Tema 3: Dilemele (problemele) etice ale globalizării afacerilor

1. Dielemele etice – no iuniț

2. Analiza i solu ionarea problemelor eticeș ț
3. Normele etice
4. Corpora iileț
5. Responsabilitatea socială ca responsabilită i moraleț
6. Probleme de mediu
=1=
Esen a ț problemei etice în unitatea economică constă în conflictul pemanent dintre performan a economică aț
firmei măsurată prin costuri, venituri, profit, dividende i performan a socială a acesteia, mult mai greu de evaluat iș
reprezentînd obliga iile fa ă de angaja i,consumatori,creditori, furnizori.
Rezolvarea conflictului este adesea extrem de dificilă presupunînd evaluarea complexă a balan ei dintreț
realizarea economică i performan a socială din perspectiva corectitudinii, juste ei deciziei.
Dilemele etice pot fi definite ca situa ii neclare, probleme, care îi pun în încurcătură pe cei care iau decizii, înț
dorin a de a echilibra performan ele economice i cele sociale.
Dilemele etice reprezintă situa ii conflictuale, cînd conducătorul trebuie să aleagă nu între 2 posibilită i de aț
ț ac iona egal din punct de vedere etic, dar trebuie să decidă să facă sau nu ceva cu toate că este convenabil
pentru elț sau organiza ie sau pentru ambii, ceva ce se poate de considerat neetic.ț Cele mai multe dileme etice în
afaceri apar în domeniile:
• Marketing- reclama, pblicitatea, amabalajul produsului.
• Aprovizionare – favoruri din partea furnizorilor.
• Produc ieț - calitatea materiilor prime i a produselor finite, costurile.ș
• Resursele umane- angajare, salarizare, motivare, evaluare i promovare.ș
O dilemă etică se na te cînd toate alternativele posibile din cercetările efectuate au o consecin ă negativă înș ț
plan social. Bunul sau răul nu poate fi precizat clar.
În primul rînd dilemele etice sunt generate de raportul dintre performan ele sociale i cele economice,ț ș
realizarea echilibrului fiind deosebit de dificil mai ales în condi iile inexisten ei unei performan e i informa iiț
complete care să poată crea o imagine globală asupra dimensiunilor economice a angajamentelor sociale precum i aș
consecin elor sociale generate de un comportament pur economic.ț Tipurile de probleme etice:
1. conflicte de interese ale angaja ilor-91%ț
2. daruri incorecte pentru personal de la nivel central-91%
3. hăr uire sexualăț
4. plă i neautorizateț
5. spa iul privat ala anagajatuluiț
6. probleme de mediu
7. urmărirea stării de sănătate a angajatului
8. conflicte între etica firmei i practica de afaceriș
9. securitatea eviden ei contabile a firmeiț
10. securitatea muncii
11. con inutul reclameiț
12. închiderea de fabrici/sec ii i reduceri de personalț ș
13. politica de pre uriț
14. salariile directorilor etc.
Nu este u or să fie găsite solu ii pentru dilemele etice. Managerii trebuie să investigheze cu multă aten ie toateș
ț ț aspectele problemei i să adopte o decizie care să fie judecată după consecin ele sociale i mai pu in după
rezultateleș ț ș ț economice de moment.
George i Webley enumeră o serie de subiecte care constituie fregvent ș dileme în etice de afaceri:
• etica personală
• drepturile angaja ilorț
• securitatea/siguran a consumatoruluiț
• discriminarea
• codurile de conduită.
• Practicile financiare
 • Utilizarea energiei
• Negocierea în interiorul/exteriorul organiza iei(energia for ei de muncă)ț ț
• Globalizarea afacerilor
• Responsabilitatea organiza iilorț
• Rela iile cu corpora iileț ț
• Internetul i protejarea intimită iiș ț
• Protec ia animalelor i cercetareaț ș
• Spionajul industrial
• Practicile de corup ieț
• Salariile directorilor
• Eradicarea foametei în ările subdezvoltate.ț
Ca probeleme etice ale globalizării afacerilor sunt întîlnite:
- diferen ele dintre culturiț - principalele diferen e culturale există între culturile occidentale i orientale. Ele
seț ș clasifică după cîteva principii: principiul filozofic, principiul caracteristicilor manageriale, principiul rela
iilorț personale între angaja i, principiul organizării, recunoa terea meritelor, cultura în organiza ie.ț ș ț
- Probleme specifice de natură etică a globalizării-există probleme specifice de natură economică în condi
iile în care corpora iile interna ionale ac ionează în ările cu economii subdezvoltate i cu un nivel maiț ț ț ț ț ș
redus de exercitare a drepturilor omului sau chiar în regimuri autoritare.
