Sunteți pe pagina 1din 93

Introducere

Cursul intitulat Drept contravenţional pune în discuţie - pornind de la rolul şi funcţiile


sociale ale dreptului - sistematizarea ramurilor dreptului, separarea dreptului contravenţional
din cel administrativ, apariţia răspunderii contravenţionale ca formă distinctă a răspunderii
juridice şi ca modalitate a constrângerii statale în domeniul combaterii contravenţionalităţii.
Prezentul curs are ca scop determinarea rolului şi a locului răspunderii contravenţionale
în sistemul metodelor de constrângere statală aplicate pentru asigurarea ordinii de drept
precum si a cunoasterii procedurii contravenţionale in constatarea, stabilirea, aplicarea şi
executarea sancţiunii contravenţionale.

Obiectivele cursului

Cursul intitulat Drept contravenţional are ca obiectiv principal îmbogăţirea


cunoştinţelor din sfera disciplinelor cu caracter juridic ale studenţilor
Programului de studii Drept, forma de învăţământ FR. În acest sens, la sfârşitul
acestui curs, studenţii vor fi capabili să:
- opereze cu noţiuni precum: contravenţie, răspundere contravenţională,
sancţiune contravenţională, procedură contravenţională;
- cunoască şi să aplice principiile care ghidează materia răspunderii
contravenţionale
- identifice subiectele raportului juridic contravenţional, contravenţia, cauzele
care înlătură caracterul contravenţional al faptelor, să execute corect aplicarea
legii contravenţionale în timp;
- cunoască şi să respecte aplicarea etapelor procedurii contravenţionale;
- identifice domeniul sancţiunilor aplicabile, modalităţile sau durata de
aplicare, competenţa agenţilor constatatori;

Competenţe conferite
După parcurgerea materialului studentul va fi capabil să: încadreze corect
răspunderea contravenţională în domeniul răspunderii juridice, identifice
elementele specifice unei contravenţii, aplice procedura contravenţională,
coroboreze actele normative ce reglementează contravenţia.

1
Resurse şi mijloace de lucru

Parcurgerea unităţilor de învăţare nu necesită existenţa unor mijloace sau


instrumente de lucru.

Structura cursului

Cursul Drept contravenţional este structurat în două module: Noţiuni de bază de


drept contravenţional si Aspecte ale procedurii contravenţiona e. Ambele module
cuprind câte trei unităţi de învăţare. La rândul său, fiecare unitate de învăţare
cuprinde: obiective, aspecte teoretice privind tematica unităţii de învăţare
respective, exemple, teste de autoevaluare precum şi probleme propuse spre
discuţie şi rezolvare.
La sfârşitul celor două module sunt indicate teme de control. Rezolvarea acestor
teme de control este obligatorie, si se va preda in format tiparit, individual de
către student la data examinarii.

Cerinţe preliminare

Elemente cuprinse în cadrul materiilor: teoria generala a dreptului, drept


administrativ şi drept penal general.

Discipline deservite
Cunoştinţele dobândite în cadrul acestei materii sunt utilizate în cadrul
acelor discipline din planul de învăţământ care prevăd ca sancţiune pentru
nerespectarea normelor specifice, aplicarea sancţiunii contravenţionale.

Durata medie de studiu individual


Timpul necesar parcurgerii modulelor este de 6-9 ore pentru fiecare modul,
respectiv 2–3 ore de studiu individual pentru fiecare UI.

Evaluarea

2
La sfârşitul semestrului, fiecare student va primi o notă, care va cuprinde:
- nota aferentă unui test grilă, ce va conţine întrebări teoretice din materia prezentată
în cadrul acestui material, test ce va deţine o pondere de 60% în nota finală şi
- notele aferente celor două teme de control, realizate pe parcursul semestrului, care
vor deţine o pondere de 20% fiecare.

3
Cuprins
Introducere............................................................................................................................................................1
Chestionar evaluare prerechizite...................................................................................................................7
Modulul I.NOŢIUNI DE BAZĂ DE DREPT CONTRAVENŢIONAL..........................................8
Introducere.........................................................................................................................................8
Competenţe........................................................................................................................................9
Unitatea de învăţare I.1. Dreptul contravenţional: definire, obiect, trăsături, delimitare,
izvoare, principii..............................................................................................................................................10
I.1.1. Introducere..............................................................................................................................................10
I.1.2. Competenţe..............................................................................................................................................11
I.1.3 Definitia, obiectul, trasaturile si delimitarea dreptului contravenţional..............................11
I.1.3.1. Definirea dreptului contravenţional...................................................................11
I.1.3.2. Obiectul dreptului contravenţional................................................................................11
I.1.3.3. Trasaturile dreptul contravenţional....................................................................12
I.1.3.4. Legaturile dreptului contravenţional in sistemul dreptului..............................12
I.1.4. Izvoarele dreptului contravenţional..........................................................................................13
I.1.5. Principiile dreptului contravenţional...................................................................................16
I.1.6. Rezumat.......................................................................................................................................18
Unitatea de învăţare I.2.Raportul juridic de drept contravenţional..............................................19
I.2.1. Introducere...............................................................................................................................................19
I.2.2. Competenţele unitatii de invatare.....................................................................................................19
I.2.3. Definitia si delimitarea raportului juridic de drept contravenţional.......................................20
I.2.4. Conditiile raportului juridic de drept contravenţional................................................................21
I.2.5. Elementele raportului juridic de drept contravenţional.............................................................23
I.2.6. Nasterea, modificarea si stingerea raportului juridic de drept contravenţional...........25
I.2.6. Rezumat....................................................................................................................................................26
Unitatea de învăţare I.3. Contravenţia.....................................................................................................28
I.3.1. Introducere...............................................................................................................................................28
I.3.2. Competenţele unitatii de invatare.....................................................................................................28
I.3.3. Definitia si trasaturile contravenţiei.................................................................................................29
I.3.4. Elementele contravenţiei; Contravenţia continuă;......................................................................30
I.3.5. Compararea contravenţiei cu alte fapte ilicite..............................................................................35
I.3.6. Rezumat....................................................................................................................................................37
Test de evaluare a cunoştinţelor...............................................................................................................38
Temă de control...............................................................................................................................................39

4
Modulul II. ASPECTE PROCEDURALE DE DREPT CONTRAVENŢIONAL.......................40
Introducere.......................................................................................................................................40
Competenţe......................................................................................................................................41
Unitatea de învăţare II.1.Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunilor..........................42
II.1.1. Introducere.............................................................................................................................................42
II.1.2. Competenţe............................................................................................................................................43
II.1.3. Constatarea contraventiei....................................................................................................................43
II.1.3.1. Fazele procedurale privind constatarea contravenţiei…………………………43
II.1.3.2. Constatarea contraventiei……………………………………….……………....43
II.1.3.3.Constatarea contraventiei prin mijloace tehnice. Situatia OG 15/2002….……45
II.1.3.4. Elemente ale întocmirii procesului-verbal de constatare a contraventiei…….47
II.1.3.5. Semnarea electronică a proceselor-verbale contravenţionale ………………..48
II.1.3.6. Alte elemente privind intocmirea procesului verbal………………………..…49
II.1.3.7. Cauzele de nulitate………………………………………………………………49
II.1.4. Stabilire si aplicarea sancţiunilor contravenţionale.................................................................52
II.1.4.1. Definitie, scop, clasificare………………………………………………………52
II.1.4.2. Termenul de prescriere a aplicării sanctiuni contraventionale………………...53
II.1.4.3. Aplicarea sancţiunii contravenţionale……………………………………….. ...53
II.1.5. Sancţiunile contravenţionale............................................................................................................55
II.1.6. Principiul proportionalităţii.............................................................................................................57
II.1.7. Rezumat...................................................................................................................................................58
II.1.8. Test de autoevaluare...........................................................................................................................59
Unitatea de învăţare II.2.Executarea contravenţiilor.........................................................................60
II.2.1. Introducere.............................................................................................................................................60
II.2.2. Competenţe............................................................................................................................................60
II.2.3. Inmanarea/comunicarea procesului verbal...................................................................................61
II.2.4. Prescriptia executarii contraventiei.....................................................................................63
II.2.5. Executarea benevola si executarea silita a contraventiei.................................................66
II.2.5.1. Executarea benevola a sanctiunii contraventionale..................................66
II.2.5.2. Executarea silita sanctiunilor contraventionale.........................................67
II.2.5.3. Executarea sancţiunii cu confiscarea...........................................................68
II.2.6. Rezumat...................................................................................................................................................69
II.2.Y. Test de evaluare/autoevaluare..........................................................................................................70
Unitatea de învăţare II.3.Căile de atac. Plângerea contravenţională şi apelul.........................71
II.3.1. Introducere.............................................................................................................................................71
II.3.2. Competenţe............................................................................................................................................72
II.3.3. Plangerea contraventionala: scop, definitie, persoane interesate, instanta competenta,
posibilele solutii…………...............................................................................................................................72
II.3.4. Efectele depunerii plangerii contaventionale.......................................................................77
II.3.5. Soluţii posibile .........................................................................................................................79

5
II.3.6. Termenul de decadere...........................................................................................................................83
II.3.7. Alte elemente privind procedura contraventionala........................................................................86
II.3.7.1. Apelul................................................................................................................86
II.3.7.2. Prezumtiile de legalitate si temeinicie si prezumtia de nevinovatie ............86
II.3.8. Rezumat...............................................................................................................................92

Temă de control.................................................................................................................................................93

Bibliografie.........................................................................................................................................................94

6
Chestionar evaluare prerechizite

1. Care sunt elementele structurale ale normei juridice?

2. In cadrul răspunderii juridice de pedeapsa se regaseste:


a) răspunderea civila
b) răspunderea contravenţionala
c) răspunderea penala

3. Indicati elementele constitutive ale unui raport juridic de conformare.

4. Ce se intelege prin izvor de drept material?

5. Dati trei exemple de principiu fundamental de drept.

6. Cand se stinge un raport juridic?

7. Ce este o fapta ilicita si care sunt formele sale de savarsire?

8. Care este caracteristica ramurilor de drept public?

7
Modulul I. Noţiuni de bază de drept contravenţional

Cuprins
Introducere............................................................................................................................................................8
Competente..........................................................................................................................................................9
U1. Dreptul contravenţional: definire, obiect, trasaturi, delimitare, izvoare, principii ....................10
U2. Raportul juridic de drept contravenţional............................................................................................19
U3. Contravenţia................................................................................................................................................28

Introducere

Unul din rolurile normei de drept si a sancţiunii ca parte structurala a acesteia este cel
de a disciplina comportamentul uman în principalele relatii dintr-o societate, într-un
climat specific coexistentei libertatilor, al apararii drepturilor esentiale ale omului si al
statornicirii spiritului de dreptate.
Cursul de Drept contravenţional are in vedere atat prezentarea unor chestiuni
prealabile, generale legate de ideea de pedeapsa si sancţiune, cat si aprofundarea
aspectelor speciale ce tin de sancţiunile contravenţionale în sine, de individualizarea
lor, de identificarea si aplicarea cauzelor care înlatura caracterul contravenţional al
faptelor, de stabilire a subiectilor raportului juridic contravenţional, de aplicarea legii
contravenţionale în timp, alaturi de unele probleme sensibile de procedura
contravenţionala care au influenta asupra aspectelor de drept material.
Contravenţia si răspunderea contravenţionala au la momentul actual o abordare mai
mult in planul dreptului administrativ, mai precis pe segmentul care se ocupa de
sancţiunile contravenţionale, ca forma a răspunderii administrative. Insa, in plan
doctrinar, se impune o paralela bine conturata între legislatiile mai multor state
europene, tocmai pentru ca sistemul de drept românesc sa „împrumute” cât mai multe
elemente benefice privitoare la natura si esenta sancţiunilor ca atare, la limitele
acestora, modalitati privind constatarea si aplicarea lor, pentru a se ajunge în cele din
urma, la o sistematizare si reunire a lor într-un ansamblu logic, coerent numit Cod
contravenţional, având drept puncte de referinta codurile unor state ale UE sau din
afara granitelor acesteia.

8
Competenţe

La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili să:



înţeleagă importanţa răspunderii juridice sub forma specifica dreptului
contravenţional ;

înţeleagă elementele de bază ale dreptului contravenţional,

identifice faptele ilicite ce cad sub incidenta contravenţionala ,

identifice izvoarele formale si materiale ale dreptului contravenţional,

identifice raportul juridic de drept contravenţional, conditiile si elementele
acestuia,

identifice momentul nasterii si stingerii raportului juridic de drept contravenţional,

sa delimiteze fapta contravenţionala de alte fapte ilicite.

9
Unitatea de învăţare I.1. Dreptul contravenţional: definire, obiect,
trăsături, delimitare, izvoare, principii

Cuprins
I.1.1. Introducere.................................................................................................................................10
I.1.2. Competenţe................................................................................................................................11
I.1.3 Definitia, obiectul, trasaturile si delimitarea dreptului contravenţional.................11
I.1.3.1. Definirea dreptului contravenţional.....................................................11
I.1.3.2. Obiectul dreptului contravenţional................................................................11
I.1.3.3. Trasaturile dreptul contravenţional.......................................................12
I.1.3.4. Legaturile dreptului contravenţional in sistemul dreptului...............12
I.1.4. Izvoarele dreptului contravenţional........................................................................13
I.1.5. Principiile dreptului contravenţional.....................................................................16
I.1.6. Rezumat......................................................................................................................18

I.1.1. Introducere

Dreptul apare ca un ansamblu organizat si logic a cărui structura implica o retea de


relatii a caror organizare si ierarhizare constituie pana la urma un sistem. SISTEMUL
DREPTULUI - este rezultatul unitatii ramurilor si institutiilor dreptului.
Existenta acestui sistem, exclude posibilitatea ca dreptul sa fie privit ca o simpla
alaturare a unui numar, mai mare sau mai mic, de norme juridice. Societatea moderna
se caracterizeaza printr-o amplificare fara precedent a activitatii normative. Numarul
mare de acte normative impune organizarea lor, ordonarea lor in raport de anumite
criterii.
Caracteristica sistemului consta in prezenta obligatorie a unei structuri comune, care
reuneste elementele si care-si pune, in cele din urma, amprenta pe aceste elemente.
Sistemul dreptului este un sistem in continua miscare, adaptare la evolutia societatii,
la amploarea unor fenomene sociale transpuse in raporturi juridice. Putem spune ca
dreptul contravenţional ca ramura de drept, cu institutiile sale specifice este rezultatul
acestei adaptari si prin urmare trebuiesc cunoscute si aprofundate din acest punct de
vedere.

10
I.1.2. Competenţele unităţii de învăţare

Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal prezentarea catre studenţi
a elementelor introductive in dreptul contravenţional.
La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:

inteleaga locul si rolul dreptului contravenţional,

înţeleagă şi să explice elementele care stau la baza răspunderii,
 
identifice izvoarele de drept material si formal,

identifice principiile de drept contravenţional aplicabile.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2-3 ore.

I.1.3. Definitia, obiectul, trasaturile si delimitarea dreptului contravenţional

I.1.3.1. Definirea dreptului contravenţional


Cunoastem ca ramura de drept este ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile
sociale dintr-un anumit domeniu al vietii sociale, in baza unei metode specifice de reglementare si a
unor principii comune.
Astfel, dreptul contravenţional se poate defini ca un ansamblul de norme juridice determinate
de legislaţia contravenţională, care cuprinde instituţiile juridice de bază, cum ar fi contravenţia,
răspunderea contravenţională, sancţiunea contravenţională şi procedura contravenţională, avand ca
scop protecţia juridică a unor valori sociale determinate si soluţionarea raporturilor juridice apărute
in procesul activitătii de combatere a contravenţionalităţii.

I.1.3.2. Obiectul dreptului contravenţional

Obiectul dreptului contravenţional îl constituie relaţiile sociale care se stabilesc intre


subiecţii dreptului contravenţional din momentul în care legea contravenţională obţine forţă juridică,
parcurgand etapele constatării faptei contravenţionale, aplicării sancţiunilor contravenţionale şi pană
la executarea pedepsei contravenţionale.
Asa cum arata OG 2 din 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, la art. 1, “legea
contravenţională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie
contravenţie fapta savârsită cu vinovatie, stabilită si sancţionată prin lege, ordonanţa, prin hotarâre a
Guvernului sau, dupa caz, prin hotarâre a consiliului local al comunei, orasului, municipiului sau al
11
sectorului municipiului Bucuresti, a consiliului judetean ori a Consiliului General al Municipiului
Bucuresti.”
In mod asemanator, Legea 32 din 1968, care a fost abrogata prin intermediul OG 2 din 2001,
arata la art. 1 ca prin contravenţie se intelege “fapta savarsita cu vinovatie, care prezinta un pericol
social mai redus decat infractiunea si este prevăzuta si sancţionata ca atare prin legi, decrete sau prin
acte normative ale organelor aratate in legea de fata.”

I.1.3.3. Trasaturile dreptul contravenţional:

Principalele trasaturi ale dreptului contravenţional pot fi reunite in urmatoarele afirmatii:


1 - apartine dreptul public
2 - are ca si caracteristica pozitia de inegalitate si de subordonare a subiectelor
3 - sancţiunile contravenţionale, de regula, se aplica pe cale extrajudiciara

I.1.3.4. Legaturile dreptului contravenţional in sistemul dreptului


Legatura dreptului contravenţional cu dreptul constitutional este determinata de faptul ca
prin legea constitutionala se stabilesc principiile de baza carora trebuie sa se supuna organele statale
pe parcursul procesului contravenţional.
Legatura cu dreptul administrativ este cea mai stransa determinate de faptul ca ambele
reglementeaza relatii ce apar in procesul activitatii executive a statului si ambele au ca scop buna
functionare a mecanismului statal. Mai mult la art. 8 din ordonanţa se prevede ca amenda
contravenţionala are caracter administrativ.
De asemenea dreptul contravenţional se afla in stranse legaturi cu dreptul penal avand in
vedere ca se utilizeaza gradul de pericol social ca delimitare a faptei contravenţionale fata de fapta
penala, iar formele de vinovatie si cauzele de inlaturare a acestora sunt elemente ce apartin dreptului
penal general.
Aceste fine distincţii au făcut obiect al unor cauze în faţa Curtea Europeană a Drepturilor
Omului, situaţie în care s-a constatat că în dreptul românesc, contravenţiile au fost scoase de sub
incidenţa legii penale şi au fost supuse unui regim administrativ. Sub acest aspect, Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu se opune tendinţei de "dezincriminare" a
unor asemenea fapte. În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a
statuat că nimic nu împiedică statele să-şi îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public,
prin stabilirea sau menţinerea unei distincţii între diferitele tipuri de infracţiuni, reţinând că, în
scopul aplicării prevederilor art. 6 al Convenţiei, trebuie avute în vedere trei criterii:
1) caracterizarea faptei în dreptul naţional;
2) natura faptei;
3) natura şi gradul de gravitate ale sancţiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză.
1
2
În aprecierea acestor criterii, în cauza Öztürk împotriva Germaniei, 1994, Curtea Europeană a
Drepturilor Omului a stabilit că modul de definire a faptelor prin dreptul intern are o valoare relativă,
esenţială fiind natura faptei şi a sancţiunii. Curtea Europeană consideră ca pozitivă măsura
dezincriminării, în "interesul individului", a unor infracţiuni mai puţin grave şi pentru care
făptuitorul nu mai răspunde penal, putând chiar să evite procedura judiciară şi pe această cale să se
elimine supraaglomerarea tribunalelor. Cu toate acestea, distincţia operată de statele europene între
crime, delicte şi contravenţii nu este operantă, întrucât în sensul art. 6 al Convenţiei pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale toate aceste fapte au caracter penal şi, tocmai de
aceea, prevederile sale garantează oricărui "acuzat" dreptul la un proces echitabil, indiferent de
calificarea faptei în dreptul intern. În sensul arătat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a
pronunţat şi în cauza Garyfallou Aebe împotriva Greciei, 1997, în cauza Lauko împotriva Slovaciei,
1998, precum şi în cauza Kadubec împotriva Slovaciei, 1998 (Decizia nr. 183/2003 a Curţii
Constituţionale).

Să ne reamintim...
-Definitia dreptului contravenţional este circumscrisa normelor juridice si institutiilor de
drept specifice.
-Obiectul dreptului contravenţional este definit prin aplicarea termenilor specifici
materiei.
- Legaturile dreptului contravenţional cu alte ramuri de drept: drept constitutional, drept
administrativ, drept penal.

I.1.4. Izvoarele dreptului contravenţional

Conform teoriei generale a dreptului, cele două izvoare de drept între care este necesar a se
face distinctie sunt izvoarele materiale si izvoarele formale ale dreptului contravenţional.
Izvoarele materiale, denumite si reale, sunt reprezentate de realitatea exterioară , care
determină actiunea legiuitorului. In consecinta, prin izvor de drept, în sens material, întelegem viata
sociala, economica si culturala în complexitatea ei, progresul social care determina nasterea unor
reguli de drept si institutii.
Izvoarele materiale ale dreptul contravenţional sunt acelea imprejurari sau conditii de fapt care
au determinat aparitia normelor contravenţionale.
Din punct de vedere juridic, ne intereseaza în special izvoarele formale sau formele de
exprimare a normelor de drept.

13
Sensul juridic al notiunii de "izvor formal al dreptului" surprinde o multitudine de aspecte si
modalitati prin care continutul normei de drept devine norma de conduita si se impune ca model de
urmat în relatiile sociale. Deci, izvorul formal al dreptului îl reprezinta regula de conduita prescrisa
si exteriorizata, cuprinsa într-o anumita formă juridica.
Izvoarele formale ale dreptul contravenţional sunt actele normative care cuprind norme de
drept in domeniul combaterii contravenţiilor: lege, ordonanţa, hotarâre a Guvernului sau, dupa caz,
hotarâre a consiliului local al comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului
Bucuresti, a consiliului judetean ori a Consiliului General al Municipiului Bucuresti.
In dreptul penal, este exclus rolul cutumei, aici functionând principiul legalitatii pedepsei si
incriminarii: NULLA POENE SINE LEGE/ NULLA CRIMEN SINE LEGE - ceea ce presupune
întodeauna ca izvor al dreptului poate fi doar legea scrisa. Facand legatura cu dreptul contravenţional
si avand in vedere elementele acestora de legatura, putem afirma ca si in dreptul contravenţional
întodeauna ca izvor formal al dreptului poate fi doar legea scrisa.
ACTUL NORMATIV
Actul normativ sau legea, lato sensu, are în prezent cea mai mare importanta în sistemul
izvoarelor de drept. Dupa ce a început actiunea de codificare, legea a capatat o importanta deosebita.
Prin “legea ca izvor de drept” nu vom întelege numai normele elaborate de organul reprezentativ -
Parlamentul, ci orice reguli de drept cu caracter obligatoriu cuprinse în diverse acte normative
elaborate de organele statului abilitate sa elaboreze acte normative. Totalitatea actelor normative
alcatuiesc dreptul scris.
Actul normativ cuprinde norme generale obligatorii a caror aplicare poate fi realizata si prin
intermediul fortei de constrângere a statului. Pozitia predominanta a actului normativ în izvoarele de
drept din statele moderne este determinata de necesitatea de a se asigura securitatea si stabilitatea
raporturilor sociale.
Principiul legalitatii implica subordonarea neconditionata a participantilor la raportul juridic
fata de dispozitiile normative, însa pentru ca aceasta conformare sa poata deveni realitate, este
necesar ca destinatarii normelor sa-si cunoasca într-o maniera clara si neechivoca drepturile si
obligatiile, ceea ce se poate realiza doar când normele juridice sunt cuprinse în acte normative scrise.
La noi sistemul actelor normative este alcatuit din legi, ordonanţe, hotarâri, ordine,
regulamente si precum si decizii ale organelor administratiei publice locale. Intre acestea, legile
ocupa locul central, fiind elaborate de puterea legislativa, care exprima vointa si interesele
alegatorilor. Celelalte acte normative trebuie sa se subordoneze legilor, fiind elaborate pe baza lor si
în vederea executarii acestora.
Prin legi, ordonanţe sau hotarâri ale Guvernului se pot stabili si sancţiona contravenţii în toate
domeniile de activitate.

1
4
Prin hotarâri ale autoritatilor administratiei publice locale sau judetene se stabilesc si se
sancţioneaza contravenţii în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite
atributii prin lege, în masura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenţii prin legi,
ordonanţe sau hotarâri ale Guvernului.
Consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti pot stabili si sancţiona contravenţii în
urmatoarele domenii: salubritate; activitatea din piete, curatenia si igienizarea acestora; întretinerea
parcurilor si spatiilor verzi, a spatiilor si locurilor de joaca pentru copii; amenajarea si curatenia
spatiilor din jurul blocurilor de locuinte, precum si a terenurilor virane; întretinerea bazelor si
obiectivelor sportive aflate în administrarea lor; întretinerea strazilor si trotuarelor, a scolilor si altor
institutii de educatie si cultura, întretinerea cladirilor, imprejmuirilor si a altor constructii;
depozitarea si colectarea gunoaielor si a resturilor menajere.
Consiliul General al Municipiului Bucuresti poate stabili si alte domenii de activitate din
competenta consiliilor locale ale sectoarelor, în care acestea pot stabili si sancţiona contravenţii.
Hotarârile consiliilor locale sau judetene ori, dupa caz, ale sectoarelor municipiului Bucuresti,
prin care s-au stabilit contravenţii cu nesocotirea principiilor anterior prevăzute, sunt nule de drept.

