1.

Teste grilă
1. Dreptul de proprietate este dreptul real care conferă titularului:
a) prerogativa posesiei, folosinţei şi dispoziţiei materiale;
b) prerogativa posesiei, folosinţei şi dispoziţiei juridice;
c) prerogativa posesiei, folosinţei şi dispoziţiei.

2. Sunt caractere juridice ale dreptului de proprietate:

a) caracterul absolut;
b) caracterul netransmisibil;
c) caracterul imprescriptibil.

3. Dreptul de proprietate este absolut în sensul că:

a) este opozabil inter partes;
b) nu se pierde prin neuz;
c) conferă titularului exerciţiul integral al tuturor atributelor
dreptului de proprietate.

4. Drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în cartea funciară

se dobândesc astfel (art. 885 C. civ.):
a) faţă de părţi, de la data înscrierii lor în cartea funciară;
b) faţă de terţi, de la data actului translativ de drepturi reale;
c) între părţi şi faţă de terţi prin înscrierea lor în cartea funciară.

5. Reprezintă caractere juridice ale dreptului de proprietate:

a) caracterul exclusiv, absolut şi imprescriptibil;
b) caracterul exclusiv, absolut şi netransmisibil;
c) caracterul exclusiv, absolut şi perpetuu.

6. Caracterul exclusiv al dreptului de proprietate:

a) conferă dreptului de proprietate şi caracterul inviolabil;
b) îl îndreptăţeşte pe titular să exercite singur atributele dreptului
de proprietate;
c) conferă dreptului de proprietate şi caracterul transmisibil.

7. Reprezintă o formă a dreptului de proprietate:

a) dreptul de proprietate publică;
b) numai dreptul de proprietate privată;
c) dreptul de uzufruct.

8. După cum dreptul de proprietate este sau nu afectat de

modalităţi, distingem între:
a) drept de proprietate publică şi drept de proprietate privată;
b) drept de proprietate pur şi simplu şi drept de proprietate pe
cote‐părţi;
c) drept de proprietate afectat de modalităţi şi drept de proprietate
perpetuu.

9. Dreptul de proprietate privată este:

a) inalienabil;
b) imprescriptibil;
c) grevabil.

10. În virtutea caracterului sesizabil al dreptului de proprietate

privată:
a) bunurile pot constitui obiect al garanţiilor reale;
b) bunurile pot constitui obiect al dezmembrămintelor;
c) bunurile pot fi urmărite de creditori pentru realizarea creanţelor
lor.

11. Persoanele juridice de drept public:

a) pot fi titulare numai ale dreptului de proprietate publică;
b) pot fi titulare ale dreptului de proprietate publică şi ale dreptului
de proprietate privată;
c) nu pot fi titulare ale dreptului de proprietate privată.

12. Reprezintă modalităţi juridice ale dreptului de proprietate:

a) dreptul de proprietate pur şi simplu;
b) dreptul de proprietate în devălmăşie;
c) dreptul de proprietate garantat cu ipotecă.

13. Proprietatea anulabilă reprezintă:

a) starea de incertitudine vremelnică izvorâtă din transmiterea
dreptului printr‐un act juridic încheiat prin vicierea consimţământului;
b) starea de incertitudine vremelnică izvorâtă din transmiterea
dreptului printr‐un act juridic afectat de o condiţie;
c) starea de incertitudine vremelnică izvorâtă din transmiterea
dreptului printr‐un act juridic afectat de un termen.

14. Reprezintă un caz de proprietate anulabilă:

a) vânzarea cu opţiune de răscumpărare;
b) proprietatea comună pe cote‐părţi;
c) înstrăinarea unui bun comun de către un soţ, fără consimţământul
celuilalt soţ.

15. În cazul proprietăţii rezolubile ca modalitate juridică a

dreptului de proprietate:
a) dacă se îndeplineşte condiţia, dreptul de proprietate al dobânditorului
se consolidează retroactiv;
b) dacă nu se îndeplineşte condiţia, dreptul de proprietate al
dobânditorului se desfiinţează retroactiv;
c) dacă nu se îndeplineşte condiţia, dreptul de proprietate al
dobânditorului se consolidează retroactiv.

