Etica in Afaceri

Laura POŢINCU
ETICA ÎN AFACERI
2021
1
2
Introducere
Cursul intitulat Etică în afaceri are în centrul atenţiei etica şi responsabilitatea socială,
noţiuni care sunt transpuse în realitate mai mult sau mai puţin, de multe ori ignorate, de
principala categorie de comercianţi: societăţile (operatorii economici).
Cursul tratează cele mai importante aspecte teoretice şi practice privind etica aplicată
domeniului afacerilor.
Comportamentul etic al unui operator economic stabileşte legături puternice, bazate pe
încredere şi respect, între aceasta şi partenerii săi comerciali (stakeholderi).
Plecând de la realitatea că aspectele de ordin etic caracterizează totalitatea activităţilor
umane, și activitatea comercială trebuie să se raporteze la anumite cerinţe etice şi să aibă un
fundament moral fără de care comunitatea în ansamblul ei nu ar putea funcţiona. În acest sens,
operatorul economic trebuie să identifice nevoile, dorinţele şi interesele pieţelor vizate, după
care trebuie să furnizeze clienţilor valoare superioară într-un mod care să protejeze sau să
îmbunătăţească existenţa materială şi spirituală a consumatorului şi a comunităţii.
În prezent, în domeniul responsabilităţii sociale corporatiste se încearcă, la nivel
global, la nivel european comunitar, dar şi în România, găsirea unor metode optime de
atragere a operatorilor economici spre această direcție, promovându-se avantajele oferite de
atitudinea responsabilă social faţă de stakeholderi (cei care au un interes ori sunt afectaţi de
activitatea respectivilor operatori economic: consumatori, angajaţi, mediul natural etc.) dar şi
faţă de propria activitate comercială în relaţie cu stakeholderii. Cunoscând aceste avantaje se
doreşte ca operatorii economici să integreze cerinţele responsabilităţii sociale în propriile
strategii de afaceri devenind astfel operatori economici responsabili social.
Obiectivele cursului
Cursul intitulat Etica afacerilor are ca obiectiv principal îmbogăţirea cunoştinţelor
studenţilor Programului de studii Management, forma de învăţământ ID, îmbinând
elemente din sfera disciplinelor cu caracter filosofic, juridic şi economic. În acest
sens, la sfârşitul acestui curs, studenţii vor fi capabili:
▪ să opereze cu noţiuni precum: etică în afaceri, responsabilitate socială
corporatistă, cod etic, instrumente utilizate de operatorii economici responsabili
social;
▪ să identifice comportamente etice ori neetice ale managerilor;
▪ să identifice comportamente responsabile social ale operatorilor economici;
▪ să dezvolte coduri etice;
▪ să realizeze studii de caz în domeniul eticii în afaceri;
▪ să realizeze studii de caz în domeniul responsabilităţii sociale corporatiste;
▪ să dezvolte campanii responsabile social pentru operatori economici având
3
diverse obiecte de activitate.
Cerinţe preliminare
Parcurgerea unităţilor de învăţare necesită cunoştinţe elementare din domeniul
economic şi juridic, cunoştinţe pe care studenţii le-au dobândit în urma parcurgerii
materiilor din primul an de studiu.
Mijloace de lucru
Parcurgerea unităţilor de învăţare nu necesită existenţa unor mijloace sau
instrumente de lucru speciale. Realizarea proiectului va necesita analiza
materialelor imprimate şi electronice (baze de date ştiinţifice) aflate la Biblioteca
Universităţii Transilvania din Braşov.
Structura cursului
Cursul de etică în afaceri este structurat în patru module. Primul modul tratează
aspectele teoretice privind responsabilitatea socială corporatistă și
responsabilitatea economică, al doilea modul cuprinde trei unităţi de învăţare ce
privesc responsabilitatea etică, al treilea modul analizează responsabilitatea
juridică, iar ultimul modul tratează responsabilitatea ecologică. La rândul său,
fiecare unitate de învăţare cuprinde: obiective, elemente teoretice privind tematica
unităţii de învăţare respective, exemple, teste de autoevaluare precum şi teme
propuse spre discuţie.
Studentul va realiza proiectul pe tema aleasă. Sinteza materialelor teoretice şi
analiza diverselor studii de caz necesare realizării proiectului este obligatorie.
Proiectele vor fi încărcate de către studenţi pe platforma e-learning până la odată
prestabilită.
Durata medie de studiu individual

Parcurgerea de către studenţi a unităţilor de învăţare ale cursului de Etică a
afacerilor (atât aspectele teoretice cât şi rezolvarea testelor de autoevaluare şi
analiza temelor) se poate face în 3-4 ore pentru fiecare unitate.
Evaluarea
La sfârşitul semestrului, fiecare student va primi o notă, care va evalua rezolvarea
unui test grilă şi realizarea unui proiect. Testul grilă va deţine o pondere de 60% în
nota finală. Nota aferentă proiectului, realizat pe parcursul semestrului, va deţine o
pondere de 40%.
4
CUPRINS
Introducere ................................................................................................................................. 4
Modului 1. Despre responsabilitatea socială corporatistă, concept ce include etica în
afaceri ........................................................................................................................................ 9
Introducere în responsabilitatea socială corporatistă ................................................................. 9
Obiectivele modului ................................................................................................................... 9
U1. Responsabilitatea socială corporatistă – evoluţie și concept ............................................. 10
M1.U1.1. Introducere în responsabilitatea socială corporatistă .................................... 10
M1.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare ..................................................................... 10
M1.U1.3. Evoluţia responsabilităţii sociale a operatorilor economici .......................... 11
M1.U1.4. Conceptul de responsabilitatea socială ......................................................... 13
M1.U1.5. Rezumat ........................................................................................................ 21
M1.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor ................................................................... 21
U2. Responsabilitatea economică, componentă a RSC............................................................ 23
M1.U2.1. Introducere .................................................................................................... 23
M1.U2.3. Imaginea de marcă a operatorilor economici responsabili social ................. 24
M1.U2.4. Standardul RSC ISO 26000 .......................................................................... 29
M1.U2.5. Rezumat ........................................................................................................ 32
Modulul 2. Responsabilitatea etică, componentă a RSC .................................................... 34

Introducere în etica afacerilor .................................................................................................. 34
Obiectivele modului ................................................................................................................. 34
U1. Etica în afaceri – evoluţie şi concept ................................................................................. 35
M2.U1.1. Introducere în etica afacerilor ....................................................................... 35
M2.U1.3. Conceptul de etică şi alte concepte conexe, izvoare ale eticii în afaceri ...... 35
M2.U1.4. Conceptul de etică a afacerilor ..................................................................... 38
M2.U1.6. Rezumat ........................................................................................................ 43
5
U2. Etica de marketing, aspecte teoretice şi practice. Comportamentul de piaţă a
operatorilor economici ce utilizează instrumente de marketing ...................................... 45
M2.U2.1. Introducere .................................................................................................... 45
M2.U2.3. Etica în marketing......................................................................................... 46
M2.U2.4. Principiile eticii şi politica de produs ........................................................... 49
M2.U2.5. Principiile eticii şi politica de preţ ................................................................ 53
M2.U2.6. Principiile eticii şi politica de distribuţie ...................................................... 55
M2.U2.7. Principiile eticii şi politica de promovare ..................................................... 57
M2.U2.8. Rezumat ........................................................................................................ 62
U3. Codul etic, intrument al eticii în afaceri în contextul RSC ............................................... 64
M2.U3.1. Introducere .................................................................................................... 64
M2.U3.3. Definirea conceptului şi necesitatea adoptării codurilor etice ...................... 65
M2.U3.4. Codul etic şi regulamentul de ordine interioară. Aspecte economice şi
juridice .......................................................................................................... 67
M2.U3.5. Elaborarea şi implementarea codurilor etice ................................................ 70
M2.U3.6. Rezumat ........................................................................................................ 77
Modulul 3. Responsabilitatea juridică, componentă RSC.................................................. 80

Introducere ............................................................................................................................... 80
Obiectivele modului ................................................................................................................. 80
U1. Cadrul juridic al responsabilității sociale corporatiste ...................................................... 81
M2.U3.1. Introducere .................................................................................................... 81
M3.U1.3. Originea şi evoluţia reglementărilor juridice privind etica şi responsabilitatea
socială ........................................................................................................... 82
M3.U1.4. Reglementări juridice comunitare europene privind responsabilitatea socială
a operatorilor economici................................................................................ 85
M3.U1.5. Reglementări juridice privind responsabilitatea socială a operatorilor
economici în România................................................................................ 96
M3.U1.6. Rezumat ........................................................................................................ 97
6
U2. Consumatorii, stakeholderi ai operatorului economic responsabil social ......................... 99
M3.U2.1. Introducere .................................................................................................... 99
M3.U2.3. Profesioniştii/operatorii economici, caractere generale ............................. 100
M3.U2.4. Protecţia consumatorului şi asociaţiile de protecţie a consumatorului ....... 107
M3.U2.5. Mişcarea ecologistă şi protecţia consumatorilor ........................................ 108
M3.U2.6. Rezumat ...................................................................................................... 111
M3.U2.7. Test de evaluare a cunoştinţelor ................................................................. 111
Modulul 4. Responsabilitatea ecologică ............................................................................. 113

Introducere ............................................................................................................................. 113
Obiectivele modului ............................................................................................................... 113
U1. Mediul natural, valoare socială protejată de operatorul economic responsabil social,
în activitatea comercială desfăşurată ................................................................................ 114
M4.U1.1. Introducere .................................................................................................. 114
M4.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare ................................................................... 114
M4.U1.3. Protecţia mediului natural element al responsabilităţii corporatiste şi
obligaţie juridică integrată dreptului mediului ............................................ 115
M4.U1.4. Aspecte teoretice şi practice privind produsele modificate genetic.
Analiză economică şi juridică în plan internaţional, în plan comunitar
şi în România ............................................................................................... 123
M4.U1.5. Rezumat ...................................................................................................... 130
Date pentru redactarea proiectului la disciplina „Etica afacerilor” .............................. 132
Bibliografie............................................................................................................................. 134
7
Modulul 1. Despre responsabilitatea socială corporatistă,
concept ce include etica în afaceri
Cuprins
Introducere în responsabilitatea socială corporatistă ...................................................... 9
Obiectivele modului ........................................................................................................ 9
U1. Responsabilitatea socială corporatistă – evoluţie și concept ................................. 10
U2. Responsabilitatea economică, componentă a RSC ................................................ 23
Introducere în responsabilitatea socială corporatistă

Aspectele economice şi juridice privind responsabilitatea socială corporatistă avute
în vedere vor viza cu precădere raportul comercial dintre două categorii de
subiecte comerciale: societăţile (operatorii economici) şi consumatorii. Modul de
asumare a responsabilităţii sociale de către operatorii economici, se răsfrâng
asupra consumatorilor, comunităţii în care respectivii operatori economici îşi
desfăşoară activitatea şi mediului natural. Utilizarea cerinţelor responsabilităţii
sociale corporatiste de către manageri va satisface cerinţele tuturor grupurilor
sociale interesate ori afectate de activitatea respectivilor operatori economici
(grupuri denumite stakeholderi: consumatorii, mediul, angajaţii etc.).
Obiectivele modulului
La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili:
▪ să cunoască conceptele de responsabilitate socială corporatistă şi stakeholder;
▪ să înţeleagă importanţa respectării principiilor responsabilităţii sociale
corporatiste de operatorii economici în activitatea lor economică;
▪ să cunoască traseul evolutiv al responsabilităţii sociale corporatiste.
8
Unitatea de învăţare M1.U1. Responsabilitatea socială
corporatistă – evoluţie și concept
Cuprins
M1.U1.1. Introducere în responsabilitatea socială corporatistă .................................... 10
M1.U1.3. Evoluţia responsabilităţii sociale a operatorilor economici.......................... 11
M1.U1.4. Conceptul de responsabilitatea socială ......................................................... 13
M1.U1.5. Rezumat ........................................................................................................ 21
M1.U1.1. Introducere în responsabilitatea socială corporatistă

Responsabilitatea socială a operatorilor economici nu este doar o tendinţă
manifestată în ţările bogate, ci a devenit, astăzi, un fenomen global.
Responsabilitatea socială a operatorilor economici este o răspundere morală, a
respectivilor operatorilor economici privind interacţiunea propriei activităţi cu:
clienţii/consumatorii, proprii angajaţi, comunitatea în ansamblu, incluzându-se aici
şi mediul natural.
M1.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare

Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o familiarizare a
studenţilor cu aspectele teoretice ale responsabilităţii sociale corporatiste.
La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili:
▪ să cunoască conceptele de responsabilitate socială corporatistă şi stakeholderi;
▪ să cunoască traseul evolutiv al responsabilităţii sociale corporatiste.
Durata medie de parcurgere acestei unităţii de învăţare este de 3 ore.
9
M1.U1.3. Evoluţia responsabilităţii sociale a operatorilor economici
Din perioada evului mediu comercianţii, pentru a-şi apăra drepturile, s-au organizat în
corporaţiuni – numite universitas – care, cu timpul, au dobândit autonomie administrativă,
judecătorească şi chiar legislativă. Corporaţia cuprindea pe comercianţii şi meseriaşii din
aceeaşi ramură de activitate şi era condusă de un consul, ales din rândurile lor, asistat de
consilieri. [CĂRPENARU 2007]
Se poate vorbi despre faza incipientă a conceptului de responsabilitate socială a
operatorilor economici la începutul secolului al XIX-lea, când au început să apară primele
întreprinderi comerciale.
Exemplu
Unii dintre proprietarii şi managerii acestora şi-au asumat în cadrul comunităţii
un rol mai extins decât acela de oameni de afaceri, participând la crearea sau
dezvoltarea naţiunii din care făceau parte prin contribuţii la construcţia de
locuinţe, şcoli, biblioteci, muzee şi universităţi.
Sfârşitul anilor 1950 a fost marcat de o creştere a puterii consumatorilor de a influenţa

comportamentul operatorilor economici. [OPREA 2005]
În acest context, începând cu anii 1950 a apărut la nivel internaţional o propunere
populară şi eficientă: ca operatorii economici, în mod voluntar, să-şi asume răspunderea
pentru multe aspecte sociale.
Alţi autori [FREDERICK 2006] consideră că responsabilitatea socială a operatorilor
economici a fost iniţial doar o idee ca operatorii economici să fie considerați ca responsabili
faţă de societate pentru deciziile şi acţiunile lor. Se consideră că responsabilitatea socială nu
s-a născut, însă, în anul 1950 aşa cum s-a stabilit în literatura de specialitate. Susţinem şi noi
alături de alţi autori că istoria omenirii este prea complexă pentru a putea trage o linie clară în
privinţa acestei schimbări sociale, neputându-se afirma cu exactitate că responsabilitatea
socială s-a născut într-un anumit moment şi într-un anumit loc. Ceea ce s-a întâmplat la
mijlocul secolului XX putem considera că a fost o recunoaştere a ideii că operatorul economic
datorează ceva comunităţii dincolo de realizarea profitului.
Ce opinie aveţi privind afirmaţia “responsabilitatea socială s-a născut în anul 1950”
aşa cum s-a stabilit o parte din literatura de specialitate? Argumentaţi opinia
dumneavoastră.
În anii 1970, preocupările legate de mediul natural şi dezvoltarea unor grupuri de

presiune focalizate fiecare pe o anume temă au reprezentat un alt factor major de influenţă
10
asupra operatorilor economici. În anii 1970 şi 1980 au devenit tot mai importante reputaţia
operatorilor economici, relaţiile acestora cu comunitatea în care îşi desfăşura activitatea
comercială. Din anii 1980, presiunile menite să ducă la ridicarea standardelor de mediu şi
îmbunătăţirea condiţiilor de muncă au obligat operatorii economici să sincronizeze mai bine
investiţiile sociale cu strategiile de afaceri.
În anii 1990, o dată cu extinderea procesului de globalizare, s-a dezvoltat şi
responsabilitatea socială a operatorilor economici. Operatorii economici au devenit „cetăţeni”
ai comunităţii în care îşi desfăşurau activitatea comercială, asumându-şi anumite
responsabilităţi.
Exemplu
Mediile de afaceri au început să fie implicate tot mai mult în asigurarea unor
servicii importante, cum ar fi: alimentarea cu apă, distribuţia de electricitate,
telecomunicaţiile şi aprovizionarea cu combustibili. Operatorii economici ce
activau în aceste domenii trebuiau să fie extrem de sensibili la aspectele sociale
ale activităţilor lor comerciale. Astfel, a devenit o obligaţie a acestor operatori
economici să urmărească mult mai mult decât profitul pe termen scurt.
Operatorii economici au devenit tot mai expuși analizei publice, o dată cu dezvoltarea
televiziunii şi Internetului. Stakeholderii operatorilor economici – grupurile sociale şi
comunitatea – dobândeau o putere sporită, crescândă aşteaptările lor de la operatori
economici. Consumatorii au devenit mult mai conştienţi de drepturile lor şi de puterea de a
influenţa comportamentul operatorilor economici.
Dar, operatorii economici au fost presați spre schimbarea responsabilă social chiar din
interiorul lor, pe fondul unui transfer de generaţii în cadrul căruia managerii tineri devin tot
mai conştienţi de nevoia de a alinia valorile personale şi cele ale operatorului economic cu
valorile pe care comunitatea le adoptă.
Aceste presiuni constante, atât din interiorul cât şi din exteriorul operatorilor
economici, au contribuit la evoluţia şi integrarea responsabilităţii sociale în strategiile de
afaceri ale operatorilor economici. Responsabilitatea socială a operatorilor economici a
corelat profitul cu legea, ecologia, etica şi filantropia.
Pentru mulţi ani obiectivele dezvoltării sociale au fost activităţile filantropice, care,
însă, erau privite ca fiind separate de obiectivele activităţi de afaceri, nu ca fiind fundamentale
pentru acestea din urmă. A face ceva corect şi a face bine erau privite ca fiind scopuri diferite,
separate. Dar aceasta s-a schimbat. Mulți operatori economici au învăţat că inovaţia şi
avantajul competitiv îşi pot avea rădăcinile în implementarea ansamblului social şi de
protecţie mediul natural în strategiile de afaceri încă de la începutul activităţii lor comerciale.
11
Acest proces poate ajuta dezvoltarea viitoare a ideilor, pieţelor şi angajaţilor. [5 KOTLER
2005]
Responsabilitatea socială a operatorilor economici nu este doar o tendinţă manifestată
în ţările bogate, ci a devenit, astăzi, un fenomen global.
Operatorii economici multinaţionali au ajuns la concluzia că este mai simplu să aplice
un singur standard global ce include responsabilităţi sociale, decât să pună la punct standarde
diferite pentru ţări diferite. Acești operatori economici sunt iniţiatori ai acţiunilor responsabile
social şi în România. Se observă, în prezent, o implementare a cerinţelor responsabilităţii
sociale şi în strategiile de afaceri ale unor operatori economici români.
Să ne reamintim...
▪ Se poate vorbi despre faza incipientă a conceptului de responsabilitate socială a
operatorilor economici la începutul secolului al XIX-lea, când au început să apară
primele întreprinderi comerciale.
▪ Începând cu anii 1950 a apărut la nivel internaţional o propunere populară şi
eficientă: ca operatorii economici, în mod voluntar, să-şi asume răspunderea
pentru multe aspecte sociale.
▪ În anii 1990, o dată cu extinderea procesului de globalizare, s-a dezvoltat şi
responsabilitatea socială a operatorilor economici.
▪ Responsabilitatea socială a operatorilor economici nu este doar o tendinţă
M1.U1.4. Conceptul de responsabilitate socială
Mulţi comercianţi ştiu instinctiv că „a face ceea ce trebuie” – a deservi clienţii, a avea
grijă de moralul personalului, a fi atenţi faţă de furnizori, a fi buni vecini şi a proteja mediul –
înseamnă bun simţ comercial. Activitatea responsabilă social priveşte asigurarea succesului
economic al unui operator economic prin includerea unor considerente sociale şi ecologice în
activităţile acestuia.
Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX) defineşte responsabilitátea ca fiind o
atitudine conştientă, un simţ de răspundere faţă de obligaţiile sociale; ori o sarcină, răspundere
pe care şi-o asumă cineva. [DEX 2]
Alţi autori [CIUTACU 2005] susţin definiţia dată responsabilităţii sociale de Comisia
Europeană şi subliniază că responsabilitatea socială reprezintă acel comportament prin care
companiile decid, fără a li se impune, să integreze diferite obiective de ordin ecologic sau
12
social în preocupările lor, instituind în acest sens un nou tip de relaţie şi parteneriate cu
diferite grupuri de interes, numite stakeholderi.
Se consideră, de asemenea, că responsabilitatea socială poate fi privită ca un principiu
etic fundamental care exprimă faţă de „cine” şi pentru „ce” este responsabil un operator
economic, prin prisma sistemului etic acceptat şi promovat de acesta. În această viziune
responsabilitatea socială presupune: respectarea legilor, respectarea prevederilor contractuale
- pornind de la premisa că contractul este legea părţilor care se obligă să îl respecte -,
onestitate, dar şi luarea în considerare a dezideratelor diferitelor grupuri interesate în existenţa
şi funcţionarea unui operator economic. [SCHREINER 2002]
Operatorii economici trebuie să adopte cerinţele responsabilităţii sociale corporatiste,
deoarece aceștia deţin mijloacele necesare pentru a respecta drepturile omului şi au dorinţa de
a participa la progresul social. [FILALI MEKNASSI 2008]
Se poate susţine că responsabilitatea socială a operatorilor economici este o
răspundere morală a respectivilor operatorilor economici privind interacţiunea propriei
activităţi cu: clienţii/consumatorii, proprii angajaţi, comunitatea în ansamblu (ce include şi
mediul natural).
Responsabilitatea socială mai este caracterizată ca fiind obligaţia fermă a unui
operator economic de a acţiona dincolo de obligaţiile legale sau de cele impuse de restricţiile
economice şi de a urmări obiective pe termen lung care sunt în folosul comunităţii.
Exemplu
Respectivul operator economic este considerat responsabil nu numai faţă de
proprietari (acţionari), ci şi faţă de clienţi, furnizori, angajaţi, organisme
guvernamentale, creditori, comunităţi locale, opinia publică, mediul natural.
În acest context, un manager al unui operator economic responsabil social are mai
multe categorii de obligaţiile etice. Aceste obligaţii se ramifică în patru direcţii, faţă de patru
grupuri interesate în respectiva activitate comercială, şi anume:
✓ faţă de acţionari;
Exemplu
Faţă de acţionari aceste obligaţii privesc o gestiune corectă, loialitate, informare,
transparenţă, confidenţialitate.
Exemplificaţi aceste obligaţiile etice pe care le are un manager al unui operator

economic responsabil social.
✓ faţă de angajaţi;
13
Exemplu
Faţă de angajaţi aceste obligaţii privesc o remunerare echitabilă, dezvoltare
profesională, respectul vieţii personale, respectul dreptului la petiţie.

✓ faţă de clienţi;
Exemplu
Faţă de clienţi aceste obligaţii privesc produse/servicii de calitate, garantarea
siguranţei în utilizare, informare.

✓ faţă de comunitate. [ŢIGU 2005]
Exemplu
Faţă de comunitate aceste obligaţii privesc protejarea mediului, contribuţie la
soluţionarea problemelor sociale, respectarea diversităţii culturale.

Se mai consideră că un manager ce doreşte să integreze responsabilitatea socială în

activitatea desfăşurată de operatorul economic pe care îl conduce trebuie în primul rând să
găsească ori să sugereze angajaţilor acelui operator economic acele strategii care realizează
cele mai semnificative contribuţii în interiorul şi exteriorul companiei. [GARBER 2007]
Operatorii economici responsabili social dezvoltă o serie de iniţiative sociale.
Iniţiativele sociale ale operatorului economic sunt activităţile majore realizate de un
operator economic de a sprijini cauzele sociale şi de a-şi îndeplini obligaţiile de
responsabilitate socială. [5 KOTLER 2005]
În literatura de specialitate care abordează problematica responsabilităţii sociale se
vorbeşte despre mişcarea responsabilităţii sociale corporatiste. Aceasta este definită ca
fiind acea mişcare în care noi aranjamente guvernează relaţiile dintre jucătorii pieţei şi în care
politicile, în sens larg, sunt inventate, testate şi instituţionalizate. [ZADEK 2007]
14
Pentru a înţelege noţiunea de responsabilitate socială a operatorilor economici, trebuie
explicată noţiunea de stakeholder. Noţiunea de stakeholder derivă din următorii termeni: stake
însemnând interes şi holder deţinător, termeni ce provin din limba engleză.
Astfel, stakeholderii sunt acele categorii care au un interes ori sunt afectate de
activitatea desfăşurată de respectivul operator economic. Acest termen include grupurile
sociale şi comunitatea în ansamblul ei.
Stakeholderii pot fi grupaţi, în două mari categorii:
➢ stakeholderi externi, care includ partenerii de afaceri, furnizorii, consumatorii,
comunităţile locale, mediul natural, generaţiile viitoare,
➢ stakeholderi interni, ce cuprind angajaţii, acţionarii şi managerii/proprietarii.
Pornind de la cele două categorii de stakeholderi, în funcţie de interesul şi impactul
diferitelor practici de responsabilitate socială asupra tuturor categoriilor de stakeholderi,
[RACOLŢA-PAINA 2006] responsabilitatea socială a operatorilor economici poate fi
abordată ca:
➢ responsabilitate socială externă,
➢ responsabilitate socială internă.
1. Încadraţi consumatorii în categoria potrivită de stakeholderi şi în categoria

potrivită de responsabilitate socială a operatorilor economici, conform clasificărilor
anterioare.
2. Încadraţi angajaţii în categoria potrivită de stakeholderi şi în categoria potrivită de
responsabilitate socială a operatorilor economici, conform clasificărilor anterioare.
În statele dezvoltate din Uniunea Europeană responsabilitatea socială corporatistă a

devenit un termen utilizat frecvent în lumea afacerilor. Mulți dintre marii operatori economici
elaborează propriile strategii de afaceri în conformitate cu acest tip de responsabilitate.
[GAGO 2005]
Responsabilitatea socială corporatistă trebuie transpusă în toate strategiile de afaceri
adoptate de respectivul operator economic. Vom analiza exemplificativ, în continuare,
domeniul marketingului, în privinţa transpunerii conceptului şi principiilor responsabilităţii
sociale corporatiste.
Responsabilitatea socială în marketing este definită de AMA (Asociaţia Americană
de Marketing) prin atitudinea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de marketing,
de a considera că bunăstarea comunităţii şi satisfacerea clientului sunt la fel de importante ca
şi profiturile, în atingerea performanţei în marketing.
Responsabilitatea socială a marketingului societăţii comerciale înseamnă, în concepţia
autorilor români conştientizarea maximizării efectului pozitiv al companiei şi minimizării
efectului negativ al acesteia asupra societăţii. [RĂHĂU 2005]
15
Sunt numeroase cazurile care au contribuit în mod esenţial la conturarea necesităţii ca
principiile eticii şi responsabilităţii sociale să fie integrate strategiilor de marketing ale
operatorilor economici.
Exemplu
În spaţiul american, neafirmarea responsabilităţii sociale a fost evidentă în cazul
operatorilor economici WordCom şi Enron.
În 2002 WordCom, al doilea mare operator economic de telecomunicaţii din
Statelor Unite ale Americii, a provocat un mare scandal prin descoperirea unei
fraude de 3,8 miliarde dolari în bilanţurile operatorului economic. Ulterior s-a
descoperit că, în fapt, frauda se ridica la 7,1 miliarde dolari, prin falsificarea
bilanţurilor contabile începând cu 1999. Această fraudă a adus operatorul
economic respectiv în pragul falimentului, fapt ce a antrenat greutăţi financiare
pentru o serie de alți mari operatori economici (mai ales financiari) cu care
WordCom avea strânse legături.
Operatorul economic Enron, care părea la suprafaţă a deţine un excelent credit de
operator economic responsabil social este un alt exemplu de politică de
responsabilitate socială prost definită şi superficial susţinută. Raportul anual din
2000 al societăţii comerciale Enron cuprindea următoarele valori corporative:
comunicare, respect, integritate, excelenţă. [WERTHER 2006] Dar, aşa cum o
demonstrează derularea faptelor, aceste valori erau doar teoretice, fără nici suport
real.
Încălcarea principiilor etice, o atitudine responsabilă social doar la exterior pentru
a impresiona stakeholderii, poate fi costisitoare pentru un operator economic.
[LOGUE 2009]
Operatorul economic Enron a ascuns multe dintre activităţile sale statului şi
publicului, dedicându-se obţinerii profitului prin orice metode. În acest scop, a
susţinut numeroase campanii politice, încercând să schimbe legislaţia în favoarea
lor. Ultimul politician care a fost implicat în jocul acestui operatori economici a
fost chiar G. W. Bush.
Etica Enron-ului s-a prăbuşit. Frauda comisă de operatorul economic Enron este
practic una dintre cele mai mari din istoria Statelor Unite ale Americii. Impactul a
fost resimţit de mii de persoane: angajaţi, clienţi, investitori, Wall Street şi de
mulţi alţii. [FREDERICK 2006]
Ceea ce s-a întâmplat cu Enron naşte întrebări privind încrederea în rapoartele
anuale ale operatorilor economici, ori posibilitatea de a investi banii în acţiunile
unor mari companii care au o imagine bună pe piaţă, dar despre ai căror manageri
nu se ştie nimic. [ŢIGU 2005]
16
Fostul preşedinte american G. W. Bush a scos în evidenţă faptul că WordCom, ca
şi Enron au înşelat încrederea investitorilor, în mare parte oameni obişnuiţi, care
şi-au pus speranţele şi banii în acești operatori economici. În urma acestor
scandaluri preşedintele american considera că: „America trebuie să se îndreapte
spre o nouă eră a responsabilităţii, iar această etică a responsabilităţii trebuie
extinsă în toate domeniile”.
Analizaţi aceste două cazuri din perspectiva responsabilităţii sociale corporatiste.
Dar, la nivel global, găsim şi atitudini responsabile social din partea operatorilor
economici.
Exemplu
Un model de comportament este cel al companiei Ford. Acest operator economic
a găsit metode inovative de a combina posiblitatea de a proteja mediul natural cu
noi idei eficiente şi practice, de a produce autoturisme (autoturisme costruite din
materiale biodegradabile: de la pneurile din materiale bazate pe cereale, până la
scaunele care erau umplute cu spumă realizată din soia). [WERTHER 2006]
Operatorul economic a angajat chiar un arhitect de mediu, care a creat un sistem
de filtrare prin care apa de ploaie căzută pe teritoriul fabricii Ford nu mai putea să
culeagă rezidurile fabricii Ford şi să le trasporte în râurile din apropiere. După ce
trecea prin tot acest sitem de filtrare, apa de ploaie căzută pe teritoriul fabricii
Ford, se vărsa curată în râurile din apropierea fabricii.
Analizaţi aceste acest caz din perspectiva responsabilităţii sociale corporatiste.
În contextul actual, operatorii economici nu mai sunt evaluați doar în funcţie de

calitatea produselor. Operatorul economic modern este evaluat - dincolo de performanţele sale
economice, calitatea managementului şi politica de comunicare - şi în funcţie de contribuţia la
viaţa socială a comunităţii din care face parte.
Din punct de vedere juridic operatorul economic face parte din categoria persoanelor
juridice. S-a afirmat în literatura de specialitate din România [OPREA 2005] că noţiunea de
responsabilitate socială corporatistă accentuează dimensiunea de persoană a acestei persoane
juridice.
17
Exemplu
Cerinţele responsabilităţii sociale evidenţiază calitatea umană a societăţii
comerciale, ceea ce presupune ca aceasta să fie cetăţean (locuitor al cetăţii),
membru al comunităţii locale în care îşi desfăşoară activitatea comercială.
Pentru mulți operatori economici, marketingul legat de cauze sociale reprezintă o

posibilitate de a-şi întări reputaţia, de a spori cunoaşterea pe piaţă a mărfurilor proprii şi de a
fideliza clienţii, volumul vânzărilor şi atenţia acordată de presă. Convingerea lor este că tot
mai mulţi clienţi vor dori să vadă demonstraţii de conştiinţă cetăţenească din partea
operatorilor economici, dincolo de furnizarea unor avantaje pur raţionale şi emoţionale.
[CRĂCIUN 2005]
Pentru a fi responsabilă din punct de vedere social, un operator economic trebuie să
menţină un dialog deschis cu toţi cei interesaţi de soarta sa, se afirmă în literatura de
specialitate din România. Nici un operator economic nu ar putea să aibă un dialog pe termen
lung cu aceşti parteneri şi să ţină secrete în acelaşi timp. A fi transparent înseamnă că nu-ţi
poţi permite să nu fii preocupat de mediu sau de societate. În prezent, transparenţa a devenit
esenţială pentru un operator economic orientat spre durabilitate. [OPREA 2005]
Conştientizând această realitate, mulți operatori economici, pe plan global, au început
să-şi schimbe modul de raportare a rezultatelor către public şi acţionari. Unii operatori
economici au început să adauge o secţiune legată de mediu în rapoartele anuale, deşi, în unele
cazuri, aceasta conţine doar o simplă declaraţie formală de politică de mediu. Alți operatori
economici dau publicităţii rapoarte de mediu anuale, detaliate. Acestă acţiune i-a forţat pe alți
operatori economici să înceapă să facă la fel şi chiar să prezinte rapoarte pe probleme sociale.
Alți operatori economici prezintă rapoarte complete asupra „durabilităţii” adică rapoarte
asupra rezultatelor financiare, ecologice şi sociale, ceea ce reprezintă triplul obiectiv al
dezvoltării durabile.
Exemplu
Unul dintre operatorii economici din România ce emite astfel de rapoarte, este
SIVECO România. Raportul de responsabilitate socială corporatistă pe anul
2008, publicat de operatorul economic SIVECO România este primul de acest fel
din industria românească de IT. Conceptul, metodologia şi realizarea acestuia
sunt demersuri inedite în mediul românesc de afaceri.
Raportul de responsabilitate socială corporatistă evaluează performanţa socială şi
de mediu a acestui operator economic. Pe de o parte, este avut în vedere impactul
pozitiv generat de companie la nivelul structurilor de management, la nivelul
proceselor de producţie şi la nivelul relaţiilor cu principalii parteneri ai
companiei. Pe de altă parte, sunt evaluate provocările sociale şi de mediu, astfel
încât managementul să le abordeze proactiv.
18
Acest raport constituie un instrument de schimbare în organizaţie, un instrument
prin care operatorul economic comunică grupurilor cointeresate standardele,
obiectivele şi performanţa economică şi socială, preia feed-back-ul acestor
grupuri şi îşi redefineşte priorităţile în acord cu acesta. Raportul propune un set
de principii fundamentale de responsabilitate socială: transparenţă, bună
guvernare corporatistă, sustenabilitate, civism corporatist. Raportul promovează
un set de teme actuale de responsabilitate socială corporatistă: evaluarea şi
abordarea proactivă a impactului social şi de mediu, investiţia în cercetare şi în
inovaţie tehnologică, investiţia în educaţie în scopul incluziunii informaţionale,
preocuparea pentru calitate. Urmând să fie elaborat periodic, raportul
intenţionează să propună un set de standarde care să furnizeze comunităţii IT şi
operatorilor economici români modele de bune practici.
Acest raport a determinat obţinerea distincţiei Ruban d’Honneur pentru
responsabilitate şi bune practici în afaceri în cadrul prestigioasei competiţii
European Business Awards. [CRAHMALIUC 2009]
Dar, în general, aceste rapoarte reflectă doar ceea ce operatorii economici doresc să
spună, aşa că indicatorii folosiţi şi datele ce indică performanţele realizate variază substanţial
şi fac dificilă o comparaţie corectă între acești operatori economici. Folosirea operatorilor
economici de audit pentru verificarea datelor legate de mediu (şi chiar de probleme sociale) în
plus faţă de verificările financiare obişnuite poate fi folositoare. În acest mod s-a obţinut un
progres. Unii operatori economici au început să-şi exprime performanţa şi în raport de
indicatori cum ar fi volumul emisii sau deşeuri per unitate de volum de producţie sau per
valoare a producţiei. Dar, în viitor, aceste rapoarte vor trebui clarificate, adică concepute
astfel încât să satisfacă nevoia de informaţie a diverselor categorii de stakeholderi.
În prezent, sinceritatea şi transparenţa au devenit vitale pentru orice operator
economic, în special pentru operatorii economici responsabili social. Pe termen lung, o
politică bazată pe sinceritate şi transparenţă este mai simplă, mai ieftină şi mai sigură pentru
un operator economic. [OPREA 2005]
Să ne reamintim...
▪ Mulţi comercianţi ştiu instinctiv că „a face ceea ce trebuie” – a deservi clienţii,
a avea grijă de moralul personalului, a fi atenţi faţă de furnizori, a fi buni vecini şi
a proteja mediul – înseamnă bun simţ comercial.
▪ Responsabilitatea socială a operatorilor economici este o răspundere morală, a
19
mediul natural, clienţii/consumatorii, proprii angajaţi.
▪ Iniţiativele sociale ale operatorului economic sunt activităţile majore realizate
de un operator economic de a sprijini cauzele sociale şi de a-şi îndeplini
obligaţiile de responsabilitate socială.
▪ Stakeholderii sunt acele categorii care au un interes ori sunt afectate de
activitatea desfăşurată de respectivul operator economic.
▪ Responsabilitatea socială în marketing este definită prin atitudinea operatorilor
economici care desfăşoară activităţi de marketing, de a considera că bunăstarea
comunităţii şi satisfacerea clientului sunt la fel de importante ca şi profiturile, în
atingerea performanţei în marketing.
▪ Mulți operatori economici, pe plan global, au început să-şi schimbe modul de
raportare a rezultatelor către public şi acţionari.
M1.U1.5. Rezumat
▪ Se poate vorbi despre faza incipientă a conceptului de responsabilitate socială a
operatorilor economici la începutul secolului al XIX-lea, când au început să apară
primele întreprinderi comerciale.
▪ În anii 1990, o dată cu extinderea procesului de globalizare, s-a dezvoltat şi
responsabilitatea socială a operatorilor economici.
▪ Responsabilitatea socială a operatorilor economici este o răspundere morală a
mediul natural, clienţii/consumatorii, proprii angajaţi.
▪ Stakeholderii sunt acele categorii care au un interes ori sunt afectate de activitatea
desfăşurată de respectivul operator economic.
▪ Responsabilitatea socială în marketing este definită prin atitudinea operatorilor
economici care desfăşoară activităţi de marketing, de a considera că bunăstarea
comunităţii şi satisfacerea clientului sunt la fel de importante ca şi profiturile, în
atingerea performanţei în marketing.
M1.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor
1. Stakeholderii pot fi grupaţi, în următoarele categorii:

a) stakeholderi externi c) stakeholderi consumatori
b) stakeholderi interni d) stakeholderi angajaţi
20
2. Responsabilitatea socială a operatorilor economici poate fi abordată ca:
a) responsabilitate socială reală c) responsabilitate socială externă
b) responsabilitate socială virtuală d) responsabilitate socială internă
3. Operatorul economic modern este evaluat în funcţie de:

a) performanţele sale juridice c) contribuţia la viaţa socială a
comunităţii din care face parte
b) calitatea managementului d) performanţele sale economice
4. Marketingul legat de cauze sociale reprezintă, pentru companii, o posibilitate de:

a) a-şi întări reputaţia c) a fideliza clienţii
b) a spori cunoaşterea pe piaţă a d) a-şi mări volumul vânzărilor
mărfurilor proprii
5. Pe termen lung, o politică bazată pe sinceritate şi transparenţă, pentru un operator economic

este:
a) mai simplă c) mai ieftină
b) mai sigură d) mai comercială
Temă de control
Dezvoltaţi o campanie de responsabilitate socială pentru un anumit operator
economic cu un anumit obiecte de activitate:
a) alegeţi un operator economic,
b) adunaţi informaţii pe internet despre obiectul de activitate, numărul de
angajaţi, cifra de afaceri,
c) gândiţi o campanie de responsabilitate socială pe care ar putea-o
desfăşura.
21
Unitatea de învăţare M1.U2. Responsabilitatea economică,
componentă a RSC
Cuprins
M1.U2.1. Introducere .................................................................................................... 23
M1.U2.3. Imaginea de marcă a societăţii comerciale responsabile social .................... 24
M1.U2.4. Standardul RSC ISO 26000 .......................................................................... 29
M1.U2.5. Rezumat ........................................................................................................ 32
M1.U2.1. Introducere
Aplicarea principiilor responsabilităţii sociale corporatiste este un aspect practic ce
trebuie cunoscut de managerii unui operator economic. Responsabilitatea
economică privește aspectele de dezvoltare a operatorului economic, în sensul
obțineri de profit, dar cu respectarea principiilor RSC. Imaginea de marcă a
societăţii comerciale responsabile poate atrage noi clienți, deci poate crește profitul
acestei societăți.

Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o iniţiere a studenţilor
în aplicarea principiilor responsabilităţii sociale corporatiste în cadrul
responsabilității economice.
La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:
▪ să cunoască importanţa imaginii de marcă a societăţii comerciale responsabile
social;
▪ să cunoască aspecte de bază ale viitorului Standard RSC ISO 26000.
22
M1.U2.3. Imaginea de marcă a societăţii comerciale responsabile social
Legea nr. 84 din 1998 defineşte marca ca fiind un semn susceptibil de reprezentare
grafică servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de
cele aparţinând altei persoane.
Semne distinctive cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre,
elemente figurative, forme tridimensionale, şi în special, forma produsului sau a ambalajului
sau, combinaţii de culori, precum şi orice combinaţie a acestor semne, pot constitui mărci.
[LEGEA 84 din 1998]
Dreptul la marcă este dobândit prin înregistrarea semnului ales de solicitant.
Înregistrarea mărcii conferă titularului un drept exclusiv asupra acesteia. Titularul dobândeşte,
prin înregistrarea semnului, un drept exclusiv de folosinţă sau de „ocupaţie” care este limitat
la utilizarea acestui semn în raport cu produsul sau serviciul pe care îl desemnează. Dreptul la
marcă este un simplu drept de „ocupaţie” în profitul celui care a făcut primul înregistrarea şi
de aceea validitatea unei mărci nu reclamă noutate, nici originalitate.
Dreptul de ocupaţie conferit de înregistrare este un tip particular pentru că obiectul şi
funcţia dreptului la marcă nu este acela de a conferi un monopol asupra unui nume distinctiv
ci acela de a favoriza comerţul, de a asigura protecţia consumatorului. Dreptul nu protejează
semnul în sine, marca, ci comerţul este protejat.
Marca are un rol foarte important deoarece are capacitatea de a atrage şi conserva
clientela, fiind un element esenţial al creşterii clientelei unui operator economic.
Exemplu
Un operator economic poate avea produse sau servicii foarte bune din punct de
vedere calitativ. Marca acelui operator economic creează pentru clienţi
posibilitatea de a distinge şi de a alege acele produse şi servicii dintre produsele
şi serviciile concurenţei. Astfel, marca a devenit o parte integrantă a oricărei
strategii comerciale.
Explicaţi cum marca unui anumit operator economic de producţie publicitară

poate creea pentru clienţi posibilitatea de a distinge şi de a alege acele produse şi
servicii dintre produsele şi serviciile concurenţei.
Mărcile posedă o serie de funcţii. În continuare vom expune cele mai importante
funcţii ale mărcii, funcţii care pot fi luate în considerare şi în cazul în care responsabilitatea
socială poate fi asimilată unei mărci ce defineşte aceli operatori economici care îşi desfăşoară
activitatea comercială respectând cerinţele responsabilităţii sociale.
Funcţia de diferenţiere a produselor îşi are rădăcinile în concepţia conform căreia
marca este un semn, o semnătură, care, aplicată pe un produs permite publicului să îl
identifice, deosebindu-l de alte produse identice sau similare. Astfel, marca devine un reper al
23
produsului căutat, pentru un public care nu mai leagă marca de provenienţa ei. În acest
context, marca dobândeşte o funcţie de fixare a clientelei, funcţia de diferenţiere a
producătorului devenind o funcţie de diferenţiere sau identificare a produselor. Acest fenomen
poartă denumirea de „obiectivizare” a mărcii. [EMINESCU 1972] Dacă am considera
responsabilitate socială o marcă, atunci ea ar diferenţia acele produse ori servicii create,
comercializate ori prestate cu respectarea cerinţelor responsabilităţii sociale.
Exemplu
Plecând de la premisa că marca devine un reper al produsului căutat, marca
responsabilităţii sociale ar diferenţia un produs cosmetic comercializat de un
operator economic ce respectă cerinţele responsabilităţii sociale, de alte
produse cosmetice comercializate de alți operatori economici.
Funcţia de concurenţă a mărcii porneşte de la calitatea acesteia de mijloc de

individualizare a produselor unui anumit producător. Astfel, fiind un semn exterior al valorii
produselor, marca permite consumatorilor să se orienteze uşor şi rapid spre produsele
verificate, aparţinând producătorilor care şi-au câştigat o bună reputaţie. [1 MURZEA 2004]
În unele cazuri de produse noi, de tip special, marca ajunge să se identifice cu produsul în
asemenea măsură, încât acesta este desemnat prin marcă.
Exemplu
Cazul în care cumpărătorul realizează copii xerox, se remarcă identificarea mărcii
aparatului de copiere („Xerox”) cu acţinea realizată.
Exemplificaţi şi la alte produse, unde marca ajunge să se identifice cu produsul în

asemenea măsură, încât acesta este desemnat prin marcă.
În cazul în care am lua în considerare marca responsabilităţii sociale, aceasta ar

orienta uşor şi rapid consumatorii spre produsele şi serviciile oferite de societăţile
responsabile social. În cazul în care s-ar observa o preferinţă a consumatorilor spre această
marcă, tot mai mulți operatori economici ar fi stimulați să adopte o atitudine responsabilă
social.
Funcţia de reclamă a mărcii se bazează pe forţa de atracţie a mărcii. Marca, printr-o
publicitate adecvată, poate crea consumatorului un adevărat „reflex condiţionat”. O
publicitate reuşită conferă mărcii un potenţial de vânzare independent de calitatea şi preţul
produsului căruia aceasta îi este asociată. Prin forţa de seducţie a consumatorilor marca
devine un element autonom al succesului comercial. Astfel, din accesoriu al produsului,
marca a devenit un bun independent cu o valoare proprie. [ROŞ 2001] O atitudine
24
responsabilă social asimilată unei mărci, ar oferi, bineînţeles, o reclamă binemeritată
operatorilor economici ce ar intregra în propriile strategii de afaceri – inclusiv strategiile de
marketing – cerinţele responsabilităţii sociale.
În ceea ce priveşte funcţia de protecţie a consumatorilor, consumatorul are dreptul
de a fi corect informat asupra calităţii produselor pe care le achiziţionează, iar informarea
trebuie să fie completă pentru a-i ajuta alegerea. Protecţia consumatorilor se realizează nu
numai prin corecta informare, problema este mult mai complexă şi face obiectul unor
reglementări specifice, de drept al consumului. În înţelesul strict al legii nr. 84/1998 privind
mărcile şi indicaţiile geografice consumatorul este definit ca fiind orice persoană fizică
acţionând în alte scopuri decât cele ale activităţii sale comerciale sau profesionale. Funcţia de
protecţie a consumatorului derivă din funcţia de garanţie a calităţii şi din cea de garanţie a
provenienţei, deoarece provenienţa implică o calitate constantă a produsului marcat. Marca
este un atribut important de identificare a unui comerciant faţă de clienţii săi. Marca unui
comerciant aplicată unui produs reprezintă pentru consumator o dovadă a individualităţii
acelui produs. Marca este, astfel, o „garanţie” pentru clientul acelui comerciant a autenticităţii
acelui produs. [2 MURZEA 2008] Marca responsabilităţii sociale ar oferi o garanţie unor
produse şi servicii ce respectă cerinţele tuturor categoriilor de stakeholderi – incluzându-se o
atitudine corectă, cu respectarea intereselor consumatorilor şi a mediului natural. Din acest
punct de vedere responsabilitatea socială oferă o dublă garanţie: o garanţie a calităţii
produselor şi serviciilor oferite consumatorilor şi o garanţie a unei producţii responsabile
faţă de comunitate în ansamblul ei şi faţă de mediul natural, de care depinde, până la urmă,
sănătatea tuturor consumatorilor.
Am luat în considerare posibilitatea asimilării responsabilităţii sociale unei mărci,
deoarece responsabilitatea socială joacă un rol esenţial în crearea reputaţiei societăţii
comerciale de care se bucură în diverse medii. Ideea fundamentală pe care se sprijină un
program de identitate este aceea că tot ce face/sprijină un operator economic prin intermediul
acţiunilor de responsabilitate socială trebuie să proiecteze o idee clară a valorilor în care
respectivul operator economic crede, o idee clară despre cine este şi ce contează pentru ea,
despre obiectivele acesteia. În acest sens, toate acţiunile derulate trebuie să aibă continuitate şi
să fie consecvente cu misiunea şi viziunea societăţii comerciale explicate publicului larg prin
mixul acţiunilor de comunicare.
În jurul unui brand se ţese un sistem complex de legături ce contribuie la comunicarea
valorilor pe care un operator economic le creează. Un brand se construieşte plecând de la un
logo şi un slogan, dar puterea acestuia rezultă din toate suporturile pe care acesta este
comunicat şi promovat. [OPREA 2005]
Exemplu
Puterea unui brand rezultă din următoarele suporturi pe care acesta este
25
comunicat şi promovat: spoturi audio-video, ad print-uri, bannere online,
postere, cataloage, corespondenţă directă.
Este necesar să diferenţiem, în acest context, marca de brand. Dacă privim fiecare
produs sau familie de produse drept o persoană, marca este înfăţişarea acestuia: frizura,
hainele, pantofii şi poate chiar parfumul. Dar brandul este o persoană, cu suflet, o viziune,
nişte principii în viaţă. Înfăţişarea brandului, felul în care se prezintă în comunicarea cu
clienţii, nu este doar creaţia unor agenţii de publicitate sau branding, ci este urmare a
„ADN-ului” pe care l-au definit fondatorii săi. [SASU 2004]
Imaginea societăţii comerciale presupune ca identitatea acesteia să fie îmbogăţită de
referinţe şi atribute purtătoare de valoare, care îi vor oferi un statut psihologic avantajos şi vor
influenţa imaginea socială.
Mărcile viitorului vor trebui să se remarce nu numai prin calitatea produselor şi o
imagine dezirabilă, ci şi prin simbolizarea societăţii comerciale din spatele brandului. Potrivit
lui W. Ollins, consultant în domeniul identităţii corporatiste: „următoarea etapă majoră în
evoluţia brandurilor este responsabilitatea socială. Va fi o mutare inteligentă să poţi spune: nu
este nici o diferenţă între produsele şi preţurile noastre şi cele ale concurenţei, dar noi ne
purtăm frumos (cu mediul natural şi societatea în ansamblul ei, comunitatea)”. [OPREA
2005]
Pentru operatori economici este cunoscută realitatea conform căreia a atrage un
consumator şi a-l păstra necesită mari eforturi. Consistenţa este hrănită de încredere, iar
încrederea este esenţa mărcilor puternice, de succes. O marcă a responsabilităţii sociale poate
realiza o fidelizare a clieţilor acelui operator economic.
Aproape orice poate ajunge o nouă marcă de succes. Orice produs oferă oportunităţi de
a crea o imagine unică în mintea consumatorilor. Aproape orice produs poate depăşi limitele
strâmte, înguste ale categoriei sale. Produsele au cicluri de viaţă clasice. Mărcile bine conduse
pot dăinui veşnic.
Dar, acţiunile prost concepute tind să aibă efecte contrare celor urmărite. Preocupările
consumatorilor legate de probleme de mediu sau sociale nu mai pot fi exploatate, pur şi
simplu, prin anunţuri din care să reiasă că s-au adus modificări superficiale unui produs sau că
operatorul economic producător se conformează regulilor aplicabile. Importanţa valorilor unui
operator economic are tendinţa să egaleze şi chiar să depăşească importanţa caracteristicilor
produselor pe care acesta le produce.
Responsabilitatea socială, bineînţeles în mod corect aplicată strategiilor dezvoltate de
un operator economic, poate acorda acel element de noutate atât de necesar unei mărci de
succes. Toate avantajele responsabilităţii sociale corporatiste pot da valoare mărcii produselor
operatorilor economici responsabili social. Astfel, funcţiile mărcii anumitor produse pot fi
26
dublate de o atitudine responsabilă social promovată corect şi consecvent de anumiți operatori
economici. [3 MURZEA 2009]
În promovarea şi recunoaşterea responsabilităţii sociale corporatiste în România se
poate utiliza şi un instrument economic şi juridic: marca responsabilităţii sociale. În acest mod
se transpun şi în România prevederile Rezoluţiei Consiliului 2003/C 39/02 care urmăreşte ca
statele membre UE să promoveze responsabilitatea socială a operatorilor economici la nivel
naţional, în paralel cu dezvoltarea unei strategii la nivel comunitar, în special prin
conştientizarea operatorilor economici de beneficii. De asemenea, acest instrument poate fi
utilizat în promovarea transparenţei practicilor de responsabilitate socială integrate de
operatorii economici din România. [4 MURZEA 2009]
Asimilarea responsabilităţii sociale unei mărci ar conduce la diferenţierea acelor
produse ori servicii create, comercializate ori prestate cu respectarea cerinţelor
responsabilităţii sociale, şi ar stimula operatorii economici să adopte acest tip de
comportament comercial. Aceasta deoarece marca responsabilităţii sociale va orienta uşor şi
rapid consumatorii spre produsele şi serviciile oferite de societăţile responsabile social.
Să ne reamintim...
▪ Marca are un rol foarte important deoarece are capacitatea de a atrage şi conserva
clientela, fiind un element esenţial al creşterii clientelei unui operator economic.
▪ Dacă am considera responsabilitate socială o marcă, atunci ea ar diferenţia acele
responsabilităţii sociale.
▪ În cazul în care am lua în considerare marca responsabilităţii sociale, aceasta ar
orienta uşor şi rapid consumatorii spre produsele şi serviciile oferite de societăţile
responsabile social. În cazul în care s-ar observa o preferinţă a consumatorilor spre
această marcă, tot mai mulți operatori economici ar fi stimulați să adopte o atitudine
responsabilă social.
▪ O atitudine responsabilă social asimilată unei mărci, ar oferi, bineînţeles, o reclamă
binemeritată operatorilor economici ce ar intregra în propriile strategii de afaceri
cerinţele responsabilităţii sociale.
▪ Responsabilitatea socială oferă o dublă garanţie: o garanţie a calităţii produselor şi
serviciilor oferite consumatorilor şi o garanţie a unei producţii responsabile faţă de
comunitate în ansamblul ei şi faţă de mediul natural, de care depinde, până la urmă,
sănătatea tuturor consumatorilor.
27
▪ O marcă a responsabilităţii sociale poate realiza o fidelizare a clieţilor acelui
operatori economici.
M1.U2.4. Standardul RSC ISO 26000
Instrumentele şi practicile de RSC vor fi mai eficiente dacă vor fi într-un fel
standardizate. În acest context, avem în vedere în primul rând respectarea responsabilităţii
etice, componentă a RSC. [7 POȚINCU 2013]
ISO (International Organization for Standardization) a aprobat în 2001 o rezoluţie care
invită Comitetul ISO pentru Politica în Domeniul Consumului să examineze fezabilitatea
standardelor internaţionale în acest domeniu.
ISO a semnat, de asemenea, un protocol cu Biroul Pactului Mondial al ONU
(UNGCO) şi cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, pentru a consolida
colaborarea în vederea elaborării standardului ISO 26000.
Astfel, Organizaţia Internaţională de Standardizare ISO a decis să dezvolte standardele
internaţionale prin asigurarea unui Ghid de Responsabilitate Socială Corporatistă publicat sub
numele de ISO 26000.
Organizaţia Internaţională de Standardizare a selectat Institutul Suedez de
Standardizare şi Asociaţia Braziliană de Standarde Tehnice de a conduce grupul de cercetare
ce va elabora ISO 26000 RSC.
Dintre toate grupurile constituite pentru elaborarea unui standard ISO, acesta a fost cel
mai important, cu cea mai largă bază în ceea ce priveşte reprezentarea părţilor interesate. Cu
ocazia ultimei sale reuniuni din iulie 2010, grupul cuprindea 450 de experţi participanţi şi 210
observatori din 99 de state membre ale ISO şi 42 de organizaţii de legătură.
La realizarea ISO 26000 RSC au fost prezente şase grupuri principale de părţi
interesate: industria, guvernele, organizaţiile din domeniul muncii, consumatori, organizaţii
neguvernamentale, servicii, consultanţă, cercetare.
ISO 26000 RSC a fost dorit a fi o sintetizare a diverselor opinii existente în domeniul
RSC. Este căutată o cale de mijloc adecvată de a promova respectul şi responsabilitatea bazate
pe documente recunoscute de referinţă fără a exclude creativitatea şi dezvoltarea.
La 1 noiembrie 2010 a fost lansat ISO 26000, Ghid pentru RSC, care prezintă linii
directoare referitoare la responsabilitatea socială a întreprinderilor din sectorul privat şi a
organizaţiilor din sectorul public. Astfel, acest standard este destinat organizaţiilor de toate
tipurile, din domeniul public şi din cel privat, din statele dezvoltate şi din cele în curs de
dezvoltare sau cu economii în fază de tranziţie.
ISO 26000 oferă liniile directoare cu privire la responsabilitatea socială corporatistă.
28
Prin redactarea ISO 26000 s-au urmărit următoarele obiective:
■ încurajarea angajamentului moral de a respecta cerinţelemresponsabilităţii sociale;
■ sintetizarea într-un singur document a conceptelor, definiţiilor şi metodelor de evaluare a
ISO 26000 are ca obiectiv încurajarea organizaţiilor/operatorilor economici să facă mai
mult decât să respecte legea, recunoscând că aceasta este o îndatorire fundamentală pentru
orice organizaţie/operator economic şi o parte esenţială a responsabilităţii sale sociale.
De asemenea, standardul ISO 26000 îşi propune să ajute organizaţiile să contribuie la
dezvoltarea durabilă, dezvoltând responsabilitatea ecologică, parte a RSC.
ISO 26000 este un puternic instrument de responsabilitate socială, care îşi propune să
ajute organizaţiile/operatorii economici să treacă de la bunele intenţii, la bunele acţiuni.
Astfel, acest standard adăugă valoare prin dezvoltarea unui consens internaţional prin
ceea ce presupune RSC şi furnizează indicaţiile necesare pentru a transforma informaţiile
teoretice în practică. Necesitatea ca organizaţiile din domeniul public şi privat să aibă un
comportament responsabil social a devenit o cerinţă generalizată a comunităţii în care aceste
organizaţii îşi desfăşoară activitatea.
Caracteristicile standardului ISO 26000 RSC sunt următoarele:
a) vizează promovarea unei înţelegeri comune în domeniul RSC şi completarea celorlalte
instrumente şi iniţiative de responsabilitate socială, nu înlocuirea lor;
b) ISO 26000 nu conţine cerinţe, ci doar linii directoare. Încă din faza redactării lui se dorea
să nu includă obligaţii, nefiind o certificare standard ca standardele ISO 9001:2008 şi
14001:2004;
c) Include expertiza internaţională în domeniul RSC, stabilind care sunt problemele pe care
organizaţiile trebuie să le trateze pentru a opera într-un mod responsabil din punct de vedere
social, şi care sunt cele mai bune practici pentru aplicarea responsabilităţii sociale
corporatiste.
Standardul ISO 26000 prezintă linii directoare pentru toate tipurile de organizaţii,
indiferent de mărimea şi de localizarea lor, privind:
1. conceptele, termenii şi definiţiile referitoare la RSC;
2. originile, orientările şi caracteristicile RSC;
3. principiile şi practicile în domeniul RSC;
4. problemele centrale şi domeniile de acţiune ale RSC;
5. integrarea, concretizarea şi promovarea unui comportament responsabil în cadrul
organizaţiei şi, prin intermediul politicilor şi practicilor sale, în sfera sa de influenţă;
6. identificarea stakeholderilor şi dialogul cu aceştia;
7. comunicarea cu privire la angajamentele, performanţele şi alte informaţii privind RSC.
Liniile directoare ale acestor capitole sunt destinate a fi clare şi uşor de înţeles chiar şi
de către nespecialişti – şi obiective care se aplică tuturor tipurilor de organizaţii, inclusiv
29
marile întreprinderi şi cele mici şi mijlocii, administraţiile publice şi organismele
guvernamentale.
Liniile directoare ale ISO 26000 se inspiră din cele mai bune practici elaborate de
iniţiativele de RSC existente în domeniul public şi în cel privat.
Se recomandă, prin ISO 26000 RSC, ca întregul comportament al
organizaţiei/operatorului economic să fie bazat pe etică şi onestitate, informare şi integritate.
Aceste valori etice implică faptul de a se ocupa de semeni, animale şi mediu şi de a se angaja
în a menţine interesele stakeholderilor.
ISO 26000 RSC recomandă ca organizaţia să favorizeze activ adoptarea unui
comportament etic prin:
• constituirea propriilor structuri de conducere, pentru ca acestea să contribuie la promovarea
unui comportament etic în cadrul organizaţiei/operatorului economic şi în cadrul
interacţiunilor cu terţii;
• identificarea, adoptarea şi aplicarea standardelor de comportament etic în funcţie de
obiectivul său social şi de activităţile sale, în acord cu principiile descrise în document;
• încurajarea şi asigurarea promovării respectării standardelor sale de comportament etic;
• definirea şi comunicarea standardelor sale de comportament etic aşteptate de la structura de
conducere, de la personalul său, de la furnizori, subcontractori, de la proprietari, de la
responsabilii săi şi în particular de la cei care au posibilitatea să exercite o influenţă
semnificativă asupra valorilor, culturii, integrităţii, strategiei şi funcţionării organizaţiei şi
asupra persoanelor care activează în numele ei păstrând identitatea culturală locală;
• prevenirea şi rezolvarea conflictelor de interes din interiorul organizaţiei care ar putea
antrena o componentă non-etică;
• stabilirea mecanismelor de supraveghere şi control pentru asigurarea unui comportament
etic;
• recunoaşterea şi tratarea situaţiilor în care reglementările locale fie nu există, fie se opun
unui comportament etic;
• respectarea vieţii animalelor în ceea ce priveşte impactul asupra vieţii lor, asigurându-le
condiţii decente de creştere, reproducere.
Realitatea şi percepţia performanţelor unei organizaţii/operator economic în domeniul
RSC pot influenţa următoarele aspecte:
􀂃 avantajele sale concurenţiale;
􀂃 reputaţia sa;
􀂃 capacitatea sa de a atrage şi de a-şi păstra salariaţii sau membrii, clienţii sau utilizatorii;
􀂃 menţinerea motivaţiei şi a angajamentului salariaţilor, precum şi a productivităţii lor;
􀂃 viziunea investitorilor, a proprietarilor, donatorilor, sponsorilor şi a comunităţii financiare;
􀂃 relaţiile sale cu întreprinderile, autorităţile statului, massmedia, furnizorii, omologii, clienţii
şi comunitatea în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea.
30
În procesul de aplicare a ISO 26000 se recomandă ca organizaţia să ţină seama de
diferenţele sociale, de mediu, juridice, culturale, politice şi de diversitatea organizaţiilor,
precum şi de diferenţele condiţiilor economice, în concordanţă cu standardele internaţionale
de comportament.
De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că ISO 26000 nu este un standard pentru
sisteme de management. Nu are scopuri de certificare şi nici utilizare reglementară sau
contractuală.
Orice ofertă sau pretenţie de certificare potrivit lui ISO 26000 ar constitui o
reprezentare defectuoasă a intenţiei şi a obiectivului acestui standard internaţional. Dat fiind
faptul că ISO 26000 nu conţine cerinţe, o asemenea certificare nu ar fi o dovadă de
conformitate cu acest standard internaţional.
Să ne reamintim...
▪ Instrumentele şi practicile de Responsabilitate Socială pot fi mai clare dacă vor fi
într-un fel standardizate.
▪ Organizaţia Internaţională de Standardizare ISO a decis să dezvolte standardele
internaţionale prin asigurarea un Ghid de Responsabilitate Socială.
▪ Necesitatea ca organizaţiile din domeniul public şi privat să aibă un comportament
responsabil social a devenit o cerinţă generalizată a comunităţii.
M2.U1.5. Rezumat
▪ Dacă am considera responsabilitate socială o marcă, atunci ea ar diferenţia acele
▪ O marcă a responsabilităţii sociale poate realiza o fidelizare a clieţilor acelui
operator economic.
▪ Organizaţia Internaţională de Standardizare ISO a decis să dezvolte standardele
internaţionale prin asigurarea un Ghid de Responsabilitate Socială.
▪ Necesitatea ca organizaţiile din domeniul public şi privat să aibă un comportament
responsabil social a devenit o cerinţă generalizată a comunităţii.
31
1. Pot constitui mărci următoarele semne distinctive:

a) cuvinte, inclusiv nume de persoane c) litere, cifre
b) desene, elemente figurative, forme d) forma produsului sau a ambalajului lui
tridimensionale
2. Mărcile posedă o serie de funcţii:

a) funcţia de diferenţiere a produselor c) funcţia de reclamă a mărcii
b) funcţia de concurenţă a mărcii d) funcţia de protecţie a consumatorilor
3. Asimilarea responsabilităţii sociale unei mărci ar conduce la:

a) diferenţierea acelor produse create cu c) diferenţierea acelor servicii prestate
respectarea cerinţelor responsabilităţii cu respectarea cerinţelor
sociale responsabilităţii sociale
b) diferenţierea acelor produse d) stimularea operatorii economici să
comercializate cu respectarea cerinţelor adopte acest tip de comportament
responsabilităţii sociale comercial
Temă de control
Alegeţi un operator economic de pe piaţa românească şi gândiţi cum l-ar putea

influenţa pozitiv aplicarea mărcii responsabilităţii sociale pe produsele ori
serviciile sale.
32
Modulul 2. Despre responsabilitatea socială corporatistă,
concept ce include etica în afaceri
Cuprins
Introducere în responsabilitatea socială corporatistă .................................................... 34
Obiectivele modului ...................................................................................................... 34
U1. Etica în afaceri – evoluţie şi concept ..................................................................... 35
U2. Etica de marketing, aspecte teoretice şi practice. Comportamentul de piaţă a
operatorilor economici ce utilizează instrumente de marketing ............................. 45
U3. Codul etic, intrument al eticii în afaceri în contextul RSC .................................... 64
Introducere în responsabilitatea socială corporatistă

Aspectele economice şi juridice privind etica avute în vedere vor viza cu precădere
raportul comercial dintre două categorii de subiecte comerciale: operatorii
economici şi consumatorii.
Activitatea etică, ori neetică, desfăşurată de operatorii economici se răsfrâng
asupra consumatorilor, comunităţii în care respectivii operatori economici îşi
desfăşoară activitatea şi mediului natural.
Cunoaşterea şi respectarea principiilor etice în activitatea comercială de către
manageri este benefică relației cu stakeholderii.
▪ La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili:
▪ să cunoască conceptele de etică, etică în afaceri, responsabilitate socială
corporatistă şi stakeholder;
▪ să înţeleagă importanţa respectării principiilor eticii în afaceri şi a principiilor
responsabilităţii sociale corporatiste de operatorii economici în activitatea lor
economică;
▪ să identifice legătura existentă între principiile eticii şi politica de produs;
▪ să identifice legătura existentă între principiile eticii şi politica de preţ;
▪ să identifice legătura existentă între principiile eticii şi politica de distribuţie;
▪ să identifice legătura existentă între principiile eticii şi politica de promovare;
▪ să identifice comportamentele neetice în afaceri.
33
Unitatea de învăţare M2.U1. Etica în afaceri – evoluţie şi concept
Cuprins
M2.U1.1. Introducere în etica afacerilor ....................................................................... 35
M2.U1.3. Conceptul de etică şi alte concepte conexe, izvoare ale eticii în afaceri ...... 35
M2.U1.4. Conceptul de etică a afacerilor ..................................................................... 38
M2.U1.5. Rezumat ........................................................................................................ 43
M2.U1.1. Introducere în etica afacerilor

Etica în afaceri este capacitatea persoanei de a răspunde în mod corespunzător la
presiunile competiţionale şi la pretenţile altora. Comportamentul etic se manifestă
în cadrul participării zilnice la activitatea desfăşurată de operatorul economic
căreia îi aparţine ca angajat.

studenţilor cu aspectele teoretice ale eticii în afaceri.
▪ să cunoască conceptele de etică şi etică în afaceri;
▪ să înţeleagă importanţa respectării principiilor eticii în afaceri de operatorii
economici în activitatea lor economică.
M2.U1.3. Conceptul de etică şi alte concepte conexe, izvoare ale eticii în afaceri
Dicţionarul explicativ al limbii române [DEX 1] defineşte etica ca o disciplină

filosofică care studiază principiile morale, originea, dezvoltarea şi conţinutul lor. Conform
dicţionarului explicativ al limbii române etica este sinonimă cu morala.
În Dicţionarul explicativ de marketing [DRUŢĂ 2003] se consideră că originea
termenului de etică provine de la grecescul ethos tradus ca moravuri, ştiinţă a principiilor
moralei. Se consideră morale prescripţiile admise într-o epocă, într-o anumită societate;
precum şi efortul de a se conforma acestor prescripţii şi de a le urma neabătut. Termenul de
34
etică este perceput ca o reflectare conştientă a credinţelor morale şi a propriilor atitudini, prin
intermediul unor norme sau principii morale. Etica este o ştiinţă a binelui şi a răului.
Alţi autori consideră [CRĂCIUN 2005] că termenul de morală parvine de la latini şi
semnifică aproape acelaşi lucru ca şi termenul de etică. Termenul de etică este definit ca
incluzând acele atitudini, caracteristici, obiceiuri specifice unei culturi, popor sau grup uman.
Sunt şi autori [JOSEPHSON 1995] care consideră că etica priveşte un sistem sau un
cod de conduită bazat pe datorii morale şi obligaţii care reglementează o anumită conduită.
Etica tratează abilitatea de a distinge între bine şi rău şi promisiunea de a face bine.
Operatorii economici sunt deseori puși în situaţia de a alege între două variante opuse
din punct de vedere etic: fie să meargă pe calea onorabilă şi să ia decizia decentă, fie să
meargă pe calea dezonoarei şi să înşele încrederea partenerilor sociali. [6 KOTLER 2003]
Partenerii sociali sunt incluşi în categoria stakeholderilor de literatura de specialitate din
România [IAMANDI 2008, OPREA 2005] şi din străinătate; stakeholder fiind şi mediul
natural. Deşi termenul de „stakeholder” provine din limba engleză (la fel ca termenul de
„marketing”) el este utilizat şi în alte limbi, spre exemplu în literatura de specialitate din
Spania în domeniul responsabilităţii sociale corporatiste. [GAGO 2005]
În acest context, o concepţie etică este esenţială pentru a atrage suportul şi implicarea
pozitivă a tuturor participanţilor la succesul unui operator economic: angajaţi, clienţi,
acţionari, creditori, furnizori, precum şi a comunităţii în care respectivul operator economic îşi
desfăşoară activitatea. Dacă aceşti stakeholderi au o mare încredere în operatorul economic,
dacă ei simt că sunt trataţi corect de către acesta şi beneficiază de pe urma lui, atunci vor
contribui la bunul mers al afacerilor.
În sens larg, etica este divizată în etică teoretică şi etică normativă. Etică teoretică
reflectă teoria filosofică a moralei cuprinzând de obicei o doctrină despre esenţa acesteia.
Etică normativă se referă la o fundamentare a unui sistem de norme, valori, categorii morale.
[ŢIGU 2005]
Considerăm şi noi, având în vedere definiţiile anterioare, că termenul de etică se
suprapune celui de morală. Astfel, etica poate fi definită ca abilitatea persoanelor fizice de a
distinge între bine şi rău şi promisiunea de a face bine.
În cadrul societăţii sunt stabilite standarde sau norme morale. Acestea sunt enunţuri
cu caracter imperativ prin care se indică ce trebuie să facă sau să nu facă un individ conştient,
astfel încât comportamentul său să fie apreciat ca bun de către semeni sau comunitate.
Normele morale au de regulă în componenţă două elemente:
➢ un element calitativ, care recomandă sau impune ceea ce e bine să faci sau să fii,
➢ un element imperativ, care se concretizează în expresia trebuie să faci sau
trebuie să fii.
35
O altă caracteristică a normelor morale se referă la obiectivitatea lor, adică aceste
norme nu sunt voinţa cuiva, ci sunt generate şi se manifestă datorită unor nevoi obiective ce
rezultă din specificul relaţiilor dintre oameni.
După unii autori [BÂTLAN 1997] normele morale pot fi clasificate astfel:
✓ Norme etice generale sau universale. Această categorie de norme morale sunt
prezente în toate tipurile de comunităţi umane, au durabilitate în timp şi influenţează întreaga
gamă de relaţii şi activităţi umane.
Exemplu
Astfel de norme etice generale sunt: cinstea, demnitatea, sinceritatea, curajul,
loialitatea, generozitatea, buna-credinţă.
✓ Norme etice particulare. Această categorie de norme morale se adresează unor

comunităţi umane determinate, au o anumită variaţie în timp şi influenţează relaţii sau
activităţi umane particulare.
Exemplu
Astfel de norme etice particulare sunt: normele vieţii de familie şi mai ales
normele morale specifice unor activităţi profesionale, pe care se
fundamentează deontologia profesională a medicilor, a avocaţilor, etc.
✓ Norme etice speciale. Această categorie de norme morale se manifestă în cadrul

unor grupuri restrânse şi uneori în ocazii speciale. O parte din aceste norme au caracter elitar
sau formalist, ceea ce le poate transforma în fapt în norme imorale.
Exemplu
Astfel de norme etice speciale sunt: normele de protocol, regulile de etichetă
în afaceri, codul manierelor elegante.
Exemple
1. La întrebarea Etica are legătură cu ceea ce sentimental este exprimat a fi bine
sau rău? răspunsul literaturii de specialitate filosofice este în sensul în care
majoritatea oamenilor sunt tentaţi să asocieze etica cu sentimentele, gândindu-se
probabil la o anumită vibraţie empatică faţă de aproapele nostru. Dar etica nu este
legată în mod necesar de anumite stări afective, deoarece acestea sunt
schimbătoare, capricioase şi nu pe deplin supuse raţiunii. În mod frecvent
sentimentele sunt acelea care conduc la abaterea de la normele etice, spre
exemplu invidia faţă de cei care sunt într-un fel superiori, detestarea unor oameni
36
doar pentru că fac parte dintr-o anumită categorie socială stigmatizată etc.
[1 MUREŞAN 2007]
2. La întrebarea Etica este legată de credinţa religioasă? răspunsul literaturii de
specialitate filosofice susţine că etica nu se află într-o relaţie necesară cu religia,
deşi majoritatea religiilor susţin standarde etice înalte. Dar dacă etica ar apaţine
doar religiei, ea nu ar fi valabilă decât pentru persoanele religioase. Dar etica se
adresează în egală măsură ateilor cât şi celor religioşi, astfel încât nu poate fi
confundată cu religia sau pe deplin subordonată ei.
1. Gândiţi răspunsuri argumentate la întrebarea Etica presupune respectarea

legii?
2. Gândiţi răspunsuri argumentate la întrebarea Etica reprezintă modelele de
comportament acceptate în societate?
Să ne reamintim...
▪ Termenul de morală parvine de la latini şi semnifică aproape acelaşi lucru ca şi
termenul de etică.
▪ Operatorii economici sunt deseori puși în situaţia de a alege între două variante
opuse din punct de vedere etic: fie să meargă pe calea onorabilă şi să ia decizia
decentă, fie să meargă pe calea dezonoarei şi să înşele încrederea partenerilor sociali.
▪ Etica poate fi definită ca abilitatea persoanelor fizice de a distinge între bine şi rău
şi promisiunea de a face bine.
▪ Normele morale au în componenţă două elemente: un element calitativ şi un
element imperativ.
▪ Normele morale pot fi divizate în: norme etice generale sau universale, norme etice
particulare şi norme etice speciale.
M2.U1.4. Conceptul de etică a afacerilor
Etica în afaceri reprezintă în opinia unor autori [PAINTER-MORLAND 2008]

capacitatea persoanei de a răspunde în mod corespunzător la presiunile competiţionale şi la
pretenţile altora, în cadrul participării zilnice la activitatea desfăşurată de operatorul economic
căreia îi aparţine ca angajat, atât în interiorul operatorului economic cât şi în exteriorul
acestuia.
Alţi autori [IAMANDI 2008] numesc etica afacerilor o etică economică şi o definesc
ca o formă particulară a eticii aplicate, un ansamblu de reguli şi norme morale care vizează
37
conduita comercianţilor în activitatea economică, atât la nivel individual, cât şi la nivel
colectiv.
Noţiunea de etică a afacerilor mai este definită ca fiind acel echilibru care ar trebui
găsit între performanţele economice şi cele sociale ale societăţii comerciale.
Etica afacerilor, în concepţia autorilor români, [DRUŢĂ 2003] nu se reduce la o sumă
de reţete, tehnici, probleme şi prescripţii, ci constă într-o atitudine – sprijinită pe un set de
valori – într-o anume manieră de a privi dincolo de problemele profesionale, de rezultatele
financiare. Etica afacerilor nu este etica aplicată afacerilor, ci însuşi fundamentul afacerilor.
Etica afacerilor este determinată de faptul că viaţa economică este un subsistem social. În
evaluarea acestui subsistem social trebuie folosite şi criterii extraeconomice, unul dintre
acestea fiind criteriul etic.
Dezvoltaţi ideea „etica afacerilor nu este etica aplicată afacerilor, ci însuşi

fundamentul afacerilor”.
În opinia noastră definiţia dată eticii în afaceri ce are în vedere conduita morală a
indivizilor componenţi ai societăţii comerciale în dubla lor relaţie, cu ceilalţi angajaţi pe de o
parte şi cu partenerii de afaceri, clienţii şi consumatorii pe de altă parte, surprinde cel mai bine
esenţa acestui concept.
Etica în afaceri poate fi abordată din perspectivă macroeconomică şi microeconomică.
Din perspectivă macroeconomică, etica afectează întregul sistem economic;
comportamentul imoral poate distorsiona piaţa, ducând la o alocare ineficientă a resurselor.
Sistemul pieţei globale, acceptat de majoritatea ţărilor ca fiind o cale mai eficientă de alocare
a resurselor interne decât izolarea economică, trebuie să îndeplinească unele condiţii:
➢ dreptul de a poseda şi beneficia de proprietatea privată;
➢ libertatea de alegere în cumpărarea şi vânzarea de bunuri şi servicii;
➢ liberul acces la informaţii corecte privind aceste bunuri şi servicii.
Analizaţi aplicarea eticii în afaceri în cazul unui operator economic de transport de

persoane din perspectivă macroeconomică.
Din perspectivă microeconomică, etica este, în general, asociată cu încrederea. Etica

este necesară, dar nu suficientă, pentru a câştiga încrederea furnizorilor, clienţilor,
comunităţii, angajaţilor.
Analizaţi aplicarea eticii în afaceri în cazul unui operator economic producător de

vopsele textile din perspectivă microeconomică.
38
Întreaga literatură economică apreciază faptul că încrederea este deosebit de
importantă în relaţiile de afaceri. Dacă etica este necesară pentru a câştiga încrederea, atunci
etica este importantă în lumea afacerilor. Încrederea presupune în fapt micşorarea riscului
asumat. Încrederea, bazată pe experienţa bunelor relaţii cu alţi indivizi, operatori economici,
grupuri etc., va asigura protejarea drepturilor şi intereselor, deci riscul va fi mai mic.
Încrederea şi bunele relaţii ale unei societăţii comerciale au în vedere [ŢIGU 2005]:
✓ Încrederea în relaţiile cu furnizorii: furnizorii sunt parteneri de afaceri foarte
importanţi, direct afectaţi de deciziile societăţii comerciale, de comportamentul acesteia. În
special dacă este vorba de relaţii pe termen lung, încrederea între doi parteneri este foarte
importantă. Aceasta se câştigă prin respectarea obligaţiilor de către fiecare parte şi prin
minimizarea surprizelor de orice fel. Încrederea determină o mai mare eficienţă în timp, a
schimbului, iar relaţiile de schimb bazate pe încredere se dezvoltă atunci când fiecare partener
îl tratează pe celălalt aşa cum ar vrea el să fie tratat.
✓ Încrederea în relaţiile cu consumatorii: un vânzător câştigă încrederea clientului
său atunci când este onest, competent, orientat către nevoile clientului şi plăcut. Clienţii
aşteaptă de la vânzător produsele/serviciile de calitatea promisă, precum şi informaţii reale,
pertinente.
✓ Încrederea în relaţiile cu angajaţii: încrederea trebuie acordată atât managerilor, cât
şi subordonaţilor. Un climat de încredere duce la o mai bună comunicare, la o fidelitate mai
mare a angajaţilor, la confidenţă, la reducerea conflictelor de muncă sau a conflictelor dintre
grupurile de muncă etc.
Etica în afaceri se poate afirma pe baza unor principii practice. În viziunea unor
autori [ŢIGU 2005] acestea sunt:
✓ Respect faţă de normele juridice în vigoare la nivel naţional, comunitar şi global.
✓ Respectarea confidenţialităţii informaţiilor în interiorul a trei relaţii: de către salariat
faţă de operatorul economic, de către furnizor faţă de clienţi, de către negociator faţă de
exterior.
✓ Sensibilitate faţă de conflictele de interese. Aceasta presupune transparenţă şi
apelarea la arbitrii neutri pentru rezolvarea acestor conflicte.
✓ Conştiinţă profesională, având în vedere exercitarea profesiunii cu conştiinţă şi
prudenţă, cultivarea competenţei profesionale, limitarea deciziilor şi acţiunilor la competenţa
profesională.
✓ Loialitate şi bună credinţă, avându-se în vedere obligaţiile morale de a nu înşela, de
a-şi ţine cuvântul, de a fi echitabil.
✓ Simţul responsabilităţii, presupând luarea în considerare a consecinţelor practice ale
deciziilor, precum şi asumarea propriei responsabilităţi.
✓ Respectarea drepturilor şi libertăţilor celorlalţi, presupunând libertate în
comportament, libertate de opinie şi evitarea discriminărilor de orice fel.
39
✓ Respectarea fiinţei umane, presupunând abţinerea de a aduce prejudicii intenţionate
celorlalţi, precum şi respectarea personalităţii umane.
Exemplu
O aplicare efectivă a principilului etic de „respect faţă de normele juridice în
vigoare la nivel naţional, comunitar şi global” presupune în cazul unui operator
economic ce comercializează alimente în primul rând cunoaşterea legislaţiei
interne şi comunitare de protecţie a consumatorului, de protecţie a mediului
natural – mai ales în ceea ce priveşte eliminarea ambalajelor – şi de protejare a
angajaţilor. În al doilea rând o aplicare a acestui principiu presupune respectarea
acestui ansamblu de acte normative interne şi comunitare care reglementează
proecţia sakehoderilor dar şi întreaga sa activitate comercială. În al treilea rând
presupune cunoaşterea şi aplicarea normelor juridice stabilite la nivel
internaţional comercianţilor ce au ca obiect de activitate comercializarea
alimentelor.
Gândiţi cazuri practice de aplicare efectivă a celorlalte principii etice enumerate

anterior.
Dat fiind faptul că aspectele de ordin etic caracterizează totalitatea activităţilor umane,
rezultă că şi în activitatea comercială trebuie să existe considerente de ordin etic şi un
fundament moral fără de care comunitatea în ansamblul ei nu ar putea funcţiona şi s-ar
autodistruge.
Exemplu
Părţile unui contract se aşteaptă ca fiecare dintre cei implicaţi să respecte
înţelegerea consimţită.
Dacă în cadrul activităţii comerciale desfăşurate de un anumit operator economic,

cumpărătorii, vânzătorii, producătorii, managementul, angajaţii şi consumatorii ar acţiona
neetic, fără a ţine seama de rezultatele morale sau imorale ale acţiunilor lor, atunci afacerile
nu ar mai exista. În plus, se consideră [IAMANDI 2008] că nu se poate nega realitatea că
indivizii acţionează imoral în afaceri, după cum o fac în orice altă sferă a activităţii umane şi
că nu există nici o dovadă care să ateste faptul că indivizii sunt mai imorali în afaceri decât în
viaţa privată.
Se consideră că între profitabilitatea unui operator economic şi valorile sale morale
există o relaţie directă şi reciprocă: un operator economic care promovează valorile morale şi
40
se ghidează după norme etice de comportament va fi bine percepută de public şi va înregistra
profituri.
O abordare, care leagă normele vieţii de zi cu zi de cele din domeniul afacerilor, este
„teoria contractului social”, o teorie normativă, realistică şi comprehensivă, elaborată de
autori americani a cărui conţinut se poate desprinde din figura următoare:
HIPERNORME (UNIVERSALE)
1. Libertatea personală
2. Securitatea fizică şi bunul trai
3. Participarea politică
4. Dreptul de a fi informat
5. Dreptul de proprietate
6. Demnitate egală pentru fiecare persoană
CONTRACTUL MACRO-SOCIAL (GLOBAL)

