Sunteți pe pagina 1din 12

UNIVERSITATEA ”HYPERION”

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE


Specializarea: Management ID, anul III

Etica si morala in multinationale

Lect. univ. dr. Laura Mariana Vladuca

Student: STELEA (ȚAPOREA)ADRIANA ALINA

BUCUREȘTI
2022

1
1.Introducere

In lumea globalizată a afacerilor, se întâlneşte din ce in ce mai des practica de a adopta Coduri
Etice sau Coduri de Conduită, la nivelul marilor corporaţii multinaţionale. Adevărata sursă de
“soft law”, aceste coduri au ca obiect aspecte multiple, de la responsabilitatea socială la
dezvoltarea durabilă, de la interzicerea muncii forţate, la dezvoltarea unor practici anticorupţie în
randul angajaţilor si colaboratorilor.

In ciuda denumirii, ele nu au doar o finalitate etica. Dimpotriva, prin includerea lor în rândul
documentelor semnate la angajare sau în anexele contractelor de servicii si bunuri, codurile etice
sau de conduită ale marilor corporaţii devin chiar izvor de drept pozitiv, cu efecte juridice.
Abaterile de la prevederile acestor coduri pot duce la sancţiuni disciplinare, respectiv
contractuale. Astfel, se depăseste în mod evident granita trasata de teoreticienii dreptului din
ultimele doua secole, între morala si drept, morala devenind în mod nemijlocit drept.

De fapt, este vorba de un fel de drept intermediar, care împleteste normele de comportament şi
de conduita cu regulile imperative, a caror încalcare este pasibilă de sanctiuni si care au, implicit,
efecte juridice.

Multinaţionala pe care o voi analiza în cele ce urmeaza este compania Genpact, care se prezintă
ca o companie globală de servicii profesionale, ce pune accent pe transformare.

La nivel mondial, cei peste 77.000 de angajaţi lucrează în parteneriat cu peste 100 de companii
listate in topul Fortune 500. In Europa, Genpact are 11 centre de livrare în : Romania, Polonia,
Olanda, Slovacia si Marea Britanie totalizand peste 5000 de angajati, ce vorbesc 23 de limbi
straine si interacţionează cu 60+ de clienţi.

In Romania, Genpact este cel mai mare furnizor internaţional de servicii, pentru clienţi globali.

Genpactul este prezent pe piaţa locală din 2005 şi s-a dezvoltat în timp ca unul dintre cei mai
mari angajatori de pe piaţa romaneasca, avand peste 3500 de angajaţi,marea majoritate în
Bucuresti şi Cluj Napoca dar şi în alte orase din ţara.Serviciile companiei acoperă domenii

2
variate: operaţiuni în domeniul financiar-contabil, de achiziţii si contract management, suport IT
dar şi consultanţa de business.

2.Etica în afaceri şi companiile multinaţionale

Cea mai dificilă provocare pentru societăţile multinaţionale o reprezintă diversitatea culturală a
ţărilor şi regiunilor lumii în care îşi desfăşoară activitatea economică, deoarece nu există „reţete”
sau soluţii universal valabile, iar problemele întâmpinate ţin mai mult de spiritualitatea
popoarelor, decât de aspecte de ordin economic şi social.Zestrea culturală a societăţii include,
printre altele, şi totalitatea normelor morale ale umanităţii; în condiţiile multiculturalismului,
există mai multe concepţii despre moralitate, dar acest aspect nu infirmă existenţa unor principii
morale larg împărtăşite, a unor valori etice cu caracter universal. Necesitatea de a face deosebirea
între ceea ce este larg împărtăşit şi ceea ce este specific cultural unei anumite naţiuni, precum şi
explicarea similitudinilor şi diferenţelor dintre standardele morale ale ţărilor lumii prezintă o
importanţă deosebită pentru o analiză etică comparativă la nivel internaţional. Cele mai
importante diferenţe axiologice apar între culturile individualiste (precum cea americană) şi cele
colectiviste (precum cea japoneză) sau între societăţile motivate de realizarea anumitor obiective
şi sarcini (task driven), cum este cea engleză, şi societăţile care pun accentul pe cultivarea
relaţiilor interumane (relationship driven), cum este cea franceză.

Printre organizaţiile internaţionale , modul de interpretare şi de respectare a legilor poate genera


valori sau nonvalori legate de cinste, corectitudine, apărarea bunurilor sau banilor organizaţiei
sau personalului.