16. Proprietatea comună:

a) reprezintă o expresie a dreptului de proprietate publică;
b) reprezintă o modalitate în virtutea căreia o persoană exercită
posesia şi alta exercită folosinţa asupra unui bun;
c) reprezintă o modalitate în virtutea căreia două sau mai multe
persoane exercită prerogativele dreptului de proprietate.

17. Sunt forme ale proprietăţii comune:

a) proprietatea periodică şi proprietatea anulabilă;
b) proprietatea pe cote‐părţi şi proprietatea în devălmăşie;
c) proprietatea anulabilă şi proprietatea rezolubilă.

18. În cazul proprietăţii comune pe cote‐părţi:

a) dreptul de proprietate asupra unui bun este fracţionat în
cote‐părţi ideale şi abstracte;
b) dreptul de proprietate asupra unui bun este fracţionat din
punct de vedere material;
c) dreptul de proprietate aparţine în cote‐părţi egale mai multor
persoane.

19. Sunt caractere juridice esenţiale ale proprietăţii comune

pe cote‐părţi:
a) obiectul este divizat din punct de vedere material, iar dreptul
de proprietate nu este divizat;
b) obiectul este nedivizat din punct de vedere material, iar
dreptul de proprietate este divizat în cote‐părţi ideale şi abstracte;
c) obiectul şi dreptul de proprietate sunt divizate atât în cotepărţi
determinate material, cât şi juridic.

20. În raport de obiect, proprietatea comună pe cote‐părţi

poate îmbrăca forma:
a) indiviziunii şi proprietăţii forţate;
b) coproprietăţii şi indiviziunii;
c) indiviziunii şi proprietăţii obişnuite.

21. Proprietatea comună forţată:

a) poate înceta prin partaj;
b) poate înceta prin uzucapiune;
c) nu poate înceta prin partaj.

22. Proprietatea comună pe cote‐părţi:

a) poate fi dobândită numai prin succesiune;
b) poate fi dobândită numai prin contract;
c) poate fi dobândită şi prin succesiune.

23. La proprietatea comună pe cote‐părţi:

a) niciunul dintre coproprietari nu are un drept exclusiv asupra
unei părţi materiale din bun;
b) fiecare dintre coproprietari este titular exclusiv al dreptului
de proprietate;
c) oricare dintre coproprietari poate încheia, fără acordul celorlalţi
coproprietari, orice act cu privire la întregul bun.

24. În cazul coproprietăţii obişnuite:

a) actele de conservare pot fi făcute de fiecare coproprietar,
dar numai cu acordul celorlalţi coproprietari;
b) actele de dispoziţie se pot încheia numai cu acordul tuturor
coproprietarilor;
c) actele de administrare pot fi făcute de fiecare coproprietar
fără acordul celorlalţi coproprietari.

25. Coproprietatea forţată:

a) nu poate înceta prin partaj convenţional;
b) fiecare coproprietar poate exercita folosinţa asupra bunului,
cu respectarea destinaţiei acestuia şi fără a împiedica exercitarea
folosinţei de către ceilalţi coproprietari;
c) poate înceta numai prin partaj judiciar.

26. La proprietatea comună în devălmăşie:

a) bunul aparţine tuturor coproprietarilor, fără ca vreunul dintre
aceştia să fie titularul unei cote‐părţi din dreptul de proprietate
asupra bunului;
b) are ca aplicaţie părţile comune din clădirile cu mai multe etaje;
c) nu poate înceta prin partaj.

27. În cazul proprietăţii periodice:

a) coproprietarii exercită atributele dreptului de proprietate
concomitent;
b) coproprietarii au stabilită o cote‐parte ideală şi abstractă din
bunul comun;
c) coproprietarii exercită atributul folosinţei succesiv, pe anumite
perioade de timp determinate.

28. Proprietatea periodică asupra unui bun imobil încetează

prin:
a) nu poate înceta;
b) dobândirea de către o singură persoană a cotelor‐părţi din
dreptul de proprietate periodică, cu radierea din cartea funciară;
c) dobândirea de către o singură persoană a cotelor‐părţi din
dreptul de proprietate periodică, fără radierea din cartea funciară.

