CAPITOLUL III

ETICA ÎN AFACERI ŞI COMPANIILE MULTINAŢIONALE

Etica în afacerile economice internaţionale este acea parte a eticii în afaceri care
are ca obiect de activitate problemele de ordin moral ce apar la nivel internaţional.
Valorile şi principiile morale variază fundamental de la o cultură la alta, iar ceea ce
este etic întrun anumit spaţiu geografic poate fi considerat complet imoral într-o altă parte a
lumii (cel mai concludent exemplu în acest sens îl reprezintă oferirea de cadouri
superiorilor – practică apreciată ca tradiţională şi obligatorie în Japonia, dar intens blamată
de ţările occidentale).
Etica în afacerile economice internaţionale trebuie să identifice în ce măsură există
anumite practici morale care transced toate culturile (dacă există) şi cum trebuie acestea
abordate la nivel global. Două aspecte strict legate de acest subiect sunt: relativismul etic
(care susţine că nicio etică culturală nu este superioară alteia, iar numai valorile şi practicile
locale determină ceea ce este drept sau nedrept) şi imperialismul etic (care porneşte de la
premisa că anumite adevăruri absolute, proprii unei culturi, se aplică pretutindeni, iar
valorile universale străbat culturile în determinarea a ceea ce este drept sau nedrept).
Punctul de vedere corect şi obiectiv care trebuie să ghideze relaţiile de afaceri la nivel
internaţional se află undeva între aceste două extreme.
Tema centrală a dezbaterilor cu privire la etica în afacerile economice internaţionale o
reprezintă companiile multinaţionale. Multitudinea problemelor etice pe care le ridică
corporaţiile multinaţionale vizează, în principal, aspecte precum mituirea şi corupţia,
exploatarea forţei de muncă a minorilor din ţările sărace sau contaminarea mediului. O
viziune mai amplă a eticii în afacerile internaţionale cuprinde şi teme precum etica folosirii
resurselor naturale, obligaţiile ţărilor bogate faţă de naţiunile sărace, moralitatea şi
echitatea sistemului economic internaţional, diminuarea păturii de ozon a atmosferei şi
supraîncălzirea planetei, deşi nu există, încă, un consens general referitor la includerea şi
analiza acestor aspecte.
Pentru a ajunge la un acord cu privire la principiile şi valorile morale ce trebuie
respectate şi încurajate de către companiile multinaţionale şi de către agenţii economici
internaţionali, mai multe grupuri de lucru au oferit diverse variante:

- Organizaţia Internaţională a Muncii (ILO) a promulgat o „Declaraţie cu privire la

întreprinderile multinaţionale şi la politica lor socială” (2006),

- Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) a

redactat un cod interguvernamental de conduită pentru companiile multinaţionale,
 intitulat „Declaraţia cu privire la investiţiile internaţionale şi întreprinderile
multinaţionale” (2000).

- Camera Internaţională de Comerţ de la Paris (ICC) a depus eforturi semnificative în

acest sens, considerând că societăţile multinaţionale ar trebui să urmeze un cod unic de
conduită etică. Astfel, ICC a elaborat „Codul internaţional pentru aplicarea unui tratament
corect investiţiilor străine” (1949).
Totuşi, niciunul dintre toate aceste coduri prezentate nu se bucură de recunoaştere
generală la nivel mondial; dacă, în viitor, aceste coduri internaţionale vor fi respectate, ele
vor contribui, cu siguranţă, la implementarea unui cadru propice comportamentului etic
corporaţional şi vor oferi concurenţilor „un spaţiu de joc” uniform.

