Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
FACULTATEA DE DREPT
DREPT CIVIL
PARTEA GENERALĂ
- SUPORT CURS -
Anul I
Semestrul I
2008
2
CUPRINS
CAPITOLUL I – CONSIDERAłII GENERALE PRIVIND DREPTUL CIVIL .. 3
1. Sistemul dreptului civil................................................................................... 3
1.1. AccepŃiunile noŃiunii de drept................................................................. 3
1.2. DefiniŃia dreptului civil ........................................................................... 3
1.3. Principiile dreptului civil......................................................................... 4
1.4.Delimitarea dreptului civil de alte ramuri de drept .................................. 5
2. Teoria legii civile............................................................................................ 9
2.1. Izvoarele dreptului civil .......................................................................... 9
2.2. Aplicarea legii civile ............................................................................. 11
3. Interpretarea legii civile................................................................................ 13
CAPITOLUL II – RAPORTUL JURIDIC CIVIL................................................ 16
1. NoŃiune ......................................................................................................... 16
2. Caractere....................................................................................................... 16
3. Structura ....................................................................................................... 16
3.1. PărŃile raportului juridic civil ................................................................ 16
3.3. Obiectul raportului juridic civil............................................................. 27
4. Izvoarele raportului juridic civil................................................................... 34
CAPITOLUL III – ACTUL JURIDIC CIVIL ...................................................... 36
1. NoŃiune şi clasificare .................................................................................... 36
1.1. DefiniŃia actului juridic civil ................................................................. 36
1.2. Clasificări ale actelor juridice civile ..................................................... 36
2. CondiŃiile actului juridic civil....................................................................... 41
2.1. NoŃiune şi clasificare............................................................................. 41
2.2. Capacitatea ............................................................................................ 42
2.4.Obiectul .................................................................................................. 50
2.5. Cauza..................................................................................................... 52
2.6. Forma .................................................................................................... 54
3. ModalităŃile actului juridic civil ................................................................... 56
3.1. Termenul ............................................................................................... 57
3.2. CondiŃia................................................................................................. 58
3.3. Sarcina................................................................................................... 61
4. Efectele actului juridic civil.......................................................................... 62
5. Nulitatea actului juridic civil ........................................................................ 70
5.1. NoŃiune.................................................................................................. 70
5.2. FuncŃiile nulităŃii ................................................................................... 70
5.3. Delimitarea nulităŃii de alte cauze de ineficacitate a actului juridic...... 70
5.4. Clasificarea nulităŃilor........................................................................... 73
5.5. Cauzele de nulitate ................................................................................ 74
5.6. Regimul juridic al nulităŃii .................................................................... 75
5.7. Efectele nulităŃii .................................................................................... 76
BIBLIOGRAFIE................................................................................................. 810
2
CAPITOLUL I – CONSIDERAłII GENERALE PRIVIND DREPTUL CIVIL
3
reglementate de dreptul civil raporturile care au în conŃinutul lor dreptul de
proprietate.
Raporturile personal-nepatrimoniale sunt acele relaŃii sociale reglementate
de normele dreptului civil care au un conŃinut ce nu este evaluabil în bani. De
exemplu, raporturile referitoare la atributele de identificare ale persoanei fizice sau
juridice.
- Raporturile se stabilesc între persoane fizice (oamenii priviŃi individual)
sau persoane juridice (subiecte colective de drept);
- Subiectele raportului juridic civil se află pe poziŃie de egalitate, neexistând
vreun fel de subordonare între ele în ceea ce priveşte încheierea actelor juridice.
1) Criterii de delimitare
Delimitarea dreptului civil faŃă de alte ramuri de drept vizeazã mai multe
criterii.
Acestea, în general, sunt: obiectul de reglementare, metoda de reglementare,
calitatea subiectelor, caracterul normelor, specificul sancŃiunilor si principiile
dreptului civil.
Obiectul de reglementare al dreptului civil este format din douã mari
categorii: raporturi patrimoniale si raporturi nepatrimoniale; nu însã toate aceste
raporturi fac parte din obiectul dreptului civil.
Metoda de reglementare. Specificã dreptului civil este metoda egalitãŃii
juridice a pãrŃilor dintr-un raport juridic civil.
Alt criteriu care ajutã la delimitarea ramurilor de drept este acela al
caracterului normelor: norme dispozitive si norme imperative. Pentru dreptul civil
sunt specifice normele dispozitive (permisive, supletive sau interpretative).
Normele dispozitive (interpretative sau declarative) înlesnesc libertatea
părŃilor fie suplinindu-le voinŃa neexprimată, fie întregindu-le voinŃa, fie protejându-
le drepturile sau interesele în privinŃa cărora are a decide însuşi titularul
dreptului.Acestea pot fi permisive sau supletive.
Normele permisive nici nu impun şi nici nu interzic săvârşirea unei acŃiuni,
lăsând la aprecierea părŃilor să aleagă conduita pe care voiesc a o urma din mai
multe variante posibile indicate de lege (de exemplu, art. 1296 C.civ., conform căruia
contractul de vânzare-cumpărare se poate încheia fie pur şi simplu, fie sub condiŃie,
şi poate avea ca obiect două sau mai multe lucruri alternative).
Normele supletive sunt acele reglementări legale care în anumite situaŃii
permit ca persoanele singure să-si aleagă conduită de urmat si numai în situaŃia în
care nu si-au ales singure această conduită, se vor aplica prevederile normei (art.
5
1305 C.civ., care arată că cheltuielile vâzării revin cumpărătorului, numai dacă
părŃile nu au prevăzut contracriul în contractul de vânzare-cumpărare.
Normele imperative (categorice) sunt cele care, prohibitiv sau onerativ,
stabilesc o conduită univocă şi strict determinată, de la care subiectul raportului de
drept civil nu se poate abate decât asumându-şi riscul sancŃiunii prevăzute de lege.
Normele onerative prevăd expres obligaŃia subiectelor de drept civil de a se
supune unei anumite conduite (art.. 813 C.civ.arată că donaŃiile se fac prin act autentic,
ceea ce înseamnă că actul încheiat sub semnătură privată nu este valabil).
Normele prohibitive interzic în mod expres părŃilor o anumită conduită (art.
1513 C. Civ. arată că este nul un contract prin care un asociat ăşi rezervă totalitatea
câştigurilor, sau prin care acetsa ar fi scutit de a participa la pierderi).
6
autorizaŃie). Drept sancŃiune specifică dreptului administrativ amintim amenda
contravenŃională.
7
f) Delimitarea dreptului civil de dreptul muncii
Dreptul muncii cuprinde normele ce reglementează raporturile sociale de
muncă născute din contractul individual de muncă. Asemenea raporturi juridice
privesc: felul muncii, locul muncii, salarizarea, celelalte drepturi şi obligaŃii ale
salariaŃilor şi angajatorilor etc. Dreptul muncii cuprinde, în subsidiar, şi o serie de
norme de ordine publică (cum ar fi, de exemplu, normele de protecŃia muncii sau
normele privind examenul medical obligatoriu al salariaŃilor). Şi pentru dreptul
muncii, după cum am văzut, dreptul civil constituie drept comun. Numeroase instituŃii
sunt deopotrivă aplicabile contractului de muncă şi contractelor civile. Dar în
contractul civil, egalitatea juridică a părŃilor subzistă pe tot parcursul derulării
contractului, în timp ce în contractul de muncă ea există doar în momentul încheierii
acestuia. Ulterior, pe parcursul executării contractului, salariatul se subordonează
celui care l-a încadrat în muncă.
CorelaŃia dintre dreptul civil şi dreptul muncii se manifestă şi prin aceea că
raporturile de muncă se pot întemeia nu numai pe contracte de muncă, dar şi pe
contracte civile de prestări de servicii (care se încheie în temeiul unei legi speciale, nr.
130/1999).
SancŃiunile din dreptul muncii intervin ca rezultat al răspunderii materiale şi a
celei disciplinare.
9
Alte legi civile: Codul familiei (Legea nr.4/1954, cu modificările suferite),
Legea nr.31/1990 privind societăŃile comerciale, republicată ,Legea fondului funciar
18/1991 republicată.
Exemple de decrete: D.31/1954 privitor la persoana fizică şi persoana
juridică; D.32/1954 de punere în aplicare a Codului familiei şi Decretul nr.31/1954,
D.167/1958 privitor la prescripŃia extinctivă.
4. Doctrina – este formată din lucrările scrise prin care se comentează sau
interpretează normele juridice, sunt opinii formulate de specialişti de tehnicieni ai
10
dreptului care contribuie la perfecŃionarea normelor de drept. Ea este analizată totuşi
în acest context, deoarece poate influenŃa soluŃiile judecătorilor sau, prin propunerile
formulate, poate conduce la adoptarea de noi norme juridice sau abrogarea ori
modificarea celor existente.
5. Principiile de drept – în general, iar cele de drept civil în special, nu pot fi
considerate izvoare de drept, ele se aplică în calitatea lor de dispoziŃii ale actelor
normative.
15
CAPITOLUL II – RAPORTUL JURIDIC CIVIL
1. NoŃiune
Raportul juridic civil este relaŃia socială cu caracter patrimonial sau personal
nepatrimonial, reglementată de norma de drept civil.Aşa sunt, de pildă, raporturile de
proprietate, cele de obligaŃii, cele de succesiune, rudenie etc.
2. Caractere
a) Raportul juridic civil are caracter social, deoarece toate raporturile juridice
se stabilesc între oameni, fie priviŃi ca persoane fizice, fie priviŃi ca persoane juridice.
Chiar şi în cazul când raportul juridic priveşte lucrurile, în sensul de bunuri, acestea
reprezintă doar obiectul derivat al raportului juridic.
b) Raportul juridic civil are caracter voliŃional. Pe lângă voinŃa exprimată de
legiuitor din norma de drept civil care reglementează actul juridic civil, există şi
voinŃa autorilor sau autorului actului juridic civil care au acŃionat în sensul naşterii,
modificării sau stingerii acelui raport. Astfel, se remarcă un caracter dublu voliŃional,
după cum suntem în prezenta unui act bilateral sau unilateral.
c) Raportul juridic civil se caracterizează prin poziŃia de egalitate juridică a
părŃilor. PărŃile nu sunt subordonate juridic una faŃă de cealaltă, fiind libere să încheie
sau nu raporturi juridice în condiŃiile pe care le negociază de comun acord. A nu se
confunda cu principiul egalităŃii în faŃa legii civile, care are în vedere poziŃia părŃilor
faŃă de legea civilă.
3. Structura
Raportul juridic cuprinde în structura sa trei elemente: părŃile, conŃinutul şi
obiectul. Aceste elemente trebuie să fie întrunite cumulativ.
PărŃile sau subiectele raportului juridic civil sunt persoanele fizice şi
persoanele juridice care sunt titulare de drepturi şi obligaŃii civile.
ConŃinutul raportului juridic este format de totalitatea drepturilor subiective şi
obligaŃiilor civile pe care le au părŃile.
Obiectul raportului juridic civil – constă în conduita subiectelor, adică
acŃiunile sau inacŃiunile la care sunt îndrituite părŃile.
1) DefiniŃie
“Persoana fizică” este subiectul individual de drept, adică omul, privit ca
titular de drepturi şi obligaŃii civile.
“Persoana juridică” este subiectul colectiv de drept, adică un colectiv de
oameni care, întrunind condiŃiile cerute de lege, este titular de drepturi subiective şi
obligaŃii civile.
Sediul materiei este Decretul 31/1954 privind persoanele fizice şi persoanele
juridice.
16
2) Determinarea părŃilor
Raportul juridic civil se stabişte de regulă între două persoane (raport juridic
simplu).
PărŃile raportului juridic civil pot avea calitatea de subiect activ, dacă sunt
titulare de drepturi sau calitatea de subiect pasiv, dacă le revin obligaŃii. Determinarea
presupune cunoaşterea părŃilor acestui raport, şi se realizează diferit după cum este
vorba de raporturi civile ce au în conŃinutul lor drepturi absolute sau drepturi relative.
În cazul drepturilor absolute numai subiectul activ – care este titularul
dreptului subiectiv civil – este determinat sau cunoscut (exemplu: proprietarul unui
bun). Subiectul pasiv este nedeterminat şi este format din toate celelalte subiecte de
drept civil (care trebuie să-i respecte acest drept).
