Universitatea Europeana „Drăgan” Biriescu

Facultatea de drept Claudiu-Ciprian

Anul III

ART.206 COD PENAL:

„AMENINȚAREA”
-referat-
 1. Conținutul legal

Potrivit articolului 206 NCP, „infracțiunea consta in fapta de a amenința o persoana cu săvârșirea
unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, daca este de
natura sa ii producă o stare de temere”.

2. Condiții preexistate

 Obiectul infracțiunii.

- Obiectul juridic special este reprezentat de valorile sociale a căror existenta este legata de
libertatea psihica a persoanei. Libertatea individului de a se comporta după voința sa si fără a
fi constrâns in vreun fel are o mare importanta pentru existenta individului in statul de drept.
Faptele de amenințare creează o dotare de temere, de neliniște persoanei amenințate,
împiedicând-o sa-si desfășoare in bune condiții activitatea obișnuita.

- Obiectul material nu exista in cazul infracțiunii de amenințare.

 Subiecții infracțiunii.

- Subiectul activ al infracțiunii nu este determinat de lege, putând fi orice persoana; fapta
poate fi comisa si in participație, sub toate formele sale.

- Subiectul pasiv este persoana amenințata cu săvârșirea unui rău privitor la persoana sa ori a
alatei persoane. Subiectul pasiv poate fi orice persoana care este in măsura sa-si dea seama
ca este supusa unei forme de constrângere psihica, căreia i se lezează libertatea morala,
libertatea psihica.

Atât in doctrina, cat si in practica judiciara s-a apreciat ca nou-născutul, bolnavul in stare de
coma ori cel care, din cauza stării psihice, nu-si poate da seama ce se petrece in jurul sau, cel aflat in
stare de beție completa, nu sunt susceptibili de a fi amenințați, neavând capacitatea de a percepe efectul
psihic al amenințării. Nu exista cerințe speciale privitoare la locul si timpul săvârșirii infracțiunii.

3. Conținutul constitutiv

 Latura obiectiva

- Elementul material consta într-o acțiune de amenințare a unei persoane, de insuflare a

temerii ca victima va fi supusa unui pericol sau ca o alta persoana va suferi un rău. Aceasta
acțiune poate fi săvârșita direct, prin orice mijloace de comunicare: cuvinte, gesturi, fapte
etc. sau indirect, adică printr-o terța persoana. In fiecare situație, acțiunea de amenințare,
pentru a avea relevanta penala, trebuie sa aibă ca obiect săvârșirea unei infracțiuni, oricare
ar fi aceasta, sau a unei fapte păgubitoare, indiferent de gravitate. Infracțiunea sau fapta cu
care se amenința poate fi îndreptata nu numai împotriva celui amenința, dar si a altei
persoane. Nu interesează daca amenințarea este necondiționata sau condiționata; este
suficient sa fi fost obiectiv credibila si serioasa, susceptibila de a alarma victima, de a-i
produce o temere serioasa. Infracțiunea subzidi chiar daca subiectiv, victima n-a fost
 alarmata, nu a avut un sentiment de teama. Daca din atitudinea făptuitorului nu rezulta cu
nimic ca acesta va trece la înfăptuirea amenințării sau daca amenințarea, in mod obiectiv, nu
poate fi realizata, fapta nu este de natura sa alarmeze. Exista, de pilda, infracțiunea de
amenințare daca inculpatul a amenințat victima cu moartea, arătând-i un cuțit si spunând-i
ca o va omori, fără a trece, desigur, la punerea in executare a acestei intenții. Nu exista
infracțiune atunci când se amenința cu realizarea unui drept sau cu folosirea unei cai legale.
Daca amenințarea se refera la săvârșirea unei infracțiuni si acea infracțiune este comisa
imediat, atunci infracțiunea de amenințare este absorbita in infracțiunea la care s-a referit.
Daca faptul cu care este amenințata victima se va produce mult mai târziu, devine îndoielnic
ca ar putea constitui o temere pentru aceasta. Aptitudinea amenințării de a alarma se
stabilește in raport cu toate împrejurările care pot produce celui amenințat starea de
temere, inclusiv cu particularitățile sale de ordin subiectiv.

- Urmarea imediata consta in însăși săvârșirea acțiunii de amenințare si in crearea, prin

aceasta, a alunei stări de alarmare a victimei.

- Legătura de cauzalitate trebuie sa existe intre acțiunea făptuitorului si urmarea imediata.

 Latura subiectiva. Infracțiunea de amenințare se săvârșește cu intenție directa sau indirecta. In

cazul amenințării cu săvârșirea unei infracțiuni, nu are relevanta daca făptuitorul a luat sau nu
hotărârea de a comite acea infracțiune; este suficient ca făptuitorul sa fi avut reprezentarea ca
prin fapta comisa va provoca victimei o stare de neliniște, ca o va alarma si urmărește sau
accepta posibilitatea producerii acestei urmări. Exprimarea unor cuvinte din culpa, susceptibile
de a fi interpretate de o persiana ca alarmante pentru ea, nu constituie infracțiune.

4. Forme. Modalități. Sancțiuni

 Forme. Infracțiunea se consuma in momentul când, ca urmare a acțiunii făptuitorului, s-a produs
cerința legala, anume starea de temere victimei. Tentativa, deși posibila, nu se pedepsește. In
ipoteza in care amenințarea reprezintă elementul constitutiv al unei infracțiuni complexe (șantaj,
tâlhărie) ori o circumstanța agravanta a altei infracțiuni, ea va fi absorbita in conținutul acesteia.
Cu alte cuvinte, infracțiune de amenințare se absoarbe in infracțiunea pe care autorul urmărește
sa o realizeze prin amenințare.

 Modalități. Fapta de amenințare este incriminata sub doua modalități normative: amenințarea
cu săvârșirea unei infracțiuni sau amenințarea cu săvârșirea unei fapte păguboase. Fiecare din
modalitățile normative arătate poate sa-si exprime o varietate de modalități faptice.

 Sancțiuni. Infracțiunea de amenințare se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu

amenda, fără ca pedeapsa aplicata sa poată depăși sancțiunea prevăzută de lege pentru
infracțiunea care a format obiectul amenințării

Acțiunea penalti este promovata numai la plângerea prealabila a persoanei vătămate.