1. Spaţiu moral liber
2. Consimţământ liber asupra normelor
3. Compatibilitate cu hipenormele
CONTRACTUL MICRO-SOCIAL (GLOBAL)
1. Să nu minţi la negocieri
2. Să onorezi toate contractele
3. Să acorzi prioritate la angajare localnicilor
4. Să oferi locuri de muncă sigure
5. Să-ţi plăteşti obligaţiile fiscale
6. Să protejezi mediul natural etc.
Figura nr. 1 Teoria contractului social
Sursa: Ţigu, G.: Etica afacerilor în turism. Puncte de vedere, cazuri, teme de reflecţie.
Editura Uranus, Bucureşti. 2005, p. 19 (preluată din D. J. Fritzsche, în Business Ethics:
A Global Managerial Perspective, Curs MBA, McGraw-Hill Companies, 1997)
Teoria contractului social priveşte ansamblul normelor etice structurate pe trei nivele.
Primul nivel conţine hipernormele morale. Astfel de norme au un caracter general aplicabil şi
privesc: libertatea personală, securitatea fizică, precum şi dreptul de a fi informat. Cel de-al
doilea nivel, numit contractul macro-social, are la bază consimţământ liber asupra normelor.
Ultimul nivel îl constituie contractul micro-social, care stabileşte regulile morale elementare
în domeniul comercial. Un bun comerciant nu minte la negocieri, onorează toate contractele,
acordă prioritate la angajare localnicilor, oferă locuri de muncă sigure, îşi plăteşte obligaţiile
fiscale, şi nu în ultimul rând protejează mediul natural.
Să ne reamintim...
▪ Aspectele de ordin etic caracterizează totalitatea activităţilor umane.
▪ Etica în afaceri reprezintă conduita morală a indivizilor componenţi ai societăţii
comerciale în dubla lor relaţie, cu ceilalţi angajaţi pe de o parte şi cu partenerii de
afaceri, clienţii şi consumatorii pe de altă parte.
▪ Din perspectivă macroeconomică, etica afectează întregul sistem economic;
41
comportamentul imoral poate distorsiona piaţa, ducând la o alocare ineficientă a
resurselor.
▪ Din perspectivă microeconomică, etica este asociată cu încrederea.
M2.U1.6. Rezumat
▪ Operatorii economici sunt deseori puși în situaţia de a alege între două variante
opuse din punct de vedere etic: fie să meargă pe calea onorabilă şi să ia decizia
decentă, fie să meargă pe calea dezonoarei şi să înşele încrederea partenerilor sociali.
▪ Etica poate fi definită ca abilitatea persoanelor fizice de a distinge între bine şi rău
şi promisiunea de a face bine.
▪ Etica în afaceri reprezintă conduita morală a indivizilor componenţi ai societăţii
comerciale în dubla lor relaţie, cu ceilalţi angajaţi pe de o parte şi cu partenerii de
afaceri, clienţii şi consumatorii pe de altă parte.
▪ Situaţiile în care se încalcă, regulile şi principiile etice de către operatorii

economici care afirmă că desfăşoară activităţi de marketing, pot fi structurate pe
două mari domenii: cercetarea de marketing şi mixul de marketing.
1. Originea termenului de etică provine de la grecescul:

a) ethos c) moral
b) ethic d) etic
2. În sens larg, etica este divizată în:

a) etică teoretică c) etică juridică
b) etică normativă d) etică practică
3. Normele morale au de regulă în componenţă următoarele elemente:

a) un element cantitativ c) un element calitativ
b) un element etic d) un element imperativ
4. Normele morale pot fi divizate în:

a) Norme etice generale c) Norme etice particulare
b) Norme etice universale d) Norme etice speciale
42
Temă de control
Alegeţi un operator economic de pe piaţa românească și explicați modul în care
poate implementa principiile etice prevăzute de conceptul eticii în afaceri.
43
Unitatea de învăţare M2.U2. Etica de marketing, aspecte teoretice
şi practice. Comportamentul de piaţă
a operatorilor economici ce utilizează
instrumente de marketing
Cuprins
M2.U2.1. Introducere .................................................................................................... 45
M2.U2.3. Etica în marketing......................................................................................... 46
M2.U2.4. Principiile eticii şi politica de produs ........................................................... 49
M2.U2.5. Principiile eticii şi politica de preţ ................................................................ 53
M2.U2.6. Principiile eticii şi politica de distribuţie ...................................................... 55
M2.U2.7. Principiile eticii şi politica de promovare ..................................................... 57
M2.U2.8. Rezumat ........................................................................................................ 62
Respectarea principiilor eticii trebuie pusă în practică atât în interiorul societăţii
comerciale cât şi în exteriorul acesteia.
Din perspectivă macroeconomică, etica afectează întregul sistem economic;
comportamentul imoral poate distorsiona piaţa, ducând la o alocare ineficientă a
resurselor. Din perspectivă microeconomică, etica este asociată cu încrederea.

studenţilor cu aspectele teoretice ale eticii în afaceri.
▪ să identifice legătura existentă între principiile eticii şi politica de produs;
▪ să identifice legătura existentă între principiile eticii şi politica de preţ;
▪ să identifice legătura existentă între principiile eticii şi politica de distribuţie;
▪ să identifice legătura existentă între principiile eticii şi politica de promovare;
▪ să identifice comportamentele neetice în afaceri.
44
M2.U2.3. Etica în marketing
Marketingul, circumscris afacerilor economice, reprezintă un domeniu cu profunde

implicaţii ale eticului. Deoarece activitatea de marketing se desfăşoară în contact permanent
cu publicul, s-a creat falsa impresie că marketingul se caracterizează şi printr-o serie de
practici neetice. [DRUŢĂ 2003]
Plecând de la esenţa concepţiei de marketing în viziunea ei actuală, practica
demonstrează că acești operatori economici care acţionează efectiv pe baza concepţiei de
marketing, ca unică filosofie ce le orientează întreaga activitate, acţionează în acelaşi timp şi
în spiritul respectării eticii.
Problema cea mai complexă, sesizată de specialişti încă de acum câteva decenii, constă
nu atât în asimilarea concepţiei de marketing, ci în punerea acesteia în practică.
[MC DONALD 1998]
În acelaşi timp nu trebuie trecut cu vederea că sunt o serie de operatori economici care
de fapt nu acţionează pe baza concepţiei de marketing, deoarece la baza activităţii lor nu se
află această concepţie, dar, în schimb, recurg la o serie de instrumente specifice marketingului
pentru a-şi promova interesele în cadrul pieţelor pe care acţionează.
O analiză a acestui tip de comportament este menită a evidenţia măsura în care sunt
respectate principiile eticii de cei, care neacţionând pe baza concepţiei de marketing, recurg
însă la utilizarea unor instrumente de marketing. În acest fel, se creează impresia existenţei
unui marketing neetic.
Operatorii economici care desfăşoară activităţi de marketing, ocazional, ghidați numai
de ideea de profit, pot încălca principiile eticii în desfăşurarea activităţilor de marketing.
Problemele de etică sunt cel mai bine rezolvate în cazul în care stakeholderii se comportă
onorabil. [MALHOTRA 2007]
Activitatea de marketing desfăşurată de operatorii economici trebuie să răspundă şi
cerinţelor respectării drepturilor consumatorilor. Dacă activitatea desfăşurată de respectivul
operator economic limitează aceste categorii de drepturi, acest comportament va fi unul
neetic.
Un rol deosebit de important în respectarea drepturilor consumatorilor revine cercetării
de marketing. Prin cercetarea de marketing operatorii economici pot obţine informaţii
preţioase despre nevoile şi cerinţele consumatorilor. Dar, utilizarea improprie a cercetării de
marketing poate să aducă prejudicii materiale şi morale consumatorilor. Din punct de vedere
etic două sunt problemele care pot apărea şi anume: intruziunile în spaţiul privat al
consumatorului şi utilizarea improprie a rezultatelor cercetării de marketing. [4 KOTLER
2005]
Succesul unui operator economic, corelat cu permanenta satisfacere a cerinţelor
clienţilor şi a altor beneficiari, este legat de adaptarea şi implementarea unor standarde de
45
conduită în afaceri. Cei mai apreciați operatori economici la nivel global sunt fideli respectării
unui cod de servire a clienţilor; dau dovadă de responsabilitate socială şi sunt astfel un
exemplu de afirmare în practică a concepţiei de marketing.
Ultimele decenii au înregistrat o creştere a responsabilităţii şi a eticii în activitatea
comercială a operatorilor economici, dar şi o serie de încălcări de mari proporţii, cu
consecinţe serioase la scară globală.
Exemplu
Activitatea neetică, implicând şi diverse instrumente de marketing,
desfăşurată de bănci în plan global, dar în special cele americane, a avut un
rol important în declanşarea actualei crize economice la nivel global.
Asociaţia Americană de Marketing (AMA) susţine că operatorii de marketing trebuie

să-şi asume responsabilitatea activităţii lor, să servească şi să satisfacă dorinţele clienţilor, să
nu provoace efecte negative în mod conştient, să îşi promoveze cinstit produsele sau
serviciile.
Consumatorii pretind, astăzi, din ce în ce mai mult, o conduită corectă din partea
operatorilor economici care desfăşoară activităţi de marketing sau care recurg la utilizarea
instrumentelor de marketing. În prezent, tot mai mulţi consumatori pot alege produse şi
servicii oferite de operatorii economici care manifestă în practică un comportament etic.
Alegerea etică a consumatorului devine astfel un factor al stilului de viaţă al acestuia.
Noţiunea de consumerism etic are în vedere decizia conştientă şi deliberată de a cumpăra
diferite produse şi servicii care satisfac nu numai interesele economice şi utilitare ale
consumatorului, ci corespunde şi valorilor şi convingerilor sale morale. [CRĂCIUN 2005]
Consumul etic poate avea o mare varietate de manifestări: boicotul produselor acelor
operatori economici care sunt acuzați pentru politicile lor ecologice, sociale ori etice
necorespunzătoare; cumpărarea de produse care nu sunt testate pe animale; refuzul de a
cumpăra acele produse fabricate în ţările sărace de către muncitori suprasolicitaţi fizic şi prost
plătiţi sau de către copii; preferinţa pentru produse ecologice, reutilizabile sau reciclabile etc.
Situaţiile în care se încalcă, regulile şi principiile etice de către operatorii economici
care afirmă că desfăşoară activităţi de marketing, pot fi structurate pe două mari domenii:
✓ Un domeniu în care se întâlnesc astfel de situaţii este reprezentat de cercetarea de
marketing. Existenţa şi respectarea consecventă a unui cod etic în activitatea de cercetare
reprezintă o condiţie esenţială a reuşitei pe termen lung a investigaţiilor de marketing.
Semnificaţia valorilor etice în activitatea de cercetare de marketing este o problemă de cultură
organizaţională a respectivului operator economic. Concentrarea exclusivă a cercetării pe o
finalitate materializată în productivitate şi profit nu deschide perspectiva cultivării, pe termen
46
lung, a surselor de informaţii. Informaţia de marketing nu trebuie captată cu orice preţ, ci
numai în corelaţie cu principiile morale ale comunităţii în care se desfăşoară investigaţia.
✓ Folosirea inadecvată a instrumentelor mixului de marketing conduce, deseori, la
practici contrare principiilor eticii.
Exemplu
Astfel de situaţii se manifestă atunci când: sunt create produse pentru false
nevoi; există necorelări în raportul calitate-preţ, ducând la apariţia pe piaţă a
unor mărfuri cu preţuri „fără acoperire”; se pierde identitatea de origine a
mărfii, ca urmare a lanţului complex de intermediari folosiţi în canalele de
distribuţie externă; sunt informaţii false şi/sau fără acoperire difuzate în
media; este utilizată publicitate mincinoasă; sunt invocate neadecvat stimuli
cu conotaţie „tabu” pentru un public aparţinând unei anumite etnii, religii,
regiuni geografice etc. [DRUŢĂ 2003]
Manevrarea inadecvată a instrumentelor mixului de marketing o vom dezvolta în cele

ce urmează grupând practicile neetice ale operatorilor economici în funcţie de cele patru
componente ale mixului de marketing.
Există situaţii în care a-i servi clientului tot ceea ce doreşte acesta poate fi
moralmente păgubitor. De cele mai multe ori aceste situaţii sunt interzise legal. Dar, pot
apărea şi situaţii în care, deşi legea le permite, motivele comerciale de a-i face clientului pe
plac sunt contracarate de motivele morale pentru a nu face acest lucru sau pentru a nu avea
datoria de-a o face. Dar astfel de cazuri sunt destul de rare.
Exemplu
O astfel de situaţie priveşte consumul de produse oferite de bănci fără
responsabilitate şi fără a lua în considerare posibilităţile reale de plată ale
consumatorilor de produse şi servicii bancare. Avem în vedere restituirea
împrumuturilor realizate de consumatori prin intermediul cardurilor de credit
oferite de bănci. Dar aceste situaţii vor primi, probabil, în curând
reglementare legală.
În opinia noastră o analiză adecvată a nerespectării principiilor eticii se impune a fi

realizată având în vedere, în primul rând, instrumentele de marketing la care apelează
operatorii economici în vederea promovării intereselor lor în cadrul pieţelor pe care
acţionează.
47
M2.U2.4. Principiile eticii şi politicile de produs
În primul rând vom analiza legătura existentă între principiile eticii şi politicile de
produs.
Operatorii economici responsabili, ce desfăşoară activităţi în spiritul concepţiei de
marketing descoperă ceea ce doresc consumatorii şi răspund cu oferte de bunuri şi servicii ce
conferă satisfacţie şi valoare consumatorilor în condiţiile unei activităţi profitabile.
[1 KOTLER 2005]
În practică, sunt însă mulți operatori economici ce afirmă că desfăşoară activităţi de
marketing, dar în realitate golesc de conţinut instrumentele de marketing la care apelează
având în vedere alte interese, în primul rând obţinerea cu orice preţ a unui profit.
În concepţia de marketing, obţinerea profitului este condiţionată de modul superior în
care sunt satisfăcute cerinţele consumatorului şi respectate interesele generale ale comunităţii
în care îşi desfăşoară activitatea respectivii operatori economici. Dar această cerinţă nu este
uşor de realizat.
De multe ori operatorii economici ce desfăşoară activităţi de marketing se confruntă cu
decizii dificile legate de asigurarea unui raport optim între satisfacerea dorinţele
consumatorilor şi afirmarea responsabilităţii sociale. În practică, acţiunile responsabile social
şi etice afirmate de operatorii economici ce desfăşoară activităţi de marketing, sunt extrem de
benefice deoarece influenţează pozitiv întreaga sferă a afacerilor.
Se conturează însă o întrebare şi anume aceea, în ce măsură o conduită etică poate
asigura supravieţuirea acestor operatori economici pe o piaţă globală concurenţială, unde
unele practici şi strategii de piaţă sunt concepute în mare măsură în afara principiilor eticii şi
responsabilităţii sociale. Un răspuns la această întrebare se leagă, însă, de comportamentul
consumatorilor şi de modul în care sunt apărate interesele acestora.
Dacă consumatorii şi organizaţiile care le apără interesele vor găsi modalităţile de
respingere şi îngrădire a politicilor nelegale, atunci vor creşte şansele de supravieţuire şi de
dezvoltare a operatorilor economici care acţionează în spiritul marketingului.
Dacă reacţia consumatorilor şi organizaţiile care le apără interesele va fi inadecvată,
atunci afirmarea marketingului autentic şi deci a eticii şi responsabilităţii sociale în activitatea
comercială va fi puternic limitată.
În rândul consumatorilor a existat şi există o îngrijorare justificată legată de produse şi
servicii periculoase, calitate inferioară a acestora, uzura morală planificată şi la alte practici de
acest gen.
Astfel, o primă problemă deosebită ce pune în lumină încălcarea principiilor eticii o
reprezintă activitatea operatorilor economici ce oferă consumatorilor produse nesănătoase.
48
Exemplu
Unităţile de alimentaţie rapidă care oferă clientelei alimente gustoase, dar
necorespunzătoare din punct de vedere nutritiv; hamburgerii – spre exemplu
– au un conţinut ridicat de grăsimi, iar alte produse obişnuite, cum ar fi
cartofii prăjiţi şi produsele de patiserie, au şi ele un conţinut ridicat de
grăsimi şi amidon.
În plus, aceste produse nesănătoase prin modul lor de ambalare conduc la o
risipă de material de ambalare şi de resurse.
O altă problemă deosebită ce pune în lumină încălcarea principiilor eticii o reprezintă

respectarea dorinţelor consumatorilor şi nesocotirea cerinţelor de protecţie a mediului natural.
Exemplu
Industria producătoare de detergenţi pentru a răspunde dorinţei
consumatorilor de a avea rufe mai curate şi mai albe, oferă produse cu
substanţe chimice mai puternice care poluează apele curgătoare şi distrug
fauna subacvatică. Poluarea apelor afectează nu numai sănătatea faunei
subacvatice ci şi sănătatea umană.
O altă problemă deosebită este reprezentată de poluare şi risipa resurselor.
Exemplu
Industria producătoare de băuturi, împlinind dorinţa consumatorilor, “oferă”
ambalajele de unică folosinţă, mult mai uşoare şi mai practice, dar care
determină o mare risipă de resurse şi generează poluarea mediului. În prezent
sunt necesare şaptesprezece ambalaje noi în locul unei sticle returnabile care
avea o durată de şaptesprezece cicluri înainte de deteriorare. Mulţimea de
ambalaje de plastic de unică folosinţă nu sunt produse biodegradabile şi
afectează mediul natural. Un studiu recent al Universităţii din Frankfurt
concluziona că utilizarea recipientelor din plastic la îmbutelierea apei ar
genera perturbaţii endocrine, prin crearea unui excedent de estrogeni în apa
destinată consumului uman. Pentru a avea o reprezentare mai clară a
pericolului cercetătorii subliniau că acest conţinut în estrogeni din apa
îmbuteliată în recipiente din plastic este mai ridicat decât cel al apelor
uzate.[3 DUŢU 2009]
Tot acelaşi comportament neetic îl întâlnim în crearea de produse pentru false nevoi.
Întrebarea care se pune este dacă operatorii economici care concep politica de produs pot crea
49
noi nevoi şi determina consumatorii să cumpere lucruri pe care nu le vor cu adevărat. Unii
operatori economici prin intermediul publicităţii încearcă să creeze consumatorilor o
insatisfacţie faţă de produsele sau serviciile pe care aceştia le folosesc la un moment dat şi
încearcă să vândă consumatorilor noi bunuri de care ei nu au neapărat nevoie, dar pe care le-ar
putea dori. Acești operatori economici ce folosesc asemenea practici cad pradă concepţilor
materialiste deoarece oamenii sunt judecaţi după ceea ce deţin nu după ceea ce sunt.
Din fericire, această politică de produs menită să creeze dorinţe irezistibile şi să
transforme consumatorii în roboţi manipulaţi nu are sorţi de izbândă. Mai mult de 80% dintre
noile produse ce ajung pe piaţă sunt respinse de consumatori, iar aceştia resping, în primul
rând produsele care nu răspund unor cerinţe reale.
Părerea conform căreia „marketingul” creează nevoi contrazice însăşi fundamentele
marketingului. Deşi unii critici consideră că operatorii economici producători concep
produsul, iar apoi creează nevoia pentru el, procesul se derulează de fapt în sens invers: mai
întâi, cei ce se ocupă de marketing recunosc, identifică şi descoperă nevoile consumatorilor şi
apoi concep produsele şi serviciile pe care aceştia să le doresc şi pot să le cumpere. Dacă se
exercită într-adevăr o influenţă asupra comportamentului consumatorilor, atunci, în loc să
creeze noi nevoi, marketerii le accentuează pe cele existente sau le activează pe cele pe care
consumatorii nu le resimt foarte pregnant.
În cadrul politicii de produs unii operatori economici ignoră cerinţele eticii şi
acţionează, deliberat, într-un mod care să-i determine pe consumatori să ajungă la concluzii
false.
Exemplu
În ceea ce priveşte concluziile false induse consumatorilor, ambalajele
supradimensionate, care îl pot face pe cumpărător să creadă că obţine o
cantitate de produs mai mare când de fapt ea este mai mică constituie o
practică neetică.
O altă problemă de etică este cea a învechirii planificate a produselor.
Exemplu
În rândul tinerilor din România, în ceea ce priveşte computerele, ritmul de
înlocuire este destul de alert. Introducerea unor îmbunătăţiri este puternic
promovată, astfel încât mulţi dintre posesorii de calculatore sunt dispuşi să le
înlocuiască, deşi nu au nevoie de îmbunătăţirile aduse. [VRÂNCEANU
2007]
50
O problemă etică priveşte existenţa de prea puţine produse sociale. [1 KOTLER 2005]
Operatorii economici au fost acuzați că vând prea multe bunuri private în defavoarea
bunurilor publice. O dată cu creşterea bunurilor private, acestea cer mai multe servicii publice
ce nu sunt, de obicei, furnizate în cantităţile cerute.
Exemplu
Creşterea posesorilor de maşini necesită mai multe şosele, control superior al
traficului, parcări, servicii ale poliţiei etc. Din vânzarea prea mare de bunuri
private rezultă noi „costuri sociale”. În cazul maşinilor, aceste costuri includ:
congestii excesive ale traficului, poluarea aerului, moarte şi pagube provocate de
accidentele rutiere. Au fost gândite acţiuni împotriva acestei tendinţe, ce tinde să
se generalizeze şi în România. Interesantă este măsura adoptată în Anglia în anul
2003 de a se introduce o taxă anti-congestionare de 5 lire pe zi, taxă care a
determinat reducerea cu 40% a congestionării traficului în centrul Londrei.
Exemplificaţi cu alte cazuri problema etică ce priveşte existenţa de prea puţine

produse sociale.
Interferenţa factorului politic în activitatea operatorilor economici din anumite domenii

generează o serie de dereglări pe planul politicilor şi strategiilor de produs. În Statele Unite
ale Americii produse cum ar fi benzina, ţigările, medicamentele, serviciile financiare şi
alcoolul au suportul unor importanţi politicieni, care pun propriul interes înainte de interesul
public pe care trebuie să-l apere. [1 KOTLER 2005]
Exemplu
Comercializarea ţigărilor şi a altor produse ce conţin tutun evidenţiază
interferenţa factorului politic în activitatea operatorilor economici. Se ştie deja,
foarte sigur, că fumatul este dăunător sănătăţii. În ciuda acestui impact negativ
asupra sănătăţii publice, a avertismentelor pe care operatorii economici
producători sunt obligați să le scrie pe pachetele de ţigări, a interzicerii
publicităţii la astfel de produse, a sancţiunilor juridice „obţinute” prin
„intermediul” instanţelor judecătoreşti, operatorii economici din acest domeniu
continuă să satisfacă cererea consumatorilor. [DARMON 2006] Studiile
ştiinţifice au evidenţiat pericolul concret pe care îl reprezintă consumul ţigărilor
pentru cei ce fumează pasiv, având ghinionul să fie prezenţi lângă fumători, sau
să lucreze în aceeaşi cameră cu persoane fumătoare. Cu toate acestea ţigările
continuă să fie comercializate, spre profitul operatorilor economici care le produc
şi a statului care le taxează.
51
Exemplificaţi alte cazuri în care se remarcă interferenţa factorului politic în
activitatea operatorilor economici.
M2.U2.5. Principiile eticii şi politica de preţ
În continuare vom analiza legătura existentă între principiile eticii şi politicile de preţ.
O problemă etică ce apare în domeniul politicilor de preţ o constituie produsele cu
preţuri prea mari, mai ales raportate la o calitate inferioară a acestora. Necorelările în raportul
calitate-preţ a produsului oferit consumatorilor duc la apariţia pe piaţă a unor mărfuri cu
preţuri „fără acoperire”.
Exemplu
Este vorba de acea practică neetică a băncilor româneşti care, până nu
demult, nu comunicau întregul preţ al creditului achiziţionat de consumatori.
Aceşti consumatori erau nevoiţi să suporte costurile suplimentare ale
creditului achiziţionat din chiar valoarea acestuia, astfel încât produsul
împrumutat de la bănci îşi diminua valoarea materială şi, deci, utilitatea sa
pentru consumator. În plus, pe acele taxe, necunoscute la încheierea
contractului de către consumator, consumatorul urma să plătească dobânzile
calculate pentru întreaga valoare a creditului, şi astfel consumatorul primea o
suma mai mică decât i se promitea în momentul încheierii contractului cu
banca. Această practică abuzivă a băncilor din România a fost oprită o dată
cu apariţia legislaţiei de protecţie a consumatorului de servicii bancare. În
prezent, legea impune băncilor obligaţia ca costul total al creditului pentru
consumator – ce include toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele,
taxele şi orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în
legătură cu contractul de credit şi care sunt cunoscute de către creditor – să
fie cunoscut şi de către consumator.
Necorelările în raportul calitate-preţ a produsului oferit consumatorilor ating cote

interesante în anumite perioade, dar aceasta se întâmplă doar în România.
Exemplu
Atitudinea neetică a supermarketurilor din România vizează ridicarea
preţurilor exagerat de mult la unele produsele în perioadele anterioare
sărbătorilor. Spre exemplu produsele din carne de miel în perioada anterioară
sărbătorii Paştelui. La această practică se adaugă şi menţinerea acestor
52
preţuri ridicate chiar cu riscul de a arunca astfel de produse din carne, ceea ce
înseamnă o risipă de resurse, o sacrificare inutilă a animalelor.
Reducerile de preţ constituie unul dintre domeniile cu numeroase practici neetice. Sunt
considerate lipsite de etică acţiunile operatorilor economici ce comercializează anumite tipuri
de produse care anunţă reduceri de preţ până la 70%, dar în realitate există unul sau două
produse pentru care se acordă reducerea de 70%, cea mai mare parte a produselor pentru care
se aplică această tactică beneficiind de reduceri mult mai mici.
O altă practică neetică este promovată de magazinul Il Passo ce comercializează
încălţăminte pe piaţa din România. În perioada reducerilor, acest magazin a afişat cu litere
enorme „Reducere la toate produsele de -70%” dar pe liniuţa dinainte de 70% era scris cu
litere extrem de mici „până la”. Prin aceasta se crea consumatorilor impresia că reducerea de
70% era la toate produsele aflate în magazin, iar realitatea era că 70% este doar o limită
maximă a reducerii realizate.
Figura nr. 2 Practici neetice în cazul reducerilor de preţ
Exemplificaţi şi cu alți operatori economici ce utilizează practica neetică promovată

de magazinul Il Passo.
O altă practică neetică este întâlnită destul de des în special la supermarketurile din
România, dar şi în alte magazine alimentare ce îşi informează consumatorii, prin intermediul
unor reviste, de reducerile dintr-o perioadă viitoare. Când consumatorii ajung la locul
vânzării, fie reducerea nu este acordată din diferite motive (lipsa din stoc), fie prin anumite
tactici la locul vânzării se încearcă reorientarea către un alt produs mai scump, care aduce un
profit mai mare. O astfel de practică se numeşte preţ momeală (baitandswich price).
[VRÂNCEANU 2007]
Daţi exemple de operatori economici ce utilizează practica neetică ce poartă numele

de “preţ momeală”.
53
Practicarea unor tactici de tipul „price matching garantees”, prin care se promite
acordarea diferenţei de preţ pentru un anumit produs în cazul în care acesta este găsit la un
preţ mai mic la un alt concurent într-un anumit interval de timp, este lipsită de etică atunci
când această promisiune nu este respectată. În spatele unei astfel de tehnici se poate ascunde
interesul de a crea imaginea de ofertant cu cele mai scăzute preţuri, pornindu-se de la premisa
că, în general, cumpărătorii nu vor verifica acest lucru. Această practică este destul de des
întâlnită în supermarketurile din România.
Unele practici legate de preţ – în esenţa lor neetice – sunt acceptate fără probleme de
publicul larg.
Exemplu
Folosirea preţurilor psihologice, o metodă frecventă a operatorilor economici.
Această metodă constă în a stabili preţul unui produs cu cifre care se termină
după virgulă în 9 deoarece consumatorul se va gândi că produsul costă mai puţin,
diferenţa respectivă fiind de fapt neglijabilă. [DARMON 2006]
La ce tipuri de produse comercializate de companiile româneşti, consideraţi că se

utilizează cel mai frecvent tactica neetică a preţurilor psihologice.
M2.U2.6. Principiile eticii şi politica de distribuţie
În continuare vom analiza legătura existentă între principiile eticii şi politica de

distribuţie.
La nivelul politicii de distribuţie o practică neetică, destul de des întâlnită pe piaţa
românească, o reprezintă cea a bonificaţiilor comerciale de intrare (slotting allowances).
Bonificaţiile comerciale de intrare constau în plata unor taxe de către operatorii economici
producători operatorilor economici ce comercializează acele produse, cu o putere mai mare pe
piaţă. Aceste bonificaţii au ca scop obţinerea unui spaţiu la locul de vânzare sau la nivelul
locurilor de depozitare. Mulţi producători acuză faptul că reducerile oferite detailiştilor în
aceste scopuri nu se regăsesc la nivelul consumatorilor, asimilându-le unei forme de mită. De
această practică neetică au fost acuzate supermarketurile ce comercializează produse pe piaţa
din România.
O altă practică neetică priveşte produsele cărora li se aplică reduceri temporare de preţ,
dacă acestea nu se găseasc în cadrul perioadei de garanţie sau valabilitate sau această perioadă
se încheie la un interval mult prea redus în raport cu durata de utilizare a produsului. Astfel,
nu este etică oferirea unei reduceri de preţ pentru o marcă a unui produs de igienă personală al
cărui termen de valabilitate expiră într-un interval de câteva zile. [VRÂNCEANU 2007]
54
În domeniul distribuţiei mărfurilor, o altă problema etică rezultă din faptul că se vând
anumite produse cu proprietăţi deteriorate datorită nerespectării condiţiilor de transport,
depozitare şi comercializare.
Exemplu
Este cazul produselor alimentare ecologice care necesită condiţii speciale de
transport, depozitare şi comercializare.
Criticile aduse operatorilor economici ce afirmă că acţionează din perspectiva

marketingului sunt legate şi de creşterea nejustificată a preţurilor datorită unui sistem de
distribuţie încărcat de verigi intermediante şi datorită adaosurilor comerciale nejustificat de
mari în comparaţie cu serviciile oferite. [2 KOTLER 2003]
Datorită evoluţiei relaţiilor comerciale dintre producători, industria alimentară, comerţ
şi consumatori către modele tot mai complexe, Guvernul României, prin Memorandumul
„Măsuri pentru rezolvarea divergenţelor apărute între furnizori şi marile lanţuri de magazine”
a recomandat crearea unui „Cod de Bune Practici pentru comerţul cu produse
agroalimentare”. Scopul acestui „Cod de Bune Practici” este de a optimiza şi clarifica relaţiile
comerciale dintre Comercianţi şi Furnizori. Din categoria „comercianţilor” fac parte operatorii
economici ce desfăşoară comerţul în locuri special amenajate ca suprafeţe comerciale, iar
categoria „furnizorilor” include producătorii agricoli, industria alimentară şi operatorii
economici distribuitori. Acest proiect realizat în anul 2008 nu este, însă, publicat ca un act
normativ.
Argumentaţi de ce ar trebui ori nu ar trebui ca acest „Cod de Bune Practici pentru

comerţul cu produse agroalimentare” să primească reglementare legală fiind
promovat printr-o lege de Parlamentul României.
La punctul 5, partea a doua a acestui proiect se stabileşte că Furnizorul nu poate fi

obligat de către un Comerciant să contribuie la costurile de marketing ale magazinului, nici
Comerciantul nu poate fi obligat de către Furnizor să contribuie la costurile de marketing ale
Furnizorului. Dar această regulă nu împiedică Furnizorul, ce consideră că activităţile de
marketing iniţiate de către Comerciant sunt necesare pentru creşterea volumului de vânzari, să
participe la costurile ocazionate de aceste activităţi de marketing. De asemenea, se stabileşte
că neacceptarea acestor servicii nu poate constitui clauză de încetare a colaborării dintre
Comerciant şi Furnizor.
La punctul 7, partea a doua a acestui proiect se interzice din partea Comerciantului de
a condiţiona Furnizorul să nu vândă şi altor comercianţi la un preţ mai mic decât cel la care
55
vinde şi Comerciantului. De asemenea, se interzice ca Furnizorul să condiţioneze
Comerciantului să păstreze un anumit preţ de raft.
M2.U2.6. Principiile eticii şi politica de promovare
În finaliz vom analiza legătura existentă între principiile eticii şi politica de

promovare.
Stabilirea de relaţii puternice şi durabile de comunicare cu consumatorii a devenit
astăzi extrem de importantă pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de
marketing. O primă direcţie de comunicare are ca punct de plecare responsabilitatea societăţii
comerciale de a învăţa şi înţelege nevoile, preferinţele consumatorilor şi cerinţele
consumatorilor. Relaţiile de comunicare sunt astfel necesare pentru a crea produse şi servicii
care, o dată ajunse pe piaţă, să fie acceptabile şi cumpărate de către consumatori. Pentru a-i
informa şi convinge pe consumatori că produsele şi serviciile cerute sunt disponibile şi au
caracteristici distincte, operatorii economici au nevoie şi de o comunicare în sens invers,
recurgând astfel la tehnici de comunicare promoţională cum ar fi: publicitatea care în funcţie
de modul de susţinere financiară se împarte în publicitate plătită, denumită reclamă şi
publicitate gratuită, promovarea vânzărilor, relaţii publice, forţă de vânzare sau marketing
direct.
Activităţile promoţionale joacă un rol comunicaţional cheie în orice program de
marketing desfăşurat de acei operatori economici care desfăşoară activităţi de marketing.
Publicitatea este unul din instrumentele de marketing utilizate de către operatorii economici
pentru a atrage atenţia consumatorilor şi pentru a-şi vinde produsele sau serviciile. Astfel,
sistemul de marketing, atât pe teritoriul Uniunii Europene cât şi a Statelor Unite ale Americii,
a fost acuzat de câteva „rele” printre care se numără în mod special publicitatea care încalcă
principiile eticii şi responsabilităţii sociale.
Mulţi specialişti consideră publicitatea o activitate sănătoasă din punct de vedere
moral. Prin funcţia sa de informare, publicitatea asigură o mare libertate de alegere pentru
cumpărător, impunând ofertantului o atitudine activă pe piaţă, pentru a face faţă concurenţei.
Dar, în practică, elementele afirmate anterior sunt în contradicţie cu numeroase aspecte de
ordin moral. Fie că este prea insistentă, fie că sunt utilizate metode care atentează la
intimitatea oamenilor, fie că lezează sentimentele unei categorii de persoane, publicitatea
devine, în acest fel, un subiect preferat al criticilor. [ŢIGU 2005]
Pentru ca publicitatea, să fie eficientă, trebuie să se identifice foarte clar categoria de
consumatori, motivaţiile lor, în vederea adoptării mesajelor şi campaniei pentru categoria
vizată. Publicitatea a devenit în multe cazuri o formă de manipulare a conştiinţei
consumatorilor şi chiar de elaborare a unei culturi de consum. Din punct de vedere etic,
56
funcţia de informare a publicităţii ridică unele întrebări legate de modul în care aceste
informaţii determină, în mod forţat, consumatorul să acţioneze într-un anumit fel, de modul în
care operatorii economici îşi selectează acele informaţii care să convingă sau de modul în care
pot fi prezentate avantajele produselor acestor operatori economici.
Publicitatea nu ar trebui să fie nesinceră şi înşelătoare, ci ar trebui să ofere informaţii
utile clienţilor; deşi uneori faptele sunt prezentate fracţionat, ceea ce induce în eroare, sau este
chiar fals. Se exagerează unele calităţi ale produselor, se fac afirmaţii ambigue sau care nu pot
fi susţinute în realitate etc., toate acestea fiind de fapt înşelăciuni.
Exemplificaţi cu cazuri întâlnite de dumnevoastră, din practica operatorilor

economici români, nesinceritatea faţă de consumatori şi înşelătoria consumatorilor
prin intermediul publicităţii.
Pe de altă parte, operatorii economici care desfăşoară activitate de marketing trebuie să

le furnizeze consumatorilor doar o parte din informaţiile pe care le deţin, una dintre marile
dificultăţi cu care se confruntă ei fiind aceea de a decide ce date să pună la dispoziţia
publicului. Nu numai că beneficiarii nu au nevoie de date complete pentru a lua decizii bune,
dar o cantitate prea mare de informaţie se poate dovedi la fel de neproductivă ca şi lipsa de
date. Punându-se la dispoziţia consumatorilor prea multe informaţii, apare riscul ca aceştia să
fie supraîncărcaţi cu date irelevante pentru decizia pe care o au de luat.
Exemplu
Oferirea către consumatorii care nu se pricep la tehnică a tuturor detaliilor
despre un calculator evidenţiază riscul ca aceştia să fie supraîncărcaţi cu date
irelevante pentru decizia pe care o au de luat. Aceste informaţii pot fi pentru
consumatori o pierdere de timp, iar pentru operatorul economic producător o
pierdere de energie şi de resurse. În cel mai rău caz, acest lucru îl poate
induce în eroare pe consumator, el putând interpreta greşit informaţiile
oferite, şi/sau bruiază comunicarea, consumatorul fiind asaltat cu date
corecte, dar irelevante. În acest caz se naşte întrebarea: cum poate fi calculat
nivelul ideal de informare al consumatorului. Răspunsul este dificil datorită
faptului că nu toţi consumatorii de pe piaţă au nevoie de aceeaşi cantitate de
informaţii pentru a lua o decizie - fie pentru că nu au iniţial acelaşi nivel de
informare, că nu au acelaşi grad de toleranţă la risc sau fie că nu folosesc
aceleaşi informaţii ori nu au aceleaşi abilităţi de procesare a informaţiilor.
Astfel, indiferent ce decizii iau în această privinţă, informaţiile oferite de
operatorii economici, pentru un anumit număr de consumatori din segmentul
de piaţă vizat, nu sunt optime.
57
Bineînţeles că operatorii economici ce utilizează anumite instrumente de marketing se
află într-o poziţie privilegiată, de care pot profita datorită faptului că acestea sunt utilizatorii şi
principalii furnizori ai informaţiilor de pe piaţă şi că ei controlează procesele de comunicare.
Fără îndoială, ei au motive să profite de pe urma acestui fapt şi să pună la dispoziţia pieţei
acele date care le servesc cel mai bine interesele. Când aceasta se răsfrânge negativ asupra
intereselor consumatorilor, comportamentul operatorilor economici furnizori este calificat
uneori ca fiind neetic.
Alte probleme neetice, sunt reprezentate de practicile de difuzare în media din partea
operatorilor economici a unor informaţii false sau fără acoperire şi de realizare a unei
publicităţi mincinoase. Operatorii economici care susţin că desfăşoară activităţi de marketing
sunt deseori acuzați că ar fi necinstiți şi ar spune minciuni sau numai jumătăţi de adevăr.
Există, din păcate, situaţii în care cei care utilizează instrumente de marketing se fac vinovaţi
de inventarea cu bună ştiinţă a unor minciuni menite a le proteja interesele în defavoarea
intereselor clienţilor lor. Unii comercianţi, utilizând instrumente de marketing, pretind că
produsele lor fac lucruri pe care în realitate nu le fac sau că au caracteristici pe care în
realitate nu le au. În unele cazuri, aceştia mint şi susţin că fac prospectare de piaţă pentru a
identifica posibilităţi având drept unic obiectiv vinderea propriilor produse către respondenţi.
În astfel de situaţii, există o intenţie clară şi deliberată de a înşela şi induce în eroare
consumatorii, pentru a-i determina să cumpere un anumit produs, fie că acesta poate sau nu să
le aducă satisfacţia promisă. Acestea sunt cazuri clare de comportament neetic pe care l-ar
condamna toți operatorii economici care respectă principiile marketingului şi care sunt
interzise de toate codurile etice la aceştia subscriu, dar şi de legislaţia în vigoare.
O altă critică etică priveşte inducerea unei anumite stări de nelinişte, nesiguranţă în
rândul consumatorilor, faţă de diferite probleme: cum ar fi mirosul corpului, cariile dentare,
lipsa încrederii în sine etc.
Exemplu
Operatorii economici de asigurări exploatează anxietatea consumatorilor
când „vând” poliţe de asigurare de viaţă sau împotriva accidentelor.
O serie de critici consideră publicitatea ca fiind manipulatoare, informând

