UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE DREPT
„NICOLAE TITULESCU”

PRINCIPIUL RELATIVITĂŢII ACTULUI

JURIDIC CIVIL

ŞI

OPOZABILITATEA
ACTULUI JURIDIC CIVIL

Craiova
 CUPRINS:

CAPITOLUL I...............................................................................................................2
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL.................................................................2
SECŢIUNEA I............................................................................................................2
CONSIDERAŢII GENERALE..................................................................................2
1. Definiţia efectelor actului juridic civil................................................................2
2. Reglementare juridică.........................................................................................3
SECŢIUNEA A II-A..................................................................................................4
PRINCIPIILE EFECTELOR ACTULUI JURIDIC CIVIL.......................................4
1. Noţiune................................................................................................................4
2. Reglementare juridică.........................................................................................5
CAPITOLUL II............................................................................................................6
PRINCIPIUL RELATIVITĂŢII EFECTELOR ACTULUI JURIDIC CIVIL.....6
SECŢIUNEA I............................................................................................................6
CONSIDERAŢII GENERALE..................................................................................6
1. Definiţie şi fundament.........................................................................................6
2. Reglementare juridică.........................................................................................7
SECŢIUNEA A II-A..................................................................................................8
OPOZABILITATEA FAŢĂ DE TERŢI A ACTULUI JURIDIC.............................8
1. Noţiuni generale..................................................................................................8
2. Noţiunile de parte, terţ şi având-cauză...............................................................9
SECŢIUNEA A III-A...............................................................................................13
EXCEPŢII DE LA PRINCIPIUL RELATIVITĂŢII...............................................13
1. Noţiune şi categorii de excepţii.........................................................................13
2. Excepţii aparente...............................................................................................14
3. Excepţii reale.....................................................................................................15
SECŢIUNEA A IV-A...............................................................................................16
NOŢIUNILE DE „OPOZABILITATE”, „INOPOZABILITATE” ŞI „EFECTE”..16
1. Consideraţii generale........................................................................................16
2. Ipoteza raportării noţiunilor la actul juridic ca atare......................................16
3. Ipoteza raportării noţiunilor la situaţia juridică creată printr-un act juridic..17

1
 CAPITOLUL I

EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL

SECŢIUNEA I

CONSIDERAŢII GENERALE

1. Definiţia efectelor actului juridic civil

Prin efectele actului juridic civil înţelegem drepturile subiective civile şi
obligaţiile civile la care dă naştere, pe care le modifică sau le stinge un act juridic
civil.1
Din analiza atentă a definiţiei şi comparaţia ei cu definiţia actului juridic civil
însuşi, se desprind următoarele idei:
actul juridic este o manifestare de voinţă cu scopul de a produce efecte juridice,
adică de a naşte, modifica sau stinge raporturi juridice civile;
dacă manifestarea de voinţă constituie mijlocul de realizare a unor anumite
scopuri (crearea, modificarea sau stingerea de raporturi juridice civile), se poate
ajunge la concluzia că actul juridic există numai prin efectele sale;
cercetarea legăturii juridice create prin actul juridic civil trebuie să dea
răspunsul la următoarele întrebări: „Ce anume leagă subiectele de drept civil?”, „În ce
mod sunt legate subiectele de drept civil?” şi „Cine este legat, adică, între cine şi faţă
de cine se produc efectele actelor juridice?”
Primei întrebări i se poate răspunde că subiectele de drept civil sunt legate prin
conţinutul actului juridic, adică prin drepturile şi obligaţiile născute, drepturi şi
obligaţii care trebuie determinate.
1
Gh. Beleiu, Tratat de drept civil român, Editura Şansa, Bucureşti, 1995, pag 166

2
 La cea de a doua întrebare se poate răspunde invocându-se acţiunea a două
importante principii care cârmuiesc materia efectelor actului juridic civil: principiul
forţei obligatorii a actului juridic civil si principiul irevocabilităţii actelor juridice
civile.
În sfârşit, la cea de a treia întrebare răspunde un alt principiu, principiul
relativităţii efectelor actului juridic civil (res inter alios acta aliis neque nocere, neque
prodesse potest).
observând împreună raportul juridic civil şi actul juridic care îl generează, se
poate constata că „Ceea ce pentru raportul juridic civil reprezintă conţinutul său,
pentru actul juridic care generează acel raport reprezintă efectele sale”;2
conţinutul actului juridic civil este dat de efectele pe care le produce;
cunoaşterea conţinutului actului juridic civi, a clauzelor care stabilesc drepturile
şi obligaţiile părţilor-născute, modificate ori stinse – conduce la stabilirea efectelor
acelui act.3