3.1 Problemele specifice eticii în afacerile internaţionale

Activitatea de afaceri pe plan internaţional implică o serie de norme necesare pentru

ca întreprinderile să funcţioneze în mod corespunzător. Respectul pentru viaţă este o
obligaţie de bază pentru funcţionarea unei societăţi şi este primordial pentru desfăşurarea în
siguranţă a afacerilor; acest respect pentru viaţă trebuie completat cu o încredere
elementară în partenerul de afaceri, trăsătură, de asemenea, esenţială pentru realizarea
optimă a transferului de produse, servicii şi bani. În mod similar, respectarea contractelor
şi a înţelegerilor încheiate este o condiţie indispensabilă pentru o relaţie durabilă de afaceri
şi pentru buna desfăşurare a tranzacţiilor curente între cele două părţi. Absenţa oricărui
dintre aceste elemente face ca tranzacţiile comerciale să devină instabile, problematice,
scumpe şi ineficiente.

Problema etică fundamentală în afacerile internaţionale: Dată fiind diversitatea

obiceiurilor din lumea afacerilor internaţionale, problema principală cu care se confruntă
îndeosebi marile corporaţii multinaţionale, care operează pe piaţa globală, este alegerea
uneia dintre următoarele două politici alternative: 1) fie, pe de o parte, respectarea strictă a
codului etic al firmei din ţara de origine oriunde ar opera în lume (punctul de vedere mai
tare); 2) fie, pe de altă parte, adaptarea politicii firmei la tradiţiile şi stilul de afaceri din
fiecare ţară străină unde o corporaţie multinaţională operează (punctul de vedere mai slab).
Fiecare dintre aceste două strategii alternative prezintă avantaje şi dezavantaje din punct de
vedere strict economic, adică având în vedere numai profiturile potenţiale ale firmei.

1. Păstrarea strictă a codului etic al corporaţiei, elaborat pe baza valorilor morale

dominante în ţara de origine (valori morale mai stricte), are avantajul că menţine reputaţia
firmei nepătată şi nu stârneşte obiecţii, rezerve sau critici vehemente din partea
consumatorilor şi a publicului „de acasă”, consolidând totodată şi prestigiul firmei pe plan
internaţional.
Dezavantajul major al acestei politici inflexibile constă în faptul că, pe anumite pieţe
naţionale, nu se poate pătrunde şi nu se pot face afaceri profitabile dacă nu se acceptă
recurgerea la anumite practici discutabile sub aspect etic, dacă nu chiar de-a dreptul ilegale,
din cauza unui fenomen generalizat de corupţie şi a unor mecanisme economice care
favorizează concurenţa neloială mai mult decât competitivitatea.

2. Flexibilitatea codurilor etice şi adaptarea la practicile economice locale permite

corporaţiilor multinaţionale să penetreze pieţele dominate de practici dubioase şi să se
menţină pe acele pieţe, cu profituri tentante. Dezavantajele imediate sunt legate de reacţiile
opiniei publice din ţările de origine şi, în general, din statele care adoptă o politică dură faţă
de corupţie; dezavantajele mai puţin vizibile, dar şi mai serioase pe termen lung, decurg din
faptul că orice complicitate a firmelor transnaţionale cu factorii de putere corupţi din
anumite ţări ale lumii încurajează şi consolidează corupţia din acele ţări, ceea ce
diminuează considerabil potenţialul lor de dezvoltare solidă şi echilibrată care să le facă, în
timp, nişte parteneri serioşi, cu resurse în expansiune şi cu o putere de cumpărare din ce în
ce mai atractivă pentru investitorii străini de anvergură.
Agenţii care operează pe piaţa mondială se confruntă cu numeroase dileme de natură
etică, ori de câte ori sunt în situaţia de a-şi desfăşura activitatea în conformitate cu
legislaţia dintr-o anumită ţară străină, care vine însă în conflict, mai mult sau mai puţin
flagrant, atât cu legile din ţara de origine, cât şi cu setul de valori morale pe care le afirmă o
corporaţie în codul său etic. În lucrările de specialitate 1, care tratează probleme referitoare
la etica în afacerile internaţionale, apar, în principiu, câteva categorii de probleme (opt) 2,
care suscită interesul general şi se analizează pe larg:

1. Mita şi corupţia;

2. Problemele care vizează angajarea forţei de muncă şi aspectele legate de

personal;

3. Practicile de marketing şi protecţia consumatorilor;

4. Impactul asupra economiilor şi dezvoltării ţărilor-gazdă;

5. Efectele asupra mediului natural;

6. Impactul cultural al operaţiilor transnaţionale;

7. Relaţiile cu guvernele ţărilor-gazdă;

8. Relaţiile cu ţările de origine.

Cea mai frecventă problemă pentru companiile multinaţionale o reprezintă, fără
îndoială, corupţia, datorită caracterului său universal.
1 Robert E. Frederick, pag. 281-292; Ioan Popa, Radu Filip, Management internaţional, Editura Economică,
Bucureşti, 1999, pag. 260-266.
2 Thomas Donaldson, The Ethics of International Business, Oxford University Press, 1989, pag. 30.
1. Mita şi corupţia: Definită în sens general, corupţia reprezintă abaterea de la normele
morale, iar, într-un sens mai precis, termenul desemnează conduita incorectă sau ilegală a
unei persoane care se află într-o poziţie de autoritate sau putere, în scopul obţinerii de
câştiguri personale sub formă bănească sau sub altă formă. De regulă, în categoria actelor
de corupţie sunt incluse: mita, nepotismul, escrocheria, delapidarea, utilizarea pentru
scopuri personale a unor resurse ce nu aparţin individului respectiv. Corupţia înfloreşte,
adesea, acolo unde există o guvernare de proastă calitate, conflicte violente sau acolo unde
controlul statului şi al reglementărilor sale nu poate fi pus în practică într-un mod eficient.
În afacerile internaţionale, fenomenul corupţiei se manifestă la un nivel deosebit de
îngrijorător: într-o estimare prudentă, sumele totale plătite ca mită în afacerile
internaţionale se cifrează la 80 miliarde de dolari anual – aproximativ cât apreciază ONU
că ar fi necesar pentru eradicarea globală a sărăciei din lumea contemporană.

Din punct de vedere comercial, practica de a da / a accepta mită duce la distribuirea

ineficientă a produselor şi a resurselor: cumpărătorii nu primesc, în mod necesar, cele mai
bune produse în schimbul preţului plătit, după cum nici vânzătorii nu primesc cel mai bun
preţ. Dacă o ţară adoptă această practică a mituirii se condamnă pe ea însăşi la un nivel de
trai mult inferior, iar distanţa dintre ţările care practică pe scară largă mituirea şi cele în
care aceasta este destul de rar întâlnită devine din ce în ce mai mare. Cercetările au
demonstrat faptul că un nivel înalt al corupţiei, inclusiv mita, contribuie la scăderea
venitului pe cap de locuitor.

2. Problemele care vizează angajarea forţei de muncă şi aspectele legate de personal:

Cele mai sensibile probleme de personal cu care se confruntă corporaţiile multinaţionale
sunt următoarele:
a) Salarizarea angajaţilor locali care lucrează pentru multinaţionale în ţări cu nivele
de dezvoltare sensibil inferioare în comparaţie cu ţările de origine este frecvent mai scăzută
decât cea a angajaţilor din ţările-mamă. Astfel, se impută investitorilor străini faptul că
exploatează forţa de muncă din ţările slab dezvoltate, plătind de câteva ori mai ieftin
aceeaşi muncă pe care o prestează salariaţii cu calificări similare din ţările de origine. Pe de
altă parte, aceştia din urmă sunt dezavantajaţi de faptul că, prin mutarea investiţiilor şi a
unităţilor de producţie în Lumea a Treia, creşte şomajul din ţările dezvoltate. Pe scurt:
corporaţiile transnaţionale sunt vehement acuzate pentru că adoptă politici egoiste;
urmărind maximizarea profiturilor, ele încalcă acel ipotetic contract social cu diferitele
categorii de stakeholders, aducând prejudicii deopotrivă salariaţilor din ţările de origine –
care pierd locuri de muncă şi a căror presiune sindicală scade în intensitate, o dată ce
patronatul poate ameninţa cu transferul investiţiilor în alte ţări – şi angajaţilor din Lumea a
Treia – care sunt puşi să presteze munci echivalente celor din statele dezvoltate, fiind însă
plătiţi mult mai prost.

