Protecţia internaţională a aerului:

Amendamentul de la Kigali

I. Consideratii generale. Protocolul de la Montreal

In anul 1987 Comunitatea internationala a adoptat Protocolul de la Montreal care a

reprezentat un progres major în protejarea stratului de ozon al lumii în ultimul sfert de secol.
Scopul acestui protocol este ca cele 197 de Parti semnatare vor lua toate masurile necesare ,
in conformitate cu prevederile acestuia si a altor conventii la care ele au aderat, pentru a
proteja mediul inconjurator si sanatatea umana impotrivaa efectelor adverse care rezulta sau
ar putea rezulta din activitatile umane care modifica sau ar putea modifica stratul de ozon.
Pãrţile la Protocol recunosc cã problemele ştiinţifice majore sunt:
- modificarea stratului de ozon care duce la schimbarea cantitãţii de radiaţii solare
ultraviolete cu efecte biologice (UV-B) care ating suprafaţa terestrã şi consecinţele
potenţiale pentru sãnãtatea umanã, organisme, ecosisteme şi materiale folositoare
omenirii;
- modificarea distribuţiei verticale a ozonului, care poate schimba structura temperaturii
atmosferice şi consecinţele potenţiale pentru vreme şi climã
În acest scop, Pãrţile, în funcţie de mijloacele şi posibilitãţile lor s-au angajat la
urmatoarele actiuni comune:
- coopereazã prin intermediul observaţiilor sistematice, cercetãrii şi schimbului de
informaţii pentru o mai bunã înţelegere şi evaluare a efectelor activitãţilor umane
asupra stratului de ozon şi efectelor asupra sãnãtãţii umane şi a mediului provenite din
modificarea stratului de ozon;
- adoptã mãsuri legislative şi administrative şi coopereazã în cadrul politicilor adecvate
pentru controlul, limitarea, reducerea sau prevenirea activitãţilor umane sub jurisdicţia
sau controlul lor, dacã aceste activitãţi au sau pot avea efecte adverse rezultând din
modificarea sau posibilele modificãri ale stratului de ozon;
- coopereazã în formularea mãsurilor, procedeelor şi standardelor pentru
implementarea acestui protocol, în vederea adoptãrii lui şi anexelor;
- coopereazã cu organisme internaţionale competente pentru implementarea eficientã a
acestui protocol şi a acelora la care sunt Pãrţi.
In ultimii ani, evoluția cantităților de hidrofluorocarburi (HFC) puse pe piață s-a bazat
pe o cerere în creștere de echipamente de refrigerare, în special în țările în curs de dezvoltare
în care clasa de mijloc este în plină expansiune, dar și în țările „calde”.
HFC sunt nişte gaze cu efect de seră (GES) a căror emisie creşte cel mai rapid, într-un
ritm de 10-15% pe an. Ele sunt utilizate începând din anii '90 în locul CFC
(clorofluorcarburilor), care se fac vinovate de distrugerea stratului de ozon. HFC, care sunt
bune pentru ozon, s-au dovedit însă dezastruoase pentru mediu, iar astfel, în 2009, s-a lansat
ideea amendării Protocolului de la Montréal în vederea eliminării lor.
Actiunile recente ale participantilor la Protocolul de la Montreal arata ca timpul a
trecut pentru HFC-urile cu potential ridicat de incalzire globala, iar industriile din intreaga
lume au adoptat deja alternative mai sustenabile. Pentru stingere incendii exista alternative
viabile, de inalta performanta cu potential redus de incalzire globala, inclusiv fluidul de
stingere incendii 3M™ Novec™ 1230, care are un potential de incalzire globala mai mic de
1. Aceasta inseamna ca trecand de la HFC la fluidul Novec 1230, gazele cu efect de sera din
stingere incendii pot fi reduse cu mai mult de 99 de procente.