Corpora iileț - rolul este este dublu din punct de vedere economic, adică pe de o parte ele se extind în state în
care guvernele i clien ii sunt mai pu in pregăti i în probleme ca: protec ia consumatorului, pretec ia mediului, aceastaș
ț ț ț ț ț facilitează pe termen scurt strategii de cre tere a profitului fără de prea multă grijă fa ă de angaja i, cetă eni
sauș ț ț ț mediu.
Pe de lată parte corpora iile aduc noi deprinderi de comportament i noi reguli care pot facilite dezvoltareaț ș
economico-socială în ările date.ț Probleme sunt:
1. Consim ămîntul ob inut pe baza informări consumatorului poate să fie mai redus. Reclama unui produs poateț
ț să con ină informa ii în elătoare.ț ț ș
2. Dreptul la un mediu natural sănătos, dreptul genera iilor următoare la resurse, fac necesară etica mediului.ț
Problemele de mediu afectează regiuni ăntregi, ele nu pot să fie considerate probleme locale, din acest motiv
firmele companiile corpora iile au inclusă ca cerintă morală responsabilitatea fa ă de mediu.ț ț
3. Dumpingul- există produse care prezentănd un risc mare nu pot să fie vădute în ară. În schimb ele suntț
vîndute, uneori cu sprijinul statului care acordă înlesniri de taxe cupre uri mai mici în ările lumii a 3 ț ț
(moldova, ucraina). Motiva ia acestor vînzări este de tip ț antipaternalist: nu este cazul ca un guvern străin să
protejeze consumatorul extern, acesta putănd fi capabil să î i dezvolte propriile sale mijloace de autoprotec
ie.ș ț Datoriile morale i politice ale unui stat vizează doar proprii cetă eni i se opresc la grani ele statului.ș ț ș ț
4. Dependen a de corpora iiț ț
5. Responsabilitatea socială în plan interna ionalț
=2=
Există trei tipuri de analiză:
1. analiza economică- această analiză se bazează pe convingerea că managerii unei organiza ii trebuieț
întodeauna să ac ioneze pentru maximizarea veniturilor i minimizarea cheltuelilor.ț ș
2. analiza egală- tratează dilemele etice prin prisma teoriei legalită ii pornind de la ideeia căîntr-o societateț
democratică fiecare lege reprezintă judecă ile colective, morale făcute de membrii ei în legătură cu un litigiuț
determinat.
3. analiza etică- este bazată pe procese de gindire ra ională. Un manager va trebui să ac ioneze întodeauna înț ț
concordan ă cu anumite principii de comportament care mai sunt denumite ț standarte etice. În solu ionarea
dilemelor etice întrebările cheie sunt:ț
1. Cine a cî tigat i cît de mult?ș ș
2. Cine va pierde i cît de mult?ș
Un cumul de reguli morale izvorîte din respectarea celor mai elementare no iuni de etică trebuie să con ină:ț
1. Respectarea angajamentelor făcute
2. Nonviolen a ț
3. Ajutorul mutual
4. Respectulpentru persoană
1. Respectulpentru propeietate
 Principiile fundementale utilizate în solu ionarea problemelor de etică a afaceriiț sunt:
1. integritatea angaja ilor în desfă urarea activită ilorț ș ț
2. obiectivitatea- eleminînd conflicte de interese.
3. competen ă , con tienciozitateț ș
4. aptitudini profesionale ale managerilor i personalului angajat în afaceri.ș
5. confiden ialitatea informa iilor dobîndite pe pacursul derulării activită ilor cu excep ia situa iilor impuse deț ț ț
ț ț lege cînd se impune dezvăluirea acestor informa ii.ț
6. servicii în concordan ă cu standartele tehicce i profesionale.ț ș
În scopul solu ionării dilemelor etice din unită ile economice i luării unor decizii managerilale este util să seț ț
ș conducă de următorul model ce presupune pacurgerea anumitor etape:
1. Se culege informa ia pentru o fundamentare a deciziei.ț
2. se cumulează normele etice corespunzătoare de la diferite nivele.