b) Managementul filialelor din alte ţări ale corporaţiilor multinaţionale pune, la

rândul său, destule probleme etice. În general, marile firme preferă să acorde un credit
scăzut managerilor locali, implantând la conducerea filialelor manageri din ţările de
origine; în unele cazuri, aceştia nu cunosc suficient de bine tradiţiile şi problemele locale şi
nu sunt destul de flexibili faţă de doleanţele şi dificultăţile partenerilor şi angajaţilor din
ţările unde sunt implantaţi. Acesta este motivul principal pentru care, în ultimii ani,
corporaţiile multinaţionale au adoptat o politică de aclimatizare managerială, promovând
din ce în ce mai activ lideri locali, formaţi şi pregătiţi profesional în Occident, unde îşi pot
însuşi metodele şi tehnicile managementului modern.
c) Discriminarea sexuală este o problemă delicată, de care firmele investitoare nu se
fac propriu-zis vinovate, întrucât nu managerii lor sunt aceia care o impun, ci tradiţiile şi
credinţele religioase locale. Ceea ce se impută corporaţiilor multinaţionale de către opinia
publică din ţările de origine este neimplicarea mai hotărâtă într-o politică activă, agresivă
chiar, de eliminare a discriminării femeilor în ţările din Lumea a Treia, unde ea reprezintă o
practică greu de combătut. Alte critici, mai virulente şi mai întemeiate, se referă la faptul
că, în unele ţări sărace, unde religia nu împiedică participarea femeilor la viaţa economică
(cum ar fi America Latină, de exemplu), discriminarea sexuală ia altă formă şi anume
angajarea cu precădere a femeilor, deoarece salarizarea lor este mult mai scăzută decât cea
a bărbaţilor.

d) Angajarea şi exploatarea minorilor în procesul muncii constituie, fără îndoială,

aspectul cel mai des incriminat şi categoric în sine blamabil în ceea ce priveşte problemele
de personal ale corporaţiilor multinaţionale. Această problemă a reprezentat tema centrală a
grupurilor de presiune ale consumatorilor din SUA, de când s-a făcut public faptul că multe
companii multinaţionale americane exploatează copiii din ţările subdezvoltate sau în curs
de dezvoltare din Asia, America Latină sau Africa. Grupurile de consumatori exercită
presiuni asupra companiilor sau distribuitorilor americani, astfel încât aceştia să nu
contracteze furnizori care folosesc copii cu vârste sub 14 ani. Majoritatea ţărilor lumii au
legi care interzic această practică şi, cu toate acestea, legea nu este întotdeauna respectată,
deoarece companiile multinaţionale profită de pe urma copiilor provenind din familii foarte
sărace, cărora le acordă nişte salarii de mizerie.
e) Măsurile de protecţie a salariaţilor constituie o altă problemă pentru companiile
de talie internaţională în ceea ce priveşte imaginea lor publică în ţările de origine şi mai
puţin în ţările slab dezvoltate în care operează, deşi muncitorii de acolo sunt cei care au
realmente de suferit. În ţările în curs de dezvoltare sau aflate în tranziţie la economia de
piaţă, legislaţia muncii este slab dezvoltată, astfel încât standardele de protecţie a
personalului la locul de muncă sunt foarte joase în comparaţie cu cele din ţările dezvoltate.
De aceea, corporaţiile multinaţionale, la filialele lor din Lumea a Treia, iau măsuri de
protecţie mult mai puţin riguroase decât în ţările lor de origine, iar efectul îl reprezintă
numeroasele accidente, soldate cu victime sau mutilări grave ale muncitorilor la locul de
muncă.