În cazul drepturilor relative este determinat atât subiectul activ -numit
creditor cât şi subiectul pasiv, numit debitorul. Spre exemplu, dacă A a împrumutat
1.000 lei de la B, atunci cei doi au devenit părŃi ale unui raport juridic civil. A va fi
debitor (subiect pasiv), având obligaŃia ca, la scadenŃă, să înapoieze banii
împrumutaŃi, iar B va fi creditor (subiect activ), având dreptul ca, la scadenŃă, să
pretindă debitorului restituirea banilor împrumutaŃi.
3) Pluralitatea subiectelor
Există însă cazuri în care raportul juridic civil este stabilit între mai multe
persoane, fie ca subiecte active, fie ca subiecte pasive, fie sub ambele aspecte. În acest
caz deosebim:
- pluralitate activă – mai mulŃi creditori,
- pluralitate pasivă – mai mulŃi debitori,
- pluralitate mixtă – mai mulŃi creditori şi mai mulŃi debitori.
În raporturile reale:
- subiectul pasiv este întotdeauna plural;
- subiectul activ este plural în următoarele cazuri:
- coproprietăŃii (se exercită în comun dreptul de proprietate asupra unui bun
individual determinat, fiecare deŃinând o cotă-parte ideală şi abstractă din acel drept, a
cărei întindere este predeterminată) ex: două persoane cumpără împreună un bun
- indiviziunii (se exercită în comun dreptul de proprietate asupra unei mase
de bunuri sau asupra unei universalităŃi, fiecare deŃinând o cotă-parte ideală şi
abstractă din acel drept, a cărei întindere este predeterminată) ex: comoştenitorii până
la partaj.
- devălmăşiei (se întâlneşte în cazul soŃilor, în cazul acestora cota pate
deŃinută din bunurile comune nu este predeterminată).
În raporturile obligaŃionale:
-subiectul activ poate fi plural – mai mulŃi creditori ce formează pluralitatea activă;
-subiectul pasiv poate fi plural – mai mulŃi debitori ce formează pluralitatea pasivă;
- atât subiectul activ cât şi cel pasiv pot fi plurale – mai mulŃi creditori şi mai mulŃi
debitori ce formează pluralitatea mixtă. Distingem următoarele forme:
- divizibilitatea (obligaŃiile conjuncte) formează regula: fiecare creditor poate
17
pretinde doar partea sa din drept şi fiecare debitor poate fi urmărit doar pentru partea
lui din datorie; De exemplu, A a împrumutat o sumă de bani de la B. Înainte de
înapoierea sumei, A moare, iar singurii lui moştenitori sunt cei doi fii ai acestuia.
Datoria lui A, faŃă de B se va împărŃi între cei doi fii, potrivit cotelor lor succesorale,
adică fiecare va moşteni ½ din datoria tatălui. La fel, dacă, la rândul său, A îi
împrumutase o sumă de bani lui C, cei doi fii vor moşteni câte ½ din această creanŃă.
- solidaritatea este o excepŃie întâlnită atunci când oricare creditor poate
pretinde întreaga datorie, prin efectul convenŃiei sau oricare debitor poate fi obligat să
plătească întreaga datorie, în baza legii sau a convenŃiei părŃilor, cu posibilitatea de a
se putea ulterior îndrepta împotriva celorlalŃi debitori, prin exercitarea dreptului de
regres; De exemplu, dacă două persoane au produs împreună un prejudiciu,victima
delictului civil va putea acŃiona în judecată împotriva oricăreia dintre ele, solicitându-
le acoperirea întregului prejudiciu. Spunem că autorii răspund solidar pentru
producerea prejudiciului.
- indivizibilitatea este o altă excepŃie, întâlnită atunci când oricare dintre
codebitori poate fi urmărit pentru întreaga datorie, ca efect al naturii obligaŃiei sau al
convenŃiei părŃilor.
În raporturile nepatrimoniale:
- subiectul pasiv este plural;
- pluralitatea activă este mai rară – se întâlneşte în raporturile ce au în conŃinut
drepturi ce rezultă din creaŃia intelectuală (opere comune, colective).
4) Schimbarea subiectelor
În raporturile nepatrimoniale:
- nu se pune problema schimbării subiectelor, dreptul fiind inalienabil;
- subiectul activ este titularul dreptului personal nepatrimonial;
- subiectul pasiv este colectiv, nedeterminat.
În raporturile patrimoniale reale:
- se poate schimba doar subiectul activ;
- subiectul pasiv este colectiv, nedeterminat;
- modalităŃile de transmitere sunt reprezentate de modurile de dobândire a drepturilor
reale; succesiunea, convenŃia, tradiŃiunea, accesiunea, uzucapiunea şi ocupaŃiunea
În raporturile patrimoniale de creanŃă:
- se pot schimba ambele părŃi: creditorul (subiectul activ) şi debitorul (subiectul
pasiv).
Pentru schimbarea subiectului activ există următoarele modalităŃi:
- cesiunea de creanŃă: se transmite creanŃa, prin contract cu titlu oneros sau
gratuit de către creditorul cedent unui terŃ cesionar ;
- subrogaŃia personală: ca efect al legii sau a convenŃiei se transmite creanŃa
acelui terŃ care a achitat datoria debitorului;
- novaŃia prin schimbare de creditor: se realizează prin convenŃia părŃilor
care înlocuiesc vechea obligaŃie cu una nouă.
Pentru schimbarea subiectului pasiv pot fi folosite:
18
- novaŃia prin schimbare de debitor, prin care un terŃ se obligă să plătească
datoria debitorului, fără a se cere consimŃământul acestuia;
- delegaŃia presupune angajarea de către debitor a unui alt debitor alături de
cel iniŃial sau în locul său;
- poprirea este o formă de executare silită, prin care creditorul urmăreşte
sumele de bani pe care le are de încasat debitorul său de la un terŃ.
21
Un exemplu de drept absolut îl constituie dreptul la nume. Titularul dreptului
la nume are posibilitatea de a pretinde tuturor membrilor comunităŃii respectarea
acestuia, adică abŃinerea de la orice act sau fapt de natură a aduce atingere numelui
său (de exemplu, de la utilizarea ilicită a numelui, de la acte de plagiat etc.).
Caracteristicile dreptului relativ
- sunt cunoscute atât titularul dreptului, cât şi cel al obligaŃiei (subiectul activ şi
subiectul pasiv);
- îi corespunde o obligaŃie ce are ca obiect: a da, a face ori a nu face (ceva ce s-ar fi
putut face în lipsa obligaŃiei pe care şi-o asumă subiectul pasiv determinat);
- este opozabil numai subiectului pasiv determinat;
- sunt nelimitate ca număr.
De exemplu, dacă o persoană îi împrumută alteia o anumită sumă de bani, ea
va avea calitatea de creditor, putând să-i pretindă celui împrumutat şi numai lui
restituirea sumei de bani.
24
este posibilitatea acordatã de lege titularilor de drepturi de a cere, prin acŃiune în
justiŃie, intervenŃia forŃei de constrângere a statului pentru a obŃine respectarea sau
restabilirea dreptului împotriva oricãrei persoane care l-ar nesocoti sau încãlca şi pentru
a impune prin constrângere juridicã executarea silitã a hotãrârii judecãtoreşti astfel
pronunŃate.
26
ObligaŃii pure şi simple şi obligaŃii complexe (afectate de modalităŃi):
ObligaŃiile pure şi simple sunt cele aflate în conŃinutul unui raport juridic
născut între un creditor, un debitor şi care nu sunt afectate de termen, condiŃie sau
sarcină;
ObligaŃiile complexe sunt cele cu pluralitate de subiecte ori cu pluralitate de
obiecte.
Astfel, obligaŃia mai multor debitori faŃă de un creditor se numeşte obligaŃie
cu pluralitate pasivă. ObligaŃia unui debitor faŃă de mai mulŃi creditori se numeşte
obligaŃie cu pluralitate activă.
În cazul obligaŃiilor divizibile, datoria sau creanŃa se împart în atâtea fracŃiuni
câŃi debitori sau creditori există în acel raport juridic.
În cazul obligaŃiilor solidare, fiecare creditor poate cere debitorului întreaga
datorie şi fiecare debitor poate fi obligat de către creditor să execute întreaga
obligaŃie.
ObligaŃia poate să aibă o pluralitate de obiecte, caz în care deosebim:
- obligaŃii alternative. ObligaŃia alternativă este cea al cărei obiect constă în
două sau mai multe prestaŃii între care una dintre părŃi are dreptul de a alege. De
exemplu, debitorul datorează un bun sau o sumă de bani; dar se poate elibera prin
efectuarea unui serviciu creditorului;
- obligaŃii facultative. În acest caz, debitorul se obligă la o singură prestaŃie,
cu facultatea pentru el de a executa o altă prestaŃie determinată. De exemplu,
debitorul se obligă să execute o anumită lucrare, dar îşi rezervă dreptul de a angaja pe
altcineva să o execute.
ObligaŃiile afectate de modalităŃi sunt corelative drepturilor a căror existenŃă
ori executare este afectată de un termen, condiŃie sau sarcină.
2) NoŃiunea de bun
Nu orice lucru, nu orice obiect poate fi considerat din punct de vedere juridic
“bun”. Pentru a putea fi calificat ca atare, un bun trebuie să îndeplinească cumulativ
următoarele condiŃii:
- să aibă o anume valoare economică, adică să fie util pentru om, să satisfacă o
nevoie, o trebuinŃă umană;
- să fie susceptibil de apropriere, adică să poată face obiect al dreptului de proprietate.
In strânsă legătură cu noŃiunea de bun, este şi aceea de patrimoniu.
27
Prin patrimoniu se înŃelege totalitatea drepturilor şi obligaŃiilor patrimoniale
care aparŃin unei persoane fizice ori juridice.
Intre bun şi patrimoniu există legătura de la parte la întreg. Deci bunul poate
fi privit:
- atât individual – ut singuli
- cât şi ca element activ al patrimoniului.
3) Clasificarea bunurilor
În funcŃie de natura lor şi de calificarea dată de lege, bunurile se împart în:
- mobile (mişcătoare)
- imobile (nemişcătoare)
Categoriile de bunuri mobile:
- mobile prin natura lor, prevăzute în articolul 473 Codul civil.Sunt mobile prin natura
lor, « corpurile care se pot transporta de la un loc la altul, atât cele care se mişcă de la
sine precum sunt animalele precum şi cele care nu se pot strămuta din loc decât
printr-o putere străină, precum lucrurile neânsufleŃite ».
- mobile prin determinarea legii (prevăzute de art.474 Codul civil “Sunt mobile prin
determinarea legii obligaŃiile şi acŃiunile care au ca obiect sume exigibile sau efecte
mobiliare, acŃiunile sau interesele unor companii financiare”.Sunt mobile prin
determinarea legii, veniturile perpetue sau pe viaŃă asupra statului sau asupra
particularilor.Acestea sunt bunurile considerate mobile prin obiectul la care se aplică.
Prin determinarea legii sunt, de asemenea, considerate bunuri mobile drepturile reale
(cu excepŃia dreptului de proprietate) care au ca obiect un bun mobil, drepturile de
creanŃă care au ca obiect obligaŃia de a preda un bun mobil, acŃiunile în justiŃie
privind un drept mobiliar etc. De observat că acestea sunt bunuri cu caracter abstract
(ele au o valoare economică şi sunt apte de apropriere, dar nu pot fi observate prin
simŃuri). Asemenea bunuri se numesc bunuri necorporale. Ele îşi datorează caracterul
mobiliar prevederilor legale: legiuitorul a trebuit să realizeze o calificare în acest sens,
deoarece bunurile necorporale, fiind abstracte, nu puteau fi considerate prin natura lor
ca fiind mişcătoare sau nemişcătoare;
- mobile prin anticipaŃie – acestea nu sunt prevăzute de codul civil, ci de doctrină, şi
se admite că sunt mobile prin anticipaŃile acele bunuri care, prin natura lor, sunt
imobile, dar pe care părŃile unui act juridic le consideră mobile în considerarea a ceea
ce vor deveni (cum sunt recoltele neculese, dar înstrăinate prin act juridic, cu
anticipaŃie).
31
datorează lui B un sistem audio, iar A îi datorează lui B un autoturism, cele două
obligaŃii nu se pot compensa deoarece au ca obiect bunuri nefungibile.
35
CAPITOLUL III – ACTUL JURIDIC CIVIL
1. NoŃiune şi clasificare
36
După scopul urmărit la încheierea lor, actele civile pot fi: cu titlu oneros şi
cu titlu gratuit.
Este cu titlu oneros acel act juridic civil în care, în schimbul folosului
patrimonial procurat de o parte celeilalte, se urmăreşte obŃinerea altui folos
patrimonial. (exemplu contractul de vânzare cumpărare, antrepriza, locaŃiunea etc).”