3. După excluderea variantelor inacceptabile se pregătesc 2 variante argumentate etic- varianta dorită i minimș
acceptabilă.
4. Se determină dacă e posibil de modificat varianta minim acceptabilă în cea dorită.
5. cînd nu este clar fundamentată decizia din punct de vedere etic este necesar de condus de alte aspecte:
economice, sociale, tehnologice.
La solu ionarea unei dileme eticeț pot fi folosite următoarele principii i standarteș:
-principiul utilitarist - principiul individualist. -
Principiul justi iar.ț
-Regula de aur- ac ionează în acela i mod în care ai vrea
ca al ii să te trateze pe tine.ț ș ț- Etica
profesională - Testul TV.
3. NORMELE ETICE
Mediul în care operează organizaţiile este marcat de reglementări guvernamentale, norme şi valori.
A avea un comportament etic este similar cu a comite mereu fapte morale.
Normele morale arată ce trebuie să facă sau să nu facă, cum trebuie să fie sau să nu fie subiectul conştient
pentru ca rezultatele comportamentului manifestat să fie apreciate ca bune sau ca rele.
Normele de conduită au existat în toate timpurile (datini, obiceiuri, legi); acestea s-au transmis prin educaţie,
din generaţie în generaţie.
Norma morală reprezintă un instrument de constrângere morală, de îngrădire: un model prescriptiv acceptat şi
recunoscut de membrii societăţii; un standard, etalon de comportament social.
Normele, în general, se elaborează prin două modalităţi:
1. neorganizat (neinstituţionalizat): spontan, difuz (cutume, obiceiuri, tradiţii);
2. organizat (instituţionalizat): de către organizaţii, instituţii, agenţii
specializate. Normele au ca scop reglementarea normativă şi integrarea
socială.
Iar reglementarea normativă şi integrarea socială au următoarele scopuri:
• creează un sistem de drepturi şi obligaţii, interdicţii în diferite contexte sociale;
• asigură cadrul normativ pentru: ordinea juridică şi socială;
• permite evitarea şi rezolvarea conflictelor;
• arată ceea ce trebuie să fie într-o societate (nu ceea ce este);
• nu stabilesc puncte, linii normative, ci o „zonă” în cadrul căreia sunt permise şi limite de variaţie. Normele
morale se pot clasifica astfel:
1. Norme generale (universale): sunt prezente în toate tipurile de comunităţi umane, au durabilitate în timp
şi influenţează toate activităţile umane (cinstea, demnitatea, sinceritatea, loialitatea, generozitatea);
2. Norme particulare: se adresează unor comunităţi umane determinate, vizând activităţi umane particulare
(normele vieţii de familie, cele specifice anumitor activităţi profesionale (medici, avocaţi, profesori, sportivi,
economişti etc.));
3. Norme speciale: se manifestă în cadrul unor grupuri restrânse şi uneori în ocazii speciale (norme de
protocol, codul manierelor elegante, reguli de etichetă în afaceri etc).
Dacă ar fi să ierarhizăm importanţa nivelurilor la care ar trebui aplicate standardele etice am putea spune că cele
mai elementare reguli pe care ar trebui să le respecte o organizaţie sunt legate de propriul client şi propriul angajat.
 În privinţa clientului, o tranzacţie desfăşurată (sau o negociere) trebuie să plece de la supoziţia generală că
ambele părţi sunt capabile să-şi dea seama de riscuri, că sunt responsabile şi bine intenţionate. Legat de angajaţi,
trebuie să reamintim că de multe ori oamenii sunt trataţi ca o simplă forţă de muncă şi nu ca un scop în sine.
Succesul organizaţional depinde de modul în care resursele umane sunt tratate la locul de muncă, cu consecinţe
importante în operaţionalizarea obiectivelor strategice stabilite.
Normele pot să fie formulate:
- ca imperativ categoric: ce trebuie să facă oricine, oricând şi oriunde într-o anumită situaţie (arată ce este
obligatoriu să facem sau să ne abţinem să facem).
- ca imperativ ipotetic: arată ce este dezirabil (ce ar trebui) să facem sau să ne abţinem să facem în
anumite situaţii.