Companiile internaţionale dezvoltă de regulă o politică unică, prin care se ghidează activitatea
filialelor , indiferent de spaţiul geografic. Dar transpunerea acesteia în practică trebuie să ţină
seama şi să se adapteze la legislaţia locală, ceea ce influienţiază vizibil cultura organizaţională a
diverselor filiale. Spre ecemplu, reglementările privind salariile, drepturile de concediu, durata
zilei şi săptămînii de lucru pot dezvolta perspective şi valori diferite în filialele Genpact din
Romania faţă de SUA, Anglia sau altă ţară.

3
Modul în care a fost înfiinţată organizaţia – ca firmă particulară, mixtă sau instituţie publică-
transmite în timp o serie de valori, perspective,concepţii. Spre exemplu, în firmele cu caracter
familial există pe planul perspectivelor o opoziţie puternică în recrutarea şi promovarea
managerilor proveniţi din exterior. Valorile sunt, în acest caz, centrate spre loialitate şi
disciplină, iar concepţiile de bază descind dintr-un management paternalist.Multe dintre normele,
regulile şi procedurile care funcţionează în oganizaţii sunt tradiţionale, fiind o continuare a celor
promovate iniţial. În general, valorile stabilite la un moment dat în mod deliberat sunt
consolidate nu numai prin obiceiuri şi experienţă, dar si prin tendinţa oamenilor de a opune
rezistenţă la schimbări. De exemplu, se afirmă, că managerii de la Walt Disney strîng resturi sau
ambalaje din obişnuinţă , datorită concepţiei de a avea un Disney-land imaculat).

Organizaţiile de mari dimensiuni, cu multe filiale răspîndite pe o arie geografică mare, pot
genera concomitent mai multe tipuri de culturi ce există în cadrul unei culturi dominante. Nu de
puţine ori, ele pot intra ţi în conflict. În schimb, organizaţiile mici promovează o cultură
omogenă ţi stabilă, cu o puternică înrădăcinare în obişnuinţe şi cu o mare stabilitate a valorilor şi
concepţiilor de bază.

Occidentalii apreciază valori precum libertatea personală, egalitatea între indivizi, respectul
pentru oameni şi drepturile acestora; non-occidentalii prezintă o diversitate fascinantă de valori:
în Japonia – kyosei (a trăi şi a lucra împreună pentru binele comun); în India – dharma
(îndeplinirea datoriilor şi obligaţiilor moştenite); la budişti – santutthi(limitarea şi înfrânarea
dorinţelor); la islamici – zakat (a da pomană la musulmanii săraci).

Printre multitudinea problemelor etice pe care le ridică corporaţiile multinaţionale vizează, în


principal, aspecte precum mituirea şi corupţia, exploatarea forţei de muncă a minorilor din ţările
sărace sau contaminarea mediului. O viziune mai amplă a eticii în afacerile internaţionale
cuprinde şi teme precum etica folosirii resurselor naturale, obligaţiile ţărilor bogate faţă de
naţiunile sărace, moralitatea şi echitatea sistemului economic internaţional, diminuarea păturii de
ozon a atmosferei şi supra-încălzirea planetei, deşi nu există, încă, un consens general referitor la
includerea şi analiza acestor aspecte.

4
Pentru a ajunge la un acord cu privire la principiile şi valorile morale ce trebuie respectate şi
încurajate de către companiile multinaţionale şi de către agenţii economici internaţionali, mai
multe grupuri de lucru au oferit diverse variante:

 Organizaţia Internaţională a Muncii (ILO) a promulgat o „Declaraţie cu privire la


întreprinderile multinaţionale şi la politica lor socială” (2006), care tratează, în special,
aspectele sociale legate de angajarea forţei de muncă în cadrul corporaţiilor
multinaţionale.
 Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) a
redactat un cod interguvernamental de conduită pentru companiile multinaţionale,
intitulat „Declaraţia cu privire la investiţiile internaţionale şi întreprinderile
multinaţionale” (2000). Codul oferă anumite linii de conduită pentru corporaţiile
multinaţionale care investesc în ţări străine şi care întreţin relaţii cu guvernele ţărilor
gazdă.
 O asociaţie formată din companii americane, europene şi japoneze s-a reunit la Caux, în
Elveţia, şi a stabilit o serie de norme cunoscută sub numele de „Principiile Mesei
Rotunde de la Caux” (1994), bazată pe ideea demnităţii umane şi pe conceptul japonez
kyosei, interpretat drept „a trăi şi a munci împreună pentru binele comun”.
 Camera Internaţională de Comerţ de la Paris (ICC) a depus eforturi semnificative în acest
sens, considerând că societăţile multinaţionale ar trebui să urmeze un cod unic de
conduită etică. Astfel, ICC a elaborat „Codul internaţional pentru aplicarea unui
tratament corect investiţiilor străine” (1949), care stabileşte standarde de corectitudine şi
imparţialitate pentru investitorii străini şi pentru guvernele ţărilor gazdă şi ale ţărilor de
origine.
 Un număr însemnat de companii multinaţionale au propus şi au adoptat coduri etice
(coduri de conduită), unele dintre ele special create pentru activităţile desfăşurate pe plan
internaţional.