Este cu titlu gratuit este acel act juridic civil prin care se procură un folos
patrimonial fără a se urmări obŃinerea altui folos patrimonial în schimb (exemplu
donaŃia, comodatul, împrumutul fără dobândă, mandatul gratuit).
Actele cu titlu oneros se subclasifică în:
- act comutativ - la a cărui încheiere părŃile cunosc existenŃa şi întinderea
obligaŃiilor lor (exemplu:contractul de vânzare cumpărare, contractul de antepriză
etc).
- act aleatoriu - la a cărui încheiere părŃile nu cunosc întinderea obligaŃiilor,
existînd şansa unei pierderi şi a unui câştig datorită unor evenimente ulterioare
(exemplu: contractul de rentă viageră, contractul de vânzare cu clauză de întreŃinere).
Actele cu titlu gratuit se clasifică în:
- liberalităŃii şi
- acte dezinteresate
Este liberalitate acel act cu titlu gratuit prin care dispunătorul îşi micşorează
patrimoniul prin folosul patrimonial procurat. Sunt liberalităŃi donaŃiile şi legatele.
Este act dezinteresat acel act cu titlu gratuit prin care dispunătorul procură un
avantaj patrimonial fără a-şi micşora patrimoniul. Sunt acte dezinteresate: mandatul
gratuit, depozitul nerenumerat, comandatul etc.
ImportanŃa clasificării:
- diferă regimul juridic în privinŃa condiŃiilor e validitate şi a viciilor de
consimŃământ:
- răspunderea părŃilor este mai sever reglementată la actele cu titlu oneros;
- condiŃiile de formă pentru încheierea actelor cu titlu gratuit sunt mai severe.
Este translativ actul civil care are ca efect strămutarea unui drept subiectiv
civil dintr-un patrimoniu în alt patrimoniu (exemplu: donaŃia, vânzarea-cumpărarea).
Este declarativ actul civil care are ca efect consolidarea ori definitivarea unui
drept subiectiv preexistent (exemplu: partajul (împărŃeala este un asemenea act.)
O specie aparte de act declarativ este actul confirmativ - este acel act prin
care o persoană renunŃă la dreptul său de a ataca cu acŃiunea în anulabilitate un act
juridic civil, la a cărui încheiere a fost încălcată o dispoziŃie legală ce ocroteşte un
interes personal, individual.
ImportanŃa clasificării:
37
- actul constitutiv şi cel translativ îşi produc efectele numai pentru viitor (ex nunc), pe
când actul declaraŃiei îşi produce efectele pentru trecut (ex tunc).
- rezoluŃiunea pentru neexecutare operează doar la actele translative şi constitutive
când sunt sinalagmatice;
- întinderea drepturilor: la cele constitutive şi declarative este stabilită de părŃi, iar la
cele translative este prestabilită, căci nimeni nu poate transmite mai mult decât are;
- just titlu pentru uzucapiune constituie numai actele translative;
- numai pentru primele două categorii este necesară îndeplinirea formelor de
publicitate imobiliară.
Actul de administrare - este acel act juridic prin care se realizează o normală
punere în valoare a unui bun ori a unui patrimoniu (exemple :închirierea unui bun,
culegerea fructelor, asigurarea unui bun etc.).
Actul de dispoziŃie este acel act juridic civil care are ca rezultat ieşirea din
patrimoniu a unui bun sau drept ori grevarea unui bun cu o sarcină reală (ipotecă, gaj).
ImportanŃa clasificării:
- diferă condiŃiile referitoare la capacitatea de a încheia acte juridice;
- în materia reprezentării, pentru acetele de dispoziŃie se cere procură specială.
Este accesoriu – actul a cărui soartă juridică depinde de soarta altui act
juridic, principal. Exemple: clauza penală, fidejusiunea, gajul, ipoteca convenŃională,
arvuna).
ImportanŃa clasificării:
- existenŃa şi validitatea actului accesoriu depinde şi de cea a actului principal
conform principiului accesorium sequitur principale.
39
Actele juridice nenumite sunt cele care nu se bucură de o reglementare şi o
denumire proprii. Ele sunt rodul creativităŃii părŃilor care, în virtutea libertăŃii de
voinŃă juridică, pot configura noi acte juridice, conforme intereselor lor. Practic,
singura limită o constituie normele imperative ale legii; dacă acestea nu sunt
încălcate, participanŃii la viaŃa juridică îşi pot crea singuri propriile acte
juridice.Exemplu: vânzarea cu clauză de întreŃinere, contract nereglementat de lege ci
creat de părŃi.
ImportanŃa clasificării:
- determinarea regulilor ce li se alică: celor tipice le sunt aplicabile automat regulile
categoriei din care fac parte, iar celor atipice li se aplică regulile stabilite de părŃi şi
regulilor generale din materia contractelor.
CondiŃiile actului juridic sunt elementele care alcătuiesc acest act. Acestea
pot clasificate după următoarele criterii:
1. În funcŃie de aspectul la care se referă, condiŃiile actului juridic civil pot fi:
2.2. Capacitatea
Capacitatea de a încheia actul juridic constă în aptitudinea subiectului de
drept civil de a deveni titular de drepturi şi obligaŃii civile prin încheierea de acte
juridice civile.Capacitatea civilă se împarte în capacitate de folosinŃă şi capacitate de
exerciŃiu.
Pentru persoana fizică, regula în materia capacităŃii de folosinŃă este
recunoaşterea capacitatăŃii de a încheia actul juridic civil, incapacitatea fiind excepŃia.
Potrivit Codului civil,” Poate contracta orice persoană ce nu este declarată necapabilă
de lege”.ExcepŃiile pot fi:
- generale: ”Necapabili de a contracta sunt: 1. minorii ; 2. interzişii;….4. în
genere toŃi acei cărora legea le-a prohibit oarecare contracte” (textul punctului 3 care
prevedea incapacitatea femeii măritate a fost abrogat în 1932).
- speciale (situaŃia tutorilor-art.1308 pct.1 C.civ., a mandatarilor-art.1808 pct.
2 C. Civ., a judecătorilor, procurorilor, avocaŃilor-art.1309 C.civ.).
Pentru a încheia în mod valabil acte juridice, o persoană trebuie să dispună de
capacitate de exerciŃiu, noŃiune pe care am analizat-o când ne-am ocupat de părŃile
raportului juridic civil.
În ceea ce priveşte persoana juridică, principiul capacităŃii de a încheia acte
juridice civile are un specific: este subordonat principiului specialităŃii capacităŃii de
folosinŃă a persoanelor juridice.
2.3. ConsimŃământul
1) Legătura cu voinŃa juridică
ConsimŃământul constă în hotărârea manifestată în exterior de a încheia un
act juridic civil. Alături de cauza actului juridic, consimŃământul formează voinŃa
42
juridică a persoanei. Codul civil consacră două principii care cârmuiesc voinŃa
juridică, şi anume:
- principiul libertăŃii actelor juridice civile numit şi principiul autonomiei de
voinŃă;
- principiul voinŃei reale (principiul voinŃei interne).
43
Persoana lipsită de capacitate de exerciŃiu (minorul sub 14 ani şi cel pus sub
interdicŃie judecătorească) este prezumată a nu avea discernământ.
Minorul între 14 şu 18 ani are discernământul juridic în curs de formare.
Pentru persoana juridică nu se pune probleme deoarece reprezentantul ei este,
o persoană fizică cu deplină capacitate de exerciŃiu.
În timp ce capacitatea de a încheia actul juridic civil este o stare de drept,
prezenŃa sau lipsa discernământului este o stare de fapt. De aceea,în afară de
incapacităŃile legale - cazuri în care legea prezumă persoana ca lipsită de
discernământ, există şi cazuri de incapacităŃi naturale - în care se găsesc persoane
capabile după lege, dar în fapt lipsite temporar de discernământ, exemplu: beŃie,
hipnoză, somnambulism, mânie puternică.
44
3) Eroarea
1.DefiniŃie
Eroarea poate fi definitã ca fiind falsa reprezentare a realitãtii în constiinta
persoanei care delibereazã si adoptã hotãrârea de a încheia actul juridic.
Eroarea este reglementată în art.953 Codul civil, 954.
2.Clasificare
După criteriul consecinŃelor care intervin, eroarea este de trei feluri:
- eroarea obstacol (distructivă de voinŃă) este cea mai gravă formă a erorii -
fiind şi ea de două feluri:
- asupra naturii actului juridic (o parte crede că încheie un anumit act juridic,
iar cealaltă parte, are greşita credinŃă că încheie alt act juridic). Spre exemplu, o
persoană intenŃionează să închirieze un bun, dar, din eroare, încheie un contract de
vânzare-cumpărare. Practic, ea nu şi-a exprimat consimŃământul la încheierea actului
de vânzare, deoarece a crezut că încheie un alt act juridic.
- asupra identităŃii obiectului (o parte crede că tratează cu privire la un
anumit bun pe când cealaltă parte are în vedere alt bun). Spre exemplu,o persoană
crede că s-a înŃeles cu privire la cumpărarea casei şi a grădinii acesteia, deşi
contractul s-a încheiat numai cu privire la casă.
3. Structură
- un singur element, de natură psihologică, ce constă în falsa reprezentare a realităŃii.
46
4) Dolul
1. DefiniŃie
Dolul constă în inducerea în eroare a unei persone, prin mijloace viclene sau
dolosive, pentru a o determina să încheie un act juridic , pe care altminteri nu l-ar fi
încheiat sau l-ar fi încheiat în alŃi termeni contractuali. Dolul este o eroare provocată.
Sediul materiei este art. 960 C. Civ.
2. Clasificare
După consecinŃele pe care le are asupra valabilităŃii actului juridic, distingem:
- dolul principal - cade asupra unor elemente importante la încheierea actului şi care
atrage anularea actului
- dolul incident (sau secundar), cade asupra unor împrejurări nedeterminante pentru
încheierea actului juridic, şi care nu atrage nevalabilitatea actului, dar poate fi invocat
drept temei pentru o reducere a prestaŃiei.
3. Structura
- un element material, obiectiv - ce constă în utilizarea de mijloace viclene
pentru a induce în eroare: şiretenii, manopere dolosive). Acesta poate consta într-o
acŃiune pozitivă (fapt comisiv) sau într-o acŃiune negativă (fapt omisiv).
Spre exemplu, dolul ar putea consta în prezentarea de către vânzător a unei
bijuterii ca fiind dintr-un metal preŃios, deşi în realitate aceasta nu este veritabilă,
cumpărătorul nefiind altfel interesat de achiziŃionarea ei. (fapt comisiv).
Într-un alt exemplu, dolul poate consta în necomunicarea de către vânzătorul
unui autoturism a faptului că acesta prezintă anumite defecŃiuni tehnice, urmărind
obŃinerea unui preŃ mai bun prin vânzarea acesteia decât dacă s-ar cunoaşte adevărata
sa stare (fapt omisiv).
- un element subiectiv , intenŃional, ce constă în intenŃia de a induce în eroare
o persoană, pentru a determina să încheie un act juridic.
4.CondiŃii
- să fie determinant pentru încheierea actului juridic. Aria elementelor determinante,
pentru dol, este mai întinsă decât la eroare.
- să provină de la cealaltă parte. Ca şi în cazul erorii, nu se cere condiŃia ca dolul să
fie comun, să existe pentru fiecare din părŃile actului bilateral.
În doctrină se admit şi următoarele două situaŃii:
1. dolul să provină de la un terŃ, iar cocontractantul are cunoştinŃă de această
împrejurare (un fel de complicitate la dol). Spre exemplu, dacă un terŃ, de conivenŃă
(în înŃelegere) cu vânzătorul, recomandă celeilalte părŃi să cumpere un bun, deşi ştie
că este defect, suntem în prezenŃa vicierii consimŃământului prin dol.
2. dolul să provină de la reprezentantul (exemplu mandatarul acestuia)
cocontractantului.
5.Proba
Potrivit art.960 al.2 Codul civil “Dolul nu se presupune” ceea ce înseamnă că
persoana care-l invocă trebuie să-l dovedească. Fiind un fapt juridic, dolul poate fi
probat prin orice mijloc de probă, inclusiv martori sau prezumŃii simple.Este mai uşor
de dovedit decît eroarea, care este o stare psihologică.
47
5) ViolenŃa
1. DefiniŃie
ViolenŃa constă în ameninŃarea unei persoane cu un rău care îi produce o
temere ce o determină să încheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi încheiat.