29. În cazul proprietăţii periodice:

a) coproprietarii nu pot încheia un contract de administrare a
coproprietăţii;
b) actele prin care se consumă în tot sau în parte substanţa
bunului pot fi făcute doar cu acordul tuturor coproprietarilor;
c) actele prin care se consumă în tot sau în parte substanţa bunului
pot fi făcute cu acordul majorităţii coproprietarilor.

30. Proprietatea comună în devălmăşie se caracterizează prin

aceea că:
a) bunul aparţine tuturor coproprietarilor, fără ca aceştia să
aibă o cotă‐parte ideală şi abstractă din dreptul de proprietate
asupra bunului;
b) bunul aparţine tuturor coproprietarilor, aceştia având determinată
o cotă‐parte ideală şi abstractă din dreptul de proprietate
asupra bunului;
c) bunul aparţine tuturor coproprietarilor, aceştia având determinată
o cotă materială determinată din dreptul de proprietate
asupra bunului.

31. Acţiunea în revendicare:

a) nu este reglementată de Codul civil;
b) poate fi introdusă în termen de 3 ani de la data pierderii posesiei;
c) reprezintă acţiunea introdusă de proprietarul neposesor
împotriva posesorului neproprietar.

32. Acţiunea în revendicare:

a) este o acţiune personală;
b) poate fi promovată de orice detentor precar împotriva proprietarului;
c) poate fi introdusă de proprietarul care a pierdut posesia
asupra bunului revendicat.
33. Admiterea acţiunii în revendicare are ca efect:
a) bunul revendicat rămâne în posesia pârâtului;
b) reclamantului îi este recunoscut dreptul de proprietate
asupra bunului revendicat;
c) posibilitatea pârâtului să solicite reclamantului toate cheltuielile
voluptuarii făcute cu bunul.

34. Acţiunea în revendicare imobiliară:

a) este prescriptibilă extinctiv în termenul general de 3 ani;
b) este imprescriptibilă extinctiv, cu excepţiile stabilite de lege;
c) este imprescriptibilă extinctiv în toate cazurile.

35. În cadrul acţiunii în revendicare, dacă numai una dintre

părţi are titlu (conflict între titlu şi posesie):
a) dacă cel care are titlu este reclamantul, acesta va avea în
toate cazurile câştig de cauză;
b) dacă cel care are titlu este pârâtul, acţiunea va fi respinsă;
c) pârâtul nu poate prezenta niciodată un titlu în cadru acţiunii
în revendicare.

36. În cadrul acţiunii în revendicare, în cazul conflictului între

titluri care provin de la acelaşi autor:
a) se va da câştig de cauză celui care are titlul cel mai vechi,
chiar dacă cealaltă parte a înscris titlul în cartea funciară;
b) se va da câştig de cauză părţii care a îndeplinit prima cerinţa
înscrierii în cartea funciară;
c) se va da câştig de cauză celui care are titlul cel mai nou, cu
excepţia cazului în care titlul este un testament.

37. În cadrul acţiunii în revendicare, dacă niciuna dintre părţi

nu are titlu de proprietate (conflict între posesii), în practică:
a) acţiunea va fi respinsă ca inadmisibilă;
b) posesorul va avea câştig de cauză;
c) instanţa va compara posesiile şi va da câştig de cauză posesiei
mai bine caracterizate.

38. În cadrul acţiunii în revendicare mobiliară:

a) acţiunea este în principiu inadmisibilă;
b) posesorul bunului mobil este obligat să facă dovada proprietăţii;
c) dovada posesiei poate fi făcută numai cu înscrisuri.

39. În materie mobiliară, posesia valorează:

a) titlu de proprietate;
b) detenţie precară;
c) niciuna din variantele de mai sus.