consumatorii despre existenţa unor produse şi servicii şi determinându-i să cumpere lucruri pe
care aceştia nu le doresc cu adevărat. [DARMON 2006]
Cu toate că rolul economic al publicităţii nu poate fi contestat, rolul său social a fost şi
este supus criticilor şi îndoielilor. Publicitatea are o importanţă deosebită în stabilirea valorilor
sociale, motiv pentru care mesajele pe care le transmite ar trebui îndelung cântărite. Operatorii
economici care afirmă că desfăşoară activităţi de marketing sunt deseori acuzați de faptul că
promovează un sistem materialist de valori. Criticii sunt de părere că aceia care se ocupă de
58
marketing stimulează materialismul, adică importanţa excesivă acordată bunăstării materiale
în defavoarea unor valori imateriale cum ar fi iubirea, libertatea şi dezvoltarea intelectuală.
Conform acestei linii de gândire, acești operatori economici ar determina efecte adverse pe
plan social prin simplul fapt că satisfac sau stimulează nevoi şi dorinţe „inutile” ale
consumatorilor. Dar conceptul de „nevoie” este unul cuprinzător, ce include necesităţile fizice
împreună cu necesităţile psihologice. Nevoile variază mult de la un individ la altul, de la o
cultură la alta. Ceea ce un om consideră necesitate, în ochii altuia poate fi doar un capriciu. În
aceste condiţii, care nevoi sunt „utile”? Acuzaţia că publicitatea vinde consumatorilor lucruri
de care nu au nevoie indică mai degrabă faptul că aceştia cumpără lucruri pe care criticul nu
crede că ei ar trebui să şi le dorească. În concluzie, în cazul în care consumatorii sunt adulţi
responsabili care ar trebui să se bucure de libertatea de a alege, acest argument nu mai este
valabil decât dacă sunt considerate legitime doar dorinţele ce vin de la individ şi nu sunt
influenţate de forţele exterioare ale unor instrumente de marketing. În plus, consumatorii
cumpără produse şi în scopuri nematerialiste.
Exemplu
Pot fi cumpărate obiecte pentru a fi făcute cadou şi a-şi exprima dragostea
sau stima, ori cărţi şi muzică pentru propria dezvoltare intelectuală.
Totuşi, consumatorii sunt asaltaţi în mod constant de publicitate cu mesaje

materialiste, legate de sex, putere şi statut, care a început să afecteze zilnic şi copii. Aceştia îşi
forţează părinţii să cheltuie enorm pe cumpărarea unor jucării „de firmă” sau „de ultimă
modă”. Aceste chestiuni etice importante privesc folosirea abuzivă, de către operatorii
economici ce utilizează instrumente de marketing, a metodelor de influenţare, în avantajul lor.
Aceste critici privesc un public-ţintă vulnerabil: copiii.
Ce alte categorii de public-ţintă vulnerabil cunoaşteţi?
Instrumentele de marketing pot induce acestora dorinţa de a avea obiecte pe care

părinţii nu-şi le pot permite sau, eventual, nu vor să le cumpere. Criticile privesc neluarea în
considerare de către operatorii economici a realităţii că aceşti copii sunt vulnerabili din punct
de vedere psihologic, aflaţi neajutoraţi în faţa acestor practici neetice. Copiii nu sunt capabili
să „filtreze” mesajele publicitare. Această chestiune a creat tot mai multă îngrijorare pe
măsură ce s-a extins reţeaua de televiziune prin cablu pe întreag teritoriul european şi a
crescut numărul de ore petrecute de copii în faţa televizorului. Acelaşi fenomen s-a petrecut şi
în America de Nord, unde ţări precum Statele Unite şi Canada au adoptat legi prin care au
59
interzis publicitatea adresată direct copiilor. Acestea pot fi evitate printr-o atentă selecţie, de
către părinţi, a canalelor de televiziune care sunt permise să fie vizionate de copii.
Problema de ordin etic ce se pune aici este dacă este normal ca reclamele să se
adreseze copiilor în cazul în care este dovedit că ei sunt un public deosebit de vulnerabil la
persuasiune. S-a demonstrat [TANNENBAUM 1956, RIGAUX-BRICMONT 1982], că
reclama la jucării influenţează alegerile copiilor, mai ales în perioada Crăciunului însă
efectele sunt totuşi relativ limitate: reclama a crescut doar cu 5% volumul de jucării şi jocuri
alese de copii în perioada sărbătorilor şi doar în cazul acelor produse pentru care s-a
desfăşurat o intensă campanie publicitară în acel interval de timp. Lucru interesant, creşterea
nu avea nici o legătură cu vârsta copiilor. Dovezile empirice au arătat că efectele publicităţii
asupra copiilor fuseseră supraestimate, deoarece aceştia adoptă atitudini sceptice şi dezvoltă
mecanisme de apărare împotriva mesajelor publicitare încă de la o vârstă fragedă. [DARMON
2006]
O problemă conexă este dacă se exercită o presiune din partea copiilor asupra
părinţilor şi dacă aceştia cedează. Un studio [KATZ 1955] a arătat că, dacă nu se ţine cont de
factorul vârstă, există doar o slabă legătură între încercările copiilor de cinci până la zece ani
de a influenţa şi cazurile în care părinţii au cedat presiunii lor. Cu toate acestea, când s-a luat
în calcul factorul vârstă, s-a observat că încercările copiilor de a-şi influenţa părinţii se răresc
odată cu creşterea, iar părinţii cedează tot mai frecvent pe măsură ce copiii sunt mai mari.
Acest fenomen pare destul de firesc, deoarece părinţii acordă tot mai multă încredere judecăţii
copiilor lor pe măsură ce aceştia cresc şi deseori ei cedează în faţa preferinţelor copiilor atunci
când nu au alte criterii pe baza cărora să ia decizia.
Studiile realizate [CARLSON 1956] în această direcţie arată că, în general, copiii nu
sunt agenţi vulnerabili care să lucreze, fără ştiinţa lor, în beneficiul operatorilor economici ce
utilizează instrumentele de marketing şi pe care ei să îi folosească pentru a-i influenţa pe
părinţi. De obicei, copiii sunt mai raţionali decât tind să creadă unii oameni. Ei se arată
interesaţi de reclamele ce se adresează adulţilor atunci când produsul respectiv îi priveşte şi pe
ei şi îşi aduc aminte numele mărcilor mult mai bine decât părinţii lor.
Criticile aduse operatorilor economici ce afirmă că acţionează din perspectiva
marketingului sunt legate de creşterea preţurilor foarte mult comparativ cu costurile implicate
de realizarea produselor. [2 KOTLER 2003] Pe lângă costurile implicate de distribuţia
produselor, costurile sunt majorate pentru a finanţa cheltuielile ridicate de publicitate şi de
promovare a vânzărilor.
Exemplu
Operatorii economici din sectorul farmaceutic majorează costurile pentru a
finanţa cheltuielile ridicate de publicitate şi de promovare a vânzărilor.
Reprezentanţii organismelor publice, doctorii şi consumatorii se întreabă
60
dacă această industrie profitabilă îşi îndeplineşte responsabilităţile sale
sociale. În prezent, există o tensiune în creştere între industria farmaceutică
şi public, deşi industria farmaceutică a adus contribuţii importante
progresului uman. Se pot lua în discuţie medicamentele-miracol de tratare a
cancerului ori a bolilor de inimă, care oferă prin publicitatea realizată o
speranţă pentru bolnavi. Dar, publicitatea măreşte exagerat preţul acestor
medicamente, astfel încât o mare parte dintre consumatorii bolnavi nu şi le
vor putea permite. [SANTORO 2005]
Un alt comportament de piaţă vizibil neetic este cel ce are ca rezultat promoţii ce tind
să-i facă pe consumatori să creadă că au câştigat un premiu substanţial, când, de fapt, cu litere
mici se menţionează că respectivul premiu va fi câştigat doar după o tragere la sorţi cu foarte
mici şanse de succes.
Să ne reamintim...
▪ Marketingul, circumscris afacerilor economice, reprezintă un domeniu cu
profunde implicaţii ale eticului.
▪ Asociaţia Americană de Marketing susţine că operatorii de marketing trebuie
să-şi asume responsabilitatea activităţii lor, să servească şi să satisfacă dorinţele
clienţilor, să nu provoace efecte negative în mod conştient, să îşi promoveze
cinstit produsele sau serviciile.
M2.U2.8. Rezumat
▪ Marketingul, circumscris afacerilor economice, reprezintă un domeniu cu profunde

implicaţii ale eticului.
61
1. În rândul consumatorilor a existat şi există o îngrijorare justificată legată de:

a) produse periculoase c) calitate inferioară a produselor
b) servicii periculoase d) calitate inferioară a serviciilor
2. În strategiile şi politicile de produs întâlnim în următoarele aspecte neetice:

a) crearea de produse pentru false c) existenţa de prea puţine produse
nevoi sociale
b) învechirea planificată a produselor d) interferenţa factorului politic în
activitatea operatorilor economici
3. În strategiile şi politicile de preţ întâlnim în următoarele aspecte neetice:

a) produsele cu preţuri prea mari raportate la o c) produsele cu preţuri corecte
calitate inferioară a acestora
b) folosirea preţurilor psihologice d) serviciile cu preţuri corecte
4. În politicile de distribuţie întâlnim în următoarele aspecte neetice:

a) bonificaţiilor comerciale de c) vânzarea de produse cu proprietăţi
intrare deteriorate
b) vânzarea de produse ecologice d) vânzarea de produse alimentare
Temă de control
Alegeţi un operator economic de pe piaţa românească ce comercializează produse
alimentare şi urmăriţi elementele etice şi neetice integrate în comportamentul lui
din prisma mixului de marketing:
a) produs,
b) preţ,
c) distribuţie,
d) promovare.
62
Unitatea de învăţare M2.U3. Codul etic
Cuprins
M2.U3.1. Introducere .................................................................................................... 64
M2.U3.3. Definirea conceptului şi necesitatea adoptării codurilor etice ...................... 65
M2.U3.4. Codul etic şi regulamentul de ordine interioară. Aspecte economice
şi juridice ...................................................................................................... 67
M2.U3.5. Elaborarea şi implementarea codurilor etice ................................................ 70
M2.U3.6. Rezumat ........................................................................................................ 77
Codul etic adoptat şi respectat de un operator economic poate ajuta la integrarea
responsabilităţii sociale corporatiste în activitatea operatorilor economici.
Literatura de specialitate analizează codul etic sub aspectul redactării lui, al
adoptarii şi al implementării lui.

în redactarea corectă şi implementarea codului etic.
▪ să înţeleagă importanţa instrumente etice, juridice şi economice ce ar putea fi
utilizate în responsabilizarea socială a companiilor;
▪ să identifice elementele ce ar trebui conţinute de un cod etic;
▪ să redacteze un cod etic;
▪ să implementeze un cod etic.
63
M2.U3.3. Definirea conceptului şi necesitatea adoptării codurilor etice
Ca o cerinţă morală pentru desfăşurarea activităţii operatorilor economici au apărut

Codurile etice, coduri ce protejează dar şi solicită angajaţii. Astfel, aceste coduri stabilesc atât
drepturi cât şi obligaţii în sarcina angajaţilor operatorilor economici.
Rolul codurilor etice este de a direcţiona comportamentele umane individuale şi de
grup. [ŢIGU 2005]
Un cod etic trebuie croit după nevoile şi valorile respectivului operator economic.
[MACDONALD 1]
Exemple
Un cod etic al unui operator economic din domeniul industriei textile nu trebuie
să cuprindă obligaţii de comportament al angajaţiilor în raport cu consumatorii,
deoarece acei angajaţi nu vor intra niciodată în contact direct cu clienţii
companiei.
Un cod etic al unui operator economic de mici dimensiuni care are doar 3
angajaţi nu trebuie să aibă obligaţiile şi drepturile angajaţilor grupate în funcţie
de departamente, deoarece acei 3 angajaţi nu sunt şi nu pot fi grupaţi în
departamente.
Cum ar trebui structurat un cod etic pentru un operator economic ce activează în

domeniul turismului şi are 10 angajaţi?
Charta sau Codul, calificate drept etice, morale, deontologice ori de bună conduită,
sunt acele documente scrise ce includ valorile, normele şi conduitele pe care personalul unui
operatori economici trebuie sau ar trebui să le urmeze. Codurile etice stabilesc obligaţiile
angajaţilor în raport cu clienţii dar şi în raport cu ceilalţi angajaţi ai respectivului operator
economic.
Codul etic este definit ca fiind un document scris ce enunţă şi enumeră valorile,
normele şi tipurile de conduite pe care operatorul economic doreşte să le vadă aplicate atât în
interior cât şi în exterior. [CRĂCIUN 2005]
În favoarea adoptării şi respectării codurilor etice la nivel de operator economic, vom
expune succint teoria socială de abordare a operatorilor economici ca o „paradigmă
agricolă”, prezentată de alţi autori români. [COVEY 2000]
Operatorii economici sunt priviți, în general, printr-o paradigmă sau un tipar mecanic.
Exemplu
Operatorul economic este privit ca o maşină. Dacă ceva se strică, trebuie
64
reparat. Dacă descoperi defecţiunea, o remediezi, porneşti maşina şi aceasta
va funcţiona.
Dar operatorii economici nu sunt mecanisme, ele sunt organe vii. A privi operatorii
economici prin paradigma agricolă înseamnă a îi considera ca pe ceva viu, în evoluţie, format
din oameni vii care se dezvoltă.
Exemplu
Un operator economic nu poate funcţiona fără angajaţi. Între managerii
societăţii comerciale şi angajaţii acesteia există legături personale. Toţi
indivizii ce compun respectivul operator economic lucrează împreună în
beneficiul operatorului economic. Relaţiile dintre aceştia nu se reduc numai
la un schimb de lucruri neînsufleţite – bunuri, servicii, bani – ci implică
fiinţe umane. Acesta este motivul pentru care dimensiunile etice ale relaţiei
dintre angajator şi angajat sunt mult mai adânci, mai complexe şi mai
sensibile.
Angajaţii joacă un rol aparte, fiind direct integraţi în activitatea operatorului economic.
Se poate spune ca angajaţii „constituie” efectiv un operator economic. Ei sunt, probabil, cel
mai important factor productiv sau cea mai semnificativă „resursă” a respectivului operator
economic. Angajaţii reprezintă operatorul economic faţă de ceilalţi participanţi la comerţ şi
acţionează în numele operatorului economic faţă de aceştia.
Mai mult decât atât, angajaţii sunt direct afectaţi de succesul sau eşecul societăţii
comerciale la care lucrează. [CRĂCIUN 2005]
Exemplu
Angajaţii unui operator economic ce produce computere vor fi direct afectaţi de
succesul sau eşecul acestui operator economic. Dacă această operator economic
îşi va restrânge activitatea în perioada crizei economice actuale, o mare parte
dintre aceşti angajaţi vor rămâne fără loc de muncă şi, deci, fără salariu.
Cum pot fi afectaţi angajaţii unui operatori economici în cazul succesului

operatorului economic la care lucrează?
Nu putem ingora această categorie atât de importantă de stakeholderi interni a

societăţii comerciale în analiza responsabilităţii sociale. Transparenţa activităţii desfăşurare de
un operator economic responsabil social priveşte expunerea modului de desfăşurare a
activităţii comerciale atât faţă de consumatori ori grupurile de protecţie a mediului natural, cât
65
mai ales faţă de angajaţii respectivului operator economic. Justificarea acestei cerinţe etice
priveşte influenţa deosebită pe care o poate avea respectarea principiilor eticii şi
responsabilităţii sociale, în activitatea desfăşurată de un operator economic, asupra
angajaţiilor acestui operatori economici.
Exemplu
În cazul în care un angajat este hărţuit sexual la locul de muncă, el va ajunge să
nu dea randament şi să fie până la urmă concediat din cauza activităţii sale
neeficiente. Dar în acest caz este vorba mai mult decât de respectarea unor nome
etice, ci este încălcată atât legislaţia internă, cât şi cea comunitară.
Daţi alte exemple care pot evidenţia influenţa deosebită pe care o poate avea
respectarea principiilor eticii şi responsabilităţii sociale, în activitatea desfăşurată
de un operator economic, asupra angajaţiilor acestui operator economic.
Să ne reamintim...
▪ Codurile etice au apărut ca o cerinţă morală pentru desfăşurarea activităţii
▪ Codurile etice protejează dar şi solicită angajaţii, stabilesc atât drepturi cât şi
obligaţii în sarcina angajaţilor operatorilor economici.
▪ A privi operatorii economici prin paradigma agricolă înseamnă a îi considera ca pe
ceva viu, în evoluţie, format din oameni vii care se dezvoltă.
▪ Angajaţii sunt cel mai important factor productiv, cea mai semnificativă „resursă”
a respectivului operator economic.
M2.U3.4. Codul etic şi regulamentul de ordine interioară. Aspecte economice şi

juridice
Din perspectivă juridică, relaţiile dintre operatorul economic (angajator) şi angajaţii

săi sunt reflectate într-un contract individual de muncă reglementat legal prin Codul muncii –
Legea nr. 53/2003. [LEGEA 53/2003]
Exemplu
Contractul sinalagmatic se încheie între două subiecte de drept cu drepturi şi
obligaţii corelative. În cazul contractului individual de muncă relaţiile juridice se
stabilesc între cele două subiecte de drept operatorul economic (angajator) şi
66
angajat. Cele mai importante drepturi şi obligaţii corelative sunt următoarele:
dreptul angajatorului de a i se presta o activitate, căruia îi corespunde obligaţia
angajatului de a realiza acea activitate şi dreptul angajatului de a i se plăti un
salariu, căruia îi corespunde obligaţia angajatorului de a suporta acest salariu.
Ce alte contracte comerciale sinalagmatice cunoaşteţi?
Codul muncii defineşte contractul individual de muncă ca fiind contractul în temeiul

căruia o persoană fizică denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub
autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii,
denumită salariu. Funcţia prioritară oferită de acest contract o constituie protecţia oferită de
normele dreptului muncii celor care încheie acest tip de contract, angajaţilor şi societăţii
comerciale care îi angajează. [6 MUREŞAN 2007]
Exemplu
Funcţia prioritară oferită de contractul individual de muncă o constituie
protecţia oferită de normele dreptului muncii. Normele aparţinând dreptului
muncii asigură drepturile, dar şi obligaţiile angajaţilor. În mod similar
normele aparţinând dreptului muncii asigură drepturile, dar şi obligaţiile
societăţii comerciale care îi angajează. Având în vedere că acest contract este
unul sinalagmatic obligaţiile unuia dintre subiecţi semnifică protejarea
celuilalt cocontractant.
Codul muncii prevede şi reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor ce încheie

contractul individual de muncă. Între angajat şi angajator relaţia este sinalagmatică – aşa cum
am explicat şi anterior – adică ceea ce constituie obligaţie pentru una dintre părţile
contractante, constituie, în acelaşi timp, drept pentru cealaltă parte.
O parte dintre aceste drepturi şi obligaţii iau naştere implicit/automat o dată cu
încheierea contractului individual de muncă şi sunt reglementate de legislaţia dreptului
muncii. O altă parte dintre aceste drepturi şi obligaţii trebuie stipulate expres în interiorul
contractului individual de muncă, adică trebuie prevăzute în clauzele contractuale.
Exemplu
Între clauzele contractuale trebuie stipulat expres în contractul individual de
muncă durata pentru care este încheiat. Dacă nu este prevăzută în mod
expres această durată, contractul se consideră încheiat pe durată
nedeterminată (ca sancţiune pentru angajator).
67
Considerăm că anumite aspecte importante ce ar trebui incluse în codurile etice
primesc o reglementare legală prin instituţia juridică a Regulamentului de ordine interioară a
societăţii comerciale.
În cazul operatorilor economici codurile etice sunt, de cele mai multe ori, concepute de
conducerea generală, rareori, fiind rezultatul unui consens a priori. Acest regulament de
ordine interioară este elaborat tot de angajator.
Codul muncii din România introduce obligativitatea elaborării Regulamentului intern
de către angajator în acord cu sindicatele reprezentative sau reprezentanţii salariaţilor.
Regulamentul intern trebuie să cuprindă, din punct de vedere legal, [LEGEA 53/2003]
cel puţin, următoarele dispoziţii:
✓ reguli privind protecţia, igiena şi securitatea în muncă în cadrul societăţii
comerciale;
✓ reguli privind respectarea principiului nediscriminării şi al înlăturării oricărei forme
de încălcare a demnităţii;
✓ drepturile şi obligaţiile angajatorului şi salariaţilor;
✓ procedura de soluţionare a cererilor sau reclamaţiilor individuale ale salariaţilor;
✓ reguli concrete privind disciplina muncii în unitate;
✓ abaterile disciplinare şi sancţiunile aplicabile;
✓ reguli referitoare la procedura disciplinară;
✓ modalităţile de aplicare a altor dispoziţii legale sau contractuale specifice.
Regulamentul intern trebuie adus la cunoştinţa salariaţilor de conducătorului unităţii.
Regulamentul îşi produce efectele faţă de salariaţi din momentul aducerii la cunoştinţa
acestora. [VOICULESCU 2007]
Bineînţeles, codurile etice pot excede prevederile legale privind Regulamentul de
ordine interioară. Dar, aşa cum vom analiza în cele ce urmează, un cod etic prea amplu poate
dezorienta şi încărca cu prea multe obligaţii angajaţii unui operator economic.
Să ne reamintim...
▪ Din perspectivă juridică, relaţiile dintre operatorul economic (angajator) şi
angajaţii săi sunt reflectate într-un contract individual de muncă reglementat legal
prin Codul muncii.
▪ Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică
denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui
angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii, denumită
salariu.
68
▪ Anumite aspecte importante ce ar trebui incluse în codurile etice primesc o
reglementare legală prin instituţia juridică a Regulamentului de ordine interioară a
societăţii comerciale.
▪ Regulamentul intern trebuie adus la cunoştinţa salariaţilor de conducătorului
unităţii.
M2.U3.5. Elaborarea şi implementarea codurilor etice
Pe lista responsabilităţilor operatorilor economici sunt atât obligaţii negative cât şi

obligaţii pozitive.
Exemplu
Constituie obligaţii negative următoarele imperative etice:
Să nu poluaţi!
Să nu fiţi corupţi!
Să nu mistificaţi prezentarea produselor!
Găsiţi alte exemple de obligaţii negative.
Exemplu
Constituie obligaţii pozitive următoarele imperative etice:
Să-i angajaţi pe cei mai buni dintre cei ce nu au un loc de muncă!
Să acordaţi o atenţie deosebită grupurilor dezavantajate istoric, etnic, rasial,
fizic, religios etc.!
Să vă implicaţi în acţiuni educative şi de învăţământ!
Să îmbunătăţiţi condiţiile de muncă!
Găsiţi alte exemple de obligaţii pozitive.
Deoarece promovarea binelui comun de către operatorii economici are mai multă
eficienţă decât în cazul promovării de indivizi izolaţi, realizarea binelui comun trebuie
codificat. Codificarea, în acest context, semnifică cuprinderea tuturor normelor etice într-un
singur document. Un prim pas în sensul codificării normelor morale îl constituie crearea unui
climat etic în interiorul societăţii comerciale, acordând prioritate comportamentului moral al
angajaţilor.
69
Codul etic este legat de cultura organizaţională a unui operator economic.
[BRĂTIANU 2003] Din cele mai importante modalităţi de manifestare a culturii
organizaţionale fac parte şi normele comportamentale. Acestea pot fi scrise sau nescrise.
Normele scrise presupun elaborarea regulamentelor de ordine interioară şi a codurilor etice
ale respectivului operator economic. Deşi nu fac parte din nici un regulament oficial al
societăţii comerciale, normele nescrise modelează comportamentul angajaţiilor la fel de
puternic ca şi cele scrise. Nerespectarea normelor etice nescrise se penalizează tot pe baza
unor reguli nescrise. În activitatea zilnică a societăţii comerciale, normele scrise şi cele
nescrise se întrepătrund.
În prezent, din ce în ce mai mulți operatori economici deţin coduri etice, ca
instrumente frecvent utilizate ale managementului social responsabil al acestor operatori
economici. [CRANE 2008] Dar aceste coduri etice pot funcţiona adecvat doar dacă cultura
organizaţională a acestor operatori economici respectă cerinţele responsabilităţii sociale.
Scopul pentru care un operator economic ar trebui să elaboreze un Cod etic este
complex. Motivele pentru elaborarea unui cod etic sunt următoarele:
✓ definirea comportamentelor acceptate sau acceptabile;
✓ promovarea unor standarde înalte în activitatea respectivului operator economic;
✓ furnizarea unui model ce va fi urmat de membrii acelui operator economic, dar şi în
auto-evaluarea acestora;
✓ stabilirea unui cadru de comportament profesional şi responsabilitate;
✓ un instrument de identitate profesională;
✓ o marcă a maturităţii profesionale. [MACDONALD 2]
Luând ca exemplu un cod etic al unui operator economic concret, exemplificaţi

motivele de mai sus.
Existenţa unui cod etic al societăţii comerciale nu constituie o garanţie că angajaţii

acesteia se vor comporta etic, dar poate reflecta un anumit grad de cultură organizaţională în
ceea ce priveşte aprecierea şi recompensarea unui astfel de comportament etic.
Consideraţi că normele juridice cuprinse în regulamentul de ordine interioară pot

oferi o garanţie că angajaţii acesteia se vor comporta etic, comparativ cu normele
etice cuprinse într-un cod etic?
Caracteristicile ce trebuie urmărite în realizarea codurilor etice sunt următoarele:

✓ Codurile etice trebuie să fie riguroase. Includerea idealurilor nu este inoportună, dar
codul trebuie să stabilească în mod clar care dintre elemente sunt idealuri şi care sunt
obligaţii.
70
Daţi exemple de idealuri ce nu ar trebui incluse într-un cod etic.
✓ Codurile etice nu trebuie folosite în interes propriu. Codurile nu pot fi folosite

pentru a servi o anumită profesiune în defavoarea interesului general.
✓ Codurile etice trebuie să protejeze interesul general şi al celor ce sunt deserviţi de
către profesiile aflate sub influenţa codurilor etice.
✓ Codurile etice trebuie să fie specifice şi oneste. Un cod care doar specifică faptul că
membrii societăţii comerciale nu trebuie să mintă, fure sau înşele, nu cere de la acei membri
mai mult decât de la fiecare persoană în parte.
Exemplu
Dacă un cod este creat corect şi este onest, atunci el va pune în discuţie atât
aspectele particulare ale practica eticii profesiei, cât şi o serie de probleme de
natură să prevină frauda în rândul angajaţilor.
Creionaţi un cod etic specific şi onest pentru un operator economic ce oferă

servicii turistice.
✓ Codul etic trebuie să ofere şi penalizări pentru că, dacă aceste reguli sunt doar
înşirate, nu vor fi nici mai mult nici mai puţin decât o serie de idealuri. [ŢIGU 2005]
Daţi exemple de sancţiuni ce ar trebui incluse într-un cod etic.
Un cod de etică trebuie construit după nevoile şi specificul societăţii comerciale

respective, el reflectând în mod practic valorile promovate în interiorul acesteia. Codurile de
etică includ anumite valori-obiectiv şi un set de reguli sau principii pentru atingerea acestor
valori.
În elaborarea codurilor etice, deontologii au un rol esenţial. Atribuţiile deontologilor
se împart pe patru domenii:
✓ stabilirea unei strategii şi a acţiunilor necesare garantării respectării cartei etice;
✓ supravegherea difuzării documentelor etice;
✓ controlul propriilor acţiuni şi a comportamentelor observate,
✓ raportarea lor managerului societăţii comerciale şi comitetului de etică din care fac
parte;
✓ consilierea oricărui angajat al societăţii comerciale.
71
Comitetul de etică trebuie să fie investit cu autoritate şi responsabilitate deplină, atât
pentru a comunica codul şi deciziile bazate pe el, membrilor societăţii comerciale, cât şi
pentru a clarifica şi interpreta Codul când apar anumite nevoi, sau pentru a facilita utilizarea
codului în investigarea abuzurilor şi violărilor normelor etice prescrise de acesta.
Scopul urmărit, prin realizarea codului, de către comitetul de etică este să-i
disciplineze pe angajaţi prin intermediul răsplăţii şi oprobriului.
Unii operatori economici procedează periodic sau în funcţie de necesităţi la revizuirea
codului. Sistemul de revizuire este rareori prevăzut în document. El variază în funcţie de
vechimea societăţii comerciale în practica etică.
S-a observat faptul că salariaţii primesc cu atât mai bine documentul, cu cât au fost
implicaţi în elaborarea lui. Această practică presupune un proces democratic. Cu cât
managerul impune prin exemplul personal cu atât cultura societăţii comerciale este mai
puternică.
Ce metode aţi utiliza, în calitate de manager al unui operator economic, pentru a vă

implica salariaţii în elaborarea codului etic al companiei?
Printre beneficiile codurilor etice un loc în ocupă flexibilitatea acestor documente.

[CRANE 2008] Flexibilitatea presupune adaptarea codurilor etice pentru fiecare operator
economic în parte, în funcţie de activitatea desfăşurată de aceasta, prevederile legislative în
domeniu, dar şi cerinţele stakeholderilor.
Exemple
Flexibilitatea codurilor etice permite soluţii inovative pentru probleme
complexe sociale şi ale mediului natural.
Flexibilitatea permite şi o rapidă schimbare a priorităţilor societăţii
comerciale pentru a respecta pretenţiile în continuă schimbare a pieţei,
societăţii comerciale şi a stakeholderilor.
Un alt beneficiu îl constituie costurile reduse pentru crearea, implementarea,

administrarea, monitorizarea şi impunerea codurilor etice în comparaţie cu legea. În plus, dacă
prevederile cuprinse în codurile etice sunt respectate de un procentaj destul de mare de
operatori economici dispare necesitatea cuprinderii acelor prevederi în legislaţie, şi astfel nu
se mai cheltuie bani şi timp pentru adoptarea şi implementarea unor noi acte normative. Iar
dacă respectivele prevederi privesc protecţia stakeholderilor, respectarea lor poate să prevină
publicitatea negativă sau boicotul consumatorilor.
72
Un al treilea beneficiu îl constituie transparenţa pe care o pot oferi respectivii operatori
economici în relaţie cu stakeholderii lor, creând încredere în activitatea pe care acești
operatori economici o desfăşoară.
În plus, codurile etice pot aduce şi beneficii economice pentru operatorii economici
prin creşterea numărului de clienţi, a loialităţii acestora, a reputaţiei şi a încrederii în
respectivii operatori economici.
Un cod este eficient într-un operator economic dacă există o coerenţă între etica
formală şi informală şi dacă se simte participarea salariaţilor.
Codul etic pune în evidenţă starea de spirit a unui operator economic. El poate deveni
un instrument de gestiune important din momentul în care acordul general, încrederea
mutuală, exemplul preşedintelui în elaborarea sa sunt vizibile, dar nu trebuie considerat ca un
instrument-minune care va rezolva toate conflictele de interese în operatorul economic.
Dar codurile etice pot avea şi o serie de dezavantaje.
Codurile prea generale dezorientează personalul, care nu le vede utilitatea şi le
consideră ca o serie de obiective pentru comunicarea externă a societăţii comerciale.
Daţi exemple de codurile etice prea generale.
Punctele slabe ale codificării constau în dificultăţi de redactare şi de aplicare.

[CRĂCIUN 2005]
Dificultăţi de redactare a codului etic apar în următoarele situaţii:

✓ codurile sunt imprecise şi lipsite de sens,
Daţi exemple de codurile etice imprecise ori lipsite de sens.
✓ codurile sunt expresia unui idealism vag, fără aplicare practică,

✓ codurile au un caracter exterior şi o natură prohibitivă,
✓ virtuţile nu pot fi legiferate.
Următoarele situaţii constituie motivaţii prin care codurile etice nu oferă eficienţa
aşteptată:
➢ codurile nu corespund aşteptărilor reale în operatorul economic, dar sunt
elaborate pentru a ameliora imaginea operatorului economic,
➢ codurile constituie o măsură de securitate nevrotică, pentru a simplifica decizia
personală,
➢ codurile constituie o armă concurenţială pentru operatorii economici ineficienți,
73
Comentaţi afirmaţia „codurile etice constituie o armă concurenţială pentru operatorii
economici ineficienți”.
➢ elaborarea unui cod creează o atitudine de suspiciune din partea publicului care
consideră că, înainte de crearea codului, operatorul economic nu era moral.
Dificultăţi de aplicare a codului etic apar în următoarele situaţii:
✓ dacă se consideră că opozanţii eticii pot fi convertiţi prin simpla lectură a unui cod,
✓ dacă se consideră că acestea pot reduce practicile violente în situaţiile de concurenţă
dură,
✓ dacă acel cod etic este imposibil de controlat.
O dată redactat codul etic, acesta urmează să fie difuzat tuturor celor direct legaţi de
operatorul economic sau doar personalului. Importanţa acestei operaţiuni constă în
condiţionarea impactului documentului asupra salariaţilor.
În marea majoritate a operatorilor economici, direcţia de resurse umane este cea
însărcinată cu difuzarea, dar uneori fac acelaşi lucru şi departamentul de comunicare sau
oficiul juridic.
Distribuirea documentului se efectuează de cele mai multe ori pe cale ierarhică.
În actualul proces de globalizare, al operatorilor economici cu filiale în străinătate sau
al operatorilor economici străini, codul poate fi tradus în limbile necesare. Traducerea
facilitează înţelegerea conţinutului acestui document etic, înţelegere care este foarte
importantă pentru asimilarea sa atât în plan intelectual, cât şi, mai ales, pentru asimilarea
deprinderilor morale: de a fi onest, responsabil, conştiincios, harnic, perseverent etc.
Difuzarea codului este doar un prim pas necesar pentru conştientizarea fiecăruia asupra
aspectelor etice ale activităţi sale, dar nu şi suficient pentru a genera, mereu, numai beneficii
morale sigure.
Deşi, oamenii cunosc binele moral, aleg să se comporte rău, motiv pentru care
difuzarea codului trebuie să fie însoţită de un instructaj, realizat de obicei de către o
persoană care a contribuit la redactarea documentului. Acelaşi instructaj este integrat, de
obicei, primei zile de muncă, codul fiind, de asemenea, anexat contractului de muncă.
Restrictivă, de obicei, respectarea acestei carte etice implică stabilirea mijloacelor de
control. În conformitate cu organizarea societăţii comerciale, controlul urmează să fie
efectuat de către serviciul de contabilitate, de serviciul de verificare a calităţii, de serviciul
juridic sau de către un serviciu sau un responsabil desemnat de direcţia generală. Marii
operatori economici dispun şi de un deontolog, nu numai de un comitet de etică.
Un alt aspect al responsabilităţii economice la nivel global în constituie organizarea
de mulți operatori economici şi a unor departamente de relaţii cu consumatorii care
urmăresc tratarea corectă (etică) a propriilor consumatori de către angajaţii acestor operatori
74
economici. [PETER 1987] Alți operatori economici au dezvoltat o imagine chiar mai bună în
relaţia cu proprii consumatori prin implementarea în propriile strategii de marketing a
strategiilor de responsabilitate socială creând departamente de responsabilitate socială.
Exemplu
Nike practic a instituţionalizat responsabilitatea socială în interiorul companiei.
[1 MUREŞAN 2007] Ea a fost unul dintre primii mari operatori economici care a
depăşit limitele existente în domeniu: primul său vicepreşedinte cu atribuţii în
domeniul responsabilităţii sociale a fost numit încă din 1998, Comitetul său de
Responsabilitate Socială a fost înfiinţat în septembrie 2001, primul său raport de
responsabilitate socială a fost publicat în octombrie 2001.
Nike a fost primul operator economic care a făcut publică lista propriilor
furnizori globali încă din aprilie 2005. Această listă cuprindea peste 700 de
fabrici furnizoare. Unul dintre motivele atitudinii inovatoare a societăţii
comerciale Nike în domeniul responsabilităţi sociale l-a constituit experienţa sa
negativă datorată criticilor formulate de organizaţiile nonguvernamentale
(private) din timpul anilor 1990. Totul porneşte de la un raport al fabricilor din
Bangladesh unde angajaţii care produceau adidaşi Nike lucrau peste 78 de ore pe
săptămână şi erau plătiţi cu mai puţin de 0,20 $ pe oră, aceasta în comparaţie cu
plata unei sume uriaşe pentru a face reclamă acestor adidaşi, acordată lui Michael
Jordan cunoscutul basketbolist.
Atitudinea sa, referitor la criticile adresate de stakeholderi, a fost ideală: un
operator economic trebuie să fie capabil să privească înainte şi să integreze
responsabilitatea socială în strategiile propriei organizaţii ca nişte măsuri
preventive, decât să reacţioneze la mediul extern doar după realizarea unor
greşeli, înţelegând pericolul de a nu face nimic. Nike a fost capabil să reacţioneze
rapid la schimbările mediului extern în comparaţie cu alți operatori economici din
acelaşi domeniul de activitate sau din alte domenii de activitate. Nike continuă să
acţioneze progresiv raportat la domeniul responsabilităţii sociale, această
atitudine fiind de mare ajutor operatori economici de atunci şi până în prezent.
Nike nu va reuşi să satisfacă toate criticile care îi sunt aduse, dar în prezent ea
consultă şi comunică cu marea majoritate a stakeholderilor săi legat de oricare
dintre propriile activităţi. [WERTHER 2006]
Nike a devenit astfel, un exemplu excelent de operator economic care luptă
pentru a adapta imaginea sa şi lanţul de furnizori la cerinţele stakeholderilor,
dovedind că doreşte într-adevăr să urmeze calea responsabilităţii sociale.
[CRANE 2008]
75
Găsiţi şi alte exemple de operatori economici ce deţin departamente de
responsabilitate socială.
Un cod etic elaborat de un operator economic responsabil social trebuie să cuprindă