Exemple
-Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice
-O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice
-HOTĂRÂREA nr. 910 din 14 septembrie 2011 privind stabilirea unor măsuri pentru
aplicarea regulamentelor (UE) nr. 1.015/2010 şi nr. 1.016/2010 ale Comisiei, prin care
se implementează Directiva 2009/125/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din
21 octombrie 2009 de instituire a unui cadru pentru stabilirea cerinţelor în materie de
proiectare ecologică aplicabile produselor cu impact energetic
-H.C.L. nr. 897/2006, referitoare la aprobarea Regulamentului privind constatarea şi
sancţionarea expunerii vehiculelor în scopul comercializării în alte locuri decât cele
autorizate de Primăria Municipiului Braşov

Identificati alte acte normative care sa cuprinda norme de drept contravenţional din
categoriile: lege, ordonanţa, hotarare a Guvernului, ordin, hotarari ale autoritatilor
administratiei publice locale sau judetene.

Să ne reamintim...

Clasificarea izvoarelor de drept in izvoare materiale si formale.


Izvoarele formale ale dreptul contravenţional sunt actele normative care cuprind norme
de drept in domeniul combaterii contravenţiilor, constand in legi, hotarâri, ordonanţe,
regulamente si ordine, precum si decizii ale organelor administratiei publice locale.

15
I.1.5. Principiile dreptului contravenţional

Prin principii in domeniul dreptului intelegem atat un fundament al sistemului de drept cat si
o modalitate de coordonare a normelor juridice in jurul unor idei calauzitoare. Principiile
fundamentale ale dreptului contravenţional reprezintă idei directoare care călăuzesc atât elaborarea
cât şi realizarea normelor contravenţionale, evidenţiind trăsăturile legislaţiei contravenţionale.
Principiile dreptului contravenţional sunt:
1.Principiul legalităţii
Acest principiu exprimă regula conform căreia întreaga activitate a dreptului contravenţional
se desfăşoară pe baza legii şi în conformitate cu aceasta, exprimând faptul că atât conduita pretinsă
membrilor societăţii cât şi sancţiunea ce o vor suporta aceştia în caz de nerespectare a conduitei
prevăzute de legea contravenţională, trebuie să fie prevăzută de lege.

2.Principiul contravenţiei ca unic temei al răspunderii contravenţionale


Acest principiu ne arata că răspunderea va exista numai dacă va fi săvarşită o contravenţie,
adica o incălcare a acelor valori sociale aparate de normele juridice contravenţionale. Astfel
constrangerea din partea statului faţă de contravenient va exista numai dacă fapta săvarşită
indeplineşte toate condiţiile şi elementele unei contravenţii. Constatarea unei fapte ilicite nu
inseamnă si ca suntem in prezenta unei contravenţii. Suntem in prezenta unei contravenţii doar
atunci cand sunt intrunite toate elemente constitutive ale acesteia, adica subiecţii, conţinutul şi
obiectul raportului de constrangere.

3. Principiul răspunderii personale


Principiul răspunderii personale este acel principiu care ne arata si impune ca tragerea la
răspundere este aplicata doar persoanei care a săvarşit contravenţia, numit generic contravenient.
Acest principiu este intarit si de prevederile art. 10 din OUG 2 din 2001 care arata ca in cazul în care
la savârsirea unei contravenţii au participat mai multe persoane, sancţiunea se va aplica fiecareia
separat.

4. Principiul individualizării răspunderii şi pedepsei contravenţionale


Acest principiu constă in faptul că legea contravenţională se aplică ţinandu-se cont de
caracterul, de gradul de pericol si urmarile contravenţiei, de persoana făptuitorului şi de
circumstanţele atenuante ori agravante, de locul, timpul, modul de săvarşire a contravenţiei.

1
6
5. Principiul interdicţiei dublei sancţionări contravenţionale (unicităţii răspunderii
contravenţionale)
In baza acestui principiu se interzice de a sancţiona a doua oară aceeaşi persoană pentru
aceeaşi faptă, deoarece contravenientul deja a suportat pedeapsa pentru fapta săvarşită . Sancţiunea se
stabileşte de catre organul competent in urma constatarii contravenţiei.

6. Principiul egalitatii in fata legii contravenţionale


Se exprimă astfel regula conform căreia toţi indivizii societăţii sunt egali în faţa legii. Art. 16
din Constituţie prevede faptul că ”cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără
privilegii şi fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege.” Acest principiu ne arata faptul că
legea contravenţională nu promovează imunităţii sau privilegii care să permită inegalităţi de
tratament în aplicarea legii contravenţionale. Egalitatea indivizilor în faţa legii contravenţionale
funcţionează pentru fiecare cetăţean, fie în calitatea sa de beneficiar al ocrotirii contravenţionale cât
şi în calitatea de destinatar al exigenţelor impuse de legea contravenţională.

7. Principiul aplicarii legii mai favorabile


Art. 14 din ordonanţa prevede ca “daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata
contravenţie, ea nu se mai sancţioneaza, chiar daca a fost savârsita înainte de data intrarii în vigoare
a noului act normativ” si ca “daca sancţiunea prevăzuta în noul act normativ este mai usoara se va
aplica aceasta” sau “in cazul în care noul act normativ prevede o sancţiune mai grava, contravenţia
savârsita anterior va fi sancţionata conform dispozitiilor actului normativ în vigoare la data savârsirii
acesteia.”

Să ne reamintim...
Principiile fundamentale ale dreptului contravenţional reprezintă idei directoare care
călăuzesc atât elaborarea cât şi realizarea normelor contravenţionale, evidenţiind
trăsăturile legislaţiei contravenţionale.

Alegeţi un principiu pe care sa il exemplificati prin trimitere la o normă juridică de drept


contravenţional

17
I.1.6. Rezumat
▪Dreptul contravenţional se poate defini ca un ansamblul de norme juridice determinate
de legislaţia contravenţională, care cuprinde instituţiile juridice de bază: contravenţia,
răspunderea contravenţională, sancţiunea contravenţională şi procedura
contravenţională, având ca scop protecţia juridică a unor valori sociale determinate si
soluţionarea raporturilor juridice apărute in procesul activităţii de combatere a
contravenţionalităţii, in baza unor principii specifice.
▪Obiectul dreptului contravenţional îl constituie relaţiile sociale care se stabilesc intre
subiecţii dreptului contravenţional din momentul în care legea contravenţională obţine
forţă juridică, parcurgînd etapele constatării faptei contravenţionale, aplicării
sancţiunilor contravenţionale şi pană la executarea pedepsei contravenţionale.
▪Dreptul contravenţional are urmatoarele trasaturi: apartine dreptul public, are ca si
caracteristica pozitia de inegalitate si de subordonare a subiectelor si sancţiunile
contravenţionale, de regula, se aplica pe cale extrajudiciara
▪Izvoarele dreptului contravenţional sunt izvoarele formale sub forma actelor normative
şi izvoarele materiale
▪Principiile fundamentale ale dreptului contravenţional reprezintă idei directoare care
călăuzesc atât elaborarea cât şi realizarea normelor contravenţionale, evidenţiind
trăsăturile legislaţiei contravenţionale. Principiile aplicabile domeniului sunt: principiul
legalităţii, principiul contravenţiei ca unic temei al răspunderii contravenţionale,
principiul răspunderii personale, principiul individualizării răspunderii şi pedepsei
contravenţionale, principiul interdicţiei dublei sancţionări contravenţionale (unicităţii
răspunderii contravenţionale), principiul egalitatii in fata legii contravenţionale,
principiul aplicarii legii mai favorabile

18
Unitatea de învăţare I. 2. Raportul juridic de drept
contravenţional

Cuprins
I.2.1. Introducere...............................................................................................................................................19
I.2.2. Competenţele unitatii de invatare.....................................................................................................19
I.2.3. Definitia si delimitarea raportului juridic de drept contravenţional.......................................20
I.2.4. Conditiile raportului juridic de drept contravenţional................................................................21
I.2.5. Elementele raportului juridic de drept contravenţional.............................................................23
I.2.6. Nasterea, modificarea si stingerea raportului juridic de drept contravenţional........25
I.2.6. Rezumat....................................................................................................................................................26

I.2.1. Introducere
Raporturile juridice sunt relaţii sociale reglementate de normele juridice.
Conformându-se normelor juridice sau încălcându-le, cetăţenii, destinatarii
acestora, adoptă anumite conduite care determină naşterea de drepturi şi obligaţii
juridice. Aceste drepturi şi obligaţii se nasc datorită existenţei unei norme juridice
care le descrie şi care le oferă forţă juridică, adică leagă de nerespectarea lor
intervenţia forţei corecitive a statului. Raportul juridic reprezintă deci modul,
forma în care dreptul se transpune, se realizează în viaţa socială.

I.2.2. Competentele unităţii de învăţare


Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal prezentarea catre
studenţi a elementelor si conditiilor raportului juridic de drept contravenţional.
La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:

defineasca si delimiteze raportul juridic de drept contravenţional

identifice conditiile raportului juridic de drept contravenţional;

identifice elementele raportului juridic de drept contravenţional ;

identifice momentul nasterii si stingerii raportului juridic de drept
contravenţional.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2-3 ore.

19
I.2.3. Definitia si delimitarea raportului juridic de drept contravenţional

Raportul juridic de drept contravenţional este un raport juridic de constrâgere, stabilit intre
stat şi contravenient, al cărui conţinut il constituie:
- dreptul statului de a aplica măsuri de asigurare şi sancţiuni vinovatului de comiterea
contravenţiei şi
- obligaţia corelativă a acestuia de a suporta măsurile respective.
Constrângerea în drept apare ca fiind rezultatul caracterului obligatoriu al normei juridice care
conţine prevederi care nu sunt lăsate la liberul arbitru al subiectului, ci îi sunt impuse printr-o varietate
de modalităţi.
Materializarea în viaţa socială a forţei legii are loc la nevoie prin intermediul unui raport
juridic de constrângere, înţeles ca pluralitate de drepturi şi obligaţii, de drept material sau procesual,
ce apar ca rezultat al săvârşirii unei fapte neconforme (fapta ilicită) cu modelul prefigurat de normă şi
prin care se realizează aplicarea sancţiunilor juridice. Aşadar, orice încălcare a normei juridice poate
da naştere unui raport juridic de constrângere ce se stabileşte între stat şi autorul unei asemenea
încălcări. Rezultă că în domeniul dreptului, constrângerea implică ideea de răspundere.
Atunci când normele juridice reglementează raporturi sociale între stat şi cetăţenii acestuia, în
care statul are o poziţie supraordonată, prin încălcarea normei juridice se naşte raportul tipic de
constrângere, între stat şi autorul încălcării, cu toate caracteristicile descrise mai sus. Când normele
juridice reglementează însă relaţii sociale între persoane care se află pe poziţie juridică de egalitate,
norme aparţinând dreptului civil, situaţia este alta. Urmare a faptului că nici unul din subiecte nu are
mijloace proprii de constrângere, fiecare este îndreptăţit să apeleze la concursul forţei de constrângere
a statului pentru obţinerea dreptului său. Statul însă nu se va sesiza din oficiu privind încălcarea unei
norme juridice care reglementează relaţii între subiecţi aflaţi pe poziţie de egalitate juridică.

Să ne reamintim...
 Raportul juridic de constrangere este o notiune complexa, prin care se
intelege o pluralitate de drepturi si obligati, de drept material si procesual, ce
apar ca rezultat al savarsirii unei fapte ilicite si prin care se realizeaza
aplicarea sancţiunilor juridice. Orice incalcare a normei juridice poate da
nastere unui raport juridic de constrangere, care se stabileste intre stat si
autorul unei asemenea incalcari.

20
I.2.4. Conditiile raportului juridic de drept contravenţional

Dupa cum am afirmat anterior, raportul juridic este raportul social reglementat de norma
de drept, raport in cadrul căruia subiectii sau partile se manifesta ca titulari de drepturi si
obligatii prin exercitarea carora se realizeaza finalitatea normei a carei respectare este asigurata
fie prin vointa partilor, fie prin forta coercitiva a statului.

Conditiile raportului juridic sunt: norma juridica, faptul juridic,

a) Norma juridica –ce constituie o conditie general-abstracta

Norma juridica sau norma de drept, are menirea de a contura comportamentul oamenilor
in orice raport social in care statul a intervenit, reglementand prin drept, conduita oamenilor.
Norma juridica este o premisa esentiala, primordiala, a unui raport juridic, ea nu face altceva
decat sa transforme raportul social in raport juridic.
Norma juridică reprezintă astfel premisa abstractă a naşterii raporturilor juridice ce
descrie în conţinutul ei faptele materiale a căror realizare determină naşterea, modificarea sau
stingerea unor raporturi juridice.
Conform art.3 din OG 2 /2001 “actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor
cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii”.
Pentru a fi aplicabila, norma juridica trebuie sa fie in vigoare. In baza art.4 din ordonanţa
“dispozitiile din actele normative prin care se stabilesc si se sancţioneaza contravenţiile intra în
vigoare în termen de 30 de zile de la data publicarii, iar în cazul hotarârilor consiliilor locale sau
judetene, punerea în aplicare se face si cu respectarea conditiilor prevăzute la art. 50 alin. (2) din
Legea administratiei publice locale nr. 215/2001.
In cazuri urgente, insa, se poate prevedea intrarea în vigoare într-un termen mai scurt, dar
nu mai putin de10 zile.
Hotarârile autoritatilor administratiei publice locale sau judetene prin care se stabilesc si
se sancţioneaza contravenţii, pot fi aduse la cunostinta publica prin afisare sau prin orice alta
forma de publicitate în conditiile Legii nr. 215/2001.”
Sub aspect logico-juridic, norma de drept are o structură proprie ce integrează trei
elemente: ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea. Sub aspectul dreptului contravenţional, intereseaza
acele norme care prevad ca sancţiune pentru nerespectarea prevederilor dispozitiei specific, o
sancţiune contravenţionala.

2
1
b) Faptul juridic - elementul concret

Normele juridice au caracter general, deci ele au in vedere situatii ipotetice.


Faptele juridice sunt împrejurări de fapt concrete descrise de ipoteza normei juridice şi
care generează apariţia unor raporturi juridice.
Este necesar ca sa existe anumite manifestari ale oamenilor, deci anumite fapte pe care
norma juridica le-a anticipat, le-a avut in vedere ipotetic, deci este nevoie de o actiune a omului
pentru ca in acest fel sa se creeze relatia sociala si, sub imperiul normei juridice, aceasta relatie
sociala sa se transforme in raport juridic.
Fapte materiale dobândesc semnificaţie juridică datorită prevederilor lor in cadrul unor
norme juridice si poarta astfel denumirea de fapte juridice.

Faptele juridice se clasifica in doua categorii, în funcţie de legătura dintre acestea şi


voinţa oamenilor:
1) Evenimentele - sunt fapte care se petrec independent de voinţa oamenilor şi de care
norma juridică leagă apariţia, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice (naşterea,
moartea, un incendiu, o inundaţie, împlinirea unui termen).
2) Actiunile omenesti - manifestari de vointa ale partilor, de a intra intr-un raport juridic,
adica acea manifestare de vointa a partilor sau subiectelor facuta cu scopul de a produce,
modifica sau stinge raporturile juridice.
Ele sunt de două feluri:
-acţiuni ilicite, adică fapte umane interzise de normele juridice care generează raporturi
juridice în cadrul cărora se aplică sancţiunile descrise în normele juridice.
-acţiunile licite sunt fapte umane care concordă cu dispoziţiile normelor juridice derulate
cu scopul special de a genera, modifica sau stinge raporturi juridice.

Exemple

A. OUG 195 /2005 privind protectia mediului, prevede la art. 96


urmatoarele:
Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 6.500 lei (RON) la
7.000 lei (RON) pentru persoane fizice, şi de la 25.000 lei (RON) la 30.000 lei
(RON) pentru persoane juridice, încălcarea următoarelor prevederi legale:
..... obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi ale
persoanelor fizice şi juridice, după caz, să adopte şi/sau să aplice măsuri
obligatorii cu privire la întreţinerea şi înfrumuseţarea clădirilor, a curţilor şi
împrejurimilor acestora, a spaţiilor verzi din curţi şi dintre clădiri, a arborilor şi
arbuştilor decorativi....
2
2
B. Codul rutier, Art.100. alin. (1) Constituie contravenţii si se sancţioneaza
cu amenda prevăzuta în clasa a II-a de sancţiuni urmatoarele fapte
savârsite de persoane fizice:
……………..
4. neîndeplinirea obligatiei de a solicita autoritatii competente, în termenul
prevăzut de lege, eliberarea unui duplicat al permisului de conducere sau al
certificatului de înmatriculare ori de înregistrare, în cazul în care acestea au fost
declarate furate, pierdute, deteriorate sau nu mai corespund din punct de vedere al
formei si continutului celor în vigoare;
……………..

In cadrul actelor normative identificate in exercitiile anterioare stabiliti


elementele unui raport juridic de drept contravenţional.

Să ne reamintim...
Conditiile unui raport juridic sunt: norma juridica ca si conditie general-abstracta si
faptul juridic ca element concret al acestuia.

I.2.5. Elementele raportului juridic de drept contravenţional

Elementele constitutive ale raportului juridic sunt:


1) Subiectele - cel putin doua
2) Continutul - alcatuit din drepturile si obligatiile corelative ale partilor
3) Obiectul raportului juridic - constituit de conduita partilor indreptata spre un anumit
scop.

Subiectele raportului juridic


Prin norma juridica, expresia a vointei statului, se apara anumite valori sociale. În cazul
încălcării lor, societatea, reprezentată de stat, este interesată să asigure restabilirea legalităţii.
In situatia dreptului contravenţional, interesul statului de a aplica sancţiuni in vederea
restabilirii ordinii de drept, coincide cu interesul persoanei ca membru al societatii interesata a fi
pastrata ordinea de drept.
Sancţiunea juridica se aplica intotdeauna in numele societatii, reprezentata prin organele
de stat, si reprezinta o reactie negativa de dezaprobare din partea societatii.
Astfel putem sa afirmam ca subiectii raportului juridic de drept contravenţional sunt:

2
3
- pe de o parte persoana care a savarsit fapta ilicita, ce poarta denumirea de
contravenient,
- iar pe de alta parte organele de stat, care aplica sancţiuni in numele societatii,
prin reprezentantii sai – agenti constatatori.
In dreptul contravenţional poate savarsi o fapta contravenţionala, si astfel sa devina unul
din subiectii raportului juridic, atat persoana fizica cat si persoana juridica. Conform art. 3 alin. 2
din ordonanţa, persoana juridica răspunde contravenţional în cazurile si în conditiile prevăzute
de actele normative prin care se stabilesc si se sancţioneaza contravenţii.
Trebuie subliniat faptul că în raportul juridic de conformare persoana fizică sau juridica,
destinatar al obligaţiei, este nenominalizată, iar în cadrul raportului juridic de conflict persoana
fizică sau juridica este determinată şi anume este persoana care a săvârşit fapta interzisă, cu alte
cuvinte contravenientul. În raporturile de conformare statul impune tuturor destinatarilor legii
contravenţionale norme obligatorii, iar în raportul juridic de conflict statul impune celuilalt
subiect şi anume persoana fizice sau juridice să suporte consecinţele faptei sale, adică pedeapsa.
Raportul juridic contravențional de conformare apare odată cu obținerea forței juridice a legii
contravenționale, adică odată cu intrarea ei in vigoare. Din acest moment, toți subiecții de drept
contravențional au posibilitatea să ia cunoștință de acea valoare care este protejată prin norma
contravențională materială, cu modalitatea de constrîngere statală în caz de nerespectare a
dispozițiilor acestor norme.

Continutul raportului juridic de drept contravenţional


Continutul raportului juridic de drept contravenţional este format din acel complex de
drepturi si obligatii corelative care reprezinta categoria răspunderii juridice contravenţionale.
In continutul acestui raport intra in principal dreptul statului de a aplica sancţiuni si
obligatia autorului faptei de a suporta consecintele faptei sale, adica aplicarea şi executarea
sancţiunii contravenţionale.
Acest continut se intregeste cu drepturi si obligatii corelative cum ar fi: obligatia statului
de a aplica numai sancţiuni prevăzute de legea contravenţionala pentru fapta comisa si dreptul
contravenientului de a i se aplica numai aceea sancţiune si nu alta.
În cadrul raportului juridic de conformare conţinutul îl reprezintă obligaţia destinatarilor
legii contravenţionale de a se conforma cerinţelor impuse de lege, dar tot odată este format şi din
dreptul statului de a pretinde o anume conduită titularilor obligaţiei de conformare. În cadrul
raportului contravenţional de conflict impunerea unei sancţiuni pentru fapta săvârşită reprezintă
dreptul statului şi totodată acest drept al statului constă şi în obligaţia contravenientului de a
suporta consecinţele faptei sale.

2
4
Obiectul raportului juridic de drept contravenţional
Obiectul raportului juridic de drept contravenţional îl constituie acţiunile pe care titularii
drepturilor le efectuează sau le pot pretinde şi pe care ceilalţi subiecţi au obligaţia de a le săvârşi
sau obligaţia de a se abţine a le săvârşi.
Statul prin organele sale are dreptul de a trage la răspundere contravenţională, iar
contravenientul are obligaţia de a suporta pedeapsa. Prin realizarea obiectului specific raportului
juridic de drept contravenţional se realizează norma de de drept contravenţional.
În cazul raportului juridic de conflict obiectul îl constituie pedeapsa contravenţionala,
privită ca o sancţiune tipică de drept contravenţional, dar şi alte sancţiuni de drept
contravenţional, complementare.
În ceea ce priveşte raportul juridic de conformare obiectul specific îl reprezintă însăşi
conformarea, adică adoptarea unei conduite corespunzătoare exigenţei normei contravenţionale
fapt ce duce la realizarea normei de drept contravenţional ce reprezintă şi temeiul raportului
juridic contravenţional de conformare.

I.2.6. Nasterea, modificarea si stingerea raportului juridic de drept contravenţional

Raportul juridic de drept contravenţional de conformare se naşte o dată cu intrarea în


vigoare a normei contravenţionale, normă ce prevede drepturile şi obligaţiile participanţilor la
acest raport. Raportul juridic de conformare nu depinde de voinţa destinatarilor, este deci o
creaţie a legii contravenţionale. Raportul juridic de conformare se desfăşoară prin respectarea
obligaţiei de abţinere de la acţiunea interzisă, obligaţie ce incumbă destinatarului normei.
Durata unui raport juridic nu este prestabilită ci acesta depinde de perioada de timp
pentru care normele incriminatoarer sunt în vigoare, în acest sens orice modificare a normei
incriminatoare, respectiv extinderea sau restrângerea obligaţiei de conformare, determină o
modificare în acelaşi sens şi a raportului juridic .
Nu trebuie trecut cu vederea faptul că, raportul juridic de conformare nu încetează prin
simpla nerespectare a obligaţiei de către subiectul pasiv, adică acesta nu încetează o dată cu
săvărşirea faptei interzise, a contravenţiei.
Daca raportul juridic de conformare se naşte din lege, adică o dată cu intrarea acesteia în
vigoare, raportul juridic de conflict se naşte prin săvărşirea faptei interzise. Existenţa raportului
juridic de conflict se constata de către organul constatator competent, în forma cerută de lege,
aceasta fiind procesul verbal de constatare a contravenţiei.
Modificarea raportului juridic contravenţional intervine sub influenţa unor fapte
modificatoare, cum ar fi adoptarea unor norme contravenţionale mai blânde, succesiunea unor
norme contravenţionale în timp.

Modificarea conţinutului raportului juridic de conflict are loc, în primul rând, în funcţie
de etapele procedurii contravenţionale.
2
5
Stingerea raportului juridic contravenţional are loc, în general, in momentul în care
obiectul său s-a realizat, adică atunci când s-a executat sancţiunea aplicată contravenientului.

Să ne reamintim...

Elementele constitutive ale raportului juridic de drept contravenţional


sunt:
1) Subiectele – statul prin reprezentantii sai in calitate de agenti constatatori
si persoanele fizice si juridice in calitate de contravenient
2) Continutul - alcatuit din drepturile si obligatiile corelative ale partilor
3) Obiectul raportului juridic - este constituit de conduita partilor indreptata
spre un anumit scop. Prin realizarea obiectului specific raportului juridic de drept
contravenţional se realizează norma de de drept contravenţional.
Raportul juridic de conformare se naşte din lege, adică o dată cu intrarea
acesteia în vigoare, raportul juridic de conflict se naşte prin săvărşirea faptei
interzise.

Identificati un raport juridic de drept contravenţional de conformare si stabiliti


elementele sale constitutive.
Identificati un raport juridic de drept contravenţional de conflict si stabiliti
elementele sale constitutive.

I.2.6. Rezumat

Atunci când normele juridice reglementează raporturi sociale între stat şi cetăţenii
acestuia, în care statul are o poziţie supraordonată, prin încălcarea normei juridice se
naşte raportul tipic de constrângere, între stat şi autorul încălcării, cu toate
caracteristicile sale.

Conţinutul raportului juridic de drept contravenţional de constrâgere, stabilit intre
stat şi contravenient, il constituie dreptul statului de a aplica măsuri de asigurare şi
sancţiuni vinovatului de comiterea contravenţiei şi obligaţia corelativă a acestuia de
a suporta măsurile respective.

In continutul acestui raport intra in principal dreptul statului de a aplica sancţiuni si
obligatia autorului faptei de a suporta consecintele faptei sale, adica aplicarea şi
executarea sancţiunii contravenţionale.

Raportul juridic de conformare se naşte din lege, adică o dată cu intrarea acesteia
în vigoare, raportul juridic de conflict se naşte prin săvărşirea faptei interzise.