II. Amendamentul de la Kigali

In acest context la 15 octombrie 2016, părțile semnatare ale Protocolului de la

Montreal au semnat la cea de a 28-a reuniune amendamentul de la Kigali, Rwanda pentru
reducerea progresivă a utilizării hidrofluorocarburilor (HFC) la nivel mondial. Acest acord va
permite consolidarea acordului de la Paris, respectiv limitarea creșterii încălzirii globale la
1,5°C -2°C până în anul 2100. Această evoluție a fost salutată de toți jucătorii europeni din
domeniul refrigerării și aerului condiționat. După modelul F-Gas II , inițiat de Uniunea
Europeană, acordul de la Kigali pune, el însuși, în aplicare o etapă de reducere a HFC în
echivalență CO2.
Amendamentul va intra în vigoare la 1 ianuarie 2019, după ce va fi ratificat de cel
puțin 20 de state sau organizații de integrare economică regională care sunt părți la Protocolul
de la Montreal. Dacă acest prag nu este atins până la data respectivă, amendamentul va intra
în vigoare în a 90-a zi de la data la care această condiție va fi în cele din urmă îndeplinită.
Amendamentul UNEP din Kigali ofera un rezumat cuprinzator al reducerii HFC,
facandu-l o resursa excelenta pentru proiectantii de stingere incendii si pentru utilizatorii
finali care nu vor mai utiliza HFC-uri cu grad ridicat de incalzire globala.
Masurile adoptate elimină încălzirea provenind de la unul dintre cele mai importante
gaze cu efect de seră. Soluţii în vederea locuirii HFC există deja, sub formă de hidrocarburi,
de dioxid de carbon, de amoniac, de apă sau de hidrofluoroolefine (HFO). Participanţii şi-au
confirmat, de asemenea, angajamentul de a finanţa tranziţia. La sfârşitul lui septembrie, 18
ţări, inclusiv Statele Unite, Japonia, Germania, Franţa, şi 19 organisme şi donatori privaţi,
reuniţi la New York, au promis deja un ajutor în valoare de 80 de milioane de dolari (71,5
milioane de euro) ţărilor în curs de dezvoltare.
Totodata s-a atabilit si un calendar care va prevedea reducerea treptată a utilizării HFC
în funcție de trei categorii de țări, cu diferite puncte de plecare și etape de reducere:

- primul grup se referă la „țările dezvoltate”

- al doilea grup include țările denumite „în curs de dezvoltare”
- al treilea reunește India, Statele din Golf, Iranul, Irakul și Pakistan.
 Astfel calendarul adoptat prevede ca primul grup de ţări, "dezvoltate", să-şi scadă consumul
de HFC cu 10% până în 2019, faţă de nivelurile din 2011-2013, iar procentul urmează să
ajungă la 85% până în 2036. Al doilea grup de ţări, "în curs de dezvoltare" - inclusiv China
şi ţări africane -, s-a angajat să înceapă tranziţia în 2024. O reducere cu 10% faţă de nivelurile
din 2020-2022 este aşteptată în 2029, şi urmează să ajungă la 85% până în 2045. Al treilea
grup de ţări, tot "în curs de dezvoltare", care include India, pakistanul, Iranul, Irakul şi ţările
de la Golf, s-a angajat să înceapă o diminuare în 2028 cu 10% faţă de nivelul din perioada
2024-2026, procent care să fie atins în 2032 şi care să ajungă la 85% în 2047.