2. Reglementare juridică
Principala reglementare a efectelor actului juridic civil se găseşte în Codul
civil. Deşi nu cuprinde o reglementare a actului juridic civil în general, Codul civil
conţine două categorii de norme juridice (în funcţie de sfera lor de aplicare), care
privesc, pe de o parte, efectele convenţiilor sau contractelor, în general (art.969-985),
iar, pe de altă parte, efectele diferitelor contracte reglementate de Codul civil (art.800-
855 în ce priveşte contractul de donaţie, art. 1294-1404 pentru contractul de vânzare-
cumpărare, art. 1405-1409 pentru contractul de schimb, art. 1410-1490 pentru
contractul de locaţiune, art. 1491-1531 pentru contractul de societate, art. 1532- 1559
pentru mandat, art. 1560-1575 pentru comodat, art.1576-1590 pentru împrumutul de
consumaţie, art.1591-1634 pentru contractul de joc şi prinsoare, art. 1639-1651 în ce

2
Gh. Beleiu, Tratat de drept civil român, Editura Şansa, Bucureşti, 1995, pag 161
3
I. Dogaru, Drept civil român, vol I, Editura THEMIS, Craiova, 2000, pag. 269-270

3
priveşte contractul de rentă viageră, art.1652-1684 pentru fidejusiune, art 1685-1696
în privinţa amanetului, art.l 704-1717 pentru tranzacţie, art. 1769-1777 în privinţa
ipotecilor convenţionale), precum şi efectele unui act juridic unilateral, anume
testamentul (art.856-931).
Există şi reglementări speciale referitoare la efectele altor contracte civile,
dintre care amintim: Legea nr. 16/1994 pentru contractul de arendare, Legea
nr.32/1994 pentru contractul de sposorizare, Legea nr.135/1995 pentru contractul de
asigurare, Legea nr.8/1996 pentru contractul de valorificare sau de exploatare
a drepturilor patrimoniale de autor şi a drepturilor conexe acestora, etc.4

SECŢIUNEA A II-A

PRINCIPIILE EFECTELOR ACTULUI JURIDIC CIVIL

1. Noţiune
Prin principiile efectelor actului juridic civil înţelegem acele reguli de drept
civil care arată modul în care se produc aceste efecte, respectiv cum, în ce condiţii şi
faţă de cine se produc aceste efecte.
În literatura de specialitate nu există un punct de vedere unitar în privinţa
numărului principiilor care guvernează efectele actului juridic civil.
Într-o primă concepţie, sunt reţinute trei principii ale efectelor actului juridic
civil: principiul forţei obligatorii, principiul irevocabilităţii şi principiul relativităţii.5
În a doua concepţie, se apreciază că irevocabilitatea nu reprezintă un principiu,
ci doar un aspect al principiului forţei obligatorii.6

4
G. Boroi, Drept civil, Teoria generală, Editura ALL, Bucureşi, 1997, pag. 153-154
5
A. Pop, Gh. Beleiu, Drept civil-Teoria generală a dreptului, Tipografia Universităţii Bucureştti, 1980, pag. 303
6
C. Stătescu, C. Bîrsan, Teoria generală a drepturilor reale, Tipografia Universităţii Bucureştti, 1980, pag. 57

4
 Din enumerarea principiilor cu acţiune în materia efectelor actului juridic civil,
se poate observa că obligativitatea, irevocabilitatea şi relativitatea sunt caracteristici
ale acestui act.7