Sediul materiei
ViolenŃa este reglementată în Codul civil prin articolele 955, 956, 957, 958.
2.Clasificare
După natura răului cu care se ameninŃă, distingem între:
- violenŃa fizică - vis - când ameninŃarea priveşte integritatea fizică sau
bunurile persoanei;
- violenŃa morală - metus - când ameninŃarea se referă la onoarea, cinstea ori
sentimentele persoanei.
NoŃiunea de “violenŃă” nu este utilizată cu înŃelesul de agresiune prezentă
exercitată asupra persoanei, ci cu înŃelesul de “ameninŃare cu un rău viitor, dar
iminent”. Dacă suntem în prezenŃa unei constrângeri fizice actuale a persoanei (care
este, spre exemplu, torturată fizic sau psihic pentru a semna actul) aceasta nici nu
constituie o “violenŃă – viciu de consimŃământ”. Într-adevăr, în exemplul dat,
consimŃământul persoanei nu este doar viciat, ci el lipseşte cu desăvârşire, deci
sancŃiunea va fi nulitatea absolută a actului (pentru lipsa uneia dintre condiŃiile de
validitate) şi nu nulitatea relativă a acestuia. Pentru a fi în prezenŃa violenŃei, ca viciu
de consimŃământ, trebuie ca persoana să aibă totuşi o mică marjă de libertate:
libertatea de a opta între răul cu care este ameninŃată şi răul pe care l-ar atrage
încheierea actului juridic.
- După caracterul ameninŃării, deosebim între:
- ameninŃarea legitimă, justă, care nu este viciu de consimŃământ (creditorul îl
ameninŃă pe debitor cu darea în judecată în cazul în care nu-şi îndeplineşte îndatorirea
pe care o are).
- ameninŃarea nelegitimă, injustă, cu un rău – care are semnificaŃia juridică a
viciului de consimŃământ.
3.Structura
ViolenŃa este alcătuită din două elemente:
- un element obiectiv, exterior - ce constă în ameninŃarea cu un rău.
Răul cu care se ameninŃă poate fi fizic, moral sau patrimonial; el poate privi
fie persoana în cauză, fie soŃul, soŃia, ascendenŃii sau descendenŃii, fie alte persoane
apropiate, ce sunt legate de victimă printr-o puternică afecŃiune;
- un element subiectiv,intern - constă în insuflarea unei temeri persoanei
ameninŃate.
Tocmai această temere este cea care alterează consimŃământul. Temerea
produsă trebuie să fie apreciată în concret, în funcŃie de victima violenŃei, ceea ce
înseamnă că trebuie să fie suficient de puternică pentru a o face să încheie actul
juridic. Ea se apreciază după vârstă, grad de cultură, sănătate etc.; deci, criteriul
aprecierii este unul subiectiv. Spre exemplu, se va lua în consideraŃie faptul că este
mai lesne de viciat prin violenŃă consimŃământul unui vârstnic sufeind de o boală ,
decât al unei persoane mature şi sănătoase.
48
4.CondiŃii
Pentru a fi viciu de consimŃământ, violenŃa trebuie să întrunească cumulativ,
două condiŃii:
- să fie determinantă pentru încheierea actului juridic civil
- să fie injustă (nelegitimă, ilicită).
Spre deosebire de dol, violenŃa atrage nulitatea relativă a actului juridic nu
numai dacă provine de la cealaltă parte contractantă, dar şi dacă provine de la un terŃ.
5.Proba
Dovada poate face prin orice mijloace de probă. Sarcina probei revine
victimei dolului.
6) Leziunea
1.DefiniŃie
Leziunea a fost definită ca reprezentând paguba materială pe care o suferă una
din părŃile unui contract oneros şi comutativ din cauza disproporŃiei vădite de valoare
dintre cele două prestaŃii reciproce (privite ca echivalente valoric). Mai simplu spus,
ea reprezintã un dezechilibru economic al contractului.
Sediul materiei
Codul civil reglementează în numeroase dispoziŃii leziunea: art.951, 1157,
1158, 1160, 1162, 1163, 1164, 1165.
2.Teorii
Există două teorii care stau la baza instituŃiei leziunii:
- concepŃia subiectivă - leziunea presupune două elemente:
- unul obiectiv- constând în disproporŃia de valoare între contraprestaŃii;
- unul subiectiv - constând în profitarea de stare de nevoie în care se găseşte
cealaltă parte.
- concepŃia obiectivă - leziunea are un singur element :
- paguba egală cu disproporŃia de valoare între contraprestaŃii.
Codul nostru civil îmbrăŃişează concepŃia obiectivă în reglementarea leziunii.
Practic, leziunea nu este atât un viciu de consimŃământ, cât este consecinŃa unui viciu
de consimŃământ. În realitate, trebuie observat că motivul cel mai probabil pentru care
o parte încheie un contract vădit prejudiciabil este tocmai faptul că s-a aflat sub
imperiul erorii, dolului sau violenŃei. Plecând de aici, legea instituie prezumŃia că un
asemenea contract s-a încheiat cu vicierea consimŃământului uneia dintre părŃi.Dacă
însă cocontractantul a profitat de starea de nevoie în care se afla cealaltă parte la
momentul încheierii actului juridic, acel act va fi lovit de nulitate absolută pentru
cauză imorală gravă.
3.CondiŃii
- leziunea să fie o consecinŃă directă a actului respectiv;
- leziunea să existe în raport cu momentul încheierii actului;
- disproporŃia de valoare între contraprestaŃii trebuie să fie vădită.
Aceasta însemnă că nu orice avantaj al uneia dintre părŃi faŃă de cealaltă, nu
orice deosebire, spre exemplu, dintre valoarea bunului şi preŃul obŃinut, face ca actul
juridic să fie lezionar. În practică se consideră, în general, că este vădită o
49
disproporŃie când una dintre prestaŃii depăşeşte dublul valorii celeilalte sau este mai
mică decât jumătate din valoarea celeilalte.De exemplu,o persoană îşi vinde casa cu
mai puŃin de jumătate din valoarea sa.
4.Domeniu de aplicare
Fără a nega principiul libertăŃii de voinŃă a părŃilor, legiuitorul intervine
uneori, permiŃând anularea contractelor în care nu există un minim echilibru al
prestaŃiilor.Fiind vorba de o reglementare de excepŃie,leziunea are un domeniu de
aplicare mai restrâns, atât din punctul de vedere al persoanelor care o pot invoca ,cât
şi din punctul de vedere al actelor susceptibile de anulare . Din punct de vedere
practic, leziunea are o aplicabilitate foarte restrânsa pentru că, potrivit art. 1165 C.
civ., "Majorul nu poate, pentru leziune, sa exercite acŃiunea în resciziune". Astfel:
- Leziunea priveşte minorii cu capacitate de exerciŃiu restrânsă.
- Are ca obiect numai actele juridice civile care, în acelaşi timp:
- sunt acte administrative
- au fost încheiate de minorul între 14 şi 18 ani, singur, fără încuviinŃarea
ocrotitorului legal;
- sunt acte bilaterale (contracte);
- au fost încheiate cu titlu oneros. În actele încheiate cu titlu gratuit prestaŃiile
sunt în mod deliberat neechivalente;
- sunt comutative. Contractele aleatorii pot fi prejudiciabile pentru una dintre
părŃi, dar acesta este un risc asumat la încheierea contractului, întinderea obligaŃiilor
reciproce depinzând de hazard. Spre exemplu, mi-am asigurat autoturismul contra
furtului, dar nu a avut loc un astfel de incident. Aceasta înseamnă că am plătit ratele
de asigurare, fără a primi din partea societăŃii de asigurări nici o contraprestaŃie;
- sunt prejudiciabile pentru minor. Dacă sunt prejudiciabile pentru cealaltă
parte, actul nu poate fi anulat.
5.Proba
PrezumŃia instituită de Codul civil scuteşte partea care o invocă de orice altă
dovadă; este suficientă proba disproporŃiei vădite de valoare dintre contraprestaŃii.
2.4.Obiectul
1. NoŃiune
Potrivit art. 962 Cod civil (care se referã expres numai la convenŃii dar se
aplicã oricãror acte juridice), "obiectul convenŃiilor este acela la care pãrŃile sau numai
una din pãrti se obligã". Rezultã de aici cã prin "obiect al actului juridic" trebuie sã
înŃelegem prestaŃia (adicã acŃiunea sau inacŃiunea) pe care subiectul activ o poate pre-
tinde iarsubiectul pasiv este obigat sã o sãvârşeascã în temeiul angajamentului luat
prin încheierea actului juridic.
Ca obiect derivat al actului juridic considerăm, obiectele, lucrurile, bunurile.
Cu privire la acest înŃeles art.963 dispune “Numai lucrurile ce sunt în comerŃ pot fi
obiectul unui contract”.
50
Când conduita părŃilor priveşte “lucrurile” ori “bunurile” , acestea sunt privite
ca “obiect derivat” al actului juridic civil. După cum vom arăta unele “condiŃii de
valabilitate” ale obiectului actului juridic civil se referă tocmai la “bunuri” .
2. CondiŃii de valabilitate
1. Clasificare
- CondiŃii generale:
- să existe;
- să fie în circuitul civil;
- să fie determinat sau determinabil;
- să fie posibil;
- să fie licil şi moral.
- CondiŃiile speciale sunt:
- cel ce se obligă trebuie să fie titularul dreptului subiectiv;
- obiectul să constea într-un fapt personal al debitorului.
51
4. Obiectul actului juridic civil trebuie să fie posibil - este o condiŃie impusă
de regula de drept potrivit căreia nimeni nu poate fi obligat la imposibil.
Imposibilitatea trebuie apreciată dinamic, în funcŃie de progresul tehnico-ştiinŃific.
Totodată, se are în vedere imposibilitatea absolută (pentru oricine) şi nu imposibili-
tatea relativă (pentru un anumit debitor). Imposibilitatea absolută a obiectului duce la
nulitatea actului juridic, indiferent dacă este de natură materială (spre exemplu o
imposibilitate fizică de a executa prestaŃia: “mă oblig să transport o tonă de marfă cu
un autoturism”) sau de natură juridică (“mă oblig să vând Palatul Culturii”).
5. Obiectul actului juridic civil trebuie să fie licit şi moral .Această condiŃie
cere ca acŃiunea ori inacŃiunea părŃilor actului juridic civil să fie în concordanŃă cu
legea şi morala.Spre exemplu, este nul pentru obiect ilicit contractul prin care una
dintre părŃi se obligă în schimbul unei sume de bani la aplicarea unei corecŃii fizice
unei alte persoane.
3.CondiŃilei speciale de validitate
Acestea trebuie îndeplinite numai pentru anumite acte juridice civile dintre
care enumeram:
- pentru actele al căror obiect constă în «a da» sau «a face», se cere ca obiectul
sã constea într-un fapt personal al celui ce se obligã. Nimeni nu poate fi obligat prin
voinŃa altei persoane. Promisiunea faptei altuia nu reprezintă o excepŃie de la acest
principiu.
- la actele juridice translative sau constitutive de drepturi reale, se mai cere o
condiŃie cu privire la obiectul obligatiei de a da: cel ce se obligã a da trebuie sã fie
titularul dreptului respectiv. Într-adevăr, conform principiului “nimeni nu poate
transmite mai multe drepturi decât are”, vânzarea lucrului altuia este un act juridic nul
pentru obiect, imposibil din punct de vedere juridic. Dacă însă cumpărătorul are
cunoştinŃă despre faptul că bunul nu se află în proprietatea vânzătorului, actul juridic
poate fi considerat valabil încheiat, sub condiŃia suspensivă a procurării dreptului de
proprietate de câtre vânzător.
2.5. Cauza
1. NoŃiune
Cauza constă în scopul urmărit la încheierea unui act juridic civil. Împreună
cu consimŃământul, cauza formează voinŃa juridică.
2. Structura
NoŃiunea de cauză cuprinde două elemente: cauza imediată şi cauza mediată.
Scopul imediat - cauza proximă - numit şi scopul obligaŃiei, este un element
abstract şi invariabil, în cadrul unei anumite categorii de acte juridice.
- în contractele sinalagmatice, cauza consimŃământului fiecărei părŃi constă în
reprezentarea, adică prefigurarea mintala a contraprestaŃiei (o parte se obligă ştiind că
şi cealaltă parte se obliga, la rândul ei);
- în actele cu titlu gratuit, scopul imediat îl reprezintă intenŃia de a gratifica (animus
donandi);
- în actele reale, scopul imediat îl reprezintă prefigurarea remiterii lucrului, bunului;
52
- în contractele aleatorii, este cauza imediată riscul, adică prefigurarea unei
împrejurari viitoare si incerte, de care depinde şansa câştigului, respectiv riscul
pierderii.