3. Problema drepturilor omului:

La primul nivel, se au în vedere relaţiile directe ale corporaţiilor multinaţionale cu

angajaţii, furnizorii, clienţii şi comunitatea locală; recunoaşterea internaţională a drepturilor
omului cere ca nimeni (nicio companie şi niciun guvern) şi nimic să nu încalce drepturile
individuale şi colective ale celorlalţi: se interzice practicarea sclaviei, contractarea copiilor
ca forţă de muncă şi exploatarea ordinară a oamenilor (de exemplu, când nu li se plăteşte
un salariu care să le permită să trăiască la limita decenţei).

La al doilea nivel, se interzice companiilor multinaţionale să colaboreze cu furnizori

sau cu terţi care încalcă, în mod evident şi repetat, drepturile oamenilor.

La al treilea nivel, se consideră drept culpabile companiile multinaţionale care îşi

desfăşoară activitatea într-o ţară al cărei guvern este vinovat de încălcarea repetată a
drepturilor fundamentale ale oamenilor.
4. Practicile de marketing şi protecţia consumatorilor: Reprezintă un subiect care a
trecut într-o perioadă de două-trei decenii de la discuţii academice la receptare publică şi,
apoi, la legiferare. Pentru formarea conştiinţei civice a consumatorilor s-au constituit şi au
început să activeze numeroase asociaţii care aveau drept obiectiv promovarea unor drepturi
specifice şi dezbaterea publică a unor probleme de natură a periclita viaţa societăţii (cum ar
fi drogurile, tutunul sau alcoolul). În anii `90, cerinţele protecţiei consumatorilor au devenit
acute pentru forurile decizionale la nivel statal, ceea ce a dus la promulgarea unor legi şi
crearea unor instituţii specifice.

Una dintre problemele majore care preocupă ţările occidentale este pirateria în domeniul
proprietăţii intelectuale şi proliferarea comercializării de produse contrafăcute de către
unele firme; La solicitarea mediului internaţional, reacţia autorităţilor a fost de a introduce
sau de a întări legile privind proprietatea intelectuală.

Un alt aspect deosebit de important îl reprezintă şi publicitatea. Prin intermediul

publicităţii, consumatorul este informat referitor la oferta existentă pe piaţă şi i se asigură o
mai mare libertate de alegere, iar ofertantul poate manifesta o atitudine activă pe piaţă,
pentru a face faţă concurenţei. Astfel percepută, publicitatea pare a fi o activitate
„sănătoasă” din punct de vedere moral, atâta timp cât nu vizează obiective menite să inducă
consumatorii în eroare sau să înlăture concurenţa prin practici neloiale. Pe de altă parte,
mai ales în ultimii ani, când lupta pentru supremaţie între marile firme a devenit din ce în
ce mai acerbă, creşterea rolului reclamei în activitatea firmei şi perfecţionarea tehnicilor şi
instrumentelor promoţionale au adus în discuţie posibilitatea ca efectul reclamei asupra
cumpărătorilor să se transforme din „influenţă normală” în manipulare.
Unul dintre domeniile de conflict între normele etice ale unei culturi şi acţiunea
promoţională aservită profitului financiar este cel al produselor cu diferite grade de
nocivitate pentru cumpărători, cum este cazul tutunului sau al băuturilor alcoolice. Sub
presiunea opiniei publice şi a guvernelor, marile corporaţii din aceste sectoare, îndeosebi
societăţile multinaţionale, au fost nevoite să se conformeze unor exigenţe stricte în
efectuarea reclamei (precizarea caracterului periculos al uzului sau abuzului în consum) şi
să plătească sume importante ca despăgubiri în diferite procese. Date fiind aceste condiţii,
respectivele societăţi multinaţionale – aparţinând majoritar ţărilor puternic dezvoltate ale
lumii – şi-au îndreptat atenţia şi şi-au consolidat poziţia pe piaţa ţărilor Lumii a Treia şi a
celor în tranziţie, care din ignoranţă sau din sărăcie rămân, încă, receptive la astfel de
reclame.
Dată fiind puterea de cumpărare redusă a populaţiei din ţările în curs de dezvoltare, dar şi
legislaţia laxă de protecţie a consumatorului (nici aceasta aplicată riguros din cauza
incompetenţei şi a corupţiei funcţionarilor publici), firmele multinaţionale oferă pe pieţele
din aceste ţări produse şi servicii de calitate inferioară, inacceptabile în statele cele mai
avansate. În unele cazuri, siguranţa consumatorilor nu este pusă în pericol, dar se oferă
bunuri uzate moral şi cu garanţii minime sau inexistente, ceea ce se justifică de cele mai
multe ori cu următorul argument: dacă nu îşi pot permite să achiziţioneze bunuri şi servicii
de cea mai bună calitate, consumatorii din ţările sărace sunt oricum în câştig dacă îşi pot
procura mărfuri mai puţin performante, însă la nivelul puterii lor de cumpărare – fie că este
vorba de automobile, electrocasnice, computere, îmbrăcăminte etc..
Probleme mai serioase ridică însă acele bunuri şi servicii care pot pune în pericol viaţa şi
sănătatea consumatorilor din ţările sărace. În unele cazuri este vorba de produse, precum
medicamentele, care au fost retrase de pe pieţele din ţările avansate, datorită unor efecte
dăunătoare, dar care se fabrică şi se vând în continuare pe pieţele din Lumea a Treia. Nici
în astfel de situaţii argumentele pro nu lipsesc – de multe ori guvernele din ţările sărace
fiind acelea care solicită insistent achiziţionarea medicamentelor respective, deoarece sunt
relativ ieftine şi produc, în ţările respective, beneficii considerabil mai mari decât daune.

5. Efectele asupra mediului natural: Problemele de ordin ecologic, care anterior nu

prezentau aproape niciun interes, au devenit în prezent un subiect major pe agenda
internaţională; în circumstanţele actuale, protecţia mediului nu este numai o problemă de
ordin tehnic, ci şi o sarcină morală majoră. Cauzele distrugerilor ecologice sunt aceleaşi ca
şi în cazul protecţiei insuficiente a salariaţilor la locul de muncă: legislaţia foarte
permisivă, gradul scăzut de competenţă tehnologică şi de conştientizare a pericolelor la
care se expune populaţia locală, costurile ridicate ale tehnologiilor nepoluante etc.
6. Etica în afaceri şi diferenţele culturale pe plan internaţional

Cea mai dificilă provocare pentru societăţile multinaţionale o reprezintă diversitatea

culturală a ţărilor şi regiunilor lumii în care îşi desfăşoară activitatea economică, deoarece
nu există „reţete” sau soluţii universal valabile, iar problemele întâmpinate ţin mai mult de
spiritualitatea popoarelor, decât de aspecte de ordin economic şi social.
Occidentalii apreciază valori precum libertatea personală, egalitatea între indivizi,
respectul pentru oameni şi drepturile acestora; non-occidentalii prezintă o diversitate
fascinantă de valori: în Japonia – kyosei (a trăi şi a lucra împreună pentru binele comun); în
India – dharma
(îndeplinirea datoriilor şi obligaţiilor moştenite); la budişti – santutthi (limitarea şi
înfrânarea dorinţelor); la islamici – zakat (a da pomană la musulmanii săraci).
Deşi lumea afacerilor devine din ce în ce mai globalizată, nu trebuie neglijate
caracteristicile particulare ale eticii afacerilor în diverse ţări ale lumii; aceste diferenţe
naţionale sunt cele care împiedică dezvoltarea afacerilor la nivel multinaţional, constituind
adevărate bariere de ordin socio-cultural, economic şi chiar politic.