În 2048, se estimează că toate țările vor ajunge la 15 până la 20% din consumul lor
actual în echivalență CO2. Obligatoriu din punct de vedere juridic, calendarul va putea fi
revizuit sau accelerat pentru toate țările, prin prisma progreselor tehnologice.
Protocolul prevede si o scutire pentru părțile cu nivel ridicat de temperatură ambientala
acolo unde sunt adecvate si nu există alternative pentru subsectorul specific de utilizare.
Această scutire permite o întârziere in ce priveste data de reducere a HFC pe o durată inițială
de patru ani. Scutirea se aplică următoarelor părți: Algeria, Bahrain, Benin, Burkina Faso,
Central Republica Africană, Ciad, Coasta de Fildeș, Djibouti, Egipt, Eritreea, Gambia,
Ghana, Guineea, Guineea Bissau, Iran, Irak, Iordania, Kuweit, Libia, Mali, Mauritania, Niger,
Nigeria, Oman, Pakistan, Qatar, Arabia Saudită, Senegal, Sudan, Siria, Togo, Tunisia,
Turkmenistan și Arabul Unit Emiratele Arabe Unite.
UE și statele sale membre militează de multă vreme în favoarea protecției climei. Acestea
sunt părți la Convenția de la Viena privind protecția stratului de ozon și la Protocolul de la
Montreal vizând eliminarea treptată a producției și a consumului de substanțe care epuizează
stratul de ozon, ele aprobând cele patru amendamente anterioare la protocol pentru a include
în domeniul său de reglementare și alte substanțe chimice care nu diminuează stratul de ozon,
dar care provoacă schimbări climatice.
Toate cele 197 de părți, inclusiv UE și statele sale membre, au dat dovadă de un
angajament remarcabil față de punerea în aplicare a Protocolului de la Montreal de la
obținerea acordului cu privire la acesta în 1987 și, în consecință, refacerea stratului de ozon
este în curs, preconizându-se a fi încheiată până la jumătatea acestui secol.
La 17 iulie 2017, Consiliul Europei a adoptat o decizie privind încheierea, în numele
UE, a Amendamentului de la Kigali la Protocolul de la Montreal, care va asigura protecția
climei împotriva hidrofluorocarburilor (HFC), gaze puternice cu efect de seră. Prin această
decizie, UE este pregătită pentru ratificarea formală și a indicat că este în continuare hotărâtă
să conducă eforturile globale de abordare a schimbărilor climatice.
Amendamentul de la Kigali prezintă o serie de măsuri care trebuie luate de părțile la
Protocolul de la Montreal, în conformitate cu nivelul lor de dezvoltare economică și socială,
în vederea reducerii treptate a utilizării de HFC. Statele membre ale UE, asemenea altor țări
dezvoltate, au obligația de a aplica primele reduceri în 2019. Cu toate acestea, UE a luat
măsuri timpurii, ocupând un loc de frunte în privința conformității. Regulamentul adoptat în
2014 privind gazele fluorurate cu efect de seră a permis UE să înceapă deja reducerea treptată
a HFC în 2015. Prin adoptarea, în 2014, a Regulamentului (UE) nr. 517/2014 privind gazele
fluorurate cu efect de serã, Uniunea Europeanã a anticipat, la nivel intern, eliminarea treptatã
a HFC (hidrofluorocarburilor) convenitã în prezent în cadrul Protocolului de la Montreal. La
nivelul UE, eliminarea în etape a început în 2015 cu o restricţie şi cu o primã etapã de
reducere în 2016. Mecanismele existente de asigurare a respectãrii normelor garanteazã faptul
cã Uniunea Europeanã se conformeazã obligaţiilor prevãzute în Protocolul de la Montreal
pânã în 2030, când se aplicã ultima etapã de reducere în temeiul actualului regulament.
Calendarul de reducere de dupã 2030 urmeazã sã fie stabilit pe baza unei reexaminari care va
începe în 2022, în temeiul art. 21, alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 517/2014.
In cadrul procesului de armonizare a politicilor nationale romanesti cu cele de la nivel
international si cele de la nivelul Uniunii Europene si de transpunere si implementare a
normelor si reglementarilor de la nivel international si de la nivelul Uniunii Europene,
problema substantelor care depreciaza stratul de ozon este una dintre aspectele protectiei
mediului ce poate avea consecinte grave asupra sanatatii populatiei si mediului in lipsa unui
cadru legislativ adecvat.
Ca in multe alte state europene si in Romania industrializarea si practicile
necorespunzatoare sau inadecvate de gestionare a substantelor care depreciaza stratul de
ozon, au condus la o depreciere semnificativa a acestuia rezultand astfel un impact
semnificativ asupra mediului inconjurator si sanatatii umane.
In contextul atingerii obiectivelor privind dezvoltarea durabila precum si pentru
respectarea cerintelor impuse prin normele si reglementarile de la nivel international si
european Parlamentul si Guvernul Romaniei a adoptat o serie de norme legislative specifice
domeniului substantelor care depreciaza stratul de ozon cum ar fi:
- Legea nr. 84 din 3 decembrie 1993 pentru aderarea României la Convenţia privind
protecţia stratului de ozon, adoptată la Viena la 22 martie 1985 şi la Protocolul
privind substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la Montreal la 16
septembrie 1987, şi pentru acceptarea Amendamentului la Protocolul de la Montreal
privind substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la cea de-a doua reuniune a
Părţilor, de la Londra, din 27 - 29 iunie 1990.
- Ordonanta Guvernului nr 24/2000 pentru acceptarea Amendamentului la Protocolul
de la Montreal privind substantele care depreciaza stratul de ozon adoptat la
Copenhaga la 25 Noiembrie 1992, aprobata prin Legea nr 9/2001 si promulgata prin
Decretul nr 22/2001
- Legea nr 150/2001 pentru acceptarea Amendamentului la Protocolul de la Montreal
privind substantele care depreciaza stratul de ozon, adoptat la cea de-a IX a reuniune a
Partilor, la Montreal din 15-17 Septembrie 1997, promulgata prin Decretul nr
206/2001
- Legea nr 281/2005 pentru aprobarea Amendamentului la Protocolul de la Montreal
privind substantele care epuizeaza stratul de ozon, adoptat la Beijing la 3 Decembrie
1999, promulgata prin Decretul nr 983/2005 si Decretul nr 536/2005 pentru supunerea
spre aprobarea Parlamentului a Amendamentului la Protocolul de la Montreal
- Hotararea de Guvern nr 58/2004 privind aprobarea Programului National de eliminare
treptata a substantelor care depreciaza stratul de ozon, actualizat.
- Legea nr. 30 din 27 martie 2020 pentru acceptarea Amendamentului la Protocolul de
la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la Kigali, în
 cadrul celei de-a XXVIII-a reuniuni a părţilor, la data de 14 octombrie 2016,
Promulgata prin Decretul nr 216 din 27 martie 2020.
Scopul ratificarii Amendamentului de la Kigali îl constituie abordarea etapizată a
gestionării substanţelor care depreciazã stratul de ozon, în conformitate cu principiile
dezvoltării durabile, în vederea diminuării riscurilor asupra sănătății umane și mediului.
Atingerea obiectivelor strategice din amendament vor contribui la realizarea pe termen scurt,
mediu şi lung a procesului necesar pentru dezvoltarea pieţei serviciilor cu impact pozitiv în
domeniul substantelor care deprecieazã stratul de ozon prin dezvoltarea şi aplicarea celor mai
bune tehnici existente. Gestionarea substanţelor care depreciazã stratul de ozon, potrivit
proiectului de lege, poate conduce la minimizarea efectelor negative prin reducerea efectului
acestora asupra stratului de ozon şi a gãurii din acesta. Astfel actul normativ va contribui la
protejarea sănătăţii umane şi mediului de efectele rezultate din activităţile antropice cu
respectarea principiilor privind dezvoltarea durabilă.