40. Revendicarea bunului mobil furat sau pierdut de la posesorul

de bună‐credinţă:
a) acţiunea poate fi promovată în termen de 3 ani de la data la
care proprietarul a pierdut stăpânirea bunului;
b) acţiunea poate fi promovată în termen de 30 ani de la data la
care proprietarul a pierdut stăpânirea bunului;
c) acţiunea va putea fi promovată oricând, fiind imprescriptibilă
sub aspect extinctiv.
41. Următoarele categorii de persoane pot invoca dispoziţiile
Codului civil privitoare la dobândirea proprietăţii mobiliare prin
posesia de bună‐credinţă:
a) terţul dobânditor de rea‐credinţă;
b) terţul dobânditor de bună‐credinţă;
c) atât terţul de bună‐credinţă, cât şi cel de rea‐credinţă.

42. Dobândirea proprietăţii prin posesia de bună‐credinţă

poate fi invocată dacă următoarea condiţie este îndeplinită:
a) proprietarul bunului s‐a desesizat în mod voluntar de bun,
încredinţându‐l prin contract unui detentor precar;
b) bunul să fie înstrăinat de detentor cu acordul proprietarului
unui terţ;
c) terţul dobânditor să fie de rea‐credinţă.

43. Este un efect al admiterii acţiunii în revendicare:

a) restituirea fructelor de către posesorul de bună‐credinţă;
b) restituirea fructelor nu operează;
c) restituirea fructelor de către posesorul de rea‐credinţă.

44. Posesorul bunului revendicat va fi obligat la restituirea

fructelor:
a) de la data introducerii cererii de chemare în judecată, acesta
fiind momentul când buna sa credinţă încetează;
b) de la data intrării în posesie, atât pentru posesorul de bunăcredinţă,
cât şi pentru posesorul de rea‐credinţă;
c) în cazul admiterii acţiunii în revendicare, fructele nu se
restituie.

45. Ca urmare a admiterii acţiunii în revendicare, proprietarul:

a) este obligat să restituie cheltuielile voluptuarii făcute cu
bunul;
b) este obligat să restituie posesorului cheltuielile necesare
făcute cu bunul;
c) este obligat să restituie posesorului cheltuielile necesare,
utile şi voluptuarii pe care le‐a făcut.

46. Posesia reprezintă:

a) o stare de fapt;
b) o stare de drept;
c) în cazul bunurilor imobile, însuşi dreptul de proprietate.

47. Posesia se exercită:

a) numai prin putere proprie;
b) prin putere proprie sau prin intermediul unei alte persoane;
c) numai prin putere proprie de către persoanele lipsite de
capacitate de exerciţiu.

48. Reprezintă element constitutiv al posesiei:

a) elementul material (corpus);
b) elementul juridic (titlul);
c) elementul incorporal (durata în timp).
49. Constituie posesie stăpânirea unui bun de către:
a) locatar;
b) proprietar;
c) comodatar.

50. Detenţia precară se poate interverti în posesie:

a) dacă detentorul precar încheie cu bună‐credinţă un act
translativ de proprietate cu titlu particular cu altă persoană decât
proprietarul bunului;
b) niciodată;
c) numai după exercitarea unei posesii de 3 ani.

51. Elementul corpus al posesiei:

a) nu poate fi dovedit;
b) poate fi dovedit numai prin înscrisuri;
c) poate fi dovedit prin orice mijloc de probă, fiind un fapt juridic.

52. Elementul animus al posesiei:

a) reprezintă stăpânirea exercitată în nume propriu asupra
bunului;
b) reprezintă o stare de drept;
c) reprezintă intenţia posesorului de a stăpâni bunul pentru sine.

53. Posesia se dobândeşte:

a) la dobândirea elementului animus;
b) la dobândirea elementului corpus;
c) prin întrunirea cumulativă a celor două elemente constitutive.

54. Elementul material al posesiei:

a) se exercită numai personal de către posesor;
b) se exercită numai prin intermediul altei persoane;
c) se poate exercita fie în nume propriu, fie printr‐un reprezentant
care stăpâneşte pentru posesor.

55. Elementul psihologic al posesiei constă în:

a) intenţia posesorului de a exercita stăpânirea lucrului pentru
sine ca proprietar;
b) intenţia posesorului de a exercita stăpânirea lucrului ca
titular al unui alt drept real;
c) intenţia posesorului de a exercita stăpânirea lucrului ca proprietar
ori ca titular al unui alt drept real.