2. Reglementare juridică
Principiile efectelor actului juridic civil sunt consacrate legislativ, însă numai
pentru convenţii (contracte), de art.969 C.civ. şi de art.973 C.civ. Se admite unanim
că aceste principii se aplică, prin analogie, şi actelor juridice unilaterale.
Astfel, potrivit art.969 alin. 1 C.civ. "convenţiile legal făcute au putere de lege
între părţile contractante", fiind astfel consacrat principiul forţei obligatorii a
convenţiilor. Art.973 C.civ., conform căruia "convenţiile n-au efect decât între părţile
contractante", consacră principiul relativităţii efectelor convenţiilor. Cât priveşte
irevocabilitatea actului juridic civil, se apreciază că aceasta este consacrată, ca
principiu al efectelor actului juridic civil, în mod expres, pentru convenţii, de către
art.969 alin.2 teza I C.civ., potrivit căruia convenţiile "se pot revoca prin
consimţământul mutual" (in sensul că, din interpretarea per a contrario a acestei
dispoziţii legale, rezultă că nu s-ar putea revoca o convenţie numai prin voinţa uneia
dintre părţi), iar pentru actele juridice unilaterale consacrarea rezultă implicit, dar
neîndoielnic, prin aceea că legea menţionează expres situaţiile în care actul juridic
unilateral este irevocabil, ceea ce înseamnă că în celelalte cazuri actul juridic
unilateral este irevocabil.8

7
I. Dogaru, Drept civil român, vol I, Editura THEMIS, Craiova, 2000, pag. 275
8
Gh. Beleiu, Tratat de drept civil român, Editura Şansa, Bucureşti, 1995, pag 170
G. Boroi, Drept civil, Teoria generală, Editura ALL, Bucureşi, 1997, pag. 157

5
 CAPITOLUL II

PRINCIPIUL RELATIVITĂŢII EFECTELOR ACTULUI JURIDIC CIVIL

SECŢIUNEA I

CONSIDERAŢII GENERALE

1. Definiţie şi fundament
Prin principiul relativităţii efectelor actului juridic civil desemnăm regula de
drept potrivit căreia actul juridic civil produce efecte numai fală de autorul sau, după
caz, autorii lui, fără a putea să profite ori să dăuneze altor persoane. Într-o altă
formulare, se poate spune că actul juridic civil bilateral sau multilateral dă naştere la
drepturi subiective şi obligaţii numai pentru părţile lui, iar actul juridic unilateral
obligă doar pe autorul acestuia.
Conţinutul acestui principiu este foarte exact exprimat de adagiul res inter alios
acta aliis neque nocere, neque prodesse potest.
Principiul în discuţie îşi găseşte justificarea în două idei de bază şi anume, pe
de o parte, însăşi natura voliţională a actului juridic civil impune un asemenea
principiu, în sensul că, dacă este firesc ca o persoană să devină debitor sau creditor
pentru că şi-a manifestat voinţa în acesi sens, la fel de firesc este ca o altă persoană să
nu devină debitor sau creditor fără voia sa iar, pe de altă parte, soluţia contrară ar fi de
natură sa aducă atingeri libertăţii persoanei. 9

9
G. Boroi, Drept civil, Teoria generală, Editura ALL, Bucureşi, 1997, pag. 161

6
 2. Reglementare juridică
Principiul analizat îşi află reglementarea juridică în disp.art.973 C.civil cu
privire la cercul persoanelor faţă de care actul produce efecte („Convenţiile n-au efect
decât între părţile contractante”) şi în disp.art.969 alin.l C.civil consacrat forţei
obligatorii a actelor juridice civile în care se găseşte această regulă („Convenţiile legal
făcute au putere de lege între părţile contractate”).
Din analiza definiţiei şi a modului de reglementare juridică a principiului
rezultă următoarele idei:
 principiul relativităţii efectelor actului juridic civil răspunde la întrebarea dacă
efectele actului juridic se produc numai faţă de cel sau cei care l-au făcut, fără ca
asemenea efecte să poată avantaja sau prejudicia pe terţi (penitus extranei);
 părţile sunt autoarele manifestării de voinţă la încheierea actului juridic civil,
ele dobândesc drepturi subiective şi îşi asumă obligaţii;
 numai părţile devin titulare ale drepturilor născute din actul juridic civil şi
numai lor le incumbă obligaţiile corelative;
 peesoanele care nu partjcipă la întocmirea actului juridic civil nu pot nici
exercita drepturile subiective născute din act, nici răspunde pentru executarea
obligaţiilor corelative;
 actul juridic unilateral obligă numai pe autorul său spre deosebire de cel
bilateral care da naştere la drepturi şi obligaţii pentru părţile lui şi numai pentru ele.
Principiul relativităţii actului juridic civil îşi găseşte reazemul în următoarele
idei:
a) în natura actului juridic civil ca act volitional;
b) dacă s-ar admite soluţia contrară, s-ar putea aduce atingere libertăţii persoanei.10