O normă poate să conţină:
1. interdicţii (de exemplu: Să nu ucizi decât în legitimă apărare!),
2. permisii (Poţi să nu te supui ordinelor dacă ele încalcă drepturile omului) sau
3. obligaţii (Tine-ţi promisiunile!).
Fără respectarea normelor etice, întreaga infrastructură a afacerilor se va distruge.
Concepţia modernă a eticii afacerilor priveşte problema răspunderii sociale a afacerilor, stabilirea unei noi
culturi organizaţionale, care să ţină seama de necesitatea nu numai a măririi profitului, veniturilor acţionarilor şi
asociaţilor, ci şi a satisfacerii adecvate a necesităţilor societăţii, a tuturor condiţiilor sociale care acţionează în
societate.
• Corporaţiile
Dex. Corpora ie –( în unele ări) Întreprindere mare. ț ț ♦ Societate pe
acţiuni.
Identificarea practică şi legală a corporaţiilor are implicaţii semnificative în soluţionarea unei probleme
esenţiale: dacă firmele încorporate – societăţile anonime pe acţiuni – pot avea obligaţii morale; iar dacă pot avea
1 astfel de obligaţii, care sunt acestea? Este evident pentru oricine că organizaţiile comerciale nu sunt identice cu
indivizii; ori, tot ceea ce se ştie în materie de etică se referă la criteriile decizionale ale agenţilor individuali, orientaţi
2
de valorile şi normele lor morale. Înainte de a înşirui obligaţiile morale pe care unul sau altul crede că trebuie să şi le
asume corporaţiile, trebuie să vedem dacă acestea pot avea astfel de obligaţii.
3
Firma încorporată este, de departe, forma dominantă de entitate organizaţională în economia de piaţă modernă.
Chiar dacă nu toate afacerile au statut de corporaţie (micile firme de familie sau liber profesioniştii) şi chiar dacă
multe corporaţii sunt societăţi non - profit (organizaţii caritabile, universităţi sau cluburi sportive), afacerile care
domină economia de piaţă şi care sunt cel mai adesea ţinta atacurilor şi criticilor privind pretinsa lor imoralitate sunt
societăţile pe acţiuni.
Trăsături definitorii ale unei corporaţii
Crane şi Matten definesc noţiunea de corporaţie astfel: „O corporaţie este, definită în esenţă, în termeni de
statut legal şi de proprietate asupra bunurilor” .
Din punct de vedere legal, o corporaţie are personalitate juridică, fiind considerată drept o entitate independentă
faţă de indivizii care lucrează în cadrul ei, care o conduc, care investesc în ea sau care primesc din partea ei anumite
produse şi servicii. Din acest motiv, o corporaţie este o entitate ce poate supravieţui după dispariţia oricărui investitor,
salariat sau consumator individual, cu condiţia să îşi găsească alţi investitori, salariaţi sau consumatori. Răspunderile
ce revin corporaţiilor:
. În calitate de „persoane juridice”, corporaţiile au anumite drepturi şi obligaţii în societate, la fel ca şi cetăţenii unui
stat.
. corporaţiile se află în proprietatea acţionarilor, dar există independent faţă de aceştia. Corporaţia posedă bunurile
sale, iar acţionarii nu sunt răspunzători de datoriile sau daunele provocate de corporaţie (ei au răspundere limitată).
. Managerii şi directorii au răspunderea de a proteja investiţiile acţionarilor. Aceasta înseamnă că se aşteaptă din
partea managementului să păstreze investiţiile acţionarilor în siguranţă şi să acţioneze spre a le satisface cât mai bine
interesele.
Conform studiului efectuat de Centrul de etică în afaceri: „corporaţiile în prezent precaută etica într-o măsură
mai considerabilă, decât o făceau în trecut şi întreprind măsuri concrete pentru implementarea eticii în practica sa”.
Totodată, ziarele zilnic oferă diverse exemple de comportament neetic al lucrătorilor întreprinderilor din diferite
domenii. Prin utilizarea metodelor propuse mai sus şi insistând ca managerii de la nivelul superior de conducere să
servească drept exemplu de comportament etic, întreprinderile o să reuşească să majoreze indicatorii etici ai
comportamentului său.1
4. Responsabilitatea socială ca responsabilităţi morale
 În mare parte atitudinea faţă de business este influenţată de nivelul la care firmele abordează responsabilitatea
socială.
