UNIVERSITATEA „ANDREI ŞAGUNA“

MASTERAT „ŞTIINŢE PENALE”

DISCIPLINA „DREPT PENAL”

LEGITIMA APĂRARE
CAUZĂ CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL
PENAL AL FAPTEI

ÎNDRUMĂTOR ŞTIINŢIFIC:

LECTOR UNIV. DRD. NAUM MONICA MASTERAND:

CONSTANŢA
2008
 CUPRINS

INTRODUCERE ...................................................................................3
CAPITOLUL I: Noţiune şi caracterizare................................. .............5

CAPITOLUL II: Condiţiile legitimei apărări........................................7

II.1. Condiţii privitoare la atac............................................................7
II.1.1. Să existe un act de atac..........................................................8
II.1.2. Atacul să fie material.............................................................8
II.1.3. Atacul să fie direct.................................................................9
II.1.4. Atacul să fie imediat............................................................10
II.1.5. Atacul să fie injust................................................................11
II.1.6. Atacul să pună în pericol grav persoana sau drepturile celui
atacat ori interesul obşteşc ….................................................................11
II.2. Condiţii privitoare la apărare ………...................................…...12
II.3. Prezumţia de apărare legitimă .....…………….........…..............14
II.4. Efectele legitimei apărări ………………....…………................15
CONCLUZII ……………………………………................................16
BIBLIOGRAFIE .........…………………………................................17

2
 INTRODUCERE

Legitima apărare este una din cauzele care înlătură caracterul penal al
faptei, alături de starea de necesitate (art. 45, Cod Penal), constrângerea fizică
şi constrângerea morală (art. 46, Cod Penal), cazul fortuit (art. 47, Cod Penal),
beţia (art. 49, alin. 1, Cod Penal), minoritatea făptuitorului (art. 50, Cod
Penal), eroarea de fapt (art. 51, Cod Penal).

Legitima apărare este prevazută in art. 44 din Codul Penal şi este „acea
acţiune de apărare a unei persoane determinată de nevoia de a înlătura un
atac material direct, imediat şi injust, îndreptată împotriva sa, a altuia, sau
împotriva unui interes obştesc, şi care pune în pericol grav persoana sau
drepturile celui atacat, ori intereseul obştesc, sau pentru a respinge
pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, viclenie, efracţie sau
prin alte asemenea mijloace, într-o locuinţă, încăpere sau loc împrejmuit
ţinând de aceasta”.

Cauzele care înlătură caracetrul penal al faptei şi care vizează vinovăţia

sunt prevăzute in Titlul II, Capitolul V, Codul Penal în vigoare.

Fapta săvârşită în legitimă apărare, neavând caracter ilicit, nu poate

constitui temei, nici pentru o altă formă de răspundere juridică, doar în cazul

3
în care în sarcina persoanei care a respins atacul se va reţine vreo culpă în
cauzarea prejudiciului, va trebui să răspundă civil.

Dacă la modalitatea generală a legitimei apărări, făptuitorul trebuie să

facă dovada că a săvârşit fapta în legitimă apărare, la modalitatea specială
prevăzută în art. 44, alin. (21), Codul Penal, această stare se prezumă.

4
 I. NOŢIUNE ŞI CARACTERIZARE

În Codul Penal Român, art. 44-51 sunt reglementate cauzele care înlătură
caracterul penal al fapetei. Printre acestea se numără şi legitima apărare.
Aceasta este reglementată în art. 44 alin. (2) din Codul Penal, care prevede că
„Este în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a
înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a
altuia sau împotriva unui interes obştesc, şi care pune în pericol grav
persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc. ”

Art. 44 alin. (21)1 „Se prezumă că este în legitimă apărare, şi acela care
săvârşeşte fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane
prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin alte asemenea mijloace, într-o
locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de
marcare.”

Art. 44 alin. (3) „Este de asemenea în legitimă apărare şi acela care din
cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu
gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.”

