Universitatea „Petre Andrei” din Iași

Facultatea de Drept

Contractul bancar de credit

Disciplina: Drept bancar

Responsabil disciplină: Conf. Univ. Dr. Lazăr Roxana

Autor: Lazăr Raluca-Andreea

Anul al III-lea

1
 CUPRINS

1. Considerații generale asupra contractului de credit bancar

1.2. Funcții si particularități ale creditului bancar
1.3. Activitatea băncilor si a instituțiilor de credit nebancare din
România
2. Contractul de credit bancar
3. Garanții ca modalitate de rambursare a creditului bancar
4. Concluzie
5. Bibliografie

2
 1.Considerații generale asupra contractului de credit bancar

Actualitatea temei investigate. În condițiile de trecere la relațiile de piață rolul și

însemnătatea pârghiilor monetare si financiar-creditoare cresc brusc. Sistemele monetare si
financiar-creditoare reprezintă unul din sectoarele economiei, unde cel mai eficient lucrează
mecanismele de piață.
Sistemul financiar, și in special sistemul bugetar influențează substanțial creșterea
produsului intern brut (PIB) și părții lui principale – venitul național, dezvoltarea întreprinderilor
și a ramurilor economiei naționale și situația păturilor largi ale populației. Pentru ca puterea
publică într-adevăr sa devină democratică ,să înfăptuiască real suveranitatea, să asigure pe deplin
interesele populației și a statului în ansamblu , aceasta trebuie să dețină resurse financiare reale.
Creditul bancar , ca și moneda, este o categorie economico-financiară creată pentru a servi
la rezolvarea unor probleme economice, sociale sau legate de procesul de schimb. Pentru
activitatea prosperă a ramurilor economiei naționale , un rol semnificativ îl au relațiile de
creditare si de decontare cu băncile , care au drept obiectiv consolidarea economiei , extinderea
producției , soluționarea problemelor sociale.

Prin contract înțelegem conform reglementărilor Noului Cod Civil 1 „Contractul este acordul
de voință dintre două sau mai multe persoane cu intentia de a constitui ,modifica sau a stinge un
raport juridic”, iar creditul bancar își are originalitatea în cuvântul latin “creditum” care
inseamnă “a avea încredere “.  Această noțiune scoate in evidență elementul psihologic absolut
necesar existenței unei operațiuni de împrumut- încrederea.” Observăm, că pe tot parcursul
dezvoltării, societatea tindea spre atingerea celei mai înalte şi celei mai convenabile trepte de
evoluţie a relaţiilor economice. Dezvoltarea economiei şi a sistemului bancar este imposibilă fără
existenţa unei normale circulaţii a banilor. Potrivit dicţionarului „Moneda. Mică enciclopedie”,
editat sub egida Băncii Naţionale a Romăniei, autorii Costin C. Kiriţescu şi Emilian M. Dobrescu
menţionează că „creditul este relaţia bănească între o persoană fizică sau juridică numită creditor,
care acordă unei alte persoane, numită debitor, un împrumut în bani sau care vinde mărfuri
1
Noul Cod Civil Român, adoptat prin Legea 287/2009. În: Monitorul Oficial Partea I nr. 505-2011

3
servicii pe datorie în general cu o dobândă stabilită în funcţie de riscul pe care şi-l asumă
creditorul sau de reputaţia debitorului”.
„Creditul bancar”2 este împrumutul bănesc acordat solicitanţilor (agenţilor economici sau
persoanelor fizice) de către instituţiile specializate denumite instituţii bancare sub formă
bănească, pentru un timp determinat, prin care se procură diverse bunuri, se achită cheltuielile
curente sau se efectuiează alte plăţi.
Cu alte cuvinte, a acorda cuiva un credit înseamnă a-i pune la dispoziţie o sumă de bani ce va fi
rambursată în viitor, la o anumită dată, fiind de regulă însoţită de o dobândă.
„Noţiunea legală a creditului este conţinută în articolul 3 lit.g alin.1 al Legii bancare a
României”3
Conform acestei norme, este credit: orice angajament de a acorda bani ca împrumut cu condiţia
rambursării lor plăţii dobânzii şi altor plăţi aferente; orice prelungire a termenului de rambursare
a datoriei.

1.2. Funcții si particularitățile ale creditului bancar

„ Ca operaţiune economică, creditul reuneşte trei elemente „4:

1) avansul de monedă financiară sau scripturală;
2) remuneraţia băncii;
3) rambursarea.
Aceste trei elemente se regăsesc și în definiția creditului în articolul 3 a legii bancare a
României.
Creditul bancar, ca şi moneda, este o categorie economico-financiară creată pentru a servi la
rezolvarea unor probleme economice, sociale sau legate de procesul de schimb.” Pentru o
activitate prosperă a întreprinderilor industriale şi a altor ramuri ale economiei naţionale, un rol
semnificativ îl au relaţiile de creditare şi de decontare cu băncile care au drept obiectiv
consolidarea economiei, extinderea producţiei, soluţionarea problemelor sociale”. 5

2
Gheorghe Cretoiu, Viorel Cornescu, Ion Bucur, “Economie”, Editura ALL Back, Bucureşti 2003, op. cit. pag.104.
3
Legea bancară a Romîniei nr.58/1998 din 05 martie 1998, M.O. al Romîniei nr.121 din 23 martie 1998.
4
Ion Ţurcan “Drept bancar” Vol.III, Lumina Lex, Cluj, 1999. pag.32.
5
Tudorache D. “Elemente de tehnică şi strategie bancară”. Editura Atheneum, Bucureşti 2001 pag.74.

4
 Pentru a putea contura rolul şi funcţiile creditului bancar trebuie evidenţiate şi analizate
următoarele particularităţi specifice creditului bancar ``:
Obiectul creditului bancar – este reprezentat de disponibilităţile băneşti sub formă de
monedă fiduciară sau monedă scriptuală;
Participanţii (subiecţii) - creditului bancar sunt: cel ce acordă creditul, numit creditor
(banca) şi cel ce primeşte şi foloseşte creditul numit debitor (agenţi economici, populaţia,
statul, alte bănci şi instituţii financiare);
Scadenţa – momentul sau momentele stabilite pentru rambursarea creditului.

1.3. Activitatea băncilor si a instituțiilor de credit nebancare din România

Sistemul de credit se caracterizează prin totalitatea instituţiilor bancare şi creditare cu drept

de a organiza şi a executa operaţiunile de creditare într-o anumită ţară la o anumită etapă a
dezvoltării economice. Prin sistemul de creditare se subînţelege totalitatea elementelor ce
determină organizarea procesului de creditare (metodologia şi tehnologia), precum şi
reglementarea acestuia în conformitate cu principiile şi normele de creditare.
„Sistemul creditar evidenţiază două subsisteme de organizare a operaţiunilor de creditare:
sistemul instituţiilor bancare şi sistemul instituţiilor nebancare6”.
Sistemul bancar este reprezentat de banca centrală a statului şi de diverse tipuri de bănci, iar
cel nebancar este reprezentat de instituţiile financiare – creditare specializate.
Politica de credit realizată prin banca centrală cu ajutorul unor instrumente şi tehnici
specifice urmăreşte să asigure prin promovarea funcţiilor creditului echilibrul general economic
de societăţi.
Banca centrală are un rol important în organizarea operaţiunilor de creditare, deoarece,
conform legislaţiei statului, ea este bancă ce acordă credite de ultimă instanţă statului şi băncilor
comerciale. De asemenea, banca centrală elaborează şi supraveghează politica monetar –
creditară a statului.

6
Iuliana Predescu, “Activitatea bancară între performanţă şi risc”. Editura Expert, Bucureşti 2005 pag.92.

5
Însăşi esenţa instituţiilor bancare rezidă din tandemul „operaţii active- operaţii pasive” - unicul
mijloc economic pentru a executa funcţia strategică a băncilor: intermedierea în credit
(mobilizarea mijloacelor financiare şi distribuirea lor pe scara economiei naţionale conform
cererii şi ofertei. „După cum s-a indicat în doctrină, sursa creditului ca operaţiune activă o
constituie aşadar depozitele, rezultatul operaţiunilor pasive”.7

2. Contractul de credit bancar

Deşi există o vastă reglementare a operaţiunii de creditare, a instituţiilor bancare sau

nebancare ce pot desfăşura aceste activităţi, legiuitorul nu a manifestat o preocupare constantă în
definirea noţiunii de contract de credit bancar. Legea nr. 58/19982 , prima reglementare în
domeniul bancar, definea creditul ca fiind „orice angajament de punere la dispoziţie sau
acordarea unei sume de bani ori prelungirea scadenţei unei datorii, în schimbul obligaţiei
debitorului la rambursarea sumei respective, precum şi la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli
legate de această sumă sau orice angajament de achiziţionare a unui titlu care încorporează o
creanţă ori a altui drept la încasarea unei sume de bani”. Actul normativ ulterior, O.U.G. nr.
99/2006, nu a mai definit noţiunea de credit. În schimb, O.U.G. nr. 50/2010 defineşte contractul
de credit. Astfel, art. 7 alin. (1) pct. 2 defineşte contractul de credit ca fiind contractul prin care
un creditor acordă, promite sau stipulează posibilitatea de a acorda unui consumator un credit
sub formă de amânare la plată, împrumut sau alte facilităţi financiare similare, cu excepţia
contractelor pentru prestarea de servicii în mod continuu ori pentru furnizarea de bunuri de
acelaşi fel, atunci când consumatorul plăteşte pentru asemenea servicii sau bunuri in rate, pe
durata furnizarii lor.
Dupa expresia utilizata recent in doctrina8, contractul de credit este “unul dintre cele
mai renumite contracte nenumite”. Desi, intuitiv sau prin gandire asociativa, “stim” ce inseamna
un contract de credit, adevarul este ca normele de drept comun ignora aproape in totalitate acest
7
Ion Turcu, “Operaţiuni şi contracte bancare”, Tratat de drept bancar” Lumina lex, Bucureşti, 2004 pag.187
8
Lucian Bercea, Cuvant inainte la volumul Contractele nenumite in afaceri, rezultat al Conferintei nationale de
Drept comercial de la Timisoara, din 3-4 iunie 2016, volum publicat de editura Universul Judiciar, la Bucuresti, in
2017.