Scopul mediat - causa remota - numit şi scopul actului juridic, constă în
motivul determinant al încheierii unui act juridic civil; acest motiv se referă fie la
însuşirile unei prestaŃii, fie la calităŃile persoanei.Scopul mediat se caracterizeaza prin
aceea ca este concret si variabil de la o categorie la alta de acte juridice civile, si chiar
in cadrul aceleiasi categorii de acte de drept civil. Spre exemplu, o persoană vinde un
autoturism pentru că doreşte să îşi cumpere altul , altă persoană vinde pentru că
doreşte să-şi achite o datorie din banii obŃinuŃi etc.
3.CondiŃiile de valabilitate
- Să existe: Această condiŃie a cauzei actului juridic civil - este consacrată
expres, în art.966 Codul civil “ObligaŃia fără cauză....nu poate avea nici un efect”.
Când lipsa cauzei se datorează lipsei de discernământ, ambele elemente ale
cauzei - scopul mediat şi scopul imediat – lipsesc; iar lipsa cauzei va atrage nulitatea
relativă a actului juridic civil.
Când lipsa cauzei se datorează:
- lipsei contraprestaŃiei (în contractele sinalagmatice);
- lipsei predării bunului (în actele reale);
- lipsei riscului (în contractele aleatorii);
- lipsei intenŃiei de a gratifica (în contractele cu titlu gratuit)
sancŃiunea aplicabilă este aceea a nulităŃii absolute.
Spre exemplu,dacă una dintre părŃi vinde un bun fără a pretinde nici un preŃ
pentru acesta şi fără să existe intenŃia de a gratifica cealaltă parte, contractul va fi nul
ca act de vânzare pentru lipsa cauzei.
- Să fie reală - prevăzută în art.966 Codul civil “ObligaŃia....fondată pe o
cauză falsă...nu poate avea nici un efect”. Cauza este falsă când există eroare asupra
motivului determinant care este tocmai scopul mediat. Falsitatea cauzei atrage
nulitatea relativă a actului juridic civil.
- Să fie licită şi morală- prevăzută expres în acelaşi art.966 Codul civil:
“ObligaŃia nelicită, nu poate avea nici un efect”. Art.968 Codul civil prevede “Cauza
este nelicită când este prohibită de lege, când este contrarie bunelor moravuri şi
ordinii publice”.
Ilicit poate fi doar scopul mediat.
4.Proba
Cauza este prezumată până la dovada contrarie- art.967 Codul civil prevede:
“ConvenŃia este valabilă , cu toate că, cauza nu este expresă”.
Se institue astfel două prezumŃii relative (împotriva cărora este admisibilă
proba contrară):
- prezumŃia de valabilitate a cauzei , indiferent că se menŃionează sau nu
- prezumŃia de existenŃă a cauzei; cauza nu trebuie dovedită (ea este
prezumată de lege).
53
Prin urmare, cine invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei actului juridic, acela
trebuie să dovedească aceasta. InexistenŃa şi falsitatea cauzei pot fi probate prin
dovedirea lipsei discernământului, lipsei unui element esenŃial la încheierea actului
juridic, ori erorii asupra mobilului determinant. Caracterul ilicit sau imoral al cauzei
pot fi dovedite prin orice mijloc de probă.
2.6. Forma
1. NoŃiune
Prin forma actului juridic civil se înŃelege acea condiŃie care constă în
modalitatea de exteriorizare a manifestării de voinŃă cu intenŃia de a crea, modifica
sau stinge un raport juridic civil concret.
În doctrină, expresia “forma actului juridic civil” este folosită două sensuri:
- în sens restrâns - se desemnează modalitatea de exteriorizare a voinŃei juridice;
- în sens larg - se desemnează trei categorii de forme:
- forma cerută pentru valabilitatea actului
- forma cerută pentru probarea actului
- forma cerută pentru opozabilitatea actului faŃă de terŃe persoane.
Principiul consensualismului
Consensualismul este principiul potrivit cãruia un act juridic civil este valabil
încheiat prin simpla manifestare de voinŃã a pãrŃilor, indiferent de forma în care ea se
exteriorizeazã (solo consensu). Deci, pentru a produce efecte juridice, manifestarea de
voinŃă nu trebuie să îmbrace o formă specială. Acest principiu nu este consacrat expres,
cu caracter general, de către Codul civil, dar când legiuitorul a vrut ca principiul
consensualismului să nu se aplice, a prevăzut aceasta în mod expres.
54
Legiuitorul a prevăzut pentru unele acte juridice civile necesitatea încheierii
lor într-o anumită formă solemnă, cerută ca o condiŃie de validitate a actului (ad
validitatem sau ad solemnitatem). Legiuitorul a instituit această formă Ńinând seama de
anumite raŃiuni, cum sunt: prevenirea părŃilor asupra importanŃei unor acte juridice
civile şi exercitarea controlului asupra actelor care interesează nu numai părŃile, ci
întreaga societate (de exemplu, înstrăinarea terenurilor).
Caracterele juridice ale acestei forme:
- este un element constitutiv al actului juridic - care atrage nulitatea absolută în caz de
nerespectare;
- este incompatibilă cu manifestarea tacită de voinŃă - deoarece această formă
presupune manifestarea expresă de voinŃă;
- este exclusivă - adică pentru un anumit act juridic civil solemn trebuie îndeplinită o
anumită formă, cea autentică (excepŃie face testamentul).
CondiŃii ce trebuie respectate pentru asigurarea formei ad validitatem:
- întregul act trebuie să îmbrace forma cerută pentru valabilitatea sa;
- actul aflat în interdependenŃă cu actul solemn trebuie să îmbrace şi el forma
solemnă;
- actul care determină ineficacitatea unui act solemn trebuie, în principiu să îmbrace şi
el forma specială solemnă.
AplicaŃii ale formei ad validitatem
Sunt acte solemne:
- donaŃia- art.813 Codul civil;
- subrogarea în drepturile creditorului consimŃită de debitor;
- ipoteca convenŃională (art.1772 Codul civil);
- testamentul;
- actele juridice între vii de înstrăinare a terenurilor de orice fel;
- contractele de arendare scrise;
- revocarea expresă a unui legat;
- renunŃarea expresă la succesiune;
- acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar;
- actele constitutive ale asociaŃiilor şi fundaŃiilor;
- actul constitutiv al societăŃilor comerciale.
2.Forma cerută ad probationem
Uneori, chiar pentru actele juridice consensuale, legea sau voinŃa părŃilor
poate să impună încheierea actului juridic într-o anumită formă (scrisă) necesară nu
pentru validitatea actului juridic ca atare (ca negotium) ci doar pentru dovedirea
existenŃei si conŃinutului acestuia (ad probationem). Forma cerută ad probationem se
justifică, de asemenea, prin importanŃa anumitor acte juridice civile, precum şi prin
aceea că oferă securitate juridică circuitului civil.
Caracterele juridice ale acestei forme:
- este obligatorie, sub acest aspect se aseamănă cu cerinŃa ad validitatem;
- nerespectarea ei atrage sancŃiunea inadmisibilităŃii dovedirii actului cu alt mijloc de
probă, ceea ce nu afectează producerea de efecte juridice;
55
- reprezintă o excepŃie de la principiul consensualismului (deoarece actul trebuie să
îmbrace forma scrisă.
AplicaŃii ale formei ad probationem:
- art. 1191 alin.1 Codul civil: “” Dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare
ce depăşeşte suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât
prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată;
- depozitul voluntar (art.1597);
- tranzacŃia (art.1705);
- contractul de închiriere de locuinŃe;
- contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor (L.8/1996 art.42 şI art.68 al.2);
- contractul de reprezentare teatrală sau de execuŃie muzicală (L.8/1996 art.69 al.1);
- contractul de asigurare (L.136/1996 art.10).
56
3.1. Termenul
1. NoŃiune
Termenul - dies - este un eveniment, viitor şi sigur ca realizare, până la care
este amânată fie începerea, fie încetarea exerciŃiului drepturilor subiective şi
executării obligaŃiilor civile.
Regulile generale privind termenul se găsesc în Codul civil, art.1022-1025.
Regulile speciale privind această modalitate se găsesc fie în Codul civil, fie în alte
acte normative - izvoare de drept civil.
2.Clasificare
- După izvorul său, termenul poate fi:
- termen legal, stabilit de lege. Astfel sunt, de exemplu, termenele de prescripŃie;
- termen convenŃional sau voluntar, stabilit de părŃile actului juridic civil. Din această
categorie face parte majoritatea termenelor;
- termen judiciar (de graŃie), acordat de instanŃă debitorului.Potrivit Codului civil,
instanŃa poate acorda debitorului, Ńinând cont de situaŃia patrimonială a acestuia, un
termen suplimentar pentru executarea obligaŃiei şi amână astfel executarea silită a
obligaŃiei.
- În funcŃie de cunoaşterea, la data încheierii actului,a momentului împlinirii
sale, avem:
- termen cert, când momentul împlinirii sale este cunoscut la data încheierii actului
juridic (de exemplu, 10 iunie 2008);
- termen incert, a cărui împlinire nu este cunoscută, ca dată calendaristică, deşi
realizarea sa este sigură (de exemplu,data morŃii creditorului rentei viagere).
-În funcŃie de titularul beneficiului termenului distingem:
- termen în favoarea debitorului, care este regula (art.1024 Codul civil);
- termen în favoarea creditorului (în cazul contractului de depozit, în care termenul
este în favoarea deponentului ca regulă);
- termen în favoarea ambelor părŃi (exemplu: termenul dintr-un contract de asigurare).
ImportanŃa acestei clasificări constă în faptul că - numai cel ce are de
partea sa, beneficiul termenului poate renunŃa la acest beneficiu. În acest caz,
obligaŃia devine deîndată exigibilă ca o obligaŃie pură şi simplă. Astfel, de
exemplu, într-un contract de împrumut fără dobândă, termenul la care suma trebuie
restituită este dispus în beneficiul debitorului. Ca urmare, numai acesta poate
renunŃa la beneficiul termenului, plătind înainte de împlinirea acestuia. Creditorul
nu poate pretinde plata înainte de împlinirea termenului, deoarece acesta nu a fost
stipulat în favoarea sa. Dar, dacă împrumutul s-a acordat cu dobândă, termenul este
stipulat în favoarea ambelor părŃi, astfel încât nici una nu poate renunŃa la termen
fără acordul celeilalte.
- După criteriul efectului său, termenul este:
-Termenul suspensiv - amână începutul exerciŃiului dreptului subiectiv şi executării
obligaŃiei corelative, până la îndeplinirea lui. De exemplu, într-un contract de
vânzare-cumpărare, părŃile prevăd ca preŃul să se achite după două săptămâni de la
momentul încheierii actului.
57
-Termenul extinctiv - amână stingerea exerciŃiului dreptului subiectiv şi executării
obligaŃiei corelative, până la împlinirea lui. Spre exemplu, într-un contract de rentă
viageră debitorul se obligă să plătească periodic creditorului o sumă de bani, până la
moartea acestuia din urmă. Termenul contractual (moartea creditorului) este extinctiv.
3. Efectele termenului
Aşa cum am văzut, termenul influenŃează doar executarea actului juridic
civil, nu şi existenŃa sa. Deci, dreptul subiectiv civil şi obligaŃia corelativă, afectate de
termenul suspensiv, există.
Ca urmare, termenul suspensiv întârzie începutul executării dreptului
subiectiv şi executării obligaŃiei corelative. ConsecinŃele acestui fapt sunt:
dacă debitorul îşi execută obligaŃia înainte de scadenŃă (adică înainte de împlinirea
termenului suspensiv), el va face o plată valabilă. Aceasta echivalează cu renunŃarea
la beneficiul termenului şi, după cum am arătat, este posibil numai dacă termenul a
fost prevăzut în interesul debitorului;
înainte de împlinirea termenului suspensiv, titularul dreptului poate face acte de
conservare-de exemplu, poate cere înscrierea unei ipoteci;
înainte de împlinirea termenului suspensiv, creditorul nu poate cere de la debitor
plata;
termenul de prescripŃie extinctivă, în cazul drepturilor care decurg din acte juridice
afectate de termene suspensive, începe să curgă de la data împlinirii acestora. Spre
exemplu, prescripŃia extinctivă a dreptului creditorului de a-l acŃiona în judecată pe
debitorul său începe să curgă la momentul în care obligaŃia a ajuns la scadenŃă şi nu a
fost executată.
până la împlinirea termenului suspensiv, compensaŃia, ca mod de stingere a
obligaŃiilor civile (care presupune existenŃa unor datorii reciproce ale celor două părŃi
contractante) nu poate interveni, întrucât una din obligaŃii nu este exigibilă.