Se incriminează faptele ce lezează drepturile şi libertăţile persoanelor în

cazul în care acestea sunt ameninţate. Viaţa, integritatea corporală, libertatea,
1
V. Ionescu “Legitima apărare şi starea de necesitate”, Editura Ştiinţifică,. Bucureşti, 1972, pag. 50

5
avutul oamenilor, sănătatea sunt apărate prin incriminarea acelor acţiuni care
le aduc atingere.

Sunt situaţii în care, persoana care este agresată nu poate apela la

autorităţile abilitate să o apere, drept pentru care se apără pentru a evita
vătămarea sa, încălcând astfel o normă penală, vătămând, omorând, lovind
persoana ce o agresează pentru a-şi scăpa viaţa sau violarea proprietăţii, după
caz.

Întrucât făptuitorul acestor fapte de legitimă apărare acţionează cu

conştiinţă şi voinţă, făcând-o sub presiunea unei constrângeri 2, legiuitorul va
ţine seama de realitatea obiectivă, considerând că vinovăţia, potrivit legii
penale, va fi exclusă.

Pericolul social3 prevăzut la art. 18-181 nu va fi prezent la determinarea

condiţiei de incriminare şi sancţionare a celui care îşi apără viaţa, integritatea
corporală, proprietatea, întrucât nu va aduce atingere valorilor sociale apărate
de art. 1 Cod Penal si art. 18-181 Cod Penal în vigoare.

2
C. Niculeanu „Despre conţinutul juridic al legitimei apărări”, Revista “Dreptul” nr. 8⁄2003, pag. 128
3
V. Dongoroz „Explicaţii teoretice ale Codului Penal Român”, Vol. I, Editura „Lumina Lex”, 2004, pag. 349

6
 II. CONDIŢIILE LEGITIMEI APĂRĂRI

Conform art. 44 alin. (1) şi (2), condiţiile se impun a fi cercetate

stipulând fapta săvârşită de infractor şi legitima apărare săvârşită de victimă.
Acestea vor fi, pe de o parte de atac şi pe de altă parte, privitoare la apărare.

II.1. CONDIŢII PRIVITOARE LA ATAC

Atacul sau agresiunea este un comportament violent al omului, o

atitudine ofensivă4, ce se materializează de regulă într-o acţiune îndreptată
împotriva valorilor sociale ocrotite conform Art. 1 Cod Penal în vigoare.

Inacţiunea de asemenea reprezintă un atac împotriva celui care poate

riposta legitim. Inacţiunea reprezintă un atac numai dacă există obligaţia de a
acţiona şi agentul nu iese din pasivitate.

4
C-tin Mitrache „Consideraţii privind legitima apărare”, Analele Univ. Bucureşti Ştiinţe Juridice, nr. 1⁄1969,
pag. 92

7
 II.1.1. SĂ EXISTE UN ATAC

Actul de atac se caracterizează printr-o acţiune sau inacţiune

socialmente periculoasă, dezlănţuită şi înfăptuită de agresor (infractor).
Exemplu: o personă urăşte pe un vecin de bloc şi îl atacă cu cuţitul, cu
intenţia de a-l răni sau de a-l omorî – act activ agresiv. Un alt exemplu: o
persoană având în grijă un copil şi ştiind că suferă de astm nu-i administrează
medicamentul sau tubul de inhalare pentru a-şi reveni, cu intenţia de a-i
provoca moartea – atitudine pasivă agresivă.

II.1.2. ATACUL SĂ FIE MATERIAL

Un atac se concretizează a fi material atunci când se individualizează

prin acţiuni fizice, menite să pericliteze în substanţa lor fizică valorile sociale
ocrotite conform Art. 1 Cod Penal în vigoare, inclusv inacţiunea (exemplu:
viaţa, sănătatea, integritatea persoanei, drepturile acesteia, împotriva
intersului general).

Se deosebeşte atacul material de cel verbal sau scris (exemplu: insultă,

ameninţare, şantaj), prin care într-adevăr se aduce atingere valorilor sociale,
dar care nu pot fi respinse prin căi de fapt.