şi prevederi de protecţie a mediului natural.
În legătură cu prevederile privind mediul natural, un operator economic are obligaţia să
menţină echilibrul ecologic al mediului natural în care îşi desfăşoară activitatea. Unul dintre
cele mai nobile compromisuri este cultivarea şi promovarea unei ecologii sociale a muncii.
Astfel, operatorul economic trebuie să îşi asume următoarele responsabilităţi:
✓ respectarea, în desfăşurarea activităţii sale, a echilibrului ecologic şi urbanistic al
mediului;
✓ manifestarea de grijă faţă de mediul natural, la fel ca de propriile instalaţii,
înţelegând prin aceasta măsuri de curăţenie şi igienă;
✓ utilizarea de tehnologii curate şi energii care să nu producă sau să elimine particule
sau componente gazoase contaminante;
✓ reducerea limitelor finale în normativul medio-ambiental ale indicatorilor emisiilor
contaminante, insalubre sau supărătoare;
✓ imprimarea pe ambalaje sau recipiente neretumabile, a recomandărilor referitoare la
evitarea abandonării acestora în locuri inadecvate;
✓ formarea salariaţilor în respectul mediului şi protecţie medio-ambientală.
Să ne reamintim...
▪ Codul etic este legat de cultura organizaţională a unui operator economic.
▪ Codurile etice sunt instrumente frecvent utilizate ale managementului social
responsabil al operatorilor economici.
▪ Un cod de etică trebuie construit după nevoile şi specificul operatorului economic
respectiv, el reflectând în mod practic valorile promovate în interiorul acestuia.
▪ Unii operatori economici procedează periodic sau în funcţie de necesităţi la
revizuirea codului etic.
▪ Salariaţii primesc cu atât mai bine codul etic, cu cât au fost implicaţi în elaborarea
lui.
M2.U3.6. Rezumat
▪ Codurile etice au apărut ca o cerinţă morală pentru desfăşurarea activităţii
76
▪ Codurile etice protejează dar şi solicită angajaţii, stabilesc atât drepturi cât şi
obligaţii în sarcina angajaţilor operatorilor economici.
▪ Din perspectivă juridică, relaţiile dintre operatorul economic (angajator) şi
angajaţii săi sunt reflectate într-un contract individual de muncă reglementat legal
prin Codul muncii.
▪ Codurile etice sunt instrumente frecvent utilizate ale managementului social
responsabil al operatorilor economici.
▪ Salariaţii primesc cu atât mai bine codul etic, cu cât au fost implicaţi în elaborarea
lui.
1. Codul etic este numit şi cod:

a) legal c) deontologic
b) moral d) de bună conduită
2. Angajaţii sunt direct afectaţi de:

a) succesul societăţii comerciale la care c) schimbarea denumirii societăţii
lucrează comerciale la care lucrează
b) eşecul societăţii comerciale la care d) schimbarea forme juridice a
lucrează societăţii comerciale la care lucrează
3. Regulamentul intern al unui operator economic trebuie să cuprindă, din punct de vedere
legal, următoarele dispoziţii:
a) reguli privind protecţia în muncă în c) reguli privind securitatea în muncă
cadrul societăţii comerciale în cadrul societăţii comerciale
b) reguli privind igiena în muncă în d) reguli privind respectarea
cadrul societăţii comerciale principiului discriminării
4. Motivele pentru elaborarea unui cod etic sunt următoarele:

a) definirea comportamentelor c) furnizarea unui model ce va fi urmat de
acceptate sau acceptabile membrii acelui operatori economici
b) promovarea unor standarde înalte în d) stabilirea unui cadru de comportament
activitatea respectivei companii profesional
5. Caracteristicile ce trebuie urmărite în realizarea codurilor etice sunt următoarele:
a) codurile etice trebuie să fie riguroase c) codurile etice trebuie să fie specifice
b) codurile etice nu trebuie să fie d) codurile etice nu trebuie folosite în
oneste interes propriu
77
6. Constituie dificultăţi de redactare a codului etic următoarele situaţii:
a) codurile sunt precise c) codurile au o natură prohibitivă
b) codurile sunt lipsite de sens d) codurile sunt expresia unui idealism
vag, fără aplicare practică
7. Constituie dificultăţi de aplicare a codului etic următoarele situaţii:

a) se consideră că opozanţii eticii pot fi convertiţi c) acel cod etic este imposibil
prin simpla lectură a unui cod de controlat
b) se consideră că acestea pot reduce practicile d) codul etic este onest
violente în situaţiile de concurenţă dură
8. Un operatorul economic trebuie să îşi asume următoarele responsabilităţi ecologice:

a) manifestarea de grijă faţă de mediul c) utilizarea de tehnologii curate şi
natural, la fel ca de propriile instalaţii energii care să nu producă componente
gazoase contaminante
b) formarea salariaţilor în respectul d) imprimarea pe ambalaje a
mediului şi protecţie medio-ambientală recomandărilor referitoare la evitarea
abandonării acestora în locuri inadecvate
Temă de control
Alegeţi un operator economic de pe piaţa românească şi dezvoltaţi un cod etic
având în vedere următoarele aspecte:
a) instituirea unor obligaţii suplimentare celor legale.
b) instituirea unor drepturi suplimentare celor legale.
c) să conţină responsabilităţi ecologice ale angajaţiilor,
d) gândiţi o metodă optimă de difuzare a codului etic,
e) gândiţi o metodă optimă de implementare a codului etic.
78
Modulul 3. Responsabilitatea juridică, componentă RSC
Cuprins
Introducere .................................................................................................................... 80
Obiectivele modului ...................................................................................................... 80
U1. Cadrul juridic al responsabilității sociale corporatiste ........................................... 81
U2. Consumatorii, stakeholderi ai operatorului economic responsabil social .............. 99
Introducere
Aspectele juridice privind responsabilitatea socială corporatistă au importanța lor.
Această responsabilitate, componentă a RSC, trebuie tratată în două direcții. În
primul rând, trebuie avut în vedere cadrul juridic al responsabilității sociale
corporatiste, la nivel intern și european. În al doilea rând operatorii economici
trebuie să respecte întreaga legislație care vizează activitatea lor comercială,
inclusiv în raport cu principalele categorii de stakeholderi.. În acest sens, vom
aborda legislația de protecție a consumatorilor.
Stakeholderii sunt acele categorii care au un interes ori sunt afectate de activitatea
desfăşurată de respectivul operator economic. Responsabilitatea socială a
operatorilor economici este o răspundere morală, a respectivelor operatorilor
economici privind interacţiunea propriei activităţi cu diversele categorii de
stakeholderi. Stakeholderii pot fi externi sau externi. O importanţă deosebită a
prezintă stakeholderii externi, consumatorii – într-o situaţie aparte aflându-se
consumatorii de servicii bancare – şi mediul natural.
▪ să cunoască cadrul juridic european și intern al RSC;
▪ să delimiteze categoria operatorilor economici de restul persoanelor juridice;
▪ să delimiteze categoria băncilor de restul operatorilor economici;
▪ să cunoască drepturile şi responsabilităţile consumatorilor;
▪ să cunoască drepturile consumatorilor de servicii bancare;
▪ să înţeleagă situaţia aparte a consumatorilor de servicii bancare ce beneficiază de
legislaţie specială derogatorie de la normele aparţinând dreptului consumului;
▪ să identifice organismele publice şi private ce acţionează în sensul protejării
consumatorilor.
79
Unitatea de învăţare M3.U1. Cadrul juridic al responsabilității
sociale corporatiste
Cuprins
M3.U1.1. Introducere .................................................................................................... 81
M3.U1.3. Originea şi evoluţia reglementărilor juridice privind etica şi responsabilitatea
socială ........................................................................................................... 82
M3.U1.4. Reglementări juridice comunitare europene privind responsabilitatea socială
a operatorilor economici................................................................................ 85
economici în România ................................................................................ 96
M3.U1.6. Rezumat ........................................................................................................ 97
Responsabilitatea socială a operatorilor economici nu este doar o tendinţă
Responsabilitatea socială a operatorilor economici este o răspundere morală, a
clienţii/consumatorii, proprii angajaţi, comunitatea în ansamblu, incluzându-se aici
şi mediul natural.
Evoluţia normelor juridice subliniază originea etică a acestora. Morala în
comparaţie cu dreptul este genul proxim al dreptului.
Respectarea principiilor eticii în desfăşurarea activităţilor comerciale a devenit o
preocupare majoră pentru statele membre ale Uniunii Europene, aspect reflectat în
conţinutul actelor normative comunitare ce au, însă, doar un caracter de
recomandare.

studenţilor cu aspectele teoretice ale responsabilităţii sociale corporatiste.
▪ să cunoască conceptele de responsabilitate socială corporatistă şi stakeholderi;
80
▪ să cunoască legislaţia existentă în domeniul responsabilităţii sociale corporatiste;
▪ să cunoască traseul evolutiv al responsabilităţii sociale corporatiste;
▪ să identifice diferenţele şi asemanările dintre normele etice şi normele juridice.
M1.U2.3. Originea şi evoluţia reglementărilor juridice privind etica şi

responsabilitatea socială
Normele juridice aparţin unei categorii largi de norme, şi anume, normele cu caracter
social. Evoluţia normelor juridice subliniază originea etică a acestora.
Exemplu
Normele juridice ce reglementează dreptul la un mediu sănătos – impunând
respectarea mediului natural de către operatorii economici în activitatea
desfăşurată – au un evident caracter etic şi constituie o regulă morală de bun simţ;
care a primit protecţie juridică.
Morala cuprinde totalitatea regulilor de comportament ale oamenilor. Dreptul

reprezintă totalitatea normelor de conduită socială ce sunt aduse la îndeplinire, la nevoie, prin
forţa de constrângere a statului. Morala în comparaţie cu dreptul este genul proxim al
dreptului. [4 MUREŞAN 2007]
Ideea de obligaţie se află la baza tuturor normelor de morală şi de drept.
Exemplu
Obligaţia morală de a proteja pădurile este în relaţie directă cu obligaţia legală de
a operatorilor economici de a nu defrişa pădurile, decât în condiţiile stabilite
strict de lege.
Normele care nu au fost legiferate se numesc norme morale. Normele etice nu devin
juridice decât după ce au fost legiferate, adică au fost cuprinse într-un text de lege, s-a afirmat
în literatura de specialitate juridică din România. [DJUVARA 1995] Adică, o normă socială
de morală devine normă de drept din momentul în care neglijarea sau încălcarea ei este
urmată, de aplicarea unei sancţiuni, exercitate de stat prin intermediul autorităţilor sale
judecătoreşti.
81
Exemplu
Luând exemplul anterior norma morală privind obligaţia persoanelor – fizice ori
juridice – de a proteja pădurile devine norma juridică privind interdicţia de a
scoate din rădăcini, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional, normă
juridică prevăzută în art. 108 alineat (1) al Codului silvic [LEGEA 46/2008]
sancţionată, în caz de încălcare, cu închisoare sau cu amendă.
Dreptul s-a desprins treptat din normele de morală şi din obiceiuri. În timp,
morala/etica a precedat dreptul. Pe verticala istoriei, evoluţia dreptului s-a făcut în strânsă
legătură cu cea a moralei. [POPA 1994] Şi în prezent se observă că normele juridice care
contrazic principiile eticii sunt injuste. Influenţa eticii asupra dreptului priveşte atât procesul
creării dreptului, cât şi în procesul de aplicare a dreptului. Legea juridică reprezintă un
important mijloc de educare etică.
Exemplu
Legislaţia ce reglementează speciile de animale protejate, educă persoanele în
ceea ce priveşte pericolul dispariţiei acelor specii.
Exemplificaţi cu alte acte normative ce reflectă afirmaţia „legea juridică

reprezintă un important mijloc de educare etică”.
Autori români din domeniul filosofiei [CRĂCIUN 2005] răspund la întrebarea A fi etic
înseamnă să respecţi legea? prin neindentificarea comportamentului etic cu respectarea legii.
Ei motivează acel răspuns prin câteva exemple în sens contrar, astfel: deşi legea încorporează
anumite convingeri morale, pe care le împărtăşesc numeroşi cetăţeni ai unui stat, legea, ca şi
sentimentele, se poate abate faţă de ceea ce este etic. Sclavia negrilor din America înainte de
războiul de secesiune, politica de apartheid din Africa de Sud sau discriminarea femeilor în
ţările fundamentalist islamice oferă exemple de relaţii sociale inumane, impuse prin forţa unor
«legi» inacceptabile din punct de vedere etic. Dar noi considerăm că în realitate aceste situaţii
sunt foarte rare, constituind excepţii de la regula direcţiei etice pe care o urmează
reglementările legale.
Etimologic cuvântul drept este o metaforă, ce provine de la cuvântul latin directum,
ce semnifică ceea ce este conform regulii legii. Regulile legale ce formează dreptul poartă
denumirea de norme juridice. Norma juridică înseamnă o limitare a posibilităţilor de
manifestare a voinţei, o obligativitate de comportament. [POENARU 2001]
82
Exemplu
Obligaţia stabilită prin lege de a limita poluarea realizată de operatorii economici
direcţionează acţiunea respectivilor operatori economici de a achiziţiona un
sistem de filtrare a rezidurilor produse.
Exemplificaţi cu alte acte normative ce reflectă afirmaţia „norma juridică

înseamnă o limitare a posibilităţilor de manifestare a voinţei, o obligativitate de
comportament”.
Normele de drept – denumite justum –, normele de morală – denumite honestum – şi

de politeţe – denumite decorum – au fost diferenţiate încă din secolul XVIII. Deosebirea
dintre normele de drept şi celelalte categorii de norme sociale o constituia faptul că:
aplicarea lor este asigurată prin forţa de constrângere a statului. Cu toate acestea nu se
poate afirma că celelalte tipuri de norme sociale nu sunt sancţionate.
Exemplu
Normele de politeţe sunt sancţionate prin oprobiul public, deoarece toate normele
care orânduiesc convieţuirea socială, indiferent de natura lor, implică un anumit
fel de constrângere.
Deci, în raport de alte categorii de norme sociale sancţionate specific, normele juridice
au un gen de sancţiune fixată şi aplicată de organe create de societate în acest scop, urmând
pentru acesta o procedură prestabilită.
Dar, majoritatea normelor juridice sunt rezultatul unui proces de normare socială, care
a fost urmat în mod spontan, ducând la fixarea unor cutume, a unor obiceiuri reglementate de
comportamente, care mai târziu au fost legiferate.
Diferenţa primordială între normele morale şi cele juridice – deşi acestea din urmă îşi
au, în majoritatea cazurilor, rădăcinile în primele – constă în faptul că normele juridice sunt
recunoscute de către o lege, care le protejează. Deci, normele juridice sunt elaborate,
conservate şi garantate în aplicarea lor de stat, teama de sancţiunile juridice constituind, în
multe cazuri, temeiul aplicării acestui tip de norme. [UNGUREANU 2000]
La fel ca şi alte norme sociale, normele juridice sunt rodul aspiraţiei spre
instaurarea în societate a spiritului de dreptate, a spiritului etic. [1 MUREŞAN 2007]
Astfel, etica s-a încorporat în lege evoluând o dată cu evoluţia legilor. În acest sens
autori din domeniul responsabilităţii sociale corporatiste [CRANE 2008] au numit legea, în
sens general, ca fiind acea etică ce a fost codificată în sensul în care legea încorporează
noţiunile de bază privind o activitate corectă desfăşurată de persoanele fizice şi juridice,
activitate ce a fost stabilită de creatorii de lege –autorităţile publice abilitate.
83
Să ne reamintim...
▪ Evoluţia normelor juridice subliniază originea etică a acestora.
▪ Normele etice nu devin juridice decât după ce au fost legiferate, adică au fost
cuprinse într-un text de lege.
▪ În timp, morala/etica a precedat dreptul. Pe verticala istoriei, evoluţia dreptului
s-a făcut în strânsă legătură cu cea a moralei.
▪ Etica s-a încorporat în lege evoluând o dată cu evoluţia legilor.
M3.U1.4. Reglementări juridice comunitare europene privind responsabilitatea

socială a operatorilor economici
Respectarea principiilor eticii în desfăşurarea activităţilor comerciale a devenit o

preocupare majoră pentru statele membre ale Uniunii Europene.
În domeniul strict al responsabilităţii sociale corporatiste au fost adoptate, la nivel
comunitar, două acte normative: Rezoluţia Consiliului Uniunii Europene referitoare la Cartea
Verde privind responsabilitatea socială a operatorilor economici şi Rezoluţia Consiliului
Uniunii Europene privind responsabilitatea socială a operatorilor economici. Asocierea
termenului „strict” legislaţiei din domeniul responsabilităţii sociale corporatiste are rolul de a
delimita acele acte normative ce tratează responsabilitatea socială de restul actelor normative
ce compun responsabilitatea juridică a operatorilor economici responsabili social, cum ar fi
dreptul consumului, dreptul mediului, dreptul muncii etc.
1. Rezoluţia Consiliului Uniunii Europene referitoare la Cartea Verde privind
responsabilitatea socială a operatorilor economici 2002/C 86/03, doreşte să contribuie, în
mod constructiv, la implementarea strategiei de la Lisabona de încurajare a discuţiilor privind
dezvoltarea responsabilităţii sociale a operatorilor economici la nivel naţional, european şi
global.
Se doreşte implicarea largă a tuturor celor interesaţi de activitatea operatorilor
economici, a stakeholderilor, în dezbaterea amănunţită a Cărţii Verzi, privind contribuţia
comercianţilor şi comunităţii în general, şi a partenerilor sociali în particular.
1. Cum percepeţi dumneavoastră implicarea stakeholderilor în elaborarea strategiilor

de responsabilizare socială a operatorilor economici?
2. Cum percepeţi dumneavoastră implicarea stakeholderilor în implementarea
principiilor responsabilităţii sociale corporatiste activităţii comerciale a diverșilor
operatori economici?
84
În plus, acest act comunitar urmăreşte integrarea afacerilor în conexiune cu
voluntariatul, ca o iniţiativă a operatorilor economici, privind integrarea problemelor sociale
şi privind mediul natural, provocate de desfăşurarea afacerilor în operaţiunile comerciale a
operatorilor economici şi relaţia acestor operatori economici cu stakeholderii.
Responsabilitatea socială poate contribui nu numai la încurajarea unui nivel ridicat de
coeziune socială, protecţie a mediului natural şi respect al drepturilor fundamentale, dar şi la
îmbunătăţirea competitivităţii în toate categoriile de afaceri şi în toate sectoarele de activitate.
În ce mod poate influenţa responsabilitatea socială corporatistă îmbunătăţirea

competitivităţii în toate categoriile de afaceri şi în toate sectoarele de activitate?
Responsabilitatea socială a operatorilor economici poate completa şi promova

aplicarea regulilor şi actelor normative în domeniul drepturilor sociale şi a standardelor de
mediu. Codurile de comportament, în particular, pot promova standarde internaţionale de
muncă şi încuraja o atitudine responsabilă pentru cei care le respectă.
Deşi responsabilitatea socială este o problemă ce apare în cursul desfăşurării afacerilor,
toţi stakeholderii pot juca un rol decisiv în încurajarea adoptării practicilor responsabile social
în desfăşurarea afacerilor.
Fiind compatibile şi consecvente cu Comunitatea Europeană şi regulile internaţionale,
responsabilitatea socială a operatorilor economici trebuie înţeleasă ca o completare a regulilor
şi legislaţiei privind normele sociale şi a legislaţiei de protecţie a mediului natural, pe care nu
le poate, însă, substitui.
Exemplu
Responsabilitatea socială corporatistă presupune în primul rând respectarea
normelor juridice cuprinse în acte normative de protecţie a mediului natural ori în
dreptul social. Astfel, respectarea legislaţiei interne, comunitare şi internaţionale
cu care interferează activitatea diverșilor operatori economici este prioritară
respectării normelor etice. Bineînţeles responsabilitatea socială corporatistă
presupune respectarea principiilor eticii dar acestea nu pot înlocui regulile
stabilite juridic.
2. Rezoluţia Consiliului Uniunii Europene privind responsabilitatea socială a

operatorilor economici 2003/C 39/02 (din 6 februarie 2003) stipulează strategiile de
promovare a responsabilităţii sociale a operatorilor economici.
Este necesar ca aceste strategii să se bazeze pe:
✓ recunoaşterea naturii morale a responsabilităţii sociale corporatiste;
85
✓ nevoia de credibilitate şi transparenţă a practicilor social responsabile a operatorilor
economici;
✓ concentrarea pe activităţile unde implicarea comunitară poate adăuga valoare;
✓ echilibrarea şi o abordare largă a responsabilităţii sociale a operatorilor economici
incluzând probleme economice, sociale şi ale mediului natural împreună cu interesele
consumatorilor;
✓ concentrarea atenţiei asupra cerinţelor şi caracteristicilor specifice a operatorilor
economici mici şi mijlocii; precum şi
✓ ajutorul şi compatibilitatea cu acordurile internaţionale existente.
1. Ce tip de norme juridice pot cuprinde actele normative de promovare a

responsabilităţii sociale corporatiste, pentru a respecta – în acelaşi timp – şi
prevederea comunitară privind recunoaşterea naturii morale a responsabilităţii
sociale corporatiste?
2. Cum ar trebui să fie concepute practicile social responsabile credibile şi
transparente?
3. Care sunt, în viziunea dumneavoastră, activităţile unde implicarea comunitară
poate adăuga valoare?
4. Ce strategii ar presupune, din partea organismelor publice româneşti, stimularea
operatorilor economici mici şi mijlocii de a adopta o atitudine responsabilă social?
Rezoluţia Consiliului 2003/C 39/02 susţine interesul Comisiei europene, în special, de

a-şi concentra strategia în direcţiile ce vor fi prezentate în continuare.
Este importantă creşterea cunoaşterii privind impactul pozitiv al responsabilităţii
sociale a operatorilor economici în afacerile şi comunitatea din Europa şi străinătate, în
special în ţările în dezvoltare. Se doreşte urmărirea dezvoltării schimbului de experienţă şi
bună practică în domeniul responsabilităţii sociale a operatorilor economici; promovarea
dezvoltării abilităţilor manageriale în responsabilitate socială a operatorilor economici;
facilitarea convergenţei şi transparenţei politicilor şi instrumentelor responsabilităţii sociale a
operatorilor economici, precum şi integrarea responsabilităţii sociale a operatorilor economici
în politicile comunitare.
Ce instrumente etice, economice ori juridice ar putea determina creşterea cunoaşterii

privind impactul pozitiv al responsabilităţii sociale a operatorilor economici în
afacerile din România?
Rezoluţia Consiliului 2003/C 39/02 impune anumite obligaţii în sarcina Statelor

Membre ale Uniunii Europene.
86
Se urmăreşte ca statele membre ale Uniunii Europene să promoveze responsabilitatea
socială a operatorilor economici la nivel naţional, în paralel cu dezvoltarea unei strategii la
nivel comunitar, în special prin conştientizarea operatorilor economici de beneficii şi
evidenţierea rezultatelor potenţiale ale unei cooperări constructive dintre guverne, afaceri şi
alte sectoare ale comunităţii.
Cum percepeţi dumneavoastră o cooperare constructivă între guverne, afaceri şi alte

sectoare ale comunităţii în domeniul responsabilităţii sociale corporatiste?
Se doreşte ca statele membre Uniunii Europene să continue promovarea dialogului cu

partenerii sociali şi a dialogului civil; promovarea transparenţei practicilor şi instrumentelor
de responsabilitate socială utilizate de operatorii economici, schimbul de informaţii şi
experienţă privind politicile de responsabilitate socială a operatorilor economici.
Se doreşte ca statele membre Uniunii Europene să realizeze integrarea responsabilităţii
sociale a operatorilor economici în politicile naţionale; dar şi integrarea responsabilităţii
sociale a operatorilor economici, în managementul acestora.
Cum percepeţi dumneavoastră integrarea responsabilităţii sociale corporatiste în

politicile naţionale concomitent cu integrarea responsabilităţii sociale a operatorilor
economici în managementul acestora?
3. Vom analiza, în cele ce urmează, Directiva nr. 34/2013/UE a Parlamentului

European și a Consiliului privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate
și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei nr.
43/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor nr.
660/78/CEE și 349/83/CEE ale Consiliului.
În ceea ce privește directivele, acestea au o forță obligatorie pentru fiecare stat membru
al Uniunii Europene, căruia i se adresează, în ceea ce privește rezultatul care trebuie atins
[10 MUREŞAN 2008]. În acest fel, statelor membre le pot fi impuse obligaţii, inclusiv în ceea
ce priveşte RSC.
Având în vedere faptul că rezultatul de atins, în privinţa căruia directiva este
obligatorie, duce la modificarea legislaţiilor naţionale sau adoptarea de prevederi legale în
domeniile care fac obiectul ei, [FUEREA 2003] în cazul nostru domeniul RSC va deveni, în
scurt timp, luat în considerare de sistemul legislativ şi executiv din România.
Tendința directivelor este de a limita, în domeniile ce fac obiectul acestor acte
normative, autoritatea statelor, în special cu privire la protecția juridică a cetățenilor Uniunii
Europene statelor membre. [MANOLACHE 2003] Astfel, Directiva nr. 34/2013/UE impune
87
României obligațiile de a solicita raportarea rezultatelor responsabile social din partea
companiilor de dimensiune mijlocie şi mare.
Directiva nr. 34/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului precizează, în
preambulul ei, faptul că respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Evident promovarea şi legiferarea aspectelor
de dezvoltare a RSC are în vedere, ca element fundamental, respectarea drepturilor tuturor
categoriilor de stakeholderi, inclusiv a consumatorilor.
Directiva are ca obiect întocmirea situaţiilor anuale şi consolidate şi a rapoartelor
conexe, pentru înţelegerea evoluţiei activităţilor, rezultatelor şi situaţiei societăţii.
În forma sa iniţială, de proiect, directiva stipula obligaţia de a include în raportul
financiar anual şi informaţii de natură nefinanciară, inclusiv informaţii legate de chestiunile
de mediu şi de personal, doar pentru societăţile de dimensiuni care au peste 500 de angajaţi.
Art. 1 lit. a) din propunere prevedea că „raportul anual conţine o analiză fidelă a
evoluţiei activităţilor, rezultatelor şi situaţiei societăţii, precum şi o descriere a principalelor
riscuri şi incertitudini cu care se confruntă aceasta. Aceasta este o analiză echilibrată şi
exhaustivă a evoluţiei activităţilor, rezultatelor şi situaţiei societăţii, în raport cu volumul şi
complexitatea acestor activităţi.”
„Pentru societăţile cu un număr mediu de angajaţi în cursul exerciţiului financiar de
peste 500 care, la data întocmirii bilanţului, fie au un bilanţ care depăşeşte în total 20 de
milioane euro, fie au o cifră de afaceri netă de peste 40 de milioane euro, analiza include, de
asemenea, o declaraţie nefinanciară care conţine informaţii privind cel puţin aspectele de
mediu, aspectele sociale şi în ceea ce priveşte personalul, respectarea drepturilor omului,
combaterea corupţiei şi a dării de mită, inclusiv:
◘ o descriere a politicii adoptate de societate în legătură cu aceste aspecte;
◘ rezultatele acestor politici;
◘ riscurile legate de aceste aspecte şi modul în care societatea gestionează riscurile
respective.”
În cazul în care o societate nu pune în aplicare politici în ceea ce priveşte unul sau
mai multe dintre aceste aspecte, societatea este obligată a oferi o explicaţie privind motivele
pentru care nu procedează în acest sens.
Directiva nr. 34/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului, în forma sa
finală, publicată, în Art. 17 face vorbire despre prezentarea de informații suplimentare de
către întreprinderile mijlocii și mari și de către entitățile de interes public. În viziunea
Directivei nr. 34/2013/UE, întreprinderile mijlocii sunt definite în acest act normativ ca fiind
„întreprinderile care nu sunt microîntreprinderi sau întreprinderi mici și care, la data
bilanțului, nu depășesc limitele a cel puțin două dintre următoarele trei criterii: [au] totalul
bilanțului [mai mic sau egal cu] 20.000.000 euro, [au] cifra de afaceri netă [mai mică sau
egală cu] 40.000.000 euro; [au] numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar
88
[mai mic sau egal cu] 250.” Întreprinderile mari sunt definite, în acest act normativ, ca fiind
„întreprinderi care, la data bilanțului, depășesc limitele a cel puțin două dintre următoarele trei
criterii: [au] totalul bilanțului [peste] 20.000.000 euro, [au] cifra de afaceri netă [peste]
40.000.000 euro; numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar [peste] 250.” Din
alin. 2 al Art. 3 reiese că prevederile Directivei nr. 2013/34/UE se aplică societăţilor private
care îndeplinesc două din criterile cerute: [au] totalul bilanțului [peste] 4.000.000 euro, [au]
cifra de afaceri netă [peste] 8.000.000 euro; [au] numărul mediu de salariați în cursul
exercițiului financiar [peste] 50. Se observă o extindere a ariei societăţilor care sunt obligate
să raporteze rezultatelor lor nefinanciare, adică activitatea lor responsabilă social, de la
societăţile care au peste 500 de angajaţi, la societăţile cu peste 50 de angajaţi, dacă au
totalul bilanțului peste 4.000.000 euro sau cifra de afaceri netă peste 8.000.000 euro.
Justificarea modului de diferenţiere a diverselor tipuri de societăţi este următoarea:
„întreprinderile mici, mijlocii și mari ar trebui definite și diferențiate în raport cu totalul
bilanțului, cifra de afaceri netă și numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar,
deoarece aceste criterii oferă, de regulă, dovezi obiective cu privire la dimensiunea unei
întreprinderi.”
Directiva nr. 34/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului precizează că
statele membre ale Uniunii Europene pot impune, întreprinderilor mijlocii și mari, cerințe
care depășesc cerințele minime prevăzute de directivă.
Vom prezenta, în continuare, câteva dintre motivele adoptării acestui act normativ
european, care se regăsesc în propunerea de directivă.
În contextul propunerii se stipulează că „oportunitatea de a îmbunătăţi transparenţa
informaţiilor sociale şi de mediu furnizate de societăţile din toate sectoarele, pentru a asigura
condiţii de concurenţă echitabile, a fost recunoscută de către Comisie [...] şi reiterată în
comunicarea <O nouă strategie a UE (2011-2014) pentru responsabilitatea socială a
întreprinderilor>” [Această propunere derivă din unul dintre principalele angajamente ale noii
strategi].
„Transparenţa nefinanciară constituie unul dintre principalele elemente ale oricărei
strategii în materie de RSC”.
„Informaţiile nefinanciare sunt utilizate de organizaţiile societăţii civile şi de
comunităţile locale pentru evaluarea impactului şi a riscurilor aferente operaţiunilor unei
societăţi” și „permit investitorilor să ţină seama mai bine de aspectele legate de sustenabilitate
şi de performanţele pe termen lung”. De asemenea, prin adoptarea acestui act normativ la
nivelul Uniunii Europene, se dorea eliminarea unui aspect negativ observat, și anume „doar
un număr limitat de mari întreprinderi din UE dezvăluie cu regularitate informaţii
nefinanciare”, precum și faptul că „informaţiile dezvăluite sunt de o calitate variabilă, astfel
încât investitorii şi părţile interesate [stakehoderii] întâmpină dificultăţi în a înţelege şi a
compara poziţia şi performanţa întreprinderilor”. Cu toate acestea, propunerea de directivă
89
europeană nu prevedea limite, „întreprinderile pot utiliza cadrele de raportare naţionale sau
internaţionale existente şi îşi vor păstra marja de manevră în definirea conţinutului propriilor
strategii, precum şi flexibilitatea de a prezenta informaţiile într-un mod util şi relevant. Atunci
când întreprinderile consideră că domeniile strategice respective nu prezintă relevanţă pentru
ele, vor avea libertatea de a explica situaţia, fără a fi obligate să introducă o strategie”
[Contextul propunerii de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a
Directivelor nr. 660/78/CEE și 349/83/CEE ale Consiliului în ceea ce privește dezvăluirea
informaţiilor nefinanciare şi privind diversitatea de către anumite societăţi şi grupuri mari].
Directiva nr. 34/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului urmăreşte
aceleaşi idei, sintetizând aspectele prezentate anterior din propunere astfel: „situațiile
financiare anuale urmăresc obiective diferite și nu doar furnizează informații investitorilor de
pe piețele de capital, ci prezintă totodată tranzacțiile anterioare și îmbunătățesc guvernanța
corporativă [RSC]. Este necesar ca legislația Uniunii în domeniul contabilității să stabilească
un echilibru adecvat între interesele destinatarilor [stakeholderilor] situațiilor financiare și
interesul întreprinderilor de a nu fi împovărată în mod excesiv cu cerințele de raportare.”
Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului avea următoarele
obiective principale:
1) Creşterea transparenţei anumitor societăţi şi sporirea relevanţei, consecvenţei şi
comparabilităţii informaţiilor nefinanciare – de responsabilitate socială – dezvăluite în
prezent, prin consolidarea şi clarificarea cerinţelor existente.
2) Creşterea diversităţii consiliului de administraţie al societăţilor printr-o transparenţă sporită
în vederea facilitării unei supravegheri eficiente a managementului şi a unei guvernanţe solide
a societăţii.
3) Sporirea responsabilităţii şi performanţei societăţii, precum şi a eficienţei pieţei unice.
Directiva nr. 34/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului stipulează cele
prezentate de noi anterior, dar într-o formă sintetică: „obiectivele prezentei directive […]
sunt facilitarea investițiilor transfrontaliere, îmbunătățirea comparabilității situațiilor
financiare și a rapoartelor la nivelul întregii Uniuni Europene și consolidarea încrederii
publicului în aceste documente prin includerea de informații specifice de mai bună calitate și
cu un conținut coerent […].”
Art. 1 lit. b) din propunere prevede că „dacă o societate întocmeşte un raport
cuprinzător corespunzător aceluiaşi exerciţiu financiar pe baza cadrelor naţionale, ale UE sau
a cadrelor internaţionale şi care cuprinde informaţiile prevăzute [de lege] aceasta este scutită
de obligaţia de a întocmi declaraţia nefinanciară prevăzută [de lege] cu condiţia ca acest
raport să facă parte din raportul anual.”
Aceste aspecte se regăsesc, dezvoltate, în articolele Directivei nr. 34/2013/UE a
Parlamentului European și a Consiliului.
90
Noua literă g) din Art. 1 al propunerii de directivă stabilea că marile companii cotate
la bursă sunt obligate a realiza o descriere a politicii de diversitate a societăţii pentru organele
sale administrative de conducere şi de supraveghere. Astfel, acestea sunt obligate a furniza
informații cu privire la politica de diversitate: vârsta, sexul, diversitatea geografică, educaţia şi
experienţa profesională, obiectivele acestei politici, modul în care a fost pusă în aplicare
politica, precum şi rezultatele în perioada de raportare. Aceste informații vor fi incluse în
declarația de guvernanță corporativă. Operatorii economici care nu au o politică de
diversitate vor fi obligați să explice clar și argumentat, într-o declarație, care sunt motivele
pentru care nu au dezvoltat o astfel de politică.
Aspectele legate de diversitate nu s-au mai regăsit în directivă, după ce a fost
aprobată şi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, textul acestui act normativ
făcând trimitere la codul de guvernanță corporativă, care include aceste elemente. Este vorba
despre Regulamentul nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind
cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a
Regulamentului (UE) nr. 648/2012 şi Directiva nr. 36/2013/UE a Parlamentului European și
a Consiliului cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea
prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei
nr. 87/2002/CE și de abrogare a Directivelor nr. 48/2006/CE și 49/2006/CE.
Modificarea directivelor contabile, Directiva nr. 660/1978 și Directiva nr. 349/1983,
în sensul includerii raportării nefinaciare o apreciem a fi benefică, [6 POŢINCU 2013] fiind
o modalitate de a reglementa juridic, prin acte normative cu un caracter obligatoriu, anumite
aspecte ce aparţin domeniului responsabilităţii sociale corporatiste.
Noua directivă europeană face vorbire despre transparenţă prin aplicarea obligatorie
a unui instrument economic: raportul activităţilor de RSC. Directiva nr. 34/2013/UE a
Parlamentului European și a Consiliului adaugă la obligativitatea raportării rezultatelor
financiare şi obligativitatea raportării rezultatelor nefinanciare.
Modificările pe care le aduce noua directivă reglementează o protecţie pentru
întreprinderile mici în ceea ce priveşte raportarea activităţilor de responsabilitate socială
corporatistă. Astfel, vor avea obligaţia raportării rezultatelor nefinanciare doar
întreprinderile mijlocii şi mari ce activează pe piaţa Uniunii Europene.
În definiţia dată de Directiva nr. 34/2013/UE a Parlamentului European și a
Consiliului noţiunii de „entități de interes public” sunt incluse şi instituțiile de credit, astfel
cum sunt definite de Directiva nr. 48/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului,
abrogată la scurt timp după adoptarea acestei directive şi înlocuită cu Directiva
nr. 36/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului, care va fi analizată în cele ce
urmează.
Noua directivă adoptată la nivelul Uniunii Europene vine să aducă un plus de
obligativitate în domeniul RSC prin implementarea unui instrument economic şi juridic:
91
raportul activităţilor de responsabilitate socială corporatistă, adică raportul rezultatelor
nefinanciare ale companiilor ce îşi desfăşoară activitatea pe piaţa comună a Uniunii
Europene, ce aparţin statelor membre, din care face parte şi România. Astfel, în curând –
până la data de 20 iulie 2015 – România va trebui să monitorizeze raportul rezultatelor
nefinanciare, adică a activităţilor de responsabilitate socială corporatistă, ale companiilor
mijlocii şi mari. Art. 53 prevede că statele membre au obligaţia de a asigura intrarea în
vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma
directivei şi obligaţia de a informa de îndată Comisia cu privire la realizarea armonizării.
4. Recent, la data de 26 iunie 2013 a fost adoptată Directiva nr. 36/2013/UE a

Parlamentului European și a Consiliului cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de
credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de
modificare a Directivei nr. 87/2002/CE și de abrogare a Directivelor nr. 48/2006/CE și
49/2006/CE. Deşi Directiva nr. 48/2008/CE a Parlamentului European şi a Consiliului
privind contractele de credit pentru consumatori, abrogată de această două directivă, nu
amintea de responsabilitatea socială a creditorilor, Directiva nr. 36/2013/UE a
Parlamentului European și a Consiliului, care o înlocuieşte, tratează aspectele de RSC încă
din preambulul său. Considerăm că trebuie avute în vedere de asemenea, în studiul nostru,
domenii speciale de aplicare a aspectelor de responsabilitate socială corporatistă, mai ales
responsabilitatea socială a băncilor, o categorie extrem de influentă pe scena statelor
membre ale Uniunii Europene, cu adânci implicații în actuala criză economică globală,
punând accentul, mai ales pe relația dintre bănci și protecţia consumatorilor de produse şi
servicii bancare.
Directiva nr. 36/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului stipulează
„transparența sporită privind activitățile instituțiilor [financiare, inclusiv a băncilor] și, în
special, privind profiturile realizate, impozitele plătite și subvențiile primite este esențială
pentru recâștigarea încrederii cetățenilor [inclusiv a consumatorilor] Uniunii față de sectorul
financiar. Prin urmare, raportarea obligatorie în domeniul menționat poate fi considerată un
element important al responsabilității corporative [RSC] a instituțiilor [financiare, inclusiv a
băncilor] față de factorii interesați [stakeholderii] și de societate [comunitate].”
Exemplu
Experienţa negativă din acest an, din Cipru – a abuzului asupra consumatorilor
de produse şi servicii bancare care aveau deschise depozite la băncile din
această ţară – a condus, în opinia noastră, la adoptarea acestor instrumente
juridice europene. S-a constatat faptul că transparenţa activităţii băncilor
printr-o integrare reală a RSC în managementul băncilor ar fi putut evita acea
situaţie injustă faţă de consumatorii de produse şi servicii bancare din Cipru, dar
92
şi din alte ţări, în contextul global al crizei economice actuale. Raportarea
obligatorie a rezultatelor şi activităţii responsabile social poate crea, în viziunea
Directivei nr. 36/2013/UE, o nouă legătură, reală, între bănci şi una dintre cele
mai importante categorii de stakeholderi a acestora: consumatorii.
Directiva nr. 36/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului stipulează în

continuare „anumite deficiențe din guvernanța corporativă [managementul responsabil social]
a unui număr de instituții de credit [inclusiv a băncilor] au contribuit la asumarea de riscuri
excesive și imprudente în sectorul bancar, ceea ce a condus la falimentul instituțiilor
individuale și la probleme sistemice atât la nivelul statelor membre, cât și la nivel global.
Dispozițiile foarte generale privind guvernanța instituțiilor [financiare, inclusiv a băncilor] și
caracterul neobligatoriu [voluntar] al unei părți importante a cadrului de guvernanță
corporativă [RSC], care se bazează în esență pe coduri de conduită voluntare, nu au încurajat
în mod suficient punerea în aplicare eficientă a unor practici solide de guvernanță corporativă
[RSC] de către instituții [financiare, inclusiv de bănci]. În unele cazuri, absența unor
mecanisme de control eficiente în cadrul instituțiilor [financiare, inclusiv a băncilor] a avut ca
rezultat lipsa unei supravegheri eficiente a procesului decizional de administrare, ceea ce a
încurajat strategiile de administrare axate pe obiective pe termen scurt și extrem de riscante.
Rolul neclar al autorităților competente în supravegherea sistemelor de guvernanță
corporativă [RSC] ale instituțiilor [financiare, inclusiv a băncilor] nu a permis o supraveghere
suficientă a eficienței proceselor de guvernanță internă [în interiorul băncilor].”
Apreciem că riscurile excesive și imprudente din sectorul bancar și problemele
sistemice – la asumarea cărora au contribuit băncile – atât la nivelul statelor membre, cât și
la nivel global, despre care fac vorbire prevederile europene expuse anterior, privesc
naşterea şi susţinerea actualei crize economice globale. Aceste prevederi ale Directivei
nr. 36/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului vin să confirme rolul evident
benefic şi preventiv al unei atitudini reale responsabile social a băncilor. Trimiterile în text la
diverse instrumente ce aparţin RSC – la codurile etice sau de conduită – împreună cu
aprecierea ca necorespunzător a caracterului voluntar – promovat până nu demult de actele
normative adoptate la nivelul Uniunii Europene – vin să confirme şi să susţină opinia noastră
de necesitate a dezvoltării RSC în activitatea tuturor operatorilor economici şi în special în
activitatea băncilor, care – aşa cum se observă în prezent – cochetează cu ideea de RSC.
În continuare Directiva nr. 36/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului
face vorbire de politica de diversitate implementată de proiectul Directivei nr. 34/2013/UE.
Astfel, „acest fenomen este cauzat, printre altele, de o lipsă a diversității în componența
organelor de conducere [a băncilor]. Pentru a încuraja opiniile independente și contestarea
critică, componența organelor de conducere ale instituțiilor [financiare, inclusiv a băncilor] ar
trebui să fie suficient de diversificată în ceea ce privește vârsta, sexul, originea geografică,
93
educația și experiența profesională, pentru a reuni opinii și tipuri de experiență variate.
Echilibrul dintre bărbați și femei este deosebit de important pentru a asigura reprezentarea
adecvată a populației. În special, instituțiile [financiare, inclusiv băncile] care nu îndeplinesc
pragul de reprezentare al sexului subreprezentat ar trebui să ia măsuri corespunzătoare cu
prioritate. Reprezentarea angajaților în organele de conducere ar putea, de asemenea, să fie
văzută drept un mod pozitiv de a spori diversitatea, prin faptul că adaugă o perspectivă-cheie
și o cunoaștere reală a funcționării interne a instituțiilor [financiare, inclusiv a băncilor].”
5. Regulamentul nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind

cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a
Regulamentului (UE) nr. 648/2012 vine în completarea Directivei nr. 36/2013/UE a
Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce priveşte aspectele de responsabilitate
socială din sectorul instituţiilor financiare, deci şi a băncilor. În acest sens, Regulamentul
nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului stipulează faptul că „deficiențele de
guvernanță corporativă [RSC] al unui număr de instituții [financiare, inclusiv bănci] au
contribuit la asumarea excesivă și imprudentă a riscurilor în sectorul bancar, ceea ce a condus
la falimentul unor instituții și la probleme sistemice.” De aceea „pentru a facilita
monitorizarea practicilor de guvernanță corporativă [RSC] ale instituțiilor [financiare, inclusiv
ale băncilor] și pentru a îmbunătăți disciplina pieței, instituțiile [financiare, inclusiv băncile]
ar trebui să își facă publice [prin rapoarte de RSC] măsurile adoptate în materie de guvernanță
corporativă [RSC]. Organele de conducere ale acestora ar trebui să aprobe și să publice o
declarație prin care să asigure publicul [stakeholderilor, inclusiv consumatorilor de produse şi
servicii bancare] că aceste măsuri sunt adecvate și eficiente”.
Soluţiile propuse de Regulamentul nr. 575/2013 al Parlamentului European și al
Consiliului ni se par adecvate în contextul prezent internaţional.
O dată cu adoptarea celor două directive şi a regulamentului, analizate anterior, se
observă foarte clar direcţia urmată de instituţiile centrale ale Uniunii Europene: dezvoltarea
RSC şi integrarea acesteia în diverse domenii. Această direcţie, iniţiată recent, va conduce, în
viitorul apropiat, la dezvoltarea şi integrarea responsabilităţii sociale în diverse domenii,
cum ar fi, spre exemplu, domeniul protecţiei consumatorilor de produse şi servicii bancare, la
nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, inclusiv în România. Astfel,
preconizăm că în scurt timp vor fi adoptate în România acte normative care să dezvolte RSC
în activitatea operatorilor economici.
94
Să ne reamintim...
▪ Respectarea principiilor eticii în desfăşurarea activităţilor comerciale a devenit
o preocupare majoră pentru statele membre ale Uniunii Europene.
▪ Se doreşte implicarea largă a tuturor celor interesaţi de activitatea operatorilor
economici, a stakeholderilor, în dezbaterea amănunţită a Cărţii Verzi, privind
contribuţia comercianţilor şi comunităţii în general, şi a partenerilor sociali în
particular.
▪ Se urmăreşte ca statele membre ale Uniunii Europene să promoveze
responsabilitatea socială a operatorilor economici la nivel naţional, în paralel cu
dezvoltarea unei strategii la nivel comunitar.
▪ Se doreşte ca statele membre Uniunii Europene să realizeze integrarea
responsabilităţii sociale a operatorilor economici în politicile naţionale; dar şi
integrarea responsabilităţii sociale a operatorilor economici, în managementul
acestora.