10
I. Dogaru, Drept civil român, vol I, Editura THEMIS, Craiova, 2000, pag. 281-282

7
 SECŢIUNEA A II-A

OPOZABILITATEA FAŢĂ DE TERŢI A ACTULUI JURIDIC

1. Noţiuni generale
În literatura de specialitate, uneori, se subliniază necesitatea de a distinge
principiul relativităţii efectelor actului juridic de problema opozabilităţii faţă de terţi a
actului juridic.11 Dacă un act juridic, ca regulă, nu poale să dea naştere la drepturi
subiective şi obligaţii decât în beneficiul, respectiv in sarcina părinţilor actului juridic
(principiul relativităţii), aceasta nu înseamnă că actul juridic nu ar reprezenta nimic
pentru terţele persoane, că acestea din urmă ar putea să îl ignore sau să îl
nesocotească. Dimpotrivă, actul juridic, ca realitate socială (ca situaţie juridică), este
opozabil şi persoanelor străine de el, desigur în privinţa drepturilor şi obligaţiilor ce
revin părţilor actului juridic.
Aşadar, un act juridic nu poate genera, în principiu drepturi subiective şi
obligaţii pentru un terţ, în schimb drepturile şi obligaţiile părţilor actului juridic
trebuie respectate şi de terţi. În concret, opozabilitatea actului juridic faţă de terţi
înseamnă dreptul părţii de a invoca acel act juridic împotriva terţului care ar ridica
pretenţii în legătură cu un drept subiectiv dobândit de parte prin actul juridic
respectiv, iar prin inopozabilitatea actului juridic faţă de terţi se înţelege lipsa unui
asemenea drept. De regulă, opozabilitatea faţă de terţi a unui act juridic este
condiţionată dc respectarea formalităţilor de publicitate sau, după caz, de constatarea
actului juridic într-un înscris având dată certă.
Trebuie precizat că pot exista cazuri în care şi terţele persoane ar avea interesul
să invoce, în favoarea lor, un act juridic împotriva părţilor acestuia.

11
C. Stătescu, C. Bîrsan, Teoria generală a drepturilor reale, Tipografia Universităţii Bucureştti, 1980, pag. 60-61

8
 Este de reţinut că, atunci când se pune problema opozabilităţii faţă de terţi a
actului juridic, din punctul de vedere al terţilor, actul juridic apare doar ca o situaţie
juridică, deci ca un fapt juridic stricto sensu.
Menţionăm că, în doctrină şi în practică, uneori, noţiunea de opozabilitate
(respectiv inopozabilitate) este folosită şi pentru raporturile juridice fie dintre părţile
actului juridic, fie dintre una din părţile actului juridic şi succesorii celeilalte părţi, fie
dintre succesorii părţilor actului juridic. Trebuie însă reţinut că, pentru astfel de
raporturi juridice, noţiunea de opozabilitate înseamnă dreptul de a invoca actul juridic
respectiv pentru a cere executarea obligaţiei sau obligaţiilor ia care actul a dat naştere,
iar inopozabilitate înseamnă lipsa unui asemenea drept.12

2. Noţiunile de parte, terţ şi având-cauză

Înţelegerea conţinutului principiului relativităţii efectelor actului juridic,
precum şi a excepţiilor de la acest principiu necesită precizarea noţiunilor de parte,
având-cauză şi terţ, întrucât, în raport cu un anumit act juridic civil, toate subiectele
de drept civil se plasează într-una din aceste trei noţiuni.

a) Noţiunea de parte
Prin parte se înţelege persoana care încheie actul juridic civil, personal sau prin
reprezentare, şi în patrimoniul ori persoana căreia se produc efectele actului respectiv.
În legătură cu noţiunea de parte a actului juridic civil se impun unele
precizări.13
În primul rând, cuvântul "parte" desemnează atât pe una din părţile actului
juridic civil bilateral sau multilateral, cât şi pe autorul actului juridic civil unilateral.
Desigur că în raport de natura actului juridic, părţile poartă denumiri diferite (autor al
ofertei, testator, vânzător şi cumpărător, societari etc.)