Pe de altă parte, termenul extinctiv marchează stingerea dreptului subiectiv şi
a obligaŃiei corelative. De exemplu, împlinirea termenului contractului de închiriere
marchează încetarea dreptului de a folosi bunul închiriat şi a obligaŃiei de a asigura
folosinŃa liniştită a acestuia.
3.2. CondiŃia
1. NoŃiune
Conditia este un eveniment viitor si nesigur în ce priveşte realizarea sa, de
care depinde însãşi existenŃa actului juridic (adicã naşterea ori desfiinŃarea sa).
Termenul se traduce prin “când”, condiŃia prin “dacă”.
Regulile generale privind condiŃia sunt stabilite în Codul civil: “Despre
obligaŃiile condiŃionale” (SecŃiunea I-a Cap.VI din Titlul III – “Despre contracte şi
convenŃii.”
2. Clasificare
- Din punct de vedere al modului de formulare, condiŃia poate fi pozitivă şi
negativă.
58
Astfel condiŃia pozitivă este cea care constă în îndeplinirea unui eveniment
viitor şi nesigur, în timp ce condiŃia negativă constă în neîndeplinirea unui asemenea
eveniment.
Spre exemplu, “îŃi donez autoturismul dacă vei obŃine permisul de
conducere” este un angajament afectat de o condiŃie pozitivă. Un exemplu de condiŃie
negativă este: “îŃi donez bicicleta dacă în următorul an nu mi se va naşte un fiu”.
Cea mai importantă consecinŃă a calificării condiŃiei ca fiind pozitivă sau
negativă constă în felul în care aceasta se consideră îndeplinită sau neîndeplinită.
Astfel, dacă s-a prevăzut că evenimentul trebuie să aibă loc într-un anumit termen şi
acest termen a expirat fără ca evenimentul să fi avut loc, condiŃia pozitivă se socoteşte
neîndeplinită, iar dacă nu s-a prevăzut vreun termen, condiŃia pozitivă se socoteşte
neîndeplinită numai atunci când este sigur că evenimentul nu se va mai produce.
Dimpotrivă, dacă s-a prevăzut că evenimentul nu trebuie să aibă loc într-un anumit
termen, condiŃia negativă se socoteşte îndeplinită abia la expirarea termenului, chiar
dacă încă înaintea acestui moment devenise clar că evenimentul nu se va mai produce.
Dacă nu s-a prevăzut nici un termen, condiŃia negativă se socoteşte îndeplinită numai
atunci când evenimentul este cu neputinŃă să se mai producă.
- După criteriul legăturii cu voinŃa părŃilor a realizării evenimentului
condiŃia este cauzală, mixtă, potestativă.
- Este cauzală acea condiŃie a cărei realizare depinde de hazard, de întâmplare,
independenŃă de voinŃa părŃilor. Exemplu : „dacă va ploua”.
- Este mixtă condiŃia a cărei realizare depinde de voinŃa uneia din părŃi şi de voinŃa
unei alte persoane, determinată.Exemplu: « îŃi cumpăr maşina, dacă unchiul meu îmi
va împrumuta bani”.
- CondiŃia potestativă este de două feluri:
potestativă pură - a cărei realizare depinde exclusiv de voinŃa unei părŃi:
- dacă depinde de voinŃa debitorului, condiŃia este nulă (« îŃi vând dacă vreau »). Cel
care a formulat această condiŃie nu a urmărit, de fapt, să se angajeze din punct de
vedere juridic.
- dacă îndeplinirea condiŃiei depinde de voinŃa creditorului, angajamentul este valabil:
“îŃi voi vinde apartamentul, dacă vei dori să-l cumperi”.
potestativă simplă, a cărei realizare depinde de voinŃa unei părŃi şi de un fapt
exterior sau de voinŃa unei persoane nedeterminată.Exemplu: “Dacă mă voi căsători“
sau “dacă mi se va acorada o mărire de salariu”.
- Din punct de vedere al posibilităŃii realizării lor, condiŃiile sunt posibile şi
imposibile
Imposibilitatea de realizare poate fi materială sau juridică. Aprecierea acestui criteriu
se face la momentul încheierii actului juridic. CondiŃia imposibilă atrage anularea
actului juridic în care a fost stipulată.
- După conformitatea lor cu legea şi morala, distingem între condiŃii licite şi
morale, respectiv condiŃii ilicite şi imorale. CondiŃiile ilicite şi imorale afectează
valabilitatea întregului act juridic. Actul juridic în care se prevede naşterea unui drept
condiŃionată de realizarea unei condiŃii imposibile, imorale sau ilicite este nul absolut.
Dacă se prevede că stingerea dreptului respectiv va depinde de realizarea unei
59
condiŃii imposibile, ilicite sau imorale, se va considera că actul juridic este încheiat
pur şi simplu.
După criteriul efectului, este:
- Este suspensivă acea condiŃie de a cărei îndeplinire depinde naşterea actului juridic
(art.1017 Codul civil prevede: “de care depinde perfectarea actului”). Astfel, până la
realizarea ei, existenŃa drepturilor subiective civile şi a obligaŃiilor corelative ale
părŃilor este amânată. Exemplu:“IŃi vând apartamentul dacă voi fi transferat cu
serviciul până la începutul anului viitor ”.
- Este rezolutorie acea condiŃie de a cărei îndeplinire depinde desfiinŃarea actului
juridic civil. Potrivit Codului civil, “CondiŃia rezolutorie este aceea care supune
desfiinŃarea obligaŃiei la un eveniment viitor şi necert”.Astfel, drepturile subiective şi
obligaŃiile corelative ale părŃilor sunt considerate că există şi se execută până la
îndeplinirea condiŃiei. Dar împlinirea condiŃiei, dacă se va produce, va conduce la
desfiinŃarea tuturor acestor efecte, în mod retroactiv, ca şi cum între părŃi nu ar fi
intervenit niciodată actul juridic respectiv. Exemplu „ÎŃi vând autoturismul, dar dacă
nu îmi pot achiziŃiona unul nou în două săptămâni, vânzarea se desfiinŃează ».
3. Efectele condiŃiei
Principiile care guvernează efectele condiŃiei sunt:
- CondiŃia influeŃează însăşi existenŃa actului juridic civil, spre deosebire de termen,
care priveşte numai executarea;
- CondiŃia produce efecte retroactive.
În analiza efectelor condiŃiei, ca modalitate a actului juridic, distingem:
- între condiŃia suspensivă şi cea rezolutorie;
- între perioada anterioară împlinirii condiŃiei şi perioada ulterioară împlinirii
condiŃiei.
a) -Până la împlinirea condiŃiei suspensive efectele actului juridic sunt
suspendate în existenŃa lor.Astfel:
creditorul nu poate cere executarea obligaŃiei;
dacă debitorul totuşi plăteşte, el poate cere restituirea prestaŃiei, pentru că a făcut o
plată nedatorată;
creditorul poate să solicite şi să obŃină garanŃii pentru creanŃa sa (ipoteca, gaj etc.);
prescripŃia extinctivă nu începe să curgă, dreptul la acŃiune nefiind născut;
compensaŃia nu poate opera.
-Dacă condiŃia suspensivă s-a împlinit, actul juridic este considerat
retroactiv, că a fost un act pur şi simplu. Acesta este principiul retroactivităŃii
efectelor condiŃiei suspensive.
Astfel, plata făcută de către debitor anterior îndeplinirii condiŃiei, deşi până acum
nevalabilă, se transformă în plată valabilă. De la principiul retroactivităŃii efectelor
condiŃiei suspensive există însă unele excepŃii:
- prescripŃia extinctivă începe să curgă doar de la împlinirea condiŃiei;
- fructele culese de înstrăinător rămân ale sale, cu toate că dreptul său dispare cu efect
retroactiv.
60
- În cazul în care condiŃia suspensivă nu este îndeplinită, părŃile sunt repuse în
situaŃia anterioară încheierii actului juridic civil. Aşadar:
- prestaŃiile executate trebuie să fie restituite;
- garanŃiile constituite trebuie să fie desfiinŃate.
b) - În ceea ce priveşte condiŃia rezolutorie, până la împlinire ea nu produce
nici un efect;proprietarul sub condiŃie rezolutorie se comportă ca un proprietar pur şi
simplu. Cine datorează sub condiŃie rezolutorie, datorează pur şi simplu.
- Efectul condiŃiei rezolutorii după împlinirea acesteia este desfiinŃarea,
retroactivă, a actului. Ca atare, părŃile îşi vor restitui una alteia prestaŃiile primite.
Există însă şi unele excepŃii de la retroactivitate:
- Spre exemplu, dacă bunul vândut sub condiŃie rezolutorie piere înainte de împlinirea
condiŃiei, pieirea va fi suportată de către cumpărător, chiar dacă ulterior condiŃia se
împlineşte.
- De asemenea, tot ca o excepŃie de la regula retroactivităŃii, nu se vor restitui nici
fructele culese de către dobânditor, chiar dacă condiŃia rezolutorie s-a îndeplinit.
- În cazul în care condiŃia rezolutorie nu s-a realizat, suntem în prezenŃa
consolidării retroactive a actului juridic.
3.3. Sarcina
1. NoŃiune
Sarcina este o obligaŃie (de a da, a face sau a nu face ceva) impusã de cãtre
dispunãtor gratificatului în actele juridice cu titlu gratuit (donaŃii sau legate testamentare).
Spre deosebire de termen si condiŃie care pot afecta orice act juridic civil, sarcina
poate afecta numai liberalitãŃile.
Codul civil nu conŃine o reglementare generală a sarcinii, aşa cum există
pentru termen şi condiŃie. Codul cuprinde numai aplicaŃii ale acestei modalităŃi, în
materia donaŃiei şi în cea a legatului : ”donaŃiunea între vii se revocă, pentru
neîndeplinirea condiŃiilor cu care s-a făcut, …” sau: ”când donaŃiunea este revocată
pentru neîndeplinirea condiŃiilor, bunurile reintră în mâna donatorului, libere de orice
sarcină şi ipotecă.”
61
2.Clasificare
- În funcŃie de persoana beneficiarului, sarcina este:
- în favoarea dispunătorului. Spre exemplu, A îi donează lui B autoturismul, cu
Sarcina pentru donatar de a îl transporta atunci când va avea nevoie;
- în favoarea gratificatului; Astfel, A îl desemnează pe B, prin testament, beneficiar al
întregii sale averi, cu sarcina pentru B de a se căsători ;
- în favoarea unei terŃe persoane. Astfel, A îi donează lui B un calculator, cu sarcina
de a-l instrui şi pe C în utilizarea acestuia.
- Din punctul de vedere al valabilităŃii lor, sarcinile pot fi: imposibile (care
nu pot fi îndeplinite), ilicite (care contravin dispoziŃiilor legale), imorale (care încalcă
bunele moravuri) sau, dimpotrivă, sarcini posibile, licite şi morale.
3. Efecte
Sarcina nu afectează valabilitatea actului juridic ce o conŃine; ea afectează
numai eficacitatea actului juridic.
În caz de neîndeplinire a sarcinii, dispunătorul sau moştenitorii acestuia pot
opta între:
- revocarea liberalităŃii pentru neexecutarea sarcinii, cu consecinŃa reîntoarcerii
bunului sau bunurilor la masa patrimonială a dispunătorului;
- acŃiunea în executarea în natură a sarcinii (atunci când aceasta nu constă într-o
obligaŃie de “a face”, care nu se poate executa silit).
Dacã gratificatul îndeplineşte sarcina, actul juridic gratuit se consolideazã, ca
şi când ar fi fost un act pur si simplu.
63
ExcepŃii
De la principiul “pacta sunt servanda” există unele excepŃii şi anume în
cazurile în care efectele actelor nu se produc aşa cum au dorit părŃile la încheierea lor,
aceste efecte fiind ori mai restrânse ori mai întinse, independent de voinŃa uneia sau a
ambelor părŃi.