Atacul trebuie să provină indubitabil numai de la o persoană. Dacă

provine de la un animal sau obiect (element) al naturii şi pentru înlăturarea lui

8
s-a comis o faptă prevăzută de legea penală, suntem în prezenţa stării de
necesitate, care şi ea constituie o cauză care înlătură caracterul penal al faptei
conform Art. 45 Cod Penal în vigoare.5

II.1.3. ATACUL SĂ FIE DIRECT

Manifestarea materială a agresorului trebuie să fie însoţită direct de

acţiunea asupra unei valori pe care să o pună în pericol în mod iminent.

S-a susţinut în literatura juridică faptul că, atacul este direct şi atunci
când vizează una din valorile sociale apărate, chiar dacă nu are un contact
nemijlocit cu acea valoare. Obstacolul care împiedică atacul să fie direct,
trebuie să fie şi eficient, trebuie să împiedice periclitarea valorilor sociale.
Astfel, un atac cu o armă de foc este direct şi atunci când între agresor si
victimă se află o poartă închisă.6

II.1.4. ATACUL SĂ FIE IMEDIAT

Atacul se caracterizează a fi imediat atunci când pericolul pe care îl

reprezintă pentru valoarea socială s-a ivit, sau este pe cale să se ivească.
Avem aici raportul în timp între atac şi obiectul vizat.

Caracterul imediat al atacului este raportat la intervalul scurt ce se

petrece între începutul şi momentul ivirii pericolului. Când se prelungeşte
acest interval, există posibilitatea să se înlăture pericolul prin mijloace
5
Alexandru Boroi „ Drept penal. Parte generală”, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2006, pag. 198
6
TS, “Col. Pen”., dec. nr. 310/1961, în CD/1961, pag. 427

9
diferite. Astfel, atacul nu mai este caracterizat ca fiind imediat şi nu se
justifică săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Acesta, atacul,
trebuie să fie real, obiectiv şi se presupune că este pe cale să se înfăptuiască.

Atacul imediat este atacul din momentul declanşării şi până în

momentul consumării acestuia, perioadă în care apărarea este legitimă.

După ce atacul a fost consumat, apărarea nu mai este considerată ca

fiind legitimă, deorece nu se mai desfăşoară împotriva unui atac imediat.

În timp ce se desfăşoară atacul, acesta poate avea întreruperi scurte sau

o procedură de a se intensifica, procedură ce nu va fi considerată ca încetare a
atacului.

Pentru o caracterizare a atacului imediat se va ţine cont de toate

elementele concrete ale cazului, de natura şi amploarea atacului, de gravitatea
pericolului şi inclusiv de posibilităţile ce există pentru a paraliza atacul.7

II.1.5. ATACUL SĂ FIE INJUST

Se caracterizează prin faptul că nu are temei legal în baza căruia se

efectuează.

Atacul permis sau impus de lege îşi va păstra caracterul just atâta timp
cât va fi efectuat în limitele prevăzute de lege.

O acţiune, ce poate fi un atac venit din partea autorităţii care are un

vădit caracter ilegal, poate da naştere unei apărări legitime; ea nu trebuie să
fie exagerată.
7
Alexandru Boroi „ Drept penal. Parte generală”, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2006, pag. 197

10
 Se va acţiona împotriva unui atac săvârşit de un iresponsabil (bolnav
mintal), deşi se cunoaşte starea acestuia, pentru a se apăra, cu riscul de a
săvârşi o faptă prevăzută de legea penală, cu condiţia să nu fi putut înlătura
altfel pericolul.

II.1.6. ATACUL SĂ PUNĂ ÎN PERICOL GRAV

PERSOANA SAU DREPTURILE CELUI ATACAT ORI
INTERESUL OBŞTEŞC

Caracterul grav al pericolului care ar ameninţa valorile ocrotite se

apreciază în funcţie de intensitatea acestuia, de urmările ireparabile ori greu
de remediat care s-ar produce în cazul în care nu s-ar interveni; (Exemplu:
pierderea vieţii, cauzarea unei vătămări corporale, distrugerea unor bunuri
importante).