Elementele constitutive ale raportului juridic de drept contravenţional sunt:

26
subiectele, continutul, obiectul

Raportul juridic de drept contravenţional, atât cel de conformare cât şi cel de
conflict, cunoaşte momentele: naşterii, modificării şi stingerii sale.

27
Unitatea de învăţare I.3. Contravenţia

Cuprins
I.3.1. Introducere.................................................................................................................................28
I.3.2. Competenţele unitatii de invatare.......................................................................................28
I.3.3. Definitia si trasaturile contravenţiei...................................................................................29
I.3.4. Elementele contravenţiei; Contravenţia continuă;.........................................................30
I.3.5. Compararea contravenţiei cu alte fapte ilicite.................................................................35
I.3.6. Rezumat......................................................................................................................................37
I.3.7. Test de evaluare a cunoştinţelor..........................................................................................38

I.3.1. Introducere
Fapta contravenţională este un fenomen al realităţii înconjurătoare, iar
conţinutul ei îl constituie construcţia logică şi noţiunea juridică a acestei fapte,
care exprimă însuşirile şi caracteristicile esenţiale ale acestui fenomen real ca
raport antisocial.
Trăsăturile esenţiale ale contravenţiei sau conţinutul juridic al contravenţiei
indică criteriile generale de diferenţiere a acesteia de alte forme de ilicit juridic
(infracţiuni sau abateri), dar acestea nu pot servi la particularizarea faptelor ilicite,
la cunoaşterea trăsăturilor şi elementelor ce compun contravenţia.
În ştiinţa dreptului se face distincţie între conţinutul juridic, care cuprinde
condiţia privind existenţa faptei sancţionate de lege sau care îi determină
gravitatea, şi conţinutul constitutiv, ce cuprinde totalitatea condiţiilor necesare
pentru existenţa contravenţiei şi pe care le îndeplineşte făptuitorul.
De aceea, e necesar ca fapta contravenţională să fie analizată şi sub raportul
conţinutului constitutiv, prin care se înţelege totalitatea elementelor stabilite prin
normele de drept contravenţional, de a căror existenţă depinde calificarea juridică a
faptei ilicite în fapta contravenţionala.

I.3.2. Competenţele unităţii de învăţare


Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal prezentarea catre
studenţi a contravenţiei, fapta ilicită bază a răspunderii contravenţionale. La
sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:

inteleaga din punct de vedere juridic fapta contravenţionala

înţeleagă şi să explice elementele care stau la baza contravenţiei;

identifice izvoarele de drept material si formal în care se regăsesc contravenţiile;

sa delimiteze contravenţia de alte fapte ilicite

28
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

I.3.3. Definirea si trăsăturile contravenţiei

Răspunderea contravenţională isi are izvorul in fapta ilicită pentru care trebuie sancţionat
autorul, faptă ce este denumită contravenţie si care constituie un fenomen complex avand
aspecte materiale, sociale, umane, moral-politice şi juridice.
Contravenţia joacă un rolul important deoarece ea reprezintă obiectul, fapta antisocială
generatoare de răspundere.
Conform art 1 OG 2/2001 constituie contravenţie fapta savârsită cu vinovatie, stabilita
si sancţionata prin lege, insa de legea care apara valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin
legea penală, adică de legea contravenţională.
Primul act normativ prin care unele fapte ilicite au fost considerate abateri administrative
a fost Decretul nr. 184/1954. Ulterior aceasta reglementare a fost îmbunatatita prin intermediul
Legii nr. 32/1968 care a fost în vigoare pâna în anul 2001 când a fost abrogata. Legea 32/1968,
care a fost abrogata prin intermediul OG 2 din 2001, arata la art. 1 ca prin contravenţie se
intelege “fapta savârşită cu vinovatie, care prezintă un pericol social mai redus decat infractiunea
si este prevăzuta si sancţionata ca atare prin legi, decrete sau prin acte normative ale organelor
aratate in legea de fata.”Ordonanţa Guvernului României nr. 2 a reglementat într-o alta viziune
regimul juridic al contravenţiilor.
OG 2 din 2001constituie legea cadru în domeniul contravenţiilor deoarece cuprinde
principiile generale de reglementare juridica a faptelor ce constituie contravenţii, delimiteaza
organele de stat competente sa stabileasca si sa sancţioneze astfel de fapte, stabileste sancţiunile
principale si complementare ce se aplica faptuitorului, caile de atac, modul de executare a
sancţiunilor si a celorlalte masuri luate fata de contravenient, precum si alte probleme de ordin
general în acest domeniu.
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 a fost modificata, completata si aprobata prin Legea nr.
180 din 11 aprilie 2002, suferind pana la acest moment numeroase modificari.
De mentionat ca sfera abaterilor ce pot constitui contravenţii este nelimitata, ele putând fi
savârsite, practic, în orice domeniu de activitate.

Trăsăturile contravenţie rezultă în principal din definiţia data de legiuitor. Acestea


sunt:
1. contravenţia este o fapta ilicita
2. contravenţia este o fapta savârsita cu vinovatie,
3. fapta comisa trebuie sa fie prevăzuta si sancţionata drept contravenţie printr-un act
normativ
2
9
4. a patra trasatura care desi nu rezulta din definitia data în Ordonanţa nr.2/2001, se
refera la pericolul social, care o deosebeste de infractiune. În cazul contravenţiei
acest grad de pericol social este mai redus decât la infractiune întrucât fapta
contravenţionala are consecinte mai putin daunatoare si lezeaza valori mai putin
importante decât în cazul infractiunii.
Pericolul social, reprezinta acea trasatura care arata în ce masura contravenţia aduce
atingere uneia din valorile, relatiile sociale, bunurile sau interesele legitime, ocrotite printr-un act
normativ si pentru care legea prevede aplicarea unei sancţiuni contravenţionale.
Gradul de pericol social se stabileste de legiuitor atunci când emite acte normative în
care unele fapte sunt considerate infractiuni iar altele contravenţii. Deci orice fapta care prezinta
pericol social atrage o anumita răspundere juridica, gradul de pericol social este în ultima
instanta cel care determina natura răspunderii juridice. Odata stabilita existenta contravenţiei,
pericolului social nu trebuie dovedit.
Pentru existenta contravenţiei se cere în mod obligatoriu ca trasaturi mai sus enuntate sa
existe cumulativ, lipsa oricareia din ele ducând la inexistenta contravenţiei. Mai mult, putem
observa ca în considerarea unei fapte drept contravenţie se stabileste mai întâi daca acea fapta
este prevăzuta într-un act normativ, si astfel cercetarea celorlalte trasaturi ale contravenţiei nu se
mai justifica.

Să ne reamintim...

Contravenţia este fapta savârsita cu vinovatie, stabilita si sancţionata prin lege,
insa de legea care apara valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penala,
adica de legea contravenţionala.

Sfera abaterilor ce pot constitui contravenţii este nelimitata, ele putând fi savârsite,
practic, în orice domeniu de activitate.

I.3.4. Elementele contravenţiei; Contravenţia continuă;

In cadrul procedurii de aplicare a sancţiunii contravenţionale, subiecţii raportului juridic


sunt statul şi contravenientul, conţinutul raportului este constituit din dreptul statului de a
sancţiona pentru fapta licită si obligatia contravenientului să se subordoneze şi să se supună
sancţiunii iar obiectul raportului este reprezentat de fapta ilicită.
Contravenţia, ca si infractiunea, se caracterizeaza prin patru elemente constitutive:
- obiectul;
- subiectul;
- latura obiectivă (fapta);
30
- latura subiectivă (vinovăţia).
Aceste elemente trebuiesc indeplinite cumulativ pentru fiecare contravenţie. Lipsa
oricăreia dintre ele conduce la „inexistenta contravenţiei si implicit la imposibilitatea tragerii la
răspundere a făptuitorului”.

Obiectul contravenţiei il constituie valorile, relatiile sociale, bunurile sau interesele


legitime, aparate prin normele de drept contravenţional carora li se aduce atingere sau sunt puse
in pericol de fapta savarsita. Fiecare contravenţie are un obiect specific, ce rezulta in textul
actului normativ care o prevede.
Obiectul contravenţiei se deosebeşte de cel al infracţiunii prin aceea că valorile, relaţiile
sociale, bunurile sau interesele legitime, apărate prin normele de drept contravenţional au o
importanţă socială mai redusă, ele fiind legate de activitatea organelor ce realizează
administraţia publică în anumite domenii de activitate sau privesc unele raporturi sociale de o
rezonanţă mai redusă, pe cand obiectul infracţiunii vizează valorile fundamentale ale statului.

Latura obiectivă a contravenţiei o formeaza actiunea sau inactiunea producatoare a


urmarilor socialmente periculoase sau care ameninta, pun in pericol anumite valori si care este
prevăzuta ca ilicita in actul normativ de stabilire a contravenţiei.
Actiunea ilicita consta în comiterea unei fapte oprita de norma de drept.
Inactiunea ilicita consta în neîndeplinirea de catre o persoana a obligatiilor ce-i revin
conform normei de drept.
Latura obiectivă, ca element constitutiv al contravenţiei, este alcătuită din acele trăsături
care caracterizează materialitatea faptei.
Reprezentanţii doctrinei penale includ în categoria trăsăturilor obligatorii ale laturii
obiective: pericolul social, consecinţele negative, raportul cauzal.

Subiectul activ al contravenţiei poate fi, potrivit ordonanţei, atat persoana fizica cat si
persoana juridica ce comite fapta contravenţionala.
Potrivit actului normativ cadru, persoana juridica răspunde contravenţional in cazurile si
in conditiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc si se sancţioneaza contravenţii.
Persoana fizica pentru a putea fi subiect al unei contravenţii trebuie sa indeplineasca
anumite conditii:
- sa aiba varsta de cel putin 14 ani. In OG 2 din 2001 se arat la art. 11 la alin. (2) si (4) ca
minorul sub 14 ani nu răspunde contravenţional si ca minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani
nu poate fi sancţionat cu prestarea unei activitati în folosul comunitatii.;
- sa fie responsabila, iresponsabilitatea fiind exceptie ce trebuie dovedita;
- sa aiba libertate de hotarare si actiune;
- pentru unele contravenţii, subiectul trebuie sa aiba o anumita calitate (de exemplu:
conducator auto, posesor de arma, administrator, gestionar).
3
1
Când se analizeaza subiectul contravenţiei trebuie avut în vedere si subiectul răspunderii
contravenţionale (adica persoana care este trasa la răspundere în cazul savârsirii acestor fapte)
deoarece nu întotdeauna aceste subiecte sunt identice.
Intro alta opinie se arata ca, daca în cazul infractiunii subiectul acesteia este întotdeauna
si subiect al răspunderii penale, în cazul contravenţiei Ordonanţa nr.2/2001 referitoare la regimul
juridic al contravenţiilor prevede posibilitatea sancţionarii cu amenda si a persoanelor juridice.
Persoana juridica răspunde contravenţional în cazurile si conditiile prevăzute de actele
normative prin care se stabilesc si se sancţioneaza contravenţii.
Acest lucru este un artificiu al actului amintit, deoarece este recunoscut faptul ca
persoana juridica nu poate savârsi actiuni, ele fiind ale personalului angajat ce o compune, iar
atunci când aceste actiuni îmbraca un caracter contravenţional ar trebui în mod normal sa fie
considerati autorii acestor fapte.
Deci, se poate afirma ca, persoana juridica nu poate fi subiect al contravenţiei ci numai
subiect al răspunderii contravenţionale. Amenzile aplicate persoanelor juridice vor fi imputate de
acestea persoanelor fizice angajate care nu si-au îndeplinit obligatiile de serviciu legate de
contravenţie. Este firesc sa fie asa deoarece persoana juridica îsi îndeplineste atributiile sale prin
persoane fizice ce au calitatea de salariati ori angajati.

Latura subiectivă se refera la atitudinea psihica a contravenientului fata de fapta


savarsita si urmarile sale. Elementul principal al laturii subiective este vinovatia atat sub forma
intentiei cat si a culpei, elemente ce sunt stabilite de legiuitor.
Vinovăţia nu o găsim definită în legislaţia contravenţională, dar ea poate fi explicată atât
prin înrudirea contravenţiilor cu infracţiunile, cât şi prin formele şi modalităţile ce le întâlnim în
prevederile din Codul penal.
Vinovaţia reflectă aspectul subiectiv al făptuitorului faţă de fapta comisa si faţă de
urmarile acesteia. Vinovatia este rezultatul interactiunii a doi factori: constiinta si vointa.
Vinovatia presupune o atitudine constienta în sensul ca faptuitorul are reprezentarea actiunilor
sau inactiunilor sale ilicite, a rezultatului acestora, care este socialmente periculos si savârseste
cu vointa aceste actiuni sau inactiuni pentru realizarea rezultatului urmarit. Vointa de a savârsi
fapta ilicita este determinata numai dupa reprezentarea în constiinta faptuitorului a urmarilor
faptei. Prezenta atât a factorului intelectiv cât si a celui volitiv în comiterea faptei este o conditie
esentiala a vinovatiei.
Astfel, există vinovăţie atunci când fapta care prezintă pericol social este săvârşită cu
intenţie sau din culpă. Intenţia poate să fie directă (când contravenientul prevede urmările faptei
sale şi urmăreşte producerea lor prin comiterea acelei fapte) şi indirectă (atunci când prevede
rezultatul faptei sale şi deşi nu îl urmăreşte să se producă, acceptă posibilitatea producerii lui).
Culpa, la rândul, ei poate să fie cu previziune sau uşurinţă (când contravenientul prevede
rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce) sau fără

3
2
previziune sau din neglijenţă (când contravenientul nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia
şi putea să-l prevadă).
Vinovăţia constituie latura subiectivă a contravenţiei, respectiv ea este un act de
conştiinţă care implică în primul rând un factor intelectiv şi apoi unul volitiv, deci un proces de
conştiinţă şi apoi unul de voinţă, conştiinţa fiind premisa voinţei. În literatura juridică s-a arătat
că în situaţia juridică în care actul normativ de sancţionare prevede intenţia, ca element
constitutiv al contravenţiei, fapta săvârşită din culpă nu poate fi calificată contravenţie .

Contravenţia continuă
Contravenţia continuă este reglementată de art. 13 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, ce defineşte
acest tip de contravenţie ca fiind situaţia în care încălcarea obligaţiei legale durează în timp, şi
anume, actul de executare se prelungeşte în timp, în baza aceleaşi rezoluţiei contravenţionale.
Asemănător dreptului penal, de unde s-a preluat noţiunea de faptă continuă, şi contravenţia continuă
poate fi comisă în formă succesivă, în sensul că, actul de executare ce se prelungeşte în timp poate
suferi întreruperi, care însă sunt fireşti, date de natura faptei săvârşite, fără însă ca aceste întreruperi
să sisteze unitatea de contravenţie.
Potrivit doctrinei de specialitate, contravenţia continuă poate fi definită ca fiind acea formă a
unităţii naturale contravenţionale care constă în prelungirea în timp a elementului material (acţiunii
sau inacţiunii) şi a procesului de producere a rezultatului, până la un moment viitor consumării, când
activitatea contravenţională este oprită datorită unei energii contrare celei care a declanşat
activitatea. Contravenţia continuă este una dintre formele unităţii contravenţionale, care cunoaşte o
evoluţie temporală, datorită extensiei în timp a acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material
al laturii obiective a contravenţiei.
Identificarea contravenţiei continue se face diferit, în funcţie de împrejurarea dacă elementul
material îmbracă forma acţiunii sau a inacţiunii. Contravenţia continuă nu se autonomizează în
momentul consumativ, deoarece activitatea contravenţională se prelungeşte în timp după momentul
consumării până la o altă dată, denumită epuizarea contravenţiei.
Modul cum se exprimă legiuitorul prin verbum regens este criteriul de la care trebuie să se
pornească pentru identificarea contravenţiei continue. În cazul contravenţiilor continue al căror
element material se prezintă sub forma unei acţiuni, legiuitorul foloseşte termeni care presupun
activităţi durabile temporal.

Momentul consumativ al contravenţiei continue are loc la data la care este realizată latura
obiectivă a faptei, dar epuizarea acesteia va avea loc la o altă dată, respectiv când dinamica
contravenţională s-a sfârşit. În cazul contravenţiei continue, procesul ilicit se opreşte în momentul
când acţiunea sau inacţiunea ce constituie elementul material a încetat şi ultima evoluţie a
rezultatului s-a finalizat. Actele materiale care prelungesc elementul material al contravenţiei
3
3
continue sunt activităţi de executare a acesteia, care nu pot avea independenţă juridică. Prelungirea
în timp a dinamicii contravenţiei continue este o trăsătură generală abstractă, deoarece sunt situaţii
când, deşi elementul material al contravenţiei continue este susceptibil de continuitate temporală,
acesta se poate totuşi realiza în chip instantaneu. Altfel spus, în cadrul faptei continue conduita ilicită
şi consumarea acesteia se prelungesc în timp. În funcţie de criteriul posibilităţii existenţei unor
întreruperi ale elementului material, contravenţiile continue succesive permit anumite discontinuităţi
determinate de specificul acţiunii sau inacţiunii contravenţiei.

Identificati in jurisprudenta existenta pe portal.just.ro cauze, spete de drept


contravenţional si in cadrul acestora identificati elementele constitutive ale
contravenţiei.

Să ne reamintim...

Elemente constitutive ale contravenţiei: obiectul, subiectul, latura obiectiva (fapta) si


latura subiectiva (vinovatia), trebuiesc indeplinite cumulativ pentru fiecare
contravenţie. Lipsa oricareia dintre ele conduce la „inexistenta contravenţiei si
implicit la imposibilitatea tragerii la răspundere a faptuitorului”.
O formă specială a contravenţiei este cea a contravenţiei continue reglementată de
art. 13 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, fiind este una dintre formele unităţii contravenţionale,
care cunoaşte o evoluţie temporală, datorită extensiei în timp a acţiunii sau inacţiunii ce
constituie elementul material al laturii obiective a contravenţiei. Momentul consumativ
al contravenţiei continue are loc la data la care este realizată latura obiectivă a faptei, dar
epuizarea acesteia va avea loc la o altă dată, respectiv când dinamica contravenţională s-
a sfârşit.

I.3.5. Compararea contravenţiei cu alte fapte ilicite

Comparatia contravenţiei cu fapta penala, abaterea administrativa si disciplinara

a.- Caracterizarea contravenţiei în raport cu infractiunea

Spre deosebire de infractiune, care are un grad de pericol social mai ridicat, cu
consecinte mai grave, lezând valori sociale importante (ex. siguranta statului, viata si celelalte
atribute ale persoanei, proprietatea etc.) la contravenţie acest pericol social este mai redus, iar
urmarile sale sunt mai restrânse, neafectând valori importante.
Contravenţiile se deosebesc de infractiuni si prin modul lor de reglementare juridica.
Infractiunile sunt prevăzute si pedepsite doar de Codul penal si legi speciale, pe când faptele 34
contravenţionale sunt prevăzute si sancţionate prin legi, ordonanţe sau hotarâri ale Guvernului,
precum si prin hotarâri ale autoritatilor administratiei publice locale sau judetene.
De asemenea contravenţia se deosebeste de infractiune si prin modul de sancţionare
diferit. Astfel, infractiunile sunt pedepsite cu închisoare sau amenda penala iar contravenţiile
sunt sancţionate cu avertisment, amenda contravenţionala, obligarea contravenientului la
prestarea unei activitati în folosul comunitatii, precum si cu o serie de sancţiuni complementare.

b.- Caracterizarea contravenţiei în raport cu abaterea administrativa

Contravenţia se deosebeste si de celelalte abateri administrative, prin abatere


administrativa întelegându-se orice fapta care încalca normele de drept administrativ, ori faptele
de a nu îndeplini obligatiile de executare ce decurg din acte administrative (ex. neprezentarea
martorului la solicitarea organelor de urmarire penala ).

c.- Caracterizarea contravenţiei în raport cu abaterea disciplinara

Abaterile disciplinare sunt fapte care aduc atingere numai raporturilor de munca
statornicite în cadrul institutiei în care s-a savârsit fapta, neavând consecinte care sa lezeze un
interes general, într-un sector de activitate cum este în cazul contravenţiilor, în care răspunderea
pentru ocrotirea acestui interes general revine unui organ al administratiei publice.
Abaterea disciplina este o fapta în legatura cu munca, care consta într-o actiune sau o
inactiune savârsita cu vinovatie de catre un salariat, prin care acesta a încalcat normele legale,
regulamentul intern, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici.
Este fapta cu cel mai redus pericol social, care constituie, de altfel, criteriul esential ce o
deosebeste de infractiune si contravenţie.
Angajatorul este cel care dispune de prerogativa disciplinara, având dreptul de a aplica,
potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariatilor sai ori de câte ori se constata ca acestia au
savârsit o abatere disciplinara.
Contravenţia se deosebeste de abaterea disciplinara si prin aceea ca la abaterea
disciplinara subiectul este calificat, fapta respectiva neputând fi comisa decât de catre o persoana
ce are calitatea de angajat într-o institutie de stat, organ de stat sau alta institutie publica, fata de
care subiectul se afla în raport de subordonare, pe când contravenţia poate fi comisa de orice
persoana.
Contravenţia având un pericol social mai mare este combatuta prin masuri de
constrângere ce au caracter de sancţiune contravenţionala pe când abaterea disciplinara este
sancţionata prin masuri administrative prevăzute în regulamentul de ordine interioara sau în
Codul Muncii.

3
5
De asemenea contravenţia se deosebeste de abaterea disciplinara si prin modul de
constatare si sancţionare a celor doua fapte. Contravenţia se constata si se sancţioneaza de catre
organe ale statului special desemnate fata de care subiectul nu se afla într-un raport de
subordonare, pe când abaterea disciplinara se constata si se sancţioneaza de conducerea
institutiei în care subiectul este salariat.

Contravenţiile sunt prevăzute în legi, hotarâri ale Guvernului sau hotarâri ale organelor
administratiei locale pe când abaterile disciplinare sunt prevăzute si sancţionate numai de
regulamentele de ordine interioara, coduri, statute specifice unor categorii de salariati din diferite
institutii.

Elementul comun prin care cele trei categorii de fapte se aseamana, consta în
caracterul lor ilicit si socialmente periculos.

Nu în toate statele contravenţiile sunt considerate o categorie distincta de fapte


antisociale. În unele legislatii aceste fapte sunt incluse în categoria infractiunilor alaturi de crime
si delicte. Si în tara noastra, potrivit Codului penal din 1937, contravenţiile erau considerate
drept infractiuni desi prezentau un grad de pericol social redus, fiind ultimele din ierarhia
acestora.
În actuala legislatie din România nu mai exista o clasificare tripartita a infractiunilor
(crime, delicte si contravenţii) si nici una bipartita (crime si delicte) cum sunt în alte legislatii ale
unor state.
Fiind fapte ilicite de mai mica importanta, fapt ce se reflecta prin pedepsele mai blânde
cu care erau sancţionate, contravenţiile au constituit primele fapte ilicite asupra carora a operat
înlocuirea răspunderii penale cu cea administrativa.
Deci ca si faptele ori abaterile ce atrag răspunderea materiala, civila, administrativa sau
disciplinara, contravenţiile apartin câmpului extrapenal, constituind cauze de natura civila, în
privinta carora sancţiunile si hotarârile instantei de judecata au caracter nepenal, fiind supuse
principiilor si normelor procedurale proprii procesului civil, nefiind înregistrate în cazierul
judiciar.

Să ne reamintim...
Contravenţia este o fapta ilicita diferita de fapta ilicita penala, fata de
abaterea admnistrativa si abaterea discipliniara. Elementul comun prin care cele trei
categorii de fapte se aseamana, consta în caracterul lor ilicit si socialmente periculos.

36
I.3.6. Rezumat

▪ Fapta ilicita contravenţionala – contravenţia - se delimiteaza de faptele ilicite


generatoare de răspundere penala, disciplinara sau de abaterea administrativa.
▪Contravenţia constituie fapta savârsita cu vinovatie, stabilita si sancţionata prin lege,
care apara valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penala.
▪Elementele constitutive ale contravenţiei sunt: obiectul; subiectul; latura obiectiva
(fapta); latura subiectiva (vinovatia).
▪Obiectul contravenţiei il constituie valorile, relatiile sociale, bunurile sau interesele
legitime, aparate prin normele de drept contravenţional carora li se aduce atingere sau
sunt puse in pericol de fapta savarsita
▪Latura obiectiva a contravenţiei o formeaza actiunea sau inactiunea producatoare a
urmarilor socialmente periculoase sau care ameninta, pun in pericol anumite valori şi
care este prevăzută ca ilicită in actul normativ de stabilire a contravenţiei.
▪ Subiectul activ al contravenţiei poate fi, potrivit ordonanţei, atat persoana fizica cat si
persoana juridica ce comite fapta contravenţionala.
▪ Latura subiectiva se refera la atitudinea psihica a contravenientului fata de fapta
contravenţională savarsita si urmarile sale.