Totuşi, niciunul dintre toate aceste coduri prezentate nu se bucură de recunoaştere generală la
nivel mondial; dacă, în viitor, aceste coduri internaţionale vor fi respectate, ele vor contribui, cu
siguranţă, la implementarea unui cadru propice comportamentului etic corporaţional şi vor oferi
concurenţilor „un spaţiu de joc” uniform. Etica în afacerile internaţionale nu poate fi o simplă

5
extrapolare la nivel internaţional a eticii comerciale a unei anumite naţiuni, ci reprezintă mai
mult decât atât; influenţate de cultura ţării de origine, societăţile multinaţionale trebuie să ţină
seama şi de cultura ţării gazdă, dar, mai ales, trebuie să protejeze drepturile fundamentale ale
omului.

3.Cod de conduita Genpact

Genpact are un cod de conduita adoptat la nivelul companiei.Scopul Codului este de a se asigura
că toate afacerile companiei sunt conduse conform celor mai înalte standarde etice și cu
respectarea tuturor legilor, regulilor și reglementărilor federale, de stat și locale
aplicabile.Compania desfășoară activități în multe țări din întreaga lume și, în calitate de bun
afacerist, trebuie să respecte cerințele legale aplicabile ale acestore tari. Codul se aplică tuturor
angajaților, companiei, a filialelor sale și a afiliaților controlați la nivel mondial.

Politicile incluse în Cod abordează două domenii principale – conformitatea cu cerințele legale și
politicile companiei și standardele de conduită etică.

Calități precum onestitatea, încrederea, integritatea, fiabilitatea și respectul sunt semnele


distinctive ale conduitei etice. Codul nu este menit să fie o listă exhaustivă de conduită adecvată
în toate împrejurările, oferă în schimb, principii generale.

Politica Genpact este să nu tolereze niciodată activități neetice sau ilegale din partea nici unui
angajat. În plus, aspectul unei activități neetice sau ilegale poate fi la fel dăunătoare pentru
Genpact și angajații săi ca activitate efectivă lipsită de etică sau ilegală.

Fiecare angajat este responsabil pentru propriile sale acțiuni,conduita corecta în afaceri și
comportamentul etic sunt condiții fundamentale de angajare. Orice angajat, indiferent de post sau
titlu, care observă sau devine conștient de lipsă de etică sau activitatea ilegală este obligat să
raporteze imediat o astfel de activitate consiliului general Genpact.De asemenea, angajații sunt
îndemnați să discute orice nelămurire cu privire la conduită cu persoanele identificate desemnate.

6
În acele cazuri în care au avut loc încălcări, se vor lua măsuri disciplinare prompte, de la
mustrare până la desființare si/sau posibila urmarire penala.

3.1 Norme de conduita etica si morala adoptate in firma

Genpact se prezinta ca o companie transparenta,incluziva care promoveaza valori etice si morale.

Principalele norme de conduita care apar in codul de conduita sunt:

 TRANZACȚIONARE DIN INTERIOR ȘI DIVULGARE;angajatii Genpact au de multe


ori acces la informatii legate de Genpact sau alte companii care nu au fost facute publice
motiv pentru care angajatii au o clauza de confidentialitate in contractual de
munca,singurele personae care au voie sa faca declaratii publice despre companie fiind
persoanele desemnate pentru comunicarea cu media.
 RESPECTAREA LEGILOR ANTITRUST; Legile antitrust ale diferitelor țări.în general
interzic acordurile între concurenți care limitează în mod nerezonabil
comerțul.Constrângerile nerezonabile pot include acorduri între concurenți, inclusiv
concurenți din alte țări, pentru a: fixa sau controla prețurile; boicotarea furnizorilor
specificati sau clienti; sau alocați servicii, teritorii sau piețe.Legile antitrust sunt
complexe și încalcă ar putea duce la sancțiuni civile și penale substanțiale personale și
corporative.Angajatii companiei sunt sfatuiti sa discute cu departamentul legal al
companiei inainte de angajarea in discutii cu competitorii.
 PRACTICILE DE AFACERI INTERNAȚIONALE.; Genpact se angajează să-și
desfășoare activitatea libera de influența neloială și de a promova combaterea
corupției,conștientizarea angajaților săi și a partenerilor de afaceri din întreaga
lume.Genpact este o companie care nu incurajeaza in niciun fel mita,coruptia sau frauda.
 OPORTUNITATE EGALĂ DE MUNCĂ; Compania se angajează să asigure un mediu
de lucru lipsit de orice formă de discriminare și care să respecte toate reglementările
aplicabile de angajare în jurisdicțiile în care activăm. Nici un angajat sau solicitantul de
angajare nu va fi discriminat din motive improprii. Catgoriile protejate variază de la țară

7
la țară, dar pot include rasă, culoare, religie, naționalitate origine, vârstă, sex, stare civilă,
dizabilitate, orientare sexuală.
 PREVENIREA HĂRTĂTURII LA LOCUL DE MUNCĂ. Genpact se angajează oferind
un loc de muncă care este respectuos pentru toți angajații și liber de toate formele de
hărțuire. Genpact se așteaptă ca relațiile în mediul de lucru să fie asemănător cu afacerile
și lipsit de părtinire, prejudecăți și hărțuire. Genpact nu va tolera acțiuni, comentarii,
contact fizic neadecvat, avansuri sexuale sau orice alte persoane ilegale comportament
care este intimidant, ostil sau ofensator. În plus, Genpact se va conforma tuturor Cerințe
legale privind represaliile împotriva angajaților.
 CONFIDENTIALITATE. Compania se străduiește s desfășoare afaceri într-o manieră
care respectă drepturile și confidențialitatea tuturor angajaților, în concordanță cu
practicile de afaceri solide.Cu toate acestea, Societatea are îndatoriri și obligații specifice
care necesită colectarea,păstrarea, utilizarea și posibila dezvăluire a datelor angajaților.
Dacă intri in contact cu informații confidențiale sau în alt mod extrem de personale
referitoare la un alt angajat, trebuie să protejațam aceste informații în conformitate cu
prevederile aplicabile politicilor Genpact.
 SĂNĂTATE, SIGURANȚĂ ȘI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR. Genpact se angajează să
protejeze siguranța și sănătatea angajaților sai, precum și promovarea gestionării
mediului in jurul lumii. Se așteaptă ca angajații să înțeleagă și să respecte legile și
reglementările aplicabile în materie de siguranță, sănătate și mediu în țara în pe care
operează. Nerespectarea acestor legi și reglementări poate rezulta în risc pentru colegi,
companie și alții. Orice angajat care încalcă în mod intenționat cerințele legale legate de
sănătate, mediu și siguranță sau care nu reușește în mod intenționat să ia măsuri
rezonabile pentru a corecta astfel de încălcări, se va confrunta acțiune disciplinară. În
plus, încălcările intenționate pot duce la penalități, amenzi sau pedeapsa salariatului care
săvârşeşte încălcarea.Angajații sunt, de asemenea, responsabili pentru cunoașterea
companiei și operarea politicilor unității privind sănătatea, siguranța și problemele de
mediu care se aplică locurilor lor de muncă.
 PĂSTRAREA REGISTRELOR ȘI ÎNREGISTRĂRILOR EXACTE.Pentru o afacere
precisa și de încredere înregistrările sunt extrem de importante pentru procesul de luare a
deciziilor și pentru descărcarea corespunzătoare obligațiilor financiare, legale și de

8
raportare conform cerințelor legale aplicabile.Inregistrările și registrele trebuie pregătite
cu atenție și onestitate și toți angajații trebuie să aibă responsabilitate pentru păstrarea
registrelor și evidențelor,trebuie să respecte politici contabile, controale și procedurile
Genpact.

3.2 Probleme identificate in cadrul companiei

Cu toate ca Genpact are un cod de conduita aplicabil la nivel de companie,de asemenea in cadrul
companiei se fac frecvent cursuri ce privesc comportamentul la locul de
munca,discriminarea,egalitatea de sanse etc bineinteles ca vom gasi si probleme legate de etica si
morala.