56. Posesia se poate pierde prin:

a) pierderea simultană a celor două elemente constitutive ale
posesiei;
b) exercitarea elementului material de către un detentor precar;
c) exercitarea elementului material prin reprezentant legal.

57. Elementul material al posesiei dispare:

a) când posesorul nu stăpâneşte şi nu supraveghează direct
bunul mai mult de 30 de zile;
b) când bunul intră în stăpânirea altei persoane prin furt;
c) nicio variantă de mai sus.
58. Reprezintă calitate a posesiei:
a) neechivocitatea;
b) discontinuitatea;
c) violenţa.

59. Nu reprezintă viciu al posesiei:

a) faptul că posesia este publică;
b) faptul că posesia este discontinuă;
c) faptul că posesia este clandestină.

60. Posesia este tulburată:

a) dacă este dobândită prin act juridic cu titlu gratuit;
b) dacă este dobândită prin acte de violenţă fizică sau morală,
care nu au fost provocate de o altă persoană decât posesorul;
c) dacă există îndoieli în ce priveşte existenţa celor două elemente
constitutive ale sale.

61. Discontinuitatea, ca viciu al posesiei:

a) este un viciu absolut;
b) este un viciu permanent;
c) este un viciu întâlnit doar în cazul posesiei bunurilor mobile.

62. Violenţa:
a) este un viciu temporar al posesiei;
b) este un viciu absolut;
c) priveşte numai bunurile imobile.
a) că posesia este conservată prin acte de violenţă;
b) că posesia începe printr‐un act de violenţă;
c) că posesia se exercită astfel încât nu poate fi cunoscută.

64. Reprezintă acţiune specifică publicităţii imobiliare:

a) acţiunea în revendicare;
b) acţiunea negatorie;
c) acţiunea în prestaţie tabulară.

65. Acţiunea în rectificare tabulară:

a) are ca obiect numai corectarea unor înscrieri inexacte în
cartea funciară;
b) are ca obiect radierea, îndreptarea, corectarea înscrisurilor
inexacte efectuate în cartea funciară;
c) are ca obiect numai erorile materiale săvârşite cu prilejul
înscrierilor efectuate în cartea funciară.

66. Posesia viciată devine utilă:

a) în termen de 6 luni de la data încetării viciului care a afectat‐o;
b) de îndată ce viciul a încetat;
c) în termen de 18 luni de la data încetării viciului care a
afectat‐o.

67. Posesia încetează:

a) ca urmare a trecerii bunului în proprietate publică;
b) ca urmare a viciului violenţei;
c) ca urmare a viciului echivocităţii.
68. Titularul dreptului de proprietate publică este:
a) statul, asupra terenurilor de interes public;
b) judeţul, asupra terenurilor de interes public local;
c) statul, asupra terenurilor de interes public naţional.

69. Dreptul de proprietate publică este:

a) alienabil;
b) insesizabil;
c) dezmembrabil.

70. Insesizabilitatea dreptului de proprietate publică presupune

că:
a) bunurile proprietate publică nu sunt dezmembrabile;
b) bunurile proprietate publică nu pot fi dobândite prin uzucapiune;
c) bunurile proprietate publică nu pot fi supuse executării silite.

71. Bunurile proprietate publică:

a) pot fi dobândite prin prescripţia achizitivă;
b) sunt prescriptibile sub aspect extinctiv;
c) fac parte din domeniul public naţional, judeţean sau local.

72. Dreptul de proprietate publică se dobândeşte:

a) prin expropriere pentru cauză de utilitate publică;
b) prin uzucapiune;
c) prin posesie de bună‐credinţă în cazul bunurilor mobile.

73. Dreptul de administrare asupra bunurilor proprietate publică:

a) nu este reglementat expres de Codul civil;
b) intră în categoria drepturilor reale;
c) este acel drept de creanţă constituit prin act administrativ.