Este evident că afacerile nu se vor derula fără a obţine profit, dar profitul trebuie să fie o recompensă pentru
serviciile pe care întreprinderea le face societăţii. Totuşi, afacerile de azi trebuie să fie mai etice, mai implicate social
decât cele din trecut, pentru că între timp, au fost elaborate noi norme, standarde, legi iar cerinţele persoanelor şi ale
grupurilor de persoane care sunt influenţaţi de rezultatele firmei s-au modificat semnificativ sau radical.
Peter Drucker arată că proprietarul, omul de afaceri, managerii trebuie să-şi „asume conştient
responsabilitatea pentru binele comun şi să-şi frâneze interesul propriu şi autoritatea atunci când executarea lor
dăunează acestora şi libertăţii individuale”.2

Literatura de specialitate ne oferă un şir de exemple din practica mondială, care demonstrează atitudinea unor
firme faţă de responsabilitatea socială.
Literar prin responsabilitate se înţelege obligaţia de a răspunde, de a da seamă de ceva, de a manifesta o
atitudine conştientă faţă de obligaţiile sociale.
Responsabilitatea socială a firmelor este obligaţia managerilor de a întreprinde acţiuni care protejează şi
îmbunătăţesc atât bunăstarea societăţii, cât şi interesele organizaţiei.
Etimologic, social provine din latinescul socialis, adică făcut pentru societate.
1
2

N. Firigioiu arată că “în sens larg, prin social se înţelege tot ceea ce vizează societatea ca ansamblu articulat de
relaţii şi structuri: economicul, politicul, culturalul etc.; în sens restrâns, prin social se înţeleg condiţiile de viaţă ale
indivizilor şi grupurilor, precum şi relaţiile dintre aceste entităţi”3.
Firma se consideră responsabilă nu numai faţă de proprietari (acţionari), ci şi faţă de clienţi, furnizori, angajaţi,
organisme guvernamentale, creditori, comunităţi locale, opinie publică.
În evoluţia sa termenul de responsabilitate socială a preluat diverse abordări:
1. •obligaţie socială;
2. •reacţie socială;
3. •răspundere socială.
a) În conformitate cu prima abordare rolul unei întreprinderi în societate se reduce la cel de a obţine profit,
încadrându-se în limitele legislaţiei. Datorită faptului că societatea admite existenţa întreprinderilor, obligaţia socială
a lor constă în obţinerea profitului.4.
b) Potrivit celei de a doua abordare a responsabilităţii sociale, cea de reacţie socială, întreprinderea este
menită nu numai să asigure societatea cu bunuri şi servicii, dar şi să aibă grijă de unele din problemele sociale
existente legate de ocrotirea mediului, combaterea şomajului etc. În acest caz reacţia socială este privită ca voluntară
şi deseori este direct determinată de presiunile sociale. Însă, o unitate economică, care manifestă o reacţie socială în
rezultatul boicotului unor grupuri sau presiuni ale consumatorilor nu poate fi tratată drept social responsabilă.
c) Evoluând conceptul de reacţie socială s-a transformat în prezent în cel de răspundere socială.
Comportamentele sociale responsabile ale firmelor sunt anticipative, preventive şi nu doar reactive sau restaurative,
însemnând mult mai mult decât obligaţia socială sau reacţia socială. Responsabilitatea socială include adoptarea unei
poziţii de sprijin pentru problemele publice, acţiuni în favoarea grupurilor defavorizate, anticiparea nevoilor viitoare
ale societăţii şi acţiuni pentru satisfacerea lor, conlucrarea cu guvernul în privinţa legislaţiei existente şi anticiparea
legislaţiei dezirabile.
Comportamentul întreprinderilor se bazează pe una din abordările menţionate mai sus, fiind influenţată de
stadiul de dezvoltare morală a firmei şi în cazul dacă are loc o modificare a culturii organizaţionale e posibil să se
schimbe şi punctul de vedere faţă de responsabilitatea socială.

Nu este suficient ca managerii numai să proclame necesitatea răspunderii sociale şi a eticii acţiunilor pentru
organizaţiile lor.