6
contract, iar normele din legile speciale sunt dedicate anumitor aspecte sau portiuni ale
contractului ori unor varietati de creditare, lasand nereglementata figura juridica a contractului de
creditare in sine.
Creditul bancar nu este o vanzare. Banca nu vinde bani, pentru ca banii nu sunt marfuri,
si nu vinde nici “produse financiare” (notiune care este o pura inventie lipsita de continut real a
pietei financiare si de capital.) Banca fabrica, prin simplul act al creditarii, bani-datorie. Banca
vinde timp si incredere. Debitorul nu plateste un pret, ci o dobanda, care remunereaza timpul pe
care banca este dispusa sa-l lase sa treaca, fara a cere plata imediata a datoriei. Toate celelalte
plati pe care le face debitorul sunt costuri ale creditarii, puse in sarcina sa, mai mult sau mai
putin legitim, printr-un act juridic preformulat, ne-negociabil. Contractul de credit este mai mult
in vecinatatea imprumutului de consumatie decat in cea a vanzarii, dar este evident ca are
caracteristici autonome, care il disting net de ambele contracte tipice, imprumutul si vanzarea.

Operaţiunile de credit pot interveni într-o gamă amplă de relaţii între indivizi sub
forma unor acorduri personale simple pînă la tranzacţiile formalizate ce se efectuează pe pieţe
monetare sau financiare foarte dezvoltate şi formulate în cadrul unor contracte complexe. Părţile
implicate, tipul de instrumente utilizate şi condiţiile în care creditul este consimţit, sunt extrem
de diverse şi în continuă evoluţie.
„Prin prisma faptului că conţinutul contractului de credit bancar este format dintr-un
şir de clauze standard sau prestabilite ( fiind nişte prevederi care sunt pregătite în avans pentru
uzul general şi repetat de către o parte şi care sunt prin impunerea condiţiilor de acordare şi de
returnare a sumei împrumutate, precum şi prin punerea în executare a titlului executoriu obţinut
de creditor are o istorie destul de interesantă cu o deosebită relevantă. Consecinţele drastice şi
inechitabile ale abuzurilor creditorilor faţă de debitori, manifestate cu precădere în perioadele de
criză economică, sunt cunoscute încă din timpuri foarte îndepărtate.
„Asistăm în ultima perioadă la o dispută încrincenată între bănci şi clienţii acestora în ceea ce
priveşte contractele de credit, în prezent instanţele de judecată din Uniunea Europeană fiind
asaltate cu acţiuni în justiţie în care se reclamă conduita abuzivă a unor bănci la încheierea unor
asemenea contracte”9.

9
Florin Aurel Mtiu, judecător, Curtea de Apel Timişoara „ Clauzele abuzive în contractele de credit în intepretarea
recentă a Curţii de Justiţie a Uniunii europene. 8 decembrie 2010. www.juridice.ro(1062) clauzele abuzive-

7
 „Temeiul juridic al unor asemenea acţiuni îl constituie prevederile Directivei Consiliului 93/13
CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii 10 şi
prevederile Directivei Comisiei Europene şi a Parlamentului European nr.48/2008 din 23 aprilie
2008 privind contractele de credit pentru consumatori.”11