74. Dreptul de administrare are următoarele caractere juridice:

a) este opozabil inter partes;
b) este opozabil erga omnes;
c) este un drept sesizabil.

75. Dezmembrămintele dreptului de proprietate:

a) sunt drepturi reale principale;
b) sunt drepturi de creanţă;
c) sunt drepturi reale accesorii.

76. Dezmembrămintele sunt compatibile cu:

a) dreptul de proprietate privată;
b) dreptul de proprietate publică;
c) atât cu dreptul de proprietate privată, cât şi cu dreptul de
proprietate publică.

77. Dreptul de uzufruct:

a) este un drept real principal;
b) este un drept accesoriu;
c) are ca părţi uzufructuarul şi cedentul.
78. Uzufructul este:
a) dreptul de a folosi bunul propriu, fără ca altă persoană să
poată împiedica acest lucru;
b) dreptul de a trece pe terenul vecinului;
c) dreptul de a folosi bunul altei persoane şi de a culege fructele
acestuia.

79. Uzufructul poate avea ca obiect:

a) numai bunuri mobile;
b) numai bunuri imobile;
c) o universalitate de fapt.

80. Durata uzufructului poate fi:

a) în cazul persoanelor fizice doar viager;
b) în cazul persoanelor juridice pe o perioadă de cel mult 30
ani;
c) în toate cazurile doar pe o perioadă de 10 ani.

81. Dacă nu s‐a prevăzut durata uzufructului:

a) se prezumă că este constituit pe o perioadă de 10 ani;
b) se prezumă că pentru persoanele fizice este constituit pe o
perioadă de 30 ani;
c) se prezumă că pentru persoanele juridice este constituit pe o
perioadă de 30 ani.

82. În cazul uzufructului, fructele civile:

a) se cuvin nudului proprietar;
b) se cuvin uzufructuarului proporţional cu durata uzufructului;
c) se cuvin în cote egale uzufructuarului şi nudului proprietar.

83. În cazul cvasiuzufructului:

a) uzufructuarul nu are dreptul să dispună de bunurile consumptibile
date în uzufruct;
b) nudul proprietar nu are dreptul să dea în uzufruct bunuri
consumptibile;
c) uzufructuarul are dreptul să dispună de bunurile consumptibile
date în uzufruct, cu obligaţia de a restitui bunuri de aceeaşi
calitate, cantitate şi valoare.

84. Dacă uzufructul poartă asupra unor bunuri neconsumptibile

care se uzează ca urmare a utilizării lor:
a) suntem în prezenţa unui cvasiuzufruct;
b) uzufructuarul va fi obligat să restituie bunurile în starea în
care se vor afla la data stingerii uzufructului;
c) uzufructuarul are dreptul să dispună de bunuri, cu obligaţia
de a restitui bunuri de aceeaşi calitate, cantitate şi valoare.

85. În ceea ce priveşte uzufructul:

a) uzufructuarul poate ceda dreptul său unei alte persoane fără
acordul nudului proprietar;
b) uzufructuarul nu are dreptul de a închiria bunul primit în
uzufruct;
c) uzufructuarul nu are dreptul să cedeze dreptul său unei alte
persoane în niciun caz.

86. Locaţiunile de imobile încheiate de uzufructuar, înscrise în

cartea funciară:
a) sunt opozabile doar proprietarului;
b) sunt opozabile proprietarului şi moştenitorilor acestuia, în
condiţiile şi pentru termenul prevăzute de lege;
c) nu sunt opozabile indiferent de împrejurare.

87. Reprezintă un drept al uzufructuarului:

a) dreptul de a folosi bunul şi de a‐i culege fructele;
b) dreptul de a înstrăina nuda proprietate;
c) dreptul de a greva nuda proprietate cu sarcini reale.

88. Nudul proprietar are următoarele obligaţii:

a) obligaţia de a se abţine de la orice act sau fapt care ar împiedica
sau tulbura exerciţiul normal al uzufructului;
b) obligaţia de a înstrăina nuda proprietate la încetarea uzufructului;
c) obligaţia de a suporta toate cheltuielile ce apar ca sarcini
anuale ale bunului.