Având în vedere că împotriva atacului care a generat pericolul grav se

ripostează cu o faptă prevăzută de legea penală şi cum între atac şi apărare
trebuie să existe o proporţionalitate, se poate afirma că atacul are caracter
penal, deşi nu întotdeauna ar reprezenta o infracţiune.

Conform art. 44 alin. (3) Cod Penal în vigoare, „săvârşirea faptei pentru
a respinge pătrunderea fără drept într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc
împrejmuit ţinând de acestea”, nu mai necesită alinierea condiţiilor necesare
apărării legitime, fiind astfel prezumtă dacă se constată îndeplinirea unor
condiţii specifice:

- pătrunderea în locuinţă, dependinţă;

11
 - pătrunderea prin violenţă, viclenie, efracţie8.

II.2. CONDIŢII PRIVITOARE LA APĂRARE

Pentru a fi legitimă apărare, aceasta trebuie să îndeplinească anumite

condiţii:

a) Apărarea se realizează printr-o faptă prevăzută de legea

penală. Dacă s-a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală se vor cerceta
condiţiile în care aceasta a avut loc, dacă sunt îndeplinite condiţiile cu privire
la atac pentru a se putea decide dacă victima a fost în legitimă apărare.

b) Apărarea să fie precedată de atac. În momentul în care

agresorul atacă, victima se apără.

c) Apărarea să fie făcută împotriva agresorului pentru a

înceta atacul şi a salva valorile periclitate. (Exemplu: viaţa, sănătatea)

d) Să fie necesară apărarea pentru a înlătura atacul. Va fi

făcută atât sub raportul întinderii cât şi cel al intensităţii.

Sub raportul întinderii, va avea efect când are loc după ce atacul a
devenit iminent sau actual şi până în momentul când acesta a încetat prin
dezarmarea agresorului sau imobilizarea acestuia.

Apărarea este necesară chiar şi când infracţiunea s-a consumat, dacă

există posibilitatea înlăturării sau a diminuării efectelor. (Exemplu: persoana

8
Alexandru Boroi „ Drept penal. Parte generală”, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2006, pag. 199

12
fură şi fuge, îndepărtându-se cu obiectul luat prin agresiune de la victimă, iar
aceasta fuge să-l prindă şi să-l predea autorităţilor)

Sub raportul intensităţii, va fi necesară apărarea că a condus la

înlăturarea atacului şi nu a depăşit gravitatea pericolului care ameninţa
valorile sociale.

În doctrina penală s-a decis întemeiat că există legitimă apărare atunci

când cel atacat se putea salva prin fugă, ascunzându-se de agresor.

e) Apărarea să fie proporţională cu agresivitatea atacului.

Art. 44 alin. (3) Cod Penal în vigoare: „Este de asemenea în legitimă

apărare şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei
apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a
produs atacul”, are în vedere respectarea unei echivalenţe între atacul de
apărare şi cel de atac.

II.3. PREZUMŢIA DE APĂRARE LEGITIMĂ

Prin Legea nr. 169/2002, art. 44 Cod Penal în vigoare, a fost completat
cu un nou alineat (2)1, ce constituie o prezumţie de apărare legitimă pentru cel
care săvârşeşte fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane
prin violenţă, viclenie, efracţie sau alte mijloace, în cameră, locuinţă.

Prin aceste dispoziţii noi, se particularizează o apărare legitimă într-un

anumit domeniu şi se derogă întrucâtva de la codul general, atât în ce priveşte
atacul cât şi apărarea.

13
 Prezumţia introdusă prin art. 44 alin. (2)1 Cod Penal în vigoare, nu
poate fi decât relativă, fiindcă ar fi de neconceput acceptarea ca fiind legitimă
apărare a oricărei apărări, vădit disproporţionată faţă de gravitatea încălcării
dreptului la inviolabilitatea domiciliului. Va reveni, desigur, organului
judiciar responsabilitatea de a decide în concret situaţiile în care apărarea este
legitimă.