Rezultă că abordarea problematicii responsabilităţii sociale trebuie încadrată şi corelată cu mediul social şi
cultural al perioadei de timp, a ţării şi a organizaţiei respective. De asemenea, trebuie specificat că responsabilitatea
socială în afaceri devine realitate când persoanele implicate acceptă conduita şi comportamentul stabilit.
Problema cea mai importantă care trebuie luată în considerare, indiferent de tipul de afacere, este realizarea
interesului public şi a responsabilităţii sociale a afacerii.
Interesul public este definit ca binele comunităţii de indivizi şi instituţii care deservesc sau sunt interesaţi de
afacere. Publicul afacerii speră în acceptarea responsabilităţii afacerii faţă de el, bazându-se pe obiectivitatea şi
integritatea modelatorilor afacerii, în condiţiile menţinerii unei funcţionări corecte a acesteia.
 Apare chestiunea moralităţii şi a profitului. Ceea ce ne interesează pe noi nu este moralitatea profitului în sine,
ci moralitatea procesului prin care a fost obţinut şi moralitatea felului în care este folosit în continuare. S-a
profitat în mod ruşinos de furnizori, clienţi şi alţii care au fost implicaţi? Au avut investitorii un profit moral
justificabil?
Categoriile de responsabilităţi sociale ale firmei: (obliga ii)ț
1. responsabilitatea discre ionalăț
2. responsabilitatea etică
3. responsabilitatea juridică
4. responsabilitatea economică
Responsabilitatea economică -reprezintă prima obligaţie şi cea mai importantă. Rolul pe care îl au unităţile
economice într-o societate rezidă din obiectivul lor, care constă în producerea de bunuri şi servicii pe care individul,
comunitatea şi societatea le solicită. La fel, maximizând profitul firma prin impozitele şi taxele plătite va contribui
mai considerabil la susţinerea culturii, învăţământului, sănătăţii etc.
Responsabilitatea juridică presupune că firmele în cadrul activităţii sale să se orienteze spre respectarea
cuvenită a societăţii şi a legislaţiei care o protejează. Întreprinderile trebuie să acţioneze doar în limitele legilor, să-şi
plătească taxele şi impozitele faţă de stat etc.
Responsabilităţile etice prevăd ca comportamentul întreprinderii, precum şi a componentelor sale să fie în
corespundere cu normele morale, chiar dacă acestea nu se regăsesc precizate în legi şi nu servesc direct interesele
economice ale firmei. În această obligaţie a întreprinderii se include corectitudinea şi onestitatea în relaţiile cu
salariaţii, clienţii, furnizorii, concurenţii etc.

Responsabilităţile discreţionale (la alegere) se manifestă în acţiuni pur voluntare, generate de dorinţa de a
rezolva anumite probleme sociale fără ca acestea să fie impuse prin obligaţii economice sau legale. Aceste
angajamente reprezintă cel mai înalt nivel al responsabilităţii sociale deoarece nu sunt impuse firmei, se soldează cu
anumite cheltuieli din partea firmei şi au drept scop creşterea bunăstării societăţii.
Printre direcţiile principale ale răspunderii sociale ale firmei pot fi enumerate:
1. Promovarea standardelor etice înalte în business;
2.Asigurarea unei calităţi înalte ale condiţiilor de muncă asalariaţilor;
3.Asigurarea securităţii şi sănătăţii salariaţilor;
4.Protejarea drepturilor salariaţilor;
5.Programe pentru prevenirea discriminării angajaţilor;
6.Sprijinirea instituţiilor de caritate;
7.Participarea la protejarea mediului ambiant;
8.Protecţia consumatorului;
9.Susţinerea artei, instituţiilor de învăţământ, medicinii;
10.Programe pentru ajutorarea bătrânilor;
11.Sprijinirea reînnoirii şi reconstrucţiei urbane;
12.Programe de instruire a şomerilor;
13.Programe pentru prevenirea crimelor etc.
Etica afacerilor trebuie să găsească răspunsuri la următoarele întrebări:
• Unde începe responsabilitatea faţă de societate a organizaţiilor şi unde se sfârşeşte?
• Ce reguli de conduită ar trebui să guverneze afacerile şi pe conducătorii lor?
• Este bine ca afacerile să pună mai presus de nevoile societăţii pe cele ale acţionarilor?, etc.