economici în România
În România, până în prezent, în domeniul strict al responsabilităţii sociale a

operatorilor economici nu au fost adoptate acte normative, la nivel intern. Aşa cum am
explicat şi anterior, asocierea termenului „strict” legislaţiei din domeniul responsabilităţii
sociale corporatiste are rolul de a delimita acele acte normative ce tratează responsabilitatea
socială de restul actelor normative ce compun responsabilitatea juridică a operatorilor
economici responsabili social.
Bineînţeles, caracterul moral al atitudinii responsabile social nu poate fi impus printr-o
lege cu caracter obligatoriu, impunând o sancţiune în caz de nerespectare. Reglementarea
legislativă cuprinzând norme imperative a unei activităţi morale cum este activitatea
responsabilă social a societăţii comerciale ar transforma-o într-o activitate obligatorie
sancţionată, în cazul în care un anumit operator economic nu ar avea o astfel de conduită
responsabilă social, printr-o sancţiune care ar putea consta într-o amendă ori chiar desfiinţarea
respectivului operatori economici.
Plecând de la definiţia responsabilităţii sociale a operatorului economic – o răspundere
morală a respectivului operatori economici privind interacţiunea propriei activităţi cu: mediul
natural, consumatorii, proprii angajaţi, putem concluziona că respectivul operator economic,
pentru a avea un comportament responsabil social, trebuie, în primul rând, să respecte
legislaţia care protejează mediul, consumatorii, angajaţii - stakeholderii externi – deci
95
ansamblul actelor normative în vigoare care stabilesc aspectele juridice ale activităţii
comerciale a respectivului operator economic.
Legislaţia de protecţie a mediului, a consumatorului şi a angajaţilor este amplu
reglementată în legislaţia românească, iar actele normative interne sunt armonizate cu
legislaţia comunitară în aceste domenii.
În ceea ce priveşte implementarea strategiilor comunitare privind promovarea
responsabilităţii sociale a operatorilor economici la nivel naţional, există preocupări în această
direcţie.
Exemplu
Crearea unui site privind responsabilitatea socială (Responsabilitate socială:
Companii responsabile în România, studii de caz şi know-how despre CSR.
http://www.responsabilitatesociala.ro/) prin care s-a realizat educarea operatorilor
economici ce desfăşoară activitate de marketing din România.
Realizaţi o sumară prezentarea a site privind responsabilitatea socială
http://www.responsabilitatesociala.ro/
Să ne reamintim...
▪ În România, până în prezent, în domeniul strict al responsabilităţii sociale a
operatorilor economici nu au fost adoptate acte normative, la nivel intern.
▪ Reglementarea legislativă cuprinzând norme imperative a unei activităţi morale
cum este activitatea responsabilă social a societăţii comerciale ar transforma-o
într-o activitate obligatorie sancţionată.
▪ Legislaţia de protecţie a mediului, a consumatorului şi a angajaţilor este amplu
reglementată în legislaţia românească.
M3.U1.6. Rezumat
▪ Evoluţia normelor juridice subliniază originea etică a acestora.
▪ Normele etice nu devin juridice decât după ce au fost legiferate, adică au fost
cuprinse într-un text de lege.
▪ Respectarea principiilor eticii în desfăşurarea activităţilor comerciale a devenit o
preocupare majoră pentru statele membre ale Uniunii Europene.
▪ În România, până în prezent, în domeniul strict al responsabilităţii sociale a
operatorilor economici nu au fost adoptate acte normative, la nivel intern.
96
1. Legea juridică reprezintă un important mijloc de educare:

a) etică c) fonică
b) vizuală d) analitică
2. În domeniul responsabilităţii sociale corporatiste au fost adoptate, la nivel comunitar:

a) Rezoluţia Consiliului Uniunii Europene c) Rezoluţia Consiliului Uniunii
referitoare la Cartea Verde privind Europene privind responsabilitatea
responsabilitatea socială a operatorilor socială a instituţiilor publice
economici
b) Rezoluţia Consiliului Uniunii Europene d) Rezoluţia Consiliului Uniunii
referitoare la Cartea Albă privind Europene privind responsabilitatea
responsabilitatea socială a operatorilor socială a operatorilor economici
economici
3. Se doreşte ca statele membre Uniunii Europene:

a) să continue promovarea c) să promoveze transparenţa practicilor şi
dialogului cu partenerii sociali instrumentelor de responsabilitate socială
utilizate de operatorii economici
b) să continue promovarea d) schimbul de informaţii şi experienţă
dialogului civil privind politicile de responsabilitate socială a
societăţiilor comerciale
Temă de control
Aplicați prevederile Directivei nr. 34/2013 unui operator economic care
desfășoară activitate economică în România.
97
Unitatea de învăţare M3.U2. Consumatorii, stakeholderi ai
operatorului economic responsabil
social
Cuprins
M3.U2.1. Introducere .................................................................................................... 99
M3.U2.3. Profesioniştii/operatorii economici, caractere generale ............................. 100
M3.U2.4. Protecţia consumatorului şi asociaţiile de protecţie a consumatorului ....... 107
M3.U2.5. Mişcarea ecologistă şi protecţia consumatorilor ........................................ 108
M3.U2.6. Rezumat ...................................................................................................... 111
Codului Comercial Român stipulează că subiecte ale raporturilor comerciale pot fi
atât comercianţii, cât şi necomercianţii. Astfel se poate stabili o relaţie juridică
între un operator economic şi un consumator. În acest raport juridic consumatorul
beneficiază de concursul organismelor publice şi private în protejarea drepturilor
juridice. Un operator economic responsabil social îşi asumă respectarea voluntară
a drepturilor juridice, dar şi a drepturilor etice ale consumatorului său.

în mecanismele de protecţie a consumatorului, stakeholder al societăţii comerciale
responsabile social.
La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:
▪ să delimiteze categoria operatorilor economici în noul context juridic actual;
▪ să cunoască drepturile şi responsabilităţile consumatorilor;
▪ să identifice organismele publice şi private ce acţionează în sensul protejării
consumatorilor.
98
M3.U2.3. Profesioniştii/operatorii economici, caractere generale
Potrivit Codului comercial român, subiecte ale raporturilor comerciale pot fi atât
comercianţii, cât şi necomercianţii.
Noul Cod civil utilizează termenul de profesionist. Având în vedere că acest act
normativ vizează întregul domeniul al dreptului privat, considerăm că termenul de
„profesionist” poate fi utilizat, alături de cel de „operator economic” în domeniul dreptului
comercial şi în cel al protecţiei juridice a consumatorului. Termenul de „operator economic”
ni se pare a fi adecvat a fi utilizat în domeniul dreptului comercial, mai ales că acesta este
utilizat de legislaţia din România privind protecţia consumatorului, în speţă de Codul
consumului, care îl defineşte, în Anexă, ca fiind „persoana fizică sau juridică, autorizată, care
în cadrul activităţii sale profesionale fabrică, importă, depozitează, transportă sau
comercializează produse ori părţi din acestea sau prestează servicii”.
Deşi subiecte ale raporturilor comerciale pot fi atât operatorii economici/profesioniştii,
cât şi nonprofesioniştii, activitatea comercială se realizează în principal de către operatorii
economici/profesioniştii.
De asemenea, operatorul economic este unul dintre subiecţii raportului aparţinând
instituţiei juridice de protecţie a consumatorului.
Operatorii economici se împart în două categorii: comercianţii persoane fizice
(operatori economici individuali) şi societăţile (operatori economici colectivi). Deşi acestea
sunt principalele categorii de operatori economici, nu sunt singurele categorii. Art. 1 alin. (2)
din Legea nr. 26/1990, republicată în anul 1998, adaugă regiile autonome şi organizaţiile
cooperatiste. Legea nr. 161/2003 reglementează o nouă categorie de operatori economici:
grupurile de interes economic.
Noul Cod civil, în art. 3, stipulează aplicarea sa expresă în sfera dreptului comercial:
„dispoziţiile prezentului cod se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi
raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil”.
În continuare Noul Cod civil oferă o definiţie legală a termenului de „profesionist”,
termen care înlocuieşte termenul de „comerciant”. Astfel, profesioniştii sunt toţi cei care
exploatează o întreprindere. Iar, exploatarea unei întreprinderi reprezintă exercitarea
sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în
producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent
dacă are sau nu un scop lucrativ. [8 POŢINCU 2013]
I. Operatorii economici persoane fizice
Persoanele fizice au calitatea de operatori economici în condiţiile în care realizează
activitate comercială cu caracter profesional.
O.U.G. nr. 44/2008 reglementează desfăşurarea activităţilor economice de către
persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale. Acest act
99
normativ nu se aplică profesiilor liberale sau activităţilor economice a căror desfăşurare este
organizată şi reglementată prin legi speciale.
O.U.G. nr. 44/2008 defineşte termenul de „întreprinzător” ca persoana fizică care
organizează o întreprindere economică. Întreprinderea economică reprezintă acea activitate
economică desfăşurată în mod organizat, permanent şi sistematic, combinând resurse
financiare, forţa de muncă atrasă, materii prime, mijloace logistice şi informaţie, pe riscul
întreprinzătorului, în cazurile şi în condiţiile legii.
Persoana fizică autorizată este definită de O.U.G. nr. 44/2008 ca fiind persoana fizică
autorizată să desfăşoare orice formă de activitate economică permisă de lege, folosind în
principal forţa sa de muncă.
Art. 3 a O.U.G. nr. 44/2008 stabileşte că orice persoană fizică, cetăţean român sau
cetăţean al unui alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European,
poate desfăşura activităţi economice pe teritoriul României, cu respectarea legii. Activităţile
economice pot fi desfăşurate în toate domeniile, meseriile, ocupaţiile sau profesiile pe care
legea le permite pentru libera iniţiativă.
Persoanele fizice pot desfăşura activităţile economice în una dintre următoarele forme:
1. Persoane fizice autorizate (individual şi independent);
2. Întreprinderi individuale (în calitate de întreprinzători titulari ai acesteia);
3. Întreprinderi familiale (în calitate de membri ai acesteia).
Persoanele fizice ce desfăşoară activităţi economice în una dintre forme de mai sus
trebuie să aibă un sediu profesional pe teritoriul României.
Orice activitate economică desfăşurată permanent, ocazional sau temporar în România,
într-una dintre formele de mai sus, trebuie să fie înregistrată şi autorizată.
Persoanele fizice autorizate (PFA) şi întreprinderile individuale au obligaţia să solicite
înregistrarea în Registrul Comerţului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii
economice.
În cazul în care reprezentantul întreprinderii familiale nu solicită înregistrarea în
Registrul Comerţului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii economice;
oricare membru al întreprinderii familiale poate să solicite înregistrarea în Registrul
Comerţului şi autorizarea funcţionării.
Art. 28 al O.U.G. nr. 44/2008 stabileşte că întreprinderea familială poate fi constituită
din doi sau mai mulţi membri ai unei familii. Membrii unei întreprinderi familiale pot fi
simultan PFA sau titulari ai unor întreprinderi individuale.
Prin acordul de constituire a întreprinderii familiale, membrii acesteia pot stipula
constituirea unui patrimoniu de afectaţiune. Prin acordul de constituire sau printr-un act
adiţional la acesta se vor stabili cotele de participare a membrilor la constituirea patrimoniului
de afectaţiune. Dacă membrii întreprinderii convin în unanimitate, cotele de participare pot fi
diferite de cele prevăzute pentru participarea la veniturile nete sau pierderile întreprinderii.
100
Întreprinderea familială nu are patrimoniu propriu şi nu dobândeşte personalitate
juridică prin înregistrarea sa în Registrul Comerţului.
Pentru a desfăşura activităţi economice în una dintre formele prevăzute anterior,
persoanele fizice trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:
a) să aibă împlinită vârsta de 18 ani, în cazul persoanelor fizice care solicită autorizarea
pentru desfăşurarea de activităţi economice conform, respectiv vârsta de 16 ani, în cazul
membrilor întreprinderii familiale;
b) să nu fi săvârşit fapte sancţionate de legile financiare, vamale fiscale, care se înscriu în
cazierul fiscal;
c) să aibă un sediu profesional declarat;
d) să declare pe propria răspundere că îndeplinesc condiţiile de funcţionare prevăzute de
legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi a protecţiei
muncii;
e) să facă dovada îndeplinirii condiţiilor de pregătire profesională şi/sau de atestare a
pregătirii profesionale, pentru acele activităţi economice unde îndeplinirea acestor condiţii
este necesară.
O persoană fizică poate avea câte un singur certificat de înregistrare pentru statutul
juridic de PFA, titular de întreprindere individuală sau membru al unei întreprinderi familiale
pentru care a fost autorizată.
Schimbarea sediului profesional sau a obiectului principal de activitate se înregistrează
în Registrul Comerţului.
Modificarea acordului de constituire a întreprinderii familiale se declară la Registrul
Comerţului în care este înregistrată întreprinderea familială.
O persoană fizică poate cumula calitatea de persoană fizică autorizată cu cea de salariat
al unei terţe persoane care funcţionează în acelaşi domeniu ori într-un alt domeniu de
activitate economică decât cel pentru care PFA este autorizată.
PFA este asigurată în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi are
dreptul de a fi asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru
şomaj.
PFA răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost
constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul său. Patrimoniul de afectaţiune cuprinde
totalitatea bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor persoanei fizice autorizate, afectate scopului
exercitării unei activităţi economice, constituite ca o fracţiune distinctă a patrimoniului
persoanei fizice autorizate, separată de gajul general al creditorilor personali ai acestora.
II. Societăţile
Legea nr. 76/2012 a modificat Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
redenumind-o ca „Legea societăţilor”. De asemenea, sintagma „societăţi comerciale” a fost
101
înlocuită cu „societăţi”. Din această raţiune vom utiliza în această lucrare noţiunea de
„societăţi” în loc de „societăţi comerciale”. [9 POŢINCU 2013]
Toate societăţile sunt întreprinderi, dar numai unele întreprinderi îmbracă forma juridică
de societate. Societăţile reprezintă sub 20% dintre întreprinderile înregistrate în statele
Uniunii Europene. Celelalte întreprinderi sunt operatori economici/profesionişti persoane
fizice autorizate, sau funcţionează ca regii autonome, asociaţii. Societăţile deţin, însă,
ponderea cea mai mare în cifra de afaceri realizată şi numărul de persoane ocupate.
[DOMINTE 2008]
Din ansamblul celor care desfăşoară activitate comercială, cele mai importante sunt
societăţile. Societăţile au fost şi sunt şi în prezent cel mai adecvat instrument juridic de
direcţionare a energiilor umane şi financiare spre realizarea unor scopuri sociale şi spre
satisfacerea unor interese personale ale întreprinzătorilor.
Regimul juridic al societăţilor a fost reglementat iniţial doar de Codul comercial. În anul
1990 această reglementare a fost înlocuită, în mare parte, de prevederile Legii nr. 31/1990
privind societăţile. În plus, pentru societăţile ce au anumite domenii de activitate, a fost
adoptată o legislaţie specială (în materie bancară spre exemplu). Dar, legislaţia generală
privind societăţile, cât şi legislaţia specială privind anumite categorii de societăţi sunt
completate cu prevederile Codului comercial şi ale Codului civil.
Unii autori [CĂRPENARU 2009] susţin că fiecare persoană fizică şi juridică este liberă
să încheie un contract de societate, pe baza căruia să desfăşoare o activitate comercială, având
drept efect împărţirea beneficiilor şi suportarea pierderilor.
Societatea a fost definită, din perspectivă juridică [KERBALEK 2003], ca o grupare de
persoane constituită pe baza unui contract de societate şi beneficiind de personalitate juridică,
în care asociaţii se înţeleg să pună în comun anumite bunuri pentru exercitarea unor fapte de
comerţ, în scopul realizării şi împărţirii profitului rezultat. Prin obiectul lor comercial,
societăţile sunt recunoscute ca având calitatea de operatori economici.
Dicţionarul explicativ de marketing [CĂRPENARU 2009] defineşte conceptul de
societate ca o formă juridică de întreprindere înfiinţată de două sau mai multe persoane fizice
sau juridice, care convin prin contract să pună în comun anumite bunuri, drepturi sau muncă
pentru a desfăşura activităţi comerciale, cu scopul obţinerii anumitor beneficii sau economii şi
al împărţirii acestora. Asociaţii se obligă, de asemenea, să suporte eventualele pierderi ce ar
rezulta din activitatea societăţii.
III. Formele societăţii

Societatea civilă a fost definită, în doctrină [CĂRPENARU 2009], ca fiind un contract
în temeiul căruia două sau mai multe persoane (asociaţi) se înţeleg să pună în comun mai
multe bunuri pentru a desfăşura împreună o anumită activitate, în vederea realizării şi
împărţirii beneficiilor care vor rezulta.
102
În cadrul societăţii civile, contractul de societate are următoarele caractere juridice:
a) contractul este plurilateral: la încheierea sa participă două sau mai multe persoane, fiecare
asumându-şi anumite obligaţii;
b) contractul este cu titlu oneros: fiecare asociat urmăreşte realizarea unui folos patrimonial,
adică obţinerea de beneficii;
c) contractul este comutativ: întinderea obligaţiei fiecărui asociat este cunoscută din
momentul încheierii contractului;
d) contractul este consensual: se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor, forma scrisă
este cerută ad probationem (pentru probarea în instanţă a existenţei acestui act juridic).
Societatea a fost definită, în doctrină [3 MUREŞAN 2007], ca o grupare de persoane
constituită pe baza unui contract de societate şi beneficiind de personalitate juridică, în care
asociaţii se înţeleg să pună în comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerţ,
în scopul realizării şi împărţirii profitului rezultat.
În cazul societăţilor, Noul Cod civil face vorbire despre calitatea de profesionist, care o
va înlocui pe cea de comerciant. Prin obiectul lor comercial, societăţile sunt recunoscute în
calitate de operator economic/profesionist.
Prin societăţi se va înţelege, atât societăţile constituite în condiţiile Legii nr. 31/1990,
dar şi societăţile cu capital de stat înfiinţate în baza Legii nr. 15/1990.
Unele societăţi cu capital de stat, având ca obiect activităţi de interes public naţional,
sunt numite „companii naţionale” sau „societăţi naţionale” [CĂRPENARU 2009].
Prin încheierea contractului de societate, asociaţii realizează o triplă înţelegere:
1. asociaţii convin să pună ceva în comun (fiecare asociat aduce anumite bunuri în societate),
contribuţie numită aport sau miză;
2. asociaţii pun în comun anumite bunuri cu intenţia de a colabora în desfăşurarea activităţii
comerciale;
3. activitatea comercială se realizează în vederea obţinerii şi împărţirii profitului rezultat.
Acestea trei sunt elementele specifice contractului de societate care stă la baza societăţii
(aporturile asociaţilor, intenţia de a exercita în comun o activitate comercială, şi împărţirea
profitului).
Prin aceste elemente, contractul de societate se deosebeşte de alte contracte (spre
exemplu, de contractul de vânzare-cumpărare, de contractul de locaţiune, de contractul de
împrumut etc.).
Aportul are ca obiect orice bun cu valoare economică al asociatului, cu condiţia ca acest
bun să prezinte interes pentru activitatea societăţii. Astfel, aportul poate fi: în numerar, în
natură sau în industrie [LEGEA 31/1990].
A. Aportul în numerar: are ca obiect o sumă de bani pe care asociatul se obligă să o
transmită societăţii respective. Sumele de bani sunt indispensabile începerii activităţii
comerciale. Astfel, aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea societăţii, indiferent
103
de forma ei de constituire [LEGEA 31/1990]. Dar, aportul asociatului la capitalul social nu
este purtător de dobânzi.
B. Aportul în natură: are ca obiect anumite bunuri, care pot fi bunuri imobile şi bunuri
mobile corporale sau incorporale Singura condiţie în acest caz este ca bunurile respective să
fie evaluabile din punct de vedere economic. Aporturile în natură sunt admise la toate formele
de societate. Vărsarea aporturilor în natură se realizează prin transferarea drepturilor
corespunzătoare şi predarea efectivă a bunurilor către societate [LEGEA 31/1990].
Exemplu
Exemple de bunuri imobile care pot constitui aportul în natură: clădiri, instalaţii
etc.
Exemple de bunuri mobile corporale care pot constitui aportul în natură:
materiale, mărfuri etc.
Exemple de bunuri mobile incorporale care pot constitui aportul în natură:
creanţe, fond de comerţ, brevete de invenţie, mărci etc.
De asemenea, evident, bunurile trebuie predate în stare de utilizare şi trebuie să fie

evaluabile în bani (pentru a se putea stabili valoarea părţilor de interes, părţilor sociale sau
acţiunilor cuvenite asociatului în schimbul aportului).
C. Aportul în industrie: prestaţii în muncă sau servicii pe care asociatul promite să le
efectueze în societate, având în vedere competenta şi calificarea sa. Aportul în prestaţii în
muncă sau servicii este permis numai asociaţilor din societatea în nume colectiv şi asociaţilor
comanditaţi din societatea în comandită . Dar, evident, aportul în industrie nu poate constitui
aport la formarea sau majorarea capitalului social.
Deoarece activitatea comercială ar putea să înregistreze pierderi în loc de profit, datorită
legăturii sociale care îi uneşte, asociaţii trebuie să participe şi la pierderi. Astfel, desfăşurând
activitatea comercială în comun, asociaţii participă împreună atât la profitul, cât şi la
pierderile societăţii. [10 POŢINCU 2013].
Explicați cum participă asociaţii împreună la pierderile societăţii
Profitul presupune un câştig evaluabil în bani rezultat din orice activitate economică.
Realizarea ori nerealizarea de profit poate fi stabilită numai la sfârşitul exerciţiului financiar,
prin întocmirea situaţiei financiare anuale.
Formele societăţii reglementate de legea noastră sunt, în general, aceleaşi, ca şi cele
existente în alte ţări. Această realitate este datorată faptul că formele juridice ale societăţii nu
104
sunt expresia imaginaţiei unor specialişti, ci mai degrabă rezultatul practicii îndelungate în
activitatea comercială din ţările cu economie de piaţă.
Deosebirile dintre diferitele forme ale societăţii au drept criteriu întinderea răspunderii
asociaţilor faţă de terţi pentru obligaţiile societăţii [LEGEA 31/1990].
Societatea în nume colectiv este societatea ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu
patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor.
Societatea în comandită simplă este societatea ale cărei obligaţii sociale sunt garantate
cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi,
asociaţii comanditari răspund numai până la concurenţa aportului lor.
Societatea pe acţiuni este societatea al cărei capital social este împărţit în acţiuni, iar
obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social. În cadrul acestei forme de societate,
acţionarii răspund numai în limita aportului lor.
Societatea în comandită pe acţiuni este societatea al cărei capital social este împărţit în
acţiuni, iar obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată
şi solidară a asociaţilor comanditaţi. În cadrul acestei forme de societate, asociaţii comanditari
răspund numai până la concurenţa aportului lor.
Societatea cu răspundere limitată este societatea ale cărei obligaţii sociale sunt
garantate cu patrimoniul social, iar asociaţii răspund numai în limita aportului lor.
Să ne reamintim...
▪ Termenul de „operator economic” ni se pare a fi adecvat a fi utilizat în domeniul
dreptului comercial.
▪ Operatorii economici se împart în două categorii: comercianţii persoane fizice
(operatori economici individuali) şi societăţile (operatori economici colectivi).
▪ Persoanele fizice pot desfăşura activităţile economice în una dintre următoarele
forme: persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale.
▪ Sintagma „societăţi comerciale” a fost înlocuită cu „societăţi.”
▪ Formele societăţii sunt: societatea în nume colectiv, societatea în comandită
simplă, societatea pe acţiuni, societatea în comandită pe acţiuni, societatea cu
răspundere limitată.
105
M3.U2.4. Protecţia consumatorului şi asociaţiile de protecţie a consumatorului
În continuare vom expune atât organismele private cât şi organismele publice ce

acţionează în domeniul protecţiei consumatorilor.
Consumatorul este definit legal [LEGEA 449/2003] ca fiind orice persoană fizică sau
grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care cumpără, dobândeşte, utilizează ori
consumă produse în afara activităţii sale profesionale sau comerciale.
Exemplu
Persoana fizică ce achiziţionează un automobil de la un operator economic
producător de automobile este considerată de lege consumator dacă utilizează
acel automobil în interes personal.
Protecţia consumatorului este un concept ce reprezintă totalitatea dispoziţiilor

privind iniţiativa publică sau privată destinată a asigura şi a ameliora continuu respectarea
intereselor consumatorilor sau utilizatorilor. [1 PATRICHE 2003] În domeniul protecţiei
consumatorului activează diverse mişcări ale consumatorilor.
Consumerismul este o mişcare socială care are ca scop de a-i determina pe
comercianţi să acorde o mai mare atenţie nevoilor şi dorinţelor consumatorilor. [2
PATRICHE 2003] În categoria comercianţilor sunt incluşi şi producătorii deoarece şi aceştia
desfăşoară activitate comercială.
Consumerismul îşi are originea în Statele Unite ale Americii la începutul anilor 1900 şi
a avut legătură cu scandalurile apărute în acea perioadă în industria alimentară şi
farmaceutică. A doua mişcare a consumatorilor, din anii 1930, a avut legătură cu un scandal,
de asemenea, din industria farmaceutică. A treia mişcare a consumatorilor a început în anii
1960 când consumatorii, mai bine educaţi, erau nemulţumiţi de activitatea instituţiilor
americane. Societăţiile comerciale americane au fost acuzate de practici neetice şi păgubitoare
pentru consumatori. Drepturile consumatorului îşi au originea în Carta drepturilor
consumatorilor definită de preşedintele american J. F. Kenedy, la 15 martie 1962, sub forma
unui mesaj special adresat Congresului SUA. Principalele categorii de drepturi ale
consumatorilor, cuprinse în acea cartă, erau: dreptul la siguranţă şi de a fi informat, de a alege
şi de a fi ascultat. Congresul american a investigat anumite industrii şi a propus o legislaţie de
protecţie a consumatorului. [3 PATRICHE 2003] De atunci, au fost constituite numeroase
organizaţiile ale consumatorilor şi au fost adoptate o serie de legi pentru protecţia
consumatorului. Mişcarea consumeristă a evoluat global, din punct de vedere teritorial, şi a
devenit foarte puternică şi în Europa.
Asociaţiile consumatorilor sunt forme juridice de organizare proprii consumatorilor,
neguvernamentale şi non-profit, având drept scop apărarea drepturilor şi intereselor legitime
106
ale membrilor lor şi/sau ale consumatorilor în general în faţa autorităţilor şi a operatorilor
economici. [DRĂGUŞIN 2003] Asociaţiile consumatorilor sunt numite şi „consumeriste”.
Acestea veghează, alături de alte organisme publice, centrale şi locale responsabile de
protecţia consumatorilor, la respectarea drepturilor fundamentale ale consumatorilor.
În funcţie de criteriul ariei de activitate, pot fi identificate: asociaţii ale consumatorilor
locale organizate la nivelul unei zone de consum, urmărind obiective concrete, asociaţii ale
consumatorilor naţionale ce activează la nivelul unei ţări şi asociaţii ale consumatorilor
internaţionale. Un exemplu de asociaţie a consumatorilor internaţională îl constituie
International Organization of Consumers Unions, care grupează asociaţii din peste 40 de
state.
Se consideră că în acest domeniu, al protecţiei consumatorilor, consumatorii nu au
doar drepturi ci şi responsabilitatea de a se proteja.[1 KOTLER 2005] Deci, obligaţia de
protecţie a consumatorilor nu este doar sarcina organismelor publice şi private.
Exemplu
Un consumator ce achiziţionează un produs alimentar alterat are responsabilitatea
de a reclama acest lucru iniţial societăţii comerciale de la care a cumpărat
respectivul produs, iar dacă nu primeşte banii înapoi ori un produs similar
(alegerea între aceste două opţiuni aparţinând consumatorului, nu societăţii
comerciale vânzătoare) să reclame aceasta la autoritatea publică ce are obligaţia
legală de a-l apăra (Comisariatul Regional de Protecţie a Consumatorului).
Să ne reamintim...
▪ Doar persoana fizică este considerată de lege a avea calitatea de consumator.
▪ Consumerismul este o mişcare socială care are ca scop determinarea
comercianţilor de a acorda o mai mare atenţe nevoilor şi dorinţelor consumat
▪ Asociaţiile consumatorilor sunt forme juridice de organizare proprii
consumatorilor, neguvernamentale şi non-profit.
M3.U2.5. Mişcarea ecologistă şi protecţia consumatorilor
Mişcarea ecologistă nu este împotriva consumului sau a comercializării diverselor

produse şi servicii, ci doreşte doar o acţiune a consumatorilor şi operatorilor economici cu
grijă faţă de mediul natural.
Membrii mişcării ecologiste susţin că scopul operatorilor economici nu este de a
maximiza consumul, posibilitatea de alegere a consumatorilor, ori satisfacerea
consumatorilor, ci de a maximiza calitatea vieţii.
107
Exemplu
Calitatea vieţii include nu numai cantitatea şi calitatea produselor şi serviciilor
oferite consumatorilor, ci şi calitatea mediului natural.
Operatorii economici trebuie să aibă în vedere calitatea vieţii, ce include şi calitatea

mediului natural.
Scopul mişcării ecologiste este de a responsabiliza operatorii economici în totalitatea
lor în respectarea mediului natural.
Ecologismul este o mişcare organizată a cetăţeniilor, operatorilor economici şi
organismelor publice, preocupaţi de a proteja şi de a îmbunătăţi mediul în care ei trăiesc.
[2 KOTLER 2003]
Mişcarea pentru apărarea drepturilor consumatorilor înglobează şi componenta
referitoare la protejarea mediului. Ea are şi o bună instituţionalizare, organizaţii
neguvernamentale şi instituţii pentru protecţia consumatorilor existând în majoritatea ţărilor.
Mişcarea ecologistă este considerată [1 FLORESCU 1992] ca fiind un element la fel
de important ca mişcarea consumatorilor.
Mişcarea ecologistă a apărut şi s-a dezvoltat ca o reacţie la impactul negativ pe care
activităţile umane îl au asupra mediului natural. Ecologia are la bază concepţia că activitatea
economică presupune nu numai preocuparea de a spori volumul, calitatea bunurilor materiale
şi serviciilor, asigurarea unei eficienţe ridicate ci şi o grijă permanentă de a proteja mediul
natural, ca o condiţie materială de bază a creşterii economice.
Poluarea mediului poate surveni în oricare din secvenţele ciclului producţie-distribuţie-
consum. Există ramuri de producţie poluante sau numai tehnologii de fabricaţie poluante,
procese logistice care afectează mediul natural, precum şi o gamă din ce în ce mai largă de
produse, ambalaje şi servicii poluante.
Ecologiştii îşi axează acţiunile în direcţia promovării unor mijloace de protecţie a
mediului ale căror costuri să fie incluse în preţul produselor. Există şi situaţii în care, pe baza
unor studii concrete ale faptelor şi fenomenelor, ecologiştii pledează în favoarea conservării
mediului prin încetinirea sau chiar oprirea creşterii economice. De pe aceste poziţii, acţiunile
ecologiştilor vin adesea în contradicţie atît cu cerinţele consumeriştilor cât şi cu cele ale
operatorilor economici producători şi distribuitori.
Spre exemplu situaţia în care consumatorul doreşte să achiziţioneze un

automobil, dar preferă să nu plătescă în plus şi taxa ecologică. Această taxă
măreşte preţul final al automobilului, care va fi pentru operatorul economic
producător mai greu de vândut.
108
Găsiţi alte exemple în care să se reflecte contradicţia dintre acţiunile ecologiştilor
cu cerinţele consumeriştilor şi cele ale operatorilor economici producători şi
distribuitori.
La un nivel mai general, problema constă în concilierea viziunii ecologiste cu

interesele individuale şi de ansamblu ale membrilor societăţii. Pe acest fundal, se cere
armonizarea intereselor membrilor societăţii, pe de o parte producătorii şi consumatorii ca
agenţi poluanţi, iar pe de altă parte agenţi de mediu nevoiţi să suporte modificările
nefavorabile care se produc în cadrul acestuia.
Ecologismul poate interfera pozitiv şi cu organizaţiile consumeriste. Organizaţiile
pentru protecţia consumatorilor pot organiza testări ale produselor prin prisma gradului
ecologic al acestora, înfiinţa magazine unde să fie testate produsele ecologice, inclusiv cu
scopul de a obţine şi furniza informaţii relevante şi a acorda consultaţii consumatorilor
„verzi”.
Pe piaţa produselor alimentare există o categorie de consumatori, care sunt în general
interesaţi de drepturile omului, drepturile animalelor şi problemele mediului. Această
categorie de consumatori sunt numiţi „consumatori verzi”. Motivaţiile etice ale
consumatorilor „verzi” sprijină procurarea produselor alimentare organice incluzând atât
sănătatea fizică şi psihică a animalelor cât şi „consumul verde”. Consumul „verde” a
înregistrat o creştere rapidă în ultimii ani pe piaţa pentru produsele alimentare ecologice.
[SCHRÖDER 2004]
Un aspect important al eforturilor depuse pentru protecţia consumatorilor îl reprezintă
colaborarea dintre diversele organizaţii pentru protecţia consumatorilor verzi. [DANCIU
2006] Scopul acţiunilor comune este multidimensional, respectiv de a mări influenţa
consumatorilor verzi asupra proceselor de producţie şi distribuţie, protejarea tranzacţiilor
efectuate de această categorie de consumatori, sancţionarea greşelilor şi prevenirea înmulţirii
acestora pe piaţă. Acest scop implică acţiuni specifice pe trei niveluri: eforturi pentru ca
ofertanţii să-şi orienteze comportamentul ecologic în funcţie de interesele consumatorilor;
presiuni asupra autorităţilor cu rol de reglementare pentru a asigura condiţiile necesare
existenţei concurenţei funcţionale şi întăririi protecţiei consumatorilor verzi; acţiuni concrete
de transpunere în practică pentru ca reglementările şi legislaţia să acţioneze în interesul
consumatorilor şi să devină efective.
Să ne reamintim...
▪ Ecologismul este o mişcare organizată a cetăţeniilor, operatorilor economici şi
organismelor publice, preocupaţi de a proteja şi de a îmbunătăţi mediul în care ei
trăiesc.
▪ Mişcarea ecologistă a apărut şi s-a dezvoltat ca o reacţie la impactul negativ pe
109
care activităţile umane îl au asupra mediului natural.
▪ Pe piaţa produselor alimentare există o categorie de consumatori, care sunt în
general interesaţi de drepturile omului, drepturile animalelor şi problemele
mediului numiţi „consumatori verzi”.
M3.U2.6. Rezumat
▪ Activitatea comercială presupune încheierea de contracte comerciale. Aceste
contracte sunt încheiate, cel mai frecvent, între operatorul economic şi consumatori.
▪ Protecţia consumatorului este un concept ce reprezintă totalitatea dispoziţiilor
privind iniţiativa publică sau privată destinată a asigura şi a ameliora continuu
respectarea intereselor consumatorilor sau utilizatorilor.
▪ Asociaţiile consumatorilor sunt forme juridice de organizare proprii
consumatorilor, neguvernamentale şi non-profit, având drept scop apărarea
drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor în faţa autorităţilor şi a
▪ Mişcarea ecologistă doreşte o acţiune a consumatorilor şi operatorilor economici
cu grijă faţă de mediul natural.
1. Consumatorul este, din punct de vedere legal:

a) orice persoană fizică c) orice persoană juridică
b) orice grup de persoane fizice d) orice grup de persoane juridice
2. Scopul mişcării ecologiste este de a responsabiliza operatorii economici:

a) în respectarea mediului natural c) în respectarea angajaţilor
b) în respectarea consumatorilor d) în respectarea partenerilor comerciali
3. Constituie categorii de drepturile fundamentale ale consumatorilor:

a) drepturile de a fi educaţi c) drepturile privind siguranţa în consum
b) drepturile de a fi reprezentaţi d) drepturile privind informarea
consumatorilor
110
Temă de control
Alegeţi o categorie de consumatori – în funcţie de produsele achiziţionate – şi
analizaţi:
a) Ce drepturi legale au?
b) Ce responsabilităţi au?
c) Căror autorităţi publice li se pot adresa în cazul nerespectării drepturilor
stabilite legal?
d) Ce asociaţii ale consumatorilor le promovează drepturile stabilite legal?
111
Modulul 4. Responsabilitatea ecologică
Cuprins
Introducere .................................................................................................................. 113
Obiectivele modului .................................................................................................... 113
U1. Mediul natural, valoare socială protejată de operatorul economic
responsabil social, în activitatea comercială desfăşurată ..................................... 113
Introducere
Mediul natural, alături de consumatori, poate şi este afectat de activitatea
operatorilor economici. Un operator economic responsabil social trebuie să acorde
o atenţie sporită utilizării responsabile a resurselor naturale, dar şi poluării
mediului natural, căutând să împiedice degradarea mediului, care în final ne
afectează pe toţi.
▪ să justifice necesitatea protejării mediului natural de operatorii economici în
activitatea desfăşurată;
▪ să cunoască ce este un organism modificat genetic ce poate fi integrat unui
produs alimentar,
▪ să cunoască pericolele unui organism modificat genetic ce poate fi integrat unui
produs alimentar.
112
Unitatea de învăţare M4.U1. Mediul natural, valoare socială
protejată de operatorul economic
responsabil social, în activitatea
comercială desfăşurată
Cuprins
M4.U1.1. Introducere .................................................................................................. 114
M4.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare ................................................................... 114
obligaţie juridică integrată dreptului mediului ............................................ 115
şi în România .............................................................................................. 123
M4.U1.5. Rezumat ...................................................................................................... 130
Activitatea operatorilor economici afectează, în majoritatea cazurilor mediul
natural şi astfel, indirect, sănătatea tuturor oamenilor. Un operator economic
responsabil social îşi asumă respectarea voluntară a obligaţilor juridice, dar şi a
obligaţilor etice pe care le are faţă de mediul natural.

în mecanismele juridice şi etice de protecţie ale mediului natural, stakeholder al
societăţii comerciale responsabile social.
▪ să justifice necesitatea protejării mediului natural de operatorii economici în
activitatea desfăşurată;
▪ să cunoască ce este un organism modificat genetic ce poate fi integrat unui
produs alimentar,
▪ să cunoască pericolele unui organism modificat genetic ce poate fi integrat unui
produs alimentar.
113

obligaţie juridică integrată dreptului mediului
Operatorii economici sunt deseori puși în situaţia de a alege între două variante opuse
din punct de vedere etic: fie să meargă pe calea onorabilă şi să ia decizia decentă, fie să
meargă pe calea dezonoarei şi să înşele încrederea partenerilor sociali. [3 KOTLER 2003]
În acest context, ne vom reaminti ce este responsabilitatea socială corporatistă. Aceasta
este definită ca o răspundere morală a respectivilor operatorilor economici privind
interacţiunea propriei activităţi cu: mediul natural, clienţii/consumatorii, proprii angajaţi.
La fel ne vom aminti ce semnifică termenul de „stakeholder”. Acesta provine din
limba engleză şi semnifică acele categorii interesate/afectate de activitatea comercială a
companiilor.
În opinia noastră şi mediul natural, alături de consumatori, poate şi este afectat de
activitatea operatorilor economici. Un operator economic responsabil social trebuie să acorde
o atenţie sporită utilizării responsabile a resurselor naturale, dar şi poluării mediului natural,
căutând să împiedice degradarea mediului, care în final ne afectează pe toţi. Obiect al
activităţilor responsabile social a companiilor sunt toţi stakeholderii acelor operatorilor
economici: consumatori, mediul natural, angajaţi etc.
Stakeholderii pot fi grupaţi, în două mari categorii: stakeholderi interni şi stakeholderi
externi, aceştia din urmă cuprinzând şi mediul natural.
Cele două categorii de stakeholderi, determină o abordare a responsabilităţii sociale a
operatorilor economici ca: responsabilitate socială externă şi responsabilitate socială internă.
[RACOLŢA-PAINA 2006] Raportat la această clasificare a responsabilităţii sociale
corporatiste, responsabilitate socială externă a societăţii comerciale vizează protejarea
mediului natural.
Exemplu
O atitudine responsabilă social este cea a companiei internaţionale de distribuţie
de mobilă IKEA, privind interacţiunea cu grupul său de stakehoderi. Experienţa
companiei IKEA a fost ilustrată în acţiunile sale de monitorizare a opiniilor
venite din exteriorul societăţii comerciale privind activitatea pe care o desfăşoară.
La începutul aniilor 1980 operatorul economic IKEA a fost inclus în campania
lansată de Green Peace împotriva distribuitorilor de mobilă realizată din lemn
provenit din pădurile foarte vechi. Ca răspuns IKEA a adoptat, foarte repede, o
114
strategie practică de monitorizare şi consulare a stakehoderilor. IKEA a conlucrat
cu Green Peace pentru a obţine performanţe enviromnentale în activitatea sa. În
prezent, IKEA a obţinut premii internaţionale pentru activitatea sa de protecţie a
mediului, în special pentru utilizarea doar a lemnului certificat de Consiliul
Administrativ Forestier şi pentru reciclarea a 75% din rezidurile de depozitare.
IKEA consideră că atitudinea sa „prietenoasă cu mediul” a contribuit la creşterea
loialităţii clienţilor săi. [WERTHER 2006]
1. Care este obiectul de activitate a societăţii comerciale IKEA?