37
I.3.7. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Izvoarele de drept contravenţional sunt:


a) formale c) cutuma
b) materiale d) precedentul
2. Dreptul contravenţional cunoaste elemente de delimitare fata:
a) dreptul muncii c) dreptul administrativ
b) dreptul mediului d) dreptul penal special
3. Nu face parte din principiile dreptului contravenţional:
a) principiul legalitatii c) principiul egalitatii partilor
b) principiul egalitatii in fata legii d) principiul individualizarii pedepselor
4. Raportul juridic de drept contravenţional este:
a) un raport juridic de drept civil c) un raport juridic de drept public
b)un raport juridic de constrangere d) un raport juridic de conformare
5.Norma juridica de drept contravenţional care intra în vigoare în termen de 30 de zile de
la data publicarii este cuprinsa in:
a) ordonanţa de guvern c)hotarârile autoritatilor administratiei publice locale
b) lege d) ordonanţa de urgenta de guvern
6. Subiectii raportului juridic de drept contravenţional sunt:
a) statul si agentul constatator c) agentul constatator si faptuitorul
b) statul prin organele sale d) agentul constatator si contravenientul
7. Latura obiectiva a contravenţiei este formata din:
a) valorile, relatiile sociale aparate de lege c) actiunea sau inactiunea contrara normei
b) actiunea sau inactiunea prescrisa d) atitudinea faptuitorului
8. Subiect activ al contravenţiei este:
a) persoana fizica c) persoana juridica
b) contravenientul d) organul constatator
9. Latura subiectiva a contravenţiei consta in:
a) valorile, relatiile sociale aparate de lege c) actiunea sau inactiunea contrara normei
b) actiunea sau inactiunea prescrisa d) atitudinea faptuitorului fata de fapta sa

3
8
Temă de control

1. Alegeţi un domeniu de reglementare şi in cadrul acestuia realizaţi următoarele:


a) Identificati izvoarele de drept formale care să conţină norme de drept
contravenţional, funcţie de emitenţi.
b) Identificaţi - imaginaţi posibile izvoare de drept material contravenţional.
c) Identificaţi o normă de drept contravenţional, cu elementele sale
constitutive.

2. Identificaţi elementele raportului juridic contravenţional de conformare


prevăzut în HG 770 din 2016 privind unele măsuri pentru aplicarea
Regulamentului (UE) nr. 649/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului
din 4 iulie 2012 privind exportul şi importul de produse chimice care prezintă
risc, la art. 3 alin. (2) lit. b), care prevede următoarele:
Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 30.000 de lei la 50.000
de lei următoarele fapte:
……………
b) nerespectarea de către exportator/importator a obligaţiei de raportare anuală
prevăzută la art. 10 alin. (1) din Regulament, până la data limită stabilită de
acesta;

39
Modulul II. Aspecte procedurale de drept contravenţional

Cuprins
Introducere....................................................................................................................................................40
Obiectivele modului...................................................................................................................................41
U1. Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunilor ....................................................................42
U2. Executarea sancţiunilor contravenţionale....................................................................................60
U3. Căile de atac.........................................................................................................................................71

Introducere

Conturarea regimului juridic contravenţional ca un regim de sine stătător, independent


şi faţă de regimul administrativ, presupune rezolvarea în mod corespunzător a
aspectelor esentiale ale acestei proceduri referitoare la constatarea contravenţiei,
aplicarea sancţiunii, si îndeosebi la căile de atac.
Procedura contraventională potrivit reglementarii cadru cuprinde 4 faze (etape):
- constatarea contraventiei
- aplicarea sanctiunilor contraventionale
- executarea sanctiunilor contraventionale
- caile de atac
Procesul verbal de contravenţie, ca act administrativ de autoritate întocmit de agentul
constatator reprezentant al unei autorităţi administrative investit cu autoritatea statală
pentru constatarea şi sancţionarea unor fapte care contravin ordinii sociale, se bucură
de prezumţia de autenticitate şi veridicitate. Aceasta prezumtie este relativă şi poate fi
răsturnată de probe de către contravenient conform dispozitiilor codului civil care
reglementează sarcina probei.
Astfel procedura constatării si pe cale de consecinta elementele de ordin material cum
ar fi elementele constitutive ale procesului-verbal de constatare a contraventiei, de
individualizare a pedepsei cat si cele de ordin procedural cum ar fi respectarea
termenelor privind stabilirea contraventiei si aplicarea sanctiunilor prezinta o
deosebita importanta in atingerea scopului dreptului contraventional.
Executarea contraventiei reprezinta chiar esenta raportului juridic de constrangere,
asigurandu-se functiile acestuia si anume: functia de sanctionare si restabilire a ordinii
de drept, functia preventiva si functia educativa.
Pentru ca aceste scopuri să fie realizate este însă necesară conştientizarea sa de către
toţi reprezentanţii autorităţilor implicate în procedura aplicării şi respectiv executării
40
sancţiunii contraventionale, reprezentanţi care trebuie să urmărească, cu respectarea
regulilor şi termenelor prevăzute de actele normave menţionate, executarea lor.

Obiectivele modulului

La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili să:



identifice fazele procedurale privind constatarea contravenţiei

verifice existenţa elementelor obligatorii ale întocmirii procesului-

verbal; identifice cauzele de nulitate;

inteleaga si sa aplice corect procedura de executare a pedepsei contraventionale,

constatate daca sunt indeplinite cerintele legale pentru executarea pedepsei
contraventionale;

verifice implinirea termenelor de prescriptie;

inteleaga locul si rolul contestatiei, plangerii impotriva proceselor verbale de
constatarea contraventiei

determine corect instant competenta;

identifice elementele in baza carora se formuleaza plangerea, contestatia;

identifice corect momentul in care incepe sa curga termenul de contestare si de atac cu
apel

41
Unitatea de învăţare II.1. Constatarea contraventiei si aplicarea
sanctiunilor

Cuprins
II.1.1. Introducere..............................................................................................................................................42
II.1.2. Competenţe.............................................................................................................................................43
II.1.3. Constatarea contraventiei................................................................................................................…43
II.1.3.1. Fazele procedurale privind constatarea contravenţiei…………………………43
II.1.3.2. Constatarea contraventiei……………………………………………………….43
II.1.3.3.Constatarea contraventiei prin mijloace tehnice. Situatia OG 15/2002………..45
II.1.3.4. Elemente ale întocmirii procesului-verbal de constatare a contraventiei……..46
II.1.3.5. Semnarea electronică a proceselor-verbale contravenţionale ……………… ...47
II.1.3.6. Alte elemente privind intocmirea procesului verbal……………………………48
II.1.3.7. Cauzele de nulitate ………………………………………………………………49
II.1.4. Stabilire si aplicarea sancţiunilor contravenţionale…………………………………………52
II.1.4.1. Definitie, scop, clasificare……………………………………………………….52
II.1.4.2. Termenul de prescriere a aplicării sanctiuni contraventionale………………...53
II.1.4.3. Aplicarea sancţiunii contravenţionale……………………………………….….53
II.1.5. Sancţiunile contravenţionale………………………………………………………………...54
II.1.6. Principiul proportionalităţii………………………………………………………………….57
II.1.7. Rezumat……………………………………………………………………………………. .58
II.1.8. Test de autoevaluare...................................................................................................................................59

II.1.1. Introducere
Procesul verbal de constatare a contravenţie şi de aplicare a sancţiunilor
contravenţionale este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator
ca reprezentant al unei autorităţi administrative, investit cu autoritatea statală pentru
constatarea şi sancţionarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură
specială prevăzută de lege. Acest act administrativ se bucură de prezumţia de
autenticitate şi veridicitate, care însă este relativă şi poate fi răsturnată de probe de
către contravenient conform dispozitiilor codului civil care reglementează sarcina
probei.
Astfel constatările personale ale unui agent constatator dau conţinut şi susţinere
prezumţiei de legalitate şi temeinicie procesului verbal si implicit a sanctiunii aplicate.
Pe cale de consecinta prezinta importanta atat elementele de ordin material cum ar fi
elementele constitutive ale procesului-verbal de constatare a contraventiei, de

42
individualizare a pedepsei cat si cele de ordin procedural cum ar fi respectarea
termenelor privind stabilirea contraventiei si aplicarea sanctiunilor.

II.1.2. Competenţele unităţii de învăţare


Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal prezentarea catre studenţi
a procedurii de constatare a faptei contraventionale si a aplicarii raspunderii
contraventionale.

▪ identifice fazele procedurale privind constatarea contravenţiei


▪ verifice existenţa elementelor obligatorii ale întocmirii procesului-verbal;
▪ identifice cauzele de nulitate.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2-3 ore.

II.1.3. Constatarea contraventiei

II.1.3.1. Fazele procedurale privind constatarea contravenţiei


Raspunderea contraventionala apare ca urmare a savarsirii unei fapte contraventionale. In
procesul de aplicare a raspunderii prima etapa este constituita din constatarea contraventiei de catre
organele abilitate. Fazele procedurale privind constatarea contravenţiei sunt:
- luarea la cunoştinţă de către agentul constatator a încălcarii unei dispoziţii legale,
- constatarea încălcării dispoziţiilor legale pe baza celor observate personal de către agentul
constatator, a relatărilor autorului, victimelor, martorilor, precum şi a altor probe,
- stabilirea identităţii contravenientului,
- stabilirea împrejurărilor în care s-a săvârşit contravenţia,
- stabilirea actului normativ care prevede contravenţia,
- stabilirea pagubelor materiale,
- stabilirea răspunderii făptuitorului.

II.1.3.2. Constatarea contraventiei


Conform prevederilor art. 15 din ordonanţă, contraventia se constata printr-un proces-verbal
încheiat de persoanele anume prevazute în actul normativ care stabileste si sanctioneaza
contraventia, denumite în mod generic agenţi constatatori.
Daca o persoana savârseste mai multe contraventii constatate în acelasi timp de acelasi agent
constatator, se încheie un singur proces-verbal.
Daca aceeasi persoana a savârsit mai multe contraventii sanctiunea se aplica pentru fiecare
contraventie
4
3
Au calitatea de agenţi constatatori: primarii, ofiterii si subofiterii din cadrul Ministerului de
Interne, special abilitati, persoanele împuternicite în acest scop de ministri si de alti conducători ai
autoritaţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, de
primarul general al municipiului Bucuresti, precum şi de alte persoane prevăzute în legi speciale.
Ofiterii si subofiterii din cadrul Ministerului de Interne, in calitate de agenti constatatori,
constata contraventii privind: apararea ordinii publice; circulaţia pe drumurile publice; regulile
generale de comert; vânzarea, circulaţia şi transportul produselor alimentare şi nealimentare, tigarilor
şi băuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului.
Procesul verbal poate fi întocmit atât în prezenţa cât şi în absenţa făptuitorului pe baza
constatărilor personale şi a probelor administrate de agentul constatator.
Procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor se bucură de prezumţia relativă
de autenticitate şi veridicitate până la proba contrară dacă fapta contravenţională a fost constatată
direct de agentul constatator care aplică sancţiuni contravenţionale.
Situaţia de fapt reţinută în procesul verbal de contravenţie este rezultatul unor constatări
personale a unui organ aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, acesta fiind învestit de către stat cu
puterea de a constata şi sancţiona faptele antisociale, având ca scop respectarea legilor şi apărarea
statului de drept. Astfel constatările personale ale unui agent constatator dau conţinut şi susţinere
prezumţiei de legalitate şi temeinicie procesului verbal.
O situaţie deosebită este cea dată de procesele verbale incheiate de agenti constatatori
sesizati de anumite persoane cu privire la savarsirea unor contraventii. În acest caz, faptele
respective nu sunt constatate personal de catre agentii constatori, care stabilesc existenta faptei si
aplica sanctiunea pe baza declaratiilor luate de la alte persoane.
În astfel de situatii agentii constatatori trebuie sa indice in cuprinsul procesului verbal,
probele in baza carora au stabilit existenta faptei, respectiv eventualele declaratii ale persoanelor. În
realitate se face o referire generica la aceste persoane, spre exemplu "a deranjat vecinii", "l-a lovit pe
X", fara insa a se indica datele de identificare ale acestora, cu efectul că instanta nu îi poate audia şi
astfel respecta principiile nemijlocirii si contradictorialitatii.
Faptul ca OG nr. 2/2001 nu prevede expres obligatia agentului constatator de a indica
mijloacele de proba in baza carora a stabilit existenta faptei si a aplicat sanctiunea se explica prin
aceea ca legiuitorul a avut in vedere situatia tip, aceea in care agentul constata personal savarsirea
faptei. Totusi, articolul 16 alin. (1) obliga pe cel ce incheie procesul verbal sa arate toate
imprejurarile ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei. Cu atat mai mult, in situatia in care nu a
constatat personal savarsirea faptei, agentul constatator este obligat, in primul rand, sa arate toate
imprejurarile care pot servi la dovedirea existentei acesteia.

4
4
II.1.3.3.Constatarea contraventiei prin mijloace tehnice. Situatia OG 15/2002

Potrivit art. 9 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, constatarea contravenţiilor
rezultate din neplata rovinietei şi aplicarea sancţiunilor se realizează de:
a) personalul împuternicit din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din
România-S.A.;
b) personalul împuternicit de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în numele Companiei
Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România-S.A, respectiv personalul cu atribuţii de
control din cadrul Autorităţii Rutiere Române (ARR);
c) poliţia rutieră, în situaţia când efectuează controlul existenţei rovinietei valabile, fără personalul
anterior menţionat (a) şi b);
d) personalul poliţiei de frontieră care îşi desfăşoară activitatea în punctele de control pentru trecerea
frontierei de stat a României, împreună cu personalul împuternicit al Companiei Naţionale de
Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România-S.A.
Constatarea contravenţiilor se poate face, potrivit art. 9 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului
nr. 15/2002 şi cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate amplasate pe reţeaua de drumuri naţionale
din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.
Mijloacele tehnice omologate, parte a SIEGMCR pot fi terminale de interogare a bazei de
date a SIEGMCR sau dispozitive omologate amplasate pe reţeaua de drumuri naţionale din
România, care pot fi fixe sau mobile şi au rolul de a identifica, în regim static sau dinamic, numărul
de înmatriculare al vehiculului în vederea interogării bazei de date a SIEGMCR cu privire la
achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul identificat.
În cazul contravenţiilor constatate prin intermediul mijloacelor tehnice omologate, procesul-
verbal de constatare a contravenţiei se poate încheia şi în lipsa contravenientului, după identificarea
acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administraţiei şi Internelor-Direcţia Regim Permise
de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini.
Datele furnizate de Ministerul Administraţiei şi Internelor-Direcţia Regim Permise de
Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor sunt:
a) în cazul utilizatorilor persoane fizice: numele şi prenumele; datele personale din actul de
identitate, inclusiv codul numeric personal;
b) în cazul utilizatorilor persoane juridice: denumirea; sediul; codul de înregistrare fiscală; numărul
de ordine la registrul comerţului. Odată cu aplicarea sancţiunii contravenţionale, personalul care
constată sancţiunile face menţiunea în procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi despre
contravaloarea tarifului de despăgubire calculat în funcţie de tipul vehiculului.
Potrivit art. 11 alin. (11) şi (12) din Normele metodologice pentru aplicarea tarifului de
utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, în situaţia în care prin terminalele de interogare
4
5
nu se poate interoga baza de date a SIEGMCR cu privire la achitarea corespunzătoare a tarifului de
utilizare pentru un anumit vehicul, agentul constatator va realiza o fotografie a vehiculului şi va
întocmi un proces-verbal de constatare în care se menţionează locul, data, ora efectuării
controlului, numărul de înmatriculare al vehiculului şi imposibilitatea tehnică de interogare a bazei
de date, proces-verbal ce va fi semnat şi de conducătorul auto al vehiculului. În acest caz, la reluarea
conexiunii cu baza de date, agentul constatator va întocmi un proces-verbal de constatare a
contravenţiei, în cazul în care vehiculul nu deţinea rovinieta valabilă la data efectuării controlului.
Conform „Notei de informare a utilizatorilor reţelei de drumuri naţionale din România”,
publicată pe site-ul oficial al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România
S.A. „În mare parte, datele dumneavoastră cu caracter personal (respectiv, numărul de înmatriculare
al vehiculului şi imaginea) sunt prelucrate în cadrul Sistemului Informatic pentru Emiterea,
Gestiunea, Monitorizarea şi Controlul Rovinietei (sunt preluate automat prin camerele instalate pe
drumurile naţionale), o parte din acestea fiind preluate informatic din baza de date a Direcţiei Regim
Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor
(respectiv datele necesare la întocmirea procesului-verbal de constatare a contravenţiei)”.
În concluzie, controlul achitării rovinietei se realizează, prin intermediul:
- dispozitivelor tehnice omologate amplasate pe reţeaua de drumuri naţionale, care înregistrează
numerele de înmatriculare ale vehiculelor ce tranzitează drumurile naţionale. În baza acestor
înregistrări se verifică şi identifică vehiculul în baza de date a SIEGMCR în privinţa achitării
rovinietei. Pentru identificarea deţinătorului vehiculului se consultă baza de date a DRPCIV
(Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor).
- terminalelor de interogare, cu ajutorul cărora agenţii constatatori efectuează controlul în trafic,
verificând prin interogarea bazei de date dacă deţinătorul acestuia a achitat rovinieta.
Menţionăm că, CESTRIN (Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică) constituie organismul
tehnic al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, care deţine şi
colectează toate datele tehnice rezultate din experienţa şi evoluţiile tehnice actuale, se ocupă de
înregistrarea, stocarea şi procesarea acestora în baza de date specifice, ce alcătuiesc suportul
Sistemului Informatic şi Informaţional al C.N.A.D.N.R. S.A.
Contravenţiilor constatate prin intermediul mijloacelor tehnice omologate le sunt aplicabile
dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

II.1.3.4. Elemente ale întocmirii procesului-verbal de constatare a contraventiei

Legea prevede redactarea procesului-verbal intr-o anumita forma „ad validitatem”, cu


respectarea tuturor prescriptiilor legale de fond si de forma, pentru incheierea sa valabila, in scopul
producerii efectelor juridice, pentru care a fost intocmit.
4
6
Procesul-verbal de constatare a contraventiei va cuprinde în mod obligatoriu:
-data si locul unde este încheiat;
-numele, prenumele, calitatea si instituţia din care face parte agentul constatator;
-datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupatia si locul de
munca ale contravenientului;
-descrierea faptei contraventionale cu indicarea datei, orei si locului în care a fost savârsită,
precum si arătarea tuturor împrejurarilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei si la evaluarea
eventualelor pagube pricinuite;
-indicarea actului normativ prin care se stabileste si se sanctioneaza contraventia;
-indicarea societatii de asigurari, în situatia în care fapta a avut ca urmare producerea unui
accident de circulatie;
-posibilitatea achitarii în termen de 48 de ore a jumatate din minimul amenzii prevazute de
actul normativ, daca acesta prevede o asemenea posibilitate;
-termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.
În cazul contravenienţilor cetăţeni străini, persoane fara cetatenie sau cetateni români cu
domiciliul în strainatate, în procesul-verbal vor fi cuprinse si urmatoarele date: seria si numărul
paşaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia şi statul
emitent.
In cazul în care contravenientul este minor procesul-verbal va cuprinde si numele, prenumele
si domiciliul părinţilor sau ai altor reprezentanti ori ocrotitori legali ai acestuia.
In situatia în care contravenientul este persoana juridica în procesul-verbal se vor face
mentiuni cu privire la denumirea, sediul, numarul de înmatriculare în registrul comertului si codul
fiscal ale acesteia, precum si datele de identificare a persoanei care o reprezinta.
Pentru indeplinirea procedurii contraventionale si aplicarea principiilor de drept in materie,
contravenientul este obligat sa prezinte agentului constatator, la cerere, actul de identitate ori
documentele în baza carora se fac mentiunile obligatorii ale procesului verbal. In caz de refuz, pentru
legitimarea contravenientului agentul constatator poate apela la ofiteri si subofiteri de politie,
jandarmi sau gardieni publici. Acestia nu intervin in calitate de agenti constatatori ci in calitatea lor
de agenti de ordine publică.

II.1.3.5. Semnarea electronică a proceselor-verbale contravenţionale

O situaţie aparte este aceea în care procesele-verbale de contravenţie nu poartă semnătura


olografă a agentului constatator.
În acest sens trebuie avute în vedere prevederile Legii nr. 455/2001 privind semnătura
electronică, care arată că „înscris în forma electronică reprezintă o colecţie de date în formă
electronică între care există relaţii logice şi funcţionale şi care redau litere, cifre sau orice alte
caractere cu semnificaţie inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic

4
7
sau al altui procedeu similar”, respectiv „Semnătura electronică reprezintă date în formă electronică,
care sunt ataşate sau logic asociate cu alte date în formă electronică şi care servesc ca metodă de
identificare” (art. 4 pct. 2 şi 3 din actul normativ menţionat).
Din examinarea dispoziţiilor Legii nr. 455/2001 rezultă că un înscris în format electronic
purtând o semnătură electronică extinsă este asimilat în sistem electronic unui înscris sub semnătură
privată, însă acesta este destinat folosirii strict în sistemul electronic.
Prin urmare, semnătura electronică este specifică înscrisurilor generate şi utilizate în sistem
electronic, fapt enunţat încă din art. 1 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, potrivit
căruia „Prezenta lege stabileşte regimul juridic al semnăturii electronice şi al înscrisurilor în forma
electronică, precum şi condiţiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice”.
Cât priveşte contravenţiile prevăzute de art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, privind
fapta de a circula fără a deţine rovinieta valabilă, care pot fi constatate şi prin mijloace tehnice
omologate, acestora le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor, act normativ care obligă la semnarea proceselor-verbale contravenţionale
sub sancţiunea nulităţii absolute.
În acest sens, art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 prevede că: “Lipsa menţiunilor
privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului,
iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei
comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea
se constată şi din oficiu”.
Or, procesele-verbale contravenţionale emise în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002
sunt generate şi semnate electronic, fiind transmise contravenienţilor nu prin intermediul unui sistem
electronic, ci pe suport de hârtie prin intermediul serviciilor poştale.
Faţă de această situaţie, apreciem că, odată ce informaţiile sunt create şi certificate prin semnătură
electronică în mediul electronic, acestea sunt destinate utilizării lor exclusiv în mediul electronic,
astfel că este nelegală transpunerea lor pe hârtie pentru a fi transmise către contravenienţi.

Mai mult, Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 este anterioară Legii nr. 455/2001, astfel că este
de la sine înţeles că prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 nu se referă la semnarea
electronică a proceselor-verbale contravenţionale de către agenţii constatatori.

II.1.3.6. Alte elemente privind intocmirea procesului verbal

In momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat sa aduca la


cunostinta contravenientului dreptul de a face obiectiuni cu privire la continutul actului de
constatare. Obiectiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mentiuni", sub
sanctiunea nulitatii procesului-verbal.

4
8
Procesul-verbal se semneaza pe fiecare pagina de agentul constatator si de contravenient. In
cazul în care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator
va face mentiune despre aceste împrejurari, care trebuie sa fie confirmate de cel putin un martor. In
acest caz procesul-verbal va cuprinde si datele personale din actul de identitate al martorului si
semnatura acestuia.
Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.
In lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea
procesuluiverbal în acest mod.

II.1.3.7. Cauzele de nulitate

Nulitatea este, potrivit doctrinei, cea mai grava sanctiune de drept civil si de drept procesual-
civil, dar si de drept administrativ, intrucat atrage ineficacitatea "lato sensu” a actului juridic civil sau
administrativ, dupa caz, incheiat cu incalcarea normelor juridice incidente.
Conform Art. 17 din ordonanta, lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea
agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa
denumirii si a sediului acesteia, a faptei savârsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii
agentului constatator atrage nulitatea absolută a procesului-verbal. Acest tip de nulitate poate fi
invocată de oricare dintre părţile interesate dar se poate constata si din oficiu.
Folosind argumentul de interpretare logica per a contrario, rezulta ca necompletarea altor
mentiuni, decat cele prevazute de art. 17 din O.G nr. 2/2001, atrage nulitatea relativa.
Referitor la incalcarea, de catre agentul constatator, a obligatiei prevazute in cuprinsul art. 16
alin. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, de a aduce la cunostinta contravenientului, in momentul
incheierii procesului-verbal, a dreptului de a face obiectiuni cu privire la continutul actului de
constatare si de a consemna aceste obiectiuni, distinct, in procesul-verbal, la rubrica „Alte mentiuni”,
teza a II-a a textului legal prevede sanctiunea nulitatii, fara a preciza, insa, astfel cum se procedeaza
in cuprinsul art. 17, natura acestei nulitati – absoluta sau relativa. Luând în considerare cele mai sus
prezentate, se apreciază de către Procurorul General al României în recursul în interesul legii,
promovat în acestaă materie în 2006, că in cazul omiterii cerintei inscrise in alin. 7 al art. 16 din
Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, sanctiunea pentru actul administrativ se impune a fi nulitatea
relativă, intervenind doar in cazul in care vatamarea produsa prin incalcarea dispozitiilor mai sus
mentionate este invocata si dovedita de contravenient. Această opinie a fost îmbrăţişată şi de către
ICCJ în Decizia XXII din 2007.
Din consultarea practicii judiciare se constată că au fost instante care au anulat procese
verbale de constatarea contraventiei din cauza unei descrieri vagi sau facute in termeni generali a
faptei contraventionale, sau ca urmare a faptului că mentionarea unui loc al savarsirii faptei
insuficient de clar precizat.

4
9
Exemple
1. Lipsa încadrării juridice a unei a doua fapte contravenţionale reţinute în sarcina
contravenientului nu este de natură să atragă nulitatea procesului-verbal de
contravenţie (…) câtă vreme fapta contravenţională săvârşită a fost descrisă fără
echivoc în procesul-verbal....

2. Drept motiv de nulitate absolută, petenta a invocat că fapta contravenţională nu


există întrucât pe nota de constatare este trecută „oprirea, staţionarea vehiculelor pe
trotuar”, iar în procesul verbal de contravenţie „ocuparea abuzivă a locurilor de
parcare cu abonament”, însă, instanţa are în vedere că, în baza art. 17 din OG nr.
2/2001, este sancţionată cu nulitatea absolută a procesului verbal lipsa faptei
săvârşite, în cuprinsul procesului verbal ataşat la dosar la fila 7 fiind indicată fapta
reţinută în sarcina contravenientei .....

3. Lipsa consemnării obiecţiunilor contravenientului.


În conformitate cu prevederile art. 16 al. 7 din acelaşi act normativ, în momentul
încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţa
contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de
constatare, obiecţiunile fiind consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte
menţiuni", sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal.
Din interpretarea literară a acestui text de lege, rezultă în mod indubitabil, lipsit de
echivoc, că agentul constatator are o astfel de îndatorire, numai în cazul în care
contravenientul este prezent la momentul la care se constată contravenţia. Ori în
speţa de faţă, în raport de specificul faptei contravenţionale deduse judecăţii,
contravenientul nu era prezent la momentul constatării contravenţiei, aceasta fiind
constatată prin intermediul mijloacelor tehnice specifice ale sistemului informatic de
emitere, gestiune, monitorizare şi control a rovignietei SIEGMCR.
Pe de altă parte, chiar acceptând că nu au fost respectate prevederile art. 16 al. 7 din
OG 2/2001, o asemenea încălcare este sancţionată cu nulitatea relativă, care atrage
anularea actului întocmit în aceste condiţii, numai în măsura în care s-a produs o
vătămare, ce nu poate fi înlăturată în alt fel. Ori petenta nu a demonstrat că a suferit
vreo vătămare, cu atât mai mult cu cât prin intermediul plângerii contravenţionale
formulate a avut posibilitatea de a invoca toate neregulile referitoare cu privire la
existenţa faptei contravenţionale ori a existenţei vinovăţiei celui sancţionat. în
concret petenta chiar a formulat astfel de apărări, care au fost analizate de către
instanţa de fond, în condiţiile art. 34 din OG 2/2001

4. Lipsa menţionării în cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenţiei a


locului în care a fost săvârşită fapta atrage nulitatea absolută a actului administrativ
50
atacat, în ceea ce priveşte contravenţiile stabilite prin HCL vizând fapte de încălcare
a regulilor privitoare la parcare, staţionare şi oprire, locul săvârşirii contravenţiei
fiind esenţial pentru a se putea verifica de către instanţă existenţa faptei
contravenţionale

5. Incorecta consemnare a datei in procesul verbal: Aşa cum a menţionat instanţa de


fond şi cum cunoaşte şi recurentul, dispoziţiile art. 17 din OG 2/2001 prevăd
situaţiile în care un proces verbal de constatare a contravenţiilor este nul absolut,
printre acestea fiind şi situaţia în care din actul de constatare lipseşte data comiterii
contravenţiei. În mod evident prin dată a comiterii contravenţiei se înţelege data la
care fapta sancţionabilă contravenţional a fost efectiv comisă, orice altă dată fiind
exclusă (cu excepţia contravenţiilor continue, nefiind cazul în speţă). Ori, procesul
verbal de constatare a contravenţiei nr. 118122, întocmit de Mun. Cluj-Napoca –
Direcţia Poliţia Comunitară apare ca fiind întocmit la data de 12.04.2009 pentru o
faptă comisă la o dată ulterioară – 10.05.2009, acest lucru fiind imposibil.

Să ne reamintim...
 Contraventia este fapta savârsita cu vinovatie, stabilita si
sanctionata prin lege, insa de legea care apara valorile sociale, care nu sunt
ocrotite prin legea penala, adica de legea contraventionala. Procesul verbal de
constatare a contravenţiei este un act administrativ de autoritate întocmit de
agentul constatator ca reprezentant al unei autorităţi administrative, investit cu
autoritatea statală pentru constatarea şi sancţionarea unor fapte care contravin
ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de
prezumţia de autenticitate şi veridicitate, care însă este relativă şi poate fi
răsturnată de probe de către contravenient conform dispozitiilor codului civil care
reglementează sarcina probei.

II.1.4. Stabilirea si aplicarea sanctiunilor contraventionale

II.1.4.1. Definitie, scop, clasificare


Prin sancţiune contravenţională se înţelege o măsură de constrangere sau de reeducare
aplicată contravenientului în scopul corectării comportamentului acestuia şi al prevenirii comiterii a
unor noi contravenţii atat de către contravenientul însuşi, cat şi de către alte persoane.
Aplicarea sancţiunilor contravenţionale are ca scop:
- ocrotirea valorilor sociale protejate de normele juridice contravenţionale;

51
- reeducarea în spiritul respectării ordinii de drept a persoanei care a comis cu vinovăţie o
contravenţie prevăzută în legea contravenţională;
- prevenirea săvârşirii de noi fapte antisociale atat de către contravenient, cât şi de către alte
persoane.

După caracterul sancţiunii, destinaţia, modul de aplicare etc., sancţiunile contravenţionale ar


putea avea următoarea clasificare:
1. Potrivit subiectului răspunderii contravenţionale, sancţiunile sunt divizate în:
- sanctiuni aplicate persoanei fizice;
- sanctiuni aplicate persoanei juridice.
2. Potrivit destinaţiei, sancţiunile se divizează în:
- sanctiuni principale;
- sanctiuni complementare.
3. Potrivit intereselor afectate, sancţiunile se grupează în:
- sanctiuni morale (avertismentul);
- sanctiuni materiale (amenda, munca în folosul comunităţii);
- sancţiuni ce afectează alte drepturi fundamentale ale persoanei (privarea de dreptul de a
desfăşura o anumită activitate);
- sancţiuni de prevenire (acumulatoare) – aplicarea punctelor de penalizare.
4. Potrivit competenţei de aplicare, sancţiunile contravenţionale pot fi:
- aplicate numai de către instanţa de judecată (privarea de dreptul de a desfăşura o
anumită activitate, munca neremunerată în folosul comunităţii);
- aplicate numai de către agentul constatator (aplicarea punctelor de penalizare);
- aplicate atat de către instanţa de judecată, cat şi de către agentul constatator (avertismentul)

II.1.4.2. Termenul de prescriere a aplicării sanctiuni contraventionale

Aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie în termen de 6 luni de la data


savârsirii faptei. In cazul contraventiilor continue, termenul de prescriere curge de la data incetarii
savarsirii faptei. Contraventia este continua in situatia in care incalcarea obligatiei legale dureaza in
timp.
Prin legi speciale pot fi prevazute si alte termene de prescriptie pentru aplicarea sanctiunilor
contraventionale.
In practica pot exista situaţii in care o fapta ilicita a fost incriminata initial ca fapta penala,
trecand ulterior in sfera faptelor contraventionale. Se pune astfel problema identificarii momentului
in care incepe sa curga termenul de prescriptie. Astfel, când fapta a fost urmarita ca infractiune si
ulterior s-a stabilit ca ea constituie contraventie, prescriptia aplicarii sanctiunii nu curge pe tot timpul
în care cauza s-a aflat în fata organelor de cercetare sau de urmarire penala ori în fata instantei de
judecata, daca sesizarea s-a facut înăuntrul termenului prevazut in situatiile anterioare. Prescriptia

5
2
opereaza totusi daca sanctiunea nu a fost aplicata în termen de un an de la data savârsirii, respectiv
constatarii faptei, daca prin lege nu se dispune altfel.
In cazul în care fapta a fost urmarita ca infractiune si ulterior s-a stabilit de catre procuror sau
de catre instanta ca ea ar putea constitui contraventie, actul de sesizare sau de constatare a faptei,
împreuna cu o copie de pe rezolutia, ordonanta sau, dupa caz, de pe hotarârea judecatoreasca, se
trimite de îndata organului în drept sa constate contraventia, pentru a lua masurile ce se impun
conform legii. Termenul de 6 luni pentru aplicarea sanctiunii în acest caz curge de la data sesizarii
organului în drept sa aplice sanctiunea.

II.1.4.3. Aplicarea sancţiunii contravenţionale

In cazul în care prin actul normativ de stabilire si sanctionare a contraventiilor nu se prevede


altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplica si sanctiunea.
Daca, potrivit actului normativ de stabilire si sanctionare a contraventiei, agentul constatator
nu are dreptul sa aplice si sanctiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de îndata organului sau
persoanei competente sa aplice sanctiunea. In acest caz sanctiunea se aplica prin rezolutie scrisa pe
procesul-verbal.
Sanctiunea se aplica în limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu
gradul de pericol social al faptei savârsite, tinându-se seama de împrejurarile în care a fost savârsita
fapta, de modul si mijloacele de savârsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum
si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Sanctiunea stabilita trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savârsite.

Exemple
Amenda aplicată prin procesul-verbal se situează in afara limitelor legale.
Reindividualizarea sanctiunii sau anularea procesului verbal de
contravenţie.
Principiul legalitatii sanctiunii potrivit prevederilor art 21 alin (3) din OG nr
2/2001:”Sancţiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie sa fie
proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de
împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a
acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele
personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-
verbal.”Aplicarea unei sanctiuni nelegale conduce la nulitatea absolută a procesului-
verbal de contravenţie, instanţa fiind investită doar cu verificarea legalităţii şi
temeiniciei procesului-verbal de contravenţie prin care a fost aplicată sancţiunea
amenzii contravenţionale, fiind inadmisibil ca aceasta să procedeze la încadrarea
juridică a faptei în raport cu starea de fapt reţinută. Această interpretare respectă
5
3
principiul legalităţii răspunderii, nullum judicium sine lege. Chiar dacă în primă
instanţă competenţa de soluţionare a plângerii revine judecătoriei, instanţa de recurs
competentă este o instanţă de contencios administrativ, potrivit dispoziţiilor art. 34
alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. Raportat la faptul că actul contestat
este unul administrativ şi instanţa competentă să soluţioneze recursul este cea de
contencios administrativ, rezultă că procedura aplicabilă trebuie să respecte în toate
etapele principiile dreptului administrativ, neputându-se concepe o procedură mixtă
în diverse faze procesuale. Astfel, într-adevăr, instanţa nu se poate substitui autorităţii
administrative, singura competentă să aplice sancţiunea amenzii contravenţionale.
Dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 conform cărora,
soluţionând plângerea, instanţa „hotărăşte asupra sancţiunii”, se referă la posibilitatea
instanţei de a verifica dacă individualizarea sancţiunii a fost corectă, în caz contrar
instanţa putând să micşoreze cuantumul amenzii, să înlocuiască o sancţiune mai
gravă cu una mai puţin gravă, să înlăture o sancţiune complementară sau să îi
diminueze cuantumul, toate în limitele prevăzute de normele care stabilesc
sancţiunile contravenţionale

Identificati alte spete care sa puna in discutie stabilirea si aplicarea sanctiunii


contraventionale in limitele legii.

Să ne reamintim...

Elemente constitutive ale contraventiei: obiectul, subiectul, latura obiectiva (fapta) si


latura subiectiva (vinovatia), trebuiesc indeplinite cumulativ pentru fiecare
contraventie. Lipsa oricareia dintre ele conduce la „inexistenta contraventiei si
implicit la imposibilitatea tragerii la raspundere a faptuitorului”.

II.1.5. Sancţiunile contraventionale

Sanctiunile contraventionale, in baza OG 2 din 2001, sunt principale si complementare.


Pentru una si aceeasi contraventie se poate aplica numai o sanctiune contraventionala principala si
una sau mai multe sanctiuni complementare.
Sanctiunile contraventionale principale sunt:
a) avertismentul;
b) amenda contraventionala;
c) prestarea unei activitati în folosul comunitatii.
Sanctiunile contraventionale complementare care sunt prevăzute în OG2/2001sunt:

54
a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contraventii;
b) suspendarea sau anularea, dupa caz, a avizului, acordului sau a autorizatiei de exercitare a
unei activitati;
c) închiderea unitatii;
d) blocarea contului bancar;
e) suspendarea activitatii agentului economic;
f) retragerea licentei sau a avizului pentru anumite operatiuni ori pentru activitati de comert
exterior, temporar sau definitiv;
g) desfiintarea lucrarilor si aducerea terenului în starea initiala.
Sanctiunile complementare se aplica în functie de natura si de gravitatea faptei.
Prin legi speciale se pot stabili si alte sanctiuni principale sau complementare.
Când contraventiile au fost constatate prin acelasi proces-verbal, sanctiunile contraventionale
se cumuleaza fara a putea depasi dublul maximului amenzii prevazut pentru contraventia cea mai
grava sau, dupa caz, maximul general stabilit în prezenta ordonanta pentru prestarea unei activitati în
folosul comunităţii.

Avertismentul consta în atenţionarea verbala sau scrisa a contravenientului asupra


pericolului social al faptei savârsite, însotita de recomandarea de a respecta dispozitiile legale. Putem
afirma ca este o sanctiune morala si este importanta pe linia realizarii functiei educatoare a
raspunderii contraventionale.
Avertismentul se aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusa.
Avertismentul se poate aplica si în cazul în care actul normativ de stabilire si sanctionare a
contraventiei nu prevede aceasta sanctiune.

Amenda contraventionala are caracter administrativ si se aplică pentru fapte cu un grad de


pericol social mai mare decat în cazul aplicării avertismentului, fiind întalnită cel mai frecvent în
legislaţie
Limitele minime şi maxime ale amenzii contraventionale sunt stabilite prin actele normative.
OG 2/2001 prevede limite minime si maxime generice functie de emitentul actului normativ. Faţă de
acestea se prevăd limite si maxime specifice functie de fapta si domeniul faptei ilicite.
Avertismentul si amenda contraventionala se pot aplica oricarui contravenient persoana
fizica sau juridica.
Pentru contraventiile savârsite de minorii care au împlinit 14 ani minimul si maximul
amenzii stabilite în actul normativ pentru fapta savârsita se reduc la jumatate.
În toate sistemele de drept amenda reprezinta o forma de micsorare silita a patrimoniului
contravenientului, de cele mai multe ori sanctiunea constând în sume de bani ale caror limite sunt
stabilite prin lege dar poate fi vorba si de procente din valori, tarife precis determinate, valoarea în
bani a impozitului sau a taxei neplatite sau valoarea în bani a operatiunii ilegale. Interesant este
faptul ca unele state au prevazut un sistem aparte de stabilire a amenzii, exemple în acest sens fiind
5
5
Spania unde se face vorbire de unitati-amenda sau Republica Moldova unde este valabil sistemul
unitatilor conventionale, o unitate fiind egala cu 20 de lei moldovenesti.

Prestarea unei activitati în folosul comunitatii poate fi stabilita numai prin lege si numai
pe o durata ce nu poate depasi 300 de ore. Prestarea unei activitati în folosul comunitatii se poate
aplica numai contravenientilor persoane fizice. Aceasta sanctiune se stabileste alternativ cu amenda.
De asemenea aceasta sanctiune poate fi aplicata prin inlocuire a sanctiunii principale
amenda, in cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la ramânerea
definitiva a sanctiunii si nu exista posibilitatea executarii silite. In acesta situatie organul din care
face parte agentul constatator va sesiza instanta de judecata pe a carei raza teritoriala s-a savârsit
contraventia, în vederea înlocuirii amenzii cu sanctiunea obligarii contravenientului la prestarea unei
activitati în folosul comunitatii, tinându-se seama de partea din amenda care a fost achitata.
Procedura inlocuirii este de competenta instantelor de judecata. Astfel, la primul termen de
judecata, instanta, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de
zile, în vederea achitarii integrale a amenzii. În cazul în care contravenientul nu achita amenda în
termenul prevazut, instanta procedeaza la înlocuirea amenzii cu sanctiunea obligarii la prestarea unei
activitati în folosul comunitatii. Hotararea prin care s-a aplicat sanctiunea prestarii unei activitati in
folosul comunitatii este supusa numai apelului."
Minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani nu poate fi sanctionat cu prestarea unei activitati
în folosul comunitatii.
Desi in majoritatea statelor europene, munca în folosul comunitatii este o sanctiune foarte
des aplicabila cu efecte vizibile pe plan social, societatea româneasca nu a primit cu foarte multa
deschidere acest nou tip de sanctiune, ea fiind introdusa pe fondul tendintei de armonizare a
legislatiei României cu cea a Uniunii Europene. Dezbaterile doctrinare pe aceasta tema au pus în
discutie avantajele de ordin educational si moral dar si neadaptarea acestei sanctiuni la adevaratele
realitati ale unei societati în care se simte înca nevoia aplicarii unor forme de constrictie mult mai
dure pentru a preveni fenomenul contraventional.

Confiscarea. Persoana imputernicita sa aplice sanctiunea poate dispune si confiscarea


bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contraventii. In toate situatiile agentul constatator va
descrie în procesul-verbal bunurile supuse confiscarii si va lua în privinta lor masurile de conservare
sau de valorificare prevazute de lege, facând mentiunile corespunzatoare în procesul-verbal.
In cazul în care bunurile care trebuie confiscate nu se gasesc, contravenientul este obligat la
plata contravalorii lor în lei. Agentul constatator are obligatia sa stabileasca cine este proprietarul
bunurilor confiscate si, daca acestea apartin unei alte persoane decât contravenientul, în procesul-
verbal se vor mentiona, daca este posibil, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza
motivele pentru care identificarea nu a fost posibila.
Un aspect controversat înca, este caracterul, considerat de catre unii doctrinari, ilegal al
confiscarii bunurilor care nu apartin contravenientului, aratand lipsa de efect moralizator-
5
6
sanctionator pe plan social al acestei sanctiuni. Alte aspecte inscrise in aceeasi nota sunt
ineficacitatea avertismentului aplicat unui contravenient în lipsa acestuia precum si limitele exagerat
de mari ale unor amenzi contraventionale în raport cu anumite amenzi penale.

Privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate constă în interzicerea temporară


aplicată persoanei fizice de a desfăşura o anumită activitate, inclusiv prin privarea acesteia de un
drept special. Este aplicată în cazul în care activitatea a fost folosită la săvîrşirea contravenţiei sau în
cazul în care contravenţia reprezintă o încălcare a regulilor de desfăşurare a acestei activităţi.

II.1.6. Principiul proportionalităţii

Principiul proportionalitãtii în impunerea sanctiunilor de cãtre statele membre ale Uniunii


Europene a fost statuat si prin jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitãtilor Europene de la
Luxembourg. Astfel, din cauza Comisia c. Greciei (Cauza C 210/1991) rezultã cã, în absenta
armonizãrii legislatiei comunitare, statele membre sunt competente sã adopte acele sanctiuni pe care
le considerã necesare. Totusi CJCE a stabilit faptul cã, atunci când statele membre utilizeazã de
aceastã competentã, sunt obligate sã se conformeze legislatiei comunitare si principiului
proportionalitãtii în virtutea cãruia mãsurile administrative si sanctiunile stabilite nu trebuie sã
depãseascã ceea ce este strict necesar pentru atingerea obiectivelor urmãrite, iar procedurile de
control nu trebuie sã fie însotite de o sanctiune care sã fie atât de disproportionatã fatã de gravitatea
încãlcãrii încât aceasta sã constituie un obstacol al libertãtilor conferite de Tratatul Comunitãtilor
Europene.
O asemenea situatie paradoxala este data posibilitatea propusa de legislatia în vigoare de a
aplica, alaturi de sanctiunea avertismentului - care are un caracter strict si profund moralizator - o
alta sanctiune complementara care se soldeaza de cele mai multe ori cu un rezultat destul de grav
fata de contravenient si anume suspendarea dreptului de a conduce pe un timp limitat sau
imobilizarea vehiculului. Rostul aplicarii unor asemenea sanctiuni complementare în materie de
circulatie ni se pare oportun, numai în situatia în care sanctiunea principala ar fi amenda, având un
pur caracter pecuniar si care presupune prin însasi natura ei o penalizare efectiva, resimtita financiar
de conducatorul auto. Nu întelegem, însa, rostul acestora alaturi de avertisment, rolul avertismentului
fiind acela de a avea un caracter blând tocmai prin faptul ca se limiteaza la a atentiona
contravenientul, fara a-l supune la alte sancţiuni cu efecte mai grave.

Să ne reamintim...
Contraventia este o fapta ilicita diferita de fapta ilicita penala, fata de
abaterea admnistrativa si abaterea discipliniara. Elementul comun prin care cele
trei categorii de fapte se aseamana, consta în caracterul lor ilicit si socialmente
periculos.

5
7
Gasiti in cuprinsul actelor normative fapte contraventionale care prevad pe langa o
pedeapsa principala si pedepse complementare. Sursa
www.cdep.ro/repertoriulegislativ

II.1.7. Rezumat
▪ Raspunderea contraventionala apare ca urmare a savarsirii unei fapte contraventionale.
In procesul de aplicare a raspunderii prima etapa este constituita din constatarea
contraventiei de catre organele abilitate. Fazele procedurale privind constatarea
contravenţiei sunt:
- luarea la cunoştinţă de către agentul constatator a încălcarii unei dispoziţii legale;
- constatarea încălcării dispoziţiilor legale pe baza celor observate personal de către
agentul constatator, a relatărilor autorului, victimelor, martorilor, precum şi a altor probe
- stabilirea identităţii contravenientului
- stabilirea împrejurărilor în care s-a săvârşit contravenţia;
- stabilirea actului normativ care prevede contravenţia;
- stabilirea pagubelor materiale
- stabilirea răspunderii făptuitorului.
▪ Lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele
si prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a
sediului acesteia, a faptei savârsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii
agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din
oficiu
▪Prin sancţiune contravenţională se înţelege o măsură de constrangere sau de reeducare
aplicată contravenientului în scopul corectării comportamentului acestuia şi al prevenirii
de comitere a unor noi contravenţii atat de către contravenientul însuşi, cat şi de către
alte persoane.
▪Sanctiunile contraventionale, in baza OG 2 din 2001, sunt principale si complementare.
Pentru una si aceeasi contraventie se poate aplica numai o sanctiune contraventionala
principala si una sau mai multe sanctiuni complementare.

Aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie în termen de 6 luni de la
data savârsirii faptei. In cazul contraventiilor continue, termenul de prescriere curge de
la data incetarii savarsirii faptei.

58
Test de evaluare a cunoştinţelor
1. Care sunt fazele procedurale privind constatarea contravenţiei
2. Enumeraţi modalităţile de constatare de catre agentul constatator a săvârşirii
contravenţiei
3. Care sunt cauzele de nulitate absolută a procesului verbal de constatare a
contravenţiei
4. Care sunt sancţiunile principale
5. Ce sancţiune nu poate fi aplicată unei persoane juridice

59
Unitatea de învăţare II.2. Executarea contraventiilor

Cuprins
II.2.1. Introducere...................................................................................................................60
II.2.2. Competenţe..................................................................................................................60
II.2.3. Inmanarea/comunicarea procesului verbal.........................................................61
II.2.4. Prescriptia executarii contraventiei......................................................................63
II.2.5. Executarea benevola si executarea silita a contraventiei...............................66
II.2.5.1. Executarea benevola a sanctiunii contraventionale........................66
II.2.5.2. Executarea silita sanctiunilor contraventionale................................67
II.2.5.3. Executarea sancţiunii cu confiscarea.................................................68
II.2.6. Rezumat........................................................................................................................69
II.2.7. Test de evaluare.............................................................................................70

II.2.1. Introducere
Prin executarea contraventiei se restabileste ordinea de drept tulburata prin
savarsirea faptei contraventionale. Astfel executarea contraventiei reprezinta
chiar esenta raportului juridic de constrangere, asigurandu-se functiilor acestuia
si anume: functia de sanctionare si restabilire a ordinii de drept, functia
preventiva si functia educativa.
Pentru ca aceste scopuri să fie realizate este însă necesară conştientizarea sa de
către toţi reprezentanţii autorităţilor implicate în procedura aplicării şi respectiv
executării sancţiunii contraventionale, reprezentanţi care trebuie să urmărească,
cu respectarea regulilor şi termenelor prevăzute de actele normave menţionate,
executarea lor.
Lipsirea de eficienţă a textelor de lege ce prevad sanctiuni contraventionale,
printr-o lipsă de rol activ a autorităţilor competente, cu consecinţa neexecutării
sancţiunilor contravenţionale sau a tergiversării executării acestora constituie, în
esenţă, o încălcare a legii, imputabilă autorităţilor în cauză.

II.2.2. Competenţe
Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal prezentarea catre
studenţi a importantei executarii pedepselor contraventionale si totodata
mecanismele prin care aceasta se poate infaptui.
La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:

inteleaga si sa aplice corect procedura de executare a pedepsei contraventionale,

60
 constatate daca sunt indeplinite cerintele legale pentru executarea pedepsei
contraventionale;
 verifice implinirea termenelor de prescriptie;

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2 ore.