Depăşirea limitelor legitimei apărări poate constitui tot legitimă apărare

când se întemeiază pe tulburarea sau temerea în care se găsea făptuitorul în
momentul comiterii faptei. Este aşa numitul exces justificat.
Pentru existenţa excesului justificat se cer îndeplinite condiţiile cu
privire la atac, condiţiile cu privire la apărarea pentru existenţa legitimei
apărări9, cu deosebire că fapta în apărare a depăşit marginile unei apărări
proporţionale cu intensitatea şi gravitatea atacului, depăşire întemeiată pe
tulburarea sau temerea în care se găsea fătuitorul.
Determinarea stării de tulburare sau temere implică cercetarea tuturor
împrejurărilor de fapt în care s-a produs atacul, condiţia psihofizică a celui ce
face apărarea10.
Dacă depăşirea limitelor legitimei apărări nu se întemeiază pe tulburare
sau temere, fapta nu mai este considerată săvârşită în legitmă apărare ci este
infracţiune săvârşită în circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. a Cod
Penal. Excesul de data aceasta este scuzabil.

9
T.S., s.p., d. Nr. 424/1969 în C.D. 1969, p. 437; CSJ, s.pen. d. 3594/2001, RDP nr. 1, p. 176-177
10
Vezi L. Biro, Consideraţii referitoare la depăşirea limitelor legitimei apărări, în RRD, nr. 3/1970, p. 110
si urm.

14
 II.4. EFECTELE LEGITIMEI APĂRĂRI

Nu va fi infracţiune fapta aflată în legitimă apărare, deoarece va lipsi

trăsătura esenţială de vinovăţie – Art. 19 Cod Penal în vigoare. Făptuitorul a
fost constrâns ca să înlăture agresiunea prin acest mijloc al legitimei apărări.

Nefiind infracţiune, nu va atrage răspunderea penală a celui care se va

apăra, iar în cazul excesului justificat conform Art. 44 Alin. (3) Cod Penal în
vigoare, răspunderea civilă nu este înlăturată întotdeauna.

15
 CONCLUZII

Fapta comisă în stare de legitimă apărare prezintă toate elementele unei

infracţiuni ca încadrându-se în modelul incriminator dat de către legiuitor. Cu
toate acestea, fapta comisă într-o asemenea situaţie este considerată licită,
fiind în conformitate cu ordinea de drept. Prin urmare, fapta comisă de cel ce
se apără, nu va constitui infracţiune aşa cum prevede art. 44 alin. (1) Cod
Penal în vigoare.

Potrivit Codului de Procedură Penală, intenţia de judecată poate obliga

pe făptuitor la separarea pagubei produse, cauzate prin fapta sa, chiar în cazul
reţinerii ca temei al încetării procesului penal a vreuneia din cauzele care
înlătură caracterul penal al faptei, potrivit principiilor stabilite de legea civilă.

16
 BIBLIOGRAFIE

I. LEGISLAŢIE

1*** Codul Penal, publicat în Monitorul Oficial nr. 65 din 16 Aprilie

1997, actualizat la 01 iunie 2007, Ed. C. H. Beck, 2007
2*** Codul de procedură penală, publicat in Monitorul Oficial nr. 78
din 30 Aprilie 1997, actualizat la 01 iunie 2007, Ed. C. H. Beck, 2007

II. DOCTRINĂ
TRATATE, CURSURI, MANUALE

3. A. Boroi – „Drept Penal. Parte generală”, Ed. C. H. Beck,

Bucureşti 2006
4. C. Mitrache – „Consideraţii privind legitima apărare”, Analele
Univ. Bucureşti, Ştiinţe Juridice nr. 1⁄1969
5. C. Niculescu – „Despre conţinutul juridic al legitimei apărări”,
Revista „Dreptul” nr. 8 ⁄ 2003
6. V. Dongoroz – „Explicaţii teoretice ale codului penal român”, Ed.
Lumina Rex, Bucureşti, 2004
7. V. Ionescu „Legitima apărare şi starea de necesitate”, Editura
Ştiinţifică,. Bucureşti, 1972

17
 8. T.S. „Col. Pen”., dec. nr. 310/1961, Bucureşti, în CD/1961, Practică
Judiciară

18