Cazuri de restrângere a forŃei obligatorii
Constituie cazuri de restrângere a forŃei obligatorii acele ipoteze în care actul
juridic civil încetează înainte de termen, din cauza dispariŃiei unui element al său:
- încetarea contractului de mandat din cauza morŃii, interdicŃiei, insolvabilităŃii şi
falimentului mandantului ori mandatarului, după caz (art.1552 pct.3 Codul civil);
- încetarea contractului de locaŃiune “când lucrul a pierit în total sau s-a făcut
netrebnic spre obişnuita întrebuinŃare” (art.1439 alin.1 Codul civil);
În astfel de situaŃii, executarea contractului nu mai poate continua din motive
obiective, independente de voinŃa părŃilor.
Cazuri de extindere a forŃei obligatorii
Constituie cazuri de extindere a forŃei obligatorii acele ipoteze în care actul
juridic civil este prorogat (prelungit) din unul din următoarele considerente:
- prorogarea (prelungirea) efectelor actului juridic, prin efectul legii, peste termenul
stipulat de părŃi: exemplu cazul prelungirii contractelor de închiriere la care se referă
art.1 din Legea nr.17/1994;
- prelungirea efectelor actului cu executare succesivă datorită suspendării temporare a
executării lui (exemplu, un caz de forŃă majoră, când intervine tot o prelungire, dar
forŃată a efectelor actului;
- teoria impreviziunii (rebus, sic non stantibus) - revizuirea efectelor actului juridic
din cauza ruperii echilibrului contractual datorată schimbării împrejurărilor avute în
vedere de părŃi, la data încheierii actului juridic.Aceasta operează pe cale
judecătorească, în cazul contractelor sinalagmatice cu titlu oneros cu executare
succesivă, în condiŃiile art. 970 şi 1085 C.civ..
3. Principiul relativitatii efectelor actului juridic civil - res inter alios acta,
aliis neque nocere, neque prodesse potest şi excepŃiile sale
Consacrarea legală a acestui principiu este este dată de conŃinutul art. 973
Cod civil potrivit căruia, “ConvenŃiile n-au efect decât între părŃile contractante”.
Principiul relativitatii efectelor actului juridic civil poate fi definit ca regula
potrivit căreia acesta produce efecte numai faŃă de autorii sau autorul actului, el
neputând să profite ori sa dăuneze altor persoane.
ÎnŃelegerea acestui principiu presupune, precizarea noŃiunilor de: părŃi; avânzi
cauză; terŃi, deoarece în raport cu un anumit act juridic toare subiectele de drept civil
se plasează în una din aceste trei noŃiuni.
Parte = este persoana care încheie actul, fie personal, fie prin reprezentare, şi
în patrimoniul ori persoana căreia se produc efectele actului juridic întrucât a
exprimat un interes personal în acel act.
Termenul “parte” desemnează atât una din părŃile unu act bilateral sau
multilateral cât şi pe autorul actului unilateral. “Parte” este persoana nu numai care
încheie direct şi personal actul juridic civil, ci parte este şi persoana care îl încheie
prin reprezentantul său.
Având cauză este persoana care, deşi n-a participat la încheierea actului,
totuşi suportă efectele acestuia, datorită legăturii sale juridice cu părŃile actului.
Există 3 categorii de avânzi - cauză: succesorii universali şi succesorii cu titlu
universal; succesorii cu titlu particular; creditorii chirografari.
Este succesor universal persoana care dobândeşte un patrimoniu, adică o
universalitate (universitas bonorum). Acesta poate fi: moştenitorul legal unic;
66
legatarul universal; persoana juridică ce dobândeşte un patrimoniu prin efectul
comasării (fuziune şi absorbŃie).
Este succesor cu titlu universal persoana ce dobândeşte o fracŃiune dintr-un
patrimoniu. Intră în această categorie : moştenitorii legali; legatarii cu titlu universal;
persoana juridică ce dobândeşte o parte din patrimoniul unei persoane juridice
divizată (total sau parŃial).
Succesorii universali şi cu titlu universal formează o singură categorie de
avânzi-cauză deoarece între ei există numai o deosebire cantitativă, nu calitativă. Din
punct de vedere juridic, succesorii universali şi cu titlu universal sunt continuatori ai
personalităŃii autorului lor. Calitatea lor de a fi avânzi- cauză constă în aceea că actul
juridic încheiat de autorul lor îşi produce efectele şi faŃă de ei. Aceşti succesorii
preiau în principiu toate drepturile şi obligaŃiile autorului, sau o parte a lor (spunem în
principiu pentru că nu se transmit drepturile strâns legate de persoana autorului care
sunt drepturi incesibile). Astfel, prin actele încheiate pe parcursul vieŃii unei persoane,
aceasta îşi poate mări sau diminua patrimoniul, ceea ce se va repercuta asupra
cuantumului averii succesorale.
În concluzie, deşi nu au luat parte la actele încheiate de autorul lor (de către
cel pe care îl moştenesc), aceste acte îi vor avantaja sau dezavantaja pe succesori. De
aceea, principiul relativităŃii este respectat, întrucât succesorii sunt continuatorii
autorului lor, în patrimoniul lor transmiŃându-se direct drepturile şi obligaŃiile
acestuia.
Succesorii cu titlu particular - sunt persoane care dobândesc un anumit drept,
privit individual (ut singuli). Sunt astfel:cumpărătorul; donatarul; legatarul cu titlu
particular; persoana juridică ce dobândeşte activul net ca efect al dizolvării altei
persoane juridice .
Calitatea sa de având cauză nu se apreciează în raport cu actul prin care a
dobândit un anumit drept (în acest caz având poziŃia juridică de parte), ci în raport cu
actele anterioare ale autorului, referitoare la acelaşi drept sau bun, încheiate cu alte
persoane, respectându-se şi cerinŃele de publicitate, dacă legea le cere.
Exemplu: cel prevăzut de art.1441 Codul civil, privindu-l pe cumpărătorul
unui bun ce formează obiectul unui contract de locaŃiune anterior.
Creditorii chirografori - sunt acei creditori care nu au o garanŃie reală pentru
creanŃa lor (gaj ori ipotecă). Aceşti creditori au garantată creanŃa doar cu un drept de
“gaj general”, potrivit art.1718 Codul civil care prevede “oricine este obligat personal,
este Ńinut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile şi imobile,
prezente şi viitoare”. Ei sunt creditorii care nu dispun decât de o chitanŃă scrisă de
mână. De altfel, denumirea de “chirografari” provine din punct de vedere etimologic
din alăturarea cuvintelor greceşti: cheir, cheiros (= mână) şi grapein (= a scrie).
Ei au calitate de avânzi cauză faŃă de debitorii lor deoarece ei suportă
influenŃa actelor juridice patrimoniale încheiate de debitori cu alte persoane, prin care
activul patrimonial deci “gajul general”, se măreşte sau se micşorează.
Totuşi, calitatea de având cauză a creditorului încetează faŃă de actele
încheiate de debitor în frauda intereselor sale. Împotriva acestor acte (faŃă de care
devine terŃ), creditorul chirografor poate intenta acŃiunea revocatorie sau pauliană
67
(potrivit art.975 Codul civil) sau acŃiunea în declararea simulaŃiei (art.1175 Codul
civil).
TerŃii sunt persoanele străine de actul juridic şi faŃă de care nu se produc
efectele unui act juridic la care n-au participat. Prin aplicarea principiului relativităŃii,
asupra lor nu se pot produce nici un fel de efecte, nici favorabile nici defavorabile, ale
încheierii actului juridic.
Putem menŃiona că, între “avânzi cauză” şi “terŃi” poate exista un transfer, în
sensul că, aceeaşi persoană poate fi având cauză în raport cu un anumit act juridic
civil al autorului său şi să fie terŃ în raport cu alt act juridic, încheiat de acelaşi autor.
ExcepŃii
ExcepŃiile de la acest principiu sunt tocmai cazurile în care actul juridic civil
ar produce efecte şi faŃă de alte persoane decât părŃile, prin voinŃa părŃilor actului.
ExcepŃiile prevăzute de literatura juridică sunt aparente şi reale:
ExcepŃii aparente
SituaŃia avânzilor cauză:
- succesorii universali şi cu titlu universal sunt “continuatori” ai autorilor lor,
fiind, deci, asimilaŃi părŃilor;
- succesorii cu titlu particular, iau locul (în măsura arătată) părŃii actului
juridic;
- creditorii chirografori - pe de o parte, actul încheiat de debitor nu dă naştere
la drepturi şi obligaŃii pentru ei, direct ci pentru debitor, şi pe de altă parte, dreptul de
a ataca actul fraudulos izvoreşte lege, iar nu din actul debitorului încheiat cu terŃul.
Aşadar, avânzii-cauză reprezintă o categorie intermediară de persoane între
părŃi şi treŃi, asupra cărora efectele actului juridic se produc nu prin derogare de la
principiul relativităŃii, ci tocmai în virtutea acestui principiu.
Promisiunea faptei altuia (numită şi convenŃie de porte-fort)
Aceasta constă în convenŃia prin care o parte - promitentul - se obligă faŃă de
cealaltă parte - creditorul promisiunii - să determine pe o a treia persoană - terŃ - să
ratifice actul încheiat în absenŃa sa.
Este o excepŃie aparentă, deoarece, ceea ce se promite este propria faptă a
promitentului, de a determina pe cineva să adere la un act. Deci terŃul va fi obligat
numai dacă se obligă personal ori prin reprezentant, ratificând actul care, până la acel
moment, îi este inopozabil; deci “terŃul” devine “parte” în act prin voinŃa sa iar dacă
terŃul nu ratifică actul, promitentul este Ńinut să-l despăgubească pe creditor.
SimulaŃia
SimulaŃia este operaŃiunea în care printr-un act aparent, public, dar mincinos,
nereal se crează o altă situaŃie decât cea stabilită printr-un act ascuns, secret, dar
adevărat. De multe ori simulaŃia ascunde o intenŃie de fraudă. SimulaŃia se utilizează
şi pentru fraudarea creditorilor. SimulaŃia îmbracă trei forme:
a) actul fictiv (actul public e încheiat numai de formă, fiind contrazis de actul
secret, numit şi “contraînscris”);
b) actul deghizat (în actul public se indică un anumit act - spre exemplu
vânzare-cumpărare, pe când în actul secret se arată adevăratul act dorit de părŃi - spre
exemplu o donaŃie);
68
c) interpunerea de persoane - prete-nom (prin actul secret se determină
adevăratele “părŃi”, altele decât cele din actul public - ambele ori măcar una din
ele).Între părŃi produce efecte actul adevărat, secret, real, dar, faŃă de terŃul de bună
credinŃă, produce efecte actul public. Dacă însă terŃul ia cunoştinŃă despre actul secret,
el va avea dreptul de a opta între invocarea actului public şi a celui secret. Cu alte
cuvinte, terŃul (fie el creditor, moştenitor etc.) poate să intenteze o acŃiune în instanŃă
întemeiată pe un act juridic la care nu a luat parte: actul încheiat în secret de către
părŃile participante la simulaŃie, cel mai adesea în scopul fraudării sale.
Includem simulaŃia printre excepŃiile aparent, şi nu reale, deoarece dreptul
terŃului de a invoca actul public, ori acela de a opta între actul public şi cel secret are
ca izvor legea, iar nu convenŃia părŃilor creatoare de simulaŃie.
Reprezentarea
Reprezentarea este procedeul tehnico-juridic prin care o persoană, numită
reprezentant, încheie un act juridic în numele şi pe seama altei persoane numită
reprezentat, astfel încât efectele actului se produc direct şi nemijlocit în persoana
reprezentatului. Reprezentarea poate fi:
- convenŃională - cea care este generată de contractul de mandat (dându-se
procură);
- legală - cea care izvorăşte din lege, în sensul că reprezentantul are dreptul
de a reprezenta de la lege.
Reprezentarea este o excepŃie aparentă deoarece: în cazul reprezentării
convenŃionale - reprezentatul intră în noŃiunea de parte a actului juridic ;în cazul
reprezentării legale - dreptul de a reprezenta este dat de lege, nu prin actul altcuiva,
fără voia reprezentantului.
AcŃiunile directe
AcŃiunea directă, reprezintă dreptul la acŃiune conferit în unele cazuri
creditorului, printr-o dispoziŃie expresă a legii, de a pretinde executarea creanŃei sale
direct de la un debitor al debitorului său, deşi creditorul n-a fost parte la contractul
încheiat între debitorul său şi debitorul acestuia. Codul civil reglementează două astfel
de cazuri:
- în art.1488 Codul civil - în cazul contractului de antepriză de clădiri,
lucrătorii angajaŃi de antreprenor (care sunt terŃi fără de contract de antepriză) au
dreptul de a acŃiona direct pe beneficiarul construcŃiei (client, acesta fiind terŃ faŃă de
contractul dintre antreprenor şi lucrător) pentru plata sumelor ce li se cuvin, dar
numai în măsura în care clientul s-ar găsi dator către antreprenor, în momentul
intentării acŃiunii;
- art.1542 Codul civil alin.2 - dacă prin executarea contractului de mandat,
mandatarul şi-a substituit, pe baza unui contract separat, o altă persoană, mandantul
(în primul contract) are dreptul de a acŃiona în instanŃă pe submandatar, deşi este terŃ
faŃă de contractul prin care s-a produs substituirea.