II.2.3. Inmanarea/ comunicarea procesului verbal

Nu se poate vorbi de executarea pedepselor contraventionale fara aducerea la cunostinta


contravenientului a sanctiunii primite si a obligatiei de executare a pedepsei. Astfel momentul
inmanarii/comunicarii procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei este un moment
important, reprezintand momentul nasterii obligatiei de executare benevola dupa curgerea caruia ia
nastere dreptul statului de a trece la executarea silita a contravenientului.
OG 2 din 2001 prevede ca procesul-verbal se va înmâna sau, dupa caz, se va comunica, în
copie, contravenientului de catre organul care a aplicat sanctiunea, în termen de cel mult o luna de
la data aplicarii acesteia. Comunicarea se face, daca este cazul, si catre partea vatamata si
proprietarului bunurilor confiscate.
În situatia în care contravenientul a fost sanctionat cu amenda, precum si dacă a fost
obligat la despăgubiri, o dată cu procesul-verbal, acestuia i se va comunica si înstiintarea de plata. În
înstiintarea de plata se va face mentiunea cu privire la obligativitatea achitarii amenzii la institutiile
abilitate sa o încaseze, potrivit legislatiei în vigoare si, dupa caz, a despagubirii, în termen de 15 zile
de la comunicare, în caz contrar urmând sa se procedeze la executarea silita.
Dacă agentul constatator aplica si sancţiunea, iar contravenientul este prezent la încheierea
procesului-verbal, copia de pe acesta si înstiintarea de plata se înmâneaza contravenientului,
facându-se mentiune în acest sens în procesul-verbal. Contravenientul va semna de primire. Aceste
dispoziţiile se aplică si faţă de celelalte persoane carora trebuie sa li se comunice copia de pe
procesul-verbal, daca sunt prezente la încheierea acestuia.
In cazul în care contravenientul nu este prezent sau, desi prezent, refuza sa semneze
procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum si a înstiintarii de plata se face de catre agentul
constatator în termen de cel mult o luna de la data încheierii.
Comunicarea procesului-verbal si a înstiintarii de plata se face prin posta, cu aviz de primire,
sau prin afisare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operatiunea de afisare se consemneaza
într-un proces-verbal semnat de cel putin un martor.
Prin Decizia ICCJ nr. 7 din 2013, se statueaza ca modalitatea de comunicare a procesului-
verbal de contravenţie şi a înştiinţării de plată, prin afişare la domiciliul sau sediul
contravenientului, este subsidiară comunicării prin poştă, cu aviz de primire.

61
Cerinţa comunicării procesului-verbal de contravenţie şi a înştiinţării de plată este îndeplinită
şi în situaţia refuzului expres al primirii corespondenţei, consemnat în procesul-verbal încheiat de
funcţionarul poştal.
Urmare sesizării formulate de Ministrul Justiţiei, s-a verificat jurisprudenţa la nivelul întregii
ţări, constatându-se că, în soluţionarea plângerilor contravenţionale şi a contestaţiilor la executare,
instanţele de judecată nu au un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea
dispoziţiilor art. 27 alin. (1) teza I din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor sub aspectul caracterului alternativ sau subsidiar al celor două modalităţi de
comunicare prevăzute de text.
Problema de drept s-a ridicat în acele contestaţii la executare şi plângeri contravenţionale în
care demersul de interpretare a dispoziţiilor legale enunţate anterior a fost necesar, în vederea
aplicării dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi art. 25 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001
referitoare la prescripţia executării sancţiunilor contravenţionale, respectiv pentru determinarea
momentului de la care începe să curgă termenul de decădere, de 15 zile, prevăzut de art. 31 alin. (1)
din acelaşi act normativ.
În contextul problemelor de drept prezentate, instanta a apreciat că următoarele soluţii sunt
în litera şi spiritul legii:
1. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin. (1) teza I din Ordonanţa Guvernului
nr. 2/2001, modificată şi completată raportat la art. 14 alin. (1) şi art. 25 alin. (2) din acelaşi act
normativ, atunci când persoana sancţionată nu a fost prezentă la întocmirea procesului verbal sau a
refuzat să primească un exemplar al acestuia, precum şi atunci când sancţiunea s-a aplicat de o altă
persoană sau un alt organ decât agentul constatator, cerinţa comunicării procesului verbal şi a
înştiinţării de plată, în scopul întreruperii prescripţiei executării sancţiunii contravenţionale este
îndeplinită la data la care procesul verbal a fost depus la oficiul poştal, pentru expediere, indiferent
de data la care corespondenţa a ajuns la destinatar.
2. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin. (1) teza I din Ordonanţa Guvernului
nr. 2/2001, modificată şi completată raportat la art. 31 alin. (1) din acelaşi act normativ,
comunicarea prin afişare este subsidiară comunicării prin poştă cu aviz de primire.
Atunci când persoana sancţionată nu a fost prezentă la întocmirea procesului verbal ori a
refuzat primirea acestuia, precum şi atunci când sancţiunea a fost aplicată de o altă persoană sau un
alt organ decât agentul constatator, termenul de decădere în care se poate formula plângerea curge
de la data la care persoana sancţionată sau cei însărcinaţi cu primirea corespondenţei (în cazul
contravenientului persoană juridică) au primit procesul - verbal, prin luare de semnătură ori atunci
când s-a refuzat expres primirea corespondenţei, iar refuzul a fost consemnat în procesul verbal
încheiat de funcţionarul poştal.
În cazul refuzului tacit, dedus din neprezentarea la oficiul poştal, în vederea ridicării
corespondenţei, termenul pentru formularea plângerii curge de la data afişării actului la domiciliul
sau sediul contravenientului.

62
Să ne reamintim...

Inmanarea/comunicarea procesului verbal de constatare si sanctionare
contraventiei reprezinta momentul nasterii obligatiei de executare benevola
sanctiunii, dupa curgerea caruia ia nastere dreptul statului de a trece la executar
silita a contravenientului

Comunicarea procesului-verbal si a înstiintarii de plata se face prin posta,
aviz de primire, sau prin afisare la domiciliul sau la sediul contravenientul
Operatiunea de afisare se consemneaza într-un proces-verbal semnat de cel pu
un martor.

Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenţie şi a înştiinţă
de plată, prin afişare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidia
comunicării prin poştă, cu aviz de primire.

II.2.4. Prescriptia executarii contraventiei

În ceea ce priveşte prescripţia executării sancţiunii contravenţionale, prin art. 14 alin. (1) din
Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 se arată că aceasta intervine atunci când procesul verbal de
constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data
aplicării sancţiunii, prescripţia putând fi constatată, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, şi în
procedura plângerii contravenţionale.
Referitor la momentul de la care începe să curgă termenul de 15 zile, pentru formularea
plângerii contravenţionale, în art. 31 alin. (1) se arată că acesta este reprezentat, fie de data
înmânării, fie de data comunicării procesului verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a
sancţiunii.
Din interpretarea logică şi sistematică a dispoziţiilor legale enunţate anterior, rezultă că, în
situaţia în care contravenientul a fost prezent la constatarea contravenţiei, iar agentul constatator
aplică sancţiunea prin acelaşi act, o copie a procesului verbal şi a înştiinţării de plată i se înmânează
acestuia, caz în care va semna de primire, iar de la acest moment începe să curgă termenul de 15
zile, pentru formularea plângerii contravenţionale.
În această situaţie nu se pune problema întreruperii prescripţiei executării sancţiunii
contravenţionale, deoarece prescripţia nici nu a început să curgă, sancţiunea aplicată fiindu-i
comunicată contravenientului de agentul constatator prin înmânarea directă a actului.
În schimb, în ipotezele în care contravenientul nu este prezent la constatarea faptei ori atunci
când, deşi prezent, refuză să primească procesul verbal de constatare şi sancţionare contravenţională
şi înştiinţarea de plată, precum şi atunci când sancţiunea se aplică de o altă persoană sau organ decât

63
agentul constatator, actul astfel încheiat, nemaiputând fi înmânat persoanei sancţionate, va fi
comunicat acesteia în cel mult o lună de la data aplicării sancţiunii.
Ca atare, pentru a putea produce efecte juridice, procesul verbal de constatare şi sancţionare
contravenţională trebuie comunicat.
Din perspectiva prescripţiei executării sancţiunii contravenţionale, se observă că termenul de
o lună, prevăzut de art. 14 alin. (1) şi art. 25 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 este un
termen special de prescripţie a cărui împlinire atrage stingerea dreptului autorităţii de a obţine
executarea sancţiunii contravenţionale aplicate.
Instituirea acestui termen special de prescripţie are, pe de o parte, un rol preventiv, de a
avertiza autoritatea asupra consecinţelor necomunicării actului în intervalul de timp prevăzut de
lege, iar pe altă parte, de a sancţiona comportamentul acesteia, atunci când termenul a fost depăşit în
mod culpabil, fără a se proceda la comunicarea actului de constatare şi sancţionare a faptei
contravenţionale.
Întreruperea cursului prescripţiei se va realiza prin comunicarea procesului verbal de
constatare şi sancţionare a contravenţiei, iar pentru producerea efectului întreruptiv de prescripţie
este obligatoriu ca actul comunicării să se situeze în interiorul termenului de o lună care începe să
curgă de la data aplicării sancţiunii.
Din perspectivele analizate, se ridică problema dacă, pentru a produce efectul întreruptiv de
prescripţie, este necesar ca o astfel de comunicare să fie primită efectiv de către persoana
sancţionată ori dacă este necesară şi suficientă expedierea corespondenţei de către organul
constatator sau, după caz, de organul care a aplicat sancţiunea.
În opinia ICCJ, pentru a se produce efectul întreruptiv de prescripţie este necesară şi
suficientă expedierea actului, către contravenient, prin poştă cu aviz de primire, aceasta
reprezentând o comunicare aptă a fi primită, fără a mai fi necesar să se aştepte ori să se realizeze o
primire efectivă a actului din partea destinatarului, pentru ca, mai apoi, în funcţie de atitudinea
acestuia, să se procedeze la afişarea actului.
În această interpretare şi aplicare a legii se poate considera că au existat diligenţele necesare
din partea organului constatator şi/sau sancţionator, pentru conservarea dreptului său, de a obţine
executarea sancţiunii şi pentru îndeplinirea obligaţiei legale de comunicare.
Pe de altă parte, nu sunt validate comportamentele abuzive şi dilatorii din partea persoanelor
sancţionate contravenţional care, amânând ori refuzând primirea corespondenţei, pot determina
depăşirea termenului de prescripţie prevăzut de lege şi, ca atare, ineficacitatea actului sancţionator.

Exemple
Prescriptia executarii sanctiunii contraventionale. Mijlocul
procedural prin care poate fi invocata.
In conditiile in care se prevede expres ca sanctiunea necomunicarii
procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei in termen de o
64
luna este prescriptia executarii amenzii, ceea ce constituie un incident ce
impiedica executarea silita, iar potrivit prevederilor art.399 C.proc.civ
impotriva executarii silite, precum si impotriva oricarui act de executare se
poate face contestatie la executare, este evident ca folosirea contestatiei la
executare in aceasta situatie constituie singurul mijloc procedural pus la
dispozitia partii pentru invocarea unei asemenea neregularitati. Invocarea
acestui motiv pe calea plangerii contraventionale nu este posibila, intrucat
aceasta cale vizeaza nelegalitatea sau netemeinicia procesului-verbal; or,
necomunicarea acestuia in termen este un fapt ulterior.
Este adevarat ca sanctiunea prescriptiei prezinta in acest caz trasaturi
atipice, generate insa de regimul special al materiei contraventiilor,
deoarece, chiar daca se refera la dreptul de a cere executarea silita, termenul
nu curge conform regulii generale prevazute de art.405 alin.2 C.proc.civ. de
la data cand se naste dreptul de a cere executarea silita, care este data la care
a expirat termenul pentru formularea contestatiei sau data la care hotararea
prin care s-a solutionat plangerea a ramas irevocabila si deci organul de
executare poate proceda la executare. Aceasta imprejurare nu este insa de
natura sa inlature concluzia formulata anterior, fata de existenta unei
dispozitii legale exprese in acest sens care prevede sanctiunea nerespectarii
acestei dispozitii legale de catre organul constatator.
In aceste conditii, intrucat legea nu numai ca permite, ci chiar obliga
la folosirea caii procedurale a contestatiei la executare, motivul invocat de
contestator nu poate fi analizat pe calea plangerii contraventionale. (Sent.
Civ. 2256/2006).

Să ne reamintim...


Prescriptia intervine atunci când procesul verbal de constatare a
contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună
de la data aplicării sancţiunii

Termenul de o luna este un termen special de prescripţie a cărui
împlinire atrage stingerea dreptului autorităţii de a obţine executarea
sancţiunii contravenţionale aplicate

Prescripţia poate fi constatată şi în procedura plângerii
contravenţionale.

65
II.2.5 Executarea benevola si executarea silita a sanctiunii contraventionale

II.2.5.1. Executarea benevola a sanctiunii contraventionale cu amenda

Procesul-verbal neatacat în termenul prevazut la art. 31, precum si hotarârea judecatoreasca


irevocabila prin care s-a solutionat plângerea constituie titlu executoriu, fara vreo alta formalitate.

Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data
încheierii procesului-verbal ori, dupa caz, de la data comunicarii acestuia, jumatate din minimul
amenzii prevazute în actul normativ, agentul constatator facând mentiune despre aceasta posibilitate
în procesul-verbal. În actul normativ de stabilire a contraventiilor aceasta posibilitate trebuie
mentionata în mod expres.
Termenele statornicite pe ore încep sa curga de la miezul noptii zilei urmatoare, iar
termenul care se sfârseste într-o zi de sarbatoare legala sau când serviciul este suspendat se va
prelungi pâna la sfârsitul primei zile de lucru urmatoare.
In cea ce priveste locul executarii, amenzile care se cuvin bugetului de stat pot fi achitate la
Casa de Economii si Consemnatiuni - C.E.C. S.A. sau la unitatile Trezoreriei Statului, iar amenzile
cuvenite bugetelor locale se achita la Casa de Economii si Consemnatiuni - C.E.C. - S.A. sau la
casieriile autoritatilor administratiei publice locale ori ale altor institutii publice abilitate sa
administreze veniturile bugetelor locale, indiferent de localitatea pe a carei raza acestea
functioneaza, de cetatenia, domiciliul sau de resedinta contravenientului ori de locul savârsirii
contraventiei, precum si la ghiseul unic din punctele de trecere a frontierei de stat a României.
Dovada executarii se face prin preda de catre contravenient agentului constatator sau se
trimite prin posta organului din care acesta face parte, a unei copii de pe chitanta.
Amenzile contraventionale pot fi achitate si prin intermediul instrumentelor de plata
electronica în cadrul Ghiseului virtual de plati, proiect-pilot coordonat de Minsterul Comunicatiilor
si Tehnologiei Informatiei, parte a Sistemului e-guvernare, din cadrul Sistemului Electronic
National. În acest caz:
a) achitarea unei amenzi contraventionale se dovedeste prin prezentarea extrasului de cont
al platitorului sau a dovezii de plata emise de Ghiseul virtual de plati, aceasta specificând data si ora
efectuarii platii;
b) se elimina obligativitatea pentru platitor de a preda o copie de pe extrasul de cont sau de
pe dovada de plata emisa de Ghiseul virtual de plati catre agentul constatator sau organul din care
acesta face parte.
Dispozitiile art. 28 din OG 2 se aplica si în cazurile prevazute la art. 10 alin. (2), daca
contravenientul achita jumatate din minimul amenzii prevazute de actul normativ pentru fiecare
dintre contraventiile constatate, fara ca prin totalizare sa se depaseasca maximul prevazut pentru
contraventia cea mai grava.

66
In ceea ce priveşte sancţiunea contravenţională cu avertisment adresată oral atunci când
contravenientul este prezent la constatarea contraventiei si sanctiunea este aplicata de agentul
constatator, se constituie executată la momentul adresării. In celelalte cazuri avertismentul se
socoteste executat prin comunicarea procesului-verbal de constatare a contraventiei, cu rezolutia
corespunzatoare.
Daca sanctiunea a fost aplicata de instanta prin înlocuirea amenzii contraventionale cu
avertisment, comunicarea acesteia se face prin încunostintare scrisa şi se socoteşte executată la
momentul primirii documentului..

II.2.5.2. Executarea silita sanctiunilor contraventionale cu amenda

Punerea în executare a sanctiunii amenzii contraventionale se face astfel:


a) de catre organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se exercita
calea de atac impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei în termenul prevazut de lege;
b) de catre instanta judecatoreasca, în celelalte cazuri

În vederea executarii amenzii, organele abilitate vor comunica din oficiu procesu-lverbal
de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii, neatacat cu plângere în termenul legal, în
termen de 30 de zile de la data expirarii acestui termen, ori, dupa caz, dispozitivul hotarârii
judecatoresti irevocabile prin care s-a solutionat plângerea, în termen de 30 de zile de la data la care
hotarârea a devenit irevocabila, astfel:
a) pentru sumele care se fac venit integral la bugetele locale, organelor de specialitate ale
unitatilor administrativ-teritoriale în a caror raza teritoriala domiciliaza contravenientul persoana
fizica sau, dupa caz, îsi are domiciliul fiscal contravenientul persoana juridica;
b) pentru sumele care se fac venit integral la bugetul de stat, organelor de specialitate ale
unitatilor subordonate Ministerului Finantelor Publice - Agentia Nationala de Administrare Fiscala,
în a caror raza teritoriala îsi are domiciliul fiscal contravenientul persoana juridica.
Executarea se face în conditiile prevazute de dispozitiile legale privind executarea silita a
creantelor fiscale.
Impotriva actelor de executare se poate face contestatie la executare, în conditiile legii.

În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la


ramânerea definitiva a sanctiunii si nu exista posibilitatea executarii silite, acesta va sesiza instanta
în circumscriptia careia s-a savârsit contraventia, în vederea înlocuirii amenzii cu sanctiunea
prestarii unei activitati în folosul comunitatii, tinându-se seama, dupa caz, si de partea din
amenda care a fost achitata.
În cazul în care contravenientul, citat de instanta, nu a achitat amenda în termenul prevazut
de lege, instanta procedeaza la înlocuirea amenzii cu sanctiunea prestarii unei activitati în folosul

67
comunitatii pe o durata maxima de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25
de ore.
Hotarârea prin care s-a aplicat sanctiunea prestarii unei activitati în folosul comunitatii este
supusa recursului.
Urmarirea punerii în executare a sentintelor se realizeaza de catre serviciul de executari
civile de pe lânga judecatoria în a carei raza s-a savârsit contraventia, în colaborare cu serviciile
specializate din primarii.
Executarea sanctiunilor contraventionale complementare se face potrivit dispozitiilor
legale.

II.2.5.3. Executarea sancţiunii cu confiscarea

Confiscarea se aduce la îndeplinire de organul care a dispus aceasta masura, în conditiile


legii.
In caz de anulare sau de constatare a nulitatii procesului-verbal bunurile confiscate, cu
exceptia celor a caror detinere sau circulatie este interzisa prin lege, se restituie de îndata celui în
drept.
Daca bunurile supuse confiscarii au fost valorificate, instanta va dispune sa se achite celui
în drept o despagubire care se stabileste în raport cu valoarea de circulatie a bunurilor.
In scopul executarii despagubirii stabilite pe baza de tarif actele prevazute la art. 39 alin.
(2) din OG 2 din 2001, se comunica si partii vatamate, care va proceda potrivit dispozitiilor legale
referitoare la executarea silita a creantelor.

Exemple

Termenul în care se poate solicita înlocuirea amenzii


contravenţionale cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii

Conform art. 131 din O.G. nr. 92/2003, dreptul de a cere executarea
silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a
anului următor celui în care a luat naştere acest drept, iar acest termen de
prescripţie se aplică şi creanţelor provenind din amenzi contravenţionale.
Procesul-verbal în discuţie a fost încheiat în cursul anului 2004, astfel
că executarea silită se putea realiza cel mai târziu până la data de 1 ianuarie
2010, iar prescripţia afectează inclusiv dreptul de a solicita înlocuirea amenzii
contravenţionale cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, plasat în
faza executării sancţiunii.
Reţinând şi faptul că nu există cauze de întrerupere sau suspendare a
cursuluiprescripţiei în sensul art. 132-133 din Codul de procedură fiscală,

68
înscrisurile comunicate de recurent atestând faptul că nici nu s-a procedat la
începerea executării silite a intimatului, iar sesizarea instanţei s-a făcut după
data de 1 ianuarie 2010, se constată că dispoziţiile privind prescripţia dreptului
sunt pe deplin aplicabile

Să ne reamintim...

Procesul-verbal neatacat în termenul prevazut la art. 31, precum si hotarârea
judecatoreasca irevocabila prin care s-a solutionat plângerea constituie titlu
executoriu, fara vreo alta formalitate

Termenele statornicite pe ore încep sa curga de la miezul noptii zilei
urmatoare, iar termenul care se sfârseste într-o zi de sarbatoare legala sau
când serviciul este suspendat se va prelungi pâna la sfârsitul primei zile de
lucru urmatoare

Dovada executarii se face prin preda de catre contravenient agentului
constatator sau se trimite prin posta organului din care acesta face parte, a
unei copii de pe chitanta

Punerea în executare a sanctiunii amenzii contraventionale se face astfel:
a) de catre organul din care face parte agentul constatator, ori de câte
ori nu se exercita calea de atac impotriva procesului-verbal de constatare a
contraventiei în termenul prevazut de lege;
b) de catre instanta judecatoreasca, în celelalte cazuri

II.2.6. Rezumat

Executarea pedepselor stabilite prin procesul verbal de constatare a
contraventiei si de aplicare a ssanctiunilor contraventionale cunoaste
urmatoarele momente/etape importante:
1. inmanarea sau comunicarea procesului verbal, dupa caz
2. verificarea indeplinirii procedurii de comunicare in termenul si
modalitatile prevazute de lege
3. executarea benevola a pedepsei, iar in caz contrar
4. executarea silita a pedepsei.
5. verificarea termenului de prescriptie a executarii

69
II.2.7. Test de evaluare a cunoştinţelor
1. Care sunt modalităţile de comunicarea procesului-verbal.
2. Ce sancţiuni nu pot fi executate silit.
3. Care este termenul general de prescriptie a executării silite a pedepsei
contraventionale.

70
Unitatea de învăţare II.3. Căile de atac; Plângerea
contravenţională şi apelul

Cuprins
II.3.1. Introducere.................................................................................................................................71
II.3.2. Competenţele unitatii de invatare .........................................................................................72
II.3.3. Plangerea contraventionala: scop, definitie, persoane interesate, instanta
competenta, posibilele solutii...........................................................................................................................72
II.3.4. Efectele depunerii plangerii contaventionale .....................................................................77
II.3.5. Soluţii posibile.............................................................................................................................79
II.3.6. Termenul de decadere...............................................................................................................83
II.3.7. Alte elemente privind procedura contraventionala ............................................................86
II.3.7.1. Apelul............................................................................................................................86
II.3.7.2.Prezumtiile de legalitate si temeinicie si prezumtia de nevinovatie ........86
II.3.8. Rezumat.......................................................................................................................................92

II.3.1. Introducere
Conturarea regimului juridic contraventional ca un regim de sine statator,
independent si fata de regimul administrativ, presupune rezolvarea în mod
corespunzator a aspectelor esentiale ale acestei proceduri referitoare la constatarea
contraventiei, aplicarea sanctiunii, si îndeosebi la caile de atac.
Procedura contraventionala potrivit reglementarii cadru cuprinde 4 faze
(etape):
- constatarea contraventiei
- aplicarea sanctiunilor contraventionale
- executarea sanctiunilor contraventionale
- caile de atac
Realizând analiza primelor trei elemente se constata ca procedura
contraventionala este asezata la granita dintre procedura penala si procedura
civila, sub aspecte care tin de individualizarea sanctiunilor sau de masura
confiscarii care pastreaza mult din tiparul confiscarii prezentate de textul Codului
penal.
Prin urmare, desi respecta regulile unei proceduri civile tipice, procedura
contraventionala este una mult mai complexa, iar câteva dintre problemele
controversate prezentate demonstreaza necesitatea elaborarii unei proceduri
contraventionale de sine statatoare care sa stabileasca un set mult mai precis si mai
bine definit de norme aplicabile în acest domeniu.

71
II.3.2. Competenţele unităţii de învăţare
Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal prezentarea catre
studenţi a elementelor necesare intelegerii procedurii de atac a proceselor verbale
de constatarea contraventiei, care desi sunt prezentein dreptul contraventional ele
fac legatura cu materiile de baza in domeniu, drept procesual civil si drept
procesual penal.
La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:

inţeleagă locul şi rolul contestaţiei, plangerii impotriva proceselor verbale de
constatarea

contraventiei
determine corect instanta competentă;

identifice elementele in baza carora se formuleaza plangerea, contestatia;

identifice corect momentul in care incepe să curgă termenul de contestare şi de
atac cu apel

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2 ore.

II.3.3. Plangerea contraventională: scop, definiţie, persoane interesate, instanţa


competentă, posibilele soluţii

Procesul verbal de constatare a contraventiei prin care s-a aplicat o sanctiune principala
sau complementara fiind un act administrativ este executoriu din oficiu.
Calea specifica de atac în materie contraventionala este plângerea. Ea este considerata
o cale de atac ordinara "apta de a fi utilizata împotriva tuturor sanctiunilor contraventionale,
indiferent de motivele invocate".
Plângerea este un mijloc procedural prin care persoanele interesate, în cazurile admise
de lege, ataca unele acte întocmite de organe ale statului, solicitând organelor competente sa le
anuleze ori sa le modifice.
Plângerea este o cale evolutiva de atac, adica o cale prin care se atacă la judecatorie o
hotarâre data de un organ obstesc sau administrativ cu caracter jurisdictional, fie un act
administrativ în cazuri specificate de legea speciala.
Într-adevar, atât Ordonanta Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al
contraventiilor cât si alte acte normative prevad ca "împotriva procesului verbal de constatare
a contraventiei si de aplicare a sanctiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data
înmânarii sau comunicarii acestuia".

72
De asemenea prin plangerea contraventionala se intelege cererea prin care
contravenientul contesta, in fata instantei, legalitatea si/sau temeinicia procesului verbal de
contraventie incheiat de organul constatator.

Persoanele care au interes si care pot formula plangerea contraventionala sunt:


- contravenientul, care ataca legalitatea si/sau temeinicia procesului verbal de
contraventie incheiat de organul constatator.
- partea vatamata care poate face plângere numai în ceea ce priveste despagubirea
- persoana careia ii apartin bunurile confiscate, altula decât contravenientul, numai în
ceea ce priveste masura confiscarii.