12
G. Boroi, Drept civil, Teoria generală, Editura ALL, Bucureşi, 1997, pag. 161-162
13
Gh. Beleiu, Tratat de drept civil român, Editura Şansa, Bucureşti, 1995, pag 172-173

9
 În al doilea rând, trebuie subliniat că, în sens juridic, prin parte se înţelege nu
numai persoana care încheie direct şi personal un anumit act juridic civil, ci şi
persoana care încheie actul prin intermediul unui reprezentant (legal sau
convenţional).
În al treilea rând, este de remarcat că, din punct de vedere juridic, o parte a
actului juridic civil poate fi alcătuită din mai multe persoane fizice sau juridice care
promovează ori au un interes sau o poziţie comună.
Ca o concluzie, reţinem că părţile reprezintă acea categorie de persoane faţă de
care actul juridic civil îşi produce efectele în temeiul principiului relativităţii.14

b) Noţiunea de terţ
Terţii (penitus extranei) sunt persoanele total străine de actul juridic şi de
părţile acestuia. Terţii mai pot fi desemnaţi prin formula "cel (cei) de ai (al) treilea".
Noţiunea de "terţi" poate primi un conţinut diferit în funcţie de actul juridic concret la
care se raportează. Astfel, între avânzi-cauză şi terţi se poate vorbi, uneori, de un
"transfer" potrivit cu care aceeaşi persoană poate fi având-cauză raportată la un
anumit act juridic civil al autorului său, dar şi terţ, in raport cu un act juridic al
autorului.15

c) Noţiunea de având-cauză
Prin având-cauză (habentes causam) înţelegem persoana care, deşi nu a
participat la încheierea actului juridic civil, este totuşi îndrituită sau, după caz ţinută
să profite de ori să suporte efectele actului respectiv, datorită legăturii sale juridice cu
una din părţile acestuia.

14
G. Boroi, Drept civil, Teoria generală, Editura ALL, Bucureşi, 1997, pag. 162-163
15
I. Dogaru, Drept civil român, vol I, Editura THEMIS, Craiova, 2000, pag. 283

10
 De regulă, se apreciază că există trei categorii de avânzi-cauză: succesori
universali şi succesorii cu titlu universal, succesorii cu titlu particular şi creditorii
chirografari.16

 Succesorii universali şi succesorii cu titlu universal

Succesor universal este persoana care dobândeşte un patrimoniu, adică o
universalitate (universalitas bonorum). Intră în această categorie: moştenitorul legal
unic, legatarul universal şi persoana juridică dobânditoare a unui patrimoniu prin
efectul comasării care se înfăptuieşte prin fuziune şi absorbţie
Succesor cu titlu universal este persoana care dobândeşte o cotă, o fracţiune
dintr-un patrimoniu. Intră în această categorie: moştenitorii legali, legatarii cu titlu
universaî şi persoana juridică dobânditoare a unei părţi din patrimoniul unei alte
persoane juridice divizate total ori parţial.
Succesorii cu titlu universal şi cei universali formează o singură categorie de
avânzi-cauză deoarece regulile cărora se supun sunt aceleaşi, deosebirea dintre ei fiind
una cantitativă, ci nu una calitativă.
În principiu, succesorii universali şi cei cu titlu universal preiau toate drepturile
şi obligaţiile autorului lor (cei universali) sau numai partea corespunzătoare de
drepturi şi obligaţii (cei cu titlu universal);

 Succesorii cu titlu particular

Succesorul cu titlu particular este persoana care dobândeste un anumit drept
considerat ut singuli (singular). Calitatea de avânzd-cauză a acestei categorii de
succesori se apreciază în raport de actele anterioare ale autorului referitoare la dreptul
sau bunurile respective, nu şi în raport de actul prin care a dobândit un drept în care
are poziţia de parte.17

16
A. Pop, Gh. Beleiu, Drept civil-Teoria generală a dreptului, Tipografia Universităţii Bucureştti, 1980, pag. 316
17
I. Dogaru, Drept civil român, vol I, Editura THEMIS, Craiova, 2000, pag. 283-284