Sunt excepŃii aparente, pentru că izvorul dreptului îl constitue legea, iar nu
actul individual, încheiat de alte persoane decât titularul dreptului subiectiv de a
exercita “acŃiunea directă”.
69
ExcepŃii reale
StipulaŃia pentru altul (contractul în favoarea unei terŃe persoane) este actul
bilateral prin care o parte - stipulantul - convine cu cealaltă parte - promitentul - ca
acesta din urmă să efectueze o prestaŃie în favoarea unei a treia persoane - terŃul
beneficiar, care nu participă la încheierea actului, nici direct, nici prin reprezentare.
Dreptul terŃului se naşte direct în patrimoniul său, în puterea convenŃiei dintre
stipulant şi promitent. Doar exerciŃiul dreptului subiectiv astfel născut depinde de
voinŃa terŃului beneficiar. În nici o ipoteză nu s-ar putea prevedea, prin contractul
încheiat între două părŃi, obligaŃii în sarcina celui de al treilea.
O aplicaŃie a acestui contract o găsim în Codul civil prin reglementarea rentei
viagere (art.1642) şi a donaŃiei cu sarcini (art.828 şi 830).
5.1. NoŃiune
LegislaŃia noastră nu cuprinde o definiŃie a nulităŃii, însă literatura de
specialitate a formulat mai multe definiŃii. Nulitatea este acea sancŃiune de drept civil,
care lipseşte actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru
încheierea sa valabilă.
Nulitatea intervine în cazul în care nu se respectă condiŃiile de validitate ale
actului juridic civil.
a) Nulitate - rezoluŃiune
RezoluŃiunea constă în desfiinŃarea unui contract sinalagmatic, cu executare
uno ictu, pentru neexecutarea culpabilă a obligaŃiilor de către una din părŃi.
Asemănări
- ambele sunt cauze de ineficacitate a actului juridic civil;
- ambele produc efect retroactiv (ex tunc);
- ambele sunt (în principiu) judiciare, deoarece presupun o hotărâre a organului de
jurisdicŃie competent.
70
Deosebiri
- dacă nulitatea presupune un act nevalabil, rezoluŃiunea presupune un act valabil
încheiat;
- dacă nulitatea se aplică oricărui act juridic civil, rezoluŃiunea priveşte doar
contractele sinalagmatice cu executare uno-ictu;
- dacă la nulitate cauzele sunt contemporane momentului încheierii actului, la
rezoluŃiune cauza - neexecutarea culpabilă de către una dintre părŃi - este ulterioară
momentului încheierii;
- prescripŃia extinctivă este supusă unor reguli diferite, în ce priveşte începutul ei.
b) Nulitate-reziliere
Rezilierea este încetarea - desfacerea - unui contract sinalagmatic, cu
executare succesivă, pentru neexecutarea culpabilă a obligaŃiilor de către una din
părŃi. Între nulitate şi reziliere există, în esenŃă aceleaşi asemănări şi deosebiri ca şi în
cazul nulitate-rezoluŃiune, cu menŃiunea că efectele, de data aceasta, nu sunt
retroactive, ci numai pentru viitor – ex nunc.
c) Nulitate-caducitate
Caducitatea este o cauză de ineficacitate ce constă în faptul că lipseşte actul
juridic civil de orice efecte datorită intervenirii unor cauze ulterioare încheierii sale şi
independente de voinŃa autorului actului. Exemplu - o ofertă de a contracta devine
caducă atunci când, înainte de a fi fost acceptată, intervine moartea ofertantului.
Deosebiri
- nulitatea presupune un act nevalabil; caducitatea presupune un act valabil;
-nulitatea presupune cauze contemporane încheierii actului; caducitatea presupune o
cauză ulterioară încheierii acestuia şi străină de voinŃa autorului actului ;
- nulitatea retroactivează (ex tunc); caducitatea produce efecte numai pentru viitor (ex
nunc), deoarece pentru trecut nu s-au produs nici un fel de efecte ale actului;
- nulitatea are ca efect restituirea prestaŃiilor deja efectuate, în timp ce în cazul
caducităŃii această problemă nu se pune, deoarece, prin ipoteză, încă nu s-a prestat
nimic;
- nulitatea intervine ca sancŃiune pentru o conduită contrară legii, în timp ce
caducitatea nu are caracter de sancŃiune deoarece în mod obiectiv, producerea
efectelor actului nu poate avea loc.
d) Nulitate-revocare
Revocarea desemnează acea sancŃiune de drept civil care constă în înlăturarea
efectelor actului juridic civil datorită ingratitudinii gratificatului ori neexecutării
culpabile a sarcinii. De asemenea, revocarea poate interveni ca excepŃie de la
principiul irevocabiltăŃii actelor juridice.
Deosebiri
- nulitatea presupune un act nevalabil; revocarea presupune un act valabil încheiat;
- nulitatea presupune cauze contemporane momentului încheierii actului, revocarea
presupune cauze ulterioare încheierii actului;
71
- nulitatea este aplicabilă oricărui act juridic civil, revocarea se aplică, în principiu,
actelor cu titlu gratuit (liberalităŃi);
- diferă regimul prescripŃiei extinctive a acŃiunilor;
- nulitatea intervine pentru nerespectarea unor prevederi legale, în timp ce revocarea
intervine ca efect al voinŃei părŃii care o pretinde.
e) Nulitate-inopozabilitate
Inopozabilitatea (în sens restrâns) este sancŃiunea civilã care face ca un act
juridic sau situatia juridicã creatã prin acest act sã nu producã efecte şi sã nu se
impunã respectului terŃelor persoane, ca urmare a nerespectãrii de cãtre pãrŃi a
formelor de publicitate cerute de lege pentru ca actul sã fie opozabil terŃilor, sau a
lipsei ori depăşirii puterii de a reprezenta.
Deosebiri
- nulitatea presupune un act nevalabil, inopozabilitatea presupune un act valabil
încheiat;
- pentru nulitate - efectele privesc atât părŃile cât şi terŃii, pentru inopozabilitate -
efectele actului se produc faŃă de părŃi, dar nu se produc faŃă de terŃi;
- cauzele care determină nulitatea sunt contemporane încheierii actului, cauzele ce
determină inopozabilitatea constau în neîndeplinirea unor formalităŃi ulterioare
încheierii lui (ca regulă);
- nulitatea relativă poate fi “confirmată”, inopozabilitatea poate fi înlăturată prin
“ratificare”.
f) Nulitate-reducŃiune
ReducŃiunea este sancŃiunea civlă aplicabilă în cazul actelor juridice încheiate
cu nerespectrea unor interdicŃii legale ce au ca scop ocrotirea unor persoane, sau în
cazul contractelor sinalagmatice comutative, când se impune restabilirea contra-
prestaŃiilor.
Deosebiri
- sfera actelor cărora li se aplică: nulitatea poate interveni în cazul oricăror tipuri de
acte, dar reducŃiunea este limitată la liberalităŃi sau contracte comutative;
- cauzele nulităŃii sunt contemporane încheierii actului, însă cauzele reducŃiunii sunt
ulterioare şi neavute în vedere de părŃi la încheierea actului;
- motivele ce determină sancŃionarea lor: la nulitate nerespectarea condiŃiilor de
validitate, la reducŃiune fie încălcarea rezervei succesorale, fie existenŃa unei
disproporŃii vădite între contraprestaŃii.
g) Nulitate-inexistenŃă
InexistenŃa este sancŃiunea care declarã invaliditatea unui act juridic civil care
s-a îndeplinit cu neobservarea condiŃiilor esenŃiale prevãzute de lege pentru existenŃa
sa; actul inexistent nefiind o realitate juridicã, este un act aparent.
Teoria actelor inexistente este repinsă de doctrina noastră actuală ca fiind falsă
şi inutilă, întrucât regimul juridic al inexistenŃei coincide cu cel al nulităŃii absolute.
72
5.4. Clasificarea nulităŃilor
NulităŃile actelor juridice civile pot fi clasificate după mai multe criterii:
73
c) după modul de consacrare legislativă, distingem între: nulitatea expresă şi
nulitatea virtuală; acestor nulităŃi li se mai spune şi textuale, respectiv implicite.
- Este expresă (explicită ori textuală) acea nulitate care este prevazută ca
atare, într-o dispoziŃie legală. Majoritatea nulităŃilor o constituie cazurile de nulitate
expresă, prevazute fie în Codul civil, fie în alte izvoare ale dreptului civil.
De exemplu, art. 822 din Codul civil prevede: „Este nulă orice donaŃiune
făcută cu condiŃii a căror îndeplinire atârnă numai de voinŃa donatorului.”
- Este virtuala (sau implicită sau tacită) acea nulitate care nu este prevazută
expres de lege, dar rezultă din modul în care este reglementată o anumită condiŃie de
validitate a actului juridic civil, fie din scopul acesteia.
De exemplu, art. 813 Codul civil prevede: „Toate donaŃiunile se fac prin act
autentic.” Deşi textul nu o arată expres, consecinŃa nerespectării formei înscrisului
autentic este nulitatea.
77
raportului juridic să ajungă în situaŃia în care acel act nu s-ar fi încheiat. Acest
principiu este o consecinŃă a principiului retroactivităŃii efectelor nulităŃii.
„Restitutio in integrum”, ca şi retroactivitatea, priveşte efectele nulităŃii actului
juridic între părŃi şi nu faŃă de terŃi.
ExcepŃiile de la principiul ,,restitutio in integrum”.
Sunt excepŃii acele situaŃii în care, pentru anumite motive temeinice,
prestaŃiile efectuate în temeiul actului anulat nu sunt supuse restituirii, deci se menŃin
fie total, fie numai în parte.ExcepŃiile de la ,,restitutio in integrum” sunt în acelaşi
timp şi excepŃii de la retroactivitatea efectelor nulităŃii.În doctrină şi în practică sunt
considerate excepŃii de la ,,restitutio in integrum”:
- cazul incapabilului, care este Ńinut să restituie prestaŃiile primite numai în
măsura îmbogăŃirii sale, adică numai în măsura în care a profitat de avantaje
patrimoniale de pe urma încheierii actului juridic.
- cazul aplicării principiului ,,nemo auditur propriam turpetudinem allegans”
(nimănui nu-i este îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine ori imoralitate
pentru a obŃine protecŃia unui drept).
78
- cazul aplicării art.20, alin 2) din Decretul nr.31/1954: ,,Dacă cel declarat
mort este în viaŃă, se poate cere oricând anularea hotărârii prin care s-a declarat
moartea”, iar în continuare, dispune: ,,Cel care a fost declarat mort poate cere, după
anularea hotărârii declarative de moarte, înapoierea bunurilor sale. Cu toate acestea,
dobânditorul cu titlul oneros nu este obligat să le înapoieze, decât dacă se va face
dovada că la data dobândirii ştia că persoana declarată moartă este în viaŃă.
- cazul subdobânditorului de bună credinŃă şi cu titlu oneros al unui
imobil.Nu se aplică excepŃia în cazul terŃului achizitor, cu titlu oneros, care a cunoscut
nevalabilitatea actului de proprietate, deci a fost de rea credinŃă. Numim
“subdobânditor” persoana care dobândeşte, cumpără, primeşte cadou, moşteneşte,etc.,
bunul de la dobânditor. Subdobânditorul este terŃ faŃă de primul act juridic, în temeiul
căruia bunul a fost pentru prima dată înstrăinat.
79
Principiul răspunderii civile delictuale
Principiul are în vedere pe incapabilul minor. Între principiul răspunderii
civile delictuale şi principiul ocrotirii minorului – consacrat în art.1159 C. Civ., are
prioritate primul principiu care echivalează, practic, cu menŃinerea actului anulabil, că
cea mai bună reparare a prejudiciului ce s-ar produce co-contractului prin fapta ilicită
a minorului (în acest sens, art.1162 C. Civ. dipune: ,,Minorul nu are acŃiunea în
rescizuine contra obligaŃiilor ce rezultă din delictele sale”).
80
BIBLIOGRAFIE
81