Instanta competenta
Conform noilor prevederi, plangerea se depune la judecatoria in a carei circumscriptie a
fost savarsita contraventia, spre deosebire de prevederile anterioare care aratau ca plângerea
însotita de copia de pe procesul-verbal de constatare a contraventiei se depune la organul din
care face parte agentul constatator, acesta fiind obligat sa o primeasca si sa înmâneze
depunatorului o dovada în acest sens si ca plângerea împreuna cu dosarul cauzei se trimit de
îndata judecatoriei în a carei circumscriptie a fost savârsita contraventia.
Odata investita cu judecarea cauzei, judecatoria va fixa un termen de judecata, care nu
poate depasi 30 de zile, si va dispune citarea contravenientului sau, dupa caz, a persoanei care
a facut plângerea, a organului care a aplicat sanctiunea, a martorilor indicati în procesul-verbal
sau în plângere, precum si a oricaror alte persoane în masura sa contribuie la rezolvarea
temeinica a cauzei.
Acestea din urma pot fi considerate:
- contravenientul (daca nu el a facut plangerea);
- partea vatamata (daca nu ea a facut plangerea);
- martorii care au semnat in procesul verbal de constatare a
contraventiei;
- agentul constatator (daca nu a aplicat el sanctiunea)
In cazul în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulatie,
judecatoria va cita si societatea de asigurari mentionata în procesul-verbal de constatare a
contraventiei.
Instanta competenta sa solutioneze plângerea asculta pe cel care a facut-o si pe celelalte
persoane citate, daca acestia s-au prezentat, administreaza orice alte probe prevazute de lege,
necesare în vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal, si hotaraste asupra
sanctiunii, despagubirii stabilite, precum si asupra masurii confiscarii.
Instanţa învestită cu soluţionarea unei plângeri contravenţionale este singura care trebuie
să stabilească dincolo de orice îndoială rezonabilă, în baza probatoriului administrat, 73
eventuala vinovăţie a contravenientului, şi astfel să nu facă o aplicare strictă a regulii onus
probandi incumbit actori, astfel încât, în măsura în care contravenientul se află în situaţia de a
nu putea propune probe şi deci de a nu se putea apăra efectiv, să-i fie respinsă plângerea
contravenţională pe considerentul că nu a putut să dovedească cele susţinute în plângerea
contravenţională şi să răstoarne prezumţia relativă de adevăr a procesului-verbal
contravenţional. În caz contrar, într-o asemenea situaţie instanţa nu ar face altceva decât să
(re)confirme “vinovăţia” contravenientului reţinută într-un act administrativ cu caracter
individual întocmit de un agent al statului care nu prezintă garanţii de independenţă şi
imparţialitate asemenea unui judecător.
Sub acest aspect amintim că însăşi Curtea Constituţională a României a subliniat în
cuprinsul Deciziei nr. 1096/2009 că: ” Cel care a formul at plângerea nu trebuie să
își demonstreze propria nevinovăţie (…). Chiar dacă art. 47 din Ordonanța Guvernului
nr.2/2001 face referire la dispozițiile Codului de procedură civilă, instanțele de judecată nu
pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele
trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenția
intră sub incidența art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertă ților
fundamentale. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Anghel împotriva
Romaniei, 2007, a statuat că, <<deși statele au posibilitatea de a nu sancționa unele
infracțiuni sau le pot pedepsi pe cale contravenționala decât pe cale penală, autorii
infracțiunilor nu trebuie să se afle într-o situație defavorabilă pentru simplul fapt că regimul
juridic aplicabil este diferit de cel aplicabil în materie penală>>. O asemenea poziție este
firească, întrucât, în caz contrar, autorul unei contravenții, din punct de vedere al protecției
juridice de care se bucură, s-ar afla pe o treaptă inferioar ă autorului unei infracțiuni în
sensul Codului penal român, ceea ce este inadmisibil din moment ce ambele fapte țin
demateria penală în sensul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale.”

Exemple
Instanţa iniţial învestită a constatat că cele două contravenţii pentru care a
fost sancţionat petentul (nedepunerea raportului veniturilor şi cheltuielilor
electorale şi nedeclararea numărului de materiale de propagandă electorală) au ca
element material acţiuni care se pot realiza doar la sediul Autorităţii Electorale
Permanente şi nu la domiciliul petentului, astfel cum a susţinut acesta, reţinând
incidente dispoziţiile art.38 alin. (1) şi art.29 alin.(4) din Legea nr.334/2006.
Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin sentinţa civilă nr.3759 din 12 aprilie
2013 a invocat, la rândul său, excepţia necompetenţei sale teritoriale pe care a

74
admis-o, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei
Târgu Cărbuneşti, a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a dispus
înaintarea dosarului către În a l t a Curte de Casaţie şi Justiţie.
Instanţa a reţinut că potrivit dispoz. art.44 din Legea nr.334/2006
prevederile art. 41 şi 43 din lege se completează cu dispoziţiile Ordonanţei
Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002 cu modificările şi completările
ulterioare.
Art. 41 din Legea nr.334/2006 stabileşte că încălcările dispoziţiilor acestei
legi constituie contravenţii şi cui se pot aplica sancţiunile contravenţionale, fără a
conţine norme procedurale derogatorii de la norma cadru reprezentată de OG
nr.2/2001.
Judecătoria Râmnicu Vâlcea a stabilit, pe cale de consecinţă, că regulile de
soluţionarea a plângerii împotriva actelor de constatare şi sancţionare a
contravenţiilor prevăzute de Legea nr.334/2006 şi competenţa de soluţionarea a
acestora urmează regulile de drept comun cuprinse în art.31 şi urm. din OG
nr.2/2001.
Totodată, a reţinut că locul săvârşirii contravenţiilor este locul din care ar
11 trebuit comunicate datele impuse de art. 38 alin. (1) şi art. 29 alin. (4) din
Legea nr.334/2006, adică domiciliul candidatului independent la alegerile locale.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost
legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C.proc.civ., Înalta
C u r t e a reţinut următoarele:
Prin procesul verbal contestat, respectiv procesul-verbal emis de
Autoritatea Electorală Permanentă, Filiala Sud Vest Oltenia, din 29.11.2010
petentul, în calitatea de candidat independent la funcţia de consilier local al
comunei Berleşti, judeţul Gorj, fost sancţionat contravenţional pentru că nu şi-a
declarat şi înregistrat mandatar financiar la Autoritatea Electorală Permanentă
(AEP) pentru alegerile autorităţilor administraţiei publice locale din data de
10.06.2012 conform art.26 alin. (12) din Legea nr.334/2006 privind finanţarea
activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, pentru că nu a
depus la AEP raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale aşa cum
prevăd dispoz. art. 38 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii
partidelor politice si a campaniilor electorale şi pentru că nu a declarat numărul de
materiale de propagandă electorală, defalcat pe categorii aceleiaşi autorităţi
electorale, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 29 a l i n . (4) din aceeaşi lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 26 a l i n . ( 1 ) primirea donaţiilor sau a legatelor

75
de la persoane fizice ori juridice se face numai printr-un mandatar financiar,
desemnat în acest scop de conducerea p a r t i d u l u i , mandatar care potrivit
alin. 3 al textului citat este obligat să ţină evidenţa operaţiunilor financiare
derulate în perioada electorală. Totodată, potrivit alin. (12) calitatea de mandatar
financiar se dobândeşte numai după înregistrarea sa oficială la AEP, iar potrivit
alin. (13) candidaţii nu pot fi mandatari financiari.
Potrivii art. 27 din Legea nr. 334/2006 prevederile art. 26 se aplică în mod
corespunzător şi candidaţilor independenţi.
Dispoziţiile art. 41 alin.( 1 ) di n lege precizează că încălcarea dispoziţiilor
art. 26 alin. (1), (3), (4), (11), (13); art. 29 alin. (2)-(4), (6 şi art. 38 constituie
contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 5000 lei la 25.000 lei.
Actul normativ citat, în baza căruia a fost sancţionat petentul pentru
contravenţia de a nu îşi fi numit un mandatar financiar,care avea atribuţiile ce
intrau în sfera de incidenţă a art. 29 alin. (4) şi art. 38 alin. (1) din Legea
nr.334/2006, nu cuprinde dispoziţii exprese privitoare la competenţa instanţelor
care soluţionează contestaţiile formulate împotriva procesului verbal de
contravenţie.
Astfel, art. 44 d i n lege menţionează că prevederile ari. 41 se completează
cu dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată
cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi
completările ulterioare.
Prin urmare, în speţă, se aplică dispoziţiile de drept comun în materie
contravenţională, respectiv art. 32 a l i n . (1) din OG nr. 2/2001.
Potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, plângerea împotriva
procesului verbal de contravenţie împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată
judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
În ceea ce priveşte definirea locului săvârşirii contravenţiei, se constată că,
în speţă, domiciliul petentului nu are nicio relevanţă, pentru că ceea ce interesează
este actul material comis (sau omis) şi locul în care acesta şi-a produs efectele.

Cum în procesul verbal de contravenţie se menţionează expres de către


agenţii constatatori, controlori financiari electorali în cadrul Filialei Sud-Vest
Oltenia a AEP, că au constatat la sediul Filialei Sud-Vest Oltenia a AEP faptele ce
constituie contravenţie, pentru că petentul nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute
de dispoziţiile art. 26 alin. (12), art. 29 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (1) din Legea nr.
334/2006, în sensul că nu a declarat şi înregistrat un mandatar financiar care să
depună şi să transmită documentele prevăzute de textele legale menţionate la
sediul Filialei Sud Vest Oltenia a AFP, cu sediul în

76
Râmnicu Vâlcea, rezultă că locul săvârşirii contravenţiei este sediul instituţiei
unde trebuiau depuse documentelor în discuţie, în speţă, municipiul Râmnicu
Vâlcea, jud. Vâlcea.
Prin urmare, competenţa teritorială de soluţionare a plângerii
contravenţionale statuată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform art. 20
C.proc.civ. aparţine Judecătoriei Râmnicu -Vâlcea, în aplicarea art. 32 alin. (2)
din O.G. nr. 2/2001.

II.3.4. Efectele depunerii plangerii contaventionale

Conform art 32 alin 3 din OG 2 din 2001, plangerea duce la suspendarea executarii. In
cazul plangerii partii vatamate sau celei careia ii apartin bunurile confiscate, suspendarea
opereaza numai in privinta despagubirii sau confiscarii.
Suspendarea executarii are loc de drept in temeiul legii fara a fi nevoie de solicitare in
acest sens.
Simpla inregistrare a plangerii, in temeiul legal opreste trecerea la executarea silita a
amenzii aplicate, iar daca a fost declansata, se va sista pe calea contestatiei la executare.
Suspendarea executarii în ceea ce priveste masura confiscarii consta în aceea ca pâna la
ramânerea irevocabila a hotarârii judecatoresti prin care se solutioneaza plângerea
contraventionala bunurile confiscate nu pot fi valorificate. Suspendarea executarii nu consta în
restituirea bunurilor confiscate întrucât aceasta ar echivala cu o desfiintare temporara a masurii
confiscarii si nu cu suspendarea ei, în sensul prevazut de dispozitiile art.41 din OG 2/2001.

CSJ Sectiile Unite prin DECIZIA nr. 1 din 18 februarie 2002 privind aplicarea
dispoziţiilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei impotriva unor activităţi
comerciale ilicite, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, în sensul celor ce se vor arata în
continuare.
CSJ a stabilit ca, în cazul plangerilor îndreptate impotriva actelor de constatare şi
sancţionare a contravenţiilor prevăzute la art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990, modificată prin
Ordonanta Guvernului nr. 126 din 29 august 1998, prezentarea ulterioara, în fata instanţelor
judecătoreşti, a actelor prin care se dovedeşte provenienta licita a bunurilor ce nu erau însoţite,
în momentul constatării contravenţiei, de astfel de documente atrage anularea procesului-
verbal de contravenţie, exonerarea contravenientului de plata amenzii aplicate şi restituirea
mărfii confiscate.
Pentru a se pronunta astfel, instant a luat in considerare urmatoarele:
1. Potrivit art. 11 alin. (1) şi (5) din aceasta ordonanta, "caracterul contraventional al
faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau

77
morale, cazului fortuit, iresponsabilitatii, betiei involuntare complete, erorii de fapt, precum şi
infirmităţii, dacă are legatura cu fapta săvârşită", iar atributia de a constata aceste cauze revine
numai instanţei de judecata. A considera altfel ar insemna ca în cazuri de efectuare cu
bunacredinta a actelor sau faptelor de comerţ cu bunuri având provenienta vadit licita, dar fără
posibilitatea prezentării documentelor de provenienta în momentul efectuării verificării,
persoana care le-ar deţine sa nu mai poată justifica provenienta lor nici în fata instanţei de
judecata, ceea ce ar fi inadmisibil.
Inadmisibilitatea unei atare interpretări rezulta şi din aceea ca prin art. 47 din
Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 s-a prevăzut ca "dispoziţiile prezentei ordonanţe se
completează cu dispoziţiile Codului de procedura civilă". Or, în conformitate cu art. 167 alin. 1
din Codul de procedura civilă, "dovezile se pot incuviinta... dacă instanta socoteşte ca ele pot
sa aducă dezlegare pricinii", iar potrivit alin. 3 al aceluiaşi articol "dovada şi dovada contrarie
vor fi administrate pe cat cu putinta în acelaşi timp".
Reiese, deci, din dispoziţiile Codului de procedura civilă, la care se face trimitere prin
art. 47 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, ca
instanţele de judecata nu se pot abate de la cerinta de a admite ca dovada nu numai procesul-
verbal de constatare a contravenţiei prevăzute de Legea nr. 12/1990, ci sunt datoare sa
încuviinţeze, în conformitate cu art. 167 şi următoarele din acel cod, administrarea tuturor
dovezilor susceptibile a duce la dezlegarea pricinii, cu atât mai mult a celor prin care se
vizează stabilirea existenţei documentelor de provenienta, cum sunt factura fiscală, factura,
avizul de însoţire a mărfii şi celelalte acte la care se referă art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990,
republicată, astfel cum a fost modificat şi completat prin Ordonanta Guvernului nr. 126/1998.
2. A nu admite luarea în considerare a unor astfel de dovezi ar insemna sa se
contravina principiului aflarii adevărului şi sa nu se pronunţe o soluţie dreapta, incalcandu-se
astfel dreptul la un proces echitabil instituit prin art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, la care România a devenit parte. Pe
de alta parte, în condiţiile dovedirii provenientei licite a mărfurilor sau produselor care au făcut
obiectul efectuării de acte ori fapte de comerţ sau au fost destinate sa servească la astfel de
operaţiuni, nu se mai justifica nici menţinerea confiscării dispusă prin procesul-verbal de
constatare a contravenţiei.
Sub acest aspect trebuie sa se aibă în vedere ca scopul adoptării Legii nr. 12/1990 este
acela al asigurării protecţiei populaţiei impotriva unor activităţi comerciale ilicite, atât prin
sancţionarea penală sau contravenţională, după caz, a celor care incalca dispoziţiile acestei
legi, cat şi prin confiscarea bunurilor care au servit sau au fost destinate sa servească la
săvârşirea de activităţi comerciale ilicite.
3. În măsura în care, pe calea soluţionării plângerii îndreptate impotriva actelor de
constatare şi sancţionare a contravenţiilor prevăzute la art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990,
republicată, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanta Guvernului nr.

78
126/1998, aprobată prin Legea nr. 243 din 17 decembrie 1998, se constata de instanta de
judecata existenta documentelor de provenienta a mărfurilor, este evident ca aceasta constatare
trebuie sa atragă nu numai anularea procesului-verbal de contravenţie şi exonerarea
contravenientului de plata amenzii aplicate, ci şi restituirea mărfii confiscate. Aceasta soluţie
este impusa şi de reglementarea art. 41 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor, prin care se stabileşte ca "în caz de anulare sau de constatare
a nulităţii procesului-verbal bunurile confiscate, cu excepţia celor a căror deţinere sau
circulaţie este interzisă prin lege, se restituie de îndată celui în drept". Tot astfel, dacă bunurile
ce au făcut obiectul confiscării au fost, între timp, valorificate potrivit alin. (3) din acelaşi
articol va trebui sa se dispună, de către instanta, achitarea unei despăgubiri stabilite în raport cu
valoarea lor de circulaţie.

II.3.5. Soluţii posibile

Plangerea va fi solutionata in termenul optim necesar indeplinirii actelor de procedura,


administrarea probelor, efectuarii cercetarii judecatoresti, prezentarii si redactarii hotararii.
Avand in vedere ca, controlul aplicarii si executarii sanctiunilor contraventionale
principale si complementare este de competenta exclusiva a judecatoriei solutiile posibile date
de sunt:
-de respingere a plangerii cand constata ca sanctiunea este temeinica si legala;
-de admitere a plangerii in totul sau in parte, cand se justifica aceasta.
In caz de anulare a procesului verbal, petentul este exonerat de raspundere.
Totodata, lucrurile confiscate, cu exceptia celor a caror detinere sau circulatie este interzisa,
se restituie
celor in drept.
Daca aceste lucruri au fost valorificate, se va dispune sa se achite o despagubire
baneasca, egala cu suma realizata prin valorificare.
In situatia admiterii in parte a plangerii, se poate reduce amenda in cadrul limitelor
acesteia sau se poate inlocui o sanctiune cu alta (de exemplu amenda cu avertismentul),
facandu-se o noua individualizare a sanctiunii.

Exemple
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarea situaţie
de fapt: Petentul B. V. a fost sancţionat prin procesul-verbal de constatare şi
sancţionare a contravenţiei ….. cu amendă în cuantum de 324 lei, potrivit art.102
alin. 1 pct. 16 din O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice,
fiindu-i aplicate 6 puncte-amendă
.....................................................................
Analizând situaţia de fapt expusă, prin prisma dispoziţiile legale incidente
7
9
în speţă, instanţa apreciază plângerea petentului ca fiind întemeiată în parte pentru
următoarele argumente:
Analizând cuprinsul procesului verbal de contravenţie seria PCA nr.
2631608 cu prioritate sub aspectul legalităţii sale conform prevederilor art. 34
alin.1 din O.G. 2/2001, instanţa constată că acesta a fost încheiat cu respectarea
dispoziţiilor O.G. 2/2001, neexistând motive de nulitate absolută care să poată fi
invocate de instanţă din oficiu. Instanţa reţine de asemenea că nici petentul nu a
contestat procesul-verbal sub aspectul legalităţii sale.
Procedând apoi la analiza temeiniciei procesului-verbal contestat, instanţa
apreciază că din probele administrate în cauză rezultă că situaţia de fapt reţinută
de agentul contestator corespunde realităţii.
Instanţa apreciază că procesului-verbal de contravenţie, fiind întocmit de
un agent al statului, în exerciţiul funcţiunii trebuie să i se recunoască valoare
probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, beneficiind în această situaţie de
prezumţia de legalitate şi temeinicie.
O astfel de prezumţie, nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil,
nefiind de natură a încălca prezumţia de nevinovăţie, garantată de prevederile art.
6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului
(Salabiaku c. Franţei, s. A no 141-A, p. 15, § 28, 7 oct. 1988 ; Telfner c. Austriei,
no 33501/96, § 16, 20 mart. 2001; Anghel c. României, no 28183/03, § 60, 4 oct.
2007), prezumţiile de fapt şi de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice.

Instanţa constată că este permisă utilizarea prezumţiilor şi în materie


penală (cum este calificată şi materia contravenţională prin raportare la
jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului), pentru dovedirea vinovăţiei
făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiţii: respectarea unor limite
rezonabile, ţinându-se cont şi de miza litigiului, şi respectarea dreptului la apărare.

În prezenta cauză, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi în cuantum de


324 lei) cât şi faptul că i-a fost asigurată petentului posibilitatea de a-şi dovedi
susţinerile, de a combate prezumţia de legalitate şi temeinicie, îndreptăţesc
aplicarea prezumţiei de legalitate şi de temeinicie a procesului-verbal, având în
vedere şi faptul că cele consemnate în procesul-verbal de contravenţie au fost
pecepute în mod personal de agentul constatat.
Susţinerea petentului în sensul că nu era plecat din localitate şi prin urmare
nu îi erau aplicabile dispoziţiile legale, este înlăturată de instanţă, având în vedere
faptul că obligaţiile prevăzute de H.G. 1391/2006 în sarcina

80
conducătorilor de vehicole cu tracţiune animală, sunt prevăzute fără a se distinge
zona în care se circulă, indiferent dacă este sau nu localitatea de domiciliu.
Constatând legalitatea şi temeinicia procesului verbal contestat, instanţa va
analiza în continuare sancţiunea aplicată de agentul constatator aşa cum impune
art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001.
Sancţiunea pecuniară în cuantum de 324 lei cu aplicarea a 6 puncte
amendă a fost aplicată de agentul constatator sub minimul legal prevăzut de lege,
în speţă fiind aplicabil aşa cum a reţinut în mod corect şi agentul constatator, art.
102 alin. 1 pct. 16, care prevede aplicarea unei amenzi din clasa a IV a de
sancţiuni, de la 9 la 20 puncte amendă în conformitate cu art. 98 alin. 4 lit. d din
O.U.G. 195/2002.
Faptul că agentul constatator nu a aplicat în mod corect dispoziţiile legale
incriminatoare nu poate fi reţinut ca motiv de nulitate, având în vedere că acesta a
indicat în mod corect textul legal cu incidenţă în speţă. De asemenea, nici faptul
că agentul constatator a aplicat o amendă sub minimul legal prevăzut de lege nu
poate fi motiv de nulitate ce ar putea fi invocat din oficiu de instanţa, având în
vedere si faptul că petentul nu a invocat acest motiv.
Instanţa va avea în vedere faptul că plângerea împotriva procesului-verbal
de contravenţie poate fi considerată o cale de atac împotriva actului încheiat de
agentul constatator, prin urmare apreciază că este aplicabil principiul conform
căruia nu se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai grea, astfel nu va
putea aplica petentului o sancţiune în limitele prevăzute de textul legal corect
individualizat de instanţă.
Instanţa va avea în vedere că în baza art. 7 alin. 3 din O.G. 2/2001 s-a
prevăzut expres posibilitatea aplicării sancţiunii avertismentului şi în situaţia în
care actul normativ de sancţionare a contravenţiei nu prevede expres această
sancţiune, pentru a permite în acest mod sancţionarea faptelor de o gravitate
redusă şi cu luarea în considerare şi a altor criterii de individualizare decât limitele
sancţiunii pecuniare.
Analizând gradul de pericol social concret al faptei săvârşite în
conformitate cu criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, instanţa
consideră că sancţiunea amenzii aplicată este prea aspră, nefiind proporţională cu
gradul de pericol social al faptei săvârşite.
Pericolul social al faptei săvârşite de petent este minim, fapt ce rezultă din
împrejurarea în care a fost săvârşită fapta, din faptul că nu s-au produs urmări
grave pentru siguranţa circulaţiei, atingerea valorilor sociale ocrotite de O.U.G.
195/2002 fiind minimă.
De asemenea pericolul social minim rezultă şi din circumstanţele

81
persoanele ale petentului care s-a prezentat în faţa instanţei şi a furnizat
informaţiile necesare depunând la dosar acte pe care nu le-a avut asupra sa în
momentul încheierii procesului-verbal de contravenţie ce atestă că acesta avea act
de identitate valabil şi pentru căruţa cu care circula exista un certificat de
înregistrare.
Faţă de aceste împrejurări instanţa apreciază că fapta are o gravitate redusă
şi că se impune înlocuirea sancţiunii aplicate cu sancţiunea avertismentului,
aceasta sancţiune răspunzând cerinţelor de proporţionalitate prevăzute de art. 5
alin.5 şi art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001. Aceasta sancţiune este mai potrivită
realizării scopului general al aplicării unei sancţiuni contravenţionale, acela de a
atrage atenţia contravenientului asupra faptei săvârşite şi de a-l determina să
adopte pe viitor un comportament adecvat în societate.

În consecinţă instanţa va admite în parte plângerea petentului şi va


modifica procesul-verbal de contravenţie atacat în sensul înlocuirii sancţiunii
amenzii în cuantum de 324 lei aplicată prin actul atacat cu sancţiunea
avertismentului, menţinând celelalte dispoziţii ale procesului-verbal. De
asemenea, va atrage atenţia petentului asupra pericolului social al faptei săvârşite
şi îi va recomanda să respecte dispoziţiile legale.

Să ne reamintim...

Calea specifica de atac în materie contraventionala este plângerea.

. Plângerea este un mijloc procedural prin care persoanele interesate, în cazurile
admise de lege, ataca unele acte întocmite de organe ale statului, solicitând
organelor competente sa le anuleze ori sa le modifice.