89. Uzufructul se poate constitui:

a) în favoarea unei persoane viitoare;
b) prin uzucapiune;
c) numai prin acte juridice mortis causa.

90. Uzufructul asupra unei creanţe:

a) nu poate fi constituit;
b) este opozabil terţilor în aceleaşi condiţii ca şi cesiunea de
creanţă;
c) poate fi constituit, dar nu este opozabil terţilor.

91. Dreptul de uz:

a) se confundă cu dreptul de uzufruct;
b) este dreptul de a locui în locuinţa nudului proprietar;
c) este dreptul unei persoane de a folosi lucrul altuia şi de a‐i
culege fructele naturale şi industriale, numai pentru nevoile proprii
şi ale familiei sale.

92. Dreptul de uz:

a) este un drept real principal;
b) este un drept de creanţă;
c) este un drept real accesoriu.

93. Dreptul de uz:

a) poate fi cedat;
b) poate fi arendat;
c) nu poate fi închiriat.

94. Dreptul de abitaţie:

a) este un drept de creanţă;
b) este un drept real accesoriu;
c) este un drept real principal.
95. Dreptul de abitaţie:
a) poate fi închiriat;
b) poate fi cedat;
c) nu poate fi arendat.

96. Dreptul de abitaţie se caracterizează prin următoarele:

a) este un drept sesizabil;
b) este un drept alienabil;
c) are caracter temporar.

97. Uzul şi abitaţia:

a) se constituie prin simpla detenţie precară;
b) se constituie prin act juridic;
c) se constituie doar prin act juridic mortis causa.

98. Servitutea:
a) presupune existenţa a două fonduri învecinate care au proprietari
diferiţi;
b) este un drept real mobiliar;
c) este un drept temporar, deoarece se menţine pe o perioadă
de maximum 5 ani.

99. Dreptul de servitute se poate constitui cu privire la următoarele

categorii de bunuri:
a) bunuri mobile corporale;
b) numai asupra bunurilor imobile prin natura lor cu construcţii;
c) numai asupra bunurilor imobile prin natura lor cu sau fără
construcţii.

100. Servitutea are următoarele caractere juridice:

a) se instituie în favoarea unui fond şi, ca urmare, apare ca un
accesoriu al acestuia;
b) în privinţa fondului dominant apare ca o obligaţie;
c) în privinţa fondului aservit apare ca un drept.

101. Servitutea se poate constitui:

a) numai în temeiul unui act juridic;
b) în temeiul unui fapt juridic;
c) în temeiul unui act juridic sau prin uzucapiune.

102. Servituţile pozitive:

a) pot fi constituite prin uzucapiune extratabulară;
b) nu pot fi constituite prin uzucapiune;
c) pot fi constituite numai prin uzucapiune tabulară.

103. Servituţile pot fi:

a) pozitive şi neutre;
b) continue şi uniforme;
c) aparente şi neaparente.

104. În cazul servituţilor pozitive:

a) proprietarul fondului aservit exercită o parte din prerogativele
dreptului de proprietate asupra fondului dominant;
b) proprietarul fondului dominant exercită o parte din prerogativele
dreptului de proprietate asupra fondului aservit;
c) proprietarul fondului aservit nu trebuie să se abţină de la
exercitarea unor prerogative ale dreptului său de proprietate.

105. Servituţile aparente:

a) sunt acele servituţi a căror existenţă este atestată de un
semn vizibil de servitute;
b) sunt acele servituţi a căror existenţă este atestată exclusiv
de un act autentic;
c) sunt acele servituţi pentru a căror existenţă este necesar
faptul actual al omului.

106. Proprietarul fondului dominant:

a) poate cauza prejudicii prin exercitarea servituţii, neexistând
niciun impediment în acest sens;
b) poate modifica servitutea, agravând situaţia fondului aservit;
c) pierde dreptul de servitute prin neuz timp de 10 ani.

107. Servitutea se va stinge prin neuz dacă:

a) de la data ultimului act de exerciţiu al servituţilor necontinue
ori de la data primului act contrar servituţilor continue a trecut un
termen mai mare de 10 ani;
b) de la data ultimului act de exerciţiu al servituţilor necontinue
ori de la data primul act contrar servituţilor continue a trecut un
termen mai mare de 3 ani;
c) servituţile nu se sting prin neuz.