Principala problema identificata de mine este legata de salarizarea angajatilor, salarizarea difera


functie de tara de angajare chiar daca munca prestata este aceasi,nivelul salariului fiind raportat
la salariul mediu pe economie din tara unde activeaza.

Managementul filialelor din alte tari ale companiei pune, la randul sau, destule probleme etice. In
genere, compania prefera sa acorde un credit scazut managerilor locali, implantand la conducerea
filialelor manageri din tara de origine,de aceea vom observa ca managerii de filiala sunt
preponderent din India.

Masurile de protectie a salariatilor constituie o alta problema,daca de obicei multinationalele sunt


preocupate de imaginea lor publica in tarile de origine si mai putin in tarile in care opereaza,
Genpact as spune ca functioneaza invers pentru ca am constatat un interes foarte scazut pentru
angajatii din India comparativ cu cei din Romania.

Nu il ultimul rand as mentiona si favoritismul ca si problema,nu este la un nivel foarte ridicat asa
cum am putut observa in alte corporatii dar totusi si in Genpact exista diferenta de tratament care
nu este bazata doar pe meritele angajatului.

9
4.Concluzii

Ca si solutii pentru problemele mentionate cred ca ar putea fi rezolvate daca s-ar pune in practica
afirmatiile din codul de conduita.Conducerea companiei indeamna angajatii ca intotdeauna
inainte de a actiona sa isi puna urmatoarele intrebari,la care raspunsul ar trebui sa fie intotdeauna
da:

 Decizia noastra serverste scopului si valorilor promovate de Genpact?


 Decizia noastra respecta codul de conduita,legea si politicile Genpact?
 Decizia noastra va pastra reputatia Genpact intacta?
 Ati fi comfortabili daca decizia voastra ar fi facuta public?

Daca si managerii de top ai companiei si-ar pune aceste intrebari inainte de a lua anumite decizii
in mod cert nu am mai avea nici o problema legata de etica si morala.Salariul nu ar trebui sa
difere functie de tara unde lucrezi atata timp cat prestezi aceeasi munca si la acelasi
nivel.Managerii de filiale pot fi foarte bine si oameni din tara respectiva si poate de multe ori ar
fi si mai util ca asta sa se intample pentru ca nu arm ai exista diferentele culturale.

Etica economică este o ramură a moralei care sintetizează sistemul de valori, principii şi norme
ce s-au format de-a lungul timpului în raporturile de afaceri. Alături de principiile şi normele de
drept, etica economică asigură buna desfăşurare a activităţilor şi reuşita în afaceri.

Comportamentul etic al agenţilor economici este marcat de respectarea riguroasă, benevolă, a


unor principii cum sunt: încrederea şi sinceritatea deplină între agenţi; corectitudine în negocieri
şi în îndeplinirea obligaţiilor contractuale; respectarea întocmai a tuturor angajamentelor
asumate; mutualitatea avantajelor oferite şi a riscurilor. Acceptarea şi respectarea normelor de
etică economică este, de fapt, o problemă de conştiinţă economică cu un impact puternic asupra
cristalizării normelor juridice. Încălcarea lor creează o imagine nefavorabilă asupra agenţilor
economici.

Valorile şi principiile morale variază fundamental de la o cultură la alta, iar ceea ce este etic într-
un anumit spaţiu geografic poate fi considerat complet imoral într-o altă parte a lumii (cel mai

10
concludent exemplu în acest sens îl reprezintă oferirea de cadouri superiorilor – practică
apreciată ca tradiţională şi obligatorie în Japonia, dar intens blamată de ţările occidentale).

În general, nu se poate spune că există un mod unic în care trebuie să acţioneze toate firmele
internaţionale, astfel încât comportamentul lor să poată fi calificat drept moral; fiecare companie,
în mod individual, trebuie să-şi exercite activitatea în funcţie de valorile, principiile, obligaţiile şi
membrii săi.

11
Bibliografie

1.“Fundamentele managementului organizaţiei”, Eugen Burduş; Gheorghiţa Căprărescu; editura


Economica, Bucureşti 1999.

2. https://website-files.genpact.com/downloadable-content/genpact-code-of-conduct.pdf

3. https://website-files.genpact.com/downloadable-content/genpact-code-of-conduct.pdf

4. https://www.genpact.com/

5.https://stiinteeconomice.idhyperion.ro/pluginfile.php/15381/mod_resource/content/3/Curs
%20ID%20ETICA%20IN%20AFACERI.pdf

12

S-ar putea să vă placă și