
de la Montreal. Raportul se transmite Secretariatului Ozonului din cadrul Programului
Națiunilor Unite pentru Mediu.

3. Poluarea fonică – problemă sau nu a Legii mediului ?

Deși nu am crede că poluarea fonică ar fi într-o prea strânsă legătură cu protecția
mediului neapărat ( de cele mai multe ori când spunem mediu ne gândim la floră, faună,
ecosisteme), totuși Legea mediului încadrează și acest tip de poluare în cadrul listei cu
probleme privind protecția atmosferică.

Cred că suntem destul de familiari cu noțiunea de poluare fonică, ce este produsă de

zgomote, adică sunte deranjante, jenante, având diferite surse și la fel de diferite fiind și
efectele (reprezintă adevărați agenți de stres).

Există diferite metode prin care acest tip de poluare ar putea fi prevenit și limitat,
cum ar fi acționarea la sursa poluării, monitorizarea și gestiunea în mod corespunzător a
poluanților de acest tip, dar mai ales prin stabilirea unor responsabilități în sarcina statului,
a organelor acestuia mai bine zis, dar și în sarcina persoanelor fizice și a celor juridice.

8
 Astfel, într-un final, putem observa faptul că deciziile și modurile de abordare a
poluării păreau a fi îndestulătoare la acea vreme, adică înainte de anii 2000, însă odată cu
trecerea timpului s-au putut observa o agravare a situației și o rapiditate de gândire și
încercare de ameliorare din partea celorlalte state cât și din partea Uniunii Europene, astfel
că s-a resimțit nevoia unei noi reglementări, mai profundă și mai benefică pentru protecția
mediului, fiind în acest fel abrogată Legea nr.137/1995 și adoptarea OUG nr. 195/2005,
ordonanță aprobată prin Legea nr. 265/2006, ordonanță prin intermediul căreia a fost
totodată scoasă din vigoare și Legea din 1995 cu privire la protecția mediului, încercânduse
astfel, așa cum am menționat în repetate rânduri, o aliniere a legislațiilor și o ascensiune la
standardele internaționale cu privire la protecția mediului.

Ca și o concluzie cu privire la poluarea atmosferei și a mediului în general, aceasta

reprezintă una dintre cele mai mari probleme actuale ale omenirii și consider că nu este
acordată atât de multă atenție pe cât se cuvine. Suntem mult prea nepăsători cu privire la
protejarea a ceea ce ne ține în viață, mult prea egoiști, considerând că totul va fi mereu bine
iar că acțiunile noastre nu vor avea niciodată un efect negativ, care într-o zi se vor revărsa
tot asupra noastră. Tind a crede că acum, prin toate aceste încercări ale oamenilor de a trece
pe „eco-mode” au intervenit prea târziu, mult prea târziu și că nu s-au luat măsurile
necesare când ar fi trebuit... Tind a crede că ni s-a oferit mult prea mult pe cât merităm, și
că omul nu lasă decât stricăciuni în urma sa, mergând pe premisa că „ce se poate întâmpla
dacă fac doar acest lucru mic?” – întrebare pusă de mii, poate milioane de oameni. Prea
puțini conștientizează că nu există nicio planetă de rezervă.

Bibliografie

1. Drept MD - https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/dreptulmediului/
capitolul-vii-protectia-juridica-a-atmosferei/ - accesat la data de 04 martie 2023, ora
12:23 AM;
2. Lupan, Ernest, Dreptul mediului, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001;
3. Duţu, Mircea, Dreptul mediului, Tratat, Abordare integrată, Vol II, Editura

9
 Economică, Bucureşti 2003;
4. Prof. univ. dr. Gheorghe DURAC, Dreptul Mediului – Suport Curs- Universitatea
„Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Drept, 2021-2022;
5. https://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=6749 – accesat la data de
11.03.2023, ora 22:12 PM

Legislație:
1. Legea nr. 137 din 29 decembrie 1995 privind protecția mediului ;
2. Ordonanța de Urgență nr. 243 din 28 noiembrie 2000 privind protecția atmosferei;
3. Hotărâre de Guvern nr. 243 din 17 aprilie 1995 privind înființarea, organizarea și
funcționarea Comitetului Național pentru Protecția Stratului de Ozon;
4. Protocolul de la Montreal privind substanțele care epuizează stratul de ozon 1989;
5. Ordonanța de Urgență nr.195 din 22 decembrie 2005;
6. Legea nr. 265 din 29 iunie 2006.

10