11
 Astfel, dobânditorul unui anumit drept are calitatea de având-cauză (deci poate
exercita drepturile şi este ţinut să execute obligaţiile autorului său şi care decurg din
actul juridic respectiv) numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele cerinţe:
- să fie vorba de drepturi şi obligaţii strâns legate de dreptul subiectiv dobândit;
- să fie vorba de acte juridice anterioare încheiate de autorul lui cu alte persoane
şi referitoare la acelaşi drept sau bun;
- dacă este cazul, să fi fost respectate formalităţile de publicitate prevăzute de
lege pentru acel act juridic sau înscrisul ce constată actul juridic respectiv să fi
dobândit dată certă.
În cazul neîndeplinirii vreuneia din aceste cerinţe, dobânditorul cu titlu
particular se va afla în poziţia de terţ.
Spre exemplu, să presupunem că se încheie un contract de locaţiune cu privire
la un imobil, iar după aceea, proprietarul (locatorul) vinde imobilul respectiv unei
terţe persoane. Potrivit art. 1441 C.civ., contractul de locaţiune, în măsura în care are
dată certă anterioară contractului de vânzare-cumpărare, îşi va produce efectele şi faţă
de cumpărător, afară de situaţia în care în contractul de locaţiune s-a prevăzut expres
încetarea acestuia în cazul vânzării. Dimpotrivă, dacă la data când contractul de
vânzare-cumpărare a dobândit dată certă (prin aceasta, el devine opozabil terţilor, deci
şi locatarului), contractul de locaţiune încheiat anterior nu avea dată certă, atunci
cumpărătorul nu mai este obligat să respecte locaţiunea consimţită de către vânzător.18

 Creditorii chirografari
Creditorul chirografar face parte din acea categorie de creditori care nu
beneficiază de o garanţie reală (gaj sau ipotecă) pentru creanţa lor, ci numai de un
drept de gaj general asupra întregului patrimoniu al debitorului (debitorilor), în baza
căruia aceştia din urmă sunt ţinuţi să garanteze datoria cu toate bunurile aflătoare în

18
G. Boroi, Drept civil, Teoria generală, Editura ALL, Bucureşi, 1997, pag. 164-165

12
patrimoniu, în sensul că, creditorul poate urmări orice bun pentru realizarea creanţei
sale.
În legătură cu creditorii chirografari mai trebuie precizat:
- avânzi-cauză ai debitorilor lor, în sensul că vor suporta influenţa actelor juridice
patrimoniale încheiate de debitori cu alte persoane prin care activul patrimonial (gajul
general) se măreşte ori se micşorează. Creditorul chirografar nu poate interveni în
actele debitorului său;
- calitatea de avânz-cauză a creditorului chirografar încetează în raport cu actele
încheiate de debitor în frauda intereselor sale, acte în raport cu care creditorul devine
terţ. În această situaţie creditorul chirografar poate intenta acţiunea revocatorie
(pauliană) ori pe cea în declararea simulaţiei.19

SECŢIUNEA A III-A

EXCEPŢII DE LA PRINCIPIUL RELATIVITĂŢII

1. Noţiune şi categorii de excepţii

Constituie excepţii de la principiul relativităţii efectelor actului juridic acele
cazuri în care efectele actul juridic civil s-ar produce şi faţă de alte persoane care nu
au participat la încheierea actului respectiv, deci faţă de alte persoane decât părţile.
Aşadar, când vorbim despre excepţiile de la acest principiu, trebuie să fim în prezenţa
fie unui act juridic care dă naştere la drepturi subiective direct în favoarea altei
persoane decât aceea sau acelea care au încheiat actul respectiv, fie a unui act juridic
care dă naştere la obligaţii civile direct in sarcina altei persoane decât părţile lui.20
Reaminim că opozabilitatea faţă de terţi a actului juridic civil (a situaţiei
juridice creată de un asemenea act) nu reprezintă o excepţie de la principiul
19
I. Dogaru, Drept civil român, vol I, Editura THEMIS, Craiova, 2000, pag. 284
20
Gh. Beleiu, Tratat de drept civil român, Editura Şansa, Bucureşti, 1995, pag 174