2. Analizaţi comportamentul societăţii comerciale IKEA.
Environmentalismul reprezintă posibilitatea de a te bucura de renaşterea mediului în

societatea actuală, iar anii 1990 au fost numiţi decada environmentală. [CHARTER 1999]
Obiectului dreptului mediului constă în relaţiile sociale privind raportul dintre om
(societate) şi mediul său. Datorită particularităţilor sale, dreptul mediului prezintă un caracter
„orizontal”. Caracterul orizontal constă în faptul că dreptul mediului acoperă diferite ramuri
juridice clasice – drept privat, drept public, drept internaţional şi drept comunitar – şi
reprezintă un drept de interacţiuni, care tinde să interacţioneze cu toate sectoarele sistemului
de drept, pentru a introduce dimensiunea ecologică.
Au fost folosite trei criterii principale [1 DUŢU 2007] pentru delimitarea şi definirea
câmpului de cuprindere al dreptului mediului: criteriul instituţional, criteriul material şi
criteriul finalităţii.
Primul criteriu, criteriul instituţional, defineşte dreptul mediului – privit în sens
restrâns – ca un ansamblu de norme juridice ce reglementează problemele care sunt de
competenţa ministerului mediului sau a altei structuri administrative corespunzătoare.
Exemplu
Potrivit unei asemenea modalităţi de definire, dreptul mediului cuprinde
următoarele ramuri ale dreptului environmental: dreptul protecţiei naturii,
excepţie făcând dreptului forestier şi a dreptul rural, dreptul poluării şi al
reparării daunelor, dreptul siturilor naturale şi peisajelor.
Al doilea criteriu, criteriul material, defineşte dreptul mediului ca totalitate a normelor

privind protecţia mediului.
Al doilea criteriu, criteriul finalităţii, defineşte dreptului mediului ca un ansamblu al
regulilor care privesc menţinerea echilibrului ecologic şi ocrotirea sănătăţii umane.
Dintr-o altă perspectivă [1 DUŢU 2007] au fost exprimate alte trei viziuni de abordare
a problemei determinării obiectul de studiu şi de reglementare specific dreptului mediului.
115
Prima viziune, fondată pe o abordare ştiinţifică (ecologistă), consideră dreptul
mediului ca fiind ramura juridică menită să răspundă nevoilor rezultate din cercetarea
ecologică.
Exemplu
Prevederile cuprinse în „Strategia mondială de conservare” (Uniunea
Internaţională pentru Conservarea Naturii, 1980) se referă la menţinerea
proceselor ecologice esenţiale, prezervarea diversităţii genetice şi utilizarea
durabilă a speciilor şi ecosistemelor.
A doua viziune, bazată pe o abordare preponderent de ordin etic, porneşte de la ideea

că generaţiile actuale trebuie să lase generaţiilor viitoare un patrimoniu natural moştenit la
rândul lor de la generaţiile trecute. Elementele mediului trebuie să fie folosite şi administrate
în mod durabil, cu menţinerea elementelor lor caracteristice. Dreptul mediului ar putea fi
definit ca ansamblul regulilor juridice care guvernează acest patrimoniu comun al generaţiilor
şi indivizilor.
A treia viziune, cea administrativă, vizează domeniile de competenţă încredinţate
diferitelor structuri administrativ-instituţionale care activează în conexiune cu mediul. Dreptul
mediului ar fi definit ca dreptul care tratează problemele legate de aceste domenii de
competenţă.
Aceste trei abordări nu pot fi considerate ca fiind separate, fiecare dintre ele
constituind diferite faţete, chiar fundamentale ale aceleiaşi probleme. Deşi viziunea (criteriul)
administrativă pare cel mai aproape de nevoile dreptului, aducând o anumită notă de
concreteţe şi precizie, restrângerea la o asemenea abordare ar sărăci prea mult bogăţia şi
complexitatea semnificaţiilor dreptului mediului, ca ramură şi disciplină juridică.
Dreptul mediului îşi propune, în mod declarat, să contribuie la protecţia, conservarea şi
dezvoltarea mediului.
Dreptul mediului este un drept de finalitate, un drept pentru mediu sau un drept în
favoarea mediului. [1 DUŢU 2007] Dreptul mediului este un drept finalizat, datorită faptului
că aplicarea sa ajunge sau ar trebui să ajungă la un rezultat concret. Finalitatea este definită
cel mai adesea într-o manieră precisă şi sub raport cantitativ.
Exemplu
Un rezultat concret se poate obţine prin aplicarea standardelor şi normelor de
emisie, concentraţiilor admisibile etc. Acestea sunt cuprinse şi dezvoltate
prin diverse acte normative aparţinând dreptului mediului.
116
Prin vastitatea şi diversitatea problemelor ridicate de protecţia, conservarea şi
ameliorarea mediului, dreptul mediului „împrumută” şi dezvoltă tehnici, metode şi instituţii
din dreptul public, dar şi din dreptul privat, pe care le îmbină, dar trăsăturile şi finalităţile
acestora sunt proprii dreptului mediului.
În acest fel, dreptul mediului se află la intesecţia dintre dreptul intern şi dreptul
internaţional, dintre dreptul public şi dreptul privat.
O altă particularitate a dreptului mediului constă în faptul că pe această cale se
realizează „saltul” de la „dreptul individului” la dreptul speciei umane. Primul, dreptul
individului este exprimat într-un sistem de ramuri şi discipline de la dreptul constituţional şi
administrativ, la dreptul civil şi dreptul penal. Al doilea, dreptul speciei umane este constituit
din dreptul mediului, menit să promoveze şi să asigure reconcilierea şi armonia dintre om, ca
specie, şi celelalte elemente ale biodiversităţii, ale mediului în general.
Ca ramură distinctă a sistemului dreptului, dreptul mediului reglementează acele relaţii
sociale care iau naştere în procesul de protecţie, conservare şi ameliorare a calităţilor naturale
ale mediului.
Protecţia mediului presupune elaborarea şi aplicarea unei planificări şi gestiuni
ecologice globale şi cuprinde reglementările, procedurile, instituţiile existente la nivel
naţional şi internaţional.
Conservarea mediului ambiant presupune reproducerea şi întreţinerea dimensilor
naturale ale mediului şi menţinerea la un nivel calitativ durabil a resurselor naturale.
Ameliorarea calităţii mediului presupune îmbunătăţirea stării şi calităţii factorilor
naturali şi a celor creaţi prin activităţi umane cu scopul realizarii unei interacţiuni
socio-economico-ecologice optime între om (societate) şi natură.
Dreptul mediului reprezintă totalitatea reglementărilor juridice şi instituţiilor juridice
stabilite în vederea protecţiei, conservării şi ameliorării mediului, conform obiectivelor de
dezvoltare durabilă.
Actele de reglementare privind protecţia mediului în România se materializează cel
mai frecvent într-o autorizare administrativă (în sens larg) prealabilă a unui proiect, plan,
program sau activitate specifică, ce prezintă riscul unor posibile efecte ecologice negative
semnificative.
Nu e posibilă şi nu există o interdicţie absolută a poluării ori o protecţie deplină a
intereselor ecologice, prin intermediul autorizaţiilor. Acestea fac posibilă doar realizarea unui
anumit echilibru între aceste cerinţe esenţiale. [1 DUŢU 2007]
Prima categorie a actelor de reglementare privind protecţia mediului este constituită
din avizele de mediu.
117
Exemplu
Avizul de mediu pentru planuri şi programe, avizul pentru stabilirea
obligaţiilor de mediu, avizul de mediu pentru produsele de protecţie a
plantelor, respectiv pentru autorizarea îngrăşămintelor chimice şi avizul
Natura 2000 sunt avize de mediu, utilizate şi reglementate de dreptul
mediului.
Solicitarea acestor avize şi prevederile lor sunt obligatorii pentru adoptarea/emiterea
ori aprobarea documentelor cărora li se adresează şi faţă de care certifică integrarea
considerentelor privind protecţia mediului.
Avizele conforme nu sunt acte administrative de mediu de sine stătătoare, ci doar
operaţiuni tehnico-juridice deosebit de importante, neputând fi contestate în justiţie decât
împreună cu actul pe care îl condiţionează.
A doua categorie a actelor de reglementare privind protecţia mediului este reprezentată
de acordul de mediul. Acordul de mediu ocupă o poziţie intermediară, între avize şi
autorizaţii. Scopul urmărit de acordul de mediu şi regimului juridic aplicabil acestuia îi
determină un profil juridic specific.
Acordul de mediu este un act juridic obligatoriu în cazul:
✓ proiectelor publice ori private cu posibil impact asupra mediului,
✓ modificării ori extinderii activităţilor existente cu posibil impact asupra mediului,
✓ proiectelor de dezafectare cu posibil impact asupra mediului.
Pentru obţinerea acordului de mediu este necesară evaluarea impactului asupra
mediului.
Acordul de mediu, spre deosebire de autorizaţia de mediu, se emite în paralel cu
celelalte acte administrative/de reglementare emise de autorităţile competente, potrivit legii.
[ORDONANŢA DE URGENŢĂ 195/2005] Acordul de mediu este rezultatul manifestării de
voinţă a mai multor autorităţi publice, inclusiv al celei de mediu.
A treia categorie a actelor de reglementare privind protecţia mediului este reprezentată
de autorizaţiile de mediu. Autorizaţia de mediu poate fi definit ca actul tehnico-juridic emis
de autorităţile competente de protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi/sau
parametrii de funcţionare a unei activităţi existente sau a unei activităţi noi cu posibil impact
semnificativ asupra mediului, necesar pentru punerea acesteia în funcţiune.
În sens administrativ, autorizaţiile de mediu sunt autorizaţii libere, acte administrative
individuale, care stabilesc drepturi şi/sau obligaţii determinate pentru subiectul căruia i se
adresează.
Activităţile supuse autorizării de mediu sunt determinate prin sistemul listei.
Necesitatea efectuării bilanţului de mediu pentru stabilirea consecinţelor asupra
mediului, apare în cazul obţinerii autorizaţiei de mediu, pentru activităţile existente, care nu
sunt conforme cu normele şi reglementările în vigoare. Această necesitate este apreciată prin
118
decizia autorităţii competente şi este urmată de programul pentru conformare (negociat cu
titularul activităţii), iar în cazul activităţilor noi se impune evaluarea impactului de mediu.
Autorizaţiile de mediu pot fi clasificate în funcţie de de activitatea pe o reglementează
în:
✓ autorizaţiile care permit realizarea de activităţi care, în mod direct ori indirect,
presupun contaminarea sau deversarea asupra unei resurse naturale,
✓ autorizaţiile care permit efectuarea de activităţi care, în plus, este posibil sau au
efectiv un impact semnificativ asupra mediului.
Spre deosebire de acordul de mediu, autorizaţiile de mediu au un caracter de sinteză, în
sensul că se emit după obţinerea celorlalte avize, acorduri, autorizaţii, după caz, ale
autorităţilor competente, potrivit legii şi exprimă cerinţele definitorii pentru cazul respectiv.
Exemplu
Din categoriile de autorizaţii reglementate de legea românescă fac parte
autorizaţiile privind activităţile cu organisme modificate genetic. Autorizaţia
privind activităţile cu organisme modificate genetic este acel act tehnico-juridic
emis de autoritatea competentă, conform dispoziţiilor legale în vigoare, care
reglementează condiţiile de introducere deliberată în mediu şi/sau pe piaţă a
organismelor modificate genetic şi pentru utilizarea în condiţii de izolare a
microorganismelor modificate genetic. [4 MUREŞAN 2007]
Exemplificaţi cu alte autorizaţii de mediu din diverse domenii integrate dreptului

mediului.
A treia categorie a actelor de reglementare privind protecţia mediului este reprezentată

de studiile de impact asupra mediului. Studiul de impact asupra mediului (SIM) este un
instrument procedural de prevenire a vătămărilor mediului. SIM este un instrument procedural
prealabil şi indispensabil eliberării autorizaţiilor, care s-a generalizat practic în toate drepturile
naţionale. El a apărut în SUA prin National Environmental Policy Act (NEPA) din 1969 şi s-a
dezvoltat în legislaţiile naţionale, dreptul comunitar şi dreptul internaţional al mediului.
Raportat la conţinutul acestuia, studiul de impact asupra mediului este un document cu
caracter ştiinţific, care analizează şi evaluează efectele, presupuse sau manifeste ale unei
activităţi date asupra mediului şi care permite, astfel, autorităţilor publice care decid şi
publicului care este consultant, să hotărască autorizarea sau nu, a respectivei activităţi, în
cunoştinţă de cauză.
Studiul de impact este realizat de persoane fizice sau juridice independente de titularul
planului, programului, proiectului sau al activităţii care suportă cheltuielile aferente elaborării,
atestate de autoritatea competentă pentru protecţia mediului.
119
Din punct de vedere al răspunderii faţă de terţi, dacă o pagubă survine ulterior, prin
faptul proiectului sau activităţii, care are consecinţe ecologice neprevăzute în studiul de
impact, titularul acestora angajează răspunderea civilă, în condiţiile regimului special în
materie, indiferent care ar fi, în realitate, conţinutul însăşi al evaluării. Previziunile studiului
nu exonerează pe solicitant de răspunderea sa viitoare.
Din punct de vedere al răspunderii faţă de administraţie, aceasta s-ar putea pune numai
în situaţia unei evaluări de mediu intenţionat eronate şi care ar fi indus în eroare autoritatea de
mediu. Aceasta ar putea angaja răspunderea civilă a solicitantului, dar ar fi foarte dificil de
probat prejudiciul suportat de autorităţile administrative. Într-o atare situaţie s-ar ridica, mai
probabil, problema răspunderii penale a celor vinovaţi (în privinţa elaborării proiectului).
Persoana fizică sau juridică atestată, care a efectuat lucrările de evaluare, nu răspunde
(sub aspectul conţinutului studiului) decât faţă de solicitant. Administraţia ori terţii nu pot să
se întoarcă astfel împotriva executantului, ci numai asupra titularului activităţii.
Verificarea conţinutului studiului de către magistrat se face prin analiza conţinutului
studiului a elementelor minimale cerute de reglementările în materie. Documentul care apare
suficient de serios şi de circumstanţiat este legal. Dar, un studiu sumar ori imprecis, care
cuprinde erori ori contradicţii va antrena ilegalitatea autorizării acordate, pentru viciu grav de
procedură.
Suspendarea acordului şi autorizaţiei de mediu este operaţiunea de întrerupere
temporară a efectelor juridice ale actului administrativ. Suspendarea operează şi în privinţa
actelor de reglementare (acordului sau autorizaţiei de mediu). Suspendarea poate determina
amânarea temporară a producerii efectelor juridice ale actelor administrative, cât şi încetarea
vremelnică a efectelor juridice ale actelor administrative.
Exemplu
Ne vom raporta la suspendarea unei autorizaţii privind activităţile cu un tip
anume de organism modificate genetic – porumbul modificat genetic
MON810. Suspendarea comercializării porumbul modificat genetic
MON810 a operat în România în anul 2008 şi s-a bazat pe apariţia unor noi
studii ştiinţifice în plan comunitar european privind efectele negative asupra
mediului, descoperindu-se că efectele lui asupra mediului natural sunt
instabile. Suspendarea a operat până în momentul în care Autoritatea
Europeană pentru Siguranţă Alimentară (EFSA) a reconfirmat într-un raport
publicat în iulie 2009 că porumbul modificat genetic MON810 nu prezintă
riscuri pentru sănătatea oamenilor şi a animalelor sau pentru mediul natural.
120
Revocarea (retractarea) actelor de reglementare nu poate acţiona decât pentru motive
de ilegalitate şi în termenele prevăzute de lege. Autorizaţiile obţinute prin fraudă pot fi
retractate oricând.
Regimul juridic al actelor de reglementare privind mediul se caracterizează printr-o
serie de reguli specifice, care decurg din statutul lor ambivalent: administrativ (ca natură
primară) şi de protecţie a mediului (ca finalitate definitorie). În plus există o anumită
uniformizare a reglementărilor aferente naţionale, comunitare şi internaţionale.
Actele de reglementare (avizele, acordurile sau autorizaţiile de mediu) sunt acte
tehnico-juridice, emise de autorităţile pentru protecţia mediului.
Ele sunt eliberate după proceduri speciale, bine reglementate, care poartă o triplă
amprentă particulară:
✓ a tehnicităţii, adică se realizează evaluarea impactului asupra mediului şi luarea în
considerare a rezultatelor sale în decizie,
✓ a democraţiei de mediu, adică se asigură informarea, consultarea şi participarea
publicului la luarea deciziei,
✓ a justiţiei de mediu, adică se garantează accesului publicului la justiţie, rolul
procesual important acordat organizaţiilor neguvernamentale şi regimul special de reparare a
prejudiciului ecologic.
Să ne reamintim...
▪ Obiectului dreptului mediului constă în relaţiile sociale privind raportul dintre om
(societate) şi mediul său.
▪ Abordarea preponderentă de ordin etic privind dreptul mediului porneşte de la
ideea că generaţiile actuale trebuie să lase generaţiilor viitoare un patrimoniu natural
moştenit la rândul lor de la generaţiile trecute.
▪ Dreptul mediului este un drept finalizat, datorită faptului că aplicarea sa ajunge sau
ar trebui să ajungă la un rezultat concret.
121
şi în România
O adevărată democraţie, propusă de filosofi, [LAUNIS 2008] dar care se poate extinde
şi în alte domenii, în ceea ce priveşte organismele modificate genetic constă în respectul
noilor cercetări genetice, dar şi în cererea de participare efectivă a publicului. Această
participare la evoluţia biotehnologică se traduce prin egalitate şi nediscriminare a intereselor
şi valorilor consumatorilor, autonomie individuală, libertatea de alegere a consumatorilor şi
transparenţă a compoziţiei şi efectelor – pozitive dar şi negative asupra consumatorilor – a
noilor produse realizate prin intermediul cercetărilor genetice.
Exemplu
Libertatea de alegere a consumatorilor şi transparenţa în ceea ce priveşte
activitatea de comercializare a produselor alimentare este încălcată grav în
România, mai ales în ceea ce priveşte etichetarea acestora. Pornind de la
realitatea că România se află pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte culturile
de soia modificată genetic, pe eticheta nici unui produs comercializat pe piaţa
românească ce conţine soia modificată genetic (MG) nu apare trecut că este
modificat genetic. În aceste condiţii organizaţia GreenPeace România a analizat
produsele comercializate pe piaţa românească ce conţin soia descoperind că mai
mult de jumătate conţin soia MG iar această realitate nu apare pe eticheta
produselor respective. Legea românească ce reglementează producerea şi
comercializarea produselor ce conţin organisme modificate genetic prevede că
acele produse ce conţin peste 0,9% organisme modificat genetic trebuie să fie
etichetate ca atare. Concluzia ar fi ca pe eticheta unui produs modificat genetic ce
conţine organisme modificat genetic peste 0,9% ar trebui să apară scris „produs
modificat genetic”. Cu toate acestea produsele modificate genetic comercializate
pe piaţa românească şi analizate de GreenPeace România nu conţin în eticheta lor
„produs modificat genetic”, iar această organizaţie a analizat doar produsele ce
conţin soia.
Analizaţi acţiunea producătorilor şi comercianţilor de produsele modificate

genetic din România.
Normele etice sunt afectate prin încălcarea unor principii cu profundă tentă morală.
Aceste principii includ dreptul de a consuma şi de alege în cunoştinţă de cauză, biosiguranţa
alimentară etc. Principiul precauţiei se aplică în această situaţie, prin maxima diligenţă de
122
care trebuie să se dea dovadă operatorii economici implicați când se doreşte introducerea pe
piaţă a organismelor modificate genetic.
În ceea ce priveşte modificarea genetică a genomului animal şi vegetal, acest domeniu
este strict reglementat prin lege.
Alimentele modificate genetic sunt produse ce au calităţi nutritive similare sau, uneori,
chiar mai bune decât cele obţinute prin metodele clasice. „Noile alimente” sunt rezultatul
ingineriei genetice. O genă este o particulă din cadrul moleculei de acid ADN şi este
responsabilă de o anumită trăsătură a organismului (cum ar fi grupa sanguină). Astfel, genele
sunt unităţi purtătoare a eredităţii în organismele vii şi asigură bazele dezvoltării şi funcţiile
celulelor, organelor şi indiviziilor, fiind responsabile pentru numeroase forme de
comportament înnăscut.
Ingineria genetică este o tehnologie nouă, radicală şi violentă care distruge barierele
dintre specii într-un mod care nu s-ar întâmpla niciodată în nici o condiţie naturală. Aceasta
presupune practic transferul de gene de la o specie la alta.
Exemplu
Gena de la un tip de peşte arctic care are proprietăţi anti-îngheţ a fost inserată
într-o varietate de căpşune pentru a-i asigura protecţie la congelare.
Ingineria genetică nu este o ştiinţă exactă, deoarece este imposibil a dirija inserţia noii
gene. Această tehnologie poate să conducă la efecte neaşteptate. Genele nu funcţionează în
mod izolat ci în relaţii extrem de complexe care încă nu sunt înţelese pe deplin de către
oamenii de ştiinţă. Orice schimbare în ADN va afecta noul organism creat, pe termen lung, în
feluri pe care oamenii de ştiinţă nu le pot prevedea.
Organismele modificate genetic sunt periculoase pentru mediu. Odată eliberate în
mediu, fie că sunt culturi de testare, fie comerciale, plantele modificate genetic nu pot fi
controlate pentru că acestea interacţionează în mod liber cu întregul ecosistem. Culturile
convenţionale sau ecologice din jur pot fi impurificate prin polenizare, datorită vântului sau
insectelor. De asemenea întreaga biodiversitate are de suferit de pe urma culturilor modificate
genetic.
Cele mai importante categorii de organisme modificate genetic sunt: soia, porumbul,
bumbacul, rapiţa, orezul, dovleacul, papaia, roşia, cartoful, căpşunii.
Exemplu
Primul produs obţinut prin această tehnică şi destinat vânzării, a fost o
versiune modificată genetic a unui hormon - BST somatotropina - care
stimulează producţia de lapte de la vaci. Acest produs s-a realizat prin
inserarea genei pentru BST la bacterii, o metodă similară fiind folosită şi în
123
experimentul pentru obţinerea insulinei. În urma acestei realizări a apărut şi
întrebarea dacă acest hormon influenţează doar animalul sau şi
consumatorul?
Experimental s-a dovedit că o injecţie cu BST creşte producţia de lapte cu
15-20%. Cercetătorii canadieni, ce se ocupau cu introducerea pe piaţă a
noilor alimente modificate genetic, au constatat că 30% din şobolanii care au
primit o doza crescută de BST au produs anticorpi ceea ce înseamnă că
BST-ul a ajuns în circulaţia sanguină. Abia după 8 ani de la realizarea
acestor studii s-a reuşit oprirea utilizării acestui hormon în Canada.
În plan global, în anul 1990 s-a înregistrat primul succes cu o cultură modificată
genetic. Până în anul 2002 peste 75% din recoltele de soia, 34% din recoltele de porumb şi
71% din recoltele de bumbac din SUA erau modificate genetic. În total mai mult de unul din
patru acrii de teren cultivat din SUA erau culturi modificate genetic în 2002.
Viteza cu care această nouă tehnologie agricolă a ajuns pe piaţă a fost justificată de
compania Monsanto ca fiind o acţiune a operatorilor economici cultivatori de produse
modificate genetic de a-şi amortiza investiţiile în astfel de seminţe. Monsanto promovează
seminţele modificate genetic, pe care le comercializează, cu promisiunea unor recolte mai
mari şi mai uşor de realizat, aceste recolte constituind pentru fermieri un avantaj competitiv
extraordinar pe piaţa globală. Producţia de alimente a fost şi ea încurajată de rapida difuzare a
produselor agriculturii modificate genetic pentru a nu pierde acest avantaj competitiv.
[KOLODINSKY 2004]
În această grabă de a aduce produsele pe piaţă, au rămas fără răspuns întrebările multor
consumatori referitoare la beneficiile şi riscurile organismelor modificate genetic.
În prezent, 22 de ţări cultivă comercial organisme modificate genetic, printre care şi
România, care deţine locul 1, alături de Spania în Europa cu 0,1 milioane hectare de soia
transgenică. Beneficiile nete cumulate obţinute de cultivatorii de organisme modificate
genetic între 1996 şi 2005 au ajuns la 27 miliarde de dolari.
Într-o perioadă de 11 ani de cultivare şi comercializare de organismele modificate
genetic au fost cultivate 102 milioane de hectare de culturi de organismele modificate genetic
în întreaga lume. Se estimează că în anul 2015 să va ajunge la 200 milioane hectare cultivate
cu organismele modificate genetic în întreaga lume. [2 DUŢU 2007]
Aceste culturi se concentrează în proporţie de 88% în 4 ţări: SUA, Argentina, Brazilia
şi Canada.
În anul 2008, pe plan mondial, au fost cultivate 125 de milioane de plante modificate
genetic. Dintre acestea aproape 90% au fost cultivate în America de Nord şi de Sud.
Succesul acestor varietăţi rezistente la ierbicide şi/sau insecte se datorează beneficiilor
economice colosale pentru agricultori, în special printr-un randament superior. Dar nu în toate
124
cazurile seminţele modificate genetic au determinat profitul dorit pentru fermieri. Din cauza
normelor impuse de operatorii economici producători, fermierii pierd dreptul primordial de
a-şi folosi sămânţa de la o cultură la alta, fiind obligaţi să cumpere un nou lot de seminţe de la
compania producătoare, an de an.
Aceste culturi au devenit atractive în ultimul timp mai ales pentru ţările în curs de
dezvoltare. Succesul ar urma să fie crescut prin crearea unor organisme modificate genetic
tolerante la secetă până în 2010. Între 2005 şi 2006, India şi-a triplat culturile de organisme
modificate genetic de la 1,3 la 3,8 milioane de hectare de culturi modificate genetic, urmată
de Africa de Sud cu 180% mai multe culturi modificate genetic şi Filipine cu 100% mai multe
culturi modificate genetic.
Dezvoltarea biotehnologiei moderne a născut serioase întrebări legate de efectele
adverse a organismelor modificate genetic asupra sănătăţii şi asupra mediului. [BALIAS
2005]
Culturile de organismele modificate genetic prezintă ca avantaj o mai mare
productivitate prin rezistenţa la boli şi dăunători şi ritmul superior de creştere. [2 DUŢU
2007] Dar aceste culturi prezintă, la nivel de produs consumabil, următoare dezavantaje:
✓ nici un test nu a fost efectuat pe o perioadă suficient de lungă pentru a determina
existenţa sau nu a unui risc pentru sănătatea umană, până în prezent,
✓ pericolul care îl reprezintă, prin contaminare, de compromitere a speciilor
tradiţionale.
Exemplu
Culturile unui fermier care nu doreşte să cultive plante modificate genetic
pot fi accidental contaminate prin polenizarea pe căi naturale (vânt, insecte)
pe care omul, evident, nu le poate controla. Un exemplu în acest sens îl
constituie culturile modificate genetic aflate în vecinătatea culturilor de
sfeclă de zahăr, pe teritoriul SUA, care au influenţat culturile de sfeclă,
determinând necesitatea transformării şi a culturilor de sfeclă de zahăr în
culturi modificate genetic.
Există şi alte riscuri ale consumului de alimente modificate genetic asupra sănătăţii
consumatorilor. [5 MUREŞAN 2008] În cele ce urmează vom prezenta succint aceste riscuri.
Consumul de alimente modificate genetic poate produce efectele alergice. Genele nou
inserate pot produce proteine care la unele persoane determină alergii.
125
Exemplu
Cele mai frecvente alergii sunt cele faţă de lapte, ouă, peşte, cereale şi soia.
La începutul anilor 1990 când soia a primit efecte nutritive sporite prin
introducerea unei gene de la nucile braziliene, riscul potenţial a devenit
evident.
Consumul de alimente modificate genetic poate produce rezistenţă la antibiotice. Se

ştie că unele alimente modificate genetic pot creşte rezistenţa omului sau a animalelor faţă de
antibiotice.
Exemplu
Tomatele modificate genetic consumate proaspete au gene marker – o genă
rezistentă la antibiotice – ce sunt foarte rezistente la neomicină sau
kanamicină.
Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul seminţelor de bumbac. În general, riscul
variază în funcţie de originea genei implicate.
Consumul de alimente modificate genetic poate produce modificări la nivelul

metabolismului. Prin inserarea de gene noi se pot produce alterări la nivelul genomului -
adică totalitatea genelor pe care le conţine un organism - alterări care pot genera în
organismul gazdă şi alte efecte decât cele scontate, cum ar fi scăderea cantităţii de substanţe
nutritive şi creşterea nivelului de toxine în organismul gazdă.
Cu toate acestea, perspectiva autorilor americani este optimistă: folosirea
biotehnologiei în agricultură şi producţia de alimente oferă o promisiune de alimente cu o
valoare nutritivă îmbunătăţită, împreună cu beneficii economice şi sociale. Prima generaţie de
culturi modificate genetic au indicat asigurarea beneficiilor pentru producători prin rezistenţa
acestor culturi la boli şi pesticide. Adoptarea culturilor modificate genetic la nivelul fermelor
a fost cu adevărat semnificativă, o dată cu introducerea sa comercială în mijlocul anilor 1990.
În 2002 aproximativ trei sferturi din producţia de soia, şi mai mult de o treime din producţia
de porumb, din SUA au fost plantate folosind seminţe modificate genetic. O mare sursă de
optimism în legătură cu produsele alimentare obţinute cu ajutorul biotehnologiei este
promisiunea că tehnologia va dezvolta produse alimentare noi şi îmbunătăţite care vor aduce
semnificative îmbunătăţiri ale sănătăţii, nutriţiei şi beneficii economice pentru consumatori.
Aceste beneficii pot include o stabilitate mai mare, o îmbunătăţire atractivă a calităţii şi a
forţei simţurilor, o reducere a alergiilor, precum şi o îmbunătăţire a sănătăţii şi atributelor
privind starea generală fizică şi psihică. Au existat speculaţii cum că acestă nouă generaţie a
126
produselor alimentare modificate genetic cu atribute calitativ îmbunătăţite sau beneficii
nutriţionale va fi rapid acceptată public.” [HOSSAIN 2004]
Dar, conştientă de riscuri, Comunitatea Europeană a adoptat în ultimii 15 ani un
ansamblu de reguli vizând controlul difuzării în mediu şi punerii în comerţ a produselor
modificate genetic, în scopul de a proteja sănătatea umană şi ecosistemul.
Legislaţia comunitară în materie de organisme modificate genetic este considerată ca
una dintre cele mai severe din lume, şi de aceea dispoziţiile sale fac uneori obiectul
restricţiilor din partea statelor membre pe baza principiului precauţiei ori clauzei de
salvgardare.
Dar marea reţinere în utilizarea lor vine din partea consumatorilor. Unele agenţii
guvernamentale, grupurile industriale şi cercetătorii folosesc termenul de „biotehnologie” în
locul sau ca o alternativă pentru termenul de „organisme modificate genetic”. Folosirea
termenului de „biotehnologie” în locul termenului de „organism modificat genetic” s-a
justificat asfel: „cercetările [economice] au indicat, în mod constant, faptul că anumiţi termeni
cum ar fi „inginerie genetică” sunt percepuţi mult mai negativ în comparaţie cu termeni ca
„biotehnologie agricolă”. În realitate, termenul de „organism modificat genetic” este cel mai
negativ termen pentru consumatori. [KOLODINSKY 2004]
Eurobarometrul publicat în iunie 2005 arată că 54% dintre europeni nu ar accepta
niciodată organisme modificate genetic ori numai în situaţii excepţionale, iar 31% nu le
acceptă decât dacă sunt strict reglementate şi controlate. [KEMPF 2005]
Perenitatea opoziţiei la organisme modificate genetic în Europa nu poate fi înţeleasă
dacă nu o raportăm la o opţiune culturală profundă, intervenită în anii 1990 pe fondul crizei
agriculturii productiviste. [2 DUŢU 2007]
Europenii vestici au convingerea că agricultura de mâine trece prin menţinerea unei
ţărănimi care să facă să trăiască pământul şi prin calitatea gustativă şi ecologică a produselor
sale. În Europa este promovat slow food-ul, o mişcare născută în Italia care susţine excelenţa
alimentelor şi valoarea lor conviviată, în opoziţie cu fastfood-ul, a cărui simbol rămâne
McDonald’s.
În timp ce organismele modificate genetic concepute de marile multinaţionale
agroalimentare constituie un sistem tehnic adaptat unei agriculturi extensive, consumatorii şi
agricultorii europeni manifestă dorinţa unui model radical diferit. Europa politică a amorsat
această turnantă cu reforma politicii agricole comune adoptată în 2003, care a abandonat
obiectivul creşterii producţiei şi a luat în considerare, în mod serios, protecţia mediului.
Acest model tinde să dobândească o valoare globală. Problema agricolă mondială nu
este de a creşte cantităţile produselor, ci de a menţine comunităţi ţărăneşti viabile şi
profitabile.
Urmând această direcţie, soluţia nu este de căutat într-o agricultură industrialistă şi
puţin utilizatoare de mână de lucru, ci în menţinerea micilor ferme, pentru a limita exodul
127
către metropole, şi în dezvoltarea unei agronomii preocupată de randamente sporite şi
protecţia solurilor fragile. Europa are aici un model tehnic şi cultural de promovare la nivel
mondial.
În măsura în care agroindustria americană nu separă producţiile transgenice şi
convenţionale în două filiere distincte, ţările europene sunt constrânse să aplice metode fine
de identificare şi de cuantificare a prezenţei organismelor modificate genetic atât în seminţe şi
grăunţe, cât şi în produsele transformate precum făinurile, uleiurile, cerealele, cremele de
desert şi altele. Această operaţiune nu este deloc simplă, întrucât, pentru a identifica un
organism modificat genetic, trebuie mai întâi să ştii ce cauţi, ceea ce presupune că
industriaşii trebuie să le comunice organismelor de control. Această comunicare (chiar
stabilită legal) este deja calificată de ecologişti ca iluzorie, în ciuda tuturor studiilor la nivel
european şi global privind riscurile şi beneficiile organismelor modificate genetic.
[LANGLET 2005]
O dată cu reglementarea etichetei ecologice, consumatori pretind şi etichetarea
produselor modificate genetic (atât la nivel european, cât şi global). Dacă la nivel european
s-au făcut multe în acest sens, la nivelul Statelor Unite ale Americii nici în prezent nu este
cerută din punct de vedere legal o astfel de etichetare. [MAKUCH 2004]
Să ne reamintim...
▪ O adevărată democraţie în ceea ce priveşte organismele modificate genetic constă
în respectul noilor cercetări genetice, dar şi participarea efectivă a publicului.
▪ Ingineria genetică este o tehnologie nouă, radicală şi violentă care distruge
barierele dintre specii într-un mod care nu s-ar întâmpla niciodată în nici o condiţie
naturală.
▪ În măsura în care agroindustria americană nu separă producţiile transgenice şi
convenţionale în două filiere distincte, ţările europene sunt constrânse să aplice
metode fine de identificare şi de cuantificare a prezenţei organismelor modificate
genetic.
128
M4.U1.5. Rezumat
▪ Ca ramură distinctă a sistemului dreptului, dreptul mediului reglementează acele
relaţii sociale care iau naştere în procesul de protecţie, conservare şi ameliorare a
calităţilor naturale ale mediului.
▪ Actele de reglementare privind protecţia mediului în România se materializează
cel mai frecvent într-o autorizare administrativă (în sens larg) prealabilă a unui
proiect, plan, program sau activitate specifică, ce prezintă riscul unor posibile efecte
ecologice negative semnificative.
▪ Ingineria genetică nu este o ştiinţă exactă, deoarece este imposibil a dirija inserţia
noii gene.
▪ Dezvoltarea biotehnologiei moderne a născut serioase întrebări legate de efectele
adverse a organismelor modificate genetic asupra sănătăţii şi asupra mediului.
1. Caracterul orizontal constă în faptul că dreptul mediului acoperă diferite ramuri juridice
clasice:
a) drept privat c) drept internaţional
b) drept public d) drept comunitar
2. Dreptul mediului reglementează acele relaţii sociale care iau naştere în:
a) procesul de ameliorare a calităţilor c) procesul de protecţie
naturale ale mediului
b) procesul de conservare d) procesul de aplicare a legii
3. Actele de reglementare privind protecţia mediului în România se materializează cel mai

frecvent în:
a) avizul de mediu c) autorizaţia de mediu
b) studiul de impact asupra d) acordul de mediul
mediului
4. Actele de reglementare sunt eliberate după proceduri speciale care poartă o triplă amprentă
particulară:
a) a tehnicităţii c) a justiţiei de mediu
b) a democraţiei de mediu d) a eticii de de mediu
129
5. Cele mai importante categorii de organisme modificate genetic sunt:
a) soia c) roşia
b) porumbul d) cartoful
6. În plan global s-a înregistrat primul succes cu o cultură modificată genetic în anul:
a) 1987 c) 1997
b) 1990 d) 2000
7. Consumul de alimente modificate genetic prezintă următoarele riscuri asupra sănătăţii

consumatorilor:
a) efectele alergice c) rezistenţă la antibiotice
b) modificări la nivelul metabolismului d) îmbunătăţirea sănătăţii
8. În Europa este promovat:

a) fastfood-ul c) consumul de organisme modificate genetic
b) slow food-ul d) consumul de produse semipreparate
Temă de control
Analizaţi activitatea companiei americane Monsanto sub următoarele aspecte:
a) Descrierea produselor sale modificate genetic,
b) Activităţile desfăşurate;
c) Biodegradabilitatea insecticidului Roud Up comercializat.
130
Date pentru redactarea proiectului la disciplina „Etica afacerilor”
Proiectul va reprezenta o notă, care împreună cu nota de la examen, va conduce la nota

finală la disciplina „Etica afacerilor”.
Tema proiectului este: „Etică și responsabilitate socială la societatea ___________