III. Consideratii finale

Prin Pactul de la Paris, comunitatea internaţională s-a angajat să acţioneze în vederea

limitării creşterii temperaturii în lume "sub 2°C" faţă de nivelul din perioada preindustrială şi
să-şi "continue eforturile" în vederea limitării acestui nivel la 1,5°C.
Eliminarea HFC ar putea reduce cu 0,5°C încălzirea globală până în 2100, potrivit unui
studiu publicat în 2015 de Institute for Governance and Sustainable Development (IGSD). La
orizontul lui 2030, ea ar permite evitarea cu până la 1,7 gigatone echivalent CO2 pe an, cât
nivelul emisiilor anuale ale Japoniei.

Astfel ca avand un caracter juridic constrângător, Acordul de la Kigali este un progres

major în lupta împotriva încălzirii globale şi a lansat totodată un semnal pozitiv cu câteva
săptămâni înainte de următoarea Conferinţă anuală pe tema modificărilor climatice (COP22),
la Marrakech, în Maroc. Incheiat sub forma unui amendament al Protocolului de la Montréal
cu privire la protejarea stratului de ozon, acest amendament a fost aplaudat puternic la
vremea respectiva de către intreaga comunitate internationala fiind catalogat chiar de catre
Agenţia americană pentru Protecţia Mediului drept un “ Acord Istoric”.