13
relativităţii efectelor actului juridic civil, deoarece în sarcina terţilor nu se nasc
obligaţii civile din actul juridic respectiv, ci este vorba numai de împrejurarea că
terţilor nu le este permis să aducă atingere drepturilor subiective născute din acel act
juridic, desigur în favoarea părţilor acestuia.
În literatura de specialitate, excepţiile de la principiul relativităţii sunt împărţite
în excepţii aparente şi excepţii reale. Nu există însă un punct de vedere unitar în ceea
ce priveşte închiderea anumitor situaţii în categoria excepţiilor reale sau a celor
aparente.21

2. Excepţii aparente
Sunt excepţii aparente de la principiul relativităţii actelor juridice civile:
situaţia în care se află avânzii-cauză. Succesorii universali şi cei cu titlu
universal sunt consideraţi a fi "continuatorii" autorilor lor; succesorii cu titlu
particular iau locul părţii actului juridic, dobândirea calităţii de având-cauza facându-
se cu voia lor, iar creditorii chirografari nu pot fi plasaţi pe terenul excepţiilor reale
pentru că actul pârtilor nu naşte drepturi şi obligaţii direct pentru creditor şi pentru că
dreptul de a ataca actul fraudulos izvorăşte din lege, ci nu din actul intervenit între
debitor şi terţ.
Prin urmare, situaţia avânzilor-cauză nu poate fi considerată o excepţie reală ci
se plasează pe tărâmul excepţiilor aparente;
promisiunea faptei altuia, denumită şi convenţia de porte fort (convenţia prin
care o parte numită promitent se obligă faţă de cealaltă parte numită creditorul
promisiunii, să determine pe o a treia persoană numită terţ să ratifice actul încheiat în
absenţa sa), este numai în aparenţă o excepţie de la principiul relativităţii, întrucât
temeiul ei (ceea ce se promite), în realitate este propria faptă a promitentului (de a
depune diligente, stăruinţe etc. spre a determina pe cineva să adere la un act);

21
G. Boroi, Drept civil, Teoria generală, Editura ALL, Bucureşi, 1997, pag. 166

14
 simulaţia22, graţie actului public care poate sau nu că producă efecte faţă de terţi
după cum acestora le convine, poate constitui o excepţie, -dar numai aparentă- de la
principiul relativităţii actelor juridice;
reprezentarea este excepţie numai aparentă deoarece, dacă ea este
convenţională reprezentantul este considerat parte a actului juridic, iar în cazul
reprezentării legale, dreptul de a reprezenta rezultă din lege;
acţiunile directe constituie excepţii aparente pentru că izvorul dreptului îl
constiuie legea, ci nu actul juridic.

3. Excepţii reale
Singura excepţie reală (veritabilă) de la principiul res inter alios acta, aliis
neque nocere, neque prodesse potest este stipulaţia pentru altul, pentru că dreptul
terţului naşte direct din puterea convenţiei intervenite între stipulant şi promitent,
numai că exerciţiul dreptului subiectiv astfel născut depinde de voinţa terţului
becficiar.
Excepţia da faţă priveşte, ca aplicaţii ale stipulaţiei pentru altul şi următoarele
cazuri:
- renta viageră - art. 1642 C.civil;
- donatio sub modo (donaţia cu sarcini) - art.828 şi art.830 C.civil;
- contractul de asigurare - art.57 din Decretul nr.41/1971.

22
Acea situaţie juridică clădită pe două operaţii juridice din care, una este sinceră dar secretă, iar cealaltă-publică dar
mincinoasă. Simulaţia poate îmbrăca trei forme:
a) actul efectiv, adică actul public încheiat doar de formă, el fiind contrazis dc actul secret;
b) actul deghizat, cel care, în public apare sub o calificare (de exemplu-vânzare)iar în actul secret apare sub salificarea
adevărată (de pildă, donaţie); şi,
c) întreruperea de persoane (prete-nom), cei în care adevăratele părţi rezultă numai din actul secret.