Pentru a ghida companiile în implementarea responsabilităţii sociale, Uniunea Europeana a elaborat, o serie
de principii. Acestea vizează doua dimensiuni ale relaţiei dintre companie şi comunitate:
Dimensiuni ale responsabilităţii sociale
Tabelul
Dimensiunea internă Dimensiunea externă
În relaţia directă cu angajaţii, companiile au În relaţia cu toţi stakeholderii lor, companiile
responsabilitatea să: trebuie sa:
- asigure îmbunătăţirea calităţii vieţii - sprijine dezvoltarea comunităţilor în care
angajaţilor, la locul de munca şi în afara activează;
acestuia; - sprijine dezvoltarea sistemelor economice
- asigure un mediu de muncă sigur şi locale prin încheierea de parteneriate cu sănătos;.
distribuitori autohtoni;
- abordeze în mod responsabil - respecte drepturile omului stipulate în restructurările
în caz de criză, ţinând cont Declaraţia Universala a Drepturilor de interesele tuturor
parţilor implicate; Omului din 1948;
- minimizeze impactul activităţilor pe care - protejeze şi să încurajeze protejarea le
desfăşoară asupra mediului şi a mediului înconjurător la nivel global. resurselor
naturale.
UE recomandă companiilor să integreze aceste principii în codurile lor de conduită şi să raporteze asupra
modului în care le-au aplica
5. PROBLEME ETICE DE MEDIU
Problema etică fundamentală în afacerile internaţionale
Problema principală cu care se confruntă îndeosebi marile corporaţii multinaţionale, care operează pe piaţa
globală, este alegerea uneia dintre următoarele două politici alternative:
1. pe de o parte, respectarea strictă a codului etic al firmei din ţara de origine oriunde ar opera în
lume;
2. iar, pe de altă parte, adaptarea politicii firmei la tradiţiile şi stilul de afaceri din fiecare ţară străină
unde operează.
Fiecare dintre aceste două strategii alternative prezintă avantaje şi dezavantaje din punct de vedere strict
economic, adică având în vedere numai profiturile potenţiale ale firmei.
Păstrarea strictă a codului etic al corporaţiei, elaborat pe baza valorilor morale dominante în ţara de origine,
are avantajul că menţine reputaţia firmei nepătată şi nu stârneşte obiecţii, rezerve sau critici vehemente din partea
consumatorilor şi a publicului „de acasă”, consolidând totodată şi prestigiul firmei pe plan internaţional. Dezavantajul
major al acestei politici inflexibile constă în faptul că pe anumite pieţe naţionale nu se poate pătrunde şi nu se pot face
afaceri profitabile dacă nu se acceptă recurgerea la anumite practici discutabile sub aspect etic, dacă nu chiar de-a
dreptul ilegale, datorită unui fenomen generalizat de corupţie şi unor mecanisme economice care favorizează
concurenţa neloială mai mult decât competitivitatea.
Flexibilitatea codurilor etice şi adaptarea la practicile economice locale permite corporaţiilor multinaţionale
să penetreze pieţele dominate de practici dubioase şi să se menţină pe acele pieţe, cu profituri tentante. Dezavantajele
imediate sunt legate de reacţiile opiniei publice din ţările de origine şi în general din statele care adoptă o politică dură
faţă de corupţie; dezavantajele mai puţin vizibile, dar şi mai serioase pe termen lung, decurg din faptul că orice
complicitate a firmelor transnaţionale cu factorii de putere corupţi din anumite ţări ale lumii încurajează şi
consolidează corupţia din acele ţări, ceea ce diminuează considerabil potenţialul lor de dezvoltare solidă şi echilibrată
care să le facă, în timp, nişte parteneri serioşi, cu resurse în expansiune şi cu o putere de cumpărare din ce în ce mai
atractivă pentru investitorii străini de anvergură.
Probleme etice legate de forţa de muncă
Cele mai sensibile probleme de personal cu care se confruntă corporaţiile multinaţionale sunt:
1) Salarizarea angajaţilor, care lucrează pentru companii multinaţionale în ţări cu nivel de dezvoltare
sensibil mai scăzut în comparaţie cu ţările de origine, este, de multe ori, mai mică.
2) Managementul filialelor din alte ţări ale corporaţiilor multinaţionale pune, la rândul său, destule
probleme etice. În genere, marile firme preferă să acorde un credit scăzut managerilor locali, implantând la
conducerea filialelor manageri din ţările de origine.
3) Discriminarea femeilor este o problemă delicată, de care firmele investitoare nu se fac propriu-zis
vinovate, întrucât nu managerii lor sunt aceia care o impun, ci tradiţiile şi credinţele religioase locale. Ceea ce se
impută corporaţiilor multinaţionale de către opinia publică din ţările de origine este neimplicarea mai hotărâtă într-o
politică activă, agresivă chiar, de eliminare a discriminării femeilor în ţările din Lumea a Treia unde ea reprezintă o
practică greu de combătut.
4) Angajarea minorilor constituie, neîndoielnic, aspectul cel mai des incriminat şi categoric în sine
criticabil în ceea ce priveşte problemele de personal ale corporaţiilor multinaţionale. Şi în acest caz se invocă
argumentul că, fără suportul material al copiilor angajaţi, familiile acestora ar filipsite de orice mijloace de
subzistenţă, iar copiii respectivi ar avea de ales între a muri de foame sau a cerşi, fura şi vagabonda.
5) Măsurile de protecţie a salariaţilor constituie o altă problemă care dă bătăi de cap firmelor de talie
internaţională în ceea ce priveşte imaginea lor publică în ţările de origine şi mai puţin în ţările slab dezvoltate în care
operează, deşi muncitorii de acolo sunt cei care au realmente de suferit.
Efectul: numeroase accidente, soldate cu victime sau mutilări grave ale muncitorilor la locul de muncă. Se cere
imperativ firmelor transnaţionale să fie mai exigente în ceea ce priveşte măsurile de protecţie a muncii. Acestea nu
resping ideea şi fac câte ceva, dar nu prea mult, invocând un argument de rentabilitate şi unul de competitivitate. Dacă
ar cheltui atât cât trebuie pentru siguranţa salariaţilor, costurile ar creşte considerabil – iar dacă firmele concurente nu
procedează la fel, riscă să iasă de pe piaţă, ceea ce ar duce iar şi iar la aceeaşi dilemă dramatică pentru muncitorii din
ţările în curs de dezvoltare: riscuri şi salarii sau nici riscuri, nici salarii. Tot ceea ce se poate urmări cu bună credinţă
este un compromis între cele două exigenţe – cea economică şi cea morală.
Probleme etice privind calitatea şi siguranţa produselor
Dată fiind puterea de cumpărare redusă a populaţiei din ţările în curs de dezvoltare, dar şi legislaţia laxă de
protecţie a consumatorului (nici aceasta aplicată riguros din cauza incompetenţei şi a corupţiei funcţionarilor publici),
firmele multinaţionale oferă pe pieţele din aceste ţări produse şi servicii de calitate inferioară, inacceptabile în statele
cele mai avansate. În unele cazuri, siguranţa consumatorilor nu este pusă în pericol, dar se oferă bunuri uzate moral şi
cu garanţii minime sau inexistente, ceea ce se justifică de cele mai multe ori cu următorul argument: dacă nu îşi pot
permite să achiziţioneze bunuri şi servicii de cea mai bună calitate, deoarece buzunarul nu le permite, consumatorii
din ţările sărace sunt oricum în câştig dacă îşi pot procura mărfuri mai puţin performante, însă la nivelul puterii lor de
cumpărare – fie că este vorba de automobile, electrocasnice, computere, îmbrăcăminte etc. E mai bine să ai un
televizor alb-negru decât să nu ai deloc, fiindcă nu îţi poţi permite unul color prea scump.
Probleme mai serioase ridică însă acele bunuri şi servicii care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea
consumatorilor din ţările sărace. În unele cazuri este vorba de produse, precum medicamentele, care au fost retrase de
pe pieţele din ţările avansate, datorită unor efecte dăunătoare, dar care se fabrică şi se vând în continuare pe pieţele
din Lumea a Treia. Nici în astfel de situaţii argumentele pro nu lipsesc – de multe ori guvernele din ţările sărace fiind
acelea care solicită insistent achiziţionarea medicamentelor respective, deoarece sunt relativ ieftine şi produc, în ţările
respective, beneficii considerabil mai mari decât daune. În alte cazuri este vorba de un marketing şi de un advertising
foarte deficitar.