Prin pericolul în cazul stării de extremă necesitate se înțelege o primejdie pentru valorile

prevăzute și apărate de lege. În cazul stării de extremă necesitate pericolul este generat, în principiu,
de un eveniment obiectiv accidental, cum ar fi o faptă naturală (de exemplu, un incendiu provocat de
fulger, inundații, un cutremur, înzăpeziri), sau se poate datora unei energii umane (de pildă, o
comportare imprudentă care provoacă un incendiu), sau unor situații provenind din partea unor
animale, precum și altor împrejurări. Pentru a justifica o intervenție în limitele stării de extremă
necesitate, pericolul, oricare ar fi sursa sa, trebuie să întrunească următoarele condiții: a) să fie
iminent; b) să amenințe valorile indicate limitativ în alin. (2) art. 38 din CP al RM; c) să fie
inevitabil.

În cazul legitimei apărări. Persoana aflată în fața unei agresiuni, care prezintă pentru ea,
pentru altul sau pentru un interes public, un pericol grav și iminenet, este este constrânsă să
reacționeze în scopul apărării valorilor sociale amenințate grav.
Atacul să pună în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public.
Instituind această condiție, legiuitorul a pornit de la ideea că numai un pericol grav creează celui ce
se apără o stare specială de constrîngere sub imperiul căreia se reacționează. Caracterul grav al
pericolului se manifestă atunci cînd atacul amenință cu producerea unor consecințe negative
ireparabile sau greu de remediat pentru valoarea ocrotită de legea penală (de exemplu, pierderea
vieții, vătămarea corporalä, distrugerea unui bun etc.).
Un pericol care nu ar fi grav nu este de natură să creeze, in psihicul celui care efectuează
actul de apărare, acea stare specială de constringere, care exclude posibilitatea de determinare liberă
a voinței și, ca atare, existența vinovăției, acționind sub presiunea constringerii provocate de
pericolul grav.

În cazul constrîngerii morale persoana amenințată sau o altă persoană trebuie să fie expusă
unui pericol grav. Aşadar, este necesar ca, prin amenințarea exercitată față de ea, persoanei
amenințate să i se fi provocat sentimentul că este expusă unui pericol grav. Pericolul poate să
privească oricare dintre valorile legate de persoana umană, cum ar fi: viața, integritatea corporală,
sănătatea, libertatea, demnitatea etc., he că este vorba de persoana celui amenințat, fie de orice altă
persoană, indife- rent de existența vreunei legături între aceasta și cel amenințat.
Pericolul trebuie să fie grav, actual sau iminent, pe cale de a se înfăptui, existînd certitudinea
producerii sale. Dacă pericolul nu este grav, înseamnă că amenințarea n-a fost susceptibilă să
producă acea presiune psihică ce caracterizează constringerea psihică. În cazul în care se amenință
cu un pericol posibil de a se produce în viitor, iar persoana avea și alte posibilități de a-l înlătura, nu
se ex de va putea invoca constringerea psihică în calitate de cauză care înlătură caracterul penal al
faptei săvirşite (de exemplu, o scrisoare primită ce cuprinde amenința- rea cu un pericol grav sau un
telefon in acelaşi sens nu justifică săvîrșirea unei fapte prevăzute de legea penală).
Pericolul vizat prin amenințare trebuie să fie de așa natură incît să nu poată fi înlăturat in alt
mod decît prin săvirșirea faptei prevăzute de legea penală. Pentru înläturarea caracterului penal al
faptei, în cazul constringerii psihi- ce, este necesar ca cel constrins să săvîrşească fapta prevăzută de
legea penală, ca fiind singura modalitate de înlăturare a pericolului. Dacă pericolul putea fi înlăturat
în alt mod (de exemplu, chemarea în ajutor), înseamnă că făptuitorul avea posibilitatea de a se
sustrage presiunii la care era supus, folosind această altă cale și evitind astfel incălcarea legii penale.