15
 SECŢIUNEA A IV-A

NOŢIUNILE DE „OPOZABILITATE”, „INOPOZABILITATE” ŞI „EFECTE”

1. Consideraţii generale
La baza definirii acestor noţiuni stă distincţia dintre noţiunea de act juridic şi
noţiunea de situaţie juridică creată de actul juridic:
În legătură cu noţiunea de act juridic, pentru a lămuri raportul dintre noţiunile
de opozabilitate, inopozabilitate şi efecte, se impun următoarele precizări:
- prin definiţie, actul juridic este o manifestare de voinţă intervenită în scopul de a
produce efecte juridice;
- această considerare a actului juridic priveşte raporturile dintre părţi, raporturile
dintre avânzii-lor-cauză şi cele dintre o parte şi avânzii-cauză ai celeilalte părţi (şi
invers).
În legătură cu situaţia juridică născută dintr-un act juridic se
impune precizarea că actul juridic în raporturile dintre părţi şi terţi; cum şi
cele dintre avânzii-cauză şi terii primeşte considerarea de fapt juridic
stricto-sensu, adică de fapt social cu relevanţă juridică.23

2. Ipoteza raportării noţiunilor la actul juridic ca atare

În această ipoteză (a actului juridic ca atare), cele trei noţiuni se înfăţişează
astfel:
 opozabilitatea (facultatea părţilor şi avânzilor-cauză de a se folosi de actul
juridic), primeşte considerare după cum urmează:
a) în raporturile dintre părţi actul juridic este opozabil întotdeauna;

23
I. Dogaru, Drept civil român, vol I, Editura THEMIS, Craiova, 2000, pag. 286-287

16
 b) în raporturile dintre o pane şi avânzii-cauză ai celeilalte părţi, actul juridic
este opozabil, afară numai dacă unul, sau toţi avânzii-cauză ai celeilalte părţi au
calitatea de terţi în raport cu un anumit act;
c) în raporturile dintre avânzii-cauză ai unei părţi şi cei ai celeilalte părţi, actul
este opozabil dacă, analizaţi fiecare în parte, au calitatea de avânz-cauză aşa cum a
fost deja definită.
 inopozabilitatea (lipsa dreptului de a putea invoca actul juridic în
scopul de a cere să se execute o obligaţie prevăzută în acel act), primeşte
considerare după cum urmează:
a) în raporturile dintre părţi inopozabilitatea este exclusă;
b) în raporturile dintre o parte şi avânzii-cauză ai celeilalte părţi,
inopozabilitatea este posibilă numai dacă, în raport de un anumit act, avânzii-cauză n-
au pierdut această calitate, devenind terţi;
c) în raporturile dintre avânzii-cauză ai unei părţi şi cei ai celeilalte părţi,
inopozabilitatea există în măsura în care unii dintre aceştia, în raport, cu un anumit act
juridic, sunt consideraţi terţi.
 efectele. În planul efectelor, se consideră că actul juridic civil
produce efecte ori de câte ori el este opozabil, potrivit regulei res inter alios
acta, aîiis neque nocere prodesse potest.

3. Ipoteza raportării noţiunilor la situaţia juridică creată printr-un act

juridic
În această ipoteză (a situaţiei juridice create printr-un act juridic), cele trei
noţiuni se înfăţişează astfel:
 opozabilitatea se circumscrie la obligaţia celorlalţi de a respecta situaţia creată
(abţinerea de la a săvârşi ceva care a conduce la împiedicarea exercitării dreptului ori
la împiedicarea executării obligaţiei). Astfel:

17
- în raporturile dintre părţi, partea are dreptul de a invoca actul juridic în contra
terţului care exhibă un drept subiectiv dobândit în temeiul unui act juridic;
- în raporturile dintre avânzii-cauză şi terţi situaţia este aceeaşi ca şi în raporturile
dintre părţi;
- în raporturile dintre terţi (între ei) nu intră în discuţie problema opozabilităţii;
 inopozabilitatea primeşte considerare după cum urmează:
- în raporturile dintre părţi şi terţi, partea nu se poate prevala de actul juridic pentru că
aceştia (terţii) nu au luat parte la încheierea lui;
- în raporturile dintre terţi şi avânzii-cauză, problema se pune în acelaşi fel;
- în raporturile dintre terţi (între ei), nu se pune problema inopozabilităţii.
 efecte. Problema efectelor nu se pune în cazul în care ele se
raportează la situaţia juridică. în această privinţă, deosebirea este netă între
actul juridic şi situaţia juridică creată prin el.24

24
I. Dogaru, Drept civil român, vol I, Editura THEMIS, Craiova, 2000, pag. 287-288

18