(dvs. alegeţi o anumită societate comercială)”. Proiectul presupune dezvoltarea de activităţi
responsabile social, gândite de dvs., ale unei societăţii comerciale determinate, în funcţie de
obiectul de activitate, forma juridică, numărul de angajaţi, localitatea în care îşi are sediul şi
alte elemente care o individualizează.
Structura proiectului
1) Elemente de caracterizare ale societății
- Date de identificare, Sectorul de activitate, Istoric
- Produsul / Portofoliul de produse,
- Date de natură financiară ale activității desfășurate
2) Analiza asupra aplicării principiilor eticii in activitatea societății………
- Principii de natură etică importante pentru derularea activității
- Probleme de natură etică cu care se confruntă societatea
3) Actiuni responsabile social dezvoltate de societatea …….
- Acțiuni, domenii de interes privind RSC
4) Concluzii si propuneri
- Concluzii cu privire la aplicarea principiilor eticii în cadrul
societății
- Propuneri privind rezolvarea problemelor de natură etică cu care se
confruntă societatea
- Propunere privind dezvoltarea unei acțiuni de responsabilitate
socială.
Textul proiectului va fi realizat în font UT Sans, 12 , margini: 2 cm.
Proiectul va conţine: titlul proiectului, numele dumneavoastră, secţia dumneavoastră,

anul dumneavoastră de studiu, bibliografie şi cuprins.
131
Orice idee preluată de la un autor1 ori de pe internet2 va avea notă de subsol.
Proiectul va avea 10 - 15 pagini. Paginile proiectului vor fi numerotate.
Proiectul va fi redactat cu diacritice (ă, â, î, ş, ţ). Proiectul nu va conţine prescurtări

de nici un fel.
Proiectul va conţine obligatoriu bibliografie. Bibliografia va avea minim 3 surse

bibliografice. Documentarea bibliografică se poate face și la Biblioteca Universităţii
Transilvania din Braşov, Corp U.
Proiectul va fi un rezultat original şi personal al muncii dumneavoastră.
Regăsirea în proiectul dumneavoastră a ideilor din alte referate ori alte proiecte
de pe internet ori de la alte secţii ori grupe va conduce la obţinerea notei 1 pentru
proiect.
1
Nume autor (autori), iniţială prenume autor (autori): Titlu lucrare italic. Editură, Oraş. an, număr de pagini
între care este tratată respectiva idee (Spre exemplu: Mureşan, L., Poţincu, C.: Etica în afaceri. Editura
Universităţii Transilvania din Braşov, 2007, pp. 92-93) în Times New Roman 10
2
Nume deţintor pagină internet: Denumire articol italic. adresă internet, dată postare articol (Spre exemplu:
Responsabilitate Socială: Educaţie pentru dezvoltare durabilă 2007-2008. http://www.responsabilitatesociala.ro/
studii-de-caz-csr/rbs-bank-romania/educatie-pentru-dezvoltare-durabila-2007-2008.html postat 9 februarie 2009)
în Times New Roman 10
132
Bibliografie :
1. [ABRAHAM 2001] Abraham D., Lăzăroiu S.: Sondajele de opinie şi alegerile. în Revista
română de comunicare şi relaţii publice nr. 4-5/2001, Editura Comunicare.ro, Bucureşti.
pp. 25-26.
2. [ABRUDAN 2009] Abrudan M.: In-game advertising. în Balban D. C., Iancu I., Meza R.:
Pr, publicitate şi new media. Editura Tritonic, Bucureşti. 2009, p. 143.
3. [ANSOLABEHERE 1994] Ansolabehere S., Iyengar S., Simon A., Valentino N..: Does
Attack Advertising Demibilize the Electorate? In American Political Science Review, vol. 88
December 1994, p. 829.
4. [ACTUL DIN 1976] Actul din 1976 privind alegerea membrilor Parlamentului European,
prin vot universal direct, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 278 din 8
octombrie 1976.
5. [BALIAS 2005] Balias G.: Seeds of Distrust: The Co-existence of Genetically Modified
and Conventional or Organic Crops in Greece. European Environmental Law Review
volume. 14, December 2005, Blackwell Publishing, p. 318.
6. [BÎRSAN 2006] Bîrsan C., Beleiu Gh., Deak F., Toader C., Nicolae M., Popescu R.,
Dumitrache B.: Instituţii de drept civil. Curs selectiv pentru licenţă 2006-2007. Editura
Universul Juridic, Bucureşti. 2006, pp. 247-248.
7. [BALBAN 2009] Balban D. C., Iancu I., Meza R.: Pr, publicitate şi new media. Editura
Tritonic, Bucureşti. 2009.
8. [BÂTLAN 1997] Bâtlan I.: Psilosophia moralis. Prelegeri de etică. Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti. 1997, p. 16
9. [BRAŞOVUL TĂU 2009] Braşovul Tău: PDL continuă afişajul ilegal. (postat la data de
13.05.2009) http://www.brasovultau.ro/ index.php?pag=nw&id=18701&catid=95&p=pdl-
continu-afiajul-ilegal-.html
10. [BRĂTIANU 2003] Brătianu C.: op. cit. în Florescu, C., Mâlcomete, P., Pop, N. Al.
(coordonatori): Marketing. Dicţionar explicativ. Editura Economică, Bucureşti. 2003, p. 193.
11. [BRĂTUCU 2003] Brătucu G.: Marketing politic. în Florescu, C., Mâlcomete, P., Pop, N.
Al. (coordonatori): Marketing. Dicţionar explicativ. Editura Economică, Bucureşti. 2003,
p. 430.
12. [CARLSON 1956] Carlson E. R.: Attitude Change Through Modification of Attitude
Structure. In Journal of Abnormal and Social Psychology no. 52/1956, pp. 256-261.
13. [CĂRPENARU 2007] Cărpenaru S. D.: Drept comercial român. Ediţia a VI-a revizuită şi
adăugită. Editura Universul Juridic, Bucureşti. 2007, pp. 3-5, 8, 156, 317-371.
14. [CĂRPENARU 2009] Cărpenaru S. D.: Drept comercial român. Ediţia a VI-a revizuită şi
adăugită. Editura Universul Juridic, Bucureşti. 2009, pp. 153, 156, 160-163.
15. [1 CENTRUL DE INFORMARE OMG] Centrul de informare asupra organismelor
modificate genetic din România: Ce trebuie să ştiţi despre organismele modificate genetic?
Cluj-Napoca. 2008, p. 2.
133
16. [2 CENTRUL DE INFORMARE OMG] Centrul de informare asupra organismelor
modificate genetic din România: Organisme modificate genetic. Scurt ghid de informare.
Cluj-Napoca. 2008.
17. [CENTRUL INTERNANŢIONAL PENTRU AGRICULTURĂ ECOLOGICĂ] Centrul
Internanţional pentru Agricultură Ecologică din Europa Centrală şi de Est: Buletinul
informativ EkoConnect Agricultură Ecologică în Europa Centrală şi de Est. (martie 2009)
http://www.bioavirom.ro/wp-content/uploads/2009/03/buletinul-informativ-ekoconnect -
agricoultura-ecologica-in-europa-centrala-si-de-estro.pdf p. 3
18. [CIUTACU 2005] Ciutacu C., Chivu L., Preda D.: Responsabilitatea socială a companiei
- o provocare pentru lumea contemporană. în Revista Română de Economie Nr. 2/2005,
Editura Centrul de Informare şi Documentare Economică, Institutul de Economie Naţională,
Bucureşti. p. 79.
19. [CHARTER 1999] Charter M., Polonsky M. J.: Greener Marketing. A global Perspective
on Greening Marketing Practice. GreenleafPublishing, Sheffield, 1999, p. 16.
20. [CONSTITUŢIA ROMÂNIEI 1991] Constituţia României din anul 1991, publicată în
Monitorul Oficial nr. 233 din 21 noiembrie 1991.
21. [CRAHMALIUC 2009] Crahmaliuc A.: SIVECO România dă o nouă dimensiune
responsabilităţii sociale. în volumul Conferinţei Responsabilitatea socială corporativă şi
dezvoltarea durabilă, 10 aprilie 2009 – Bucureşti, Editura Comunicare.ro, Bucureşti. 2009 (în
curs de apariţie).
22. [CRANE 2008] Crane A., Matten D., Spence L. J.: Corporate Social Responsibility.
Readings and causes in a global context. Routledge, Abigdon. 2008, p. 63, 419, 441-443,
498-509.
23. [CRĂCIUN 2005] Crăciun D., Morar V., Macoviciuc V.: Etica afacerilor. Editura
Paideia, Bucureşti. 2005. 294 – 295, 302 – 304, 480-483, 486 – 547.
24. [COD CIVIL] Art. 942 Cod Civil
25. [CODUL CONSUMULUI] Legea nr. 296 din 28 iunie 2004 republicată în 2008, numită şi
Codul Consumului, republicată în Monitorul Oficial nr. 224 din 24 martie 2008, art. 41.
26. [COMISIA EUROPEANĂ, DIRECŢIA GENERALĂ PENTRU ÎNTREPRINDERI]
Comisia Europeană, Direcţia Generală pentru Întreprinderi: Introducere în CSR pentru
întreprinderile mici şi mijlocii. http://ec.europa.eu/enterprise/csr/campaign/documentation/
download/introduction_ro.pdf, pp. 2-3.
27. [CORPORATE ETICS 2006] Corporate Etics & Governance Watchdog: Banks pushing
people further into debt. (postat la 3 iunie 2006) http:// www.corp-ethics.com/articles/
whistleblower-reveals-bank-secrets.html
28. [COSTIN 2009] Costin Ilie: Piaţa electorală - Ora 13.00: Un Moş Crăciun roşu se
închiriază cu 52,3 lei, iar unul portocaliu cu 47,7 lei. http://www.realitatea.net/piata-
electorala---ora-13-00--un-mos-craciun-rosu-se-inchiriaza-cu-52-3-lei--iar-unul-portocaliu-
cu-47-7-lei_690679.html (postat la data de 6 decembrie 2009).
29. [COVEY 2000] Covey St. R.: Etica liderului eficient sau Conducerea bazată pe principii.
Editura Alfa, Bucureşti. 2000, p. 223.
30. [CURELARU 2004] Curelaru M.: Metode şi tehnici de cercetare în psihologia socială. în
Neculau A. (coordonator): Manual de psihologie socială. Editura Polirom, Iaşi. 2004, p. 45.
134
31. [DARMON 2006] Darmon R. Y.: Marketingul etic - un mit? în Frontiere etice ale
capitalismului. Editura Polirom, Iaşi. 2006, pp. 207-228.
32. [DANCIU 2006] Danciu V.: Marketing ecologic. Etica verde a producţiei şi consumului.
Editura Economică, Bucureşti. 2006, pp. 118-119.
33. [DECIZIA CNA 187/2006] Decizia nr. 187 din 3 aprilie 2006 a Consiliului Naţional al
Audiovizualului, privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
34. [DECIZIA CNA 210/2010] Decizia nr. 210 din 28 ianuarie 2010 a Consiliului Naţional al
Audiovizualului, privind principii şi reguli de desfăşurare a campaniei electorale pentru
alegerile parţiale parlamentare, prin intermediul serviciilor de programe audiovizuale.
35. [DEX 1] DEX OnLine. Dicţionare ale limbii române: Definiţii pentru etic, etică.
http://dexonline.ro/search.php?cuv=etică
36 [DEX 2] DEX OnLine. Dicţionare ale limbii române: Definiţii pentru responsabilitate.
http://dexonline.ro/ search.php?cuv=RESPONSABILITÁTE
37. [DIACONESCU 2003] Diaconescu M.: Cadrul juridic al marketingului. în Florescu C.,
Mâlcomete P., Pop N. Al. (coordonatori): Marketing. Dicţionar explicativ. Editura
Economică, Bucureşti. 2003, p. 95.
38. [DIRECTIVA CONSILIULUI 2013/34/UE] Directiva nr. 34/2013/UE publicată în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 182/19 din 29 iunie 2013.
39. [DIRECTIVA CONSILIULUI 93/109/CE] Directiva Consiliului nr. 93/109/CE din 6
decembrie 1993 care stabileşte condiţiile de exercitare a dreptului de vot şi de a candida în
alegerile pentru Parlamentul European de către cetăţenii Uniunii Europene care locuiesc într-
un stat membru a cărui cetăţenie nu o deţin, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
nr. L 329 din 30 decembrie 1993.
40. [DIRECTIVA CONSILIULUI 2013/36/UE] Directiva nr. 36/2013/UE publicată în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 176/338 din 27 iunie 2013
41. [DERMODY 2005] Dermody J., Scullion R.: Young People’s Attitudes towards British
Political Advertising: Nurturing or Impeding Voter Engagement. in Wymer W. W., Lees-
Marshment J.: Current Issues in Political Marketing. The Haworth Press. Inc., New York.
2005, p. 133.
42. [DJUVARA 1995] Djuvara M.: Teoria generală a dreptului. Enciclopedia juridică.
Editura All, Bucureşti. 1995, pp. 41-42.
43. [DOMINTE 2008] Dominte N. R.: Organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale.
Editura C.H.Beck, Bucureşti. 2008, pp. 3, 29-33.
44. [DRĂGUŞIN 2003] Drăguşin M.: Asociaţii ale consumatorilor. în Florescu C.,
Mâlcomete P., Pop N. Al. (coordonatori)]: Marketing. Dicţionar explicativ. Editura
Economică, Bucureşti. 2003, pp. 68-69.
45. [DREPT ONLINE] Drept OnLine: Codul de bune practici pentru comerţul cu produse
agroalimentare, 2008. http://www. dreptonline.ro/legislatie/codul_bune_practici_comert_
produse_agroalimentare_2008.php
46. [DRUŢĂ 2003] Druţă M. E., Pop N. Al.: Etică a marketingului. în Florescu C.,
Mâlcomete P., Pop N. Al. (coordonatori): Marketing. Dicţionar explicativ. Editura
Economică, Bucureşti. 2003, pp. 238-240.
135
47. [1 DUŢU 2007] Duţu, M.: Dreptul mediului. Editura C.H. Beck, Bucureşti. 2007,
pp. 81-82, 91-92, 201-234, 423-429.
48. [2 DUŢU 2007] Duţu, M.: Tratat de dreptul mediului. Editura C.H. Beck, Bucureşti.
2007, pp. 423-429, 453-455, 935-967.
49. [3 DUŢU 2009] Duţu M.: Sticlele din plastic un pericol pentru sănătate? în Săptămâna
Financiară nr. 208 din 18 mai 2009 p. 14.
50. [EMINESCU 1972] Eliescu M.: Răspunderea civilă delictuală. Editura Academiei,
Bucureşti. 1972. pp. 19-25.
51. [FILALI MEKNASSI 2008] Filali Meknassi R.: Quel avenir pour la responsabilité
sociale des entreprises au Maroc? Sedjari A.: Droits de l’Homme et développement durable.
Quelle articulation. Edition l’Harmattan-GRET, Imprimerie El Maârif Al Jadida – Rabat,
2008, p. 190.
52. [1 FLORESCU 1992] Florescu C. (coordonator), Balaure V., Boboc Şt., Cătoiu I.,
Olteanu V., Pop N. Al.: Marketing. Marketer, Bucureşti, 1992, pp. 488 – 489.
53. [2 FLORESCU 2003] Florescu C., Mâlcomete, P., Pop, N. Al. (coordonatori): Marketing.
Dicţionar explicativ. Editura Economică, Bucureşti. 2003.
54. [FREDERICK 2006] Frederick C. W.: Corporation, Be Good! The Story of Corporate
Social Responsability. Dog Ear Publishing, Indianapolis. 2006, pp. 6, 138, 180-198.
55. [FUEREA 2003] Fuerea A., Drept comunitar european. Partea generală, Editura All Beck,
Bucureşti. 2003, pp. 110 şi urm.
56. [GAGO 2005] Gago F.: Administracion dela Responsabilidad Social Corporativa.
International Thomson Editores Spain Parainfo, Madrid. 2005, p. 1.
57. [GARBER 2007] Garber P. R.: Learning Points. 89 Activities and Actions for Coaching
Call Center CSRs. HRD Press, Inc., Amherst Massachusetts. 2007, p. 9.
58. [GEORGESCU 2002] Georgescu I. L.: Drept comercial român. Volumul II. Editura All
Beck, Bucureşti. 2002, p. 2.
59. [GHEORGHE 2006] Gheorghe C. A.: Drept bancar. Editura C.H.Beck, Bucureşti. 2006,
pp. 3, 7, 17, 61-62.
60. [HOFFMAN 1995] Hoffman W. M., Frederick R. E.: Business Ethics. Reading and Cases
in Corporate Morality. McGraw Hill Inc., New York. 1995.
61. [HOSSAIN 2004] Hossain F., Onyango B.: Product attributes and consumer acceptance
of nutritionally enhanced genetically modified foods. In International Journal of Consumer
Studies Volume 28, Number 3, June 2004, Blackwell Publishing, p. 255.
62. [HOTĂRÂREA 284/2009] Hotărârea nr. 284 din 11 martie 2009 privind organizarea şi
funcţionarea A.N.P.C. publicată în Monitorul Oficial nr. 182 din 24 martie 2009.
63. [IAMANDI 2008] Iamandi I. E., Filip R.: Etică şi responsabilitate socială corporativă în
afacerile internaţionale. Editura Economică, Bucureşti. 2008, pp. 11-12, 15, 28.
64. [IANCU 2006] Iancu Gh.: Sistemul electoral. Ediţia 2. Editura CH Beck, Bucureşti. 2006,
p. 178.
65. [INCONSTANTIN’S INTERNET 2009] InconstantIN’s Internet: Băsescu, Geoană şi
Black PR-ul. http://inconstantin.ro/2009/11/basescu-geoana-si-black-pr-ul.html (publicat în 26
noiembrie 2009)
136
66. [INTERNATIONAL SERVICE FOR THE ACQUISITION OF AGROBIOTECH]
International Service for the Acquisition of Agrobiotech Application, Report, 2007
67. [IONESCU 2002] Ionescu C.: Regimul politic în România. Editura All Beck, Bucureşti.
2002, pp. 134-135
68. [1 ISO] ISO: Social Responsibility. http://www.iso.org/sr
69. [2 ISO] ISO: ISO and social responsibility. http://www.iso.org/iso/ socialresponsibility.
pdf
70. [IQADS] Social Responsibility in Marketing. http://www.iqads.ro/dictionar/social_
responsibility_in_marketing.html
71. [JOSEPHSON 1995] Josephson M.: Ethics and Business Decision Making. in Hoffman
W. M., Frederick R. E.: Business Ethics. Readings and Cases in Corporate Morality.
McGraw-Hill Inc., 1995, pp. 81-89.
72 [KATZ 1955] Katz E., Lazarfeld P. E.: Personal Influence: The Part Played by People in
the Flow of Mass Communication. Free Press, Glencoe. 1955, p. I11.
73. [KEMPF 2005] Kempf H.: L’Europe et les OGM: un defi culturel. Le Monde 8 iulie,
2005.
74. [KERBALEK 2003] Kerbalek I.: Societate comercială. în Florescu, C., Mâlcomete, P.,
Pop, N. Al. (coordonatori): Marketing. Dicţionar explicativ. Editura Economică, Bucureşti.
2003, pp. 648, 650, 651.
75. [KOLODINSKY 2004] Kolodinsky J., DeSisto T. P., Narsana R.: Inflences of question
wording on levels of support for genetically modified organisms. In International Journal of
Consumer Studies Volume 28, Number 2, March 2004, Blackwell Publishing, pp. 154-155.
76. [1 KOTLER 2005] Kotler Ph., Wong V., Saunders J., Armstrong G.: Principles of
Marketing. Fourth european edition. Pretice Hall, Harlow. 2005, pp. 169-170, 178-179,
183-190.
77. [2 KOTLER 2003] Kotler Ph., Armstrong G.: Principiile marketingului. Editura Teora,
Bucureşti. 2003, pp. 972-973, 986.
78. [3 KOTLER 2003] Kotler, Ph.: Marketing de la A la Z. Editura Codecs, Bucureşti. 2003,
p. 48.
79. [4 KOTLER 2005] Kotler Ph., Armstrong G.: Principiile marketingului. Editura Teora,
Bucureşti. 2005,. pp. 204-206.
80. [5 KOTLER 2005] Kotler Ph., Lee N.: Corporate Social Responsability. Doing the Most
Good for Your Company and Your Cause. John Wiley & Sons, New Jersey. 2005, pp. 1, 3.
81. [6 KOTLER 2003] Kotler Ph.: Marketing de la A la Z. Editura Codecs, Bucureşti. 2003.
p. 48.
82. [LANGLET 2005] Langlet D.: Advance Informed Agreement and Biosafety – the
Elaboration, Functioning, and Implications of AIA in the Cartagena Protocol. European
Environmental Law Review volume. 11, November 2005, Blackwell Publishing, p. 291.
83. [LAUNIS 2008] Launis V., Räikkä J.: Genetic Democracy. Philosophical Perspectives.
Springer, 2008, p. 3.
84. [LEGEA 158/2008] Legea nr. 158 din 2008 privind publicitatea înşelătoare şi publicitatea
comparativă, publicată în Monitorul Oficial nr. 559 din 24 iulie 2008.
137
85. [LEGEA 46/2008] Legea nr. 46 din 19 martie 2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 238
din 27 martie 2008.
86. [LEGEA 35/2008] Legea nr. 35 din 13 martie 2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor
şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea
autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi
a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial nr. 196 din
13 martie 2008, Art. 39 alin. 1
87. [LEGEA 33/2007] Legea nr. 33 din 16 ianuarie 2007 privind organizarea şi desfăşurarea
alegerilor pentru Parlamentul European, publicată în Monitorul Oficial nr. 28 din 16 ianuarie
2007.
88. [LEGEA 449/2003] Legea nr. 449 din 2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile
asociate acestora, art. 2 lit. a.
89. [LEGEA 53/2003] Legea nr. 53 din 2003, Codul Muncii, Art. 258.
90. [LEGEA 504/2002] Legea nr. 504 din 11 iulie 2002 a audiovizualului, publicată în
Monitorul Oficial nr. 534 din 22 iulie 2002.
91. [LEGEA 148/2000] Legea nr. 148 din 26 iulie 2000 privind publicitatea comercială,
publicată în Monitorul Oficial nr. 359 din 2 august 2000.
92. [LEGEA 84/1998] Legea nr. 84 din 1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice Art. 3
lit. a.
93. [LEGEA 11/1991] Legea nr. 11 din 29 ianuarie 1991 privind combaterea concurenţei
neloiale, publicată în Monitorul Oficial nr. 24 din 30 ianuarie 1991.
94. [LEGEA 31/1990] Art. 3. din Legea nr. 31 din 1990 privind societăţile comerciale,
republicată în Monitorul Oficial nr. 1066 din 17 noiembrie 2004.
95. [LOGUE 2009] Logue A. C.: Socially Responsible Investing For Dummies. Wiley
Publishing Inc. Indianapolis, Indiana. 2009, p. 13.
96. [MACMANUS 2010] MacManus S. A.: Presidential Election 2008. An Amazing Race, So
What’s Next? in Sabato L. J., Longman: The Year of Obama. How Barack Obama Won the
White House. New York. 2010, p. 278.
97. [MALHOTRA 2007] Malhotra N. K.: Marketing Research. An Applied Orientation.
Pretice Hall, New Jersey. 2007, p. 28,
98. [MAKUCH 2004] Makuch Z.: TBT or not TBT, That is the Question: The International
Trade Law Implications of European Community GM Traceability and Labelling Legislation.
European Environmental Law Review volume. 8-9, August-September 2004, Blackwell
Publishing, p. 235.
99. [MARINESCU 2003] Marinescu D.: Tratat de dreptul mediului. Editura All Beck,
Bucureşti, 2003, pp. 90 – 91.
100. [MANOLACHE 2003] Manolache O., Drept comunitar, Editura All Beck, Bucureşti.
2003, pp. 166-177
101. [MC DONALD 1998] Mc Donald M.: Marketing strategic. Editura CODECS, Bucureşti.
1998, p. 16.
102 [MACDONALD 1] MacDonald C.: Guidance for Writing a Code of Ethics.
http://www.ethicsweb.ca/codes/coe3.htm
138
103. [MACDONALD 2] MacDonald C.: Why Have a Code of Ethics?
http://www.ethicsweb.ca/codes/coe2.htm
104. [1 MUREŞAN 2007] Mureşan L., Poţincu C.: Etica în afaceri. Editura Universităţii
Transilvania din Braşov, 2007, pp 5-7, 17-18, 43-44.
105. [2 MUREŞAN 2009] Mureşan L., Gheorghe C. A.: The Relation between the Romanian
Commercial Banking Companies and the Corporate Social Responsibility. In Bulletin of the
Transilvania University of Braşov, Vol. 2 (51) – 2009, Series VII: Socio-Humanistic Sciences
(în curs de publicare).
106. [3 MUREŞAN 2007] Mureşan, L., Gheorghe, C. A., Poţincu, C.: Elemente de dreptul
afacerilor. Editura Universităţii Transilvania din Braşov, 2007, p. 98.
107. [4 MUREŞAN 2007] Mureşan L.: Elemente de dreptul mediului. Editura Universităţii
Transilvania din Braşov, 2007, pp. 5-73.
108. [10 MUREŞAN 2008] Mureşan (Poțincu) L., Drept comunitar. Protecţie juridică şi
responsabilitate socială, Editura Universităţii Transilvania din Braşov, 2008, pp. 74-80.
109. [5 MUREŞAN 2008] Mureşan L., Neacşu A., Madar A.: Risks and Implications of
Genetically Modified Products. în volumul Conferinţei internaţionale de comunicări
ştiinţifice: “Integrarea europeană – noi provocări pentru economia României”, Oradea,
30 – 31 mai 2008 publicat în Analele Universităţii din Oradea, pp. 417-421.
110. [6 MUREŞAN 2007] Mureşan, L.: Ethics Code in Romania. Bulletin of the Transilvania
University of Braşov, vol. 14 (49)/2007, Series B, Editura Universităţii Transilvania din
Braşov, pp. 589-592.
111. [7 MUREŞAN 2009] Mureşan L.: Etica în afaceri. Editura Universităţii Transilvania din
Braşov, 2009, pp 5-7, 17-18, 43-44.
112. [8 MUREŞAN 2010] Mureşan L.: Etica şi responsabilitate socială în marketing. Editura
C.H. Beck, 2010, pp 5-7, 17-18, 43-44.
113. [9 MUREŞAN 2007] Mureşan L., Poţincu C.: Ethics and Political Marketing. Bulletin
of the Transilvania University of Braşov, vol. 14 (49)/ 2007, pp. 445-448.
114. [1 MURZEA 2004] Murzea C., Drilea M., Cletea Gh., Miron A.: Noţiuni de proprietate
intelectuală. Editura Romprint, Braşov. 2004. pp. 184-188.
115. [2 MURZEA 2008] Murzea C., Mureşan L.: Dreptul la marcă şi protecţia
consumatorului în comerţul electronic prin licitaţie publică. în volumul sesiunii de
Comunicări Ştiinţifice a Universităţii „George Bariţiu” din Braşov, Facultatea de Drept, 22
noiembrie 2008 pp. 119-124.
116. [3 MURZEA 2009] Murzea C., Mureşan L.: The Trademark of the Corporate Social
Responsibility, Identity Element also for the Romanian Commercial Companies. The 5th
Edition of the International Scientific Conference: European Integration – New Challenges for
the Romanian Economy, May 30-31, 2009, Oradea, în curs de publicare în Analele
Universităţii din Oradea.
117. [4 MURZEA 2009] Murzea C., Mureşan L.:The Trademark of the Corporate Social
Responsibility, Identity Element also for the Romanian Commercial Companies. in
Proceeding of WS EAS International Conference on Advances in Environmental &
Geological Science & Engineering, 24-26 September 2009, Braşov, România, pp. 193-196.
118. [NEWMAN 1994] Newman I. N.: The Marketing of the President. Political Marketing
as Campaign Strategy. Sage Publications, Thousand Oaks. 1994, p. 117.
139
119. [NECULAU 2004] Neculau A. (coordonator): Manual de psihologie socială. Editura
Polirom, Iaşi. 2004.
120. [NEWPORT 2007] Newport F.: Cât de mult contează sondajele de opinie? De ce
conducătorii ar trebui să ţină cont de înţelepciunea oamenilor. Editura ALLFA, Bucureşti.
2007, pp. 9-10, 84-85, 92-97.
121. [OPREA 2005] Oprea L.: Resposabilitate socială corporatistă. De la teorie la practică.
Editura Tritonic, Bucureşti. 2005, pp. 11- 24, 34-44, 49-52.
122. [ORDONANŢA DE URGENŢĂ 11/2009] Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11 din
25 februarie 2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 33/2007 privind organizarea şi
desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, publicată în Monitorul Oficial nr. 134
din 4 martie 2009.
123. [ORDONANŢA DE URGENŢĂ 181/2008] Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 181
din 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 809 din 3 decembrie 2008.
124. [ORDONANŢA DE URGENŢĂ 174/2008] Ordonanţa de urgenţă nr. 174 din
19 noiembrie 2008 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind protecţia
consumatorilor publicată în Monitorul Oficial nr. 795 din 27 noiembrie 2008.
125. [ORDONANŢA DE URGENŢĂ 195/2005] Ordonanţa de urgenţă nr. 195 din 2005,
Art. 11 alin. (4), Art. 4 lit. n), Art. 86 lit. g).
126. [PAINTER-MORLAND 2008] Painter-Morland M.: Business Ethics as Practice. Ethics
as the Everyday Business of Business. Cambridge University Press, 2008, p. 3.
127. [1 PATRICHE 2003] Patriche D.: Protecţie a consumatorului. pp. 579-580.
128. [2 PATRICHE 2003] Patriche D.: Consumerism. în Florescu, C., Mâlcomete, P., Pop, N.
Al. (coordonatori): Marketing. Dicţionar explicativ. Editura Economică, Bucureşti. 2003,
p. 169.
129. [3 PATRICHE 2003] Patriche D.: Drepturi ale consumatorului, ale utilizatorului. în
Florescu, C., Mâlcomete, P., Pop, N. Al. (coordonatori): Marketing. Dicţionar explicativ.
Editura Economică, Bucureşti. 2003, p. 221.
130. [PETER 1987] Peter P. J., Olson J. C.: Consumer Behavior. Marketing Strategy
Perspectives. Richard D. Irwin Inc., Ilinois. 1987, p. 642.
131. [POENARU 2001] Poenaru E.: Drept civil. Teoria generală. Persoanele. Editura Dacia
Europa Nova, Lugoj. 2001, pp. 3-7, 357.
132. [POPA 1994] Popa N.: Teoria generală a dreptului. Editura Actami, Bucureşti. 1994,
pp. 51, 135-141.
133. [PAGINA OFICIALĂ CRIN ANTONESCU 2010] Pagina oficială Crin Antonescu:
Scrisoare pentru cei care doresc să mă voteze! http://www.crinantonescu.ro
/Blog/CrinAntonescu/art/599/SCRISOARE-PENTRU-CEI-CARE-DORESC-SA-MA-
VOTEZE.html (postat la 22 noiembrie 2010)
134. [PORTALUL UNIUNII EUROPENE] Portalul Uniunii Europene. www.europa.eu
135. [1 POŢINCU 2010] Poţincu C. R.: Tehnici de promovare în marketingul politic din
România. Teză de doctorat, Universitatea Transilvania din Braşov. 2010, pp. 51, 135-141,
177-208.
136. [2 POŢINCU 2009] Poţincu C., Mureşan L.: Legal Restrictions in the Usage of
Promotion Techniques in the European Parliament Elecions. in Proceedings of the 5th
140
Edition of the International Scientific Conference: European Integration – New Challenges for
the Romanian Economy, May 30-31, 2009, Oradea, pp. 827-831.
137. [3 POŢINCU 2009] Poţincu C., Mureşan L.: Legal Restrictions regarding the Ecological
Aspects Integrated in the Promotion Techniques Used in the Romanian Political Marketing,
in Proceeding of 7th WSEAS International Conference on Environment, Ecosystems and
Development (EED'09) Puerto De La Cruz, Canary Islands, Spain, December 14-16, 2009,
pp. 237-240.
138. [4 POŢINCU 2010] Poţincu C., Mureşan L.: Negative Advertising in the Romanian
Electoral Campaigns. The WSEAS International Conference on Risk Management,
Assessment and Mitigation (RIMA '10) Bucureşti. România, April 20-22, 2010 pp. 312-317.
139. [5 POŢINCU 2008] Poţincu C.: Ethical Aspects Related to the Political Marketing. in
Proceedings of the 4th Edition of the International Scientific Conference: European
Integration – New Challenges for the Romanian Economy, May 30-31, 2008, Oradea pp.
1100-1101.
140. [6 POŢINCU 2013] Poțincu (Mureșan) L., Poţincu C., The European legal framework of
corporate social responsibility. A new Directive of the European Parliament and of the
Council on reporting the corporate social responsibility, In Proceedings of the 13th WSEAS
International Conference on Applied Informatics and Communications” (AIC13), Valencia,
Spain, 6-8.08.2013.
141. [7 POŢINCU 2013] Poţincu L., Poțincu C., Etică în afaceri și responsabilitate socială
corporatistă. Interferențe economice și juridice, Editura C.H. Beck, Bucureşti. 2013,
pp. 88-93.
142. [8 POŢINCU 2013] Poţincu L., Drept în afaceri. Aplicaţii în management, marketing şi
informatică economică, Editura C.H. Beck, Bucureşti. 2013, pp. 53-85.
143. [9 POŢINCU 2013] Poţincu L., Drept comercial, Editura Universității Transilvania din
Brașov. 2014, pp. 113-157.
144. [10 POŢINCU 2013] Poţincu L., Drept comercial și instituția juridică a protecției
consumatorului / Commercial law and juridical institution of consumer protection, Editura
Universității Transilvania din Brașov. 2014, pp. 112-157.
145. [ROMÂNIA LIBERĂ 2009] România liberă: Crin Antonescu: Băsescu şi Geoană
aparţin aceleaşi lumi. nr. 5975/19 noiembrie 2009, pp. 1, 4.
146. [RACOLŢA-PAINA 2006] Racolţa-Paina N. D., Mateescu V. M.: Responsabilitatea
socială internă şi producţia de tip lohn. Studiu de caz: o întreprindere mică, cu capital străin,
din industria confecţiilor. în Management & Marketing Nr. 3/2006, Editura Economică,
Bucureşti. pp. 99-100.
147. [RĂHĂU 2005] Răhău L., Oroian M., Neagu Gh.: Marketing. Editura Risoprint. Cluj-
Napoca, 2005, pp. 18 – 22.
148. [RESPONSABILITATEA SOCIALĂ A COMPANIILOR] Responsabilitatea Socială a
Companiilor. Bucureşti. 2006, p.4 (pp.1-10)
149. [ROŞ 2001] Roş V.: Dreptul proprietăţii intelectuale. Editura Global Lex, Bucureşti.
2001. pp. 549-574.
150. [SABATO 2010] Sabato L. J., Longman: The Year of Obama. How Barack Obama Won
the White House. New York. 2010.
141
151. [SANTORO 2005] Santoro M. A., Gorrie T. M.: Ethics and the Pharmaceutical
Industry. Cambridge University Press. 2005, p. i.
152. [SASU 2004] Sasu V. D.: Diferenţieri şi similitudini între marcă şi brand. în Analele
Universităţii din Oradea, 2004, p. 334.
153. [SCHRÖDER 2004] Schröder M. J., McEachern A. M. G.: Consumer value conflicts
surrounding ethical food purchase decisions: a focus on animal welfare. In International
Journal of Consumer Studies Volume 28, Number 2, March 2004, Blackwell Publishing,
pp. 168-169.
154. [SCHREINER 2002] Schreiner C., Ciobanu R. C., Huţu C. A.: Etica tehnică şi a
afacerilor. Editura Gh. Asachi, Iaşi. 2002, pp. 145 – 147.
155. [SUCIU 2004] Suciu D.: Cum să câştigăm alegerile. Editura Comunicare.ro, Bucureşti.
2004, pp. 15, 127.
156. [SITE CONSULTANŢĂ-CERTIFICARE] Consultanţă-certificare.ro: ISO 26000 şi
responsabilitatea socială. http://www. consultanta-certificare.ro/stiri/iso-26000-
responsabilitatea-sociala.html p.4 (pp.1-4)
157. [1 SITE JOCURI POLITICE ONLINE] Traimbine: Împuşcă-l pe Băsescu de Halloween
joc. http://traimbine.ro/?cat=4 (postat la data de 9 noiembrie 2009)
158. [2 SITE JOCURI POLITICE ONLINE] Jocuri politice: Muşchi pentru campanie joc.
http://www.jocuripolitice.ro/jocuri~2jocuri_jocuri_geoana~577_muschi_pentru_campanie.ht
ml (postat la data de 28 octombrie 2009)
159. [3 SITE JOCURI POLITICE ONLINE] Jocuri politice: Beţia puterii joc.
http://www.jocuripolitice.ro/jocuri~1-jocuri_jocuri_basescu~647_betia_puterii.html (postat la
data de 5 noiembrie 2009)
160. [SITE RESPONSABILITATE SOCIALĂ] www.responsabilitatesociala.ro
161. [TANNENBAUM 1956, RIGAUX-BRICMONT 1982] Tannenbaum P. H.: Initial
Attitude Toward Source and Concept as Factors in Attitude Change Through Communication.
in Public Opinion Quarterly no. 20/1956, pp. 413-425 şi Rigaux-Bricmont B.: Structure des
attitudes du consummateur à l’égard des sources d’information. Leroche M.: Marketing,
Administrative Sciences Association of Canada no. 3/1982, pp. 263-275.
162. [TĂNĂSESCU 2003] Tănăsescu E. S.: Legile electrale. Comentarii şi explicaţii. Editura
CH Beck, Bucureşti. 2003, p. 178.
163. [TEODORESCU 2001] Teodorescu B.: Marketing politic şi electoral. Editura Facultăţii
de Comunicare şi Relaţii Publice David Ogylvi. Bucureşti. 2001, pp. 22, 118-121.
164. [TUDOR 2008] Tudor S.: Politica 2.0.08. Politica marketingului politic. Editura
Tritonic, Bucureşti. 2008, pp. 123-124.
165. [TURCU 2008] Turcu I.: Tratat teoretic şi practic de drept comercial. Volumul I.
Editura C.H.Beck, Bucureşti. 2008, p. 54.
166. [ŢIGU 2005] Ţigu G.: Etica afacerilor în turism. Puncte de vedere, cazuri, teme de
reflecţie. Editura Uranus, Bucureşti. 2005, p. 10, 21-26, 27, 62, 64-66. 23-27, 9, 58, 66-69,
67-69, 94
167. [UNGUREANU 2000] Ungureanu O.: Drept civil. Introducere. Editura All Beck,
Bucureşti. 2000, p. 19.
142
168. [VIOREANU 2009] Vioreanu V.: Băncile au provocat deliberat criza financiară. în
Revista Capital http://www.capital.ro/articol/ bancile-au-provocat-deliberat-criza-financiara-
119333. html (publicat la 8 mai 2009).
169. [VOICULESCU 2007] Voiculescu N.: Dreptul muncii. Reglementări interne şi
comunitare. Editura Wolters Kluwer, Bucureşti. 2007, pp. 225-226.
170. [VRÂNCEANU 2007] Vrânceanu D.: Rolul eticii în deciziile de marketing. în Revista de
Marketing Online – Vol.1/2007 Nr. 3, p. 29, 31, 36-37 http://www.edumark.ase.ro/
RePEc/rmko/3/5.pdf
171. [WERTHER 2006] Werther B. W. Jr., Chandler D.: Strategic Corporate Social
Responsibility. Stakeholders in a Global Environment. Sage Publications, Thousand Oaks.
2006, pp. 92-93, 160-162, 172-173, 284, 286.
172. [WYMER 2005] Wymer W. W., Lees-Marshment J.: Current Issues in Political
Marketing. The Haworth Press. Inc., New York. 2005.
173. [ZADEK 2007] Zadek S.: The Civil Corporation. Earthscan, London. 2007, p. 1.
143

Etica in Afaceri

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Etica in Afaceri

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Laura POŢINCU

Durata medie de studiu individual

Modulul 2. Responsabilitatea etică, componentă a RSC .................................................... 34

Modulul 3. Responsabilitatea juridică, componentă RSC.................................................. 80

Modulul 4. Responsabilitatea ecologică ............................................................................. 113

Date pentru redactarea proiectului la disciplina „Etica afacerilor” .............................. 132

Introducere în responsabilitatea socială corporatistă

M1.U1.1. Introducere în responsabilitatea socială corporatistă

M1.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere acestei unităţii de învăţare este de 3 ore.

Sfârşitul anilor 1950 a fost marcat de o creştere a puterii consumatorilor de a influenţa

În anii 1970, preocupările legate de mediul natural şi dezvoltarea unor grupuri de

M1.U1.4. Conceptul de responsabilitate socială

Exemplificaţi aceste obligaţiile etice pe care le are un manager al unui operator

Exemplificaţi aceste obligaţiile etice pe care le are un manager al unui operator

Exemplificaţi aceste obligaţiile etice pe care le are un manager al unui operator

✓ faţă de comunitate. [ŢIGU 2005]

Exemplificaţi aceste obligaţiile etice pe care le are un manager al unui operator

Se mai consideră că un manager ce doreşte să integreze responsabilitatea socială în

1. Încadraţi consumatorii în categoria potrivită de stakeholderi şi în categoria

În statele dezvoltate din Uniunea Europeană responsabilitatea socială corporatistă a

Analizaţi aceste două cazuri din perspectiva responsabilităţii sociale corporatiste.

Analizaţi aceste acest caz din perspectiva responsabilităţii sociale corporatiste.

În contextul actual, operatorii economici nu mai sunt evaluați doar în funcţie de

Pentru mulți operatori economici, marketingul legat de cauze sociale reprezintă o

M1.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Stakeholderii pot fi grupaţi, în următoarele categorii:

3. Operatorul economic modern este evaluat în funcţie de:

4. Marketingul legat de cauze sociale reprezintă, pentru companii, o posibilitate de:

5. Pe termen lung, o politică bazată pe sinceritate şi transparenţă, pentru un operator economic

M1.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere acestei unităţii de învăţare este de 3 ore.

Explicaţi cum marca unui anumit operator economic de producţie publicitară

Funcţia de concurenţă a mărcii porneşte de la calitatea acesteia de mijloc de

Exemplificaţi şi la alte produse, unde marca ajunge să se identifice cu produsul în

În cazul în care am lua în considerare marca responsabilităţii sociale, aceasta ar

M1.U2.4. Standardul RSC ISO 26000

1. Pot constitui mărci următoarele semne distinctive:

2. Mărcile posedă o serie de funcţii:

3. Asimilarea responsabilităţii sociale unei mărci ar conduce la:

Alegeţi un operator economic de pe piaţa românească şi gândiţi cum l-ar putea

Introducere în responsabilitatea socială corporatistă

M2.U1.1. Introducere în etica afacerilor

M2.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere acestei unităţii de învăţare este de 3 ore.

Dicţionarul explicativ al limbii române [DEX 1] defineşte etica ca o disciplină

✓ Norme etice particulare. Această categorie de norme morale se adresează unor

✓ Norme etice speciale. Această categorie de norme morale se manifestă în cadrul

1. Gândiţi răspunsuri argumentate la întrebarea Etica presupune respectarea

M2.U1.4. Conceptul de etică a afacerilor

Etica în afaceri reprezintă în opinia unor autori [PAINTER-MORLAND 2008]

Dezvoltaţi ideea „etica afacerilor nu este etica aplicată afacerilor, ci însuşi

Analizaţi aplicarea eticii în afaceri în cazul unui operator economic de transport de

Din perspectivă microeconomică, etica este, în general, asociată cu încrederea. Etica

Analizaţi aplicarea eticii în afaceri în cazul unui operator economic producător de

Gândiţi cazuri practice de aplicare efectivă a celorlalte principii etice enumerate

Dacă în cadrul activităţii comerciale desfăşurate de un anumit operator economic,

CONTRACTUL MACRO-SOCIAL (GLOBAL)

▪ Situaţiile în care se încalcă, regulile şi principiile etice de către operatorii

M2.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Originea termenului de etică provine de la grecescul:

2. În sens larg, etica este divizată în:

3. Normele morale au de regulă în componenţă următoarele elemente: