ETICA ÎN MANAGEMENTUL INTERNAŢIONAL

1. Conduita societăţilor multinaţionale

Societăţile multinaţionale suntconsiderate:

• la o extremă, promotori ai bunăstării la scară globală,

• la cealaltă extremă, mecanisme ale exploatării capitaliste.

Ele au nu numai interese, dar şi responsabilităţi globale.

Pentru ca societăţile multinaţionale să acţioneze în mod integru trebuie să respecte următoarele şase
cerinţe:

• să acţioneze în conformitate cu un set de valori de bază, pe care şi le asumă, acestea fiind

considerate norme minimale (de ex.: a nu primi şi de a nu da mită);
• să respecte alte reguli morale evidente (de ex.: nu trebuie purtată o concurenţă distructivă în
raport cu terţii);
• să încheie contracte cu bună credinţă şi în beneficiul tuturor părţilor;
• să ofere condiţii mai favorabile ţărilor în curs de dezvoltare;
• să includă considerentele etice, ca o parte integrantă, în planificarea strategică,
• să dea fiecărei părţi interesate ceea ce i se cuvine.

Ce ar trebui să facă un manager internaţional de resurse umane în cazul în care o practică a companiei
care în mod normal este ilegală sau dezaprobată în ţara de origine este legală sau obişnuită în ţara de
desfăşurare a activităţii respective?De exemplu:

• Angajarea de minori in firma

• Salarii foarte mici platite angajatilor locali
• Discriminare pe baza de sex la angajare.

Teoreticienii în etică discută două puncte de vedere diferite asupra acestui gen de dileme:
• relativismul etic
• absolutismul etic

Relativismul etic susţine că ceea ce este definit de o societate ca fiind echitabil/acceptabil,este etic.

În perspectivă relativistă, discriminarea femeilor nu este, obiectiv vorbind, nici bună, nici rea; este însă
bună dacă societatea o aprobă, aşa cum se întâmplă în Arabia Saudită, Iran sau Afganistan, şi rea acolo
unde oamenii o privesc ca atare, cum este în S.U.A. sau în Europa.

În China suprapopulată, avortul este o metodă de control demografic susţinută de guvern, pe când în
Irlanda, intrasingent catolică, este strict interzis prin lege.
În miezul relativismului cultural se află opinia că nu există nici un fel de valori morale absolute şi nici un
cadru de referinţă extern pentru a decide dacă regulile unei societăţi sunt „mai bune” decât cele ale
alteia.
Conform doctrinei relativismului etic, este perfect acceptabilă respectarea practicilor locale în relaţia cu
angajaţii.

Absolutismul etic
Acesta susţine că există un singur set de principii etice universale care se aplică oricând şi oricăror
culturi.
Această abordare ar fi foarte folositoare prin faptul că sugerează care dintre practicile locale –deşi
diferite de cele din ţara de origine a companiei –sunt acceptabile moral deoarece nu încalcă principiile
universale, şi care nu sunt acceptabile din punct de vedere moral, deci nu trebuie aplicate.
Dar cine va decide care sunt principiile universal valabile şi argumentele logice care le fac numai pe
acestea universal valabile?
Adoptarea valorilor unei singure culturi sau religii ca viind universal valabile poate duce la imperialismul
etic.

Thomas Donaldsona încercat să ofere un cadru pentru luarea deciziilor etice într-un mediu
multinaţional. El susţine „tolerarea diversităţii culturale impunând limite contra nesăbuinţei morale”.

Donaldson sugerează ca managerii de resurse umane ar tebui să îşi pună o serie de întrebări atunci când
decid dacă o anumită acţiune este permisă pentru o companie multinaţională, în situația când aceasta
nu este legală sau acceptabilă moral în ţara de origine,dar este legală şi acceptabilă în ţara gazdă.

În primul rând, managerul trebuie să se întrebe de ce acea acţiune este legală în ţara gazdă dar ilegală în
ţara de origine. Răspunsul la această întrebare ne poate evidenţia două cauze:

1.nivelul relativ de dezvoltare economică al ţării gazdă;

2. motive independente de dezvoltarea economică.

În cazul 1), următoarea întrebare care s-ar putea formula este: ţara de origine ar fi acceptat acţiunea
dacă s-ar fi aflat la acelaşi nivel de dezvoltare economică precum ţara gazdă? Dacă da, acţiunea este
acceptabilă.

De exemplu, se construieşte o fabrică de materiale de fertilizare care fabrică un produs absolut crucial
pentru hrănirea populaţiei înfometate a unei naţiuni, în ciuda faptului că există un oarecare risc de
îmbolnăvire a angajaţilor, la locul lor de muncă. Dacă ţara de origine a companiei s-ar afla şi ea în
situaţia de foamete, ar accepta riscul contra sănătăţii angajaţilor în interesul populaţiei, în general?

În cazul 2) este necesar un proces mult mai complex pentru luarea unei decizii. Managerul trebuie să îşi
pună două întrebări suplimentare:

• „Este posibilă desfăşurarea unei afaceri de succes în ţara gazdă fără implementarea acţiunii?”
• „Este această acţiune o încălcare flagrantă a drepturilor fundamentale internaţionale ale
omului?”.
Acţiunea este acceptabilă doar dacă răspunsul la ambele întrebări este nu. Adică, dacă acţiunea este
critică pentru funcţionarea companiei în acea ţară şi nu violează drepturile fundamentale ale omului.
Altfel, compania ar trebui să refuze să respecte practicile locale.

2. Protecţia consumatorilor

Protecţia consumatorilor este un subiect care a trecut într-o perioadă de două –trei decenii de la
discuţia academică la receptarea publică şi apoi la legiferare.

Mai mulţi factori au dus la impunerea problematicii protecţiei consumatorilor printre priorităţile
managementului la nivel societal şi de întreprindere:
• Trecerea de la „piaţa producătorului” la „piaţa consumatorului”,
• a avut loc un proces amplu de educare a cetăţenilor în legătură cu drepturile şi obligaţiile lor, de
formare a conştiinţei civice
• cerinţele protecţiei consumatorilor au devenit acute pentru forurile decizionale la nivel statal,
ceea ce a dus la promulgarea unor legi şi crearea unor instituţii specifice

Una dintre problemele majore care preocupă ţările occidentale este pirateriaîn domeniul proprietăţii
intelectuale şi proliferarea de produse contrafăcute de către unele firme.

Publicitatea–afostadusaîn discuţie posibilitatea ca efectul reclamei asupra cumpărătorului să se

transforme din „influenţă normală” în manipulare.

producţia şi comercializarea produselor ce dăunează sănătăţii( tutun, alcool, etnobotanice).

Raţiunea pentru care un produs este fabricat şi comercializat este să răspundă unei nevoi de consum.

Numai că nu tot ceea ce unii oameni vor să facă este acceptabil din punct de vedere moral.

Toate sistemele etice condamnă actele de automutilare, sinucidere sau înfruntarea de către individ a
unor riscuri mortale în căutarea plăcerii, precum şi pe aceia care îi asistă în comiterea unor astfel de
fapte.

Argumentul asumării conştiente de către fumători a riscurilor pe care le implică fumatul are câteva
slăbiciuni:

• în primul rând, fumatul creează dependenţă, ceea ce îi privează în fond de libertatea de alegere;
• în al doilea rând, consumul de ţigări este încurajat de ample campanii publicitare, a căror
finalitate şi metode de persuasiune sunt discutabile.

În ţările islamice vânzarea şi consumul băuturilor alcoolice sunt interzise, în timp ce în ţările ne-islamice
se consideră că un consum raţional de băuturi alcoolice de către adulţii responsabili nu pun în pericol
sănătatea.
Spre deosebire de fumat, care nu diminuează responsabilitatea individului, consumul abuziv de alcool
are ca efect diminuarea sau întunecarea conştiinţei responsabile, ceea ce dăunează atât celui care bea
peste măsură, cât şi altor oameni, care pot fi ucişi sau răniţi din cauza accidentelor rutiere provocate de
cei în stare de ebrietate, sau care sunt agresate fizic de cei intoxicaţi cu alcool.
„Cine stabileşte cantitatea rezonabilă de alcool care poate fi consumată fără să provoace daune celui
care bea şi celor din jur?”

Se pun anumite probleme etice şi în legătură cu alimentaţia fast-food, cu efecte devastatoare asupra
sănătăţii,mai ales, a consumatorilor americani, unde funcţionează cele mai mari reţele de unităţi de
acest tip, McDonald`s, Burger King, KFC, Pizza Hut etc.