108. În cazul accesiunii imobiliare artificiale:

a) construcţiile autonome efectuate asupra unui imobil revin
proprietarului acelui imobil;
b) construcţiile autonome efectuate asupra unui imobil cu
materialele altuia, revin proprietarului materialelor;
c) construcţiile autonome efectuate asupra unui imobil cu materialele
altuia, obligă pe proprietarul imobilului la desfiinţarea
construcţiei.

109. În cazul realizării unor construcţii sau plantaţii cu materialele

altuia:
a) lucrările astfel efectuate se cuvin proprietarului materialelor;
b) proprietarul terenului care a făcut construcţii sau plantaţii va
putea fi obligat să repare şi prejudiciile cauzate persoanei ale cărei
materiale au fost folosite;
c) proprietarul terenului care a făcut construcţii sau plantaţii
este obligat să plătească în toate cazurile numai contravaloarea
materialelor.

110. Realizarea unei construcţii sau plantaţii, cu bună‐credinţă,

asupra terenului altuia:
a) autorul lucrării are dreptul să ceară instanţei înscrierea în
cartea funciară ca proprietar;
b) proprietarul terenului are dreptul să ceară instanţei înscrierea
în cartea funciară ca proprietar;
c) proprietarul terenului îl obligă pe autorul lucrării la desfiinţarea
acesteia.

111. Momentul în care proprietarul terenului devine proprietar

al unei construcţii edificate de o altă persoană pe terenul său,
este acela al:
a) invocării accesiunii;
b) încorporării construcţiei în teren;
c) admiterii acţiunii de constatare a accesiunii.
a) reprezintă un mod de dobândire a dreptului de proprietate,
prin posesia neîntreruptă în timpul şi condiţiile stabilite de lege;
b) posesia neîntreruptă, timpul şi condiţiile stabilite de lege se
constată pe cale amiabilă de către părţi, fără alte formalităţi;
c) reprezintă un mod de dobândire a dreptului de proprietate
sau a altor drepturi reale prin posesia neîntreruptă în timpul şi
condiţiile stabilite de lege.

113. Potrivit Codului civil în vigoare, uzucapiunea:

a) este tabulară şi de lungă durată;
b) va putea fi invocată numai în ceea ce priveşte posesiile începute
sub imperiul Codului civil din 1864;
c) extratabulară presupune o posesie pe o perioadă de 10 ani.

114. Uzucapiunea tabulară presupune:

a) o posesie de 5 ani;
b) o posesie de 10 ani;
c) o posesie de 10 până la 20 de ani.

115. Dreptul de proprietate asupra unui imobil şi dezmembrămintele

sale pot fi înscrise în cartea funciară în temeiul uzucapiunii
în folosul celui care l‐a posedat timp de 10 ani în cazul:
a) uzucapiunii tabulare;
b) uzucapiunii de 30 de ani;
c) uzucapiunii extratabulare.

116. În materia uzucapiunii tabulare:

a) nu este necesară buna‐credinţă;
b) buna‐credinţă trebuie să existe atât în momentul înregistrării
cererii, cât şi în momentul intrării în posesia bunului;
c) buna‐credinţă trebuie să existe doar în momentul intrării în
posesie.

117. În materia joncţiunii posesiilor, poate fi autor:

a) orice detentor precar anterior;
b) numai locatarul;
c) posesorul anterior care a transmis posesia posesorului actual.

118. Acţiunea în prestaţie tabulară:

a) nu este supusă prescripţiei extinctive;
b) este supusă prescripţiei extinctive în condiţiile legii;
c) nu mai este reglementată de Codul civil în vigoare.

119. Acţiunea în rectificare tabulară:

a) este imprescriptibilă extinctiv în toate cazurile;
b) este prescriptibilă extinctiv în toate cazurile;
c) în condiţiile legii, poate fi imprescriptibilă sau prescriptibilă
extinctiv.