3. Garanții ca modalitate de rambursare a creditului bancar

Pentru a asigura recuperarea creditelor în situaţia în care debitorul nu-şi respectă obligaţiile
contractuale de rambursare a ratelor scadente, nu onorează plata dobânzilor şi a celorlalte
obligaţii stipulate în contract din motive ce nu-au putut fi prevăzute la acordarea creditului,
banca solicită împrumutaţilor garanţii asiguratorii, care pot fi oferite atît de debitor, cît şi de terţe
persoane fizice sau juridice, numite garanţi.
Garanţia se utilizează cu scopul de a indica orice metodă, instrument sau angajament ce se
referă la contractul de credit şi care este pus la dispoziţia sau în favoarea băncii şi este în
măsură săi asigure băncii recuperarea sumei date cu împrumut, inclusiv a dobînzii în cazul
neachitării la timp a obligaţiilor.12
„Părţile implicate în solicitarea unei garanţii sunt”13 :
- ordonatorul garanţiei – debitorul principal. Ordonatorul oferă o garanţie din patrimoniul
său ori solicită unui terţ (garant) să ofere o garanţie în locul lui;
- beneficiarul garanţiei – cel care a primit garanţia (banca). Beneficiarul execută garanţia,
respectiv incasează banii ce rezultă din vînzarea bunului dacă debitorul principal nu şi-a
îndeplinit obligaţia de a rambursa creditul.
- Garantul – debitorul secundar (poate fi o altă bancă, o persoană juriridcă, statul, o
persoană fizică) care garantează că în cazul neîndeplinirii obligaţiilor de către debitorul
principal va îndeplini obligaţia de rambursare a datoriei la credit.

contractele de credit bancar – în interpretarea Curţii de Justiţie a UE.

10
Această directivă a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr.L95 din 21 aprilie 1993.

11
Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L.nr.133 din 22 mai 2008
12
Turcu Ion „Operaţiuni şi contracte bancare. Tratat de drept bancar. Ed. a v-a, vol.2, Editura Lex, Bucureşti 2004. pag.263.

13
Mircea Boulescu “Administrarea riscurilor semnificative de către instituţiile de credit” Tribuna economică v.16, nr.31, Bucureşti 2005, pag.74.

8
 Înainte de a accepta o garanţie, indiferent de natura obligaţiei garantate sau de
instrumentele de garantare utilizate, banca trebuie să ia în consideraţie trei aspecte esenţiale:
dreptul de proprietate, perfectarea contracului de garanţie, valoarea garanţiei.
“Garanţiile constitue o sursă secundară de protecţie a creditului în cazul unor împrumuturi
neprevăzute”14.

Concluzie

Creditul este unul din motoarele principale ale întregului angrenaj economico-social.
Utilizarea raţională a creditului sporeşte puterea productivă a capitalului şi asigură creşterea
producţiei. Creditul permite disponibilizarea de fonduri lichide pentru investiţii sau activităţi
curente.

Rolul primordial al băncilor rămîne de-a lungul a mai multor secole strâns legat de calitatea
lor de intermediari în contextul relaţiei economii-investiţii ( operaţiuni pasive-active).

Cu toate că, astăzi activitatea băncilor comerciale a devenit foarte complexă, esenţa
acestora constă în principal în mijlocirea creditului şi efectuarea plăţilor între agenţii economici
şi / sau pesoane fizice. Analizând opiniile cercetătorilor din diverse ţări supuse analizei privind
definirea „ sistemului de credit”, putem afirma că acesta reprezintă totalitatea relaţiilor de
credit, a formelor, metodelor şi normelor de acordare a creditelor şi de organizare a
rambursării acestora, existente în economia unei ţări fiind realizate de instituţiile financiare de
credit prin intermediul unui ansamblu de norme juridice aprobate de stat, răspunzînd cerinţelor
unei anumite etape de dezvoltare social-economică.

În final , vreau să enunț că dezvoltarea raţională a sistemului de creditare, a practicii şi

varietăţilor contractelor bancare de credit, a bazei legislative pentru garantarea rambursării
14
Dragoş Şagună C. Donoica “Drept bancar şi valutar”, Editura Proarcadia, Bucureşti 2004 pag.182

9
creditelor bancare în România va duce la creşterea operaţiunilor de credit rentabile pentru
bancă şi dorite de clienţi. La realizarea acestui obiectiv vor fi utile atât legislaţia cât şi practica
băncilor de peste hotare cât şi opiniile lucrătorilor practici care bine cunosc problemele ce
necesită rezolvate prin norma de drept.

Bibliografie

1. Costin C. Kiriţescu şi Emilian M.Dobrescu „Monedă Mică

enciclopedie”, editat sub egida B.N.M., Bucureşti 1997

10
2. Turcu Ion „Operaţiuni şi contracte bancare. Tratat de drept bancar ed
a V-a (2 volum) Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2004
3. Noul Cod Civil. Comentarii, doctrină și jurisprudență.
4. Legea bancară a României nr.58/1998 din 05 martie 1998, M.O. al
României nr.121 din 23 martie 1998
5. Tudorache D. „Elemente de tehnică şi strategie bancară”, Editura
Atheneum, Bucureşti 2001
6. Dragoş Şagună, C.Donică „Drept bancar şi valutar” Ed. Proarcadia,
Bucureşti 2004
7. Lucian Bercea, Cuvant inainte la volumul Contractele nenumite in
afaceri, rezultat al Conferintei nationale de Drept comercial de la
Timisoara, din 3-4 iunie 2016, volum publicat de editura Universul
Judiciar, la Bucuresti, in 2017.

11