Cele mai grave acuzaţii care se aduc publicităţii:

• Înşelăciunea –publicitatea nu ar trebui să fie nesinceră şi înşelătoare
• Manipularea –unele dispute recente asupra publicităţii au evidenţiat faptul că tot ceea ce
înseamnă conţinut în publicitate poate afecta autonomia individului; mulţi critici consideră
reclamele manipulatoare, deoarece leagă, sugestiv, produsul de dorinte necunoscute.

• Iritarea –mulţi oameni consideră că numarul tot mai mare de încercări brutale de a li se vinde
ceva este o adevărată pacoste;

• Violarea intimitităţii persoanei –cănd consumatorii comandă produse prin poştă sau prin
telefon, solicită o carte sau un abonament la o revistă, numele, adresa si comportamentul de
cumpărare sunt înregistrate imediat în baza de date a unei firme de publicitate;

• Comparaţiile cu mărcile de produse concurente –nu sunt reglementate strict în toate ţările,
ceea ce permite adeseori folosirea acestor practici neetice;

• Aluziile de natură sexuală –sunt considerate ofensatoare pentru multe categorii de populaţie, la
fel ca şi accentuarea violentei în spoturile publicitare;
• Crearea unei nevoi artificiale –profesioniştii publicităţii nu pot nega faptul că ei încearcă să
creeze consumatorilor o insatisfacţie faţă de produsele sau serviciile pe care le folosesc în acel
moment şi că ei încearcă să vândă clienţilor bunuri de care ei nu au neapărat nevoie, dar pe care
le-ar putea dori;
• Inducerea unei anumite stări de nelinişte în rândul oamenilor, faţă de diferite probleme cum ar
fi mirosul corpului, cariile dentare, lipsa încrederii în sine etc.;

Unele efecte negative asupra copiilor–copiii sunt consideraţi cei mai vulnerabili în faţa publicităţii;ei
imită uşor comportamentele induse de publicitate şi se lasă foarte uşor influenţaţi de spoturile
publicitare.
3.Combaterea coruptiei

În literatura de management corupţia este definită ca „utilizarea incorectă a poziţiei de autoritate în

scopul obţinerii de câştiguri personale sub formă bănească sau sub altă formă.”

Sunt incluse, de regulă, în categoria actelor de corupţie:

• mita,
• nepotismul,
• escrocheria,
• delapidarea,
• utilizarea pentru scopuri personale a unor resurse ce nu aparţin individului respective

Din punctul de vedere al reglementărilor legale, actele de corupţie sunt de mai multe feluri:
• cele ce constituie fapte penale şi sunt sancţionate ca atare: „marea” mită, delapidarea
(deturnarea de fonduri), escrocheria, etc.
• cele care nu constituie fapte penale, intrând exclusiv sub imperiul exigenţelor etice: nepotismul,
mita „mică”;
• cele care sunt considerate fapte penale în unele ţări, în timp ce în alte ţări intră în categoria
normelor morale: delictul de iniţiat, hărţuiala la locul de muncă, hărţuiala sexuală.

„Mita de ungere”are rolul de a facilita funcţionarea normală a unei administraţii într-o problemă dată:
obţinerea de vize, de licenţe export –import, etc. Ea este oferită la nivelul funcţionarilor mărunţi şi, în
principiu, nu implică nici un act care să fie interzis de lege în mod expres. „Mita mică” este o practică
curentă în multe ţări, ca Mexic, Honduras, Brazilia şi ţările din Orientul Mijlociu.

„Marea mită”este destinată funcţionarilor guvernamentali de nivel înalt, fiind sancţionată penal în cele
mai multe ţări. Ea implică sume băneşti şi diferite sisteme de canalizare a banilor şi de „acoperire” a
caracterului ilegal al acţiunilor: evidenţă contabilă dublă, falsuri, sponsorizări, etc.

Este de făcut, totuşi, distincţia între mita ca atareşi cadourile şi atenţiile, care se oferă din motive de
admiraţie sau recunoştinţă între parteneri. În multe culturi, micile cadouri reprezintă o componentă
esenţială a dezvoltării relaţiilor dintre persoane şi grupuri (Japonia, Thailanda). Caracteristice pentru
acest gen de relaţii sunt valoare mică a cadoului, natura simbolică a gestului şi caracterul de
reciprocitate.

Delictul de iniţiatse referă la utilizarea frauduloasă a informaţiilor confidenţiale de care dispune

angajatul unei firme în exercitarea funcţiei sale, şi care sunt supuse regulilor secretului profesional, în
scopul obţinerii de avantaje materiale pentru el însuşi sau pentru apropiaţii săi.