Persoanele care au interes si care pot formula plangerea contraventionala sunt:
contravenientul, partea vatamata, persoana careia i s-au cnfiscat bunurile;

Instanta competenta este judecatoria in a carei circumscriptie a fost savarsita
contraventia

Plangerea duce la suspendarea executarii. Suspendarea executarii are loc de
drept in temeiul legii fara a fi nevoie de solicitare in acest sens

82
II.3.6. Termenul de decadere

Din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001, se observă că termenul de decădere, de 15 zile, în care poate fi formulată plângerea
contravenţională începe să curgă de la două momente alternative prevăzute de text şi anume,
momentul înmânării, respectiv, momentul comunicării procesului verbal de constatare a
contravenţiei şi aplicare a sancţiunii.
Astfel, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale prezentate în partea
introductivă, se observă că, în procedura contravenţională, legiuitorul a înţeles să pună în
relaţie producerea unor efecte juridice, printre care şi determinarea dies a quo, pentru
formularea plângerii contravenţionale, de cunoaşterea, de către persoana sancţionată, a
măsurilor aplicate.
Această cunoaştere, astfel cum vom arăta în cele ce urmează, poate fi efectivă ori
prezumată.
Cunoaşterea actului va fi efectivă atunci când se comunicarea se realizează prin
înmânare persoanei fizice sancţionate, reprezentantului său legal sau celui împuternicit cu
primirea corespondenţei, în cazul contravenientului, persoană juridică.
Înmânarea actului, sub luare de semnătură constituie, în filozofia Ordonanţei
Guvernului nr. 2/2001, modalitatea tehnică principală, de aducere la cunoştinţa
contravenientului a faptei şi sancţiunii aplicate care asigură la cel mai ridicat standard
exigenţele de cunoaştere a conţinutului actului.
Însă, atunci când cunoaşterea actului şi informarea persoanei sancţionate
contravenţional asupra faptei şi sancţiunii aplicate nu pot fi realizate prin înmânare, întrucât
aceasta, deşi prezentă la constatarea faptei şi aplicarea sancţiunii, refuză să primească o copie a
procesului – verbal sau a înştiinţării de plată ori pentru că nu este prezentă la constatare sau
atunci când sancţiunea a fost aplicată în condiţiile art. 21 alin. (2) din ordonanţă, modalitatea
prin care i se aduce la cunoştinţă conţinutul procesului verbal de constatare şi sancţionare
contravenţională este reprezentată de comunicarea actului.
Procedura de comunicare se realizează, potrivit dispoziţiilor art. 27 din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 prin poştă, cu aviz de primire sau prin afişare, la domiciliul sau sediul
contravenientului.
Deşi redactarea textului care utilizează conjuncţia disjunctivă „sau” lasă să se înţeleagă
faptul că cele două modalităţi de comunicare ar fi alternative, fără a exista o ordine de
preferinţă între ele, totuşi, din interpretarea sistematică a legii, raportat şi la natura, importanţa
drepturilor ocrotite, pentru a căror garantare este instituită măsura comunicării, apreciem că
procedura de comunicare a procesului verbal şi a înştiinţării de plată, prin poştă, cu aviz de
primire primează şi este necesar a fi îndeplinită, prealabil comunicării prin afişare.

83
Această din urmă modalitate de comunicare funcţionează doar subsidiar, atunci când
procedura de comunicare prin poştă nu a fost eficientă.
Bunăoară, prin aplicarea dispoziţiilor art. 165 pct. 2 din Noul Cod de procedură civilă,
cu care Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 se completează, potrivit art. 47, în cazul comunicării
actului prin poştă, procedura se socoteşte îndeplinită la data semnării de către parte a
confirmării de primire ori a consemnării, potrivit art. 163, de către funcţionarul poştal, a
refuzului acesteia de a primi corespondenţa.
În cazul refuzului expres de primire a corespondenţei, se observă că legea procesual
civilă, aplicabilă şi în materie contravenţională, instituie o prezumţie absolută, de cunoaştere a
actului, fundamentată pe atitudinea subiectivă a părţii, astfel exteriorizată şi pe necesitatea
prevenirii şi sancţionării abuzului de drept.
În schimb, în cazul refuzului implicit de primire a corespondenţei constând într-o
atitudine omisivă, de neprezentare a persoanei avizate la oficiul poştal, pentru ridicarea
corespondenţei, dat fiind echivocul manifestării de voinţă, devine obligatorie îndeplinirea
procedurii de comunicare prin afişarea actului.
Se observă că prima modalitate de comunicare a actului, prin poştă, cu aviz de primire
conferă certitudine asupra cunoaşterii actului şi este de natură să asigure efectivitatea dreptului
la apărare al persoanei sancţionate contravenţional, sub aspectul garanţiilor dreptului, de a fi
informată asupra faptelor imputate şi sancţiunilor aplicate.
În această interpretare şi aplicare a legii se conferă previzibilitate şi din perspectiva
determinării momentului de la care începe să curgă termenul în care persoana sancţionată
contravenţional poate formula plângere.
Astfel, este surmontat riscul instituirii pe cale pretoriană a unor momente echivalente
comunicării, neprevăzute de lege, pentru acele situaţii în care, în mod justificat sau nu,
persoana sancţionată contravenţional, deşi avizată asupra corespondenţei, omite (din motive ce
ţin sau nu de voinţa sa) ori refuză tacit ridicarea acesteia de la oficiul poştal.
De altfel, simpla avizare nu echivalează cu aducerea la cunoştinţă, iar prezumţia legală,
de luare la cunoştinţă despre conţinutul actului comunicat nu operează de la data înştiinţării, a
avizării, ci de la data ridicării personal, de către destinatarul comunicării, a actului, de la oficiul
poştal, iar în lumina Noului Cod de procedură civilă, şi de la data refuzului expres de primire a
corespondenţei.
Or, îndeplinirea procedurii de comunicare nu poate fi lăsată la discreţia destinatarului
comunicării care, astfel cum am arătat în precedent, ar avea interes în tergiversare, plasând un
dubiu aspra atitudinii sale subiective şi asupra cauzelor care l-au împiedicat să ridice
corespondenţa în termenul de păstrare la oficiul poştal.
În situaţia unor comportamente dilatorii, indiferent dacă ele sunt ori nu culpabile,
autoritatea administrativă, prin agenţi desemnaţi, trebuie să procedeze în modalitatea de

84
comunicare subsidiară, prin afişarea actului la domiciliul ori sediul persoanei sancţionate,
încheind în acest sens un proces verbal, în prezenţa unui martor asistent.
În aceste condiţii, se asigură publicitatea şi opozabilitatea actului sancţionator faţă de
persoana la care acesta se referă şi se creează premisele de acţiune ale unei prezumţii relative,
de cunoaştere a conţinutului actului, prezumţie al cărei fundament este reprezentat de faptul
material, al afişării, într-un loc accesibil persoanei la care actul se referă.
În acelaşi sens, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a arătat că raţiunea
comunicării prin poştă cu aviz de primire constă în aducerea documentelor menţionate în
cuprinsul art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2011 la cunoştinţa persoanei care a săvârşit o
contravenţie, astfel încât aceasta să poată formula plângere în termenul legal de decădere, fiind
obligatoriu ca, în cadrul procedurii contravenţionale, să fie respectate garanţiile prevăzute de
art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

Doar din aceste perspective, îndeplinirea procedurii de comunicare prin afişarea


actului, aflată într-un raport de subsidiaritate faţă de comunicarea prin poştă, cu aviz de
primire, poate constitui o modalitate de comunicare a procesului verbal de constatare şi
sancţionare a contravenţiei, aptă a satisface pe deplin cerinţele procedurale care să asigure
exercitarea dreptului de acces la justiţie şi a dreptului la apărare, întrucât astfel cum s-a arătat
în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Convenţia nu apără drepturi teoretice,
ci efective şi concrete.
Totodată, în această modalitate de interpretare şi aplicare a legii se asigură un just
echilibru între interesele contrare din cadrul procedurii contravenţionale, într-o manieră care să
nu transforme, pe de o parte, dreptul persoanei sancţionate contravenţional, de a i se comunica
actul prin care s-a dispus această măsură într-un nudum jus, iar pe de altă parte, să nu greveze
obligaţia autorităţii cu o sarcină imposibil de realizat, ce ar depinde în exclusivitate de voinţa
persoanei sancţionate.

Să ne reamintim...
Termenul de decădere, în care poate fi formulată plângerea contravenţională, este
de 15 zile,
Acesta începe să curgă de la două momente alternative prevăzute de text şi anume,
momentul înmânării, respectiv, momentul comunicării procesului verbal de
constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii.

85
II.3.7. Alte elemente privind procedura contraventionala

II.3.7.1. Apelul - Calea de atac a hotararilor date de judecatorii in cauzele privind


plangerile contraventionale

Prin dispoziţiile de procedură au fost create condiţiile necesare pentru ca instanţele


judecătoreşti sau alte organe cu activitate jurisdicţională să poată pronunţa hotărâri temeinice şi
legale. Cu toate acestea, mai sunt şi cazuri în care sunt pronunţate hotărâri netemeinice sau
nelegale, fie datorită unor greşeli săvârşite de către instanţele de judecată sau de alte organe cu
activitate jurisdicţională cu prilejul aprecierii împrejurărilor de fapt ori a greşitei aplicări a legii
la cauza dedusă judecăţii, fie datorită insuficienţei materialului probator sau unei greşite
apărări a uneia dintre părţi. Pentru a asigura înlăturarea unor asemenea greşeli, legea a creat
posibilitatea controlului judiciar, instituind diferite căi de atac, prin a căror exercitare se poate
solicita verificarea celor considerate nelegale sau netemeinice şi înlăturarea erorilor săvârşite.
Acesta constituie scopul căilor de atac.
Daca prin lege nu se prevede altfel, hotararea prin care s-a solutionat plangerea poate fi
atacata numai cu apel. Apelul se solutioneaza de sectia de contencios administrativ si fiscal a
tribunalului. Motivarea apelului nu este obligatorie. Motivele de apel pot fi sustinute si oral in
fata instantei. Apelul suspenda executarea hotararii.
Anterior acestei prevederi, calea de atac era recursul.

II.3.7.2.Prezumtiile de legalitate si temeinicie si prezumtia de nevinovatie

Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei beneficiază de prezumţia de


legalitate şi temeinicie, prezumţie care, deşi neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât
în doctrina de specialitate, cât şi în practica instanţelor judecătoreşti. O astfel de prezumţie nu
încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumţia de
nevinovăţie. După cum a constatat şi Curtea Europeana a Drepturilor Omului (cazurle:
Salabiaku c. Franţei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141-A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no
33501/96, § 16, 20 mart. 2001; Anghel c. României, no 28183/03, § 60, 4 oct. 2007),
prezumţiile de fapt şi de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă
utilizarea acestora şi în materie penală (cum este calificată şi materia contravenţională de faţă
prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăţiei făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două
condiţii: respectarea unor limite rezonabile, ţinându-se cont de miza litigiului, şi respectarea
dreptului la apărare.
Pentru intelegerea problemei este necesara o trecere in revista a elementelor studiate
pana in prezent:

86
1. temeiul legal care reglementeaza acest domeniu il constituie Ordonanta
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.
2. putem defini procesul verbal de contraventie, ca fiind acel act juridic, emis de
autoritatile competente, care sta la baza aplicarii unei sanctiuni, in urma
savarsirii unei contraventii (fapta care are un grad de pericol social mai scazut
decat infractiunea si care este pedepsita ca atare).
3. persoana care intocmeste procesul verbal de contraventie poarta denumirea de
“agent constatator”, iar persoana care a savarsit contraventia – “contravenient”.

4. procedura intocmirii unui proces verbal de contraventie, continutul sau si


modalitatea in care acesta poate fi contestat sunt aspecte prevazute in mod
foarte clar, tot de O.G. nr. 2/2001.
5. pentru ca procesul verbal sa fie legal intocmit, continutul acestuia trebuie sa
cuprinda anumite date si mentiuni expres prevazute in art. 16 din ordonanta, in
caz contrar acesta fiind anulabil. In unele situatii, nulitatea procesului verbal
poate fi constatata si din oficiu (art. 17 din ordonanta).
6. contravenientul este nemultumit de sanctiunea care i-a fost aplicata, poate
exercita caile de atac impotriva procesului verbal de contraventie.
7. plangerea impotriva procesului verbal de constatare a contraventiei si de
aplicare a sanctiunii trebuie facuta in termen de 15 zile de la data inmanarii sau
comunicarii acestuia si se depune la judecatoriei in raza careia a fost savarsita
contraventia.
8. odata ce un proces verbal de contraventie a fost contestat, instanta de judecata
are rolul de a verifica legalitatea si temeinicia intocmirii acestuia.

Actualmente se inregistreaza un numar mare de plangeri impotriva proceselor verbale de


constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii contraventionale. Se regasesc atat situatiile
in care procesele verbale sunt contestate in mod justificat, fiind reclamate unele abuzuri din
partea agentului constatator cat si situatiile in care aceasta constituie doar un tertip juridic prin
care contravenientul obtine o “amanare” a executarii sanctiunii care i-a fost aplicata,
speculandu-se faptul ca ordonanta prevede in mod expres, ca “plangerea suspenda executarea”.

Situatii des intalnite sunt cele in care instantele de judecata admit plangerile introduse,
dispunand anularea proceselor verbale contestate, pentru simplu motiv ca acestea nu au fost
intocmite conform O.G. nr. 2/1001. In aceste situatii, instanta de judecata nici nu mai ajunge sa
analizeze fondul problemei, fiind obligata sa constate, de exemplu, ca actul nu cuprinde una
dintre mentiunile obligatorii prevazute la art. 16 din ordonanta, dispunand anularea acestuia.

87
Acestea sunt aspectele care privesc forma procesului verbal de contraventie.
Daca insa se constata ca procesul verbal contestat a fost intocmit cu respectarea O.G. nr.
2/2001, instanta de judecata trece la analizarea fondului cauzei, cu alte cuvinte, la analizarea
faptelor care s-au petrecut, in final formandu-si o opinie care duce fie la admiterea plangerii
formulate si deci la anularea procesului verbal contestat, fie la respingerea plangerii.
Un rol important in formarea aprecierilor instantei de judecata, il constituie probatoriul
administrat pe parcursul procesului. Pana recent, instantele de judecata considerau ca in
materie contraventionala sarcina probei revine contravenientului. Cu alte cuvinte, cel care
contesta un proces verbal de contraventie, trebuia sa vina cu dovezi in sprijinul sustinerilor
sale. Rationamentul instantelor de judecata avea la baza prevederile Codului civil, care
statueaza, in art. 1169, ca “cel ce face o propunere in faţa instanţei de judecată trebuie să o
dovedească”.
Pe cale de consecinta, procesul verbal de contraventie se bucura de o “prezumtie de
legalitate”, aceasta putand fi rasturnata doar de catre contravenient prin probele propuse.
Recurgandu-se insa la acest stereotip (“cel ce face o propunere în faţa instanţei de judecată
trebuie să o dovedească”), consideram ca s-au creat si situatii in care instantele de judecata si-
au “autodiminuat” rolul lor activ, atributie care le permite efectuarea de cercetari cu privire la
cauza respectiva in scopul aflarii adevarului si pronuntarii unei hotarari corecte.
De curand, aceasta problematica, a prezumtiei de legalitate a procesului verbal de
contraventie, a fost supusa atentiei Curtii Europene a Drepturilor Omului. Este vorba de cauza
Anghel contra Romaniei, cauza in carte Curtea, prin hotararea din data de 4 octombrie 2007,
isi exprima in mod foarte clar punctul de vedere cu privire la acest aspect.
In speta mentionata, Curtea considera ca prezumtia de legalitate si de adevar a procesului
verbal de contraventie este o prezumtie “lipsita de rezonabilitate” si ca, astfel, ea violeaza art. 6
al Conventiei, respectiv dreptul la un proces echitabil. In opinia Curtii, modul in care
prezumtia de legalitate in materie contraventionala este perceputa de unele instante de judecata
din tarile europene, printre care si cele din Romania, echivaleaza cu o nerespectare a
prezumtiei de nevinovatie.
Se apreciaza ca “nerespectarea garantiilor fundamentale – printre care prezumtia de
nevinovatie – care protejeaza indivizii in fata posibilelor abuzuri ale autoritatilor, impune in
privinţa aceasta o problema pe baza art. 6 din Conventie”, incalcand dispozitiile acestuia.
Curtea mai constata faptul ca finalitatea art. 6 din Conventie nu este de a inlatura prezumtiile,
ca cea de legalitate, din materie contraventionala, ci de a determina statele ”sa includa aceste
prezumtii in limite rezonabile luand in calcul gravitatea mizei si pastrand dreptul la aparare”.
Aceste concluzii ale Curtii Europene a Drepturilor Omului sunt intr-o oarecare
contradictie cu rationamentul juridic bazat pe prezumtia de legalitate a procesului verbal de
contraventie, practicat de catre instantele romane. Insa, intrucat este vorba despre o hotarare a

88
Curtii Europene a Drepturilor Omului, instantele de judecata din Romania sunt nevoite sa tina
cont de prevederile sale si sa le puna in aplicare.
Astfel, in conditiile in care chiar Curtea Europeana a Drepturilor Omului pune sub
semnul intrebarii prezumtia de legalitate a procesului verbal de contraventie, teoretic, anularea
acestor acte in instanta devine mult mai usor de obtinut de catre contravenient. Practica
judiciara in domeniu din ultimul an confirma acest lucru.
Este de dorit ca rationamentul Curtii Europene a Drepturilor Omului sa fie luat in
considerare de catre instantele de judecata si sa fie interpretat de acestea cu scopul pronuntarii
unor hotarari legale si corecte, acest lucru fiind, in primul rand, in interesul justitiabilului.

Exemple
1. Agentul constatator a constatat ca autoturismul a staţionat pe
domeniul public fără a deţine tichet sau abonament de parcare valabil şi
s-a bazat doar pe prezumţia că proprietarul acelui autoturism este şi
utilizatorul lui. Or, în cursul procesului petentul a reuşit să prezinte probe de
natură a răsturna această prezumţie, din contractul de vânzare-cumpărare
coroborat cu declaraţia unui martor rezultând că petentul a înstrăinat şi predat

autovehiculul anterior constatării faptei contravenţionale. întrucât legea nu


impune drept condiţie ad validitatem încheierea în
formă scrisă a contractului de vânzare-cumpărare a unui autovehicul şi nici
înregistrarea acestuia la autoritatea competentă, iar faţă de terţi dovada
contractului se poate face prin orice mijloc de probă, se poate concluziona că
la data săvârşirii contravenţiei intimatul nu mai deţinea în proprietate
autoturismul.
Reţinând şi faptul că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a
Drepturilor Omului, instanţele interne trebuie să fie în măsură să confirme
procesul-verbal de contravenţie în cadrul unei proceduri care să respecte
principiul contradictorialităţii şi pe baza probelor apreciate ca fiind
concludente şi suficiente, doar astfel fiind exclusă apariţia arbitrariului (cauza
Neaţa c. României), urmează că nu s-a dovedit că intimatul este persoana care
a săvârşit fapta contravenţională reţinută prin procesul verbal contestat.

2. A fost anulat verbal de contravenţie întrucât comportamentul petentei


nu poate fi considerat a se subsuma cazurilor ce fac posibilă angajarea
răspunderii contravenţionale, deoarece contestatoarea nu doar că avea un
plan de pază avizat, dar şi depusese, la data de 08.11.2011, documentaţia
aferentă pentru obţinerea unui nou aviz, obţinând de altfel la

89
data de 08.12.2011, acest aviz favorabil. în aceste condiţii, sancţionarea sa cu
amendă contravenţională la data de 27.11.2011 este nelegală, întrucât, pe de-o
parte, conduita petentei nu se încadrează în textele legale care prevăd
contravenţia reţinută, iar pe de altă parte, nu i se poate reţine petentei vreo
culpă în obţinerea noului aviz. De asemenea, se mai reţine că potrivit
principiului de drept care statuează că nicio persoană nu se poate prevala de
propria incorectitudine sau imoralitate (nemo auditur propriam turpitudinem
allegans), starea de fapt relevată în cauză denotă aceea că, în realitate, aceeaşi
instituţie care eliberează avizul, pe durata soluţionării cererii petentului în
acest sens, procedează la sancţionarea contravenţională a acestuia din urmă

3. În mod legal s-a reţinut că martorii audiaţi nu prezintă suficiente


garanţii pentru a răsturna prezumţia de legalitate a procesului verbal de
contravenţie, Una din martore este angajata societăţii petente, iar celălalt
martor despre care se arată că era un prieten al familiei. Declaraţiile
martorilor au fost contradictorii, nerelevând cu certitudine o altă stare de fapt
decât cea stabilită de agentul constatator.

4. Agentul care a întocmit procesul verbal de constatare a contravenţiei


nu a constatat personal fapta reţinută în sarcina petentului. procesul
verbal deconstatare a contravenţiei nu se poate bucura de prezumţia de
legalitate şi temeinicie, existând dubii serioase cu privire la existenţa faptei şi
a vinovăţiei petentului

5. Situaţia de fapt reţinută în procesul verbal de contravenţie este


rezultatul unor constatări personale a unui organ aflat în exercitarea
atribuţiilor de serviciu, acesta fiind învestit de către stat cu puterea de a
constata şi sancţiona faptele antisociale, având ca scop respectarea legilor
şi apărarea statului de drept. Astfel constatările personale ale unui agent
constatator dau conţinut şi susţinere prezumţiei de legalitate şi temeinicie
procesului verbal. În acest context, veridicitatea constatărilor personale ale
agentului constatator nu poate fi pusă sub semnul întrebării în lipsa unor
minime indicii că situaţia de fapt reţinută în procesul verbal nu ar corespunde
realităţii. Aceste indicii trebuiesc furnizate şi dovedite de petenta-recurentă
care susţine netemeinicia procesului verbal, neputându-se reduce la o simplă
afirmaţie a acestora. în caz contrar, ar fi lipsită de conţinut atât instituţia
răspunderii contravenţionale cât şi puterea organelor abilitate

90
de lege de a acţiona în sensul respectării acesteia

6. Situaţiile in care, in temeiul jurisprudentei CEDO, sarcina probei in


procedura contravenţionala revine agentului constatator; în ce mod se
interpretează prezumţia de legalitate si temeinicie a procesului verbal de
constatare a contravenţiei.
Procesul verbal de constatare a contravenţiei este un act administrativ oficial
cu caracter jurisdicţional. In ceea ce priveşte forţa probantă a procesului
verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, deşi nu este prevăzută de
O.G. 2/2001, totuşi puterea doveditoare este lăsată al aprecierea judecătorului,
deci va avea valoarea probantă a unui act doveditor reconstituit , făcând
dovada până la proba contrară.
Prin urmare, toate constatările făcute personal de către agentul constatator
inserate în procesul verbal pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc
de probă admis de lege. Rezultă deci că cel care contestă acest act
administrativ oficial trebuie să dovedească prin probe nelegalitatea sau
netemeinicia lui, răsturnând deci prezumţia de temeinicie de care se bucură
procesul verbal de contravenţie.
În cauza Ioan Pop c . R omâniei (cererea nr. 40301/04, decizia de
inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a avut din nou ocazia
de a analiza aplicabilitatea garantiilor specifice materiei penale, prevăzute de
art. 6 din Conventie, în domeniul contraventional, precum si modalitatea
concretă în care instantele nationale au respectat prezumtia de nevinovatie a
petentului.
Curtea a concluzionat in sensul ca amenda aplicată în temeiul O.U.G. nr.
195/2002 şi suspendarea dreptului de a conduce se includ în sfera acuzaţiei
în materie penală.Această calificare impune pentru instanţă obligaţia de a
asigura în proces funcţionarea efectivă a tuturor garanţiilor impuse de art. 6
din Convenţie, îndeosebi a celor care privesc contradictorialitatea,
nemijlocirea, dreptul la apărare, precum şi prezumţia de nevinovăţie care, fără
a avea o valenţă absolută, este în strânsă legătură cu prezumţia de legalitate şi
temeinicie a procesului verbal, dată de constatarea personală a faptei de către
agentul constatator.
Asadar, Curtea nu înlătură prezumţia de legalitate a procesului-verbal din
procedura contravenţională română, ci impune echilibrul ce trebuie să existe
între prezumtia de nevinovatie specifică materiei si prezumtia de legalitate si
validitate a procesului-verbal de contraventie
.

91
Să ne reamintim...

Orice ramura de drept este calauzita de principii de drept.


Principiile fundamentale ale dreptului contraventional reprezintă idei directoare
care călăuzesc elaborarea cât şi realizarea normelor contraventionale,
evidenţiind trăsăturile legislaţiei contraventionale. La acestea se adauga si
principiile care guverneaza procedura cotraventionala imprumutate de la
ramurile de drept adiacente dreptului contraventional, asa cum este cazul
prezumtiile de legalitate si temeinicie si prezumtiei de nevinovatie.

II.3.8. Rezumat

Calea specifica de atac în materie contraventionala este plângerea. Ea este
considerata o cale de atac ordinara "apta de a fi utilizata împotriva tuturor

sanctiunilor contraventionale, indiferent de motivele


invocate".
Plângerea este un mijloc procedural prin care persoanele interesate, în cazurile
admise de lege, ataca unele acte întocmite de organe ale statului, solicitând
organelor competente sa le anuleze ori sa le modifice.
▪ Persoanele care au interes si care pot formula plangerea contraventionala sunt
contravenientul, si in masura in care se aplica si persoana vatamata si persoana
a caror bunuri au fost confiscate.
▪ Plangerea se depune la judecatoria in a carei circumscriptie a fost savarsita
contraventia.
▪ Termenul de 15 zile în care poate fi formulată plângerea contravenţională este
un termen de decădere care începe să curgă de la două momente alternative
prevăzute de ordonanata şi anume, momentul înmânării, respectiv, momentul
comunicării procesului verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a
sancţiunii.

Hotararea prin care s-a solutionat plangerea contraventionala poate fi atacata
numai cu apel.

Prezumtiile de legalitate si temeinicie si prezumtia de nevinovatie guverneaza
si influenteaza desfasurarea procedurii contraventionale.

92
Temă de control
1. Prezentaţi o speţă în care a-ţi identificat toate aspectele procedurale amintite în
cadrul Modului II.
2. Identificaţi în cadrul speţei şi principiile de drept contravenţional învăţate.

93